Plan de predică tematică la Duminica vameșului și a fariseului

1. Mod de adresare:

Frați creștini,

2. Introducere:

Mântuitorul Hristos vorbea în pilde/parabole, pentru ca noi să căutăm adevărul în cuvintele Lui. Să îl căutăm cu inimă aprinsă de iubire pentru viața curată.

Iar pilda, în simbolismul ei, ascunde adevăruri mântuitoare.

Ea este pentru noi un mod pedagogic, prin care Domnul dorește să ne înțelepțească și să ne îndrepte viața.

3. Anunțarea temei:

Vom încerca acum să vorbim despre smerenie și mândrie, pe marginea pildei care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie.

4. Tratarea:

Faptele noastre bune sunt moduri prin care ne exprimăm dragostea și mulțumirea noastră față de Dumnezeu.

Fiecare faptă bună ajută la înrădăcinarea în sufletul nostru a unei virtuți creștine.

Iar virtutea e cea care însumează faptele noastre bune.

Tot ce nu se face din iubire nu este veșnic.

Dacă fiecare lucru este un dar în viața noastră, atunci mântuirea e cel mai mare dar al lui Dumnezeu în viața noastră. Și dacă ne mântuim cu ajutorul lui Dumnezeu, atunci pentru ce ne mândrim cu ceea ce facem?

Mândria ne urâțește chipul interior și ne îndepărtează de ceea ce este uman, curat și bun.

Și ceea ce ține fapta bună curată e tocmai smerenia.

Smerenia este adâncimea iubirii sufletului nostru față de Dumnezeu și de oameni.

Ea ne spune, că oricâte lucruri am fi făcut noi, ele nu întrec datoria noastră. Căci noi facem în viața noastră creștină ceea ce trebuie să facem și nimic mai mult.

Vameșul s-a rugat pentru a fi iertat pe când fariseul s-a rugat pentru ca să fie răsplătit.

Fariseul dorea ca Dumnezeu să vadă doar faptele lui bune…pe când Dumnezeu vede tot ceea ce facem noi. Vede și binele și răul nostru.

Vameșul își mărturisește doar păcătoșenia sa. El Îi spune lui Dumnezeu ce nu a făcut și cere iubirii Sale de oameni ca să-l ierte.

Și Sfânta Evanghelie ne spune, că vameșul a mers mai îndreptat la casa sa decât fariseul, pentru că a cerut mila lui Dumnezeu.

5. Încheierea: Lipsa faptelor noastre bune trebuie sprijinită pe smerenie, căci ea te coboară în fața oamenilor dar te ridică în fața lui Dumnezeu.

Căci paradoxul Evangheliei e tocmai acesta: cine vrea să-și scape sufletul prin păcătuire continuă și-l va pierde dar cine și-l va pierde pentru iubirea lui Hristos, acela și-l va afla viu, alături de El.

Să căutăm și noi așadar iubirea lui Dumnezeu, care ne curățește de mulțime de păcate. Amin!

*

Predica tematică e cea care propune și urmărește/ dezbate o temă teologică, fie că e vorba de una dogmatică, morală, istorică, liturgică, existențială.

Dacă vrem să vorbim despre dragoste, despre păcat, despre cutremur din perspectivă teologică, despre boală sau moarte…atunci avem de-a face cu o predică tematică.

Panegiric la Sfinţii Trei Ierarhi

„Dumnezeu Se preamărește
întru Sfinții Săi”

Frați creștini,

din orice lucru pe care îl vedem sau îl facem putem să tragem câte o mică învățătură. Iar dacă un om (și aici intră în discuție și familia, școala, exemplul personal) ne poate influența foarte mult viața noastră morală și socială cu atât mai mult ne putem înțelepți din viața și din exemplul viu al Sfinților lui Dumnezeu.

De aceea, vom încerca, în cele ce urmează, să desprindem câteva învățături din viața Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Ioan Gură de Aur.

Viața unui Sfânt este un exemplu viu de viață autentică. Prin ea vedem ce este omul, care este rostul lui și spre ce se îndreaptă.

Ortodoxia se recunoaște tocmai prin acest lucru: ea este singura adevărată prin faptul că naște Sfinți.

Oricare ar fi Sfântul despre care am vorbi, el ne duce, fără doar și poate, la iubirea de Dumnezeu și de oameni.

Astăzi, îi sărbătorim pe patronii învățământului teologic, pe cei ce au pus bazele discursului teologic, al vorbirii despre Dumnezeu.

Prin viața lor vorbitoare cu Dumnezeu, aceștia ne-au lăsat, pentru totdeauna, adevărata învățătură de preamărire a lui Dumnezeu.

Privind viața Sfântului Vasile privim caritatea în persoană. Prin tot ce a făcut, prin misiunea sa de întrajutorare numită Vasiliada, el a ajutat pe semenul său, pe cel căzut în necaz și în mizerie.

Dacă îl iubim, cu inima larg deschisă pentru har, pe Sfântul Grigorie de Nazianz, vom găsi pe vorbitorul despre iubirea lui Dumnezeu față de lume. Iubirea sa a fost iubire lucrătoare, care a răsărit în fapte bune și sfinte.

Și dacă, nu în cele din urmă, ajungem să privim, cu suflet curat, și pe Sfântul Ioan Gură de Aur, vom vedea în el pe omul rugăciunii trezvitoare. Căci rugăciunea sa a purtat și poartă înaintea Domnului suferințele și speranțele tuturor oamenilor.

Toți cei trei Ierarhi pe care îi sărbătorim astăzi sunt stâlpi ai Ortodoxiei și predicatori ai vieții ortodoxe.

O treime de suflete cu mare iubire de Dumnezeu și de oameni.

Pentru că teologia lor a fost una lucrătoare, ei scriind teologie și, în același timp, slujind, din toată inima, pe oameni, spre mântuirea lor.

Așa că, atunci când dorim să cunoaștem exemple de viață creștină, trebuie să urmăm pilda vieții lor.

Căci prin iubirea curată pentru Dumnezeu și pentru oameni ajungem să ne cunoaștem și pe noi înșine dar și pe semenii noștri.

Și să fie, dar, milele marelui Dumnezeu și cu noi, cu toți. Amin!

*

Nu trebuie să ne temem de simplitatea cuvântului…dacă oamenii din fața noastră sunt simpli, fără multe clase. Dimpotrivă, putem să rostim propoziții și fraze mult mai simple dacă auditoriul ne-o cere. Și vedem din privire cine ne este auditoriul…

Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că predica nu este, în mod neapărat, o lecție deschisă…ci o împărtășire de adevăruri, o confesiune de inimă.

Vorbești unora ca tine, care știu, în mod esențial, despre ce vorbești. Vorbești unor oameni care vor să cunoască adevăruri teologice.

De aceea trebuie să fii sincer, deschis, bucuros în fața lor…pentru că vii să le dărui lucruri pe care ei le așteaptă, le caută…nu știu de unde să le ia.

Predica trebuie să fie, din această perspectivă a înțelegerii, o introducere în subiect…dar și un răspuns la anumite căutări reale ale credincioșilor.

Schiţă de plan de panegiric la Sfinţii Trei Ierarhi

in-fata-lui

Textul introductiv

„Dumnezeu Se preamăreşte întru Sfinţii Săi”

Modul de adresare

Fraţi creştini,

Introducerea

din orice lucru putem să tragem câte o mică învăţătură. Dacă un om oarecare ne poate fi un exemplu de viaţă morală şi de conduită socială, cu atât mai mult, Sfinţii lui Dumnezeu, ne pot fi exemple de urmat în viaţa noastră.

Anunţarea temei

Vom încerca, în cele care urmează, să desprindem câteva învăţături din vieţile Sfinţilor trei ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur, pe care îi pomenim astăzi.

Tratarea temei

Sfântul e întotdeauna exemplul de viaţă autentic ortodoxă. Ortodoxia se cunoaşte ca singura şi adevărata credinţă în Dumnezeu tocmai pentru că naşte Sfinţi.

Oricare ar fi Sfântul la care ne referim el ne duce la iubirea de Dumnezeu şi de oameni.

Astăzi îi sărbătorim pe patronii învăţământului teologic şi tocmai de aceea trebuie să învăţăm din vieţile lor.

Când privim viaţa Sfântului Vasile cel Mare privim caritatea în persoană. Prin Vasiliada sa, prin sistemul său de întrajutorare frăţească,  Sfântul Vasile ne dă exemplu de iubire părintească faţă de cei în necazuri şi în sărăcie.

Dacă ne îndreptăm inima noastră spre Sfântul Grigorie de Nazianz vedem în el mintea teologică şi iubirea care lucrează mereu spre fapte bune.

Iar dacă, nu în cele din urmă, ajungem să privim, cu suflet curat, şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur îl vedem pe omul rugăciunii şi pe cel care a protestat împotriva nedreptăţilor sociale ale vremii sale.

Toţi cei trei ierarhi sunt stâlpi ai Ortodoxiei şi predicatori neîntrecuţi ai vieţii creştine. Toţi trei: cu mare iubire de semeni. Teologia lor nu a rămas la nivelul teoretic ci a devenit o viaţă autentică, o viaţă consacrată lui Dumnezeu.

Încheierea

Dacă dorim o adevărată viaţă ortodoxă trebuie să privim către pilda lor. Prin iubire se ajunge atât la tine însuţi cât şi la cel de lângă tine şi, în primul rând, la Dumnezeu. Să fie dar milele marelui Dumnezeu cu noi cu toţi. Amin!

***

Ce este panegiricul ?

O predică care subliniază, care pune în evidenţă trăsăturile personale ale Sfinţilor, coordonatele principale ale vieţii lor, care trebuie să devină şi ale noastre. E o cuvântare care pune sub lupă viaţa unui Sfânt pentru a ne-o apropia, pentru a ne face să ne îndrăgostim de  el şi să îi urmăm viaţa în mod selectiv, adică pe măsura vieţii şi a vârstei noastre.

Cum scrii un panegiric?

Pornind de la viaţa Sfântului. Mai întâi studiezi viaţa acestuia, îţi notezi viaţa lui, pe puncte, de la un cap la altul. Dacă vrei să fii şi mai prolix în cunoştinţele tale mergi şi citeşti slujba Sfântului din Minei şi, la fel, îţi notezi expresiile imnografice care vorbesc despre caracterul persoanei sale.

Adică cauţi să vezi cum e Sfântul, ce îţi spune viaţa lui şi ce relevanţă are viaţa lui pentru viaţa ta şi pentru cei cărora tu le vei predica despre el.

Cum îţi dai seama că ai scris un panegiric…corect?

Dacă simţi, că prin ceea ce ai aflat despre Sfântul lui Dumnezeu şi ceea ce ai spus despre el te smereşte, te umple de râvnă pentru viaţa sfântă, te face să te simţi mic în comparaţie cu el.

Dacă în timp ce citeşti sau după ce predici…ai senzaţia că te-ai împrietenit cu el sau că te-a învăţat lucruri noi, extraordinare…atunci te-ai apropiat de Sfânt şi el a primit eforturile tale.

Ce nu e un panegiric?

Nu e un discurs stereotip, banal despre un Sfânt…ci unul entuziast, pe care l-ai scris şi pe care îl rosteşti cu multă însufleţire, cu multă bucurie.

Panegiricul e o cinstire adusă Sfântului sau mai multor Sfinţi la un loc, care povăţuieşte, întăreşte, luminează pe cei credincioşi şi, în primul rând, pe noi.

Panegiricul e o predică sinceră, fără afirmaţii trunchiate şi fără exagerări pe care viaţa Sfântului sau slujba Sfântului nu le admite.

Cuvânt funebru la înmormântarea unui tânăr

spre-tine

„M-a făcut pe mine din smerenie şi din mărire”,
ne spune o cântare foarte inspirată
a slujbei înmormântării

Îndurerată familie şi mult întristat auditoriu,

viaţa noastră de zi cu zi este un mare dar de la Dumnezeu. Faptul că suntem, că privim, că iubim sau că suntem îndureraţi ca astăzi este darul pe care îl primim, cu multă iubire, din partea lui Dumnezeu.

Ziua de acum, ca orice zi a vieţii noastre, e o pregătire pentru veşnicie. Noi mergem spre cer şi nu spre niciunde.

Un tânăr, cel pe care l-am avut copil, frate, văr sau prieten, care până mai ieri era împreună cu noi…azi ne-a lăsat singuri.

El s-a îndreptat spre Cel care este Iubire şi Lumină, Cuvânt şi Viaţă.

În numai câteva cuvinte vom încerca să exprimăm condoleanţele noastre familiei îndurerate, în această zi tristă, la pierderea singurului lor fiu…Dar vom încerca şi să ne alinăm sufletul, prin arătarea a cât de important este sufletul nostru pentru noi dar şi a rolului nostru de oameni care mergem spre cerul lui Dumnezeu.

Pentru un creştin ortodox lucrul cel mai de preţ este sufletul său. Sufletul nostru este lucrul prin care arătăm, în primul rând, că suntem ai lui Dumnezeu, creaţi după chipul Său.

Orice lucru pe care îl facem trebuie să ţină cont de sănătatea sufletului nostru şi pentru a ţine cont de suflet orice lucru pe care îl facem trebuie să fie făcut din iubire şi recunoştinţă.

Dacă avem iubire atunci ne punem în legătură cu Dumnezeu şi cu semenii noştri, ca unii care iubim şi ca unii care ştim importanţa sufletului nostru.

Un singur suflet valorează cât o întreagă lume şi o întreagă lume cât un suflet omenesc. Pentru că Hristos Dumnezeu a mers după oaia cea pierdută, după umanitate şi a adus-o la turma Sa, prin jertfa Sa pentru noi.

Iubind sufletul nostru devine subtil, devine subtil pentru iubire. Ne spiritualizăm iubind. Şi acest lucru se întâmplă pentru că legătura dintre sufletul şi trupul nostru este indestructibilă.

Omul este trup şi suflet şi nu numai trup sau nu numai suflet. Odată cu moartea trupul nostru redevine pământ iar sufletul nostru se înalţă la Creatorul său.

Tradiţia Bisericii noastre aminteşte de existenţa a 24 de vămi prin care sufletul trebuie să treacă şi de o judecată particulară, care are loc la 40 de zile după moarte.

Şi cele pe care le vrea Dumnezeu, în ultimă instanţă, se petrec cu cel adormit.

Fiul dv. era omul care nu uita pe nimeni şi care nu era nepăsător faţă de nimeni. Tot ce făcea, făcea cu inimă bună şi milostivă. Toţi îl respectam şi îl iubeam. Chiar şi cei care îl pizmuiam, de fapt, în cugetul nostru îl iubeam.

Iar astăzi…când el nu se mai bucură împreună cu noi…e multă tăcere. Din noi parcă s-a rupt ceva odată cu plecarea lui…deşi fiecare îl avem în inimă. Însă trebuie să nu uităm că Dumnezeu îi ia la El de foarte tineri tocmai pe cei pe care îi iubeşte mult.

Dumnezeu, Cel care a văzut cu adevărat inima Lui l-a luat la Sine.

Fiindcă, iubiţii mei, cu fiecare dintre noi se va petrece acest lucru la un moment dat… să vărsăm o lacrimă pentru el. O lacrimă plânsă de către sufletul nostru şi o rugăciune din tot cugetul pentru fratele nostru ne ajută şi pe noi şi pe el.

Vă rog să nu-l uităm! Uitarea este un chin prea greu pentru toţi. Nimeni nu vrea să fie singur şi părăsit. Nimeni nu vrea să fie fără prieteni, fără un sprijin în nevoie.

El are nevoie de rugăciunea noastră. El are nevoie de neuitarea noastră. El va rămâne cu noi atâta timp cât noi ne amintim de el cu drag.

Şi iubirea nu uită niciodată…Amin!

*

2. 1. Cum îmi presupun auditoriul?

Ca preot…iei contact cu familia celui adormit  înainte de înmormântare şi de aceea…intuieşti cu ce fel de familie ai de-a face şi cam cine ar veni la înmormântare.

Eu m-am transpus în această predică în faţa unei familii modeste intelectual şi financiar, pentru care cuvintele sunt scumpe şi de aceea trebuie să fie precise…

2. 2. Surpriza auditoriului

Orice predică are auditoriul ei. La un moment dat putem avea un plan de predică…făcută pentru un anume auditoriu…şi la înmormântare să vină alt auditoriu. Atunci trebuie să improvizezi, să extinzi ideile sau chiar să schimbi cu totul planul.

De aceea trebuie să fim pregătiţi să ne ajustăm şi planul şi ideile pe care le exprimăm…cu contextul pe care îl avem.

2. 3. Ce faci în condiţii incomode?

Ca spre exemplu: te blochezi, uiţi o idee, îţi vine să plângi, eşti indispus sau enervat de un anumit lucru…

Dacă te blochezi, dacă nu ştii cum să începi…trebuie să nu pierzi contactul vizual cu publicul. El te va ajuta să îţi exprimi durerea, în contextul înmormântării sau bucuria în contextul cununiei.

Dacă ai uitat planul sau dacă nu mai ştii ce e bine să spui în primul rând…trebuie să începi cu partea a doua a tratării, cu aplicarea vizavi de eveniment şi apoi, când te redresezi, vorbeşti de o latură teologică a momentului.

Dacă îţi vine să lăcrimezi la înmormântare…e un semn bun: oamenii vor empatiza cu tine. Plânsul face parte din predică în acest context.

Dacă eşti indispus sau enervat…trebuie să nu priveşti la detaliul care te irită.  Te distanţezi interior de el şi încerci să fii sobru. Trebuie să dai aparenţa de om stabil pe tine…pentru ca să poţi să continui.

Schiţă de plan de cuvânt funebru la înmormântarea unui tânăr

a-plecat-dintre-noi

1. Text introductiv

„M-a făcut pe mine din smerenie şi din mărire”, ne spune o cântare  foarte inspirată a slujbei înmormântării.

2. Mod de adresare

Îndurerată familie şi mult întristat auditoriu,

3. Introducere

viaţa este un dar de la Dumnezeu. Ea ne este dată ca să ne pregătim pentru veşnicie. Un tânăr, care până mai ieri era printre noi, azi ne-a lăsat singuri…

4. Anunţarea temei

Vom încerca, în câteva cuvinte, să exprimăm sincerele noastre condoleanţe familiei aflate acum în doliu, care şi-a pierdut unicul fiu, încercând să alinăm durerea sufletelor tuturora prin sublinierea importanţei sufletului nostru şi a pregătirii noastre pentru veşnicie.

5. Tratarea temei

Cel mai important lucru al omului este sufletul său. Prin sufletul nostru ne arătăm, în primul rând, drept purtători ai chipului lui Dumnezeu. Orice lucru pe care îl facem trebuie să ţină seama de partea spirituală a omului, de suflet.

Prin suflet noi ne spiritualizăm trupul. Viaţa noastră în trup este un drum spre ceruri. Prin moarte, trupul se întoarce în pământ iar sufletul merge la Dumnezeu. El trece prin judecata particulară şi i se dă locul pe care îl merită.

Fiul dv. era omul care nu uita pe nimeni şi nu era nepăsător la detalii. Făcea totul cu inimă bună şi milostivă. Toţi îl respectam. Chiar şi cei care îl pizmuiam, îl iubeam de fapt în cugetul nostru.

Astăzi, când el nu mai se bucură împreună cu noi…e multă tăcere. Din noi s-a rupt ceva… Însă nu trebuie să uităm, că pe cei pe care îi iubeşte Dumnezeu îi ia de tineri la Sine. Dumnezeu judecă inima noastră şi o judecă cu adevărat.

6. Încheiere

Pentru că fiecare dintre noi vom ajunge aici cândva…să vărsăm o lacrimă pentru fratele nostru şi să ne rugăm pentru el. Lacrimile şi rugăciunile pentru el ne ajută şi pe noi şi pe el.

Să nu-l uităm! Uitarea este un chin prea greu pentru toţi. El va rămâne între noi tot timpul dacă ne amintim de el. Şi aceasta, pentru că iubirea nu uită niciodată. Amin!

***

1. 1. Elementele constitutive ale predicii

În mod standard…predica ortodoxă are 6 momente constitutive:  1. textul introductiv, 2. mod de adresare, 3. introducere,  4. anunţarea temei, 5. tratarea temei şi 6. încheiere. Schiţa de plan de mai sus se încadrează  perfect în…schema predicii standard.

1. 2. Schiţa de plan

Schiţa de plan…e fiţuica preotului, e planul din capul său…pe care îl va dezvolta. Noi am pus aici…planul pe foaie. În a doua exemplificare vom amplifica schiţa de plan…şi o vom transforma într-o predică funebră.

1. 3. Ce importanţă are schiţa de plan sau planul predicii?

E de preferat să ne alcătuim, la început, astfel predicile, pentru că ne vom învăţa cu rigoarea modului de a alcătui texte pentru un public anume. Când le elaborăm ne învăţăm cu modul de alcătuire orală a unui text…pentru că gândim tot ce punem pe foaie ca o exprimare în faţa unui public.

Scriem o schiţă sau un plan de predică pentru un public aproximat…pe de o parte iar, pe de altă parte…încercăm să tratăm un subiect teologic sau moral pe înţelesul acestui public credincios.

Un curs de iniţiere în problematica predicării

sa-fii-vultur-spre-cer

Am redescoperit cu bucurie caietul nostru de creaţie, din clasa a 13-a, de când eram elev seminarist la Turnu Măgurele. Am revăzut aceste creaţii făcute la cursul Pr. Prof. Ion Obretin şi mi s-au părut potrivite ca să le publicăm pentru folosul tinerilor care acum se iniţiază în arta predicării.

De aceea, în consens cu proiectul de catehizare al tinerilor iniţiat de către Patriarhia Română, proiectul nostru de faţă vine ca să îi înveţe, deopotrivă, pe tinerii seminarişti sau tinerii ortodocşi studenţi la teologie dar şi pe toţi creştinii care vor să perceapă sistematic didactica predicării, cum să redacteze şi să înţeleagă exerciţiul predicării, pe de o parte iar, pe de altă parte, cum să recepteze efortul de predicare al membrilor Bisericii faţă de ei.

Predica este o parte a cultului ortodox şi trebuie văzută ca modul prin care ne asimilăm în mod activ şi continuu dreapta învăţătură şi experienţa ortodoxă tradiţională în viaţa noastră. Însă didactica predicării conţine paşii primi ai devenirii spre statutul de…propovăduitor al dreptei credinţe.

Vom publica mai multe mostre de schiţe de plan, de planuri de predică şi de predici cu fragilitatea cu care le-am creat, la acea vârstă, de  18-19 ani, pentru ca să fie resimţite ca atare.

După publicarea întregului nostru caiet, adică după exemple concludente…vom trage nişte concluzii, care se vor constitui, de fapt, într-o  introducere teoretică în didactica predicării. După experienţa pe care o am acum…ştiu că teoria este sterilă şi neînţeleasă pentru tineri…dacă nu există gustul pentru predică, fascinaţia predicii, exemplul viu al predicării.

Unele mostre de predică le vom şi înregistra…pentru ca să se observe modul în care vorbim, cum accentuăm anumite cuvinte, anumite aspecte enunţate, ce stare avem când predicăm. Predica ortodoxă trebuie să fie o predică de stare, o predică care să transmită idei dar şi convingeri, sentimente puternice dar şi simţirea interiorului celui care predică.

Dacă am numărat bine, caietul nostru conţine 29 de mostre de predicare şi vor fi editate în scris şi, unele, şi audio, la tagul de faţă: Didactica predicării pentru seminarii.

Lectură şi audiţie plăcută!