Autor: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [30]

Leave a comment

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

II. Cartea a doua a Exaimeronului

IV. 1. Noi am învățat din Dumnezeiasca Scriptură faptul că crearea a două și numai două ceruri reprezintă un chip al celor două corturi ale templului[1]. Și acestea arată cele două firi ale lui Iisus și de asemenea ale celor două popoare și ale celor două Biserici: Ierusalimul cel de sus și noi, credincioșii[2]. Căci așa după cum Dumnezeu este Lumina pentru cerul de sus, așa soarele este lumina cerului de jos, iar Evanghelia pentru tăria Bisericii. Și așa cum Sfinții Îngeri luminează în cerul nevăzut, așa stelele sunt pe tăria [cea văzută] și Sfinții în Biserică.

2. Când auzi în psalmii lui David cuvintele „cerurile cerurilor”[3], aceasta este o particularitate a limbii ebraice. Adesea numește la plural un lucru ce este la singular. Dar când îl vezi pe Pavlos răpit până la al treilea cer[4], trebuie să înțelegi primul cer ca fiind aerul din interior[ul atmosferei pământului]. După cum zice: „Cunoscut-am toate păsările cerului”[5], adică: ale aerului dinăuntru. Apoi, al doilea cer al lui Pavlos este cerul stelelor. Iar al treilea este cel mai înalt cer, al Îngerilor.

De asemenea, în partea dinafară a templului a stat marea majoritatea din Israil. Numai preoții au intrat în interior[6], dar numai arhiereul a intrat înăuntrul celui de-al doilea cort[7].

Vei afla aceleași și în ceea ce privește cerurile. În partea dinafară a cerului, care este aproape de noi – adică tăria aerului – trăiesc împreună neamurile păsărilor. Ele reprezintă mulțimea obișnuită a lui Israil. Însă, în partea dinăuntru a acestei tării văzute [ἐσωτέρω δέ τοῦ φαινόμενο στερεώματος] intră Puterile gânditoare – conducând, slujind și sfătuind[8] – și, desigur, și sufletele Drepților. Mai sus de al doilea cer – unde anume ar putea fi, nu știu – adică mai sus de cel de-al doilea cort, nimeni nu a intrat, în afară de adevăratul Arhiereu, Hristos, după rânduiala lui Melhisedec[9].

Cred că acest cer de sus este sânul Tatălui[10].

3. Când auzi din Dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu există[11] și locuiește în ceruri[12] sau că este înăuntrul celui de-al doilea cort[13], să nu îți închipui hotare sau așezări în spațiu sau mutări sau intrări ori ieșiri. Firea noastră este slabă, iar Duhul Sfânt îi grăiește după puterea sa de a înțelege.

De altfel, cuvintele Sfântului Moisis care stau înaintea noastră aduc dovezi în sprijinul a ceea ce am spus. Sunt ziceri care sunt grosolane și nevrednice de Dumnezeu, care nu pot fi înțelese. Moisis nu le-a spus pe acestea din imaginația sa, ci Dumnezeu i le-a dictat prin Sfinții Săi Îngeri, în cortul lui Moisis de pe muntele Sina[14].

[1] Cf. Evr. 10, 20.

[2] Cf. Gal. 4, 25-26.

[3] Cf. Ps. 148, 4.

[4] Cf. II Cor. 12, 2.

[5] Ps. 49, 11.

[6] Cf. Num. 18, 2-7; Evr. 9, 6.

[7] Cf. Ieș. 30, 10; Lev. 16: 2-3, 15; Evr. 9, 7.

[8] Cf. Mt. 4, 11; Evr. 1, 14.

[9] Cf. Ps. 109, 4; Evr. 5, 5-10; 6, 19 – 7, 28; 9, 7.

[10] Cf. In. 1, 18.

[11] Cf. II Cr. 20, 6; Dan. 2, 28; 3, 17; Mt. 6, 9; 7, 11; 23, 9; etc.

[12] Cf. Ps. 2, 4; 122, 1.

[13] Cf. Ieș. 40, 20-21; Lev. 16, 2; Evr. 9, 3-5.

[14] Cf. Ieș. 19: 3, 19, 20-21; 24, 15-18; 25, 1-9; Fapt. 7, 38; Evr. 2, 2.

Apocalipsis, cap. 21, cf. BYZ

Leave a comment

1. Și am văzut cer nou și pământ nou [Καὶ εἶδον οὐρανὸν καινὸν καὶ γῆν καινήν], căci cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au trecut[1] și mare nu [mai] este încă.

2. Și pe cetatea cea sfântă, pe Ierusalimul cel nou, am văzut-o coborând din cer, de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă împodobită bărbatului ei.

3. Și am auzit glas mare din cer, zicând: „Iată, cortul lui Dumnezeu [este] împreună cu oamenii și [El] va locui împreună cu ei și ei vor fi poporul Său și El, Dumnezeu, va fi împreună cu ei!

4. Și va șterge toată lacrima din ochii lor [καὶ ἐξαλείψει πᾶν δάκρυον ἀπὸ τῶν ὀφθαλμῶν αὐτῶν] și moartea încă nu va [mai] fi [καὶ ὁ θάνατος οὐκ ἔσται ἔτι], nici plângerea, nici strigarea, nici durerea încă nu va mai fi [nu vor mai fi], căci cele dintâi au trecut”.

5. Și Cel șezând pe tron a zis: „Iată, pe toate le fac noi [πάντα καινὰ ποιῶ]!»”. Și [El] îmi zice mie: „Scrie! Căci aceste cuvinte sunt adevărate și credincioase”.

6. Și [El] mi-a zis mie: „Făcut-am! [Eu sunt] Alfa și Omega [τὸ Ἄλφα καὶ τὸ Ὦ], începutul și sfârșitul [ἡ ἀρχὴ καὶ τὸ τέλος]. Eu celui însetând îi voi da în dar din izvorul apei vieții.

7. Cel care biruie va moșteni toate [Ὁ νικῶν κληρονομήσει ταῦτα] și îi voi fi lui Dumnezeu și el Îmi va fi Mie fiu.

8. Dar partea lor, a celor fricoși și necredincioși și păcătoși și urâți și ucigași și curvari și vrăjitori și idolatri și a tuturor mincinoșilor [este] în lacul arzând [cu] foc și [cu] pucioasă, care este moartea cea de a doua [ὅ ἐστιν ὁ θάνατος ὁ δεύτερος]”.

9. Și a venit [către mine] unul dintre cei 7 Îngeri, cei având cele 7 cupe pline [φιάλας γεμούσας][cu] cele 7 plăgi[2], [cu] cele din urmă, și a grăit cu mine, zicându-mi: „Vino, [căci] îți voi arăta ție femeia [Δεῦρο, δείξω σοι τὴν γυναῖκα], [pe] mireasa Mielului [τὴν νύμφην τοῦ Ἀρνίου]!”.

10. Și m-a dus pe mine în Duhul[3] pe un munte mare și înalt [Καὶ ἀπήνεγκέν με ἐν Πνεύματι ἐπ᾽ ὄρος μέγα καὶ ὑψηλόν] și mi-a arătat mie cetatea cea mare, sfântul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu [καὶ ἔδειξέν μοι τὴν πόλιν τὴν μεγάλην, τὴν ἁγίαν Ἱερουσαλήμ, καταβαίνουσαν ἐκ τοῦ οὐρανοῦ, ἀπὸ τοῦ Θεοῦ],

11. având slava lui Dumnezeu [ἔχουσαν τὴν δόξαν τοῦ Θεοῦ]. [Iar] luminătorul ei [era] asemenea pietrei celei prea cinstite [ὁ φωστὴρ αὐτῆς ὅμοιος λίθῳ τιμιωτάτῳ], ca a pietrei de iaspis[4] [ὡς λίθῳ ἰάσπιδι], strălucind ca cristalul [κρυσταλλίζοντι],

12. având zid mare și înalt, având 12 porți și la porți [având] 12 Îngeri și nume scrise deasupra, care este [sunt] numele celor 12 seminții ale fiilor lui Israil.

13. Dinspre răsărituri [ἀπὸ ἀνατολῶν][cetatea avea] trei porți și dinspre miazănoapte [avea] trei porți și dinspre miazăzi [avea] trei porți și dinspre apusuri [ἀπὸ δυσμῶν][avea tot] trei porți.

14. Și zidul cetății având 12 temelii [θεμελίους δώδεκα] și pe ele [fiind înscrise] 12 nume ale celor 12 Apostoli ai Mielului [καὶ ἐπ᾽ αὐτῶν δώδεκα ὀνόματα τῶν δώδεκα Ἀποστόλων τοῦ Ἀρνίου].

15. Și cel care grăia cu mine avea [ca] măsură [μέτρον] o trestie de aur [κάλαμον χρυσοῦν], ca să măsoare cetatea și porțile ei și zidul ei.

16. Și cetatea este așezată [în] patru colțuri, iar lungimea ei [este] cât lățimea. Și a măsurat cetatea [cu] trestia [și avea] spre 12.000 de stadii [ἐπὶ σταδίους δώδεκα χιλιάδων]; 12 lungimea și lățimea și înălțimea ei, [căci dimensiunile ei] este [sunt] egale [δώδεκα τὸ μῆκος καὶ τὸ πλάτος καὶ τὸ ὕψος αὐτῆς ἴσα ἐστίν].

17. Și a măsurat [apoi] zidul ei: [avea] 144 de coți [ἑκατὸν τεσσαράκοντα τεσσάρων πηχῶν], [după] măsura omului, care este [și] a Îngerului.

18. Și era zidirea zidului aceluia iaspisul. Și cetatea [era] aurul cel curat, asemenea cristalului celui curat.

19. [Și] temeliile zidului cetății [erau cu] toată piatra cea cinstită împodobite [Οἱ θεμέλιοι τοῦ τείχους τῆς πόλεως παντὶ λίθῳ τιμίῳ κεκοσμημένοι]. Temelia cea dintâi [era] iaspisul. A doua [temelie era] safirul[5]. A treia [temelie era] calcedonia[6]. A patra [temelie era] smaraldul[7].

20. A cincea [temelie era] sardonixul[8]. A șasea [temelie era] sardiul[9]. A șaptea [temelie era] crisolitul[10]. A opta [temelie era] berilul[11]. A noua [temelie era] topazul[12]. A zecea [temelie era] crisoprazul[13]. A unsprezecea [temelie era] iacintul[14]. A douăsprezecea [temelie era] ametistul[15].

21. Și cele douăsprezece porți [sunt] douăsprezece mărgăritare. Fiecare [în parte], una [câte una], fiecare [din] porți era [făcută] dintr-un mărgăritar. Și lărgimea cetății [era] aurul cel curat, ca cristalul cel strălucitor.

22. Și templu nu am văzut în ea [Καὶ ναὸν οὐκ εἶδον ἐν αὐτῇ], căci Domnul Dumnezeu Atotțiitorul este templul ei și Mielul [ὁ γὰρ Κύριος ὁ Θεὸς ὁ Παντοκράτωρ ναὸς αὐτῆς ἐστίν καὶ τὸ Ἀρνίον].

23. Și cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună, ca să o lumineze pe ea, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o pe ea și luminătorul ei [este] Mielul.

24. Și neamurile vor umbla prin lumina ei [Καὶ περιπατήσουσιν τὰ ἔθνη διὰ τοῦ φωτὸς αὐτῆς] și împărații pământului duc slava ei și cinstea neamurilor întru ea [καὶ οἱ βασιλεῖς τῆς γῆς φέρουσιν αὐτῷ δόξαν καὶ τιμὴν τῶν ἐθνῶν εἰς αὐτήν].

25. Și porțile ei nu or să fie închise ziua – căci noapte nu va [mai] fi acolo –

26. și vor duce slava și cinstea neamurilor întru ea.

27. Și nu are să intre întru ea tot cel necurat și făcând urâciune și minciună, fără numai cei scriși în cartea vieții [τῷ βιβλίῳ τῆς ζωῆς] Mielului.

[1] Cu sensul că s-au transfigurat prin slava Dumnezeului treimic.

[2] Pedepse dumnezeiești.

[3] În vedenie dumnezeiască avută prin harul Sfântului Duh.

[4] Iaspisul este o piatră prețioasă opacă de culoare roșie, galbenă, maro sau verde, mai rar albastră, pe care o găsim și în Munții Bucegi, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jasper.

[5] Care este de culoare albastră, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Safir.

[6] Un mineral incolor sau de culoare albăstrui-cenușie, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Calcedonie.

[7] Care e verde, cf. https://de.wikipedia.org/wiki/Smaragd.

[8] Cf. DEX 2009, sardonixul este o piatră semiprețioasă de culoare roșie.

[9] Cf. DEX 2009, sardiul este o piatră semiprețioasă transparentă, de culoare roșie sau brună.

[10] Cf. DN [Dicționar de neologisme] 1986, crisolitul este o piatră prețioasă de culoare verde.

[11] Berilul este un mineral incolor în stare pură sau verde, albastru, roz, roșu, auriu sau alb, cf.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Beril.

[12] Topazul este o piatră prețioasă de culoare variabilă, în mod frecvent galben-brună dar și albastră, roșie, violetă sau incoloră, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Topaz.

[13] Cf. DEX 2009, crisoprazul este o varietate de calcedonie de culoare verde.

[14] Cf. DAR [Dicționar de arhaisme și regionalisme] 2002, iacintul este o piatră prețioasă, o varietate de topaz. Iar cf. Scriban 1939 [ Dicționaru limbii românești], iacintul e un topaz galben care bate în roșu.

[15] Ametistul este o varietate de cuarț violet-albăstrui, cf.  https://ro.wikipedia.org/wiki/Ametist.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [29]

Leave a comment

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

II. Cartea a doua a Exaimeronului

III. 1. Crezi, probabil, că fragmentul următor este despre diavoli și Îngeri: „Și a despărțit Dumnezeu între apa care era dedesubtul tăriei și între apa cea de deasupra tăriei”[1]. Dacă da, cugetările tale sunt evlavioase.

Însă unii zic că acesta se referă la cele două popoare. Noi am fost așezați deasupra tăriei și ne odihnim pe piatra de temelie a lui Petros și pe neclintirea credinței sale[2]. Dar evreii au căzut și zac sub această tărie.

De asemenea, se poate ca acest pasaj să vorbească despre puterile vrăjmașe și noi. Căci atunci când a venit pe pământ, Iisus a despărțit un mare număr de demoni și i-a alungat în abisul de sub tăria pământului, unde au fost trimiși după ce au intrat în turma de porci[3]. Și dușmanul a fost împuținat, astfel încât noi, cu mai puțină teamă, să învingem în virtute.

La fel, Îngerul Domnului a stat pe mare și l-a despărțit pe Israil de egipteni, astfel încât poporul lui Dumnezeu să fie mântuit[4]. El L-a preînchipuit pe „Îngerul sfatului celui mare”[5], care trebuia să ne smulgă pe noi din înhățarea diavolului.

2. [Sfântul] Grigorios al Nissisului, care este foarte plăcut [prin felul în care tâlcuiește], a învățat că despărțirea celor două ape a arătat orânduirea Oștirilor cerești. Dumnezeu, a zis el, le-a așezat pe unele în ceruri, pentru a aduce dumnezeieștile laude, iar pe altele le-a menit să slujească [oamenilor] celor de pe pământ.

În acord cu aceasta, s-a zis că ele sunt „duhuri liturghisitoare/ slujitoare, întru slujire trimițându-se”[6] întru ajutorul și mântuirea noastră. „Vedeți”, a zis Hristos, „să nu disprețuiți pe vreunul dintre aceștia mici! Căci vă spun vouă, că Îngerii lor, în ceruri, văd întotdeauna fața Tatălui Meu, Care este în ceruri”[7].

Ai putea să întrebi: „Cum este cu putință? Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu[8]”. Atunci, trebuie să știi aceasta: în Fiul, ca într-un fel de oglindă dumnezeiască, vedem slava Tatălui[9]. Așa este scris: „Cel care M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl” pentru că „Eu [sunt] în Tatăl și Tatăl este în Mine”[10].

3. Înțelege împărțirea celor două ape ca despărțire a celor Drepți de păcătoși. Cei dintâi sunt luați pe nori deasupra tăriei[11], cei din urmă sunt trimiși dedesubt, în Iad.

Căci ce nevoie era, atunci, să așeze ape mai sus de cer? Nu pot cugeta alta. Voia Dumnezeu ca Puterile cerești să mănânce pește? El a spânzurat pământul pe ape[12]; și, din ape, El a întărit cerul[13]. [Sau] nu ar fi putut El să păzească această tărie, fără apă, ca să nu se topească de focul soarelui?

[1] Fac. 1, 7.

[2] Cf. Mt. 7, 25; 16, 18; Col, 1, 23.

[3] Cf. Mt. 8, 28-32; Mc. 5, 1-14; Lc. 8, 26-33.

[4] Cf. Ieș. 14, 19-30.

[5] Is. 9, 5. A se vedea Cartea Sfântului Profet Isaias, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2020, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2020/10/12/cartea-sfantului-profet-isaias-editia-stiintifica/.

[6] Evr. 1, 14.

[7] Mt. 18, 10.

[8] Cf. In. 1, 18.

[9] Cf. In. 1, 14; I Cor. 13, 12;

[10] In. 14, 9-11.

[11] Cf. I Tes. 4, 17.

[12] Cf. Ps. 135, 6; Iov 26, 7.

[13] Cf. Os. 13, 4.

Predică la Duminica a IV-a din Postul Mare [2023]

Leave a comment

Iubiții mei[1],

Sfântul Ioannis Scărarul, cel pomenit astăzi în mod special, cugetând mereu la cuvintele lui Dumnezeu, s-a îmbogățit în harul Său și s-a făcut fericit [μακάριος][2]. Pentru că fericirea cea adevărată nu ține de lucrurile acestei lumi, ci de prezența slavei lui Dumnezeu în noi înșine. Ajungem fericiți când suntem cu Dumnezeu și când ne îmbogățim mereu întru sfințenia Sa.

Sfântul Ioannis Scărarul și-a curățit sufletul său [cu] izvoarele lacrimilor [ταῖς τῶν δακρύων πηγαῖς][3]. Pentru că și-a plâns păcatele neîncetat. Iar stările lui cele de toată noaptea, privegherile sale cele sfinte, l-au făcut să se umple de dragostea și de frumusețea lui Dumnezeu[4]. Pentru că atunci când stai de vorbă cu Dumnezeu în rugăciune multe ceasuri, El ți Se arată pe Sine în mod tainic și te învață cele ale Sale. Te învață cât de sfânt, de curat, de bun, de milostiv, dar și cât de drept și de cuvios și de adevărat este El. Și dacă El te învață toate acestea, pe care numai experiența duhovnicească le cunoaște, atunci acestea sunt înrădăcinarea ta cea mare în slava lui Dumnezeu. Pentru că El ne face să stăm întru slava Lui, în virtuțile care ne mântuie pe noi.

Sfântul Ioannis Scărarul, ascultând glasul Evangheliei Domnului, a părăsit lumea, bogăția și slava ei, pentru ca să afle harul cel veșnic [χάριν αἰώνιον] al lui Dumnezeu[5].

– Și cum a părăsit el lumea?

– Dezlipindu-se interior de toate patimile cele lumești! Pentru că harul lui Dumnezeu coboară și rămâne în noi și noi îl simțim ca pe cea mai mare comoară a noastră și bucurie a noastră și împlinire a noastră, dacă, pentru el, renunțăm la toate patimile noastre. Adică la toate alipirile noastre pătimașe față de oameni, față de avere, față de slava deșartă a lumii, față de viața noastră lumească.

Iar el a părăsit lumea și s-a făcut Monah, pentru ca să Îi slujească numai lui Dumnezeu. Dar și noi, cei care trăim în lume, putem să ne dezlipim interior de cele ale lumii și să trăim monahal, pentru că slava lui Dumnezeu e cea care ne dezlipește pe noi de toate cele pătimașe și de toate cele pământești. Tocmai de aceea, dacă avem în noi dragostea Sa, avem în noi și odihna Sa[6]. Și Cel care ne odihnește acum prin slava Lui, ne va odihni în mod veșnic împreună cu toți Sfinții Săi[7], pentru că odihna Sa e slava Sa cea veșnică.

Sfântul Ioannis Scărarul, Părintele nostru, a trăit ca un Înger pe pământ, iar acum, în ceruri, el este omul lui Dumnezeu. Pentru că el, pe pământ, a fost lauda Asceților [τῶν Ἀσκητῶν τὸ καύχημα][8], a Nevoitorilor lui Dumnezeu. Și de ce e lauda lor? Pentru că s-a nevoit în mod exemplar! Nevoința sa sufletească și trupească l-a umplut de slava lui Dumnezeu și de multe virtuți dumnezeiești. Pentru că ne- voința nu se face pentru sine, ci pentru ca să fim proprii revelării lui Dumnezeu în noi înșine. Ea e venirea noastră plină de dragoste către Dumnezeu, pentru ca El să coboare în noi prin slava Lui și să fie cu noi veșnic.

Sfântul Ioannis Scărarul s-a făcut luminător [φωστήρ] al lumii. Dar s-a făcut luminător al ei prin minunile sale[9]. Pentru că minunile pe care le face Dumnezeu prin Sfinții Săi sunt pline de slava Lui. Și minunile Lui prin Sfinții Săi ne luminează pe noi, pentru că ne învață cum să trăim cu Dumnezeu. Cuvintele și minunile Sfinților sunt luminarea noastră, a tuturor. Pentru că noi învățăm de la ei viața cea veșnică, viața cu Dumnezeu.

Sfântul Ioannis Scărarul a intrat în Mănăstirea din Muntele Sinai la vârsta de 16 ani[10]. Timp de 19 ani a fost povățuit de Părintele său, de Cuviosul Martirios, după care s-a nevoit ca Sihastru timp de 40 de ani. Spre sfârșitul vieții sale a primit să fie Igumen al Muntelui Sinai și în perioada Stăreției sale a scris Scara Paradisului[11]. Pentru că, prin ea, ne-a învățat despre virtuțile dumnezeiești care ne fac să intrăm în Paradisul lui Dumnezeu.

Și să ne împărtășim și noi din înțelepciunea Sfântului Ioannis Scărarul, amintind unele din povățuirile sale! Scopul demonilor e acela de a ne umple de lene[12]. Pentru ca să nu ne nevoim duhovnicește. Trebuie să ne unim simțirile noastre cu Dumnezeu, pentru ca să fim învățați în mod tainic de către El cuvintele Sale[13]. Și unirea noastră cu Dumnezeu se face prin slava Lui, prin care ne învață în mod tainic cele ale Sale.

Sfântul Ioannis Scărarul îl fericește pe cel care Îl iubește cu dor nespus pe Dumnezeu[14]. Pentru că acela împlinește cu multă râvnă poruncile Sale. Dumnezeu Însuși ne învață să ne rugăm și El dă rugăciunea celor care o cer de la El[15]. Pentru că rugăciunea ne învață să ne rugăm tot mai atent și tot mai evlavios, iar Dumnezeu ne umple de rugăciune pe măsura iubirii noastre pentru El.

Sfântul Ioannis Scărarul numește înfrânarea de la păcat drept început al pocăinței, iar începutul pocăinței este începutul mântuirii noastre. Pentru că intenția cea bună către Dumnezeu este începutul mântuirii noastre[16]. Postul potolește fierbințeala trupului nostru[17], pentru că îl domolește interior, iar curăția este apropierea desăvârșită de Dumnezeu și asemănarea cu El[18]. Pentru că tot efortul nostru de a trăi în curăție și sfințenie ne înduhovnicește în fiecare zi.

Așadar, iubiții mei, bucuria praznicului de ieri s-a continuat și în prăznuirea pașnică de azi. Pentru că ieri ne-am bucurat împreună cu Preacurata Stăpână de negrăita minune a întrupării Domnului în pântecele ei, iar azi ne bucurăm împreună cu Sfântul Ioannis Scărarul de teologia duhovnicească a ascezei. Împreună cu Născătoarea de Dumnezeu Îl slăvim pe Cel ce S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră, iar împreună cu Sfântul Ioannis Scărarul Îl slăvim pe Dumnezeu, pe Cel ce ne luminează mereu și ne umple de teologia Sa cea mântuitoare. Căci teologia are de-a face cu postul, cu rugăciunea, cu curăția, cu privegherea, adică cu toată asceza mântuirii noastre. Și toate cărțile ascetice sunt pline de teologia mântuirii noastre, adică de modul pragmatic în care noi ne mântuim.

Pentru că noi ne obosim trupește și sufletește în lupta noastră cu patimile din noi înșine, dar Dumnezeu e Cel care ne dă biruință prin slava Lui. Noi venim cu micul nostru efort, dar El e Cel care face aproape totul. Pentru că slava Lui e cea care ne curățește, ne luminează și ne sfințește pe noi în mod desăvârșit.

De aceea trebuie să căutăm mereu mila Lui cu noi, slava Lui cea veșnică, pentru ca El să fie mereu cu noi. Căci dacă El e cu noi, nimeni nu e împotriva noastră. Amin!

[1] Începută la ora 6. 51, în zi de joi, pe 23 martie 2023. Cer înnorat, 7 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t21.html. [3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Ibidem.

[10] Filocalia românească, vol. 9, trad. din gr., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMO, București, 2013, p. 9.

[11] Idem, p. 10. [12] Idem, p. 509. [13] Idem, p. 488. [14] Idem, p. 486. [15] Idem, p. 477. [16] Idem, p. 433. [17] Idem, p. 428. [18] Idem, p. 271.

Predică la Bunavestire a Născătoarei de Dumnezeu [2023]

2 comments

Iubiții mei[1],

pe când Domnul propovăduia, o femeie din mulțime, o femeie luminată de Dumnezeu, și-a ridicat glasul ei și I-a zis Lui: „Fericit [este] pântecele care Te-a purtat pe Tine și sânii pe care I-ai supt [Μακαρία ἡ κοιλία ἡ βαστάσασά Σε καὶ μαστοὶ οὓς ἐθήλασας]!” [Lc. 11, 27, BYZ]. Și prin aceste cuvinte bucuroase, duhovnicești, ea a fericit-o pe Maica Lui, pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Stăpâna lumii.

Și Domnul i-a dat dreptate femeii! Spunându-i: „Adevărat [Μενοῦνγε]!” [Lc. 11, 28, BYZ]. Așa este! Dar, pentru ca să folosească poporul, El a comutat discuția de la El și Maica Lui spre ei, subliniindu-le faptul că sunt „fericiți [și] cei care aud cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe el [μακάριοι οἱ ἀκούοντες τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ καὶ φυλάσσοντες αὐτόν]” [Ibidem].

– Și ce înseamnă să auzi cuvântul lui Dumnezeu?

– Să îl auzi cu mintea și cu inima ta, să îl înțelegi și să îl ții în tine ca pe o comoară vie, ca pe lumina vieții tale. Și îl ții în tine, în ființa ta, pentru că ai nevoie de el mereu. Căci cuvintele Lui sunt cuvintele mântuirii noastre, sunt adevărul nostru, sunt viața noastră veșnică.

Numai că atunci când ținem cuvintele Lui în noi, ele se înrădăcinează în noi, ele cresc mereu în noi înșine și rodesc în noi. Ele nu sunt statice, ci vii! Și așa cum Maica lui Dumnezeu L-a născut trupește pe Domnul, noi Îl naștem duhovnicește pe El în noi înșine, pentru că rodim cuvintele Lui în inima noastră. Și tocmai de aceea a comutat Domnul discuția de la El și Maica Lui spre nașterea Lui duhovnicească în noi: pentru ca să ne arate că și noi putem fi fericiți, la fel ca Maica Lui, născându-L pe El în inima noastră.

Pentru că atunci când Arhanghelul Gavriil a mers și i-a vestit Fecioarei Maria marea taină a întrupării Sale, „împreună cu glasul [de bucurie al Arhanghelului] a intrat întreg în pântecele Fecioarei Cuvântul Cel ipostatic, deoființă și împreună-veșnic al lui Dumnezeu Tatăl, și prin venirea și împreuna-lucrarea Duhului Său Cel deoființă a luat trup înzestrat cu minte și însuflețit din sângele său cel preacurat și S-a făcut om”[2]. De aceea noi, astăzi, prăznuim zămislirea Domnului în trupul Preacuratei Stăpâne.

Dar, așa după cum a făcut Domnul, și Sfântul Simeon, Părintele nostru, a comutat discuția de la Bunavestirea Stăpânei noastre la noi, spunându-ne: „Fiecare dintre noi, oamenii, credem în El, în Fiul lui Dumnezeu și Fiul Pururea Fecioarei și Născătoarei de Dumnezeu Maria și, crezând în El, primim cu credință în inimile noastre cuvântul despre El, pe care mărturisindu-l cu gura și căindu-ne din suflet pentru fărădelegile noastre cele dinainte, de îndată Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, așa cum a intrat în pântecele Fecioarei, așa și în noi înșine se găsește ca o sămânță cuvântul pe care-l primim atunci când suntem învățați dreapta credință. […] Prin urmare, Îl zămislim pe El nu în chip trupesc, așa cum L-a zămislit Fecioara de Dumnezeu Născătoare, ci în chip duhovnicesc, dar ființial și Îl avem în inimile noastre pe Însuși Acela pe Care L-a zămislit Preacurata Fecioară”[3]. Și astfel înțelegem de ce Domnul a comutat discuția în mod dumnezeiesc spre noi, spre zămislirea Lui duhovnicească întru noi: pentru ca să înțelegem în mod real marea taină a întrupării Sale din Maica Sa. Pentru că numai când El e în noi duhovnicește, noi putem să înțelegem, pe măsura noastră, întruparea Lui în pântecele Maicii Sale.

Căci, „crezând din tot sufletul [în El] și căindu-ne cu căldură [de păcatele noastre], zămislim, precum am spus, pe Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, ca și Fecioara, dacă [Îi] aducem [lui Dumnezeu] sufletele noastre ca pe niște fecioare curate. Și, așa cum pe aceea, fiind preaneprihănită, n-a ars-o focul Dumnezeirii, așa nici pe noi nu ne arde, dacă ne aducem inimile curate și fără de prihană, ci [slava lui Dumnezeu] se face în noi rouă din cer și izvor de apă și râu de viață nemuritoare”[4] în noi înșine.

Și nu ne arde slava Dumnezeului treimic, ci, dimpotrivă, ne curățește, ne luminează și ne sfințește continuu, pentru că Domnul, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, locuiesc în noi prin slava Lor. Și cum Treimea e una, tot așa, prin slava Treimii, noi suntem o singură Biserică a lui Dumnezeu [In. 17, 22, BYZ]. Pentru că Domnul ne unește pe unii cu alții prin slava Lui, pentru că S-a unit cu fiecare dintre noi. Și El S-a unit cu noi de la Botez, de când ne-a făcut ai Lui, scoțându-ne pe noi din robia demonilor.

De aceea, noi suntem fericiți, niște oameni foarte fericiți, pentru că suntem robii lui Dumnezeu. Și a fi robul lui Dumnezeu nu înseamnă a fi distant de El, ci intimul Lui. Pentru că Hristos Dumnezeu Se naște duhovnicește în noi și e în noi și cu noi pururea, fiind totodată dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Căci, prin slava Lui, El e cu noi toți și cu fiecare în parte, dar în mod veșnic este cu Tatăl și cu Duhul.

Și a fi împreună la Biserică înseamnă a prăznui împreună. Și a prăznui împreună cu toată Biserica întruparea Domnului înseamnă a ne bucura nespus de voia lui Dumnezeu cu noi, oamenii. Pentru că voia Lui cu noi e ca să ne mântuie, să ne sfințească, să ne facă pentru veșnicie ai Săi. Și ca să ne facă ai Săi trebuie să spunem și noi ca Născătoarea de Dumnezeu: „Iată, suntem robii Tăi, Dumnezeule! Fie voia Ta întru noi în toate zilele vieții noastre!”.

Căci Dumnezeu așteaptă de la noi să confirmăm voia Lui cu noi. El așteaptă de la noi să fim de acord cu El, cu Cel ce voiește să ne dăruie viața cea veșnică. Și dacă suntem de acord cu El, Domnul ne învață pe noi cum să ne mântuim. Pentru că ne ajută în fiecare zi să facem voia Lui.

Să avem cu toții un praznic luminos pe mai departe! Adică să ne bucurăm împreună cu Domnul, pentru că astăzi este începutul mântuirii noastre[5]! Pentru că, atunci când El S-a întrupat în pântecele Maicii Sale, a început lucrarea Sa de mântuire a lumii. La mulți ani, multă sănătate și împlinire și să prăznuim duhovnicește pe mai departe! Amin!

[1] Începută la 8. 05, în zi de marți, pe 21 martie 2023. Cer înnorat, 7 grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr. și un studiu de Ierom. Alexander Golitzin, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 142.

[3] Idem, p. 143-144.

[4] Idem, p. 144.

[5] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Mar/Mar25.html.

Apocalipsis, cap. 20, cf. BYZ

Leave a comment

1. Și am văzut un Înger coborând din cer, având cheia abisului și un lanț mare [ἅλυσιν μεγάλην] în mâna sa.

2. Și [acesta] l-a prins pe balaur [τὸν δράκοντα], pe șarpele cel vechi [τὸν ὄφιν τὸν ἀρχαῖον], care este diavolul și Satanas [ὅς ἐστιν διάβολος καὶ ὁ Σατανᾶς], cel care înșală lumea toată, și l-a legat pe el mii de ani [καὶ ἔδησεν αὐτὸν χίλια ἔτη]

3. și l-a aruncat pe el întru abis [καὶ ἔβαλεν αὐτὸν εἰς τὴν ἄβυσσον] și l-a închis și l-a pecetluit asupra lui, ca să nu [mai] înșele încă neamurile, până or să se sfârșească miile de ani [ἄχρι τελεσθῇ τὰ χίλια ἔτη]. Și, după acestea, trebuie [ca] el să fie dezlegat [pentru] puțină vreme [καὶ μετὰ ταῦτα δεῖ αὐτὸν λυθῆναι μικρὸν χρόνον].

4. Și am văzut tronuri și au șezut pe ele și judecata le-a fost dată lor [καὶ κρίμα ἐδόθη αὐτοῖς][1]. Și [acestea erau] sufletele celor care au fost decapitați pentru mărturia lui Iisus [καὶ τὰς ψυχὰς τῶν πεπελεκισμένων διὰ τὴν μαρτυρίαν Ἰησοῦ] și pentru cuvântul lui Dumnezeu și care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, și nu au luat pecetea [τὸ χάραγμα] pe fruntea și pe mâna lor! Și [ei] au trăit și au împărățit cu Hristos mii de ani [καὶ ἔζησαν καὶ ἐβασίλευσαν μετὰ τοῦ Χριστοῦ τὰ χίλια ἔτη][2].

5. Iar cei rămași [din] cei morți nu au trăit până să se sfârșească miile de ani [καὶ οἱ λοιποὶ τῶν νεκρῶν οὐκ ἔζησαν ἄχρι τελεσθῇ τὰ χίλια ἔτη][3]. Aceasta [este] învierea cea dintâi [Αὕτη ἡ ἀνάστασις ἡ πρώτη][4].

6. Fericit și Sfânt este cel care își are partea [ὁ ἔχων μέρος][5] în[tru] învierea cea dintâi[6]! Asupra acestora moartea cea de-a doua nu are putere [ἐπὶ τούτων ὁ δεύτερος θάνατος οὐκ ἔχει ἐξουσίαν][7], ci vor fi preoții lui Dumnezeu și ai lui Hristos [ἀλλ᾽ ἔσονται ἱερεῖς τοῦ Θεοῦ καὶ τοῦ Χριστοῦ] și vor împărăți cu El mii de ani [καὶ βασιλεύσουσιν μετ᾽ Αὐτοῦ χίλια ἔτη][8].

7. Și când or să se sfârșească miile de ani [καὶ ὅταν τελεσθῇ τὰ χίλια ἔτη], Satanas va fi dezlegat din temnița lui [λυθήσεται ὁ Σατανᾶς ἐκ τῆς φυλακῆς αὐτοῦ]

8. și va ieși să înșele neamurile [καὶ ἐξελεύσεται πλανῆσαι τὰ ἔθνη], pe cele din cele patru colțuri ale pământului [τὰ ἐν ταῖς τέσσαρσιν γωνίαις τῆς γῆς], pe Gog și pe Magog [τὸν Γὼγ καὶ τὸν Μαγώγ][9], [ca] să le adune pe ele spre război [συναγαγεῖν αὐτοὺς εἰς τὸν πόλεμον]. [Și] numărul cărora [va fi] ca nisipul mării.

9. Și s-au suit pe lățimea pământului și au înconjurat tabăra Sfinților [τὴν παρεμβολὴν τῶν ἁγίων] și cetatea cea iubită [καὶ τὴν πόλιν τὴν ἠγαπημένην]. Dar a coborât foc din cer, de la Dumnezeu, și i-a mistuit pe ei.

10. Și diavolul, cel care îi înșală pe ei, a fost aruncat întru lacul de foc și de pucioasă [τὴν λίμνην τοῦ πυρὸς καὶ θείου], unde [este] și fiara și profetul cel mincinos. Și [acolo] vor fi chinuiți ziua și noaptea întru vecii vecilor.

11. Și am văzut tronul cel mare, cel alb [καὶ εἶδον θρόνον μέγαν, λευκόν], și pe Cel șezând pe el [καὶ τὸν καθήμενον ἐπ᾽ αὐτόν], de la fața Căruia a[u] fugit pământul și cerul [Οὗ ἀπὸ προσώπου ἔφυγεν ἡ γῆ καὶ ὁ οὐρανός] și locul lor nu a [mai] fost aflat [καὶ τόπος οὐχ εὑρέθη αὐτοῖς].

12. Și i-am văzut pe cei morți, pe cei mari și pe cei mici, care au stat înaintea tronului [lui Dumnezeu] [ἑστῶτας ἐνώπιον τοῦ θρόνου] și cărțile au fost deschise [καὶ βιβλία ἠνεῴχθησαν][10]. Și o altă carte a fost deschisă, care este a vieții [ὅ ἐστιν τῆς ζωῆς]. Și cei morți au fost judecați după cele care au fost scrise în cărți [καὶ ἐκρίθησαν οἱ νεκροὶ ἐκ τῶν γεγραμμένων ἐν τοῖς βιβλίοις][11], după faptele lor [κατὰ τὰ ἔργα αὐτῶν].

13. Și marea i-a dat pe morții cei din ea [καὶ ἔδωκεν ἡ θάλασσα τοὺς νεκροὺς τοὺς ἐν αὐτῇ], iar Moartea și Iadul i-au dat pe morții cei din ele [καὶ ὁ Θάνατος καὶ ὁ ᾍδης ἔδωκαν τοὺς νεκροὺς τοὺς ἐν αὐτοῖς]! Și au fost judecați fiecare după faptele lor [καὶ ἐκρίθησαν ἕκαστος κατὰ τὰ ἔργα αὐτῶν].

14. Și Moartea și Iadul au fost aruncate întru lacul de foc. [Iar] aceasta este moartea cea de-a doua: lacul de foc.

15. Și dacă cineva nu a fost aflat scris în cartea vieții, a fost aruncat întru lacul de foc.

[1] Puterea de a judeca le-a fost dată Sfinților Săi.

[2] Adică veșnic.

[3] Oamenii păcătoși, „cei rămași din cei morți”, nu vor trăi veșnic.

[4] Învierea cea dintâi e învierea din păcat și ea se trăiește acum, în istorie.

[5] Care se împărtășește de învierea cea dintâi.

[6] Fericit și Sfânt e cel care înviază acum din păcate și care trăiește cuvios, în sfințenie, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor!

[7] Adică pedeapsa Iadului. Pentru că, din Apoc. 20, 14, aflăm că moartea a doua e Iadul.

[8] Adică pentru veșnicie.

[9] Aluzie la Iezechiil, cap. 38 și 39.

[10] Fiecare om, ca o carte deschisă, va sta în fața lui Dumnezeu, Cel care vede și știe toate.

[11] În cărțile conștiinței fiecăruia în parte.

Apocalipsis, cap. 19, cf. BYZ

Leave a comment

1. După acestea am auzit ca glas mare de mulțime multă în cer, zicând: „Alliluia [Ἁλληλούϊα]! Mântuirea și puterea și slava [sunt] ale Dumnezeului nostru,

2. că adevărate și drepte [sunt] judecățile Sale. Că[ci] a judecat-o pe curva cea mare [τὴν πόρνην τὴν μεγάλην], care strica pământul în curvia ei, și a răzbunat sângele robilor Săi [καὶ ἐξεδίκησεν τὸ αἷμα τῶν δούλων Αὐτοῦ] din mâna ei”.

3. Și un al doilea [glas] a zis: „Alliluia! Și fumul ei suie întru vecii vecilor”.

4. Și au căzut bătrânii, cei 24, și cele 4 vietăți, și I s-au închinat lui Dumnezeu, Celui șezând pe tron, [și] zicând: „Amin! Alliluia!”.

5. Și glas din tron a ieșit, zicând: „Lăudați-L pe Dumnezeul nostru toți robii Săi, și cei care vă temeți de El, cei mici și cei mari!”.

6. Și am auzit ca glas de mulțime multă și ca glas de ape multe și ca glas de tunete tari, zicând: „Alliluia! Că[ci] a împărățit [ἐβασίλευσεν] Domnul, Dumnezeul nostru, Atotțiitorul.

7. Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm slavă Lui, că[ci] a venit nunta Mielului[1] [ὅτι ἦλθεν ὁ γάμος τοῦ Ἀρνίου] și femeia[2] Sa s-a pregătit pe sine [καὶ ἡ γυνὴ Αὐτοῦ ἡτοίμασεν ἑαυτήν].

8. Și i-a fost dat ei ca să îmbrace in luminos și curat [βύσσινον λαμπρὸν καὶ καθαρόν], căci inul este dreptățile Sfinților [τὸ γὰρ βύσσινον τὰ δικαιώματα τῶν Ἁγίων ἐστίν]”.

9. Și [el][3] îmi zice mie: „Scrie: «Fericiți [sunt] cei care au fost chemați întru cina nunții Mielului [Μακάριοι οἱ εἰς τὸ δεῖπνον τοῦ γάμου τοῦ ἀρνίου κεκλημένοι]»!”. Și [el] îmi zice mie: „Acestea sunt cuvintele cele adevărate ale lui Dumnezeu”.

10. Și am căzut înaintea picioarelor sale [ca] să mă închin lui. Și [el] îmi zice mie: „Vezi să nu [faci asta]! Împreună-rob [σύνδουλός] sunt [cu] tine și [cu] frații tăi, cei care au mărturia lui Iisus [τῶν ἐχόντων τὴν μαρτυρίαν Ἰησοῦ]. Lui Dumnezeu închină-te [τῷ Θεῷ προσκύνησον]! Căci mărturia lui Iisus este Duhul profeției [γὰρ μαρτυρία τοῦ Ἰησοῦ ἐστὶν τὸ Πνεῦμα τῆς προφητείας]”[4].

11. Și am văzut cerul deschis…Și, iată, calul cel alb și Cel șezând pe el, chemându-Se credincios [πιστὸς] și adevărat [ἀληθινός] și în dreptate judecă și Se războiește [καὶ ἐν δικαιοσύνῃ κρίνει καὶ πολεμεῖ]!

12. Iar ochii Săi [erau] văpaia focului [φλὸξ πυρός] și pe capul Său [erau] diademele cele multe [καὶ ἐπὶ τὴν κεφαλὴν αὐτοῦ διαδήματα πολλα], având nume scrise [ἔχων ὀνόματα γεγραμμένα], [dar] și un nume scris, pe care nimeni [nu] l-a cunoscut, afară de El,

13. și îmbrăcat [cu] veșmânt vopsit [în] sânge [ἱμάτιον βεβαμμένον αἵματι] și este chemat numele Său: „Cuvântul lui Dumnezeu [Ὁ Λόγος τοῦ Θεοῦ]”.

14. Și Oștile cele din cer Îi urmau Lui pe cai albi, îmbrăcați [în] in alb [și] curat.

15. Și din gura Sa iese sabia cu două tăișuri [ῥομφαία δίστομος], cea ascuțită [ὀξεῖα], pentru ca să lovească neamurile cu ea [ἵνα ἐν αὐτῇ πατάξῃ τὰ ἔθνη]. Și El le va păstori pe ele cu toiag de fier [καὶ αὐτὸς ποιμανεῖ αὐτοὺς ἐν ῥάβδῳ σιδηρα] și El calcă teascul vinului mâniei urgiei lui Dumnezeu, al Atotțiitorului [καὶ αὐτὸς πατεῖ τὴν ληνὸν τοῦ οἴνου τοῦ θυμοῦ τῆς ὀργῆς τοῦ Θεοῦ, τοῦ Παντοκράτορος].

16. Și are pe veșmântul și pe coapsa Sa nume scris: Împăratul împăraților și Domnul domnilor [Βασιλεὺς βασιλέων καὶ Κύριος κυρίων].

17. Și am văzut un Înger care a stat în soare și a strigat [cu] glas mare, zicând tuturor păsărilor care zboară în mijlocul cerului [ἐν μεσουρανήματι]: „Veniți, adunați-vă spre cina cea mare a lui Dumnezeu,

18. ca să mâncați trupurile împăraților, și trupurile căpitanilor, și trupurile celor tari, și trupurile cailor și ale celor care șed pe ei, și trupurile tuturor: și ale celor liberi și ale robilor și ale celor mici și ale celor mari!”.

19. Și am văzut fiara și împărații pământului și oștile lor adunate [ca] să facă război cu Cel șezând pe cal [ποιῆσαι πόλεμον μετὰ τοῦ καθημένου ἐπὶ τοῦ ἵππου] și cu oastea Sa.

20. Și a fost prinzându-se fiara și profetul mincinos [ψευδοπροφήτης] împreună cu ea – cel care a făcut semne înaintea ei, prin care i-a înșelat pe cei care au luat pecetea fiarei [ἐν οἷς ἐπλάνησεν τοὺς λαβόντας τὸ χάραγμα τοῦ θηρίου] și pe cei care se închină chipului ei [καὶ τοὺς προσκυνοῦντας τῇ εἰκόνι αὐτου] –, [și] de vii au fost au fost aruncați amândoi întru lacul de foc [εἰς τὴν λίμνην τοῦ πυρὸς][5], care arde cu pucioasă [τὴν καιομένην ἐν θείῳ].

21. Și cei rămași au fost omorâți cu sabia Celui șezând pe cal, [cu] cea care a ieșit din gura Sa, iar toate păsările au fost săturate din trupurile lor.

[1] Comuniunea veșnică cu Hristos în Împărăția Sa.

[2] Biserica.

[3] Îngerul Domnului.

[4] Căci Domnul ni L-a făgăduit nouă pe Duhul Sfânt, pe Cel cu Care El a conlucrat întru toate în viața Sa pământească.

[5] Adică în Iad.

1 2 3 … 2.349