Interviul cu Doamna Valerica Căzănaru. Cea care a descoperit Sfintele Moaște ale Sfinților Mucenici de la Niculițel (10 decembrie 2022)
Când am aflat prima oară această veste minunată, am introdus-o imediat în Mărturii ortodoxe contemporane (vol. 2), în cartea mea aflată în lucru. Unde am scris: „O credincioasă din Parohia mea, Doamna Căzănaru, a fost cea care a descoperit Sfintele Moaște ale Sfinților Mucenici de la Niculițel în toamna anului 1971. După ce le-a descoperit, a anunțat-o și pe mama ei, acest lucru fiind atestat într-un ziar de la acea dată. A mărturisit acest lucru fratele ei, la o Nuntă, Părintelui Stelian Oleg Velea, pe 29 octombrie 2022”.
Și îmi propusesem să fac interviul cât de curând, dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte. Căci azi, când așteptam mașină pentru Turnu, m-au luat la ocazie tocmai soții Căzănaru și astfel, în mașină, i-am luat acest interviu restaurator, pe care am să îl transcriu acum.
– Doamnă, astăzi ne-am întâlnit în mod minunat, pentru că doream să vin la dumneavoastră în mod special pentru vestea pe care am auzit-o: că dumneavoastră ați descoperit Sfintele Moaște ale Sfinților Mucenici de la Niculițel, pe când erați tânără. Dați-mi detalii!
– Susținusem examenul de admitere la Liceu și bunicii mei, cei din partea mamei, își făcuseră o casă nouă…
– La Niculițel!…
– Da, la Niculițel! Căci cel mai mic copil dintre copiii lor, al 7-lea, s-a căsătorit și nu s-a înțeles prea bine cu ei. De aceea, s-au hotărât să îi lase pe copii în casa bătrânească și ei să își facă o altă casă.
– Ce vârstă aveați atunci?
– Aveam 16 ani! Și atunci era luna iulie și terminasem examenul. Și mama ce zice: „Hai să mergem pe la bunică-ta, pentru că s-a mutat în casă nouă!”…Și ne-am dus la ea și, din senin, a început o ploaie rapidă de vară. Dar mama stătea ca pe ace, pentru că avea cloști cu pui și trebuia să se întoarcă acasă repede. Iar după ce a stat ploaia, ea a zis: „Nu mai mergem pe șosea”, pe unde era drumul obișnuit, „ci hai să mergem pe pârâu!”. Pentru că asta era o variantă de drum.
Și, mergând noi pe varianta aia, după ploaie, eu n-am mai putut să stau încălțată în sandale, pentru că era noroi, era drum de țară. Și m-am descălțat, mergând pe o margine a drumului, pe unde își făcuse apa un pârâu. Și curgea apa în acest fel…
Și, mergând așa, mă și spălam pe picioare, pentru că mă înnămolisem mergând pe acolo. Iar, pe când mergeam, mi-a apărut în față ca un fund de ceaun, pe care, prima oară, am zis că e ceva metalic. Și am început să dau cu piciorul acolo, ca să văd ce e. Mama mergea mai greu, venind după mine, pentru că drumul era în pantă și era și mocirlos. Iar noi coboram…Și ea îmi zice: „Hai, ce faci acolo?!”. Și eu îi spun: „Mamă, e ceva aici!”…
– Am descoperit ceva aici!…
– Și, Părinte, instinctul m-a făcut să ciocănesc cu mâna acel lucru aflat în pământ! Pentru că eu voiam să disloc obiectul, crezând că e vorba de un ceaun. Și când am ciocănit, atunci a sunat a gol. Atunci am chemat-o pe mama mea, ca să vadă și ea. Pentru că, pe la noi, au fost multe persoane care au găsit vase de lut, bani de aur…Căci pe acolo au trecut multe popoare migratoare. Căci la noi, în Niculițel, în pădure, pe deal, dacă te duceai la locul numit Valul lui Traian – unde se găsește un loc fortificat și unde s-au dus lupte în trecut –, și dădeai de două-trei ori cu piciorul prin pământ era imposibil să nu găsești monede romane.
Și m-am tot chinuit să văd ce e și n-am reușit…
– Iar dumneavoastră erați în Niculițel și mergeați spre ce oraș?
– Nu! Eram în Niculițel, dar veneam de la bunica și mergeam spre centru, pentru că acolo era casa noastră. Și era distanță de mers…
– Am înțeles!…
– Și noi coboram de la bunica, de unde își făcuse casă nouă și ne duceam acasă la noi. Și m-am tot chinuit să văd ce e și îmi suna mereu a gol. Eram eu și mama acolo, la locul pe care îl descoperisem. În timpul ăsta un vecin, de peste drum, care era tehnician agronom la CAP….Și nu știu dacă numele lui de familie era Ghiocel sau era poreclă. Îl chema Ghiocel Ion. Și a ieșit și omul ăla la poartă, după ploaie.
– Și atunci erați 3 martori ai descoperirii!
– Și a venit și el să vadă, căci mama i-a spus că fata ei a găsit ceva ca un ceaun. Vine și el, iar eu îi spun că am ciocănit în el și sună a gol.
– Iar ceea ce descoperiserăți dumneavoastră era cripta, era partea de sus a criptei!
– Era partea de sus a criptei!…
– Uluitor!…
– Și, Părinte, s-a dus omul ăla, a luat un topor, cu ideea să îl spargă. Și a dat cu toporul, a tot dat, și ne-am dat seama că nu era metal, pentru că a început să sară bucăți de zidărie. Și, când și-a dat seama de asta, s-a dus și a luat o sapă și a decopertat partea de sus a criptei, dându-și seama că diametrul ei era de un metru. Și, cu toporul, a lovit în zidărie, lumea tot venind să vadă ce am descoperit…Iar copii, oameni mari, de tot felul, ieșeau la poartă ca după ploaie și veneau să vadă ce e acolo…Și omul ăla a lovit cu toporul până a căzut o lespede jos, în interior!
– Și astfel ați văzut înăuntru!
– Părinte, eu am fost prima persoană – asta mi-e Sfânta Cruce! – care a privit înăuntru! Pentru că omul ăla făcuse o gaură cât să poți privi înăuntru. Și eu am fost prima persoană care am băgat capul pe gaura aia, stând în genunchi, și am văzut oasele de acolo, care erau bătute în cuie, pe perete, și altele jos, căzute. Căci ei au fost crucificați.
– Și ați văzut pentru prima oară Sfintele Moaște!…
– Da! După mine s-au uitat și alții și au zis: „Bă, aici e o Biserică!”…
Iar, pe mine, cu mintea de copil pe care o aveam, m-a dus cu gândul să anunț autoritățile. Și m-am dus la directorul Căminului cultural, pentru că am zis că descoperirea mea e ceva care se leagă de Cultură. Așa m-am gândit eu!…Și m-am dus la directorul Gheorghe Magadaș și i-am spus: „Domnule director, uitați ce am descoperit!” și i-am dat detalii.
Mama a plecat acasă. Dar eu, împreună cu directorul Magadaș, am mers la locul pe care îl descoperisem. Și când el a văzut ce e acolo, ne-a spus: „Gata! Puneți o folie deasupra!”. Și el a protejat locul pe care îl descoperisem. După care Magadaș s-a dus și a anunțat Miliția. Nu mai știu însă ce s-a petrecut după aceea…
– Și ziua aceea, ce zi era?
– Eu, Domnule Părinte, îmi aduc aminte că era în luna iulie! Iulie sau august. Nu mai rețin prea bine acest lucru! Căci, pe vremea aia, chestiunilor astea de Religie…
– Erau ocultate, da!…
– Nu li se dădeau nicio importanță!…
– Da, erau minimalizate!…
– Și de aceea eu n-am mai putut să țin legătura cu acel loc. Dar, în acel an, eu am intrat la Liceu, iar bunica mea a murit în noiembrie. Și atunci mi-am dat seama că în acea zi, când am descoperit locul, am văzut-o pentru ultima dată.
Acum, fratele meu zice că anul descoperirii a fost 1971.
– Da, se știe ziua, în mod oficial! Căci d-aia v-am întrebat despre ea…
– Pe 4 iunie e ziua de pomenire a celor 4 Sfinți. Și, ce ziceți dumneavoastră, pe 6 iunie e ziua mea de naștere! Înțelegeți?!…
– Pentru că ei sunt ocrotitorii dumneavoastră! Poate ei s-au rugat pentru nașterea dumneavoastră și de aceea v-au lăsat să le descoperiți Sfintele Moaște!
– Părinte, vă spun sincer, sunt un om matur și am trecut prin multe în viață. Dar mă simt ocrotită de Dumnezeu.
– Vă cred!
– Sincer, mă simt ocrotită de Dumnezeu!
– Iar azi restaurăm istoria acestui eveniment unic în Biserica noastră, pentru că spunem pentru prima oară cine a fost persoana care a descoperit Sfintele lor Moaște.
– Căci pe atunci nu erau mijloacele de comunicare ale vremii de acum. Iar eu am făcut Liceul la Fundulea. La 350-400 de km față de casă. Și eu veneam acasă numai în vacanță, pentru că stăteam la cămin. Și pentru ca să mă întorc de la Liceu acasă făceam o zi și-o noapte. De aceea nu mai știu ce s-a petrecut. Dar am auzit că mai apoi au început să sape acolo și au găsit pe cei 4 Propovăduitori ai Creștinismului, de origine greacă, iar Moaștele lor acum sunt la Niculițel.
– Da, la Mănăstire!
– Și noi îi spunem acolo La Bazilică!…Dar când autoritățile au ajuns acolo, la criptă, și au intrat înăuntru, tot satul fierbea, fiind acolo. Și, să știți, mama mea a fost prima care a intrat în criptă! În momentul când ăia au curățat acolo și au ajuns acolo, mama a intrat acolo…
– Și cum se numește mama dumneavoastră?
– Ilina Cornea! Ea a intrat acolo și ăia au tăbărât pe ea, cei veniți de la Muzeul de la Constanța: „Femeie, ieși afară de acolo! Ce cauți înăuntru?!! Nu e voie!!! Intrăm noi, că n-ai ce să cauți tu acolo!”. Dar mama le-a zis: „Eeeeh, ați intrat aicea datorită mie și lu̕ fata mea! Ce știi dumneata!”, că s-a apucat la gură cu ei. Dar ăia nu i-au dat importanță…
– Și spuneți și numele dumneavoastră, ca să rămână în înregistrarea audio! Numele celei care a descoperit Sfintele Moaște!
– Atunci mă numeam Valerica Cornea!
– Iar acum vă numiți Valerica Căzănaru!
– Da!
– Și fratele dumneavoastră cum se numește?
– Mihai Cornea! Care stă în Urziceni. Și el îmi spunea că Părintele de la Niculițel a vrut să facă o monografie a comunei și amintește și de această descoperire. Dar nu amintește de mine, ci spune că Sfinții au fost descoperiți de un grup de copii care se jucau dup-o ploaie…
– Asta știu și eu, căci asta e varianta „oficială”, cea falsă…Tocmai de aceea trebuie să scoatem această minciună din Sinaxarul Sfinților și să spunem numele celei care i-a descoperit pe Sfinți: Valerica Cornea, pe numele de fată, astăzi, Valerica Căzănaru, care locuiește în com. Lunca, județul Teleorman.
– Și eu consider că Dumnezeu m-a dus acolo!…
– Da, e un mare dar de la Dumnezeu ceea ce ați primit!
– Și să știți că părinții mei au fost oameni foarte credincioși. Dar nu credincioși superficiali, ci evlavioși!
– Asta explică de ce Dumnezeu v-a îngăduit tocmai dumneavoastră să îi descoperiți!
– La noi, în sat, e și Mănăstirea Cocoșu.
– Da, am auzit de ea!
– Iar noi făceam sărbătorile pascale acolo, la Mănăstire. Duhovnicul ei era de la Mănăstire. Și când mama nu putea să se ducă la Biserică, pentru că avea vreo treabă, mă trimitea pe mine în locul ei. Căci eu, până la vârsta de 15 ani, când am plecat la Liceu, duminică de duminică mă duceam la Biserică.
– Da, vă cred!
– Mă trimitea mama și stăteam la Biserică la toată Slujba. Și, la fel, tata mergea și el la Nașterea Domnului, la toate sărbătorile.
– Lucru minunat! Vedeți ce înseamnă voia lui Dumnezeu cu noi?! Eu căutam un moment prielnic pentru interviu, iar Dumnezeu v-a adus azi în viața mea în mod neașteptat. Și interviul inedit l-am luat în mașină…Căci totul e minunat de la un cap la altul: și cum am auzit de dumneavoastră și cum mi-ați destăinuit toate.
– Iar fratele meu, când i-a spus Părintelui de la Niculițel cine le-a descoperit, acela i-a cerut ca să pun pe hârtie toată întâmplarea, pentru ca să spună adevărul despre acea zi.
– Și ați făcut acest lucru?
– Nu, n-am mai făcut!
– Deci am un interviu în exclusivitate de la dumneavoastră!
– Da! (și râde bucuroasă)
– Și, iată, cum mi-ați făcut astăzi un mare dar! Însă și Sfinții au vrut să spunem adevărul despre descoperirea lor! Căci, după 50 de ani, mi-ați mărturisit adevărul despre modul cum i-ați descoperit.
– Da! Pentru că atunci aveam 16 ani, iar acum am 66 de ani, și sunt fix 50 de ani.
– Mulți înainte, Doamnă!
– Da, 50 de ani de atunci!…
– Voi transcrie interviul, mă bucur mult pentru el, și spunem adevărul, iată, după 50 de ani!…
– Da!
– La mulți ani și multă bucurie, Doamnă Valerica!
– Să dea Dumnezeu la toată lumea!
Așadar, în mod minunat, astăzi am aflat adevărul despre cum au fost descoperite Sfintele Moaște ale Sfinților Mucenici Zoticos, Attalos, Camasis și Filippos! Pentru că Dumnezeu a îngăduit ca să primesc această mărturie unică chiar din gura celei care i-a descoperit.
