Petru Dumitriu, Incognito [1]
Petru Dumitriu, Incognito (roman), trad. din lb. fr. de Luminița Brăileanu și Delia Vasiliu, cuvânt înainte de Geo Șerban, Ed. Univers, București, 1993, 527 p.
„delirul oficial”, p. 11; „demnitățile câștigate cu prețul înjosirii”, p. 11; Herakles Nițeluș era un pitic sadic, p. 13; „îmi vine să mă duc la teatru ca la spânzurătoare”, p. 14; „protocolul socialist nu suprimase plecăciunile, ele deveniseră interioare”, p. 15; „vorbea cu o voce de scapete”, p. 16, de castrat[1]; „bolnav de orgoliu”, p. 22; cum erau ei: „zâmbind şi salutând în dreapta şi-n stânga bărbați gravi, grași şi mărginiți, epuizați de tristețe şi disperare, femei care nu știau ce-i bucuria – dar toți de o ferocitate desăvârșită”, p. 26. De o răutate fără margini.
„Arthur Zodie, mititel, gras, rotofei, blond”, p. 26; „demonismul dement al bătrânei doamne Ionescu”, p. 26; Arthur Zodie spune hula: „idealul socialist, în esența lui, continuă şi depășește Evanghelia”, p. 32; socialiștii se credeau non-sentimentali, p. 34-35; Malvolio, p. 38. Nume în bătaie de joc, dialoguri banalizate. I-au „ridicat” noaptea, p. 41. I-au arestat; doar personalitatea umană are un chip al ei, p. 44.
Securistul „ne supraveghea cu o privire golită de orice expresie”, p. 45; „maiorul Irod…nu-şi permitea niciodată un zâmbet, [fiind] plin de el, până Ia obrăznicie”, p. 47; „Avea acel fel insuportabil de a vorbi pe care-l aveau securiștii, pătrunși de misiunea lor de apărători ai statului totalitar, de membrii ai lui, dacă nu chiar de creier al lui, conștienți că aparțin clasei dominante, o dată cu prima tresă de sublocotenent, că sunt trupa de elită care, în ierarhia demnităților politice este superioară (până la simplul soldat) oricărei alte categorii de cetățeni, cu excepția militanților pe prim rang din partid. Cunoșteam acest amestec de caraliu, spion şi turnător”, p. 47-48. Caraliu = milițian.
„Banditul” era dușmanul regimului, p. 48; „măsuri pe linie de stat” = arestarea și torturarea lui, p. 49; Uniunea Sovietică era „bastionul păcii și al socialismului”, p. 54; securistul se mândrea cu faptul că avea „puterea de a impune suferința”, p. 55, în viața cuiva. De a o instaura în viața cuiva; Marin Purdel, p. 56; „ne-a făcut o nota informativă”, p. 56. Ne-a dat în gât la Securitate; „Pe nesimțite gura lui Marin Purdel s-a căscat într-o strâmbătură care i-a dezvelit dinții de cal: începu să râdă şi să behăie cu o voce nazală”, p. 57.
„Se vedea clar că Irod provine dintr-o familie de muncitori sau de țărani: avea față de nebun, nesimțirea zdravănă a oamenilor simpli de la noi: nebunii sunt niște ființe bune de legat şi de bătut măr. Mai ales dacă ascund secrete politice”, p. 59; Purdel încearcă să se spânzure, p. 60; „ghiceai că este o senzuală care se îndoapă cu disperare”, p. 61; „aveau şi un vin de Cotnari, acel vin renumit, care nu se mai găsea decât în pivnițele Mitropoliei de la Iași şi în cele ale Comitetului Central”, p. 61.
