Categorie: Fișe de lectură 2

Ștefania Coșuleanu, Întâlnirea dintre persoană și persoană este lumină. Mărturii despre Părintele Dumitru Stăniloae la 30 de ani de la trecerea [sa] la Domnul, Ed. Basilica, București, 2023, 375 p.

*

Interviuri diverse. Patriarhul Daniel Ciobotea: Sfântul Dumitru Stăniloae a fost „un om deschis spre universal”, p. 7; ÎPS Kallistos Ware l-a întâlnit pe Sfântul Dumitru Teologul în 1969, la Oxford, p. 18; „Îmi amintesc zâmbetul său frumos. Era un om bun și blajin și am simțit, de la bun început, că are o mare generozitate a spiritului”, p. 18; ÎPS Teofan Savu l-a cunoscut după 1990, p. 25; ÎPS Laurențiu Streza a fost acasă la el, dar și Sfântul Dumitru la acesta, p. 37. Mergea întotdeauna în reverendă, p. 39.

ÎPS Serafim Joantă: „harul este o prezență foarte fină, foarte delicată în sufletul nostru”, p. 61, dar care se sălășluiește în întreaga noastră persoană; l-a vizitat acasă, p. 73; ÎPS Ioachim Giosanu l-a cunoscut în 1969 sau 1970 la Sihăstria, p. 80; Sfântul Dumitru a acceptat să scrie despre teologia sa, p. 82; 1 ianuarie 2000 a fost o zi de duminică și astfel mileniul al 3-lea creștin a început duminica, p. 85.

ÎPS Casian Crăciun l-a vizitat acasă, p. 96; a slujit Dumnezeiasca Liturghie din ziua Înmormântării sale, p. 97. „A fost prohodit ca un patriarh al teologiei, al iubirii și al slujirii în Biserică, fiind, de fapt, singurul preot de mir prohodit în Catedrala Patriarhală din București”, p. 97. „Părintele Stăniloae a fost un sihastru zâmbitor și un filosof trăitor în sala de curs”, p. 99.

Lidia Stăniloae: mergeau cu trenul la Vlădeni, p. 110; îi plăcea cel mai mult apa de acasă, p. 111; se simțea casă la Cimitir, p. 111; Măgura din apropiere, p. 111; Babu, fratele mai mare al Sfântului Dumitru, p. 112; slujea și predica la Vlădeni, p. 113; își ajuta consătenii săi, p. 113; „Tata știa să fie prieten cu un copil, nu se comporta autoritar”, p. 116; mergea pe munte, la patinaj și la concerte, p. 117; nu se aruncă cărțile, p. 117; era punctual și își ținea promisiunile, p. 118; la București se încălzea cu lemne, pe când la Sibiu avusese gaze, p. 119. Pentru că nu doreau să îl ajute cu o casă mai bună.

Familia Pr. Cioran locuia lângă ei, p. 121, 122-123. Soldații ruși furau ceasurile românilor, p. 126; Groza l-a îndepărtat pe Sfântul Dumitru de la Telegraful Român și de la Rectorat, p. 127; a fost declarat „dușman al poporului”, p. 127; asistentul său de la București a fost Părintele Benedict Ghiuș, p. 128; iar Părintele Benedict Ghiuș a fost prieten cu Vasile Voiculescu, p. 128.

Sfântul Dumitru a scris la revista Luceafărul, p. 128. „Permanent eram urmăriți, iar telefoanele erau supravegheate”, p. 129; Lidia Stăniloae susține că Sfântul Dumitru Teologul nu a fost membru al Rugului Aprins, p. 129; a ținut conferințe, dar nu a fost membru, p. 129; când l-au arestat, i-au aruncat toată casa peste cap, au dat cu cărțile pe jos și au călcat în picioare manuscrisele sale, p. 130; 4 securiști i-au răscolit casa, p. 130; i-au pus ochelari negri la ochi și l-au luat de acasă, p. 130; majoritatea prietenilor i-au ocolit, p. 130.

Pe 4 septembrie a fost arestat și pe 7-8 noiembrie a fost judecat, p. 131; a fost judecat de un judecător militar cu ușile închise, p. 131; Mașinile Securității erau fără ferestre, p. 131; avea barbă atunci când a fost judecat, p. 131; a primit 5 ani de pușcărie, după cum primise și Vasile Voiculescu, p. 131; a sunat din Gara de Nord, pe la ora 3, când a ieșit din pușcărie, p. 134. Dumitraș avea vreo 3 ani când s-a eliberat, p. 134; timp de 5 ani la pușcărie n-a primit niciodată pâine, p. 135; „a fost operat de hernie de către un medic deținut cu un cuțit de bucătărie pe o masă de bucătărie”, p. 135.

L-a întâlnit pe Mircea Eliade în America, p. 136; a fost în relații foarte bune cu cardinalul Ratzinger, p. 137, cu Moltmann, cu Donald Allchin, p. 138; a plâns la moartea copilei și a soției sale, p. 139; a fost prieten cu Marin Sorescu, cu Anatol Baconsky, cu Ioan Alexandru, cu Pascal Bentoiu, cu Horea Paștina, p. 139.

Preot Constantin Coman, Moștenirea sau cum mi-am însușit rădăcinile duhovnicești, Ed. Bizantină, București, 2024, 607 p.

*

Suntem victimele unei perspective materialiste asupra lucrurilor, p. 484; grija noastră pentru imagine înseamnă a plăcea oamenilor și nu lui Dumnezeu, p. 485; însă cultura Bisericii este o cultură interioară, p. 485; părerile personale care ne fac să trăim într-o lume falsă, p. 492; judecarea altora te face să ai parte de gânduri de desfrânare, p. 493.

Sfântul Cuvios Iosif Isihastul n-a fost cunoscut în România până în 1995, p. 499. Autorul a tradus scrisorile sale în română în 1995, pentru că în 1994 a înființat, împreună cu Doamna Preoteasă Garoafa, Ed. Bizantină, p. 499.

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici săvârșea zilnic Dumnezeiasca Liturghie și a trecut la Domnul în 1910, la 95 de ani, p. 509. Sfântul Iosif Isihastul a adormit pe 15 august 1959 și e pomenit pe 28 august, p. 513.

Sfântul Cuvios Sofronii Saharov a avut darul teologhisirii și al expunerii teologice, fiind numit Palamas al zilelor noastre, p. 523; Sfântul Sofronii a fost canonizat la 26 de ani după adormirea sa, p. 525. Autorul l-a cunoscut pe Sfântul Sofronii în 1992, în Anglia, p. 530.

Autorul numește adesea „teologie de școală”, p. 567,  teologia științifică, dar ea e făcută nu la Școală, ci la Altar. De către Preoții Bisericii, care sunt și Profesori. Dar atât este experiența lor și aceasta, teologia aceasta mică, e, de fapt, propovăduirea Bisericii la ora actuală. Pentru că aceasta, cea făcută de oameni neînduhovniciți, e propovăduită peste tot, pe când teologia Sfinților nu e citită mai de nimeni.

„Cuvântul lui Dumnezeu este energie dumnezeiască necreată…și, în consecință, nu se adresează rațiunii logice superficiale, ci inimii adânci, duhovnicești, a omului”, p. 579.

O fotografie împreună cu părinții săi în p. 582. Pentru că ultimul capitol le este dedicat. Și mă bucur că Părintele Constantin Coman a scris această carte ca pe o chintesență a gândirii sale, dar cred că e nevoie și de un Jurnal al vieții sale. Sau de o carte de memorii, dacă n-a scris un Jurnal toată viața. Pentru că multe lucruri se pierd din istoria vie a Bisericii, tocmai pentru că cei care trăiesc în Biserică nu își scriu memoriile.

Capitolul ultimul, cel despre părinții săi, începe în p. 583. Autorul are doi frați și două surori: Pompiliu, Adela, Georgeta și Petre, p. 584; părinții săi: Pătrașcu și Maria, p. 584; s-a născut când tatăl său avea 40 de ani și mama lui 37, p. 585; Părinții soției sale: Mihai și Anica, p. 385; „vorba consumă mult din energia omului”, p. 588.

„Tata avea măsură și ritm în toate”, p. 590; tatăl său a murit la 95 de ani, p. 590; bunicii săi din partea mamei: Nicolae și Safta, p. 593; bunica din partea tatălui: Lambra, p. 593; mama sa a adormit la 92 de ani, p. 594; iapa Pasărea și fiica ei Doina, p. 600; vaca Rușița și fiica ei Viorica, p. 600; Câinele Zbiru, p. 600; trecea Călmățuiul prin apropiere, p. 600. Avem unul identic ca nume în Teleorman[1]. Satul său natal: Albești, p. 602, din jud. Buzău[2]. Însă avem satul Albești și în Teleorman[3].

---

[1] A se vedea:https://ro.wikipedia.org/wiki/Râul_Călmățui_(Teleorman).

[2] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Albești,_Buzău.

[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Albești,_Teleorman.

† Sebastian [Pașcanu], Episcopul Slatinei și Romanaților, Predici la duminicile de peste an, Slatina, 2011, 342 p.

*

Prin tăcerea Sa în fața femeii, Domnul a demontat perspectiva egoistă asupra mântuirii, p. 153; Și Domnul a scos în evidență credința, stăruința ei și multa ei înțelepciune, p. 154; „iubirea jertfelnică alungă mândria”, p. 155; „nu avem voie să ne supărăm pe El atunci când nu ne ascultă sau întârzie să ne împlinească cererea, ci [trebuie] doar să insistăm”, p. 156, în rugăciunea noastră, în credința noastră nețărmurită în El; Dumnezeu ne încearcă credința noastră, p. 157, așteptarea noastră.

Domnul le-a dat Ucenicilor pește mult, mai mult decât le trebuia, pentru ascultarea lor. Pentru ca să le arate că bunătatea Lui este nemăsurată, p. 160. Domnul ne cere să trăim „un Creștinism pozitiv și lucrător, săvârșind mai întâi noi…ceea ce am dori să primim de la cei din jurul nostru”, p. 162; viața creștină nu e „o viață convenabilă, comodă și la îndemâna oricui”, p. 163.

„Cunosc persoane care tocesc zilnic pragul Bisericii…dar care n-au înțeles încă taina iubirii”, p. 165; compasiunea e premisa iubirii, p. 168; creștinii nu trebuie să dea în judecată, chiar dacă sunt nedreptățiți, p. 170-171; „după moarte urmează învierea”, p. 173, noastră; „Hristos ridiculizează moartea”, p. 174, o banalizează, p. 174; „viața este un dar”, p. 175, de la Dumnezeu; de avorturile făcute vor răspunde și femeile, cât și bărbații lor, pentru că au consimțit omorârea lor, p. 176.

Noi naștem copilul, dar Dumnezeu îl creează, p. 176; nu putem pune stăpânire pe viața noastră, pentru că astfel uzurpăm puterea Lui asupra noastră, p. 177; El sădește sămânța cuvântului Său în sufletul nostru, p. 180; „bălăriile păcatului”, p. 182; „Iadul este veșnic și definitiv”, p. 185; „noi înșine ni-l pregătim”, se referă la Iad, „prin faptul că nu înțelegem să ducem viață bineplăcută Lui”, p. 187.

În anul al 3-lea de Seminar, autorul s-a îndoit cu privire la bunătatea lui Dumnezeu datorită Iadului. Și Sfântul Dumitru Stăniloae i-a dat răspunsul mântuitor: Iadul nu e opera lui Dumnezeu, ci e creația noastră, p. 187-188. De aceea, „în Rai se merge pregătit, iar nu din greșeală ori prin bunăvoință”, p. 188.

La Judecata Lui, Dumnezeu nu este subiectiv, dar nici discreționar, p. 189; avem informații teologice, dar nu avem voința de a împlini voia lui Dumnezeu, n-avem conștiință creștină, p. 190; îngrijorarea că UE nu a inclus în constituția ei cultura creștină, p. 197; și în timp ce Creștinismul e respins, imoralitatea e promovată, p. 198; trebuie să ne asumăm râsul cu care suntem tratați noi, oamenii creștini, p. 199.

„am cerut Preoților în mod expres să monitorizeze atent cazurile sociale din Parohii, căci nu este îngăduit să sufere cineva lângă necunoașterea ori nepăsarea noastră. Nu îi este îngăduit niciunui creștin ca, știind că alături își duce cu greu zilele un bătrân ori un bolnav singur, să nu caute zilnic prilej să-i slujească”, p. 203; „tâlhăriți de nedreptățile vieții”, p. 204; faceți milă cu cei sărmani, dar nu cu cerșetorii de profesie, p. 204.

Sufletul nostru se odihnește în lucrarea binelui, p. 208-209; planurile noastre fără Dumnezeu în centrul lor, p. 209; bunurile pe care le dăm aproapelui sunt cele care ne trec vămile văzduhului, p. 210; „lipsa iubirii aduce fie necredință, fie formalism”, p. 214, în viața noastră bisericească; „Să punem iubirea lui Dumnezeu mai presus de orice faptă bună și ne va pune și El pe noi mai presus de orice!”, p. 215.

„Biblia nu este un manual de istorie, ci un manual al vieții. Al vieții acesteia și al vieții celeilalte, veșnice”, p. 217; cele 5 perechi de boi sunt simțurile noastre cele trupești, 218; cele 3 categorii de oameni care s-au lepădat de Împărăția lui Dumnezeu erau bolnave de alipirea de materie, de iraționalitate, de poftele trupești, p. 219; Slujitorii Lui sunt Îngerii și Sfinții Săi, p. 220; pretextele fals religioase, p. 220.

Toți cei 10 leproși, ne spune autorul, au avut credință și de aceea au fost mântuiți. Însă al 10-lea a arătat recunoștință și a dat slavă lui Dumnezeu, pe când ceilalți 9 „au rămas în credința lor egoistă, individualistă, refuzând comuniunea” cu Dumnezeu, p. 223; însă „credința se va împlini, nădejdea se va sfârși, iar ceea ce va rămâne în veci va fi numai dragostea și comuniunea cu Dumnezeu și cu aproapele”, p. 224; „adevăratul Creștinism nu ne cere doar să fugim de rău, ci să și căutăm binele și să-l săvârșim pe el cu toată ființa noastră”, p. 230.

† Sebastian [Pașcanu], Episcopul Slatinei și Romanaților, Predici la duminicile de peste an, Slatina, 2011, 342 p.

*

Mărinimia sutașului față de sluga sa, p. 85; „a arătat o uimitoare smerenie. Nu a dorit cinste…ci a preferat mai degrabă să îmbrățișeze smerenia și cu aceasta L-a cucerit pe Domnul”, p. 86; când Domnul este incomod pentru oameni, p. 90. „Pe Hristos trebuie să-L poftim să intre, nu să iasă din viața noastră!”, p. 91.

Domnul a venit la noi și S-a întrupat pentru „ca să locuiască în sufletele noastre și să rămână acolo”, p. 91, în noi înșine; „putem să purtăm în sufletele noastre pe cei dragi ai noștri, vii sau adormiți, și să-i ducem măcar în felul acesta la altar, cerând Bisericii să se roage pentru ei: pentru cei care nu pot, pentru cei care nu știu și pentru cei care nu vor să se roage”, p. 95; pentru că Domnul nu caută numai la faptele noastre, ci și la gândul nostru cel bun și la intențiile noastre frumoase, iubitoare, p. 95.

Domnul cere discreție de la cei doi orbi vindecați de către El, p. 100; Domnul „săvârșea minuni la solicitarea celor care sufereau sau Îl rugau”, p. 101; Domnul nu a vrut să fie considerat un lider politic, p. 101; discreția binelui, p. 102; „credința este ea însăși o minune, iar viața în Dumnezeu nu este spectacol”, p. 102; minunea pe care trebuie să o așteptăm e cea care ne schimbă interior, p. 103.

Avem nevoie de „cumințenia credinței”, p. 104; „viața în Hristos trebuie să fie slujire întru discreție, întru prudență, în cumințenie, în sfințenie, în smerenie”, p. 104; Domnul nu a folosit tehnici de cucerire a publicului și nici nu a avut un interes predicatorial populist, p. 105; entuziasmul de moment al oamenilor, p. 109; fericirea triumfalistă, p. 111; păcatul de a-L căuta pe Dumnezeu din interes și nu din iubire și recunoștință vie, p. 113; clipele grele ale vieții sunt valurile înspumate ale mării, p. 116; Domnul e mereu aproape de noi și ne întinde mâna mântuirii Sale, p. 117.

Sfântul Petros care se scufundă în valuri ne învață să fim luptători, p. 118, prin rugăciune și prin încrederea noastră în Dumnezeu, în mântuirea Lui; „trebuie să știm să cerem ajutor[ul lui Dumnezeu]”, p. 118; dacă Domnul a fost aspru cu cei din vremea Lui, e aspru și cu noi, p. 125; „ne năpădește formalismul; ne pustiește secularismul; practicăm un Creștinism din ce în ce mai teoretic; vorbim frumos despre el, dar nu postim și nu ne rugăm după cum ne-a cerut-o Mântuitorul Hristos”, p. 125.

„adevărata rugăciune înseamnă permanenta comuniune cu Dumnezeu”, p. 125; datoriile noastre față de Dumnezeu sunt păcatele noastre pe care El ni le iartă atunci când ne spovedim, p. 131; iertarea aproapelui este absolut obligatorie, p. 132; Domnul unește porunca iubirii lui Dumnezeu cu porunca iubirii aproapelui, așa „după cum a unit întru Sine firea divină cu cea omenească; le-a făcut pe acestea una, deși [sunt] două, după cum a unit cele două firi ale Sale într-un singur ipostas”, p. 143, într-o singură persoană.

„Nu suntem înzestrați în mod egal de către Dumnezeu”, p. 149, pentru că El „a considerat diversitatea mai frumoasă și mai interesantă decât uniformitatea”, p. 149; Dumnezeu nu ne-a programat ca pe niște roboți, ci ne-a dăruit talanții după puterea și râvna noastră, p. 149; Dumnezeu ne-a creat pentru împreună lucrarea cu El, p. 149.

Preot Constantin Coman, Moștenirea sau cum mi-am însușit rădăcinile duhovnicești, Ed. Bizantină, București, 2024, 607 p.

*

Sfântul Cuvios Petroniu Tănase era discret și smerit, p. 344; „a fost un pustnic în obște”, p. 344; deși adus de spate, el făcea necontenit închinăciuni și metanii, p. 344; în tinerețe făcea câteva mii de metanii pe zi, p. 345. Era „smerit la față, dar închegat și robust în duh[ul său]”, p. 345.

La Prodromu se trăiește un monahism „aplecat spre pocăință și nevoință”, p. 346; „monahismul grecesc [atonit] …are o evidentă orientare eshatologică”, p. 346; diversitatea etnică este fundamentul întâlnirii și al îmbogățirii reciproce, p. 348; Părintele Coman a cunoscut Prodromu în 1979, p. 352; Sfântul Petroniu a fost 27 de ani Stareț, p. 353; „cred în personalitatea fiecărui popor”, p. 369.

Sfântul Cuvios Dionisie de la Colciu nu avea porniri de judecată și reproșuri la adresa grecilor, p. 388; autorul l-a cunoscut pentru prima oară în iulie 1993, pe când avea 84 de ani, p. 389; a venit în Athos la 17 ani, p. 389.

„Și pentru că Biblia este scrisă sub inspirație dumnezeiască, ea ne servește drept model dumnezeiesc de lectură și de înțelegere a istoriei”, p. 396; mântuirea e la timpul prezent, p. 410; exodul românesc creează ortodocși occidentali, p. 412-413.

Pe Părintele Συμεών Κραγιόπουλος l-a cunoscut în anii 80, p. 416; avea simplitate și îndrăzneală sfântă, p. 416; Părintele Simeon l-a învățat să depășească definițiile și instituțiile, p. 419.

„Dumnezeu Tatăl este izvorul și temeiul continuu al Arhieriei lui Hristos, iar Hristos funcționează ca Arhiereu într-o continuă raportare sau referire la voia Tatălui. Din această perspectivă, Arhieria lui Hristos nu este autonomă și cu atât mai puțin absolută, ci este relativă, în sensul că se desfășoară în relație cu Tatăl, prin raportare continuă la voia Tatălui”, p. 423.

Părintele Simeon Craghiopulos „se transmitea pe sine însuși, nu transmitea valori și noțiuni teoretice și abstracte”, p. 427; el era „biblic și evanghelic”, p. 428; „Cel mai sigur lucru este păcatul. Conștiința nepăcătoșeniei, atunci când apare la om, este satanică. Nu trebuie să ne ascundem păcatele, ci să-L slăvim pe Dumnezeu și să-I mulțumim când ni le descoperă”, p. 435.

„Exercițiul ascultării are drept finalitate așezarea în ascultare față de voia lui Dumnezeu”, p. 440; „voia lui Dumnezeu stă la temelia adevărului vieții” noastre, p. 440; „Ascultarea este mișcarea liberă a cuiva de a-și tăia voia proprie și a se supune altcuiva. Ascultarea nu poate fi impusă de cel față de care se face ascultare. Ascultarea impusă este un nonsens, este chiar o aberație”, p. 442; „unde nu este libertate și ascultare, nu este dragoste”, p. 445; „acceptarea nedreptății cu plus de măsură”, p. 447.

„primii beneficiari ai Jertfei Fiului lui Dumnezeu sunt cei care L-au răstignit”, p. 447; „când cauți soluția în tine, atunci ești liber. Și chiar poți fi soluția în relația cu cineva rău, neputincios, agresiv etc. Poți fi o soluție și pentru tine, și pentru celălalt”, p. 448.

Starețul Grigorios Dohiaritul a adormit pe 23 octombrie 2018, după miezul nopții și a fost îngropat în aceeași zi, la ora 9, după voia sa, p. 453. A fost ucenicul Sfântului Cuvios Amfilohios Macris, p. 454, dar și apropiat al Sfântului Filoteos Zervacos, p. 454. Și Fericitul Grigorios Dohiaritul trăia cu încredințarea că „osteneala trupului aduce odihna sufletului”, p. 456. „Părintele nu cânta, ci striga din inimă”, p. 457.

I-a spus autorului la un moment dat: „îi iubesc pe români pentru că sunt smeriți”, p. 459; semna ca Grigorios Arhipelaghitul, p. 460.

Nu l-a întâlnit în timpul vieții pe Sfântul Cuvios Paisios Aghioritul, p. 469; „eshatologia niptică”, p. 470; dar eu „propun completarea din perspectivă teologică a eshatologiei euharistice cu eshatologia niptică”, p. 470; autorul îi vede pe Părinții duhovnicești ca un corelativ al Sfinților Profeți, p. 475; „Dumnezeu Tatăl exprimă voia dumnezeiască ce stă la temelia tuturor lucrurilor, iar Dumnezeu Fiul Își împlinește lucrarea supunându-Se și ascultând desăvârșit de voia Tatălui”, p. 481.

„Întărirea instituțională a Bisericii se face în detrimentul întăririi componentei duhovnicești și aduce cu sine îndepărtarea de chipul eshatologic al Bisericii și apropierea de chipul acestei lumi”, p. 482.

† Sebastian [Pașcanu], Episcopul Slatinei și Romanaților, Predici la duminicile de peste an, Slatina, 2011, 342 p.

*

„învierea lui Hristos se vrea și învierea noastră”, p. 18; „slujirea Lui…[este] angajament, luptă și, în cele din urmă, biruință”, p. 19; după învierea Sa, Domnul Se arată „doar celor apropiați…dovedind astfel că s-a făcut cernerea sau alegerea” oamenilor, p. 20-21. Căci Hristos Cel înviat a vrut să „îi încredințeze nu pe toți, ci pe cei aleși, pe prietenii Săi, de faptul că El cu adevărat a înviat din morți”, p. 22.

Autorul vorbește despre „justificata mâhnire” a Sfântului Apostol Tomas că nu i Se arătase și lui, p. 24. Sfintele Femei Mironosițe veniseră la mormânt pentru ca „să desăvârșească ritualul ungerii cu mir” al trupului Domnului, p. 27. Autorul susține că nimeni n-a crezut inițial că Domnul a înviat din morți, p. 27.

„în Hristos moartea este înviere, căci prin învierea Sa Hristos a prefăcut moartea în viață”, p. 28, în viață dumnezeiască veșnică. Iar Domnul întrupat nu a problematizat realitatea politică a lumii Sale, ci mesajul Său a fost „pregătirea pentru lumea și viața de dincolo de moarte, pentru Împărăția cerurilor”, p. 29. Fapt pentru care și viața noastră religioasă are aceeași dimensiune eshatologică. Căci pe noi ne interesează împlinirea veșnică, cea în relație cu El, și nu doar cea conjuncturală, istorică.

Episcopul Sebastian consideră că democrația nu e alegerea lui Dumnezeu pentru viața noastră socială, ci teocrația, potrivit Vechiului Testament, p. 30. Căci democrația îl pune în prim-plan pe om și nu pe Dumnezeu, pe Cel care este Stăpânul lumii, p. 30. Însă perspectiva evanghelică asupra omului pune în prim-plan omul duhovnicesc, cât și omul care se află în nevoie și trebuie ajutat. Biserica este viața oamenilor cu Dumnezeu și oamenii Lui trebuie să fie oameni pentru toți oamenii, adică să aibă perspectivă soteriologică în tot ceea ce fac. Din punctul meu de vedere, viața teocratică e viața Bisericii, pentru că Dumnezeu ne conduce pe mai departe, așa cum i-a condus pe Sfinții noștri Părinți în Vechiul Testament. Dar Biserica își asumă mântuirea întregii lumi și nu doar a ei. Ea nu se închide în sine, ci se deschide față de toți pentru mântuirea tuturor.

Autorul consideră că omul nu a devenit mai înțelept, p. 30, de-a lungul istoriei. Însă fiecare om ia totul de la început în materie de cunoaștere. Nu se naște învățat, ci devine. Omul devine înțelept pe cât voiește să devină. Dar umanitatea, în materie de experiență globală, a devenit tot mai înțeleaptă de-a lungul secolelor, pentru că experiența ei a devenit tot mai mare. Fiecare dintre noi ne raportăm la cuantumul total de cunoaștere al lumii și nu la cunoașterea unui secol anume. De aceea, fiecare generație sporește cunoașterea lumii și aportul fiecărei generații în parte e neprețuit.

„formalismul bolnav”, p. 32, adică raportarea exterioară la legea lui Dumnezeu în detrimentul omului; „obsesia iudeilor pentru sâmbătă era și o maladie, dar și un pretext. Maladie, pentru degenerarea stupidă [a legii, pentru deformarea ei]…și pretext, pentru răutatea și invidia” lor față de Domnul, p. 33. Se foloseau de legea lui Dumnezeu pentru ca să Îl urască pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, dar și să îi disprețuiască pe cei vindecați de El în zi de sabat.

Își deghizau răutatea și invidia în pretinsa „dragoste” față de legea lui Dumnezeu, p. 33; invidia vecinilor noștri pentru bucuria din casa noastră, p. 35; cei care întunecă cu răutatea și invidia lor frumosul și binele din viața noastră, p. 35; „formalismul îngust și bolnav”, p. 35; „formalismul și neputința de a ne bucura de binele aproapelui. Formalismul merge mână în mână cu bigotismul, cu misticismul bolnav și bolnăvicios, cu semidoctismul, cu superstițiile și cu dragostea de litera lipsită de Duh, în timp ce neputința de a ne bucura alături de aproapele nostru ascunde răutate, invidie, complexe și competiție neconstructivă”, p. 36.

După învierea Sa din morți, Domnul „a întemeiat Sfintele Taine și a consolidat și întărit învățătura Sa dumnezeiască”, p. 38; Domnul a șocat și scandalizat prin „universalitatea mesajului și a învățăturii Sale”, p. 39. Pentru că El nu S-a referit numai la iudei, la poporul Său, ci la toți oamenii. Mașiah nu este naționalist, ci al tuturor,  p. 40, iar Domnul „Își pregătea învățătura Sa despre universalitatea Creștinismului, despre Biserică”, p. 41. Pentru că Hristos venise pentru toți, nu doar pentru Israil.

Sfânta Fotini „a stat de vorbă cu El cu adevărat spre deosebire de farisei și cărturari care doar Îl pândeau pe la colțuri”, p. 41; ea nu s-a scandalizat de noile Lui învățături, ci a luat aminte la profunzimea lor, p. 41. Căci contează impactul interior al propovăduirii asupra ta. Și nu noutatea evanghelică te scandalizează, ci te îndurerează duplicitatea predicatorului atunci când ea există. Pentru că cel care vine să te învețe, te învață lucruri noi pentru tine, dar dacă ele au legătură interioară, dacă ele te odihnesc, atunci sunt de la Dumnezeu. Sunt pentru binele tău veșnic.

Domnul vine și „desăvârșește ființa orbului” din naștere, p. 44, pentru că îi dăruie ochi sănătoși, ochi care văd.  Dar, pe când orbul a fost vindecat, „i-a apucat orbirea pe ceilalți”, p. 48. Orbirea spirituală. Pentru că nu s-au bucurat de vindecarea lui. Nu s-au bucurat de mila Domnului față de el.

Anticultura, p. 49, lumii noastre e o expresie vie a patimilor noastre.  Și observă cum se proliferează „un anticreștinism din ce în ce mai orb”, p. 49. Trebuie să avem răspunsuri ferme, dar nu violente, împotriva mistificărilor credinței noastre, p. 50. Și prin atitudinea noastră evlavioasă, dar tranșantă, noi trebuie să spunem: „Nu vă jucați cu sentimentele noastre religioase! Nu vă jucați cu credința noastră! Nu vă jucați cu Dumnezeul nostru! Respectați-ne pe Hristos, fără de Care de Europa se va alege praful!”, p. 50.

Drepturile omului nu trebuie să lezeze drepturile lui Dumnezeu în lume, p. 50; Sfinții sunt învățătorii noștri, p. 50-51; Sfinții sunt cei care ne fac să ne unim duhovnicește, p. 55; sfințenia e vocația tuturor oamenilor, p. 61; astăzi „nu mai există neam ales, rasă privilegiată ori categorie de oameni preferată de Dumnezeu. Cu toții suntem preferați”, p. 64, de către El, pentru că toți suntem chemați la sfințenie de către El, p. 64.

Teologia „este învățătura despre Dumnezeu, dar și despre cum să-I plăcem Lui”, p. 76; grijile deșarte se transformă în noi în niște falși dumnezei care vor „să se substituie adevăratului Dumnezeu în sufletele noastre”, p. 82. Pentru că demonii fricilor deșarte vor să ne facă oameni fricoși, oameni care uităm de prezența lui Dumnezeu în viața noastră, și ne gândim tot timpul în mod obsesiv la viața noastră. Ca și când noi ne-am conduce viața și nu Dumnezeu.

Perspectiva fals deistă asupra lui Dumnezeu, p. 82. Când Dumnezeul nostru nu e departe de noi, ci aproape de noi, cu noi și în noi prin slava Lui.

Pr. Răzvan Perșa, Părintele Dumitru Stăniloae și traducerea Filocaliei grecești. Surse, colaboratori și receptare, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2024, 391 p.

*

Lidia Stăniloae a subliniat faptul că Sfântul Arsenie Boca i-a fost ucenic Sfântului Dumitru Stăniloae, p. 167. Și că el a scris pe foaie ceea ce Sfântul Dumitru traducea din Filocalie, p. 168. Apoi a ajutat la popularizarea Filocaliei în zonă, p. 169. Duhovnicul Sfântului Arsenie Boca a fost Arhim. Antipa Dinescu, p. 172. Sfântul Arsenie Boca a fost tuns în Monahism pe 3 mai 1940 de către ÎPS Nicolae Bălan la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, p. 172-173. Pe 28 martie 1942 cere hirotonia întru Ieromonah și e hirotonit pe 10 aprilie 1942, p. 173.

Numele său întreg: Zian Vălean Boca, p. 174; Sfântul Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, pe lângă Brad, p. 174; a fost coleg de bancă la Facultate, la Sibiu, pentru 4 ani cu Părintele Teodor Bodogae p. 174; știa limba franceză, p. 175; a iubit de mic desenul, sculptura, pictura, știa să cânte la flaut, p. 175; Profesorul lui la Arte Frumoase a fost Costin Petrescu, p. 175; pe când era student la Arte Frumoase, în București, Sfântul Arsenie Boca traduce Scara, p. 175. A tradus-o în 5 luni și ea l-a ajutat să devină Monah, p. 175.

A tradus și o carte a lui Daniélou, p. 179; Sfântul Arsenie Boca a fost hirotonit Diacon pe 11 septembrie 1936 pe seama Catedralei din Sibiu, p. 187; spre sfârșitul anului 1936 se mută la București și slujește la Radu Vodă, p. 187.

Coperta primei ediții, a primului volum din Filocalie, e opera Sfântului Arsenie Boca, p. 187; dar și coperta pentru ediția a doua a primului volum din Filocalie, p. 187. Cărarea Împărăției Sfântul Arsenie Boca a scris-o între 1945-1947, p. 198-199.

Nichifor Crainic îl considera pe Sfântul Dumitru Teologul prietenul său, p. 215; Crainic l-a cunoscut pe Sfântul Arsenie Boca în 1934 sau 1935, p. 216. Iar Sfântul Arsenie a spus că l-a cunoscut pe Crainic în perioada 1935-1939, p. 219. Zorica Lațcu a corespondat cu Sfântul Arsenie Boca între 8 iunie 1944-27 octombrie 1948, p. 226. Zorica traduce din Sfântul Isaac Sirul și Sfântul Simeon Noul Teolog, p. 231; l-a cunoscut și pe Sfântul Dumitru, p. 232; în toamna lui 1948 Sfântul Dumitru Teologul a fost de mai multe ori la Mănăstirea Vladimirești, p. 236.

Zorica Lațcu intră în Monahism și primește numele de Teodosia, p. 236; Maica Teodosia traduce al 2-lea Cuvânt al Sfântului Simeon Noul Teolog și Imnele sale versificate, p. 236.

Primul volum din Filocalie apare în iarna lui 1945, p. 242, și costa 12.000 de lei, p. 243. Sfântul Dumitru Teologul e percheziționat la domiciliu în 4 septembrie 1958, de la 1. 30 la 6. 30 dimineața, și e judecat pe 29 octombrie 1958 de către Tribunalul Militar, p. 278. Pe 8 noiembrie 1958, Sfântul Dumitru își primește condamnarea: 5 ani de muncă silnică și 5 ani de degradare socială, confiscarea totală a averii personale, plus 300 de lei cheltuieli de judecată, p. 279. Sfântul Dumitru e încarcerat la Jilava pe 3 noiembrie 1958, apoi transferat la Aiud. Este eliberat pe 15 ianuarie 1963, p. 279. Iar pe 15 februarie 1968, Tribunalul Militar admite „nevinovăția totală” a sa, p. 279-280.

În primăvara lui 1963 Sfântul Dumitru Teologul primea 1000 de lei salariu pe lună de la Cancelaria Patriarhală, p. 281. Paul Goma a fost arestat la 1 aprilie 1977 și exilat, împreună cu familia, pe 20 noiembrie 1977, retrăgându-i-se cetățenia română, p. 286. Volumul al 5-lea din Filocalie a fost tipărit la începutul lui 1976, p. 291. În câteva luni al 5-lea volum din Filocalie a fost vândut în peste 12.000 de exemplare, p. 293. Al 6-lea volum a fost publicat în 1977, p. 301. Al 7-lea volum al Filocaliei apare spre finalul anului 1977, p. 321. În 1979 publică vol. al 8-lea, p. 339. În 1978 publicase Dogmatica, p. 339.

Cele 5 texte excluse din vol. 8, p. 346. „Marele teolog român a avut o abordare critică și selectivă în ceea ce privește textele incluse în Filocalia românească, demonstrând un echilibru între respectarea tradiției și aplicarea criteriilor teologice și filologice”, p. 357.