Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

evden eve nakliyat istanbul şehirlerarası nakliyat eşya depolama

Categorie: Fără categorie

Epistola către Evrei, cap. 6, cf. BYZ

1. Pentru aceea, lăsând cuvântul începutului lui Hristos, în[tru] desăvârșire să ne aducem [ἐπὶ τὴν τελειότητα φερώμεθα], nu punând iarăși temelia pocăinței de la lucrurile cele moarte și a credinței în Dumnezeu,

2. a învățăturii Botezurilor și a punerii mâinilor[1] și a învierii morților și a Judecății celei veșnice.

3. Și aceasta avem să facem, pe care are să o îngăduie Dumnezeu.

4. Căci cu neputință [este ca] cei care odată au fost luminați [τοὺς ἅπαξ φωτισθέντας][2] și au gustat darul cel ceresc [γευσαμένους τε τῆς δωρεᾶς τῆς ἐπουρανίου][3] și părtași s-au făcut Duhului Sfânt [καὶ μετόχους γενηθέντας Πνεύματος Ἁγίου][4]

5. și au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu [καὶ καλὸν γευσαμένους Θεοῦ ῥῆμα][5] și puterile veacului ce va să vină [δυνάμεις τε μέλλοντος αἰῶνος][6],

6. și [apoi] au scăzut [καὶ παραπεσόντας][7], iarăși a se înnoi întru pocăință [πάλιν ἀνακαινίζειν εἰς μετάνοιαν], răstignindu-L [întru] ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu [ἀνασταυροῦντας ἑαυτοῖς τὸν Υἱὸν τοῦ Θεοῦ] și disprețuindu-L [καὶ παραδειγματίζοντας].

7. Căci pământul, care a băut ploaia, cea [care] vine adesea peste el, și naște iarba cea folositoare acelora, pentru care se și lucrează, se împărtășește de binecuvântare de la Dumnezeu [μεταλαμβάνει εὐλογίας ἀπὸ τοῦ Θεοῦ].

8. Dar scoțând spini și ciulini, nefolositor [este] și aproape de blestem, al căruia [este] sfârșitul întru ardere [ἧς τὸ τέλος εἰς καῦσιν].

9. Și ne-am încredințat[8] pentru voi, iubiților, [cu] cele mai bune și ținând [care țin] de mântuire, dacă așa și grăim.

10. Căci Dumnezeu nu [este] nedrept [ca] să uite lucrul vostru și osteneala dragostei pe care ați arătat-o întru numele Său [καὶ τοῦ κόπου τῆς ἀγάπης ἧς ἐνεδείξασθε εἰς τὸ ὄνομα Αὐτοῦ], [ca unii] slujind [care ați slujit] Sfinților [διακονήσαντες τοῖς ἁγίοις] și slujind [καὶ διακονοῦντες] [care le slujiți lor].

11. Și dorim fiecăruia [dintre] voi aceasta: a arăta râvnă [ἐνδείκνυσθαι σπουδὴν] către plinătatea nădejdii[9] până la sfârșit [πρὸς τὴν πληροφορίαν τῆς ἐλπίδος ἄχρι τέλους][10].

12. Ca nu leneși să vă faceți, ci imitatorii [μιμηταὶ] acelora [care], prin credință și îndelungă-răbdare [διὰ πίστεως καὶ μακροθυμίας], moștenind [moștenesc] făgăduințele [κληρονομούντων τὰς ἐπαγγελίας].

13. Căci lui Avraam făgăduind [I-a făgăduit] Dumnezeu, când pe nimeni [nu] avea mai mare [ca] Să se jure, [că] S-a jurat pe Sine Însuși [ὤμοσεν καθ᾽ Ἑαυτοῦ],

14. zicând: „Cu adevărat, binecuvântând Te voi binecuvânta și înmulțindu-te Te voi înmulți[!]”.

15. Și așa, îndelung-răbdând, a dobândit făgăduința.

16. Căci oamenii pe cel mai mare se jură și sfârșitul a toată cearta lor, întru adeverire [εἰς βεβαίωσιν], [este] jurământul.

17. În[tru] care[11], Dumnezeu [cu] mult mai mult voind să arate moștenitorilor[12] făgăduinței neschimbarea sfatului Său [τὸ ἀμετάθετον τῆς βουλῆς Αὐτοῦ], a chezășuit [cu] jurământ [ἐμεσίτευσεν ὅρκῳ],

18. ca prin cele două lucruri neschimbate, în[tru] care cu neputință [este] să mintă Dumnezeu [ἐν οἷς ἀδύνατον ψεύσασθαι Θεόν], mângâiere tare să avem [ἰσχυρὰν παράκλησιν ἔχωμεν] [noi], cei care am scăpat [οἱ καταφυγόντες][13], [pentru ca] să ținem de nădejdea care ne este pusă înainte [κρατῆσαι τῆς προκειμένης ἐλπίδος].

19. Pe care, ca o ancoră, o avem sufletului [ἣν ὡς ἄγκυραν ἔχομεν τῆς ψυχῆς] [nostru], întărită și adeverită, și intrând întru cea mai dinăuntru a catapet[e]asmei [καὶ εἰσερχομένην εἰς τὸ ἐσώτερον τοῦ καταπετάσματος],

20. unde [ὅπου], [ca] Înaintemergător pentru noi [Πρόδρομος ὑπὲρ ἡμῶν], a intrat Iisus [εἰσῆλθεν Ἰησοῦς], după rânduiala lui Melhisedec [κατὰ τὴν τάξιν Μελχισεδὲκ], Arhiereu făcându-Se întru veac [Ἀρχιερεὺς γενόμενος εἰς τὸν αἰῶνα].


[1] A hirotoniilor.

[2] Botezați.

[3] S-au împărtășit cu Sfânta Euharistie.

[4] Prin Taina Mirungerii.

[5] Cărora li s-a propovăduit cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, în Biserica Sa.

[6] Au cunoscut în mod extatic, prin slava lui Dumnezeu, pe cele veșnice ale lui Dumnezeu.

[7] Au apostaziat de la credință.

[8] Ne-am făcut vrednici de credința voastră, de încrederea voastră.

[9] Având toată nădejdea în Dumnezeu.

[10] Până la sfârșitul vieții voastre.

[11] Prin jurământ.

[12] Moștenitorilor Împărăției Sale.

[13] Din robia demonilor.

Memento mori și nostalgia Paradisului [22]

În nuvela Geniu pustiu, descoperim trei vise extatice în care apar descrise imagini paradisiace şi în care am remarcat (în visul al doilea şi al treilea), secvenţe asemănătoare cu exprimările poetice de mai sus:

„M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau de smirnă şi izvoarele de ape vergine şi sfinte[1]. Printre arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, prin cărări rătăceau umbre [suflete/ duhuri] diafane şi fericite şi se pierdeau prin verdura întunecată a dumbrăvilor sfinte.

În depărtare vedeam o dumbravă de aur care cu freamătul frunzelor sale cânta o melodie molatecă şi lină ca aceea a undelor adormite. Între toate umbrele sfinte şi albe, numai eu aveam corp […].

Dar deodată păru că lumea se-nsenină, că gaura în cer începe a deveni din ce în ce mai mare şi mai largă, încât prin ea se vedea asupra boltei albastre ce îmbrăţişează pământul, o altă boltă cu mult mai naltă, cu mult mai largă, însă de-aur curat şi limpede ca lumina cea galbenă a soarelui, astfel încât întreaga acea boltă părea un soare mare, care îmbrăţişa o lume, lumea deasupra cerului.

Aerul tot era de lumină de aur – totul era lumină de aur, amestecat cu geamătul lin şi curat al arpelor de argint în mâinile unor îngeri ce pluteau în haine de argint, cu aripi lungi, albe, strălucite prin întinsul acel imperiu de aur (s. n.) [o Împărăţie a Luminii şi a aurului haric]”[2].

Cântarea frunzelor şi a copacilor Raiului o descoperim, în tradiţia literară cultică ortodoxă, în Triod, la Vecernie, în Duminica izgonirii lui Adam din Rai, unde se spune (am citat aceste pasaje și undeva mai sus, dar le reamintim):

Raiule preacinstite, podoaba cea frumoasă,
locaşul cel de Dumnezeu zidit […]
şi sălăşluirea Sfinţilor,
cu sunetul frunzelor tale
roagă pe Ziditorul tuturor,
să-mi deschidă uşile pe care
cu neascultarea le-am închis. […]
Simte durere, Raiule, împreună
cu lucrătorul care a sărăcit şi,
cu sunetul frunzelor tale,
roagă pe Făcătorul să nu-ţi încuie uşa.
Îndurate, miluieşte-mă pe mine
cel căzut[3].

Am arătat, într-o altă carte, faptul că poetul a urmat, pentru aceste vise, ca și pentru alte descrieri paradisiace din nuvelele și poemele sale, modele hagiografice din cărțile noastre vechi, din care a reținut foarte multe amănunte și le-a metamorfozat literar în opera sa[4]. Față de cele pe care le-am afirmat acolo, dorim să adăugăm încă un exemplu. În viața Sfântului Filaret cel Milostiv, prăznuit pe 1 decembrie, cineva are o vedenie, în care

„am văzut un Rai frumos cu bună cuviință, plin de veselie și de bucurie negrăită. Tot pământul acela era plin de bună mireasmă și de pomi mari frumoși și foarte roditori, clătinându-se de un vânt lin, care făcea un sunet minunat, încât nu este cu putință limbii omenești a grăi despre bunătățile pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El.

Acolo am văzut o mulțime de oameni îmbrăcați în haine albe,  bucurându-se și cu roadele Raiului dulce mângâindu-se. Și căutând eu acolo cu sârguință, am văzut un bărbat, care era Filaret, dar eu nu l-am cunoscut, îmbrăcat în haină strălucită, șezând pe un scaun de aur în mijlocul pomilor. […] Și iată că s-a arătat acolo un tânăr cu fața luminată și cu chipul înfricoșat [înfricoșător], având în mâinile sale toiag de aur…”[5].


[1] Apetenţa pentru metale şi pietre preţioase în descrierea Raiului este sugerată de descrierile extatice biblice ale Apocalipsei, iar cea pentru miresme, ca smirna şi tămâia, este, de asemenea, indicată de tradiţia hagiografică și de practica liturgică ortodoxă.

[2] Eminescu, Proză literară, op. cit., p. 131-132, 142.

[3] Triodul, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 100 şi 103-104.

Expresia modernă este cvasi-identică celei din: Triodiu, tipărit în zilele prea înălţatului nostru Domn Carol I, Regele României, ediţia a doua, Tipo-Litografia „Cărţilor Bisericescă”, Bucureşti, 1897, p. 108, 112.

Aceste imne din Triod, de la Vecernia din Duminica izgonirii lui Adam din Rai, au inspirat poezii populare (Verșul lui Adam) și cântece de stea. A se vedea și articolul nostru de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2015/03/03/versuri-populare-inspirate-din-triod/.

[4] A se vedea: Gianina Maria-Cristina Picioruș, Eminescu și literatura română veche. Universalism, vizionarism și imagistică literară, Editura Universității din București, 2013, p. 339-351.

A se vedea și articolul meu recent de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2018/08/14/din-nou-despre-mortua-est/.

[5] Viețile Sfinților pe luna decembrie, ediția a doua, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p. 28.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno