Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Category: Fişe de lectură (Page 1 of 117)

Protoieria Roșiorii de Vede. Monografie-Album [3]

Protoieria Rosiori

Partea întâi și a doua.

Biserica din Necșești are hramul Sfântul Gheorghe și satul este la 26 km de Roșiori. Prima atestare documentară: 7 august 1445, în hrisovul lui Vlad Dracu-Țepeș, p. 207. Biserica din lemn va arde în 1868, pe locul ei ridicându-se Biserica actuală, p. 208. În naos, la intrare, îi avem pe noii ctitori ai Bisericii, p. 208: Ion Putinică, cu soția lui Gherghina și fiicele lor Maria și Anca, p. 213. Noua pictură: Denski Adrian din București, p. 213. Resfințită în 2007 de PS Galaction Stângă, p. 213.

Biserica din Odobeasca are hramul Sfântul Ioan Botezătorul, a fost începută în 1898 și terminată în 1911, în timpul lui Carol I, p. 214. Pictura a fost refăcută în 1996-1997 de Nicolae Lupu și Camel Rusu, p. 217, ambii din Roșiori.

Biserica din Rădoiești Deal are hramul Sfânta Treime, numele satului venind de la Rădoi, un bărbat împroprietărit de Domn în sec. al 17-lea, p. 219. Biserica de aici a fost construită între 1856-1857 de caimacanul[1] Grigore Butculescu și de soția sa, Maria, născută Bujoreanu, proprietarii moșiei de la Rădoiești, împreună cu enoriașii, p. 220. Biserica a fost sfințită de ÎPS Nifon Rusailă în septembrie 1857, p. 220, al cărui mormânt e la Cernica[2].

Biserica de la Rădoiești Vale e închinată Sfântului Apostol Andrei, p. 225, și piatra ei de temelie s-a pus în 2 noiembrie 1995 de către Pr. Marius Militaru și Protoiereul Ilie Vișan, pe locul familiei Oprea și Gherghina Țucmeanu, morți fără urmași, p. 230. Biserica a fost sfințită pe 31 mai 2004 de către PS Galaction Stângă, p. 230, pictura fiind executată de Voicu Pascu din Alexandria, p. 231.

Biserica parohiei Adormirea Maicii Domnului din Roșiorii de Vede e situată pe str. Ana Ipătescu, nr. 17, p. 233. E zidită din cărămidă subțire, dar are ziduri groase, p. 233. A fost zidită în 1836 de slugerul[3] Sandu Depărățeanu, pe locul unei Biserici din lemn, ctitorită de același în 1811, p. 235. În pisania veche a Bisericii, numele orașului este Rușii de Vede, p. 235. Pe 8 septembrie 2002 Biserica a fost resfințită de PS Galaction. Pe 8 septembrie 2003 au fost aduse aici Sfintele Moaște ale Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii, p. 240. Monumentul eroilor e din 1944, p. 241.

Biserica parohiei Sfânta Cuvioasă Paraschiva sau Sfânta Vineri-Gară din Roșiorii de Vede a fost construită tot de Sandu Depărățeanu, în 1836, pe temelia unei Biserici din 1807, p. 245. Pictura a fost refăcută de Alexandru Pătrașcu, un localnic, p. 247. Biserica a fost resfințită pe 15 august 2002, p. 247. Pe 2003 s-a terminat restaurarea picturii, p. 247. În 2003, Biserica a fost racordată la gaze, în 2007 s-a adus aici, pentru totdeauna, de la Iași, un veșmânt al Sfintei Parascheva, p. 248. Există lista Preoților și a Cântăreților bisericești, p. 248-251.

Biserica parohiei Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfântul Spiridon din Roșiorii de Vede e situată pe bulevardul Sfânta Vineri, nr. 103, p. 253. Din Biserica de la 1708 s-a păstrat numai pisania, unde ni se spune că a fost terminată în 5 iulie 1708 și că Biserica primă a fost zidită de „Șerban Cantacuzino vel Vornic sin Drăghici Cantacuzino biv vel spătar și al Păunei”, p. 253. Și Biserica era închinată Mănăstirii Sfântul Spiridon Nou din București, zidită de Scarlat Ghica Voievod, p. 253. Actuala Biserică e din 7 iulie 1841, p. 254. A fost sfințită în 29 iulie 1999 de PS Galaction Stângă și de PS Irineu Popa, p. 255, actualul Mitropolit al Olteniei. Aceasta e cea mai veche Biserică din Roșiori, p. 256. În vechime, în jurul Bisericii era un cimitir, p. 257. Există lista Preoților și a Cântăreților bisericești, p. 257.

Biserica parohiei Sfânta Cruce din Roșiorii de Vede e numită și Sfânta Vineri din Delcel și e cea mai mică din oraș, p. 259. A fost începută în 1848 și sfințită la 8 octombrie 1860, iar cei care au construit-o au fost Sandu Depărățeanu, soția lui, Maria, și Pătrașcu Desu, p. 259. Între 1940-1970 a fost părăsită, iar în 1992 s-a refăcut pictura Bisericii de către Elena Rangheț, p. 259, fiind resfințită pe 14 septembrie 1993 de PS Calinic Argatu, p. 259, 261. Lista de nume e în p. 263.

Biserica parohiei Sfântul Ilie din Roșiorii de Vede e pe strada I. L. Caragiale, nr. 149. Cea veche a fost ctitorită de Neagu Mălurescu în 1804, un negustor local, iar Biserica de azi, din zid, apare în anul 1833, fiind construită de Andrei Teodor Desu și soția sa, Bălașa, p. 264. A fost repictată de George Albany în anul 1925, iar clopotnița e construită în 1933, p. 264. În 1996 e resfințită de către PS Calinic Argatu, p. 268. Lista numelor e în p. 269, iar monumentul e din 1967, p. 269.

Biserica parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din Roșiorii de Vede e Biserica lângă care am fost hirotonit Diacon. Afară, slujindu-se în altarul de vară. E pe strada Mihai Eminescu, nr. 12 și a fost zidită în timpul Domnului Gheorghe Bibescu, p. 271. Din pisanie rezultă că a fost zidită între 1842-1845, p. 273. Mai înainte fusese o Biserică din lemn. E reparată și repictată în 1914 și se spală pictura în 1935, p. 273. Se spală pictura și în 1968, dar și în 1994, p. 276. E refăcută pictura în 2004 și resfințită pe 4 septembrie 2005, p. 276. Lista de nume e în p. 277. Între Preoți există și Pr. Alexandru Mazarini (1895-1908), p. 277.

Biserica parohiei Sfinții Împărați Constantin și Elena din Roșiorii de Vede sau Serdăreasa e pe strada Republicii, nr. 12, p. 278. E construită pe locul Bisericii unei Mănăstiri, pe care Mircea cel Bătrân a întărit-o cu ziduri de apărare, p. 278. În chiliile Mănăstirii de aici se vor adăposti pandurii lui Tudor Vladimirescu, care apărau orașul, p. 278. La 1877-1878, în chiliile Mănăstirii de aici, se vor adăposti 200 de prizonieri turci, majoritatea bolnavi de tifos, p. 278. Biserica actuală a fost construită de Marin și Maria Butculescu în 1832, fiind sfințită pe 15 iulie 1835, p. 280. Casa parohială de la 1850 a fost demolată, p. 281. Serdarul Marin Butculescu, ctitorul Bisericii, deși a fost înmormântat la Slatină, osemintele sale mai apoi au fost reînhumate aici, p. 281.

Zidul împrejmuitor e din 1850, făcut de fiii Butculeștilor, p. 286. Lista de nume e în p. 286, iar monumentul din curte e din 2007, p. 287.


[1] A se vedea: http://www.dex.ro/caimacan.

[2] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nifon_Rusailă.

[3] Idem: http://www.dex.ro/sluger.

Protoieria Roșiorii de Vede. Monografie-Album [2]

Prima parte

*

Protoieria Rosiori

La Dobrotești I hramul Bisericii este Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Dobroteștiul fiind la 24 de km de Roșiori, p. 124. Pisania Bisericii vorbește de anul 1753, p. 124. Prima atestare documentară: 23 octombrie 1525, cf. Prof. Laurențiu Berevoiescu, cf. p. 124 și Idem, p. 124, n. 1. Numele satului vine de la slav. Dobrotei = mulți tei, p. 126. Se crede că numele inițial al satului a fost Doage, pentru că locuitorii se ocupau cu facerea de butoaie. Dar pe la 1200-1430 satul s-ar fi numit Catane, p. 126. Prima Biserică, din lemn, s-a construit în 1536. În 1753, postelnicul Matei Berindei[1], boier de seamă în divanul Țării Românești, a ridicat o Biserică din zid, în formă de navă, p. 126. S-au păstrat chipurile ctitorilor, dar și ale restauratorilor Bisericii,  p. 127.

Din pisanie aflăm că Matei Berindei și fiii săi, Ioniță și Matei, au ridicat Biserica la 1753. Ea a fost restaurată de Dimache și Perdica D. Polimeride[2], de Anghel Gârnescu și Pr. Dan Tufeanu la 1870, p. 127. Clopotul nou al Bisericii a fost donat de George Becali[3], p. 127.

Zidurile Bisericii au o grosime de 0, 77 m și 8 ferestre, p. 127. Catapeteasma e din cărămidă, cu Icoane de lemn aplicate. Pictura din 2005 a fost executată de Traian Bilțiu, p. 127. Monumentul eroilor are 3, 5 m., iar la Dobrotești s-a născut Ioan Ianolide (1919-1986)[4].

Biserica de la Dobrotești II are hramul Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir, iar pisania e în română, cu litere mari, speciale, p. 132. Biserica începe să fie construită în 1945, lucrările au fost sistate în 1952, de către regimul comunist, și cu toate acestea a fost sfințită pe 2 noiembrie 1952, fără să fie pictată, de viitorul Patriarh Teoctist, pe atunci Vicar Patriarhal, purtând numele de Teoctist Botoșeneanul[5], p. 132.

Pictura va fi realizată de Ion Dogărescu, din București, p. 132, însă între 1975-1978 a fost repictată în frescă de Radu Jora, tot din București, p. 137. Biserica are 12 ferestre și o turlă, pridvor închis, iar clopotnița e la intrarea în curtea Bisericii, p. 137.

La Dorobanțu avem hramul Sfântul Ierarh Nicolae, iar numele satului vine de la Voicu Dorobanțu, slujitor al spătarului Costea. Acesta va administra moșia stăpânului său după 1770, aducând aici familii de ciobani și de clăcași, p. 138. Biserica din bârne va funcționa între 1780-1858. La 1858 e construită Biserica de zid, care va fi renovată în 1896, p. 138. Camel Rusu (mama lui era de la Scrioaștea, iar el locuia la Roșiori) va picta Biserica de la Dorobanțu între 2005-2006, p. 138.

La Drăcșenei hramul este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, comuna fiind la 20 km de Roșiori, p. 142. Satul Drăcșani din com. Drăcșenei este atestat documentar la 1594 și până la 1810 s-a numit Drăgușani. La 1810 erau 148 de familii în sat, iar satul Drăcșani a devenit apoi comună împreună cu satele Muți, Odobeasca, Drăcșenei și Beuca, p. 142. Sătenii din Drăcșenei și-au mutat vatra satului din cauza ciumei și a holerei, p. 144.

Noul sat a fost înființat pe moșia serdarului Brăiloiu, care va aparține ulterior boierului grec Guma, apoi stolnicesei Catrina Bălăceanca (Ecaterina Costescu), iar din 1912 inginerului Ion Negrețu, p. 144. Biserica zidită între 1840-1850 a fost demolată în 1925. Între 1925-1927 a fost ridicată alta de Ion Negrețu, care va fi sfințită de PS Platon Ciosu[6] la 27 aprilie 1927, p. 144.

Zidurile Bisericii sunt de 0, 80 m. și Biserica are 12 ferestre, p. 144. Monumentul eroilor e din 1941, în 1989 trecându-se numele Marioarei Băceanu, „eroina martir de la Brașov”, p. 147. Nu știu despre cine e vorba.

Biserica de la Drăcșani are hramul Sfântul Ierarh Nicolae și e construită între 1868-1870 de Ion Vlădoianu, moșierul locului, care era colonel, împreună cu soția sa, Ecaterina și e din cărămidă, p. 149. E pictată în 1871 de Iordache Popescu și tot în același an va fi și sfințită. Noua clopotniță, din fier, va fi ridicată în 1995 și pusă în funcțiune pe 27 aprilie, p. 149. Se păstrează fresca ctitorilor, p. 149. În anul 1971, când Protoieria Roșiori era desființată, parohia de aici era înglobată în Protoieria Videle și Protoiereu era Pr. Ion Cristache, p. 150. Biserica are 18 m lungime, 8 ferestre și o turlă și se păstrează lista Preoților care au slujit aici. Începând cu anul 1799 și sunt 19, p. 150, 152. Monumentul eroilor e din 1924, fiind ridicat de Banca Populară Rândunica, care își avea sediul în clădirea din spatele monumentului, p. 152. Școala e din 1894 și e monument istoric, p. 152. În satul Drăcșani avem și un muzeu etnografic, într-o casă țărănească din 1924, dar și Casa memorială Anton și Maria Popescu[7], p. 152.

Constantin Turturică, născut aici, a scris cartea Cum a murit Marin Preda, p. 152. Cartea arată astfel[8], iar de aici[9] aflăm că Turturică a fost șoferul lui Preda. „Marin Preda nu scria niciodată cu pixul sau cu creionul. Instrumentul său de lucru era un stilou Mont Blanc cu peniță de aur cu care se spune că a scris inclusiv romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”. După moartea sa, stiloul nu a mai funcționat”[10].

La Drăcșani s-a născut și Adela Popescu, poetă[11], p. 152. Anton A. Popescu a scris monografia comunei Drăcșani, p. 153. Tot aici s-a născut canotoarea Ioana Călin-Olteanu[12], care a câștigat medalia de argint la Olimpiada de la Barcelona din 1992 și medalia de aur la Olimpiadele de la Atlanta, din 1996, și Sydney, din anul 2000, p. 153.

La Drăgănești de Vede avem hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, iar comuna e la 6 km de Roșiori, pe ruta Videle, p. 155. Com. Drăgănești de Vede e formată din satele Drăgănești de Vede, Măgura cu liliac sau Atîrnați și Văcărești, din anul 1996 Văcăreștiul fiind o parohie de sine stătătoare, p. 155. Drăgănești vine de la Drăgușen, Mare Paharnic, pomenit în pisania Bisericii Mănăstirii Coșoteni, p. 158. Primii locuitori ai satului, de pe la 1850, au fost Dumitru Ghiba și Lazăr Mătăsaru și la început satul se numea Pojorîtele, p. 158.

Satul Atîrnați a luat ființă în jurul anului 1879, primii veniți aici fiind Radu Belu și Marin Măciucă și numele l-a primit de la faptul că era atârnat pe o coastă, cu expunere spre sud, p. 158. Însă, acum, satul se numește în mod oficial Măgura cu liliac[13], dar toți îi zic Atîrnați, inclusiv gara, prima de la Roșiori spre București, e numită Atîrnați, p. 158.

Din pisanie aflăm că Biserica de aici a fost construită în 1857, p. 159. Satul Văcărești își trage numele de la Arhim. Chiril Văcăreșteanu, p. 159. Zidurile Bisericii au grosimea de 0, 85 m și de 0, 30 m în pridvor și ea are 11 ferestre, p. 159. Clopotul, inițial, a fost în turla Bisericii și a produs fisuri serioase în pereți, p. 159. Clopotnița din curte a apărut în 1946, iar în 1966 a fost refăcut pridvorul în mod total. În 1973 s-au clădit două camere și o clopotniță deasupra lor. S-a mai zidit o cameră și cele 3 camere au devenit casa parohială, p. 159. Clopotele de 130 kg și respectiv 70 kg, au fost returnate în 2003 și au ajuns de peste 250 kg și respectiv de peste 100 de kg, p. 159-160.

În cimitirul din curtea Bisericii nu s-a mai înmormântat nimeni după anul 1900. Pentru că s-a înființat un nou cimitir, la 300 de m de cel vechi, p. 160. Pe catapeteasmă avem pictura în ulei, originală, din 1875, iar pictorul ei a fost Alexandru Dragomirescu, p. 160. Avem și aici lista Preoților, începând cu anul 1855, în număr de 10, p. 160-161, dar și una a Cântăreților bisericești, p. 161.

La Dulceanca avem hramul Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil, iar Biserica a fost construită între 1806-1809 și restaurată în 1991. Pictura din 1991 a fost executată de Nicolae Badiu și Adriana Raicu, p. 163. Lângă Biserică e crucea mortuară a Pr. Ioniță Hristache Moșteanu, adormit la 1866, p. 163. Biserica e în formă de navă și are 8 ferestre, catapeteasma din lemn, și aici e Paroh un alt coleg de generație: Pr. Octavian Ganea, p. 165.

La Gărăgău e hramul Sfântul Ierarh Nicolae, satul fiind la 25 de km de Roșiori și e integrat în com. Vârtoape, p. 166. Vechea așezare a satului se numea Cerbaru, după numele câinelui lui Ciolan, primul locuitor al satului Ciolănești, p. 167-168. Gărăgău vine de la numele Domnului Grigore Ghica, ce avea domenii întinse în această zonă, p. 168. Probabil e vorba de Grigore al IV-lea Ghica al Țării Românești (30 iunie 1822 – 29 aprilie 1828)[14]. Biserica e construită în 1868 și are și un al doilea hram: Cuvioasa Parascheva, p. 168. În 1943 s-au construit clopotnița, pridvorul și ușa de la Sfântul Altar, p. 168.

Și Biserica din Gârdești are același hram: Sfântul Nicolae. Prima Biserică, cea de la 1800, era din lemn. Biserica de azi a fost începută în 1913 și terminată în 1925, moșierul locului fiind Ștefan Ghinopol, p. 172. Are 13 ferestre și pridvor deschis, cimitirul fiind în spatele Bisericii, p. 172-173. Catapeteasma e donată de Pr. Grigore Vulcănescu de la Parohia Sfinții Apostoli din Zimnicea, p. 174. Aici, între 1964-1970, a slujit ca Preot Fericitul Ilie Lăcătușu, Mărturisitorul[15]. Tatăl Fericitului Ilie era Cântăreț bisericesc, iar Fericitul Ilie a făcut Seminarul la Râmnicu-Vâcea (1923-1930), iar Facultatea la București între 1930-1934, p. 174. S-a căsătorit cu Învățătoarea Ecaterina Popescu pe 5 iulie 1931 și au avut 5 copii. După ce a fost eliberat din închisoare pe 6 mai 1964, prin ordinul MAI nr. 502/ 1964, el a primit calificarea de zidar, categoria a V-a, p. 176-177. Domiciliu forțat la Bolintinu, raionul Titu, unde a lucrat ca zidar. După care a venit aici, la Gârdești, pe atunci inclusă în Protoieria Videle, la 20 dec. 1964, iar în 1970 a fost transferat în satul Cucuruzu, com. Răsuceni, jud. Giurgiu, de unde s-a pensionat la cerere în 11 ianuarie 1978, p. 177. Sfintele sale Moaște au fost găsite neputrezite în ziua de 29 septembrie 1998, la 15 ani după adormirea sa, p. 177.

La Însurăței[16] avem hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, iar numele satului a apărut de la faptul că „multe familii tinere au primit locuri de casă pe teritoriul satului”, p. 178. Vechiul nume al satului era Nătărăi, confirmat în hrisovul din 1545, în care sunt amintite și următoarele nume: Humele, Unghieni, Dobrotești, Pădurea Braniștea, Vedea Veche, Știrbei, Scrioastea, Rușii de Vede, Raiaua Turnu, p. 178, 181. După anul 1600, satul s-a numit o vreme și Voievodul Mihai, p. 181. Planul Bisericii e întocmit de D. Dumitrescu în 1893, dar demarează lucrările Pr. Gheorghe Ungurelu în 1912, care a fost și senator din partea Partidului Național Țărănesc[17], p. 181. S-au ars 90.000 de cărămizi pentru construirea Bisericii, Biserica fiind terminată în 1925. O pictează C. Zaharescu, din Roșiori, tot în 1925, p. 181. Primul clopot al Bisericii avea 15 kg și a fost turnat la București, la turnătoriile lui Nicolae Ionescu, p. 181. Patriarhul Miron Cristea[18] a venit la Însurăței și a sfințit Biserica în ziua de 16 septembrie 1927, p. 181.

Biserica are 10 ferestre, 3 turle, pridvor închis și a fost repictată în anul 2000 de Adrian Dumitrescu din orașul Boldești-Scăieni, jud. Prahova, și resfințită de PS Galaction Stângă în 2002, p. 183. Parohul Bisericii e unul dintre prietenii mei de tinerețe: Pr. Ionel Bibelea, hirotonit în 8 decembrie 2007 de PS Galaction. Monumentul eroilor e din 1947, fiind realizat de localnicul Gheorghe Fieraru, p. 183.

Biserica de la Măgureni are hramul Sfinții împărați Constantin și Elena, fiind ridicată în 1845. Găsim aici o frescă cu chipul Patriarhului Teoctist Arăpașu, p. 184. În 1990, Biserica a fost pictată de Florea Cazangiu, care este un localnic, p. 189.

Biserica de la Măgureni, Cătun Măldăeni, are hramul Sfânta Treime și a primit certificat de urbanism în 2001. Satul Măldăeni (unde, în 1935, s-a născut George Gană, profesor universitar și critic literar) a fost cunoscut mult timp ca Măldăreni, nume provenit de la cuvântul maldăr, folosit la plural, p. 190. Iar Măgureni vine de la măgurile dimprejurul satului, p. 190. Sfințirea locului viitoarei Biserici a fost făcută de PS Galaction Stângă în ziua de 16 septembrie 2003, în decembrie s-a turnat fundația, iar în 2004 Biserica avea un metru înălțime. În 2005, Biserica va avea 3, 5 m, în 2007 se construiesc bolțile și turla, la 1 decembrie 2007 PS Galaction înființează parohia, primul Preot este Mihai Cîrnaru, în 2008 se pune tablă pe Biserică, clopotul e primit în dar și are 110 kg, în 2009 apare catapeteasma, executată de Pr. I. Movilă din Târgu Neamț, p. 193. Biserica are 10 ferestre, ziduri groase de 0, 55 m, în 2011 nu era pictată, p. 193.

Biserica Măldăeni-Tâmplaru are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și a fost începută în 1995 și terminată în 2004, când a fost sfințită de PS Galaction Stângă (30 mai 2004), fără ca pictura să fie executată, p. 195, 197. Primul Preot: Marian Dîrvă, actualul Paroh, p. 197, 199. Pisania a fost donată de fam. Ing. Mircea și Emilia Dobranici, p. 197. Ziduri groase de 0, 60 m, 10 ferestre, catapeteasmă din lemn, p. 197 și o bună acustică, pe care am cunoscut-o la Nunta viitorului Preot Ionel Bibelea și la care am predicat. „Aproape 2/3 din construcția Bisericii s-a ridicat prin daniile oferite de Preotul de mir Vasile Pătrașcu[19], Preotul Bisericii Nefliu-Ilfov[20]”, p. 197. Vitraliile Bisericii sunt în p. 198, iar ușile altarului în p. 199. Pictura Bisericii a fost începută în 2007, cu ajutorul senatorului Alexandru Mocanu[21], și realizată de Sorin George Nicolae[22] din București, p. 199. Casa praznicar și turnul clopotniță sunt în p. 196. Biserica e una impunătoare și sper ca pictura să fie una identică cu cea de pe catapeteasmă. Clopotele au fost turnate la Iași și Baia Mare, p. 199.

Biserica de la Merișani are hramul Adormirea Maicii Domnului, iar satul e datat din sec. al 16-lea, p. 201. Apare în documentul Domnului Radu de la Afumați[23] din 23 octombrie 1.525, p. 201. Numele satului, cred mulți, vine de la boierul Drăgușin Merișanul, dar de fapt îl precede pe acesta. Mai degrabă numele vine de la merișorii[24] care creșteau în această zonă, p. 201. Drăgușin Merișanul, întărit în hotărnicia sa pe moșia Merișani în ziua de 8 ianuarie 1694 de către Sfântul Constantin Brâncoveanu, „va ceda [terenul său] pentru construcția Mănăstirii Antim în anul 1713”, p. 201. Acest teren, pe care s-a zidit Mănăstirea Antim[25] din București, a aparținut fratelui lui Drăgușin Merișanul, care se numea Staicu Merișanul. Însă Staicu „a organizat un complot, împreună cu Preda Prooroceanu și cu alți acoliți, împotriva Domnitorului Domnului Constantin Brâncoveanu[26]. Pentru fapta sa va fi spânzurat în 1692 în București, la Târgul din Afară[27] (azi Piața Obor). [Astfel] proprietatea sa, un mic teren pe care era construită o Bisericuță din lemn, va intra în posesia fratelui său, Drăgușin”, p. 201, iar acesta o va ceda pentru construirea Mănăstirii Antim[28].

Biserica de lemn, de dinaintea celei de azi, avea hramul Sfântul Spiridon, fiind ridicată de Drăgușin Merișanul înainte de anul 1.700, p. 201. Biserica de azi de la Merișani e din 26 septembrie 1909, sfințită în 1910, p. 203. Drăgușin Merișanul a murit în 1714, iar Biserica a fost reparată între 2003-2007 și repictată de Mircea Efrem, p. 203. A fost resfințită de PS Galaction Stângă pe 9 septembrie 2007, p. 205.


[1] Despre Matei Berendei a se vedea Octav George Lecca, Familiile boerești române, p. 72. O puteți downloada de aici: https://www.academia.edu/30679305/Familiile_boiere%C5%9Fti_rom%C3%A2ne_-_istorie_si_genealogie_dupa_izvoare_autentice_. Unde ni se spune că la 1783 era boier în Epitropia obștească și avea 30 de taleri pe lună. Adică la 30 de ani după ce a zidit Biserica de la Dobrotești.

[2] A se vedea: Marele Dicționar Geografic al României, vol. 3, p. 156. Îl puteți downloada de aici: https://archive.org/details/MareleDictionarGeograficAlRominiei3.

[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Becali.

[4] A se vedea aici: https://www.fericiticeiprigoniti.net/ioan-ianolide și aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Ianolide.

[5] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoctist_Arăpașu.

[6] Idem: http://biserica.org/WhosWho/DTR/C/PlatonCiosu.html.

[7] Idem: https://www.ghidulprimariilor.ro/list/cityHallDetails/PRIM%C4%82RIA+DR%C4%82C%C5%9EENEI/201559. A se vedea și lista de aici:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_monumentelor_istorice_din_jude%C8%9Bul_Teleorman.

[8] A se vedea: https://www.okazii.ro/cum-a-murit-marin-preda-c-turturica-cu-dedicatie-si-autograf-c26p-a158121637.

[9] Idem: http://adevarul.ro/locale/alexandria/misterioasa-moarte-marin-preda-s-a-inecat-propria-voma-cauza-alcoolului-fost-omorat-agentii-kgb-lichidat-securitate-1_55533e95cfbe376e35272b09/index.html. [10] Ibidem.

[11] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Muntean.

[12] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioana_Olteanu.

[13] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Măgura_cu_Liliac,_Teleorman.

[14] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_al_IV-lea_Ghica.

[15] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_Lăcătușu. Cât și aici: https://www.fericiticeiprigoniti.net/ilie-lacatusu/61-sfantul-ilie-lacatusu-este-un-sfant-cu-adevarat-mare-inaintea-lui-dumnezeu.

[16] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Însurăței,_Teleorman.

[17] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Național-Țărănesc.

[18] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Miron_Cristea.

[19] Idem: https://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-vasile-patrascu-nefliu-126251.html.

[20] Idem: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-adormirea-maicii-domnului-nefliu-135204.html.

[21] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Mocanu_(politician).

[22] Idem: http://patriarhia.ro/tehnica-si-tehnologia-icoanei-nicolae-george-sorin-2726.html.

[23] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_de_la_Afumați.

[24] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Merișor_(plantă).

[25] Idem: http://manastireaantim.ro/.

[26] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Brâncoveanu.

[27] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Târgul_Moșilor.

[28] Idem: https://www.teologiepentruazi.ro/2010/03/10/antim-ivireanul-avangarda-literara-a-paradisului-viata-si-opera-2010/.

Protoieria Roșiorii de Vede. Monografie-Album [1]

Protoieria Rosiori

Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Protoieria Roșiorii de Vede. Monografie-Album, lucrarea apare din îndemnul și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte † Galaction [Stângă], Episcopul Alexandriei și Teleormanului în al XV-lea an de la înființarea Episcopiei, coord. principali Pr. Marius Constantin Dincă, Pr. Nicolae Sin și Alin-Vasilică Stângă, coord. proiect: Pr. Icon. Stavr. Mircea Ionescu, fotografie și concepție grafică Laurențiu Tătulescu, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, 458 p.

*

Albumul a fost tipărit cu sprijinul financiar al Cons. Loc. al orașului Roșiorii de Vede și al primarului Ion Nuțu, al firmei S.C. Comidal GM Impex SRL condusă de Ion Glăvan și de Daniel Drăgman.

Cuvântul introductiv îi aparține PS Galaction Stângă,  p. 5-6, iar istoricul orașului Roșiorii de Vede a fost scris de Pr. Icon. Stavr. Mircea Ionescu, Protoiereu la acea dată și până în prezent, p. 7-14.

În Teleorman, în vechime, au existat Biserici sub formă de bordeie, p. 5.

La început, orașul Roșiori de Vede[1] (eu așa am denumirea orașului pe certificatul de naștere și în buletin) s-a numit Rușii de Vede, p. 7. Prima atestare documentară a orașului: în 1385, din partea a doi pelerini germani întorși de la Ierusalim, care au numit orașul Russenart, p. 7. A doua atestare documentară: în 1394, în timpul lui Mircea cel Bătrân, Rușii de Vede devenind din acel an, pentru o perioadă de 400 de ani, reședința județului Teleorman, p. 7.

Sfântul Neagoe Basarab amintește orașul într-un hrisov trimis la Athos, p. 8, iar numele Rușii de Vede este consemnat pentru prima oară în actul emis de Radu de la Afumați în 18 mai 1526, p. 8. În anul 1831, Rușii de Vede era singurul oraș al județului Teleorman, p. 8.

În 1835, la Rușii de Vede erau 669 de gospodării, fiind al 8-lea oraș al Țării Românești, p. 8. Din 1836, orașul Turnu Măgurele devine centrul administrativ al jud. Teleorman, p. 8.

În 1995, Roșiorii de Vede a devenit municipiu. Se află la 100 km de București, Craiova, Pitești și Târgoviște, p. 8. Orașul se învecinează la vest cu com. Măldăieni, la sud cu com. Peretu și Troianul, la est cu com. Vedea și Drăgănești de Vede, la nord cu com. Scrioaștea, p. 8. E situat în Câmpia Română, la altitudinea de 82, 5 m, p. 8.

Familia Arizan a avut o moară bună de făină începând cu anul 1883, p. 8. Dumitru Arizan a împrumutat primăria orașului Roșiori cu suma de 500.000 de lei de aur ca să scape orașul de bombardamentul armatei germane. Nimeni nu a mai restituit banii familiei, p. 9. În anul 2003, Inginerul Dumitru Arizan[2], salvatorul orașului, a fost numit post-mortem cetățean de onoare al orașului Roșiorii de Vede, p. 9.

Colegiul Anastasescu[3] a fost înființat pe 15 octombrie 1919. Cu ajutorul financiar al fraților Ion și Niculache Anastasescu, insituția de învățământ a fost rezidită, p. 9. În 2010, cei doi frați au devenit și ei cetățeni de onoare post-mortem, p. 9.

La Roșiori s-a născut Alexandru Depărățeanu[4]: poet, dramaturg și traducător, p. 9. Pe 25 februarie 1834, p. 10. Romanul Papucii lui Mahmud, al lui Gala Galaction[5], apărut în 1930, amintește de Biserica Serdăreasa[6].

Primul Protoiereu de Roșiori: Pr. Hristea Mihăilescu, al doilea: Pr. Teodor Perețeanu (1910-1921), apoi Pr. Floru Ionescu (1921-1930), între 1930-1940: Pr. Nicolae Marinescu. Între 1940-1941: Pr. Ioan Stănescu, 1945-1949: Pr. Daniil Iliescu, 1949-1950: Pr. Nicolae Andronescu, 1951: Pr. Gheorghe Stănculescu, 1951-1954: Pr. Ion Spiru, 1954-1966: Pr. Aurel Ionescu, 1 sept. 1966-1 martie 1968: Pr. Ioan Rotaru, p. 12.

La 1 martie 1968, Protoieria Roșiori de Vede se desființează. La reînființarea ei, de la 1 mai 1991 și până în 1 noiembrie 2010, Protoiereu a fost Pr. Ilie Vișan, p. 13, care mi-a fost Duhovnic câțiva ani, până la hirotonia mea. Actualul Protoiereu, Pr. Mircea Ionescu, a fost ales la 1 noiembrie 2010 și este Parohul Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena din Roșiorii de Vede, p. 14.

Monumentul eroilor din Roșiori[7] a fost ridicat între 1925-1927 și, la inaugurarea lui în 21 septembrie 1928, au fost prezente Regina Maria și Principesa Ileana, p. 16. Ridicat pentru eroii de la 1916-1919, p. 16.

Protoieria Roșiorii de Vede e formată din 65 de parohii, p. 14.

La Albești, Biserica are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, p. 18, fiind începută în 1914 și terminată în 1923, în timpul lui Ferdinand I, p. 18. Actuala vatră a satului ia ființă în 1512, p. 19. Numele satului vine de la hangița Alba, care și-a deschis aici cârciumă, p. 22. Aici s-a născut compozitorul Dumitru D. Stancu[8] la 2 iulie 1916, p. 23.

La Balaci[9] avem nartex deschis și hramul Adormirea Maicii Domnului, p. 24-25. Pisania este cu litere chirilice și Biserica este impunătoare, p. 24-25. Satul e pomenit prima oară într-un document sârbesc de sec. 13, p. 24. Numele satului vine de la familia de boieri Bălăceanu, p. 24. Biserica a fost începută în anul 1684 de Constantin Bălăceanu, Mare Agă al Țării Românești, și de soția sa Maria, fiica cea mare a Domnului Șerban Cantacuzino, p. 26. Pisania cu litere chirilice e din 1825, când s-a făcut și pictura Bisericii, p. 26. Iconostasul e de zid, iar prin anumite elemente de arhitectură seamănă cu Biserica Doamnei din București, p. 26.

La Balta Sărată avem hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, p. 31. Prima atestare: sec. 14, iar aici se va naște Diac. Radu Grămăticul, p. 31. Satul se numește astfel, pentru că niște mocani, veniți de la munte, rămân împotmoliți cu carele la marginea bălții și apa rămâne sărată pentru mult timp, p. 32. Însă, mai înainte, satul se numea Kyuruk, de la un crescător turc de animale, p. 33. De aici și dealul din apropierea satului, numit Dealul Ciurucului, p. 33. Din 21 mai 1921 Balta Sărată devine de sine stătătoare, pentru că până atunci aparținea teritorial de com. Dorobanțu, p. 33. Biserica începe să fie zidită în 1912, fiind făcută pe cheltuiala celor din sat, p. 33. Biserica va fi resfințită în 2002 și e în formă de cruce, p. 33.

Acum, satul Balta Sărată este în com. Crîngeni, p. 35.

La Băcălești e hramul Cuvioasa Parascheva și Biserica a fost începută în 1923, p. 37. Meșterul zidar: Zidli Linen, p. 37. Din 1997 va fi Paroh aici fostul meu coleg de Seminar: Pr. Ionel Ștefan Jilavu, p. 37. Pr. Gheorghe Popa, de la Catedrala episcopală din Alexandria, născut aici, ajută Biserica satului, p. 37. Biserica a fost resfințită de PS Galaction Stângă în anul 2000, p. 37. Tot în formă de cruce, 17 m lungime, 6 lățime, 18 m înălțime, p. 41.

Satul Băsești aparține de com. Călmățuiul de Sus și, aici, Biserica are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, p. 43. Se crede că numele satului vine de la ciobanul Basa, provenit din Transilvania, p. 43. A fost atestat documentar la 23 iulie 1512, într-un act al Sfântului Neagoe Basarab, p. 43. Prima Biserică a satului a fost construită în 1716, fiind din lemn. Cea din cărămidă a fost construită și pictată la 1800, pe când actuala Biserică e din 1936, p. 43. Preotul Paroh de aici e un alt coleg de Seminar: Cristian Sandu. Dar cunosc și pictorii ultimi ai Bisericii: Cezar Ivana și Camel Rusu, p. 47. Biserica e în formă de cruce și are trei turle, p. 47. Monumentul eroilor e din 23 aprilie 1922, p. 47.

La Beuca avem hramul Sfântul Nicolae, beucă însemnând râpă, p. 49. Satul apare pe harta militară a colonelului austriac Frantz Specht de la 1790, p. 49. În 1863, satul avea 183 de case, pe când în 1890 erau 1.184 de locuitori și 303 familii, p. 49. Prima atestare documentară: în răvașul din 26 aprilie 1692 al Sfântului Constantin Brânvoceanu, p. 49. Ctitorii Bisericii: Flore Stănescu și soția sa, Stana, Dimitrie Popescu și Părintele Duhovnic Cîrste. Cei care au donat pictura în 1991: Emil și Florica Vișan, p. 49. Monumentul eroilor e din 1974, p. 53.

La Bratcov avem hramul Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir, iar numele satului vine de la slavonescul brat = frate[10], p. 54. Însă „în documentele lui I. Păucescu, publicate de Nicolae Iorga, pârâul [Bratcov] se numea în secolul [al] XVI[-lea] Brancovu sau Brancovelul, care etimologic vine de la latinescu branca – mână (braț)[11]”, p. 54. Poate că nu e vorba de I.[on] Păucescu, ci de Grigore Păucescu, despre care Caragiale scria următoarele[12].

Moșierul de aici: clucerul Oprea, p. 58. Și Bratcovul s-a format pe moșia Bălțați, p. 58. Biserica de acum a fost construită între 1904-1905 și terminată de pictat în 1906 și a moștenit hramul de la Biserica de dinainte, p. 58.

La Brebina avem hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, și satul aparține de com. Scrioaștea. Ctitorită de boierul Gheorghe Manu, fiind dată în folosință pe 23 aprilie 1929, p. 60. Însă se păstrează aici o pisanie semnată în 16 aprilie 1846, pisania fostei Biserici, despre care autorul nu dă detalii, p. 60, cât și fresca votivă: Gheorghe și Alexandrina Manu, p. 65, care sunt și ctitorii Bisericii din Scrioaștea. Pentru o perioadă, Pr. Ștefan Cimpoieru, primul meu Duhovnic și Parohul Bisericii din Scrioaștea, a suplinit și la Bisericile din Brebina și Cucuieți. Iar eu, pe atunci, mă pregăteam să intru la Seminar, și am mers împreună cu el ca să slujim în celelalte două sate ale comunei. Monumentul eroilor e din 2009, p. 65.

Biserica din Butculești are hramul Nașterea Maicii Domnului și este la 15 km de Roșiori, p. 67. Parohia e formată din cătunele Tăbăcari, Sârbii, Săvoiești și Pârvu, p. 67. Numele satului vine de la serdarul Marin R. Butculescu (1760-1830)[13], p. 67. Pictura actualei Biserici e scrisă cu litere chirilice, p. 70-71, iar fosta Biserică a fost probabil de lemn, din ea păstrându-se doar catapeteasma, datată la 1803 și pictată de Ioan Zugravul, p. 71.

Actuala Biserică a fost construită în 1835, după documentele de arhivă, dar pisania, pierdută acum, vorbea de 1845. Tot familia Butculescu a făcut și Biserica Serdăreasa, de la Roșiori, care a fost sfințită în 1835, p. 71. Ctitorii Bisericii de la Butculești: Nicu, Marin și Iordache Butculescu, p. 71. Biserica a avut o singură turlă la început, a doua fiind construită în 1888, p. 72. Clopotul are 140 de kg și Biserica are 7 ferestre, p. 72. Catapeteasma e din lemn de stejar și are 4 metri lungime, iar al doilea hram e Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, p. 73.

La Ciolănești Vale este hramul Sfântul Ierarh Nicolae, iar satul s-a format la 1708, luându-și numele de la un cioban, p. 75. La 1712 se ridică o Biserică de lemn, cea din cărămidă fiind terminată în 1890 și sfințită pe 7 octombrie, p. 75. În pisania din 1890 se vorbește despre „luminarea Sfântului Spirit” în loc de Sfântul Duh, p. 75 și despre faptul că Biserica mai are două hramuri: Sfântul Ioan Botezătorul și Cuvioasa Parascheva, p. 75, 79.

La Ciolănești Deal e același hram: Sfântul Nicolae, p. 80. Aici s-au găsit 25 de vase întregi și fragmente de ceramică dacică, p. 80. Numele: de la Ciolan, p. 80. Biserica a fost construită între 1856-1858, fiind terminată în luna mai, p. 80, și pictată în tempera, p. 85. Zugravul: Kiril, iar clopotul mic, astăzi nefuncțional, a fost turnat la București în 1896, la fabrica lui Nae Sfianu, p. 85. Din păcate, arhiva Bisericii a fost arsă în timpul ocupației germane din 1916, p. 85. Monumentul eroilor e din 30 noiembrie 1947, p. 87.

La Ciurari I, Biserica are hramul tot Sfântul Nicolae, satul fiind la 18 km de Roșiori, p. 89. Numele satului: de la îndeletnicirea locuitorilor: făcători de ciururi[14], p. 89. Biserica e zidită între 1858-1860, pictura fiind terminată în 1927, p. 89. Are formă de corabie, p. 89, fiind pictată în stilul lui Nicolae Grigorescu, p. 93.

Biserica de la Coșoteni, cu hramul Sfântul Dumitru, p. 95, a devenit mai apoi Mănăstire și are două hramuri: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou[15]. Am cunoscut Biserica pe când era degradată și închisă, pentru că aveam o rudă în satul Văcărești. Biserica Mănăstirii însă datează din sec. al 17-lea, fiind refăcută de Matei Basarab, spătarul Dinicu Buicescu și paharnicul Drăgușin Deleanu în 1647, refăcută în 1708, stricată de cutremurul din 1838, reparată în 1841 și fost metoc al Mănăstirii Văcărești[16], p. 95, distrusă de regimul comunist.

S-a reînceput restaurarea Bisericii în 1994, p. 95. Însă „tradiția orală o atribuie legendarului Negru Vodă (Mănăstirii i se mai spune și „Mănăstirea lui Negru Vodă”)”, p. 95. Pisania e a lui Matei Basarab și e din 1647, cu litere chirilice, în limba română, p. 95. Și pisania se păstrează la Muzeul Național de Artă[17], nr. de inv. 4.367, p. 95-96. Ispravnicul zidirii: căpitanul Badea. Iar anul 1647 era pentru Domnul și Voievodul Țării Românești, Mateiu Basarabu, anul 7155 de la facerea lumii, p. 96. Iar, potrivit calculului său, 2018 înseamnă anul 7526 de la facerea lumii.

Argentin Poumbeanu însă consideră că ctitorul Bisericii e Radu Vodă Paisie (1535-1545)[18]. Biserica e treflată, cu turlă octogonală și a avut și două turle mici, prăbușite în timp, p. 96. În p. 96 avem și o piatră tombală din interiorul Bisericii, săpată cu litere chirilice. Are 5 ferestre dreptunghiulare, catapeteasma de la început a fost de lemn, acum există una de zid, p. 99. Între 1935-1969 a fost Biserică de mir, intrând apoi în ruină și părăsire, p. 99. Însă, ne spune autorul, „Biserica Țigănia-Drăgănești este cel mai vechi monument arhitectural și istoric din Teleorman”, p. 99.

La Crângeni: hramul Sfântul Nicolae, p. 101. Pârâul Călmățuiu trece prin mijlocul satului, p. 101. Pe la 1800, aici vin cetățeni bulgari și sârbi, p. 101, 107, care „au traversat Dunărea cu bivolii, pe gheață”, p. 107. Înainte de actuala Biserică a existat o alta, din lemn de stejar și acoperită cu coceni, care avea hramul Adormirea Maicii Domnului, p. 107. Biserica de acum e construită între 1863-1865, iar în 1909 se zidește casa parohială, p. 107.

La Cucuieți avem hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și satul e format din cătunele Moșteni, Cucuieți și Știrbeți, p. 111. A fost zidită în 1836 de serdarul Gheorghe Butculescu și sfințită în 29 iunie 1838, p. 111. În 1924 apar cele 12 icoane exterioare, în medalion, pictate de Constantin Zaharescu din Roșiori, p. 111. Se păstrează frescele ctitorilor: Gheorghe, Manda și Iancu Butculescu, p. 114. Resfințită în 1999, Parohul Bisericii fiind un alt coleg de an de la Seminar: Pr. Mihăiță Chirca, p. 114-115. În 2004 s-a terminat casa parohială, p. 114. Și în lista Preoților e amintit și Pr. Ștefan Cimpoieru, p. 115.

Biserica de la Didești are hramul Adormirea Maicii Domnului, e situată la 19 km de Roșiori, p. 117, satul Didești fiind locul unde s-a născut Pr. Ștefan Cimpoieru. Îmi place albastrul deschis cu care Biserica a fost pictată la exterior, p. 116-117. Numele satului vine de la floarea didițel[19] răspândită pe pantele din preajma pădurilor, p. 117. Însă vechea Biserică de aici a fost Biserica Schitului Didești, zidită de Sfântul Neagoe Basarab, la puțin timp după ce a zidit Mănăstirea Curtea de Argeș[20], ca metoc[21] al ei, p. 117, fiind ctitorită în 1519, p. 119. Ctitorii actualei Biserici: slugerul Ștefan Știrbei și soția sa, Stanca, născută Băleanu, zidind-o în jurul anului 1704, p. 119.

Din actul din 2 februarie 1709 (sau 7217 de la facerea lumii) aflăm că Mănăstirea de la Didești a fost închinată Sfintei Mitropolii, p. 119, evident, de la București. Iar Mănăstirea a primit de la jupâneasa Stanca „toate zestrele ei…și moșii și țigani și dobitoace și câini”, p. 119. Așadar, după sfințirea Bisericii, Schitul de la Didești devine metoc al Mitropoliei din București, p. 119. În anul 1864, Biserica Schitului devine Biserică de mir, p. 119. Însă ni s-au păstrat numele Stareților de la Didești: Serafim, Ioan, Grigorie, Rafail, Spiridon, Gavrilă, Silvestru, Dionisie, Ioanichie și Gherman, p. 119.

În 1861, Cezar Bolliac[22] trece prin Didești. La 1879, când se naște marele Părinte Grigore Pișculescu, alias Gala Galaction[23], Schitul de la Didești era abandonat, pentru că Monahii au plecat la 1865, și Schitul aparținea familiei sale, p. 119. Tatăl Părintelui Grigore, care se pare că era aromân, era administratorul moșiei Didești, iar mama lui era fiica Preotului din sat, p. 119.

Casa parohială e din 1910, p. 120. Clopotnița de lemn e din 1909, iar Biserica avea 3 clopote, cel rămas, de aproximativ 400 kg, fiind cel mai mic dintre ele, p. 120. Pentru ca germanii, în al doilea război mondial, să nu le ia clopotele cu forța și să facă muniție din ele, sătenii au luat cele 3 clopote și le-au îngropat în 3 locuri diferite. Două dintre ele au fost găsite, al 3-lea nu, iar după război a fost repus în clopotniță, p. 120. Pe al 3-lea clopot, cel rămas, este gravat numele Protosinghelului Ioanichie, probabil Igumenul de la 1843, p. 120. Se mai păstrează din pictura originală, p. 121. Parohia are două cimitire, în unul dintre ele, în sec. al 18-lea, se îngropau robii Schitului, p. 121. În p. 121 ni se prezintă și Muzeul memorial Gala Galaction[24]. La București există Casa memorială Gala Galaction[25].

Părinții lui Gala Galaction sunt înmormântați la Roșiori, iar în cimitirul parohial din Didești e înmormântat fratele Părintelui Grigore, Mihail, mort la vârsta de 4 ani. În apropiere de Biserică sunt ruinele pivniței boierești, despre care a scris acesta, p. 123. Parohul actual al Bisericii e un alt coleg de generație: Pr. Daniel Mitrea, p. 123.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Roșiorii_de_Vede.

[2] Idem: http://www.opiniateleormanului.ro/dumitru-arizan-erou-sau-negustor-inselat/.

[3] Idem: https://ifere.coffeecup.com/.

[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Depărățeanu.

[5] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gala_Galaction și http://bjteleorman.ro/bibliografii/bibliografii-online/.

[6] Idem: http://basilica.ro/braul-maicii-domnului-si-moastele-sfantului-stelian-au-ajuns-la-rosiorii-de-vede/.

[7] Idem: https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/monumentele-marelui-razboi-monumentul-eroilor-din-localitatea-rosiorii-de-vede-judetul-teleorman-foto.

[8] Idem: http://193.231.13.10:8991/F?func=find-b&request=000010154&find_code=SYS&local_base=BCU10&CON_LNG=ENG.

[9] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_din_Balaci și https://audiotravelguide.ro/biserica-adormirea-maicii-domnului-balaci/.

[10] Confirmat aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bărăție.

[11] Idem: https://en.wiktionary.org/wiki/branca#Latin.

[12] A se vedea: https://ro.wikisource.org/wiki/Grigore_Păucescu. Despre el și aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Păucescu.

[13] A se vedea cartea moșierilor din Teleorman:

http://www.muzeulteleorman.ro/files/S%20PAtrascu_Mosierii%20teleormaneni.pdf.

[14] A se vedea: http://www.dex.ro/ciurar.

[15] Cf. http://manastireacosoteni.ro/. Contul de Facebook: https://www.facebook.com/manastireacosoteni/.

[16] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Văcărești.

[17] Idem: http://www.mnar.arts.ro/.

[18] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Paisie.

[19] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pulsatilla.

[20] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Curtea_de_Argeș.

[21] Idem: http://www.dex.ro/metoc.

[22] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar_Bolliac.

[23] Idem: http://adevarul.ro/locale/alexandria/gala-galaction-traducatorul-sfintei-scripturi-ramas-repetent-coleg-tudor-arghezi-renuntat-calugarie-indragostit-surioara-zoe-1_552fb414cfbe376e352dfcd3/index.html. A tradus Sfânta Scriptură între 1928-1934, dimpreună cu Părintele Vasile Radu.

[24] Idem: http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=1658&-Expozitia-Memoriala-Gala-Galaction-DIDESTI-Teleorman.

[25] Idem: http://www.tourism-bucharest.com/ro/obiective-turistice-bucuresti/muzee-bucuresti/casa-memoriala-gala-galaction.html.

Istoria are nevoie de cititori

O teză doctorală de 491 de pagini în format PDF. A lui Brian Steven McLaughlin. Cu care și-a luat Doctoratul în Filosofie în 2017, la Royal Holloway, University of London. Titlul cărții: An Annotated Translation of John Kantakouzenos’ Histories, Book III, Chapters 1-30. Și el a tradus cele 30 de capitole din Istorie între p. 95-447 ale tezei sale. Și teza sa e online, aici. Am ajuns la ea datorită lui Roger Pearse, unul dintre rarii oameni care se ocupă de teologie, la modul serios, la nivel online.

Istoria lui Ioannis Cantacuzinos [Ἰωάννης Καντακουζηνός], Cartea a III-a, cap. 1. Autorul cărții este viitorul Împărat romeic Ioannis al VI-lea Cantacuzinos, care a împărățit între 31 martie 1347-10 decembrie 1354. Și în cap. 1 se vorbește despre moartea Împăratului Andronicos al III-lea Paleologos [Ανδρόνικος Γʹ Παλαιολόγος]. Care a murit pe 15 iunie 1341, la vârsta de 44 de ani.

„După moartea Împăratului Andronicos cel tânăr, soția lui, Împărăteasa Anna”, adică Anna de Savoy, născută Giovanna, „a rămas pentru 3 zile în Mănăstirea Odigon [Ὁδηγῶν]. Mai apoi, întorcându-se în palat[ul imperial], ea a jelit timp de 9 zile, în timp ce toată lumea o vizita în palat în fiecare zi. [Și] nu numai senatorii și ofițerii militari, dar și toți romeii își plângeau Împăratul plecat [de la ei], în gândurile lor și în mod public” [p. 96].

S-a urcat pe tron fiul său, Ioannis al V-lea Paleologos. Acesta a împărățit de 3 ori la Constantinopol.

Un proverb persan, cu adresă la Împărăteasa Anna, considerată a fi supusă „slăbiciunii femeiești”: „dacă capul unei femei ajunge la fel de înalt ca norii, ea va sta pe pământ nu mai puțin decât înainte” [p. 124]. De unde se vede treaba că bărbații romei le minimalizau pe femei în mintea lor și nu le considerau apte să conducă imperiul sau să aibă funcții de conducere în imperiu. Motivul lor? Femeile sunt „supuse firii femeiești și patimilor” [p. 124]. De parcă ei nu ar fi avut patimi…

În cap. al 7-lea se amintește de Istros [Ἴστρος], adică de Dunăre [p. 130]. Istros însemna cel tare sau cel iute. Cap. al 9-lea începe cu ungerea cu Sfântul și Marele Mir a noului Împărat, a lui Ioannis al V-lea Paleologos. Și după ce a fost uns, Împăratul a fost împodobit cu coroana împărătească [p. 138].

Sicofanții [p. 163] = lingușitorii, lingăii, slugarnicii, pupincuriștii. În engleză, sycophant este sinonim cu parasite [parazit], pest [dăunător], leech [lipitoare].

Lui Ioannis al V-lea Paleologos i-a urmat Manuil al II-lea Paleologos. Și Împăratul Manuil a împărățit între 1391-1425. Cu puțin timp înainte de moarte, Manuil a devenit Monah, cu numele de Matteos, și e pomenit ca Sfânt Împărat și Monah pe data de 21 iulie.

Al 30-lea capitol se termină propriu-zis în p. 245. Dar notele „de subsol” ale autorului sunt la finalul traducerii și ele țin până în p. 447. Mi-ar fi plăcut ca ele să fie chiar la subsol, pentru că aș fi urmărit altfel textul. Iar o carte „științifică”, fără note de subsol, este un plagiat nesfârșit.

Poezia lui Mircea Ivănescu

Mircea Ivănescu, Versuri, ed. îngrij., cuv. înainte și tabel cron. de Al. Cistelecan, Ed. Humanitas, București, 2014, 369 p.

*

Mircea Ivănescu a fost un poet „cam fără public”, p. 6. Poezia lui are „un tonus polemic inepuizabil”, p. 6.

Mircea Ivănescu s-a născut la București pe 26 martie 1931, p. 13. A terminat Facultatea de Litere, secția Franceză, în 1954, p. 14. Se va căsători cu Stela Pricopescu, care era mai mare decât el cu 11 ani, p. 14. De când i-a murit soția în 1999, poetul a început să bea și a renunțat să mai scrie poezie, p. 14. În 1956 îl cunoaște pe Matei Călinescu, p. 15.

În 1958 își vinde casa părintească, p. 15. În 1968 publică primul volum de poezie, p. 16. În 1993, din partea USR, primește premiul pentru întreaga operă, p. 19. În 1997 a devenit cetățean de onoare al orașului Sibiu, p. 20.

Radu Vancu și-a scris teza doctorală cu titlul Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute. O susține în 2006 și o publică în 2007, la Ed. Vinea, p. 22. În 2004 primește DHC la Sibiu, pe 26 martie, de ziua lui, p. 22. În 2005 a fost operat de 3 ori la rinichiul drept. Și moare pe 21 iulie 2011, p. 22.

„amintirile mele sunt mingi – nu se sparg niciodată”, p. 27. „vorbele lasă urme”, p. 28. „ca un arici/ cu țepile împinse în afară ne era așteptarea”, p. 30.

„un sfârșit de după-amiază cu [un] soare scăzut”, p. 32. „un timp sufletesc în mișcare”, p. 39. „și-a uitat/ certitudinea pe care o duce întotdeauna cu el”, p. 41.

„moartea este o revedere”, p. 48. „asurzitoarea lumină a tăcerii”, p. 49. „după aproape o viață”, p. 50. „o fată cu mișcări liniștite”, p. 52. „drumul nostru/ lung și șerpuitor prin zăpadă – asemenea călătoriilor/ de noapte ale colindătorilor”, p. 53-54.

„minciuna e cu adevărat/ o mlaștină în care te pierzi”, p. 55. „era într-o rochie întunecată, copilăroasă”, p. 57. Compară singurătatea cu febra pe timp de noapte, p. 58. Și minciuna are realitatea ei, p. 64. „un câine de aer”, p. 69.

„un plăcut/ aer de dezordine”, p. 76. „delicata sa bufniță blondă”, p. 80. „marele său pulover cu tunet/ de soare”, p. 83. „mopete e singur în oricare dintre amiezile acestea cernite”, p. 87. „timpul fără dimensiuni”, p. 91. „marginea trupului ei”, p. 92. „umbrarul/ celor mai singuratece gânduri”, p. 94. „și iarăși va fi iarnă”, p. 97.

„orice te învață/ închipuirile e numai o minciună”, p. 132. „întrebări foarte personale”, p. 134. „i se/ încetiniseră și privirile”, p. 139. „mari păduri de tristețuri”, p. 141. „un cerc de mare tăcere”, p. 142. „părul ei lent”, p. 151. „sparte lumini cenușii”, p. 153. Peninsula ca o palmă uriașă, deschisă, p. 153.

„o lumină înghețată”, p. 159. „încă mai singuri rămânem”, p. 161. „gâtul uscat țâșnindu-i deodată-n lumină”, p. 165. „Am să-ți spun odată ce înseamnă ființa – ceva/ din tine, ca un colț de pătură, pe care îl iei/ între două degete – și îl ridici, mototolindu-l –/ și-l arunci pe urmă la loc”, p. 170.

„lumina voalată”, p. 171. „mortuar ningea”, p. 182. „lividă s-a desfăcut clipa în ninsoare”, p. 182. „un dens/ val de tăcere”, p. 190. „orice/ este o nemișcare adâncă”, p. 193. „am stat o clipă fără de vreme”, p. 194. Casele vechi sunt triste, p. 195. „fricile de atunci sunt fără culoare”, p. 196.

„credeam că moartea este lumina/ pe care o regăsești când deschizi ochii”, p. 227. „tăceri moi/ de zăpadă”, p. 227. „mi se făcea somnul întreg un urlet”, p. 230.

„o siluetă se luptă cu ninsoarea”, p. 232. „timpul trece lunecător”, p. 237. „labirinturile sunt vorbe”, p. 244. „îmbrânciți în ceață”, p. 254. „țăndările tăcerii”, p. 255. „privindu-mă cu uriașă deschidere a luminii”, p. 259. „pașii lui zvâcniți, grei”, p. 260. „șoapte mocnite/ în ei înșiși”, p. 283.

„tinerețea lor știe foarte bine/ că lucrurile nu sunt simple deloc”, p. 284. „în soarele cu limpezimi tot mai fără putere”, p. 290. „paharul mărunt”, p. 311.   „un infim/ surâs”, p. 314. „vorbele făcându-se o perie”, p. 323.

În p. 325 folosește cuvântul Harz scris fără majusculă. E vorba de un munte din Germania[1]. „vremea/ în jur se rostogolește alene”, p. 345. Folosește cuvântul menadă în p. 347. Menada = bacantă, femeie destrăbălată[2].

Mircea Ivănescu a scris o poezie lipsită de entuziasm, o poezie rece și plină de închidere în sine. O poezie care nu te atrage, ci, dimpotrivă, te plictisește prin lipsa ei de adevăr și de directețe. Eu am citit cartea de față pentru că am avut-o la îndemână și nu pentru că m-a pasionat. Am citit-o, pentru ca să nu mai vreau să o citesc vreodată.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Harz_(Mittelgebirge).

[2] Cf. http://www.dex.ro/menadă și http://www.dex.ro/bacantă.

Critica în tranșee. De la realismul socialist la autonomia esteticului

Alex Goldiș, Critica în tranșee. De la realismul socialist la autonomia esteticului, col. Critică și istorie literară, Ed. Cartea Românească, București, 2011, 284 p.

*

Autorul și-a dedicat cartea părinților săi.

În comunism, „criticul trebuia să colaboreze la toate operele literare ale actualității, pentru care era tras la răspundere în aceeași măsură ca autorul de pe copertă”, p. 12. Între 1948-1953 apare literatura actualității, p. 15.

Realismul socialist apare în 1934, p. 19. Primul cercetător al realismului socialist este Sanda Cordoș, p. 20, n. 2. Criticii români agreați de către comuniști aveau „vocația falsificării”, p. 22. Unii au perpetuat-o până azi și țin la ea cu tenacitate.

„exagerarea conștientă”, p. 24. Autorul consideră că în România s-a falsificat istoria literaturii mult mai mult decât în Rusia, p. 24. Visurile de partid, p. 25. „coșul de gunoi al istoriei literare”, p. 32. Cenzura prescriptivă, p. 33. Paul Georgescu: „recoltă de poeme pădurețe”, p. 33.

Se condamnau pasajele dezideologizate, p. 34. „Organicitatea și omogenitatea ideologică sunt caracteristicile centrale ale primului realism socialist”, p. 34. Prin indexul din 1948, în România s-au interzis 522 de pagini și circa 8.000 de cărți, p. 41.

„morbidețea”, p. 87. Generația de la 1965, p. 113. „Călinescianismul se confundă cu însăși apetența pentru originalitate și pentru înnoirea practicilor învechite”, p. 132. Autorul consideră că Nicolae Manolescu a fost „figura centrală a emancipării criticii [literare] de la jumătatea deceniului al șaptelea”, p. 137.

Sorin Alexandrescu a intuit golurile din concepția critică, ne spune Goldiș, dar nu a oferit soluții, p. 169. Sorin Alexandrescu și Virgil Nemoianu sunt catalogați ca structuraliști, p. 192.

Manolescu neagă monografia și pledează pentru eseu, p. 218.

Vechea și Noua Romă

Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului, Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului, trad. din lb. neogreacă de Protos. Teofan Munteanu, Ed. Doxologia, Iași, 2016, 507 p.

E o carte formată din fișele de lectură ale autorului și are 3 părți. Și autorul vrea să ne demonstreze faptul că primul mileniu al Bisericii e comun Răsăritului și Apusului, pe când, după schismă, romano-catolicismul a căzut de la Biserică. Între p. 21-158, ÎPS Ieroteos Vlahos discută Dialogurile Sfântului Gregorius cel Mare, Papă al Romei. Începând cu p. 161, el vorbește despre Constantinopol și despre Sinoadele Ecumenice ale Bisericii.

Numește Sinodul al 8-lea Ecumenic, Sinodul convocat de Sfântul Fotios cel Mare în 879-880 la Constantinopol. p. 188. Recomandă teza doctorală, nepublicată, a lui Filippos Zimaris, p. 188, din anul 2000, de la Tesalonic, cf. n. 49, p. 188, despre acest Sinod.

Și numește Sinodul al 9-lea Ecumenic Sinoadele din anii 1341, 1347 și 1351 de la Constantinopol, p. 194.

Începând cu p. 301, autorul vorbește despre anumiți Fericiți și Sfinți Părinți pe care i-a cunoscut sau de care a auzit.

Cap. al 3-lea, numit Apropieri și diferențe, începe odată cu p. 377. Traducătorul face două alegeri neavenite: îl schimbă pe catolichi cu sobornicească și preferă papismul în loc de romano-catolicism, p. 405.

„isihasmul autentic este temeiul teologiei ortodoxe”, p. 457.

Page 1 of 117

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén