Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Category: Fragmente din opera noastră manuscriptică (Page 1 of 177)

Viețile Sfinților 1. 13

Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

Când au studiat și au trăit împreună la Atena, Sfinții Grigorie Teologul și Vasile cel Mare nu erau botezați, iar într-o zi de duminică, seara, au fost luminați de Dumnezeu ca să se facă amândoi monahi și ei I-au făgăduit acest lucru[1].

Iulian Apostatul a venit să studieze la Atena la 24 de ani, în luna iulie a anului 355[2]. Și când l-a cunoscut, Sfântul Grigorie a profețit că Iulian „este sămânță rea” și că „va face mult rău”[3].

În vara lui 355 sau a lui 356, Sfântul Grigorie își termină studiile, la vârsta de 26 de ani. Căci Prof. Stilianos vorbește de 5 ani petrecuți la Atena și nu de 10[4]. Timp de un an a predat retorică la Atena, de unde a fugit pe ascuns. A ajuns cu caravana la Constantinopol, adică în vara lui 356 sau 357[5]. Aici îl întâlnește pe fratele său, care, fără să se înțeleagă cu el, plecase din Alexandria, după ce își terminase studiile[6]. După care se întorc acasă. Și Sfinții Grigorie și Nonna își văd copiii după aproape 10 ani de studii[7].

Autorul spune că Sfântul Grigorie a făcut studii teologice din toamna lui 357 și până în 362, când a început să predice[8]. Adică timp de 5 ani de zile. Însă în 357 el era la Constantinopol și apoi s-a întors acasă. Cu cine a studiat teologia? Prof. Stilianos Papadopulos ne răspunde astfel: „studiile teologice nu le-a făcut cu vreun anumit dascăl, nici nu le-a încetat vreodată. Teologul din el se îmbogățea neîncetat”[9]. Adică Sfântul Grigorie Teologul a fost autodidact în materie de teologie.

În 359, creștinii din Nazianz i-au cerut Sfântului Grigorie să le explice relația Fiului cu Tatăl și el nu a fost capabil. A cerut ajutorul Sfântului Vasile cel Mare, dar nici acesta nu a fost capabil, pentru că și Sfântul Vasile „tot atunci începuse teologia”[10]. Și acest lucru i-a făcut pe amândoi să studieze și mai profund[11]. Așadar Prof. Stilianos considera că și Sfântul Grigorie, cât și Sfântul Vasile cel Mare au fost autodidacți în materie de teologie.

Sfântul Grigorie alege să rămână necăsătorit și să slujească și să teologhisească[12]. În 360, Sfântul Grigorie a alcătuit Filocalia lui Origen iar Sfântul Vasile o parte din scrierile sale ascetice. Și cei doi se sfătuiau reciproc pentru ceea ce scriau[13].

În 361, în decembrie, Sfântul Grigorie se întoarce acasă[14]. E hirotonit Preot de către tatăl său undeva între Nașterea Domnului a anului 361 și Botezul Domnului al anului 362[15]. Pe 6 ianuarie a plecat la Sfântul Vasile și a trăit împreună cu el 3 luni[16].

Înainte de ziua de Paști a anului 362, Sfântul Grigorie își scrie apărarea pentru fuga sa. Și le mărturisește că motivul fugii sale este acela că s-a pierdut în fața măreției înfricoșătoare a Preoției[17].

În a doua sa predică, Sfântul Grigorie le vorbește în mod limpede despre cele trei persoane ale Dumnezeirii[18].

În predicile 4 și 5 împotriva lui Iulian Apostatul, Sfântul Grigorie îl declară antihrist pe împărat[19].

Iar Sfântul Grigorie Teologul își alcătuia scrierile „pentru Biserica cea de pretutindeni și pentru întreaga istorie.

N-avea înfumurarea pe care o dă autorului măreția scrierilor sale. [El] își dorea însă și aștepta ca scrierile lui să fie citite de publicul larg”[20]. Și autorul spune, pe drept cuvânt, că „niciun teolog de după” Sfântul Grigorie Teologul nu va putea „să se îndeletnicească serios cu triadologia și hristologia fără a studia cu luare aminte scrierile lui…și fără a și le însuși[21].

Când Sfântul Vasile ajunge Arhiepiscop, Sfântul Grigorie l-a vizitat des la Cezareea Cappadociei[22]. Amândoi „petreceau zile și nopți de bucurie duhovnicească. [Fiind] nevoitori aspri amândoi, mâncau aproape doar ierburi. Dormeau te miri cât, iar cealaltă parte a nopții se rugau și se sfătuiau asupra chestiunilor teologice, care deveneau tot mai subtile. Vasile vorbea mai mult. De altfel, [Vasile] își scrisese deja opera de căpătâi. Alcătuise în 364, în mica sihăstrie, vestita lucrare Împotriva lui Eunomiu. Pe aceasta s-a sprijinit teologia Capadocienilor și a întregii Biserici”[23].

În 368, Sfântul Grigorie predică la adormirea Sfântului Chesarios, fratele său. La scurt timp după aceea și la adormirea Sfintei Gorgonia, sora sa[24], în Iconium[25]. Sfinții Grigorie și Nonna aveau 95 de ani atunci și n-au putut participa la înmormântarea fiicei lor. Le-a povestit totul Sfântul Grigorie Teologul[26].

El îl vizitează pe Filagrios și îi tălmăcește toată noaptea Ps. 72[27]. Apoi se îmbolnăvește, apărându-i în gură „o infecție groaznică, până în adâncul gâtului”[28]. Însă astmul, care apare acum, îl va chinui toată viața pe Sfântul Grigorie[29].

În prima jumătate a anului 370 este vizitat de Sfântul Vasile[30]. Sfântul Vasile avea pe atunci 40 de ani și Grigorie e cel care îl numește Vasile cel Mare[31].

Sfântul Vasile vine din nou în Nazianz și îl hirotonește Episcop pe Sfântul Grigorie. Și autorul presupune că hirotonia întru Episcop a avut loc în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim[32]. Însă înainte de a fi hirotonit, Sfântul Grigorie a spus tot ce avea pe inimă[33].

După hirotonie, el a mărturisit despre cum „s-a umplut de o nesfârșită iubire față de Duhul Sfânt”[34] și despre frica și dulceața dumnezeiască ce l-au stăpânit de atunci[35].

Autorul ne spune că Sfântul Grigorie a fost la Sasima, a văzut mizeria de acolo, dar s-a întors în Nazianz supărat[36]. Când a venit acasă, el l-a găsit pe Sfântul Grigorie al Nyssei, care venise trimis de Sfântul Vasile ca să îl silească să se instaleze la Sasima. A doua zi au slujit împreună câte trei Sfinții: Grigorie al Nazianzului, Grigorie Teologul și Grigorie al Nyssei[37].

La scrisoarea în care Sfântul Vasile îl acuza de lene și trândăvie pe Sfântul Grigorie, acesta îi răspunde prin Scrisoarea 49[38]. Și el primește să fie locțiitorul tatălui său[39]. Sfântul Grigorie e pălmuit și se încearcă stricarea prieteniei lui cu Sfântul Vasile[40]. Din toamna lui 372 și până în martie 373, Sfântul Grigorie a străbătut Cappadocia „în lung și în lat”, a mers în Isauria, în Lichia, în Licaonia și Galatia[41].

Locuiește apoi într-o peșteră și aici are parte de vedenii dumnezeiești[42]. Și el era un ascet, pentru care „plecările genunchilor, rugăciunea îndelungată și nedormitul pe pat alcătuiau…viața de zi cu zi de mulți ani de zile”[43]. În peșteră se ruga toată ziua și își pleca genunchii la pământ și dormea doar o oră și jumătate. Se hrănea cu pâine, pesmet și bob[44]. Iar lumina dumnezeiască pe care o vede o numește „lumină a Sfintei Treimi”[45].

În primăvara lui 374 adoarme tatăl său, Sfântul Grigorie al Nazianzului, la vârsta de aproape 100 de ani. După 45 de ani de slujire[46]. Sfântul Grigorie predică la înmormântarea tatălui său, vorbind despre toată viața acestuia. După câteva luni, în același an, adoarme și Sfânta Nonna, în timp ce se ruga în Biserică[47].

Pe atunci, Sfântul Grigorie Teologul avea cam 45 de ani. Avea „părul aproape alb”, trupul firav, însă duhul îl avea sprinten, ascuțit. Înfățișarea lui era ascetică[48].

În toamna lui 375, Sfântul Grigorie pleacă în Seleucia[49].

Autorul spune că „în Constantinopol nu mai exista…nici măcar vreun paraclis ortodox”[50].

Toate Bisericile erau ale arienilor[51]. De aceea o delegație constantinopolitană merge și îi vorbește Sfântului Grigorie și îi cere să vină în capitală[52].

Nu îi dă niciun răspuns. Însă noaptea următoare nu doarme. Vine la Nazianz, vorbește apoi cu Sfântul Vasile, care era bolnav, și numai după aceea pleacă la Constantinopol[53].

Papadopulos spune că Sfântul Grigorie a ajuns la Constantinopol în octombrie sau noiembrie 378, pe când avea 48 sau 49 de ani[54]. Iar cetatea imperială avea pe atunci 250-300.000 de locuitori, dintre care foarte puțini erau ortodocși[55].

Însă arienii l-au primit cu strâmbături, amenințări și l-au scuipat pe Sfântul Grigorie Teologul[56]…A fost lovit și cu pietre, dar nu a fost atins, cu harul lui Dumnezeu, de cele mari[57].

De la Prof. Stilianos Papadopulos aflăm numele uneia dintre rudele Sfântului Grigorie din Constantinopol, despre care a amintit altcineva anterior: Teodosia, verișoara lui[58]. Avlavie și oamenii lui și Teodosia l-au primit la Constantinopol[59]. Avlavie fiind soțul Teodosiei, care era nobil bogat și care tocmai acum l-a cunoscut pe Sfântul Grigorie[60].

O mică încăpere din subsolul casei lui Avlavie devine Biserică[61]. Iar aici, în timp ce slujea Dumnezeiasca Liturghie, Sfântul Grigorie „strălucea și răspândea o seninătate dumnezeiască”[62].

Tot pe pământul lui Avlavie va fi ridicată Biserica Anastasia[63].

Predicile Sfântului Grigorie atrag și conving[64]. Și când vorbea despre Dumnezeul treimic, anumiți credincioși „îl vedeau strălucind de lumină. Fața sa căpăta o dulceață nemaivăzută. Se umplea de o lumină negrăită. Puținii care vedeau acestea trăiau clipe de adâncă fericire”[65].

În anul 379, înainte de Paști (în acel an marele praznic a fost prăznuit în ziua de 21 aprilie), Sfântul Grigorie a vorbit despre pace și despre buna rânduială[66]. Oamenii încep să vadă „minunata armonie între viața și învățătura” Sfântului Grigorie[67]. Pentru că Sfântul Grigorie era una cu învățătura pe care o propovăduia. Ortodocșii încep să îl cinstească ca pe „un Sfânt și mare teolog”, ceea ce îi înnebunea pe arieni[68].

Dimpreună cu Sfântul Grigorie erau „Diaconii Grigorie și Evagrie, Teofil și fratele lui, Eupraxie, notarul Teodosie…[și] colegul său de breaslă, Elafie și alți câțiva”[69]. El locuia în subsolul casei lui Avlavie și, prin lucrarea sa predicatorială, a convertit mulți arieni și păgâni[70].

Însă arienii îl considerau „un pseudo-sfânt zdrențăros” și îl ocărau[71].

Și, în noapte de Paști, când Sfântul Grigorie trebuia să îi boteze pe catehumeni, arienii au atacat Biserica Anastasia[72]. „O gloată înnebunită a dat buzna înăuntru ocărând, călcând totul în picioare și răsturnând totul cu susul în jos. Înarmați cu ciomege și pietre, loveau tot ce aflau în cale. Au fost mulți oameni răniți și, se pare, și doi morți. Credincioșii nu știau ce să facă. Îi cuprinseseră panica și spaima.

Știau prea bine duritatea arienilor. O mai încercaseră și altădată, de aceea mulți își tăinuiseră credința până la venirea lui Grigorie”[73].

Arienii intră în Sfântul Altar și strică totul. Însă Sfântul Grigorie stă pe solee, în veșminte albe, drept, așteptând să vadă ce fac[74]. A fost lovit în acest timp, dar nu în față. Și văzând că a rămas singur, în mijlocul lor, arienii au început să arunce pietrele din mâini. Au plecat unul câte unul din Biserică, rămânând numai Sfântul Grigorie și dezastrul pe care îl provocaseră arienii[75]. A doua zi, ortodocșii au venit la slujbă în Biserica devastată, dar fiind întăriți în credință[76].

Însă arienii îl acuză pe Sfântul Grigorie de crimele pe care tocmai ei le făcuseră[77]. Numai că judecătorii îl lasă liber pe Sfântul Grigorie[78]. Și el îi iartă pe arieni[79].


[1] Stelianos Papadopoulos, Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teologul, trad. de Preot Dr. Constantin Coman și Diac. Cornel Coman, Ed. Bizantină, București, 2002, p. 40.

[2] Idem, p. 41. [3] Idem, p. 42. [4] Idem, p. 43. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Idem, p. 45. [8] Idem, p. 47. [9] Ibidem. [10] Idem, p. 47-48. [11] Idem, p. 48. [12] Idem, p. 49. [13] Idem, p. 50. [14] Idem, p. 51. [15] Idem, p. 54.

[16] Ibidem. [17] Idem, p. 56-57. [18] Idem, p. 64. [19] Idem, p. 66. [20] Idem, p. 67. [21] Ibidem. [22] Ibidem. [23] Idem, p. 67-68. [24] Idem, p. 68-69. [25] Idem, p. 71. [26] Ibidem. [27] Idem, p. 72. [28] Idem, p. 73. [29] Ibidem. [30] Ibidem. [31] Idem, p. 73-74.

[32] Idem, p. 86-87. [33] Idem, p. 88. [34] Idem, p. 89. [35] Ibidem. [36] Idem, p. 90-92. [37] Idem, p. 92. [38] Idem, p. 93. [39] Ibidem. [40] Idem, p. 96. [41] Idem, p. 97. [42] Idem, p. 99. [43] Idem, p. 100. [44] Ibidem. [45] Idem, p. 101. [46] Idem, p. 102. [47] Idem, p. 102-103. [48] Idem, p. 103. [49] Idem, p. 105. [50] Idem, p. 107.

[51] Ibidem. [52] Idem, p. 108-110. [53] Idem, p. 110-112. [54] Idem, p. 112. [55] Idem, p. 113. [56] Idem, p. 115. [57] Idem, p. 116. [58] Ibidem. [59] Ibidem. [60] Ibidem. [61] Idem, p. 118. [62] Idem, p. 119. [63] Idem, p. 120. [64] Idem, p. 121. [65] Idem, p. 125. [66] Idem, p. 126. [67] Idem, p. 128. [68] Idem, p. 129.

[69] Ibidem. [70] Ibidem. [71] Ibidem. [72] Idem, p. 131. [73] Idem, p. 131-132. [74] Idem, p. 132. [75] Idem, p. 133. [76] Idem, p. 134. [77] Ibidem. [78] Idem, p. 135. [79] Idem, p. 135-136.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 19 la Faptele Apostolilor [48]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a.

***

Iar Saul, încă suflând amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu și a cerut de la el scrisori către Damasc, către sinagogi, ca, de va afla pe unii ai căii acesteia[1], fie bărbați, fie femei, să-i aducă legați la Ierusalim (9, 1-2).

El [Sfântul Luca] amintește în mod oportun despre râvna lui Pavel și arată că acesta este atras [de Hristos] chiar în mijlocul râvnei sale [cu care lupta împotriva lui Hristos].

Încă suflând amenințare și ucidere: încă nesatisfăcut după uciderea lui Ștefan, [căci] nu se săturase încă de a prigoni Biserica și de a o împrăștia.

Iată, s-a împlinit ceea ce s-a zis de Hristos, că: Cei care vă vor ucide pe voi vor crede că aduc cinstire lui Dumnezeu (In. 16, 2).

Însă el [Pavel] a făcut-o atunci cu această rațiune [de a sluji lui Dumnezeu], nu precum evreii: Doamne ferește[2]! Faptul că făcea aceasta datorită râvnei sale este evident din ieșirea sa afară [din Ierusalim], pentru a merge chiar în cetăți străine, în vreme ce lor nu le-ar fi păsat nici măcar de cei din Ierusalim. Căci ei nu căutau decât un singur lucru: să fie slăviți [de oameni][3].

Însă de ce a plecat spre Damasc? Era o cetate mare, o cetate împărătească [și] se temea ca nu cumva să fie cucerită [de creștini]. Și luați aminte la dorința lui puternică și la ardoarea lui și cum a plecat să-și îndeplinească lucrarea, [mergând] cu mare strictețe după Lege.

Nu merge la conducătorul [cetății], ci la arhiereu […] ca, de va afla pe unii ai căii acesteia: căci așa erau numiți credincioșii, probabil din cauza mergerii pe calea dreaptă care duce către cer.

Și de ce nu a primit împuternicire ca să pedepsească acolo [, în Damasc,] ci ca să-i aducă la Ierusalim? Aici făcea aceste lucruri cu mai multă autoritate.

Și băgați de seamă în ce primejdie se aruncă pe sine însuși. Nu se temea ca nu cumva să i se întâmple ceva rău și îi ia și pe alții cu el, pentru ca, zice, de va afla pe unii ai căii acesteia, fie bărbați, fie femei – o, câtă cruzime! – să-i aducă legați la Ierusalim.

Prin această călătorie a sa, dorea să le arate tuturor (ce ar face el), [căci] atât de departe erau ei de a fi zeloși în această privință[4].

Vedeți-l pe el aruncând oameni în închisoare înainte de aceasta.

Prin urmare, ceilalți nu au izbutit [să-i împrăștie pe creștini], dar acesta a reușit din cauza minții sale înfierbântate.

Și, călătorind, s-a apropiat de Damasc. Și deodată a strălucit împrejurul său o lumină din cer și a căzut la pământ. Și a auzit un glas grăind către el: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? (9, 3-4).

De ce nu în Ierusalim? De ce nu în Damasc? Ca să nu se dea posibilitatea altora să povestească împrejurarea în mai multe feluri, ci pentru ca el singur să fie povestitorul autentic, el, cel care a plecat pentru acest scop [de a prigoni creștinii].

Și, cu adevărat, el povestește aceasta [deopotrivă în cuvântarea sa de pe trepte (21, 40 – 22, 1-21)] și când s-a apărat înaintea lui Agripa (26, 1-18).

A căzut la pământ, căci lumina prea mare l-a uimit, căci și ochii au o anumită putere de a îndura[5].

Se spune de asemenea că sunetul prea tare face oamenii surzi și înlemniți (ca loviți de apoplexie).

Dar pe el l-a orbit numai și i-a stins patima prin frică, astfel încât să asculte ceea ce i se grăia. Saule, Saule, îi zice El, pentru ce Mă prigonești?

Dar El nu îi spune nimic [, nicio învățătură], căci nu îi zice: Crezi! sau altceva de felul acesta, ci doar îl dojenește, zicând [cu alte cuvinte]: Ce rău, mare sau mic, ai suferit din cauza Mea, încât să faci aceste lucruri?

Iar el a zis: Cine ești, Doamne? (9, 5).

Astfel, în primul rând se mărturisește pe el că este slujitorul Său.

Iar Domnul a zis: Eu sunt Iisus, Cel pe care Îl prigonești (9, 5).

[Adică:] nu gândi că războiul tău este cu oamenii. Iar cei care erau cu el au auzit glasul lui Pavel, dar nu L-au văzut pe Cel Căruia el I-a răspuns. Căci Domnul i-a lăsat pe ei să audă doar ceea ce era mai puțin important. Dacă ar fi auzit glasul Celuilalt, ei nu ar fi crezut, dar auzindu-l pe Pavel că răspunde Cuiva, s-au minunat.

Ci scoală-te și mergi în cetate și ți se va spune ție ce trebuie să faci (9, 6).

Luați aminte cum El nu îi spune imediat toate, ci mai întâi îi liniștește mintea. În același fel i-a chemat El, de asemenea, pe Ucenici și a doua oară.

Ți se va spune ție etc. Îi dă nădejdi bune și (sugerează) că își va regăsi și vederea.

Iar bărbații care călătoreau cu el au rămas încremeniți, auzind un glas dar nevăzând pe nimeni.

Iar Saul s-a ridicat de la pământ. Și, când ochii săi s-au deschis, n-a mai văzut pe nimeni. Iar ei l-au condus, luându-l de mână, și l-au adus în Damasc (9, 7-8).

Prăzile diavolului, avuțiile lui (Mt. 13, 29), precum din unele orașe, da, unele cetăți care au fost luate[6]. Și ceea ce este minunat în aceasta este că vrăjmașii, dușmanii înșiși l-au adus înăuntru, în văzul tuturor.

Și trei zile nu a mâncat, nici nu a băut, fiind orb (9, 9).

Ce poate să fie asemenea cu aceasta? Pentru a compensa descurajarea [care a urmat] în privința lui Ștefan, aici este o încurajare [a creștinilor], prin aducerea lui Pavel [în tabăra lor]. Deși acea mâhnire a fost consolată prin faptul că Ștefan, cel adormit în felul acela [, văzând cerurile deschise], totuși mai primește încă o mângâiere. Mai mult, venirea celor [convertiți] din satele samaritenilor a produs o foarte mare alinare.

Dar de ce aceasta nu se întâmplă de la început, ci după aceste lucruri? Ca să se arate că Hristos a înviat cu adevărat. Atacatorul mânios al lui Hristos, cel care nu vroia să creadă în moartea și învierea Lui, prigonitorul Ucenicilor Lui, cum ar fi devenit acest om un credincios [creștin], dacă puterea Învierii Lui nu ar fi fost mare cu adevărat?


[1] Dintre cei care merg pe calea credinței creștine.

[2] Adică Pavel chiar credea că slujește lui Dumnezeu prigonindu-i pe creștini, în vreme ce ceilalți, care l-au omorât pe Sfântul Ștefan, au făcut-o din invidie și ură. De aceea Dumnezeu, Care știe cele ascunse ale sufletului omenesc, i-a reorientat acestuia râvna spre cele bune.

[3] Adică pe ei nu îi interesa decât faptul că erau „vorbiți de rău”, pentru că Îl omorâseră pe Fiul lui Dumnezeu, și că și-ar fi pierdut cinstea pe care le-o acordaseră până atunci oamenii.

Dacă ar fi fost vorba doar de o altă erezie nu s-ar fi ostenit să îndrepte oamenii pe calea cea dreaptă, după cum a arătat mai înainte Gamaliil (5, 34-39), că multe erezii prosperaseră și se stinseseră de la sine, fără să se fi luptat cu ele mai marii Legii și Arhiereii.

Acum, însă, Hristos îi mustrase pe ei, direct, iar Ucenicii Lui și noii convertiți le ruinau autoritatea și vechea cinste pe care o aveau de la popor. Iar iubirea de slavă nemeritată este, oricând, unul dintre motivele principale pentru calomnie, prigoană sau crimă.

[4] Prigoana creștinilor din Ierusalim nu era din zel/ râvnă, ci doar din multă enervare provocată de propovăduirea Apostolilor și a ucenicilor lor.

[5] Au orbit ochii trupului, însă lumina dumnezeiască a văzut-o cu ochii duhului.

[6] Exprimarea este eliptică (ca în multe alte situații) și cred că se referă la faptul că cei care mai înainte au fost uneltele diavolului, ascultând chemarea lui Hristos se mântuiesc, pentru că Dumnezeu are și grâu ascuns între neghine.

Viețile Sfinților 1. 12

Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

***

Jean Bernardi (profesor emerit al Universității Sorbona din Paris) publica în 1995 Saint Grégoire de Nazianze. Le Théologien et son temps (330-390) [Sfântul Grigorie de Nazianz. Teologul și timpul său (330-390)][1]. În care ne spune că Sfântul Grigorie Teologul s-a întors în Cappadocia, de la studii, la sfârșitul verii lui 358[2].

Sfântul Grigorie „era un om sensibil și susceptibil”[3]. Și el și-a început misiunea predicatorială în ziua de Paști, în anul 362, pe când era Preot[4]. Tatăl său moare în primăvara anului 374[5]. Iar în iarna lui 379, în ianuarie sau februarie, Sfântul Grigorie a venit la Constantinopol[6]. Suprafața Constantinopolului, la acea vreme, era de aproximativ 700 de hectare[7].

Bernardi vorbește despre Biserica Anastasia ca despre una improvizată [improvisée][8]. Adică e de partea ideii că Sfântul Grigorie a transformat „o sală de audiență privată [une salle d’audience privée]”[9] într-o Biserică.

Din anul 380 au rămas de la Sfântul Grigorie 11 Predici[10]. Iar din data de 27 noiembrie 380, el ajunge Patriarh al Constantinopolului[11].

Din anul 383, Sfântul Grigorie se retrage cu totul din viața publică, pentru 6 sau 7 ani[12]. Și autorul consideră că personalitatea sa este greu de înțeles[13]. El a avut o sensibilitate romantică[14] și vocație de profesor[15]. Avea un temperament contemplativ[16] și un caracter depresiv[17].

În SC [Sources chrétiennes], Jean Bernardi a editat Predicile 1-3 în 1978 și 4-5 în 1983. Predicile 20-23 au fost editate de J. Mossay în 1980 și tot același a editat 24-26 în 1981. P. Gallay a editat Predicile 27-31 în 1978. Iar împreună cu Moreschini a editat în 1985 Predicile 32-37 și 38-41 în 1990. Iar în 1992, Bernardi editează Predicile 42-43[18].

Dacă Sfântul Ieronim, așa cum am văzut, a spus că Sfântul Grigorie Teologul a scris 30.000 de versuri, Christos Simelidis vorbește de 17.000 de versuri[19], pe când Părintele Ică jr. de 18.000 de versuri[20].

Adrian Marinescu, vorbind despre persoana Sfântului Grigorie Teologul, a afirmat că la el „atrag…nu numai…calitățile sale oratorice [extraordinare]…ci și…densitatea gândirii și exuberanța[21] scrierilor sale. Opera sa teologică „îl prezintă drept o personalitate sensibilă și cu capacitate de a reacționa polemic[22]. Avea „o cunoaștere extrem de bună a filosofiei antice”[23] și „analiza lucrărilor sale…[ne] dezvăluie o personalitate extrem de complexă. […]

[Avea] un caracter personal marcant, străbătut destul de des de un ton patetic și emoționant, care lasă să străvadă mai mult prietenul și omul, decât autoritatea teologică, bisericească și duhovnicească. Sfântul Grigorie se exprimă direct, participativ, lăsând transparente sentimentele imediate, impresiile de moment și simțămintele care trec. […].

Speranțele, bucuriile, îndoielile şi întristările sale se fac pretutindeni simțite. Mai ales dezamăgirile care îl și împing necontenit la retragerile şi izolările de lume în întâlnirea și dialogul cu Dumnezeu. Avem de-a face astfel cu o elocvenţă pasionată, cu o fire impetuoasă, vie și extrem de sensibilă[24].

Sfântul Grigorie avea darul de a scrie cu ușurință, utiliza „un lexic bogat şi poetizat”, stilul său scriitoricesc fiind bogat în sentințe. Scria concis, frumos, cu aluzii, fiind în același timp sobru, lucid, înțelept, clar, riguros și profund la nivel teologic[25]. El a tratat probleme diverse și disparate[26] și a dovedit „o reală mă[i]estrie literară și o artă poetică rafinată”[27].

Vorbind despre viața sa, Marinescu spune că Sfântul Grigorie a vizitat Sasima dar n-a săvârșit aici nicio slujbă[28]. Iar într-o notă de subsol, autorul citează De vita sua, XI, 439-446, unde Sfântul Grigorie spune: „Pe un drum mult circulat al Capadociei, în punctul unde se împarte în trei, se află un loc de popas, unde nu există nici apă, nici iarbă și nici vreun semn de civilizație. Este un sătuc înspăimântător și de nesuferit. Pretutindeni nu întâlneşti decât praf, gălăgie, căruțe, urlete, gemete, funcționari mărunți, instrumente de tortură, lanțuri. Populaţia întreagă este formată din străini și călători. Aceasta a fost biserica mea din Sasima”[29].

Adrian Marinescu spune că Sfântul Grigorie a ajuns la Constantinopol prin octombrie-decembrie 378[30] și nu în 379. Și pentru că era bolnav, de aceea nu a participat la înmormântarea Sfântului Vasile cel Mare[31]. Pe 20 aprilie [379], în Sâmbăta Mare, în Biserica Anastasia, arienii îl rănesc pe Sfântul Grigorie[32]. În lunile septembrie-octombrie 379, Sfântul Grigorie rostește predicile sale teologice.

Pe 24 noiembrie 379, Sfântul Împărat Teodosie cel Mare intră triumfător în Constantinopol iar peste 3 zile, pe 27 noiembrie 379, Sfântul Grigorie Teologul e întronizat, în prezența împăratului, ca Patriarh al Constantinopolului[33], „în timp ce arienii au fost obligaţi să părăsească bisericile de aici şi chiar Cetatea alături de episcopul lor, Demofil. După acestea, când s-au mai liniştit lucrurile, prin luna dec.[embrie] a aceluiaşi an, a avut loc o nouă tentativă de ucidere a Sfântului Grigorie”[34].

Când Sfântul Grigorie a început să conducă lucrările Sinodului al II-lea Ecumenic, el s-a îmbolnăvit[35]. „Îngrijorat [de boala sa], la data de 31 mai [381], [el] și-a scris testamentul, punându-și întreaga avere la dispoziţia săracilor, gândindu-se totodată ([la] încep.[utul] lui iun.[ie]) să părăsească C[onstantin]/opolul. În timpul lunii iun.[ie] [381], au ajuns la Sinod, cu întârziere, și episcopii macedonieni şi egipteni care au pus în discuţie, pe baza can.[onului] 15 de la Sinodul I Ecumenic, problema canonicității Sfântului Grigorie, hirotonit mai întâi episcop al Sasimei, în Capadocia.

Acest canon interzicea schimbarea eparhiei. Sfântul Grigorie, dezamăgit de perfidia, înjosirile şi acuzaţiile neîntemeiate, şi-a dat demisia ([la] jum.[ătatea]/a 2-a jum.[ătate] a lunii iun.[ie]) din scaunul episcopal și de la președinţia Sinodului[36] II Ecumenic.

La 1 ianuarie 382, în Cezareea Capadociei, rostește Predica 43 la pomenirea Sfântului Vasile cel Mare. Și tot din ianuarie 382 începe să-și scrie opera sa poetică autobiografică[37].

„Este foarte probabil să se fi stabilit în Karvali. A petrecut acum (383-385) o viaţă de anahoret, redactând totodată scrisori pentru rezolvarea unor probleme ale unor prieteni, rude sau compatrioţi şi îngrijindu-se de diferite probleme ale vieţii bisericeşti. În anul 387, l-a încurajat pe Sf. Grigorie de Nyssa în urma morţii soţiei acestuia, Theosebia, şi i-a solicitat Sf. Nectarie al C[onstantin]/opolului să intervină pe lângă împăratul Teodosie cel Mare, în combaterea apolinariştilor care se răspândiseră în Capitala Imperiului. Se văzu totodată nevoit (388-390) să părăsească locul de pustnicie din Karvali, pentru că în apropiere se aşezase un grup de monahii. Acum starea sănătăţii sale este precară, iar puterile îi sunt la capăt. Își lasă textele nefinalizate şi petrece doar în rugăciune, condiţii în care și moare (încep. anului 390), undeva în ținutul Arianzului”[38].

Și în articolul pe care l-am citat până acum, Dr. Adrian Marinescu mărturisește că lucrează, din 1995, la traducerea în română a operei integrale a Sfântului Grigorie Teologul[39], ceea ce ar fi un mare dar pentru teologia românească.

Într-un interviu din 2009, Marinescu a vorbit despre piesa de teatru pe care a scris-o Sfântul Grigorie Teologul: „piesa sa de teatru [este] unică în teologia patristică, numită Patimile lui Hristos, tragedie care este jucată în spaţiul grecesc chiar şi în zilele noastre. Astfel, Sfântul a găsit potrivit ca, sub această formă, să transmită informaţii despre Mântuitorul Hristos, despre actul de mântuire, pronierea lumii sau Maica Domnului”[40]. Și tot aici el ne spune că Sfântul Grigorie a reușit „să transmită învățătura de credință a Bisericii în hexametru homeric, în limba greacă vorbită pe vremea lui Homer, și a făcut acest lucru pentru că acest mod de exprimare era socotit unul foarte ales și pe gustul oamenilor de cultură ai vremii. [Și] a dat în acest fel un exemplu foarte consistent şi concret: că învăţătura de credință a Bisericii poate fi exprimată și într-un limbaj elevat, folosit de contemporanii săi”[41].

Predicile sale teologice sunt „mici tratate dogmatice”[42] și el a folosit imagini plastice pentru a vorbi teologic[43]. „Astfel, atunci când vorbeşte despre Sfânta Treime, el foloseşte imaginea soarelui întreit. Totodată, vorbind despre actul cunoaşterii lui Dumnezeu, el spune că în acest act ai impresia că acum L-ai cunoscut sau că ai cunoscut ceva din Dumnezeu, şi imediat simți că ți-a scăpat acea cunoaştere.

Pentru aceasta, aduce în prim plan imaginea razei soarelui care se răsfrânge pe suprafaţa unei ape aflate puțin în mișcare, iar raza respectivă se reflectă pe un perete, formând umbre şi lumini care tot timpul se află în mişcare, acum apar, iar în momentul următor dispar. Sfântul Grigorie spune că așa este şi cunoașterea lui Dumnezeu, asemenea acelor umbre”[44].

Însă, în comparație cu articolul anterior, în cel de față se spune că Sfântul Grigorie a adormit în 391 și nu în 390[45].

Prof. Stilianos G. Papadopulos [Στυλιανός Γ. Παπαδόπουλος][46] a adormit ca monah la Sfântul Munte Athos, cu numele: Monahul Gherasimos[47], în ianuarie 2012[48]. De la el ne-a rămas o Viață a Sfântului Grigorie Teologul, publicată în 1991 la Atena[49]. Voi cita ediția românească a cărții, cea din 2002[50], care traduce ediția 1992, publicată la Atena[51].

Și Prof. Papadopulos își începe cartea cu un capitol despre părinții și anii copilăriei Sfântului Grigorie Teologul[52]. Tatăl Sfântului Grigorie s-a născut în 275 sau puțin după[53]. Iar „familia lui deținea mari întinderi de pământ, pe care le lucrau cu mulți sclavi; multe case, animale domestice, mijloace de transport…Familia [sa] făcea parte din aristocrația locală, care era foarte bogată și trăia în opulență”[54].

Autorul presupune că tatăl Sfântului Grigorie era senator roman[55] și că „funcția lui era cea mai înaltă din cetate și din întreaga regiune. Cu toate acestea, Grigorie [tatăl] avea un foarte ridicat simț al onestității și al demnității. Era înțelept și reținut în toate. Puterea nu-l făcuse nici tiran, nici trufaș. De altfel, puterea și banii nu-l atrăgeau”[56].

Tatăl Sfântului Grigorie era cinstit în cetate și el s-a căsătorit cu Sfânta Nonna cândva între 300-310[57]. Sfânta Nonna, mama Sfântului Grigorie Teologul, provenea „dintr-o veche familie creștină cu o tradiție ortodoxă autentică. Bunicii ei au cunoscut persecuțiile înfricoșătoare din partea împăraților romani, cu deosebire pe cea a lui Decius (218-257). Părinții ei și ea personal cunoscuseră persecuția lui Dioclețian (285-305). Au rezistat însă prigoanelor, continuând să meargă pe calea cea grea a Bisericii”[58].

Sfânta Nonna avea aproape 50 de ani când soțul ei, Sfântul Grigorie de Nazianz, se va converti la dreapta credință[59]. Ni se confirmă visul convertitor avut de tatăl Sfântului Grigorie Teologul, în care acesta a cântat Ps. 121, 1: „Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: întru casa Domnului voi merge”[60]. El va fi hirotonit Preot în 328-329[61], după ce se botezase la vârsta de 50 de ani[62]. Însă când s-a botezat tatăl Sfântului Grigorie Teologul, „toți cei care stăteau în jurul baptisteriului, împreună cu preotul, au văzut o lumină dulce și puternică în jurul noului botezat. L-au văzut inundat de o lumină lumina dumnezeiască[63]. Iradia tot și strălucea ca soarele care arde”[64]. Preotul care l-a botezat, văzând minunea, a profețit că „în clipa aceea l-a botezat și l-a uns cu mir pe urmașul său”[65]. Lucru care s-a și petrecut.

Sfânta Gorgonia s-a născut în jurul anului 320. La 55 de ani, Sfânta Nonna are, în 328-329, visul profetic în care l-a văzut pe Sfântul Grigorie Teologul, pe care îl va naște[66].

Autorul presupune că Sfântul Grigorie Teologul s-a născut la Arianz[67] și „a crescut într-un mediu liniștit”[68]. La un an sau doi după Grigorie se naște și Sfântul Chesarios[69].

De la tatăl său, Sfântul Grigorie Teologul a învățat „primele litere” iar de la mama sa „primele rugăciuni”[70]. Fratele Sfintei Nonna, Amfilohie, le-a fost celor doi băieți profesor. În Diocezareea, la 38 de km de Nazianz[71].

Aici l-a cunoscut pe fiul lui Amfilohie, numit tot Amfilohie, pe cel ce va fi Sfântul Amfilohios de Iconiu [Ἀµφιλόχιος Ἰκονίου][72], care a fost hirotonit Episcop în 373[73].

Carterios i-a însoțit pe Grigorios și pe Chesarios în Cezareea Cappadociei în timpul studiilor lor[74]. Aici l-a cunoscut Sfântul Grigorie Teologul pe Sfântul Vasile cel Mare[75].

Sfântului Grigorie, în vis, îi apare un demon „strălucitor și plin de lumină” și acesta vrea să îl convingă că trebuie să se căsătorească[76]. Însă el a rămas feciorelnic și cu gândul la monahism.

Când a plecat să studieze în Cezareea Palestinei, împreună cu Chesarie, Sfântul Grigorie „trebuie să fi avut…conștiința gravității situației Bisericii”[77]. Lucrurile și le-au cărat cu catârii până la Colonia (astăzi Aksaray)[78] și de acolo cu corabia, pe Marea Mediterană[79]. Călătoria era obositoare[80], dar „oboseala era copleșită de setea lui de cunoaștere[81].

Aici, în Cezareea Palestinei, unde studiază un an sau doi, îl audiază pe sofistul Tespisios[82]. Dar, „cu siguranță, Grigorie se va fi închinat la locurile sfinte unde a trăit Domnul [și] va fi pășit cu multe întrebări în suflet pe locul unde a fost răstignit Dumnezeu omul”[83].

Grigorie pleacă în Alexandria Egiptului pentru că acolo studia fratele lui, Chesarie. De acolo a venit în Atena[84]. Furtuna de pe mare[85], se roagă cu lacrimi pentru izbăvirea sa[86] și Îi promite lui Dumnezeu că Îi va închina viața dacă scapă viu din acest pericol[87]. Are un vis în care se luptă cu un demon care vrea să răstoarne corabia[88]. Ni se confirmă apoi mergerea pe apă a Sfintei Nonna. Numai că tânărul nu a văzut-o în vedenie, ci în vis[89].

La Atena studiază cu oratorul Proeresios, care era creștin și care avea un talent deosebit la improvizație[90]. Aici îl audiază pe Himerios și, posibil, și pe Priscios, ambii păgâni. Iar în afară de filologie și filosofie, Sfântul Grigorie a studiat și astronomie, geometrie și aritmetică[91].

Prof. Stilianos spune că Sfântul Grigorie „sorbea” cunoașterea primită dar cu discernământ[92]. „Auzind sau citind părerile lor, [el] punea imediat în funcțiune rafinăria proprie. Era el însuși cea mai puternică rafinărie spirituală a timpului. Orice auzea trecea neîntârziat prin filtrele proprii. Grigorie era un spirit critic neîntrecut. Nu înmagazina pur și simplu cunoștințele. Studia, cerceta, aprecia și judeca totul. De aceea gândirea filosofică nu numai că nu i-a slăbit credința, ci, indirect, i-a întărit-o și confirmat-o”[93].


[1] Jean Bernardi, Saint Grégoire de Nazianze. Le Théologien et son temps (330-390), col. Initiations aux Pères de l’Église, Ed. Du Cerf, Paris, 1995, 367 p.

[2] Idem, p. 118. [3] Idem, p. 125. [4] Idem, p. 128. [5] Idem, p. 145. [6] Idem, p. 155. [7] Idem, p. 159. [8] Idem, p. 183. [9] Idem, p. 184. [10] Idem, p. 194. [11] Idem, p. 197. [12] Idem, p. 235. [13] Idem, p. 330. [14] Idem, p. 339. [15] Idem, p. 341. [16] Idem, p. 342. [17] Idem, p. 345. [18] Idem, p. 354.

[19] Christos Simelidis, Selected Poems of Gregory of Nazianzus: I. 2. 17; II. 1. 10, 19, 32. A Critical Edition with Introduction and Commentary (Hypomnemata 177), Ed. Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 2009, p. 21, 23.

[20] Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., Teologie şi teologi după Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. Mitropolia Ardealului, nr. 1, 1989, p. 42, apud Pr. Dr. Ioan Moldoveanu, Circulația traducerilor slavone și românești ale operei Sfântului Grigorie de Nazianz în țările noastre, în format Word, p. 2, n. 6, cf. http://www.unibuc.ro/prof/moldoveanu_i/docs/res/2012ianSf._Grigorie_de_Nazianz.doc.

[21] [Dr.] Adrian Marinescu, Cuvântarea I: Despre Sfintele Paști și despre zăbovire, în rev. Studii Teologice, nr. 2, 2012, p. 212.

[22] Ibidem. [23] Ibidem. [24] Idem, p. 213. [25] Ibidem. [26] Ibidem. [27] Ibidem. [28] Idem, p. 215. [29] Idem, p. 215, n. *. [30] Idem, p. 215. [31] Idem, p. 215-216. [32] Idem, p. 216. [33] Ibidem. [34] Ibidem. [35] Ibidem. [36] Ibidem. [37] Idem, p. 217. [38] Ibidem. [39] Idem, p. 219.

[40] Mihai Grobnicu și Lect. Dr. Adrian Marinescu, „Dacă pleci, iei Treimea cu tine”, în ziarul Lumina, 25 ianuarie 2009, http://ziarullumina.ro/daca-pleci-iei-treimea-cu-tine-49128.html.

[41] Ibidem. [42] Ibidem. [43] Ibidem. [44] Ibidem. [45] Ibidem.

[46] A se vedea: https://www.psichogios.gr/site/Authors/show/759/stylianos-g-papadopoylos.

[47] Idem: http://www.johnsanidopoulos.com/2012/01/former-professor-stylianos-papadopoulos.html.

[48] Idem: http://www.teologiepentruazi.ro/2015/07/17/fiinta-si-credinta-vol-2-persoana-8/.

[49] Στυλιανός Γ. Παπαδόπουλος, Γρηγόριος ο Θεολόγος: Σπουδή του βίου και του έργου του, Ed. Αρμός, Αθήνα, 1991, 205 p., cf. http://www.biblionet.gr/main.asp?page=results&Titlesid=60926.

[50] Stelianos Papadopoulos, Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teologul, trad. de Preot Dr. Constantin Coman și Diac. Cornel Coman, Ed. Bizantină, București, 2002, 327 p.

[51] Στυλιανός Παπαδόπουλος, Ο Πληγωμένος Αετός: Γρηγόριος ο Θεολόγος, Ed. Αποστολική Διακονία της Εκκλησίας της Ελλάδος, Αθήνα, 1992.

[52] Stelianos Papadopoulos, Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teologul, ed. cit., p. 9.

[53] Idem, p. 10. [54] Ibidem. [55] Ibidem. [56] Ibidem. [57] Ibidem. [58] Ibidem. [59] Idem, p. 11. [60] Idem, p. 13. [61] Idem, p. 14. [62] Idem, p. 15.

[63] Pentru că nu există mai multe lumini dumnezeiești ci una singură, veșnică și necreată, care izvorăște din ființa Preasfintei Treimi.

[64] Stelianos Papadopoulos, Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teologul, ed. cit., p. 15.

[65] Ibidem. [66] Idem, p. 16. [67] Idem, p. 17. [68] Ibidem. [69] Ibidem. [70] Idem, p. 18. [71] Ibidem.

[72] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Amphilochius_of_Iconium.

[73] Stelianos Papadopoulos, Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teologul, ed. cit., p. 18.

[74] Ibidem. [75] Idem, p. 19. [76] Idem, p. 23. [77] Idem, p. 27.

[78] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Aksaray.

[79] Stelianos Papadopoulos, Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teologul, ed. cit., p. 27.

[80] Ibidem. [81] Idem, p. 28. [82] Ibidem. [83] Ibidem. [84] Idem, p. 29. [85] Idem, p. 31. [86] Idem, p. 32-33. [87] Idem, p. 33. [88] Idem, p. 34. [89] Ibidem. [90] Idem, p. 38. [91] Ibidem. [92] Ibidem. [93] Ibidem.

Viețile Sfinților 1. 11

Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.

***

Peasna a 7-a, irmos:

Tinerii, cei ce merseseră oarecând din Iudea în Babilon, cu credința Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Întrupându-Te din pântece fecioresc, Te-ai arătat spre mântuirea noastră [, Doamne]. Pentru aceasta, știind[-o] pe Maica Ta, [pe] Născătoarea de Dumnezeu, cu bună credință strigăm: Dumnezeul părinților [noștri] bine ești cuvântat!

Fecioară, ai răsărit toiag din rădăcina lui Iessei [cea] prea fericită, care aduce din floare roadă de mântuire, celor ce cu credință strigă Fiului tău: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

[I-]ai umplut pe toți de înțelepciune și de putere dumnezeiască, prin Născătoarea de Dumnezeu, Înțelepciunea cea ipostatică a Celui Preaînalt[1], pe cei ce-Ți cântă Ție cu credință: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Alt canon, irmos:

Coconii Tinerii în bună credință…

Cu adevărat, Grigorie, cuvântul tău este cu totul dor și dulceață, este cu totul plin de veselie și de lumină, umplând de mângâiere sufletească pe cei ce cântă cu credință: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Cu minte luminată ai ajuns la izvorul minunilor[2] și fiind aprins cu strălucirile cele de acolo, ai ars bârfelile lui Evnomie[3], Treimii strigând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Deschizând jgheaburile adâncului, [ale] înțeleptelor tale dogme, și desfăcând izvoarele înțelepciunii, ai acoperit pe căpeteniile înșelăciunii, strălucit fiind cu lumina cea veșnică și întreit luminătoare.

A Născătoarei:

Ca ploaia pe lângă pogorându-Se în pântecele tău, S-a întrupat râul păcii și izvorul bunătăților, Cel ce picăturile ploii le numără, Dumnezeul părinților Cel binecuvântat.

Alt canon, irmos:

Trecut-a ca printr-o cămară…

Înaintea judecătorilor nedrepților voievozi stând Grigorie, pornirile ereticilor, [ale] celor ce suflau mai iute decât focul, cu bună credință le-ai ars [și] Treimii ai strigat: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Slavă

Pe Preasfânta Treime, [pe] izvorul cel netulbure al dogmelor celor binecinstitoare, Grigorie, din buze vărsându-l pe pământ, adăpându-l pe cel înțelenit, l-ai arătat purtători de flori. Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Și acum

Omorâtu-s-a strămoșul [nostru], cel ce a gustat din pom fără poruncă. Iar tu, o, Fecioară, ai odrăslit Viața cea fără [de] sfârșit, și l-ai ridicat pe el ca să locuiască în Rai, Născătoare de Dumnezeu, Curată [și] binecuvântată.

Catavasie: Pe tine cel ce ai răcorit…

 Peasna a 8-a, irmos:

Pe Împăratul ceresc, pe care Îl laudă Oștile îngerești, lăudați-L și-L prea înălțați întru toți vecii!

Săgețile potrivnicilor cele aprinse și în chipul văpăii făcute trimise asupra noastră, stinge-le, ca să te lăudăm în veci Curată.

Mai presus de fire L-ai născut Fecioară pe Ziditorul și Mântuitorul Dumnezeu Cuvântul, pe care Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Pe tine, făclie luminătoare te-a arătat întru toți vecii, cu raze de aur, Lumina cea neapropiată, ce S-a sălășluit întru tine, Fecioară.

Alt canon, irmos: Cuptorul cel răcorit…

Cu bună credință ai învățat despre ființa [Treimii] și unirea [persoanelor dumnezeiești], [căci] întocmai cu Tatăl este Cuvântul și Duhul, cu bunătatea și cu împărăția. Pentru aceasta, bucurându-te, ai strigat: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii!

Slavei îngerești te-ai învrednicit, că[ci] ai strălucit lumii ca un înger [al] Treimii, prea înțelepte, curățindu-ți cu osârdie sufletul, trupul și gândul, Căruia acum cânți veselindu-te: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii!

Făcându-L milostiv cu rugăciunile tale pe Stăpânul, cere pentru noi, Părinte, iertare de greșeli, celor ce prăznuim cu credință, sfințita și întru tot cinstita pomenirea ta, întru care veselindu-ne cântăm: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii!

Tăinuitor al unei stăpâniri în trei persoane și al dumnezeirii în Treime [fiind], te-ai făcut și te-ai arătat teolog al Treimii prin obișnuința faptelor [celor] bune, prea fericite și acum cânți bucurându-te: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii!

A Născătoarei…

Cel slăvit cu cântări îngerești, Cuvântul cel îndestulat preabogat, pentru noi a sărăcit [și] pe tine, frumusețea lui Iacov cea binecuvântată, te-a ales Maică [a Lui]. Pentru aceasta lăudându-te, cântăm: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii!

Alt canon, irmos:

Coconii Tinerii, cei ce nu s-au spurcat…

Părinte, înălțându-te mai presus decât văpaia Babilonului și aprinzându-te mai mult decât aceea cu buna credință, te-ai arătat ceresc tăinuitor și propovăduitor al Treimii [și] strigi: Bine să cuvinteze toate făpturile Domnului pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Focul cuptorului celui de fier, al ispitelor, stingându-l în multe feluri, Părinte, și ieșind ușor din ispite, la Cer ai zburat, strigând: Bine să cuvinteze toate făpturile Domnului pe Domnul!

Și acum…, a Născătoarei:

Sfeșnicul cel poleit cu aur a prefigurat dumnezeiasca și cinstita nașterea ta, Preacurată, că[ci] tu ai răsărit Lumina cea neapropiată, Căreia Îi strigăm: Să laude lucrurile Domnului pe Domnul!

Să lăudăm, bine să cuvântăm…

Catavasie: Cu focul cel nesuferit…

Peasna a 9-a, irmos:

Fecioară curată, [noi], cei mântuiți prin tine, te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu cu adevărat [și] cu cetele cele fără de trupuri te slăvim pe tine.

Pomenirea ta este plină de veselie și de bucurie, izvorând tămăduiri celor ce se apropie și celor ce te vestesc cu bună credință, Născătoare de Dumnezeu.

Te lăudăm cu psalmi, ceea ce ești plină de daruri, și neîncetat [îți] strigăm ție: Bucură-te, că[ci] tu ai izvorât tuturor bucuria!

Frumos a crescut rodul tău, Născătoare de Dumnezeu, mijlocind [pentru cei] ce nu se împărtășesc de stricăciune ci de viață și care te măresc pe tine cu credință.

Alt canon, irmos:

Chipul curatei nașterii tale…

Treimea cea [atot]stăpânitoare îți dă ție viață nestricăcioasă, pe care [de la] Dumnezeu ai zis că este, primindu-ți nevoințele tale cele pentru Ea și învățăturile și luptele [cele duhovnicești]. Căreia acum, Părinte, Îi stai înainte, [fiind] pentru lume [un] rugător prea ales.

Cel ce cu raza luminii celei întreit strălucitoare, care iese dintr-o din Dumnezeire, ești strălucit, tăinuitorule de sfințenie, Grigorie, mântuiește-i pe cei ce te laudă pe tine cu credință și povățuiește-i cu teologia învățăturilor tale la lumină.

Alergarea cea bună ai săvârșit, nevoindu-te pentru Treimea cea [atot]stăpânitoare și ai dobândit îndumnezeire ca un grăitor de Dumnezeu și ai luat, după vrednicie, plinirea dumnezeiescului tău dor, cel ce ești cinstită podoabă a Bisericilor.

A Născătoarei:

O, înfricoșătă minunea ta! Că tu, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ai arătat taina cea mai înainte de neamuri și ascunsă, mai înainte de veci, întru Dumnezeu Cel ce a zidit toate, născând [în mod] nespus pe Dumnezeu Cuvântul.

Alt canon, irmos:

Izvorul cel primitor…

Cel ce ai deschis, cu bună credință, adâncul cel de sus al dumnezeieștii necuprinderi, ți-ai ridicat mintea ta, ca dintr-o piatră necuprinsă, la Treimea cea dumnezeiască [și atot]stăpânitoare. [De aceea,] Preafericite Părinte [παμμακάριστε Πάτερ][4], pe tine te slăvim.

Cel ce ai rumpt rupt haina cea proastă ponosită a Scripturii legii și ne-ai tălmăcit nouă, din ea, frumusețea dumnezeiască și de taină a Dumnezeiștilor Scripturi ale Duhului, Preafericite Părinte, pe tine te slăvim.

Cel ce ești numărat cu cetele cele de sus, cuvioase Sfinte Părinte [Ὅσιε Πάτερ][5], căci cu ele, în veci, te-ai sălășluit, pentru turma ta fă rugăciune către Dumnezeu. [Căci,] Preafericite Părinte, pe tine te slăvim.

Slavă

Cel ce te-ai învățat cele dumnezeiești din insuflarea [cea] dumnezeiasca și mai presus de minte, Sfinte Părinte, și te-ai săvârșit spre împreunarea cea cu știința cea neajunsă, a celor cu taină, după datorita ta cea nemăsurată. [De aceea,] Preafericite Părinte, pe tine te slăvim.

Și acum…, a Născătoarei:

Tu, Curată, încăperea dumnezeieștii necuprinderi, te-ai făcut mai presus de fire, ca ceea ce ai împrumutat trup lui Dumnezeu, Care, când S-a născut fără sămânță, nu ți-a stricat feciorescul [tău] pântece. Pe tine te slăvim.

Catavasie: În lege, în umbră și în Scriptură…

Svetilna [Luminânda]

Podobie: Cu Ucenicii să ne suim…

Unimii celei în trei ipostasuri și Treimii celei desăvârșit întru o dumnezeire, prea înțelepte, de Dumnezeu Cuvântătorule, ne-ai învățat să [I] ne închinăm, lumină zicând pe Tatăl, și pe Fiul lumină și iarăși lumină pe Sfântul Duh. Însă o lumină nedespărțită [și] neamestecată. Că unul este Dumnezeu [și] mari [sunt] cele deoființă [τρανῶν τὸ ὁμοούσιον][6], o, Grigorie fericite.

Slavă

Slujindu-te preaînțelept cu înalta grăire a dogmelor tale, ai învățat [în mod] arătat negrăita adâncime a tainelor lui Hristos și ai lăudat nevoințele și viețile Sfinților, o, Grigorie fericite. Și făcându-te acum dumnezeu, prin împărtășirea [cea] dumnezeiască, mântuiește-mă și pe mine și mă primește în loca- șurile tale, de Dumnezeu Cuvântătorule.

Și acum…, a Născătoarei:

Cu Fecioara Maria și Maica lui Dumnezeu și cu Marele Vasile, preaînțelepte, stând înaintea Treimii celei neapropiate, cere pace lumii și biruințe binecredincioșilor împărați și nouă mântuire, celor ce te lăudăm pe tine de Dumnezeu Cuvântătorule, Arhiereule Grigorie, Ritorule al Bisericii [Ἀρχιερεῦ Γρηγόριε, Ῥῆτορ τῆς Ἐκκλησίας][7].

La vlahite [laude]

Stihirile pe 4, glasul al 4-lea. Podobie: Cel ce de sus ești chemat…

Tăind tu norul Scripturii, ai intrat, [împreună] cu Duhul, la lumina cea prea înaltă [a Treimii], și de acolo luând vărsarea de lumină [dumnezeiască], pe toți i-ai îmbogățit cu teologia, Grigorie, prea înțelepte, luminătorule al Bisericii și cu fulgerele cuvintelor tale, ai gonit norii cei întunecați ai eresurilor. Pentru aceasta te-ai sălășluit [acolo] unde este glasul celor ce prăznuiesc, fiind împreună-vorbitor cu Îngerii, [și] rugându-te neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.

Cel ce ești al doilea Cuvântător de Dumnezeu și ai fost tăinuitor al dumnezeieștii străluciri și scriitor luminat al Treimii, care ai învățat, Grigorie, de[spre] firea cea negrăită și dumnezeiască, [cea] mai presus de fire, acum, prea luminat, [tu] te îndulcești de Dumnezeu. [Iar] pe cei ce te cinstesc pe tine pomenește-i și apărător fii Bisericii, pe care ai adunat-o. Că vestirea ta a ieșit în toate marginile lumii [și] ai învățat a slăvi [pe] Treimea cea deoființă.

Arând cu limba [ta] în brazdele inimii, Cuvântătorule de Dumnezeu, ai pus dumnezeiască sămânță [și] cu cuvântarea de Dumnezeu, cea prea înaltă, ai îmbogățit toată plinirea plinătatea Bisericii. Drept aceea ai ars, cu focul Duhului, neghinele eresurilor, fiind hrănit cu dragostea dumnezeieștii filosofii, [tu], Părinte al părinților și Păstorule al păstorilor și slava credincioșilor, luminătorule al preoților [și] lauda lumii, Preafericite Grigorie.

Apropiindu-ți [de] cinstită gura ta, Părinte Grigorie, paharul înțelepciunii, ai băut dumnezeiasca apă a teologiei și [pe ea] ai împărțit-o, din destul, credincioșilor și ai astupat curgerea eresurilor, cea pierzătoare de suflete și plină de hulă. Că pe tine, ca pe un cârmaci, te-a aflat Duhul Sfânt, împingând și gonind, ca pe niște suflări de vânturi, pornirile necredincioșilor, întru unimea ființei, [pe] Treime vestind-o [ἐν Μονάδι οὐσίας, τὴν Τριάδα καταγγέλλοντα][8].

Slavă…, glas 1, a lui Anatolie[9]:

Alăutei Duhului, biruitorului eresurilor și îndulcirii ortodocșilor, celui socotit al doilea cu cel ce s-a rezemat pe piept, singur văzător al învățăturilor Cuvântului, înțeleptului Arhipăstor [τὸν σοφόν Ἀρχιποίμενα][10], noi, fiii Bisericii, cu cântări de laudă să-i zicem: Tu ești păstor[ul cel] bun, care te-ai dat pe tine însuți, Grigorie, ca și Învățătorul Hristos pentru noi, și împreună cu Pavel[11] dănțuiești și te rogi pentru sufletele noastre.

Și acum…, a Născătoarei:

Primind rugăciunile păcătoșilor și netrecând cu vederea suspinul celor necăjiți, roagă-te Celui ce S-a născut din pântecele tău cel preacurat, să ne mântuiască pe noi, Preacurată Fecioară.

Slavoslovia [Doxologia] mare, ecteniile și otpustul.

La Liturghie, Fericirile [le luăm] din Canonul Ierarhului, cel dintâi, din peasna a 3-a, pe [glasul] al 4-lea, și din Canonul al doilea, peasna a 4-a, tot pe glasul al 4-lea. Prochimen, glasul întâi: Gura mea va grăi înțelepciune…Stih: Auziți acestea toate neamurile

Apostolul către Corinteni: Fraților, fiecăruia [i] se dă arătarea Duhului…Aliluia, glasul al 6-lea. Luați aminte poporul Meu…

Evanghelia după Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt ușa…

Chinonicul: Întru pomenire veșnică va fi dreptul…”.


[1] A Tatălui.

[2] La Dumnezeul treimic.

[3] Evnomios al Cizicului: https://en.wikipedia.org/wiki/Eunomius_of_Cyzicus.

[4] Cf. http://glt.xyz/texts/Jan/25.uni.htm.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem. În ediția românească pe care o diortosesc era: „luminat arătând întocmirea ființei”.

[7] Ibidem. [8] Ibidem.

[9] A Sfântului Sfințit Mucenic Anatolios al Constantinopolului. A se vedea nota 693 a cărții de față.

[10] Cf. http://glt.xyz/texts/Jan/25.uni.htm.

[11] Cu Sfântul Apostol Pavel.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 19 la Faptele Apostolilor [47]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a.

***

Și Îngerul Domnului etc. (Recapitulare 8, 26). Vedeți-i pe Îngeri cum priveghează asupra propovăduirii. Nu propovăduiesc ei înșiși, dar îi cheamă pe aceștia [pe Apostoli] la lucrare. Însă natura minunată a împrejurării este arătată, de asemenea, în aceasta: că ceea ce în vechime se întâmpla rar și cu greutate, acum se petrece cu ușurință și vedeți cât de des!

Un famen, zice, mare dregător al Candachiei, împărăteasa etiopienilor (8, 27): căci acolo femeile erau însărcinate să conducă [statul] încă din vechime și aceasta era legea la ei.

Filip încă nu știa pentru cine a venit în pustie.

Însă ce ar fi putut împiedica înțelegerea tuturor (acestor predanii) în mod acurat, pe când era în car? [Căci se spune:] Citea pe Profetul Isaia (8, 28). [Dar famenul nu înțelegea] pentru că drumul era pustiu [și nu avea pe cine să întrebe] și nu exista nicio lămurire în această chestiune. Băgați de seamă, de asemenea, și momentul din zi [în care se petrec lucrurile]: în vipia (zilei).

Și Duhul a grăit către Filip (8, 29): acum nu Îngerul, ci Duhul îl zorește pe el. De ce aceasta? Atunci a avut loc vedenia [îngerească], într-o formă mai grosieră, prin Înger, căci aceasta este pentru cei care sunt mai mult trupești, dar Duhul este pentru cei care sunt mai mult duhovnicești.

Și cum i-a vorbit El [Duhul] lui [Filip]? Desigur, l-a inspirat să facă aceasta[1]. De ce nu i-a apărut Îngerul celuilalt și nu l-a adus [pe famen] la Filip? Pentru că, cel mai probabil, nu ar fi fost convins, ci înfricoșat.

Luați aminte la înțelepciunea lui Filip, căci nu îl acuză pe el [pentru faptul că nu înțelegea ce citea] și nu zice: Cunosc lucrurile acestea foarte bine. Nici nu îl lingușește spunându-i: Fericit ești tu, cel care citești. Ci remarcați vorbirea sa, cât de departe este atât de asprime, cât și de lauda exagerată. Este mai degrabă vorbirea unui om blând și prietenos.

Înțelegi ceea ce citești? (8, 30). Căci era nevoie ca el să se cerceteze pe sine însuși, dacă are o dorință plină de dor. [Filip] lasă să se înțeleagă destul de bine că el cunoștea faptul că celălalt nu știa nimic, zicând: Înțelegi ceea ce citești?, iar în același timp îi arată că mare e comoara [de înțelepciune și de sfințenie] care zăcea acolo [, necunoscută încă de famen].

De asemenea, se spune în mod evident că famenul nu a căutat la înfățișarea exterioară (a omului) și nu a zis: Dar cine ești tu?, nici nu l-a contrazis, nu și-a dat aere și nici nu a zis că știe [ce citește].

Dimpotrivă, el își mărturisește neștiința. De aceea și se lasă învățat. Îi arată doctorului rana [: neînvățătura sa]. Înțelege într-o clipă atât faptul că el [Filip] cunoaște lucrurile, cât și că este dispus să-l învețe.

Vedeți-l cât de mult este liber de semeție, [căci] înfățișarea exterioară [a lui Filip] nu anunța nimic extraordinar. Dar el era atât de doritor să învețe, încât a arătat toată luarea aminte față de cuvintele aceluia. Iar cuvântul [care zice:] Cine caută, găsește (Mt. 7, 8) s-a împlinit întru el.

Și, zice, l-a rugat pe Filip ca să urce și să stea cu el (8, 31). Înțelegeți râvna lui, dorința lui plină de dor? Dar dacă cineva spune că el ar fi trebuit să aștepte ca (să vorbească) Filip, (răspunsul este) că el nu știa despre ce era vorba.

Nu ar fi putut în niciun fel să bănuiască ceea ce celălalt avea să-i spună, ci doar a presupus că urma să primească o (învățătură despre) profeție. Și, mai mult, aceasta dovedea cinstire [față de Filip], pentru că nu l-a tras pe el în carul său, ci l-a rugat pe el [să urce].

Iar Filip – după cum am citit – a alergat acolo la el și l-a auzit pe el citind: chiar și faptul că a alergat a arătat că dorea să spună ceva.

Locul din Scriptură pe care îl citea era acesta: «Ca o oaie spre junghiere S-a adus…» etc. (8, 32). Și această împrejurare, de asemenea, este o dovadă a minții sale înalte [, a famenului], pentru că avea în mână pe acest Profet [, Isaias,] care este mai minunat decât toți ceilalți.

[Iar] Filip nu îi explică lucrurile la întâmplare, ci cu liniște [duhovnicească]. Ba chiar nu spune nimic până când nu este întrebat[2]. În împrejurarea anterioară, [famenul] l-a rugat pe el și la fel face și acum, zicând: Rogu-te, despre cine grăiește Profetul aceasta?

[Și întreabă acest lucru] ca să știe dacă Profeții vorbesc în moduri diferite despre persoane diferite sau dacă vorbesc despre ei înșiși la o altă persoană: întrebarea [famenului] demonstrează [că el avea] o minte foarte gânditoare. Acest famen ne face să ne fie rușine nouă, atât celor săraci, cât și celor bogați [pentru că nu zăbovim în cugetare asupra Scripturii][3].

Apoi, zice, au venit la o apă oarecare și famenul a zis: Iată apă (8, 36). Și, iarăși, de bună voia sa el cere, zicând: Ce mă oprește să fiu botezat? Vedeți-i iarăși smerenia. Căci el nu zice: Botează-mă! [ca pe o poruncă], dar nici nu tace, ci grăiește [cuvinte care se află] undeva la mijloc între dorința puternică și teama plină de respect, zicând: Ce mă oprește?

Înțelegeți că el avea învățătura (credinței) desăvârșită? Căci într-adevăr Profetul [Isaia] le avea pe toate [în cartea sa]: Întruparea, Patima, Învierea, Înălțarea, Judecata care va să vină. Iar pentru că arată râvnă nespusă a dorinței [de a se boteza], nu vă mirați. Ci să vă fie rușine vouă, tuturor, care sunteți încă nebotezați.

Și, zice, a poruncit carului să se oprească (8, 38). A grăit și a dat porunca în aceeași clipă, înainte de a auzi (răspunsul lui Filip).

Și, când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip (8, 39), pentru ca întâmplarea să fie arătată că este de la Dumnezeu, pentru ca el să nu creadă că era doar omenească.

Și s-a dus, zice, în calea sa, bucurându-se. Aceasta s-a întâmplat pentru că el s-ar fi îndurerat dacă ar fi știut [cum sunt prigoniți creștinii]. Căci învrednicindu-se să Îl pri- mească pe Duhul, nici măcar nu a văzut lucrurile prezente.

Iar Filip s-a aflat în Azot (8, 40). Mare a fost câștigul și pentru Filip. Ceea ce a auzit cu privire la Profeți, cu privire la Amvacum (Vil 1, 36, LXX), cu privire la Iezechiil (Iez. 3, 12) și la ceilalți, el a văzut făcându-se cu sine.

Se vede că a străbătut o mare distanță de acolo, din moment ce s-a aflat în Azot. Duhul l-a pus acolo, unde trebuia să binevestească de aici înainte: Și, mergând, binevestea în toate cetățile, până a venit în Chesaria (8, 40).


[1] I-a vorbit lăuntric, vorbire pe care o înțeleg numai oamenii duhovnicești și care nu este o simțire obișnuită, adică o aplecare oarecare spre a face ceva, pe care o poate simți oricine într-o situație sau alta.

[2] E un mod duhovnicesc plin de sensibilitate și de gingășie de a-L propovădui pe Hristos, fără a-l brusca pe celălalt. Este întru totul opusul felului în care procedează neoprotestanții, care, deși pretind că ei „evanghelizează” lumea „ca Apostolii”, se comportă de fapt foarte brutal, insinuându-se în discuții și în viața oamenilor cu tupeu și autopropunându-se indiferent dacă oameni au sau nu chef de „învățătura” lor.

[3] Bineînțeles, folosirea persoanei I plural este aici o formă de exprimare a smereniei și ea nu înseamnă că Sfântul Ioan Gură de Aur este printre cei care nu cam cugetau asupra Scripturii. Numai un nebun ar putea trage o asemenea concluzie și s-ar putea bucura văzând că Sfântul Ioan „mărturisește” că nici el însuși nu reflecta îndeajuns la Scriptură.

Însă tocmai adânca lui înțelegere duhovnicească, cât și trimiterile la alte versete, din alte cărți scripturale, care necesită multă căutare și luminare dumnezeiască pentru a fi citate în mod corelativ, dovedesc profunda și deasa lui aplecare asupra Scripturii.

Viețile Sfinților 1. 10

Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.

***

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul…, [se cântă] troparul Sfântului de două ori. Slavă…Și acum..., a Născătoarei. După care sedelna [pe] glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…

Făcându-te moștenitor [al] dumnezeieștii străluciri, cu viață nematerialnică ai viețuit, [cel] numit întocmai cu sfințirea. Că mai presus de fire [în mod] luminat ai descoperit învățăturile [și] credința în Ortodoxie ai întărit-o, Părinte Cuvioase Sfinte [Πάτερ Ὅσιε][1]. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă…, tot pe glasul al 3-lea:

Stâlp al Bisericii ai fost [și] te-ai arătat avuție nefurată a bunei credințe, de Dumnezeu cuvântătorule, Grigorie, luminându-ți viața ta cu nepătimire[a] și descoperind dogmele Treimii, Părinte prea cuvioase Preasfinte. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască nouă mare milă.

Și acum…, a Născătoarei:

De dumnezeiasca fire nedespărțindu-Te, trup Și-a făcut din pântecele tău, și Dumnezeu a rămas după ce S-a făcut om. Cel ce după naștere ca și mai înainte de naștere te-a păzit Maică Fecioară, cu totul fără de prihană, [El], Însuși Domnul. Pe Care cu osârdie [stăruință] roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.

Al doilea rând de sedelne sunt pe glasul al 5-lea. Podobie: Cuvântul, Cel împreună…

Priveghind la cuvântul adevărului lui Hristos, ai cuvântat [propovăduit] stăpânia stăpânirea Treimii, a lui Dumnezeu și păgânătatea lui Arie și fărădelegea relei lui credințe ai surpat-o, ca un viteaz al dreptei credințe și părtinitor [apărător al ei], Ierarhe, [și] ai luminat pe cei ce dormeau întru întunericul necunoștinței. (de două ori)

Slavă…Și acum…, a Născătoarei:

Patimile sufletului meu cele cu multe dureri și bolile trupului meu degrabă le vindecă și rătăcirile minții mele așază-le [liniștește-le], ceea ce ești cu totul fără de prihană, și întru liniștea gândurilor învrednicește-mă a aduce rugăciuni curate Împăratului tuturor, de Dumnezeu Născătoare, și să cer iertarea greșelilor [mele].

După polieleu, sedelna [pe] glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul…

Defăimând înșelăciunea celor rău credincioși și Scripturile deschizând[u-le] cu dumnezeiască cuviință, ai trimis învățături [tuturor], care au îndulcit, cu adevărat, mai mult decât mierea inimile credincioșilor, vrednicule de minune, [învățându-i] a sluji Treimii întru unimea dumnezeirii. Pentru aceasta ai pus înainte chipul Mântuitorului în icoană, pentru ca să sărutăm cu dragoste umanitatea [Lui], cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta! (de două ori)

Slavă…Și acum…, a Născătoarei:

Când Stăpânul tuturor și Făcătorul va veni să judece tot pământul, cu cele de-a dreapta să mă împreuni împreunezi pe mine, osânditul, și din întunericul cel mai din afară și din toată munca pe mine, netrebnicul robul tău, să mă scoți, rogu-mă, pentru ca [plin] de mulțumire să slăvesc bogăția bunătății tale, de Dumnezeu Născătoare, cu totul fără de prihană, și să strig ție bucurându-mă. Roagă-te Fiului tău și [lui] Dumnezeu, iertare de greșeli să-mi dăruiască, că pe tine te am nădejde, eu, netrebnicul robul tău.

Antifoanele pe glasul al 4-lea.

Prochimenul, pe glasul al 4-lea: Gura mea va grăi înțelepciune și cugetul inimii mele pricepere.

Stih: Auziți acestea toate neamurile, ascultați toți cei ce locuiți în lume.

Toată suflarea…  

Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul către jidovii [iudeii] care veniseră la El: Amin, amin grăiesc vouă: Cel ce nu intră pe ușă…

Psalmul 50. Slavă…, pe glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Ierarhului Tău, Milostive, curățește mulțimea păcatelor noastre.

Și acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea păcatelor noastre.

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale curățește fărădelegile noastre

Stihira pe glasul al 6-lea:

Cuvioase Sfinte de trei ori fericite, Preasfințite Părinte [Ὅσιε τρισμάκαρ, ἁγιώτατε Πάτερ][2], păstorule cel bun și ucenice al lui Hristos, al mai Marelui păstorilor, cel ce ți-ai pus sufletul tău pentru oi, tu și acum, prealăudate, de Dumnezeu cuvântătorule, Grigorie, cere cu rugăciunile tale [de la El], să ne dăruiască nouă mare milă.

Canoanele

Al Născătoarei de Dumnezeu cu irmosul pe 6 și ale Sfântului, două, pe [glasul] al 8-lea.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu,

peasna [cântarea] 1, glasul al 8-lea, irmosul:

Să cântăm Domnului cântare de biruință, Celui ce a povățuit pe poporul Său prin Marea Roșie, că S-a preaslăvit.

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, pe tine te lăudăm, care pe Cuvântul Cel întrupat, [Cel] pururea vecuitor veșnic și preadumnezeiesc, mai presus de fire L-ai născut.

Pe Tine, Hristoase, strugurule cel purtător de viață, Care izvorăști dulceața mântuirii a toată lumea, Fecioara Te-a născut.

Neamul lui Adam, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, fiind ridicat la fericirea cea mai presus de minte, [de aceea] după vrednicie te lăudăm pe tine.

Canonul cel dintâi al Ierarhului

Al cărui acrostih, în grecește, este: Laud pe Fericitul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu.

Facere a [Sfântului] Teofan [Imnograful][3]

Peasna glas 1, irmos: Hristos Se naște, slăviți-L…

Pe cel de-al doilea cuvântător de Dumnezeu, pe stâlpul luminos, cel ceresc, [pe] trâmbița înțelepciunii lui Dumnezeu, veniți, iubitorilor de cuvintele acestuia, să ne adunăm cu dragoste [și] să-l lăudăm ca pe un cuvântător de Dumnezeu.

Cuvântul Cel fără de început al Tatălui, Care ca un Dumnezeu este purtător de grijă [față de] toate, cu puterea cea purtătoare de grijă, Fericite, dar de cuvânt și de înțelepciune minții tale ți-a dăruit [și] Bisericii, ca unei maici, pe tine [în] dar te-a dăruit.

Făcându-ți mintea stăpân, ți-ai înfrânat poftele trupești și încăpător făcându-te dumnezeieștilor străluciri, ne-ai luminat pe noi, Grigorie, a cinsti pe un Dumnezeu în trei fețe persoane.

A Născătoarei…

Înțelepciunea lui Dumnezeu Și-a zidit Sieși casă, în pântecele tău sălășluindu-Se, ceea ce ești cu totul fără [de] prihană, și plin de har și mai presus de minte S-a arătat ca un om, cu acesta unindu-Se după ipostas, Curată.

Alt canon al Ierarhului. Facere a aceluiași [Sfânt] Teofan [Mărturisitorul].

Peasna 1, glasul întâi. Irmos: Laudă de Dumnezeu văzătorul…

 Mântuirea începătorului neamului și a patimilor noastre, sângele cel dumnezeiesc, ce a curs, ai stătut a-l aduce întru jertfă, și acum, Grigorie, prea înțelepte, fă-ni[-L] nouă pe Dumnezeu milostiv.

Slavă…

Table de Dumnezeu însemnate scrise a luat Moisis, intrând oarecând în nor, iar tu punându-ți în minte masa cea de Dumnezeu primită, cu dinadinsul pe Dumnezeu [L-]ai rugat.

Și acum…, a Născătoarei:

Vrând Dumnezeu Cel peste toate, pentru milostivirea Sa, să cheme din moarte și din stricăciune fire omenească, Fecioară Preacurată, S-a sălășluit în pântecele tău cel curat.

Catavasie: Pământul cel roditor…

Peasna [cântarea] a 3-a, irmos:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu ești lumina celor întunecați și pe Tine Te laudă duhul meu.

Dă-ne nouă ajutor cu rugăciunile tale, Preacurată, gonind năvălirile cumplitelor încunjurări încercuiri.

Strămoașei Eva tu te-ai făcut îndreptare, născându-L pe începătorul vieții lumii, Născătoare de Dumnezeu.

Încinge-mă cu putere, Preacurată, care, cu adevărat, L-ai născut pe Dumnezeu cu trup, [pe] puterea Tatălui cea ipostatică.

Alt canon, irmos: Fiului, Celui mai înainte…

Având izvorul înțelepciunii, Care neîncetat izvorăște învățăturile cele de Dumnezeu înțelepțite, Preafericite, ai umplut Biserica lui Hristos, care strigă lui Dumnezeu, Celui ce este peste toate: Sfânt ești, Doamne!

Propovăduitorul bunei credințe, cel cu glas mare, și cuvântătorul de Dumnezeu, cel binevestit al cuvântării de Dumnezeu, vistieria privirii la cele de sus, ne pune nouă înainte din destul și ne împarte, [în mod] bogat, bogăția cea neîmpuținată.

Ritorul cel cu foc insuflat, [a]lăuta harului cea de Dumnezeu vestitoare, cu suflare de Dumnezeu grăitoare și cu glas insuflat de Dumnezeu, glăsuind prea luminat, nouă ne-a cântat cântarea ființei celei în trei staturi persoane.

A Născătoarei:

De Dumnezeu Născătoare, Împărăteasă a toată făptura, pe Hristos, Împăratul tuturor, nu înceta rugându-L, pe Cel pe care L-ai născut, pentru mântuirea noastră, a celor de pe pământ, [ca] să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.

Alt canon, irmos: Ceea ce mai înainte…

Cel ce mai înainte de ieșirea din pântece ai fost vestit celei ce te-a născut, cuvioase Sfinte Părinte [Ὅσιε Πάτερ][4], numirea purtându-ți după vrednicie, Ierarhe înțelepte, din tot sufletul [îți] strigăm ție, Părinte: Bucură-te!

Slavă

Cel ce mai înainte de a voi cele rele, [drept] soție și ajutătoare, prin dumnezeiești arătări[5], ți-ai ales curăția cea văzătoare de Dumnezeu și înțelepția înțelepciunea, apărătorule al credincioșilor, veselindu-ne, strigăm [către tine]: Bucură-te, Părinte!

Și acum…, a Născătoarei:

Alunecarea cea de demult a strămoașei Eva o ai îndreptat Maică Fecioară, primind întru tine pe Cuvântul Tatălui, Cel ce a îndreptat pe cei surpați căzuți, cu putere nebiruită.

Catavasie: Întărirea celor ce nădăjduiesc

Sedelna, pe glasul al 8-lea: Pe înțelepciunea și Cuvântul…

Deschizându-ți gura cu Cuvântul lui Dumnezeu, ai răspuns înțelepciune, propovăduitorule al luminii [dumnezeiești], și ai semănat lumii cunoștință dumnezeiască, întărind cu adevărat dogmele Părinților și ca Pavel[6] te-ai arătat apărător [al] credinței. Pentru aceasta ești și cetățean împreună cu Îngerii și te-ai arătat împreună-vorbitor cu ei, Fericite, de Dumnezeu grăitorule, Grigorie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greșeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta! (de două ori)

Slavă…Și acum…, a Născătoarei:

Când Stăpânul tuturor și Făcătorul va veni să judece tot pământul, cu cele de-a dreapta să mă împreunezi pe mine, osânditul, și din întunericul cel mai din afară și din toată munca pe mine, netrebnicul robul tău, să mă scoți, rogu-mă, pentru ca [plin] de mulțumire să slăvesc bogăția bunătății tale, de Dumnezeu Născătoare, cu totul fără de prihană, și să strig ție bucurându-mă. Roagă-te Fiului tău și [lui] Dumnezeu, iertare de greșeli să-mi dăruiască, că pe tine te am nădejde, eu, netrebnicul robul tău.

Peasna a 4-a, irmos:

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale și am preaslăvit dumnezeirea Ta.

Holdă nearată, care ai răsărit spicul cel făcător de viață, care dă viață lumii, Născătoare de Dumnezeu, mântuiește[-i] pe cei ce te laudă pe tine.

Născătoare de Dumnezeu, Preacurată, pe tine te cunoaștem toți cei luminați [prin Botez], că ai născut [pe] Soarele dreptății, pururea Fecioară.

Dăruiește curățire neștiințelor noastre, ca Cel ce ești fără de păcat, și împacă lumea Ta, Dumnezeule, pentru rugăciunile celeia ce Te-a născut pe Tine.

Alt canon, irmos: Toiag din rădăcina lui Iessei

Tăinuitor [al] Treimii făcându-te, ai luminat, înțelepte, cu această cunoștință lumea, razele dogmelor strălucindu-le, ale învățăturii tale celei adevărate, cuvioase Sfinte [Ὅσιε][7], la care gândind pururea, toți pe tine te lăudăm cum bună credință.

Luceafăr luminos ai răsărit, al bunei credințe, primind întru tine lumina cea cu trei străluciri, și noaptea cea întunecată a eresurilor păgânești, o ai gonit cu raza dogmelor tale celor înțelepte și sufletele credincioșilor le-ai luminat, Părinte.

Pe Mintea cea mai presus înființată de ființă [Νοῦν τὸν ὑπερούσιον][8], [pe] izvorul Cuvântului și al Duhului, Care sunt din Cel pururea veșnic, cu tunetul [tău] cel de Dumnezeu grăitor, Preafericite, ai mărturisit-o a fi [și] cu bună credință o ai învățat. Aceasta de la Ea fiind învățat, de la Dumnezeirea cea dumnezeiește stăpânitoare cu adevărat și de lumină începătoare.

Suitu-te-ai în muntele bunătăților, de cele de jos osebindu-te despărțindu-te și de la lucrurile cele muritoare depărtându-te, și ai luat table scrise cu mâna lui Dumnezeu, învățăturile curatei teologii, învățătorule de tainele cele mai presus de lume, Grigorie.

A Născătoarei:

Pe Adam, cel mai înainte căzut din prin voia sa, l-ai ridicat, ceea ce ești cu totul fără prihană, născând Viața cea cu un Ipostas enipostatică [τὴν ἐνυπόστατον][9], din pântece fecioresc, curățit cu Duhul și la desfătarea cea nepătimitoare și dumnezeiască și nestricată, iarăși l-ai adus, Stăpână.

Alt canon, același irmos:

Cu minunatul Avvacum [Ἀββακούμ][10] stând la dumnezeiască paza ta, Grigorie, și cunoscându-L pe Cel ce este pe umerile umerii Heruvimilor, te-ai făcut vestitor[ul] mântuirii celei a toată lumea, pururea strigând: Slavă puterii Tale, Doamne!

Mai marilor cetelor, celor ce se arată aproape și stau înaintea lui Dumnezeu, asemănându-te preaînțelepte, iar [pe] cele ce sunt mai presus decât acelea cu mintea înconjurându-le, iară și nu partea cea de jos [a Puterilor cerești], ai ajuns la starea cea prea înaltă, [și] de acolo aducând ai adus oamenilor bogăție neîmpuținată.

Slavă

Cel ce ai intrat în norul cel necuprins și ca dintr-o printr-o fereastră de piatră ai văzut dosul spatele [lui Dumnezeu], adică firea cea trupească amestecată cu cea fără de trup, și ai fost arătător amestecării celei neamestecate [a firilor în persoana lui Hristos], sluga slujitorul lui Hristos [Χριστοῦ θεράπον][11], pe Acela fă-L milostiv robilor tăi.

Și acum…, a Născătoarei:

Munte înțelegător te-ai arătat, din care s-a tăiat negrăit piatra cea cinstită, care a zdrumicat a zdrobit chipul înșelăciunii celei întunecate, și cu luminarea Duhului [i-]a luminat, pe cei ce cu credință pururea strigă: Slavă puterii Tale, Doamne!

Catavasie: Acoperit-au cerurile bunătatea Ta…

Peasna a 5-a, irmos:

Mânecând Dis-de-dimineață strigăm Ție, Doamne: Mântuiește-ne pe noi, că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm!

Potolește viforul patimilor mele cel nestătător, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Chivernisitorul [pe] Conducătorul și Domnul.

Slujesc Au slujit nașterii tale, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, cetele Îngerilor și adunările oamenilor.

Marie, cea nenuntită, Născătoare de Dumnezeu, deșartă nădejdile vrăjmașilor [noștri] și îi veselește pe cei ce te laudă pe tine.

Alt canon, irmos: Dumnezeu fiind al păcii…

Vestirea dumnezeiască a cuvintelor tale și harul dumnezeiesc al învățăturilor [tale], grabnic, ca un fulger, a înconjurat tot pământul. [Căci] ne-ai învățat pe noi, de Dumnezeu grăitorule, [ca] să ne închinăm Treimii întru unime și unimii în Treime.

Dorit-ai cu adevărat de înțelepciunea lui Dumnezeu și frumusețea cuvintelor ai iubit și ai cinstit-o mai mult decât toate cele frumoase de pe pământ. Pentru aceasta cu cununa darurilor, preafericite, cu bună credință [El] te-a împodobit și de Dumnezeu cuvântător te-a făcut.

Tu ai dorit, de Dumnezeu grăitorule, a vedea [în mod] arătat pe Cel ce este, ca și Moisis [cel] de demult, și dosul spatele Aceluia, în piatră fiind acoperit, te-ai învrednicit a-l vedea, și te-ai învățat adâncul[12] ființei dumnezeiești, [pe] cel arătat văzut fără de cuprindere.

A Născătoarei:

Cel ce a zidit de demult pe Eva, strămoașa ta, de Dumnezeu Născătoare Maică, pururea Fecioară, din tine S-a întrupat, și a vindecat [în mod] arătat osândirea și neascultarea aceleia, și a dezlegat-o ca un Îndurat și Stăpân al tuturor.

Alt canon, irmosul: Cărbune cu foc de buzele…

Lângă tot focul vederii de Dumnezeu, Preafericite Grigorie, apropiindu-te prin curăția minții și a sufletului [tău], ai luat, fără sațiu, cu mâinile tale, lumina cea întreit strălucitoare și întocmai aidoma văzută.

Slavă

Fiind înconjurat cu strălucirile luminii celei întreit strălucitoare și fiind aprins din lumină[13], și luminându-ți mintea cu dumnezeiești raze, cu astfel de raze strălucitoare pe toți i-ai luminat.

Și acum…, a Născătoarei:

[Pe] Lumina cea din Lumină, pe Cuvântul Tatălui, [Cel] Unul-născut, pe Cel fără [de] început primindu-L Maică, Fecioară, te-ai făcut arătat ușa Luminii, arătându-L [în mod] luminat pe Soarele dreptății.

Catavasie: Dacă a văzut Isaia cu închipuire…

Peasna a 6-a, irmos:

Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca [și] cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.

Pe tine te vestim, [noi], credincioșii, Născătoare de Dumnezeu, [cea care ești] Biserica lui Dumnezeu și cort[ul], polata [cămara] însuflețită și ușa [cea] cerească.

Cel născut al tău, ca un Dumnezeu, [Care] este închinat împreună cu Tatăl și cu Duhul, a risipit chipurile [cele] idolești, Marie, dumnezeiască Mireasă.

Cuvântul lui Dumnezeu te-a arătat pe tine oamenilor, Născătoare de Dumnezeu, scară cerească, că prin tine la noi S-a pogorât.

Alt canon, irmos: Din pântece pe Iona…

Cu curgerile înțeleptelor tale învățături, prea înțelepte, mintea lui Arie, cea prea turbure tulbure, o ai uscat, păzind întru liniște turma ta neînecată, ca pe o corabie cuvântătoare, întru care ai pus semințele bunei cinstiri cu podoaba cuvintelor tale.

Ca să-ți îmbogățești mintea cu strălucirea cinstitei Treimi, Părinte, o ai luminat ca o oglindă neîntinată și nouă, de curând curățită, făcând-o desăvârșită prin înfrânare. Pentru aceasta și prea văzător de Dumnezeu te-ai arătat prin dumnezeieștile arătări[14].

Cu totul amestecându-te cu raza Duhului, te-ai făcut luminător cu totul luminos, Părinte, cu strălucirea cuvintelor tale luminând marginile [lumii][15] și cu curăția teologiei împodobind adunarea credincioșilor [cea] frumoasă, de Dumnezeu grăitorule, Grigorie.

Te-ai arătat [ca un] nou Samuil, de Dumnezeu dat, dăruit fiind lui Dumnezeu mai înainte de zămislire[a] [ta], preafericite, cu înțelepția înțelepciunea și cu curăția fiind înfrumusețat și cu preasfânta îmbrăcăminte a preoției [fiind] împodobit, Părinte, fiind mijlocitor între Ziditor și zidire.

A Născătoarei:

Hârtie curată, care ai vrut să primești în tine, scris, pe Cuvântul, Cel ce a fost mai întâi nescris împrejur după dumnezeire, Maică Fecioară, mai înainte ai fost cunoscută de Prorocii cei de demult. Că[ci] tu pe Cel nehotărât în pântecele tău L-ai încăput [în mod] negrăit.

Alt canon, irmos: Cel ce în mare ai suferit…

Nefiind înecat cu mintea, ai cercetat fundurile dumnezeiescului adânc și din ele tu ai scos mărgăritarul Stăpânului și ai pus tăcerea ca cuvântul, prea alesule Grigorie.

Slavă

Cel ce prin curată rugăciune ai alinat marea cea sălbăticită și ai lepădat afară sărătura cuvintelor celor streine străine, tu, Grigorie, ai adus Stăpânului pe poporul cel credincios ca pe o picătură cerească.

Și acum…, a Născătoarei:

Necuprinsă de cugetele omenești este taina nașterii tale celei negrăite și înfricoșate, Maica lui Dumnezeu, că tu, Fecioară, născând pe Făcătorul tuturor, ai rămas Fecioară.

Catavasie: Strigat-a ție văzând…

Condac, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioara astăzi…

Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare ai dezlegat, slăvite, împletiturile ritorilor, cu haina Ortodoxiei cea țesută de sus [și cu ea] Biserica ai împodobit. Pe care [haină] purtând-o [Biserica], împreună cu noi, fiii tăi, strigă: Bucură-te, Părinte, mintea cea prea înaltă a cuvântării de Dumnezeu!

Icos:

De înțelepciunea ta cea de Dumnezeu grăitoare și prea înaltă, umplându-mi mintea mea cea săracă și ticăloasă, [vreau] ca să laud viața ta, Părinte. Că nu pot să-ți aduc ție cuvânt, de nu-mi vei da tu mie cuvânt și cunoștință, putere și înțelepciune. Ca dintru ale tale să-ți aduc ție și din bogăția bunătăților tale, de acolo să am pricinile începuturile [laudelor mele], și [astfel] să încununez cinstitul și sfântul tău creștet, cu credincioșii, strigând: Bucură-te, Părinte, mintea cea prea înaltă a cuvântării de Dumnezeu!

[Sinaxar]

În această lună [a lui ianuarie], în 25 de zile, [facem] pomenirea celui între Sfinți, a Părintelui nostru Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorul, Arhiepiscopul Constantinopolului.

Stih: A-L cunoaște, în mod ortodox, pe Dumnezeul cel adevărat, de la Grigorie s-a dat acest dar creștinilor. [Iar] Cuvântătorul de Dumnezeu, Grigorie, a adormit în ziua de 25 a lunii ianuarie.

Acest mare Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împăraților Valent Valens[16] și [Sfântul] Teodosie cel Mare[17], a cărui patrie pământească a fost cetatea a doua a cappadocienilor iar, cea cerească, Ierusalimul cel de sus. Însă părinții lui erau de bun neam și drepți: Grigorie și Non[n]a. Aceștia, mai înainte, din neștiință, se închinau idolilor. Dar după ce l-au născut pe marele Grigorie, au fost renăscuți de Duhul Sfânt prin apă și prin Duh[18].

Tatăl Sfântului s-a făcut ales învățător și Arhiereu al Nazianzului. Iar după ce a ajuns la măsura vârstei și a răzbătut ca nimeni altul tot meșteșugul și știința învățăturii, [Sfântul Grigorie Teologul] s-a făcut tâlcuitor și dascăl al vieții sale și a cinstit cu cuvinte de laudă [și] de îngropare pe Marele Vasile și pe Grigorie, tatăl său, și pe fratele său, Chesarie, și pe sora sa, Gorgonia. Iar cine a scris despre el nu a luat din altă parte datele ci numai din cele scrise de el însuși. Și atât numai este nevoie a zice, că de ar fi trebuit ca oamenii să își facă o icoană sau un stâlp, pe care să zugrăvească toate bunătățile, acesta ar fi fost Marele Grigorie. Căci el a întrecut și a biruit cu strălucirea vieții sale pe cei experimentați.

Și a ajuns la atâta cunoaștere, încât toți erau biruiți de înțelepciunea lui și de cuvintele sale învățătorești și de cunoașterea dogmelor pe care o avea. De aceea a primit și numele de Cuvântătorul de Dumnezeu.

El a cârmuit Biserica din Constantinopol timp de 12 ani[19], până la Sinodul al II-lea Ecumenic. [Și] era mijlociu la înălțimea trupului său, puțin cam galben și vesel la față. Avea nările late, cu sprâncene drepte, căutătura [ochilor fiind] blândă și veselă. La un ochi era mai mâhnit, care eram cam tras, având un semn de lovitură la pleoapa de sus. Barba sa nu era prea lungă, însă era destul de deasă. Era pleșuv și alb la păr, barba sa, pe margine, fiind cam afumată.

Și se face prăznuirea lui în Sfânta Biserică cea Mare, și la mărturisirea Sfintei Anastasia, la intrările lui Domnin și în Biserica Marilor Apostoli, [acolo] unde i-a pus Sfintele Moaște Constantin Porfirogenetul, iubitorul de Hristos, și cu preaevlaviosul împărat, ce le-a adus din Nazianzul cappadocienilor.

[Sunt pomeniți și ceilalți Sfinți ai zilei între p. 395-396]

Doamne, pentru sfintele lui rugăciuni, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.


[1] Cf. http://glt.xyz/texts/Jan/25.uni.htm.

[2] Ibidem.

[3] E vorba de Sfântul Teofan Mărturisitorul și Imnograful, Episcopul Niceei, pomenit pe 11 octombrie.

A se vedea: https://oca.org/saints/lives/2011/10/11/102937-st-theophanes-the-confessor-and-hymnographer-bishop-of-nicea.

[4] Cf. http://glt.xyz/texts/Jan/25.uni.htm.

[5] Se face referire la vedenia dumnezeiască în care Sfântul Grigorie a văzut cele două Sfinte Fecioare, din cauza cărora a ales să trăiască feciorește.

[6] Ca Sfântul Apostol Pavel.

[7] Cf. http://glt.xyz/texts/Jan/25.uni.htm.

[8] Ibidem. [9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] Ibidem.

[12] Cu referire la slava dumnezeiască.

[13] Din lumina dumnezeiască.

[14] Vedenii.

[15] Cu sensul: toată lumea.

[16] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Valens.

[17] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Theodosius_I.

[18] Afirmație care contrazice toate datele de până acum. Pentru că Sfântul Grigorie a fost născut când ambii lui părinți erau oameni credincioși.

[19] Un alt neadevăr, pentru că el a fost Patriarh al Constantinopolului între 379 și 381, adică timp de 2 ani, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Gregory_of_Nazianzus.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile 18-19 la Faptele Apostolilor [46]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a.

***

Însă unde sunt paie și grâne și lucruri ca acestea care trebuie strânse, nu există greutate de a construi [hambare și ce mai trebuie]. Dar pentru un loc în care să fie strânse roadele sufletului, nu ne vine niciun gând. Iar oamenii trebuie să meargă kilometri întregi și să facă lungi călătorii ca să ajungă la Biserică.

Gândiți-vă ce bine este când preotul vine la Biserică, cu toată liniștea, ca să [îi] atragă [pe oameni] aproape de Dumnezeu, și spune rugăciuni pentru sat, zi de zi, și pentru cel care îl stăpânește[1].

Spune, e puțin lucru ca, întotdeauna, numele tău să fie pomenit în rugăciuni la Sfânta Jertfă și ca să fie făcute rugăciuni pentru sat, zi de zi, către Dumnezeu? Cât de mult acest lucru te umple de binefaceri, întru toate!

Se poate întâmpla ca anumite persoane (mari), de vază, să locuiască în vecinătate și să aibă supraveghetori. Acum pe tine, fiind [mai] sărac [decât ele], nu s-ar osteni vreunul să te viziteze. Dar pe preot cel mai probabil este că l-ar invita și l-ar pune la masa lor.

Cât de mult bine iese din aceasta[2]! În primul rând, satul ar fi liber de orice bănuială rea. Nimeni nu l-ar acuza de crimă sau de furt, [pentru că] nimeni nu ar putea suspecta nimic de felul acesta. [De asemenea,] mai au și o altă mângâiere, dacă se întâmplă boală sau moarte.

Apoi, iarăși, prieteniile formate între oameni care merg alături unul de altul (la Biserică) nu sunt făcute la întâmplare sau în mod prostește, iar întâlnirile [care au loc] acolo sunt cu mult mai desfătătoare decât cele care se întâmplă în piețe și târguri.

Oamenii înșiși vor fi mai cinstiți, datorită preotului lor. Cum se face că auziți că Ierusalimul era cel mai cinstit în vremurile vechi, mai presus decât toate celelalte cetăți? De ce era astfel? Datorită religiei care era predominantă atunci.

De aceea, acolo unde Dumnezeu este slăvit, nu este niciun rău și, dimpotrivă, acolo unde nu este slăvit, nu este niciun lucru bun.

Va fi pace multă cu Dumnezeu și cu oamenii [, dacă veți avea Biserică aproape]. Vă rog numai să nu fiți nepăsători, ci numai să vă apucați de această treabă.

Căci cel care va deosebi pe cele cinstite de cele necinstite va fi ca gura lui Dumnezeu (cf. Ier. 15, 19). Cel care se învrednicește și răscumpără atât de multe suflete, nu numai că acum este [plin de har] și va fi până la venirea lui Hristos, dar ce cinste nu va culege acel om de la Dumnezeu [și în veșnicie]!

Înălțați-vă o garnizoană împotriva diavolului: căci aceasta este Biserica. De aici, ca din niște cartiere militare, întindeți-vă mâinile la muncă. Mai întâi lăsați oamenii să le întindă la rugăciune și apoi să plece la muncă. Astfel va fi putere a trupului, astfel ogorul va fi îmbelșugat, astfel răul va fi ținut departe.

Nu este cu putință a închipui în cuvinte desfătarea care se naște de aici, până când se va împlini [ridicarea Bisericii]. Nu vă uitați la aceasta, că nu aduce venituri, iar dacă nu o faceți în duhul acesta, mai bine nu o faceți deloc!

Dacă nu vă gândiți la câștiguri, atunci veți primi de aici mai mult decât din toată proprietatea [pe care o aveți]. Dar dacă nu simțiți astfel, mai bine lăsați-o baltă. Dacă nu considerați că această lucrare vă zidește pe voi mai mult decât oricare alt lucru.

Ce poate fi mai mare decât acest câștig, care este adunarea sufletelor în aria cerului? Vai vouă dacă nu știți cât de mult înseamnă să câștigați suflete! Ascultați ceea ce îi spune Hristos lui Petru: Paște oile Mele (In. 21, 15-17).

Dacă, văzând că oile unui împărat sau hergheliile de cai, neavând staul sau grajd, se expun pierzării, te-ai duce să ai grijă de ele și le-ai construi staul sau grajduri și, de asemenea, ai rândui un păstor sau îngrijitor de cai ca să se îngrijească de ele, ce nu ar face împăratul pentru tine, drept răsplată? Iar acum tu aduni turma lui Hristos și pui păstor peste ele și consideri că nu este mare dobândă cea pe care o câștigi?

Dar, dacă cineva, care jignește chiar și numai pe una [din aceste oi ale lui Hristos], va suferi o pedeapsă atât de mare, cum poate cel care salvează atât de multe să fie vreo- dată pedepsit?

Ce păcat va avea de aici înainte[3]? Căci, chiar dacă îl are, nu îl șterge aceasta[4]? Din pedeapsa cu care este amenințat cel care jignește, înțelegeți răsplătirea [dăruită] celui care salvează. Căci dacă nu era mântuirea chiar și a unui singur suflet o problemă de mare importanță, atunci a jigni nu L-ar fi mișcat pe Dumnezeu spre o așa de mare mânie.

Știind aceste lucruri, să ne îndreptăm numaidecât spre această lucrare duhovnicească. Și fiecare[5] să mă cheme [și] pe mine [să particip] și vom ajuta împreună, fiecare după puterile noastre.

Dacă ar fi trei stăpâni [de pământuri] uniți, să-și facă fiecare partea sa. Dacă nu este decât unul, îi va inspira și pe ceilalți, care sunt în vecinătate.

Numai fiți râvnitori pentru a face aceasta, vă rog, pentru ca în fiecare lucru plăcând lui Dumnezeu, să putem ajunge la veșnicele binecuvântări, prin harul și mila Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui și Sfântului Duh fie slava, stăpânirea și cinstea, acum și pururea și în veacul cel fără de sfârșit. Amin.

*

Omilia XIX

Și Îngerul Domnului a grăit către Filip, zicând: Scoală-te și mergi către sud/ miazăzi, spre calea care se pogoară de la Ierusalim spre Gaza, care este pustie. Iar el s-a ridicat și a plecat (8, 26-27).

Mi se pare mie că acesta (Filip) era unul dintre cei șapte [Diaconi]. Căci [dacă ar fi plecat] de la Ierusalim, nu ar fi mers către sud, ci către nord. Însă din Samaria era către sud.

Care este pustie: astfel încât să nu aibă nicio frică de vreun atac din partea evreilor. Iar el nu a întrebat: Pentru ce?, ci s-a ridicat și a plecat.

Și iată, zice, un bărbat din Etiopia, un famen, mare dregător al Candachiei, împărăteasa etiopienilor, care avea în grijă toată vistieria ei și care venise la Ierusalim ca să se închine, se întorcea și, stând în carul său, citea pe Profetul Isaia (8, 27-28).

Mari laude [i se cuvin] acestui om, fiindcă el, locuind în Etiopia și copleșit cu atât de multe treburi, nefiind o petrecere la care să meargă și trăind în acea cetate idolatră [a Etiopiei], a venit la Ierusalim ca să se închine. Mare este și râvna sa pentru studiu[6], încât chiar stând în carul său, citea.

Și, zice, Duhul a grăit către Filip: Apropie-te și te alătură acestui car! Iar Filip alergat acolo la el și l-a auzit pe el citind pe Profetul Isaia și i-a zis: Înțelegi ceea ce citești? Iar el a zis: Cum aș putea, dacă nu mă va povățui cineva? (8, 29-31).

Vedeți iarăși evlavia sa. Căci deși nu înțelegea, citea, și apoi, după ce citea, cerceta/ cugeta/ reflecta.

Și l-a rugat pe Filip ca să urce și să stea cu el. Locul din Scriptură pe care îl citea era acesta: «Ca o oaie spre junghiere S-a adus și ca un miel, fără de glas înaintea celui care îl tunde pe el, așa nu Și-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat. Și neamul Lui cine-l va spune? Căci s-a luat de pe pământ viața Lui». Iar famenul, răspunzând, a zis: Rogu-te, despre cine grăiește Profetul aceasta? Despre sine însuși sau despre altcineva? Atunci Filip și-a deschis gura sa și a început de la această Scriptură și i-a propovăduit lui pe Iisus (8, 32-35).

Înțelegeți cum toate sunt rânduite în mod providențial. Mai întâi [acela] citește și nu înțelege. Apoi citește chiar textul în care se vorbea despre Patimă și despre Înviere și despre dar[ul Duhului].

Și, mergând pe cale, au venit la o apă oarecare și famenul a zis: Iată apă. Ce mă oprește să fiu botezat? (8, 36).

Observați dorința plină de râvnă, remarcați cunoașterea exactă[7].

Și a poruncit carului să se oprească. Și s-au coborât amândoi în apă, Filip și cu famenul, și l-a botezat pe acesta. Și, când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip, încât famenul nu l-a mai văzut. Și s-a dus în calea sa, bucurându-se (8, 38-39).

Dar de ce l-a dus de acolo Duhul Domnului [pe Filip]? [Pentru că] astfel împrejurarea a fost arătată încă și mai minunată[8]. Căci chiar și atunci [după tâlcuirea Scripturii și Botez], famenul încă nu îl cunoștea pe el [cu adevărat, pe Apostolul Filip, adică]. De aceea s-a întâmplat aceasta, pentru ca apoi Filip să fie motiv de minunare pentru el[9]. Căci, zice, s-a dus în calea sa, bucurându-se.

Iar Filip s-a aflat în Azot. Și, mergând, binevestea în toate cetățile, până a venit în Chesaria (8, 40).

Acesta (Filip, de aceea) a fost unul dintre cei șapte, căci mai apoi, cu adevărat, este găsit în Chesaria.

De aceea, a fost un lucru bun și folositor acela că Duhul l-a dus de acolo pe Filip. Altfel famenul ar fi dorit să meargă cu el, iar Filip l-ar fi îndurerat neîmplinindu-i dorința, pentru că nu venise încă vremea.

Dar în același timp era o încredințare încurajatoare pentru aceia care, de asemenea, aveau să se impună în fața păgânilor.

Căci, într-adevăr, caracterul înalt al primilor credincioși a fost de ajuns pentru a-i mișca[10]. Dacă famenul ar fi rămas acolo, ce vină i se putea găsi?

[Însă încă nu îl cunoștea pe Filip:] căci de aceea zice: s-a dus în calea sa, bucurându-se. Căci dacă l-ar fi cunoscut [de la început, ca Apostol minunat al Domnului], nu ar mai fi fost [acum] atât de bucuros.


[1] Pentru nobilul/ boierul pe pământul căruia se află satul.

[2] Din construcția unei Biserici.

[3] Pe care Dumnezeu să nu îl șteargă cu milostivire, dacă se va ruga pentru aceasta.

[4] Fapte bună săvârșită.

[5] Dintre cei care se decid să îi urmeze apelul făcut la predică.

[6] Pentru cercetarea Scripturii.

[7] Înțelegerea cu mare acuitate a celor pe care tocmai i le propovăduise Sfântul Apostol Filip. Nu l-a pus să-i repete. Nu l-a întrebat de mai multe ori ca să se asigure că a înțeles bine. Pentru că inima aprinsă de dragostea lui Dumnezeu face mintea o oglindă în care se întipăresc exact învățăturile lui Dumnezeu, fără greșeală. După cum și inima rece face ca mintea să fie lâncezitoare și să nu dorească să cunoască dumnezeiasca teologie.

Astăzi auzim foarte des, pe mulți, zicând că nu e nevoie atât de cunoaștere, cât să ai inimă bună. Însă aceasta este o minciună, pentru că inima bună și fierbinte pentru Dumnezeu face mintea lihnită de foame pentru cunoașterea dumnezeiască, pentru ca, apoi, citind și studiind, să o facă să înțeleagă cu ușurință adevărul și lucrurile grele ale teologiei dumnezeiești.

Inima bună și simțitoare nu lasă niciodată mintea să zacă în nepăsare și în nelucrare. Și invers: dacă mintea nu se adâncește în studiu și cunoaștere, inima se răcește tot mai mult și devine nepăsătoare față de Dumnezeu, chiar dacă omul susține că el e credincios.

Dumnezeu nu cere cunoaștere multă de la cei care sunt cu adevărat săraci în posibilități materiale sau intelectuale, căci pe aceia îi păsuiește și îi judecă după lucrurile și împrejurările vieții lor.

Însă de la ceilalți Dumnezeu așteaptă interes și studiu cel puțin egal cu cel cheltuit pentru a termina școala și facultatea și pentru angajare. Studii care, în zilele noastre, înseamnă foarte mult. Însă lui Dumnezeu nu Îi este dăruită aceeași râvnă, măcar la aceeași manieră în care cineva depune efort pentru a-și lua o diplomă și a profesa/ a se angaja.

Și răspunsul multor creștini ai noștri e că ei sunt „smeriți” și de aceea nu studiază și n-au timp de multă cunoaștere, care e numai pentru „îngâmfați”. Însă tocmai „adânca smerenie” pretextată nu se prea vede deloc la ei.

[8] A fost pentru încredințarea famenului că Dumnezeu S-a milostivit și a făcut o minune pentru el, prin aducerea Apostolului alături de el, ca să-i tâlcuiască Scripturile.

[9] Adică, prin această uluitoare minune pentru famen, Dumnezeu i-a oferit un motiv puternic pentru ca acesta să reflecteze în continuare la lucrurile Domnului, să stăruiască cu și mai multă dragoste și înțelepciune, în lucrarea pe care el începuse să o facă de mai înainte, adică aceea a adâncirii cunoașterii lui Dumnezeu.

[10] Pe ceilalți, în fața cărora cei care au crezut mai întâi au devenit propovăduitori. Cu alte cuvinte, Sfântul Ioan sugerează că famenul s-a dus în calea sa și a devenit binevestitor al lui Hristos în țara sa. Un lucru care a fost mai folositor, în acel moment, decât dacă l-ar fi urmat pe Sfântul Apostol Filip.

Page 1 of 177

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén