Liviu Rebreanu, Gorila [1]
Liviu Rebreanu, Gorila (roman), Ed. Minerva, București, 1985, 364 p., 16, 50 de lei.
Politica ne-a stricat până în măduva oaselor, p. 7; „lăsând în urma lor o dâră de voie bună”, p. 11; „suntem lucizi şi expeditivi”, p. 13; „fardată şi pudrată ca o mască”, p. 14; „plină de bijuterii ca o vitrină de prost gust”, p. 14; Gafina, p. 17; minimalizarea Preotului, p. 21; „Toată lumea vorbea, glumea, râdea. Singur Teofil asculta cuvintele preotului cu o smerenie care-i îmbujora fața. Era singurul adevărat credincios din toată lumea care se îmbulzea gălăgioasă în jurul lor…”, p. 23.
„Noi suntem mai grăbiți şi sinceri până la brutalitate, fiindcă brutal a fost şi timpul care ne-a crescut”, p. 26; iar noi, cei de după Primul Război Mondial, căutăm „esența, esența e deviza noastră şi oroarea de minciuni”, p. 27; „Căsătoria însemna pentru Toma Pahonțu o fixare”, p. 34, în societate, în lume; „spectrul ratării”, p. 36; scindarea interioară, care ne arată că nu știm cu adevărat cine suntem, p. 36.
„La mine politica e pâinea sufletului”, p. 37; Prof. Cumpănașu, p. 38; „când râdea sau zâmbea figura i se înfrumuseța de bunătate și [de] naivitate”, p. 39; iar Cumpănașu era „mai lacom de politică decât de mâncare”, p. 40; „ne-am obișnuit să trăim numai pentru burtă, fără niciun ideal, într-o lașitate scârnavă și cultivând lichelismul cel mai abject”, p. 43. Însă Cumpănașu consideră că „România noastră mândră, ca să fie deplin fericită, n-are lipsă de răsturnări, ci numai de bună rânduială”, p. 44. Cumpănașu le cumpănește, le grăiește așezat.
Dolinescu, p. 45; „sunt un om care nu-mi văd capul de muncă”, p. 48; „cu capul plin de fraze”, p. 48; „politica e arta vieții”, p. 50; chelnerul era belaliu, p. 51, dificil, capricios[1]; „N-a cerut niciodată nimic, dar nici nu i s-a oferit. Prietenul lui bun, șeful partidului, nu i-a făcut niciodată nicio propunere”, p. 51; Mircea Tolontan, p. 51; „politica e teatrul vieții, marele teatru”, p. 58; „oameni care reușeau să trăiască din loteria politică”, p. 60; „numai talentul scrie viitorul și timpul”, p. 61; „gura ei era înflorită de tremurul unui surâs de fericire”, p. 64.