Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Categorie: Cărțile online ale familiei Picioruș (Page 1 of 25)

În ajutorul tău

Pagina sursă a cărții.

Cartea cuprinde 110 poeme.

În format PDF – EPUB – KINDLETORRENT.

*

Domnul ne-a spus
să nu nădăjduim nimic
în schimbul faptelor noastre
celor bune [Lc. 6, 35, BYZ].
Să nu îi iubim pe alții,
pentru ca ei să ne iubească.
Să nu împrumutăm pe cineva cu adevăruri
și să așteptăm să ne admire.
Pentru că oamenii vor mânca
iubirea noastră și vor pleca. Mulți vor pleca.
Câți nu au recunoștință vor pleca. Dar noi să nu ne amărâm inima că ei fac asta, că ei pleacă, pentru că poruncile Lui sunt viața noastră. Și noi trebuie să împlinim poruncile Lui
pentru ca El să locuiască în noi
și nu pentru ca oamenii
să ne îmbrățișeze,
să ne laude,
să ne vorbească de bine.

*

O, ce pedeapsă mare vor lua
de la Dumnezeu predicatorii
aceia care se luptă cu Biserica!
Cei care mint cu Scriptura în mână,
care o răstălmăcesc pe măsura propriilor lor
înșelări, care se luptă cu
adevărul lui Dumnezeu ziua și noaptea.
Ce folos că sunt volubili?
Ce folos că ei „țin sabatul”
sau cred că au fost „botezați cu Duhul Sfânt”
sau că botezul lor
„are de-a face” cu Biserica? Dacă stau afară
de Biserică, ei luptă împotriva ei
și a lui Dumnezeu!
Pentru că Biserica nu poate fi reînființată,
Biserica nu poate fi redusă
la mintea omului păcătos,
pentru că ea este
sădirea Lui de viață în oameni,
la Cincizecime, și ea a ajuns până la noi ca
viața noastră cu Dumnezeu.
Biserica e aici: e Biserica Ortodoxă!
Biserica lui Dumnezeu e
Biserica Sfinților Apostoli
și a Sfinților Părinți,
e Biserica tuturor Îngerilor
și a Sfinților Lui!
Cine poate „să inventeze”
ceva mai bun decât sfințenia?
Cine poate să dorească „ceva mai mult”
decât îndumnezeirea sa?
O, ce pedeapsă vor lua de la El
predicatorii plini de o veselie hulpavă!
O, ce Iad își caută ei cu febrilitate,
în orice predică prin care
se rănesc de moarte!

*

S-au urcat în 385 până la Catedrală.
S-au urcat până la refuz. I-au strivit
pe cei din jur, pentru că ei, ele,
merg la Catedrală,
ca să treacă prin altar.
Fascinație pentru ce nu au voie.
Dreptul lor de după sfințire.
Pentru că la Catedrală merg
și nu în altă parte.
Nu i-a răspuns fiicei ei,
pentru ca să nu o certe că ea,
femeie bătrână și bolnavă,
s-a dus la Catedrală.
Dar ea s-a dus ca să îi fie bine,
a stat 3 ore la rând,
și a intrat prin altar
și a văzut cum e,
că e Catedrala noastră,
a poporului.
La care, cea de lângă ea,
a vorbit așa, în general,
despre ce pedepse vor primi,
dacă vor vorbi anapoda
despre acest mare
eveniment eclesial.
La întoarcere,
toți au vrut să intre
în 385 până la Unirii.
Au ținut autobuzul pe loc,
pentru că doreau
să intre buluc înăuntru.
Ironiile au început imediat
să-i îmbrățișeze
și au fost împinși să coboare.
Unii au coborât, alții nu.
Guralivi și guralive. Erau bucuroși
că au fost la Catedrală și nu le păsa
că unii se întorc de la muncă
și n-au chef de bucurii sfinte.
Bucuria lor a devenit publică.
Ei au fost, dar s-au și întors!

*

„Nu avea chip,
nici frumusețe” [Is. 53, 2, LXX].
Avuseseră grijă fariseii, cărturarii, romanii
să Îl pună la punct.
Cel mai mare părea
„necinstit” [Is. 53, 3, LXX].
Părea „lipsit [mai mult]
decât toți oamenii” [Ibidem].
De aceea, fariseismul, până azi,
este eligibil, în ciuda inconsistenței sale.
Iar cărturarul fără carte e respectabil,
chiar dacă noi, cu toții, îl numim plagiator.
Pe când dreptul, fie el și roman, e interpretabil,
te duce cu vorba în mod prozaic
și te scoate
afară din casă
pe chichițe avocățești.
Dar El a înviat a treia zi,
ca un Biruitor, și S-a înălțat
în sânul Treimii,
de acolo de unde
nu S-a despărțit niciodată!

*

Să nu fii șosea pentru câtă viteză e la noi!
Să nu fii autostradă pentru câte figuri avem!
Camera de luat vederi nici nu ne vede.
Ne place să murim în stil mare:
contorsionați,
cu smurdul călare pe noi,
revărsați pe toată șoseaua, dar
și prin porumbiște.
Ne place să murim în plină tinerețe,
în plină viață.
Ne plac mamele îndoliate,
toată familia noastră gemând,
un cortegiu funerar baban,
ca pentru teribiliști.
Ne place viteza ce ține cât moartea.
Ne place viteza de proști ce suntem.
Altă metaforă nu vrem
să vă spunem,
decât că am murit degeaba.

Înțelepciunea lui Sirah (ediția liturgică)

Pagina sursă a cărții.

În format PDFEPUB KINDLE – TORRENT.

Înțelepciunea lui Sirah

Intelepciunea lui Sirah

*

Pagina sursă a cărții.

PDFKindleEPUBTorrent

*

Mai înainte de toate a fost zidită înțelepciunea și înțelegerea minții din veac (p. 5).

În comorile înțelepciunii [sunt] parabolele cunoașterii (p. 7).

Inima celui înțelept va gândi parabola și urechea celui ascultător pofta celui înțelept (p. 12).

Urma inimii [se vede] în cele bune [și atunci] fața [omului este] veselă, iar aflarea parabolelor [are nevoie de] gânduri cu [multe] osteneli (p. 46).

Cei înțelepți în cuvinte, și ei s-au înțelepțit și au revărsat parimiele cele precise (p. 60).

Să nu oprești cuvântul în vremea nevoii (p. 15).

Cel care se teme de Domnul va aștepta învățătura și cei care se scoală dis-de-dimineață vor afla buna voire. Cel care caută legea [lui Dumnezeu] se va umple de ea și cel care se preface se va poticni în[tru] ea. Cei care se tem de Domnul vor afla judecată  și îndreptări ca lumina vor aprinde (p. 103).

Chinurile și învățătura [sunt] în toată vremea ale înțelepciunii (p. 70).

Învață-l pe copil și te va uimi! Joacă-te [cu] el și te va întrista! (p. 95).

Copile, din tinerețea ta alege învățătura  și până la bătrâneți vei afla înțelepciunea! Ca cel care ară și [ca] cel care seamănă apropie-te ei și așteaptă roadele cele bune ale ei! Căci în lucrarea ei puțin vei trudi și repede vei mânca roadele sale. Ca aspră foarte este celor neînvățați și nu va rămâne în[tru] ea [întru învățătură] cel fără de inimă. Ca piatra ispitirii va fi tare asupra lui și nu va întârzia să o arunce pe ea. Căci înțelepciunea este după numele ei și nu multora le este arătată (p. 19-20).

Read More

Studii literare (vol. 4)

Studii literare (vol. 4)

Pagina sursă a cărții.

PDFEPUBKindleTorrent

*

Cuprins

Sfântul Efrem Sirul și Dimitrie Cantemir / 3 – 11 /

Unul moare, altul naște / 12 – 20 /

Geneza creștină în opera lui Eminescu (1) / 21 – 46 /

Geneza creștină în opera lui Eminescu (2). Rugăciunea unui dac și Scrisoarea I / 47 – 108 /

Geneza creștină în opera lui Eminescu (3). Bulgări fluizi de lumină / 109 – 119 /

Nostalgia Paradisului la Eminescu și Creangă / 120 – 123 /

Poezia prozei lui Ion Creangă / 124 – 132 /

Erudiția lui Creangă / 133 – 154 /

Cănuţă, om sucit: o lecţie creștină de o mare profunzime / 155 – 158 /

Despre patima desfrânării și a iubirii de bani la Caragiale și Slavici / 159 – 165 /

Moara cu noroc… / 166 – 174 /

Ion și semnele / 175 – 194 /

Baltagul și semnele / 195 – 213 /

Un motto pentru opera lui Sadoveanu / 214 – 215 /

O experiență demonică similară în opera lui Mircea Eliade și a Fericitului Serafim Rose / 216 – 222 /

Maitreyi: o interogație suspectă sau îndreptățită? / 223 – 228 /

Din nou despre Maitreyi / 229 – 239 /

La țigănci – semne și simboluri / 240 – 258 /

Hagialâcuri și spovedanii / 259 – 273 /

Hagialâcurile lui Moromete / 274 – 292 /

Vorbire despre relația dintre bărbat și femeie, cu poetul Gellu Naum / 293 – 296 /

Iubirea lui e un poem, viața lui e o poezie / 297 – 300 /

*

Primele trei volume le găsiți aici:

Studii literare (vol. 1)

Studii literare (vol. 2)

Studii literare (vol. 3).

 

Întrebări și răspunsuri teologice (vol. 1)

Intrebari si raspunsuri teologice (vol. 1)

*

Pagina sursă a cărții.

PDFEPUBKindleTorrent

*

Întrebările la care am răspuns în această carte:

1. Câți colaci cuprinde un căpețel și ce semnifică ei? (5-7)

2. Care sunt numele care apar în cartea Facerea? (7-20)

3. Ce a fost mai înainte: oul sau găina? (20-21)

4. Ce spun canoanele Bisericii despre căsătorie? (21-41)

5. Când a apărut ideea de Sinod Ecumenic în canoanele Bisericii? (41-42)

6. Care canon bisericesc atestă pentru prima oară Taina Sfintei Mirungeri? (42)

7. Diaconița trebuie hirotesită sau hirotonită? (42-43)

8. Ce spun canoanele Bisericii despre superstiții? (43-44)

9. Ce spun canoanele Bisericii despre travestire și purtarea de măști? (44-45)

10. Ne putem duce la mare, ca să facem baie în comun? (45-46)

11. Cum a născut Maica lui Dumnezeu potrivit canoanelor Bisericii? (46)

12. În ce canon ni se vorbește despre primele 6 Sinoade Ecumenice? (47)

13. În ce canon este atestată realitatea istorică și veridicitatea teologică a Sfântului Sfințit Mucenic Dionisios Areopagitul? (47)

14. Când se primește Taina Sfintei Mirungeri? (47)

15. Are de-a face cu învățătura Bisericii proverbul „cine sapă groapa altuia, cade singur în ea”? (48)

16. Ce înseamnă faptul că Domnul „este apărătorul mântuirilor unsului Său” [Ps. 27, 8, LXX]? (48-49)

17. Cum trebuie să înțelegem cuvântul: „Glasul Domnului întărind cerbii” [Ps. 28, 9, LXX]? (49)

18. De ce Domnul „va descoperi dumbrăvile” [Ps. 28, 9, LXX]? (49-50)

19. Ce a vrut să spună Sfântul David prin expresia: „Domnul va locui potopul” [Ps. 28, 10, LXX]? (50)

20. Care este zidul celor care iubesc legea Domnului [Par. lui Sal. 28, 4]? (50-51)

21. De cine sunt prinși oamenii în Par. lui Sal. 28, 12? (51)

22. Ce înseamnă „să nu fii exeget [ἐξηγητὴς] neamului celui fărădelege” [Par. lui Sal. 29, 18, LXX]? (51-52)

23. Ce înseamnă: „dar ieșirea lui nu a spălat-o” [Par. lui Sal. 30, 12]? (52)

24. Cum trebuie să înțelegem duhovnicește locul de la Par. lui Sal. 30, 17? (52-53)

25. Ce înseamnă: „Mulge lapte și va fi unt!” [Par. lui Sal. 30, 33]? (53-54)

26. Ce s-a petrecut cu Sfintele Moaște ale Sfântului Profet Elisseos și ale Sfântului Profet Ioannis Botezătorul în timpul lui Iulianos Apostatul? (54-55)

27. Ce a spus Sfântul Mare Mucenic Artemios despre dumnezeii păgâni, Sibile și Virgilius? (55)

28. De ce se veselește inima în osteneală [Eccl. 2, 10]? (55-56)

29. Ce înseamnă a vedea binele în toată osteneala noastră [Eccl. 3, 13]? (56)

30. Care sunt numele Sfinților Apostoli conform Matteos 10? (56-57)

Read More

Praedicationes (vol. 14)

Praedicationes (vol. 14)

Pagina sursă

PDFEPUBKindleTorrent

*

Pentru o eclesiologie autentic ortodoxă noi trebuie să apelăm la Tradiția Bisericii, la Sfinții ei. Dar apelul la trecut trebuie să întâlnească în noi prezența lui Dumnezeu, slava Lui, prin care noi putem înțelege și învăța din Tradiția Bisericii. Căci teologii trebuie să fie creativi duhovnicește și nu speculativi. Speculațiile, în teologie, se încadrează la părere de sine.  Însă teologia personală începe de la luminarea și de la vederea lui Dumnezeu. De la darurile lui Dumnezeu pentru noi. Teologia începe de la ce ne învață Dumnezeu în mod personal. Și la ceea ce ne învață Dumnezeu noi trebuie să adăugăm ceea ce ne învață Tradiția Bisericii. Iar ceea ce ne învață Dumnezeu nu intră niciodată în coliziune cu ceea ce ne învață Tradiția, pentru că pe Sfinți tot Dumnezeu i-a învățat teologia Sa (p. 27).

Ca să ne curățim credința de bolile ei, trebuie să lepădăm de la noi faptele păcătoase și credințele deșarte, neconforme cu teologia și viața Bisericii. Să lepădăm băbismele, lucrurile preluate după ureche, superstițiile de tot râsul. Pentru că neștiința ticluiește multe „învățături” și „practici religioase” care nu au nimic de-a face cu Biserica, dar predica Bisericii trebuie să ironizeze și să deteste toate aceste contrafaceri (p. 28).

Omul duhovnicesc, chiar dacă e cunoscut și apreciat de mulți, nu caută prietenii și avantaje telurice, ci prietenii sfinte și să Îl cunoască pe El întru slava Sa. Pentru că cea mai înaltă cunoaștere a lumii e cu totul palidă în comparație cu o singură vedere a lui Dumnezeu. Căci ceea ce ne arată Dumnezeu în vedenia Sa e viață veșnică, e împărtășire de viața Lui, pe când orice cunoaștere umană e despre aici, despre ceva nedeplin, despre ceva trecător, despre ceva mic (p. 30).

Nu poți fi duhovnicesc, dacă nu iubești și nu ierți și nu ajuți așa cum ajută Dumnezeu. Căci iubirea duhovnicească nu iese în mod ostentativ pe stradă ca să-i îmbrățișeze pe oameni, dar ea se roagă în inimă pentru toți oamenii. Și iubirea duhovnicească, cea care-i îmbrățișează pe toți oamenii, zice numai cu cuvântul [Mt. 8, 8] în tăcerea și în iubirea inimii ei, dar e auzită imediat de către Dumnezeu. Pentru că El aude iubirea Lui din oameni, dar nu și vorbăria (p. 31-32).

Tocmai de aceea, unii se chinuie în chip și fel să pară „duhovnicești”, își înmulțesc cuvintele, își iau fețele de „sfinți”, citează lucruri pe care nu le-au înțeles și nici nu le-au trăit, și prin asta cred că sunt „convingători”. Însă pe cine poți convinge despre lucruri pe care nici tu nu le știi? Și la ce îți folosește că unii te laudă pentru aparenta ta „evlavie”, dacă nu te laudă și Dumnezeu? Pentru că lui Dumnezeu, când Îi place de pocăința noastră, de iertarea noastră, de iubirea și de milostivirea noastră, El ne umple imediat de slava Lui. Și dacă ne umple cu viața Sa înseamnă că El ne știe. Că El vede cu adevărat cine suntem, ce facem noi și de aceea nu ne mai trebuie lăudători orbi și iubitori de slavă deșartă ca mulți dintre noi. Pentru că oamenii nu pot vedea până unde vede Dumnezeu. Și dacă El coboară în noi și e cu noi, cu toate păcatele noastre, înseamnă că El, în mod fundamental, ne place și binevoiește întru noi. Și dacă El e cu noi, atunci nimeni nu poate să ne convingă de contrariul acestui fapt copleșitor (p. 32).

Viața cu Dumnezeu e adevărata viață a omului. Cea plină de păcate e o viață parazitară sau, mai degrabă, e o moarte ambulantă. Mergi, deși ești mort…Mergi cu Iadul în tine și nu vrei altceva…Deși e greu de înțeles și de admis faptul că preferăm lucruri care ne omoară. Pentru că orice păcat e o sinucidere. Și cum se numește acea sinucidere, care credem că „ne place”? Se numește viciu…Dar mulți se laudă cu viciile lor și nu văd că ele sunt sinucideri asumate. De aceea, dacă gândim profund o sinucidere, constatăm că ea e finalul dramatic a zeci și sute de sinucideri interioare. Căci până la faptul ca cineva să își ia viața, în el însuși s-a omorât sufletește în multe feluri. În așa fel încât, biata omorâre a trupului e consecința dureroasă a omorârii sufletului. Dar sufletul începem să ni-l omorâm din copilărie, de când învățăm să mințim, să poftim desfrânat, să ne mândrim, să ne lăudăm…Și chiar dacă nu mulți se sinucid, în ei înșiși se omoară permanent  (p. 35).

A fi om normal înseamnă a fi aprins de Dumnezeu, a fi transformat de El într-un rug aprins care nu se mistuie, pentru că slava lui Dumnezeu ne curățește, ne luminează și ne sfințește și nu ne omoară (p. 36).

Read More

Vorbiri de Facebook (vol. 4)

Vorbiri de Facebook (vol. 4)

Pagina sursă

PDFEPUBKindleTorrent

*

Alergarea interioară e mult mai mare decât cea exterioară. Chiar dacă nu mai alergăm mult, pentru că am devenit comozi, alergăm mult în sufletul nostru. Ne ducem cu mintea până departe, vrem multe, ne întrebăm despre multe. De aceea, adesea, alergăm în mintea noastră…și, când ne oprim, ca să contemplăm ceva anume, asta ne umple de bucurie. De o bucurie care ne pune din nou în alergare, în entuziasm (p. 8).

Nu pot vorbi cu tine despre lucruri pe care nu le știu foarte bine, care nu mă interesează, pe care nu le cunosc. Ci dialoghez despre lucrurile care mă străbat tot timpul și care formează viața mea. De aceea, eu aștept de la interlocutorul meu același gen de experiență: trăită, care îl reprezintă, care e una cu el. Pentru că nu mă interesează informații citite de el sau aflate de la alții, ci crezurile lui, certitudinile lui (p. 14).

Read More

Page 1 of 25

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno