La cealaltă ușă

  • Encyclopædia Iranica e acum online.
  • Cei 3 operatori feroviari privați ai României: Regiotrans, Transferoviar și Regional.
  • „Strugurii şi, implicit, mustul conţine lecitină, resveratrol şi acid elagic, indispensabile funcţionarii optime a sistemului nervos”.
  • Zmeura este bogată în vitamina B şi acid folic”.
  • În decembrie 1989, documentele atestă că în stradă s-au expus doar 5 (cinci) procente din populaţia României, iar, în 2009, în Iran, dintr-o populaţie de 77 de milioane de oameni, doar cei (şi nu toţi) cu buletin de Teheran au fost nervoşi, nu şi restul tării. În Turcia, în aceste ore, din 75 de milioane de inhabitanţi, cred că nu vorbim de mai mult de 20.000 de protestatari”.
  • Cifrele oficiale naţionale vorbesc în ultimii ani de o sumă a costurilor criminalităţii estimată la câteva miliarde de euro”.
  • Iubirea şi frumuseţea strigă şi cheamă şi de aceea ne-am adunat aici”.
  • Fotografii de la tabăra de literatură Singur.
  • Blestemul Sfântului Calinic Cernicanul de la intrarea în Mănăstirea Frăsinei.
  • Politicianul român și protestele.
  • Regina Ana a României împlinește azi 90 de ani.
  • Din ianuarie 2014 trenurile metroului bucureștean vor fi altele. Primele imagini.
  • Posturi vacante în administrația publică din România.

Trischeftichi che itichi engchiclopedia [TIE]

Pentru download, în neogreacă:

vol. 1 [A-Ag], p. 1-354/ 200 pagini PDF;

vol. 1 [Ag-Ath], p. 355-748/200 pagini PDF;

vol. 1 [Ath-Ak], p. 749-1248/ 256 pagini PDF;

vol. 2/ 1;

vol. 2/ 2;

vol. 2/ 3;

vol. 3/ 1;

vol. 3/ 2;

vol. 3/ 3;

vol. 4/ 1;

vol. 4/ 2;

vol. 4/ 3;

vol. 5/ 1;

vol. 5/ 2;

vol. 5/ 3;

vol. 6/ 1;

vol. 6/ 2;

vol. 6/ 3;

vol. 7/ 1;

vol. 7/ 2;

vol. 7/ 3;

vol. 8/ 1;

vol. 8/ 2;

vol. 8/ 3;

vol. 9/ 1;

vol. 9/ 2;

vol. 9/ 3;

vol. 10/ 1;

vol. 10/ 2;

vol. 10/ 3;

vol. 11/ 1;

vol. 11/ 2;

vol. 11/ 3;

vol. 12/ 1;

vol. 12/ 2;

vol. 12/ 3;

vol. 12/ 4;

vol. 12/ 5.

1 2