Categorie: Fișe de lectură 2

Fănuș Neagu, Dincolo de nisipuri. Povestiri, Ed. Semne, București, 2002, 388 p.

*

„dădu coniacul pe gât dintr-o singură înghițitură”, p. 108, pentru că a băut de durere. Iar băutura la durere e vehementă, e plină de sfâșiere interioară; „măcinat de gânduri contradictorii”, p. 108, de gânduri de îndoială; ocnarul e cel care taie sarea în mină, p. 109; casa celui mort era scufundată „într-o liniște mâhnită”, p. 110, într-o liniște tristă; iar „frumusețea Majei îl tulbură pe Radu, întocmai ca mirosul grâului răspândit de Iova”, p. 111.

Hermeziu și bușbe, p. 114; „coniacul, vechi, tare, luneca în stomac ca o dâră de foc”, p. 115; Fogoroș fusese rujar, p. 115. Adică nivela grânele în vapoare[1]; bea vermut pe terasa Porumbelul de aur, p. 117; „zăpezile întunecă dragostea”, p. 117; în Nord, timp de 6 luni, „iarna se cățelește cu primăvara”, p. 117; pasărea bate-vânt se naște și moare zburând, p. 117.

Din p. 118 începe Vară buimacă. În prim-plan e baba Anica, care avea 80 de ani, și care „era slabă ca hârtia”, p. 118; „simțeai cum în gânduri îți plânge cineva și se vaită”, p. 118; „pelinul gonește puricii”, p. 119; pe Mihai Droc l-a chiorât dragostea, p. 120-121; când femeia măritată e îndrăgostită de altul: „ardea pământul sub ea până la trei stânjeni”, p. 121, dogorea; vântul secetos de început de iunie scârțâia afară „ca și cum ar fi mestecat praf în măsele”, p. 122; agud în loc de dud[2], p. 122; cum arăta luna plină: „atârna coaptă peste câmpie”, p. 122; „spicul se umflă cât coada vulpii”, p. 122, atunci când se coace.

Din p. 123 începe Luna ca o limbă de câine. În cea mai uscată lună a verii, în Bărăgan este „un cer de untură”, p. 123; unde dispare trenul de Constanța: „pe după o pădure de salcâmi”, p. 124, pentru că salcâmii sunt peste tot pe lângă Gări și linii de cale ferată; „liniștea trăgea obloane de vată”, p. 124. Petrea Panait era „subțire ca un maț de lup”, p. 125, nemâncat; coniacul Dunărea, p. 125; pădurea Camnița era pădurea în care prindea ciocănitori în copilărie, p. 126; barul Ambasador, p. 127.

Lido, p. 131; câinii i-au mâncat pe cei doi copii căzuți în puțul sec, pentru că erau „sălbăticiți de foame”, p. 132; imaginea din zare: „vânt fierbinte clătea gura soarelui la asfințit, căscată pe jumătate de zare”, p. 132; biciclistul: „pe fața lui încinsă și încordată, sudoarea se alungea în dâre de praf”, p. 132; țistari, p. 132, în loc de țiștari, adică popândăi[3]; avea „gura săgetată de sete”, p. 137; iar soarele, atunci când a răsărit, și el nu putea să-i spună Doinei că i-a murit copila, „atârna pe cer ca o limbă de câine”, p. 140.

---

[1] Cf. https://dexonline.ro/definitie/rujare.

[2] Cf. https://dexonline.ro/definitie/agud.

[3] Cf. https://dexonline.ro/definitie/țiștar.

Arhid. Dr. Iulian Ciprian Rusu, Arhieraticonul Românesc: tezaur liturgic, cultural și de spiritualitate ortodoxă, Doxologia, Iași, 2025, 394 p.

*

Potrivit CV-ului său, autorul l-a avut conducător de Doctorat pe Pr. Viorel Sava și are Master în Dirijat cor.

Lucrarea sa are 5 capitole, cf. cuprinsului, p. 5-8. Cuvântul înainte este al Prof. coordonator, p. 9-17. Cartea de față, Teză Doctorală, a fost susținută la Iași în 2022, p. 11. Preoteasa sa: Silvia Maria, și au 3 copii, p. 11.

Introducerea cărții începe în p. 19. Arhieraticonul bizantin, Paris, 1643: prima ediție, p. 20, care e în latină și greacă, p. 21. Primul Arhieraticon românesc este Slujebnicul Mitropolitului Ștefan al Ungrovlahiei, p. 20. După care Arhieraticonul copiat de Axinte Uricariul pentru Mitropolia Moldovei, din 1705, este „cel mai vechi Arhieraticon cu text integral românesc”, p. 21.

Cap. 1 începe în p. 26; „toți Arhiereii sunt egali ca putere harismatică”, p. 27; Evhologhionul Sfântului Serapion de Thmuis este „strămoșul Liturghierului și al Molitfelnicului. Este un manuscris sub formă de papirus rulat, descoperit la Sfântul Munte Athos, în Mănăstirea Marea Lavră și publicat în 1894 de liturgistul rus Aleksei Dimitrievski. Manuscrisul conține 30 de rugăciuni”, p. 35.

Mantia arhierească, cu râurile sau faldurile ei, ne vorbește despre darurile Sfântului Duh, p. 42; cel mai vechi Slujebnic arhieresc slavon e cel de la 1400 și e cuprins în Codex Moscow Synod Slav 348 (600), p. 42; se găsesc 17 manuscrise ale Arhieraticonului în Biblioteca Academiei Române, p. 55, iar autorul a identificat 15 dintre ele, p. 56-57.

Slujebnicul lui Ștefan al Ungrovlahiei conține și otpusturile praznicelor, p. 60; în Biblioteca Academiei Române din Cluj există Ms. rom. 1216 care conține un Arhieraticon trilingv, în limbile slavonă, greacă și română, p. 61; Ms. rom. 2337 conține și Rânduiala spălării picioarelor din Joia Mare, p. 64, 66; despre opera Episcopului Grigorie Râmniceanu, p. 66-67; acesta a fost ales Episcop de Argeș, unde păstorește până la adormirea sa, până în anul 1828, p. 67.

Man. rom. 4979 conține și Rugăciuni de iertare a celor morți de tot blestemul și afurisirea, care se citesc de către Arhiereu, p. 66, 68; „în Bizanț, la înscăunarea bazileului, patriarhul compunea o rugăciune proprie, specifică fiecărui împărat”, p. 68. Nu ni se spune de unde a luat informația.

Mas. rom. 3567 a plecat de la Mănăstirea Sinaia la Academie, la București, p. 71, și el conține Rânduiala ungerii Domnilor, p. 72, a Domnilor Țării; dacă în Man. rom. 2632 era numit Protoprezbiter, p. 73, în Man. rom. 2346 este numit Protopop, p. 75; în Man. rom. 2320, Litia e numită Rânduiala sfințirii pâinilor, p. 76, 77, iar Hirotesia Duhovnicului e numită Rânduiala punerii Duhovnicului, p. 77.

Primul Arhieraticon românesc tipărit e cel din 1890, p. 88; Man. rom. 1518 conține Arhieraticonul Sfântului Iosif Naniescu, scris în 1878 de Preotul Exarh Gheorghe Ionnescu de la Biserica Mănăstirii Zlătari din București, p. 88; Arhieraticonul Sfântului Iosif Naniescu a fost dăruit Academiei în 1894, p. 89.

Ștefania Coșuleanu, Întâlnirea dintre persoană și persoană este lumină. Mărturii despre Părintele Dumitru Stăniloae la 30 de ani de la trecerea [sa] la Domnul, Ed. Basilica, București, 2023, 375 p.

*

Horea Paștina: împreună cu soția mea, Emilia, l-am cunoscut în 1979, p. 288; îl vizita zilnic, p. 288; se ducea la expozițiile sale, venea la atelier, mergeau împreună la Biserica Negustori, p. 289; Sfântul Dumitru lucra până pe la 18, apoi primea oaspeți, p. 289; Sfântul Dumitru avea o boală de ochi, alta la coloana vertebrală, p. 289. Sfântul Dumitru îi transmitea multă liniște și îl făcea să se simtă acasă, p. 290.

Sfântul Dumitru Teologul „era atent și preocupat de ce se întâmplă cu noi, românii. Schimbarea din decembrie 1989 a privit-o cu multă nădejde și aștepta mult să se schimbe lucrurile și oamenii. Aștepta ca oamenii să se întoarcă la Biserică, la credință și lucrurile să aibă un curs pozitiv”, p. 291. Pentru că își dorea ca țara lui să lase în urmă ateismul și înapoierea teologică și socială.

A trăit într-o garsonieră dublă spre sfârșitul vieții și se încălzea cu aparate electrice, p. 292. „Avea o scriere grăbită, care pe pagină, de la stânga la dreapta, urca în sus”, p. 292. Avea două persoane care îi descifra scrisul: cineva din Ardeal și cineva de la București, care băteau la mașină scrierile sale, p. 292-293. Și oamenii cei mai importanți pentru el, care l-au ajutat să ajungă la tipar, sunt lăsați fără nume…De ce nu ținem minte numele celor care ne fac bine la modul special?

A scris mereu cu penițe, p. 293; i le aducea cineva din Germania, p. 293, iar fără nume; „Era un om simplu în toate. Când pleca de la Biserică, oamenii [care] veneau să primească binecuvântare, stăteau în jurul lui și îl primeau ca pe un Ierarh. Era foarte simplu. Zâmbitor. Apropiat. Personalitatea Părintelui [Dumitru] este foarte greu de cuprins în cuvinte”, p. 293.

Horea Paștina s-a spovedit la Sfântul Dumitru, p. 294; Sfântul Dumitru „privea spre partea luminoasă a lucrurilor”, p. 295; el avea „ochi luminoși și blânzi. Avea o seninătate deosebită și o privire transparentă. Aveau o lumină [ochii lui] și o bucurie firească pe care o transmiteau. Erau de o curăție frumoasă”, p. 299. Un principiu de viață al Sfântului Dumitru: „Decât să stai degeaba, mai bine să lucrezi degeaba”, p. 300. Un alt principiu: „munca dreaptă și cinstită Dumnezeu o răsplătește”, p. 300.

Daniel și Florela Suceavă: l-au cunoscut pe 16 noiembrie 1983, la ziua sa de naștere; p. 304; Florela: „Părintele [Dumitru] era atât de viu, atât de interesat de fiecare dintre noi, atât de atent la ce spuneam. Voia să ne cunoască mai altfel decât ne cunoaștem noi între noi, în adâncul nostru”, p. 305; Florela: „Măicuța [Maria] era scundă, foarte vioaie, foarte vie și se bucura de noi, de fiecare în parte”, p. 306; Daniel: primul lor Duhovnic a fost Părintele Constantin Galeriu, p. 308; Florela: Doamna Preoteasă Maria a adormit pe 22 martie, p. 315. Sfântul Dumitru a stat la Spitalul Elias vreo 3 săptămâni, iar mai apoi i-au descoperit cancerul la stomac, p. 315.

Sfântul Dumitru și soția sa făceau milostenii în mod tainic, p. 316.

Pr. Vasile Sorin Tancău: Sfântul Dumitru a locuit la Biserica Sfântul Gheorghe Vechi din București timp de 27 de ani, p. 337; a început muzeul Stăniloae în anul 2019, p. 337; muzeul e unde a locuit el între 1947-1975, p. 338; în 1975 a cumpărat o casă și s-a mutat în Calea Călărași, p. 340. Unde, la ce număr?

Aici, la Sfântul Gheorghe Vechi, i-a primit pe Marin Preda, Ana Blandiana, Gheorghe Pituț, Ioan Alexandru, Paul Anghel, p. 342; era vizitat de Părintele Nicolae Bordașiu, p. 342; Însă, deși „veneau multe personalități [la el], discutau pe îndelete, îl întrebau foarte multe lucruri, însă mai departe, în presă, numele Stăniloae era complet absent. Nu pomeneau nimic despre el, chiar dacă, uneori, îi preluau ideile”, p. 342. Erau toți informatori sau geloși pe marea lui operă? Voiau să îl protejeze sau îl minimalizau cu toții?

Sfântul Dumitru Teologul: „Nu se va găsi în scrisul meu un singur cuvânt de glorificare a lui Hitler, Mussolini, de ură față de evrei sau de persiflare a democrației”, p. 355; „Nu am fost încadrat niciodată în organizația legionară și nu recunosc să fi desfășurat activitate legionară”, p. 362.

ÎPS Bartolomeu Anania: „Dincolo de anii academici, dincolo de muncă, dincolo de asceză și dăruire, uriașa operă a Părintelui Stăniloae este o harismă; nu stare de grație, ci revărsare de har”, p. 367.

A fost pensionat la limită de vârstă în 1973, p. 367; a condus Teza Doctorală a ÎPS Antonie Plămădeală, p. 367-368; În 1969 a conferențiat la Oxford împreună cu Părintele Braniște, cunoscându-l pe anglicanul Donald Allchin, datorită căruia publică articole în rev. Sobornost din Londra, p. 368. După 1970 va conferenția la Köln, Tübingen, Bonn, Freiburg, Paris, Berna, Strasbourg, Geneva, Oxford, Belgrad, Atena, Tesalonic, Bossey, Ierusalim, p. 368.

În noiembrie-decembrie 1982 conferențiază la New York, Boston, Detroit, Washington și Chicago, p. 369.

Ștefania Coșuleanu, Întâlnirea dintre persoană și persoană este lumină. Mărturii despre Părintele Dumitru Stăniloae la 30 de ani de la trecerea [sa] la Domnul, Ed. Basilica, București, 2023, 375 p.

*

Pr. Ioan Cristinel Teșu: l-am ales ca model pentru viața mea pe Sfântul Dumitru Teologul, p. 196; el ne-a dat „cel mai important și cel mai sistematic manual privind spiritualitatea ortodoxă existent în plan panortodox”, p. 196.

Pr. Gheorghe Holbea: am auzit de el pe când eram elev seminarist, p. 218; a predat la cursurile doctorale între 1965-1978, p. 219; l-a cunoscut personal în 1986, p. 220; era o prezență simplă și caldă, având simplitatea Părinților Bisericii, p. 220; unde este manuscrisul cărții „Persoana umană în veșnic dialog cu Dumnezeu”?, p. 222; scrisoarea pentru elevii de la Buzău, p. 228; l-a vizitat pe 16 noiembrie 1992 împreună cu 40 de elevi ai Seminarului de la Buzău, p. 228-229; și i-au dăruit 89 de crizanteme, fotografie publicată în Vestitorul Ortodoxiei, p. 229.

Cuvintele de mulțumire ale Sfântului Dumitru pentru acești tineri, p. 229-230; a primit bursa în Grecia datorită lui, p. 232; „chipul Părintelui împărtășea liniște”, p. 237; Sfântul Dumitru „era foarte simplu și firesc [când slujea]. Era în profunzimea tainei Sfintei Liturghii”, p. 239; Preoteasa sa: Cornelia, p. 245.

Pr. Ioan Ioniță: l-a cunoscut în vara lui 1969 la Vlădeni, p. 255; a tradus Dogmatica lui în engleză, iar Sfântul Dumitru, împreună cu Lidia și cu Dumitraș, a fost în USA în 1982, p. 256; Patriarhul Daniel Ciobotea a fost în 1988 la Chicago și au lecturat împreună traducerea în engleză a Dogmaticii, p. 257; Sfântul Dumitru l-a întâlnit la Chicago pe Eliade, p. 258.

Pr. Ionuț Ilea, născut în 1979, e Preot în Vlădeni și în 2007, când a ajuns aici, a găsit casa memorială a Sfântului Dumitru „aproape devastată. A trebuit să o restaurăm din temelii”, p. 270. Cine a devastat-o? Gura sincerității: „Port o tristețe în suflet că mari profesori, pe care i-am avut și eu și care se prevalează de scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae, nu i-au trecut niciodată pragul casei. Mi-am dat seama că puțini au fost aceia care l-au îndrăgit cu adevărat pe Părintele Stăniloae și au încercat să se apropie cu sinceritate de sfinția sa”, p. 271. Așa este! Nici în trecut și nici azi nu îl apreciază. Iar canonizarea lui nu le schimbă percepția despre el.

În toamna lui 1969 s-a sfințit pictura Bisericii din Vlădeni și, datorită Sfântului Dumitru, Patriarhul Justinian Marina a venit la sfințirea Bisericii, p. 273; Preotul Emilian Târnăcop, care a slujit la Vlădeni, era din Teleorman, p. 273.

Adrian Nicolae Petcu: Sfântul Dumitru era urmărit de Securitate din 1947, iar în 1958 a fost arestat, p. 275; a fost arestat pe 4 septembrie 1958, după percheziția la domiciliu din timpul nopții, p. 277; nu a acceptat acuzațiile care i s-au adus, p. 279; procesul său a durat o zi: 29 octombrie 1958, p. 279; procesul s-a făcut cu ușile închise, fără apărare, iar sentința s-a dat pe 6 noiembrie 1958, p. 280.

A primit 5 ani de muncă silnică, p. 281; familia n-a știut nimic de el timp de 5 ani de zile, p. 281; închis la Jilava, apoi la Aiud, p. 282; a fost eliberat în ianuarie 1963, p. 282; a fost supravegheat până în 1989, p. 284.

† Sebastian [Pașcanu], Episcopul Slatinei și Romanaților, Predici la duminicile de peste an, Slatina, 2011, 342 p.

*

Autorul susține erezia că „Dumnezeu nu creează sufletele din nimic, ci dimpotrivă din ființa părinților și strămoșilor lor și din darul Său”, p. 235. Poporul român are păcatele sale, dar nu avem „păcatul intoleranței sau al terorizării minorităților”, p. 248; avem modele mioape, dar nu vrem să ne privim în Oglinda cea adevărată, în Hristos Domnul, p. 276.

Rugăciunea fariseului se transformă într-o judecare aspră a celorlalți, p. 283; „Judecata nu este doar universală și dreaptă, ci și definitivă”, p. 297, pentru neamul omenesc; e nevoie de credință faptică, de credința care se exprimă prin faptele evanghelice, p. 298; trebuie să „ne recunoaștem condamnabila autosuficiență în care ne complăcem adeseori”, p. 299.

Trebuie să ieșim din „Creștinismul nostru prea comod”, pentru a ieși „în întâmpinarea celor care au nevoie de noi”, p. 299; „postirea trebuie făcută și cu mintea, cu rațiunea, dar și cu simțurile noastre”, p. 304; păcatele noastre stau în spatele bolilor noastre, p. 313; rugăciunea minții e o rugăciune pentru orice clipă, p. 314.

Judecata lui Dumnezeu va fi o recunoaștere a stării noastre interioare, p. 319-320; unii își inventează probleme și păcate pentru a nu-și mărturisi realele lor probleme și păcate, p. 326.

Autorul nu se apropie pe cale filologică și nici patristică de Dumnezeiasca Scriptură și de cultul Bisericii, ci vede totul într-o notă expozitivă, personală. E, cel mai adesea, distant interior față de audiență, dar și năvalnic la subiecte sensibile, necoborând profund în tematica zilei, deși ar putea să o facă. Folosește un limbaj accesibil, utilizează ediția sinodală a Scripturii, are apetență pentru sublinieri memorabile, dar e tributar aproape cu totul modului în care se predica în secolul trecut. Limbajul e de secol 20, temele sunt actuale, dar netratate în termenii prezentului. Probabil se teme să vorbească în mod direct, ca în viața de zi cu zi, pentru ca să nu fie interpretat greșit.

Ștefania Coșuleanu, Întâlnirea dintre persoană și persoană este lumină. Mărturii despre Părintele Dumitru Stăniloae la 30 de ani de la trecerea [sa] la Domnul, Ed. Basilica, București, 2023, 375 p.

*

Horia Dumitru Ionescu: a citit împreună cu el basmele lui Petre Ispirescu, p. 144; l-a învățat să citească, p. 144; l-a învățat să privească lucrurile în simplitatea lor, p. 144; este impresionat de faptul că și-a continuat activitatea după ce a ieșit din închisoare, deși era un om la 60 de ani, p. 144.

„Dumnezeu a vrut ca Dumitru Stăniloae să fie Preot și Teolog”, p. 145; a primit al 5-lea volum din Filocalie într-o seară de iarnă, în decembrie, lucru care l-a bucurat foarte mult, p. 146; securiștii îi cenzurau continuu cuvintele din Dogmatică înainte de tipărire, p. 146; după ce au plecat în Germania, vorbeau cu el la telefon, p. 147; vorbeau codat la telefon, p. 148; izvora din el multă liniște, care te calma, p. 148; geloșii din jurul lui, p. 149. I-a plăcut la Freiburg, pentru că a fost la ei acasă, p. 150.

Pr. Mircea Păcurariu: Sfântul Dumitru a ajuns Profesor de Dogmatică la 26 de ani, p. 152; la 1 ianuarie 1947 a ajuns Profesor de Ascetică și Mistică la București, p. 153; a făcut Dogmatică cu el, p. 154; a revenit în 1965 ca Îndrumător de Doctorat, p. 154; a fost Îndrumător de Doctorat pentru ÎPS Antonie Plămădeală, Pr. Ion Bria, PFP Daniel Ciobotea, p. 155; l-a recomandat în 1992 pentru a fi membru corespondent al Academiei, p. 155; dorea să îi dea titlul de Doctor Honoris Causa la Sibiu, pe 16 noiembrie 1993, dar el a adormit între timp, p. 155.

Era un om de omenie, un om al lui Dumnezeu, p. 157; slujea în mod smerit la Altar, p. 157; l-a vizitat acasă împreună cu ÎPS Calinic Argatu, p. 157.

Prof. Jürgen Moltmann: l-a întâlnit la Karlbad în 1978 și l-a influențat foarte mult în a doua parte a vieții sale, p. 175.

Prof. Emilian Popescu: l-a cunoscut la București, p. 180; preda Mistica în anii 3 și 4 de Facultate, iar Facultatea de Teologie era la Universitate, p. 179-180; în 1948, Facultatea de Teologie a fost scoasă din Universitate și mutată la Seminarul central din aprilie 1949, p. 180; și pentru că fratele lui s-a căsătorit cu o nepoată a Doamnei Maria Stăniloae, iar nașa a fost Lidia Stăniloae, a devenit intim cu Sfântul Dumitru, p. 180.

Îl considera un om genial, după cum genial era și Iorga, p. 181; Sfântul Dumitru i-a mărturisit că nu a învățat limba greacă nouă de la cursuri, ci din conversații și din ziare, p. 181; cunoștea limba germană, l-a cunoscut pe romano-catolicul Wilhelm Nyssen, p. 182; și-a făcut licența cu el, cu tema: Teologia Sfântului Grigorie Palama, p. 183; s-a spovedit la el, p. 185; Sfântul Cleopa Ilie a stat o vreme în Palatul Patriarhal, ținut de Patriarhul Justinian, pentru că exista ideea că va fi arestat. Tot atunci l-a trimis la Muntele Athos, la Locurile Sfinte și în Franța, p. 185; Sfântul Cleopa Ilie a venit în casa Sfântului Dumitru și au discutat și atunci și-a dat seama că Sfântul Cleopa știa pe de rost Filocalia lui, p. 185-186.

Înainte să fie luat în pușcărie, i-a spus Doamnei Maria ca Lidia să se căsătorească, p. 186; la Aiud, Sfântul Dumitru a stat în celulă cu Avocatul Petre Pandrea[1] din Craiova, care a vorbit despre cum se retrăgea într-un colț și se ruga și nu mai auzea nimic, p. 186.

După ce a fost corector, i s-a dat cursuri la Doctorat, p. 187; a avut o căsătorie fericită, p. 190; a adormit la 7 luni după adormirea Doamnei Maria, p. 180; a fost internat la Spitalul Elias, p. 190; l-au mutat la Spitalul Fundeni, dar nu l-au mai operat, p. 190.

Sfântul Dumitru Stăniloae, la adormirea sa, a fost depus în Catedrala Patriarhală, iar în ziua Înmormântării, sicriul său a fost scos în curte, în fața treptelor de la Palatul Patriarhiei, pentru că a fost lume multă, p. 192. Convoiul mortuar s-a oprit apoi la Piața Universității, apoi s-a îndreptat spre strada unde locuise Sfântul Dumitru, după care s-a mers până la Cernica pe jos, p. 192.

„A fost nu numai un teolog, ci a fost și un creator de limbă. El a creat o limbă teologică și literară, cum n-au făcut alții, p. 193-194.

---

[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Pandrea.

Ștefania Coșuleanu, Întâlnirea dintre persoană și persoană este lumină. Mărturii despre Părintele Dumitru Stăniloae la 30 de ani de la trecerea [sa] la Domnul, Ed. Basilica, București, 2023, 375 p.

*

Interviuri diverse. Patriarhul Daniel Ciobotea: Sfântul Dumitru Stăniloae a fost „un om deschis spre universal”, p. 7; ÎPS Kallistos Ware l-a întâlnit pe Sfântul Dumitru Teologul în 1969, la Oxford, p. 18; „Îmi amintesc zâmbetul său frumos. Era un om bun și blajin și am simțit, de la bun început, că are o mare generozitate a spiritului”, p. 18; ÎPS Teofan Savu l-a cunoscut după 1990, p. 25; ÎPS Laurențiu Streza a fost acasă la el, dar și Sfântul Dumitru la acesta, p. 37. Mergea întotdeauna în reverendă, p. 39.

ÎPS Serafim Joantă: „harul este o prezență foarte fină, foarte delicată în sufletul nostru”, p. 61, dar care se sălășluiește în întreaga noastră persoană; l-a vizitat acasă, p. 73; ÎPS Ioachim Giosanu l-a cunoscut în 1969 sau 1970 la Sihăstria, p. 80; Sfântul Dumitru a acceptat să scrie despre teologia sa, p. 82; 1 ianuarie 2000 a fost o zi de duminică și astfel mileniul al 3-lea creștin a început duminica, p. 85.

ÎPS Casian Crăciun l-a vizitat acasă, p. 96; a slujit Dumnezeiasca Liturghie din ziua Înmormântării sale, p. 97. „A fost prohodit ca un patriarh al teologiei, al iubirii și al slujirii în Biserică, fiind, de fapt, singurul preot de mir prohodit în Catedrala Patriarhală din București”, p. 97. „Părintele Stăniloae a fost un sihastru zâmbitor și un filosof trăitor în sala de curs”, p. 99.

Lidia Stăniloae: mergeau cu trenul la Vlădeni, p. 110; îi plăcea cel mai mult apa de acasă, p. 111; se simțea casă la Cimitir, p. 111; Măgura din apropiere, p. 111; Babu, fratele mai mare al Sfântului Dumitru, p. 112; slujea și predica la Vlădeni, p. 113; își ajuta consătenii săi, p. 113; „Tata știa să fie prieten cu un copil, nu se comporta autoritar”, p. 116; mergea pe munte, la patinaj și la concerte, p. 117; nu se aruncă cărțile, p. 117; era punctual și își ținea promisiunile, p. 118; la București se încălzea cu lemne, pe când la Sibiu avusese gaze, p. 119. Pentru că nu doreau să îl ajute cu o casă mai bună.

Familia Pr. Cioran locuia lângă ei, p. 121, 122-123. Soldații ruși furau ceasurile românilor, p. 126; Groza l-a îndepărtat pe Sfântul Dumitru de la Telegraful Român și de la Rectorat, p. 127; a fost declarat „dușman al poporului”, p. 127; asistentul său de la București a fost Părintele Benedict Ghiuș, p. 128; iar Părintele Benedict Ghiuș a fost prieten cu Vasile Voiculescu, p. 128.

Sfântul Dumitru a scris la revista Luceafărul, p. 128. „Permanent eram urmăriți, iar telefoanele erau supravegheate”, p. 129; Lidia Stăniloae susține că Sfântul Dumitru Teologul nu a fost membru al Rugului Aprins, p. 129; a ținut conferințe, dar nu a fost membru, p. 129; când l-au arestat, i-au aruncat toată casa peste cap, au dat cu cărțile pe jos și au călcat în picioare manuscrisele sale, p. 130; 4 securiști i-au răscolit casa, p. 130; i-au pus ochelari negri la ochi și l-au luat de acasă, p. 130; majoritatea prietenilor i-au ocolit, p. 130.

Pe 4 septembrie a fost arestat și pe 7-8 noiembrie a fost judecat, p. 131; a fost judecat de un judecător militar cu ușile închise, p. 131; Mașinile Securității erau fără ferestre, p. 131; avea barbă atunci când a fost judecat, p. 131; a primit 5 ani de pușcărie, după cum primise și Vasile Voiculescu, p. 131; a sunat din Gara de Nord, pe la ora 3, când a ieșit din pușcărie, p. 134. Dumitraș avea vreo 3 ani când s-a eliberat, p. 134; timp de 5 ani la pușcărie n-a primit niciodată pâine, p. 135; „a fost operat de hernie de către un medic deținut cu un cuțit de bucătărie pe o masă de bucătărie”, p. 135.

L-a întâlnit pe Mircea Eliade în America, p. 136; a fost în relații foarte bune cu cardinalul Ratzinger, p. 137, cu Moltmann, cu Donald Allchin, p. 138; a plâns la moartea copilei și a soției sale, p. 139; a fost prieten cu Marin Sorescu, cu Anatol Baconsky, cu Ioan Alexandru, cu Pascal Bentoiu, cu Horea Paștina, p. 139.