Categorie: Cotidiene

Am cumpărat biletele pe 24 decembrie 2025 și am văzut expoziția pe 19 aprilie 2026, în zi de duminică, după Dumnezeiasca Liturghie și după masă. Amzei 13, noua locație Art Safari, e încă nefinisată, dar cu potențial expozițional mare. În sala picturii clasice am remarcat un tablou din colecția lui Paul Surugiu, altele de la Muzeul de Artă din Brașov. Modele vestimentare și picturale trec, rămân lucrurile simple, nefalsificate.

La subsol, în frig, pictura și sculptura lui Felix Aftene respiră în voie. Mi-a plăcut mult că și-a adus amintirile de familie lângă opera sa și a făcut o expoziție de suflet, anamnetică. Și bunicul meu avea cizme cu pene de lemn în ele, unele aidoma celor din expoziție, iar lucrurile din gospodărie și din casă, plus amănuntele teologice, îmi erau familiare. E vorba de casa unui creștin ortodox, a unui om gospodar, care se bucură să te primească. Sculpturile și picturile lui sunt pline de zbor, de vestire, de noutate. Lucrarea de diplomă, din 1996: Adam și Eva. Cu albastrul acela luminat, care apare și în oul albastru. Chipul uman cu aripi stă față în față cu pasărea înlemnită în aer. În pictura lui Aftene ți se taie respirația, pentru că toate par să se fi oprit pentru câteva clipe.

Mormântul pictat de la Constanța a fost o surpriză neașteptată. L-am văzut și acolo! Aici am putut intra în el, am putut atinge pictura. Știu, e o replică, dar ești în proximitatea ideii că ai atins istoria, trecutul nostru.

Odihna noastră a fost la evocarea lui Mihail Eminescu. Fotografia făcută de Nestor Heck e de la Muzeul Național al Literaturii Române de la Iași. Cea făcută de Franz Duschek e de la Biblioteca Academiei Române. Am văzut actul de vânzare a caselor din Botoșani în care s-a născut și a copilărit Mihail, din 1885, care azi e într-o colecție privată. Prima sa carte de poezii, scrisul său abisal, plin de oboseală, fotografia sa de la 19 ani, cea plină de tinerețea lui. Geanta sa de piele, în care își păstra manuscrisele, e ca un computer robust, ultrarapid al prezentului.

Macheta statuii din 1975 a lui Ovidiu Maitec. După care s-a făcut monumentul de bronz al lui Mihail de la Cluj-Napoca. Și masca mortuară a lui Mihail, făcută de Filip Marian, făcut din ghips, care e la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași. Cele 641 de străzi Eminescu din România, 13 fiind în Teleorman. Iar în Piața Amzei, unde a stat Nichita Stănescu, a stat mai întâi Eminescu, găzduit de Slavici în 1883.

În Miercurea Mare am fost la Doamna Alexandra și am spovedit-o și împărtășit-o. Apoi la Tușa Marița, care e bună de vorbă și o istorie vie a localității, la Tanti Antoneta, care se recuperează după operație, și la Nea Marin Frumosu, la Tușa Filoftea, la Floarea și la Stela, la Nea Ștefan, care avea curtea plină de flori, dar și usturoi verde. Am fost la Marin și Victoria, la Nea Mihalache, după care la Ștefan și Filoftea, care mă așteptau, deși nu vorbisem cu ei.

Am început prima Evanghelie a Joii Mari, le-am spovedit și împărtășit pe Ioana, Lenuța și Virginia, am slujit în pace Prohodul Domnului, în trei strane, iar azi, în Sâmbăta Mare, sunt în așteptarea sfintei lumini de la Ierusalim, ca orice creștin al Bisericii, și al marelui praznic al Învierii Domnului, pe care îl vom începe la miezul nopții. Praznicul central al vieții noastre, cel care ne dovedește că mergem spre învierea de obște și spre Împărăția lui Dumnezeu, iar nu spre nicăieri.

Am primit ouă roșite de la credincioșii noștri, masa noastră de Paști va fi simplă: ouă, brânză și verdețuri, pentru ca să trecem la masa de dulce în mod lin.

E totul bine, cu harul lui Dumnezeu! Și asta e tot ceea ce contează.

Și ieri, cât și azi, am spovedit și împărtășit pe soare, fiind frumos afară. Nea Ionel era vesel în ciuda handicapului său. Așa e mereu: pozitiv, deși nu poate vorbi. Dar îți vorbește cu ochii, cu trupul, cu toată bucuria lui. L-am împărtășit după ce am spovedit-o și împărtășit-o pe Tușa Elena. Care nu mai poate să se deplaseze. Apoi pe Tudor al Florinei, care a scăpat în mod minunat cu viață, după ce i se greșise medicamentația. Pe Tanti Maria, care are copii, dar se chivernisește singură. Florea și Stela, apoi, la un loc, Ilie, Marin, Maria, Victoria, Eugenia, Joica. Dacă Tanti Eugenia e străbunică, Doamna Marinela Ciuciumiș e pentru a treia oară bunică. Am mers ca să o felicit, am băut două pahare de vin în cinstea ei, dar și a faptului că Nea Lucică a devenit pensionar, apoi am îngropat-o pe Tușa Maria Bodârcă.

Domnul Costel Constantin nu era acasă, dar Doamna Marcela mi-a garantat că mi-a cumpărat porcul pentru la iarnă și că e totul bine. Astăzi am început cu Tușa Maria, care mă aștepta, Tușa Oprița nu știa că vin, dar mă aștepta și ea, le-am spovedit și împărtășit în pace. Am trecut pe la Tușa Paulina și am mângâiat-o și pe ea, spovedind-o și împărtășind-o. După care am ajuns la Tușa Florica Gherasim, capra de doi ani era în curte, după care la Tușa Sofia, primind de la fiica ei 10 ouă și bucurându-mă că nepotul, pentru care ne-am rugat îndelung, a trecut cu bine operația la cap, iar acum e bine și merge la Biserică și ajută în Altar.

Am spovedit-o și împărtășit-o pe Tușa Ecaterina Catana, de la care am primit două kilograme de brânză, dar, când să plec mai departe, Doamna Violeta și Domnul Vasile Cărbunaru m-au oprit și m-au invitat să intru la ei, dându-mi câteva zeci de ouă, pe care le-am adus cu bine, băgându-le într-un vas cu uruială. Uruială pe care o voi da la păsările cerului.

Fiecare în parte are povestea lui de viață și legându-mă de ei multă rugăciune și prietenie. Pentru că Preotul e prezent întotdeauna în comunitate prin rugăciunea și prin grija și prin slujirea lui față de oameni. Căci oriunde mă duc, eu sunt în rugăciune pentru toți și avându-i în iubirea mea pe toți.

De aceea, în fiecare Parohie și Mănăstire, Săptămâna Mare e o perioadă a pregătirii interioare, una plină de rugăciune și de milostenie și de bucurie sfântă. Pentru că fiecare dintre noi ne simțim atrași de Dumnezeu, călăuziți de El spre marele praznic al Învierii Domnului.

Am făcut tavă la cuptor, cu multe ingrediente și condimente, a cumpărat pâine caldă, și am făcut pomenirea la 22 de ani de la adormirea bunicului meu Marin Picioruș. Inclusă în rugăciunile serii, apoi Acatistul Sfântului Alexios, omul lui Dumnezeu, Părintele nostru. Și sunt bucuros și în pace, mângâindu-l duhovnicește pe bunicul meu, dar și pe Maica mea, pentru că azi i-am publicat al 12-lea volum din Istoria literaturii române. Și vom mânca cu pace împreună, bucurându-ne de mila lui Dumnezeu cu noi.

„Both Preda and Sorescu wanted to demonstrate that the virtualities/ potentialities of thinking and creation in rural people (in some of them, at least) do not deserve to be minimized at all. That there developed an entire cultural and spiritual universe that, in its depth, remains unknown to most of us. And Moromeții and La Lilieci are the spoken museums of this eminently oral wisdom”.

Am tradus un pasaj din Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Istoria literaturii române (vol. 12), Teologie pentru azi, București, 2026, p. 338. Carte pe care o am acum în lucru. Pentru că mi-a plăcut să subliniez această paralelă între cei doi.

„Amândoi, atât Preda, cât și Sorescu, au vrut să demonstreze că virtualitățile/ potențele gândirii și creației în oamenii de la țară (în unii dintre ei, cel puțin), nu merită deloc să fie minimalizate. Că acolo s-a dezvoltat un întreg univers cultural și spiritual care, în profunzimea lui, rămâne necunoscut celor mai mulți dintre noi. Iar Moromeții și La Lilieci sunt muzeele vorbite ale acestei înțelepciuni eminamente orale”.

De la Alexandria a urcat o mamă cu doi copii. De Generală. Mama a stat în stânga mea, copiii în dreapta mea. Am terminat un roman de Márquez, am conversat cu Doamna Preoteasă, am privit pe TikTok, cei doi copii s-au uitat pe geam ca doi oameni maturi. Au vorbit între ei, au călătorit cu atâta calmitate, încât nu i-am auzit, deși stăteam lângă ei.

Mai pe scurt: m-au odihnit! Mi-au făcut bine. N-am mai văzut de mult așa copii educați, atenți, îngrijiți. Și când am lăudat-o pe mamă pentru copiii ei, mi-a spus că în spate, în autobuz, mai are un copil mic, împreună cu altcineva, care e la fel de tăcut, de cuminte.

Deci, se poate! Dacă ai copii trebuie să ai și iubirea de a le fi părinte, educator, mentor. Altfel ai megafoane de poluare și nu copii.

La orice pomenire anuală, înainte de Postul mare, colivele pentru cei adormiți vorbesc despre iubirea noastră. Despre neuitarea noastră, despre dorul nostru de ei. Am terminat colivele și Parastasele de azi, așteptăm Botezul pe care îl avem, iar păsările cerului, afară, se bucură împreună cu noi de soarele neașteptat al acestei zile sfinte. A răsărit de dimineață, arătându-ne că s-a lățit ziua tot mai mult. Am mâncat puțină colivă, bună, fără exces de zahăr, lucru de care aveam nevoie. Și simt în mine pacea rugăciunii și a slujirii tuturor. Pentru că Dumnezeu coboară mult har în noi, atunci când slujim cu smerenie aproapelui nostru. Când vrem să îi odihnim pe toți cei vii și adormiți.