Sermon on the 13th Sunday after Pentecost [2026]
My beloveds[1],
now, at the end of the churchly year, we have an evangelical parable, in which the Lord speaks mysteriously about the world before and after Him. For Hristos the Lord is the man [ἄνθρωπός] and the master of the house [οἰκοδεσπότης][Matteos 21, 33, BYZ]. And He is man, because He became incarnate for us, and He is the master of the house because He is the head of His Church. And the Lord planted His Vineyard, that is, His Church, and placed around it the fence of His commandments and dug in it the winepress of ascesis. And He built a tower for His Vineyard [Ibidem], that is, a divine way of life, so that it might see far through the grace of God. For if you do not see through His glory, you see nothing. But if you see through His glory, you see far, you see as if you were climbing a tower, as if looking through a spyglass. You see far[2].
And when the Lord says that He has hired workers for His Vineyard [Matteos 21, 33, BYZ], for His Church, He tells us that He has called us, His Servants, to Himself. But here, by the vinedressers, he speaks equally of the workers of the Old Testament, but also of the New Testament. By all those He has called to His service. The vinedressers are one, those who serve Him on earth, who serve Him liturgically, while His slaves [τοὺς δούλους Αὐτοῦ][Matteos 21, 34, BYZ] are His Saints. And the Saints are His slaves, because the greatest slavery is the love of God. Because the Saints are one with God because they love Him inexpressibly. And the difference between the liturgical servants and His Saints is enormous. Because the servants, without fear of God, without a good conscience, „beat one, and another they killed, and another they stoned” [Matteos 21, 35, BYZ]. [3].
How does a servant of the Church end up killing the Saints of God, when he must serve the salvation of all? From a real misunderstanding of the will of God! Only when you do not know who you are and what you should do, do you end up committing such abominable crimes. And from here we understand the earth-shattering vocation of the Priesthood, that of serving the salvation of all with humility and peace. Because the members of the churchly hierarchy are not satraps of the Church, but its servants. The servants of the Church must be the example to follow, they must be the light of the Church. But when the light becomes darkness, then the most odious crimes are committed. Because they are done „in the name of the Lord”, that is, against His will[4].
God sent His Saints to the people of Israil, but Israil killed them [Matteos 21, 36, BYZ]. Whereupon He sent His Son, thinking that they would be ashamed of Him [Matteos 21, 37, BYZ]. But they, on Heir [Matteos 21, 38, BYZ], on the Son incarnate, cast Him out of the vineyard, out of the city of Jerusalem, and killed Him [Matteos 21, 39, BYZ]. And He prophesied to them about Himself, He spoke explicitly to them about their hatred, about the deicide, from which they did not stop. Because hatred is blind, it is full of madness, and it takes its madness to the end[5].
And what will God do to these workers? [Matteos 21, 40, BYZ]. How will He punish them? And they answered Him, giving their own verdict: „The wicked with evil will be destroyed and will lease the vineyard to other workers, who will render to Him the fruits in their times” [Matteos 21, 41, BYZ]. He will take His vineyard from Israil and give it to all the nations, so that they may bear the fruits of their faith. For our faith is manifested through everything we do. And the works of our faith are its blessed fruits. And when the Lord spoke to them of Him as „The Stone which the builders rejected [Λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες]” [Matteos 21, 42, BYZ] and when He told them that the Emperordom of God would be taken from them [Matteos 21, 43, BYZ], the archiereuses and pharisees „knew that He was speaking of them [ἔγνωσαν ὅτι περὶ αὐτῶν λέγει]” [Matteos 21, 45, BYZ]. And, nevertheless, they continued to seek to seize Him [Matteos 21, 46, BYZ], in order to carry their folly of unbelief to its conclusion. Because they killed their God, Whom they were waiting for and still are waiting for[6].
Therefore, my beloveds, whoever falls on the Stone will be shattered, and on whom the Stone falls, he will be crushed [Mattheos 21, 44, BYZ]. For whoever fights against God will perish terribly. Therefore, at the end of the churchly year, we must pay attention to ourselves, to our life. To see if we serve God. Because serving Him means doing His will and not fighting His will with us. As servants of the Church, we must do the will of God in everything. And when we fall into a sin, let us recognize it with repentance and confess it before Him. Because He forgives us all our sins and iniquities, if we repent for them. Amin[7]!
[1] Started at 15. 10, in day of monday, on 24 august 2026. It’s 22 degrees, sun and clouds, wind of 8 km/h.
[2] Iubiții mei, acum, la sfârșit de an bisericesc, avem o parabolă evanghelică, în care Domnul vorbește tainic despre lumea de dinainte și de după El. Pentru că Hristos Domnul este omul [ἄνθρωπός] și stăpânul casei [οἰκοδεσπότης][Matteos 21, 33, BYZ]. Și El este om, pentru că S-a întrupat pentru noi, și e stăpânul casei pentru că El este capul Bisericii Sale. Și Domnul Și-a sădit Via Sa, adică Biserica Sa, și a pus împrejurul ei gardul poruncilor Sale și a săpat în ea teascul ascezei. Și El i-a zidit turn Viei Sale [Ibidem], adică un mod de viețuire dumnezeiesc, pentru ca să vadă departe prin harul lui Dumnezeu. Căci dacă nu vezi prin slava Lui, nu vezi nimic. Dar dacă vezi prin slava Lui, vezi departe, vezi ca suit într-un turn, ca privind prin ochean. Vezi până departe.
[3] Și când Domnul spune că a angajat lucrători pentru Via Sa [Matteos 21, 33, BYZ], pentru Biserica Sa, El ne spune că ne-a chemat la Sine pe noi, pe Slujitorii Săi. Dar aici, prin vieri, El vorbește deopotrivă și de lucrătorii Vechiului, dar și ai Noului Testament. De toți cei pe care i-a chemat la slujirea Lui. Vierii sunt unii, cei care Îi slujesc Lui pe pământ, care Îi slujesc liturgic, pe când robii Săi [τοὺς δούλους Αὐτοῦ][Matteos 21, 34, BYZ] sunt Sfinții Lui. Și Sfinții sunt robii Lui, pentru că cea mai mare robie e dragostea de Dumnezeu. Pentru că Sfinții sunt una cu Dumnezeu pentru că Îl iubesc pe El în mod inexprimabil. Iar diferența dintre slujitorii liturgici și Sfinții Lui este enormă. Pentru că slujitorii, fără frică de Dumnezeu, fără conștiință bună, „pe unul l-au bătut, iar pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre” [Matteos 21, 35, BYZ].
[4] Cum ajunge un slujitor al Bisericii să îi omoare pe Sfinții lui Dumnezeu, când el trebuie să slujească la mântuirea tuturor? Din neînțelegerea reală a voii lui Dumnezeu! Numai când nu știi cine ești și ce trebuie să faci, ajungi să comiți astfel de crime abominabile. Și de aici înțelegem cutremurătoarea vocație a Preoției, aceea de a sluji la mântuirea tuturor cu smerenie și cu pace. Pentru că membrii ierarhiei bisericești nu sunt satrapi ai Bisericii, ci slujitori ai ei. Slujitorii Bisericii trebuie să fie exemplul de urmat, ei trebuie să fie lumina Bisericii. Dar când lumina devine întuneric, atunci se fac cele mai odioase fărădelegi. Pentru că se fac „în numele Domnului”, adică împotriva voii Sale.
[5] Dumnezeu i-a trimis pe Sfinții Lui la poporul lui Israil, dar Israil i-a omorât [Matteos 21, 36, BYZ]. După care L-a trimis pe Fiul Său, socotind că ei se vor rușina de El [Matteos 21, 37, BYZ]. Dar ei, pe Moștenitor [Matteos 21, 38, BYZ], pe Fiul întrupat, L-au scos afară din vie, din cetatea Ierusalimului, și L-au omorât [Matteos 21, 39, BYZ]. Și El le profețea cele despre Sine, le vorbea explicit despre ura lor, despre deicid, de la care nu s-au oprit. Pentru că ura e oarbă, e plină de nebunie, și își duce nebunia până la capăt.
[6] Și ce va face Dumnezeu acestor lucrători? [Matteos 21, 40, BYZ]. Cum îi va pedepsi pe ei? Și ei I-au răspuns, dându-și singuri verdictul: „Pe cei răi cu rău îi va pierde pe ei și via o va tocmi altor lucrători, care Îi vor da Lui roadele la timpurile lor” [Matteos 21, 41, BYZ]. Via Lui o va lua de la Israil și o va da tuturor neamurilor, pentru ca ele să facă roadele credinței lor. Căci credința noastră se manifestă prin tot ceea ce facem. Și faptele credinței noastre sunt roadele ei cele binecuvântate. Și când Domnul le-a vorbit despre El ca despre „Piatra pe care au lepădat-o ziditorii [Λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες]” [Matteos 21, 42, BYZ] și când le-a spus că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la ei [Matteos 21, 43, BYZ], arhiereii și fariseii „au cunoscut că despre ei spune [ἔγνωσαν ὅτι περὶ αὐτῶν λέγει]” [Matteos 21, 45, BYZ]. Și, cu toate acestea, ei căutau în continuare să Îl prindă [Matteos 21, 46, BYZ], pentru ca să își ducă nebunia necredinței până la capăt. Pentru că L-au omorât pe Dumnezeul lor, pe Care ei Îl așteptau și încă Îl așteaptă.
[7] Așadar, iubiții mei, cine cade pe Piatră se va sfărâma, iar peste care cade Piatra, acela va fi zdrobit [Matteos 21, 44, BYZ]. Pentru că oricine se luptă cu Dumnezeu va pieri în mod cumplit. De aceea, la sfârșit de an bisericesc, trebuie să luăm aminte la noi înșine, la viața noastră. Ca să vedem dacă Îi slujim lui Dumnezeu. Pentru că a-I sluji Lui înseamnă a face voia Sa și nu a ne lupta cu voia Lui cu noi. Ca slujitori ai Bisericii trebuie să facem voia lui Dumnezeu întru toate. Și când cădem într-un păcat, să îl recunoaștem cu pocăință și să îl mărturisim înaintea Lui. Pentru că El ne iartă toate păcatele și fărădelegile noastre, dacă ne pocăim pentru ele. Amin!