Studii de istorie și de spiritualitate creștină [III. 5]

[Acad. Prof. Dr.] Emilian Popescu, Studii de istorie și de spiritualitate creștină, vol. III, Ed. Academiei Române și Ed. Basilica, București, 2018, 702 p.

*

Din p. 440: Basilica și sinagoga în sud-estul european în epoca protobizantină (sec. IV-VI). În 443, Teodosios al II-lea a transformat o sinagogă în Biserică, p. 445. Se termină în p. 457. Între p. 458-477 avem varianta franceză a articolului.

Din p. 478: Biserica și naționalitatea în orientul ortodox (bizantin) în secolele IV-XV.

„unitatea [lumii] ține de unitatea Bisericii”, p. 479. Iar catolicitatea „trebuie înțeleasă…ca o comuniune, o convergență și o conlucrare permanentă a tuturor membrilor ei”, p. 479.

„Un creștin care fusese trecut la islamism fie în stare de copil nevinovat, fie matur, căzut în captivitate, nu mai putea reveni la credința străbună, decât dacă risca pedeapsa cu moartea”, p. 489.

Se termină în p. 490. Între p. 491-505 varianta în franceză.

Din p. 506: Satul în Scyhtia Minor (Dobrogea), în epoca protobizantină. Livra de aur = 327, 45 grame de aur, p. 529. Articolul se termină în p. 536. Între p. 537-564 e varianta în limba franceză.

În p. 565 începe articolul Laicii (Mirenii) în Biserica Ortodoxă Română – schiță istorică –. „Laicii – bărbați și femei – sunt un element constitutiv esențial al Bisericii, fără de care nu se poate concepe viața bisericească. Dacă este adevărat că unde este episcopul, acolo este și Biserica, tot atât de adevărat este că episcopul fără credincioși nu reprezintă Biserica”, p. 565. Și citează, în n. 1, p. 565, teza doctorală a lui Liviu Stan[1]: Mirenii în Biserică. Importanța elementului mirean în Biserică și participarea lui la exercitarea puterii bisericești. Studiu canonic-istoric, Sibiu, 1939, p. 24.

Autorul ar da o teză de doctorat cuiva, cu titlul: Laicatul (mirenii) în Biserica Ortodoxă Română, în trecut și astăzi, p. 566. Sfântul Climis Romanul și Sfântul Vasilios cel Mare au folosit termenul de laic, p. 566. Sunt de acord cu autorul că cuvântul mirean vine de la miron, din greacă, p. 567-568, adică de la mir, desemnându-i pe cei unși cu Sfântul Mir.

Articolul se termină în p. 595. Din p. 596 începe: Chipul creștin ortodox al lui Ștefan cel Mare. Sfântul Ștefan cel Mare a fost canonizat pe 20-21 iunie 1992, p. 596. Sfântul Ștefan avea conștiința că e Domn al românilor din mila lui Dumnezeu, p. 603.

Nu se știe anul nașterii, ci doar cel al morții, 1496, al Sfântului Daniil Sihastru. Care, la Botez, s-a numit Dumitru, ca Monah s-a numit David și ca Schimonah s-a numit Daniil, p. 607.

Mănăstirea Putna a fost făcută în urma unei vedenii a Sfântului Daniil Sihastrul, p. 608. Și Sfântul Ștefan a început să zidească Mănăstirea Putna în al 10-lea lui an de domnie, în ziua de 10 iulie 1466, p. 608.

Mănăstirea Voroneț, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghios, a zidit-o Sfântul Ștefan tot la sfatul Sfântului Daniil Sihastrul, p. 608-609.

„În război, comandantul suprem era Dumnezeu, și de aceea Ștefan [cel Mare] Îi atribuie Lui rezultatele luptelor”, p. 612.

După unii Sfântul Ștefan cel Mare a ridicat 47 de Biserici, după alții 44, p. 613. Studiul se termină în p. 624. Varianta lui în limba franceză e între p. 625-650. Indexul de nume de persoane, p. 651-670. Tabelul de corespondență editorială, p. 671-672. Planșele cu imagini, p. 673-700. Cuprinsul: 701-702.


[1] A se vedea: http://biserica.org/WhosWho/DTR/S/LiviuStan.html.

Studii de istorie și de spiritualitate creștină [III. 4]

[Acad. Prof. Dr.] Emilian Popescu, Studii de istorie și de spiritualitate creștină, vol. III, Ed. Academiei Române și Ed. Basilica, București, 2018, 702 p.

*

Din p. 356 începe textul Eusebiu de Cezareea, Viața împăratului Constantin și alte scrieri.

Pe 28 octombrie 312 a văzut Sfântul Constantinus cel Mare, în vedenie, Sfânta Cruce, p. 356.

„Cu excepția lui Origen, Eusebiu depășește pe toți scriitorii Bisericii de Răsărit prin amploarea cercetărilor și a erudiției”, p. 359. Bineînțeles, e o exagerare această afirmație!

Evsevios al Chesariei[1] a scris viața Sfântului Mucenic Pamfilos, care s-a pierdut, p. 361. Sfântul Pamfilos a fost martirizat în 309 și era Presbiter[2]. În noiembrie 307 a fost prins și în 16 februarie 309 el a fost martirizat prin decapitare, p. 362.

Prigoana din timpul lui Diocletianus și Galerius s-a sfârșit în ziua de 30 aprilie 311, p. 361-362.

S-a pierdut Apologia lui Orighenis, scrisă de Evsevios după martirizarea Sfântului Pamfilos, p. 362. Se referă la varianta greacă. Pentru că există versiunea latină, în traducerea lui Rufinus din Aquileea[3].

Evsevios moare pe la 339-340, p. 364. Și el s-a ocupat cu editarea Scripturii, existând multe manuscrise scripturale „care poartă numele lui”, p. 368. Cartea lui despre Evanghelii e de dinainte de 312, p. 368. Onomasticonul e de dinainte de 331 sau a fost scris între 326-330, p. 369. Comentariul la Isaias e de după 324, citându-l adesea pe Orighenis [Ωριγένης][4], p. 368. Citează ediția lui A. Möhle (dar îl trece A. Moehle), din 1934, în p. 369, n. 21.

Despre praznicul Paștiului a fost alcătuită în 325 sau 334, p. 370. Comentariul la Psalmi e de după 330 sau 335, p. 370. În Canoanele evanghelice, Evsevios a împărțit Evangheliile în secțiuni/ capitole, apoi în 10 canones/ tabele, p. 370. Cartea despre poligamie la bărbații iubitori de Dumnezeu din vechime, adică la Sfinții Vechiului Testament, era în 4 cărți și s-a pierdut. Sfântul Vasilios cel Mare o cunoștea, fiindcă s-a referit la ea în Despre Sfântul Duh 29, 72, p. 370.

O altă carte despre Evanghelii era scrisă în 10 cărți. S-a păstrat fragmentar, p. 371. Pregătirea evanghelică e în 15 cărți, păstrate incomplet, scrisă după 314 sau în 315 sau între 312-318, împotriva politeismului păgân, p. 371. Demonstrația evanghelică, și ea păstrată fragmentar, era în 20 de cărți, p. 372.

Despre teofanie a fost scrisă după 324 sau în jurul anului 333 sau după 337, p. 372. A scris o carte și împotriva neoplatonicului Porfirios, pentru că filosoful păgân scrisese cartea Împotriva creștinilor, p. 372. Iar cartea Episcopului Evsevios se numește Împotriva lui Profirios, p. 372.

Scrie și împotriva lui Marcellos, Episcopul de Anciras[5]. După 335 sau 336, p. 373. Despre teologia ecclisiastică e în 3 cărți, scrisă către 337, și este dedicată Episcopului arian Flacillus al Antiohiei, în care Evsevios este subordinațianist, p. 373. Flacillus I a fost Patriarh al Antiohiei între 333-342[6], adică 9 ani de zile.

Discursul lui Evesvios la 30 de ani de domnie ai Sfântului Constantinus cel Mare este din 336, p. 374. Și a mai ținut altul, la Ierusalim, la sfințirea Bisericii Sfântului Mormânt, p. 374. O altă predică a lui e cea din 316, de la sfințirea Bisericii din Tiros, și o alta despre Sfinții Mucenicii din Antiohia, p. 374.

Deși a corespondat mult, nu ne-au mai rămas de la el decât 3 scrisori, p. 374. Evsevios era iconoclast și nega dumnezeirea lui Hristos, p. 375.

Cronica lui e de la nașterea Sfântului Avraam și până în 303, p. 375. Istoria ecclisiastică e opera lui istorică fundamentală, fiind o continuare a Cronicii, p. 376. Pentru că expune în ea istoria Bisericii de la Sfinții Apostoli până în vremea lui, p. 376. Cartea a avut 4 ediții, la început fiind scrisă în 8 cărți, sfârșind să fie în 10, p. 376. „Valoarea Istoriei bisericești constă în mulțimea faptelor relatate, extrase dintr-o mulțime de scrieri ale Bisericii primare”, p. 376.

Despre cei martirizați în Palestina a fost scrisă în 311 sau 313 și ni se prezintă persecuțiile dintre anii 303-311, într-o regiune cunoscută în mod direct de către autor, p. 376. Însă a mai adunat și alte Vieți de Sfinți, cuprinse într-o carte pe care a scris-o înainte de 313, p. 376.

Despre viața Fericitului Împărat Constantinos, consideră autorul, e o lucrare panegirică și nu o biografie amănunțită, p. 377-378. Deși nimeni nu ne mai oferă, asemenea lui, date despre viața Sfântului Constantinus.

Botezul și adormirea Sfântului Constantinos au avut loc la Cincizecime, în anul 337, după care a fost înmormântat în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, p. 380.

Din p. 435 despre Biserica Sfântului Mormânt al Domnului de la Ierusalim. Și articolul prefațator al volumului din PSB se termină în p. 439.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eusebiu_din_Cezareea.

[2] Idem: https://sv.wikipedia.org/wiki/Pamfilos_(martyr).

[3] Idem: https://www.edituraherald.ro/carti/apologia-lui-origen-351-detail#.XLgBlXxS9c8.

[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Origene.

[5] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Marcellus_of_Ancyra.

[6] Idem: https://sites.google.com/site/gnostickos/abishopsflacillus.

Studii de istorie și de spiritualitate creștină [III. 3]

[Acad. Prof. Dr.] Emilian Popescu, Studii de istorie și de spiritualitate creștină, vol. III, Ed. Academiei Române și Ed. Basilica, București, 2018, 702 p.

*

Prima parte[1] și a doua[2].

*

De la p. 291: Sfântul Ioan Casian, Părinte al Monahismului românesc și Teolog al asceticii patristice. Și în acest articol autorul afirmă faptul că Monahul Audius, din Edessa, a fost întemeietorul Monahismului în Dobrogea, în sec. al 4-lea, p. 292. Eu cred că Monahismul românesc e de secol I, ca și Creștinismul românesc. Pentru că Monahismul nu e „o creație ulterioară” a Bisericii, ci una constitutivă vieții creștine.

După ce a întemeiat Mănăstiri în Dobrogea, Audius întemeiază Mănăstiri și în zona Buzăului, p. 292. Opera Sfântului Ioannis Cassianos e în CSEL, vol. 13[3] și 17[4], cf. p. 292, n. 4.

Numele de Cassianos și l-a luat de la satul în care s-a născut, Casianum, care e în comuna Târgșor de azi, jud. Constanța, p. 293. I. G. Coman spune că Sfântul Ioannis Cassianos a plecat spre Palestina și Egipt pe când avea 17-18 ani, p. 298, n. 11. Sfinții Ioannis și Ghermanos s-au închinoviat pentru doi ani la Mănăstirea din Bitleem, nu departe de peștera în care S-a născut Domnul, p. 299. Călătoresc timp de 7 ani ca să-i cunoască pe Sfinții Monahi, p. 299-300. Iar cele două cărți despre convorbirile cu Sfinții Monahi, Sfântul Ioannis Cassianos le va scrie la Marsilia, în Gallia, p. 300. Locuiesc în Egipt până prin 399, după care revin la Constantinopol pe la anul 400. Acum îl cunosc pe Sfântul Ioannis Hrisostomos, p. 300-301. Sfântul Ioannis Hrisostomos a colaborat cu Sfântul Teotimos al Dobrogei, p. 301.

Ghenadios de Marsilia îl numește Ioannis cel Mare pe Sfântul Ioannis Hrisostomos, p. 301-302, care l-a hirotonit Diacon pe Sfântul Ioannis Cassianos, p. 301. Sfântul Ioannis Cassianos a rămas până în 404 la Constantinopol, alături de Sfântul Ioannis Hrisostomos, adică până ce acesta a fost exilat, p. 302.

Sfinții Ioannis și Ghermanos merg la Roma pentru ca să îl sprijine pe Sfântul Ioannis Hrisostomos, p. 303. La Roma, Sfântul Ioannis Cassianos îl cunoaște pe Sfântul Leo cel Mare[5], care pe atunci era Diacon, p. 303. A se vedea lista Patriarhilor Romei[6]. Și Sfântul Leo „îl roagă pe Casian să scrie tratatul despre Întruparea Domnului, pentru a avea o lucrare de combatere a ereziei lui Nestorie în preajma Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes (431).

Nu știm, de asemenea, cât timp a rămas Casian în Roma și dacă de aici s-a întors împreună cu Gherman în patrie. Dacă despre Gherman nu mai avem niciun amănunt, Casian pare să fi fost hirotonit preot și apoi a plecat la Marsilia, unde întemeiază două mănăstiri, una de călugări și alta de maici, organizate după numele monastice văzute în Răsărit. La Marsilia scrie cărțile care l-au făcut celebru: Despre așezămintele mănăstirilor și despre tămăduirile celor opt păcate principale (419-420); Convorbiri (conlationes) cu Părinții (420-429) și Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie (429-430)”, p. 303.

Cartea despre Mănăstiri a scris-o la cererea Sfântului Castor, Episcop de Apta Iulia[7], în sudul Galliei, p. 304. Sfântul Fotios cel Mare vorbește în Biblioteca, 197[8], despre Așezămintele monahale ale Sfântului Ioannis Cassianos, p. 309.

Studiul se termină în p. 316. Din p. 317: Sfintele Paști în Tradiția bizantină. Aspecte sociale și spirituale. Pelerinajul Egeriei, p. 328-341. Remarcând faptul că „Egeria nu ne spune nimic de lumina sfântă, care aprindea în noaptea Învierii lumânările participanților la slujbe. N-am făcut o cercetare asupra momentului și modului cum se producea această lumină. Pot să adaug doar că cea mai veche știre pe care o am despre această lumină din noaptea Învierii datează de la începutul secolului al XII-lea. Un pelerin rus la Ierusalim, pe nume Daniel, cunoscut pentru relatările sale valoroase, ne vorbește despre lumina aceasta, apărută sub ochii lui și care a aprins lumânările celor prezenți, toți [fiind] cuprinși de o mare emoție”, p. 341. Citând, în p. 341, n. 43: George Majeska, Russian Travelers to Constantinople in the Fourteenth and Fifteenth Centuries, Washington D.C. 1984, p. 3, 6.

Constantinos al VII-lea Porfirogenetul, Despre ceremoniile de la curtea bizantină (De cerimoniis aulae byzantinae)[9], p 341-352. „Sfânta Cruce [a Domnului] a fost adusă [la Constantinopol] în anul 635 (cf. Theophanes, ed. De Boor, I, p. 337). Așa se face că la Sfânta Sofia și [în] palatul imperial se păstrau crucea Mântuitorului, coloana biciuirii, cununa de spini, sulița cu care I-a fost împunsă coasta, buretele, scutecele cu care Maica Domnului L-a înfășat când era mic, Sfânta Mahramă (Mandylion), pe care I s-a imprimat chipul și a fost trimisă regelui Abgar al Edessei, mantia roșie cu care a fost îmbrăcat Mântuitorul când S-a aflat la judecata lui Pilat, trestia care I-a fost pusă în mână în loc de sceptru, pânza de in găsită în mormânt după Înviere, o parte din rama puțului pe care s-a rezemat Mântuitorul, când a avut convorbirea cu femeia samarineancă și altele”, p. 344.

Articolul se termină în p. 355.


[1] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/03/19/studii-de-istorie-si-de-spiritualitate-crestina-iii-1/.

[2] Idem: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/04/10/studii-de-istorie-si-de-spiritualitate-crestina-iii-2/.

[3] Idem:  https://archive.org/stream/corpusscriptoru14wiengoog#page/n6/mode/2up.

[4] Idem: https://archive.org/stream/corpusscriptoru00wiengoog#page/n7/mode/2up.

[5] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Leo_I.

[6] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_papilor.

[7] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Castor_of_Apt.

[8] Idem: http://www.tertullian.org/fathers/photius_01toc.htm.

[9] Idem: https://archive.org/details/decerimoniisaul00reisgoog.

Două numere din revista Ortodoxia

Rev. Ortodoxia, seria a II-a, anul III, nr. 2, aprilie-iunie, 2011, București, 267 p.

*

Are un scris mic, impropriu citirii. Cu font de 10.

Pr. David Pestroiu, în Dimensiunea euharistică a misiunii ecleziale ortodoxe, citează, în p. 58, n. 30, pe Părintele Galeriu. Cu Pr. Constantin Galeriu, Taina Mărturisirii, în rev. Ortodoxia, nr. 3-4/ 1979, p. 495. Cu următorul citat: „astăzi, oprirea de la Sfânta Împărtășanie pe un timp prea îndelungat nu mai este o metodă pastorală eficientă, mai ales atunci când credinciosul dorește sincer aceasta [pocăința n.n.] și dă dovadă sinceră de căință, întoarcere, smerenie, regret [față] de păcatele grave”.

Între timp a devenit Ierom. Atanasie Popescu[1], p. 110. L-am cunoscut pe când era mirean.

Teodora Teculescu, Taina Căsătoriei în Epistolele pauline: „Căsătoria are același scop ca și călugăria – îndumnezeirea”, p. 138, noastră. Căci „acum scopul principal al Nunții nu este nașterea de copii, ci mântuirea”, p. 139, celor doi soți.

***

Rev. Ortodoxia, seria a II-a, anul X, nr. II, aprilie-iunie, 2018, București, 190 p.

*

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Liturghia și unitatea religioasă a poporului român, p. 12-24. Publicat inițial în rev. BOR, 74 (1956), nr. 10-11, p. 1078-1087 și preluat aici din Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Opere complete, vol. 9, Reflecții despre spiritualitatea poporului român, Ed. Basilica, București, 2018, p. 323-341.

Pr. Dr. Ștefan Zară, Legăturile dintre Mănăstirea Govora și Mișcarea duhovnicească „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim, p. 61-76. Membrii mișcării ortodoxe se retrăgeau la Mănăstirea Crasna și la Mănăstirea Govora, p. 62. Una dintre retragerile la Govora a avut loc în iulie 1947, p. 62. Despre Starețul Gherasim Bica în p. 62-63, n. 7.

Ierom. Paulin Lecca[2] a tradus Pelerinul rus și Sbornicul, p. 69. Și le-a tradus la București, la Mănăstirea Antim, fiind reținut acolo de Sandu Tudor, p. 69. Și a fost numit Paulin, pentru că se numea, ca mirean, Pavel Lecca, p. 71.


[1] A se vedea: https://independent.academia.edu/IeromAtanasiePopescu.

[2] Idem: https://ro.orthodoxwiki.org/Paulin_(Lecca).

Mircea cel Mare, Domnul Ortodoxiei biruitoare. Argumente pentru canonizare

Dan Zamfirescu, Mircea cel Mare, Domnul Ortodoxiei biruitoare. Argumente pentru canonizare, Ed. Roza vânturilor, București, 2019[1], 48 p.

*

Mircea cel Bătrân[2] a adormit pe 31 ianuarie 1418, p. 7. Mircea a domnit 31 și nu 29 de ani, iar lupta cu Baiazid[3] nu a fost pe Ialomița, ci pe Argeș, p. 9. Au murit circa 30.000 de turci, după mărturia lui Philippe de Mézières, în lupta lui Baiazid cu Mircea, p. 10.

Rovine = la râpi sau șanțuri, p. 12.

„sultanul Baiazid a suferit cea mai mare înfrângere a sa, afară de aceea din 1402 de la Ankara, cu care și-a sfârșit domnia în cușca lui Timur Lenk[4]”, p. 13.

Bătălia a avut loc la 17 mai 1395, p. 15. Pe baza cercetărilor Dr. Alexandru V. Diță[5], care în 2000 și-a publicat teza de doctorat: Mircea cel Mare între realitatea medievală și ficțiunea istoriografică modernă[6], p. 20.

Zamfirescu duce aici o polemică acidă împotriva lui Iorga. Iar în p. 35 ne spune că Iorga este „părintele babiloniei istoriografice sub care încă mai zace icoana lui Mircea cel Mare”.

Alexandru V. Diță a afirmat faptul că „primul tribut și închinarea Țării Românești au avut loc în 1420”, p. 47. Adică la doi ani după moartea lui Mircea.


[1] A se vedea: https://www.librariaeminescu.ro/en/isbn/973-1735-43-6/Dan-Zamfirescu__Mircea-cel-Mare-Domnul-ortodoxiei-biruitoare-Argumente-pentru-canonizare.html.

[2] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_cel_Bătrân.

[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Baiazid_I.

[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Timur_Lenk.

[5] Idem: http://www.totalitarism.ro/ro/pagini/membri.html.

[6] Idem: https://www.scribd.com/document/323168555/Mircea-Cel-Mare-Intre-Realitatea-Medievală-Şi-Ficţiunea-Istoriografică-Modernă.

Studii de istorie și de spiritualitate creștină [III. 2]

[Acad. Prof. Dr.] Emilian Popescu, Studii de istorie și de spiritualitate creștină, vol. III, Ed. Academiei Române și Ed. Basilica, București, 2018, 702 p.

*

Studii de istorie și de spiritualitate creștină [III. 1]: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/03/19/studii-de-istorie-si-de-spiritualitate-crestina-iii-1/.

*

Din p. 158 începe Cultura în Dobrogea antică, de la origini până în secolul al VII-lea. Inscripțiile de pe Crucile de piatră, p. 161. „Pe o gemă [o piatră prețioasă] descoperită la Constanța, întâlnim scena Răstignirii lui Iisus, iar la picioarele Crucii, de o parte și de alta, pe cei 12 Apostoli”, p. 161. Pe această gemă există, în grecește, inscripția ΙΧΘΥΣ [IHTIS], p. 161. Pe un opaiț, descoperit tot la Constanța, apare Domnul în mijlocul Apostolilor Săi, p. 161-162.

Vasile Pârvan a descoperit terme/ băi publice la Histria, p. 165. Alte terme au fost descoperite la Tomis, Capidava, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus, p. 165. Edificiul cu mozaic de la Tomis[1], aflat în spatele Pieței Ovidiu, a fost descoperit între 1959-1962, cf. p. 166. Mozaicul de aici are 74 de modele diferite, p. 167.

Multe opaițe din sec. 4-6 d. Hr., p. 167.

Pavimentul de mozaic de la Tomis, din sec. al 5-lea, a fost descoperit în 1955 și este situat pe strada Marcu Aureliu[2], p. 168.

La Tropaeum Traiani s-au descoperit 6 Basilici, câte 5 la Tomis și Histria, 4 la Argamum, două la Ibida și Axiopolis, câte una la Callatis, Sucidava, Capidava, Arrubium (Măcin), Dinogetia, Noviodunum, Niculițel[3], Halmyris și Telița[4], p. 169.

Sfinții Mucenici de la Niculițel au fost descoperiți în 1971, din cauza unor ploi torențiale[5]. Inscripția de la mormântul lor e în limba greacă și e aceasta[6]: Martires: Zoticos, Attalos, Camasis, Filippos.

Basilicile cimiteriale, p. 170. Basilica de la Callatis, din Mangalia, e una de tip sirian, p. 171. La Tropaeum Traiani s-a descoperit o Basilică de marmură[7], p. 172. Studiul de față se încheie în p. 185.

Iar din p. 186 începe studiul Creștinii în armata romană în primele trei secole. Creștinul putea să se înroleze în armata romană, dar, dacă se afla credința lui, el era martirizat, p. 192.

Pe columna lui Marcus Aurelius din Piazza Colonna din Roma[8] apare și Legio XII Fulminata, numită și Fulminatrix, în care erau înrolați mulți creștini, p. 195-196.

Cvazii au fost învinși de romani cu ajutorul ploii providențiale, p. 198. Articolul se încheie în p. 214.

Din p. 215: Un militar creștin în armata Scythiei Minor la sfârșitul secolului al III-lea. E vorba de Aurelius Gaius[9], p. 217. Articolul se termină în p. 228.

Din 229: Sfântul Vasile cel Mare despre sine și familie în scrisorile sale. Familia părinților Sfântului Vasilios cel Mare a avut 9 copii, 5 fete și 4 băieți, și nu 10, p. 229. Lucru amintit de Sfântul Grigorios al Nissisului în Viața Sfintei Macrina, cf. SC 170, p. 5, 26, apud p. 229, n. 1.

Sfântul Vasilios s-a născut în 329/330 în Chesaria Cappadociei, p. 230. Yves Courtonne, în Un témoin du IVe siècle oriental. Saint Basile et son temps d’après sa correspondance, Paris, 1974[10], p. 45, spune că Sfântul Vasilios s-a născut în 329, cf. p. 230, n. 2. A fost alăptat de o doică, dimpreună cu singurul ei fiu, care ar fi Doroteos Preotul, p. 230. Autorul crede că doica se numea Paladia, amintită de Sfântul Vasilios în Epistola 137 din 373, p. 232. Pentru educație, Sfântul Vasilios a fost trimis la Sfânta Macrina cea Bătrână[11], adică la bunica lui, p. 233. Sfântul Vasilios amintește de acest lucru în Epistola 204, din vara lui 375, p. 233.

O viață pe scurt a Sfântului Vasilios scrisă de Stilianos Papadopulos[12].

Prof. Emilian Popescu consideră că Sfântul Vasilios cel Mare s-a născut în Pontos și nu în Neochesaria, pe baza Epistolei 210 din 375, p. 234. Probabil la Annisa, p. 235, n. 13.

Tatăl Sfântului Vasilios cel Mare, Sfântul Vasilios cel Bătrân, e pomenit pe 30 mai[13].  Sfânta Cuvioasă Emmelia [Ἐμμελεία][14], mama Sfântului Vasilios cel Mare, care e pomenită pe 30 mai, a adormit pe când el avea 40 de ani, p. 240. Studiul despre Sfântul Vasilios se termină în p. 259. Varianta în limba franceză e între p. 260-290.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Edificiul_roman_cu_mozaic_din_Constanța. A se vedea și: https://www.youtube.com/watch?v=lS7Wyesg4yo, cât și: https://ecomareaneagra.wordpress.com/litoralul-romanesc/constanta/edificiul-roman-cu-mozaic/.

[2] Idem: https://adevarul.ro/locale/constanta/comoara-pamantul-vechiului-tomis-distrusa-constructiile-moderne-superbele-edificii-mozaic-disparute-1_5bdaa9d7df52022f750e96d8/index.html.

[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Niculițel,_Tulcea.

[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Telița,_Tulcea.

[5] Cf. http://ziarullumina.ro/mucenicii-lui-hristos-din-cripta-de-la-niculitel-28140.html.

[6] A se vedea: http://sfioanevanghelistul.ca/wordpress/wp-content/uploads/2016/06/Inscriptie.jpg.

[7] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tropaeum_Traiani.

[8] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Column_of_Marcus_Aurelius.

[9] Idem: https://www.jstor.org/stable/23849869.

[10] Idem: https://www.persee.fr/doc/antiq_0770-2817_1974_num_43_1_1758_t1_0503_0000_1.

[11] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Macrina_the_Elder.

[12] Idem: https://www.pemptousia.gr/2012/01/vios-megalou-vasiliou/.

[13] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Basil_the_Elder.

[14] Idem: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3466/sxsaintinfo.aspx.

Icoană, Iconologie, Iconomahie

Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, Icoană, Iconologie, Iconomahie, Ed. Basilica, București, 2018, 320 p.

*

Cuvântul înainte al lui Păcurariu, p. 5-6. Chifăr[1] și-a dat Doctoratul în 1989, la Erlangen, în Germania, pe Sinodul al 7-lea Ecumenic, p. 5, iar teza i-a fost publicată în germană în 1993, cf. p. 99, n. 42. I-a murit Preoteasa în 2013[2].

Au existat eretici care l-au „iconizat” și pe Simon Magul, p. 15. Sfântul Vasilios cel Mare accentua identitatea dintre cuvânt și imagine, p. 17.

Îl consideră pe Sfântul Dionisios Areopagitul un trăitor „în sec. al 6-lea”, p. 26, și nu în sec. 1 al Bisericii. Pe când chipul nefăcut de mână al Domnului, trimis Regelui Abgar, este pentru Părintele Nicolae Chifăr „o legendă”, p. 27, și nu o mărturie a Sfintei Tradiții a Bisericii.

Însă, dacă Icoana nefăcută de mână a Domnului, trimisă Regelui Abgar, e „o legendă” pentru Chifăr, pentru Biserică ea este o realitate tradițională, fiind pomenită pe 16 august[3], p. 28.

Textul în care Sfântul Gregorius cel Mare spune că Sfintele Icoane sunt teologia celor care nu știu să citească e în Epistola 105, PL 77, col. 1027, cf. p. 30, n. 105.

Sfântul Leontios de Neapoleos[4]: „prin Cruce ne închinăm și sărutăm pe Hristos, Care a fost răstignit pe ea”, cf. PG 94, col. 1600, apud p. 31, n. 106.

Scrierea iconoclastă atribuită Sfântului Epifanios al Salaminei a fost considerată apocrifă de către Sfântul Ioannis Damaschinos, p. 40. Dar și „Sinodul al II-lea de la Niceea (787) cunoaște mai multe scrieri atribuite Sfântului Epifanie, însă le respinge ca falsificări și apocrife”, p. 41. Cf. Mansi, Sacrorum Conciliorum nova et amplissima collectio, vol. 13[5], col. 293B, 296E, apud p. 41, n. 19.

Sfântul Ioannis Damaschinos a adormit pe 4 decembrie 749[6], p. 56. Sfântul Ioannis Damaschinos afirmă că „orice Icoană scoate la iveală și arată ceea ce este ascuns”, p. 60, adică viața tainică a Sfântului iconizat pe ea.

„venerarea se aduce celor în care Se odihnește Dumnezeu”, p. 65.

Cinstirea nu se dă firii Icoanei, ci prototipului ei, p. 68, adică celui înfățișat în Icoană. Vorbind despre ceea ce iconizăm în Icoana Domnului, Sfântul Ioannis Damaschinos spune că noi nu iconizăm Dumnezeirea cea nevăzută, ci trupul Domnului, care este văzut, p. 69. Iar „Icoana, la fel ca Evanghelia, are funcție anamnetică, catehetică și misionară”, p. 71. Și ea este „purtătoare și mijlocitoare de har dumnezeiesc”, p. 72.

„Icoana lui Hristos nu este altceva decât cuvântul lui Dumnezeu expus în imagine”, p. 107.

„Oportunismul a adus întotdeauna mari deservicii Bisericii, iar criza iconoclastă este în acest sens un exemplu concludent”, p. 166.

Sfântul Teodoros Studitul afirmă în mod categoric faptul că „Icoana nu redă firea, ci ipostasul”, p. 241, persoana Domnului sau a Sfântului. Sfintele Icoane „sunt o mărturie a Întrupării lui Hristos. Din aceasta rezultă și menirea lor, adică aducerea aminte de iconomia mântuirii noastre și întărirea credinței”, p. 297.

Anexa e formată din Sfinte Icoane, p. 301-319, iar cuprinsul e în p. 320, cartea având 14 capitole.


[1] A se vedea: https://www.societateamuzicala.ro/elitele/nicolae-chifar.

[2] Idem: http://ziarullumina.ro/condoleante-familiei-pr-prof-dr-nicolae-chifar-83481.html.

[3] Idem: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/384/sxsaintinfo.aspx.

[4] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Leontios_of_Neapolis.

[5] Idem: https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k515954.

[6] Idem: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1351/sxsaintinfo.aspx.