Nume și date cronologice vechitestamentare

Gheorghios Monahul își începe cronica sa[1] cu informația că Sfântul Adam a avut 3 fii, pe Cain [Κάϊν], Abel [Ἅβελ] și Sit [Σήθ], dar și două fiice: pe Azuran [Ἀζούραν] și Asuam [Ἀσουάμ]. Iar Cain și-a luat femeie pe cea dintâi soră a lui, pe Azuran, iar Sit pe a doua lui soră, pe Asuam[2].

Sfântul Cuvios Teognostos [Θεόγνωστος], în Tezaurul, ne spune că de la Adam până la potop au fost 2. 242 de ani[3], pe când de la potop până la Avraam au fost 1.130 de ani[4]. Asta înseamnă că de la nașterea Sfântului Adam până la nașterea Sfântului Avraam au trecut 3. 372 de ani.

Gotoniil [Γοθονιηλ] [Jud. 3, 9, LXX] a fost judecător timp de 50 de ani, Aod [Αωδ] [Jud. 3, 16, LXX] timp de 80 de ani, Barac [Βαράκ] [Jud. 4, 6, LXX] timp de 40 de ani, iar Ghedeon [Γεδεών] [Jud. 6, 17, LXX] tot timp de 40 de ani a fost judecător[5].

Tola [Θωλα] [Jud. 10, 1, LXX] a fost judecător 23 de ani, Iair [Ιαϊρ] [Jud. 10, 3, LXX] a fost 22 de ani, Ieftae [Ἰεφθάε] [Jud. 11, 1, LXX] 6 ani, Abesan [Αβαισαν] [Jud. 12, 8, LXX] a fost 7 ani, Elom [Αιλωμ] [Jud. 12, 11, LXX] 10 ani, Abdon [Αβδων] [Jud. 12, 13, LXX] a fost 8 ani judecător, iar Sampson [Σαμψών] [Jud. 51, 1, LXX] 20 de ani[6].

Arhiereul Ili [Ἠλί] [I Sam. 1, 9, LXX] a judecat poporul timp de 20 de ani[7], pe când Sfântul Samuil [Σαμουήλ] [I Sam. 2, 18, LXX], Profetul și Preotul, a judecat pe Israil timp de 30 de ani[8]. Saul [Σαούλ] [I Sam. 13, 1, LXX] a fost împărat timp de 40 de ani[9]. Și tot 40 de ani a împărățit și Sfântul David[10]. Iar de la Avraam la David sunt 1[0]24 de ani[11].

Sfântul Împărat David [Δαυίδ] [I Împ. 1, 1, LXX] a murit la 70 de ani, la 30 de ani a fost ales Împărat și a împărățit, după cum am spus deja, timp de 40 de ani[12]. Sfântul Împărat Salomon [Σαλωμών] [I Împ. 1, 11, LXX] a împărățit tot 40 de ani, devenind Împărat la 33 de ani[13], și a adormit la 73 de ani, fiind înmormântat împreună cu tatăl său[14].

Sfântul Manassis [Μανασσῆς] a împărățit 52 de ani[15]. Însă, în LXX, avem 55 de ani [πεντήκοντα πέντε ἔτη] la II Cron. 33, 1, tot aici spunându-ni-se faptul că Manassis a devenit Împărat la 12 ani [δέκα δύο ἐτῶν]. Pentru ca, în cele din urmă, Sfântul Teognostos să spună că Domnul S-a născut în anul al 42-lea al lui Chesarios Avgustos, la anul 5.500 de la facerea lumii[16]. Iar de la David până la Hristos sunt 1.104 ani[17].

Mossman Roueché a scris despre manuscrisul Vaticanus gr. 2.210, care a fost publicat de Angelo Mai în 1825, după care a fost republicat de Alfred Schoene în 1875, sub titlul Χρονογραφεῖον σύντομον ἐκ τοῦ Εὐσεβίου τοῦ Παμφίλου πονημάτων [Hronograf pe scurt din operele lui Evsevios Pamfilos][18]. Iar în acest manuscris, în IV, col. 63.1-33, se spune că de la Adam și până la potop au fost 2.242 de ani, de la potop la Avraam au fost 1.072 de ani, de la Avraam la Moisis au fost 505 ani, de la Moisis și până la zidirea templului de către Salomon au fost 604 ani, de la al 4-lea an al lui Salomon și până la distrugerea Ierusalimului de către babilonieni au fost 450 de ani, 70 de ani poporul a fost în robia babilonică, iar de la Adam și până la Hristos sunt 5.500 de ani[19].

Iar Mossman Roueché trage concluzia că autorul a folosit cronologia alexandrină de au rezultat 5.500 de ani, pentru că în cronologia bizantină e vorba de anul 5.508[20].

În ΕΠΙΤΟΜΗ ΧΡΟΝΩΝ ΤΩΝ ΑΠΟ ΑΔΑΜ [Rezumatul anilor de la Adam], existent în PG 92, ni se spune că de la Adam la Noe sunt 10 generații[21]. Iar Melhisedec era din seminția lui Ham și a locuit în cetatea Salim[22].

Găsim aici și genealogia Semforei, a soției lui Moisis. Pentru că Avraam și Heturra l-au născut pe Iezan, din Iezan s-a născut Dadan, din Dadan s-a născut Raguil, din Raguil Iotor și Iacov, iar Iotor e tatăl Semforei[23].

Sfântul Moisis a plecat în pustie în anul 3.438 de la facerea lumii, moment în care are vedenia rugului aprins[24]. Sfântul David a împărățit timp de 40 de ani[25]. Sfinții Ili, Avdios, Oziil, Iiu și Miheas au profețit în același timp[26]. În anul 4.596 de la facerea lumii, evreii îl aveau ca arhiereu pe Ahitob[27].

Sfinții Amos și Elisseos au profețit în același timp[28]. Iezechiil a profețit 20 de ani, iar Daniil a profețit 30 de ani în Babilon[29]. Sfântul Malahias s-a născut în Sofa [Σοφᾷ], după întoarcerea poporului din Babilon[30]. Iar Malahias înseamnă Înger[31]. Sfântul Ilias Tesvitis era din pământul lui Avraam, din seminția lui Aaron și locuia în Galaad, iar Tesbis era casa preoților. Tatăl său era Sovaha [Σωβαχὰ][32].

Sextus Julius Africanus[33], în [Fragmenta] quae supersunt ex quinque libris Chronographiae [Fragmentele care au rămas din Cronicile în 5 cărți], ne spune că de la Adam și până la potop au fost 2.262 de ani[34].

În anul 3.277 de la facerea lumii, Sfântul Avraam a intrat în pământul hananiților[35]. De la Sfântul Adam și până la adormirea Sfântului Iosif sunt 23 de generații și 3.563 de ani[36]. De la ieșirea Sfântului Moisis din Egipt și până la împărăția lui Chiros sunt 1.237 de ani[37]. Istoria Judecătorilor cuprinde o perioadă de 490 de ani, pe când preoțiile lui Ili și Samuil s-au întins pe o perioadă de 90 de ani[38].

Și fiecare amănunt pe care ni-l oferă Tradiția Bisericii trebuie acceptat și pus în acord reciproc cu celelalte, mai degrabă decât să fantazăm în afara istoriei Bisericii.


[1] ΧΡΟΝΙΚΟΝ ΣΥΝΤΟΜΟΝ ΕΚ ΔΙΑΦΟΡΩΝ ΧΡΟΝΟΓΡΑΦΩΝ ΤΕ ΚΑΙ ΕΞΗΓΗΤΩΝ ΣΥΛΛΕΓΕΝ ΚΑΙ ΣΥΝΤΕΘΕΝ ΥΠΟ ΓΕΩΡΓΙΟΥ ΑΜΑΡΤΩΛΟΥ ΜΟΝΑΧΟΥ [Cronică pe scurt, din diverse hronografe și comentarii, adunată și sintetizată de către Gheorghios cel păcătos, Monahul].

[2] Georgii Monachi, Chronicon, edidit Carolus de Boor, vol. 1, textum genuinum usque ad Vespasiani Imperium continens, Ed. In Aedibus B. G. Teubneri, Lipsiae, MCMIV [1904], p. 6.

[3] Cuviosul Teognost, Tezaurul, trad. din lb. gr. veche de Laura Enache, ed. îngrijită, introd., note și bibliografie de Pr. Dragoș Bahrim, în col. Viața în Hristos. Pagini de Flilocalie, vol. 5, Ed. Doxologia, Iași, 2015, p. 24.

[4] Idem, p. 25. [5] Idem, p. 31. [6] Idem, p. 32. [7] Idem, p. 35. [8] Idem, p. 36. [9] Idem, p. 37. [10] Idem, p. 40. [11] Ibidem. [12] Idem, p. 46. [13] Idem, p. 47. [14] Idem, p. 53. [15] Idem, p. 56. [16] Idem, p. 58-59. [17] Idem, p. 59.

[18] Mossman Roueché, Stephanus the Alexandrian Philosopher, the kanon and a Seventh-Century Millennium, in Journal of the Warburg and Courtauld Institutes, LXXIV, 2011, p. 1. [19] Idem, p. 5.

[20] Idem, p. 9. A se vedea: https://ro.orthodoxwiki.org/Cronologia_Creației_în_Imperiul_Bizantin.

[21] PG 92, col. 105-106.

[22] PG 92, col. 177.

[23] PG 92, col. 201.

[24] PG 92, col. 203.

[25] PG 92, col. 242.

[26] PG 92, col. 264.

[27] PG 92, col. 265-266.

[28] PG 92, col. 265.

[29] PG 92, col. 345-346.

[30] PG 92, col. 375-376.

[31] PG 92, col. 376.

[32] PG 92, col. 397.

[33] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Sextus_Julius_Africanus.

[34] PG 10, col. 67.

[35] PG 10, col. 69-70.

[36] PG 10, col. 71.

[37] PG 10, col. 75-76. [38] Ibidem.

Problema lui Mc. 9, 29

În BYZ, textul versetului e acesta: „Și [El] le-a zis lor [Καὶ εἶπεν αὐτοῖς]: Acest neam [de demoni] în[tru] nimic [nu] poate să iasă [din om] [Τοῦτο τὸ γένος ἐν οὐδενὶ δύναται ἐξελθεῖν], decât nu[mai cu] rugăciune și [cu] post [εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ]”. Și acesta e textul scriptural al Bisericii! Căci îmbină rugăciunea și postul în lupta ascetică a curățirii de patimi. Același text îl găsim și în GOC, RPT, BFT, STE (ediția de la 1550).

În BGT, GNT, NA27, TIS, BNT e amintită numai rugăciunea: „καὶ εἶπεν αὐτοῖς· τοῦτο τὸ γένος ἐν οὐδενὶ δύναται ἐξελθεῖν εἰ μὴ ἐν προσευχῇ”. În MET și ALF fragmentul „καὶ νηστείᾳ” e pus între paranteze drepte.

VUL susține BYZ: „et dixit illis hoc genus in nullo potest exire nisi in oratione et ieiunio”. Și L45, traducerea lui Martin Luther de la 1545, susține BYZ: „Und er sprach: Diese Art kann mitnichten ausfahren denn durch Beten und Fasten”. După cum și KJV: „And He said unto them, This kind can come forth by nothing, but by prayer and fasting”.

În CJB însă apare doar rugăciunea: „He said to them „This is the kind of spirit that can be driven out only by prayer””. Dar în GNV (ediția 1599), rugăciunea și postul sunt la un loc: „And He saide vnto them, This kinde can by no other meanes come foorth, but by prayer and fasting”. La fel sunt și în RPTE.

În Codex Sinaiticus avem: „και ειπεν αυτοιϲ τουτο το γενοϲ εν ουδενι δυνατε εξελθειν ει μη ε προϲευχη”[1]. Lipsind postul. Și în Codex Vaticanus lipsește referirea la post. Însă în Codex Alexandrinus avem textul complet: „Και ειπεν αυτοις Τουτο το γενος εν ουδενι δυναται εξελθειν ει μη εν προσευχη και νηστεια”. La fel îl avem și în Codex Ephraemi și Codex Bezae. Din Codex Claromontanus lipsește cu totul Mc. 9, așa că nu știm care e textul pe care îl propunea. La fel lipsește Mc. 9 și din Codex Boemerianus.

Evanghelia după Marcos, în traducerea Sfântului Cuvios Hieronymus, e publicată în PL 29. Iar versetul nostru e citat în PL 29, col. 596. Și, așa după cum am spus anterior, în Vulgata se vorbește despre rugăciune și despre post ca arme ascetice împotriva demonilor.

Referindu-se la fragmentul „și cu post”, teologul presbiterian Charles Cranfield (mort în 2015, la vârsta de 99 de ani)[2] afirma faptul că el „nu face parte din textul original și că în spatele acestei adăugiri mincinoase [se află] o neînțelegere radicală a punctului [de vedere] al lui Iisus”[3]. Și de ce era vehement acest teolog eterodox la adresa postului? Pentru că el nega asceza și sfințenia personală[4] pe care Domnul le cere de la noi.

Bastiaan Martinus Franciscus Van Iersel, în comentariul său la Sfântul Marcos, se referă numai la rugăciune[5]. Fără a face vreo referire la post. Pentru că merge pe varianta redusă a lui Mc. 9, 29.

Însă Sfântul Ierarh Augustinus de Hippo, în De consensu Evangelistarum libri IV [Despre consensul Evangheliilor, (în) 4 cărți], citează Mt. 17, 20, VUL: „hoc autem genus non eicitur nisi per orationem et ieiunium”[6]. După care afirmă faptul că Marcos și Lucas amintesc aceeași succesiune[7] de termeni: adică rugăciunea și postul. Iar dacă BYZ, la Mt. 17, 21, prezintă textul: „Τοῦτο δὲ τὸ γένος οὐκ ἐκπορεύεται εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ”, e de la sine înțeles că Mc. 9, 29, BYZ este varianta autentică.

Însă în GNT nu avem Mt. 17, 21, care este corelativul lui Mc. 9, 29. Mt. 17, 21 lipsește și în NA 27, GLT, BGT, dar e prezent în GOC, în ediția ortodoxă: „τοῦτο δὲ τὸ γένος οὐκ ἐκπορεύεται εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ”. În L45 există Mt. 17, 21: „Aber diese Art fährt nicht aus denn durch Beten und Fasten”. După cum există și în KJV: „Howbeit this kind goeth not out but by prayer and fasting”. De aceea, cine neagă Mc. 9, 29, fără să țină cont de Mt. 17, 21, neagă ideologic, pe premise protestante, pe premise false, prezența postului în Evanghelia Sfântului Apostol Marcos.

Căci Codex Sinaiticus, la Mt. 17, 21, prezintă următorul text: „Τουτο δε το γενος ουκ εκβαλλεται ει μη εν προσευχη και νηστεια”. Mt. 17, 21 lipsește din Codex Vaticanus. Nu avem în Codex Alexandrinus Mt. 17. Dar Mt. 17, 21, în Codex Washingtonianus A, are următorul text: „Τουτο δε το γενος ουκ εκπορευεται ει μη εν προσευχη και νηστια”. Mărturii care ne încredințează asupra faptului că Mt. 17, 21 garantează autenticitatea lui Mc. 9, 29.


[1] Cf. http://www.codexsinaiticus.org/en/manuscript.aspx?book=34&chapter=9&lid=en&side=r&verse=29&zoomSlider=0.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Cranfield.

[3] The Gospel According to Saint Mark, with an introduction and commentary by C.[harles] E.[rnest] B.[urland] Cranfield, Pub. Cambridge University Press, Cambridge, 2005, p. 305.

[4] Ibidem.

[5] Bas M. F. van Iersel, Mark. A Reader-Response Commentary, translated by W. H. Bisscheroux, in Journal for the Study of the New Testament Supplement Series, vol. 164, Pub. Sheffield Academic Press, Sheffield, 1998, p. 304.

[6] PL 34, col. 1134. [7] Ibidem.

Teologia răscumpărării în Dumnezeiasca Scriptură

Domnul Iisus Hristos a folosit substantivul λύτρον [răscumpărare] în relația cu Sine. Pentru că „Fiul omului nu a venit [ca] să fie slujit, ci să slujească, și să-Și dea sufletul Său răscumpărare [λύτρον] pentru mulți” [Mt. 20, 28, BYZ]. A venit ca să moară, pentru ca, prin moartea Sa, să îi răscumpere pe oamenii cei credincioși Lui. Același text avem și la Mc. 10, 45, BYZ.

Sfântul Lucas folosește forma λύτρωσιν în Evanghelia sa, la 1, 68 și 2, 38, cf. BYZ. În 1, 68, Domnul Dumnezeu e mărturisit ca Cel care „a cercetat și a făcut răscumpărare poporului Său [ἐπεσκέψατο καὶ ἐποίησεν λύτρωσιν τῷ λαῷ Αὐτοῦ]”. Căci, pentru a răscumpăra poporul, trebuie să mergi la el și să îl cercetezi, să vezi ce face. Iar dacă poporul este al Lui și El l-a cercetat duhovnicește și l-a răscumpărat, acestea s-au petrecut pentru că poporul a fost în robie. În robie spirituală.

2, 38 ne vorbește despre faptul că existau oameni care așteptau răscumpărare [λύτρωσιν] în Ierusalim. Răscumpărare duhovnicească. Pentru că lor le-a vorbit o femeie duhovnicească: Sfânta Profetesă Anna [Lc. 2, 36-38, BYZ]. Însă răscumpărarea așteptată de cei din Ierusalim era legată de „Mângâierea lui Israil [Παράκλησιν τοῦ Ἰσραήλ]” [Lc. 2, 25, BYZ], adică de persoana lui Hristos.

În Evrei 9, 12, Sfântul Pavlos folosește și el forma λύτρωσιν și o leagă de persoana lui Hristos. Unde ne spune că Domnul, Cel răstignit, înviat și înălțat în sânul Treimii cu umanitatea Sa, „prin sângele Său a intrat o dată pentru totdeauna întru cele sfinte [διὰ δὲ τοῦ Ἰδίου αἵματος εἰσῆλθεν ἐφάπαξ εἰς τὰ ἅγια], răscumpărare veșnică aflând [αἰωνίαν λύτρωσιν εὑράμενος]” [cf. BYZ]. Iar „întru cele sfinte” înseamnă în sânul Treimii. Și El a aflat răscumpărare veșnică [αἰωνίαν λύτρωσιν] pentru cei credincioși. Ceea ce înseamnă că oamenii credincioși sunt răscumpărați de El, dacă cred în El și împlinesc poruncile Sale.

În Rom. 3, 24 și Efes. 4, 30, Sfântul Pavlos folosește forma de G. a substantivului ἀπολύτρωσις, adică pe ἀπολυτρώσεως. În Rom. 3, 24, BYZ, el ne spune că toți cei păcătoși, „îndreptându-se [în] dar [δικαιούμενοι δωρεὰν], [cu] harul Său [τῇ Αὐτοῦ χάριτι], [se mântuie] prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus [διὰ τῆς ἀπολυτρώσεως τῆς ἐν Χριστῷ Ἰησοῦ]”. Cea pe care o primesc în persoana Domnului. La Efes. 4, 30, BYZ, Sfântul Pavlos ne îndeamnă: „Și nu mâhniți Duhul Cel Sfânt al lui Dumnezeu [Καὶ μὴ λυπεῖτε τὸ Πνεῦμα τὸ Ἅγιον τοῦ Θεοῦ], întru Care ați fost pecetluiți întru ziua răscumpărării [ἐν ᾯ  ἐσφραγίσθητε εἰς ἡμέραν ἀπολυτρώσεως]!”.

Iar el se referă la harul Duhului Sfânt care este în noi, atunci când ne spune să nu mâhnim Duhul Cel Sfânt al lui Dumnezeu. Și noi am primit harul Duhului în ziua când am fost botezați și am primit și Taina Mirungerii, alături de Taina Euharistiei. Căci Mirungerea a fost „pecetea darului Duhului Sfânt [σφραγὶς δωρεᾶς Πνεύματος Ἁγίου]”[1]. Și noi întru Duhul am fost pecetluiți, am fost umpluți de har, ziua primirii noastre în Biserică prin Botez, Mirungere și Euharistie fiind „ziua răscumpărării [ἡμέραν ἀπολυτρώσεως]” noastre.

În BYZ avem de 6 ori forma de Ac. ἀπολύτρωσιν.  La Rom. 8, 23; Efes. 1, 7; 1, 14; Col. 1, 14; Evr. 9, 15; 11, 35. În Rom. 8, 23 se vorbește despre „răscumpărarea trupului nostru [τὴν ἀπολύτρωσιν τοῦ σώματος ἡμῶν]”. Căci noi, cei care avem „începătura Duhului [ἀπαρχὴν τοῦ Πνεύματος]” în noi înșine, primită la Mirungere, așteptăm „înfierea [υἱοθεσίαν]” și „răscumpărarea trupului nostru [τὴν ἀπολύτρωσιν τοῦ σώματος ἡμῶν]” [Rom. 8, 23, BYZ]. Însă înfierea am primit-o la Botez! Și când noi așteptăm înfierea, deși am primit-o, așteptăm de fapt desăvârșirea înfierii în noi înșine, adică starea de îndumnezeire, în care vom trăi și răscumpărarea trupurilor noastre, nu numai a sufletelor noastre. Pentru că răscumpărarea trupurilor, în acest context, înseamnă transfigurarea lor la învierea cea de obște. Când „zidirea însăși va fi eliberată din robia stricăciunii [αὐτὴ ἡ κτίσις ἐλευθερωθήσεται ἀπὸ τῆς δουλείας τῆς φθορᾶς], [ca să trăiască] întru libertatea slavei a copiilor lui Dumnezeu [εἰς τὴν ἐλευθερίαν τῆς δόξης τῶν τέκνων τοῦ Θεοῦ]” [Rom. 8, 21, BYZ]. De fapt, răscumpărarea e totuna cu eliberarea din robie sau cu libertatea slavei, cu libertatea interioară, duhovnicească, pe care o aduce slava lui Dumnezeu.

În Efes. 1, 7 ni se spune că răscumpărarea o avem în Hristos, prin sângele Său, adică prin Patimile și Moartea Lui pe Cruce pentru noi. În Efes. 1, 14 harul Duhului este „arvuna moștenirii noastre [ἀρραβὼν τῆς κληρονομίας ἡμῶν]” celei veșnice, pe care o avem „întru răscumpărarea stăpânirii [εἰς ἀπολύτρωσιν τῆς περιποιήσεως], întru lauda slavei Sale [εἰς ἔπαινον τῆς δόξης Αὐτοῦ]”.  Și pentru că El, Hristos, Domnul nostru, ne-a răscumpărat pe noi, El ne-a dat să avem stăpânire peste noi înșine. În care lăudăm duhovnicește, întru slava Lui, pe Dumnezeu.

La Colos. 1, 14, Sfântul Pavlos mărturisește că avem răscumpărarea noastră în Fiul, răscumpărare care e totuna cu „iertarea păcatelor [τὴν ἄφεσιν τῶν ἁμαρτιῶν]”. Pentru că răscumpărarea noastră nu e fizică, ci interioară, duhovnicească, pentru că El ne-a iertat și ne iartă păcatele noastre în Taina Mărturisirii păcatelor.

În Evr. 9, 15, Hristos este Cel care „al morții făcându-Se întru răscumpărarea celor neascultători în făgăduința cea dintâi [θανάτου γενομένου εἰς ἀπολύτρωσιν τῶν ἐπὶ τῇ πρώτῃ διαθήκῃ παραβάσεων]”. Pentru că El i-a răscumpărat, prin moartea Sa, mai întâi pe iudei, pe cei care erau moștenitorii făgăduinței celei dintâi. Dar moartea Lui este pentru toți, adică și pentru cei dintre păgâni, pentru că a doua făgăduință sau făgăduința cea nouă este pentru toți oamenii.

În Evr. 11, 35 ni se spune că Sfinții Vechiului Testament nu au primit răscumpărarea în timpul vieții lor, dar o vor primi la învierea cea de obște. Sau, în termenii Sfântului Pavlos, pentru „ca mai bună înviere să dobândească [ἵνα κρείττονος ἀναστάσεως τύχωσιν]”. Și mai buna înviere e totuna cu moștenirea Împărăției Sale, ca ființe transfigurate și pline de slava lui Dumnezeu.

Însă, dacă răscumpărarea în Noul Testament este cea duhovnicească, din robia demonilor, a celor credincioși, primită prin Botezul Bisericii datorită asumării morții de către Domnul, în Vechiul Testament se vorbește despre răscumpărarea fizică și duhovnicească a poporului Său, a lui Israil, din Egiptos. Căci El a răscumpărat pe poporul Său din robia egipteană și l-a chemat, cu tăria Sa, întru sălășluirea cea sfântă a Lui [Ieș. 15, 13, LXX]. În Deut. 9, 26, Domnul a răscumpărat întru tăria Sa cea mare pe Israil. În Deut. 21, 8, Domnul a răscumpărat din Egiptos pe Israil. Adică l-a scos afară din acea țară, din Egipt. Același lucru ni se spune și în Ieș. 18, 10; II Sam. 7, 23; I Cron. 17, 21 etc.

Însă Sfântul Ieremias, în Plângeri 3, 58, LXX, mărturisește: „Judecat-ai, Doamne, dreptățile sufletului meu, răscumpărat-ai viața mea [ἐλυτρώσω τὴν ζωήν μου]”. Și prin viața lui se referă la sufletul său. Pe când Sfântul David, în Ps. 30, 6, mărturisește: „Răscumpăratu-m-ai [ἐλυτρώσω με], Doamne, Dumnezeul adevărului [Κύριε ὁ Θεὸς τῆς ἀληθείας]”. În Ps. 70, 23 se vorbește despre răscumpărarea sufletului ca despre o realitate trăită, experiată. Iar în Ps. 73, 2 se vorbește despre răscumpărarea muntelui Sionului, care e o profeție despre răscumpărarea Bisericii, adică a celor credincioși de astăzi. Și pe cei pe care El îi răscumpără, prin mila Lui, din robia demonilor, îi păzește nevătămați în Biserica Sa.


[1] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.

Opera Sfântului Ierarh Gregorius de Tours

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Cursuri
de teologie ortodoxă
(vol. 1)

*

Opera Sfântului Ierarh Gregorius de Tours

În Patrologia Latina, vol. al 71-lea îi este dedicat Sfântului Ierarh Georgius Florentius Gregorius [30 noiembrie c. 538 – 17 noiembrie 594], Episcopul de Turonensis[1], care astăzi este orașul Tours din vestul Franței[2]. Și în acest volum ni se indică 7 opere ale Sfântului Gregorius, iar despre alte 6 opere ni se spune că îi sunt „atribuite” lui[3].

Cele 7 opere ale Sfântului Ierarh Gregorius din PL 71 sunt următoarele:

1. Historiæ ecclesiasticæ francorum libri decem [Istoria bisericească a francilor (în) 10 cărți], col. 161-572;

2. Historia francorum epitomata [Istoria francilor rezumată], col. 573-604;

3. Libri miraculorum libri duo [Cărțile minunilor (în) două cărți], col. 705-828. Prima carte se numește De gloria Beatorum Martyrum [Despre slava Fericiților Mucenici] și e formată din 107 capitole, col. 705-800, pe când a doua carte se numește De passione, virtutibus et gloria Sancti Juliani Martyris [Despre pătimirea, virtuțile și slava Sfântului Mucenic Julianus], care a pătimit pe 28 august 304[4], col. 801-828. Viața Sfântului Julianus e în 50 de capitole;

4. De gloria Beatorum Confessorum [Despre slava Fericiților Mărturisitori], o carte în 112 capitole, col. 827-910;

5. Epistola in quatuor libris de virtutibus Sancti Martini Episcopi [Epistola în 4 cărți despre virtuțile Sfântului Episcop Martinus (de Tours)], col. 913-1008;

6. Vitæ Patrum seu Liber de vita quorumdam Feliciosorum [Viața Părinților sau Carte despre viața celor Fericiți], în 20 cap., col. 1009-1096;

7. Fragmenta commentarii in Psalmos [Fragmente (din) comentariul la Psalmi], col. 1097-1098.

Celelalte 6, „atribuite” lui, sunt:

1. Præfatio in librum miraculorum Beati Andreæ Apostoli [Prefață la cartea minunilor Fericitului Apostol Andreas], col. 1099-1102;

2. Liber de passione, virtutibus et gloria Sancti Juliani Martyris [Carte despre pătimirea, virtuțile și slava Sfântului Mucenic Julianus], col. 1103-1106;

3. In vitam Sanctorum septem dormientium [Despre viața celor 7 Sfinți adormiți], col. 1105-1118;

4. Incipit prologus in Vitam Beati Maurilii Episcopi et Confessoris [Începutul prologului de la Viața Fericitului Episcop și Mărturisitor Maurilius[5]], col. 1117-118;

5. Antiphona de Sanctis Medardo et Gildardo Episcopis [Antifonul Sfinților Episcopi Medardus și Gildardus], pomeniți pe 8 iunie, col. 1117-1118;

6. Vita Sancti Aridii Abbatis [Viața Sfântului Stareț Aridius], col. 1119-1150.

Au fost publicate recent, în limba engleză, trei traduceri din Sfântul Gregorius de Tours:

1. Gregory of Tours, Glory of the Martyrs [Slava Mucenicilor], translated with an introduction and notes by Raymond Van Dam, col. Translated Texts for Historians, vol. 4, Pub. Liverpool University Press, Liverpool, 2004, 117 p.;

2. Gregory of Tours, Glory of the Confessors [Slava Mărturisitorilor], translated with an introduction and notes by Raymond Van Dam, col. Translated Texts for Historians, vol. 5, Pub. Liverpool University Press, Liverpool, 2004, 98 p.;

3. Gregory of Tours, Life of the Fathers [Viața Părinților], translated with introduction and notes by Edward James, second edition, Pub. Liverpool University Press, Liverpool, 2007, 142 p.

În limba română avem Sfântul Grigorie de Tours, Vita Patrum.Viața Părinților, cu o introd. de Părintele Serafim Rose, ilustrații de Părintele Damaschin, trad. din lb. engl. de Petrișor Ilina, Ed. Sofia & Cartea ortodoxă, București, 2004, 366 p.

Tot recent s-a publicat cartea A Companion to Gregory of Tours, in col. Brill’s Companions to the Christian Tradition, vol. 63, edited by Alexander Callander Murray, Pub. Brill, Leiden | Boston, 2015, 667 p. Și în această ultimă carte citată, opera Sfântului Gregorius de Tours e următoarea:

1. De cursu stellarum [Despre cursul stelelor],

2. Liber in gloria Confessorum,

3. Liber in gloria Martyrum,

4. Libri historiarum X,

5. Liber de miraculis Beati Andreae Apostoli,

6. Passio Sanctorum Martyrum septem dormientium,

7. In Psalterii tractatum commentarius,

8. Liber de passione et virtutibus Sancti Iuliani Martyris,

9. Libri i-iv de virtutibus Sancti Martini Episcopi,

10. Liber Vitae Patrum[6].

Capitolul 1 al cărții A Companion to Gregory of Tours [Un companion[7] al Sfântului Gregorius de Tours] a fost scris de Martin Heinzelmann și se numește Gregory of Tours: The Elements of a Biography [Gregorius de Tours: Elementele unei biografii][8]. Și acesta ne spune că Istoria bisericească a francilor are 443 de capitole[9].

Al 3-lea capitol al cărții a fost scris de Alexander Callander Murray. Și acesta afirmă că Sfântul Gregorius și-a terminat Istoria bisericească în 594, pe când avea 21 de ani de episcopat și care este și anul adormirii sale[10].

Walter Goffart, citându-l pe Bruno Krusch, ne spune că Sfântul Gregorius și-a intitulat cartea De cursibus ecclesiasticis [Despre cursurile bisericești]. Și ea a fost publicată în 1853 sub numele De cursu stellarum, după un singur manuscris, lipsind numele autorului[11]. Barbara Obrist ne dă însă o listă de 10 manuscrise ale cărții De cursibus ecclesiasticis[12].

Sfântul Gregorius de Tours a fost Episcop între 573-594 și e pomenit pe 17 noiembrie[13].


[1] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Gregory_of_Tours.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Tours.

[3] PL 71, pagina de cuprins.

[4] PL 71, col. 801, n. a.

[5] E vorba de Sfântul Maurilius, Episcopul de Mediolanensis, cf. PL 71, col. 1117.

[6] A Companion to Gregory of Tours, ed. cit. supra, p. XIV.

[7] Un însoțitor în călătorie.

[8] A Companion to Gregory of Tours, ed. cit. supra, p. 7.

[9] Idem, p. 8.

[10] Idem, p. 63.

[11] Walter Goffart, The Narrators of Barbarian History [Povestitorii istoriei barbare] (A.D. 550-800). Jordanes, Gregory of Tours, Bede, and Paul the Deacon, Pub. Princeton University Press, Princeton, 1988, p. 131.

[12] Barbara Obrist, Les manuscrits du «De cursu stellarum» de Grégoire de Tours et le manuscrit, Laon, Bibliothèque municipale 422, en rev. Scriptorium, 2002, 56-2, p 336-341.

A se vedea: https://www.persee.fr/doc/scrip_0036-9772_2002_num_56_2_1967.

[13] Cf. https://orthodoxwiki.org/Gregory_of_Tours.

Sfântul Profet Miheas și cartea sa

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Cursuri
de teologie ortodoxă
(vol. 1)

*

Sfântul Profet Miheas și cartea sa

1. Numele său

În grafie greacă, numele Sfântului Profet vechitestamentar este Μιχαίας [Miheas][1] și este pomenit pe 14 august[2]. Pentru că, în grafie ebraică, numele său este ‎מִיכָה [Mikah][3]. Și Mikah e forma prescurtată a numelui  מִיכָיְהוּ [Mikaihu][4], care înseamnă „Cine este ca Yah?”[5]. Iar Yah e forma prescurtată de la Yahweh[6] [יַהְוֶה][7], de la numele lui Dumnezeu. Așadar, numele său înseamnă: „Cine este ca Dumnezeu?”, fiind un nume teoforic. Și numele teoforice sunt cele care poartă în ele numele lui Dumnezeu[8].

2. Despre viața sa

Sfântul Profet Miheas a trăit în Ierusalim între 748-696 î. d. Hr.[9], adică timp de 52 de ani. În timpul împăraților Ioatam [Ἰωαθάμ], Ahaz [Ἀχάζ] și Ezechias [Ἐζεκίας] [Mih. 1, 1, LXX]. A fost din seminția lui Iudas, născându-se în localitatea Μορασθῆ [Morasti][10]. În WTT, locul de naștere al Sfântului Miheas este מֹּ֣רַשְׁתִּ֔י [Moraști] [Mik. 1, 1, WTT]. E vorba de מוֹרֶשֶׁת גַּת [Moreșet Gat], care era un oraș din Iudas, fiind situat în regiunea Șefelah [שְּפֵלָה], între Tel Lakiș și Achziv[11].

Sfântul Miheas a profețit aproape de vremea în care a profețit și Sfântul Isaias și a prevestit distrugerea Samariei[12]. A fost contemporan cu Sfinții Profeți Isaias, Amos și Osie. Iar Sfântul Profet Ieremias, care a profețit la circa 30 de ani după Sfântul Miheas, știa că Miheas a fost din Morasti și că a profețit în timpul lui Ezechias[13].

Sfântul Miheas a fost prins și omorât prin spânzurare în timpul împăratului Ioram [Ἰωράμ]. Rudele sale i-au luat trupul și l-au îngropat în Morasti, în localitatea sa natală[14]. Sfintele sale Moaște au fost aflate, prin descoperire dumnezeiască, în timpul Sfântului Împărat Teodosios cel Mare, dimpreună cu Sfintele Moaște ale Sfântului Profet Amvacum[15].

În Mineiul pe august, ediția 1894, românească, ni se spune că Sfântul Miheas a profețit 84 de ani și a trăit cu 660 de ani înainte de nașterea Domnului. Și el a fost omorât de Ioram, fiul lui Ahaab, prin spânzurare[16].

Sfântul Epifanios al Ciprului, în ΠΕΡΙ ΤΩΝ ΠΡΟΦΗΤΩΝ, ΠΩΣ ΕΚΟΙΜΗΘΗΣΑΝ ΚΑΙ ΠΟΥ ΚΕΙΝΤΑΙ [Despre Profeți: cum au murit și cum au fost îngropați], ne spune că Sfântul Profet Miheas s-a născut în Morati [Μωραθεὶ], din seminția lui Efraim, a fost omorât în timpul lui Ioram, fiul lui Ahaab, și a fost înmormântat la Morati[17].

3. Cartea sa profetică

În LXX, cartea Sfântului Miheas e situată între cea a lui Amos și cea a lui Ioil, pe când în WTT e între Ionah [יוֹנָ֥ה] și Nahum [נַח֖וּם]. În LXX, cartea Sfântului Miheas are 7 capitole, care sunt formate din 105 versete (16 + 13 + 12 + 14 + 14 + 16 + 20). Și Sfântul Miheas „a văzut pentru Samaria și pentru Ierusalim [εἶδεν περὶ Σαμαρείας καὶ περὶ Ιερουσαλημ]” [Mih. 1, 1, LXX], adică a avut vedenie pentru ele. Iar cine are vedenii, acela vede cu adevărat, pentru că primește descoperiri de la Dumnezeu.

Sfântul Miheas a profețit faptul că „Domnul iese din locul Său [Κύριος ἐκπορεύεται ἐκ τοῦ τόπου Αὐτοῦ] și va coborî [καὶ καταβήσεται] și va încăleca peste înălțimile pământului [καὶ ἐπιβήσεται ἐπὶ τὰ ὕψη τῆς γῆς]” [Mih. 1, 3, LXX]. Domnul a ieșit din transcendența Sa, pentru că S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră. El a coborât până la noi, pentru că S-a întrupat și S-a făcut om, dar a rămas nedespărțit de Tatăl și de Duhul după dumnezeirea Lui. În coborârea Lui la noi, El a rămas nedespărțit de Tatăl și de Duhul Sfânt. Pentru că El este Dumnezeu și om.

Fiul a coborât, S-a făcut om, dar, prin înălțarea Sa cu trupul la cer, de-a dreapta Tatălui, El a încălecat peste înălțimile pământului și ale întregii creații.

Coborârea Lui la noi se vede și în Mih. 1, 9: „pentru că a venit până la Iudas și a atins până la poarta poporului Meu, până la Ierusalim”. Domnul a propovăduit în Ierusalim, dar a fost răstignit în afara cetății. Așa după cum El Însuși profețise: „Dar [δὲ], mai întâi [πρῶτον], este de trebuință [ca] El să pătimească multe [δεῖ Αὐτὸν πολλὰ παθεῖν] și să fie aruncat afară de neamul acesta [καὶ ἀποδοκιμασθῆναι ἀπὸ τῆς γενεᾶς ταύτης]” [Lc. 17, 25, BYZ]. Afară din cetate.

Ierusalimul și Samaria apar în 1, 1. Apoi în 1, 5. Apar, deopotrivă, și Iacov și Israil [1, 5; 2, 7; 2, 12; 3, 1; 3, 8 etc]. Bitleemul [Βηθλεεμ] e casa lui Efrata [Εφραθα] [Mih. 5, 1]. În limba ebraică, בֵּית לֶחֶם [Bet Lehem] este Casa Pâinii[18]. Pentru că Pâinea cea adevărată este „pâinea cea vie, care s-a coborât din cer” [In. 6, 51, BYZ], adică Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Tatălui, Care ni Se dă nouă ca Mâncare și Băutură euharistice. Iar אֶפְרָתָה [Efratah] este la 12 kilometri sud de Ierusalim, între Bitleem și Hebron [חֶבְרוֹן][19].

Profeția hristologică de la Mih. 5, 1, în LXX, arată astfel: „Și tu [καὶ σύ], Bitleeme [Βηθλεεμ], casa lui Efrata [οἶκος τοῦ Εφραθα], împuținat ești a fi în[tre] miile lui Iudas [ὀλιγοστὸς εἶ τοῦ εἶναι ἐν χιλιάσιν Ιουδα]. [Dar] din tine Mie Îmi va ieși a fi întru stăpânitor în Israil [ἐκ σοῦ Μοι ἐξελεύσεται τοῦ εἶναι εἰς ἄρχοντα ἐν τῷ Ισραηλ] și ieșirile Lui [sunt] dintru început, din zilele veacului [καὶ αἱ ἔξοδοι Αὐτοῦ ἀπ᾽ ἀρχῆς ἐξ ἡμερῶν αἰῶνος]”.

Când Irodis a vrut să știe unde are să Se nască Hristos [Mt. 2, 4], arhiereii și cărturarii i-au spus: „Ἐν Βηθλεὲμ τῆς Ἰουδαίας [În Bitleemul Iudeii]” [Mt. 2, 5, BYZ]. Pentru că știau de la Sfântul Miheas. Iar Domnul este Stăpânitorul tuturor popoarelor și nu doar al Israilului! Însă El S-a născut după umanitatea Sa în Israil, iar ieșirea Lui este întruparea Sa. Dar când Sfântul Miheas vorbește, în același loc, la 5, 1, despre „ieșirile Lui” de la începutul creației, se referă la revelațiile Sale față de Sfinții Lui. Căci începând cu Sfinții Protopărinți Adam și Eva, Domnul S-a descoperit Sfinților Lui în mod extatic. El le-a vorbit în slava Lui și i-a învățat cele ale Sale.

Sintagma „pământul lui Nevrod [τὴν γῆν τοῦ Νεβρωδ]” apare în Mih. 5, 5, LXX. Prima apariție textuală în LXX a lui Nevrod e în Fac. 10, 8. Are 4 apariții textuale în LXX: Fac. 10, 8; 10, 9; I Cron. 1, 10 și Mih. 5, 5.

În Fac. 10, 8, LXX ni se spune: „Iar Hus a născut pe Nevrod [Χους δὲ ἐγέννησεν τὸν Νεβρωδ]. [Și] acesta a început a fi uriaș pe pământ [οὗτος ἤρξατο εἶναι γίγας ἐπὶ τῆς γῆς]”. În WTT, Nevrod este ‎נִמְרֹ֑ד [Nimrod], iar Hus este Kuș [כ֖וּשׁ] [Bereșit 10, 8]. În VUL, în Fac. 10, 18, avem Nemrod și Chus. KJV a preluat Nimrod și Cush.

Dealurile trebuie să asculte „judecata Domnului [τὴν κρίσιν τοῦ Κυρίου]” [Mih. 6, 2, LXX]. Cei care se cred „înalți”, care se cred „Drepți”, care se cred „verticali” trebuie să se pocăiască și să se pregătească de judecata Domnului. Căci judecata Lui e dreaptă și desăvârșită. Iar „glasul Domnului [în] cetate va fi chemat [φωνὴ Κυρίου τῇ πόλει ἐπικληθήσεται] și va mântui [pe cei care] se tem de numele Său [καὶ σώσει φοβουμένους τὸ ὄνομα Αὐτοῦ]” [Mih. 6, 9, LXX]. Pentru că Domnul îi mântuie în mod personal pe oameni. Și glasul Domnului va fi chemat în cetatea sufletului nostru, pentru ca să ne călăuzească pe noi spre tot lucrul cel bun. Fiindcă mântuirea noastră ține de frica de Dumnezeu, ține de evlavia față de El, ține de relația reală cu El.

În 7, 18, LXX, în antepenultimul verset al cărții sale, Sfântul Miheas întreabă: „Cine [este] Dumnezeu precum [ești] Tu [τίς Θεὸς ὥσπερ Σύ], scoțând nedreptățile [ἐξαίρων ἀδικίας] și covârșind neevlaviile celor rămași ai moștenirii Tale [καὶ ὑπερβαίνων ἀσεβείας τοῖς καταλοίποις τῆς κληρονομίας Αὐτοῦ]?”. Cine este Dumnezeu Preamilostiv ca Tine? Și „nu a ținut întru mărturie urgia Sa [οὐ συνέσχεν εἰς μαρτύριον ὀργὴν Αὐτοῦ], că[ci] voitor de milă este [ὅτι θελητὴς ἐλέους ἐστίν]” [Mih. 7, 18, LXX]. Și simțim mila Lui în fiecare clipă a vieții noastre. Pentru că El ne iartă îndelung și ne așteaptă îndelung îndreptarea noastră.

4. Comentarii patristice la cartea Sfântului Profet Miheas

Sfântul Chirillos al Alexandriei, care e pomenit pe 9 iunie[20], are un comentariu la Sfântul Miheas, publicat în PG 71, col. 639-776. Și aici el spune că Sionul era tipul Bisericii[21]. Că El indica în mod tainic Biserica creștină. Pe când „muntele Domnului [τὸ ὄρος τοῦ Κυρίου]” de la 4, 1 este tot Biserica lui Dumnezeu.

Sfântul Teodoritos al Cirosului are și el un comentariu la Sfântul Miheas: în PG 81, col. 1741-1786. Unde ne spune că Sfântul Miheas a profețit pe când a profețit și Sfântul Osie[22].

Traducerea latină a cărții Sfântului Miheas, făcută de Sfântul Hieronymus, este în PL 28, col. 1043-1050. Pe când comentariul său la Sfântul Miheas, în două cărți, e în PL 25, col. 1151-1230. Pentru Sfântul Hieronymus, numele de Miheas înseamnă smerenie [humilitas][23], pe când Morasthi înseamnă moștenitor [haeredem][24]. A doua carte a comentariului său începe de la Mih. 4, 8[25].

Ephrata înseamnă cel care vede[26] sau purtător de rod[27]. Căci cel care vede prin slava lui Dumnezeu, acela e purtător de Dumnezeu. Pentru că are în sine roadele cele duhovnicești ale virtuților.

Balac înseamnă lins, pe când Moab: apa părintească[28]. Balaam înseamnă poporul este deșert, pe când Beor înseamnă în piele. Galgala înseamnă învolburat[29]. Ebraicul Ammi înseamnă poporul meu[30], pe când Tiros înseamnă fortificație[31]. Pentru că Sfântului Cuvios Hieronymus îi plăcea să explice numele din Scriptură, așa după cum îmi place și mie.


[1] Cf. Miheas 1, 1, LXX.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/370/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. Mikah 1, 1, WTT.

[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Micaiah și https://he.wikipedia.org/wiki/מיכיהו_בן_ימלה.

[5] Philip Peter Jenson, Obadiah, Jonah, Micah. A Theological Commentary, in col. Library of Hebrew Bible/ Old Testament Studies, vol. 496, Pub. T & T Clark, New York, London, 2008, p. 103.

[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jah.

[7] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Tetragrammaton.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Theophoric_name.

[9] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/370/sxsaintinfo.aspx. [10] Ibidem.

[11] Cf.  https://en.wikipedia.org/wiki/Moresheth-Gath, https://en.wikipedia.org/wiki/Shfela, https://en.wikipedia.org/wiki/Tel_Lachish și https://en.wikipedia.org/wiki/Achziv.

[12] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/370/sxsaintinfo.aspx.

[13] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Micah_(prophet).

[14] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/370/sxsaintinfo.aspx.

[15] Cf. https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-prooroc-miheia.

[16] Mineiul lunii august, ed. BOR 1894, p. 154.

[17] PG 43, col. 408.

[18] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Bethlehem.

[19] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Efrat și https://en.wikipedia.org/wiki/Hebron.

[20] Ziua când am scris acest curs. Astăzi e 9 iunie 2019, o zi de duminică, cu mult soare.

[21] PG 71, col. 644.

[22] PG 81, col. 1741.

[23] PL 25, col. 1151.

[24] PL 25, col. 1152.

[25] PL 25, col. 1190.

[26] PL 25, col. 1197.

[27] PL 25, col. 1198.

[28] PL 25, col. 1209.

[29] PL 25, col. 1209.

[30] PL 25, col. 1213.

[31] PL 25, col. 1224.

Curs de Teologie Dogmatică Ortodoxă

În format video, în limba engleză și cu subtitrare în limba română.

Cursul 1. Căutarea credinței. Conferențiază Prof. David Frost.

Cursul 2. Dumnezeu Sfânta Treime. Conferențiază Fr. Demetrios Bathrellos.

Cursul 3. A fi om: a trăi plenar! Conferențiază Dr. Christine Mangala Frost.

Cursul 4. De ce a venit Iisus la noi? Conferențiază Gladys Bland.

Cursul 5. Mântuirea în Hristos. Conferențiază ÎPS Kallistos Ware.

Cursul 6. Duhul Sfânt. Conferențiază Fr. Michael Harper.

Cursul 7. Ce este Biserica pe pământ? Nu e Dumnezeu de ajuns? Conferențiază Fr. Michael Harper.

Nu avem cursurile 8-12.

Un curs aplicat, pe problemele existente.

Care s-a născut din nevoia reală de a da răspunsuri.

Pentru că cel mai adesea trebuie să răspundem la contestări sau la întrebări prostuțe, copilărești (din perspectiva cugetării teologice)…dar singurele care ni se pun.

Dacă vreți să conferențiați…faceți-vă temele ca Ioan Vlăducă!

Cred, în urma vizionării acestei file video, că plecarea lui de la București în Moldova e providențială…și ar trebui să se „molipsească” și cei de acolo de atenție și de muncă de cercetare înainte ca să vorbească public.

Mai pe scurt nu mai merge cu basme, cu amintiri din copilărie la conferințe…ci, dacă vrem să fim luați în seamă, la modul serios, trebuie să ne pregătim asiduu tema, cu bibliografie vastă…ca să nu mai fim nevoiți să scoatem „adevăruri” din burtă.

Felicitările mele pentru pregătire, prezentare, ținută academică…în ciuda faptului că Ioan Vlăducă nu are „titluri academice”!