Autor: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Ioan Alexandru: istoria României esențializată în imne [51]

Leave a comment

Voievodul Gelu, „Gelu Dux Blacorum”, a stat „mărturisind cu sângele între păduri” (Imnul voievodului Gelu).

Sfântul Neagoe Basarab (care încă nu era canonizat la vremea când Ioan Alexandru scria aceste poeme) este evocat, desigur, prin prisma personalității sale de om al credinței, caracter evidențiat prin opera sa parenetică, Învățăturile sale către fiul său, Theodosie. De aceea și poetul spune: „Mă-nfășur/ în Învățătura ta cum se-nfioară fluturii/ în cripte. Mirul vărsat pe fruntea ta a uns/ Pe veci țâțâna ușii acestui neam ascuns”: mirul harului lui Dumnezeu, din care s-a împărtășit Sfântul Neagoe Basarab, a uns țâțâna ușii prin care neamul „ascuns”, tainic, al românilor credincioși, ortodocși intră în Împărăția Cerurilor: „Cămara-aceea tainică și sfântă în care-n-/ Cremenit popor lângă popor stau în extaz în/ Hainele de nuntă”.

În  Învățăturile sale, Sfântul Neagoe Basarab a promovat teologia ortodoxă: cinstirea Sfintelor Icoane, rugăciunea isihastă și vederea lui Dumnezeu prin nevoință și rugăciune neîncetată. Iar Alexandru are din nou prilej să vorbească despre lupta duhovnicească, prin plâns și pocăință, cu propriile patimi și cu mințile demonice, pe care o are de purtat creștinul ortodox: „Cea/ Mai aprinsă luptă pe pământ se duce între lacrimă/ Și pleoapă. Izvorul lacrimii e dincolo de noi/ Și ochiul meu e cupă, numai, raclă, ce strânge/ Suferința lumii și o ridică noaptea pe // Colină, când mesagerul tainic părintesc/ Răstoarnă-n țară bivoli de lumină”. Lupta dintre lacrimă și pleoapă este lupta dintre nevoia de plâns (pentru curățirea de patimi) și oboseala care ajunge adesea la istovire și care coboară pleoapa. „Izvorul lacrimii e dincolo de noi” pentru că dobândim pocăința prin harul lui Dumnezeu. Cel care plânge varsă lacrimi atât pentru sine, pentru păcatele și patimile sale, cât și pentru „suferința lumii”, răstignindu-se și el duhovnicește „pe colină”, pe o Golgotă spirituală personală. „Mesagerul tainic părintesc” este, cred, Duhul Sfânt, Cel trimis de la Tatăl prin Fiul în lume după înălțarea lui Hristos, și care aduce în lume „bivoli de lumină”, Îngeri și Sfinți care se luptă pentru credință cu multă putere.

Deși nu fusese confirmat încă între Sfinți, poetul avea conștiința sfințeniei voievodului Neagoe Basarab[1]:

Ioane Basarabe n-am
Să dorm și nu am cum să sar din ușa ta de
Templu în afară, până ce tu nu vei ieși din
Moaștele mormântului pe țară. Până ce gura
Ta de lut nu va zvârli o flacără fierbinte pe
Care gura mea de fiu s-o soarbă ca de la părinte. /…/

Ioane Basar-
Abe, nu suntem mulți aici nu sunt destule sfinte-
Le morminte căci nimeni nu coboară cu rost pe
Dedesubt de nu și-a ieșit limpede din minte.

(Imnul lui Neagoe Basarab)

Nu sunt destui oameni adânc credincioși și Sfinți „aici”, în țară și pe pământ, pentru că nimeni nu coboară „dedesubt”, cu mintea și cu sufletul în Iadul pocăinței, „de nu și-a ieșit limpede din minte”, dacă nu a căpătat vederea și înțelegerea clară a adevărului și a realității duhovnicești, care îl fac să pară nebun pentru ceilalți, care văd numai realitatea empirică.

Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie de la Cioara (canonizat în 1955) este evocat în Imnul lui Sofronie din Cioara. Ieromonah închinoviat la Cozia de către Patriarhul Sofronie al Ierusalimului, în secolul al XVIII-lea, el s-a întors în Transilvania și a făcut în Plăișorul Cioarei, la 600 de metri înălțime, „o țâr de schit în mijlocul codrului, mai ca la un mil departe de sat, locuind acolo și rugându-se lui Dumnezeu pentru sufletul lui, [schit] în care ținea și câțiva copii pentru învățătură”[2], așa cum au scris în reclamația lor credincioșii uniți. Drept urmare, autoritățile i-au distrus Schitul și el a început lupta împotriva uniației, răsculând mii de români ortodocși, răscoală care a avut drept consecință „o biruință deplină a Ortodoxiei în Transilvania, căci zeci de sate au părăsit uniația. Tot ce se lucrase timp de 60 de ani pentru înstrăinarea poporului de credința strămoșească era acum zdruncinat”[3].

Iar Alexandru descrie poetic înălțarea Schitului de către Sfântul Sofronie: „Un luminiș, oleacă fiecare, de timpuriu trebuie să-l/ Cunoască Logosul coborât între păduri, o țâr de schit // În inima pădurii, din așezare/ Dus pentru priveghi, din ramuri încropit, acoperit/ Cu umbre în scorbură tripodul/ Veghetor și mucul candelei, aloia mângâierii cu/ Rănile deschise în ceaslov”.

Și dacă satul e o „corabie/ Oprită din care călătorii-au năvălit cu prunci și turme”, la poalele Schitului, acesta e aureola lui: „nimbul/ Satului e schitul pe deal în luminiș lăsat”. Schit în care „se-arată el, ca într-un strai de schimnic, din in curat/ Și dintr-un fir croit mucenicind în locul sfânt, în ascultare/ La Părinte dus și priveghind în vatră ca legământul // Milei să licăre etern”. Căci nevoința e o mucenicie tăcută. Poetul îl numește „Sofronie profetul văzător, sfânt /…/ Sofronie/ Părinte te străvăd, din sat în sat făclie/ Cum strângi sobor și cuvântezi fierbinte, simt duhul/ Vorbei tale spânzurat în prunii ninși de slavă pe morminte”…

Ca să reprime răscoala românilor ortodocși, a venit „de la-mpărat poruncă: cel mai flămând țăran din/ Fiecare sat, de viu să fie spânzurat în furcă”. Căci autoritățile austro-ungare n-au răspuns niciodată decât cu reprimări sângeroase și pline de cruzime la toate revendicările din istorie ale românilor care își cereau dreptul de a exista și de a-și păstra credința, limba și tradițiile.

[1] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Neagoe_Basarab.

[2] Idem: https://ro.orthodoxwiki.org/Sofronie_de_la_Cioara.

[3] Ibidem.

Scriu online (vol. 14)

Leave a comment


Cartea poate fi downloadată de aici
în format PDF:

Scriu online (vol. 14)

Este a 265-a carte pe care am publicat-o online.

*

Fragmente din carte:

În 2006, când mi-am asumat creația online, am dat imediat peste găștile online, peste cele religioase, culturale, politice, economice. Care erau asemănătoare celor de acum, dar la alt nivel, pentru că atunci se începea șederea online a românilor. Și n-am putut să mă apropii de niciuna dintre ele pentru că nu aveam nimic de vândut, nu mă interesau afilierile și nici nu îmi plăceau discuțiile de duzină. După 18 ani am aceleași principii nenegociabile, dar o operă imensă de arătat tuturor.

Opera mea editorială e cartea de vizită a mea și a soției mele. Teologie pentru azi (https://www.teologiepentruazi.ro/) e platforma pe care eu am editat-o în mod integral și e 100% autentică. Dacă aș fi căutat bani, relații, pălăvrăgeli, astăzi aș fi fost o nulitate ca mulți alții de atunci și de acum. Și mărturisesc acest lucru pentru cei care își încep munca online. Dacă vreți să faceți lucruri serioase, munciți pe fiecare zi și vedeți-vă de treabă! Cei care vor să vă piardă timpul sunt majoritatea (p. 32).

Read more

Mireasmă [41]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Loja la teatru[1] am cumpărat-o după vizualizatorul premium pentru cărți[2]. În care am început povestea lui Marinică și a generozității sale debordante pe timp de ger. Căci, în orașul acela, bărbatul care avea soba aprinsă pe timp de iarnă era o atracție nestăvilită pentru femei. Până când, în pagina a 28-a intră Mura, și inima începe „să-i bată cu altfel de zvâcnitură”[3], cea a dragostei. Și pentru care trebuie să citești mai departe, ca să vezi ce-i scris în carte. Așa după cum, cândva, un cititor al nostru, intempestiv, a vrut un rezumat la Cănuță om sucit[4], când în fața lui avea un comentariu fin, teologic, la nuvelă. Și pentru că nu totdeauna e bine să pierzi timpul cu oameni care pierd timpul, incluzi chestia la spam sau o tai degrabă și îți vezi de treabă.

Ce s-a petrecut cu Manole, când s-a întors în Penitenciarul Rahova pentru încă o altă bucată de vreme? A sculptat în gheață, deși, la 50 de grade, nu e cazul. Inelul contraceptiv n-a mai fost de niciun „ajutor”, pentru că doamna deja nu mai putea să facă copii. Banca, scrijelită cu love pe ea, poate fi la București, la New York, la Singapore. Pereții mânjiți cu diverse culori s-au mondializat și îi poți găsi pe oriunde, căci sprayurile pentru graffiti se vând pe emag. Deși, noaptea, un tânăr cutezător, pe proprii săi bani, repictează oamenilor pereții vandalizați de diverși autori stradali. Americanii, săracii, încă degustă mitul Parisului plin de iubire, fac și filme pentru a ne spune asta, dar eu am în minte șobolanii aceia drăgălași, mai lungi ca palma de bărbat, care scoteau capul chiar lângă Turnul Eiffel. Dar, pentru că turnul a fost făcut „cu oțel românesc”[5], nu poți să mai zici ceva, doar că dragostea nu se naște doar acolo, la Paris, ci oriunde el și ea se întâlnesc. Iar pe prietenul tău din școala primară, pe cel care era gluma clasei, fiindcă tu erai deșteptul clasei, îl poți revaloriza mai târziu, și asta la modul foarte serios, când devine al doilea soț al fostei tale soții, pentru că el este tatăl propriilor tăi copii. Pe care tu îi vezi rar, din cauza tinerei tale soții, și el, zi de zi, îi educă, îi sprijină, le este aproape, când tu ești tatăl lor de departe. Și când copiii tăi îl vor iubi pe el și nu pe tine, căci pe tine te-au văzut rar, nu te vei mira, chiar dacă îți vei spune adesea, cu stupoare, cu enervare, cu sarcasm, cum tocmai el, clovnul casei, a știut să tragă lozul câștigător și să o iubească pe femeia pe care tu nu ai știut să o prețuiești. Mama copiilor tăi e fosta, dar ți-e greu să spui acest lucru. El, Costeluș ochi de pluș, burtos, prostălău, fără viitor, și-a făcut viitor în propriul tău viitor. Și pentru ca și el să râdă în propriul tău râs, tu nu mai râzi cu râsul tău, conașule, nu mai râzi, ci îți plângi de milă, pentru că ți-ai dat seama că ți-ai bătut joc de familia ta. Și, între două femei, tu nu ești al niciuneia, pentru că ai făcut copii doar cu una, cu nevasta ta, și aceea nu mai e lângă tine.

De ce autorii vor să facă lucrurile să vorbească? Vor să reîntoarcă lumea la păgânism, ca cei care se închină elefantului, apoi îl scufundă în mare[6]? Dacă ne-ar vorbi cana cu lapte sau pisica, ar fi un fel de inteligență artificială mai la îndemână? Și dacă roboții femeie, din ce în ce mai „apetisanți”, or să intre peste noapte în viața noastră, o să preferăm „o iubire cu ele” în locul propriei noastre soții? Și copiii noștri, roboți și ei, vor fi ca niște copii sau ca niște câini care vin după noi și ne ascultă întru toate, în locul năzdrăvăniilor pe care le fac copiii de obicei? Experimentul artificializarea mâncării ne-a făcut să vedem ce înseamnă naturalețea mâncării. Cât de mult ne lipsește. Mărul mic, viermănat, adică cu vierme în el, e normalitatea. Cele care nu se strică după câteva zile sunt altceva, nu mâncare. Sunt non-mâncare. Și când vom zbura pe deasupra, cu propriile noastre mașini, și nu doar pe străzi, ca acum, văzduhul nostru va fi la fel de tamponabil. Și unii, indiscutabil, o vor lua pe arătură, adică prin văzduh, și vor tampona alte turnuri gemene, alte parlamente, alte simboluri ale umanității, dacă umanitatea își va mai zice așa și nu altcumva. Căci dacă transumanizezi omul, dacă introduci în el tehnologie în exces, el devine un om tehnologizat, o caricaturizare a îndumnezeirii. În loc să se îndumnezeiască în toată ființa sa și să fie cu totul frumos și sfânt, el se tehnologizează la nivelul trupului și devine o mașină, adică ceva mult prea impropriu pentru un om.

[1] Piciordeplay.ro.

[2] ReadEra Premium.

[3] Radu Tudoran, Orașul cu fete sărace, prefață de Alex. Ștefănescu, Ed. Jurnalul Național, București, 2011, p. 28.

[4] Aici pentru tot textul: https://ro.wikisource.org/wiki/Cănuță_om_sucit.

[5] Cosmin Pătrașcu Zamfirache, Turnul Eiffel, simbolul Parisului, a fost construit cu oțel românesc și cu ajutorul unei tehnologii revoluționare a unui inginer român, în ziarul Adevărul, 12 noiembrie 2015, ora 2.07, cf. https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/turnul-eiffel-simbolul-parisului-a-fost-1665883.html.

[6] Cf.https://www.mediafax.ro/cultura-media/pe-31-august-incepe-festivalul-dedicat-lui-ganesha-zeul-cu-cap-de-elefant-si-cu-patru-brate-21113337.

Mireasmă [40]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Jumările făcute la cuptor au avut un gust complementar cu strugurii albi pe care i-am cumpărat de curând. Uneori mănânc ciocolată de post, ciocolata mea neagră, cu brânză topită sau cu vreun cârnat măcelăresc, deși știu că nu e bine să pui sfârșitul la început. Dar, când sunt pe grabă, zic că tot acolo ajung toate, oricare ar fi ordinea în care le-aș mânca. Deși dulcele, mai înainte, nu îmi cade bine la stomac. Dar începerea mesei cu sfârșitul ei este perspectiva teologică a Bisericii. Ca să știi unde trebuie să ajungi trebuie să începi cu moartea, cu gândul la moarte și la Judecata ce va să fie. Valoarea fiecărei zile nu constă în câte faci și în câte câștigi, ci în cine devii prin tot ceea ce faci. Tu, problema ta, e problema sfârșitului! Sfârșitul cel bun e începutul mântuirii. Când privești la cine trebuie să fii, atunci tot ceea ce faci are coerență interioară, pentru că nu vrei să arăți că ești, ci te bucuri de ceea ce ești cu Dumnezeu și cu oamenii. Ostentativitatea e ciocolată în aparență, pentru că o mănânci prima, o mănânci prea ușor. Dar greul vieții nu constă în ce arăți, ci în cine ești zi de zi. Căci și atunci când nu ești văzut, când nu ești remarcat, când nu ești înțeles, tu ești cel care trăiești cuvios, trăiești în pacea lui Dumnezeu.

Aseară am avut nevoie să pictez pentru ca să mă liniștesc interior. Pictura ca nevoie, nu ca hobby, ca moft! Și am descoperit rozul piersică pentru spațiul dintre chipuri. Albul a fost primul, albastrul, ceva mov, și această piersică de toamnă, stăvilită cu alb, mi-a fost propria mea odihnă. Și după minutele de pictură, deodată, ca și când n-aș fi avut nimic, am putut să stau la televizor, la matematica jocului de poker, apoi să adorm cu pace. Spre dimineață m-am trezit dintr-un vis în care scriam, scriam chiar la romanul acesta, știam unde rămăsesem, dar aveam impresia falsă că am greșit cu ceva, că despre acel lucru nu trebuia să scriu. Dar, în definitiv, despre orice lucru se poate scrie. Și se poate scrie din apropiere sau de la depărtare, mai apăsat sau în treacăt, fără ca prin aceasta un subiect de discuție să nu fie un subiect de interes. Căci orice lucru este important, dar nu pentru toți. Și în literatură înveți acest lucru de la prima ta carte scrisă: că una e ceea ce transmiți tu și alta e ceea ce citesc cititorii. Fiecare e pregătit să înțeleagă potrivit nivelului său de înțelegere. Tu poți pune lucrurile importante la vedere, le poți sublinia, dar el se oprește la nivelul lui, la gustul lui, la nevoia lui de adevăr. Și când el se ceartă cu tine, el se ceartă cu înțelegerile lui și nu cu ale tale, iar când te admiră, el admiră ceea ce a putut să înțeleagă din tine și nu totul tău. Rămân multe pe din afară, recitirile te tot învață câte ceva, dar creșterea ta interioară înseamnă o altă înțelegere a lucrurilor. Și nu trebuie să te temi de câte nu înțelegi, ci trebuie să te bucuri de înțelegerile tale de acum, pentru că ele sunt treptele pentru scara ce nu se termină.

După ce am cumpărat prima lună de spectacole online, două liniuțe nu era despre trasul pe nas, cum am crezut inițial, ci despre presupusul test pozitiv de sarcină, în care banca vorbește, are o memorie cuprinzătoare, vorbește și rochia cumpărată de la Paris, vorbește și prezervativul expirat, iar Manole a ieșit de la pușcărie pentru ca să își vadă iubita de pe Facebook, pe care o iubește mult, pe când tatăl său e îngropat, și pe care nu o sărută în cele din urmă, pentru că ultimul minut a fost de tăcere. Și ei au zâmbit și s-au bucurat de tăcere, pentru că dragostea lor era clară, era dintotdeauna. Iar când m-am reîntors de la Biserică, după Parastasul de azi, și când n-am putut să dorm, dar am putut să mă bucur, piesa de teatru despre bărbați și femei, jucată în 3, a fost despre iubire înainte și după divorț, despre prietenie cu și fără bani, despre dusul la pește și făcutul de mămăligă, care e fără colesterol, despre creșterea și educarea copiilor, pentru ca să mizezi pe familie și nu pe gesturi făcute în pripă. Spovedania decontextualizată, a bărbatului nefericit în dragoste față de prietenul său avocat, a conținut trei păcate sexuale, dar și începutul experiențelor sexuale ale tânărului de la țară. Care nu prea avea fete împrejur. Fapt pentru care, mai întâi, a făcut dragoste cu un dovleac, apoi cu o capră, după care cu cumnata lui, care avea același nume cu capra, și care a fost tăiată de ta-so în cele din urmă. Dacă Spovedania ar fi fost reală, el nu s-ar mai fi bucurat de faptul că s-a culcat și cu capra, dar și cu cumnata, ci s-ar fi pocăit pentru păcatele sale. După cum, el și ea, din două liniuțe, cu multiple avorturi la activ și tentative de suicid, înțeleg că avorturile sunt crime înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, dar el vrea să îi dăruie un inel contraceptiv și nu inelul de Logodnă. Pentru că vorba multă și dulce pare bună, dar faptele sunt false. Căci faptele sunt păcate abominabile și nu virtuți dumnezeiești care te mântuie. Dar când vorbești despre tine în mod sincer, orice ai fi făcut tu, acesta e un pas spre mântuire, spre normalitate.

Sermon at the great days of the romanians [2025]

Leave a comment

My beloveds[1],

it is a great blessing to speak about the Holy Apostle of a nation, just as it is a great fulfillment to speak about a unified nation, about a christian nation, which has lived in its same historical hearth for 2000 years. Because the romanian nation has remained here, in these places, since the Holy Apostle Andreas [Ἀνδρέας[2]], our Apostle, made it a christian nation. And the romanians have remained christians because they lived christianly in the Church of God. And when you do not play with the faith, when you live it seriously, even God does not forget you. He does not forget your pious efforts, but blesses them from century to century. Because we enjoy the peace of the Church, because our ancestors lived christianly here, in our country[3].

Therefore, the Cave of Saint Andreas from Constanța county[4] is the zero kilometer of our Orthodoxy. Because from there, where the Holy Apostle Andreas lived and preached, the right faith spread among our people. And our romanian Church, which started from the cave, because our Lord was also born in the cave, had to wait 2000 years to have a Cathedral of all romanians. But, until now, it has filled the Emperordom of God with romanian Saints, with Saints from all the ages, because the romanian people have constantly sanctified themselves in the Church of God and have also sanctified their language, which they have made a liturgical language, a language of glorification of God[5].

Every language of the earth can be a churchly language, because every people is called to be part of the Emperordom of God. But when you start translating the Scripture, the Services, the Saints of the Church into your language, then you see how the language of your people brightens, but also how it constantly enriches. Because you have to invent words to express the life and experience of the Church, but also to choose the words that best express our love for God. Therefore, when a language begins to be sanctified from a liturgical point of view, it begins to be a language pleasing to the human soul, for it becomes a language of speaking with God[6].

However, the Holy Apostle Andreas did not only reach us, the Black Sea and the Danube, but he was also in Byzantium and Greece and Trebizond and Nicaea and Amastrida and Sinope and Russia and Irakleia of Thrace and Macedonia, Thessaly, as far as Paleapatra[7]. And his hardships were of all kinds, because the pagans and unbelievers opposed him. But, through the work of God, Saint Andreas founded the Church of God everywhere, cheirotoning Bishops, Priests and Deacons, who served the Church of God. Because the Church is founded and spreads and remains in history through its life and through its service. It is the life of christians that remains. Because it is a light in this world, it is the light of the world, because the life of the Church leads the world towards the Emperordom of God[8].

The Church of God is the one that is founded apostolically. And, throughout the centuries, the Church of the Apostle Andreas from Romania had its hierarchy, its ministry, its holy life here. Archaeological discoveries tell us about the churchly life here. And the Church of Romania has not had periods of decadence, it has never been abolished, in order to be reconfigured later, but it has an uninterrupted existence from the Holy Apostle Andreas to us. That is why the Church of Romania is an apostolic Church with uninterrupted life, with uninterrupted ministry, because it has reached us and we live in the Church founded by the Apostle of Romania, by the Holy Apostle Andreas, the first called [Πρωτόκλητος[9]] to the apostolate[10].

Today, november 30, we celebrate the Ghostual Day of the romannians, so that tomorrow, december 1, we can celebrate their National Day. The Ghostual Day of the romanians is the commemoration of the Holy Apostle Andreas, the one who introduced us to the Church of God through his preaching and service, while the National Day of the romanians is the day that expresses the unity of Romania. For today marks 107 years of national unity, since the creation of a national, independent and unitary state. And this unity is lived and guarded every day, because it expresses our desire to live in our country, speaking romanian and serving in romanian[11].

To know your history, you must read it with humility. The history of the romanian Church is one with the history of the romanian people, because the Church was at the center of the romanian nation. And when you see your historical past in its reality, as it was providenced by God, you understand that it is a great blessing to have been born in a christian country and to have been baptized from infancy. Because you began your life with God from the first year of your life and you grew like a vigorous tree in the Church of God and not like some weed[12].

For ideologies, my beloveds, do not save us, but only life with God! We give thanks to God for everything, we are grateful to Him for everything in our lives, and through this we are fulfilled in our life with God. Because we rejoice into our God, we live joyfully in His Church, and we call everyone to sanctify themselves in the Church of God. We do not believe that the faith of the Church is only for us, but for all people. And hence our openness to all, our humanity, our chris- tian hospitality. Because everyone must be saved[13].

Neither ideologies, nor false beliefs, foreign to the life of the Church, save us! If there is only one Church, that of Pentecost, which has reached us and in it we are saved, how can we look for anything else, if this is the Church of God?! And as our people are, so is our Church. There may be various people who harm the Church through their lives, just as they harm our people, its image in the world, but the people are what they are through their brand representatives, i.e. through their Saints, Geniuses, Heroes. The essence of a people is its faith and its life. And when faith speaks, then the creations of that people are astonishingly beautiful[14].

I love romanian life, traditions, customs, food, the romanian language, but, first of all, I love the Church of Romania. I love God, the One who is also with us, romanians, because He made us His sons by grace. But the Church of Romania is, along with all the other national Churches, the Church of God, i.e. founded by Him. And God continuously establishes His Church through people, because He expands it endlessly in history. We are going towards the Emperordom of God and not towards the end of the world! We are going with God towards His Emperordom. And His Emperordom has no end. And this is how we also think of existence: as life without end, as eternal life lived with God[15].

Much blessing, peace and joy to all! Let us rejoice with holy joy in the Church of God and thank Him for all the blessings poured into our lives! At many years and much fulfillment in all that you do! Amin[16]!

[1] Started at 9.04, in day of tuesday, on 25 november 2025. The sun came out of the clouds, three degrees, wind of 2 km/h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[3] Iubiții mei, e o mare binecuvântare să vorbești despre Sfântul Apostol al unei națiuni, după cum e o mare împlinire să vorbești despre o națiune unitară, despre o națiune creștină, care de 2000 de ani trăiește în aceeași vatră istorică a ei. Pentru că națiunea română a rămas aici, pe aceste locuri, de când Sfântul Apostol Andreas, Apostolul nostru, a făcut din ea o națiune creștină. Și românii au rămas creștini pentru că au trăit creștinește în Biserica lui Dumnezeu. Și când nu te joci cu credința, când o trăiești la modul serios, nici Dumnezeu nu te uită. Nu uită eforturile tale cele evlavioase, ci le binecuvântă din secol în secol. Pentru că noi ne bucurăm de pacea Bisericii, pentru că strămoșii noștri au trăit creștinește aici, în țara noastră.

[4] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Peștera_Sfântului_Andrei.

[5] De aceea, Peștera Sfântului Andreas din județul Constanța e kilometrul zero al Ortodoxiei noastre. Pentru că de acolo, de unde a trăit și a propovăduit Sfântul Apostol Andreas, s-a răspândit dreapta credință în neamul nostru. Și Biserica noastră românească, ce a pornit din peșteră, căci în peșteră s-a născut și Domnul nostru, a trebuit să aștepte 2000 de ani pentru ca să aibă o Catedrală a tuturor românilor. Dar, până aici, ea a umplut Împărăția lui Dumnezeu de Sfinți români, de Sfinți din toate veacurile, pentru că poporul român s-a sfințit neîncetat în Biserica lui Dumnezeu și și-a sfințit și limba lui, pe care a făcut-o limbă liturgică, limbă de slăvire a lui Dumnezeu.

[6] Fiecare limbă a pământului poate fi o limbă bisericească, pentru că fiecare popor e chemat să facă parte din Împărăția lui Dumnezeu. Dar când începi să traduci Scriptura, Slujbele, Sfinții Bisericii în limba ta, atunci vezi cum se luminează limba neamului tău, dar și cum se îmbogățește constant. Pentru că trebuie să inventezi cuvinte pentru a exprima viața și experiența Bisericii, dar și să alegi cuvintele care să exprime cel mai bine dragostea noastră pentru Dumnezeu. De aceea, când o limbă începe să se sfințească din punct de vedere liturgic, ea începe să fie o limbă plăcută sufletului omenesc, căci devine o limbă a vorbirii cu Dumnezeu.

[7] Viețile Sfinților pe luna noiembrie [The Lives of the Saints on the month of november], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p. 593-596, 597, 599, 600.

[8] Însă, Sfântul Apostol Andreas nu a ajuns numai la noi, la Marea Neagră și la Dunăre, ci a fost și în Bizanț și în Grecia și în Trapezunt și în Nicea și în Amastrida și în Sinopi și în Rusia și în Iraclia Traciei și în Macedonia, Tesalia, până în Paleapatra. Și greutățile sale au fost de tot felul, pentru că cei păgâni și necredincioși i se împotriveau. Dar, prin lucrarea lui Dumnezeu, Sfântul Andreas a întemeiat peste tot Biserica lui Dumnezeu, hirotonind Episcopi, Preoți și Diaconi, care au slujit Biserica lui Dumnezeu. Pentru că Biserica se întemeiază și se răspândește și rămâne în istorie prin viața și prin slujirea ei. Viața creștinilor e cea care rămâne. Pentru că ea este o lumină în această lume, este lumina lumii, pentru că viața Bisericii conduce lumea spre Împărăția lui Dumnezeu.

[9] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[10] Biserica lui Dumnezeu este cea care se întemeiază apostolic. Și, de-a lungul secolelor, Biserica Apostolului Andreas din România a avut ierarhia ei, slujirea ei, viața ei sfântă aici. Descoperirile arheologice ne vorbesc despre viața bisericească de aici. Și Biserica României nu a avut perioade de decadență, nu a fost desființată niciodată, pentru ca să fie reconfigurată ulterior, ci ea are o existență neîntreruptă de la Sfântul Apostol Andreas până la noi. De aceea Biserica României e o Biserică apostolică cu viață neîntreruptă, cu slujire neîntreruptă, pentru că ea a ajuns până la noi și noi trăim în Biserica întemeiată de Apostolul României, de Sfântul Apostol Andreas, Cel dintâi chemat [Πρωτόκλητος] la apostolat.

[11] Astăzi, pe 30 noiembrie, sărbătorim Ziua Duhovnicească a românilor, pentru ca mâine, 1 decembrie, să sărbătorim Ziua Națională a lor. Ziua Duhovnicească a românilor e pomenirea Sfântului Apostol Andreas, cel care ne-a introdus în Biserica lui Dumnezeu prin propovăduirea și slujirea sa, pe când Ziua Națională a românilor e ziua care exprimă unitatea României. Căci se împlinesc azi 107 ani de unitate națională, de la crearea unui stat național, independent și unitar. Și această unitate este trăită și păzită în fiecare zi, pentru că ea exprimă dorința noastră de a trăi în țara noastră, vorbind limba română și slujind în limba română.

[12] Ca să îți cunoști istoria, trebuie să o citești cu smerenie. Istoria Bisericii românești e una cu istoria poporului român, pentru că Biserica a fost în centrul națiunii române. Și când îți vezi trecutul istoric în realitatea lui, așa cum a fost providențiat de Dumnezeu, înțelegi că e o mare binecuvântare să te fi născut într-o țară creștină și să fii botezat din pruncie. Pentru că ți-ai început viața cu Dumnezeu din primul an al vieții tale și ai crescut ca un copac viguros în Biserica lui Dumnezeu și nu ca o buruiană oarecare.

[13] Căci ideologiile, iubiții mei, nu ne mântuie, ci doar viața cu Dumnezeu! Aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate, suntem recunoscători Lui pentru toate cele ale vieții noastre și prin aceasta suntem împliniți în viața noastră cu Dumnezeu. Pentru că ne bucurăm întru Dumnezeul nostru, trăim bucuroși în Biserica Lui și îi chemăm pe toți să se sfințească în Biserica lui Dumnezeu. Nu credem că credința Bisericii e doar pentru noi, ci pentru toți oamenii. Și de aici deschiderea noastră față de toți, omenia noastră, ospitalitatea noastră creștină. Pentru că toți trebuie să se mântuie.

[14] Nici ideologiile, dar nici credințele false, străine de viața Bisericii, nu ne mântuie! Dacă există o singură Biserică, cea a Cincizecimii, care a ajuns până la noi și întru ea ne mântuim, cum să mai căutăm altceva, dacă aceasta e Biserica lui Dumnezeu?! Și așa cum e poporul nostru, așa e și Biserica noastră. Pot exista diverși oameni care fac rău Bisericii prin viața lor, după cum fac rău și poporului nostru, imaginii sale în lume, dar poporul e ceea ce este prin reprezentanții săi de marcă, adică prin Sfinții, Geniile, Eroii săi. Esența unui popor e credința și viața lui. Și când credința vorbește, atunci creațiile acelui popor sunt uluitor de frumoase.

[15] Iubesc viața, tradițiile, obiceiurile, mâncărurile românești, limba română, dar, în primul rând, iubesc Biserica României. Îl iubesc pe Dumnezeu, Cel care este și cu noi, românii, pentru că ne-a făcut fiii Lui prin har. Dar Biserica României este, alături de toate celelalte Biserici naționale, Biserica lui Dumnezeu, adică întemeiată de El. Și Dumnezeu întemeiază continuu Biserica Lui prin oameni, pentru că o extinde la nesfârșit în istorie. Noi mergem spre Împărăția lui Dumnezeu și nu spre sfârșitul lumii! Noi mergem cu Dumnezeu spre Împărăția Lui. Și Împărăția Lui nu are sfârșit. Și în acest fel ne gândim și noi existența: ca viață fără de sfârșit, ca viață veșnică trăită cu Dumnezeu.

[16] Multă binecuvântare, pace și bucurie tuturor! Să ne bucurăm cu bucurie sfântă în Biserica lui Dumnezeu și să Îi mulțumim pentru toate binefacerile revărsate în viața noastră! La mulți ani și multă împlinire în tot ceea ce faceți! Amin!

Mireasmă [39]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Ce te faci, însă, când sursele te mint, când te duc în eroare, dându-ți jumătăți de adevăruri? Ca să nu cazi de fazan, trebuie să citezi și să interpretezi lucrurile în perimetrul la cât cunoști. Trebuie să ai orizontul plauzibilității. Nu te lansezi în dezvăluiri bombă, dacă ai dubii. Sau, dacă totuși o faci, trebuie să subliniezi faptul că ai primit aceste informații și că nu sunt rodul deducțiilor tale. Cei care deduc lucrurile, care consideră că lucrurile se vor întâmpla potrivit premiselor, exclud din calcul neprevăzutul. Dar neprevăzutul, în viață și în politică, e la ordinea zilei! Când crezi că totul va fi bine, apare unul care vociferează, se ia lumina, rămâi blocat în lift, ești accidentat pe linia pietonilor. Numai că într-un articol de ziar nu poți include logica și fizica subatomică în aceeași frază. Logica trebuie să clarifice cititorul, să îl facă un gând, ca el să aibă bucuria că a înțeles despre ce era vorba în articol, dar viața e subatomică, pentru că presupune multe gânduri și nu doar unul. Și articolul ar trebui să fie film, nu scriere, pentru ca tu să afli că sunt multe nuanțe de luat în calcul. Numai că ziarista nu face filme, ci trage concluzii și nu trebuie să greșească în mod esențial.

Vorbește Ilona cu Clara, așa, ca între surori? Da și nu! Căci neîncrederea a pornit de la mama lor, care, de când erau mici, le-a pus să concureze. Maria, Profesoara, mama lor, era de părere că legătura de sânge n-are nimic de-a face cu competiția, pentru că în viață trebuie să fii în competiție cu toată lumea. Și ele, copilele, nu își vorbeau de mici, se ascundeau una de alta, sau foloseau cuvintele numai ca una să câștige în fața celeilalte. Și lupta aceasta pentru întâietate le-a făcut străine una față de alta, căci, deși își vorbesc, nu își mărturisesc niciodată adevăratele lor gânduri, trăiri, împliniri.

Gustul pentru artă e format de arta mare. Când cuprinzi mult în sufletul tău, întâlnirea cu o expoziție plină de ciurucuri, de lucruri făcute la repezeală, e ca o masă proastă când ți-e foame. Vii ca să cumperi nimic. Vii ca să pleci gol. Dar artistul se prostituează vizual, își bate joc de el însuși, pentru ca să nu fie exclus. Excluderea socială o consideră mai grea decât propria lui ratare, când lucrurile stau invers. Că opinia publică nu te împlinește, dar ceea ce faci e împlinirea ta. Și dacă la 50 de ani îți bați joc de tine, după ce ai început promițător, nimeni nu te mai face mare la 70. De fapt, cei care tu crezi că o să râdă de tine, adversarii tăi, miștocarii de duzină, vor să fii curajos și nu laș. Ei te vorbesc de rău nu pentru ca tu să îi crezi și să le mănânci din palmă, ci pentru ca să îți vezi de treaba ta, să fii rece la mojicii. Să nu-ți pese! Da, să nu-ți pese de nimeni!! Să faci pe fiecare zi pictura ta, rândurile tale de carte, că astea sunt the treasure hidden within you[1].

Precizia, rigoarea, măreția, multul valoric sunt răspunsul. Și ce-a rămas până la urmă din Ioșca? Tăcerile lui și nu împreunările sexuale nerealiste, făcute la normă. A rămas experiența brută, ceea ce știi foarte bine, și nu manierismul fantazării. Stilul lui mi-a plăcut, comunicarea alertă, fără multe cotloane, și de aceea și doream să vorbim, să facem o carte dialogică împreună. Dar, la un an distanță, cele câteva romane ale sale au rămas ca o pată de culoare plumburie, undeva departe în mine, și nu mai am decât tăcerea lor. Poate tăcerea e adevăratul dialog dintre el și mine. Dar tăcerea lipsită de dialog nu are nicio gioia perenne[2], ci eu sunt la un capăt de lume, dincolo de ceea ce tu nu știi despre mine. Și ceea ce putea fi nici nu știm cât de important ar fi fost pentru amândoi sau divergențele ar fi fost la fel ca tăcerea de acum.

[1] comoara ascunsă în tine.

[2] bucurie perenă.

Mireasmă [38]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Niculaie era iubit din umbră, dar și Ilie Moromete, ta-so. Fica a fost tulburătoare prin curajul ei în dragoste, ajungând să facă lumină în capul lui. Căci atunci când simți iubirea, când simți cum ești iubit, îți dai seama că ești acasă în inima ei și că nu mai e nevoie să spui ceva, pentru că acesta e și adevărul tău. I-a spus porecla lui, cum nevastă-sa îi zicea Mutu și cum o vedea fără să o privească. Și cum nu putea să stea fără el, deși îi făcuse 3 băieți, și că a omorât-o dragostea pentru el. Iar soru-sa mai mică, Fica, ar fi vrut să îl ia de bărbat pe cumnatul ei de atunci, dar s-a considerat prea mică pentru el, deși diferența de vârstă nu piere niciodată. Moromete ăl bătrân, Ilie de, personajul central al întâlnirii cu Teleormanul ante și postbelic, cunoscând iubirea la bătrânețe, nu se mai uită la rânjetul lumii. Că proștii, zice el, rânjesc oricând și orice-ai face. Iar lumea nu mai contează, când tu vrei să te împlinești în viață. Cine n-are curaj, cine nu crede în el și în vocația lui, cine nu trece la fapte, rămâne cu frica de lume, se teme, nu vrea să fie luat în discuție. Și dacă nu vrei să fii gelozit, nu contezi. Dar dacă crezi în scrisul tău, în culoarea ta, în dalta cu care îți sculptezi viitorul, devii cărțile omenirii, despre tine se va scrie în secole la rând, pentru că nu ți-a păsat de gura lumii.

„Cum vine asta, Dorine tată, cum vine asta că nu îți pasă?! Nu te gândești și tu la noi, la casa noastră, la ce zice lumea?!!”. Nu, n-a zis-o nimeni din casa mea! Nici tataie Marin, nici tata. N-a zis-o nimeni. Pentru că au crezut că pot să fac tot ce îmi pun în minte. Și libertatea aceasta preaiubită mi-a plăcut mult, pentru că m-am împlinit prin ea. Clara urmărește știrile zilei, se răfuiește cu comentatorii bădărani, îi exclude pe extremiști, la rândul ei fiind considerată partizană. Dar ea le spune că face front comun numai cu adevărul și că nu se teme să îl propovăduiască peste tot. Însă o jurnalistă veche, ca ea, cunoaște istoria recentă, cunoaște ițele vieții noastre. Dar, mai ales, poate privi în profunzime lucrurile, căci nu se pierde în detalii. Cititorul de știri le privește disparat, ca și când n-ar avea relație unele cu altele. Dar ziarista știe că ele sunt un puzzle. Căci trebuie să le pui pe toate pe masă, să vezi întrepătrunderea dintre ele, și astfel ai cheia discuției.

Când și-a publicat o parte din articole în carte, mi-am dat seama că are surse în partide. Că oamenii chiar vorbesc cu ea. Și vorbesc din interes partinic, dar și pentru mici răzbunări de culise. Oamenii ăștia vorbesc, fac chermeze împreună, fac campanii electorale împreună, dar se și toarnă reciproc. Și asta pe lucruri minore. Pentru o vorbă deplasată, pentru că a primit o funcție pe care altul o dorea, pentru că a dus partidul spre o direcție greșită din perspectiva unora. Nu, nu doar banii contează la acest nivel, ci și imaginea publică! Și pentru imagine, vorbele către presă sunt un capital de putere, câștigat prin tastele Clarei, nu direct. Parlamentarul stabil e cel care ia microfonul și vorbește în public. Își asumă vorbele. Cel care nu are încredere în sine preferă culisele, preferă scurgerile de informații către presă. Și, adesea, Clara a făcut dezvăluiri importante, tocmai pentru că sursele sale, evident dinăuntru, au vorbit cu toată gura.

1 2 3 … 2.497