Istoria literaturii române (vol. 10)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

Cuprinsul cărții

1. Acatistele Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor (4-50)

2. Din nou despre modernitate și tradiționalism…(51-62)

3. Folclorul în concepția tradiționaliștilor (63-112)

4. Temniță și duhovnicie (113-128)

5. Poezia românească postbelică: considerații generale (129-138)

6. Emil Botta: masca de histrion (139-294)

7. Despre receptare (295-298)

8. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, poetul: alternativa lirică a pustiei la proletcultism (299-333)

9. Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu: Poezia Mistică (334-507)

Twitter pentru azi (vol. 10)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

Fragmente din carte

Caracatița: o metaforă pentru tot gândul rău care te ia în stăpânire.

Nu mă conving decât oamenii care dăruie. Care se dăruie în mod continuu.

Scrisul e mereu un test de rezistență: și al tău, dar și al adevărurilor pe care le spui.

Pe 10 noiembrie 2023 s-au împlinit 335 de ani de la cea mai sinceră Dumnezeiască Scriptură a românilor: de la publicarea Bibliei de la 1688 sau de la București. Traducerea Dumnezeieștii Scripturi la care lucrez are aceeași sinceritate ca și cea de atunci.

Orice pomenire a celor adormiți este Paștiul lor. Pentru că se bucură duhovnicește împreună cu noi.

Bucuria comuniunii (vol. 12)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

Fragmente din carte

Gripa e un accident. Ea trebuie să treacă. Aceasta e mentalitatea omului cu capul pe umeri! Dacă în locul gripei punem corupția, injustiția, prostia, răutatea și considerăm, că dacă unul, zece, o mie sunt corupți, sunt nedrepți, sunt răi, atunci toți oamenii sunt așa, confundăm boala cu sănătatea, dioxidul de carbon cu oxigenul. Însă confuzia sau dezamăgirea ne costă pe noi și nu pe cei care ne-au produs-o. Iar dacă scopul nostru în viață e să creăm ceva frumos și să ne mântuim, a abdica de la aceste două țeluri ale vieții noastre, care sunt toată viața noastră, pentru că un Ierarh, un politician, familia ta, orașul tău te-au dezamăgit înseamnă a nu dori aceste lucruri în mod real. Când ne lăsăm dezamăgiți de oameni și de context, când lăsăm totul baltă, arătăm că nu aveam crezuri profunde, reale, că nu știam nici cine suntem și nici ceea ce vrem. De aceea, dezamăgirea ca sinucidere faptică sau spirituală sau ca nepăsare sau ca nelucrare nu înseamnă decât să îi faci pe plac Satanei, care a pus pe unul, doi, o mie să te mute de la bine la rău…și tu ești un fraier. Oricine crede că a fi prost, corupt, nesimțit, spoliator, șpăgar e mai bine decât a-ți sfinți viața și a fi un om onest e un fraier. Adică unul care s-a dezamăgit prea curând de bine și a ajuns o umbră de om, pe lângă lumina de om care este omul sfânt, omul împlinit, omul plin de slava lui Dumnezeu (p. 17).

…pe stradă, în conversații banale și sterile, în interviuri, la televizor…se vorbește româna negândită, șablonată, limba română periferică și nu cea care e una cu tine. Limba română una cu tine e o limbă ființială, e o limbă care te exprimă. Limba care nu te exprimă nu înseamnă nimic, chiar dacă e academic vorbită sau bine îngrijită. Tocmai de aceea, omul, oricât de prost e, simte că o scriitură nu e bună atunci când nu îl atrage. De ce? Pentru că nu a trecut niciodată prin omul integral…ci numai prin câteva sute de sinapse hodorogite de nelucrare. Prefer greșelile de scriere și de ortografie ale lui Mihail Eminescu decât o carte a unui academician român care spoliază limba română și cărțile altora. Le prefer…pentru că sunt greșeli geniale, greșeli trudite, greșeli de neatenție plină de efort, de gândul de a face, de a face, de a face, de a face și mai mult și azi și mâine și peste trei zile, de a face și de a nu sta ca tuta. Prefer gândirea, sensul profund al vieții celui care vorbește (p. 22-23).

Așa că, mai ușor cu nasul pe sus în limba română! Limba română e o taină pentru români atâta timp cât nu îi cunosc sfințenia, frumusețea, abisalitatea, cutezanța, cuprinzimea, inefabilitatea ei, nelăsarea ei în seama oricărui tâmpit mai savant sau mai puțin savant. Limba română cere netâmpire, adică sfințenie, pentru ca să ți se deschidă, să îți vorbească! Și când ți se deschide limba ta, încep să ți se deschidă toate limbile pământului, pas cu pas, pentru că Duhul lui Dumnezeu e Cel care te coboară în limbă, te face să o simți în tine, să o trăiești, să fii în ea, să înoți în ea. După aceea te apuci de tradus, pentru că înțelegi esențialul comunicării, taina comunicării, harisma comunicării cu propria ta originalitate și cu originalitatea altora (p. 25).

Pe viitor, acest gust pentru anormalul monstruos va înlocui normalul, firescul, pe femeia și bărbatul normali, care vor fi excluși sau marginalizați tocmai pentru că nu ies din tipare. Se va căuta ceea ce iese din tipare și omul comun va fi tot mai neinteresant. Aceasta va fi una dintre marile probleme ale viitorului! Pentru că ea a devenit deja o problemă. Pentru că nu are buze excedentare sau sâni excedentari, ea apelează la chirurgia plastică. Femeile își dau seama că societatea nu le mai vrea dacă nu îți sar în ochi, dacă nu sunt anormale, cu o frumusețe gigantescă, anormală. Decența firescului va fi înlocuită în mod treptat cu nefirescul monstruosului. Se lucrează din plin la remodelarea corpului uman, dar nu și a psihicului și a duhovnicescului din om. Însă, din cauza exteriorizării oamenilor, grija lor pentru interiorul propriu, pentru credință și gândire va fi din ce în ce mai redusă (p. 26).

Holiness is a reality that cannot be hidden. That is why only fools are dirty with their own words (p. 35).

The silence is the weapon of those who have the truth (p. 36).

Nu numai bădărănia fără artă e grețoasă, ci și excesul de artă fără viață e enervant până peste poate. Când încerci să spui o idee și îți ies trei pagini, nu ai spus nimic. Dar și când vrei să pari standard, dar nu mai ești om, iarăși nu spui nimic cu sens (p. 46).

Read more

Praedicationes (vol. 19)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

Cine nu se roagă, nu știe nici să vorbească. Pentru că a vorbi nu înseamnă a scoate cuvinte pe gură, ci a rosti acele cuvinte care ajung la inima omului și îl bucură și îl zidesc și îl fac să ajungă la conștiința să se nevoiască pentru mântuirea sa. Cuvintele noastre sunt inima noastră, dacă ele sunt pline de slava lui Dumnezeu care locuiește în noi. Cuvintele noastre suntem noi, cei care ieșim mereu spre alții pentru a-i îmbrățișa. Dar ca să îmbrățișezi autentic trebuie să îmbrățișezi cu conștiința că ești robul lui Dumnezeu, care Îi datorezi Lui tot ceea ce ești și ai (p. 3).

Oamenii nu sunt din ce în ce mai nereligioși, ci tot mai neștiutori și mai necitiți! N-are cine să stea de ei, să îi învețe, să îi îndrume, să îi iubească. Pentru mulți se întâmplă acest lucru! Și dacă spun multe hule și prostii, spun din neștiință, nu neapărat din răutate sau din împotrivire față de Dumnezeu. De aceea e nevoie să stai cu ei de vorbă, să te vadă mâncând și vorbind, să te vadă bucurându-te și nevoindu-te alături de ei. Pentru că au nevoie să învețe cum se trăiește ortodox, cum se stă la masă ortodox, cum se muncește ortodox, cum se bucură oamenii Bisericii (p. 7).

Dar când Domnul ne-a vorbit despre Sine, potrivit revelării Sale în Scriptură, El ne-a arătat că Scriptura se actualizează în mod continuu. Pentru că și noi avem slava lui Dumnezeu în noi înșine, primită la Botez, și viața noastră cu Dumnezeu este o viață harismatică. Fapt pentru care, Dumnezeu nu ni Se revelează nouă din afară, ca Dumnezeu străin, necunoscut nouă, ci ca Dumnezeul a Cărui slavă veșnică e în noi și cu Care noi trăim în mod intim. Și când El ne vorbește despre Sine, ne vorbește dinăuntru nostru, în mod tainic, în orice clipă a vieții noastre, pentru că viața cu El e o continuă cunoaștere vie a Lui (p. 18-19).

Am, adesea, seri și nopți în care nu mă pot odihni, tocmai pentru că sunt plin de bucurie și de pace sfântă. Vreau să dorm și nu pot să dorm! Și nu pot să dorm nu pentru că am vreo grijă, ci pentru că gâlgâie în mine bucuria, țâșnește din mine rugăciunea, iar mintea mi-e clară ca un lac înghețat sub strălucirea lunii. Minte clară, limpede, tăioasă, iar inima începe să mă doară, pentru că vrea să doarmă. Și nu pot dormi, tocmai pentru că sunt prea împlinit, prea bucuros, prea împăcat cu toate. Dar aceste trăiri sfinte și dumnezeiești le am pentru că muncesc, scriu, traduc, slujesc, mă rog, discut mereu despre cele dumnezeiești. Sufletul și trupul meu sunt într-o continuă mișcare în relația mea cu Dumnezeu, de aceea nu mă mai pot odihni când îmi doresc, când aș avea nevoie. Pentru că, atunci când te înveți cu primirea celor ale lui Dumnezeu, nu te mai poți opri din vederea și din înțelegerea lor (p. 21).

Citesc adesea cărți istorice și științifice și urmăresc contribuția fiecărui mare om la dezvoltarea științifică și tehnologică a lumii. Și observ că aportul lor, adesea, e foarte mic, dar inovator, și pentru acel mic aport ei sunt „mari” pentru oameni. Dar citesc, în același timp, și teologie dumnezeiască și văd cum aportul Sfinților, în materie de fapte și de fraze experiențiale e mult mai mare decât al oamenilor de știință și de tehnologie. De ce? Pentru că Sfinții trăiesc și gândesc împreună cu Dumnezeu, pe când oamenii științei pot fi și necredincioși. Și când gândești împreună cu Dumnezeu, atunci ai o experiență abisală, mântuitoare, pentru că cunoașterea ta e în același timp și mântuirea ta (p. 25).

Rugăciunea noastră pentru mântuirea tuturor are la baza ei mila lui Dumnezeu față de noi, dar și uluitoarea noastră plasticitate interioară. Căci noi ne putem modela după Dumnezeu, după cum ne-am modelat după patimile de rușine o viață întreagă. Dacă le-am slujit demonilor în nebunia noastră, noi Îi putem sluji cu atât mai mult lui Dumnezeu, pentru că El ne-a creat tocmai pentru viața cu El. De aceea, orice om se poate schimba, se poate pocăi, se poate sfinți la orice vârstă, pentru că Dumnezeu e Cel ce ne zidește duhovnicește. Și când noi ne rugăm pentru toată lumea, pentru pocăința și mântuirea ei, credem că Dumnezeu îl poate mântui pe orice om. Și El ne mântuie pe toți, dacă renunțăm la nebunia patimilor noastre pentru viața cu El (p. 26).

Deși îmi place uneori, pentru diversitatea muzicală, slujirea mai multor Diaconi la un loc, totuși prefer un Diacon duhovnicesc, unul cu o voce plină de pocăință și de experiență sfântă, care, atunci când cântă, să mă facă să plâng, să mă facă să mă pocăiesc și nu să mă distreze ca la concert. Pentru că ascult muzică de concert, atunci când știu că sunt la concert. Dar când sunt la Biserică, eu nu vreau să mă simt la concert, nu vreau să fiu distrat, ci străpuns duhovnicește în inima mea. Pentru că la Slujbele Bisericii noi trebuie să ne pocăim, să ne trezim, să ne ridicăm din morți, să ne umplem de simțiri și de gânduri sfinte și nu să ne pierdem în cadențe melodice (p. 31-32).

Read more

1 2 3 34