Dumnezeiescul urcuș. Tâlcuire la Cuviosul Teognost

Arhim. Emilianos Simonopetritul, Dumnezeiescul urcuș. Tâlcuire la Cuviosul Teognost, trad. din lb. gr. de Ierom. Agapie Corbu, Ed. Sfântul Nectarie, Arad, 2020, 274 p.

*

Fericitul Emilianos a început să-l tâlcuiască pe Sfântul Teognost în 1987, p. VII. În vechime, „Monahii erau tunși în interiorul altarului, iar ca o amintire a acestei rânduieli, acum facem tunderea în fața ușilor împărătești. Monahul intra în altar și rămânea acolo opt zile și, în fiecare zi, cânta tropare și citea scrieri care privesc viața monahală”, p. 4-5. E pentru prima oară când aud acest amănunt plin de profunzime sfântă!

Monahul se lipsește de toate, pentru că și Domnul a fost lipsit de toate, p. 12. Zdrobește puterea confortului, p. 17, în ființa ta! „Toate virtuțile izvorăsc din rugăciunea curată”, p. 20. Îl adulmecăm pe Dumnezeu, p. 23. A vedea înseamnă și a te desfăta de ceea ce vezi, p. 24. Nu înțelegem ascunderea lui Dumnezeu și ne facem din sinele nostru un vițel de aur, p. 25, un idol. Trebuie să avem „o dorință însetată” și „o nestinsă flacără pentru Dumnezeu”, p. 30. O râvnă continuă pentru slujirea Lui.

Teognost = cunoscut de Dumnezeu, p. 31. Darurile noastre duhovnicești sunt pentru Biserica întreagă, p. 32, fiindcă le primim pentru a sluji întregii Biserici. Singura urcare e cea prin viețuirea curată, p. 34. Însă nu pot fi de acord cu afirmația Fericitului Emilianos că „până și cea mai mare vedere extatică, este, în realitate, un simplu simbol”, p. 44, al prezenței lui Dumnezeu. Pentru că vederile extatice nu sunt „simboluri” ale lui Dumnezeu, ci revelări ale Lui, vederi dumnezeiești ale Sale.

„suntem cu toții părtași la preoția Domnului”, p. 62. „asceza este respirația Sfântului Duh, dar și organul de respirație al omului duhovnicesc”, p. 65. Născătoarea de Dumnezeu „a fost cea mai frumoasă făptură din întreaga omenire a tuturor veacurilor”, p. 66. „Bunăvoința inimii ni le face pe toate ușoare”, p. 70. Se referă la lucrurile pe care alegem să le facem.

Înștiințarea personală de la Dumnezeu pentru ca să te faci Preot, p. 79. „Marea misiune a Monahului este să-i unească pe toți cu Dumnezeu”, p. 80. „Nu poți să Îl pui înăuntru[l tău] pe Hristos dacă nu ești un vas vrednic de El, potrivit și încăpător pentru toate arătările [Sale cele] dumnezeiești”, p. 87, pentru toate vederile cele dumnezeiești pe care le poți primi de la El.

Trebuie „să fim deschiși față de Sfântul Duh, ca să ne poată vorbi personal, să poată intra înlăuntrul nostru și să ne pună în rânduială”, p. 97. „fiecare sărbătoare ne înalță”, p. 106, duhovnicește, în adâncul ființei noastre.

„dorul după Dumnezeu ne desăvârșește, ne maturizează”, p. 118. „Discernământul este termometrul”, p. 119, vieții noastre duhovnicești. Nu poți fi Preot dacă nu ai o viață mistică, p. 119, tainică, dumnezeiască. „Sufletul nostru are nevoie de atenție, iar trupul de înfrânare”, p. 141. Iarăși nu pot fi de acord cu autorul când afirmă că „Mânia lui Dumnezeu este percepția noastră subiectivă a îndepărtării de iubirea Lui. Dumnezeu nu Se mânie, ci noi simțim că Se mânie”, p. 188. Căci simțim că Se mânie, pentru că Se mânie în mod real pentru păcatele noastre și nu e doar o părere subiectivă a noastră. Pentru că toată Scriptura vorbește despre cum El Se mânie și Se urgisește pentru păcatele noastre.

„Când inima noastră nu este curată, [atunci] suntem niște profanatori”, p. 199, ai ființei noastre. „mintea noastră trebuie să fie cerească”, p. 209. „superficialitatea este un păcat mare”, p. 216. „și cel mai mic păcat îți aduce o oarecare desfătare”, p. 221, rea, păcătoasă.

Geometria secretă a sufletului

Mircea Lăcătuș, Geometria secretă a sufletului. Poezii, Ed. Centrului Național de Cultură a Romilor, București, 2018, 92 p. în PDF[1].

*

Dedicată celor 4 copii ai săi: Irina, Ioana, Alexandru și Ștefan, p. 5. Neamul său „e un castel în ruină”, p. 11. E unul care și-a pierdut strălucirea de odinioară. Iar „în cer [erau] toate sufletele noastre”, ale șatrei noastre, pe când „pe pământ [nu era] nicio urmă”, p. 17. Pentru că nu stăteau nicăieri, nu clădeau, erau mereu pe drum.

Când au murit părinții săi, „pe scaunul tatei[,] la fereastră[,]/ stătea dormind singurătatea”, p. 18. Iar Dumnezeu îi privește pe oameni prin ochii unei bufnițe, p. 19.

Domnul era în lacrimile mamei sale, p. 20. Iar la o Slujbă, Pantocratorul îi zâmbea poetului discret, din înălțime, p. 21. Apare și primul poem de minimalizare a sa pentru că e țigan, moment în care spune: „atunci m-au răstignit oamenii pentru prima oară”, p. 25.

Tatăl său i-a tăiat cordonul ombilical cu cuțitul, pentru că el s-a născut ca nomad, p. 31. Când era copil nu știa că există câini ucigași, p. 34. Pregătirea de Învierea Domnului se făcea prin haine noi și curățenie, p. 35. Reîntâlnirea plină de emoție cu mama sa la Securitate, p. 37. Iar tatăl său îi aducea câte o eugenie, pe care „o luam ca pe-o anafură/[,] cu evlavie și bucurie”, p. 38.

E un poet care are conștiința acută că e reprezentantul etniei sale. Și care accentuează mult pe sentimentele sale dureroase, strânse de mult în el.

Apa murdară, p. 39. O expresie a bunicii mele. Ea o folosea când dorea să spună că apa din fântână sau din râu nu e curată, nu e limpede, ci e plină de pământ.

Depărtarea care avea să îl înghită, p. 42. Cu tatăl său nu avea dialoguri, ci tăceri, p. 43. Dar „o tăcere caldă era între noi”, p. 43, plină de iubire.

Tristețea, cărată în spate, ca o geantă grea, p. 45. Își îngroapă câinele în grădină, vrea să îi pună cruce, dar mama sa nu îl lasă, pentru că crucile sunt doar pentru oameni, p. 47. Însă, pentru că are voie să îi pună flori, pune păpădii pe mormântul câinelui și îl jelește până seara de unul singur, p. 47.

Crescut fără nicio metodă pedagogică de către mama lui, care era analfabetă. Dar ea, pe copiii ei, și i-a crescut „din instinct/[,] așa cum o leoaică își crește puii”, p. 48. Mama lui făcea preșuri la războiul de țesut, punea murături, săpa în grădină, făcea rogojini din papură, știa să călărească, să fluiere bărbătește, era superstițioasă, ardea cărămizi, își spăla copiii, făcea săpunul de una singură, își pregătea copiii pentru școală, p. 50, îi trăgea pe picioare, le descânta, venea la ședințele cu părinții, făcea prapori pentru Biserică, îi ducea la Biserică, se bucura de faptul că pictează Icoane, le cânta cântece vechi de leagăn, p. 51. Și cu toate că nu știa să scrie și să citească, mama știa să ne „scrie pe inimi și [să ne] citea[scă] în priviri”, p. 51. Așa că poemul Mama mea, țiganca (p. 50-51) e unul dintre cele mai tulburătoare portrete umane pe care le-am citit vreodată. Se suprapune cu chipul spiritual al bunicii mele și de aceea mă răscolește și îmi dau lacrimile.

Stând la sânii mamelor lor, „copiii sorb depărtările”, p. 52. Mama punea flori în vase de lut, p. 54. Lăcrimarul, p. 58. Și poetul vrea să moară creștinește: „spovediți și împărtășiți/[,] vom intra pe poarta cea mare/[,] cu popa înaintea noastră”, p. 60.

Soarele mai mic, pe care mama îl pune la asfințit în fereastră, este lampa cu gaz, p. 62. Iar sufletul său e ca o ulcică de lut, în care Dumnezeu pune o floare, p. 64. Țara fără nume, p. 65. Reia ideea cu lacrimile mamei în p. 66. Căruța cea pictată, p. 67. Plecarea la Dumnezeu, p. 68. Ursul crescut în casă, p. 80. Zborul aidoma unei căderi, p. 84.

Poetul are 9 frați și a vorbit românește în familia lui, p. 85. Părinții săi, Iosif și Floarea, știau țigănește și ungurește, p. 85. Și și-a vândut casa părintească, p. 86. Spălați de mamă și pieptănați cu pieptene de os, p. 87. Și mamaia Floarea avea un pieptene de os țigănesc, cumpărat de la bâlci, cu care își pieptăna părul lung.

Spălatul de mână al mamei, p. 88. Și cartea se termină cu telegrama, în care poetului i-a crescut pe umăr un câine, p. 92.


[1] Citită aici: https://ikultura.ro/biblioteca/geometria-secreta-a-sufletului/.

Teza Doctorală a Părintelui Cosmin Dan Bufnea

Drd. Cosmin Dan Bufnea, Iadul și iubirea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Siluan Athonitul, Teză Doctorală, scrisă sub conducerea Părintelui Profesor Gheorghe Remete, Alba Iulia, 2017, în format PDF, 247 p., ediția de examen

Din CVul său existent online: este Preot, născut pe 9 noiembrie 1978, locuiește în Alba Iulia, bibliotecar.

Teza a fost susținută la Universitatea din Alba Iulia. Cuprinsul e la început, iar Introducerea începe în p. 4. Sfântul Siluan [Силуан] Atonitul[1] a trăit 46 de ani în Atos, p. 4. Sfântul Sofronii Saharov [Софро́ний Са́харов][2] va publica Viața Sfântului Siluan în 1948, la 10 ani de la adormirea acestuia, p. 4. Și pe baza acestei mărturii sfinte, Sfântul Siluan a fost canonizat pe 26 noiembrie 1987, p. 5.

În experiența Sfântului Cuvios Siluan „conștiința iadului…nu exclude iubirea lui Dumnezeu”, p. 6.

Autorul citează în p. 14, n. 39, Teza Doctorală a prietenei noastre, acum Preoteasă: Nicoleta Crînguşi (Bogdan), Teologia Sfântului Siluan Athonitul și importanța ei actuală, coord. de Pr. Prof. Dr. Ștefan Sandu, București, 2010, 215 p. Pentru că, inițial, Preoteasa Nicoleta dorea să trateze teologia lacrimilor la Sfântul Siluan. Soțul ei, Părintele Marian Dumitru Bogdan, e Preot din 2010 la Valea Screzii, în Prahova.

Partea întâi începe în p. 21. Sfântul Sofronii se convertește în 1924, devine Monah la Atos și se nevoiește acolo timp de 22 de ani, până în 1947, p. 22. Sfântul Siluan i-a fost Părinte duhovnicesc Sfântului Sofronii timp de 8 ani de zile, până în 1938, p. 22. Sfântul Sofronii adoarme la aproape 97 de ani pe 11 iulie 1993, p. 23. Sfântul Sofronii l-a cunoscut pe Sfântul Siluan în 1931, p. 30, pe când în p. 41, autorul spune că l-a întâlnit în 1930. Se pare că e vorba de 1930.

Cap. al 2-lea începe în p. 40. Prima vedere mistică Sfântul Siluan a avut-o la vârsta de 27 de ani, p. 42-43. La vârsta de 60 de ani, Sfântul Siluan vorbea despre puterea obișnuinței, p. 43.

Cap. al 3-lea începe în p. 47. Cap. al 4-lea începe în p. 55. S-a întins cu partea istorică mult prea mult pentru o teză la Dogmatică. Capitolul cronologic se termină în p. 95, edițiile cărții, p. 96, concluziile primei părți: p. 97-98.

De-abia în partea a 2-a, începând cu p. 99, încep temele dogmatice ale teologiei Sfântului Siluan. A tras de timp până acum! Și mă mir de faptul că Părintele Remete l-a lăsat să facă acest lucru…Și când ajunge să dezbată teologic, autorul nu știe să se raporteze la textele Sfântului Siluan în mod personal.

De ce „Ghețimani”, p. 118, pentru Γεθσημανή[3]?

„Tradiția vie și dinamică a Bisericii decurge din învățătura Sfântului Siluan”?, p. 137. În loc de „decurge”: „este mărturisită” de Sfântul Siluan. Pentru că Dumnezeiasca Tradiție înglobează întreaga istorie, teologie și experiență a Bisericii.

Teza e scrisă neglijent și fără concizie.

Partea a treia începe în p. 142 și ea portă titlul tezei. Compasiunea infinită pentru orice om, p. 175.

Partea a 4-a începe în p. 194 și se ocupă cu receptarea Sfântului Siluan în teologia ortodoxă românească. Părintele Teoctist Caia spune marele adevăr: i-l datorăm Sfântului Sofronios pe Sfântul Siluan, p. 207. Dacă el nu scria despre Sfântul Siluan și dacă nu îl explica, nu îl băga în seamă nimeni. Cartea lui l-a canonizat pe Sfântul Siluan.

Concluziile finale, p. 221-224. Cunoașterea Sfântului Siluan e una ontologică, p. 222. Bibliografie, p. 225-247.


[1] A se vede: https://ro.wikipedia.org/wiki/Siluan_Athonitul.

[2] Idem: https://ru.wikipedia.org/wiki/Софроний_(Сахаров).

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Gethsemane.

Teza Doctorală a Dr. Marius Golea

Marius Golea, Traducerea textelor religioase creștine din limba engleză în limba română. Aspecte lingvistice și dogmatice, Teza Doctorală, Timișoara, 2021, 274 p. în PDF.

Dăruită de autor în locația de aici[1], în contul său de pe Academia. edu[2]. Conducătorii tezei: Prof. Loredana Mihaela Pungă și Pr. Prof. Mihai Himcinschi, cf. p. 1. Și a fost susținută la Universitatea de Vest din Timișoara, cf. Ibidem. Cartea e formată din abrevieri, rezumat, 4 capitole, concluzii și bibliografie, p. I-V.

Autorul a adoptat metoda calitativă a traducerii, p. 3, și recunoaște că nu poate exista o traducere neutră din punct de vedere doctrinar, p. 5.

Cap. I începe în p. 6. „Tyndale[3] a tradus din ebraică și din greacă texte ce erau în mod evident anterioare Vulgatei”, p. 10. „Ca urmare a faptului că Vaticanul nu-i aprobă divorțul de soția sa catolică, Caterina de Aragon – pentru a se căsători cu amanta sa, Mary Boleyn, soră a soției – Regele Henric al VIII-lea al Angliei duce o politică de respingere a autorității papale și inițiază Reforma Engleză, prin care Biserica Angliei iese de sub autoritatea Vaticanului. În anul 1538, el emite un edict regal prin care Biblia, în traducerea engleză făcută de Tyndale, va fi introdusă, în mod obligatoriu, în fiecare biserică din Anglia, edict care survine la unsprezece luni de la condamnarea și uciderea traducătorului”, p. 10.

Martin Luther nu a pledat pentru o traducere literală, ci pe una „fidelă adevărului spiritual”, p. 16. Pentru ca să poată modifica textul Scripturii după cum îi place. „Cei mai mulți dintre termenii pe care Tyndale îi utilizează în traducerile pe care le face, sunt exemple de traducere părtinitoare, motivată doctrinar; menționăm în acest sens că el traduce „bătrân” în loc de „preot” și „adunare” („congregație”) în loc de „biserică”, p. 18.

„Traducerea înseamnă răspândire a mesajului creștin”, p. 25. „Specific traducerii textelor religioase este faptul că, în mod tradițional, se încearcă rămânerea cât mai aproape de textul sursă. Există însă, chiar și în domeniul religios creștin, creatori de limbă teologică, dintre care în ortodoxia românească geniul suprem a fost și va rămâne, credem, pentru totdeauna, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae”, p. 28.

„orice traducere este o întreprindere interdisciplinară”, p. 29. Traducerea ca transplant semantic, p. 32. Traducerea presupune și interpretarea textului, p. 34.

Citează adesea pe Eugene A. Nida[4]. „este tautologic a afirma aici că între limbile engleză și română există semnificative diferențe gramaticale”, p. 68. „Miza traducerii textelor religioase este…mântuirea”, p. 70, noastră.

Capitolul al 2-lea începe în p. 72. Dezbate pe larg Liturgiam authenticam[5]. Prof. Jean Delisle[6] s-a opus acestui document romano-catolic, p. 96, p. 99-106. „Munca lui Tyndale a fost continuată prin publicarea King James Bible, în anul 1611, de data aceasta traducerea fiind făcută de un colectiv numeros de specialiști”, p. 109.

Susținerea ideii mincinoase că astăzi nu mai poate traduce cineva Scriptura de la un cap la altul, ci acest lucru îl poate face „doar” colectivele de traducători, p. 125. Și cum fac acești mulți traducători un text unitar, dacă fiecare are stilul său?

De ce a afirmat autorul marele neadevăr, că Martin Luther e „premisă și corolar al traducerii textelor religioase creștine”, p. 130, când el este unul dintre falsificatorii și minimalizatorii fără scrupule ai Dumnezeieștii Scripturi?

Însă, dacă te centrezi pe limba țintă, p. 133, și vrei să redai Scriptura ca-n română, vei falsifica Scriptura, pentru că ea e în limba greacă. Nu poți să o faci ca-n română sau ca-n germană, după cum dorea Luther, pentru că asta înseamnă să o falsifici. De aceea, în mod întristător pentru mine, Dr. Marius Golea consideră că teoria lui M. Luther despre traducere este „o poziție destul de echilibrată”, p. 136, când protestantul a oferit o traducere interpretativă a Scripturii, una care include toate ereziile sale.

E amintit Teodor Corbea[7], p. 141.

Eu sunt pentru reintroducerea lui ανεπαίσχυντος/ nerușinat, p. 152-153, în Ectenia cererilor, în edițiile sinodale: Χριστιανὰ τὰ τέλη τῆς ζωῆς ἡμῶν, ἀνώδυνα, ἀνεπαίσχυντα, εἰρηνικά, καὶ καλὴν ἀπολογίαν τὴν ἐπί τοῦ φοβεροῦ βήματος τοῦ Χριστοῦ αἰτησώμεθα[8]. Pentru că e vorba ca sfârșitul nostru să fie unul nerușinat de către demoni. Să avem o moarte sfântă, una în care să nu ne arate de rușine demonii atunci când plecăm de-aici.

În p. 187 avem al text mirabil prin neadevărurile sale: „Ortodoxia nu urmărește să facă prozelitism, adresându-se doar credincioșilor proprii; Biserica Ortodoxă, deși își asumă trăsăturile unei Biserici Universale, rămâne totuși formată din Biserici Locale, care, în ciuda faptului că păstrează nealterate fundamentele credinței Bisericii primare, și-au dezvoltat totuși tradiții și modalități de venerare proprii; Biserica Ortodoxă este, am putea zice, întoarsă spre ea însăși și suficientă sieși, fără a exprima pretenții vădite de universalitate”. Dimpotrivă, Biserica se adresează întregii umanități și dorește să îi strângă pe toți în interiorul ei. De aceea, ea nu este suficientă sieși, pentru că rațiunea ei este continua expansiune duhovnicească. Ideea din text, cu lipsa pretențiilor de universalitate, e fantasma leneșilor despre Biserică, a celor care nu fac nimic pentru mântuirea oamenilor. Și de aceea nu avem oameni care traduc, care scriu, care predică pentru întreaga umanitate: pentru că lenea e „mai importantă” decât mântuirea oamenilor.

Cap. al 3-lea începe în p. 189. Folosește metoda calitativă ca metodă de cercetare, p. 191. Nida considera că „în ceea ce privește traducerea textelor biblice, se recomandă menținerea ambiguității din textul sursă”, p. 199. Lucru cu care sunt cu totul de acord.

Și în acest capitol, autorul urmărește și explică modul cum a tradus Ed. Deisis o carte din engleză. Din p. 222 explicitează o traducere a lui Mârșanu. Și din explicațiile sale punctuale reiese că nimeni nu a tradus corect gramatical textul sursă, textul din limba engleză, ci fiecare și-a impus punctul de vedere asupra textului.

Cap. al 4-lea începe în p. 248 și se ocupă cu evaluarea traducerilor religioase. Exemplifică metoda închiderii, p. 249. Concluziile încep în p. 254. Neconvingătoare, în concluzie. Pentru că e lipsită de nerv și de personalitate.


[1] A se vedea: https://www.academia.edu/62372721/Traducera_textelor_relgioase_crestine_din_limba_engleza_in_limba_romana_Aspecte_lingvistice_si_dogmatice.

[2] Idem: https://universitateadevest.academia.edu/goleamarius.

[3] William Tyndale: https://ro.wikipedia.org/wiki/William_Tyndale.

[4] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Eugene_Nida.

[5] Idem: https://www.vatican.va/roman_curia/congregations/ccdds/documents/rc_con_ccdds_doc_20010507_liturgiam-authenticam_en.html.

[6] Idem: https://fr.wikipedia.org/wiki/Jean_Delisle.

[7] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Corbea.

[8] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Oro/Sun_Liturgy.html.

Irenaeus of Lyons Identifying Christianity

John Behr, Irenaeus of Lyons Identifying Christianity, Pub. Oxford University Press, 2013, 236 p. in PDF.

*

Titlul cărții: Irineos [Εἰρηναῖος][1] al Lyonului identificând Creștinismul. Arătând în ce constă el din punct de vedere teologic. Și Părintele John Behr și-a dedicat cartea studenților săi, p. v. Cartea e formată din abrevieri, introducere, 3 părți, concluzii, bibliografie și index, p. x. Și autorul ne atrage atenția că Sfântul Irineos trebuie citit cu toată râvna și seriozitatea, p. 1. Părintele John Behr și-a făcut teza de doctorat sub îndrumarea ÎPS Kallistos Ware și atunci a cunoscut opera Sfântului Irineos, p. 12.

În titlul primului capitol, el îl numește pe Sfântul Sfințit Mucenic Irineos al Lyonului „ambasadorul păcii, al împăcării și al toleranței”, p. 13, pe care îl pomenim pe 28 iunie, p. 14.

Despre ereticul Marcion, p. 25. Care va vorbi, începând cu iulie 144, despre „un alt dumnezeu”, p. 26. Sfântul Mucenic Iustinos Filosoful[2] s-a convertit înainte de anul 135, p. 35. Sfântul Sfințit Mucenic Ignatios al Antiohiei numea ereziile „plante străine” de viața Bisericii, p. 39. Sfântul Policarpos al Smirnei a vizitat Roma în anul 154 sau 155, p. 44.

„According to Eusebius, Hegesippus composed five treatises describing his travels as far as Rome around the year 160 and his meetings with various bishops”, p. 49. E vorba despre Evsevios al Chesariei [Εὐσέβιος τῆς Καισαρείας][3], care a dat mărturie despre Sfântul Ἡγήσιππος [Ighisippos][4] că a fost la Roma pe la anul 160. Sfântul Policarpos a fost martirizat în anul 155 sau 156 și avea 86 de ani pe când a fost martirizat, p. 59.

Sfântul Irineos era copil când l-a întâlnit pe Sfântul Policarpos la Smirna, p. 66. Iar autorul stabilește data nașterii Sfântului Irineos pe la anul 130, p. 67.

Cap. al 2-lea începe în p. 73, ocupându-se de opera fundamentală a Sfântului Irineos, Împotriva ereziilor, pe care eu am tradus-o în limba română și am publicat-o în două volume. Sfântul Irineos a practicat „o citire hristocentrică a Scripturii”, p. 110. „Iconomia lui Dumnezeu este o pedagogie dumnezeiască [a divine pedagogy]”, p. 116.

Despre slava lui Dumnezeu începând cu p. 121, în cap. al 3-lea al cărții. Chipul lui Hristos este elementul pivotant [pivotally], fundamental, pentru toți teologii creștini, p. 122. Evanghelia este unică în mod precis când vine vorba de aspectul apocaliptic sau eshatologic al ei, p. 133. Genealogia Domnului de la Lucas, în care neamul lui Hristos coboară până la Sfântul Adam, ne arată că Domnul a recapitulat [has recapitulated] toate generațiile întru Sine și a unit astfel sfârșitul cu începutul, p. 145.

„Biserica este locul Duhului”, p. 175. Căci, „renăscuți prin Botez, primind arvuna Duhului [Sfânt în ei înșiși], credincioșii sunt înfiați ca fii ai lui Dumnezeu”, p. 177. Concluziile încep în p. 205. „Această simfonie a mântuirii, a dumnezeieștii iconomii, este inima operei lui Irineos”, p. 207. Conținutul cărții se încheie în p. 210. Bibliografia începe în p. 211. Indexul în p. 233.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Irineu_de_Lyon.

[2] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Justin_Martyr.

[3] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Eusebius.

[4] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Hegesippus_(chronicler).

Teza Doctorală a Dr. Mihail Mitrea [3]

Aghiografie, susține autorul, este un neologism occidental de sec. 18, p. 134. Despre ὑπόμνημα, pomenirea Sfinților, p. 134-136. Βίος καὶ πολιτεία [viața și purtarea] Sfinților, p. 136, n. 566. Logosul/ Cuvântul  encomiastic, p. 139. Viața Sfântului Teoctistos din Lesbos e publicată în BHG 1723, p. 142.

Autorul dezbate pe larg modul în care Sfântul Filoteos a compus din punct de vedere literar Viețile celor 5 Sfinți contemporani lui.

Sfântul Isidoros Buhiras este declarat de Sfântul Filoteos Păstor și Didascal al întregii lumi, p. 155. El a fost mai întâi un isihast care s-a nevoit în mijlocul lumii, p. 170-171. Sfântul Isidoros și-a scris testamentul în februarie 1350, p. 177. Sfântul Nicodimos a fost 22 de ani Monah, Sfântul Savvas 47, Sfântul Isidoros 31, Sfântul Ghermanos 66, iar Sfântul Grigorios Palamas 42 de ani, p. 178.

Sfântul Cuvios Savvas Tziscos a fost și idioritmic, a fost și ascet rătăcitor și nebun pentru Hristos și eremit, dar a trăit și cenobitic și ca zăvorât, p. 179. A trăit sub ascultarea unui Părinte duhovnicesc timp de 7 ani de zile, între 1301-1308, 20 de ani a trăit o viață de Monah rătăcitor și de nebun pentru Hristos, p. 179, dar a trăit și viață de chilie la Constantinopol, în Mănăstirile din Țara Sfântă și în Muntele Sina, între 1308-1328, 14 ani a trăit cenobitic la Vatopedi (c. 1328-sfârșitul lunii martie a anului 1342), iar ultimii 6 ani i-a trăit ca zăvorât în Mănăstirea Hora din Constantinopol[1] (martie 1342-c. 1348), p. 180.

Sfântul Nicodimos cel Tânăr s-a nevoit timp de 20 de ani ca Monah rătăcitor în locuri pustii și în munți, iar spre sfârșitul vieții sale s-a nevoit într-o Mănăstire din Tessalonic, trăind viață de nebun pentru Hristos Domnul, pretinzând în mod fals că are relații cu prostituatele, p. 180.

Sfântul Cuvios Isidoros Buhiras și-a asumat apostolatul de Isihast urban în Tessalonic pentru mai mult de 10 ani, între c. 1325-c. 1335, apoi în Constantinopol ca Episcop ales de Monemvasia, iar mai apoi ca Patriarh, fiind sfătuitorul aristocrației și al familiei imperiale, p. 180.

Sfântul Cuvios Ghermanos a avut doi Părinți duhovnicești: pe Ieromonahii Ioannis și Iov, p. 181, avându-l, la rândul său, ca ucenic pe Ioannichios, p. 181.

Pentru 3 ani, Sfântul Grigorios Palamas trăiește la Marea Lavră, în Atos, apoi a trăit doi ani în mod anahoretic, p. 199, după care pleacă din Atos, p. 222. Datorită unei vederi dumnezeiești nu mai pleacă la Ierusalim, ci rămâne în Tessalonic, p. 222.

Viața Sfântului Mihail Sincellos [Μιχαήλ Σύγκελλος][2] este în BHG 1296[3], iar Viața Sfântului Stefanos cel Tânăr este în BHG 1666, p. 249. De fapt este în BHG 1666-1666a, cf. sursa[4].

Iar Sfântul Nicodimos cel Tânăr a fost martirizat de către romano-catolici, care i-au tăiat mâinile, p. 252. Pe când Sfântul Grigorios Palamas a adormit la vârsta de 63 de ani și după 12 ani și jumătate de viață ca Mitropolit, pe 14 noiembrie 1359, p. 256.

A doua parte se termină în p. 283. Iar a treia, începând cu p. 284, se ocupă de relațiile Sfinților cu societatea, cu lumea lor.

Viața Sfântului Maximos Cavsocalivitul[5] se găsește în BHG 1236z și a fost compusă de Ierom. Nifon din Atos[6], p. 289. Viața Sfintei Maria Egipteanca e în BHG 1042, p. 293. A treia parte se termină în p. 343. Și am avut de-a face cu o teză eminamente istorică, care a evidențiat modul literar în care au fost scrise Viețile, dar care n-a spus mai nimic despre teologia lor. Adică a lăsat partea principală la o parte…

Concluziile încep în p. 344 și se termină în p. 352 cu sublinierea că teza de față este o introducere în studiul sistematic al aghiografiei isihaste.

Epilogul e între p. 353-357, apoi începe bibliografia, p. 358-387, plus paginile adiționale, p. 388-431.


[1] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Chora_Church.

[2] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Synkellos.

[3] Idem: http://www.pbe.kcl.ac.uk/data/D11/F99.htm.

[4] Idem: https://portail.biblissima.fr/en/ark:/43093/tdata8cb99323d4b3925adf159a40fccf072ce73687b3.

[5] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Maximos_Kausokalybites.

[6] În engleză: Holy Men of Mount Athos, ed. R. P. H. Greenfield and A.-M. Talbot, DOML 40 (Cambridge, MA, 2016), 370–439, cf. https://www.doaks.org/research/byzantine/resources/hagiography/translations-byzantine-saints-lives.

Teza Doctorală a Dr. Mihail Mitrea [2]

Primele sale două tratate dogmatice despre lumina cea necreată, Sfântul Filoteos le scrie la Atos între 1345-1346, cel mai probabil la cererea Sfântului Grigorios Palamas, p. 86.

Din păcate, Dr. Mihail Mitrea îl consideră pe Sfântul Dionisios Areopagitul un autor „pseudo”, p. 88, alături de mulți alții care fac acest păcat înfricoșător față de acest Dumnezeiesc Părinte al Bisericii din secolul întâi.

Tomosul sinodal din 1351 l-a scris împreună cu Sfântul Nicolaos Cabasilas, p. 88. După Sinodul de la 1351, Sfântul Filoteos a scris o mărturisire de credință, p. 89. Cele 15 tratate împotriva lui Gregoras le-a scris între 1351-1353, p. 90. Tot el compune și tomosul Sinodului de la Constantinopol din 1368, p. 91. Scrie și 14 capitole împotriva lui Achindinos și a lui Varlaam, p. 92.

În I. 2. 2, autorul se ocupă cu opera omiletică și cu cea epistolară, p. 92. Ne-au rămas de la Sfântul Filoteos 3 predici la Par. lui Sal. 9, 1, două la Ps. 37, trei la Mat. 5, 3-12, două la Lc. 13, 10-17, cf. p. 92, și o omilie la Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, cf. p. 93-94.

Lucrările sale liturgico-imnografice sunt tratate în I. 2. 3, cf. p. 95. A compus canoane pentru Sfântul Nicolaos al Mirelor, pentru Sfântul Dimitrios din Tessalonic, pentru Sfântul Ioannis Hrisostomos, pentru Sfântul M. Mc. Gheorghios, pentru Sfinții 3 Ierarhi, p. 96.

Sfântul Filoteos s-a ocupat și cu scrierea de Vieți ale Sfinților, p. 97. Viața Sfintei Anisia, pomenită pe 30 decembrie, e în BHG 146. Viața Sfântului M. Mc. Dimitrios, pomenit pe 26 octombrie, e în BHG 547d, cf. p. 97. Viața Sfintei Mc. Fevronia din Nisibis e în BHG 659g, scrisă înainte de 1347, p. 98. Viața Sfântului Sfințit Mucenic Focas din Sinope e în BHG 1537d, cf. p. 99. Viața Sfântului Cuv. Onufrios e în BHG 1380, p. 100. Viața Sfinților 3 Ierarhi e în BHG 748, p. 100. Din care vedem cât de familiar era cu teologia Sfântului Grigorios Teologul, p. 100. Viața Sfinților 12 Apostoli e în BHG 160h, p. 101.

Cuvântul despre toți Sfinții e publicat în BHG 1617g, cf. p. 101. Îi mulțumește Dr. Rudolf Stefec în p. 101, n. 441. E vorba despre cel care a publicat în 2016 Philostratus, Lives of the Sophists/ Flavii Philostrati, Vitae Sophistarum[1].

Pe când în I.2. 5 vorbește despre Viețile Sfinților contemporani cu el însuși, p. 102. Ale Sfinților pe care i-a cunoscut în mod direct. Prima Viață pe care a scris-o, a fost a Sfântului Nicodimos cel Tânăr, p. 102. Existentă în BHG 2307, cf. p. 103. Sfântul Nicodimos cel Tânăr a trăit între c. 1267-1307, Sfântul Savvas Tziscos [Σάββας Τζίσκος] (c. 1283-1348), Sfântul Isidoros Buhiras [Ισίδωρος Μπουχίρας][2] (c. 1300-1350), Sfântul Ghermanos Marulis [Γερμανός Μαρουλής] (c. 1252-c. 1336)[3], iar Sfântul Grigorios Palamas între 1296-1357/9, cf. p. 125. Ei fiind cei 5 Sfinți Părinți cărora Sfântul Filoteos le-a scris Viețile.

Sfântul Nicodimos cel Tânăr a fost martirizat pe la anul 1307, iar Sfintele sale Moaște au rămas nestricăcioase, p. 125.

Numele de Botez al Sfântului Cuvios Savvas Tziscos a fost Stefanos, p. 126. A ajuns în Atos pe la 1301, a călătorit și în Țara Sfântă. În 1347 a refuzat tronul patriarhal de Constantinopol, p. 126.

Sfântul Isidoros Buhiras s-a născut într-o familie preoțească cu 10 copii, p. 126. A fost hirotonit Ierodiacon de către Sfântul Grigorios Palamas și l-a ajutat împotriva criticilor lui Varlaam, p. 127.

Sfântul Ghermanos Marulis a avut la Botez numele de Gheorghios, p. 127. A trăit 66 de ani în Atos și a adormit la vârsta de 84 de ani, p. 128.

Tatăl Sfântului Grigorios Palamas, Constantinos, a fost senator de Constantinopol, p 128. Sfântul Grigorios Palamas a fost hirotonit Ieromonah la vârsta de 30 de ani, p. 128. Pe la anul 1335 a fost Starețul Mănăstirii Esfigmenu [Εσφιγμένου][4], p. 128. Deși a fost ales Mitropolit în 1347, datorită opoziției zeloților, el și-a început Episcopatul său abia în 1350, p. 129. În martie 1354, Sfântul Grigorios Palamas este luat rob de către otomani în Anatolia și a fost răscumpărat peste un an de zile. În 1355 se întoarce la Tessalonic și își reocupă, până la adormirea sa, scaunul său episcopal, p. 129.

Dacă la martirizarea Sfântului Nicodimos cel Tânăr, Sfântul Filoteos avea mai puțin de 10 ani, pe Sfinții Savvas și Ghermanos i-a avut Părinți duhovnicești, iar pe Sfântul Isidoros și pe Sfântul Grigorios Palamas i-a avut prieteni și împreună luptători teologici, p. 129. Și prima parte a tezei se încheie în p. 131. În a doua parte, autorul analizează cele 5 Vieți ale Sfinților contemporani Sfântului Filoteos Cocchinos.


[1] Cf. https://philpapers.org/rec/STEPLO-4.

[2] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Isidore_I_of_Constantinople.

[3] Idem: https://www.saint.gr/4087/saint.aspx.

[4] Cf. https://orthodoxwiki.org/Esphigmenou_Monastery_(Athos).