Categorie: Cărțile online ale familiei Picioruș

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

Cuvânt înainte

Ortodocșii de azi trebuie să înțeleagă cine sunt sau, mai degrabă, cine ar trebui să fie. Viețile Sfinților, Patericele, Colecțiile de minuni și de Convorbiri duhovnicești nu au un capăt, nu au un punct final, atâta timp cât trăim în Dumnezeu și Dumnezeu în noi prin slava Lui.

Am cules aceste minuni și aceste cuvinte duhovnicești, aceste cuvinte atât de prețioase, ca pe niște lumini, ca pe niște frumuseți nepieritoare, ca pe cea mai mare avere. E averea Preasfintei Treimi și ea trebuie cunoscută de către toți. Căci toți avem în inimă minuni, minuni de taină, cuvinte și fapte care pot fi puse în cărți ca aceasta.

De aceea, vă rog din toată inima: Scrieți minunile pe care le știți și cuvintele sfinte, primite de la oameni Sfinți, spre slava lui Dumnezeu! Cu cât pierdem asemenea minuni, cu atât sărăcim. Cu cât oamenii Sfinți sunt tratați cu indiferență de către noi, cu atât suntem mai puțin noi înșine.

Indiferența față de lucrările lui Dumnezeu în oameni e un păcat împotriva Sfântului Duh. Dacă nu vrei să auzi cum îi mântuie Dumnezeu pe oameni, dacă nu te bucuri cu cei care le trăiesc, dacă nu te minunezi de frumusețea lor sfântă, atunci desconsideri lucrarea Preasfintei Treimi cu noi, Care dorește ca tot omul să se mântuie și la cunoașterea adevărului să vină.

Trebuie știute și bunele și relele ortodocșilor. Trebuie să luăm aminte, să pătrundem înăuntrul lucrurilor, a evenimentelor și să ne simțim împreună cu cei care le trăiesc, rugându-ne pentru unii și fericindu-i pe alții.

Veți găsi aici oameni cunoscuți marelui public, cititorului avizat, dar și oameni cunoscuți prea puțin sau deloc. Uneori îmi pare și mie rău că am fost scurt în expunere, lapidar. Însă datele pe care le-am prelucrat, de multe ori, au fost spuse în grabă, le-am auzit providențial sau am insistat ca ele să îmi fie destăinuite.

Le-am cerșit și nu îmi pare rău. Le-am auzit și mă simt bogat din cauza lor, după cum mă simt bogat de fiecare dată când văd că oamenii fac lucruri minunate pentru Dumnezeu și pentru oameni.

Nu contează cât de mic e lucrul pe care îl faci! Important e să îl faci cu iubire și smerenie. Nu contează dacă ești bucătar la Mănăstire sau director de bancă, Episcop sau vânzătoare în piață, profesoară sau mamă casnică. Ceea ce este important e aceasta: ca acolo unde ești, oamenii să se bucure că văd în tine pe omul lui Dumnezeu, că Dumnezeu vorbește prin tine. Și trebuie să le fie dor să vorbească cu tine, să se bucure nespus când te văd venind la ei.

Dacă te înjură când te văd, dacă le este silă de tine, dacă le provoci repulsie, iar asta pe drept motiv, atunci ești un ortodox care trebuie să devină ortodox. Pentru că toți avem nevoie de pocăință și de îndreptare.

Nu am mers cu sacul la pomul lăudat, ci am așteptat. Cartea s-a scris în timp și s-a scris organic. Auzeam, rețineam, veneam acasă și puneam în computer toate datele furnizate. Iar receptând toate aceste lucruri, mi s-a făcut mult mai profund sufletul meu.

O carte trebuie să te surprindă, să te facă să vezi că nu îl știi pe cel de lângă tine și nici pe tine. Cartea trebuie să îți vorbească. Iar o carte duhovnicească e cartea prin care ne vorbește Dumnezeu, prin care ne cheamă să fim pe deplin convinși de El. Tocmai de aceea, sunt convins de toate cele scrise aici. Nu mă îndoiesc nicio clipă de aceste lucruri. Evidența lor e confirmată de harul lui Dumnezeu și puteți să înțelegeți acest lucru și singuri.

Căci nu trebuie să ne simțim singuri! Dumnezeu e cu noi și trebuie să ne bucurăm continuu. Iar dacă exemplele rele prezentate aici ne smintesc sau ne enervează, atunci să facem în așa fel ca ele să nu se repete niciodată în viața noastră.

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

Din cuprinsul cărții:

Pentru că a propovădui înseamnă a mărturisi ceea ce trăiești cu Dumnezeu. Iar a scrie pentru Dumnezeu înseamnă a scrie din luminarea Lui și cu ajutorul Său. Trebuie să preluăm continuu Tradiția Bisericii în propovăduirea și scrisul nostru teologic, dar ea trebuie să treacă prin noi și să iasă la lumină nuanțele vii, noi, ale muncii noastre. Noutatea teologică este urmarea reală a luminării lui Dumnezeu față de noi. Și unde sunt multe noutăți teologice e semn că scriitorul teologic s-a smerit mult în fața lui Dumnezeu și a primit de la El dezlegarea multor taine. Pentru că legarea noastră interioară de Sfinții lui Dumnezeu de mai înainte nu se face prin simpla citare a surselor lor teologice, ci prin înțelegerea aidoma lor a Scripturii, a Cultului și a vieții Bisericii, adică prin luminarea dumnezeiască (p. 9).

Fiindcă omul teluric e înțepenit numai în ce vede și în ce aude, în ziua de azi. De aceea nici nu caută, nici nu speră la mai mult. Pe când noi, oamenii credinței, respirăm în două lumi în același timp: în lumea de azi și în lumea veșniciei. Respirăm aerul lumii noastre, dar și slava lui Dumnezeu, care e aerul Împărăției Sale. Și pentru aceasta, noi nu suntem limitați doar la ce vedem și ce simțim aici, în lumea noastră, ci vedem, simțim și experimentăm și stări din veșnicie, când Dumnezeu ne ridică, prin slava Lui, la aceste trăiri dumnezeiești. Așa că viața noastră e una deschisă veșniciei lui Dumnezeu, pentru că noi suntem trăitori în două lumi în mod concomitent: în istorie și în veșnicie. Și istoria noastră e mereu deschisă lui Dumnezeu în noi înșine, pentru că slava lui Dumnezeu e cea care ne leagă și de Dumnezeu și de oameni.

Dar fundamentul vieții noastre nu e în istorie, ci în veșnicie! Fundamentul vieții noastre e Dumnezeu, Cel ce ne ține în existență și ne umple de viața Lui, adică de slava Sa. De aceea, legile lumii noastre și ale întregii creații nu se explică prin ele însele, ci prin Dumnezeu, pentru că ele sunt creația lui Dumnezeu. Când vrem să înțelegem cum stă soarele pe bolta cerului, cum ne luminează el în fiecare zi, care e relația dintre soare și pământ, ce fel de formă și de compoziție are pământul, cum se poate merge pe apă, cum se poate zbura, cum poate cineva învia din morți, trebuie să Îl întrebăm pe Dumnezeu toate acestea. Încercările noastre de a cunoaște sunt pline de speculații, de aproximări, de neadevăruri. Dar dacă am fi proprii dialogului cu Dumnezeu, El ne-ar arăta nouă în mod extatic cum se petrec toate acestea. Și ni le-ar arăta să le înțelegem, dacă ar fi spre folosul nostru, spre mântuirea noastră, pentru că El a creat toate lucrurile care există (p. 17).

Și pe când ei luptau cu vântul, Domnul Se ruga în munte… Și S-a rugat 3 străji în munte…adică 9 ore! Pentru că o strajă avea câte 3 ore. Și străjile nopții începeau la ora 18 și se terminau la 6 dimineața. […] Iar Biserica a învățat să privegheze, să se roage îndelung, să se roage în comuniune, dar și în singură- tate, de la Domnul Însuși. De la orele Lui de rugăciune în munte. Căci, „eliberând mulțimile, S-a suit întru munte de unul singur [ca] să Se roage [ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος κατ᾽ ἰδίαν προσεύξασθαι]” [Mt. 14, 23, BYZ]. De la Domnul a învățat Biserica isihia și privegherea! „Și, fiind seară [ὀψίας γενομένης], singur era acolo [μόνος ἦν ἐκεῖ]” [Mt. 14, 23, BYZ], în munte, în rugăciune.

Pentru că rugăciunea isihastă, îndelungă, nu e „pierdere de timp”, ci e calea mântuirii noastre. Pentru că prin rugăciune, și prin toate cele dimpreună cu ea, noi ne curățim, ne luminăm și ne sfințim continuu dimpreună cu Dumnezeul mântuirii noastre. Ne rugăm aparte, în singurătate, dar suntem împreună cu El și cu întreaga Lui Biserică. Ne îndepărtăm de zgomotele și de grijile lumii, dar nu ne disociem interior de confrații noștri, ci ne rugăm pentru toți în isihia noastră. Pentru că, pe acest bine care coboară în noi la rugăciune, îl revărsăm peste toți din jurul nostru. Căci ne facem și noi case de odihnă pentru alții, atâta timp cât ne lăsăm odihniți și învățați de Dumnezeu cele ale Sale (p. 19-21).

Read more

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

Conține perioada 17 septembrie 2021-26 martie 2022.