Psalmul al 37-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Nu mă vădi, Doamne,-n vreme de mânie,
nici nu mă certa cu a Ta urgie,
că[ci] lăncile Tale sunt în mine-nfipte
și sfânta Ta mână deasupra-mi se simte.
Nu este pe trupu-mi leac de sănătate,
Ți-am stârnit mânia și îmi cerți păcate.
Oasele mă mustră, ciolane[le] n-au pace,
de grele păcate n-am unde mă duce.
Am fărădelegi multe, de mă covârșesc,
sufletul de poveri abia îl urnesc.
Sunt putred de răni, nu mă simt în fire[a mea],
din nesocotință mi-am pierdut și mintea.
M-am zbârcit cu totul, tânguindu-mă-n chinuri,
umblând toată ziua cu mâhnite gânduri.
Șoldurile mele sunt batjocorite,
sărmanele oase toate sunt rănite.
Răutatea toată asupra-mi se strânge,
de suspin, de răcnet, inima-mi se stinge.
Naintea Ta, Doamne, jalea mea se-aude,
suspinările mele n-au unde s-ascunde.
Mi-i seacă vârtutea, inima-i mâhnită,
ochii n-au lumină, vederea-i lipsită.
Câți avui prieteni, tovarăși în viață,
privesc de departe, rudelor le e greață.
Se silesc vrăjmașii, din viața cea dulce,
sărmanul meu suflet în rău să-l arunce.
Sfaturi fac viclene, grăiesc ce le place,
gândesc toată ziua ce rău îmi vor face.
Asurzii ca surdul de gâlceavă multă
ce făceau asupra-mi, gura-mi stătu mută.
Fui deci către dânșii ca un om ce n-aude
și nu știe-a le zice, nici a le răspunde.
Nădejdea mi-e, Doamne, toată către Tine,
Tu să-mi auzi ruga, să-mi răspunzi cu bine.
C-am zis, Doamne Sfinte, vrăjmașii mei s-aibă,
de a mea cădere, bucurie slabă.
Nici să nu râdă ei, chiar de-aș aluneca,
că[ci] scădere nu mi-e, chiar de mă vei certa.
Sunt în toată vremea cuprins de durere,
greșeala-mi voi spune fără de tăcere.
Și mă voi îngriji de ce[le] pentru care am vină,
cu rugăciune curată, cu făgăduință deplină.
Iar ei, vrăjmașii, trăiesc cu trai dulce
și se silesc tare în rău să m-arunce.
Căci se înmulțiră cei ce mă urăsc
cu nedreptate, care mă rănesc.
Cei ce îmi fac rău pentru al meu bine,
în loc de mulțumire grăiesc rău de mine.
Nu mă lăsa, Doamne, la singurătate,
părăsit de Tine, să sufăr răutate,
ci să fii cu mine, să îmi iei aminte,
cu sfânta-Ți putere, o, Dumnezeu[le] Sfinte!

Al 15-lea poem din vol. Te iubesc nu se termină

Poartă mască!
Arată că-ți pasă!
Maschează-ți sentimentele
față de toți!
Fii cameleon!
Fii cu câte fețe vrei tu!
Că nu știi cine te va
virusa și nici cine
se va îndrăgosti de tine.
Că ai văzut ce s-a întâmplat
cu domnul și doamna Smith în film,
în acel film.
Ei se iubeau, chiar
dacă s-au bătut și s-au împușcat
prin toată casa. Și când au venit vecinii
și i-au întrebat despre
zgomote, ei i-au mințit în față,
cu nerușinare, ca niște agenți secreți,
iar asta numai pentru că se
iubeau mult.
Arată că-ți pasă!
Maschează aparențele!
Precauția ta să meargă
până la o distanță apreciabilă.
Nu știi dacă mama ei sau a ta,
nu știi dacă o pală de vânt,
nu știi dacă timpul repede trecător
te vor infecta.
De aceea, poartă mască mereu!
Casnicii și prietenii tăi
sunt dușmanii tăi.
Să nu zici că nu te-am
atenționat în mod public!

Al 14-lea poem din vol. Te iubesc nu se termină

Când mă uitam eu la televizor,
țara mea, România,
era prosperă, avea de toate,
era fruntașă pe lume.
Dar când nu mă mai uitam,
atunci era devalizată,
maltratată, devalorizată.
Pe orice canal aș fi dat,
România era bine.
Și în acele ore, dacă aș fi ținut-o tot așa,
am fi întrecut alte țări de departe.
Dar, când închideam televizorul,
apăreau inundații, cutremure,
înmormântări, spălări de bani,
conflicte interetnice,
furturi din urnele de la alegeri.
Apăsam pe buton: se normalizau
lucrurile!
Când închideam, era dezastru,
pentru că toate
o luau razna.
De aceea, de când trăiesc
numai cu
televizorul deschis,
dar și cu computerul,
țara noastră nu mai are nicio problemă
și, dacă mă uit mai bine,
nici alte țări nu mai suferă
de ceva anume.

Al 13-lea poem din vol. Te iubesc nu se termină

Când plouă
nu trebuie să te temi
să asculți picurii de apă,
toată povestea lor în viața ta.
Pentru că ploaia îți spune
să fii roditor.
Ploaia îți spune
că ai nevoie de încă noi
informații pentru ca
scrii toată cartea,
toată povestea vieții tale.
Plouă între blocuri
ca tăcerea dintre oameni.
Un iunie cu atâta ploaie,
cu atâtea atenționări,
ca și când nu mai știm
să ne îmbrățișăm unii pe alții.
Dar orice-ar fi și
oriunde m-aș duce,
te port ca pe o răsuflare pe buze.
Viața mea are același ritm cu al tău,
aceeași așteptare.

Psalmul al 36-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 69-98]

Dumnezeu iubește judecată să facă,
Sfinții Săi nu Și-i lasă, cuvântul să-i treacă,
ci-i păzește cu strajă ca să le dea viață,
[iar] nedrepții cu tot neamul după vină află.
În veci moștenesc Drepții hotare,
părți ce le-a dat Domnul cu hrisov în țară.
Cel Drept cugetă gând de-nțelepciune,
gura lui și limba fac judecăți bune.
Având de la Domnul în inimă lege,
pe calea cea dreaptă nesmintit va merge.
Păcătosul caută a Dreptului moarte,
dar Domnul nu-l lasă și din greu îl scoate.
Rabdă-L pe Domnul, căile-I păzește,
că[ci] te va-nălța-n lume și te va crește!
Și nu crede că cei răi sunt întregi cu firea,
căci în puțină vreme le vei vedea pieirea!
Am văzut pe cel spurcat suindu-se [ca un] bour
s-ajungă ca cedrii de tămâie la nour.
Și-am trecut pe-aici, caut, nu văd nimic
rămas de la el, un semn cât de mic.
Ține dreptatea, blândețea păzește,
că[ci] omului bun rămășița-i crește.
Iar celor spurcați pieirea le vine,
nici urmă de ei nu mai rămâne.
Deci mântuirea este de la Domnul
a Drepților și smeriților și a tot omul.
Că-i va scăpa Domnul la vreme de scârbă,
cu folos îi va scoate din ceata cea strâmbă.
La Sine îi va pune în partea cea dreaptă,
să stea în odihnă, dându-le-n veci plată.

Psalmul al 36-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 31-68]

Au scos păcătoșii sabie din teacă,
arcurile-s gata, războiul să-l facă,
să-i ucidă pe sărmani, săracii să-i junghie,
au [în] gând să nu lase [din cei] Drepți nici unghie.
Sabia aceea într-înșii se va-nfige,
coarda se va rupe, arcul li se va frânge.
De puțin[ul său] Dreptul mai mult folos are
decât bogăția strâmbilor cea mare.
Că[ci] răii și strâmbii mâinile-și vor frânge,
iar pe cei Drepți Domnul îi va strânge[1].
Celor întregi[2] Domnul umbletele le știe
și le-a dat pe veci hrisov pe moșie.
La vreme cumplită nu vor fi de rușine,
în zile flămânde le va prisosi pâine.
Înșiși păcătoșii își cunosc pieirea,
deși se înalță pe lume cu firea.
Cei ce nasc pizmă cu Domnul și ceartă
au parte de puțină fericire-n soartă.
Îndată ce vor crește și vor dobândi slavă,
vor pieri ca fumul, fără de zăbavă.
Ia-mprumut vicleanul și nu mai plătește,
[dar] Dreptul se-ndură, dă și miluiește.
Cei ce către Domnul sunt cu mulțumire
vor moșteni lumea-n vreme făr’ de-oprire.
Cei care Îi vor zice sudălmi de ocară,
pe-aceia-i va pierde cu totul din țară.
De va umbla omul pe calea cea dreaptă,
cum iubește Domnul, [El] îi va da plată.
Și când se va-ntâmpla să fie-n cădere,
îl va ține-n brațe, să n-aibă scădere.
De când am fost tânăr tot am ținut minte
pân’ la bătrânețe aceste cuvinte.
N-am văzut pe cel Drept părăsit, să piară,
nici a lui sămânță în foame să ceară.
În toate zilele Dreptul dă și miluiește
celor [ce-s] lipsiți, și sămânța-i crește.
Fugi de răutate, fă ce este bine,
și-ai să petreci în lume cu zilele pline!


[1] La El, în Împărăția Sa.

[2] Celor cu sufletul întreg,  sănătos, curat.

Psalmul al 36-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 1-30]

Nu râvni belșugul omului fără de lege,
căci [el] degrabă din lume se va șterge
și se va usca lesne, ca iarba verde:
sufletul și-l pune și averea-și va pierde.
Ci fii către Domnul cu inimă-ntreagă,
petrece făcând binele în casă largă!
Trăiește în lume cu viață curată
și Domnul te va paște cu mână-ndurată!
Silește-te cu Domnul să fii în viață,
că-ți va da, după voie, inimii dulceață!
Calea ta, cea ascunsă, Domnului arată,
spre El să ai nădejde, că[ci] pe tot omul iartă!
Drept te va face, dacă vei fi tot lumină,
judecata ta [o] va scoate-n miazăzi senină.
Domnului te roagă și te cucerește,
nu râvni calea ce vicleanulu-i sporește!
Păcatele toate cu dânsul vor merge,
cu omul ce face călcare de lege.
Astâmpără-ți mânia, urgia-ți oprește,
râvna [rea], vicleșugul, de te curățește!
Căci de vei face rele, vei seca din rădăcină,
[iar] de vei face bine, nădejdea ți-e plină!
Curând se va alege[1], în vreme puțină,
când vor pierii-ntr-o clipă cei plini de vină.
Blânzilor pământul moșie [le] rămâne,
petrecând în viață dreaptă spre bine.
Chiar dacă păcătoșii scrâșnesc cu dinții lor,
tot n-au putere celui Drept a face rău.
De-a lor nebunie și Domnul va râde,
văzând că le vine zi rea ce-i cuprinde.


[1] Va fi Judecata lui Dumnezeu, se va face separare între Drepți și păcătoși.