Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [107]

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

Cele șapte zile arată șapte etape ale vieții noastre, prin care călătorim, prin viața de acum, pentru ca să ajungem la ziua a opta care va veni. Aceasta va fi o zi liberă de slujire, când Jertfa și Slujba liturgică pentru păcatele noastre nu vor mai fi aduse lui Dumnezeu.

Ziua dintâi este [reprezintă] etapa prunciei, când suntem luminați pe dată de Botez. Căci lumina a venit întru ființă în ziua dintâi[1].

Ziua a doua este etapa copilăriei, când suntem întăriți de cuvintele cerești; căci tăria cerului a apărut în ziua a doua[2].

Ziua a treia este vârsta adolescenței. Prin feciorie, uscăm udătura patimilor, care sunt atunci învolburate; căci în ziua a treia Dumnezeu a despărțit uscatul de apă[3].

Ziua a patra este vârsta maturității tinere. Porți cele patru virtuți ca pe stele[le cardinale] și apari în lume ca o sferă strălucitoare; căci soarele a răsărit în ziua a patra[4].

Ziua a cincea este starea statornică a vârstei mijlocii. Ții de frâie pe cei cinci cai ai simțurilor tale, pentru ca să nu alerge în galop spre păcat. Căci în ziua a cincea au venit întru ființă animalele[5].

Ziua a șasea este cinstea bătrâneții. Prin rațiune/ cugetare [dreaptă] încuviințezi chipul tău [dumnezeiesc] original ca om adevărat, în vreme ce plămădești lutul trupului tău în armonie cu virtuțile. Căci în ziua a șasea a venit întru ființă omul[6].

Ziua a șaptea este înțelegerea părului încărunțit, purtarea demnă de cinstire și credința/ evlavia bătrâneții. Te înclini spre pământ și ești adus la odihnă prin moarte, când ca un spic de porumb care e îmbrăcat în alb sau ca grâul care este copt, ești cules la vreme și pleci către mormânt. Întărit de o bătrânețe cinstită, mergi la părinții tăi. Căci, în ziua a șaptea, Domnul, în mormântul Său, S-a odihnit de lucrările Binevestirii/ Evangheliei Sale[7].

Și, în fine, vei aștepta cu răbdare ziua a opta. Vorbesc despre învierea din mormânt și despre ridicarea ta [cu trupul] din morți. Căci în a opta [zi], Domnul a înviat din morți[8].

Dacă ții sabatul tău prin acestea și alte lucruri ale lui Dumnezeu ca acestea, atunci Dumnezeu îl va binecuvânta și sfinți pe el ca sabat adevărat.


[1] Cf. Fac. 1, 3.

[2] Cf. Fac. 1, 6.

[3] Cf. Fac. 1, 9.

[4] Cf. Fac. 1, 14-16.

[5] Cf. Fac. 1, 20.

[6] Cf. 1, 26-27.

[7] Cf. Fac. 2, 3; Mt. 27, 57-60; Mc. 15, 42-46; Lc. 23, 50-56; In. 19, 38-42; I Cor. 15, 4.

[8] Cf. Mt. 28, 5-6; Mc. 16, 6; Lc. 24, 5-6; In. 20, 9; I Cor. 15, 4.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [106]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

VII. 1. Acestea sunt îndreptate împotriva iudeului din cauza trufiei sale, pe care și-a strâns-o pe baza sabatului său trupesc, fiindcă nu cunoaște – nici până în ziua de azi – frumosul chip al sabatului [adevărat]. Căci sabatul, păzirea sabatului, și adevărata odihnă înseamnă a lăsa deoparte păcatul. Pentru că sunt credincios, mă grăbesc să prăznuiesc și să păzesc sabatul punând la odihnă viața mea pământească și împlinind-o. Într-un astfel de sabat poruncește Dumnezeu ca eu să nu îmi iau povara păcatului[1], încărcătura vieții mele.

Despre acestea, cineva zice: „Că fărădelegile mele s-au înălțat [pe(ste)] capul meu și ca o sarcină grea s-au îngreunat peste mine”[2]. Prin urmare, într-un asemenea sabat al celei din urmă [zi] mi s-a poruncit să nu aprind foc. Adică mi s-a poruncit să sting orice flacără a dorinței și săgețile arzătoare ale celui Rău[3], care împing pe oricare în focul cel veșnic[4].

Dumnezeu ne oprește, totodată, să umblăm pe cale în timpul sabatului în acord cu zisa: „De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele”[5]. El ne poruncește nouă să păzim sabatul și să priponim și să lăsăm nelucrător măgarul și boul care sunt plăcerea și mânia și celelalte patimi iraționale.

2. Și El ne poruncește ca pământul să țină odihna sabatului și să nu lucreze[6]. Adică bărbații și femeile care pot să țină fecioria trupească nu trebuie să primească semințe sau să împrăștie semințe[7]. Cel care împrăștie semințe în pământul trupului va culege stricăciunea trupului[8].

Și, mai important decât toate, ni s-a poruncit să lăsăm să se odihnească pe bărbatul slugă și pe femeia slugă în ziua sabatului[9]. Adică trupul și sufletul nu trebuie să slujească pe stăpânitorul veacului acestuia[10]. Ele trebuie să fie libere de patimi.


[1] Cf. Ier. 17, 21.

[2] Ps. 37, 5.

[3] Cf. Ef. 6, 16.

[4] Cf. Mt. 10, 28; Lc. 12, 5;

[5] Ps. 118, 101.

[6] Cf. Ieș. 23, 10-11.

[7] Cf. Mt. 19, 12.

[8] Cf. Gal. 6, 8.

[9] Cf. Ieș. 20, 10; Deut. 5, 14.

[10] Cf. In. 12, 31; 16, 11; I Cor. 2, 6.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [105]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

4. Să cercetăm poruncile lui Dumnezeu la suprafață, ce a interzis El a se face de sabat. Atunci când nu aprinzi focul sâmbăta, ci faci lucrurile în întuneric, cum Îl mulțumește aceasta pe Dumnezeu[1]? Ce bine e în faptul că măgarul, cămila și boul stau degeaba de sabat[2]? Când un evreu nu merge pe drum sâmbăta, Dumnezeu ce câștigă?

Toate acestea trebuie judecate și împlinite duhovnicește. Căci dacă a șaptea zi este mai vrednică decât toate celelalte zile, [atunci] de ce a poruncit Dumnezeu ca tăierea-împrejur să aibă loc în a opta zi și nu în a șaptea[3]? Legea iudaică consideră că nu e nimic mai important decât tăierea-împrejur.

Și dacă Dumnezeu a instituit un moratoriu de sabat legat doar de ușurarea poverilor materiale, [atunci] de ce întreg Israilul, la Ieriho, și-a cărat tot echipamentul și carele de luptă și a înconjurat cetatea timp de șapte zile la rând[4]?

Dacă Dumnezeu a dat porunca Sa împotriva aprinderii focului material și pipăibil, de sabat[5], atunci de ce Moisis, după lege, a creat sărbătoarea corturilor, pentru 12 zile la rând? Primind darurile și jertfele celor 12 seminții, el a aprins focul și a făcut o jertfă în fiecare zi[6].

5. Și astfel, iudeule, nu este după cum îți imaginezi tu. Dumnezeu nu a binecuvântat sabatul material, cel care trece, care sfârșește de a exista și nu mai este văzut. Dumnezeu nu a poruncit cămilelor, măgarilor și catârilor să păzească sabatul. (Sau oare a poruncit ca și animalele să fie tăiate-împrejur?) Legea care ți s-a dat ție nu era cu privire la poveri materiale. În fiecare sabat, o mamă își ridică pruncul nou-născut ca să îl spele. Iar tu îți cari fiul și fiica pe umeri. Acestea sunt poveri materiale, nu spirituale. Și [faci acestea] deși ți s-a poruncit să nu faci nicio muncă de slujire, ci numai munca sufletului și pentru suflet[7].

De aceea, vino. Află de la mine cum ar trebui să ții sabatul și să faci ziua a șaptea a ta deopotrivă frumoasă și plăcută lui Dumnezeu. Adică: încetarea de la toate lucrările tale[8], odihnirea de viața ta pământească. Învață de la mine cum să muncești în vremea celor șase zile ale tale, în mod preafrumos, cu cele cinci simțuri și cu sufletul tău nemuritor. Crede în Hristos, Care S-a făcu om în a șasea zi a vremurilor.

El a oprit, a încetat și a dat de-o parte închinarea zilei a șaptea a legii vechi, ca neroditoare și fără rost. El a stins focul jertfei ei și a poruncit ca niciodată să nu se mai aprindă un asemenea foc de sabat. Boul și dobitocul tău trebuie lăsate în pace: adică El a poruncit ca niciodată să nu mai jertfești lui Dumnezeu o jertfă de dobitoc/ animal, ci să aduci un dar rațional al slăvirii lui Dumnezeu[9].

În locul focului material, aprinde o candelă dumnezeiască în templu. Nu căra povara trupului[10], nici nu supune sufletul agasărilor trupului. Nu umbla pe calea spinoasă[11]. El a oprit aceasta în mod preafrumos când a zis: „Eu sunt Calea”[12]. Deci îndepărtează-te de ziua a șaptea a ta și aleargă către a opta zi și ziua întâi a lui Hristos, ca să ai tăierea-împrejur cea duhovnicească a simțurilor tale. Apoi poți să primești pe Sfânta Treime și să devii frumosul „Opt”.


[1] Cf. Ieș. 35, 3.

[2] Cf. Ieș. 20, 10; 23, 12; Deut. 5, 14.

[3] Cf. Lev. 12, 3.

[4] Cf. Iis. Nav. 6, 2-16.

[5] Cf. Ieș. 35, 3.

[6] Cf. Num. 7, 1-88.

[7] Cf. Ieș. 12, 16.

[8] Cf. Fac. 2, 2.

[9] Cf. Ps. 49, 14; Rom. 12, 1.

[10] Cf. Ier. 17: 21-22; 24; 27.

[11] Cf. Ier. 2, 25; Bar. 4, 26.

[12] In. 14, 16.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [104]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei

(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

VI. 1. Fiii iudeilor, cei sabatolatri și sabatofagi[1], n-ar trebui să fie prea trufași. Dumnezeu nu a binecuvântat acea sâmbătă, pe cea de la începutul creației, căci El nu S-a odihnit de toate lucrurile Sale în acea zi. Și dacă El nu S-a odihnit în ea, este evident că El nu a binecuvântat-o – chiar dacă ceea ce s-a zis îl nemulțumește pe evreu, care susține că în ziua a șaptea Dumnezeu S-a odihnit de toate lucrurile Sale[2]. Este [chiar] Dumnezeiasca Scriptură [cea] care îl dezaprobă și îl face să tacă, căci mărturisește: Dumnezeu încă face să răsară „din pământ tot pomul frumos”[3]. Și El a sădit o Grădină[4]. Iar din pământ El încă a [mai] plămădit fiare și cirezi [de dobitoace] și păsări[5]. Și i-a dat lui Adam o poruncă[6]. „Și a făcut […] hitoane din piele”[7]. Și a poruncit Heruvilor să păzească Grădina[8]. Și Și-a așezat curcubeul Său în nor[9]. Și [astfel] Dumnezeu se vede a fi făcut multe alte lucruri după a șaptea [zi a creației], așa după cum am zis doar puțin mai devreme.

2. Mare este trufia și lăudăroșenia evreilor împotriva noastră, cu privire la sâmbăta/ sabatul lor, care este vestit peste tot și care este nesătul. Cei neînvățați să înțeleagă că noi niciodată nu am găsit că Dumnezeu a binecuvântat ceva și apoi S-a întors și l-a urât și l-a blestemat – așa cum am spus deja altădată și voi arăta iarăși în vorbirea mea despre pedepsirea lui Adam.

Dacă Dumnezeu a binecuvântat și a sfințit această zi a voastră, sâmbăta, cea simțită [concretă], atunci de ce a lepădat – de fapt, a năruit cu totul – închinarea voastră de sabat? De ce a blestemat El și a disprețuit sâmbetele/ sabaturile voastre? Prin Profetul Său, a zis către voi: „sabaturile […] și lunile cele noi ale voastre […] le urăște sufletul Meu”[10]. Un lucru disprețuit de Dumnezeu: cum poate el să fie sfânt? O zi disprețuită de Dumnezeu: ce fel de binecuvântare are ea de la Dumnezeu? El [Profetul] a grăit bine și cupă cum se cuvine lui Dumnezeu atunci când a zis că Dumnezeu disprețuiește sabaturile voastre ca pe ceva necurat și păcătos.

3. Sabatul nostru, cel duhovnicesc, nu a fost lepădat sau blestemat de Dumnezeu. Dar pentru tine, evreul, El a făcut lenevia sabatului lege, pentru ca să osândească nelegiuirea și răzvrătirea împotriva Lui. Căci El mai înainte a știut că vei disprețui poruncile Lui și vei sluji idolilor tăi[11].

Când fiul tău te vede – pe de-o parte închinându-te idolilor tăi, iar, pe de altă parte, lenevind sâmbăta și nefăcând nimic[12] – te va întreba motivul pentru care te odihnești sâmbăta și nu faci nimic. Atunci vei fi nevoit să-i spui lui că în șase zile Dumnezeu a creat cerul și pământul și toate din ele; dar în ziua a șaptea, sâmbătă, El S-a odihnit de toate lucrurile Sale[13].

La aceasta, fiul tău cu siguranță îți va răspunde zicând: „Dacă într-adevăr Dumnezeu este Creatorul cerului și al pământului și a toate din ele, atunci ar trebui să-L slăvești și să-I slujești Lui, Creatorului, și nu să te închini creației Lui”.

Acestea sunt fundamentele și motivul pentru care – conform exegeților – Dumnezeu, prin multe porunci și amenințare, a făcut lenea sabatului să fie lege pentru evrei[14]. Atunci când ei încearcă să o explice și să o interpreteze celor care întreabă, din propriile lor afirmații vor fi găsiți vinovați de necredință.


[1] Care mănâncă masa de sabat.

[2] Cf. Fac. 2, 2.

Sfântul Anastasios susține, cu alte cuvinte, că „Și […] Dumnezeu […] S-a odihnit [în] ziua a șaptea de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut” (Fac. 2, 2) nu se referă la ziua a șaptea a creației. Că sensul este altul, duhovnicesc, așa după cum, în Noul Testament, spunând că poate să rezidească templul în 3 zile, Hristos nu se referea la templul din fața Sa.

[3] Fac. 2, 9.

[4] Cf. Fac. 2, 8.

[5] Cf. Fac. 2, 19.

[6] Cf. Fac. 2, 16.

[7] Fac. 3, 21.

[8] Cf. Fac. 3, 24.

[9] Cf. Fac. 9: 13, 14, 16.

[10] Is. 1, 13-14.

[11] Cf. Deut. 31: 16-18; 20; 29.

[12] Cf. Ieș. 20: 8-10; Deut. 5, 12-15.

[13] Cf. Fac. 2, 3; Ieș. 20, 11.

[14] Cf. Ieș. 20, 8-11; 31, 12-17; 35, 2; Deut. 5, 12-15.

Și, din nou, explicația Sfântului Anastasios este într-o logică asemănătoare cu aceea pe care a dat-o Hristos Domnul când le-a spus evreilor că Moisis le-a poruncit să facă scrisoare de despărțire pentru a micșora răul, din cauza patimilor lor păcătoase, dar nu pentru că era dorința lui Dumnezeu ca soții să se despartă.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Întrebări și răspunsuri [2]

Întrebarea a 4-a: Care sunt acele lucruri bune, prezentate nouă de către Hristos ca daruri, spre care Îngerii doresc să privească [εἰς ἃ ἐπιθυμοῦσιν Ἄγγελοι παρακύψαι][I Petr. 1, 12, BYZ], despre care Petros, purtătorul de cuvânt, ne spune?

Răspunsul al 4-lea: Unii spun că acestea sunt ceea ce ochiul n-a văzut [I Cor. 2, 9], iar alții că acestea sunt Taina comuniunii noastre[1]. Dar ce sens poate avea acest răspuns? Jertfa noastră cea fără de sânge este slujită de către Sfinții Îngeri și însoțită de străjuirea lor și împlinită de către ei. Deci, după părerea noastră, Îngerii doresc ca Dumnezeu Cuvântul, Care i-a făcut pe ei, să poată locui în ei după ființă, așa după cum El face în trupul nostru.

De asemenea, ei doresc ca firea lor să fie adorată și lăudată de către noi, în timp ce stă pe tronul heruvimic în sânul Tatălui [Apoc. 3, 21; Ps. 79, 2], așa cum firea noastră în Hristos este adorată de către ei și de toată creația cea văzută și de cea nevăzută. Și iarăși, ei doresc să țină cheile Împărăției cerurilor [Mt. 16, 19] și să șadă „pe cele 12 tronuri de judecată” [Mt. 19, 28], ca Hristos în ziua Judecății, la fel cum pescarii vor judeca[2] [lumea].

Din partea mea, eu spun că Heruvimii și Serafimii doresc să aibă aceeași familiaritate cu Hristos ca cel care și-a odihnit capul său „pe pieptul Său” [In. 21, 20] și ca femeile cele păcătoase care L-au uns și au turnat mir peste El [Mt. 26, 7; Mc 14, 3; Lc 7, 3]. Lasă-mă să-ți spun pe cea care este cea mai minunată dintre toate! Hristos a spus că atunci când El va veni în ziua Judecății, Puterile cerurilor se vor clătina [Mt. 24, 29] de frica și de groaza Sa, dar, în ceea ce îi privește pe cei Drepți, Cel care i-a făcut pe ei îi va pune pe ei să șadă la masă și, apropiindu-se de ei, le va sluji lor [Lc. 12, 37]. Acestea și lucruri asemenea lor ne sunt prezentate nouă de către Hristos ca daruri, spre care Îngerii doresc să privească [I Petr. 1, 12], adică să intre [la ele].

*

Întrebarea a 5-a: De ce, într-adevăr, a slăvit Hristos firea noastră mai presus decât pe cea a Îngerilor și de ce El o iubește încă?

Răspunsul al 5-lea: Despre aceasta unii au vrut să spună că aceasta a fost, precum spune Scriptura, că acolo unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul (Rom. 5, 20). [Dar] cineva le poate obiecta lor, zicându-le: „Atunci era mai de trebuință ca demonii să fie mântuiți, căci în ei păcatul s-a înmulțit mai mult decât în noi”.

De aceea, ascultați-l pe Pavlos, care ne învață modul în care Hristos S-a făcut om și marea Sa bunătate în privința noastră! Căci Pavlos ne spune că această taină a fost ceva pe care Dumnezeu l-a rânduit mai înainte de veacuri [I Cor. 2, 7], adică șederea [Sa] printre oameni și bunătatea Lui.

Astfel, Dumnezeu este credincios față de ceea ce este omenesc, mai degrabă față de orice alt lucru creat, pentru două lucruri: în primul rând, pentru că [omul] este ceva zidit deopotrivă de propriile Sale mâini, dar și ca un chip al planului iconomiei Sale, o ființă vie, care este atât nevăzută, cât și văzută, muritoare și nemuritoare, precum este și Hristos, iar, în al doilea rând, pentru că El este din același neam cu noi și din aceeași fire și din aceeași materie și cu același chip, pentru că S-a făcut om.

Astfel, Hristos este credincios nouă și dintr-o rațiune trupească și în mod trupesc, fiindcă fiecare fire și fiecare neam are o înclinație naturală și afecțiune pentru ceea ce este asemenea după origine și de același neam și de aceeași fire cu sine.


[1] Dumnezeiasca Euharistie.

[2] Sfinții Apostoli, cei care mai întâi au fost pescari.

Traducerea e cf. Anastasios of Sinai, Questiones and Answers, with introduction, translation and notes by Joseph A. Munitiz, in col. Corpus Christianorum in Translation, vol. 7, ser. Corpus Christianorum Series Graeca, vol. 59, Pub. Brepols Publishers, Turnhout, Belgium, 2011, p. 55-57. Și este inclusă în Traduceri patristice (vol. 6).

Dr. Marin Ciobanu, Opere complete [3]

Dr. Marin Ciobanu

Opere complete

Ediție și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Cocoși în creste-au carne vie
În crunt duel din gelozie;
Curci, bibilici în isterie
Aprinsă zarvă fac.

În strâmt cuibar, găini, grămadă
Se-nghesuie, se iau la sfadă;
Altele, jos, în debandadă
Tot fug spre vreun gândac.

Lopătătoarele-au o altă
Viață, la gârla ce-o asaltă
Și-o guvernează laolaltă,
Ca mediu ce le-mbie.

Ca plutitoare populații
Ce prin sorginte-s două nații,
Din aripi bat, tot fac ovații!…
Halal democrație!

Bunavestire[1]|[2] iat-o-aproape;
Peste uscaturi, peste ape,
Pe drum de nori, vin în etape
Ai primăverii soli.

Îndătinatul Păcălici[3]
Întâi aprilie-i aici;
Cocori și berze, rândunici
Sosesc stol după stol.

Veniți pe mioritic plai,
Cu-al lumilor de flori alai,
În caldul primăverii rai,
Drăguțe păsărele!

În codru, văi și pe câmpie,
Cu dulcea voastră simfonie,
Scăldați clipita-n poezie
Din zori în nopți cu stele.

Și iată-n plinul său apare
Covorul vast, redând splendoare,
De iarbă, flori, ce râd la soare
Și sufletul încântă.

Întreaga zi de soare-i plină;
Din vreo ascunsă vizuină
Vreo gâză iese la lumină
Și-n mers vioi se-avântă.

Iar păsărelele-și încep cântul;
Mângâietor adie vântul,
Albind cărări, zbicind[4] pământul –
Sosește-al muncii toi[5].

Prin ramuri solitarii cuci
Se-ntrec în cânt cu guguștiuci;
Femei întind pe vechi uluci
Urzeala de război[6].

În alintări de caldă boare,
Fac tații prin grădini răzoare;
Spre deal, pe ruscă, șir de care
De duc la arătură.

Ici-colo câte-un puf de nor
Ascunde soarele ușor;
Să iasă[7] îl tot strigăm în cor
Din prag sau bătătură[8]|[9].

Balsamul scaldă-abisul zării,
Iar gându-n apele visării,
O luntre pare-n largul mării
Pe valuri de plăceri.

Copii spre codru, văi, câmpie,
În pâlcuri trec cu voioșie
La flori[10], în vastă feerie
A blândei primăveri.

Sub greaua anilor povară
Bunicii ciocârtesc[11] pe-afară
Vreun scaun, pe butuc, vreo scară
Sau garduri împletesc.

Zbârciți la fețe și cărunți,
Domoli în gesturi, pași mărunți,
Puieți sădind[12], sudori pe frunți
Ca roua-i năpădesc.

Vreun pic mai stând în vechi hârleț[13],
Sleiți de vlagă, vreun glumeț
Întreabă dacă din puieți
Le vor gusta din roade.

Răspunsul li-i așa și-așa:
„De-oi mai trăi…voi mai mânca;
De fi-voi sub țărâna grea,
Rămân nepoții, nepoate!”…

Pe rând, ici-colo, pomii-mbracă
Alb giulgi de flori, ca promoroacă[14]
Semn bun că-n vară or să facă
Mari fructe, delicioase.


[1] Praznicul Buneivestiri, care e praznicul Bisericii din Lunca. Unde se desfășoară întreaga acțiune domestică.

[2] S-a observat că o dată cu Bunavestire încep să vină vestitorii primăverii, care își vor depune ouăle în cuiburi, din care se vor naște viitoarele odrasle ale fiecărei specii [nota autorului].

[3] Se zice că în ziua de 1 aprilie, numită Păcălici, tot omul trebuie să fie foarte prudent în ceea ce i se transmite ca mesaj de la vreun semen, întrucât cel care este păcălit atunci, va fi păcălit în tot anul. Asta în comparație cu ce se spune în mass-media, unde se susține că păcăleala de 1 aprilie e o simplă păcăleală, fără sens deosebit, fiind înțeleasă doar ca o glumă în sine [nota autorului].

[4] Zvântând.

[5] Sosește zarva muncii.

[6] Urzeala războiului de țesut.

[7] Să iasă soarele din nori.

[8] Din pragul casei sau din curte.

[9] Pentru că bunicii le spuneau nepoților că soarele, odată acoperit sau închis de către nori, nu se mai mișcă, ci el stă pe loc, el continuându-și drumul pe boltă numai după ce iese din închisoarea lui. El ieșea din închisoare numai prin alergătoarea oferită de către o babă. Probabil, în vechime, această babă vrăjitoare era una bună și nu rea. Însă, noi, copiii, când vedeam că soarele a intrat în nori, strigam în cor din bătătură:

„Ieși soare din închisoare

Că-ți dă baba alergătoare!” [nota autorului].

[10] Să culeagă flori din pădure și de pe câmpuri.

[11] Cioplesc, meșteresc, repară.

[12] Sădind pomi.

[13] Cazma.

[14] Pomii înfloresc și sunt plini de alb ca bruma care acoperă totul.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [103]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei

(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

V.1. „Și a împlinit Dumnezeu în ziua a șasea lucrurile Sale pe care le-a făcut”[1]. (Unele copii [manuscrise ale Sfintei Scripturi] adaugă: „pe care Dumnezeu le-a făcut pe pământ”.) Aceasta este prima odihnă. Acum ascultă pe a doua.

Îndată zice: „și S-a odihnit [în] ziua a șaptea de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut. Și a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit-o pe ea, că[ci] în aceasta S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care a început Dumnezeu să le facă”[2].

Deci dacă Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut, cum de se spune după aceea: „Și a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul […] Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare. […] Și încă a zidit Dumnezeu din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului”[3]?

De aceea, acestea trebuie considerate cu privire la Hristos. Căci El S-a odihnit în a șasea zi de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut pe pământ[4]: a murit în trup pentru noi. Aceasta a fost prima odihnă.

Apoi El a mers la sufletele din hotarele Iadului pentru a spune acolo toate lucrurile șederii Sale [pe pământ], pe care începuse să le facă. Aceasta a fost a doua odihnă. Și El a binecuvântat această a șaptea zi ca pe un izvor de mântuire al creației Sale „și a sfințit-o pe ea, că[ci] în aceasta S-a odihnit de toate lucrurile Sale”[5].

2. În această zi, mântuirea a venit la cei de sub pământ, așa cum făcuse și pentru cei de pe pământ. În această zi, Iadul a fost tulburat. În această zi, Adam a fost eliberat de chinurile sale. În această zi, Hristos a devenit Domn peste moarte, așa cum era peste cei vii.

Apoi, coborând acolo de pe Cruce, a umblat pe căile abisului. Apoi, porțile morții, înfricoșate, s-au deschis pentru El. Apoi, El a omorât moartea, l-a legat pe tiran și a desăvârșit lucrurile pentru care venise.

În această a șaptea zi, El S-a odihnit de toate lucrurile Sale[6]. Și a binecuvântat-o înviind în prima zi a săptămânii[7].

Însă unii zic și că în a șasea zi El a desăvârșit lucrurile creației Sale. Și apoi, în a șaptea zi a timpului, El S-a odihnit de toate lucrurile binevestirii Sale. El a început să o facă pe aceasta din urmă în a șasea zi a timpului[8], care a fost deopotrivă sfârșitul și începutul celor două creații.


[1] Fac. 2, 2.

[2] Fac. 2, 2-3.

[3] Fac. 2: 8-9, 19.

[4] Cf. Fac. 2, 2.

[5] Fac. 2, 3.

[6] Cf. Fac. 2, 2.

[7] Cf. Lc. 24, 1; In. 20: 1, 19.

[8] Cf. Fac. 2, 2-3.

1 2 3 126