Dincolo de nisipuri [8]
Fănuș Neagu, Dincolo de nisipuri. Povestiri, Ed. Semne, București, 2002, 388 p.
*
Stuful făcea „un zgomot mărunt, fără trup”, p. 194; de la p. 199 începe Zeul ploii; „Bărbatul s-a trezit mușcat de nechezatul unui cal”, p. 199; „auzea în scoică marea vuind”, p. 199, cum făceam și eu când eram mic, ascultând un melc de mare; norul văzut în zare n-avea catarg, p. 200. Nu părea a fi un nor de ploaie; o altă hulă la adresa lui Dumnezeu, pentru că nu le dădea ploaie, p. 200; cum pleacă pe apă: „Dezlegă lotca, potrivi lopețile în măselele lor de lemn și intră în furia curentului, cu botul în susul fluviului”, p. 201; vrea la munte cu hăitușca[1].
Până la 60 de ani a trăit „încolțit de nevoi”, p. 201; o chema Tulpina, p. 202; „mi-a vândut un lipovean mreană pe rachiu de pere”, p. 203; „părul Tulpinei mirosea a vulpe”, p. 203; „pâinea împrumută chipul suferinței”, p. 207; din p. 207 începe Beția trandafirului; Sultana era „grea de somn, cu cărnurile pietroase”, p. 207; „bătrânețea e un măgar îmbrăcat în piatră, când ești bătrân doar viscolul se mai holbează la trupul tău”, p. 209; „pe un fund de lemn” se afla „o scrumbie tăiat-n felii subțiri, amestecate cu ceapă tocată, și patru coltuce de pâine pufoasă, muiate-n ulei de măsline”, p. 209.
Băutura Alexander I: „Pahar înalt, cu buzele unse cu scorțișoară, iar înăuntru whisky și lapte, două degete”, p. 210; femeia s-a frecat pe sâni cu cimbru ca să-l „amețească” pe bărbatul ei, p. 211; „la Ploiești se fuduleau sănii trase de cai”, p. 212; Luxița Aurora Motoraș, p. 213; „Cățea bătrână era câmpia aia de deasupra Călmățuiului”, p. 214; și era o zare care nu chema pe nimeni, p. 214; „un nor de tăcere viorie”, p. 214; surorile ei și-au schimbat între ele bărbații, p. 214; însă câmpia de deasupra Călmățuiului, în luna lui august, „devine îmbătătoare”, p. 215.
La începutul toamnei în Profesor „scânteiază singurătatea”, p. 217. Și se simte singur pentru că devine melancolic: „Fără să vreau, cobor în copilărie, asemeni vinului întors din fermentație”, p. 217; în septembrie se odihnește marea, p. 218; „Câmpia are darul ăsta de-a te goli de gânduri”, p. 219; amanta Iordana, p. 222; „fiecare muiere are cheia ei cu care dă drumul la izvoare neașteptate”, p. 223; „buruiana dragostei”, p. 223; și femeii i se pare că „Dumnezeu n-are simțul măsurii”, pentru că „amestecă [în dragoste] un prost cu o deșteaptă”, p. 223. Însă iubirea reală e o școală continuă și niciodată un handicap.
[1] A se vedea: https://dexonline.ro/definitie/hăitușcă/definitii.