Categorie: Cultul ortodox

Patriarhii Bartolomeos și Daniel, cei care au sfințit Catedrala Națională, au ajuns la 8. 43 la fața locului. Vreme înnorată și cețoasă. Cei din București au stat în Catedrală, pe când credincioșii din țară au stat afară, în curte.

Soborul Ierarhilor a fost format din 60 de persoane.

Actul de sfințire al Catedralei Naționale

Cu vrerea Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, în anul Centenar 2018, a fost sfințit Altarul Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, cu hramurile Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) și Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.

Necesitatea construirii unei Catedrale Naționale în Bucureşti s-a resimțit mai ales după Războiul de Independență din 1877-1878. Iar după proclamarea României ca Regat, în anul 1881, Regele Carol I al României a înaintat Camerei Legislative, în anul 1884, un proiect de lege privind construirea unei Catedrale creştin-ortodoxe în București.

Deși, inițial, Parlamentul a prevăzut pentru construirea acestui lăcaș de cult 5% din bugetul ţării, acest fond nu s-a mai realizat, fapt pentru care în anul 1900 s-a organizat o subscripție publică pentru colectarea de fonduri, demers întrerupt de izbucnirea Primului Război Mondial (1914-1918).

După Marea Unire din 1918, necesitatea înălțării unei Catedrale în Capitala ţării, ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru înfăptuirea României întregite, a fost susținută atât de Mitropolitul primat Miron Cristea, cât și de Regele Ferdinand (1920).

Astfel, după înființarea Patriarhiei Române în anul 1925, s-au purtat numeroase discuții cu privire la amplasamentul viitoarei catedrale și au fost propuse mai multe proiecte arhitecturale.

Prin urmare, în ziua de 11 mai 1929, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, a săvârșit slujba de sfințire a locului stabilit la poalele Dealului Mitropoliei, eveniment la care au participat membrii Regenţei, ai Guvernului, slujitori ai Bisericii, ofițeri şi mulţime de credincioşi. Toate eforturile, însă, n-au fost încununate de succes, din cauza crizei economice, a izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial și apoi a instaurării regimului comunist.

După anul 1990, proiectul Catedralei a fost reluat de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, care, deși, în anul 1999, a sfinţit locul din Piața Unirii pentru noua Catedrală, a întâmpinat numeroase dificultăți și ostilități prin mutări repetate ale amplasamentului Catedralei în diferite zone ale Capitalei, până la stabilirea definitivă a acestuia în Dealul Arsenalului (2005).

Împlinind dorința înaintașilor săi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după întronizarea sa ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007), a reluat cu prioritate proiectul Catedralei Mântuirii Neamului și a săvârșit slujba de punere a pietrei de temelie pe amplasamentul din Dealul Arsenalului, la 29 noiembrie 2007, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.

După numeroase demersuri pregătitoare (2008-2010), Patriarhia Română a demarat lucrările de construcție la sfârșitul anului 2010, atent supravegheate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a avut consultări frecvente cu specialişti în domeniu şi cu echipa de coordonare desemnată de Patriarhia Română, proiectanții și executanții lucrărilor.

Pentru sfinţirea Altarului Catedralei Naţionale, în anul 2018, au fost realizate Sfânta Masă, vitraliile din Sfântul Altar, mozaicurile catapetesmei, obiecte de cult, veșminte liturgice ş.a. Tot în acest an, la 3 septembrie 2018, Patriarhul României a sfințit cele șase clopote, fabricate în atelierele Grassmayr din Innsbruck, Austria, clopotul cel mare, dedicat Eroilor Neamului, având greutatea de 25 tone.

Aceste lucrări au fost realizate printr-o conlucrare rodnică între Patriarhia Română și autoritățile Statului Român (Guvernul României, Primăria Municipiului București, alte Primării din Capitală şi din ţară, și câteva Consilii județene), precum și cu ajutorul ierarhilor, clerului, monahilor și credincioşilor mireni.

Slujba de târnosire a fost săvârșită în ziua de duminică, 25 noiembrie 2018, de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României şi Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra (Grecia), împreună cu un numeros sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și ai altor Biserici Ortodoxe surori, preoți și diaconi, în prezența reprezentanților autorităților de stat centrale și locale, a unor invitaţi şi a multor clerici şi mireni din ţară şi din străinătate.

Binecuvântează, Doamne, pe ctitorii, binefăcătorii, slujitorii și închinătorii acestei Sfinte Catedrale și pe întreg poporul român de pretutindeni!

Predica Patriarhului Ecumenic:

„Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 27)

Preafericirea Voastră, Preafericite și iubit frate Daniel, Patriarh al României, iubiți frați și fii în Domnul,

Consider că acest ultim cuvânt al Domnului nostru Iisus Hristos din pericopa evanghelică de astăzi caracterizează lucrarea imensă pe care V-ați asumat-o, ați împlinit-o și astăzi ați desăvârșit-o prin slujba de sfințire.

„Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”.

Visul de peste un veac, înalta aspirație pe care a nutrit-o, îndeobște, întregul popor român binecredincios, arzătoarea năzuință a regilor de odinioară, Carol I și Ferdinand, a președinților recenți ai țării, precum și a tuturor Întâistătătorilor Bisericii Române din această perioadă, a devenit astăzi realitate palpabilă, concretă și splendidă, spre slava Domnului Dumnezeu-Atotțiitorul, Izbăvitorul sufletelor și a trupurilor noastre!

De altfel, nenumărate dificultăți insurmontabile, care s-au întrețesut cu zbuciumul furtunos al istoriei și cu multe alte evenimente primejdioase prin care a trecut Neamul Românesc, în secolul al XX-lea, de curând apus, nu au permis să se împlinească mai devreme această sfântă făgăduință și acest legământ sfânt făcut lui Dumnezeu.

Este adevărat că, în cursul anumitor etape ale strădaniilor neobosite depuse pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, s-a creat impresia că ridicarea acesteia este imposibilă.

Știm bine că vrăjmașul mântuirii noastre se gândește cu vicleșug la biruințele pe care Biserica și fiii ei credincioși le obțin împotriva lui, în sfinte locașuri de închinare, prin comuniunea euharistică la Sfânta Liturghie, prin celelalte Sfinte Taine ale reînnoirii și creșterii duhovnicești, ale tămăduirii credincioșilor, prin propovăduirea Evangheliei și prin pogorârea și lucrarea Dumnezeiescului Har.

De aceea, el, vrăjmașul, nu numai că îi povățuiește și îi călăuzește pe cei care lucrează împotriva noastră cu uneltele sale, așa cum, din nenorocire s-a întâmplat, cu decenii în urmă și aici, în România, cu Sfintele Mănăstiri Mihai Vodă și Văcărești, și cu alte biserici de enorie, dar întotdeauna pune multe piedici și creează multe dificultăți și obstacole în calea ridicării de noi lăcașuri ale Domnului.

Și, desigur, nici în cazul de față nu și-a schimbat tactica. Dar, frățiile voastre, ați avut credință statornică și nezdruncinată în atotputernicia și împreună – lucrarea lui Dumnezeu. Ați avut fierbinte dragoste față de El și de Biserica Lui! Ați avut nădejde tare că preaputernica dreaptă a Celui Preaînalt avea să vină, negreșit, în ajutorul strădaniilor sfinte la care nu ați renunțat.

Astfel, ceea ce cândva părea omenește cu neputință, din pricina obstacolelor ridicate de cel viclean, în cele din urmă s-a dovedit a fi cu putință și s-a realizat.

În felul acesta, astăzi putem să aducem slujirea noastră cuvântătoare și să înălțăm lui Dumnezeu rugăciuni de mulțumire și recunoștință, atât din partea poporului român, cât și a noastră, a tuturor, sub cupolele mărețe ale acestei preafrumoase și monumentale realizări a arhitecturii bisericești.

Se spune că acel împărat și teolog de odinioară, Justinian cel Mare, atunci când, după încheierea lucrărilor de construcție, a intrat în Catedrala Sfânta Sofia, catedrala fără pereche, ridicată de el în Constantinopol, ar fi exclamat: „Te-am învins, Solomoane!”. Tot așa și Preafericirea Voastră, Preafericite Frate Patriarh Daniel, puteți să spuneți astăzi: „Am învins toate greutățile venite de la cel rău și, iată, Doamne Iisuse Hristoase, Izbăvitorul Neamului Românesc, Ție îți aducem acest locaș de închinare, vrednic de Tine și preastrălucit!”.

Marele nostru înaintaș (pe tronul patriarhal ecumenic), Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, spunea: „Moise a făcut locaș sfânt, Cortul adunării, aici pe pământ, care era chip al celor cerești. Și toți au adus ceea ce li se poruncise sau din proprie inițiativă: unii aur, alții argint, alții pietre, iar unele femei au adus pânză de vison toarsă frumos, altele vison roșu țesut meșteșugit, alții porfiră, alții piei de berbec, fiecare bărbat și femeie a adus ce a avut. Toți au contribuit! Nici unul nu a rămas fără să-și aducă darul, chiar dacă se număra printre cei mai săraci”[1]. 

Astăzi, aducându-ne aminte de aceste cuvinte, vă vedem cu ochii cugetului, cler și popor, ierarhie și Guvern, Stat Român, cetățeni în funcții de conducere și cetățeni de rând, vă vedem pe toți, cu mic, cu mare, copii și vârstnici, oameni de seamă și oameni mai puțini cunoscuți în lume, meșteșugari și oameni de știință, muncitori și artiști, români din București, din cele mai îndepărtate colțuri ale țării și din diaspora românească din toată lumea; vă vedem cum veniți să vă aduceți contribuția cu mulțumire, nu cu mâna tremurândă, ci cu bucurie și pătrunși la inimă, fiecare după posibilități și cu voie bună, așa încât obstacolele să fie date la o parte, ca să se asigure sumele de bani necesare – deloc neglijabile – cu care să se procure materialele de construcție și de finisare, sfintele vase liturgice, icoanele, mobilierul și ornamentele.

Pe toți vă vedem în cuget cum dați o mână de ajutor ca să se împlinească, cu lucrarea lui Dumnezeu, făgăduința – legământ făcută de Neamul Românesc și să se încheie, să se înzestreze și să se împodobească cât mai frumos Catedrala de frunte a patriei dumneavoastră, astfel încât aceasta să fie pe măsura valorilor spirituale mărețe ale Ortodoxiei și ale tradiției istorice naționale a românilor.

Veșnică va fi lauda nu numai pentru cei care se află în linia întâi a ostenitorilor sârguincioși, în frunte cu energicul și neobositul Patriarh Daniel, dar și pentru toți cei care, în diverse chipuri, de pe orice treaptă și oricât de puțin ajută, cu rugăciunea, cu contribuțiile bănești sau eforturile personale și prin muncă la construirea și terminarea lucrărilor.

De altfel, Domnul nostru Iisus Hristos a lăudat mult pe văduva care a dăruit cei doi bănuți. Pentru toți se va auzi, în fiecare zi, la sfintele slujbe care se vor săvârși, „fericită pomenirea ctitorilor acestei sfinte biserici!” Cu multă căldură, pentru ei, se va înălța la ceruri rugăciunea „Sfințește, Doamne, pe cei care iubesc frumusețea casei Tale!”.

Dregătorului care L-a întrebat astăzi pe Hristos ce se cere să facă pentru a moșteni viața veșnică, Domnul i-a arătat că trebuie să păzească poruncile lui Dumnezeu, cunoscute din Decalogul dat de către Cuvântul neîntrupat, lui Moise, pe Muntele Sinai. Iar când acela a spus că le-a păzit încă din tinerețe, Domnul i-a arătat o cale care le întrece pe toate, calea renunțării complete la siguranța dată în lumea aceasta de situația materială, avere sau orice altceva de acest fel.

Totodată, l-a învățat că această cale se continuă și se desăvârșește prin dedicarea totală sau prin consacrarea trăirii vieții în Hristos. Pentru acel dregător iudeu anonim bogăția a constituit un adevărat obstacol când a fost vorba să ia hotărârea de a face ascultare față de Hristos. Bogăția i-a fost idol care l-a împiedicat să-și închine viața singurului Dumnezeu adevărat.

Renunțarea la idolii de orice fel, fie aceștia religioși, ideologici, materiali sau pseudo – spirituali, constituie întotdeauna o problema foarte grea! Nesoluționată cum trebuie, aceasta îndepărtează posibilitatea de a dobândi mântuirea, chiar dacă, eventual, suntem animați de intenții bune.

Zdrobirea idolilor, care adesea pare să fie cu neputință, devine cu putință numai în Hristos și prin Hristos: „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu!”. El a zdrobit din temelii pe idolii falsului iluminism, ai secularizării, ai idealismului, ai materialismului și ai ateismului pasiv individual sau militant de stat, cândva singur stăpânitor în țara dumneavoastră, care, tradițional, din străbuni, este o țară creștin ortodoxă.

Dumnezeu a izbăvit România de acești idoli, așa cum a eliberat națiunea română și a așezat-o în istorie ca stat independent. Nu putem ști pentru câți oameni idolul care îi împiedică să trăiască deplin viața în Hristos este bogăția, egoismul, hedonismul, iubirea de slavă deșartă, superstiția sau altceva. Ceea ce se cere imperios este să dispară idolii din viața noastră și noi înșine să ne facem Biserică vie a adevăratului Dumnezeu.

Iar aceasta se poate realiza numai în atmosfera cu miros de bună mireasmă duhovnicească a slujirii cuvântătoare bisericești, prin lupta necurmată pentru transformarea existențială prin pocăință, prin asceză și prin cultivarea sfintelor virtuți evanghelice.

Zi de zi, fiecare credincios va fi chemat la lupta cea bună de glasul frumos răsunător al clopotelor Catedralei Mântuirii Neamului.

La slujba de sfințire a clopotelor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a făcut următoarea remarcă foarte reușită: „Glasul clopotelor este glasul Domnului, Care ne cheamă să ne adunăm la sânul dragostei Sale și să ne rugăm. Rostul lor este să ne țină în starea de priveghere.”

Iubiții mei,

Dincolo de biserica zidită, fiecare credincios, în sine, și toți credincioșii laolaltă sunt Biserică vie. După învățătura Sfântului Apostol Pavel, cel de Dumnezeu înțelepțit, noi suntem Templul sfânt al lui Dumnezeu, aşezat pe temelie de nezdruncinat, pe Însuși Hristos[2].

Lucrul bine plăcut lui Dumnezeu este sfințirea Catedralei, cu hramul Dumnezeieștii Înălțări a Mântuitorului! Inspirată a fost decizia ca, în această Catedrală, să se cinstească și hramul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, care este sfântul ocrotitor, atât al Patriarhiei Ecumenice, cât și al Bisericii Române.

De aceea, suntem chemați să lucrăm împreună pentru zidirea, săvârșirea și sfințirea Bisericii vii, duhovnicești.

În continuarea cuvintelor pe care ni le-a adresat mai sus, Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul accentuează următoarele: „Așa și noi să ajutăm la cinstitul cort dumnezeiesc al Bisericii, pe care Domnul –  nu omul! – l-a întemeiat și care se zidește cu feluritele frumuseți ale virtuților! Să ajutăm toți, deopotrivă, unul cu puțin, altul cu mai mult, ca să fie săvârșită, să se facă locaș al lui Hristos și biserică sfântă. Așa să ne zidim unii pe alții în unire ca să fim trup bine alcătuit și bine închegat prin lucrarea măiestrită a Duhului Sfânt!”[3].

Așadar, frați și fii iubiți, „fiecare să ia seama cum zidește”[4], cu ce materiale! Să zidim cu credință tare, pocăință, nevoințe duhovnicești, virtuți, fapte bune, bine plăcute lui Dumnezeu.

Și, pe lângă acestea, să răsune în auzul nostru, în fiecare clipă, îndemnul de la cântarea slujbei de sfințire a bisericii, pe care să-l aplicăm în viață: „Înnoiți-vă spre sfințire, fraților, lepădând omul cel vechi! Umblați întru înnoirea vieții, ținând în frâu tot ceea ce aduce moartea!… Așa se înnoiește omul spre sfințire, așa se aduce cinstire zilei sfințirii bisericii! Amin!

---

[1] Cuvântul al XIX – lea, Către Iulian Apostatul, Thessaloniki 1977, EPE 5, p.404 – 406.

[2] 1 Corinteni, 3, 11 și 16 – 17.

[3]  Cuvântul al XIX – lea, Către Iulian Apostatul, Thessaloniki 1977, EPE 5, p. 406.

[4] 1 Corinteni, 3, 10.