Liniștea grabei

Graba face parte din lumea noastră, pentru că trăim în lumea vitezei accelerate. Suntem nevoiți să ne grăbim, pentru ca să nu pierdem ritmul vieții cotidiene. Dar graba exterioară n-are nimic de-a face cu viața duhovnicească, cu viața noastră intimă, unde tăcerea, liniștea, atenția, lipsa de grabă înseamnă odihna noastră continuă. Pentru că, dacă te grăbești trupește și mental, dar nu și duhovnicește, le faci pe toate rapid, cu profesionalism, dar fără a te împrăștia interior.

Și am să vă spun cum se face acest lucru! Știu că mâine trebuie să slujesc Dumnezeiasca Liturghie și apoi am o Înmormântare sau o Nuntă. Dacă știu că până la ora 14 sau 16 sunt plecat la Biserică, nu îmi impun alt program interior, ci sunt cu totul acolo. Și mă odihnesc duhovnicește în slujire, în cântare, în rugăciune. Dacă am momente de respiro, mai discut, mai citesc, mai scriu, mai sfătuiesc pe cineva, pentru că am timp pentru asta. Dar eu pot să stau la Slujbă sau să aștept o Slujbă, pentru că nu mă agit interior, nu îmi cer să fac interior altceva decât fac. Pentru că știu că atunci când termin cu statul la Biserică, eu trebuie să mă întorc acasă, unde am munca mea de scriitor și treburi casnice. Și trebuie să ajung întărit duhovnicește, adunat în mine însumi, pentru ca să le fac și pe cele de acasă.

Căci oboseala noastră multă nu vine din muncă în primul rând, ci din împrăștierea minții și din lipsa de odihnă duhovnicească. Dacă la muncă ne-am vedea de ceea ce muncim, dar și de odihna noastră interioară, rugându-ne când și când, cugetând la cele dumnezeiești, n-am veni acasă moleșiți, ci întăriți. Pentru că pacea, iubirea, iertarea, recunoștința, mulțumirea adusă lui Dumnezeu sunt aripile cu care zburăm peste toate grijile și necazurile.

Da, demonii ne învăluie cu griji și frici deșarte, cu lucruri imaginare! Ne fac să ne ocupăm mintea cu probleme care nu țin de noi, cu lucruri care nu se vor petrece în viața noastră. Visările noastre păcătoase și certurile interioare cu alții sunt oboseala noastră propriu-zisă. De aceea, rugăciunea e secera care taie visările și luptele interioare, pentru că ea ne oprește gândurile. Și când te rogi lui Dumnezeu cum poți și cum simți, atunci ieși din lumea paralelă a gândurilor și stai înaintea Lui. Stai cu tot ceea ce ești. Și în marea chemare a Lui și smerire în fața Sa, noi primim toată pacea Lui, toată bunătatea, toată încrederea, pentru că El e cu noi.

Și pacea interioară e împreuna noastră viață cu Dumnezeu, care nu ne oprește din obligațiile noaste cotidiene, ci ne susține din interior. Ea e taina noastră, e puterea muncii noastre, e atenția noastră la toate detaliile vieții. Căci noi le facem pe toate împreună cu Dumnezeu, cu Stăpânul vieții noastre, de aceea toate au rost, au legătură interioară, au coerență.

Ca să muncești bine trebuie să mănânci bine. Și când mănânci bine, sănătos, calitativ, atunci înțelegi logica interioară a creației. Pentru că marea creație are nevoie de un aport sporit de mâncare bună. Dar, când postești, atunci înțelegi logica dumnezeiască a ascezei: simplificarea interioară. Căci, pe lângă slăbirea trupească și întinerirea interioară, postul ne simplifică mental și duhovnicește, umplându-ne de slava lui Dumnezeu. Postul e tasarea duhovnicească a sufletului, așa cum se tasează asfaltul ca să fie lin, să fie o șosea de viteză. Și când simți că ești tot mai slăbit trupește din cauza postului și mintea ți se aprinde de rugăciune, atunci simți duhovnicește cât de mic, cât de neputincios, cât de infim ești. Și toată greutatea ascezei se prăbușește peste tine ca un camion peste un gândac și te umple de umilință, de smerenie, de abisala conștiință a păcătoșeniei tale.

Căci, la urma urmei, asceza nu e pentru ca să te îngrași interior cu bune păreri despre tine însuți, ci să te strivești interior, să te cobori în adâncul tău, să recunoști cine nu ești tu. Și în adâncul recunoașterii de sine Se coboară Dumnezeu întru slava Lui, ca să fie în noi și cu noi. Și El, marea noastră taină și împlinire, e odihna și lipsa noastră de grabă, deși, în aparență, și noi ne grăbim ca toți ceilalți. Dar graba noastră e o adâncă afundare în pace. Graba noastră e o eficiență enormă bazată pe o întărire dumnezeiască enormă. Căci noi ne grăbim ca lumea, ca lumea noastră, dar stăm pe loc, cu Dumnezeul nostru, Cel care ține toate și mișcă toate. Nu ne grăbim interior, adică nu ne pierdem în gânduri, în visări, în lupte interioare cu alții, ci omorâm orice grabă în noi, ca să fim mereu cu El. Și mintea noastră zbârnâie, mâinile noastre sunt agile, ne mișcăm repede, dar nu ieșim din odihna noastră. Ci în ea trăim clipă de clipă, dimpreună cu Dumnezeul nostru, Care e rădăcina întregii noastre vieți duhovnicești.

Ce înseamnă a fi Părinte

Când ești mic și ești umplut de daruri de părinții și de bunicii tăi nu știi reala valoare a darurilor. Pentru că atunci crezi că ele ți se cuvin. Că ți se vor da daruri toată viața. Dar viața nu îți oferă daruri pe toate drumurile! Când nu mai sunt cei care te iubeau și te îmbrățișau în chip și fel prin darurile lor, atunci înțelegi cât de rare, cât de mari și de unice sunt darurile din viața ta.

Tot la fel, când stai pe lângă un mare Preot și Duhovnic, pe lângă un Sfânt, pe lângă un geniu al literaturii, pe lângă un mare și generos om, crezi că binele lui se va revărsa veșnic peste tine. Dar vine o clipă când el pleacă, se duce, nu mai este…și atunci simți cât de nerecunoscător și de insensibil ai fost tu cu el. Cât de puține lucruri ai făcut tu pentru liniștea, pentru odihna lui. Pentru că ai crezut că el va vorbi, va scrie, va sluji, te va îmbrățișa la nesfârșit, fără ca tu să îi dai nimic la schimb.

E uluitoare lipsa noastră de înțelegere. E tristă orbirea noastră. Atât de orbi…și atât de aproape de măreție! Stai față în față cu măreția oamenilor lui Dumnezeu și nu înțelegi nimic din ea. Dar nevederea e consecința păcatelor noastre. Pentru că nu ne pasă de noi și de oameni, pentru că nu ne pasă de dimensiunea veșnică a existenței noastre, nu vedem de niciun fel ceea ce stă în fața noastră.

Iar Părintele duhovnicesc, cel care te hrănește cu adevărat în viața aceasta, e cel care îți vorbește și despre ceea ce îți trebuie, dar și despre ceea ce te depășește cu mult. E cel care îți vorbește despre starea ta, arătându-ți unde ești, dar și despre cel care vei fi, despre cel care trebuie să fii. Părintele dat ție de Dumnezeu e viața ta, e liniștea ta, e mântuirea ta. Căci tu nu ai nevoie, în mod real, de toate sfaturile din lume, ci de ceea ce ai nevoie în mod neapărat. De ceea ce ai nevoie în mod real, pentru ca să începi să devii tu însuți. Sfaturile de la Dumnezeu sunt toate bune, dar numai unele te lovesc adânc în conștiința ta. Și cele care te rănesc duhovnicește, care te umplu de pocăință, acela te fac să te naști în viața cu Dumnezeu.

Tu ești cineva, ai un scop anume în viață, dar nu știi prea bine de unde să începi. Ce să faci mai întâi…Iar rolul Părintelui duhovnicesc e acela de a te pune în fața faptului de a merge pe propriile tale picioare în viața cu Dumnezeu. El îți arată cum te poți tu pocăi, cum poți răbda, cum te poți curăți, cum te poți ruga, cum te poți lăsa în mâna lui Dumnezeu. El nu te face o clonă a lui, pentru că atunci te-ar distruge, ți-ar omorî unicitatea, ci sparge carapacea ta, a nevederii de sine, prin sfaturile și rugăciunile și iubirea pentru tine, pentru ca să te cunoști pe tine însuți. Căci tu asta trebuie să faci: să ajungi la modul tău personal de-a trăi, de-a te nevoi, de a-I sluji lui Dumnezeu, de a te împlini în vocația ta.

Părintele duhovnicesc îți face operație pe suflet, pentru ca tu să te vezi cu adevărat. Să îți vezi căderea ta, dar și potențele tale. Potențele tale au nevoie de luarea lor în serios. Și nu te poți osteni pentru vocația ta până ce nu te umpli de pocăință pentru păcatele tale. Căci, ca să ieși din groapa ta, a morții tale interioare și să începi să creezi, să îți împlinești scopul pentru care te-ai născut, trebuie să fii înviat de Dumnezeu din Iadul tău.

Și cel care te duce spre învierea ta din morți și te face viu prin sfintele sale rugăciuni e Părintele tău, Părintele inimii tale, cel ce te povățuiește spre viața veșnică. Și el te scoate din Iad și te pune pe picioarele tale și te întărește în viața cu Dumnezeu și tu începi tot mai mult să mergi pe picioarele tale. Începi să ai mersul tău interior, începi să ai cadență ascetică.

Însă, când nu mai e cel care te-a născut și te-a întărit în viața cu Dumnezeu, atunci înțelegi ce e singurătatea abisală. Ce e reala necomunicare. Pentru că rar mai găsești oameni cu care să vorbești despre abisurile tale și care să ți le vadă. Căci, ca să povățuiești pe cineva într-un lucru anume, trebuie mai întâi să îi vezi abisurile. Și atunci, numai atunci, când nu mai ai ochi reali să te vadă, înțelegi ce înseamnă a fi pe fundul oceanului, deși tu ești în ochii lor, care nu te pot înțelege[1].


[1] Terminat la 19. 40, în zi de sâmbătă, pe 11 noiembrie 2023. După ce am publicat a 228-a carte TPA, Bucuria comuniunii (vol. 12). Înainte de masa de seară.

Confesiunea de la Craiova, 29 noiembrie 2022

Iubiții mei confrați,

în articolul meu, trimis coparticipanților la acest Simpozion, am început cu afirmația că mi-am făcut Teza Doctorală ca pe o lucrare autobiografică. Și am lăsat lucrul acesta neexplicat. Pentru că, luminat de Dumnezeu, atunci când am scris-o, mi-am zis: „Hai să fiu confesiv!…Căci acolo și așa n-o să fie niciunul care să zică lucrurilor pe nume”. Adică, vă rog să ne urcăm în cer!

Și am să vă vorbesc despre 4 vederi dumnezeiești ale mele pentru a face acest lucru: pentru a ne urca în cer, de unde vine fundamentul teologiei. Prima: de la 17 ani, a doua: de la 18 ani, iar a 3-a și a 4-a din ziua de 17 septembrie 2005, când am fost făcut Preot, apoi Duhovnic.

Prima, cea de la 17 ani, s-a petrecut așa: După ce devorasem biblioteca Profesoarei mele de Biologie, ea mi-a zis: „Vrei să te duc la cineva interesant pentru tine?”. Și eu i-am zis: „Cum să nu!”. Și mă trimite la un fost deținut politic, închis în mai multe închisori comuniste, unde și-a sfințit viața, pentru ca să vorbesc cu el. Și Profesoara mea m-a trimis la casa lui – căci el avea și casă și apartament – și eu ajung la el la poartă…Iar Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu – cel care îmi va fi Părintele meu duhovnicesc pentru 10 ani de zile, eu fiind singurul lui ucenic și moștenitorul operei sale manuscrise –, a ieșit din casă…Și eu eram la distanța de nici 10 metri de el. Și, în locul lui, din cer și până în pământ, am văzut un stâlp de lumină dumnezeiască, care m-a zdrobit cu totul. Căci eu eram la poartă, cu nesimțirea mea și cu ideea că „am” cunoaștere teologică, pentru că eram seminarist „tare” de 17 ani, și vederea aia m-a făcut ghem…Pentru că mi-am dat seama că în fața acestui om dumnezeiesc, eu nu trebuie să am niciodată nesimțirea să cred că știu lucruri teologice în fața lui. Căci mi-am dat seama că acest om dumnezeiesc, dacă Dumnezeu mi l-a descoperit în felul acesta atât de copleșitor, mi l-a arătat pentru ca eu să-i fiu un ucenic credincios întru toate. Asta s-a întâmplat la 17 ani!

Datorită sfintelor lui rugăciuni, la 18 ani, am avut o altă vedenie, despre care am să vă vorbesc. Iar pentru mine ucenicia a însemnat comentarii pe texte. Dânsul era Profesor de Engleză. Iar noi amândoi, în Academia duhovnicească de la Turnu Măgurele, adică în aceea din casa sa, în comparație cu Școala de la Păltiniș, noi am făcut comentarii pe Dumnezeiasca Scriptură, pe opera lui, pe care am publicat-o integral, și are 2.429 de pagini în ediția TPA, pe Sfinții Părinți, pe filosofi, pe artiști, pe toată lumea mare, atâta timp cât eu, pe atunci, scriam poezie și proză, citeam mult, mă nevoiam ascetic la modul extenuant, dar, în același timp, eram un banal seminarist la Turnu Măgurele…

Și, la 18 ani, pe când citeam Filocalia a 2-a, pe Sfântul Maximos Mărturisitorul, într-o mizeră cameră de cămin, unde eram vreo 5-6 în cameră, stând la masă și citind, am avut o vedere extatică, care nu știu cât a durat, dar nimeni din cameră n-a sesizat nimic. Deci n-am căzut de pe scaun, pentru că citeam la masă, pe scaun, nici nu s-a petrecut ceva aparte în exteriorul meu, pentru că nimeni n-a remarcat nimic. Așa că puteam să tac din gură, că tot filosof rămâneam, pentru că nu s-a prins nimeni. Și atunci am văzut Împărăția lui Dumnezeu ca pe o mare de oglinzi dumnezeiești! În care am simțit și am înțeles dumnezeiește, imediat ce am început să le văd, că acele oglinzi dumnezeiești erau Sfinții Îngeri și Sfinții lui Dumnezeu. Și ei comunicau cu mine într-un mod direct în vedenie, fără cuvinte, fără nimic, pentru că mă încredințau tainic, interior, despre cine sunt ei. Căci aceste oglinzi preasfinte îmi vorbeau interior, fără cuvinte, și mă străluceau dumnezeiește, învățându-mă lucruri dumnezeiești. Iar când am ieșit din această vedenie, care nu știu cât a durat, cineva din cameră mi-a zis: „Băi, trebuie să mergem la masă!”. Era vorba de masa la cantină, pentru că era pe la prânz. Și când am ieșit din starea extatică, nu mi-am dat seama că avusesem o vedenie și că ea s-a terminat. Numai după vreo 20 de minute am înțeles această minune ce s-a petrecut cu mine. Pentru că eram atât de vesel și de ușor în toată ființa mea, fiind sfințit și întărit dumnezeiește de slava lui Dumnezeu care coborâse în mine.

Însă vederea extatică de la 18 ani am văzut-o numai pentru rugăciunile Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, ale Părintelui meu duhovnicesc, care s-a rugat pentru mine. Și numai el putea să îmi dea o asemenea harismă prin sfintele lui rugăciuni.

De la vârsta de 18 trecem la vârsta de 27 de ani! Ca să vorbim despre cele două vedenii din ziua de 17 septembrie 2005, pe când scriam Teza Doctorală despre Sfântul Simeon Noul Teolog. Însă, pe acestea două din urmă le-am trăit pentru rugăciunile Dumnezeiescului meu Episcop, ale Preasfințitului Galaction Stângă. Iar Episcopul mă cheamă și îmi zice ziua. Căci m-a hirotonit Diacon ÎPS Irineu Popa, la Roșiori de Vede, pentru că era în vizită și Preasfințitul Galaction a zis: „Hirotoniți-l dumneavoastră!”, iar PS Galaction Stângă m-a hirotonit Preot și m-a hirotesit Duhovnic la Alexandria.

Iar când ÎPS Irineu Popa, pe atunci Episcop, m-a hirotonit Diacon în curtea Bisericii, afară, unde s-a slujit Dumnezeiasca Liturghie, era să mă sugrume acolo, jos, unde m-a hirotonit. Pentru că, dânsul stând în cârjă, a uitat că la hirotonie, gâtul ăstuia de jos, de la picioarele sale, e mai firav…Și s-a lăsat pe capul meu, abia am respirat, s-a terminat hirotonia cu bine și m-am împărtășit pentru prima oară cu întregul Dumnezeiesc Potir, umplându-mă de sfințenia de foc a Domnului.

Iar, după două săptămâni, am fost chemat pentru hirotonia întru Preot. Bineînțeles, nu îmi spusese Dumnezeu mai înainte ce surprize are să reverse întru mine. La Alexandria mă hirotonește Preot! Fără nicio așteptare, când mă aflam jos, la colțul Sfintei Mese, am prima vedere dumnezeiască. În care Dumnezeu îmi arată adâncul de taină al Dumnezeieștii Preoții. Și atunci am văzut o mare de lumină dumnezeiască, care m-a încredințat că Dumnezeiasca Preoție e dăruire plină de iubire, de gingășie, de paternitate și de maternitate duhovnicească în același timp față de toți. Și că eu, cât timp voi fi Preot de aici încolo, trebuie să fiu foarte iubitor și să îmi asum întreaga umanitate vie și adormită, trecută și viitoare, în rugăciunea mea. Pentru că toți sunt confrații mei și, dacă vrei să intri în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să îți placă toți și să te rogi pentru toți.

La câteva minute după mă hirotesește Duhovnic. Hirotesia întru Duhovnic, după cum știți, e în fața poporului. Pentru că Duhovnicul asta manageriază: sufletele oamenilor. Și, când eram acolo, sub mâinile Sfântului meu Episcop – căci cele două vedenii ale acelei zile sunt datorită sfintelor lui rugăciuni – am văzut o mare de foc dumnezeiesc, prin care am înțeles că așa arată harul curățitor de păcate. Căci el trece prin mâinile mele, ale nevrednicului și ale păcătosului Preot Duhovnic, dar îl curățește, îl luminează și îl sfințește pe omul care se spovedește cu căință și cu inimă sinceră.

Și acestea sunt cele care înseamnă pentru mine experiență dumnezeiască. Nu vă mai vorbesc și despre altele, ci v-am vorbit despre astea, pentru că deja le-am făcut publice cumva în predicile mele online. Și iată, pe 6 decembrie 2022, împlinesc 16 ani de creație online, ceea ce înseamnă, în pagini de carte, 55.986 de pagini de carte, după cum o să vedeți în predica din acea zi dedicată acestui eveniment. Și aceste cărți sunt darul meu pentru dumneavoastră și pentru copiii dumneavoastră și pentru viitorime, plus câteva mii de articole pe platforma noastră Teologie pentru azi.

Iar datorită acestor experiențe dumnezeiești și a uceniciei mele față de cel mai mare Sfânt mistic al secolului al 20-lea, față de Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, pe numele lui mirenesc: Ilie Mocanu, care a trăit câteva luni de zile în lumina dumnezeiască, în mod neîntrerupt, și auziți unde: la Gherla, în închisoare, am putut să scriu despre Sfântul Simeon, Părintele nostru. Căci cineva, ieri, spunea că numai unul dintr-o generație are vedenii dumnezeiești. Da, unul ca ăsta, ca Sfântul Ilie al meu, e unul dintr-o generație! Căci el a ajuns la treapta cea mai înaltă a rugăciunii, care este vederea dumnezeiască neîntreruptă. Adică aceea de a sta zile întregi în vedere dumnezeiască și a vedea lucrurile preamari ale lui Dumnezeu. Despre ăsta spunea Sfântul – despre care Părintele Ică jr. spune că e „nestorian”, dar despre care eu spun că e ortodox – Isaac Sirul. Și despre unul ca acesta spunea Dumnezeiescul Isaac, Părintele nostru, că e unul la o generație și care stă în lumina lui Dumnezeu, încă de aici, zile în șir.

Și d-aia am scris Teza mea…Iar când am început eu să o scriu, Sfântul Simeon, după cum v-am spus și ieri, era bun pentru Spiritualitate, pentru Morală, pentru chestiuni adiacente, dar nu pentru Dogmatică. Căci mai nimeni nu îl considera Teolog la București. Și n-am văzut niciun teolog român până acum, care să aibă inima plină față de Sfântul Simeon Noul Teolog, pentru că mai toți îi impută una sau alta. Însă eu n-am nimic să-i imput, pentru că îl iubesc deplin.

Și vă mai fac o singură indiscreție! Aici, împreună cu mine, de-a dreapta și de-a stânga mea, stau Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părinții noștri. Aici, când eu vă vorbesc! Indiscrețiile duhovnicești, pe care, în fața unor oameni duhovnicești, nu le-aș fi făcut, pentru că oamenii duhovnicești se înțeleg din priviri, căci nu mai trebuie să zică mai multe, acum vi le-am spus, pentru că dumnealor mi-au spus să vă spun toate astea…

Îmi cer iertare dacă par impertinent! Sunt, când vine vorba despre adevăr. Și am o impertinență maximă. Vă rog s-o practicați și dumneavoastră! Dar eu practic impertinența asta, în primul rând, față de mine. Se numește, în termeni duhovnicești, certare, judecare și admonestare de sine. Eu mă admonestez continuu, lucru pe care îl făcea și Sfântul Simeon Noul Teolog. Pe mine însumi mă mustru, mă cert întotdeauna pentru patimile mele, care sunt multe și grele și sunt foarte evidente, pe lângă aceste vederi dumnezeiești. Căci nu sunt nepătimitor, am multe patimi, mi le asum, le văd, și sunt tranșant și cu patimile mele, dar și cu câte nu facem pentru teologia românească. Căci teologia românească e teologie ecumenică, adică pentru întreaga lume, pentru întreaga Biserică. Vă mulțumesc pentru răbdare și îmi cer iertare pentru sincerități, dar n-am avut încotro!

Sfătuire duhovnicească (vol. 1) [2]

19. Mi-a spus cu multă încredere viața ei cea plină de dureri.

– O, dureroasă e viața dumneavoastră, dar Dumnezeu v-a purtat de mână peste tot! [După ce am mai ascultat-o puțin] Sunteți o mare învingătoare în această viață, Doamnă Mihaela, pentru că, în ciuda tuturor durerilor și a decepțiilor, dumneavoastră ați rămas verticală, ați căutat liniștea și împlinirea! De aceea mă bucur mult să vă cunosc!

– Vă mulțumesc pentru cuvintele dumneavoastră, Părinte Dorin!

– Și cred că se va ivi o rezolvare neașteptată, dumnezeiască a lucrurilor din viața dumneavoastră, pentru că ați făcut totul din încredere și din iubire! Nu dumneavoastră ați greșit, ci dumneavoastră ați iubit! Dacă alții v-au trădat încrederea e păcatul lor, dar nu al dumneavoastră. Trebuie să aveți grijă de dumneavoastră și de copilul dumneavoastră, pentru că toate se vor rezolva în mod minunat!

– Speranța aceasta mă ține încă echilibrată.

– Da, ea e tăria dumneavoastră! Pentru că toată viața așa ați fost: o luptătoare ajutată mereu de Dumnezeu! Și cum s-au rezolvat cele din trecut, așa se vor rezolva și cele de acum. De aceea nu trebuie să vă pierdeți capul, luciditatea, ci trebuie să vă păstrați pe cât se poate în liniște! Pentru dumneavoastră, pentru copilul dumneavoastră, pentru locul dumneavoastră de muncă.

– […] Am trăit momente când am fost ridicată de la pământ și n-a fost decât Dumnezeu cu mine.

– Dumnezeu nu ar fi îngăduit toate aceste drame, dacă nu le-ați fi putut duce. Ele sunt spre întărirea dumneavoastră. Da, doar El ne ridică din toate!

– Vă mulțumesc mult, Părinte Dorin! Pentru că m-ați ascultat și pentru toate aceste cuvinte!

– Și discutăm în continuare, Doamnă Mihaela, și mă voi ruga pentru dumneavoastră insistent! Pentru că sunteți un om ales, un om care meritați toată aprecierea și iubirea!

20. Un mesaj pentru o tânără femeie văduvă

Doamnă Simona, v-am remarcat modul delicat și atent în care vă trăiți doliul din prima săptămână în care am venit Preot la Lunca. Și prezența dumneavoastră, printre călătorii obișnuiți, a fost o mângâiere pentru mine. Până azi nu am știut pentru cine purtați doliu. Nu am știut că pentru soțul dumneavoastră. Găsindu-vă contul de aici, de pe Facebook, așa am aflat acest lucru mult dureros pentru dumneavoastră. Vă rog să primiți și condoleanțele mele, dar și promisiunea de a vă pomeni în rugăciune! Am vrut să vă mărturisesc de mai multe ori că apreciez modul aparte în care vă trăiți doliul, dar nu am vrut să fiu înțeles greșit. Vă doresc numai bine, Doamnă, și multă încredere în Dumnezeu! Toate au un rost foarte profund și sunt spre împlinirea noastră.

21. Numai bine, Doamnă Simona! Întăriți-vă pe mai departe, pentru că toate au un rost! Vă sunt aproape în rugăciune și în înțelegerea durerii dumneavoastră!

– Mulțumesc frumos! Numai bine și dumneavoastră!

22. Ați fost o rază de soare pentru mine, Doamnă Simona, în dimineața aceasta, adică un om cu care mă bucur să vorbesc! Vă doresc multă sănătate și bucurie și vă pomenesc din toată inima, pentru ca să fiți bine și împlinită!

– Mulțumesc din suflet! Multă sănătate și numai bine!

23. Va fi bine, Domnule Sorin! Milosteniile dumneavoastră vă vor învăța mereu cât de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Lăsați-vă condus de bucuria și de pacea pe care vi le dăruie Dumnezeu!

24. Hristos a înviat! Părinte, vreau să mă învățați ce trebuie să fac în cazul tatălui meu care s-a sinucis acum 2 ani?

– Adevărat a înviat! Trebuie să îi faceți doar pomenirile în mod regulat, Doamnă Ramona! Vă doresc numai bine!

25. Voiam să vă întreb ce rugăciuni trebuie citite pentru îndepărtarea răului din casă și găsirea unui serviciu și pentru Căsătorie? Mulțumesc!

– Dacă mergeți duminica la Dumnezeiasca Liturghie și vă rugați și acasă, veți fi întărită în viața dumneavoastră!

– Bine, mulțumesc! Eu îl am Duhovnic pe Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni. Și la dumnealui mai merg, atunci când am câteva ceva pe suflet de zis.

– Foarte bine, Doamnă Ramona! Atunci nu mai aveți întrebări reale, dacă vă ascultați Duhovnicul în predicile sale.

– Îmi ascult Duhovnicul, pentru că m-a ajutat foarte mult în necazurile pe care le-am avut, dar acum este plecat din țară în pelerinaj. O zi frumoasă! Numai bine!

26. Ce rugăciuni să citesc pentru Căsătorie, înțelegere și liniște sufletească?

– Orice rugăciune vă va face bine, Doamnă Ramona, dacă aveți conștiința păcătoșeniei proprii.

– Am înțeles!

27. Am cunoscut un băiat pe net, dar nu îmi inspiră seriozitate. Vine la mine fără să mă anunțe.

– Trebuie să îi spuneți în mod deschis, Doamnă Ramona, ce vă place și nu vă place la dumnealui. Și dacă e om onest va înțelege îngrijorarea dumneavoastră. Vă doresc numai bine!

– Mulțumesc! El nu e un om hotărât.

– Îl puteți ajuta să se hotărască, Doamnă Ramona!

– Da! O să vorbesc cu el când va veni.

28. Am o depresie urâtă din care nu mai ies de doi ani de zile. Am fost la Biserică la mine, îmi citește Părintele rugăciuni, îmi revin un pic și după aia iar cad. Vă rog să mă ajutați!

– Trebuie să vă găsiți bucurii simple, Doamnă Ramona, lucruri pe care să le faceți și să vă scoată din tristețea dumneavoastră! Ca spre exemplu: să vă plimbați, să citiți, să stați de vorbă cu oamenii, să lucrați ceva care vă bucură. Mersul la Biserică și rugăciunea e de la sine înțeles că sunt mari binefaceri pentru toți. Însă depresia e mai întâi de toate o carență de vitaminizare a minții și a trupului. Dacă vă odihniți mai mult și vă căutați bucuria va fi mult mai bine pe fiecare zi. Sărbători cu pace și multă bucurie!

– Vă mulțumesc din suflet. Sărbători binecuvântate vă doresc!

29. Ce rugăciuni să citesc pentru alungarea depresiei din ființa mea?

– Orice rugăciune vă place, Doamnă Ramona! Pentru că rugăciunea trebuie să vă bucure. Vă mulțumesc frumos pentru rugăciune!

– Citesc Paraclisul Maicii Domnului în fiecare zi. Vă rog să vă rugați pentru mine! Nu am pe nimeni. Sunt singură. Părinții nu îi mai am în viață. Rudele nu vor să audă de mine. Iar eu nu mă simt bine deloc. Merg cu o doamnă la psiholog și psihiatru, dar fără niciun rezultat.

– Faceți un lucru bun că vă rugați zilnic și că vorbiți cu oamenii, Doamnă Ramona! Singurătatea e o mare durere, dar pe ea o putem depăși mereu, dacă ne uităm la binele pe care îl putem face. Căci în ciuda durerii noastre, alții sunt mai îndurerați decât noi. Dacă încă mai avem speranță de îndreptare, atunci nu e totul pierdut. Și da, mă rog pentru dumneavoastră și pentru întreaga lume, pentru că toți avem nevoie de odihnă și de alinare duhovnicească! Vă mulțumesc frumos pentru încredere și pentru dialog!

– Vă mulțumesc din suflet!

30. Rugați-vă pentru mine ca să mă liniștesc, pentru că sunt umflată de plâns!

– Dumnezeu să vă liniștească și să vă bucure!

31. Rugați-vă, vă rog frumos, pentru mine și pentru prietenul meu, pentru ca să se schimbe și să fim împreună! Vă mulțumim!

– Da, ne rugăm, Doamnă Ramona, după cum v-am promis, dar și dumneavoastră trebuie să vă rugați și să învățați să comunicați tot mai bine cu prietenul dumneavoastră și cu toți ceilalți din preajma dumneavoastră!

– Da, vă mulțumesc!

Sfătuire duhovnicească (vol. 1) [1]

1. Părinte, cum să fac să scap de fumat? Dați-mi un sfat!

O să vă lăsați de fumat când o să vi se facă greață de el. Orice viciu îl dorim până când ni se face silă…și renunțăm la el.

2. Ce părere aveți despre „noile valori” europene și nu numai? Mă refer la derapajele sexuale de azi…

Părerea mea asumată și pe surse, Doamnă C., o găsiți aici[1], într-o carte a mea de 335 de pagini! Doar să doriți să o citiți, pentru că o puteți downloada în mod gratuit! Vă doresc numai bine!

3. Mi-a vorbit despre negativismul soacrei lui, care are depresie.

Negativismul dumneaei vine din faptul că nu se simte iubită, înțeleasă, apreciată, și astea sunt sentimentele care stau la baza depresiei, depresie care e o problemă ce se rezolvă cu vitamine și odihnă. Până nu se împacă cu viața pe care o are nu scapă de nervozitate.

4. Ce ziceți de vaccinul acesta? Eu nu am încredere în autorități…

– Fiecare alege pe fiecare clipă ce să facă, Domnule L.!

– Singurul vaccin în care cred cu adevărat este cel din Sfântul Potir…

– Nimeni să nu vă scoată din alegerea aceasta!

5. Vă rog frumos să vă rugați și pentru mine, pentru că trec printr-o perioadă grea!

Dumnezeu să vă întărească, să vă ajute și să vă bucure în tot ceea ce faceți, Doamnă Elena! Vă mulțumesc frumos pentru încredere!

6. Binecuvântare și încurajare duhovnicească

– Multă sănătate și putere de muncă, Domnule Valentin! Fiți tare și luptați pentru familia dumneavoastră! Pentru că împlinirea vine din iubire, din iertare și din multă muncă. Hristos S-a înălțat!

– Vă mulțumesc că vă gândiți la mine și la familia mea! Adevărat S-a înălțat!

7. Binecuvântare și încurajare duhovnicească la început de căsnicie

Multă sănătate și împlinire, Doamnă Iuliana, și Dumnezeu să vă bucure în tot lucrul cel bun alături de soțul dumneavoastră și de întreaga familie! Și m-am bucurat să vă cunun, pentru că am auzit lucruri foarte bune despre credincioșia și evlavia dumneavoastră.

8. Binecuvântare, după o discuție avută la o procesiune religioasă

Multă sănătate, Doamnă Jeni, și vă mulțumesc frumos pentru discuție! În drum spre Turnu! Vă doresc mult spor în noul an școlar și multă împlinire!

9. Binecuvântare și mulțumire, după ce ne-am întâlnit la o sfințire de casă

Multă sănătate, Doamnă Nuța, și să vă bucurați de copiii dumneavoastră cu pace! Vă mulțumesc mult pentru bunătatea inimii cu care m-ați primit ieri!

10. De ce atunci când vrei să faci o faptă bună, imediat faci și un păcat?

Din slăbiciune! Pentru că ne-am învățat mult cu păcatul.

11. Este adevărat că dacă ai un Sfânt, la care ai dragoste, te poate ajuta în slăbiciunea ta?

Da!

12. Am ulei de la un Sfânt din Muntele Athos. Îl pot înmulți cu ulei de la Sfântul Nectarie?

Da, bineînțeles!

13. Sărut mâna! Vă mulțumesc din suflet pentru că m-ați învățat să dau SMSuri pentru a bucura oamenii!

Dumnezeu să vă bucure în tot binele pe care îl faceți, Doamnă Veronica!

14. Sărut mâna, Părinte Dorin! Cu toate că am aceeași vârstă cu dumneavoastră, adică 43 de ani, am foarte multe lucruri de învățat de la dumneavoastră. Și Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-ați acceptat prietenia pe Facebook. Mulțumesc!

Și eu învăț, Doamnă V., de la toată lumea, inclusiv de la dumneavoastră! A învăța de la toți e semn de maturitate.

15. Pot să mă duc și la un Preot pustnic să mă spovedesc sau măcar să mă sfătuiesc cu el, deși am Duhovnic aici, în oraș?

Da, bineînțeles, puteți merge la orice Preot sau Monah ca să vorbiți cu ei probleme teologice și de viață!

16. Părinte Dorin, este bine să cumperi pentru ca să dai de pomană?

– Da, e foarte bine, Doamnă V.! Și de pomană trebuie să dați ce e mai bun și ceva care îl bucură pe cel care o primește. Numai bine!

– Mama și bunica m-au învățat la fel!

– Da, v-au învățat bine! Pentru că trebuie să îl bucurați pe cel care primește pomenirea dumneavoastră.

17. Nu știu cum să-l aduc din nou acasă pe soțul meu, care a intentat divorț.

– Vă cred! Dar Dumnezeu știe ce trebuie! Rugați-vă pentru el în continuare, indiferent dacă se produce sau nu divorțul. Pentru că vă rugați pentru omul pe care îl iubiți.

– Am cerut mai multora să se roage pentru noi…Am dat pomelnice pe la Biserici…

– E foarte bine! Rugăciunea face bine și nu rău! Păcatele aduc răul în casă.

– Un Preot din Galați mi-a zis că noi ne rugăm, dar dacă el nu are voință, nu avem ce face…

– Vom vedea, Doamnă V.! Dumnezeu ne întrece așteptările noastre, atunci când noi ne rugăm Lui și ne încredem în El.

18. Au apărut micro-cheaguri la cei care s-au vaccinat. O filă video.

– Iar dacă cu vaccinurile pot să facă astfel de experiențe, ce fac cu mâncarea, cu apa, cu diversele băuturi, cu mediul nostru? Pentru că noi ne fixăm pe o problemă, dar cine acționează negativ ne atacă pe toate fronturile.

– Așa e, știm deja!…Și mâncarea e otrăvită de mult cu euri, toxine, aditivi, conservanți, amelioranți, chimicale…Doamne ferește!…

– Da! Așa că noi ne concentrăm pe un vaccin dubios, dar toate în jurul nostru sunt modificate la fel. Și față de toate din jurul nostru ar trebui să fim la fel de precauți.

– Așa-i! Of, Doamne miluiește!…


[1] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2009/10/01/lumea-postmoderna-si-depersonalizarea-omului/.

Răsăritul cel de sus

„Răsăritul cel de sus”[1] este Hristos. O știm din troparul Nașterii Domnului, așa cum îl auzim cu toții la Biserică: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție”.

Dar de ce este numit Hristos „Răsăritul cel de sus”?

Una dintre semnificații ne-o lămurește chiar troparul citat mai devreme: pentru că El este „Soarele dreptății” (Mal. 3, 20, LXX: ἥλιος δικαιοσύνης), este Dumnezeu, Soarele și Lumina lumii, Care, întrupându-Se pentru noi, făcându-Se om, ne-a răsărit nouă „de sus”, din cer.

Însă El este „Răsăritul” și pentru că a răsărit din mormânt, pentru că a înviat pentru noi ca un Dumnezeu, prin puterea Sa. Pentru că „a răsări” are dublă semnificație (care se păstrează nu numai în română, ci și în alte limbi), referindu-se atât la răsărirea soarelui, cât și la cea a plantelor. Iar Hristos S-a comparat El însuși cu bobul de grâu care moare și învie răsărind, iar, prin gura Profeților Săi, cu Soarele și cu Răsăritul cel de sus.


[1] A se vedea aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/07/28/zaharias-cap-6-cf-lxx/.

Fereastra mea, reverenda. Sau cât de mare e Preoția

Reverenda nu e un perete, e o fereastră! Ea nu este un zid, ci o îmbrățișare. Ea nu este o ascundere de oameni, ci o pătrundere în intimitatea lui Dumnezeu, pentru ca să te rogi pentru ei. Căci numai acolo, înaintea Lui, oamenii au relevanță veșnică.

Atunci când o îmbraci și îți acoperă trupul deplin, ea arată că tu ești capul turmei, dar și slujitorul ei. Că moartea ta pentru lume înseamnă viața lumii. Adică o lumină care se revarsă prin fiecare cuvânt pe care tu îl afirmi. Pentru că cuvintele tale sunt viață pentru oameni, dacă Dumnezeu Și-a revărsat viața Lui în viața ta. Dacă Și-a revărsat slava Lui cea veșnică în viața ta.

Ea, reverenda, e o metaforă vie, care îți îmbracă tot trupul. Dar tu nu știi de unde vine și nici unde Se duce Cel care te trimite. Pentru că El vorbește pentru tine nu doar când oamenii ascultă, ci, mai ales, când n-au urechi nici pentru ei înșiși. Glasul Lui este ca tăcerea cea duioasă. Nu știi de unde vine, nu știi unde te duce, nu știi pe câți convinge deodată.

Preoția îți cere ca jumătate din viață să slujești, jumătate să scrii, prima jumătate pe care nu o mai ai îți cere să cercetezi ceea ce scrii, a doua jumătate pe care nu o mai ai îți cere să te privești din afara ta, dacă vrei să vezi cât de mult și de câte ori ești penibil.

Ceva e sigur: eu iubesc cel mai mult Preoții. Preoții adevărați, Sfinți, cei care sunt un munte de nevoință. Și ei sunt mai mult în cărți decât în realitatea imediată.

De aceea știu că reverenda e un șir lung de conștientizări, de zile de pocăință, de zile de luminare dumnezeiască, care nu se pierd niciodată.

1 2 3 49