Iubiții mei[1],

marile examene ale vieții noastre le trecem numai cu Dumnezeu. Fără El picăm orice examen, orice test, orice încercare. Pentru că nu trebuie doar să fim pregătiți, ci și în stare să fim noi înșine. Căci există momente când înveți tot ceea ce trebuie, când îți însușești diverse cunoștințe, tehnici, procedee și e nevoie doar de scrierea sau de punerea lor în aplicare. Și dacă nu ești sănătos, dacă nu ești clar la minte, dacă nu simți că Dumnezeu te întărește în timpul examenului, nu poți să dai tot ceea ce poți. Pentru că avem nevoie de ajutorul, de luminarea, de întărirea lui Dumnezeu ca să excelăm, ca să fim foarte buni în acel moment.

Examen vine de la examen, examinis[2] din latină. Și, pe lângă sensul de examen sau de test, îl avem și pe acela de proces de cântărire sau de balanță. Pentru că la un examen arătăm câte știm din câte nu știm. Dacă pe un taler punem cunoașterea noastră, atunci talerul necunoașterii va fi întotdeauna cel mai greu și ne va arunca în aer cunoașterea. Dar când un examen ne cântărește cunoașterea, el ne-o cântărește în funcție de cursul predat, de bibliografia ce trebuia parcursă. Și când un student arată că are cunoștințe mai multe decât cele predate sau decât cele supuse examinării, el arată că este unul eminent. Pentru că vine la examen ca unul superior testării.

Căci examenul dorește să afle cât am înmagazinat, cât am înțeles, cât ne-am schimbat interior datorită unui curs. Dar când noi venim cu lucruri avansate la examen, cu lucruri superioare cursului, arătăm că dedicarea noastră ne împlinește, pentru că noi avem căutări reale, adânci, existențiale.

Așadar, una e să vii la Biserică, la Slujbe, în calitate de spectator distant și alta e să te intereseze tot ceea ce se petrece în Biserică. Pentru că atunci când te interesează Biserica, începi să citești, să traduci, să întrebi, să cauți răspunsuri elaborate. Dar dacă nu ai aceste căutări, te mulțumești cu puțin. Iar examenele nu sunt pentru cei care se mulțumesc cu puțin, ci pentru cei care vor tot mai mult de la ei înșiși și de la viața lor.

În Apostolul zilei [Rom. 10, 1-10], Sfântul Pavlos ne spune că există oameni care „au râvna lui Dumnezeu [ζῆλον Θεοῦ ἔχουσιν], dar nu după cunoaștere [ἀλλ᾽ οὐ κατ᾽ ἐπίγνωσιν]” [Rom. 10, 2, BYZ]. Nu au o râvnă care provine din dreapta cunoaștere a lui Dumnezeu, ci din una falsă. Voiesc să facă, dar nu știu ce să facă cu adevărat. Ceea ce înseamnă că trebuie mai întâi să învățăm dreapta credință a Bisericii și apoi să ne punem toată râvna în trăirea și predicarea ei.

Tocmai de aceea, în școlile teologice se pune accentul pe predarea teologiei și a istoriei Bisericii, pe predarea cultului Bisericii în tandem cu implicarea cursanților în viața și în cultul Bisericii. Pentru că trebuie să știi ce trebuie să trăiești și să iubești. Trebuie să știi pentru ce te lupți. Trebuie să știi cu adevărat pentru ce te zbați ca om credincios. „Căci cu inima se crede întru dreptate [καρδίᾳ γὰρ πιστεύεται εἰς δικαιοσύνην], iar [cu] gura se mărturisește întru mântuire [στόματι δὲ ὁμολογεῖται εἰς σωτηρίαν]” [Rom. 10, 10, BYZ].

Ceea ce citim din teologia și istoria Bisericii, noi la credem cu bucurie și trăim astfel întru dreptatea lui Dumnezeu. Iar ceea ce ne mântuie, aceea și mărturisim spre folosul altora, pentru ca și ei să se mântuie împreună cu noi. Pentru că predica Bisericii este exemplul cel bun, este exemplul mântuirii spre folosul tuturor, pe când păcatul este un îndemn la păcătuire. Și dacă predica și cartea teologică îi zidesc pe oameni, îi întăresc în credința lor, îi umplu de râvna pentru viața cu Dumnezeu, exemplul păcătos îi distruge, pentru că îi învață ceea ce este rău, urât, pătimaș.

Când Domnul a intrat în ținutul gherghesinilor, L-au întâmpinat pe El doi demonizați [Mt. 8, 28, BYZ]. Două exemple rele pentru toți. Doi dezaxați. Doi oameni dezechilibrați interior, asociali. Pentru că ei trăiau în morminte și erau „foarte tari [χαλεποὶ λίαν]” [Mt. 8, 28, BYZ]. Cu sensul că erau puternici, violenți, periculoși. Făceau rău oamenilor.

Iar dacă vă întrebați de unde vine Halep, Simona Halep, adjectivul χαλεπός [halepos] înseamnă tare, greu, dificil. Pe când Simona vine de la שִׁמְעוֹן [Șimon], care înseamnă „cel care ascultă”[3]. Iar dacă asculți de Dumnezeu, atunci creezi și spui lucruri cu greutate, valoroase.

Însă cei doi demonizați, cei doi posedați de demoni, erau groaza celor din apropiere, pentru că nu putea nimeni să treacă pe acea cale din cauza lor [Mt. 8, 28, LXX]. Pentru că cei demonizați nu își fac rău numai lor, dar fac rău și altora. Sunt factori de destabilizare socială oriunde se duc.

Ce mai înseamnă însă dracii pentru lumea de azi? Pentru mulți, drăcuiala este „un compliment”. Prietenii se drăcuie între ei în loc de bună ziua, cine ne calcă pe nervi primește o drăcuitură de la noi, îl dăm dracului pe tot cel care ne enervează…Și prin aceea că dracul e în gura noastră mereu, arătăm că el este viu și relevant pentru noi, dar, în același timp, că dracul face rău. Căci tocmai de aceea dăm pe cineva dracului: pentru că îi vrem răul. Dacă dracul ar fi fost „un bine”, nu am mai fi fost enervați când dăm pe cineva dracului. Însă dracii sunt dușmanii noștri, sunt cei care ne fac răul și ne vor răul. Și tocmai de aceea și noi, pe cei care ne enervează și ne sunt potrivnici îi dăm dracului. Pentru că, în fapt, ei sunt deja de partea lui.

Numai că Dumnezeu nu ne îngăduie să dăm pe cineva demonilor! Nu ne este îngăduit să înjurăm, să drăcuim, să blestemăm oameni, oricât de mult rău ne-ar fi făcut. Pentru că rugăciunea și lucrarea noastră e pentru a-i scăpa pe oameni de sub robia demonilor. Și noi vrem ca oamenii, cu toții, să fie ai lui Dumnezeu, adică slujitorii Lui, și nu ai demonilor.

Demonii știau că El este Fiul lui Dumnezeu. Dar știau și faptul că ei vor fi chinuiți veșnic [Mt. 8, 29]. De aceea, când ei ne amăgesc pe noi și ne fac să păcătuim, vor un singur lucru: să ne ducă și pe noi în chinul lor cel veșnic.

Și El le îngăduie demonilor să intre în porci [Mt. 8, 32]. Și rezultatul este…moarte! Pentru că turma de porci, până atunci liniștită, când au intrat demonii în porci, „s-a năpustit toată turma porcilor asupra râpei întru mare [ὥρμησεν πᾶσα ἡ ἀγέλη τῶν χοίρων κατὰ τοῦ κρημνοῦ εἰς τὴν θάλασσαν] și au murit în ape [καὶ ἀπέθανον ἐν τοῖς ὕδασιν]” [Mt. 8, 32, BYZ]. Pentru că orice ispită și orice asalt al demonilor asupra noastră e pentru ca să ne ucidă sufletește și trupește. Ei, demonii, intră în oameni, dar și în ființe vii și în lucruri, pentru ca să facă rău. Răul e modul lor de „a se simți bine”. Și când ne conving și pe noi să păcătuim, ei amestecă răul în plăcerea noastră, pentru ca să ne urâțească interior.

Însă, după această vindecare de demonizare, când cei doi au fost vindecați de Domnul, „toată cetatea a ieșit întru întâmpinarea lui Iisus” [πᾶσα ἡ πόλις ἐξῆλθεν εἰς συνάντησιν τῷ Ἰησοῦ] [Mt. 8, 34, BYZ]. Dar nu pentru ca să se bucure cu Domnul și cu cei vindecați, ci pentru ca să-L alunge de la ei. Căci, „văzându-L pe El [ἰδόντες Αὐτόν], L-au rugat ca să plece din hotarele lor [παρεκάλεσαν ὅπως μεταβῇ ἀπὸ τῶν ὁρίων αὐτῶν]” [Mt. 8, 34, BYZ]. Pentru că ei și-au protejat afacerea, comerțul lor cu porci, și nu mai aveau nevoie ca cineva să le facă probleme, chiar dacă acel cineva e Dumnezeu Însuși.

Și istoria aceasta se repetă cu mulți oameni! Pentru că mulți încearcă să trăiască și să facă afaceri fără ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că El îi încurcă! Numai că afacerile și viața fără Dumnezeu nu au valoare reală.

Și Domnul a intrat în corabie și a plecat de la ei [Mat. 9, 1]! Dar oamenii care trăiesc fără Dumnezeu nu sunt vii, ci morți!

De aceea, iubiții mei, oricând murim prin păcat, să căutăm imediat învierea prin pocăință și prin mărturisirea păcatelor noastre! Căci, ca oameni păcătoși și neputincioși, noi păcătuim mereu, dar Cel care ne învie din morți e Domnul nostru. Și dacă cădem la El și cerem mila Lui, El ne-o va da imediat, pentru ca să avem viață în noi înșine. Căci viața noastră duhovnicească e consecința imediată a milei și a iertării lui Dumnezeu.

Iar examenul zilnic al vieții noastre e pocăința. Repeziciunea și constanța cu care ne pocăim arată realitatea noastră interioară. Arată dacă suntem vii sau morți sufletește. Și suntem vii întru Domnul numai dacă ne pocăim și primim iertarea Lui în Taina Mărturisirii și ne îndreptăm prin pocăință în mod continuu. Căci pocăința nu e o clipă, ci e o viață. Pentru că toată viața noastră trebuie să fie o continuă pocăință.

Dumnezeu să ne bucure și să ne întărească pururea! Și să ne dea să citim, să postim, să ne rugăm, să traducem, să slujim, să scriem, să facem tot binele plăcut Lui. Căci binele ne împlinește și ne înfrumusețează. Binele lui Dumnezeu e viața noastră. Amin.

[1] Începută la 10. 22, în zi de miercuri, pe 17 iulie 2019. Soare, 24 de grade, vânt de 8 km/ h.

[2] Cf. http://www.archives.nd.edu/cgi-bin/wordz.pl?keyword=examen.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Simon_(given_name).

Iubiții mei[1],

mingea se joacă doar în teren! Indiferent de sport, regulile jocului sunt în teren, în spațiul delimitat, în spațiul sportivității. Și câștigă doar acela care joacă după regulile jocului. Pentru că terenul nostru de joc e viața aceasta, iar regulile vieții noastre sunt duhovnicești. Regulile sportivității noastre sunt poruncile lui Dumnezeu. Pentru că terenul nostru de joc e viața Bisericii și numai Dumnezeu ne încununează. Și viața noastră e un cros continuu, pe terenuri diferite și cu multe obstacole înaintea noastră. Pentru că toate necazurile și ispitele acestei vieți trebuie biruite interior. Trebuie biruite în sufletul nostru.

Ce e o minge de brec? E atunci când câștigi un ghem pe serviciul adversarului. Adică atunci când birui ispita, deși ispita se considera mai tare decât tine. Când o birui prin pocăință, prin smerenie și prin rugăciune. Căci orice șiretlic dorește să facă pagube. Dar, dacă îl dejoci, el se face de râs.

Când se joacă la ofsaid? Când ai avantaj pe tabela de marcat. Și trebuie să știi să prevezi lucrurile, pentru ca nimeni să nu se bucure de tine în mod păcătos. Căci demonii și oamenii care te disprețuiesc, se bucură când tu te faci de rușine. Dar dacă previi acest lucru, seriozitatea ta îi dezamăgește. Și seriozitatea dezamăgește întotdeauna pe cel care te urăște, pe cel care te invidiază, pentru că el se așteaptă să fii la fel de frivol ca și el.

O introducere sportivă pentru o viață de lungă durată. Pentru o viață în slujirea lui Dumnezeu. Pentru viața Sfântului Profet Iliu [Ηλιου]. Care n-a murit, ci e viu în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că Domnul l-a ridicat pe el cu trupul la cer [II Împ. 2, 11]. Și noi știm că atunci când a fost luat Sfântul Iliu la cer, Sfântul Elisee [Ελισαιε] a văzut această vedenie: că a venit „car de foc [ἅρμα πυρὸς] și cai de foc [καὶ ἵπποι πυρὸς] și a fost luat Iliu în vârtej de vânt ca întru cer [καὶ ἀνελήμφθη Ηλιου ἐν συσσεισμῷ ὡς εἰς τὸν οὐρανόν]” [Ibidem]. Și știm că aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că El poate să ridice cu trupul la cer și să păstreze viu pe cineva în Împărăția Sa.

– De ce a văzut car și cai de foc?

– Tot ceea ce se vede în vedenie, se vede în slava lui Dumnezeu, iar ceea ce se vede dumnezeiește sunt lucruri dumnezeiești. Iar eu cred că Sfântul Elisee a văzut car și cai de foc, pentru că Dumnezeu a vrut să îi vorbească despre râvna lui Iliu, despre înfocarea lui dumnezeiască, despre dragostea lui pentru Dumnezeu. Căci și pe noi Dumnezeu ne cheamă să fim aprinși de iubire pentru El. Iar συσσεισμός înseamnă și cutremur și vârtej de vânt. Biblia de la 1688 a ales să folosească cutremur. Eu am ales să folosesc vârtej de vânt, pentru că e vorba despre o acțiune de înălțare. Și Sfântul Iliu a fost luat în vârtej de vânt, pentru că a fost foarte rapidă lucrarea lui Dumnezeu cu el. A fost înălțat foarte repede la cer. Căci expresia „ca întru cer” nu exprimă un dubiu, o îndoială, ci destinația. Pentru că el a fost dus de Dumnezeu în cer.

Și el este în Cer, în Împărăția lui Dumnezeu, dimpreună cu toți Sfinții Lui. Pentru că scopul vieții noastre e acela de a deveni cerești, duhovnicești. De a merge și noi în Cer, în Cerul lui Dumnezeu, în Împărăția Lui.

Însă cine a fost cel care a fost suit în cer? Sfântul Iliu a fost din seminția lui Aaron, locuind în Galaad[2]. Iliu [Ηλιου] din greacă vine de la ebraicul אֵלִיָּהוּ [Eliiahu], care înseamnă „Dumnezeul meu este Dumnezeu”[3]. Aaron [Ααρών], după spusa Sfântului Cuvios Hieronymus, înseamnă „munte de tărie”[4]. Căci forma grecească vine din ebraicul אַהֲרֹן [Aharon][5]. Pentru că trebuie să fii plin de tăria lui Dumnezeu, aidoma unui munte, ca să crezi în Dumnezeu. Căci credința cea adevărată e credința în singurul Dumnezeu.

În Fac. 31, 21, LXX se amintește pentru prima oară de muntele Galaad [τὸ ὄρος Γαλααδ]. Corelativul ebraic, din WTT, este הַ֥ר הַגִּלְעָֽד  [har ha-Gilead]. Și Gilead [גִּלְעָד] înseamnă „muntele mărturiei”[6]. Pentru că cine Îl mărturisește pe Dumnezeu are un munte de mărturii despre lucrarea Lui în lume. Căci Îl cunoaște pe El din experiența altora, dar și din experiența personală.

Însă Profetul nostru pomenit astăzi se numește Profetul Iliu Tesvitis [Ηλιου ὁ Προφήτης ὁ Θεσβίτης] [I Împ. 17, 1, LXX]. Pentru că s-a născut în Θεσβὶς [Tesvis], care era locuința preoților legii vechi[7]. În I Împ. 17, 1, LXX, numele cetății este Θεσβων [Tesvon]. Iar Θεσβὶς sau Θεσβων, spune Matthew George Easton, ar însemna străin[8]. Pentru că numai cel care se înstrăinează interior de păcat, poate să Îi slujească cu adevărat lui Dumnezeu, așa cum și-a trăit viața Sfântul Iliu.

Numele tatălui său era Σωβαχὰ [Sovaha][9]. Și el a văzut la nașterea Sfântului Iliu, cum Îngeri îmbrăcați în alb îl salutau pe el și în foc îl înveleau pe el și îi dădeau lui să mănânce văpaia focului[10]. A văzut acestea în mod extatic. A văzut o vedenie, așa cum a văzut vedenie Sfântul Elisee la luarea lui Iliu de pe pământ.

Și când Sovaha s-a dus la Ierusalim și a vestit ce a văzut în vedenia sa, i s-a spus în mod profetic că Iliu va locui în lumină și cuvântul său va fi poruncitor și va judeca pe Israil în sabie și în foc[11].

Și focul în care a fost învelit și cu care a fost hrănit Sfântul Iliu de către Îngerii lui Dumnezeu este slava lui Dumnezeu. Cea întru care a fost și ridicat la cer. Pentru că nu a stins niciodată văpaia harului din el însuși.

În Sinaxarul grecesc, Σωβαχὰ este numit Σωβὰκ [Sovac][12]. Această formă lingvistică apare în II Sam. 10, 16, 18, LXX desemnându-l pe stăpânitorul Sovac [Σωβακ ἄρχων]. Corelativul lui Sovac, în engleză, este Shobach[13]. Iar Shobach înseamnă porumbar[14]. Însă Shobach, de fapt, ar veni de la Shophach, care înseamnă topitorul[15]. Și dacă Sovac este porumbarul din care s-a născut Iliu, porumbelul lui Dumnezeu, tocmai de aceea Iliu a fost înălțat la cer de slava lui Dumnezeu. Dar dacă Sovac este topitorul, este cuptorul în care s-a format Iliu, atunci îmbrăcarea și hrănirea lui cu foc este pe măsura lui, a celui ieșit din topitor. Iar dacă Sovaha, tatăl lui Iliu, a avut vedenie la nașterea fiului său, atunci era și el om duhovnicesc. Pentru că vedenii au oamenii plini de har, oamenii lui Dumnezeu.

Profetul Iliu a mers la Ahaab [Αχααβ] [I Împ. 17, 1, LXX], la împăratul vremii sale. În ebraică, אַחְאָב [Ahaab] înseamnă „fratele tatălui”. Iar tatăl lui Ahaab a fost împăratul Αμβρι [Amvri], despre care aflăm că: „Amvri a făcut răul înaintea Domnului [ἐποίησεν Αμβρι τὸ πονηρὸν ἐνώπιον Κυρίου] și a făcut rău mai mult decât toți cei care au fost înaintea lui [καὶ ἐπονηρεύσατο ὑπὲρ πάντας τοὺς γενομένους ἔμπροσθεν αὐτοῦ]” [I Împ. 16, 25, LXX]. Și când vine vorba de Ahaab, de fiul lui Amvri, se spune același lucru ca și despre tatăl său: „și a făcut Ahaab rău înaintea Domnului [καὶ ἐποίησεν Αχααβ τὸ πονηρὸν ἐνώπιον Κυρίου], a făcut rău mai mult decât toți cei dinaintea lui [ἐπονηρεύσατο ὑπὲρ πάντας τοὺς ἔμπροσθεν αὐτοῦ] [I Împ. 16, 30, LXX]. Pentru că a urmat viața păcătoasă a tatălui său și a făcut și mai mari rele decât el. A urmat exemplul rău al tatălui său și l-a amplificat. Și orice păcat se face înaintea Domnului, pentru că El vede toate faptele noastre. De aceea, când ne ascundem de oameni, de ochii presei, când vrem să părem „alții”, nu suntem „alții” înaintea lui Dumnezeu, ci aceiași. Pentru că El ne vede cu adevărat și ne cunoaște toate gândurile noastre și mișcările inimii noastre și faptele vieții noastre.

Și s-a dus Iliu la Ahaab, la cel păcătos, și i-a spus: „Trăiește Domnul Dumnezeul Puterilor [ζῇ Κύριος ὁ Θεὸς τῶν Δυνάμεων], Dumnezeul lui Israil [ὁ Θεὸς Ισραηλ], Căruia am stat înaintea Sa [ᾯ παρέστην ἐνώπιον Αὐτοῦ]” [I Împ. 17, 1, LXX]. Cu alte cuvinte: „Trăiește, e viu, și te vede Dumnezeu, împărate! Știe păcatele tale cele multe. Și El e Dumnezeul Puterilor cerești, dar și Dumnezeul lui Israil, Care are grijă de Israil, iar eu, Iliu, sunt Profetul care am stat înaintea Lui și cunosc voia Lui cu acest popor”. De aceea, continuarea profeției e aceasta: „Dacă [nu] va fi [vor fi în] anii aceștia rouă și ploaie [εἰ ἔσται τὰ ἔτη ταῦτα δρόσος καὶ ὑετὸς], fără numai prin cuvântul gurii mele [ὅτι εἰ μὴ διὰ στόματος λόγου μου]” [Ibidem]. Pentru că roua și ploaia le primim, dacă avem inima smerită și ne plângem păcatele noastre. Dacă scoatem lacrimi din noi, atunci și Dumnezeu ne dă ploaia milei Sale!

Însă Iliu cel sfânt, cel curat, cel plin de har, a încuiat cerul cu gura sa. A pedepsit poporul spre îndreptarea lui. Căci ceea ce el a hotărât, Dumnezeu a împlinit. Așa după cum, în marea Taină a Mărturisirii, ceea ce Episcopul și Preotul iartă, și Dumnezeu iartă. Pentru că El a lucrat toate prin Profeții Lui, după cum lucrează și acum prin Preoții Lui.

Iliu a vorbit, iar Ahaab a tăcut. Poate, inițial, împăratul a considerat că totul e o glumă, că nu se va petrece nimic. Însă seceta a început!

Și când seceta a început, atunci „a fost cuvântul Domnului către Iliu [ἐγένετο ῥῆμα Κυρίου πρὸς Ηλιου]” [I Împ. 17, 2, LXX]. Pentru că El vorbește Profetului Său și îl învață voia Lui. Și ce i-a spus Domnul în mod extatic, adică în vedenie: „Mergi de aici spre răsărituri [πορεύου ἐντεῦθεν κατὰ ἀνατολὰς] și ascunde-te în pârâul Horrat [καὶ κρύβηθι ἐν τῷ χειμάρρῳ Χορραθ], cel de la fața Iordanisului [τοῦ ἐπὶ προσώπου τοῦ Ιορδάνου]!” [I Împ. 17, 3, LXX].

– De ce nu răsărit, ci răsărituri?

– Pentru că pe fiecare zi trebuie să ne ridicăm spre faptele bune ale evlaviei. Pe fiecare zi trebuie să răsărim, precum soarele, înaintea lui Dumnezeu, fiind plini de har și de iubirea Lui. Și viața noastră în credință e o mergere spre noi și noi răsărituri, pentru că e o creștere continuă în har și în înțelegeri dumnezeiești.

Iar Horrat [Χορραθ] vine de la כְּרִית [Karit] și înseamnă tăiere sau doborâre[16]. Căci pe fiecare zi noi trebuie să răsărim în fața lui Dumnezeu, trebuie să ne arătăm în fața Lui ca unii care tăiem din noi toată patima și doborâm la pământ tot păcatul care dorește să se insinueze în noi. Și cine se ascunde în pârâul ascezei, acela se ascunde în viața duhovnicească. Pentru că viața noastră este ascunsă în Dumnezeu [Colos. 3, 3], e ascunsă în slava Lui, pentru că slava Lui e în noi.

Și pârâul Horrat e în fața Iordanisului. În ebraică, Iordanis din greacă este יַּרְדֵּן [Iarden]. Iar râul Iarden [נְהַר הַיַּרְדֵּן] [nahar ha-Iarden] înseamnă „râul care curge în jos”[17]. Pentru că asceza noastră e mântuitoare numai dacă coboară în ea Iardenul lui Dumnezeu, adică Iordanisul harului Său. Numai dacă El ne umple de slava Lui, noi putem să trăim dumnezeiește pe pământ, făcând voia Sa.

Și când Domnul îl trimite pe Iliu la pârâul ascezei, îi spune și cu ce se va hrăni. Pentru că „și va fi [că] din pârâu vei bea apă [καὶ ἔσται ἐκ τοῦ χειμάρρου πίεσαι ὕδωρ] și corbilor le voi porunci a te hrăni acolo [καὶ τοῖς κόραξιν ἐντελοῦμαι διατρέφειν σε ἐκεῖ]” [I Împ. 17, 4, LXX].

Va bea apă din pârâu, din pârâul ascezei, dar corbii cei lacomi îl vor hrăni. Îl vor hrăni din porunca lui Dumnezeu. Și corbii mănâncă „insecte, cereale, fructe, animale mici și mâncare putredă sau de la gunoi”[18]. Dar, lui Iliu, „corbii îi aduceau lui pâini de dimineață [οἱ κόρακες ἔφερον αὐτῷ ἄρτους τὸ πρωὶ] și cărnuri seara [καὶ κρέα τὸ δείλης] și din pârâu bea apă [καὶ ἐκ τοῦ χειμάρρου ἔπινεν ὕδωρ]” [I Împ. 17, 6, LXX]. Și ziua liturgică ne-o începem și noi cu pâini și o terminăm cu cărnuri. O începem cu prescurile de la Dumnezeiasca Liturghie, pentru ca din ele să scoatem Trupul Domnului, care este hrana noastră cea tare, cărnurile noastre cele duhovnicești. Pentru că și viața ne-o începem cu lucruri ușoare și ne ridicăm spre cele care sunt tot mai grele. Și creștem în curăție și în sfințenie pe fiecare zi, pentru că bem din Potirul Bisericii și ne umplem de harul lui Dumnezeu.

De aici, de la pârâu, Domnul îl trimite în Σαρεπτα [Sarepta] [I Împ. 17, 9, LXX]. Care înseamnă topitorie[19]. Pentru că îl trimite la o asceză tot mai mare. Pentru că Domnul ne cheamă mereu la o nevoință și mai fierbinte și mai plină de râvnă. Iar dacă până acum l-au hrănit corbii cei lacomi și care umblau prin locuri murdare, acum e hrănit de o femeie văduvă și săracă. E trimis la sărăcie, pentru ca să simtă din plin consecințele secetei. Consecințele păcatelor asupra oamenilor și a mediului înconjurător. Iar noi, dacă pierdem contactul cu sărăcia, cu bolile oamenilor, cu nevoile lor reale, profunde, nu mai știm cum arată lumea noastră. Și dacă nu mai știm cum arată lumea reală, trăim într-o iluzie perpetuă.

Văduva cea săracă, care l-a hrănit pe Sfântul Iliu, este Sfânta Σαραφθία [Saraftia][20]. L-a trimis la o femeie sfântă, pentru ca să trăiască în sfințenie alături de ea. De aceea, Sfântul Iliu este Părintele Monahilor, care îi ajută și pe cei care trăiesc evlavios în familie. Căci el este și Părintele Monahilor prin asceza sa, dar și Părintele Mirenilor prin grija lui față de familie. Pentru că atunci când a murit fiul Saraftiei, Iliu s-a rugat pentru el și a zis: „Doamne [Κύριε], Dumnezeu[l] meu [ὁ Θεός μου], întoarce acum sufletul copilașului acestuia întru el [ἐπιστραφήτω δὴ ἡ ψυχὴ τοῦ παιδαρίου τούτου εἰς αὐτόν]!” [I Împ. 17, 21, LXX]. Și Domnul a auzit rugăciunea robului Său și l-a înviat pe acesta! Căci „s-a făcut așa și a strigat copilașul. Și l-a coborât pe el din foișor întru casă și l-a dat pe el maicii sale” [I Împ. 17, 22-23, LXX]. Și când i l-a dat, i-a spus: „Vezi, trăiește fiul tău!” [I Împ. 17, 23]. Iar Sfânta Saraftia i-a spus: „Iată [ἰδοὺ], am cunoscut că omul lui Dumnezeu ești tu [ἔγνωκα ὅτι ἄνθρωπος Θεοῦ εἶ σὺ] și cuvântul Domnului cel adevărat [este] în gura ta [καὶ ῥῆμα κυρίου ἐν στόματί σου ἀληθινόν]!” [I Împ. 17, 24, LXX].

Și ce ne învață omul lui Dumnezeu pe noi? Să urmăm Domnului Dumnezeu [I Împ. 18, 21, LXX]! Și Dumnezeu ascultă întru foc [I Împ. 18, 24, LXX] rugăciunea noastră, pentru că ne umple cu focul slavei Sale. Și dacă ne aducem jertfă fără de prihană lui Dumnezeu, dacă ne dăruim cu totul Lui, El trimite ploaia slavei Lui în noi, așa după cum a trimis ploaie în Israil după 3 ani și 6 luni [Lc. 4, 25; Iac. 5, 17].

Așadar, iubiții mei, să câștigăm, cu harul lui Dumnezeu, meciul vieții noastre! Pentru că Dumnezeu este Cel care arbitrează viața noastră și tot El ne judecă. El ne supraveghează și ne ușurează de păcate și ne mângâie și tot El ne umple de veselie veșnică. Pentru că veselia cea veșnică e viața cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui. Și dacă ne place să fim împreună, dacă ne place comuniunea, comuniunea cea adevărată e cea cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui în Împărăția Sa.

Sfinte Iliu, pacea noastră, întărește-ne pe noi în viața cea virtuoasă! Dă-ne nouă tărie dumnezeiască în fața ispitelor și a necazurilor de tot felul, pentru ca să trăim evlavios înaintea Domnului! Pentru ca, prin sfintele tale rugăciuni, să ne mântuim și noi, nevrednicii. Amin!

[1] Începută la 19. 33, în zi de sâmbătă, pe 13 iulie 2019. Cer parțial înnorat, 28 de grade, vânt de 8 km/ h.

[2] PG 92, col. 397.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Elijah.

[4] Cf. Fausset’s Bible Dictionary 1. 01, în BW 10.

[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Aaron.

[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Gilead.

[7] PG 92, col. 397.

[8] Easton’s Bible Dictionary, cf. http://eastonsbibledictionary.org/3679-Tishbite.php.

[9] PG 92, col. 397. [10] Ibidem. [11] Ibidem.

[12] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/168/sxsaintinfo.aspx

[13] Cf. https://www.biblestudytools.com/dictionary/shobach/.

[14] Cf. http://www.jewishencyclopedia.com/articles/13600-shobach.

[15]    Ibidem.

[16] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Chorath.

[17] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jordan_River.

[18] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Corb.

[19] Cf. https://www.biblestudytools.com/dictionary/zarephath/.

[20] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Dec/Dec18-24.html.