Interviul cu Doamna Valerica Căzănaru. Cea care a descoperit Sfintele Moaște ale Sfinților Mucenici de la Niculițel (10 decembrie 2022)

Când am aflat prima oară această veste minunată, am introdus-o imediat în Mărturii ortodoxe contemporane (vol. 2), în cartea mea aflată în lucru. Unde am scris: „O credincioasă din Parohia mea, Doamna Căzănaru, a fost cea care a descoperit Sfintele Moaște ale Sfinților Mucenici de la Niculițel în toamna anului 1971. După ce le-a descoperit, a anunțat-o și pe mama ei, acest lucru fiind atestat într-un ziar de la acea dată. A mărturisit acest lucru fratele ei, la o Nuntă, Părintelui Stelian Oleg Velea, pe 29 octombrie 2022”.

Și îmi propusesem să fac interviul cât de curând, dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte. Căci azi, când așteptam mașină pentru Turnu, m-au luat la ocazie tocmai soții Căzănaru și astfel, în mașină, i-am luat acest interviu restaurator, pe care am să îl transcriu acum.

– Doamnă, astăzi ne-am întâlnit în mod minunat, pentru că doream să vin la dumneavoastră în mod special pentru vestea pe care am auzit-o: că dumneavoastră ați descoperit Sfintele Moaște ale Sfinților Mucenici de la Niculițel, pe când erați tânără. Dați-mi detalii!

– Susținusem examenul de admitere la Liceu și bunicii mei, cei din partea mamei, își făcuseră o casă nouă…

– La Niculițel!…

– Da, la Niculițel! Căci cel mai mic copil dintre copiii lor, al 7-lea, s-a căsătorit și nu s-a înțeles prea bine cu ei. De aceea, s-au hotărât să îi lase pe copii în casa bătrânească și ei să își facă o altă casă.

– Ce vârstă aveați atunci?

– Aveam 16 ani! Și atunci era luna iulie și terminasem examenul. Și mama ce zice: „Hai să mergem pe la bunică-ta, pentru că s-a mutat în casă nouă!”…Și ne-am dus la ea și, din senin, a început o ploaie rapidă de vară. Dar mama stătea ca pe ace, pentru că avea cloști cu pui și trebuia să se întoarcă acasă repede. Iar după ce a stat ploaia, ea a zis: „Nu mai mergem pe șosea”, pe unde era drumul obișnuit, „ci hai să mergem pe pârâu!”. Pentru că asta era o variantă de drum.

Și, mergând noi pe varianta aia, după ploaie, eu n-am mai putut să stau încălțată în sandale, pentru că era noroi, era drum de țară. Și m-am descălțat, mergând pe o margine a drumului, pe unde își făcuse apa un pârâu. Și curgea apa în acest fel…

Și, mergând așa, mă și spălam pe picioare, pentru că mă înnămolisem mergând pe acolo. Iar, pe când mergeam, mi-a apărut în față ca un fund de ceaun, pe care, prima oară, am zis că e ceva metalic. Și am început să dau cu piciorul acolo, ca să văd ce e. Mama mergea mai greu, venind după mine, pentru că drumul era în pantă și era și mocirlos. Iar noi coboram…Și ea îmi zice: „Hai, ce faci acolo?!”. Și eu îi spun: „Mamă, e ceva aici!”…

– Am descoperit ceva aici!…

– Și, Părinte, instinctul m-a făcut să ciocănesc cu mâna acel lucru aflat în pământ! Pentru că eu voiam să disloc obiectul, crezând că e vorba de un ceaun. Și când am ciocănit, atunci a sunat a gol. Atunci am chemat-o pe mama mea, ca să vadă și ea. Pentru că, pe la noi, au fost multe persoane care au găsit vase de lut, bani de aur…Căci pe acolo au trecut multe popoare migratoare. Căci la noi, în Niculițel, în pădure, pe deal, dacă te duceai la locul numit Valul lui Traian – unde se găsește un loc fortificat și unde s-au dus lupte în trecut –, și dădeai de două-trei ori cu piciorul prin pământ era imposibil să nu găsești monede romane.

Și m-am tot chinuit să văd ce e și n-am reușit…

– Iar dumneavoastră erați în Niculițel și mergeați spre ce oraș?

– Nu! Eram în Niculițel, dar veneam de la bunica și mergeam spre centru, pentru că acolo era casa noastră. Și era distanță de mers…

– Am înțeles!…

– Și noi coboram de la bunica, de unde își făcuse casă nouă și ne duceam acasă la noi. Și m-am tot chinuit să văd ce e și îmi suna mereu a gol. Eram eu și mama acolo, la locul pe care îl descoperisem. În timpul ăsta un vecin, de peste drum, care era tehnician agronom la CAP….Și nu știu dacă numele lui de familie era Ghiocel sau era poreclă. Îl chema Ghiocel Ion. Și a ieșit și omul ăla la poartă, după ploaie.

– Și atunci erați 3 martori ai descoperirii!

– Și a venit și el să vadă, căci mama i-a spus că fata ei a găsit ceva ca un ceaun. Vine și el, iar eu îi spun că am ciocănit în el și sună a gol.

– Iar ceea ce descoperiserăți dumneavoastră era cripta, era partea de sus a criptei!

– Era partea de sus a criptei!…

– Uluitor!…

– Și, Părinte, s-a dus omul ăla, a luat un topor, cu ideea să îl spargă. Și a dat cu toporul, a tot dat, și ne-am dat seama că nu era metal, pentru că a început să sară bucăți de zidărie. Și, când și-a dat seama de asta, s-a dus și a luat o sapă și a decopertat partea de sus a criptei, dându-și seama că diametrul ei era de un metru. Și, cu toporul, a lovit în zidărie, lumea tot venind să vadă ce am descoperit…Iar copii, oameni mari, de tot felul, ieșeau la poartă ca după ploaie și veneau să vadă ce e acolo…Și omul ăla a lovit cu toporul până a căzut o lespede jos, în interior!

– Și astfel ați văzut înăuntru!

– Părinte, eu am fost prima persoană – asta mi-e Sfânta Cruce! – care a privit înăuntru! Pentru că omul ăla făcuse o gaură cât să poți privi înăuntru. Și eu am fost prima persoană care am băgat capul pe gaura aia, stând în genunchi, și am văzut oasele de acolo, care erau bătute în cuie, pe perete, și altele jos, căzute. Căci ei au fost crucificați.

– Și ați văzut pentru prima oară Sfintele Moaște!…

– Da! După mine s-au uitat și alții și au zis: „Bă, aici e o Biserică!”…

Iar, pe mine, cu mintea de copil pe care o aveam, m-a dus cu gândul să anunț autoritățile. Și m-am dus la directorul Căminului cultural, pentru că am zis că descoperirea mea e ceva care se leagă de Cultură. Așa m-am gândit eu!…Și m-am dus la directorul Gheorghe Magadaș și i-am spus: „Domnule director, uitați ce am descoperit!” și i-am dat detalii.

Mama a plecat acasă. Dar eu, împreună cu directorul Magadaș, am mers la locul pe care îl descoperisem. Și când el a văzut ce e acolo, ne-a spus: „Gata! Puneți o folie deasupra!”. Și el a protejat locul pe care îl descoperisem. După care Magadaș s-a dus și a anunțat Miliția. Nu mai știu însă ce s-a petrecut după aceea…

– Și ziua aceea, ce zi era?

– Eu, Domnule Părinte, îmi aduc aminte că era în luna iulie! Iulie sau august. Nu mai rețin prea bine acest lucru! Căci, pe vremea aia, chestiunilor astea de Religie…

– Erau ocultate, da!…

– Nu li se dădeau nicio importanță!…

– Da, erau minimalizate!…

– Și de aceea eu n-am mai putut să țin legătura cu acel loc. Dar, în acel an, eu am intrat la Liceu, iar bunica mea a murit în noiembrie. Și atunci mi-am dat seama că în acea zi, când am descoperit locul, am văzut-o pentru ultima dată.

Acum, fratele meu zice că anul descoperirii a fost 1971.

– Da, se știe ziua, în mod oficial! Căci d-aia v-am întrebat despre ea…

– Pe 4 iunie e ziua de pomenire a celor 4 Sfinți. Și, ce ziceți dumneavoastră, pe 6 iunie e ziua mea de naștere! Înțelegeți?!…

– Pentru că ei sunt ocrotitorii dumneavoastră! Poate ei s-au rugat pentru nașterea dumneavoastră și de aceea v-au lăsat să le descoperiți Sfintele Moaște!

– Părinte, vă spun sincer, sunt un om matur și am trecut prin multe în viață. Dar mă simt ocrotită de Dumnezeu.

– Vă cred!

– Sincer, mă simt ocrotită de Dumnezeu!

– Iar azi restaurăm istoria acestui eveniment unic în Biserica noastră, pentru că spunem pentru prima oară cine a fost persoana care a descoperit Sfintele lor Moaște.

– Căci pe atunci nu erau mijloacele de comunicare ale vremii de acum. Iar eu am făcut Liceul la Fundulea. La 350-400 de km față de casă. Și eu veneam acasă numai în vacanță, pentru că stăteam la cămin. Și pentru ca să mă întorc de la Liceu acasă făceam o zi și-o noapte. De aceea nu mai știu ce s-a petrecut. Dar am auzit că mai apoi au început să sape acolo și au găsit pe cei 4 Propovăduitori ai Creștinismului, de origine greacă, iar Moaștele lor acum sunt la Niculițel.

– Da, la Mănăstire!

– Și noi îi spunem acolo La Bazilică!…Dar când autoritățile au ajuns acolo, la criptă, și au intrat înăuntru, tot satul fierbea, fiind acolo. Și, să știți, mama mea a fost prima care a intrat în criptă! În momentul când ăia au curățat acolo și au ajuns acolo, mama a intrat acolo…

– Și cum se numește mama dumneavoastră?

– Ilina Cornea! Ea a intrat acolo și ăia au tăbărât pe ea, cei veniți de la Muzeul de la Constanța: „Femeie, ieși afară de acolo! Ce cauți înăuntru?!! Nu e voie!!! Intrăm noi, că n-ai ce să cauți tu acolo!”. Dar mama le-a zis: „Eeeeh, ați intrat aicea datorită mie și lu̕ fata mea! Ce știi dumneata!”, că s-a apucat la gură cu ei. Dar ăia nu i-au dat importanță…

– Și spuneți și numele dumneavoastră, ca să rămână în înregistrarea audio! Numele celei care a descoperit Sfintele Moaște!

– Atunci mă numeam Valerica Cornea!

– Iar acum vă numiți Valerica Căzănaru!

– Da!

– Și fratele dumneavoastră cum se numește?

– Mihai Cornea! Care stă în Urziceni. Și el îmi spunea că Părintele de la Niculițel a vrut să facă o monografie a comunei și amintește și de această descoperire. Dar nu amintește de mine, ci spune că Sfinții au fost descoperiți de un grup de copii care se jucau dup-o ploaie…

– Asta știu și eu, căci asta e varianta „oficială”, cea falsă…Tocmai de aceea trebuie să scoatem această minciună din Sinaxarul Sfinților și să spunem numele celei care i-a descoperit pe Sfinți: Valerica Cornea, pe numele de fată, astăzi, Valerica Căzănaru, care locuiește în com. Lunca, județul Teleorman.

– Și eu consider că Dumnezeu m-a dus acolo!…

– Da, e un mare dar de la Dumnezeu ceea ce ați primit!

– Și să știți că părinții mei au fost oameni foarte credincioși. Dar nu credincioși superficiali, ci evlavioși!

– Asta explică de ce Dumnezeu v-a îngăduit tocmai dumneavoastră să îi descoperiți!

– La noi, în sat, e și Mănăstirea Cocoșu.

– Da, am auzit de ea!

– Iar noi făceam sărbătorile pascale acolo, la Mănăstire. Duhovnicul ei era de la Mănăstire. Și când mama nu putea să se ducă la Biserică, pentru că avea vreo treabă, mă trimitea pe mine în locul ei. Căci eu, până la vârsta de 15 ani, când am plecat la Liceu, duminică de duminică mă duceam la Biserică.

– Da, vă cred!

– Mă trimitea mama și stăteam la Biserică la toată Slujba. Și, la fel, tata mergea și el la Nașterea Domnului, la toate sărbătorile.

– Lucru minunat! Vedeți ce înseamnă voia lui Dumnezeu cu noi?! Eu căutam un moment prielnic pentru interviu, iar Dumnezeu v-a adus azi în viața mea în mod neașteptat. Și interviul inedit l-am luat în mașină…Căci totul e minunat de la un cap la altul: și cum am auzit de dumneavoastră și cum mi-ați destăinuit toate.

– Iar fratele meu, când i-a spus Părintelui de la Niculițel cine le-a descoperit, acela i-a cerut ca să pun pe hârtie toată întâmplarea, pentru ca să spună adevărul despre acea zi.

– Și ați făcut acest lucru?

– Nu, n-am mai făcut!

– Deci am un interviu în exclusivitate de la dumneavoastră!

– Da! (și râde bucuroasă)

– Și, iată, cum mi-ați făcut astăzi un mare dar! Însă și Sfinții au vrut să spunem adevărul despre descoperirea lor! Căci, după 50 de ani, mi-ați mărturisit adevărul despre modul cum i-ați descoperit.

– Da! Pentru că atunci aveam 16 ani, iar acum am 66 de ani, și sunt fix 50 de ani.

– Mulți înainte, Doamnă!

– Da, 50 de ani de atunci!…

– Voi transcrie interviul, mă bucur mult pentru el, și spunem adevărul, iată, după 50 de ani!…

– Da!

– La mulți ani și multă bucurie, Doamnă Valerica!

– Să dea Dumnezeu la toată lumea!

Așadar, în mod minunat, astăzi am aflat adevărul despre cum au fost descoperite Sfintele Moaște ale Sfinților Mucenici Zoticos, Attalos, Camasis și Filippos! Pentru că Dumnezeu a îngăduit ca să primesc această mărturie unică chiar din gura celei care i-a descoperit.

Interviul meu cu cel mai recent fondator de confesiune creștină din România

Totul a început pe Facebook, printr-o întrebare. La care mă așteptam să răspundă și nu prea. Însă, totuși, l-am întrebat, pentru că e bine cât trăiești cu întrebarea să călătorești, pentru ca să afli cine sunt oamenii.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Când ați fost reprimit în biserica penticostală, domnule pastor, și de ce? Ce i-a motivat să vă reprimească?

[Pentru că îl văzusem online, dimpreună cu foștii lui prieteni de școală, la un eveniment special în București. L-am văzut cu cei de la facultatea penticostală din București și am presupus că „s-au împăcat”, că „l-au reprimit”.]

Past. Lect. Dr. Vladimir Pustan: Nu știu despre asta, părinte. O fi vreo știre de vară. De vacanță.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: V-am văzut predicând la penticostali, la București, din ce ați pus dumneavoastră online, și de aceea v-am întrebat. Și dacă cultului penticostal îi pare rău că v-a exclus și vă reprimește, cred că e un lucru foarte bun.

[N-a mai zis nimic. Fapt pentru care l-am reîntrebat.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Domnule pastor, cum se numește noua „biserică” pe care dumneavoastră ați înființat-o, după ce v-ați desprins de penticostali? Are o titulatură, e înscrisă undeva, e afiliată unei alte confesiuni…sau e de capul ei, de una singură? Vă mulțumesc anticipat!

Past. Lect. Dr. Vladimir Pustan: E de capul ei…Biserica creștină Sfânta Treime.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Domnule pastor, așa se numea clădirea dumneavoastră din Beiuș, pe când dumneavoastră erați penticostal. Dar acum, când sunteți un nou Luther al României, cum se numește „biserica” nou înființată de dumneavoastră?

Past. Lect. Dr. Vladimir Pustan: Pe vremuri se numea penticostală Sfânta Treime. 

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Așadar, Biserica creștină Sfânta Treime și nu Biserica creștină a Sfintei Treimi! Atunci când o oficializați în mod legal? Ar trebui să aibă statutul de „organizație religioasă” ca și „Martorii lui Iehova”, din cauza numărului mic de membri. Însă cum vă simțiți ca „fondator” de nouă sectă? Vă simțiți ca Sfântul Apostol Pavlos evanghelizând Europa sau ca Martin Luther dând cu călimara…în proprii lui prieteni?

Past. Lect. Dr. Vladimir Pustan: E oficializată…Mă simt pastor la o biserică ce merită cea mai bună slujire. Nu mă compar cu Pavel că e prea mare, nici cu Luther că nu-mi place de el…

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: E oficializată, domnule pastor, dar nimeni nu o vede printre cele legale, adică acolo, pe lista celor de la Ministerul Cultelor din România. Pe de altă parte, mă bucur că ați acceptat o comunicare…nedefinită cu mine, dar reală.

Eu vă admir eforturile predicatoriale și conținutul predicilor dumneavoastră, bineînțeles până unde nu ies din dumneavoastră ura și resentimentele de eretic bătrân, trecut prin multe.

În predicile mele v-am dat de multe ori ca exemplu bun și negativ în același timp, pentru că așa sunteți dumneavoastră.

Adică sunteți scriptural, sunteți volubil, vă pregătiți atent zicerile publice, sunteți captivant, nu vă lansați în mult umor, dar…ne furați la greu teologia patristică și o prezentați ca și când ar fi protestantă. După care ne ironizați ca la ușa cortului…pentru ca, peste două predici, să vorbiți despre prieteniile dumneavoastră de suflet cu preoți ortodocși și credincioși ortodocși.

Adică sunteți cameleon și în același timp un om plăcut, un iconoclast dar aveți drujbă și o folosiți, un impostor teologic, dar le ziceți bine.

De aceea eu mă bucur să vorbesc cu dumneavoastră…tocmai pentru că îmi place alteritatea. Însă nu și greșelile alterității. Vi se pare că…sunt un om care doresc să comunic cu dumneavoastră?

[Nu mi-a răspuns nimic. S-a crispat. De aceea l-am întrebat altceva.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Cu toate căutările mele online, domnule pastor, tot nu am înțeles cum vă numiți de fapt. Penticostalii vă spun „Ioan Pustan”. Dumneavoastră vă spuneți „Vladimir Pustan”. Iar eu cred că „Pustan” e, pe românește, „Puștan”. Care e adevăratul dumneavoastră nume?

[Nici la chestiunea cu numele nu a zis nimic.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Ce s-a întâmplat, domnule pastor, v-ați crispat? Tocmai acum, când mi-am mărturisit simpatia pentru dumneavoastră? Eu credeam că vă veți dezlega limba spre vorbă și mă veți evangheliza și pe mine, și dumnevoastră, dimpotrivă: citiți și tăceți, priviți și nu ziceți nimic. Mă dezamăgiți enorm cu tăcerea dumneavoastră. Pentru că, de obicei, știu că evanghelizarea se face în forță, cu tupeu maxim.

Past. Lect. Dr. Vladimir Pustan: Sunt la Vama veche în concediu. Scriu o carte…Funcționăm pe Asociația Centrul Creștin – Sfânta Treime [din] Beiuș. O vară frumoasă!

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Domnule pastor și eu scriu la mai multe cărți, traduc Scriptura din limba greacă…dar asta nu mă împiedică să vă scriu. Iar eu nu mi-am luat concediu niciodată…dar mă bucur că dumneavoastră sunteți la nudiști, în Vamă, și scrieți. Nu vă întreb ce scrieți…dar vă întreb din nou despre numele dumneavoastră. Cum vă numiți: Ioan Pustan sau Vladimir Pustan? Și e Pustan sau Puștan? Vă doresc numai bine!

[Niciun sunet.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Așadar, n-aveți nume, domnule pastor! Mergeți fără nume, cu „biserică” nouă, inventată de curând, dar propovăduiți peste tot. Cum v-a rămas în memorie, tatăl dumneavoastră, milițianul? Dar mama dumneavoastră, habotnica ce v-a adus la adunare, în ultima bancă? Cât adevăr și câtă literaturizare e în momentul în care Scriptura, zăpada, dumneavoastră, lupii și baraca din munte erați împreună? Am impresia, de multe ori, că în predicile dumneavoastră vă înfloriți viața. Că inventați lucruri ce par „reale”. Și am văzut că adepții dumneavoastră nu prea fac diferența între realitate și mitologie. Tot ce le spuneți sunt „bune”!

[Niciun răspuns. Peste două zile l-am întrebat din nou.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Domnule pastor, cât costă o „evanghelizare” făcută de noua dumneavoastră „biserică”? Și când spuneți „evanghelizare” vă referiți la chiria evenimentului sau la cât dați la oameni, în mod personal, ca să „creadă” ca și dumneavoastră? Apoi, după ce devin membri, cât e contribuția pe lună pentru fiecare? Căci aceste date nu le-am regăsit în predicile dumneavoastră.

[Tăcere lungă.]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Studiați îndelung întrebările, domnule pastor, sau nu vă interesează cum vă percepe preotul ortodox? Eu zic că, totuși, ar trebui să îmi dați niște răspunsuri la întrebările mele, atâta timp cât dumneavoastră nu pierdeți ocazia niciodată să dați replici.

[A intrat cu totul în tăcere. De aceea, a trebuit să public interviul niciodată terminat…în această formă. Însă întrebările rămân!]

Zâmbet din imprudență

Bănățeanului Dumnezeu „i-a dat suflet mare și curat”. Nu știm însă ce le-a dat altora…

A dat la doi oameni cu toporul în cap…pentru că nu a avut bani ca să se ducă în sat. Mărturia dată la Poliție. 27 de ani, retard evident de vorbire.

Fost campion național de box…care acum locuiește într-o baracă. Adevărul: suntem importanți doar când ridicăm steagul României…apoi murim precum câinii.

Nașa mare îi cântă la vioară lui Ghiță Mureșan. Baschetbalistul român gigant.

Richard Wurmbrand vorbind despre „nebunia” dragostei.

Centrul pentru studii românești

Lucian Blaga's Memorial in his native Transylvanian village

http://www.romanianstudies.org/content/wp-content/uploads/2012/12/Marin_Sorescu.jpg

Ultimul număr pe 2012 din revista La drum. În format PDF.

Prof. Adrian Năstase amintește faptul că a repatriat osemintele regelui Carol al II-lea. S-au împlinit 10 ani.

ÎPS Iustinian Chira vorbind despre sine însuși.

Scrisoarea pastorală a ÎPS Justinian Chira la Nașterea Domnului [2012]

 

JUSTINIAN
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului

Iubitului cler, cinului monahal,

dreptcredinciosului nostru popor din Episcopia Ortodoxă Română

a Maramureşului şi Sătmarului:

Har, binecuvântare şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi,

calde urări de linişte şi fericire pentru Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului

”Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.[…] El va paşte turma Sa ca un Păstor şi cu braţul Său o va aduna. Pe miei îi va purta la sânul Său şi de cele ce alăptează va avea grijă” (Isaia 7, 14; 40, 11).

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Într-o zi, din anii trecuţi, când atmosfera din ţara noastră şi din alte părţi ale Europei era foarte întunecată, iar cuvântul lui Dumnezeu era oprit pentru a fi vestit liber, în miercurea din Săptămâna Patimilor am auzit o voce a unui frate de a lui Iuda, care a vândut pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu 30 de arginţi, după cum ne spune Sfânta Scriptură.

Am auzit o voce care-L batjocorea şi-L umilea pe Iisus Hristos. Inima şi sufletul mi s-au rănit adânc, dar, inspirat de Dumnezeu, am scris cuvintele acestea, prin care am arătat că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel aşteptat de tot neamul lui Adam, de la facerea lumii, că Iisus este cel prevestit de toţi patriarhii şi proorocii din Vechiul Testament.

Că Hristos este Cel pe care ni-L prezintă Noul Testament, ca Om desăvârşit, Care prin zămislirea Sa, prin minunile Sale, prin moartea şi Învierea Sa, ne-a arătat tuturor că El, Iisus Hristos, este Dumnezeu adevărat prin care toate s-au făcut din câte s-au făcut, după cum ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (Ioan I, 1-3).

Toţi câţi cred în El îl ascultă, toţi câţi îl iubesc pe El devin fii ai lui Dumnezeu, moştenitorii Împărăţiei cerurilor, ai nemuririi şi fericirii veşnice.

Aceasta este credinţa noastră, aceasta este nădejdea noastră, aceasta este dragostea noastră care a luminat şi ne luminează viaţa dintotdeauna.

Mesajul pe care îl ascultaţi nu este numai un cuvânt pastoral, pe care slujitorii altarelor îl citesc la marile praznice fiilor noştri duhovniceşti, ci acesta este un mesaj, un cuvânt, care se adresează la toţi cei ce doresc să găsească un moment de linişte şi bucurie în viaţă.

Pacea, liniştea, bucuria şi fericirea în viaţă o aflăm numai dacă găsim pe cineva care ni le poate asigura, care ne poate da un cuvânt, care să ne asigure toate acestea în sufletul nostru. Acest lucru ni-l poate oferi numai Iisus Hristos, pe Care îl ştie toată lumea de pe pământ, dar pe Care îl cunosc foarte puţini, pentru că nu este suficient să ştii pe cineva pentru a dobândi linişte, bucurie, pace şi fericire. Este cu totul altceva să cunoşti pe cineva, să-l asculţi, să-l urmezi, să-i dăruieşti lui gândurile tale, dorinţele tale, viaţa ta, ca apoi viaţa ta să se umple de lumină, de dor, de dragoste faţă de acel Cineva.

Acum, cu ocazia sfântului şi marelui praznic al Naşterii Domnului, în care creştinii trăiesc din nou zile de bucurie, zile frumoase şi sfinte, am hotărât să vă adresez acest cuvânt ca pe un sfânt dar, în speranţa că îl veţi primi, că îl veţi citi, căutând să-L cunoaşteţi pe Iisus Hristos.

Doresc ca bucuria voastră să rămână, credinţa voastră să se înmulţească şi să crească, ca în lumea de azi, atât de neliniştită şi bolnavă cu sufletul, cuvintele mele să vă aducă un moment de tărie, pace şi linişte sufletească.

Fraţilor mei, binecuvântaţilor slujitori ai lui Dumnezeu, care se jertfesc la sfintele altare, le adresez un cuvânt, pentru a alege cuvintele care vor crede ei a fi de folos pentru sufletele credincioşilor, la acest măreţ Praznic al Naşterii Mântuitorului Hristos.

Această scrisoare pastorală am intitulat-o simplu: HRISTOS, pentru că acest nume este mai presus de orice nume, atât din cer cât şi de pe pământ sau din cele dedesubt ale pământului (Filipeni 2, 9-11).

Îndemn pe toţi binecredincioşii care cred şi îl iubesc pe Iisus Hristos să se închine, în anul care urmează, 2013, în faţa sfintei icoane a Fiului lui Dumnezeu şi să zică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Aceasta este rugăciunea lui Iisus pe care o rostesc mereu sfinţii şi monahii în chiliile lor, dimineaţa în zori, seara în amurg şi la miezul nopţii.

Această rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul(a)”, întăreşte în sufletul nostru credinţa şi dragostea în Iisus, care este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. După cum Soborul celor Doisprezece Apostoli au mărturisit în faţa Domnului Hristos, când El i-a întrebat: „Cine zice lumea că sunt Eu, Fiul Omului?”. „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”, au răspuns într-un glas Cei Doisprezece Apostoli (Mt. 16, 16).

La această întrebare: „Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?”, împreună cu Apostolii, toţi martirii, sfinţii, cuvioşii şi toţi creştinii, de două mii de ani, strigă într-un glas: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”.

Aceeaşi întrebare dacă s-ar pune vouă astăzi, ce aţi răspunde în faţa lui Dumnezeu? Cine aţi zice că este Iisus Hristos? Trebuie să răspundeţi cu vorba, dar şi cu fapta voastră, pentru că de acest răspuns depinde mântuirea şi fericirea voastră, mântuirea şi fericirea lumii. Amin.

+JUSTINIAN
ARHIEPISCOP AL
MARAMUREŞULUI
ŞI SĂTMARULUI

Cu riscul de-a discuta frumos

Olga Marinescu mi-a cerut prietenia pe Facebook pe 31 august 2011…tocmai după ce eu îmi redusesem lista mea de „prieteni” de la 200 și ceva la 4 inși.

Și am întrebat-o: De ce doriți să ne fiți prietenă și în ce scop?

Olga: Vă admir din ziua în care am intrat prima data pe blogul dumneavoastră. La a doua întrebare nu ştiu încă ce să răspund. V-am invitat în lista mea de prieteni, ca să ne fiţi prieten mai apropiat.

[…]

Olga: Părinte, în Duhul Sfânt ne cunoaştem şi ne înţelegem.

Pr. Dorin: Mai trebuie să și dovediți asta, doamnă!

Olga: Vă sărut dreapta, părinte! Nu ştiu ce să vă spun ca să mă cunoaşteţi, dar dacă aveţi atâta timp și interes încât să-mi adresaţi întrebări, vă voi răspunde cu sinceritate.

Blagosloviţi şi mă iertaţi!

Pr. Dorin: Câți ani aveți, ce studii și unde locuiți?

Olga: Am 43 de ani. Am absolvit cursurile Facultăţii de Matematică-Informatică a Universităţii din Craiova. Locuiesc în Drănic-Dolj.

Pr. Dorin: Și la 43 de ani vă simțiți „bătrână rău” sau abia a început să danseze viața în dumneavoastră?

Olga: Şi una şi alta.

Pr. Dorin: Și v-a făcut „bătrână” matematica sau Ortodoxia? Cu alte cuvinte: de ce nu v-ați făcut baptistă…că ei au până și bănci…de stat la slujbă?

Olga: Nu m-am făcut baptistă pentru că am vrut să trăiesc în Duh şi-n Adevăr.

Pr. Dorin: Și trăiți în Duh și-n Adevăr sau doar vă autoiluzionați?

Olga: Am trăit de câteva ori.

Pr. Dorin: Și ne puteți da detalii? Dar nu sibilinic ca până acum…

Olga: Nu cred.

Pr. Dorin: Și cum ați dori să vă cunosc…dacă nu îmi vorbiți despre lucrurile care vă definesc?

Olga: Eu vreau să mă cunoaşteţi pentru că vreţi să mă cunoaşteţi. Asta am înţeles. În Duhul Sfânt vreau să mă cunoaşteţi.

Pr. Dorin: Câți oameni v-au mai cunoscut în harul Prea Sfintei Treimi…și cum s-au comportat vizavi de dumneavoastră după aceea?

Olga: Toţi cei care trăiesc în harul Prea Sfintei Treimi. Unul dintre ei m-a cerut în căsătorie.

Pr. Dorin: Am înțeles: doar eu sunt singurul care nu v-am înțeles…Însă, totuși, ce îmi lipsește ca să fiu ca…părintele Savatie Baștovoi, un om pe care îl iubiți foarte mult?

Olga: Nu cred că nu m-aţi înţeles. Eu cred că îi iubesc foarte mult pe toţi, numai că nu îmi și place la fel de mult de toți. De dumneavoastră îmi place foarte mult, dar de părintele Savatie îmi place mult de tot.

Pr. Dorin: Însă dumneavoastră vă place din citire…sau pentru că și discutați cu el?

Cu noi nu vorbește…și dacă vorbește cu dumneavoastră…înseamnă că sunteți „sfântă” la fel ca el…și de aceea vă place.

Olga: Am văzut cu ochii sufletului că în el este doar Adevăr.

Pr. Dorin: Pe scurt: îl iubiți în absența lui…adică de una singură. Așa e iubirea pentru dumneavoastră: monologală?

Olga: Eu nu cred că asta aţi înţeles din tot ce v-am spus.

Pr. Dorin: Ce credeți că am putut să înțeleg…din „tot ceea ce mi-ați spus”?

Olga: Că v-am spus adevărul.

Pr. Dorin: Ați scris vreo carte până acum?

Olga: Nu. M-aţi prins?

Pr. Dorin: Nu aveți ce scrie…sau aveți o altă preocupare mai importantă decât scrisul?

Olga: Nu am inspiraţie. De câteva ori am avut şi mi-a plăcut să scriu.

Acum mi se par nişte copilării textele mele de mai demult şi chiar aşa si sunt, probabil. Nu ştiu să spun ce aş vrea să scriu.

Ştiu doar că nu seamănă cu nimic din ce cunosc şi că e extraordinar de frumos, adevărat şi nemaintâlnit.

Nu mai sufăr din cauză că nu mai pot să scriu, decât, poate, puţin. Pentru că mă gândesc că ăsta e un semn și că nu iubesc cât aş putea de mult.

Am visat de mai multe ori astfel de texte, dar nu le-am ţinut minte.

Pr. Dorin: Niciodată un text dorit…un text care ți-a plăcut când l-ai scris nu e o copilărie…ci îl privești cu ochi critic numai prin prisma faptului că ești altul, că ai o altă stare…că ai crescut în înțelegere.

Însă el reprezintă o fotografie a stării tale de atunci…a unei gări din creșterea ta interioară.

Arătați-ne un text…sau un fragment din el!

Olga: Cu drag vă arăt primul meu text. Doar pe el l-am păstrat şi numai în memorie. Şi pe celelalte le păstrez, dar nu la mine, ci la cei ce mă iubesc.

Nu mi-e ruşine cu ce am scris şi nu mi se par chiar copilării, iar ce-o să vă prezint acum a fost mereu o mare bucurie pentru mine.

Rugăciune

Iubire minunată şi-atât de adevărată,
Fă-ne pe toţi iubire din marea Ta iubire,
Fă-ne de-acum iubire, pe toţi fă-ne iubire!
Iubire infinită, iubire mult dorită,
Iubire căutată şi-atât de aşteptată,
Să Te iubim mereu,
Să ne iubim mereu
Ca sfinţii Tăi.

Pr. Dorin: Faceți-ne cunoștință cu cineva pe care îl iubiți…și căruia îi scrieți texte numai pentru el? Vorbiți-ne despre el

Olga: Asta nu pot să fac, nu vă supăraţi, vă rog!

Pr. Dorin: Atunci povestiți-ne ceva frumos! Orice…

Olga: Un „vis” cu ochii deschişi. Era înaintea Crăciunului din 2007. Stăteam in pat, lângă soba caldă, ascultând concertul de colinde de la Patriarhie.

La un moment dat a început un colind care m-a surprins atât prin frumuseţe, cât si prin faptul că mi se parea straniu de necunoscut.

Ascultând colindul, însă, am văzut deasupra uşii, in faţa icoanei (fără să mai văd şi icoana, cred) ceva ce îmi vine foarte greu să vă spun, nu pentru că nu aş vrea să vă spun, dar pentru că e aproape paralizantă emoţia care mă cuprinse.

L-am văzut pe Hristos aşezat pe un scaun cu spătar înalt.

În faţa Lui, pe o imensă şi minunată pajişte verde (şi cu floricele albe, cred), eram toţi. Îl priveam, plini de bucurie deplină.

O simţeam. Hristos era mult mai mare decât noi. Veşmântul îi era aşa ca prin icoane.

Nu i-am desluşit prea bine trăsăturile feţei, dar am văzut bine că El era prea trist. Aproape imediat am scris Vis cu ochii deschiși şi am trimis-o pe site-ul http://www.sfintiiarhangheli.ro.

Sunt aproape sigură că dacă nu aş fi scris-o şi nu aş fi trmis-o atunci, altadată nu aş mai fi putut.

Cam atât.

Blagosloviţi şi mă iertaţi!

Pr. Dorin: Însă una din aia nasoală, cu drame multe…ne povestiți?

Una din localitatea dumneavoastră…așa, ca morală publică

Olga: Sunt foarte supărată pentru că nu mă pot duce si eu la o biserică în care să existe măcar un preot demn şi de admiraţia mea.

Până la Sf. Nicolae nu mă mai pot duce nici măcar la biserica la care am voie să merg (cea din sat), pentru că tocmai acum, adică de vreo două săptămâni, s-a apucat părintele să pună lambriuri.

Şi nici nu pot să am încredere că e aşa cum a zis.

Pr. Dorin: Deci viața e complicată…nu așa cum zice lumea…Iar dumneavoastră sunteți un om sensibil, profund, cu căutări alese…și e penurie de persoane prin jur…

Însă pe cine ați vrea lângă dumneavoastră, așa, din lumea largă, cu care să discutați, să puneți viața la cale?

Olga: Pe viitorul meu soţ.

Pr. Dorin: Vă dorim să vă împliniți, doamnă și să fiți fericită!

Cu toate astea însă, sunt buni bărbații la ceva? Sunt niște misogini, niște profitori…sau mai au și lucruri bune, pentru care îți vine să îi iubești pentru toată viața și veșnicia?

Olga: Aşa să ne ajute Dumnezeu, iubite părinte! Vă mulţumim mult. Eu sunt convinsă că nicio iubire nu este mai frumoasă decât aceea dintr-o familie sfântă.

Pr. Dorin: Dumneavoastră ați încercat să o scăldați cu bărbații…fapt pentru care nu i-ați vorbit de rău…Dar femeile au defecte? Vă enervează ceva la „doamne”?

Olga: Sunt atât de păcătoasă încât de multe ori cred că şi Dumnezeu are defecte. Din fericire, însă, cred că Sf. Siluan nu a minţit când a zis că toţi oamenii sunt sfinţi.

Pr. Dorin: Deci nu vă lăsați târâtă în bârfa femeiască…

Atunci dați-ne un meniu de mâncare de post…pe care îl considerați cel mai de succes la o înmormântare. Ce ați găti dumneavoastră la o înmormântare…pentru ca oamenii să mănânce patru feluri…și să plece uimiți?

Olga: Cred că şi eu bârfesc. Eu nu vreau să întind mese cu ocazia vreunei înmormântări.

Eu cred că ăsta e un obicei barbar.

Rudele mortului trebuie lăsate în pace să-şi plângă mortul, nu să nu-şi mai vadă capul de griji nebuneşti.

Pe-aici s-a ajuns să se mănânce în serii.

Nu zic şi să nu se dea mâncare de pomană. Există prea multe feluri de mâncare de post, chiar şi fără ulei şi fără E-uri.

Aş da de pomană mult mai mult decât mi-ar plăcea să primesc.

Pr. Dorin: Ce vă displace în online…și ce detestați cel mai mult? Suntem prea mulți, prea personali…prea ipocriți?

Olga: Îmi displace să văd la ceilalţi ce îmi place să văd la mine şi ce nu mi-ar plăcea să văd la mine. Cel mai mult cred că detest minciuna. Cei care-mi plac nu sunt prea mulţi şi fiecare dintre ei e unic.

Pr. Dorin: Dacă mâine ați lua decizia să scrieți online…despre ce ați scrie? Despre matematică, cartofi prăjiți, teologie după ureche, despre coafură, mofturi, gladiole?

Olga: Despre iubire.

Pr. Dorin: Eu aș scrie despre…sarmale. Aveți ceva împotriva…diversității editoriale?

Olga: Îmi place cum scrieţi.

Pr. Dorin: De ce?

Olga: Sunteţi plin de har.

Pr. Dorin: De unde știți dumneavoastră acest lucru? Vă învață la Matematică despre…har?

Olga: Din credinţa mea, din nădejdea mea, din dragostea mea.

Pr. Dorin: Vă rog să specificați, cu punct și virgulă…că interviul de față nu e un blat! Că nu v-am pus să mă lăudați

Dumneavoastră vă plac extremiștii, așa, de obicei?

Olga: Credeţi că dacă m-aţi fi pus să vă laud, v-aş fi lăudat?

Nu-mi plac extremiştii.

Pr. Dorin: Dar vă place să așteptați? Să așteptați sfârșitul cărții, al filmului, al vieții?

E vreo frumusețe în așteptare?

Olga: Sigur că există! Eu cred că frumuseţea este peste tot, când privim cu ochii sufletului.

Mi-a plăcut şi mie să aştept, de mai multe ori.

Pr. Dorin: Dar, între timp…nu vă vine să vă sinucideți? De ce să mai trăiți…dacă tot așteptați, așteptați, așteptați?…

Olga: Într-adevăr, este frumoasă aşteptarea, dar foarte grea.

De sinucidere m-a păzit Dumnezeu.

Eu cred că rostul vieţii omeneşti este aşteptarea vieţii veşnice.

Pr. Dorin: Vreți o viață veșnică mai mare…sau una mai modestă?

Cei care o vor mai mare…își fac un cavou pictat, cu turle și lacăte de aur…

Că cică așa stă treaba: cine își face o vilă mai mare la cimitir…e băgat mai repede în Rai.

Dumneavoastră pentru ce optați: pentru împăiere, incinerare, betonare…sau înpământenire la cimitir?

Olga: Vreau viaţa pe care vrea Dumnezeu s-o primesc. Fericirea deplină o doresc pentru toţi. Altceva nu vreau să aleg.

Olga: Mă aşteptam să mai vorbim despre aşteptare.

Pr. Dorin: Bineînțeles că vom mai vorbi despre…așteptare!

Cum așteptați „sfârșitul lumii”?

Îl așteptați trează…sau dormind?

Olga: Cu milă şi cu groază.

Pr. Dorin: De ce mi-ați răspuns la întrebări până acum?

Olga: M-am simţit datoare să vă răspund şi am crezut că ştiu să vă răspund.

Pr. Dorin: Atunci…vă mulțumesc frumos! Un lucru de final de interviu?

Olga: Vă mulţumesc frumos. Cred că este interviul vieţii mele.

1 2 3 18