Categorie: Fișe de lectură

Dr. Dmitri Avdeev, Psihiatria pentru Duhovnici, trad. din lb. rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sofia și Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2011, 215 p.

*

Demonii acționează negativ asupra creierului nostru, p. 68; ei nasc „tulburări psihice producând leziuni” în trupul nostru, p. 69; cei chinuiți de demoni au posibilitatea de a se curăți de patimile lor, p. 71-72.

Delirul de posesie: cel bolnav simte că are pe cineva în el, p. 72; coprolalia, p. 73, = hulele nedorite, pe care demonii i le aduc în mintea lui; Duhovnicul trebuie să se poarte cu dragoste față de cei demonizați, p. 74.

Îndrăcirile sunt stările în care omul își pierde conștiința de sine, p. 75; posedările demonice sunt înrobirile parțiale ale sufletelor noastre de către demoni, p. 76-77. Trebuie să îi învățăm pe cei demonizați să nu se supună demonilor, să nu îi asculte, p. 76-77.

Sufletul are nevoie mereu de hrănirea sa duhovnicească, p. 78-79, de sfințenie, pentru că sufletul nostru e din fire creștin, p. 79. Din fire face voia lui Dumnezeu. Firescul lui e voia lui Dumnezeu.

Scăparea noastră este în Dumnezeu, p. 79, în relația continuă cu El. Patima ne promite plăcere, p. 80. Și orice păcat al nostru e născut de o patimă, p. 81. Bolile psihice au la baza lor înrâurirea demonică, p. 85. O cauză a nevrozei: volumul mare de muncă, făcut în puțin timp și fără motivație, p. 100.

„nevroza este o boală a personalității”, p. 101, de care ne îmbolnăvim progresiv, p. 101. Apare la oamenii care nu au nuanțe în gândirea lor, p. 101. Bolnavii de dezvoltare nevrotică sunt incapabili de muncă și, adesea, sunt pensionați pe caz de invaliditate, p. 102. Dar, accentuează autorul nostru, „patologia nevrotică are o bază duhovnicească, pe care psihiatria, din păcate, a neglijat-o întotdeauna și o neglijează în continuare”, p. 103-104.

Necredința și lipsa vieții duhovnicești stă la baza bolilor psihice, p. 104. „Ca rădăcină a tot răul, păcatul atrage după sine tulburări nevrotice”, p. 105. Păcatul este otravă pentru ființa noastră, p. 106. „Nevroza este ciocnirea dintre dorință și realitate”, p. 106. Pentru că îți dorești lucruri pe care nu le poți face. De care nu ești în stare.

Când omul nu mai iubește oamenii, atunci se umple de nepăsare, de rea voință, de intoleranță, de irascibilitate, de invidie, de frică, p. 107. Invidia ca o ardere lăuntrică, ca o umplere de neliniște, p. 107. De aceea, „cel mai bun medicament pentru nevroză este felul creștinesc de viață, purtarea cu răbdare a Crucii poprii, mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru toate, smerenia”, p. 107-108.

Bolile psihice se vindecă prin Sfintele Taine ale Bisericii, p. 114. Există și pseudoreumatisme, p. 115. Cele care nu sunt cauzate de reumatism. Oboseala cronică, p. 125. În iertarea aproapelui stau dragostea și smerenia noastră, p. 128.

Ipohondrul este cel care își supraestimează întotdeauna starea de boală, p. 130. Cel care se consideră în continuu bolnav. Și se consideră așa, pentru că este egoist, p. 131.

„majoritatea nevrozelor se nutresc din trufie”, p. 131; suprasolicitarea nervoasă stă cel mai adesea la baza insomniei, p. 132; aproape toate femeile care au avortat au coșmaruri, p. 141; diverse tipuri de frică, p. 143; fricile care se nasc din lașitate, p. 143.

În spatele fricii stă slava deșartă, p. 145; mizofobia = frica obsesivă de murdărie, p. 150; întristarea pentru pierderea a ceva anume, p. 170; eutanasia înseamnă uciderea cuiva sau sinucidere, când acela o cere, p. 182; Sigmund Freud era un ateu militant, care considera că religia este „o nebunie în masă”, p. 193.

Hipnoza este o violare a personalității noastre, p. 196-197. „Boala psihică nu diminuează valoarea omului”, p. 210, pentru că cel bolnav psihic are în el chipul lui Dumnezeu, p. 210.

Dr. Dmitri Avdeev, Psihiatria pentru Duhovnici, trad. din lb. rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sofia și Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2011, 215 p.

*

Numele său: Dmitrii Alexandrovici Avdeev [Дмитрий Александрович Авдеев], cf. paginii sale online[1]. Cartea e în format mic.

Doctorii cei fără de arginți au primit vocația medicală „ca pe o datorie creștinească a milostivirii”, p. 6. Și boala, cât și sănătatea sunt de la Dumnezeu și ambele sunt spre folosul nostru, p. 6. Citările numeroase sunt fără trimiteri la surse.

„În schizofrenie și în psihoza maniaco-depresivă lipsesc din creier orice modificări anatomice semnificative”, p. 14; stările de graniță, p. 14, între sănătate și boală;  paralogismul, p. 15; gândirea încetinită, p. 15.

Fuga de idei, p. 16; diverse feluri de delir: de persecuție, de influență, de grandoare, de referință, de otrăvire, de detriment, de gelozie, p. 16; ideile obsesive, p. 16; ideile fixe, p. 16-17. Halucinațiile schizofreniei, p. 17.

Disforia, dispoziția răutăcios-mânioasă, se regăsește la bolnavii de epilepsie, p. 18. Schizofrenia nu e o boală, ci un grup de psihoze, p. 19. Primul semn al schizofreniei e slăbirea emoțiilor față de oamenii apropiați, p. 20. Schizofrenicii râd la lucruri triste, p. 20.

Ataxia mentală sau filosofarea sterilă, p. 21. Abulia aduce gesturi și mișcări nefirești, p. 21; psihoza maniaco-depresivă = tulburare afectivă bipolară, p. 24. Crizele parțiale și totale de epilepsie, p. 26. Automatismele ambulatorii = pleacă undeva fără un scop anume, p. 27. Epilepsia dezvoltă în cele din urmă demența epileptică, p. 28.

Ateroscleroza cerebrală stă la baza sindromului nevrozoid, p. 30. Depresia e formată din sentimentul statornic de întristare, din sentimentul inutilității, al disperării, al neajutorării, al indiferenței față de oameni și față de muncă, p. 30-31. Demența are la bază mai multe boli ale creierului, p. 31. În cadrul demenței se observă deteriorarea enormă a memoriei, p. 31.

Demența apare la confluența dintre bolile cardiovasculare și bolile de atrofiere ale creierului, p. 31. Acceptarea bolii psihici ca Cruce personală, p. 36.

Neurolepticele pentru psihoză, antidepresivele pentru depresie, p. 48. Tranchilizantele pentru tulburările psihice de graniță, p. 48-49. Nootropele sunt medicamente pentru memorie și atenție, p. 49.

Și autorul e de părere că sănătatea totală nu există: „Nu există pe pământ oameni absolut sănătoși. Cu toții suntem mai mult sau mai puțin bolnavi și toată viața purtăm greutăți, necazuri, pierderi, neputințe trupești”, p. 51.

„bolile psihice sunt doar un caz particular de vătămare a firii omenești”, p. 54; paranoia religioasă, p. 55-56; ludomania = patima jocurilor, p. 60, de noroc și a celor electronice.

[1] A se vedea: https://daavdeev.ru/.

Ion D.[ esideriu] Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, ed. îngrijită, cronologie și note de Toma Velici, în colaborare cu Tudor Nedelcea, introd. de Eugen Simion, Ed. Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2013, 1268 p.

*

De 3 luni nu mai văzuse carne de vită, p. 52; avea sentimentul că moartea noastră ca națiune este iminentă, p. 52; bea o bere la împlinirea vârstei de 33 de ani, p. 52; a uitat un aforism personal, p. 53; detașarea interioară e privită ca o formă de moarte înaltă, p. 53.

O vizită în casa părintească, în 1952, p. 54; îi era frică în copilărie de o lampă, p. 54; studenta la Medicină avea „o frumusețe tristă și dureroasă”, p. 54; când a venit Dej în vizită, prețul slăninii a scăzut de la 15 la 9 lei, dar mai apoi a revenit la normal, p. 55. Amintește de moartea unui copil al său, p. 56.

Fuma, p. 57; bătrânețile crispate versus bătrânețile înțelepte, p. 58; în timp ce Profesoarele sunt mere acre, elevele sunt florile de lotus interzise, p. 58. Cum și unde încep relațiile sexuale dintre tineri: „Amor periferial, consumat în parc de tineri subalimentați și cu coșuri, fără vorbe, doar cu mâna, strecurată ilegal și scabros sub fustă”, p. 58; „mașina strălucitoare” a noilor parveniți, în viteza ei, „stropește cu noroi pe trecători”, p. 58.

„sunetul prelung și sfâșietor al fanfarei” din Petrila, p. 58; „claviatura nasturilor de la pantaloni”, p. 59; anul 1952: un an cu o secetă cumplită, p. 60; aude tobele sinistre ale istoriei, p. 61; citind Jurnalul său, îl găsește pe Gide „deprimant de naiv și apostolic”, p. 63. Singurul său șef: conștiința sa, p. 63.

Corespondează cu Ion Agârbiceanu, p. 64; Vedere personală: „Catedrala [era] încremenită sub lumina obosită a lunii”, p. 64. A dat pe un kg de vin 23 de lei, p. 65. A folosit kilogram și nu litru, cum și eu sunt adesea tentat să folosesc. „Ceva putred și odihnit…plutește în aer”, p. 67; „porți și pete albăstrui de cer culcat peste crânguri”, p. 67.

Pe când moartea în sine îi pare un fleac, moartea lui i se pare îngrozitoare, p. 68; cei 100 de câini lupi duși la dresaj, p. 69; Blaga și undele volitive, p. 70; universitarii cu aere false de „martiri”, pe care dorea să-i scuipe, p. 72. Comunismul a intrat în România prin „câțiva lași și câțiva inconștienți”, p. 72.

A fost numit bibliotecar la o bibliotecă care nu exista, p. 72; elevul care îi spune pe limba lui cum s-a făcut limba română, p. 73-74; elevii lui îi confundau adesea pe slavi cu sclavi, p. 74; aforismele lui Goethe, p. 74; Blaga își citea versurile liniar, „fără efecte, fără nuanțări”, p. 76. Și Lucian Blaga, spre bătrânețe, își scria fiecare poezie cu conștiința că ar putea fi ultima, p. 77.

Blaga era de acord cu el în ceea ce privește „bogăția preistorică a limbii noastre”, p. 78; i se rărește părul la 33 de ani, p. 83. „Aseară, am admirat‑o pe Liana, eleva mea. Are o anumită puritate intelectuală în gesturi și priviri. Este singura ființă a cărei realitate îmi dă încredere în ceea ce ar putea să fie frumos în ideea de femeie”, p. 83.

„lașitudine”, p. 83, în loc de lașitate. De fapt, a vrut să spună atitudine lașă. „Petrila copilăriei mele îmi apare ca imensă cazarmă de mizerie și murdărie”, p. 84. Singura figură omenească: un miner bătrân care bea răchie, p. 84.

Cristian Fulaș, Cei frumoși și cei buni (nuvele), Ed. Polirom, Iași, 2017, 180 p.

*

A 4-a nuvelă: Giovanni. Începe în p. 117. În drum spre Roma, p. 117. Și Giovanni, pe numele lui din buletin, e Ionel, de 30 și ceva de ani, p. 118. Care a trăit viață de mizerie în Italia, atunci când a fugit din țară, p. 118. După ce fură și se descurcă, p. 121. Camerista albaneză era o arzoaică, p. 122 = o bunăciune[1] și o chema Abena, adică cea născută marți, p. 123.

Suferința în dragoste, p. 123; „topindu‑se de dor”, p. 124; se simte pângărită după viol, p. 126; vede Coloana lui Traian, p. 128; pactizează cu mafia, p. 128; se roagă, p. 129. „Mașina nu scotea nici un sunet, aluneca pe șosea ca o barcă pe apă”, p. 130. E primit la vila mafiei, p. 131. Vorbește cu Nicola, mâna dreaptă a șefului, p. 132, și acela își dă seama că e un om bun la toate, un șofer, p. 132. Îi va da mașină și casă, dacă va lucra pentru ei, p. 133.

Ajunge înstărit în Italia, p. 134; îi vine ideea să își facă vilă la el în sat, în România, p. 134; cea mai ieftină mâncare și băutură, p. 136; fruttivendolo (vânzător de fructe), p. 138; moare cel bătut și el îl împinge în șanțul de scurgere, p. 140.

Somnul ca de plumb, p. 141. Roberto, copilul lor, se naște în sătucul unde ei se ascundeau, p. 142; Ionel infractorul înțelege că „banii nemunciți vin cel mai ușor și oamenii cinstiți nu sunt de încredere”, p. 143. Pentru că infractorii au nevoie doar de cei pătați ca ei, căci sunt la fel de ușor de șantajat.

Ultima nuvelă: În celălalt loc, cu o spaimă perpetuă. Începe în p. 145. Regimurile totalitare sunt identice, p. 146. Prețuiește mult manuscrisele, p. 147.

„nu‑mi voi înmuia vârfurile degetelor în urâtul istoriei”, p. 149; textul nesemnat, p. 152; confesiune: „așa e viața mea și nu am cum să schimb ceva, sunt pe de o parte prea comod, pe de altă parte prea fricos”, p. 154.

Vocea internă a autorului e cea care „impune textul, cea care îl dictează și care decide în ce direcție se va îndrepta el”, p. 155. Dorința de a ieși din anonimat, p. 156. Devalorizarea tragicului, p. 160. Banalizarea morții, p. 160.

Sărăcia a devenit un discurs triumfalist, p. 161; ajunge la ideea inumană că tragicul nu mai țin de om, ci de financiar, pentru că fluctuațiile bursei creează isterie, p. 162. Cum e azi: „lumea noastră nu mai e una centrată pe om, nu ființa cugetătoare dă măsura locului în care este, ci lucrurile pe care aceeași ființă le posedă sau controlează”, p. 162-163. Fapt pentru care „dispariția lucrului e tragică, moartea unui om e simplă statistică. Motiv de numărătoare, nicidecum de suferință”, p. 163.

„epoca lucrurilor a luat de mult locul epocii oamenilor”, p. 164. Numai că lucrurile sunt importante pentru că oamenii au nevoie de ele. Sau cred că au nevoie de toate lucrurile pe care le folosesc. Materialismul comercial al zilei e boala noastră, nu a lucrurilor. Pentru că noi suntem consumatorii lor.

„epoca dezumanizării euforice”, p. 165; față în față cu câinii, p. 166; „ochii umezi ai înfrângerii”, p. 169; „m‑am năpustit asupra tastaturii”, p. 169; în Italia: „am privit câmpurile ca pe singura casă imaginabilă”, p. 171. Ca pe o liniște de care avem nevoie.

Lupta cu câinii, p. 172; „trăiesc cu convingerea că singurul prezent al nostru stă în memorie, iar trecutul și viitorul pur și simplu nu există”, p. 173. Memoria noastră ne permanentizează trecutul, dar nu ne face niciodată trecutul prezent sau viitorul prezent. E o iluzie că trăim numai în prezent, fără raportarea la trecutul și viitorul nostru.

„deplasarea atenției”, p. 176; își prezintă singurătatea acceptată ca pe „o stare de spirit pozitivă, explozivă, exuberantă; e starea celui fericit cu nimicul, cu monotonia”, p. 176. A ajuns să creadă că „singurătatea din literatură a fost și este mai degrabă o lovitură publicitară, un efect scenic, nicidecum o stare de bine asumată, dorită și realizată”, p. 177.

Teama de oamenii morți, p. 178; din nou despre strigoi, p. 179; frica de Cimitir și de apariții neașteptate, p. 179.

[1] Cf. https://dexonline.ro/definitie/arzoaică.

Cristian Fulaș, Cei frumoși și cei buni (nuvele), Ed. Polirom, Iași, 2017, 180 p.

*

Conține 5 nuvele și, într-un interviu recent, autorul a mărturisit că va fi singura carte a lui cu texte scurte, pentru că le scrie greu pe cele scurte. Se va dedica romanelor, acum scriind la un roman mai complex ca Ioșca[1].

Nuvela 50 de bani începe în p. 7; „sictirul zâmbetului”, p. 8; femeia care are nevoie de operații estetice la 48 de ani, p. 48; e șefă la birou de 20 de ani, p. 12; „în jurul ei miroase a cadavre și a victorie”, p. 13; ideea falsă că răutatea conduce lumea, p. 13. Bărbatul ei e Pavel, iar ea e Eva, p. 13-14. Bogăția privită ca forță personală, p. 16, când bogăția e cea mai volatilă „forță” a omului.

Porcării importante de gazetar, p. 17, sau când subalternul își amenință șeful cu dezvăluiri, p. 18. Termenii șantajului, p. 18. După ce le aruncă pe toate prin casă pentru moneda de 50 de bani, p. 20-22, „prin ușa băii se naște un monolog”, p. 22. Cei de la Salvare o găsesc într-o baltă de sânge, după ce și-a tăiat venele cu pila de unghii, p. 23.

Peste tot în scrierile sale se fumează, p. 25, aidoma ca în filme. Reclamă la țigări. O sună pe amantă, p. 27. Pentru că vrea să scape de căsnicia care l-a făcut neom, p. 27. Amanta e fosta angajată a soției pe care a concediat-o azi, p. 28. Și în timp ce el se culca cu amanta, soția s-a lovit cu capul de chiuvetă și a murit la Spital, p. 30.

Amanta e Dana, p. 30. Și nuvela se termină cu amanta în brațe, în timp ce îi confirmă medicului de la morgă că cea moartă e soția lui, p. 31.

A doua nuvelă: Agenția, începe în p. 33. Etajul 4, p. 33; agentul și laptopul, p. 34; cei 5 agenți secreți, p. 36; dar, la vedere, agenția secretă trecea una de turism, p. 36.

„au știut să disimuleze adevărul și să îmbrace ura în veșmintele iubirii”, p. 36; și ideea falsă că minciuna te face glorios, p. 36; își lăudau potențialii colaboratori, p. 37; ideea demonică cum că „nimic nu e mai îmbătător decât răul”, p. 39, când adevărata împlinire e binele.

Privirea admirativă a altora, p. 40; dezastrul imprevizibil, p. 41; bărbatul nechemat, p. 42; grupul secret se crede o divinitate, p. 45; „tăcerea trebuie să preceadă și să urmeze vorbirea, dialogul e pur și simplu o interdicție”, p. 46; nu știu care e obiectul, p. 55.

Agenția trăia „o realitate alternativă”, p. 58. Și ea e urmărită de altcineva fără știrea ei, p. 59; „câteva grame de putere”, p. 62; succesul văzut ca boală, p. 63; necunoscutul a intrat în Agenție pretinzând că este tehnician IT, p. 64. Instalează dispozitivul de monitorizare a Agenției, p. 66.

Dar și spionul era un pion în construcția piramidală, p. 68; agentul e dus într-o lume necunoscută, p. 71; acolo aude: „o muzică…apropiată de tăcerea deplină”, p. 72; de unde s-a luat numele cărții: „Noi, cei care coordonăm Rețeaua, suntem cei frumoși și cei buni”, p. 74. Și Agenția trebuie oprită, pentru ca să aleagă alți 4 agenți pentru a „duce mai departe efortul de conservare a umanității”, p. 76.

„cucerise notorietatea prin absență”, p. 80; „era o nouă iluzie, una și mai grandioasă decât prima”, p. 81; bucuria celor 4 după regia celui de-al cincilea, p. 84; i-a lăsat să se bucure în liniște, după care a introdus în sistem programul de pe stick, p. 86, prin care a șters Agenția, p. 86.

A 3-a nuvelă: Liniștea. Începe în p. 87. Ideea că viața e un teatru mut, p. 87; țiuitul lucrurilor, p. 87; ea se întoarce la Spital pentru că nu mai aude, p. 88, și are 58 de ani. De 7 ani e pe patul de moarte, p. 89. În fiecare pat de Spital a mai murit puțin, p. 89. Căzută în baie, p. 90, ca mama lui din Fâșii de rușine. Pentru că e tot ea. Mama bolnavă își folosea privirea ca pe un sfredel, p. 91. E tot paralizată, p. 91, și aici. Și e tot fumătoare, p. 92.

A muncit în străinătate într-o țară din zona euro, p. 94; regretul că nu s-a odihnit ca oamenii, ci a muncit mult, p. 96; în străinătate a îngrijit bătrâne, p. 97; „frica mea de liniște acolo a început, în nopțile alea interminabile când stăteam pe un scaun și ascultam respirația lor, ascultam cum mor și îmi doream să mor și eu”, p. 98. Se referă la femeile pe care le îngrijea și care se aflau în fază terminală.

Dorește să moară, p. 99. Și mama lui mărturisește: noaptea „liniștea e un vârtej întunecat care mă trage înăuntru”, p. 99. Îi e frică, vrea să urle, dar nu poate, p. 99. E conștientă că e ținută în viață pentru ca să își ispășească păcatele, p. 100.

„în ochii voștri…lucește nebunia”, p. 100; mama are încredere în el pentru că știe cum e să fii bolnav, p. 102. În trecut a fost asistentă la Ginecologie, p. 102; femeia își găsea mereu soluția la bărbatul ei, p. 107. Bunica mamei:  Viorica, p. 109. Moartea face parte din lucrurile acestei lumi, p. 109, deși depășește cu totul lumea aceasta.

Liniștea singurătății o apăsa, p. 110; cum moare soțul ei, p. 112-113; cumnata ei i-a băgat andreaua în burtă mortului ca să nu se facă strigoi, p. 113. Care e nebunia „religioasă” a oltenilor, dar și a teleormănenilor. Mama își povestește viața fiului ei, adică a autorului, p. 113-114. Și confesiunea fluviu a mamei sale se termină cu ideea că în vise aude tot, p. 115. Nu și în viața reală.

[1] De aici, 3 file audio: https://nesemnate.ro/nevorbite-cu-cristian-fulas/.

Cristian Fulaș, După plâns (roman), ed. a II-a, Ed. Polirom, Iași, 2019, 252 p.

*

Valea a devenit Plai la întoarcere, p. 190. „Mă distrează mintea mea, nu mai am nevoie de nicio distracție în prezența ei”, p. 191. Se referă la puterea de creație a minții. Are sentimentul că va renaște, p. 191. După ce se spală își dă seama că nu mai are un dinte, p. 192. Alege însingurarea, p. 192, dar și să lupte cu patimile sale, p. 193.

Avli Gelli. Noctivm atticarvm. Libri viginti[1], p. 194, scris cu litere mari. „Nimicul care mă așteaptă mă sperie mai tare decât moartea”, p. 194. E înfuriat de faptul că ceilalți îl cred un om slab, care nu e în stare să scape de patimile sale, p. 197. Începe să devină un om responsabil, p. 198. Începe să citească cărți religioase, p. 198.

f.a.q., p. 199, = frequently asked questions[2]; „mi‑am dat seama că timpul e necesar și trebuie să învăț să îl folosesc”, p. 199; din nou pagini din Cerșetorul, p. 200-207. Și cerșetorul începe să scrie o carte neînțeleasă, p. 203; „martori tăcuți ai Revelației unui singur om”, p. 205; pentru că el găsise pacea, p. 207.

Îi e frică de stomatolog, p. 209; „planul meu infinit de viață”, p. 210; el, ca „locuitorul unei mizere barăci din inima munților”, p. 212, e Ioșca de mai târziu; „eu, cel mai lipsit de răbdare dintre pământeni”, p. 213; „lingvisterie”, p. 214; „nu am curaj să trăiesc pentru că nu am avut niciodată curajul să iubesc”, p. 215; „gârbovit de gânduri”, p. 216.

Începe să își caute sufletul, p. 217-218; trebuie să usuci lemnul pe care îl sculptezi, p. 218; Valea după o ninsoare de aproape o săptămână, p. 220; pârtia ca ordonare a zăpezii, p. 220; starea de sănătate a mamei lui se înrăutățește, p. 221; se urcă în mașina mare pentru ca să meargă la tren, p. 222. Dar însoțitorul lui nu mai vrea să îl lase singur și vine cu el la București, p. 223.

„Albul [zăpezii] mă liniștește”, p. 223. La Spitalul privat, p. 224. O vede pe mama lui pe patul de Spital, p. 225. Mama lui delirează, p. 225-226. Plânge la baie, p. 227. Ultima oară plânsese la Înmormântarea tatălui său, p. 228.

„pe fața mea e deznădejde, pe fața mea stă scrisă o durere pe care nu vreau să o înțeleg”, p. 228; se întorc, oprind la Ploiești, p. 231. Ajung pe Plai și privește îndelung la zăpadă, p. 232. După somnul de 24 de ore amuțește, p. 234.

„Cartea ține de nașterea cuvintelor”, p. 235; „scrisul aduce la suprafață doar vagi urme ale scriiturii”, p. 236; reîncepe să vorbească, p. 239; se duce la dentist la Brașov, p. 240; se întoarce în online, p. 244; vorbește online cu o fostă colegă, p. 244; i se pun noi dinți, p. 247; află că a murit Dumitru, p. 251; nu are cu cine să vorbească despre moartea lui, p. 252. Și romanul se termină neterminat prin zicerea: „singurătatea e un joc al absenței”, p. 252.

[1] A se vedea cartea: https://books.google.be/books?vid=GENT900000005825&printsec=frontcover&hl=ro#v=onepage&q&f=false.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/FAQ.