Eugen Barbu, Nuvele [5]
Eugen Barbu, Nuvele, cu prefață și tabel cronologic de Al.[exandru] Piru, Ed. Tineretului, București, 1969, 343 p.
De la p. 186 începe nuvela Sfârșitul vacanței; „vântul leneș de seară”, p. 186; în timp ce „căzuse soarele turtit, înconjurat de pâclă, purpuriu ca o vită înjunghiată”, p. 186; „valurile mărunte…[le] foșneau la picioare”, p. 186; peștii „păreau niște cuțite albastre aruncate în adânc”, p. 186-187. Din p. 190 începe Munca de jos; Filipache, p. 190; Antonică, p. 193; Tușa Rada de la Văcărești așa îi zicea lui Anton, când îl alinta: Antonică. Era băiatul ei, Profesor de Limba Română.
Otrava dulce a plumbului tipografic, p. 193; Domnica e o târfă, p. 196; iar Antonică e „un comunist…care a apucat pe un drum greșit” și trebuie să se trezească „la realitate”, p. 197; și el trebuie să se trează neapărat, pentru că „tovarășul Antonică este un comunist cuprins de boala delăsării”, p. 198; „Uitase că Dumnezeu are scări și de urcat și de coborât”, p. 199; „băutura îi alerga în sânge, îi îmbujorase obrajii”, p. 199; vorbește cu mașinile de nervi, p. 202; comunistul „de caracter”, p. 202.
„a nu te lăsa învins de ora parșivă a dimineții”, p. 203, adică de somn; iar revoluția culturală începe de la tipografie, începe noaptea, pe când oamenii dorm, p. 203; Cârloman, nume de bărbat, p. 205; pisicile mureau din cauza plumbului la tipografie, p. 206; și patronul tipograf era Bazilescu, p. 207; „Albeai și nu dovedeai”, p. 207, = Îmbătrâneai și tot nu terminai treaba.
Maistrul Fane „nu suferea lenea la om”, p. 207; Și Fane considera că munca e „cel mai frumos lucru la om”, p. 207. Și eu cred acest lucru! Munca împlinitoare e cea mai frumoasă; alt bărbat: Cișmaș, p. 209; și munca tipografică e „meserie frumoasă, dar se duc dracului ochii” tăi, p. 209. Orbești repede din cauza ei; ambiția e „cumplită boală! Te fură, îți ia mințile, nu vrei să mai știi de nimeni, de prieteni, de familie. Din ce ți-e bine, vrei să-ți fie și mai bine. Da’ numai ție!”, p. 211.
Oncică, p. 212; care e șurubul care nu funcționează bine la mașină, p. 212; „Inima săracului are dinți. Ar mușca”, p. 213; o apuca „de brațul acela care miroase frumos a sudoare muierească”, p. 216; „prin fereastra plină de praf se simt zorile”, p. 216; vechiul patron, după ce au venit comuniștii, își vindea covoarele la talcioc, p. 217; și își numește mașina tipografică, pe care a reparat-o, gloabă, p. 225. Nume pentru iepele cele bătrâne.
