Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Category: Fişe de lectură (Page 1 of 116)

Poezia lui Mircea Ivănescu

Mircea Ivănescu, Versuri, ed. îngrij., cuv. înainte și tabel cron. de Al. Cistelecan, Ed. Humanitas, București, 2014, 369 p.

*

Mircea Ivănescu a fost un poet „cam fără public”, p. 6. Poezia lui are „un tonus polemic inepuizabil”, p. 6.

Mircea Ivănescu s-a născut la București pe 26 martie 1931, p. 13. A terminat Facultatea de Litere, secția Franceză, în 1954, p. 14. Se va căsători cu Stela Pricopescu, care era mai mare decât el cu 11 ani, p. 14. De când i-a murit soția în 1999, poetul a început să bea și a renunțat să mai scrie poezie, p. 14. În 1956 îl cunoaște pe Matei Călinescu, p. 15.

În 1958 își vinde casa părintească, p. 15. În 1968 publică primul volum de poezie, p. 16. În 1993, din partea USR, primește premiul pentru întreaga operă, p. 19. În 1997 a devenit cetățean de onoare al orașului Sibiu, p. 20.

Radu Vancu și-a scris teza doctorală cu titlul Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute. O susține în 2006 și o publică în 2007, la Ed. Vinea, p. 22. În 2004 primește DHC la Sibiu, pe 26 martie, de ziua lui, p. 22. În 2005 a fost operat de 3 ori la rinichiul drept. Și moare pe 21 iulie 2011, p. 22.

„amintirile mele sunt mingi – nu se sparg niciodată”, p. 27. „vorbele lasă urme”, p. 28. „ca un arici/ cu țepile împinse în afară ne era așteptarea”, p. 30.

„un sfârșit de după-amiază cu [un] soare scăzut”, p. 32. „un timp sufletesc în mișcare”, p. 39. „și-a uitat/ certitudinea pe care o duce întotdeauna cu el”, p. 41.

„moartea este o revedere”, p. 48. „asurzitoarea lumină a tăcerii”, p. 49. „după aproape o viață”, p. 50. „o fată cu mișcări liniștite”, p. 52. „drumul nostru/ lung și șerpuitor prin zăpadă – asemenea călătoriilor/ de noapte ale colindătorilor”, p. 53-54.

„minciuna e cu adevărat/ o mlaștină în care te pierzi”, p. 55. „era într-o rochie întunecată, copilăroasă”, p. 57. Compară singurătatea cu febra pe timp de noapte, p. 58. Și minciuna are realitatea ei, p. 64. „un câine de aer”, p. 69.

„un plăcut/ aer de dezordine”, p. 76. „delicata sa bufniță blondă”, p. 80. „marele său pulover cu tunet/ de soare”, p. 83. „mopete e singur în oricare dintre amiezile acestea cernite”, p. 87. „timpul fără dimensiuni”, p. 91. „marginea trupului ei”, p. 92. „umbrarul/ celor mai singuratece gânduri”, p. 94. „și iarăși va fi iarnă”, p. 97.

„orice te învață/ închipuirile e numai o minciună”, p. 132. „întrebări foarte personale”, p. 134. „i se/ încetiniseră și privirile”, p. 139. „mari păduri de tristețuri”, p. 141. „un cerc de mare tăcere”, p. 142. „părul ei lent”, p. 151. „sparte lumini cenușii”, p. 153. Peninsula ca o palmă uriașă, deschisă, p. 153.

„o lumină înghețată”, p. 159. „încă mai singuri rămânem”, p. 161. „gâtul uscat țâșnindu-i deodată-n lumină”, p. 165. „Am să-ți spun odată ce înseamnă ființa – ceva/ din tine, ca un colț de pătură, pe care îl iei/ între două degete – și îl ridici, mototolindu-l –/ și-l arunci pe urmă la loc”, p. 170.

„lumina voalată”, p. 171. „mortuar ningea”, p. 182. „lividă s-a desfăcut clipa în ninsoare”, p. 182. „un dens/ val de tăcere”, p. 190. „orice/ este o nemișcare adâncă”, p. 193. „am stat o clipă fără de vreme”, p. 194. Casele vechi sunt triste, p. 195. „fricile de atunci sunt fără culoare”, p. 196.

„credeam că moartea este lumina/ pe care o regăsești când deschizi ochii”, p. 227. „tăceri moi/ de zăpadă”, p. 227. „mi se făcea somnul întreg un urlet”, p. 230.

„o siluetă se luptă cu ninsoarea”, p. 232. „timpul trece lunecător”, p. 237. „labirinturile sunt vorbe”, p. 244. „îmbrânciți în ceață”, p. 254. „țăndările tăcerii”, p. 255. „privindu-mă cu uriașă deschidere a luminii”, p. 259. „pașii lui zvâcniți, grei”, p. 260. „șoapte mocnite/ în ei înșiși”, p. 283.

„tinerețea lor știe foarte bine/ că lucrurile nu sunt simple deloc”, p. 284. „în soarele cu limpezimi tot mai fără putere”, p. 290. „paharul mărunt”, p. 311.   „un infim/ surâs”, p. 314. „vorbele făcându-se o perie”, p. 323.

În p. 325 folosește cuvântul Harz scris fără majusculă. E vorba de un munte din Germania[1]. „vremea/ în jur se rostogolește alene”, p. 345. Folosește cuvântul menadă în p. 347. Menada = bacantă, femeie destrăbălată[2].

Mircea Ivănescu a scris o poezie lipsită de entuziasm, o poezie rece și plină de închidere în sine. O poezie care nu te atrage, ci, dimpotrivă, te plictisește prin lipsa ei de adevăr și de directețe. Eu am citit cartea de față pentru că am avut-o la îndemână și nu pentru că m-a pasionat. Am citit-o, pentru ca să nu mai vreau să o citesc vreodată.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Harz_(Mittelgebirge).

[2] Cf. http://www.dex.ro/menadă și http://www.dex.ro/bacantă.

Critica în tranșee. De la realismul socialist la autonomia esteticului

Alex Goldiș, Critica în tranșee. De la realismul socialist la autonomia esteticului, col. Critică și istorie literară, Ed. Cartea Românească, București, 2011, 284 p.

*

Autorul și-a dedicat cartea părinților săi.

În comunism, „criticul trebuia să colaboreze la toate operele literare ale actualității, pentru care era tras la răspundere în aceeași măsură ca autorul de pe copertă”, p. 12. Între 1948-1953 apare literatura actualității, p. 15.

Realismul socialist apare în 1934, p. 19. Primul cercetător al realismului socialist este Sanda Cordoș, p. 20, n. 2. Criticii români agreați de către comuniști aveau „vocația falsificării”, p. 22. Unii au perpetuat-o până azi și țin la ea cu tenacitate.

„exagerarea conștientă”, p. 24. Autorul consideră că în România s-a falsificat istoria literaturii mult mai mult decât în Rusia, p. 24. Visurile de partid, p. 25. „coșul de gunoi al istoriei literare”, p. 32. Cenzura prescriptivă, p. 33. Paul Georgescu: „recoltă de poeme pădurețe”, p. 33.

Se condamnau pasajele dezideologizate, p. 34. „Organicitatea și omogenitatea ideologică sunt caracteristicile centrale ale primului realism socialist”, p. 34. Prin indexul din 1948, în România s-au interzis 522 de pagini și circa 8.000 de cărți, p. 41.

„morbidețea”, p. 87. Generația de la 1965, p. 113. „Călinescianismul se confundă cu însăși apetența pentru originalitate și pentru înnoirea practicilor învechite”, p. 132. Autorul consideră că Nicolae Manolescu a fost „figura centrală a emancipării criticii [literare] de la jumătatea deceniului al șaptelea”, p. 137.

Sorin Alexandrescu a intuit golurile din concepția critică, ne spune Goldiș, dar nu a oferit soluții, p. 169. Sorin Alexandrescu și Virgil Nemoianu sunt catalogați ca structuraliști, p. 192.

Manolescu neagă monografia și pledează pentru eseu, p. 218.

Vechea și Noua Romă

Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului, Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului, trad. din lb. neogreacă de Protos. Teofan Munteanu, Ed. Doxologia, Iași, 2016, 507 p.

E o carte formată din fișele de lectură ale autorului și are 3 părți. Și autorul vrea să ne demonstreze faptul că primul mileniu al Bisericii e comun Răsăritului și Apusului, pe când, după schismă, romano-catolicismul a căzut de la Biserică. Între p. 21-158, ÎPS Ieroteos Vlahos discută Dialogurile Sfântului Gregorius cel Mare, Papă al Romei. Începând cu p. 161, el vorbește despre Constantinopol și despre Sinoadele Ecumenice ale Bisericii.

Numește Sinodul al 8-lea Ecumenic, Sinodul convocat de Sfântul Fotios cel Mare în 879-880 la Constantinopol. p. 188. Recomandă teza doctorală, nepublicată, a lui Filippos Zimaris, p. 188, din anul 2000, de la Tesalonic, cf. n. 49, p. 188, despre acest Sinod.

Și numește Sinodul al 9-lea Ecumenic Sinoadele din anii 1341, 1347 și 1351 de la Constantinopol, p. 194.

Începând cu p. 301, autorul vorbește despre anumiți Fericiți și Sfinți Părinți pe care i-a cunoscut sau de care a auzit.

Cap. al 3-lea, numit Apropieri și diferențe, începe odată cu p. 377. Traducătorul face două alegeri neavenite: îl schimbă pe catolichi cu sobornicească și preferă papismul în loc de romano-catolicism, p. 405.

„isihasmul autentic este temeiul teologiei ortodoxe”, p. 457.

Credința uitată

Pr. Prof. Philip LeMasters, Credința uitată. Vechi adevăruri din Răsăritul creștin pentru creștinii contemporani, trad. din engl. de Mădălin Enciu, ed. îngrij. de Cristi Reuț, Ed. Doxologia, Iași, 2016, 288 p.

Cartea e formată din Cuvânt înainte, Prefață, Introducere, 6 capitole, Concluzii și Bibliografie, p. 5. Autorul s-a convertit la Ortodoxie la vârsta de 36 de ani, fiind baptist, apoi anglican, p. 7. E din Texas, p. 16. Și cartea este o introducere în Ortodoxie pentru occidentalii eterodocși.

În lume sunt aproximativ 300 de milioane de creștini ortodocși, p. 21. În anul 2000, autorul și familia sa (soția și cele două fiice) au devenit ortodocși prin Taina Mirungerii, p. 24. A fost hirotonit Diacon în 2004 și Preot în 2006, comunitatea Sfântul Lucas pe care el o păstorește fiind formată din 35 de persoane, p. 25. Însă, pe săptămână, predă la Universitatea McMurry, p. 25.

Soția sa, Preoteasa Paige, ajută „adesea la cântat, oferind mâncare pentru agapa de după Liturghie, fiind o prezență calmă, stabilă și susținătoare în familia parohiei”, p. 26. Fiicele lor, Kate și Annie, au avut 7 și respectiv 3 ani când ei doi s-au convertit la Ortodoxie, p. 26. Între perioada lui baptistă și cea episcopaliană, Părintele Philip a fost și prezbiterian, p. 27. El face parte din Patriarhia Antiohiei, p. 27.

„Creștinismul ortodox răsăritean a menținut rădăcinile, moștenirea comună a tuturor creștinilor. Orice creștin credincios care se apleacă asupra teologiei, slujirii și spiritualității Bisericii Răsăritene va afla că este ciudat de familiară și atractivă”, p. 37.

„adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu este participativă și relațională”, p. 42. Iar „cunoașterea lui Dumnezeu este limitată în întregime la ceea ce a descoperit El”, p. 67 și la ceea ce ne poate descoperi Dumnezeu în relație directă cu noi.

„Ortodoxia nu a avut, nici nu are nevoie de o Reformă, deoarece Biserica nu a dezvoltat tradiții contrare Scripturii. Diferitele surse ale cunoașterii teologice se verifică una pe alta, căci Duhul Sfânt lucrează prin toate pentru edificarea Bisericii. Noi înțelegem că Biblia în sine este parte a Tradiției, parte a ce[e]a ce a fost transmis din generație în generație pentru mântuirea noastră în Iisus Hristos. Noi vrem plinătatea acelei vești bune și nu respingem nimic din ceea ce ne-a dat Dumnezeu pentru a ne întări în credință”, p. 73.

Sfintele Icoane sunt „propovăduiri ale Evangheliei”, p. 75. „Postul ne oferă un anumit antrenament ca să rezistăm dorințelor trupești pentru plăcere, ce ne copleșesc și cărora pare imposibil să le ținem piept”, p. 89.

„Mâncarea și sexul ar trebui să ne ducă, într-un final, la Împărăția lui Dumnezeu”, p. 93. Căci „nevoia de hrană și aspirația pozitivă către sexul opus nu sunt deloc păcătoase în sine”, p. 93. „Postul marital este o amintire [a faptului] că totuși până și uniunea plină de bucurie a soțului cu soția poate deveni un dumnezeu fals și poate interveni în calea relației noastre cu Domnul. Soții pot deveni simple obiecte sexuale unul pentru celălalt. Căsătoria trebuie să fie o icoană a Împărăției, și este bine pentru bărbat și femeie să lase deoparte periodic până și bucuria sexului pentru a se concentra pe fericirea raiului. Nu, sexul marital nu este rău în niciun fel! Postul nu este despre renunțarea la lucrurile rele, ci despre distanțarea noastră doar puțin de la lucrurile bune ce ne pot sta în cale, deoarece avem o relație nesănătoasă cu acestea”, p. 106.

„Creștinismul nu se rușinează de faptul că avem trupuri, că sexul este plăcut sau că Dumnezeu a avut în vedere toate acestea pentru mântuirea noastră. Vulnerabilitatea, intimitatea și bucuria actului sexual întăresc în mod sigur legătura iubirii între soți și îi ajută să Îl iubească pe Hristos unul în celălalt”, p. 107. Părintele Philip LeMasters are o perspectivă foarte pozitivă despre sexualitatea conjugală, considerând că „actul sexual unește doi oameni trup și suflet. Linia de distincție dintre soț și soție este depășită în intimitatea sexuală; cei doi devin cu adevărat un trup”, p. 106.

Tot la fel de pozitivă este și perspectiva sa asupra familiei ortodoxe. Pentru că „a mânca, a bea, a face dragoste, a avea copii și a învăța cu bucurie împărțirea împreună a greutăților vieții de zi cu zi, acestea sunt o parte din căile către viața veșnică pe care Mântuitorul le-a binecuvântat. Noi învățăm să-L iubim pe Dumnezeu prin dăruirea acestor dimensiuni ale existenței noastre către El pentru împlinire și schimbare”, p. 109.

„Theosis [îndumnezeirea] nu înseamnă doar a nu încălca nicio lege, ci a fi atât de intim uniți cu Domnul încât sfințenia lui Dumnezeu să devină trăsătura noastră caracteristică: împărtășirea, prin slavă [slava Lui], în [de] viața veșnică a Sfintei Treimi”, p. 117.

„Mântuirea lui Dumnezeu nu este un concept abstract, ci vindecarea unei persoane în relație” cu Dumnezeul treimic, p. 119.

„Dintre toți Sfinții, Născătoarea de Dumnezeu este cel mai puternic mijlocitor, cel mai puternic războinic al rugăciunii”, p. 123.

În cap. al 4-lea, autorul compară viața liturgică a Bisericii cu ceea ce înseamnă a fi un atlet și un suporter autentic. Pentru că așa cum a participa la Slujbele Bisericii înseamnă a te nevoi, la fel a fi un sportiv și un fan autentic înseamnă a depune mult efort în acest sens. Iar noi stăm în picioare la Liturghie, după cum fanii devotați ai fotbalului „stau în picioare strigând în marea majoritate a timpului”, p. 138-139. Și noi purtăm veșminte liturgice în Biserică, după cum și sportivii le au pe ale lor în timpul competițiilor, p. 142.

„Sportivii se pregătesc în mod disciplinat pentru un sezon și pentru fiecare meci în parte. La fel și credincioșii ortodocși care doresc să primească Împărtășania în timpul unei Sfinte Liturghii spun rugăciuni de pregătire în seara de dinainte. Se abțin, de asemenea, și de la relațiile maritale în acea seară, și de la mâncare și băutură după miezul nopții. [Și] să fie foarte clar: nu este nimic păcătos în relațiile sexuale [normale] între soț și soție sau în a mânca sau a bea! Dar deoarece ne pregătim pentru marele ospăț de nuntă, lăsăm deoparte toate distragerile, astfel încât să fim concentrați și pregătiți”, p. 149-150.

Mama lui a rămas baptistă, p. 160.

„Uniunea maritală este personală și specifică; nimeni nu se căsătorește cu instituția căsătoriei, ci cu o anume persoană, cu care devine un singur trup. [Iar] soții nu sunt interschimbabili”, p. 163.

„Hristos nu a recomandat castrarea fizică”, p. 182, ci pe cea duhovnicească, adică celibatul. Iar „Biserica nu forțează pe nimeni să devină monah și în mod sigur nu crede că monahii și monahiile sunt neapărat mai sfinți decât oamenii căsătoriți”, p. 183.

Despre nebunia pentru Hristos, începând cu p. 184. Sfinții nebuni pentru Hristos au ironizat continuu autosuficiența celor credincioși, p. 192-193.

„Ortodoxia caută mântuirea întregii lumi, împlinirea tuturor oamenilor și a restului creației în Dumnezeu”, p. 226. Botezul Domnului înseamnă binecuvântarea întregii creații, p. 236.

„căutarea intenționată de a omorî un pacient este o formă de crimă”, p. 250.

„Ortodoxia nu este homofobă în sensul că ar avea o teamă irațională sau ură pentru cei care se simt atrași de membri de același sex sau sunt într-un fel deconectați de la propriile lot trupuri masculine sau feminine”, p. 257.

Protoieria Turnu Măgurele. Monografie-Album

Album monografic

Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Protoieria Turnu Măgurele. Monografie-Album, lucrare apărută din îndemnul și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte † Galaction [Stângă], Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în al XV-lea an de la înființarea Episcopiei, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, 423 p.

Această carte masivă și în condiții grafice excepționale am primit-o cadou de la Părintele Stelian Oleg Velea, căruia îi mulțumesc și pe această cale.

*

Cartea are 3 prefețe: prima semnată de PS Galaction Stângă (p. 5-6), a doua de primarul Turnului de la acea dată, Prof. Nicolae Mohanu (p. 7-8), iar a treia și cea mai consistentă este o prezentare istorică a Protoieriei Tunu Măgurele semnată de Pr. Prof. Dr. Marin D. Ciulei (p. 9-27).

PS Galaction ne spune că „vitregiile istoriei, dar uneori și răutatea oamenilor, au făcut ca multe din mărturiile trăirii autentic creștine a Teleormanului să dispară sau să zacă ascunse sub pământul ori sub colbul uitării noastre”, p. 5.

Și acest album, prin datele și imaginile pe care le conține, dorește să înlăture în parte „colbul uitării”, p. 5. Și eu cred că a reușit să facă acest lucru, pentru că el conține, așa cum voi prezenta în parte, multe date prețioase despre satele și Bisericile din această parte a Teleormanului.

Orașul Turnu a fost înființat în 1836 în apropierea cetății romane Turris, prin decretul domnesc al lui Alexandru Dimitrie Ghica din 27 februarie 1836, p. 9. E situat la altitudinea de 38, 30 m de la nivelul mării, p. 9.

Bibliografia principală a articolului e redată în n. 1, p. 9. Eliberarea orașului din 10 februarie 1828 a determinat hramul Catedralei orașului Turnu Măgurele, p. 10. În 1837, orașul Turnu a devenit în acte capitala județului Teleorman, dar în mod efectiv în 1840, p. 10-11.

În timpul războiului din 1877-1878, orașul Turnu Măgurele a devenit pod de trecere peste Dunăre pentru armata româno-rusă, p. 11.

Pe la 1869-1870 erau 5.000 de locuitori creștini ortodocși în Turnu, plus 700 de străini, iar în 1899 erau 8.668 de locuitori, dintre care 7.105 erau români ortodocși, iar restul erau străini, p. 12.

Străinii din Turnu au construit o sinagogă pe strada Victoriei și o capelă romano-catolică pe strada General Praporgescu și, din 1870, evreii și catolicii din Turnu își aveau propriul lor cimitir, p. 12. Au fost anexate recent orașului Turnu și satele Măgurele și Odaia, p. 12.

În 2011 erau 28. 350 de locuitori în Turnu Măgurele, iar 99% dintre ei erau români și ortodocși, p. 12. Din 1897, Turnu Măgurele a devenit Protoieria județului Teleorman, p. 12.

Tocmai în anul 1831 s-a reglementat salariul Protoiereilor, p. 13.

Pe 6 mai 1925 s-a stabilit, în Statutul Bisericii Ortodoxe Române, ca un protopopiat să fie format din cel mult 50 de parohii și cel puțin 20, p. 15. Iar prin circulara 2.961, din 23 iunie 1925, s-a stabilit ca Protoiereul să fie Doctor în Teologie sau licențiat în Teologie și cu o vechime de cel puțin 5 ani în Preoție, el fiind numit pe 5 ani, p. 15.

Cf. Statutului BOR din 28 noiembrie 2007, Protoiereul e numit de Episcop pe 4 ani de zile, p. 15. Și el trebuie să aibă media de minim 8.50 la licența în Teologie, cel puțin 5 ani de vechime în Preoție, fără impedimente juridico-canonice și activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală și socială, p. 16.

Protoieria Turnu Măgurele e formată din 57 de parohii urbane și rurale, p. 17-19. Adică trei urbane și restul rurale.

Între p. 19-22 avem date despre Preoții fiecărei parohii și numărul de credincioși din fiecare parohie. Spre exemplu, în 2011, parohia Sfântul Haralambie din Turnu Măgurele avea 7.580 de credincioși și 3 Preoți, Protoiereul Marin Ciulei fiind unul dintre ei, pe când la parohia Sfânta Parascheva, tot din Turnu, erau 9.700 de credincioși și tot 3 Preoți, p. 19-20. La Islaz I erau 2.533 de credincioși, iar la Islaz II 2.534 de credincioși, în toată localitatea fiind 4 Preoți, p. 20. La Lisa erau 1.813 credincioși, p. 20, la Lunca erau 2.393 de credincioși, p. 21, la Putineiu erau 1.252 de credincioși, p. 21. Alături de cele 57 de Parohii, Protoieria Turnu are și două Mănăstiri: Mănăstirea Sfântul Cuv. Mc. Galaction de la Crângu și Mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail de la Plăviceni, p. 22.

Sediul Protoieriei a fost cumpărat în 4 iunie 1947, p. 23, cu suma de 150 milioane de lei, p. 24. Pe atunci era Protoiereu Părintele Metodie Popescu, p. 24.

Însă primul Protoiereu de Turnu a fost Pr. Haralambie Constantinescu, născut la Radomirești, în 1868, și devenit Protoiereu în 1897. Va fi Protoiereu până în 1919. După el a fost Pr. Ioan Băldescu: între 1919-1933, p. 24. După Băldescu a fost Pr. Metodie Popescu, până în 1948, cu o întrerupere între 1942-1944, p. 24-25. Pr. Petre Chirea a fost Protoiereu între 1948-1950, a urmat Pr. Gheorghe Netcu, după care Pr. Vanghelie Mihăilescu, pentru perioada 1948-1962. De la 1 noiembrie 1962, Pr. Emil Băldescu devine Protoiereu de Turnu, până în 1977, după care urmează Pr. Alexandru Dincă, până în 1984, începând cu 1 februarie 1984 și până azi fiind Protoiereu Pr. Dr. Marin Ciulei. Și-a început activitatea ca Protoiereu la 29 de ani, p. 25.

Din p. 30 începe prezentarea parohiilor. Cu date și fotografii de format mare.

Băduleasa e cea mai veche localitate de pe Valea Călmățuiului, fiind atestată documentar la 7 mai 1617, p. 30. Biserica din Băduleasa, cu hramul Sfânta Parascheva, a fost pictată de Ștefan Stătescu, p. 30, 34, iar mai apoi pictura a fost refăcută de Ionica Luminița Roman și Costel Lupu, p. 35.

La Băneasa avem același hram, p. 36. Pisania Bisericii e scrisă cu litere chirilice și din ea aflăm că, inițial, Biserica avea 3 hramuri și a fost sfințită în 5 noiembrie 1853, p. 40. La 1910 murea Pr. Mihalache Mirodot, p. 41.

La Bârseștii de Jos, în fața Bisericii, există un monument al eroilor din 1944, p. 43. Biserica e construită în 1887, iar în 1929 s-a construit clopotnița, p. 47.

La Beciu avem hramul Sfântul Ierarh Nicolae, p. 48. Biserica a fost zidită de oamenii din sat în 1876, p. 48. Primul Preot care a slujit aici a fost Pr. Dumitru Scărișoreanu, p. 53.

La Bogdana avem o Biserică cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și ea a fost zidită de Pr. Drăgan Popescu și Pr. Petre Rotaru, fiind ajutați de Monahi de la Sfântul Munte Athos, p. 54.

La Brâncoveanca, Biserica s-a început în 1947 și s-a terminat în 1957, p. 60, iar între 1958-1977 a slujit aici Pr. Artemie Păscaru, p. 65. Îmi plac numele pe care nu le găsim în mod cotidian și de aceea le pun în evidență.

Biserica de la Bujoru e închinată Dumnezeului nostru treimic, p. 67. E vorba de Bujoru din componența comunei Călmățuiu, p. 67. Și satul și-a luat numele de la „puzderia de bujorii din pădurea din apropiere”, p. 67.

Niciuna dintre Bisericile de până acum nu are o pictură ortodoxă tradițională, ci una edulcorată, primând pictura românească naivă. Mi-am dat seama de acest fapt din fotografiile care prezintă pictura interioară a Bisericilor.

La Caravaneți avem hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică, p. 72. Înaintea Bisericii de zid, de astăzi, a fost una de lemn, acoperită cu șiță, p. 72. Cea actuală e din 1864, p. 72. Găsim aici o frescă în care este reprezentat PFP Justinian Marina, p. 72.

Între 1880-1888 a slujit la Caravaneți Părintele Măndică, în 1964 Părintele Ion Obretin, iar între 1997-2001 Părintele Marius Costin Bulagea, p. 78.

Biserica din Călmățuiu e închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghios, p. 80, și a fost terminată în 1891, zidindu-se la ea între 1866-1891, inițial având două hramuri, p. 84. Maistorul care a ridicat-o a fost Stan Flueran, p. 84. Catapeteasma ei e din lemn de stejar, având cărți de cult din sec. al 19-lea, p. 85. Aici, între 1964-1977, a slujit Pr. Ion Obretin, p. 85, cel care va preda Omiletică la Seminarul din Turnu.

La Cârlomanu îl avem patron tot pe Sfântul Gheorghios, Biserica fiind din 1862, p. 87. Vechiul cimitir e în jurul Bisericii, p. 91.

La Ciuperceni avem același hram, p. 92, și găsim aici și o frescă a Sfântului Sava Brancovici, p. 95. Există și vechea Biserică a satului, acum rămasă în ruină, din păcate, în care mai sunt urme de pictură, p. 95. Vechea Biserică avea un pridvor deschis, p. 96.

Biserica de la Crângu e patronată de Sfântul Nicolaos și e din 1825, fiind ridicată „de marele culcer clucer Iancu Mihăilescu”, p. 98. Inițial avea două hramuri, p. 98.

La Dracea avem același hram, satul fiind atestat documentar în 23 iulie 1512/1513, p. 106. Pe Biserică, la intrare, scrie 1881, p. 107. Dracea se numea înainte Sichir, p. 110. Cel care a scris textul consideră că Sichir sau Sichira ar fi sinonim cu Paragină, cf. p. 110.  Însă numele Dracea vine de la numele armașului Drăcea Golescu, p. 110. La 1864, satul Dracea se numea Paragina, p. 110.

La Dudu avem hramul Adormirea Maicii Domnului, p. 112. Biserica nouă a fost terminată în 1982, p. 112. Pictura interioară are titluri scrise cu litere chirilice în cea veche, p. 115, care e alăturea de cea nouă, p. 113. În cea nouă avem o frescă cu PFP Teoctist, p. 117. Din păcate nu avem nicio dată despre vechea Biserică din Dudu, în afară de câteva fotografii. Iar pictura vechii Bisericii e mult mai profundă și apropiată de canonul bizantin în comparație cu pictura celei noi.

La Fântânele avem același hram și găsim și aici o frescă a fostului Patriarh al României, p. 120. Există amintirea unui om din vechime, numit Ciovică, p. 120. Iar numele de Fântânele vine de la faptul că existau multe izvoare în zonă, p. 120.

De la vechea Biserică din Fântânele se păstrează pisania, din care aflăm că acolo a fost o Mănăstire, terminată în 20 ianuarie 1885, p. 124. Mai există ziduri, cu urme de pictură, din fosta Biserică mănăstirală, p. 124. Actuala Biserică e din 1987, p. 124. Aici, la strană, a cântat și Olan Adrian Rodolfo, p. 125.

La Florica îl avem ca patron pe Sfântul Dimitrios, p. 127. Actuala Biserică s-a terminat de zidit pe 10 iunie 1910, p. 127.

La Furculești a fost o Biserică din lemn până în 1884, p. 132. Actuala a fost terminată în 1892, având hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, p. 136. Turla Bisericii are peste 20 de metri, p. 136. Aici a slujit și Ierom. Gherasim Luca, care a fost mai apoi superior al Bisericii Românești din Ierusalim, p. 137. Pr. Ioan Viorel Bățăuș, Profesorul meu de Muzică psaltică de la Seminar, a fost Preot aici între 6 aprilie 1977 și 2 februarie 2001, p. 137. Monumentul eroilor este și fântână publică, p. 137.

La Islaz I e hramul Sfântul Nicolaos, p. 139. În satul Islaz s-a citit Proclamația de la 1848, de unde a pornit Revoluția de la 1848, p. 139. Pe la 1626 era atestată aici Mănăstirea Sfânta Treime, p. 139. La 1800 aici erau 6 cătune, din care unul se numea Funduleț, p. 142. Biserica actuală a fost terminată în 1873, p. 142.

La Islaz II hramul e Sfinții Trei Ierarhi, p. 142. În fața actualei Biserici s-a citit Proclamația de la Islaz[1], p. 148. Biserica lui Măglașu, existentă până în jurul anului 1830, a fost dărâmată de apele Dunării, p. 148. Satul se numește Islaz de la izlazul vitelor, p. 148. Forma veche a cuvântului este islaz, de aici și denumirea satului de Islaz.

Biserica din parohia Islaz II a fost construită între 1835-1857 pe cheltuiala vornicesei Zoe Brâncoveanu, p. 148.

Biserica din Lisa e închinată Sfântului Gheorghios și a fost construită între 1930-1938, p. 150. Există aici și o frescă cu chipul PS Galaction Stângă, îmbrăcat în mantie roșie, p. 150. Biserica are 3 turle, p. 153, iar în 1957 a fost sfințită de PS Atanasie Dincă, p. 158. Biserica are înălțimea de 25 de metri și catapeteasma e din lemn de brad, p. 158. Tudorin din Lisa a devenit împăratul Theodoros al II-lea al Etiopiei între 1855-1868, p. 159.

Biserica din Lița e închinată Sfântului Ioannis Botezătorul și a fost terminată în 1869, p. 161.

Biserica din Lunca are hramul Bunavestire și se află lângă râul Sâiul. Mai înainte de 1967, satul se numea Râioasa, de la numele boierului Rioșanu, p. 169. Biserica veche se afla în partea de nord a satului și datează de la 1700, aici fiind înmormântat serdarul Ion Rioșanu, adormit la 9 decembrie 1855, păstrându-se până azi piatra lui tombală, p. 175. Biserica actuală are 3 turle, p. 168, a fost începută în 1896 și a fost sfințită în 1904, p. 176, fiind zidită de meșterul bulgar Stavre, p. 176.

La Margareta avem hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, p. 179. Biserica are înălțimea de 17 metri, p. 182, și o pictură ceva mai aproape de canonul iconografic. A fost pictată de Ștefan Stătescu din Câmpina în 1928, p. 183.

La Măgurele avem pisania scrisă cu litere chirilice, p. 184, iar denumirea vine de la măgurile pe care s-a construit așezarea, p. 184. Biserica a fost zidită în 1865 și are lungimea de 24, 4 metri, p. 187.

La Moldoveni avem o frescă cu PFP Teoctist Arăpașu și o alta cu PS Galaction Stângă, p. 193. Biserica veche e lângă cea nouă, dar cea veche e neîngrijită, p. 192. Cea veche a fost construită înainte de 1832 și în ea au slujit Preoții Radu Marmalic și Andrei Zarafu, p. 198. Cea nouă a fost începută în 1940 și terminată în 1989, când a fost și sfințită, p. 199.

La Moșteni, Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită între 1884-1897, fiind sfințită în 1903 de PS Iosif Gheorghian, p. 201.

Satul Năvodari, până în 1968, s-a numit Cioara. Aici avem o Biserică cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, p. 207.

În satul Nicolae Bălcescu, Biserica e patronată de Sfântul Nicolaos al Mirelor Lichiei, p. 213. Biserica are două turle, p. 214-215, și a fost terminată în 1909. Are turle octogonale, cu 8 ferestre, p. 218.

La Odaia s-a păstrat fresca ctitorilor, p. 220. Biserica e zidită în 1872 de Crăciun și Petra Deboveanu, din Turnu Măgurele, p. 224. Are 17 m. lungime, 8 lățime și 20 de m. turla, p. 224.

La Olteanca avem o frescă a Pr. Marin Gh. Popescu, p. 226. Biserica a fost construită între 1899-1903 și e închinată Sfântului Dimitrios, p. 226-227.

La Piatra s-a pus piatra de temelie a Bisericii pe 11 iulie 1895 și s-a sfințit Biserica în 26 octombrie 1902, p. 233.

La Pleașov, la intrarea în Biserică, găsim anul 1883, p. 238. Însă Biserica s-a început în 1883 și s-a terminat în 1884, p. 243.

La Plopii Slăvitești, Biserica a fost începută în 1886 și sfințită în 1890, p. 244. Are 12 m. lungime, p. 249.

Poiana s-a numit înainte Flămânda, p. 250. Biserica de aici e din 1870, p. 255.

La Prundu, Biserica a început să fie construită pe 23 august 2005 și e din BCA, pe fundație de beton armat, p. 256. În 2011 nu era pictată interior, p. 258.

La Putineiu, Biserica e din 1868, iar clopotnița din 1985, p. 260. Ctitorii apar într-o frescă în sumane albe și cu motive geometrice, p. 264.

Numele satului Saelele vine de la turcescul saia, care înseamnă grajd de vite, p. 266. Și Biserica de aici a fost începută în 1869 și sfințită pe 4 februarie 1871, p. 266.

La Salcia, Biserica s-a terminat în 1894, p. 272. Aici s-a născut Zaharia Stancu, unde există și casa sa memorială, p. 277.

La Seaca, Biserica are 4 turle și e construită între 1914-1916, p. 278-279. Ea a fost sfințită de PS Vartolomeu Stănescu, p. 278, care era originar din Ciuperceni[2].

La Secara, Biserica e construită între 1889-1894, având două hramuri, p. 290.

La Segarcea Deal, Biserica e dintre anii 1879-1883, p. 300. Mormântul Pr. Andrei V. Popescu și al Preotesei Teodora Popescu, soția sa, se află în curtea Bisericii. Ei sunt cei care au ctitorit-o, p. 300.

La Segarcea Vale, Biserica are 3 turle, p. 302, și a fost sfințită în 21 noiembrie 1921, p. 309.

La Slobozia Mândra, Biserica a fost sfințită pe 10 octombrie 1851, p. 311. Ea are 3 turle acum, dar în fresca de deasupra pisaniei ea avea numai o turlă, p. 310-311.

La Spătărei, Biserica are 14 ferestre, p. 317. După ce a fost sfințită în 1904, PS Galaction a resfințit-o în 1997, p. 317.

La Suhaia, Biserica a fost construită în 1857 cu cheltuiala Mănăstirii Clocociov, p. 323.

Satul Traian se numea înainte Suraia, p. 333, și fusese oferit în 23 iulie 1512 Mănăstirii Cutlumuș din Sfântul Munte Athos, p. 333. După Războiul de Independență, Suraia a primit numele Împăratului roman Traianus, p. 333, pentru că pe lângă ea trece „drumul lui Traian”, p. 333. Biserica de aici a fost zidită în 1884, p. 333.

La Tudor Vladimirescu, Biserica a fost începută în 1899, p. 340., iar clopotnița în 1936, p. 345.

Biserica Cuvioasa Parascheva din Turnu Măgurele e situată pe strada Sfânta Vineri, nr. 4-6, p. 347. A fost construită între 1861-1864 și a fost sfințită în 14 octombrie 1864 de Protoiereul Ioan Văleanu, p. 347. Fără să ni se indice Episcopul care l-a mandatat pentru acest lucru.

Ctitorii sunt în dulame și cojoace, p. 347. Biserica a fost pictată în 1894, p. 348. Pr. Ion Obretin a slujit aici până în 2008, p. 353. Înmormântarea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu[3] a fost slujită de Pr. Ion Obretin și Pr. Lixandru Tudor Cosmin.

Biserica cimitirală din Turnu Măgurele are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și a fost construită în 1882, p. 355. În 1977 a fost afectată de cutremur și nu s-a mai slujit în ea până în 1996, p. 355. Ea a fost resfințită de PS Galaction Stângă și PS Calinic Argatu pe 3 mai 1997, p. 359.

Catedrala Sfântul Haralambie din Turnu Măgurele se află pe str. Independenței, nr. 4, p. 360, lângă parcul central al orașului. A început să fie construită în 1900 și a fost terminată în 1905, ea fiind o copie a Catedralei arhiepiscopale de la Curtea de Argeș, p. 360. Piatra de temelie s-a pus într-o zi de joi, pe 28 iunie 1901, p. 365. Are 3 turle mari, p. 364, și vitralii, p. 367. Catapeteasma e din lemn de tei, p. 368, și a fost pictată de Eugeniu Voinescu și Romeo Girolamo, după modelul bisericii „San Marco” din Veneția, p. 369. În pronaos sunt pictați Regele Carol I și Regina Elisabeta, considerați ctitorii Bisericii, p. 369. Vitraliile au fost pictate de August Zwölfer din București, amvonul e din lemn sculptat, mobilierul e din stejar masiv, fiind executat de Ilie Mateescu din Turnu Măgurele, p. 371.

Biserica de la Uda Clocociov a fost ridicată în 1867, p. 373.

Biserica de la Uda Paciurea e din 1910, p. 380.

La Ulmeni, Biserica actuală e din 1928, p. 382. Există aici cruci din vechiul cimitir, p. 387.

La Vânători, Biserica a fost construită între 1947-1965, p. 388.

La Viișoara, Biserica e din 1847 și a fost construită de familia Constantin Cantacuzino[4], care deținea această moșie, p. 398.

La Voevoda, Biserica a fost zidită între 1891-1895, p. 40.

Mănăstirea Sfântul Galaction de la Crângu e la 27 de km de Alexandria, p. 408. În 2002 s-a cumpărat terenul și din 2005 a devenit Mănăstire, p. 408. Hramul e la 5 noiembrie, p. 409.

Mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail de la Plăviceni[5] e creată în jurul Bisericii Mănăstirii Aluniș din 1648, ctitorie a vornicului Dragomir și a soției sale, Elina, p. 416. Ea a fost creată în 2002, p. Între 1686-1688 aici a fost Igumen Ieremias Cacavelas[6], dascălul lui Dimitrie Cantemir, p. 417. Acest amănunt e cuprins în manuscrisul nr. 35.072 din British Museum[7], p. 417.

Între p. 420-421 avem o hartă a parohiilor, iar cuprinsul e între p. 422-423.

Bineînțeles, eu mi-aș fi dorit și mai multă istorie în această carte, dar și mai multă cercetare științifică, dar nu cred că acesta a fost targhetul cărții. Datele istorice sunt puține, primează cele din sec. 19-20, textele, probabil, aparțin parohilor acestor Biserici și nu unui singur autor, de aceea e compozită la nivel stilistic. Însă, pentru cine nu știe nimic despre aceste locuri, e o mină de informații cartea de față și pe mine m-a luminat în multe privințe.

Fotografiile sunt bine realizate, cartea e grea când o ții în mână, unele amănunte te îmbie să vrei să vizitezi aceste locuri.

Și eu aș vizita, cu precădere, parohiile unde sunt Biserici vechi, mai mult sau mai puțin aflate în ruină, și, la fel, cimitirele vechi. Pentru că mă interesează programul lor pictural, formele Crucilor și ale mormintelor, cum s-au construit zidurile, diverse inscripții, diverse amănunte ce țin de epocă și de regiune.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Proclamația_de_la_Islaz.

[2] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vartolomeu_Stănescu.

[3] Idem: https://www.teologiepentruazi.ro/2012/05/29/despre-omul-imparatiei/.

[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Cantacuzino_(stolnic).

[5] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Plăviceni.

[6] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ieremia_Cacavela și

https://el.wikipedia.org/wiki/Ιερεμίας_Κακαβέλας.

[7] Idem: http://www.britishmuseum.org/.

Cunoașterea teologică se împlinește în comuniunea Sfinților

Patriarhul Daniel Ciobotea, Cunoașterea teologică se împlinește în comuniunea Sfinților, mesajul adresat participanților la Al III-lea Congres Național al Facultăților de Teologie Ortodoxă din România (2008), în rev. Studii Teologice, seria a III-a, anul V, nr. 1, ianuarie-martie 2009, București, p. 265-267.

*

„Sfânta Scriptură este temelia Sfintei Liturghii”, p. 265. Ortodoxia nu desparte Scriptura de Liturghie, nici Liturghia de Scriptură, p. 266. „trebuie accentuată formarea liturgică și duhovnicească a tinerilor”, p. 266.

Autorul ne îndeamnă să facem studii patristice, aghiologice, liturgice și imnografice și să traducem din Sfinții Părinți, p. 266.

Învățământul teologic românesc trebuie „să promoveze cercetarea științifică și orientarea spirituală practică”, p. 266.

„Teologia trebuie să fie în același timp științifică și mistică, academică și practică”, p. 267.

Temeiurile dogmatice ale Sfintelor Taine

Pr. Conf. Dr. Vasile Citirigă, Temeiurile dogmatice ale Sfintelor Taine, în rev. Ortodoxia, anul LVI, nr. 1-2, ianuarie-iunie, București, 2005, p. 21-41.

„mijloacele prin care devenim și rămânem membri ai Biserici[i] și beneficiari ai harului în mod actual sunt Tainele”, p. 21. „învățătura despre Taine este prezentă în formă voalată în toată Revelația și [ea] iese la lumină prin tălmăcirea corectă a acesteia”, p. 21-22.

„Mișcarea și relația sunt sădite în făpturi de Creatorul lor”, p. 22. „Valoarea pe care o atribuie teologia ortodoxă materiei în general și trupului în special se întemeiază pe raționalitatea pusă în creație de Logosul creator, pe învățătura că Logosul activează necontenit rațiunile Sale din făpturi, susținându-le în existență”, p. 24.

„Unirea dintre sufletul și trupul omenesc se explică prin faptul că rațiunile și energiile divine[,] care sălășluiesc în materie încă de la creație[,] trupul este creat ca mediu potrivit pentru a fi suport al necreatului”, p. 25. Pentru că „teologia ortodoxă nu cunoaște opoziția dintre creat și necreat, dintre materie și har”, p. 25.

„unirea…lui Dumnezeu cu creația prin energiile și rațiunile divine este baza Tainelor în sens general”, p. 25. Omul e „factor[ul] de activare a raționalității lumii”, p. 26, iar „înaintarea spre Dumnezeu îi este proprie omului”, p. 27.

„restaurarea tainei atotcuprinzătoare”, p. 28.

Fiul „ia firea pe care El Însuși a creat-o cu însușirea de a fi compatibilă cu persoana Logosului divin”, p. 29.  „Omul a fost făcut pentru Hristos, iar prin chipul dumnezeiesc al omului acesta este legat de Hristos”, p. 29.

„identitatea dintre Logosul divin și Hristos este foarte puțin și vag precizată de întreaga teologie protestantă și nu este recunoscută deloc de neoprotestanți. Așa se explică faptul că nu au pe ce să întemeieze Sfintele Taine, cărora, fără unirea Logosului cu trupul omenesc în persoana lui Hristos, le lipsește suportul originar”, p. 31. Hristos „a fost mai tare decât slăbiciunile trupului Său și prin aceasta a reușit să depășească starea de om supus păcatului și să topească în trupul Său urmările păcatului. Acțiunea Sa asupra firii umane și implicit asupra trupului a fost una sfințitoare, fiindcă a pus pe trup și pe fire amprenta Duhului dumnezeiesc, înduhovnicindu-le”, p. 33.

„Sfințirea trupului uman în Hristos constituie premisa acțiunii sfințitoare a lui Hristos[,] cu puterea Duhului Sfânt[,] în Taine”, p. 34. „Dacă nu ar exista Tainele, nu am putea decât să vorbim despre Hristos, să credem în faptele Lui mântuitoare, dar nu am putea să trăim în Hristos, trecând prin toate câte a trecut Hristos”, p. 35.  „De aceea, cei ce nu cred în Taine nu cred în transfigurarea trupului lui Hristos, nu cred că materia poate fi pătrunsă de spirit și transformată prin har”, p. 35.

„Hristos [Se] constituie [în] baza și conținutul Tainelor ca persoană și[,] în această calitate[,] [El] Își comunică prin Taine bogăția personală inepuizabilă persoanelor care se unesc cu El în ambianța Bisericii, susținând viața de comuniune interpersonală”, p. 37.

Page 1 of 116

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén