Ce mai e prin univers…

În comentariile la Geneză ale Sfinților Părinți, cunoscute ca Hexaemera, cerurile înstelate sunt asemănate cu niște câmpii de flori. De aici și-a luat Eminescu (și din multe alte exemple de asemenea fel, ale textelor vechi), forța elanului spre zboruri cosmice.

Este ceea ce Rosa del Conte denumește „înflorire stelară”[1] sau „vraja eternei sale [a cerului] înfloriri de astre”[2], și care provin din comentariile patristice despre care am amintit.

Ceea ce nu a sesizat nici Rosa del Conte este faptul că această comparație este exprimată, în diverse moduri, la Vasile cel Mare

Dacă vreodată într-o noapte senină, privind frumuseţea cea nespusă a stelelor, ţi-ai făcut o idee despre Arhitectul universului şi te-ai întrebat Cine a brodat cerul cu aceste flori (subl. n.) şi te-ai gândit că […] prin cele văzute te gândeşti la Cel nevăzut, atunci eşti pregătit să asculţi cele ce se vor grăi[3]. […]

Pământul şi-a primit podoaba lui de la cele ce au răsărit în el; cerului i-a dat podoabă florile stelelor (subl. n.) şi a fost împodobit şi cu perechea celor doi luminători, care, ca nişte ochi gemeni, se uită spre pământ…[4],

Ioan Hrisostom

Ieri ne-a învățat fericitul Moise că Făcătorul universului a împodobit urâțenia pământului cu ierburi, cu fel de fel de flori și cu plante; asăzi […], tot așa și cerul acesta văzut a fost făcut de Dumnezeu mai strălucitor și mai frumos, împodobindu-l cu fel de fel de stele, și cu crearea celor doi mari luminători, soarele și luna. […]

Gândeşte-te, iubite, ce frumoasă e priveliştea cerului înstelat în miez de noapte! E mai încântător decât multe livezi şi grădini cu flori! E împodobit, ca şi cu nişte flori, cu fel de fel de stele, care-şi trimit pe pământ lumina lor[5],

Ambrozie de Mediolanum

Etenim quanto majorem his gratiam creator donavit, ut aer solito amplius solis claritate resplendeat, dies serenius luceat, noctis illuminentur tenebrae per lunae stellarumque fulgorem, coelum velut quibusdam floribus coronatum, ita ignitis luminaribus micet, ut paradiso putes vernante depictum spirantium rosarum vivis monilibus renitere…[6]

etc.


[1] Rosa del Conte, Eminescu sau despre Absolut, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p. 39.

[2] Idem, p. 110.

[3] Sfântul Vasile cel Mare, Omilia a VI-a din Omilii la Hexaemeron. Omilii la Psalmi. Omilii şi cuvântări, col. PSB, vol. 17, traducere, introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, op. cit., p. 131.

[4] Idem, Omilia a VII-a, p. 147.

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere I, col. PSB, vol. 21, traducere, introducere, indici şi note de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987, p. 81, 83-84.

[6] Sfântul Ambrozie al Mediolanului, Comentariu la Hexaemeron în 6 cărţi, în PL 14, col. 190A.

Traducerea noastră: „Într-adevăr, Creatorul a dăruit acestora multă frumusețe, încât aerul singur strălucește de marea lumină a soarelui, ziua este limpede, întunericul nopții este iluminat de razele lunii și ale stelelor, cerul, ca și cum ar fi încununat de cineva cu flori, așa scânteiază cu focul luminătorilor, încât crezi că vor dăinui ca să împodobească Raiul ca niște coliere vii de trandafiri înflorind parfumați…”.

***

Aruncându-mi o privire spre ce a mai descoperit și fotografiat NASA în ultimul timp, am descoperit lucruri surprinzătoare.

Plecând de la romantica lună…

…am ajuns la realități cosmice cu totul nebănuite, o lume pe care nu cred că v-ați imaginat-o, n-ați văzut-o nici în cele mai ingenue închipuiri în felul acesta:

Puteți să credeți că Sfinții Părinți sau Eminescu le-au văzut cu mintea? Chiar dacă nu puteți să credeți, scrierile lor stau mărturie că așa este.  Ele stau mărturie și că lăuntrul spiritual uman poate atinge dimensiuni incredibile, care să cuprindă spații infinite

Doar că nouă ni s-a făcut foarte lene să mai citim și să descifrăm hieroglife, și așteptăm doar să ne plimbăm comod cu mașinuța prin cosmos…

Și Van Gogh, care vedea fuioare de stele, se poate corecta puțin, adăugându-i culori stelare reale:

Pe saitul indicat mai sus, al NASA, puteți afla mult mai multe asemenea imagini.

Mai jos aveți și un mic filmuleț despre cum se mișcă cerul deasupra noastră sau cum se mișcă pământul în acest univers…și ce amețeală ne-ar putea cuprinde dacă am percepe această mișcare în timp real:

Intrați și aici.

1 2 3