Psalmul al 104-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 77-134]

Și le-a dat lor Domnul cuvântul,
cu minuni, să facă-n tot pământul,
ca toată țara lui Ham să vadă
în Israil ce se lucrează.

A trimis întuneric în tot omul,
căci Îl mâniară în grai pe Domnul,
toate apele le-a prefăcut în sânge,
de-a murit tot peștele în unde.

Izvorât-a broaște-n toată țara,
de se va pomeni întru ei ocara,
că și la-mpăratul jucau în haine,
în sipeturi și pe unde-aveau taine.

Muște câinești le-a trimis cu ace
și de mușițe n-aveau pace.
I-au umplut ploaia, grindina și focul,
ce-au ars țara și-au bătut-o cu totul.

În vii, n-a scăpat rodită viță,
c-au ros și scoarța de pe mlădiță.
Smochinii, toată roada ce făceau, mare,
grindina o strica, și tot pomul dintre hotare.

Trimise lăcustă și-omidă,
de-au mâncat ce mai era după grindină,
cât n-a rămas deloc verdeață
de iarbă sau buruiană creață.
Și a bătut toată pârga lor în țară
și de-averile lor se scuturară.

Și Și-a scos din robie Domnul,
cu argint și aur, pe tot omul.
Și nu era nimeni suferind,
în seminția lor, sau bolind.

Iar egiptenilor bine le-a părut
că i-au lăsat să iasă curând,
căci inima le era-ngrozită
de puterea Domnului cea sfântă.

Și Domnul le-a întins umbră groasă,
ce le făcea ziua răcoroasă,
iar noaptea o schimba în lumină,
cu nor de foc, ca-n zi senină.

Și au cerut de le-au dat cârstei
și potârnichii, de-a plouat peste ei.
Și din cer le-a trimis hrană,
de s-au săturat toți cu mană.
Le-a scos izvor din piatră la sete,
de-au băut apă toți pe săturate.

Căci Și-a adus Dumnezeu aminte
de sfântul Său cuvânt, de mai-nainte,
către Avraam, ce-a zis că va face,
că-i va crește sămânța cu pace.

Și Și-a scos Domnul cu tărie
oamenii Săi către bucurie
și le-a dat aleșilor Săi să își facă
veselie în viață, să le placă,
împărțindu-le țări desfătate,
cu bogății și cu de toate,

de s-așezară-n țări păgâne,
împărțindu-și moșii străine,
ca ei să-I țină jurământul
și să-I cerceteze legea și cuvântul.

Psalmul al 104-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 45-76]

Și trimise Domnul foame-ntre hotare,
de-aduceau de-aiurea pâini în care,
fiindcă a stricat Dumnezeu tot rodul,
de s-a făcut foame-n tot pământul.

Trimis-a înaintea lor pe omul,
pe Iosif, cel iubit de Domnul,
pe care l-au dat frații lui spre vânzare,
la robie făr’ de răscumpărare,

pe care l-au smerit în obezi, în închisoare.
Fier prin suflet i-au dat în strâmtorare,
până i-a venit har și-a zis cuvântul
de care s-a făcut veste-n tot pământul.

I-a dat Domnul cuvânt spre eliberare
și-mpăratul l-a scos din închisoare,
a trimis de l-a scos din robire,
făcându-l boier și dându-i izbăvire.

Și l-a pus împăratul domn în casă
și peste averea lui mai mare îl alese,
peste boieri, să-i sfătuiască,
ca pe sine să-i înțelepțească

pe bătrânii lor și să le dea minte
tuturor ce sunt mai dinainte.
Și a intrat Iacov la Ham în țară
și israelitenii acolo se-așezară.

Și crescură de se înmulțiră,
dar vrăjmașii stătură cu pâră –
făcând să-i urască împăratul,
cu inimă strâmbă, din tot sfatul –,

cu-nșelăciuni, să rănească pe cei ce sunt
robii Domnului, popor sfânt.
A trimis pe Moisis, a Sa slugă,
și pe Aaron, ales ca să-l ungă.

Psalmul al 104-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 1-44]

Rugați-l pe Domnul și-L strigați pe nume,
toți oamenii care sunteți în lume!
Să dați de veste și în păgânătate
despre faptele Lui, ce-s cu bunătate!

Cântați-I Lui cântecul cu cinste
și de minunile Lui vechi dați de veste!
Lăudați-vă cu sfântul Lui nume!
Să se veselească toți cei din lume
care caută să-L cunoască pe Domnul
cu inimă curată, tot omul!

Căutați-L pe Domnul, ca să vă-ntărească,
ca sfânta Lui față să vă privească!
Minunile ce le-a făcut să le țineți minte
și hotarele dintâi, de mai-nainte,
cu sfânta Sa gură dând judecăți și povețe,
ca în sfânta Sa lege să ne-nvețe!

A lui Avraam sfântă sămânță,
care slujiți Domnului cu credință,
fiii lui Iacov, pe care Domnul
Și i-a ales Lui, precum știe tot omul!

Domnul nostru, ce Și-a dat cuvântul
și făgăduința peste tot pământul,
Și-a adus de lege aminte
și de cuvântul ce l-a zis mai-nainte,
ce peste mii de neamuri a poruncit
și peste tot neamul s-a auzit,

cu Avraam ce Și-a dat cuvântul
și cu Isaac, cu jurământul
ce-a pus cu Iacov spre-nvățătură,
cu Israil în veci legătură,

zicând: „Îți voi da țara ce ține
Hanaanul din zile bătrâne,
partea de pământ cea măsurată
și de Hanaan împresurată”.

Că la număr aveai ceată mică
și casa ta era puțintică,
când umblai mutându-te prin țară,
ca un oaspete-ntinzând cort afară.

Și din neam în alt neam te mutai
și supărare de la-mpărați nu aveai.
N-a lăsat om să te asuprească,
nici vreun împărat să te mâhnească:
„Nimeni să nu se-atingă de unșii Mei
sau să facă rău Profeților Mei!”.

Psalmul al 103-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 117-152]

Când Îți deschizi sfânta mână,
atunci toată lumea-i plină
de belșug și de dulceață
și petrec toți bine-n viață.

Dar când Ți-ascunzi fața sfântă,
toată lumea se-nspăimântă!
Când le iei duhul, se sting
și-n țărâna lor se strâng.

Duhul Tău, când Îl vei trimite,
se vor zidi ca înainte
și, cum Ți-ai dat Tu cuvântul,
vei înnoi tot pământul!

Și să-Ți fie, Doamne Sfinte,
slava-n veci, ca și-nainte!
Dumnezeu gând bun va pune,
de lucruri ce-a făcut bune.

Căci de sfânta Ta cătare,
pământul tremură tare,
și din munte merge pară,
când cobori să vezi în țară.

Și-Ți voi cânta, Doamne,-n viață,
în viața mea, cu dulceață,
Îți voi cânta, Doamne Sfinte,
Domnul meu de mai-nainte!

Până ce voi fi în viață,
Îți voi cânta fără greață.
Și să-Ți placă, Doamne Sfinte,
bietele mele cuvinte!

Să mă bucur, în tot binele,
de Domnul, cum se cuvine,
ca să piară cu ocară
toți vrăjmașii Tăi din țară!

Și cei ce-s fărădelege
de pe pământ se vor șterge,
să nu scape nicio urmă,
ci să-i ștergi dintr-a Ta turmă!

Sfântul Varlaam al Moldovei, La Duminica a 6-a după Paști. Despre vindecarea orbului

Actualizez ediția: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma,  prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, 448 p.

*

Astăzi Sfânta Evanghelie ne vorbește nouă despre minunea pe care a făcut-o Domnul Hristos, de l-a tămăduit pe un orb, care s-a născut orb din pântecele maicii sale, după cum scrie [Sfântul] Ioan[nis] Teologul în cap. al 9-lea[1] [In. 9, 1-38]:

„În acea vreme, trecând Iisus, a văzut un om orb din naștere. Și-L întrebară pe El Ucenicii Lui și Îi ziseră: Învățătorule, cine a greșit? Oare acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Și Iisus răspunse: Nici acesta nu a greșit, nici părinții lui; ci ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu spre el. Că[ci] Mie Mi se cuvine să lucrez lucrurile Celui care M-a trimis, până este ziuă. Că[ci] va veni noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Până când sunt în lume, Lumina lumii sunt.

[Și] dacă zise aceasta, scuipă[2] pe pământ și făcu tină din scuipat și cu tină unse ochii orbului. Și îi zise lui: Du-te de te spală în fântâna Siloamului, care se cheamă Trimis! Și se duse și se spălă și veni cu vedere.

Iar vecinii, care îl văzuseră pe el mai înainte că era orb, grăiau: Oare nu este acesta cel care ședea și cerea? [Și] unii grăiau că este acesta, alții grăiau că-i seamănă lui, iar el grăia că „eu sunt”. Și îi ziceau lui: Cum ți s-au deschis ochii? [Și] răspunse acela și le zise: Un om pe Care Îl cheamă Iisus a făcut tină și a uns ochii mei și mi-a zis: Du-te la fântâna Siloamului de te spală! Și m-am dus și m-am spălat și [așa] am văzut. Și iarăși i-au zis lui: Cine este? [Iar] el le-a spus: Nu știu! Și l-au dus pe el la farisei, pe cel care fusese oarecând orb. Și era sâmbătă când făcuse tină Iisus și-i deschisese lui ochii. Și iarăși l-au întrebat pe el și fariseii: Cum ai văzut? Și el le-a zis lor: Tină mi-a pus pe ochi și m-am spălat și [acum] văd. Și grăiau unii din[tre] farisei: Nu este Acesta om de la Dumnezeu, că[ci] nu păzește sâmbăta! Alții [însă] grăiau: Cum va putea omul păcătos să facă semne ca acestea? Și era neînțelegere[3] între ei. [Și] îi grăiră orbului iară[și]: Tu ce zici de El, că ți-a deschis ochii tăi? Iar el zise că este Proroc.

Și nu l-au crezut jidovii pe el că a fost orb și [acum] vede, până ce nu i-au chemat pe părinții celui care vedea și până nu i-au întrebat pe ei, zicându-le: Acesta este feciorul vostru, despre care voi ziceți că s-a născut orb? Dar acum, cum vede?! Răspunseră părinții lui și le ziseră: Știm că acesta este fiul nostru și [că] s-a născut orb, dar cum vede acum, noi nu știm. Sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. El însuși are minte [și] pe el să-l întrebați, [pentru că poate despre] sine însuși să vorbească. [Iar] acestea ziseră părinții lui, pentru că se temeau de jidovi, pentru că jidovii erau înțeleși ca, de va mărturisi cineva pe Hristos, [acela] să fie lepădat din adunare. Pentru aceasta ziseră părinții lui că-i în vârstă și [că pot] să-l întrebe pe el.

[Și] l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și îi ziseră lui: Dă slavă lui Dumnezeu! Noi știm că Acesta este om păcătos. Răspunse acela și zise: Nu știu [asta]! Una știu [însă]: că am fost orb [și] acum văd. Și iară[și] îi ziseră lui: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii? Le răspunse lor: Iată, v-am spus vouă și n-ați auzit! Dar de ce vreți iarăși să auziți? Oare vreți și voi să fiți ucenicii Lui? Iar ei îl ocărâră pe el și îi ziseră lui: Tu ești ucenic[ul] Aceluia, iar noi suntem ucenicii lui Moisi[s]. Noi știm că lui Moisi[s] i-a grăit Dumnezeu, dar pe Acesta nu știm de unde este. Răspunse omul și le zise lor: De aceea este minunat, că voi nu știți de unde este, [dar El] mi-a deschis ochii mei. [Și] știm că pe păcătoși Dumnezeu nu îi ascultă. Și că, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veci nu s-a auzit să deschidă cineva ochii celui care este orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar fi putut să facă nimic. Răspunseră și îi ziseră lui: În păcate cu totul te-ai născut și tot tu ne înveți pe noi? Și îl scoaseră pe el afară.

[Și] auzind Iisus că l-au scos pe el afară [din sinagogă], l-a aflat pe el și i-a zis lui: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Răspunse acela și I-a zis Lui: Cine este, Doamne, ca să cred întru El? Și i-a zis lui Iisus: L-ai și văzut pe El și Cel ce grăiește cu tine Acela este! Iar el a zis: Cred, Doamne! Și I s-a închinat Lui”.

Învățătură la această Sfântă Evanghelie

Vrând Domnul nostru Iisus Hristos să arate că El este Mesia cel adevărat, [că El este] Fiul Dumnezeului Celui de sus, [Care] de la Dumnezeu a venit și [Care este] întocmai cu Dumnezeu, a grăit către Ucenicii Săi aceste cuvinte [și] le zise: „Mie Mi se cuvine să fac lucrurile Celui care M-a trimis până este ziuă, că[ci] va veni noaptea, când nimeni nu va putea să lucreze. [Și] până sunt în lume, Lumină a lumii sunt”. [Și când s-a referit] la zi, Domnul Hristos vorbea despre vremea aceea [de față], când El umbla atunci pe pământ. Iar noapte spunea că este vremea aceea, după ce [El] Se va înălța de pe pământ la cer.

Căci Domnul nostru Iisus Hristos Se cheamă și este Soarele dreptății, Care S-a pogorât din cer pe pământ, pentru ca să îl lumineze nu numai pe orbul acela, ci pe tot neamul omenesc, pe care l-a aflat orb în credință, încât nu știa Care este Dumnezeu și nici nu vedea lumina dumnezeirii Sale. De aceea, David Prorocul, mai înainte a știut prin Duhul Sfânt și a spus: „Dumnezeu va înțelepți orbii”. [Iar] Isaia[s] Prorocul vorbește și el despre vremea în care Domnul Hristos va umbla pe pământ și zice: „Atunci se vor deschide ochii orbilor și urechile surzilor vor auzi”. Pentru aceste lucruri a zis [și] Domnul Hristos că „Mi se cuvine să le fac până sunt pe pământ, că[ci] dacă Mă voi duce în cer, nu va putea să facă nimeni aceste lucruri”. Așa a grăit Hristos, după care a scuipat jos, pe pământ, și a făcut tină cu scuipatul Său, și cu acea tină a uns ochii orbului și i-a zis: „Du-te de te spală în fântâna Siloamului!”. Și se duse orbul de se spălă și se întoarse cu ochi.

O, mare minune și putere, dimpreună [cu ele fiind] și mila milostivului nostru Domn, a lui Hristos! [Căci] putea Măria Lui/ Domnia Lui numai cu cuvântul să-l facă cu ochi, ca și în alte minuni pe care le făcea. Dar pentru ca să arate că este Dumnezeu cu adevărat, [că este] Cel care l-a zidit pe Adam din pământ, pentru aceea cu tină din pământ îl vindecă pe el și cu scuipat, ca să cunoaștem că Acela a suflat asupra lui Adam și [acela] a înviat[4].  Și [așa] cum se coboară ploaia pe troscot, de nu face sunet, așa și Domnia Lui S-a pogorât pe pământ și S-a întrupat din Sfânta Fecioară [Maria] și [mai] întâi a învățat lumea cu cuvânt din gura Sa și le-a dat Sfântul Botez și i-a trimis pe Apostoli[i Săi] să boteze neamurile. Și la fel ca orbul ce s-a spălat în Siloam și a văzut, așa și neamurile prin Sfântul Botez s-au luminat și L-au cunoscut pe Dumnezeu prin învățătura Sfinților Apostoli și L-au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu cu adevărat. [Și] pentru aceea [și] împărații și domnii cei necredincioși îi prigoneau și îi chinuiau pe cei care credeau [în Dumnezeu].

Deci și noi, creștinii, cei care mai înainte am fost rătăciți și orbi și prin învățătura Sfinților Apostoli ne-am luminat și L-am cunoscut pe Dumnezeu, să nu ne întunecăm sufletele noastre iară[și] cu păcate, ca să nu fim munciți și bătuți în veci pentru nemulțumirea noastră. Că[ci] acestea toate pentru noi le-a făcut și nouă ne-a slujit dulcele și milostivul nostru Domn Iisus Hristos. Că[ci] și fântâna aceea, Siloamul, Sfântul Botez l-a închipuit. Și vrând Hristos să arate că oricine se va spăla întru apa Botezului se va lumina sufletește, pentru aceea l-a trimis acolo și pe orb, pentru ca să se spele.

În zilele lui Ezechias [Ἑζεκίας] [II Împ. 18, 13, LXX], ale împăratului care împărățea în Ierusalim, a trimis oaste mare Sennahirim [Σενναχηριμ] [Ibidem], împăratul Siriei, asupra Ierusalimului ca să-l ia [pe el]. Și dacă a venit oastea împrejurul cetății, au căutat [să vadă] pe unde intră apa în cetate, [cea] din care beau oamenii, ca să bea și ei. Și, săpând, au aflat fântâna aceea ducând apa, prin canal, în cetate, și le păru bine. Pentru că Dumnezeu oprise apa și nu cura. Și o astfel de minune se făcea cu acea fântână: că atunci când se ducea oastea siriană să ia apă, [ea] nu cura, iar dacă plecau, iarăși curgea apa și se ducea în cetate. [Iar] la acea fântână fusese oarecând și Profetul Isaias [Ἠσαΐας] [Is. 1, 1, LXX] să bea apă și nu a aflat, iar Dumnezeu, pentru rugăciunea lui, i-a trimis apă și a băut. Și de atunci se cheamă fântâna aceea Siloam [Σιλωάμ], adică Trimis [Ἀπεσταλμένος] [In. 9, 7, BYZ]. Căci i-a trimis Dumnezeu apă și Prorocul a băut [din ea].

Pe această fântână o cinsteau jidovii și o zidiseră cu piatră în mod frumos. [Și] la această fântână l-a trimis Domnul Hristos și orbul acela se spălă și îndată văzu. Iar dacă îl văzură oamenii se mirau și unii ziceau că nu este acesta orbul acela care nu vedea, ci este altul care îi seamănă [lui], iar alții ziceau că este acesta și, de multă mirare, îl întrebau pe el cum a dobândit vederea și în ce fel s-a tămăduit. Iar el, cu multă îndrăznire, grăia către ei și le spunea: „Ce vă mirați, o, oamenilor! Dacă vreți voi să știți, eu vă voi spune. Un om pe care Îl cheamă Iisus a făcut tină cu nu știu ce. Însă, după cum am înțeles cu urechile [mele], a scuipat jos până a făcut tină. Și cu acea tină m-a uns pe mine, unde acum îmi sunt ochii mei, și mi-a zis să mă duc să mă spăl în fântâna Siloamului. Și cum m-am spălat, îndată am văzut”. Deci îl luară [pe el] și îl duseră la farisei. Căci, după legea lor, fariseii erau oameni aleși, [fiind] mai sfinți și mai buni [decât ceilalți]. [Și] pentru aceasta îl duseră la ei, ca să-l întrebe [și] să fie înțeles de către niște [oameni] înțelepți și cărturari. Și pentru aceea îl întrebară pe el. Și ceea ce le spunea, ei nu credeau, până ce îi chemară și pe părinții lui de îi întrebară și pe ei: „Acesta este fiul vostru, pe care ziceți că l-ați născut orb? Dar acum, cum vede?!”. [Și] le răspunseră părinții lui și le ziseră: „Știm că acesta este fiul nostru și [că] l-am născut orb. Dar în ce fel vede acum, noi nu știm. El însuși știe. Pe el întrebați-l!”.

O, necredința cea nebună a fariseilor! Că[ci] îl vedeau pe orb cu ochii mărturisind și spunând adevărul și nu credeau! Pentru această necredință zice Prorocul Isaias: „Doamne, cine va crede mărturia noastră?”. Sau: „Puterea lui Dumnezeu cui i se va arăta?”. Iar în alt loc îi ocărăște pe ei și le zice: „Să le dea lor Dumnezeu ochi ca să nu vadă și urechi să nu audă!”. Că nici vederea orbului nu o adevereau, nici pe părinții lui nu îi credeau. [Căci] acela ce fusese orb Îl mărturisea pe Doctorul cel adevărat, pe Domnul Hristos, iar fariseii Îl ocărau. Necărturarii Îl mărturiseau Dumnezeu adevărat, iar cărturarii se lepădau de El. Orbii văzură lumina dumnezeirii Sale, iar cei ce vedeau, [aceia] orbiră.

O, mare răutate este pizma! Că[ci], din cauza pizmei, nici binele său nu știe să și-l cinstească, iar celui ce o are [în sine], [aceea] îi mănâncă și îi roade inima sa, iar [el] nu iubește binele nimănui[5]. Pentru aceea să ne ferim de pizmă, fraților, [ca] să nu pățim ca jidovii aceia, care, pentru pizma lor, au căzut în necredință și nu a crezut în Hristos! Orbul cel fără de ochi, cel care niciodată nu văzuse minunile lui Hristos, pe care El le făcea, crezu, dar cei cu ochi, care vedeau în toate zilele minunile pe care le făcea Hristos, ei nu crezură. Și dacă îl auziră pe orb mărturisindu-L pe Hristos și spunându-le cum l-a vindecat[6], ei se mâniară pe el și îl ocărâră și-l scoaseră afară din adunarea lor. Iar dacă auzi Domnul Hristos că l-au dat pe el afară [din sinagogă], în una din zile l-a aflat pe el și i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”. Și el I-a răspuns și I-a zis: „Cine este Acela, Doamne, ca să cred întru El?”. Și Iisus i-a zis lui: „Cel ce grăiește cu tine, Acela este!”. Iar el zise: „Cred, Doamne!” și I S-a închinat Lui”.

Deci se cuvine și nouă, cu toată inima, să credem întru Domnul nostru Iisus Hristos, și pentru El să răbdăm nedreptățile ce ne vin nouă de la alți oameni, datorită pizmei ce o au pe noi. Ca să ne afle și pe noi Dumnezeu întru durerile noastre [și] să ne mângâie și Împărăția cerului să ne dăruie. Pe care toți să o dobândim pentru Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava și toată cinstea întru veci de veci. Amin!


[1] În text era spus în mod greșit că e în capitolul al 34-lea.

[2] În text: șchiopi.

[3] În text: price.

[4] În text: au învis.

[5] În text: nemărui.

[6] În text: isțelit.

Scrioaștea. Monografia unei iubiri [5]

Primaa 2-a, a 3-a, a 4-a parte din carte.

Pe 26 iulie 2021, după ce a citit a 4-a parte a cărții publicată online, Alexandru Georgescu mi-a scris cu entuziasm 4 comentarii la fragmentul publicat. Și în primul dintre ele, referindu-se la harta prezentată de Serverul Cartografic pentru Patrimoniul Cultural Național[1], mi-a spus că „harta ce corespunde zonei Roșiori de Vede estimez a fi fost făcută între anii 1924-1925”[2]. Și a remarcat pe această hartă „drumul de la Roșiori, ulițele satului Scrioaștea ([care sunt] respectate și astăzi), conacul și moșia familiei Manu ([care sunt] vatra satului), grădina mare, din deal, a familiei Manu, de pe marginea ruscii, care urca din drumul de la Școală (practic: drept de la moșie), drumul spre satul Cioc, bifurcația de la puiernița care merge spre râul Vedea, traversând spre satul Cucuieți (exista și un pod acolo), Limes Transalutanus (vizibil dinspre Roșiori, în linie, paralel apoi cu dealul Scrioaștei)”[3].

În al 2-lea său comentariu, Alexandru Georgescu citează titlul unei cărți recente a lui Eugen S. Teodor, care numea Limes Transalutanus „uriașul invizibil”[4] și spune despre el următoarele: „Scrioștenii bătrâni cunosc bine așa numitul «drum al lui Traian» ori «valul lui Traian»[5]. Bucăți de cărămidă [din el] erau [încă] vizibile cu ușurință acum 70 de ani, dar între timp, datorită agriculturii intensive, acestea s-au diminuat [și] pe alocuri au dispărut. […] [Și ceea ce este interesant este] rolul acestui spațiu pe care îl ocupa Scrioaștea [pe atunci și] prezența unui turn roman [aici], chiar pe dealul Scrioaștei, în continuarea Limesului. Acest turn era vizibil și pentru castrul de pe valea Bratcovului (spre Cătunul de la Măldăieni), poate chiar și de pe valea Urluiului (altitudinea este de 116 metri la muchia dealului). [Apoi] Limesul cobora prin partea de vest a satului, traversând șoseaua care duce [acum] spre Gresia și mergând oarecum paralel cu aceasta până la Gresia, unde exista și un castru. Lângă Biserica ale cărei reminiscențe, acoperite astăzi, creează o zonă mai înaltă (cam cu 50 de cm), pe care găsim astăzi grădini și vii”[6]. După care se referă în mod admirativ la munca de cercetare a lui Eugen S. Teodor, considerându-l un om foarte meticulos, care a analizat cercetările anterioare și și-a exprimat propriile concluzii pe bază de probe[7].

Studiul la care se referă Alexandru Georgescu este Eugen S. Teodor, De pază pe Limes Transalutanus. Despre turnurile de pe segmentul sudic, în format PDF, 30 p.[8].  Și el afirmă faptul că Limes Transalutanus are peste 250 de km[9], ocupându-se aici de cei aproape 60 de km dintre Flămânda și Gresia[10]. Și autorul nostru a cercetat traseul pornind din Flămânda spre Scrioaștea, spunându-ne că „situația turnului de la Scrioastea rămâne neclară, ca și localizarea sa pe teren”[11], deși ne dă o localizare a lui[12]: pe dealul dinspre Măldăieni.

În al 3-lea comentariu, A. Georgescu ne vorbește despre apa zbâclezei: „La momentul ultimei intervenții [aici], nu știam care este localizarea acestei z(s)bâcleze. Totuși, din discuții cu locuitori mai în vârstă, am înțeles unde este localizată[,] drept pentru care mi-a fost ușor să o identific pe hartă. Puțini locuitori știu că moșia comunei Scrioaștea se întinde dincolo de Drumul Județean 612A, între Văcărești (Comuna Drăgănești de Vede) și Satul Vechi (Comuna Drăcșănei), până la râul Burdea[,] respectiv limita comunei (Săceni). Ei bine, aceasta este z(s)bâcleaza, zona de confluență a celor două moșii pe unde trece Burdea. Deci e, de fapt, Burdea. Asta știm noi, scrioștenii. Desigur, termenul este de-a dreptul atipic și stârnește curiozitate[a]. Astfel, tot de curând, într-o serie de notițe ale bunicului meu, am regăsit această preocupare legată de identitate[a] z(s)bâclezei. Deși cu însemnătate pentru scrioșteni, termenul nu este deloc cunoscut mai sus, spre Beuca [sau] Zâmbreasca. Și acum totul devine bizar, [pentru că] în județul Argeș există Zbâglează[13]… [un] afluent al râului Burdea ce curge în apropiere. Cum e posibil??”[14].

În al 4-lea ne-a dat bibliografia folosită[15] și îi mulțumesc mult și de această dată pentru fiecare detaliu.

Pe 10 august 2021, la 19. 53, pe Yahoo, Dr. Gheorghiță Ciocioi mi-a trimis câteva pagini fotografiate din cartea lui Șchiopu C. Paul, Scurte monografii ale unor localități din fostul raion Roșiorii de Vede regiunea București. Și anume p. 59-65, unde găsim Monografia comunei Scrioaștea[16], care e nedatată și nesemnată[17], preluată din „Biroul Județean al Arhivelor Statului Teleorman, Inventar nr. 968, Sfatul Popular al Raionului Roșiorii de Vede, Dosar nr. 134/ 1960, filele 74-99”[18].

Dorin Octavian Picioruș: (20. 04): Vă mulțumesc mult, Domnule Gheorghiță, pentru ajutorul dumneavoastră substanțial de fiecare dată! Mult spor în toate și multă sănătate!

Dr. Gheorghiță Ciocioi (20.05): Sărut mâna, părinte Dorin! Să fie de folos[!]

Iar textul monografic din 1960, primit acum, ne spune că în vechime „Scrioaștea a fost așezată mai spre sud-est, spre Măldăieni”[19]. Dar Scrioaștea Bătrână a fost părăsită din cauza ciumei[20], fără să se specifice vreun an pentru mutarea localității. În 1931, la Scrioaștea, s-a înregistrat temperatura de 43 de grade, pe când cea mai scăzută temperatură înregistrată a fost de -32 de grade, în 1929, când numărul zilelor cu gheață a fost de 123[21]. Vânturile zonei sunt crivățul și austrul, austrul bătând primăvara, iar apa în fântâni e la 5 metri adâncime[22]. La 1 octombrie 1956, la Scrioaștea erau 2.814 locuitori, dintre care 1.336 bărbați și 1.478 femei. În 1943 populația era de 2. 514 locuitori.

Arendașii lui Manu: Galiețatu (?) și Antonescu Văcărescu[23]. Prima împroprietărire s-a făcut în anul 1864, dar țăranilor li s-a dat pământurile cele mai slabe[24]. A doua împroprietărire s-a făcut între 1920-1922, dar moșierul Manu și-a oprit și de această dată pământul cel mai bun[25]. Aici se cultivă grâu de toamnă, grâu de primăvară, porumb, secară, orz, ovăz, tutun, lucernă, trifoi, viță de vie,  iar după 1948 s-a cultivat și bumbac. Pomii din sat: duzi, corcoduși, meri, peri, gutui, nuci, caiși, zarzări, cireși și vișini[26]. Pădurea de peste Vede e din fostul codru al Vlăsiei. Care e formată din stejari, fagi, frasini, ulmi, salcâmi[27].

„Întovărășirea” socialistă din 1952 a purtat numele de 7 Noiembrie. Și ea s-a făcut de către 18 familii sărace, având în total 37 de hectare[28]. În 1957 s-a înființat Gospodăria Agricolă Colectivă „8 Martie” cu un număr de 17 familii și o suprafață de 43 de hectare. În 1958, gospodăria socialistă făcută cu forța avea 747 de familii și 1876 de hectare, colectivizarea încheindu-se în martie 1960[29]. În 1910 a venit prima moașă la Scrioaștea și s-a înființat primul punct sanitar. În 1936 punctul sanitar a devenit dispensar, care avea un medic și o moașă. În 1960 exista și un felcer, pe lângă medic și moașă. Pe când dispensarul veterinar avea un medic și doi tehnicieni veterinari[30].

Prima Școală din Scrioaștea e cunoscută oficial din anul 1871-1872, când a funcționat numai cu clasa întâi, formată din 42 de băieți și 5 fete. Au promovat doar 13 băieți, Învățătorul lor fiind Ion Nițulescu din Măldăieni, care era absolvent de curs primar și al unor cursuri de formare pedagogică[31]. Însă, dintr-un tablou pe care autorul l-a văzut, aflăm că Școala Scrioaștea a fost înființată în 1857[32].

Terenul de fotbal a apărut în momentul împroprietăririi din 1921, când s-au rezervat 10.000 de metri pătrați pentru terenul sportiv, iar în 1960 Scrioaștea avea o echipă de fotbal și o alta de volei[33]. Iar autorul ne spune: „În perioada 1955-1960 au avut loc 125 de meciuri de fotbal și 250 de meciuri de volei”[34]. Însă eu aud acum pentru prima dată că s-a jucat volei la Scrioaștea.

În 1919 s-a înființat Asociația culturală „Fulgerul” cu statut și conducere independentă. În 1922 aceasta se transformă în casă de citire, iar din 1924 în cămin cultural[35]. În 1956 s-a construit căminul cultural, care îngloba cinematograful și biblioteca comunală. În 1958 căminul cultural a fost înzestrat cu instrumente muzicale[36] și s-a creat „o echipă de dansuri, o brigadă de agitație (?), o echipă de teatru, un cor și echipa sportivă”[37]. În 1960, Biblioteca noastră avea 3.448 de volume, în comparație cu 1944, când deținea doar 509 volume. Cinematograful a început să funcționeze din 23 august 1959 și în el rula câte 4 filme pe săptămână[38].

Au existat mai mulți cântăreți „vestiți” ai satului, ne spune autorul monografiei, care cântau la fluier și la cimpoi[39]. „Despre fluierașul Stancu [al] lui Gâdea se spune că pe la 1892-1894 așa frumos cânta din fluier încât adormeau și șerpii! [Iar] la nunți se mai angajează lăutari din satele vecine[: din] Măldăieni, Didești și Socetu. Pe la 1910 este cunoscut ca lăutar bătrân al satului Ion P. Păuna[,] zis Purcică[,] și Stancu P. Mirea – cobzar. Ei cântau cu foc baladele Miu haiducu, Corbea, Mizil Crai[40].

Existau hore duminicale. Iar la aceste hore de duminică, la Nunți, Botezuri și alte petreceri se juca hora, bugeacul, țigăneasca, floricica, sârba, joianul[41] etc. Însă tineretul se strângea la căminul cultural și dansa tangouri și valsuri învățate la oraș[42].

În 1960 nu se mai purta prea mult costumul țărănesc local[43]. Însă, „în trecut, bărbații purtau ghebă cusută cu găitane, nădragi de dimie cusuți cu găitane, iar în picioare opinci cu obiele de lână legate cu nojițe împletite din păr de capră. [Pe când] femeile purtau chiurt, un fel de taior, fustă lungă și creață, din lână țesută în casă, și șorț. Pe cap poartă testimel și broboadă. Iar bătrânele ștergare. Iarna se purtau scurteici făcute în casă[44] sau cumpărate de la oraș”[45]. Și monografia se termină cu numele Învățătorului Nicolae Drăghici și cu al lui Marin D. Milostivu, care era președintele CAPului în 1960[46].


[1] A se vedea: https://map.cimec.ro/Mapserver/.

[2] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97128. [3] Ibidem.

[4] Eugen S. Teodor, Uriașul invizibil: Limes Transalutanus. O reevaluare la sud de râul Argeș, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013, 267 p.  A se vedea: https://www.cetateadescaun.ro/produs/uriasul-invizibil-limes-transalutanus-o-reevaluare-la-sud-de-raul-arges/.

[5] Se referă la Împăratul roman Marcus Ulpius Nerva Traianus: https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian.

[6] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97129. [7] Ibidem.

[8] Preluat de aici: http://www.limes-transalutanus.ro/files/Simpozion2015/Arheologia-Peisajului-si-Frontiera-Romana/04_Teodor_turnuri.pdf.

[9] Idem, p. 1 (PDF). [10] Idem, p. 1-2. [11] Idem, p. 27.

[12] Fotografia e din pagina a 26-a a studiului citat până acum.

[13] Date caracteristice pentru acțiuni operative ale comitetelor locale pentru situații de urgență: https://www.google.com/search?q=zbagleaza&rlz=1C1GCEB_enCH933RO933&oq=zbagleaza&aqs=chrome.0.69i59j69i60l3.4094j1j1&sourceid=chrome&ie=UTF-8

[14] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97130.

[15] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97131.

[16] Șchiopu C. Paul, Scurte monografii ale unor localități din fostul raion Roșiorii de Vede regiunea București, vol. 2, Ed. Velox, Alexandria, 2021, p. 59.

[17] Idem, p. 65. [18] Ibidem. [19] Idem, p. 59. [20] Ibidem. [21] Idem, p. 60. [22] Ibidem. [23] Ibidem. [24] Idem, p. 61. [25] Ibidem. [26] Ibidem. [27] Ibidem. [28] Ibidem. [29] Idem, p. 62. [30] Ibidem. [31] Ibidem. [32] Ibidem. [33] Idem, p. 63. [34] Ibidem. [35] Ibidem. [36] Idem, p. 64. [37] Ibidem. [38] Ibidem. [39] Ibidem. [40] Ibidem. [41] Idem, p. 65. [42] Ibidem. [43] Ibidem.

[44] Haine de blană țărănești.

[45] Șchiopu C. Paul, Scurte monografii ale unor localități din fostul raion Roșiorii de Vede regiunea București, vol. 2, op. cit., p. 65. [46] Ibidem.

Poemul al 46-lea din vol. Te iubesc nu se termină

Moartea ne face cu ochiul
suspect, de parcă
ne-ar cunoaște.
Se uită la noi cu privirea
intimității, de parcă
am avea-o în sân.
Și când vine, ea se bucură
când noi ne întristăm,
dar nu ne înțelege bucuria
de pe buza gropii.
Însă la noi de-abia
atunci începe
bucuria!…