Psalmul al 68-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată (v. 1-52)

O, Dumnezeule Sfinte, Tu mă scoate
din puhoi de ape și tumult de gloate
ce-mi îneacă sufletul, și din gloduri
cu pâcle adânci, fără poduri!

Căci sunt înconjurat de adâncuri,
de mă trage viforul la smârcuri.
Strigând mi-a venit amețeală,
mi-a amorțit limba-n osteneală.

Ochii mi s-au stricat de-așteptare,
dorind, Doamne, să văd slava Ta mare.
Iar vrăjmașii mei se-arată furtună,
fără număr, cu ceată nebună.

Perii capului meu covârșiră,
asupra mea când stau de se-nșiră.
Fără vina mea mă deteră platnic,
dar Tu, Doamne, știi că nu sunt pradnic.

Iar greșelile-mi știi că-s grămadă,
căci către Tine nu vin cu tăgadă.
Pentru-aceea mă rog, Doamne Sfinte,
ca și la mine să iei aminte,

să nu ducă Drepții rușine
și necinste-n ceva pentru mine!
Că eu pentru Tine duc ocară
și mustrarea ce-mi vine din țară,

cu răceala ce-mi iese pe față,
cât de mine le e fraților greață.
Cei ce-s cu mine născuți dintr-o maică
vor de dânșii străin să mă facă.

Că eu, Doamne, în sfânta Ta casă
primesc de la ei pizmă și mustrare deasă.
Și când postește sărmanul meu suflet
duc ocară pentru ce nu-mi este-n cuget.

Iar când mă-mbrac în sac și-n lăcrimare,
le sunt de batjocură pentru sărbătoare.
Cei ce beau la cârciumi, mă cântă
și pe la porți mă iau în râs spre ispită.

Însă eu către Tine cu rugă
mă-ntorc, Doamne, că sunt a Ta slugă,
și-mi încerc vremea să-mi aflu-ndemână,
de la Tine să iau milă plină.

Și să mă asculți, Doamne, cu adevărat,
să nu mă lași să fiu zdruncinat,
nici să lași să mă afunde tina,
ci să ridici de la mine vina!

Și să scap de cei cu limbă semeață
și de genuni adânci, line-n față.
Viforul apei să nu mă tragă,
să nu mă-nghită genunea cea largă,

nici smârcul buza să nu-și deschidă,
să mă soarbă și să mă înghită!
Ci să-mi asculți, Doamne,-n greutate,
că Ți-este mila cu bunătate!

Psalmul al 67-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Domnul să Se scoale, să fugă-n neștire
toți vrăjmașii noștri și să se răsfire,
să fugă departe de sfânta Lui față
cine nu-L iubește și se uită cu greață!

Fumul și funinginea fața să le ardă,
și ca de foc ceara, răstopiți să cadă,
iară toți vrăjmașii, de-a Lui față sfântă,
așa să se piardă și să cadă-n osândă!

Iar pe cei ce sunt Drepți, Domnul să îi facă
să aibă tot binele, viața să le placă
și cu bucurie să se îndulcească,
nimic din lume să nu îi mâhnească!

Cântați cum se cade Domnului pe nume
și să-I faceți cale când vine în lume,
de-are să se suie peste apus și noapte
cu sfântul Lui nume și cu bunătate.

Bucurați-vă de sfânta Lui față,
iar pe vrăjmașii Lui să-i cuprindă greață!
Săracilor Domnul le este Părinte,
văduvelor este Judecător dinainte.

Din locul cel sfânt unde locuiește,
pretutindeni în lume El stăpânește
și pe toți îi crește și le face casa,
cu sfat de la Dânsul se vor așeza.

Domnul liberează pe cei din închisoare,
iar cei îndărătnici vor fi-n strâmtorare,
îi va pune movile, ca și în pustie,
să șadă morminte, pentru lăcomie,

ca-n vremea aceea când Tu, Doamne Sfinte,
Te milostiviseși, de luai aminte
la poporul Tău, și-i erai povață
prin pustietate, de umbla ca-n verdeață.

Tremura pământul de lumina-Ți mare
și se-aprindea cerul de vărsa sudoare.
Muntele Sina fumega cu pară,
de sfânta Ta față, și strălucea-n țară.

Că Tu, Doamne Sfinte,-Ți dăduseși cuvântul
atunci, cu Israil, să stea cât pământul,
să-Ți fie moștenire, și Tu i-ai dat ploaie
în vreme secetoasă, de vărsa puhoaie.

Câmpiile să-nverzească, s-aibă vita hrană,
și săracii să nu flămânzească peste iarnă.
De-a Ta bunătate s-aibă belșug mare,
poruncile Tale să le strige tare.

Să prindă toți veste de a Ta izbândă,
când va sta-mpăratul să-mpartă dobândă,
Cel Iubit, pe steaguri[1], cu multă frumusețe,
va-mpărți la cete plata cu blândețe.

Și tu, oaste sfântă, nu vei fi ca-nainte,
să te culci afară lângă jar fierbinte[2],
ci vei dormi-n casă, de te vei desfăta-te
în sân de porumbiță, într-aripi argintate.

Întru cele din spate, aur cu lumină verde
îți va scânteia raze, cât nici nu poți crede.
Îți va aduna împărații, Cel din cer, cu slavă,
de vei acoperi munții fără de zăbavă.

Ca-n Selmon când cade omătul de-albește,
așa țara cu tine se-mbracă și crește.
Muntele cel mare, unde-a coborât Domnul,
munte cu grăsime, de-l știe tot omul,

muntele Vasanul, muntele de lapte,
ce-are împrejuru-i alte măguri-nalte.
Toți munții aceștia vor râvni Sionul,
muntele cel mic, unde va sta Domnul.

Și-a ales într-însul loc să-Și pună cortul,
că-n noi va petrece Dumnezeu cu totul.
Când va veni Domnul să facă cercetare[3],
vei vedea atuncea ce de oaste mare,

vei vedea căruța[4] unde șade Domnul,
de n-are putere să privească omul.
Mii și legiuni și sute nescrise,
ce le are Domnul, și oști ce-s ne-nvinse.

Și-ncotro purcede, unde I-e cuvântul,
are călărime[5] repede ca vântul.
Și Domnul, dintre ei, până departe luminează,
de nu pot vrăjmașii a căuta să-L vadă.

Ai văzut Sina când ardea cu pară,
când stăteai la distanță, de-l vedeai de-afară.
Căci te îngrozeai de urletele multe
și de glas de bucium ce se vedea-n munte.

Nu vei păți ca atunci, să te îngrozească:
acum vine Domnul să te miluiască,
să Te ia cu Sine din alean, din robie,
să te suie-n țară, să-ți dea împărăție.

Prin puțin lucru, ce ți-au luat Domnul,
îți va da bogăție, de va râvni tot omul.
Te va-mbia-n casă și te va așeza
în sălaș de odihnă, de te vei desfăta.

Binecuvântat fii, Dumnezeule Sfinte,
zi de zi să-Ți crească slava, ca-nainte!
Că-n războiul nostru stăm fără de teamă:
zarva năvălirilor[6] nu o luăm în seamă,

ci luăm putere cu a Ta izbândă,
de primim și mai mare dobândă.
Căci Tu, Doamne Sfinte, lesne ne vei scoate,
cu a Ta vârtute, de pe prag de moarte.

Iar pe cei vrăjmași îi vei lovi în frunte,
de vor sta ca snopii capete căzute.
Vârf de păr din vină nu li se va ierta,
ci cu vârf măsura osândei le vor da.

N-or putea să scape nici în vârf de munte,
căci din Vasan Domnul îi va prăvăli iute
și-i va-neca-n mare, de-i vor vedea fundul,
să le zacă-n amestec oasele cu prundul.

Vei înota-n sânge, ca și mai înainte,
pe care-l lingeau câinii, de vei ține minte.
Când îți mergea Domnul la război în frunte,
pline de răni stârvuri zăceau doborâte.

Ieșea atunci tot omul, de-oriunde să privească
pe împăratul nostru, la război cum lucrează.
Când se-ntorcea acasă, îi mergeau înainte
boierii și curtea, în șiraguri tocmite[7],

prin cântări de cete de jocuri de fete,
cărora le dăruia-mpăratul daruri bogate.
Din cetele toate, din mari popoare,
venea către Domnul binecuvântare,

și din toată vița cea israilească:
să cânte pe Domnul și să-L proslăvească.
Mic e Veniamin și puțin cu ceata,
dar la război e iute și ager cu spada.

Boierii Iudei, ce mergeau în frunte,
Zabulon, Neftalim, cei cu steaguri multe,
și cu toți boierii, când ieșeau la oaste,
împungeau vrăjmașii cu sulița-n coaste.

Mergeau fără frică și fără de greață,
căci Tu, Doamne Sfinte, le erai povață.
Poruncește deci, cu puterea-Ți sfântă,
să se-ntărească spre noi mila Ta multă,

pe care ai făcut-o, Doamne, și veste să-Ți iasă,
peste Ierusalim, din sfânta Ta casă!
Daruri împărații Ție să-Ți aducă,
frica Ta s-o aibă și fiara din luncă!

Taurii cu coarne să se-nfricoșeze
și vacile grase să nu mai cuteze
să se mai ridice să ne împresoare!
Cei strecurați c-argintul să-i calce-n picioare!

Iar Tu, Doamne Sfinte, pe păgâni ce vor sfadă
să-i răsfiri departe și să-i dai în pradă!
Ție, dintru Egipt, rugători bătrâni să-Ți vină,
Etiopia s-apuce-nainte, să-Ți întindă mână,

și toți împărații care sunt în lume
să vină să cânte sfântului Tău nume!
Și că-Ți cânte, Doamne, când vei fi-n suișuri
mai presus de ceruri, peste răsărituri,

să Ți se-audă glasul și să-Ți arăți cuvântul,
să tremure lumea și cu tot pământul!
Să Îți trimiți slava, Doamne, cu credință,
să-Ți cânte creștinii cu multă cuviință!

Când, de peste nori, Doamne, Te vei ivi,
minunat cu Sfinții Te vei pogorî
în Creștinătate. Și să ne dai putere multă,
Domnul lui Israil, cu mila Ta cea sfântă!

Că Ție Ți se cade binecuvântare,
pentru-a Ta Împărăție, cu îndestulare!


[1] Mod de organizare a oștirii în vremurile medievale.

[2] Nu veți mai dormi în frig, sub cerul liber, aprinzând focuri pentru a vă încălzi.

[3] La Judecata Sa.

[4] Cel ce stă în căruță de heruvimi și în car de serafimi.

[5] Cetele îngerești.

[6] Demonice.

[7] Sfântul Dosoftei actualizează psalmii pentru contemporanii săi, descriind ceremonialul medieval.

Psalmul al 66-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Doamne, îndură-Te și ne binecuvintează-n viață,
de-Ți străluminează peste noi sfânta față,
și ne miluiește ca să-Ți cunoaștem pașii
pe pământ, unde-i merge să ne-nfrângi vrăjmașii.

Să-Ți mărturisească popoare și gloate
izbânda ce-ai făcut, și limbile toate!
Neamurile s-aibă voie bună,
căci întru Cel Drept judeci pe toți împreună!

Și limbilor toate le vei deschide cale,
pe pământ, să țină poruncile Tale.

Mulțimile toate să-Ți mărturisească,
Ție, Doamne Sfinte, și să-ți mulțumească
de belșug de roade ce și-au dat pământul,
căci ne-ai urat bine, Doamne, cu cuvântul!

Spor și fericire ne-ai dat întru plinire,
iar limbilor toate s-aibă teamă de Tine.

Psalmul al 65-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Strigați lui Dumnezeu, toți din țară,
cântați să se-audă pân-afară
numele Lui cel sfânt, și-I dați slavă,
dați-I cinste fără de zăbavă!

Ziceți către Domnul: „Cât sunt de înalte
lucrurile Tale, înfricoșătoare și minunate!
Când ieși cu mulțime de putere,
vrăjmașii Tăi, toți, stau în tăcere.

Iar pământul Ție tot se-nchină,
cu cântare și cu față lină
și se roagă sfântului Tău nume
ce-i vestit în cinste peste tot în lume”.

Veniți de vedeți, cui i se pare,
cât e Domnul de strașnic, de tare,
că-ntrece toți oamenii cu sfatul
și marea o-ntoarce cu uscatul!

Și prin văi Își trece oastea lesne,
de le-ajunge apa pe la glezne,
și de Dânsul toți au bucurie,
că-Și domnește vecii cu tărie.

Și ochii Lui privesc peste gloate,
de văd lumea și limbile toate.
Pentru-aceea, toți să se păzească,
și greșiții să nu se mândrească!

Iar voi, neamurile, degrabă
lui Dumnezeu să-I aduceți slavă
și să-I strigați lauda peste mulțime,
să-i răsune slava-n omenime!

Căci El mi-a pus sufletul în viață
și piciorul mi-a ferit de ceață.

Când ne cercetai, Doamne, în sac de pocăință,
de ne-ardeai ca argintul, întru umilință,
ne prindeai picioarele în lațuri
și în brațe ne puneai necazuri.
Căci ne-ai suit păgânii în ceafă,
care ne fac rău și ne cer leafă.

Dar Tu, Doamne, lesne ne vei trece
prin pară de foc, prin apă rece
și către odihnă ne vei duce,
la repaos și la sălaș dulce.

Pentru-aceea-Ți voi intra în casă,
Cu făgăduință și cu jertfă grasă.
Făgăduințele ce Ți-am jurat
vor rămâne fără scăpătat.

Cu gura mea, ce-am promis la nevoie,
îți voi aduce cu drag și cu voie:
jertfe de ardere cu măduvă grasă
și tămâie, cu miori de-acasă
și cu tauri, iezi Îți voi aduce,
vin și pâine, unt și cu grâu dulce.

Strângeți-vă, s-ascultați, tot omul,
căci vă spun s-aveți teamă de Domnul,
despre cât bine mi-a făcut și-mi face
și-mi ferește sufletul cu pace.

Către El de-am strigat, ducând greutate,
mi-a ușurat povara din spate.
De sub limbă i-am înălțat cuvântul
și s-a auzit în tot pământul.

Căci eu, de-am iubit vreo nedreptate,
Domnul să-mi fie de rugă departe!
Pentru-aceasta, Dumnezeu m-ascultă
și mă scoate din grija cea multă.

Binecuvântat să fii, Doamne Sfinte,
căci nu-mi lepezi sărmane cuvinte,
nici nu-Ți oprești mila de la mine!
Lăudat să fii, cum Ți se cuvine!

Psalmul al 64-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Ție se cuvine, Doamne Sfinte,
lauda-n Sion să Ți se cânte
și Ție făgăduință se va da,
în Ierusalim, în sfântă casa Ta.

Ascultă a mea rugă și strigare
când ne vei strânge-n adunare!
Atunci de pârâși fărădelege
și de păgânătăți ne vei șterge.

Ferice de viața aleasă
a celor luați în sfânta-Ți casă,
în curțile cele desfătate,
să se-ndulcească-n bunătate,
de Biserica Ta cea curată,
ce stă cu minune, neavând pată.

Ne rugăm și noi, Dumnezeu[le] Sfinte,
să ne-asculți la ceas de rugăminte,
că Sfinția Ta ești așezare
pe uscat tuturor și pe mare.

Tu sprijini munții în vârtute,
când tulburi marea cu vânt iute.
De valuri, de urlet se-ntristează
toți păgânii și se-nfricoșează.
Și de semnele ce le văd îi ia teamă,
pe cei de departe, fără seamăn.

Dimineața, când ieși, Tu dai rază,
și prin Tine cina se-nfrumusețează.
De Tine pământul este adăpat
și de belșug lumea s-a bucurat.

Căci pârâul Tău, Doamne, se varsă,
de sațiu gătind tuturor masă.
Brazdele pământului le-mbată,
să rodească seceră bogată,
în ploi bune, vesele, să crească,
roadele să se-nmulțească.

Anul cu cunună îl sfințește
și cu tot binele îl îndulcește!
Câmpiile de grăsime să se umple
și pustia grasă să se afle!
În frumusețe, dealurile-nalte
bucurie le va-ncinge să salte.

S-au înveșmântat oile, miorii[1],
și se vor veseli secerătorii
de văile care vor undui grâne.
Și toți vor cânta sătui de pâine.


[1] Berbecii.

Psalmul al 63-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Dumnezeu[le] Sfinte, Tu auzi-mi glasul,
ce mă rog Ție întru tot ceasul,
și de la vrăjmași îmi ridică
sărmanul meu suflet, să fiu fără frică!

Și să mă aperi de ceata strâmbă
ce se înghesuie să mă străpungă,
că le e tăioasă limba ca spada,
cu venin iute le e arcul gata.

Fără de veste, cu lancea plină,
vor să săgete pe cel fără vină,
neavând de Tine, Doamne, sfială,
vor să-l lovească toți, dând năvală.

Și-au întărit cuvântul de sfadă,
să-ntindă lațuri, să pună nadă,
zicând că n-are cine să-i vadă,
cearcă-n tot ceasul ce să le cadă.

Dar ei și-or pierde toată priceperea
căutând altora să le vadă pierderea.
Ci, pentru-aceea, Dumnezeu[le] Sfinte,
la ce fac viclenii să iei aminte!

Ridică-Te, să le sperii ceata,
să le slăbească în arc săgeata!
Putere să n-aibă să păgubească,
ca și săgeata copilărească!

Limbile-ntr-înșii să ostenească,
lumea de dânșii să se ferească!
Și să se teamă-așadar tot omul,
să pomenească ce-a făcut Domnul!

Și ce lucrează, toți să-nțeleagă,
să aibă Dreptul inimă-ntreagă!
Și tuturor Drepților le va fi-ntru slăvire,
având pe Domnul ca sprijinire.

Psalmul al 62-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Dumnezeul meu, Dumnezeu[le] Sfinte,
Ți-am adus dimineața rugăciune-nainte.
Căci după Tine e-nsetat și Te laudă
bietul meu suflet, vrând să Te vadă.

De multe ori ce Te dorește,
trupul, sărmanul, mi se sleiește,
ca-n pustii dese și-nsecetate,
fără de apă și necălcate.

De m-aș vedea în sfântă casa Ta,
sărmanul meu suflet s-ar desfăta
privind de-aproape sfânta Ta slavă.
O, de Te-aș vedea fără zăbavă!

Căci mi-e mai bună-n toată dulceața
mila Ta, Doamne, chiar decât viața.
Deci pentru-aceea Te voi lăuda,
cu buze de bucurie, cu gura mea.

Îți voi ura bine, și-ntr-a mea viață
să văd de-aproape sfânta Ta față
și cu mâini întinse să stau la rugă
întru sfântul Tău nume, că-s a Ta slugă!

Atunci, Doamne, se va sătura
bietul meu suflet din masa Ta.
Buzele mele Te vor lăuda
cu bucurie, de-a pururea!

Căci mie inima mi se stârnește
și-n vremea nopții, de Te gândește.
Și către rugă, de dimineață,
gândesc la Tine, că-mi ești povață.

Căci mă acoperi sub aripi sfinte,
ținându-mi umbră-n vreme fierbinte.
Sărmanul meu suflet lipit se ține,
peste tot ceasul, Doamne, de Tine.

N-a putea nimeni să mă despartă
de a Ta dreaptă, care mă poartă,
iar pe cei care îmi doresc răul,
fără de veste să-i soarbă hăul!

Stârvuri să zacă, sub armă de-aramă,
să nu mai fie de nicio seamă!
Parte să fie vulpilor în noapte,
iar ziua păsărilor, după dreptate!

Iar împăratul gând împreună
cu Domnul să aibă, și voie bună!
Și cel ce s-a jurat întru Domnul,
laudă s-aibă de la tot omul!

Și să-și astupe pizmașii gura,
să se oprească vrajba și ura!