Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [22]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

3. Maniheul nu poate să înțeleagă aceste lucruri. De aceea el consideră întunericul și lumina doi zei. Și așază întunericul vrăjmaș înaintea luminii lui Hristos.

Dar noi, făcând tâlcuirile mistice care au fost arătate mai sus, nu distrugem înțelesul literal. Iată! Cunoaștem că un întuneric sensibil/ perceptibil era așezat peste adâncul sensibil [al apelor] și că suflarea lui Dumnezeu se purta peste apa cea văzută. Aceasta era fie o suflare de aer, care este în mod obișnuit numită „vânt” de către oameni, fie era Sfântul Duh, care mai înainte a prezis și a arătat harul Sfântului Botez. Cu adevărat, era nevoie de ambele: curenții de aer ca să sufle în cruce peste apele Botezului, și Sfântul Duh ca să le sfințească.

Poate că din această cauză apa și Duhul au fost numite după întuneric. Adică: luminarea Botezului vine după păcat. Dumnezeu a dat apelor pe Duhul ca unei fântâni baptismale/ cristelnițe și imediat după aceea a poruncit: „Să fie lumina[1] luminării! „Și a fost lumina” luminării.

4. În afară de Botez, aici, printre primele lucruri, învățăm de asemenea despre taina Treimii. [Căci] spune: „Și a zis Dumnezeu”[2]. Tatăl, desigur. Apoi: „Să fie lumina!”. Adică: Să apară Hristos pe pământ. Iar Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este Cel care Se purta deasupra apelor.

Odată cu această taină, aflăm despre modul de viețuire care este plăcut lui Dumnezeu. Mai întâi a fost dat Botezul, și apoi – ca un fel de pecete – credința în el. Zice: „Să fie lumina!”. Sau: Să înceapă o viață plăcută lui Dumnezeu, luminând „înaintea oamenilor” ca o lumină[3] – după cum spune Hristos. Și văzând acest mod de viețuire, Dumnezeu a încuviințat-o. Căci „a văzut Dumnezeu lumina” vieții și El a zis „că [este] bună”[4]. A încuviințat-o deoarece El Se bucură întru această lumină. Căci bucuria [aceasta] se ivește chiar și numai „pentru un păcătos pocăindu-se”[5].

5. Acum, în fine, creația a fost luminată prin credință și prin felul bun de viețuire. Întunericul păcatului și al necredinței, care exista mai înainte, a fost alungat din ea prin Botez. De aceea, îndată autorul arată următoarele: „și a despărțit Dumnezeu între lumină și între întuneric”[6].

Această minunată despărțire a luminii de întuneric peste apa adâncului a fost profețită, de asemenea, de cele două păsări trimise din arca lui Noe[7]. Și se poate vedea și aici că întunericul a fost mai întâi. A fost mai întâi corbul care a zburat peste ape. Dar acest corb întunecat, Satanas, a fost înecat și nimicit; sau a rătăcit într-un loc cu adevărat întunecat și trupesc al păcatului. (Căci Cuvântul nu este de înțeles pentru toți.) Apoi Duhul lui Dumnezeu, Porumbița, Se purta în zbor peste apă. Dar încă nu a aflat odihnă picioarelor Sale[8], pentru ca să Se sălășluiască în om[9], sau să zidească cuib[10] și să umble în el [în om][11].

În fine, toate vârfurile munților erau neacoperite[12], ceea ce a arătat goliciunea cea fără de rușine a păcatului între neamuri și mulțimea mare de răutate a lor și împietrirea inimii lor, întărită puternic în nebunie. De aceea, Duhul lui Dumnezeu, Porumbița, încă, Se purta deasupra apelor[13].


[1] Fac. 1, 3.

[2] Ibidem.

[3] Mt. 5, 16.

[4] Fac. 1, 4.

[5] Lc. 15, 7.

[6] Fac. 1, 4.

[7] Fac. 8, 6-13. A se vedea traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: https://www.teologiepentruazi.ro/2022/03/10/facerea-cap-8-cf-lxx/.

[8] Cf. Fac. 8, 9.

[9] Cf. Iez. 37, 27; In. 1, 14.

[10] Cf. Rom. 8, 11; II Tim. 1, 14.

[11] Cf. Lev. 26, 12; II Cor. 6, 16.

[12] Cf. Fac. 8, 11.

[13] Cf. Fac. 1, 2.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [21]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

XI. 1. Dumnezeiasca Scriptură numește adesea nu numai puterile împotrivitoare, ci și neamurile păgâne ca ape sau adâncuri/ abisuri, peste care zace întunericul răutății. Din această cauză, trebuie să aducem la lumină mărturiile profetice despre acest lucru. David, spre exemplu, zice: „Adânc pe adânc cheamă”[1]. Într-adevăr, adâncul – mulțimea neamurilor care erau odinioară în întuneric[2] – acum îndeamnă poporul evreu să Îl cunoască pe Dumnezeu.

Căci unii au cugetat că cele două nume pentru cele două ape înseamnă două feluri de neamuri. Poporul neamurilor păgâne, peste care a fost întunericul, sunt adâncul/ abisul. Poporul neamului evreiesc, peste care S-a purtat Duhul dumnezeieștilor Scripturi, dar nu a rămas [peste el], sunt apa[3].

Despre aceste două ape s-a spus, de asemenea: „Și în ziua aceea va ieși apă vie din Ierusalim: jumătatea ei întru marea cea dintâi și jumătatea ei întru marea cea de apoi”[4]. Asemenea, Profetul Amvacum zice: „Și ai pus întru mare caii Tăi, [ei] tulburând apă multă”[5]. Vrea să spună că Sfinții Îngeri și Apostolii sunt „caii” lui Hristos. De aceea, la intrarea acestor cai, „s-au înspăimântat și s-au tulburat abisurile, mulțimea sunetului apelor”[6].

Iar versetul: „Lăudați-L pe Domnul din pământ, balaurii și toate abisurile!”[7] este cântat despre neamurile păgâne. „Balaurii” sunt conducătorii lor sălbatici de mai înainte.

2. Așadar, deoarece există astfel de mărturii, nu ar trebui să fii în îndoială când zice: „și întunericul [era] deasupra abisului”[8], înainte de lumină. Vorbește despre adunarea neamurilor păgâne, care odinioară era în întuneric. Era întunericul ateismului/ necredinței, întunericul violenței, întunericul superstiției, întunericul idolatriei și al tuturor celorlalte păcate, înainte de venirea și de arătarea adevăratei Lumini, Hristos[9].

Deci numai pentru acest motiv, Scriptura așază întunericul înaintea luminii: pentru că mai înainte eram rătăcitori, iar apoi am urmat Lumina. De aceea, mai întâi a fost Legea cea întunecată, și apoi Vestea cea Bună. Și tot de aceea, întâi a fost seară și apoi ziuă[10].

Și de aceea a fost menit ca [lumea] să înceapă de duminică seara, căci am trecut de la întunericul morții la lumina Învierii[11]. Dacă lucrurile nu stau așa, atunci a fost nepotrivit și nelalocul lui ca Dumnezeu să numească întunericul înaintea luminii și îndată, la început, să fi făcut creația Sa întunecată.


[1] Ps. 41, 8.

[2] Cf. Is. 8, 23 – 9, 1;  Mt. 4, 15-16.

[3] Cf. Fac. 1, 2.

[4] Zah. 14, 8. A se vedea: Cartea Sfântului Profet Zaharias, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2019, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/08/31/cartea-sfantului-profet-zaharias/.

[5] Amv. 3, 15. A se vedea Cartea Sfântului Profet Amvacum, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2015, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/10/21/cartea-sfantului-profet-amvacum/.

[6] Ps. 76, 17.

[7] Ps. 148, 7.

[8] Fac. 1, 2.

[9] Cf. In. 1, 9; I In. 2, 8,

[10] Cf. Fac. 1, 5.

[11] Cf. In. 5, 24; I In. 3, 14.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [20]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

4. Dacă tremuri, iubite cititorule, pentru cele spuse, Pavlos te va elibera de frica ta. El zice următoarele despre înălțarea lui Hristos de pe pământ: acum S-a înălțat pentru a fi văzut de începătorii și stăpâniri, prin Biserică[1]. De aceea, când Hristos S-a înălțat, a uimit Puterile de sus, din Ceruri. Și ele, după ce au fost înștiințate de către cei care urcau împreună cu Stăpânul de pe pământ[2], s-au minunat. Au întrebat: Cine este Împăratul slavei?[3]. [Și au strigat:] Priviți minunile uimitoare și minunățiile pe care le-a dăruit Dumnezeu firii umane, întru care a locuit!

Dumnezeu, pe care Îngerii nu Îl văzuseră mai înainte, le-a fost arătat lor de către oameni. Ce minune de neînțeles! Ei Îl lăudau cu imne pe Dumnezeul lor, dar nu Îl văzuseră pe Cel pe care Îl lăudau. Tronurile/ Scaunele Îl țineau pe Dumnezeu, dar ei nu Îl vedeau pe Cel pe care Îl purtau[4]. Iar Îngerii cei cu câte șase aripi și cu mulți ochi Îl slăveau și Îl lăudau pe El fără nicio clipă de tăcere[5], și cu toate acestea nu au văzut pe Cel pe care Îl cinsteau. De aceea, îngenunchind, au tânjit, au însetat, s-au rugat și au cerut îndelung ca să Îl vadă pe Cel nevăzut, sau să Îl zărească măcar ca într-o oglindă neclară[6] sau măcar să arunce o privire și să Îl vadă pe Cel pe care Îl iubeau și Îl cântau! Dar nu au putut. Ființa dumnezeiască era neapropiată și neînțeleasă.

5. Dacă tu, omule, nu crezi ceea ce îți spun, atunci ascultă-l pe Petros, care zice că oamenilor li s-au dat daruri[7] către care Îngerii tânjesc/ doresc să privească[8]. Dar nu au putut, pentru că lumea omenească era nevăzută atunci. Era nefăcută/ neterminată, jos în adâncul întunericului păcatului[9]. De aceea, și cerul era încețoșat, iar tăria era neîmpodobită în ziua întâi și în a doua. Apoi, în a treia zi, lumea și-a înălțat capul, s-a ridicat, în vârstă de trei zile, și s-a înălțat din Iad. Ca [sculată] din moarte, a renăscut/ a înviat. A zărit lumina. Eliberată de apele cele rele și de întuneric, a început să respire. Și ceea ce era mai înainte neroditor, acum a făcut roade[10].

Apoi, în fine, după pământ, și cerul a fost orânduit și luminat. A fost împodobit cu soarele, cu luna, cu stelele, [acestea simbolizând împodobirea de după Înviere și Înălțare,] cu Hristos, cu Biserica și cu Sfinții. Duhurile cerești L-au primit pe El, luminând pururea, pe când Se înălța în trup. Și ele s-au bucurat împreună cu Biserica[11], au strălucit împreună cu Sfinții. De aceea, cu înfocare și tărie, Oștirile de sus apără, iubesc, ajută și se roagă pentru neamul omenesc. Prin noi, ele au fost cinstite cu vedere[a lui Dumnezeu întrupat]. Prin ele însele, nu aveau mijloacele necesare.

De aceea, pentru a arăta toate acestea, pământul a fost împodobit mai înaintea cerului, la facerea lumii/ a universului.


[1] Cf. Ef. 3, 10.

[2] Cred că vorbește despre cei înviați cu trupul, despre care s-a spus că: „mormintele s-au deschis și multe trupuri ale Sfinților, care erau adormiți, s-au sculat/ au înviat. Și au ieșit din morminte după învierea Lui, și au intrat întru cetatea sfântă și s-au arătat multora” (Mt. 27, 52-53). Despre care Sfinții Părinți au spus (cred că Sfântul Ioannis Hrisostomos, dacă îmi amintesc bine) că aceștia nu au mai murit, ci, când S-a înălțat Domnul, s-au înălțat și ei împreună cu El la cer.

[3] Ps. 23, 8, 10.

[4] Cf. Iez. 1, 25-26; 10, 1.

[5] Cf. Is. 6, 2-3; Iez. 10, 12; Apoc. 4: 6, 8.

[6] Cf. I Cor. 13, 12.

[7] Cf. Ef. 4, 8.

[8] I Petr. 1, 12.

[9] Cf. Fac. 1, 2.

[10] Cf. Fac. 1, 9-12.

[11] Cf. Is. 44, 23; 49, 13; Apoc. 12, 12; 18, 20.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [19]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

3. Despre nașterea de [care am zis] mai sus, nici măcar Îngerii înșiși nu cunosc. Ei arată cu claritate aceasta, prin ceea ce le este propriu și prin simbol, [adică] acoperindu-și fața și capul. Ei își acoperă fețele cu două aripi și picioarele cu [alte] două [aripi][1], sugerând simbolic gândurile lor:

Chiar dacă suntem minți, nu știm nimic cu claritate despre cele două nașteri[2]. Cele două aripi ca un văl/ cortină reprezintă aceasta. Nici nu vă putem spune nimic despre ele vouă, oamenilor. Picioarele noastre ar fi [simbolizează] trecerea cugetărilor de la noi la voi, spre a vi le împărtăși, vouă, oamenilor, care ați fost așezați ultimii și după noi.

Zburăm doar cu două aripi[3]. Dar prin zborul nostru arătăm că suntem iscoditori, în așteptare și pururea străduindu-ne și căutând să cunoaștem ceva despre cele două nașteri. Prin căutările noastre, ca prin niște aripi, suntem pururea purtați mai departe, dar încă nu am găsit odihnă din întrariparea noastră. Odihna vine din descoperirea a ceea ce este căutat, și aceasta este ca un cuib pentru zborul minții ce cutreieră în căutarea sa. Știm despre cele două nașteri ale Cuvântului, dar nu le înțelegem deloc. Și din această cauză zburăm veșnic.

Într-adevăr, cunoaștem felul în care toate făpturile vii au venit întru ființă: toate cele din aer și cele de pe pământ. Vulturul și leul și taurul sunt imagini [simboluri] ale cunoașterii noastre despre aceste lucruri. Înțelegem nu numai acestea, dar și pe cel care este cel mai cinstit dintre creaturile vii: omul. De aceea, purtăm asupra noastră tiparul feței sale[4]. Dar nicăieri nu există o fire care să fi venit întru ființă – și cu siguranță nici a noastră – și care să poată să-L cunoască și să vorbească despre Dumnezeu[5].

Dumnezeu Tatăl a ascuns de noi nașterea de jos [a Fiului, pe pământ], după trup. Cu adevărat, a fost taina care din veșnicie a fost ascunsă de toți[6]. El v-a îngăduit mai întâi vouă, fiilor oamenilor, să aflați despre aceasta. Și apoi, mai târziu, prin Biserica voastră, am cunoscut-o și noi[7].


[1] Cf. Is. 6, 2.

[2] Ale Fiului lui Dumnezeu: cea din veșnicie, din Tatăl, și cea în timp sau cu trup, din Preacurata Fecioară.

[3] Ibidem.

[4] Cf. Iez. 1, 10. A se vedea Cartea Sfântului Profet Iezechiil, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, București, 2022, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2022/03/15/cartea-sfantului-profet-iezechiil-editia-liturgica/: „Și asemănarea fețelor lor [era] fața omului și fața leului din cele de-a dreapta ale celor patru și fața vițelului din cele de-a stânga ale celor patru și fața vulturului [din] cele patru”.

[5] Despre ceea ce este El în esența/ ființa Sa.

[6] Cf. Ef. 3, 9; Col. 1, 26.

[7] Cf. Ef. 3, 10. A se vedea Epistola către Efeseni, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2015, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/01/20/epistola-catre-efeseni/:  „Mie, celui mai mic [dintre] toți Sfinții, mi s-a dat harul acesta, [adică acela de] a binevesti neamurilor nepătrunsa bogăție a lui Hristos  și [de] a lumina [pe toți], care [este] iconomia tainei celei ascunse din veci, în Dumnezeu, Cel care a zidit toate [prin Iisus Hristos]. Ca să se facă cunoscute acum începătoriile și stăpânirile, în cele cerești, prin Biserică, [adică] înțelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu, după sfatul [din] veci pe care l-a făcut în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Ef. 3, 8-11).

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [18]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

X. 1.  Și pentru ca să nu treci peste aceasta, la începutul creației, o să spun acum: Dumnezeu a creat tăria cerului – [sau] mai degrabă, cerul și pământul – dar apoi nu a desăvârșit cerul, care era neîmpodobit și neterminat. În schimb, începe imediat, prin cel care înfățișează [acestea], relatarea despre pământ: „iar pământul era nevăzut și nefăcut”[1].

Un tâlcuitor, explicând acest pasaj, a zis că poporul lui Israil, pe când era în Egipt, s-a închinat creaturilor pământești ca unor dumnezei. Deci Dumnezeu, dorind să îl despartă pe Israil de o asemenea idolatrie, a învățat aici că cele de pe pământ sunt creații/ făpturi.

Un alt tâlcuitor, însă, s-a împotrivit. „Cu toate acestea”, a zis el, „Israil s-a închinat și oștirii cerului și soarelui și stelelor – după cum ne spun Profeții[2]. Era nevoie să fie împodobit cerul astfel încât Israil să nu i se închine lui. Lucifer, cel ce răsare dis-de-dimineață și care a adus odinioară zorii, nu fusese încă izgonit[3]”.

Dar eu zic că pământul – omul care a auzit: „pământul ești și întru pământ vei merge”[4] – a alunecat și s-a scufundat în adâncul Tartarului, unde, în păcatele lui, a încolțit spini și ierburi cu ghimpi[5]. De aceea, povestitorul adaugă cele spuse despre pământ.

2. Într-adevăr, pentru că pământul și omul născut din pământ aveau să-L vadă pe Dumnezeu întrupat mai înaintea Îngerilor, [de aceea] Dumnezeu a împodobit mai întâi pământul, înaintea cerului[6]. Orânduind lucrurile/ făpturile de dedesubt, le-a curățit și le-a luminat pe ele mai înaintea celor de sus.

Înaintea Heruvimilor și a Serafimilor, Magii și vameșii și tâlharii și desfrânații și păcătoșii L-au privit pe Dumnezeu, față către față. Dar ei [unii dintre ei] L-au batjocorit și L-au respins și L-au trimis ca să fie văzut de către Puterile de sus. Îngerii nu L-au văzut pe El niciodată în esența și firea Sa, pentru că numai Tatăl Îl cunoștea pe El, și numai El Îl cunoștea pe Tatăl[7]. Și, mai înainte de Îngeri, omul L-a văzut pe El întrupat. David adeverește aceasta, atunci când spune: „Cerul cerului este al Domnului, iar pământul l-a dat fiilor oamenilor”[8].

Zicând acestea, David, în mod deschis și limpede arată cele ce urmează. Cerul, prin natura sa, stă mai presus de toate. Iar Cuvântul, Fiul ceresc al cerescului Tată din cer, nu este cunoscut după firea Sa de nimeni altcineva decât de Domnul tuturor. Vorbesc aici despre Dumnezeu, Stăpânul și Tatăl după har al tuturor celor de pe pământ. „Iar pământul l-a dat fiilor oamenilor”. Aceasta înseamnă că pământul ni l-a dat nouă, fiii unor părinți trupești, [aici,] jos[9]. Sau, mai degrabă, ne arată nouă nașterea pământească a Cuvântului, ca să înțelegem câte ceva din taina acesteia, dar nu pe toată[10].


[1] Fac. 1, 2.

[2] Cf. II. Cron. 33, 3, Ier. 7, 18; 8, 2; 19, 13, Sof. 1, 5.

A se vedea:

Cartea Sfântului Profet Ieremias (ediția liturgică), traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2022, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2022/02/21/cartea-sfantului-profet-ieremias-editia-liturgica/.

Cartea Sfântului Profet Sofonias, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/05/10/cartea-sfantului-profet-sofonias/.

[3] Cf. Is. 4, 12.

[4] Fac. 3, 19.

A se vedea traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2022/02/19/facerea-cap-3-cf-lxx/.

[5] Cf. Fac. 3, 18.

[6] Cf. Fac. 1, 11-12. A se vedea traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2022/02/13/facerea-cap-1-cf-lxx/.

[7] Cf. Mt. 11, 27, Lc. 10, 22.

[8] Ps. 113, 24. A se vedea Psalmii liturgici, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/05/psalmii-liturgici/.

[9] Cf. In. 1, 12-13.

[10] Cf. In. 1, 14.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [17]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

8. Dacă ești uimit – ceea ce e foarte posibil – pentru ceea ce spun, atunci spune-mi: De ce Dumnezeu, Cel ce este Lumina, a întunecat imediat și a făcut înnegurată prima Sa lucrare? (Vorbesc despre lume). Oricine lucrează cu pricepere, lucrează în lumină. De ce a așezat întunericul înaintea luminii? Și apoi, din moment ce l-a pus primul, de ce nu zice de unde a venit întunericul?

În mod clar, pentru că este un simbol al păcatului. Păcatul nu a fost creat, și nici nu are existență în sine. Așa cum apele au pâclă/ negură din însăși materia lor, la fel omul săvârșește și dă naștere păcatului voind, ca pe o nesilită jertfă de la sine[1].

9. Dar înainte de a intra în discuția despre zi și noapte, ia aminte cu grijă la cele ce urmează. Întunericul, deși necreat[2], s-a arătat mai întâi; apoi lumina și apoi iarăși întunericul a apărut. Iar Moisis a numit aceasta o zi[3].

Nu toți oamenii măsoară o zi în felul acesta. Babilonienii consideră o zi a lor de la răsăritul până la apusul soarelui. Ei nu amintesc deloc noaptea, pentru că [aceasta] nu are substanță [în sine], ci are loc din întâmplare (κατά συμβεβηκός γενομένης).

Dar egiptenii socotesc ziua ca petrecându-se de la lăsarea serii până în seara următoare. Aceasta deoarece cosmografii lor  consideră că noaptea s-a arătat mai înainte de orânduirea universului[4] și, de asemenea, pentru că numesc noaptea mama tuturor lucrurilor.

De aceea, scriitorii mitului zic că Artemis și apoi Apollo s-au născut din Lito: adică din noapte. (Lito este noaptea, pentru că somnul și uitarea [λήθη] vin pe timpul nopții.) Și mai întâi a fost născută luna, „tăind aerul”. Și, după ea, sorele Apollo, care este „din toate” (ἀπό ὅλων). Această ordine era necesară pentru ca el să nu ardă universul făcându-l cenușă.

Umbrii, un trib italian, spun că ziua se întinde de la amiază până la amiază, pentru că ziua nu are același parcurs în toate regiunile. Spre exemplu, în preajma mărilor nordice și [a regiunii] Tuli[5], noaptea este foarte scurtă. Când soarele apune acolo, lumina sa se micșorează puțin și curând apare iarăși la răsărit.

În sfârșit, atenienii și romanii consideră ziua de la răsărit[ul soarelui] la apus – așa spun Cato[6] și Labeo[7].


[1] Cf. Iac. 1, 13-15.

[2] În sensul că Dumnezeu nu a creat întunericul, ci el era absența luminii.

[3] Cf. Fac. 1, 2-5.

[4] Nota editorilor: în text a fost introdusă o sholie: „Care este firea/ natura întunericului? Poate el fi simțit sau nu? Chiar și aceasta este mai presus de înțelegerea noastră”.

[5] Este cea mai nordică regiune cunoscută în literatura greacă și romană. Cf.  https://en.wikipedia.org/wiki/Thule.

[6] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Cato_the_Elder și https://en.wikipedia.org/wiki/Cato_the_Younger.

[7] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Cornelius_Labeo.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [16]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

IX. 1. Dacă tot ceea ce a făcut Dumnezeu era foarte bun[1], de ce nu zice Scriptura că întunericul cel mai înainte de lumină era bun? Și că apele erau bune? Și că adâncul/ abisul acoperit de întuneric era bun? Când scriitorul zice: „Și a văzut Dumnezeu că [este] bună lumina”[2], oare nu arată tocmai faptul că lucrurile care au venit înaintea adevăratei Lumini, „Care luminează [pe] tot omul venit întru lume”[3], nu erau bune? Că ele au întunecat, au scufundat și au înecat pământul[4]? Că ele îl țineau zăcând dedesubt, printre ele, fără lumină, fără vedere, netocmit/ fără înfățișare și neroditor[5]?

Eu zic că acele lucruri erau [preînchipuiau] duhurile împotrivitoare, care aveau stăpânire deplină peste pământ înainte de lumina lui Hristos[6]. Consideră pământul ca pe ființa omenească în mijlocul lor. De aceea auzim frumoasa Lumină că zice: „Toți câți au venit [mai înainte de Mine] sunt hoți și tâlhari”[7].

2. Ce spui, Doamne? Toți care au venit mai înainte de Tine au fost hoți și tâlhari? Asta înseamnă că și Abel, pe care l-ai numit Drept[8], și Sit, Enoh și Noe? Și era, de asemenea, Avraam un tâlhar, și Isaac, Iacov, Moisis și Aaron? Și era David un tâlhar, cel care era aproape de inima Ta[9], care ești Dumnezeu? Și era Iliu un hoț, cel care a fost înălțat într-o asemenea mare slavă[10]? Și erau Isaias și Daniil și toți Profeții tâlhari, care au văzut mai înainte și au vestit arătarea și venirea Ta? Și toți cei cu trup, care au venit mai înainte de Tine, pe care Tu adesea, prin însăți cuvintele Tale, i-ai numit Drepți[11]? Și era Ioannis un hoț și un tâlhar, Înaintemergătorul care a venit și a zis: „Vine după mine un Om”[12]? Și dacă el a fost hoț, de ce ai mărturisit pentru el și ai zis: „Nu s-a ridicat între cei născuți din femei [cineva] mai mare [decât] Ioannis Botezătorul”[13]?

3. Oprește-te!, poruncește Cel ce a zis aceasta. Aceasta nu s-a zis despre oamenii care s-au născut mai înainte de Mine în trup. Fiindcă Eu, trimis de către Tatăl Meu, am coborât din cer[14], [de aceea] toți cei care, mai înainte de Mine, au coborât[15] din același cer, dar nu cu același scop, au fost hoți și tâlhari. Adică: puterile împotrivitoare. Și adaugă: „însă oile nu au ascultat de ei”[16].

4, Despre ce fel de oi vorbești, Doamne, care nu au ascultat glasul și învățătura tâlharilor cei răi? Dacă zici despre turma evreilor, ei au ascultat și „au jertfit pe fiii lor și pe fiicele lor demonilor”[17]. Iar dacă zici despre neamurile păgâne, noi toți, înainte de venirea Ta, eram supuși diavolului și slujeam lui, tâlharului căpetenie, și îngerilor lui răi, prăduitorii sufletelor noastre[18].

5. Nu vorbesc despre oameni, zice El. Vorbesc despre cele nouăzeci și nouă de oi, care sunt puterile îngerești în cerul de sus. Acele oi nu au ascultat glasul hoților și tâlharilor[19].

6. Nu au ascultat? Ce înseamnă aceasta? Oare, prin aceste cuvinte, ne spune El [pur și simplu] că Sfinții Îngeri nu au fost niciodată răniți și nici aruncați jos? Sau ne învață tainic că demonii, în vremea răzvrătirii lor, când erau să cadă de la Dumnezeu, au făcut sfat cu toți Îngerii și i-au îndemnat pe aceștia să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu? „Însă oile nu au ascultat de ei”[20]. Numai una, cel născut din pământ, oaia cea pierdută, omul, a fost înșelat de ei. Și cu adevărat ei l-au ucis pe el și i-au așezat trupul în întuneric, [iar sufletul] în Iad și în întunericul morții[21].

7. Din această cauză, povestirea spune: „iar pământul era nevăzut și nefăcut și întunericul deasupra abisului”[22] era rău, înaintea nașterii luminii celei bune peste el. Adică, mai întâi au venit neștiința și greșeala, și apoi a venit cunoașterea Luminii. Și, la fel, la ieșirea lui Israel din Egipt, este așezat mai întâi întunericul cel de trei zile, și apoi ziua[23]. De asemenea, jertfa de noapte a Paștiului vine mai întâi; și apoi – spre luminarea Israilului mai mult decât [prin] lumina zilei care sosește – vine eliberarea din robie[24]. Și la Marea Roșie, întunericul celei de-a patra străji din noapte este amintit mai întâi, apoi zorii și mântuirea poporului din adânc[ul mării][25]. În același fel, la Muntele Sina, [Moisis] pune întunericul, bezna, și furtuna cu fulgere și trăsnete mai întâi; și, după acestea, poruncile lui Dumnezeu aduc lumina[26]. Deci la fel și aici, întunericul de peste abis este amintit mai întâi, și apoi lumina născută de la Dumnezeu.


[1] Cf. Fac. 1, 31.

[2] Fac. 1, 4.

[3] In. 1, 9.

[4] Cf. Lc. 8, 14.

[5] Cf. Mt. 13, 22, Mc. 4, 19.

[6] Cf. In. 8, 12; 12, 46

[7] In. 10, 8.

[8] Mt. 23, 35.

[9] Cf. I Sam. 13, 14.

[10] Cf. II Împ. 2, 11.

[11] Cf. Mt. 13, 17; 23, 29, Lc. 1, 17.

[12] In. 1, 30.

[13] Mt. 11, 11.

[14] Cf. In. 3, 13; 6, 38; 41-42, 51, 57.

[15] În sensul: au căzut.

[16] In. 10, 8.

[17] Ps. 105, 37.

[18] Cf. Lc. 4, 5-6, In. 12, 31; 14, 30; 16, 11.

[19] Cf. Mt. 8, 12-13, Lc. 15, 3-7.

[20] In. 10, 8.

[21] Cf. Lc. 12, 5.

[22] Fac. 1, 2.

[23] Cf. Ieș. 10, 21-29.

[24] Cf. Ieș. 12, 1-32.

[25] Cf. Ieș. 14, 19-30.

[26] Cf. Deut. 4, 11-14.

1 2 3 105