Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [145] (partea a doua)

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

5. De aceea, găsim, la începutul cărții a treia a Împăraților[1], că David este pe cale să moară[2]. El a stăpânit în Sion 33 de ani: un chip al vârstei trupești a lui Hristos. Iar David a zis: „«Chemați-mi pe Sadoc preotul și pe Natan profetul și pe Vanean, fiul lui Iodae». Și au intrat înaintea împăratului. Și le-a grăit lor împăratul: «Luați pe slujitorii Domnului»” nostru „«cu voi și puneți pe fiul meu Salomon pe catârul meu și aduceți-l pe el întru Gheon»”. Și ungeți-l pe el împărat peste Ierusalim[3].

Ei au făcut așa cum le-a poruncit lor împăratul. Și Salomon s-a întors din Gheon la tatăl său, David, luând putere împărătească[4]. Deci nimic nu l-a împiedicat pe David să zică, după ce fiul său s-a întors la el din Gheon: Din Egipt l-am chemat pe fiul meu[5]. Căci Gheon înseamnă pământul Egiptului, dar era și un râu în Ierusalim, cel numit [și] Siloam[6].

6. Evreul care neagă aceste cuvinte va fi contrazis de înșiruirea întâmplărilor. Noi nu mai găsim un alt împărat care să fi fost uns la Gheon: numai Salomon, fiul lui David[7], ca o preînchipuire a lui Iisus Hristos, fiul lui David[8]. În legătură cu aceasta, David nu a zidit templul lui Dumnezeu[9], deși s-ar fi cuvenit aceasta, pentru că el a fost cel mai drept[10]. Ci fiul lui David a făcut-o: în mod clar, pentru că Hristos a pus în rânduială templul rațional al omului, care fusese nimicit, și a zidit Biserica Sa[11].

Și tot în legătură cu aceasta, toate neamurile din jurul lui Salomon au făcut pace cu el[12]. Și în legătură cu aceasta, acolo a ieșit de la capătul pământului împărăteasa sudului[13] – adică împărăteasa anilor de după veacul acesta: Biserica celor care mai înainte fuseseră etiopi[eni][14] (deși Biserica nu a venit dintr-un singur loc). Ea a venit ca să vadă înțelepciunea fiului lui David, Iisus, Salomon cel duhovnicesc[15].

7. Hotarele închinării după lege au fost în vigoare de la templul lui Salomon, care a fost botezat în Gheon, până la marele râu, Eufratisul Bisericii[16]. Apoi templul lui Dumnezeu a năruit templul lui Israil. Și jertfele celor care erau fără Cuvânt au fost stinse de jertfa Cuvântului: prin Hristos, care este Cărbunele care nu adoarme niciodată și nu este niciodată stins. El i-a făcut o arsură lui Isaias și l-a aprins pentru El Însuși, când Isaias stătea în fața jertfei legii. Acest lucru a fost simbolic. Și apoi Dumnezeu i S-a arătat lui[17].

Deci mâncați, fraților, carnea trupul Scripturii, și flămânziți după ea! Și beți ceea ce este ascuns în carnea literei: sângele duhovnicesc al tainelor. Căci cel care în felul acesta se face părtaș Scripturii are viață veșnică[18].


[1] Care, în LXX, este cartea întâia a Împăraților.

[2] Cf. I Împ. 2, 11; I Cron. 29, 26-27.

[3] I Împ. 1, 32-35.

[4] Cf. I Împ. 1, 38-40.

[5] Cf. Osie 11, 1; Mt. 2, 15.

[6] Cf. II Esd. 13, 15; Is. 8, 6; Lc. 13, 4; In. 9: 7, 11.

[7] Cf. II Cron. 1, 1.

[8] Cf. Mt. 1, 1.

[9] Cf. II Sam. 7, 4-7; 12-13; I Împ. 5, 17; I Cron. 22, 8.

[10] Cf. I Împ. 3, 6.

[11] Cf. Mt. 16, 18; 26, 61; Mc. 14, 58; In. 2: 19-21.

[12] Cf. I Împ. 5, 18.

[13] Cf. Mt. 12, 42; Lc. 11, 31.

[14] Cf. Fapt. Ap. 8, 27.

[15] Cf. II Cron. 9, 3; Mt. 12, 42; Lc. 11, 31.

[16] Cf. FAC. 15, 18; Ieș. 23, 31; I Împ. 1, 38-39.

[17] Cf. Is. 6, 5-7.

[18] Cf. In. 6, 54; I Cor. 2, 7; Apoc. 2, 17.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [144] (partea a doua)

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

2. Știu că evreul, când aude acestea, este îndurerat și nemulțumit. El numește această vorbire neadevărată și prostească. Deci să-l abordăm de pe brațul altui râu, Gheonul. „Seminței tale”, zice Scriptura, „îi voi da pământul acesta, de la râul Egiptosului până la râul cel mare, [până la] râul Eufratis”[1]. Aceasta este făgăduința și hotarul date de Dumnezeu lui Israil. Și nu este cu putință ca adevăratul Dumnezeu să mintă. Cuvântul Domnului rămâne veșnic[2], a zis David: „Întru veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer, întru neam și în neam adevărul Tău”[3]. Dumnezeu a zis și a făgăduit, și nu a mințit, că El va pune hotarele lui Israil de la Gheonul Egiptului până la Eufratis. Atunci cum se face că Israil nu stăpânește Gheonul sau pământurile de lângă Gheon, sau Eufratisul sau alt tărâm al pământurilor de lângă Eufratis? Întorcându-se în Palestina hananeilor/ canaaniților, de ce nu s-a înstăpânit Israil asupra Eufratisului? Pe deasupra, îi voi zice și aceasta: Cum se face că i-ai cucerit și i-ai stăpânit pe amorei, pe hetei și alte neamuri ale ținutului Hanaan[4], de la Dan până la Virsavee[5], deși L-ai mâniat pe Dumnezeu neîncetat în pustiu[6]?

3. Atât Biserica, cât și evreul trebuie să învețe din aceasta. Dumnezeu a jurat să îi păzească hotarele – obiceiurile cele după lege – de la ieșirea din Egipt până la marele râu Eufratis, care este Hristos[7]. Căci El este Eufratisul cel duhovnicesc: Cel care a anulat obiceiurile cele sângeroase și libațiile/ sărbătorile [iudaice].

Dumnezeu Îl simbolizează pe acest Eufratis mistic când îi zice lui Ieremias, care era în Ierusalim, înainte de robia lui Israil: Vino, zice Dumnezeu, aruncă-ți cingătoarea în Eufratis[8]. Aici, Eufratisul pe care Dumnezeu i-l pomenește lui, este locul udat de apă de lângă Ierusalim; era numit Fara sau „purtător de roadă”[9]. Și după ce Profetul și-a pus acolo pânza coapselor sale, Dumnezeu l-a trimis a doua zi ca să o aducă și să o cerceteze. Ieremias s-a dus și a găsit-o putrezită. Și a fost atunci cuvântului Domnului către Ieremias: În același fel va fi nimicit acest popor, precum cingătoarea făcută din pânză[10]. Dumnezeu S-a raportat la Israil ca la cingătoarea din pânză a lui Ieremias, pe care marele Râu Eufratis, Hristos, a nimicit-o în Ierusalim. Iar Dumnezeu a nimicit toate ale lui Israil sub romanii Titus și Vespasian: fiindcă cingătoarea nu era doar materială, așezată pe coapsele sale, peste pântece și părțile născătoare. Cu privire la aceasta, când Hristos a venit la cina noului legământ[11], ca să lege neamurile de Sine întru rudenie, El  a luat o pânză și Și-a așezat-o în jurul brâului[12].

4. Și acum ne rămâne să arătăm, atât Bisericii, cât și evreului, că Gheonul cel duhovnicesc se află în Sion. Scopul meu este de a-l învăța atât pe evreu, cât și Biserica, să nu citească Scriptura ca pe un document literal. Fiindcă litera ucide[13].

Uite. Acest fragment din Scriptură, [care este] obiectul contemplării noastre, zice: „și voi pune hotarele”[14] lui Israil „de la râul Egiptosului până la râul cel mare, [până la] râul Eufratis”[15]. Dacă îl judecăm în sens concret, găsim că Dumnezeu a mințit. Și astfel le-a părut nebunilor manihei că Dumnezeul care a rostit Vechiul Testament era un mincinos. Trebuie să nu cădem în aceeași capcană. Ci mai degrabă să fim convinși de Hristos, care a zis: „o iotă sau o virgulă nu va trece din Lege, până ce se fac toate”[16] Lui[17], pentru că toate în Vechiul Testament au fost scrise despre El[18].


[1] Fac. 15, 18; Ieș. 23, 31; Iis. Nav. 1, 4.

[2] Cf. Is. 40, 8.

[3] Ps. 118, 89-90.

[4] Cf. Deut. 32, 21.

[5] Cf. Fac. 15, 19-21; Ieș. 3: 8, 17; 13, 5; 23: 23, 28; 33, 2; 34, 11; Num. 13, 29; Deut. 7, 1; 20, 17; Iis. Nav. 3, 10; 9, 1; 11, 3; 12, 8; 24, 11;  Jud. 3, 5; I Împ. 9, 20; II Cron. 8, 7; II Esdra 19, 8.

[6] Cf. Jud. 20, 1; I Sam. 3, 20; II Sam. 3, 10 etc.

[7] Cf. Fac. 15, 18; Ieș. 23, 31; Iis. Nav. 1, 4.

[8] Cf. Ier. 13, 4-5.

[9] Cf. Iis. Nav. 18, 23.

[10] Cf. Ier. 13, 5-10.

[11] Cf. Mt. 26, 28; Mc. 14, 24; Lc. 22, 20; I Cor. 11, 25.

[12] Cf. In. 13, 2-4.

[13] Cf. II Cor. 3, 6.

[14] Ieș. 23, 31.

[15] Fac. 15, 18.

[16] Mt. 5, 18.

[17] Cf. Ef. 5, 32; Col. 1, 16.

[18] Cf. Lc. 24: 27, 44; In. 5, 46.

Oricând te văd [10]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Oricând te văd

(noua mea carte de poeme aflată în lucru)

*

Au fost proclamați pe 4 februarie[1]
Sfinții noștri și
Sfintele lor Icoane, pline de har,
au strălucit în inima noastră.
Boicotarea supermarketurilor a scăzut prețurile.
Cerșetorii s-au înmulțit, dar tot la Biserică cerșesc
și nu în fața Băncilor sau a instituțiilor Statului.
Pentru că noi, cei puțini și milostivi, știm că și ei
au stomac, dar, în primul rând, suflet.
Nu e vorba de imprecizie, ci de saturație!
Amestecul de excitație și de frică e delirant.
Încerci să faci mai multe lucruri deodată
și nu faci bine niciun lucru.
Nu duci până la capăt ideea,
pentru că aceasta e frântă de o emoție
sau de o frică, de o alergare a ta în somn.
Am lăsat mașina în vis
și nu știu dacă am să mă mai urc în ea.
Nu știu ce va veni,
nu știu cine sunt,
nu știu cine pot fi.
Informațiile sunt contrare,
sunt pe jumătate, sunt false,
sunt adevărate, sunt prea importante.
Când încerc să pun piciorul cu fermitate,
mâinile mele prind cu grijă cana în mână.
Survolezi mulțimea,
dai cu ochii de mine,
vrei să îmi spui ceva…,
înțeleg…
nu sunt de acord cu tine,
știi asta foarte bine.
Poeții nu sunt geloși, ci iertători!
Ochii tăi sunt resentimentari,
sunt pierzători.
Nu vei câștiga nimic făcându-mi rău!
Moartea îți retează cuvintele pe jumătate.
Te împiedici tot mai mult,
îți gârbovești ochii,
faci din masa ta o insatisfacție.
Pe când ei, Sfinții noștri,
tot mai mult necanonizați
decât cinstiți cu evlavie,
nu se pierd, ci sunt împreună.
Împărăția lui Dumnezeu înseamnă
a fi veșnic împreună.
Risipirea noastră nu
cunoaște această împlinire
fundamentală, dar aceasta este calea.
Pe care orice carte a Bisericii
o mărturisește ca una și singura.

*

Our Saints were proclaimed
on february 4[2] and their Holy Icons,
full of grace, shone in our hearts.
The boycotting of supermarkets
has lowered prices.
Beggars have multiplied,
but they still beg at Church
and not in front of Banks or State institutions.
Because we, the few and merciful,
know that they also have a stomach,
but, first of all, a soul.
It’s not about imprecision, it’s about saturation!
The mixture of excitement and fear is delirious.
You try to do several things at once and
you don’t do any of them well.
You don’t finish the idea, because it’s broken
by an emotion or a fear,
by your running in your sleep.
I left the car in my dream, and I don’t know
if I’ll ever get in it again.
I don’t know what will come,
I don’t know who I am,
I don’t know who I can be.
The informations are contrary,
they are half, they are false,
they are true, they are too important.
As I try to put the foot with firmness,
my hands catch carefully the mug in hand.
You overfly the crowd,
you give with the eyes by me,
you want to tell me something…,
I understand…
I don’t agree with you,
you know that very well.
The poets are not jealous, but forgiving!
Your eyes are resentful, they are losers.
You will gain nothing by hurting me!
The death cuts your words on half.
You stumble more and more,
you hunch your eyes,
you make from your meal a dissatisfaction.
While they, our Saints,
increasingly uncanonized rather than
honored with piety,
are not lost, but are together.
The Emperordom of God means
being together forever.
Our dissipation does not know
this fundamental fulfillment,
but this is the path.
Which every book of the Church
confesses as one and only.


[1] Pe 4 februarie 2025, într-o zi de marți.

[2] On 4 february 2025, into a day of tuesday.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [143] (partea a doua)

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

VI. 1. Cele care s-au zis acum despre aceste râuri vor părea grele și apăsătoare nu numai evreilor, ci și multora din Biserică – cei care sunt concentrați numai asupra celor materiale și nu sunt în stare să gândească și să zică împreună cu Pavlos: „Litera ucide”[1], fiindcă „legea este duhovnicească”[2].

De vreme ce este așa, vino acum și lasă-ne să îți arătăm, pentru binele amândurora, din dumnezeiasca Scriptură, că Eufratisul duhovnicesc mai înainte vestește numele lui Hristos.

Se pare că în lege, Dumnezeu îi poruncește lui Israil ca fiecare persoană de parte bărbătească de pe întreg pământul – indiferent unde trăiește – să vină de trei ori pe an și să se închine la Ierusalim[3]. Și Dumnezeu adaugă un jurământ groaznic și care îi lega. El zice: „Blestemat orice bărbat” în Ierusalim „care nu va sta/ rămâne în toate cuvintele legii acesteia ca să o împlinească pe ea”[4].

Dar El a stabilit hotarele tale de la râul Egiptului până la râul pe care îl consideri marele Eufratis al Babilonului[5]. Dacă este așa, atunci cum este cu putință ca tu să vii din Mesopotamia la Ierusalim și să te închini Domnului Dumnezeu de 3 ori în fiecare an?

E nevoie deci ca evreul să admită unul dintre următoarele două lucruri. Fie că tot scopul lui Dumnezeu în lege era să întindă curse și să arate că Israil era blestemat pentru totdeauna, pentru că nu era în stare sau destul de puternic să împlinească poruncile pe care Dumnezeu i le-a dat. Ori că Scriptura Îl numește pe Hristos, duhovnicește, „marele Eufratis”.

Și astfel îi zice lui Israil: „Și voi pune hotarele tale”[6] – adică ale timpului închinării după lege – „de la râul Egiptosului” [7] – de la ieșirea lui Israil din Egipt – [„până la râul cel mare, [până la] râul Eufratis”[8], adică] până la arătarea lui Hristos, „râul cel mare Eufratis”[9] aducător de roade.

„Și la sfârșitul săptămânii va fi luată jertfa”[10], după cum a zis Daniil. „Și vei cunoaște și vei gândi” din ieșire, pentru răspuns și pentru zidirea Ierusalimului, până la vremea lui Hristos, Începătorul[11]. Apoi „va fi depărtată ungerea” și judecata[12], pentru că Hristos este sfârșitul legii[13]. Căci „Legea și Profeții [au fost] până la Ioannis” Botezătorul[14].


[1] II Cor. 3, 6.

[2] Rom. 7, 14.

[3] Cf. Deut. 16, 16 (și Ieș. 23, 17; 34, 23; II Cron. 8, 13).

[4] Deut. 27, 26; Gal. 3, 10.

[5] Cf. Fac. 15, 18; Ieș. 23, 31.

[6] Ieș. 23, 31.

[7] Fac. 15, 18.

[8] Fac 15, 18

[9] Ieș. 23, 31.

[10] Dan. 9, 27.

[11] Dan. 9, 25.

[12] Dan. 9, 26.

[13] Cf. Rom. 10, 4.

[14] Lc. 16, 16.

Oricând te văd [9]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Oricând te văd

(noua mea carte de poeme aflată în lucru)

*

Dacă nu te-ai grăbi,
ce bine am fi!
Am călători mereu cu ochii
și cu inimile,
am călători cu tot ceea ce suntem
până la epuizare.
Ne-am bea ceaiul alături
de o prăjitură surprinzătoare.
Am asculta sunetul înalt al tăcerii,
ne-am spune pe nume,
ne-am înțelege,
ne-am iubi de când lumea.
Dar tu te grăbești tot timpul!
Te grăbești cu graba din tine.
Te grăbești și când vorbești
și când te așezi undeva.
Pentru că tu nu trăiești isihast,
nu trăiești pentru ca să te odihnești
în slava lui Dumnezeu,
ci alergi ca ideologia veacului tău.
Ești nestatornic, credul, asculți minciunile
despre mine și despre tine,
apeși pe accelerație,
apeși pe emoție în detrimentul cugetării.
O, ce bine ar fi,
dacă te-ai liniști!
Ne-am regăsi amândoi pe același drum,
am fi prieteni de când lumea,
ne-am spune pe nume,
am avea aceeași rugăciune palpitând în
inima noastră.
*
If you didn’t hurry,
how good we’d be!
We would always travel with the eyes
and with the hearts,
we would travel with everything we are
until exhaustion.
We would drink our tea alongside
a surprising cake.
We would listen to the high sound of silence,
we would call each other by name,
we would understand each other,
we would love each other since the world.
But you are in a hurry all the time!
You hurry with the haste within you.
You hurry both when you speak
and when you sit down somewhere.
Because you do not live as a hesychast,
you do not live to rest in the glory of God,
but you run like the ideology of your age.
You are fickle, gullible, you listen to lies
about me and about you,
you press the accelerator,
you press on emotion
to the detriment of thought.
Oh, how good it would be,
if you would calm down!
We would both find ourselves
on the same road,
we would be friends since the world,
we would call each other by name,
we would have the same prayer
palpitating in our heart.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [142] (partea a doua)

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

V. 1. Am cântat aceste laude ale Egiptului, mai pe larg, într-o altă carte, propria sa carte, pe care am alcătuit-o în acest scop. Acum, într-adevăr, vremea cere ca să plutim repede și pe celelalte râuri și să cercetăm cum se leagă de Hristos și de Paradisul Bisericii neamurilor.

Următoarea frază a Scripturii zice aceasta: „iar râul al treilea [este] Tigris – [și] acesta [este] cel care merge înaintea assiriilor/ asirienilor”[1].

2. Scriptura scrie despre primele două râuri – zic de Fison și Gheon – ca „înconjurând”[2]. Cu adevărat, este ca și cum ar împrejmui cu ziduri și ar închide Paradisul lui Hristos. Însă al treilea râu nu este recunoscut ca încercuind, ci ca împotrivindu-se asirienilor cu război și sabie[3]. De ce astfel?

„Asirienii” înseamnă: „cei ce nu merg drept”. „Tigris”, în greacă, înseamnă „întins și aspru/ vijelios”. Vestirea evanghelică stă și face război împotriva celor care nu merg drept în viața lor („asirienii”) pe calea păcii[4]. Căci noi știm că asirienii erau dușmani înrăiți ai cetății lui Dumnezeu, Ierusalim. Ei au devastat-o în multe feluri și au ars orașul și casa lui Dumnezeu[5]. Astfel, al treilea Râu, împlinirea Treimii – grăiesc aici despre Sfântul Duh – vine ca o putere vijelioasă aducând război împotriva lor.

3. „Iar râul al patrulea, acesta [este] Eufratis”[6].

În multe și diferite locuri, Sfinții Teologi ai învățăturilor lui Moisis, se referă de obicei la Eufratis, ca „mare”, singurul dintre aceste patru râuri [numit astfel]. Dumnezeu Însuși i-a zis lui Israil: „Seminței tale îi voi da pământul acesta, de la râul Egiptosului până la râul cel mare, râul Eufratis”[7].

„Eufratis”, în greacă, înseamnă „rodnicia lor”. Iar „eufrații/ eufratienii” sunt numiți „purtătorii de roade”.

Unii traducători, însă, interpretează pe „Eufratis” ca „faptul de a alunga răul”, iar „Eufrata” ca „pământul purtător de roade”. Din această pricină, fără îndoială, Râul lui Dumnezeu, marele Eufratis, Hristos, S-a născut în Eufrata, în Bitleem[8]. El era Rodnicia neamurilor purtătoare de roade, „eufrații/ eufratienii”. El a alungat răul dintre neamuri și a arătat Biserica, care era odinioară neroditoare, ca pământ purtător de roade. Iar pământul nostru produce roadele sale, pentru că roditorul Eufratis este în el în mod nedespărțit[9].

Se cuvine să arătăm acum o atenție deosebită și să înțelegem cum este spus că Fisonul înconjoară întreg pământul Evilat[10], care este în durerile facerii. Gheonul, de asemenea, înconjoară și ține poporul în pământul său, adică pe cei odinioară etiopieni[11]. Tigrisul este pavăză și apără pământul împotriva răilor asirieni[12]. Dar nu este scris că marele Eufratis își schimbă locul sau se duce undeva sau împrejmuiește[13]. Stătător și neschimbător, este ca Cel ce zice pururea: „Și, iată!, Eu sunt cu voi în toate zilele până la desăvârșirea/ împlinirea/ sfârșitul veacului”[14]. Și: „Nu vă voi lăsa pe voi orfani”[15]. De aceea Dumnezeiasca Scriptură nu zice că acest mare râu udă vreo țară sau loc. Căci nu numai un singur loc, ci întreaga lume este udată de al patrulea râu. Trebuie să vezi vestirea evanghelică și ecumenică ca pe al patrulea râu; ea a venit după legea firească, legea moisică și legea profetică a preînchipuirilor.


[1] Fac. 2, 14.

[2] Fac. 2: 11, 13.

[3] Cf. Fac. 2, 14.

[4] Cf. Ps. 13, 3; Rom. 3, 17.

[5] Cf. II Împ. 25, 8-10.

[6] Fac. 2, 14; Ieș. 23, 31.

[7] Fac. 15, 18.

[8] Cf. Fac. 35, 19; 48, 7; Iis. al lui Navi 15, 59, Rut 4, 11; Mih. 5, 1.

[9] Cf. Ps. 84, 13; Iez. 34, 27.

[10] Cf. Fac. 2, 11.

[11] Cf. Fac. 2, 13.

[12] Cf. Fac. 2, 14.

[13] Cf. Fac. 2, 14.

[14] Mt. 28, 20.

[15] In. 14, 18.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [141] (partea a doua)

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

6. După iarna geroasă a legii, Domnul a făcut înălțarea Sa pe Cruce pentru a aduce primăvara. Și din partea [coasta] Sa[1], apa vieții a țâșnit în grădina Golgotei pentru noi[2]. Din această pricină, Gheonul, după iarnă, curge în revărsare, ceea ce aduce mântuire poporului său. Înaintea altora, el udă Etiopia și astfel ne vestește nouă că Hristos udă și luminează și mântuie neamurile popoarelor mai întâi, care erau odinioară în umbre[3].

Despre acestea, David a zis Bisericii: „Lucruri slăvite s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu.[…] Și, iată, cei străini și Tirosul și poporul etiopienilor! Aceștia s-au născut acolo”[4]. Etiopia a fost prima care I-a întins mâna Domnului. Înaintea tuturor, ea a făcut legământ cu Hristos, prin acel eunuc, care era de la Candachi[5], împărăteasa etiopienilor, Biserica. Unită cu Hristos, ea a strigat: „Neagră sunt și frumoasă, fiice ale Ierusalimului”[6]. Neagră, pentru că mai înainte fusese necredincioasă; acum era neagră în smerenia ei și frumoasă acum întru cunoașterea ei de Dumnezeu.

Căci sunt împărăteasa sudului. Am urcat de la hotarele pământului neamurilor. Și când am ajuns, am văzut înțelepciunea adevăratului Salomon[7], Care a strigat către mine: „Ridică-te! Vino” la Mine, „apropiata mea, frumoasa mea”[8], căci „Eu sunt învierea”[9] și Eu sunt „râul lui Dumnezeu”[10], Gheonul, care S-a făcut născut din pământ pentru tine. Eu înconjur și îmbrățișez tot pământul Etiopiei și Egiptul neamurilor[11].

Egiptul, care mai înainte a fost necredincios, este acum cârmuitorul cel credincios. Și, de vreme ce egiptenii au fost primii [între neamuri] care L-au văzut pe Domnul, iar Domnul S-a făcut cunoscut egiptenilor[12], există un jertfelnic al Domnului în Egipt, așezat pe piatra lui Petros, și un stâlp [închinat] Domnului lângă hotarul Egiptului[13].

7. În Bitleem[14], Domnul S-a plecat pe un nor ușor[15], ca un abur dumnezeiesc în îmbrățișarea unui nor, care era Maica Sa, Maria. Apoi, fugind grabnic de mâinile sângeroase ale călcătorilor de lege, a venit, din voința Sa, în Egipt[16]. Și El a cutremurat idolii făcuți de mână ai Egiptului[17], a zdrobit pe cele cioplite ale Egiptului și l-a înălțat pe el care zăcea acolo. Și aceasta pentru că Egiptul, l-a primit cu mâinile lui pe Dumnezeu, care a fugit alergând acolo. L-a ascuns pe El de fiarele sălbatice iudaice. Și apoi El l-a smuls din ghearele demonilor. El L-a primit în brațele sale și L-a scăpat pe El, care apoi l-a mântuit împreună cu lumea de la rătăcire. I-a oferit adăpost Lui, a Cărui mână îl va acoperi pe el – și pe toate [celelalte țări].

Egiptul, de bună voia sa, L-a condus pe Dumnezeu în trup, când era un Străin în el. Și acum Dumnezeu ne conduce pe noi, străini în el, la Cer. Egiptul L-a hrănit pe [Cel ce este] Pâinea cea cerească, care acum ne hrănește pe toți. Gheon, apa Egiptului, a adăpat pe Apa Vieții. Egiptul a fost primul care și-a deschis ușa Celui care va zice: „Eu sunt ușa”[18]. Și Egiptul a făcut începutul unei uși/ unei porți/ unei intrări pentru Dumnezeu Cuvântul, care, dintru începutul care nu a avut început, asemenea nu a avut început întru început[19].

Hristos a găsit în Egipt un loc unde să-Și plece capul întru credință[20], pentru că în propria Lui țară nu era loc credincios pentru El în locașul sinagogii evreiești părăsite[21]. Iar Domnul Dumnezeul dumnezeilor Și-a chemat Fiul din Egipt[22] și ni L-a trimis nouă pe Dumnezeu ca Apostol mai înainte de Apostoli[23].

Iar Gheon a devenit sfânt, sfințit de Sfântul sfintelor Însuși. Nilul a întrecut chiar Iordanul în lumina sfințeniei. Și curgând cu aur, undele sale L-au primit pe Hristos în trup. Egiptul a primit-o pe Maria a doua oară, pe cea mai sfântă decât Sfinții, Împărăteasa Maria, în locul Mariei lui Moisis, iar Gheonul s-a îmbogățit a doua oară cu Iosif. Era numit soțul ei, dar el nu a devenit aceasta pentru Preaneprihănita Maică[24].

Aceasta a fost voia Sa [a lui Dumnezeu Tatăl], când era față către față cu Hristos[25], Care S-a golit pe Sine[26].


[1] Cf. In. 19, 34.

[2] Cf. Mt. 27, 33; Mc. 15, 22; In. 19, 17.

[3] Cf. Is. 8, 23 – 9, 1; Mt. 4, 15-16.

[4] Ps. 86, 3-4.

[5] Cf. Fapt. Ap. 8, 27.

[6] Cânt. Cânt. 1, 5.

[7] Cf. Mt. 12, 42; Lc. 11, 31.

[8] Cânt. Cânt. 2: 10, 13.

[9] In. 11, 25.

[10] Ps. 64, 10.

[11] Cf. Fac. 9, 13.

[12] Cf. Is. 19, 21.

[13] Cf. Is. 19, 19.

[14] Cf. Mt. 2, 5.

[15] Cf. Is. 19, 1.

[16] Cf. Mt. 2, 13-15.

[17] Cf. Is. 19, 1.

[18] In. 10, 9.

[19] Cf. In. 1, 1.

[20] Cf. Mt. 8, 20; Lc. 9, 58.

[21] Cf. Lc. 2, 7.

[22] Ps. 49, 1; Osie 11, 1; Mt. 2, 15.

[23] Cf. Evr. 3, 1.

[24] Cf. Mt. 1: 29, 25.

[25] Cf. Mt. 11, 26; Lc. 10, 21.

[26] Cf. Flip. 2, 7.

1 2 3 136