Iubiții mei[1],
ne trebuie mereu Îngeri păzitori în viața noastră. Ne trebuie Îngerii lui Dumnezeu, cei plini de bunătate și de curăție dumnezeiască, și care veșnic Îi slujesc lui Dumnezeu și Îl preaslăvesc pe El, pentru ca să ne acopere pe noi cu slava lor. Sau, după cum spune troparul praznicului: Să ne acoperiți pe noi „[cu] acoperământul cel netrupesc al aripilor slavei voastre [σκέπῃ τῶν πτερύγων τῆς ἀΰλου ὑμῶν δόξης]”[2]! Pentru că Sfinții Îngeri sunt îmbrăcați în slava lui Dumnezeu și slava Lui este aripile cele ultrarapide ale Îngerilor. Iar Îngerii Lui vor ca și noi să rămânem îmbrăcați dumnezeiește, adică să rămânem așa după cum am fost noi îmbrăcați de Dumnezeu la Botezul nostru. Căci și pe noi Dumnezeu ne-a îmbrăcat în slava Lui, ca și pe Îngerii Săi! Iar slava Lui este și aripile noastre cu care noi zburăm spre Dumnezeu.
Avem nevoie de acoperire [σκέπασμα]! Însă nu de una frauduloasă, ci luminoasă. Pentru că Puterile cele cerești ne acoperă pe noi în lumină și nu în întuneric! O acoperire paradoxală și dumnezeiască. Pentru că atunci când acoperi oala cu un capac sau acoperi patul cu o pătură, noi nu mai putem vedea ce e în oală și nici cum arăta patul desfăcut. Însă, cine e acoperit cu slava lui Dumnezeu, nu se ascunde în lumină, ci se lasă văzut în lumină. Lumina lui Dumnezeu nu ne maschează vulnerabilitățile, ci ni le vindecă din interior. Și, prin vindecarea noastră din interior, noi putem să stăm în fața ispitelor de tot felul, să rezistăm tentației de a păcătui. Pentru că slava lui Dumnezeu, cea coborâtă de El în noi, e bucuria dumnezeiască, e plăcerea sfântă, e împlinirea profundă, e săturarea ontologică, e cea care ne astâmpără nevoile noastre în mod real.
Tot ceea ce caută omul pe pământ e slava lui Dumnezeu și viața cu El. Numai că nu știu mulți acest lucru. De ce sunt slava Lui și viața cu El scopul vieții noastre? Pentru că omul creat de Dumnezeu a fost creat plin de slava Lui și pentru ca să se împlinească numai în relația cu Dumnezeu. De aceea, că omul caută în aparență viață bună, că el caută avere, că el caută plăcere, slavă, prețuire, în adâncul său el Îl caută pe Dumnezeu și slava Lui și nu toate acestea. Pentru că împlinirea omului nu e materială, ci duhovnicească! Tocmai din acest motiv, tot ce e material și tot ce înseamnă păcat, adică alipire pătimașă de materie, nu ne împlinește definitiv, pentru că dorul nostru după împlinire interioară e mult mai mare decât întreaga existență creată. De ce? Pentru că împlinirea noastră e numai în Creatorul nostru! Așa ne-a creat El: pentru ca numai în El să ne găsim împlinirea, plăcerea și bucuria depline, veșnice.
Iar Sfinții Îngeri ne arată prin existența lor că trebuie să depășim continuu materialitatea trupului nostru și limitările noastre istorice și că nu trebuie să ne încurcăm în gânduri și în patimi, ci trebuie să trăim mai presus de toate cu Dumnezeu, cu Cel care este peste toate cele create. Pentru că ei, Dumnezeieștii Îngeri, fiind ființe duhovnicești, fiind ființe pline de slava lui Dumnezeu, sunt uniți numai cu El prin slava Lui. Pentru că Dumnezeu e Creatorul lor, după cum e și al nostru. Iar El ne-a făcut și pe noi și pe ei cu același scop în viață: unirea veșnică cu El.
Însă noi, fiind ființe duhovnicești și trupești în același timp, trebuie să trăim tot timpul ascetic. Ca unii care trebuie să ne depășim continuu materialitatea noastră și aplecarea noastră spre materie. Pentru că asceza e cea care spiritualizează trupul nostru, materialitatea noastră, prin aceea că atrage și permanentizează slava lui Dumnezeu în sufletul nostru și, din sufletul nostru, slava Lui pătrunde și în întregul nostru trup. Iar rolul acestui praznic, pus înainte de Postul Nașterii Domnului, e tocmai acela de a sublinia faptul că viața creștină e o viață ascetică, mistică și liturgică în același timp. Pentru că rugăciunea, postul, citirea, privegherea, munca în credință sunt asceza noastră, asceza noastră ne umple de simțirea și de revelarea lui Dumnezeu în viața noastră, iar noi, cei ascetico-mistici, cei plini de nevoință și de trăiri mistice, duhovnicești, ne strângem mereu la Slujba Bisericii ca să slujim și să ne închinăm Domnului împreună.
Fără asceza personală cea plină de taină, cea plină de bucurii sfinte, venim la Biserică goi, nepregătiți, fără să înțelegem și să simțim ce minuni se petrec aici, în Biserica slavei Sale. Pentru că nu aprindem în noi râvna pentru Dumnezeu și nici nu suntem purtați mereu de dorul pentru El.
Însă cei care se nevoiesc duhovnicește, aceia fac din casele lor biserici vii, chilii de nevoință, locuri de liniștire și de îmbogățire continuă teologică și duhovnicească. Pentru că viața lor e o continuă slujire și pregătire pentru slujirea lui Dumnezeu. Căci, pe de o parte, Îi slujesc Lui continuu, dar, pe de altă parte, se pregătesc continuu pentru slujirea Lui liturgică și socială. Căci pe Dumnezeu Îl slujim și la Biserică, dar și în societate. Oriunde mergem și orice facem avem în prim-plan slujirea Lui. Slujire a Lui care înseamnă a trăi după voia Lui. Și când trăiești după voia Lui ești în același timp cu El și cu întreaga existență. Pentru că El este fundamentul întregii existențe și Cel care susține întreaga existență.
De aceea, când noi ne rugăm Domnului pentru iertarea noastră, noi ne rugăm pentru noi și pentru întreaga existență. Căci mila lui Dumnezeu e dorința întregii existențe, atâta timp cât „toată creația împreună-suspină [πᾶσα ἡ κτίσις συστενάζει]” [Rom. 8, 22, BYZ] după eliberarea ei „din robia stricăciunii [ἀπὸ τῆς δουλείας τῆς φθορᾶς]” [Rom. 8, 21, BYZ]. Rugăciunea isihastă, rugăciunea pocăinței și a liniștirii, e împreunarea dorinței Lui de a fi cu noi cu dorința noastră de a fi cu El. Căci noi recunoaștem, atunci când cerem mila Lui, că El este Viața noastră, că El e sursa noastră de existență, că este izvorul vieții noastre, și că noi nu putem trăi decât în relație cu El. Și, cerând mila Lui, noi cerem ca El să fie în mod deplin cu noi, să fie acum și veșnic cu noi, dar ca milostiv și iubitor de oameni în relație cu noi. Căci noi numai astfel putem suporta relația Lui cu noi: când simțim mila Lui, bunătatea Lui cea mare pentru noi, făpturile mâinilor Sale.
Tocmai de aceea, nu cerem de la Dumnezeu un Înger pedepsitor în viața noastră, pedepsitor al păcatelor noastre, ci Îi cerem Lui un „Înger de pace [Ἄγγελον εἰρήνης]”, care să fie „credincios călăuzitor [πιστὸν ὁδηγόν]” în viața noastră cu Dumnezeu și, în același timp, „păzitor al sufletelor și al trupurilor noastre [φύλακα τῶν ψυχῶν καί τῶν σωμάτων ἡμῶν]”[3]. Cerem un Sfânt Înger plin de pacea lui Dumnezeu, care să ne umple și pe noi de pacea Lui. Care să locuiască cu noi pururea și să ne învețe pacea lui Dumnezeu. Pentru că prietenia duhovnicească cu Îngerul lui Dumnezeu, intimitatea cu el, devine și starea noastră interioară.
Iar Îngerul lui Dumnezeu nu poate fi decât cu totul credincios Lui. Și Îngerul Său nu dorește să ne ducă pe căi rele, ci el ne călăuzește pe calea mântuirii. Și ca să mergem pe calea mântuirii trebuie să avem sănătate sufletească și trupească. De aceea, el păzește buna noastră viețuire, buna noastră evlavie, buna noastră raportare la Dumnezeu.
În Rugăciunea Îngerului păzitor[4] din cadrul Rugăciunilor dimineții, noi mărturisim că Îngerul de pace este păzitorul nostru cel sfânt, dat nouă de Dumnezeu la Sfântul Botez. Lucru care se amintește în a 4-a rugăciune prebaptismală, de exorcizare a catehumenului, atunci când se spune: „Înjugă-împreună [cu] viața lui (a ei) Înger de lumină [Σύζευξον τῇ ζωῇ αὐτοῦ (αὐτῆς) Ἄγγελον φωτεινόν], care să-l izbăvească pe el (pe ea) de toată uneltirea celui potrivnic [ῥυόμενον αὐτόν (αὐτήν) ἀπὸ πάσης ἐπιβουλῆς τοῦ ἀντικειμένου], de întâmpinarea celui viclean [ἀπὸ συναντήματος πονηροῦ], de demonul cel de la amiază [ἀπὸ δαιμονίου μεσημβρινοῦ] [și] de nălucirile cele rele [ἀπὸ φαντασμάτων πονηρῶν]”[5].
Verbul συζεύγνυμι, care, din punct de vedere literal înseamnă a înjuga-împreună sau a împerechea sau a împreuna, a fost tradus în ed. BOR 2002 a Molitfelnicului prin a însoți. Pentru ca să sune bine textul. Rezultând: „Însoțește viața lui cu înger de lumină”[6].
Însă, în limba română actuală, verbul a însoți înseamnă „a merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie”, cf. DEX 2009[7]. Adică a sta lângă cineva. A merge tot timpul cu cineva. Și creștinii ortodocși români trăiesc această perspectivă – lucru pe care l-am înțeles din discuțiile cu mulți oameni credincioși – că Sfântul Înger păzitor e pe lângă noi, cu noi, că ne protejează și ne ajută, dar că el stă la o oarecare distanță de noi. Însă n-am găsit la niciunul perspectiva teologică a Molitfelnicului grecesc: că noi suntem înjugați împreună cu Îngerul lui Dumnezeu. Cu Îngerul nostru păzitor. Că avem un traseu comun cu el, un traseu soteriologic comun. Pentru că noi trebuie să ne mântuim împreună cu cel care ne ajută, ne întărește, ne luminează, ne apără pe noi în viața noastră creștină.
MDA2 (2010) recunoaște faptul că a însoți, în vorbirea populară, înseamnă „a se căsători”, dar și „a se împerechea”[8]. Și vorbirea populară păstrează în acest verb tocmai semnificația profund ortodoxă a Căsătoriei. Pentru că, și acolo, în Slujba Nunții, se folosește același verb în limba greacă, ca și la Botez.
Și ce se spune la Nuntă? Se spune că Dumnezeu i-a făcut Sfântului Adam pe Sfânta Eva „din coasta lui [ἐκ τῆς πλευρᾶς αὐτοῦ]…și ai împreună-înjugat-o lui spre ajutorul său [καὶ συζεύξας αὐτῷ βοηθὸν κατ᾿ αὐτόν]”[9]. După care, în aceeași rugăciune, ne rugăm pentru cei doi miri lui Dumnezeu și Îi cerem: „Împreună-înjugăi pe ei în[tru] același gând [Σύζευξον αὐτοὺς ἐν ὁμοφροσύνῃ]!”[10].
Și dacă știm semnificația grecească a verbului συζεύγνυμι, aceasta de împreună-înjugare la un proiect existențial, atunci avem o perspectivă corectă asupra relației noastre cu Îngerul nostru păzitor, dar și cu soția noastră. Pentru că Îngerul nostru este împreună-înjugat cu noi de la Botez, după cum soția noastră e împreună-înjugată cu noi de la Nuntă. Noi tragem la același jug, mergem în aceeași direcție și depinde de noi amândoi să ajungem la destinație.
Căci Îngerul păzitor mă ajută pe mine, în mod continuu, să fiu slujitorul lui Dumnezeu, așa după cum este și el. Iar, în Căsătorie, eu și soția mea tragem la același jug, la jugul mântuirii noastre și trebuie să ne mântuim împreună. De aceea trebuie să mergem împreună la Dumnezeu și nu fiecare pe cont propriu. Pentru că, în Taina Nunții, noi nu mai avem viața noastră, ci o singură viață. O viață în doi, așa cum sunt siamezii la nivel trupesc. Că tocmai de aceea se vorbește despre jug și nu despre o alăturare a două persoane. Doi boi, când sunt puși la jug, trebuie să tragă amândoi în aceeași direcție. Frații siamezi, care au trupurile lipite total sau parțial, trebuie să se pună de acord asupra a ceea ce fac, pentru că nu se pot deplasa decât împreună.
De aceea, când noi ne rugăm Îngerului nostru păzitor, pe care l-am primit de la Dumnezeu la Sfântul Botez, atunci când ne-am botezat, noi recunoaștem în fața lui păcatele noastre. Adică tocmai depărtarea noastră, personală, de scopul nostru comun, de scopul nostru comun cu Îngerul nostru păzitor. Căci, în loc să trăim sfânt, noi păcătuim zilnic și greu. Și de aceea ne rugăm lui să ne ajute și să ne sprijine în continuu, chiar dacă noi păcătuim, pentru că numai astfel îi putem birui pe demoni.
Și astfel conștientizăm de ce ne-a dat nouă Dumnezeu un Înger păzitor și de ce l-a înjugat cu viața noastră: pentru ca să ne fie ajutor în lupta cu demonii. Să ne ajute permanent în această luptă. Pentru că demonii, îngerii cei căzuți, nu iau concediu! Nu se duc în vacanță. Ci ei ne pisează la cap toată ziua. Ne șicanează. Ne nălucesc tot felul de pofte, de idei, de planuri proaste. Iar Îngerul lui Dumnezeu, dat nouă la Sfântul Botez, înjugat cu noi la jugul mântuirii, ne ajută clipă de clipă.
Așadar, iubiții mei, cinstind astăzi pe Sfintele și Dumnezeieștile Puteri cerești, noi îi cinstim pe apărătorii, pe miluitorii, pe ajutătorii vieții noastre! Căci toți Îngerii lui Dumnezeu sunt ajutătorii noștri pe calea mântuirii. Ei sunt Oastea, Armata lui Dumnezeu care luptă de partea noastră. Și eu simt continuu cum această mare Oaste a lui Dumnezeu, împreunată cu cea a Sfinților Lui, e cu noi și împreună-slujitoare cu noi. Pentru că noi tragem la același jug, la jugul [ζυγός] lui Dumnezeu [Mt. 11, 30, BYZ], și el e jugul cel bun [χρηστός] [Ibidem], pentru că ne mântuie. Și jugul lui Dumnezeu e viața noastră ascetică, mistică și liturgică. E viața noastră bisericească. Cea care ne disciplinează și ne curățește și ne luminează și ne sfințește și ne face moștenitori ai Împărăției Sale.
La mulți ani celor care purtați numele Arhanghelilor lui Dumnezeu[11]! Dumnezeu să ne întărească pe toți, pentru rugăciunile Îngerilor Lui, ca să facem voia Sa și să ne mântuim cu toții! Amin.
[1] Începută sâmbătă, la 18. 17, pe 2 noiembrie 2019. Cer parțial noros, 11 grade, vânt de 6 km/ h.
[2] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Nov/Nov08.html.
[3] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Oro/Lit_with_Deacon.html.
[4] Care e aceasta: „Îngerule cel sfânt al lui Hristos, către tine cad și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care ești dat mie de la Sfântul Botez spre păzirea sufletului și a păcătosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea și cu obiceiurile mele cele rele, am mâniat preacurată lumina ta și te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rușine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osândirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frați și cu ținerea de minte a răului, cu iubirea de argint, cu desfrânarea, cu mânia, cu scumpetea, cu mâncarea cea fără de saț, cu beția, cu multa vorbire, cu gândurile cele rele și viclene, cu obiceiurile cele rele și cu aprinderea spre desfrânare, având mai ales voire spre toată pofta cea rea, trupească. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvântătoare nu o au! Dar cum vei putea să cauți spre mine sau să te apropii de mine, cel necurat ca un câine? Sau cu ce ochi, Îngerule al lui Hristos, vei căuta spre mine, cel care m-am încurcat așa de rău în lucrurile cele întinate, cele rele și hulitoare? Sau cum voi putea să-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele și viclene, în care cad în toate zilele și nopțile și în tot ceasul? De aceea, cad înaintea ta și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, milostivește-te spre mine, păcătosul, și-mi fii mie ajutător și sprijinitor asupra vrăjmașului meu celui rău, cu sfintele tale rugăciuni, și Împărăției lui Dumnezeu mă fă părtaș, cu toți Sfinții, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin”. Cf. https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciunile-diminetii. Am corectat și îndreptat textul pe care l-am citat.
[5] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.
[6] Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 27.
[7] A se vedea: https://dexonline.ro/definitie/a însoți.
[8] Ibidem.
[9] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Wedding.html.
[10] Ibidem.
[11] Predica de anul trecut: https://www.teologiepentruazi.ro/2018/11/07/predica-la-sinaxa-sfintilor-arhangheli-mihail-si-gavriil-si-a-tuturor-sfintelor-netrupestilor-si-cerestilor-puteri-8-noiembrie-2018/.
