Viețile Sfinților
(vol. 1)
Alcătuite de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a.
Tatăl său s-a lepădat de secta ipsistarionilor și s-a făcut ucenic sincer al harului, pe când mama sa era creștină și din părinți creștini[1]. Și ni se confirmă faptul că Sfânta Nonna l-a văzut în vis pe Sfântul Grigorie, înainte ca să îl nască, cât și numele pe care trebuia să îl poarte băiatul ei[2].
De aici a preluat autorul Vieții din Viețile Sfinților (ediția românească) acest amănunt, cât și pe cele despre copilăria Sfântului Grigorie[3]. Nu ni se vorbește despre studiile făcute acasă, ci despre plecarea lui în Chesarea[4]. De aici a plecat în Palestina, apoi în Alexandria Egiptului și a venit cu corabia la Atena[5].
Autorul alocă un mare fragment furtunii de pe mare și ne vorbește despre faptul că el „și-a sfâșiat hainele și i-a speriat pe toți călătorii cu țipetele și bocetele sale”[6], le-a vorbit tuturor despre minunile lui Dumnezeu și a făgăduit să se boteze, dacă va scăpa cu viață, și să își dăruie viața lui Dumnezeu[7]. Și când el a făgăduit acest lucru, „furtuna s-a potolit, uraganul s-a prefăcut într-o adiere lină, iar marea, până atunci furioasă, părea c-a adormit”[8].
La Grigorie Presbiterul găsim, mai întâi, amănuntul că părinții lui s-au rugat pentru el, pentru că au fost înștiințați în vis de primejdia abătută asupra fiului lor. Și, tot în vis, au văzut că fiul lor a biruit un demon[9]. După aceea avem vedenia tânărului [neanias/ adolescens][10], care a văzut-o pe Sfânta Nonna „pășind pe mare”, și care „a luat corabia și a dus-o la uscat”[11]. Dar aici ni se vorbește și despre consecințele comunitare ale potolirii minunate a furtunii. Pentru că cei din corabie, care erau necredincioși, au crezut cu toții în dreapta credință a Bisericii, datorită acestei minuni[12].
La Atena, Sfântul Grigorie Teologul se întâlnește cu Sfântul Vasile cel Mare[13]. Și în prietenia lor duhovnicească ei au trăit în înfrânare și în curăție[14], prețuind dreptatea și sărăcia[15] și căutând întotdeauna înțelepciunea[16].
Amândoi au învățat metrica, poetica și istoria. Cunoșteau retorica, exprimarea frumoasă, dar nu practicau minciuna. Știau filosofie morală, medicină și dialectică. Cunoștințele lor nu erau ale unor studenți, ci ale unor profesori extraordinari. Cunoșteau muzica veche, dar nu și pe cea de teatru[17], cunoșteau calculul aritmetic, geometria și astronomia[18].
Iar când Vasile s-a întors acasă, Grigorie „a fost reținut mai mult cu sila de studenții din Atena, care nu l-au lăsat să plece, ci-l sileau să-i învețe, rugându-l cu multă stăruință să primească catedra de sofist”[19]. În latină: sophisticam cathedram[20]. În greacă: ton sofisticon tronon[21]. Și acesta e un alt amănunt de noutate, pentru că până acum aflaserăm doar faptul că el l-a așteptat pe Sfântul Chesarios la Constantinopol pentru ca să își termine studiile, apoi s-au întors acasă.
Însă după ce a mai stat un timp la Constantinopol, Sfântul Grigorie Teologul s-a întors acasă la vârsta de 30 de ani[22].
Când s-a întors acasă a primit Botezul[23].
A început să ducă viață monahală și, adesea, L-a văzut pe Domnul în vedeniile visului[24]. E hirotonit cu sila de către tatăl său, merge în Pontos, la Sfântul Vasile[25], moare Sfântul Chesarios și el se întoarce acasă la rugămințile tatălui său[26].
Însă Sfântul Chesarios, fratele său, fusese „îngrijitor al tezaurelor și administrator al bunurilor publice”[27] ale imperiului. Și pentru că nu avea copii, toată averea, după lege, trebuia să îi revină tatălui său. Dar pentru că tatăl Sfântului Grigorie avea pe atunci 90 de ani, toată administrația averii fratelui său i-a revenit lui[28].
Totodată începe și prigoana arienilor împotriva ortodocșilor[29]. Și arienii reușesc să îl convingă pe tatăl Sfântului Grigorie să fie de partea lor[30]. „Dar monahii din acea provincie, neputând suporta această trecere în tabăra ereticilor, s-au rupt de la împărtășirea cu episcopul lor, ba încă au atras de partea lor și o mare parte din popor, care a trecut fățiș și de bună credință de partea monahilor”[31].
În atare situație, Sfântul Grigorie Teologul s-a umplut de rugăciune și de priveghere pentru pacea Bisericii și a început să îl roage stăruitor pe tatăl său ca să mărturisească adevărul. Și prin predicile sale despre pace, el reușește să unească din nou Biserica din Nazianz[32].
În continuare, Grigorie Presbiterul ne vorbește despre poezia Sfântului Grigorie, spunându-ne că „a-nceput să alcătuiască el însuși versuri epice sau iambice și elegiace, trimetrice sau și alte forme și măsuri de versuri, obișnuite în tragedie sau în comedie, cultivând toate stilurile, încât mai că n-a rămas nicio formă literară, care să nu se găsească în cărțile sale”[36].
Sfântul Grigorie s-a adresat cetățenilor din Chesarea Cappadociei pentru ca să îl aleagă Arhiepiscop pe Sfântul Vasile cel Mare și aceia l-au ascultat[37]. Dar apare scindarea eparhiei la Tiana[38]. Pentru a rezolva această situație, Sfântul Vasile și Sfântul Grigorie de Nazianz îl hirotonesc cu forța pe Sfântul Grigorie Teologul ca Episcop de Sasima[39]. Însă Sfântul Grigorie „se spunea că n-a oficiat nicio liturghie, nici hirotonie și nici vreo altă slujbă arhierească la Sasima, ci îndată ce a primit hirotonia s-a și hotărât să se retragă”[40].
Cine însă spune acest lucru? Pentru că am văzut că există și varianta că s-a dus la Sasima dar nu a fost primit acolo.
La rugămințile tatălui său, Sfântul Grigorie primește să fie Episcop de Nazianz, pentru ca să fie toiagul pe care tatăl său să-și sprijine bătrânețile[41]. Iar autorul subliniază faptul că Sfântul Grigorie Teologul a fost un administrator exemplar al Bisericii din Nazianz[42].
După moartea ambilor părinți[43], Sfântul Grigorie se retrage în Seleucia, apoi îl ajută pe Sfântul Vasile cu azilurile pentru cei săraci[44]. Și autorul afirmă că nu ortodocșii din Constantinopol l-au chemat pe Grigorie, ci Grigorie a fost trimis de Dumnezeu să-i ajute pe ortodocșii din capitala imperială[45]. Însă și Sfântul Vasile, marele luceafăr [tu megalu fostiros], l-a îndemnat în acest sens[46], iar Grigorie s-a aliat „cu mulți alți episcopi și credincioși fruntași din capitala imperiului”[47].
Sfântul Grigorie a plecat în capitală ca un om sărac, dar plin de Duhul[48]. Și aici a fost primit de rude de sânge (nu ni se spune care erau acestea), dar și de rude duhovnicești și a găsit o singură Biserică ortodoxă în capitală[49]: Biserica Sfânta Anastasia[50]. „Pe care, probabil, ereticii o disprețuiau din cauză că era foarte mică, după cum afirmă cei bătrâni, care au cunoscut-o”[51]. Și din această afirmație eu trag concluzia că Grigorie Presbiterul a trăit aproape de vremea Sfântului Grigorie, la câțiva zeci de ani după el. Pentru că bătrânii care cunoscuseră Biserica, o cunoscuseră în mod direct.
Însă Grigorie Presbiterul ne spune că Biserica aceasta exista, că era foarte mică și nu a fost o casă transformată în Biserică, așa cum am înțeles dintr-o sursă anterioară.
Când apare și erezia lui Apollinarie, iar Sfântul Grigorie luptă de acum și cu arienii și cu apollinariștii[52], apollinariștii au ațâțat poporul în mod mincinos și l-au lovit cu pietre pe Sfântul Grigorie. Dar Dumnezeu l-a apărat. E dus la tribunalul consular în mod nedrept[53], dar judecătorul l-a eliberat[54].
Sfântul Grigorie primește scrisoarea lui Petros al II-lea al Alexandriei[55], prin care l-a întărit ca Patriarh al Constantinopolului[56]. Ni se confirmă și episodul cu Maximos, cel de neam egiptean[57], care „era mai mult câine decât cinic [chion mallon i chinicos]”[58]. Câine: prin răutatea lui față de Sfântul Grigorie.
Maxim a fost hirotonit în mod necanonic în casa unui cântăreț din flaut [horavlu/ choraulae][59]. Ni se confirmă, totodată, și discursul Sfântului Grigorie prin care el a calmat mulțimea enervată de gestul lui Maxim. Și în care Sfântul Grigorie le-a spus, în esență, că el l-a primit pe Maxim fără să știe adâncul inimii lui. Pentru că numai Dumnezeu știe adâncul inimii noastre[60].
Grigorie Presbiterul ne vorbește în Viața sa despre faptul că Sfântul Grigorie și-a dorit retragerea de pe tronul patriarhal înainte de începerea Sinodului al II-lea Ecumenic[61]. Și atunci, un glas din mulțime a spus: „Părinte, împreună cu tine ne părăsește Treimea [O, Pater, sinecvallis seaftu tin Triada]!”[62].
Iar la auzul acestor cuvinte, Sfântul Grigorie „și-a înăbușit dorința de plecare și le-a făgăduit că va mai rămâne, până când ceata de episcopi, care era așteptată [pentru Sinodul al II-lea Ecumenic], va alege un episcop vrednic”[63] pentru Constantinopol.
Din perspectiva acestei informații, reiese că Sfântul Grigorie a participat la Sinodul al II-lea Ecumenic știind foarte bine că va părăsi scaunul patriarhal.
Grigorie Presbiterul îl numește pe Sfântul Grigorie „omul lui Dumnezeu”[64], cel care pe unii îi atrăgea prin „dulceața vorbirii”, pe alții prin „claritatea învățăturii sale”, pe alții prin hărnicia și răbdarea sa, pe alții prin „viața sa simplă și temperamentul său de filosof”, pe alții prin teama de hotărârea lui[65]. Însă Sfântul Grigorie Teologul, atunci când vorbea cu oamenii, „ținea seama de puterea de înțelegere a fiecăruia”[66].
Și acesta este un lucru capital în munca de povățuire a oamenilor. Pentru că oamenii nu pot primi și gândi teologia Bisericii decât pe măsura lor. Iar cel care îi învață, trebuie să îi învețe ținând cont de puterea lor de înțelegere și de acceptare a voii lui Dumnezeu.
Asta nu înseamnă că diaconul, preotul sau ierarhul care predică în Biserică nu trebuie să predice anumite dogme ale credinței pentru că sunt prea grele pentru audiența sa. Ci că el trebuie să le explice pe măsura lor de înțelegere. Ținând cont de vârsta, de pregătirea lor intelectuală și teologică, de viața lor interioară.
Însă de ce a dorit Sfântul Grigorie să plece de la Constantinopol, dacă era sprijinit de împărat și de credincioșii capitalei? Hirotonia necanonică a lui Maxim a fost motivul sau altul, pur personal?
Grigorie Presbiterul, mai departe, ne vorbește despre modul cum Sfântul Grigorie învăța, sfătuia, mustra și ocăra spre îndreptare[67]. Pe lângă alte multe virtuți, Sfântul Grigorie Teologul a avut și darul profeției[68]. Și pentru ca să ne convingă de acest lucru, autorul citează din predica sa de rămas-bun ținută în fața celor 150 de Episcopi sinodali de la Sinodul al II-lea Ecumenic. Unde Sfântul Grigorie a mărturisit că are darul profetic și a profetizat faptul că Biserica se va extinde[69].
Narațiunea lui Grigorie Presbiterul nu este liniară și produce confuzie. El se întoarce în trecut și vorbește despre întronizarea Sfântului Grigorie, deși ar fi trebuit să se refere la acest lucru înainte de a vorbi despre Maxim și despre dorința lui de a-și părăsi scaunul. Nu înțeleg de ce Grigorie Presbiterul nu a fost coerent în prezentarea evenimentelor și de ce nu ne prezintă adevăratele motive ale plecării Sfântului Grigorie de la Constantinopol.
Vorbind despre ziua întronizării Sfântului Grigorie ca Patriarh al Constantinopolului, autorul ne spune că a participat și împăratul la eveniment și că, după o cântare a Bisericii, soarele a apărut dintre nori. Apoi poporul a cerul împăratului să îl întronizeze pe noul Patriarh, dar Sfântul Grigorie n-a dorit acest lucru, ci l-a pus pe un altul să vorbească în locul lui și să spună: „Fiilor, acum este cel mai potrivit timp să aducem mulțumire pentru binefacerea pe care ne-a dăruit-o Sfânta Treime. Cât despre întronare [întronizare], rămâne să vorbim altădată!”. Cuvinte care au liniștit poporul și pe împărat l-a uimit marea modestie a Sfântului Grigorie[70]. Însă Sfântul Grigorie va fi întronizat de Părinții sinodali veniți la Sinodul al II-lea Ecumenic[71].
Despre Sfântul Împărat Teodosie cel Mare, autorul spune că îl cinstea pe Sfântul Grigorie, deși „împăratul era lipsit de învățătură, [dar] era om plin de pietate [evlavie] și blând, mai mult decât foștii împărați”[72]. Numai că Sfântul Grigorie „nu se prea ducea pe la palat, pentru că băgase de seamă că oamenii din suita împăratului sunt…avari și primesc bine pe cei ce le dau daruri, pe când pe cei de felul lui îi disprețuiesc. În schimb, își petrecea tot timpul în rugăciuni, în vegheri sau predicând; apoi îngrijindu-se de bolnavi și vizitându-i”[73].
Și Sfântul Grigorie, deși a avut pe mână averea Bisericii, n-a luat nici măcar o drahmă din ea[74].
Numai că munca încordată, oboseala multă și bătrânețea l-au îmbolnăvit[75]. Acum vine la el tânărul care a vrut să-l omoare și el îl iartă, sfătuindu-l să se lepede de erezie[76]. În timpul Sinodului, după predica sa, majoritatea sinodalilor a vrut un alt Patriarh al Constantinopolului[77]. După ce a fost contestată alegerea sa de ultimii Episcopi veniți, cu învoirea împăratului, el pleacă din Constantinopol[78].
Însă nici n-a apucat să plece Sfântul Grigorie, că Sinodul l-a și ales în locul său pe Nectarie din Tarsul Ciliciei[79]. Sfântul Grigorie se retrage la Arianz…însă Grigorie Presbiterul spune că el a locuit la Constantinopol timp de 12 ani[80], în vreme ce Părintele McGuckin vorbește de nici 3 ani.
Sfântul Grigorie scrie împotriva apollinariștilor și le contestă hirotoniile[81]. Iar Grigorie Presbiterul vorbește despre adormirea Sfântului Grigorie dar nu ne oferă niciun an[82]. Însă a scris aici viața lui pe scurt și cu bună intenție[83].
Slujba Sfântului Grigorie Teologul o găsim în Mineiul pe luna ianuarie, în ziua a 25-a. Voi diortosi aici ediția BOR 1926[84], p. 379-401.
„Întru această lună,
în 25 de zile,
[facem pomenirea] Celui între Sfinți, a Părintelui nostru Grigorie, Arhiepiscopul Constantinopolului, Cuvântătorul de Dumnezeu.
La Vecernia Mică punem stihirile pe 4, glasul al 4-lea. Podobie: Ca pe un viteaz…
Cu gura [ta] cea de Dumnezeu grăitoare, de Dumnezeu cuvântătorule Grigorie, și cu limba ta cea cuvântătoare de Dumnezeu, [L]-ai arătat pe Cel lăudat în Treime, pe Dumnezeu[l] Cel deoființă, pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, și ai uscat nebunia elinilor și minciuna, propovăduind adevărul, cu cuvintele tale cele grăitoare de Dumnezeu.
Și vederea ta a fost cinstită și chipul tău smerit, Sfințite Grigorie. Pentru aceasta te cinstim cu cântări de bucurie și zicem: Bucură-te, stea înțelegătoare, care luminezi marginile [lumii] cu strălucirea înțeleptelor tale cuvinte! Bucură-te, trâmbița care propovăduiești lumii poruncile lui Iisus.
Organul cel mult glăsuitor, alăuta cea bine alcătuită, fluierul și vioara cea dulce răsunătoare, pe Ierarhul cel prea înalt și marele învățător al Bisericii lui Hristos, să-L lăudăm, cântând: Bucură-te, adâncul dumnezeiescului har! Bucură-te, înălțimea cereștilor înțelegeri, Părinte al Părinților, Grigorie!
Cu praștia dumnezeieștilor tale cuvinte, de Dumnezeu insuflate, cu putere preaslăvită ai împrăștiat ca pe un lup pe Arie și departe l-ai gonit de la turma lui Hristos, Păstorule [cel] prea-bun, păzind oile tale întru pășunea Treimii, pentru aceasta pe tine te cinstim, Păstorule al Păstorilor, Grigorie.
Slavă…, glasul al 6-lea:
Pe mai marele Păstorilor și cinstea Patriarhilor, pe tăinuitorul văzătorilor de Dumnezeu și mintea cea prea înaltă a cugetării la Hristos, adunându-ne, o, cugetătorilor de Dumnezeu, să-l lăudăm cu duhovnicești laude, zicând: Bucură-te, izvorule al cuvântării, râul[e al] înțelepciunii și curgere a dumnezeieștii cunoștințe! Bucură-te, stea prea luminoasă, că lumea toată [o] luminezi cu dogmele tale! Bucură-te, cel ce ești mare apărător al bunei credințe și al relei credințe preaslăvit gonitor! Ci, o, prea înțelepte, de Dumnezeu cuvântătorule, Grigorie, nu înceta rugându-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce săvârșesc pururea, cu credință și cu dragoste, pomenirea ta cea plăcută lui Dumnezeu și cinstită.
Și acum…, a Născătoarei:
Născătoare de Dumnezeu, tu ești vița cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieții, ție ne rugăm: Roagă-te, Stăpână, [împreună] cu Ierarhul Grigorie, să se miluiască sufletele noastre!
La stihoavnă. Stihirile, glasul al 2-lea. Podobie: Casa Eufratului…
Veniți iubitorilor de dumnezeiască înțelepciune, pe dumnezeiescul cuvântător de Dumnezeu să-l lăudăm, strigând: Bucură-te, înțelepte Grigorie!
Stih: Gura mea va grăi înțelepciune și cugetul inimii mele pricepere.
Gura cea sfințită, limba cea de Dumnezeu grăitoare și dumnezeiasca minte a înțeleptului Grigorie, toți să o lăudăm, de Dumnezeu înțelepților.
Stih: Auziți acestea toate neamurile, ascultați toți cei ce locuiți în lume.
Casă de taină, a dumnezeieștilor sale cuvinte, a gătit tuturor marele Grigorie, [de aceea] veniți credincioșilor să ne ospătăm.
Slavă…
Întru cinstita Treime, în Tatăl, Cuvântul și Duhul, dumnezeiescul cuvântător de Dumnezeu a crede a învățat, într-un Dumnezeu nedespărțit[85].
Și acum…, a Născătoarei:
Întru tine Maica lui Dumnezeu și întru dumnezeiescul tău Fiu, marele cuvântător de Dumnezeu a crede a învățat, Marie, Maică Fecioară.
Troparul, glasul 1:
Fluierul cel păstoresc al cuvântării tale de Dumnezeu a biruit trâmbițele ritorilor, că ție celui ce ai cercat adâncurile Duhului și frumusețile vorbei ți s-au adăugat. Deci roagă pe Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre!
Slavă…Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, a Învierii: Gavriil zicând ție, Fecioară…
*
La Vecernia Mare. După obișnuitul psalm, cântăm Fericit bărbatul…Slavă…, pe glas întâi.
La Doamne, strigat-am…stihirile [se pun] pe 8, [fiind cântate pe] glasul întâi. Podobia: Prea lăudaților Mucenici…
Părinte Grigorie, buzele tale nu au fost acoperite [de] mormânt, [de] solitorul uitării; că[ci] te-ai arătat gură a dumnezeieștii cuvântări [și] dogmele bunei credințe și acum le grăiești lumii. Pentru aceasta roagă-te, ca [Domnul] să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă. ([cântată] de două ori)
Părinte Grigorie, te-ai ferit înțelepțește de trup, de cel [care este] vrăjmaș și înșelător, și în căruța bunătăților cea cu patru cai mergătoare la cer te-ai suit și ai zburat la frumusețea cea nespusă. De care săturându-te, te rogi acum să se dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.
Părinte Grigorie, lui Dumnezeu și oamenilor ai fost credincios mijlocitor cu harul [Lui] și acum, cu rugăciunile tale cele cu bună îndrăzneală, fă-ne nouă bun milostiv pe Hristos Domnul. [Și] nu înceta a-L ruga pe Hristos Domnul, Cuvioase Sfinte [Ὅσιε][86], [ca] să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.
Alte stihiri, [pe] glasul al 2-lea. Podobie: Cu ce cununi de laudă…
Veniți cu sfințite cântări să lăudăm pe grăitorul de Dumnezeu, pe ochiul cel priveghetor al harului și gura cea prea înțeleaptă a Duhului, pe luminătorul lumii cel strălucit și [pe] marele glăsuitor al Bisericii. Lauda Ortodoxiei cea prea luminată, curgerea cuvântării de Dumnezeu, râul dumnezeieștilor dogme cel pururea curgător, izvorul cel ce izvorăște apele dumnezeieștii dulceți. ([cântată] de două ori)
Astăzi, cu dragoste duhovnicească să[-l] lăudăm pe Ierarhul, pe cel întocmai la obicei cu Apostolii, [pe] apărătorul bunei credințe, [pe] izvorârea grăirii de Dumnezeu, [pe] râul învățăturii cel prea dulce, [pe] întărirea cuvintelor celor înalt-grăitoare, [pe] buzele tunătoare cele din cer, [pe] limba cea suflătoare cu foc, [pe] vistieria înțelepciunii, pe propovăduitorul Cuvântului, [pe] podoaba credincioșilor.
După datorie, cu cântări, toți să[-l] lăudăm pe cuvântătorul de Dumnezeu, pe păzitorul turmei lui Hristos și [pe] vânătorul lupilor [eretici], [pe] cel prea înțelept, pe smulgătorul neghinelor celor străine, pe semănătorul dreptelor dogme, pe cel prea minunat, pe izgonitorul ereticilor cel prea tare, care a înmulțit cu adevărat, cu dumnezeiască priveghere, talanții lui Hristos, precum se cuvenea, și lumea a luminat[-o] cu dumnezeieștile străluciri ale învățăturilor [sale].
Slavă…, [pe] glasul al 8-lea:
Limba ta cea deșteaptă trează spre învățătură, glăsuind în urechile inimilor, ridică sufletele leneșilor și prin cuvintele cele de Dumnezeu grăitoare, se face scară, care suie la cer pe cei de pe pământ. Pentru aceasta, Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorule, nu înceta rugându-te lui Hristos Dumnezeu, [ca] să mântuiască din nevoi sufletele noastre.
Și acum…, a Născătoarei:
Împăratul cerurilor, pentru iubirea [Sa] de oameni, pe pământ S-a arătat și cu oamenii a petrecut. Că din Fecioară curată trup luând și dintr-însa ieșind cu luare, unul este Fiul, îndoit în firi dar nu și în fețe persoane. Pentru aceasta, pe El Îl propovăduim Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, [căci astfel Îl] mărturisim pe Hristos, [pe] Dumnezeul nostru. Pe care roagă-L, Maică nenuntită, să se miluiască sufletele noastre!
Vohod. Lumină lină. Prochimenul zilei și paremiile:
De la Pilde citire
([începând de la] cap. 1, vers. 8):
Pomenirea Dreptului cu laude și binecuvântarea Domnului pe capul lui. Fericit este omul, care a aflat înțelepciunea, și muritorul care știe priceperea. Că mai bună este neguțătorirea acesteia decât vistieria aurului și a argintului. Și mai scumpă este decât pietrele cele de mult preț și tot ce este scump nu este vrednic de ea.
Pentru că lungimea zilelor și anii vieții sunt în dreapta ei și în stânga ei bogăție și slavă. Că din gura ei iese dreptatea, legea și mila pe limba ei le poartă. Deci ascultați-mă pe mine, o, fiilor, că lucruri de cinste vreau să zic. Și fericit este omul care căile mele le va păzi. Că ieșirile mele sunt ieșiri de viață și se pregătește voie de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi și pun înainte glasul meu, fiilor omenești.
Că eu înțelepciunea am tocmit, sfatul și știința și gândul eu l[e]-am chemat. Al meu este sfatul și întărirea, a mea este priceperea și a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine îi iubesc și cei ce mă caută vor afla har. Înțelegeți dar cei fără de răutate chibzuiala și cei neînvățați lipiți-vă inima [de ea]. Ascultați-mă pe mine iarăși, că lucruri de cinste vreau să zic. Și voi scoate din buzele mele cele drepte, că[ci] grumazul meu se va învăța adevărului și urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Că dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimic nu este întru ele strâmb, nici răzvrătit.
Toate sunt drepte celor ce înțeleg și netede celor ce află cunoștința. Că[ci] vă învăț pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră și să vă umpleți de Duh.
De la Înțelepciunea lui Solomon citire
([începând de la] cap. 10, vers. 32):
Gura dreptului izvorăște înțelepciune și buzele oamenilor înțelepți știu darul cel bun. Gura înțelepților se învață înțelepciune[a] și dreptatea [îi] mântuiește pe ei din moarte. Sfârșindu-se omul drept, nu-i piere nădejdea, că[ci] fiul drept se naște întru viață. Și întru bunătățile sale va culege roada dreptății.
Lumina drepților este de-a pururea și de la Domnul vor afla dar și slavă. Limba înțelepților știe cele bune și în inima lor odihnește înțelepciunea. Domnul iubește inimile cele cuvioase și toți cei fără prihană în cale sunt primiți Lui. Înțelepciunea Domnului luminează fața celui priceput, că[ci ea] sosește vine la cei ce o doresc mai înainte de a o cunoaște pe ea. Cel ce mânecă pornește spre ea nu va osteni și cel ce priveghează pentru ea va fi degrab[ă] fără de grijă. Că[ci] pe cei vrednici [de] ea, singură ea însăși umblă împrejur căutându-i și în cărări se arată lor cu bună priință bunăvoință, [căci] pe înțelepciune niciodată nu o biruiește răutatea. Pentru aceasta am fost și iubitor [al] frumuseții ei și am iubit-o și am căutat-o pe ea din tinerețile mele. Și am căutat-o [ca] să [mi-]o aduc mie mireasă. Ca pe Stăpânul tuturor am iubit-o, că[ci] este învățătoare întru ascuns de știința lui Dumnezeu și aflătoare cunoscătoare de lucrurile Lui.
Ostenințele Ostenelile ei sunt bunătățile și învață acea curăție și minte și dreptate și bărbăție, decât care fără de care nimic nu este mai de trebuință în viața oamenilor. Și de poftește dorește cineva multă știință, [ea le] știe [pe] cele trecute și [pe] cele ce vor să fie le semuește le aseamănă, știe tălmăcirea cuvintelor și dezlegările vorbelor celor ascunse, semne și minune știe mai înainte și întâmplările vremilor vremurilor și ale anilor, și tuturor [le] este [un] sfetnic bun.
Că nemurire este în ea și slavă întru împărtășirea cuvintelor ei. Pentru aceasta am făcut vorbă rugăciune către Domnul și m-am rugat Lui și am zis din toată inima mea: Dumnezeule al părinților și Domnul milei, Cel ce ai făcut toate cu Cuvântul Tău și cu Înțelepciunea Ta ai tocmit pe om ca să stăpânească făpturile cele făcute de Tine și să îndrepteze lumea întru cuviință și dreptate, dă-mi înțelepciunea care șade pe scaunele Tale și nu mă despărți pe mine de slugile Tale, că eu sunt robul Tău și fiul slujnicii Tale.
Trimite-o pe ea din ceruri, din locașul Tău cel sfânt și de la scaunul slavei Tale, ca fiind cu mine să mă învețe ce place e plăcut înaintea Ta. Și să mă îndrepteze spre cunoștință și să mă păzească întru slava sa. Că gândurile celor muritori sunt toate cu temere și cu greșeală cugetele lor.
De la Înțelepciunea lui Solomon citire
([începând de la] cap. 4, vers. 7):
De va ajunge dreptul să se sfârșească, întru odihnă va fi. Că nu sunt cinstite bătrânețile cele de mulți ani [și] nici cele ce se numără cu numărul anilor. Și căruntețile sunt înțelepciunea oamenilor și vârsta bătrânețelor [este] viața nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, [El] l-a iubit; și viețuind între păcătoși, [el] s-a mutat [de aici]. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui sau înșelăciunea să înșele sufletul lui.
Că râvna răutății întunecă cele bune și neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârșindu-se peste puțin [timp de la nașterea lui], a plinit ani îndelungați. Că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe el din mijlocul răutății. Și popoarele văzând și necunoscând, n-au pus în gând una ca asta. Că har și milă este întru cuvioșii Lui și cercetare întru aleșii Lui.
La Litie. Stihirile [se cântă] pe glasul întâi. A lui Anatolie[87]:
Cu dumnezeiești fapte, după lege, curățindu-ți trupul împreună cu sufletul, hotarele cuvântării de Dumnezeu ai străbătut, dumnezeieștile taine învățându-te de Dumnezeu arătătorule, Grigorie. Și în norul cel neapus intrând, așezare de lege ai luat, cea de Dumnezeu însemnată, care înseamnă vestește pe Treimea cea deoființă. Căreia închinându-ne prin tine, cântând zicem: Unime, ceea ce ești cunoscută în Treime, miluiește-ne pe noi!
Cu cuvântul lui Dumnezeu deschizându-ți gura ta, ai tras Duhul înțelepciunii, și umplându-te de har, ai tunat dumnezeieștile învățături, de trei ori fericite Grigorie, și cu Puterile [cele] îngerești împreunându-te, Lumina cea întreită și nedespărțită ai propovăduit. Pentru aceasta, luminându-ne cu ale tale cuvinte, Grigorie, ne închinăm Treimii celei cunoscute într-o dumnezeire, spre mântuirea sufletelor noastre.
Cu limba ta cea de foc de Dumnezeu grăitorule, Grigorie, ai ars limbile ereticilor cele vătămătoare, cele luptătoare împotriva lui Dumnezeu, că[ci] dumnezeiască gură te-ai arătat, care [împreună] cu Duhul a grăit măririle lui Dumnezeu. Și cu scrisorile [tale] ai însemnat ai vestit ființa cea întocmai puternică a Treimii celei nevăzute și cu lumina cea întreit strălucitoare, luminând lumea cea pământească, te rogi neîncetat pentru sufletele noastre.
Slavă…, [pe] glasul întâi: Cu dumnezeiești fapte, după lege, curățindu-ți trupul împreună cu sufletul…
Stihira cea dintâi…Și acum…, a Născătoarei:
Pentru rugăciunile tuturor Sfinților, Doamne, și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă și ne miluiește pe noi ca un îndurat.
La Stihoavnă. Stihirile, [pe] glasul al 5-lea. Podobie: Bucură-te, cămară…
Bucură-te, izvorul dumnezeieștii cuvântări și locașul privirii la cele prea înalte. Că adâncul cel de sus, Părinte, cu binecuvântat gând cercându-l, tuturor l-ai arătat, [arătând] întreit-luminătoare a fi amestecarea luminii unită întru unirea dumnezeirii și întreită întru cinstitele ipostasuri. Și cu curăția vieții și cu strălucirea cuvintelor, ai învățat a cinstit pe Preasfânta Treime, de Dumnezeu insuflate. De la care Căreia roagă-te ca să trimită sufletelor noastre mare milă.
Stih: Gura mea va grăi înțelepciune și cugetul inimii mele pricepere.
Cu raza cuvântării de Dumnezeu, ai stricat noaptea cea întunecată a eresurilor, că[ci] la Izvorul luminilor ajungând, cu gând de Dumnezeu cinstitor și de Dumnezeu înțelepțit, de Dumnezeu cuvântătorule, te-ai împărtășit [de] razele cele ce se trimit de acolo. Că făcându-ți mintea ta strălucită ca o oglindă, ai luat lumina Dumnezeirii cea întreită și nedespărțită, Părinte prea luminat[e], și raza ai încăput cuprins, cea unită din destul [cu tine]. Pe Care roag-O acum să dea sufletelor noastre mare milă.
Stih: Gura dreptului va deprinde înțelepciunea și limba lui va grăi judecata.
Bucură-te, râul lui Dumnezeu, cel pururea plin de apele harului, care veselești toată cetatea Împăratului Hristos cu dumnezeiești cuvinte și învățături. Izvorule al desfătării, noianul [adâncul] cel nedeșertat, păzitorule cel adevărat și după lege al dogmelor, apărătorule cel prea cald al Treimii, organul Duhului, minte deșteaptă trează, limbă bine glăsuitoare, care ai tâlcuit adâncul Scripturilor, pe Hristos acum roagă-L să dea sufletelor noastre mare milă.
Slavă…, [pe] glasul al 8-lea:
Cu limba ta arătând inimilor credincioșilor, Grigorie, rodurile bunei credințe pururea înflorite, ai crescut în ele pentru Dumnezeu și le-ai împodobit cu curăția gândurilor, tăind din rădăcină eresurile cele spinoase. Pentru aceasta primind laudele noastre, dumnezeiască alăută, ochiul cel priveghetor, păstorule al păstorilor, vânătorule al lupilor celor înțelegători, roagă-te cu dinadinsul Cuvântului pentru sufletele noastre.
Și acum…, a Născătoarei:
Fecioară, ceea ce nu știi de mire, care pe Dumnezeu l-ai zămislit cu trup [în mod] negrăit, Maica Dumnezeului Celui prea înalt, primește rugăciunile robilor tăi, ceea ce ești cu totul fără prihană, dăruind tuturor curățire de păcate. Primind acum rugăciunile noastre, roagă-te să ne mântuim noi toți.
La binecuvântarea pâinilor [de la Litie]: troparul Sfântului, pe glasul întâi: Fluierul cel păstoresc…(de două ori). Pe care îl găsim la Vecernia Mică. Și acum…, a Născătoarei: Născătoare de Dumnezeu…(odată). [După care se face] citirea cuvântului.
[1] Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântări teologice, trad. din lb. gr. de Pr. Gh. Tilea și Nicolae Barbu, precedate de Viața Sf. Grigorie Teologul, alcătuită de preotul Grigorie (sec. VIII), trad. de N. Donos, ed. cit., p. 9 [voi cita această sursă, de aici încolo, ca: Viața, ed. rom.]/ PG 35, col. 245.
[2] Ibidem/ Ibidem. [3] Ibidem/ Ibidem. [4] Ibidem/ Ibidem. [5] Idem, p. 10/ Ibidem. [6] Viața, ed. rom., p. 10. [7] Ibidem/ PG 35, col. 249. [8] Viața, ed. rom., p. 11. [9] Ibidem. [10] PG 35, col. 249-250. [11] Viața, ed. rom., p. 11. [12] Viața, ed. rom., p. 11/ PG 35, col. 251.
[13] Ibidem/ PG 35, col. 252. [14] Idem, p. 12/ PG 35, col. 253. [15] Idem, p. 13/ PG 35, col. 253-254. [16] Ibidem/ PG 35, col. 256. [17] Ibidem/ Ibidem. [18] Idem, p. 14/ Ibidem. [19] Viața, ed. rom., p. 14. [20] PG 35, col. 258. [21] PG 35, col. 257.
[22] Viața, ed. rom., p. 14/ PG 35, col. 257-258. [23] Ibidem/ PG 35, col. 257. [24] Idem, p. 15/ PG 35, col. 257-258. [25] Ibidem/ PG 35, col. 260. [26] Idem, p. 16/ Ibidem. [27] Viața, ed. rom., p. 16. [28] Ibidem. [29] Viața, ed. rom., p. 17/ PG 35, col. 261. [30] Ibidem/ Ibidem.
[31] Viața, ed. rom., p. 17. [32] Idem, p. 17-18. [33] Viața, ed. rom., p. 18/ PG 35, col. 263-264. [34] PG 35, col. 263-264. [35] Viața, ed. rom., p. 18. [36] Idem, p. 19. [37] Viața, ed. rom., p. 21/ PG 35, col. 268. [38] Ibidem/ Ibidem. [39] Ibidem/ PG 35, col. 269. [40] Viața, ed. rom., p. 22.
[41] Viața, ed. rom., p. 22/ PG 35, col. 272. [42] Idem, p. 23/ Ibidem. [43] Ibidem/ PG 35, col. 273. [44] Idem, p. 24/ Ibidem. [45] Idem, p. 25/ PG 35, col. 276. [46] Ibidem/ Ibidem. [47] Viața, ed. rom., p. 25. [48] Viața, ed. rom., p. 25/ PG 35, col. 276. [49] Ibidem/ Ibidem. [50] Idem, p. 26/ Ibidem. [51] Viața, ed. rom., p. 26.
[52] Viața, ed. rom., p. 27/ PG 35, col. 277. [53] Ibidem/ Ibidem. [54] Ibidem/ PG 35, col. 279-280.
[55] A se vedea: http://orthodoxwiki.org/Peter_II_of_Alexandria.
[56] Viața, ed. rom., p. 28/ PG 35, col. 280. [57] Ibidem/ Ibidem. [58] Ibidem/ Ibidem. [59] PG 35, col. 281-282. [60] Viața, ed. rom., p. 30/ PG 35, col. 284. [61] Idem, p. 31/ PG 35, col. 285. [62] PG 35, col. 285. [63] Viața, ed. rom., p. 31.
[64] Viața, ed. rom., p. 32/ PG 35, col. 285. [65] Viața, ed. rom., p. 32-33. [66] Viața, ed. rom., p. 33. [67] Viața, ed. rom., p. 33/ PG 35, col. 288. [68] Ibidem/ Ibidem. [69] Idem, p. 34/ PG 35, col. 289. [70] Viața, ed. rom., p. 36/ PG 35, col. 292-293. [71] Ibidem/ PG 35, col. 293. [72] Viața, ed. rom., p. 36. [73] Idem, p. 36-37. [74] Viața, ed. rom., p. 37/ PG 35, col. 293. [75] Viața, ed. rom., p. 37/ PG 35, col. 293.
[76] Idem, p. 38/ PG 35, col. 296. [77] Idem, p. 40/ PG 35, col. 297. [78] Idem, p. 40-41/ PG 35, col. 299-301. [79] Idem, p. 42/ PG 35, col. 301. [80] Ibidem/Ibidem. [81] Idem, p. 42-43/ PG 35, col. 301-304. [82] Idem, p. 43/ PG 35, col. 304. [83] Ibidem/ Ibidem.
[84] Mineiul lunei lui ianuarie, tipărit în zilele prea înălțatului nostru Rege, Ferdinand I, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române fiind ÎPS Dr. Miron Cristea, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ed. a III-a, Ed. Tipografia bisericească din Sf. Monastire Cernica, 1926, 500 p.
[85] La nivelul persoanelor dumnezeiești, pentru că una este ființa Lor.
[86] Cf. http://glt.xyz/texts/Jan/25.uni.htm.
[87] E vorba de Sfântul Sfințit Mucenic Anatolios al Constantinopolului, pomenit pe 3 iulie și care a adormit în anul 458. A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/17/sxsaintinfo.aspx.
†