Noile fețe ale ziarelor românești

Îmi place vișiniul și iconul României libere, faptul că are videourile la mijloc și fondul alb-înnegurat pentru citit. Nu au însă arhiva la vedere…și la toate ziarele românești te căznești să cauți ceva…din trecut…

Noua față de la Gândul e bună pentru scrisul mare (după cum am mai spus deja), adică un punct forte pentru ochii obosiți…Imaginile mari: alt lucru bun. Fontul nu e bun nici la un ziar…nici la altul…și mă enervează nealinierea textului pe dreapta.

Sunt bune însă coloanele pentru scris. Articolul pe mai multe coloane, de preferință două sau trei…

Evenimentul zilei are cea mai inteligentă situare a vremii, a cursului euro și a RSS-urilor: prima linie neagră de sus.

Mă bucur că toate trei au ales albul înnegurat, semn că au înțeles că onlineul e de citit...nu de răsfoit.

***

De ce nu dați preț pe propria dv. arhivă?

La nivel oline arhiva platformei…e legimitarea primă și ultimă.

Mă interesează ceea ce ați scris…nu ceea ce credeți despre voi înșivă!

*

Niciunul dintre cele trei ziare nu au pluginul de navigare pe pagini…care ar duce spre arhivă, spre trecut.

Un ziar nu poate fi numai pentru prezent…

Ziarul trebuie să aibă memorie…

Acest lucru e năucitor pentru mine: cum de ziariștii nu vor să cultive memoria…când se ocupă de toate mărunțișurile cotidianității?

***

Una dintre calamitățile reale ale onlineului românesc a fost distrugerea arhivelor ziarelor care s-au închis sau a ziarelor care au renunțat la  propriul lor trecut…dar sunt cotidiene naționale, ca spre exemplu Jurnalul Național, care și-a șters arhiva.

Am zis: da!

Îmi plac dimensiunile mărite ale scrisului și ale fotografiilor de pe noul sait al ziarului Gândul, deși fontul nu este încă destul de atractiv pentru mine, ci butucănos, rudimentar…

Totodată îmi place ideea video chatului propusă de d-l Cristian Tudor Popescu, pentru că în astfel de discuții interactive se iese din schemele prestabilite și avem de-a face cu intercomunicarea de nivel online.

Cred că mai e nevoie (pentru și mai bine) de un header dinamic, cu toate articolele din ultima lună, să-i zicem, care să se miște non-stop prin fața publicului cititor de online. Să apară poza articolului și ceva scris…pentru ca cititorii să vadă cât de mare e arhiva ziarului. Mărime și…diversitate.

Cred că trebuie să se renunțe și la fonturile roșii, țipătoare, iar albastrul de acum, din titluri, poate fi întors spre mov-indigoul acela care apărea, odată, pe foaia tipărită…pentru că avea mai mult gust.

Nu trebuie să se aleagă culori pline, ci tușate, abia schițate, pentru că cele pline…stresează ochiul…

Îmi place saitul…adică e mai bun ca înainte…însă tot nu avem mai mulți scriitori ca și Cristian Tudor Popescu la acest ziar, așa că,  mergând pe tradiția proprie de până acum, și pe viitor, voi veni pe Gândul…doar pentru el…

Cine este Toader Ștefan și câți ani are?

Când credeam că sinceritatea deontologică a plecat cu pluta, a orbit sau s-a îmbolnăvit de porcină în România, astăzi, 4. 11. 2009, chiar într-o zi specială, domnul Toader Ștefan s-a gândit să scrie cu problemele pe masă sau cu adevărurile tăcute sub tăcere…despre oameni de bine ai României.

Asta nu înseamnă că noi suntem imaculați și doar ei sunt maculați. Însă, o minimă decență a spațiului public, după atâta decență indecentă a aceluiași spațiu, meritam și noi, chiar în cadrul evenimentelor pre-electorale.

Și eu unul zic, că dacă Cotidianul ar scrie, pe fiecare zi, 5 articole de acest tip și Gândul la fel, și Jurnalul Național la fel, adică trăiri, evenimente, gânduri de la tot omul, ducându-te să vezi ce spune cetățeanul, aș citi cu abnegație ziarele…și mi-aș face și abonament pe timp de faliment.

Însă, un articol cu colți sinceri într-o mare de îngrămădiri literare e ca pământul în tot universul. Până ajungi la pământ ți se termină universul.

Nu știu nimic despre d-l Toader Ștefan, pe net sunt mai mulți și toți tineri…iar dacă mai aflu și că el are…20 de ani, atunci merită un premiu colosal pentru asta. Dacă e tânăr și a scris asta cu o ironie dreasă cu atâta sare, dar și cu muncă de cercetare…atunci toată admirația noastră!

Nici măcar 1.500.000 de unici pe lună

Puteți să urmăriți tot firul discuției…E vorba despre saiturile televiziunilor și  ale radiourilor și despre ziare.

Deși Cancanul, ca să începem cu tabloidele de scandal, spre exemplu, a avut pe august 2009 un milion și ceva de unici, aceștia au citit saitul ca pe o răsfoire, fapt pentru care s-a ajuns la 35 de milioane de deschideri ale articolelor.

Însă cei care au răsfoit aveau nervi mulți, se doreau văzuți, doreau să vadă…dacă ei erau un milion…dar au văzut de 35 de milioane. Concluzie: reclamă multă, se cumpără ziarul de cine se cumpără, dar la nivel online vin și se uită foarte puțini și îl vântură de e teroare.

Între televiziunile monitorizate aici, se vede că sportul (Sport. ro) și știrile (Știrile ProTV) ies în evidență. Adică fotbalul și cine a mai murit pe stradă, în accident de mașină, cine a mai fost violat, ce mai zic guvernanții că mai făcem, când o să murim…

Deci Media Pro e tare numai la știri…Iar știrile nu se fac de către televiziune, ci se transmit, retransmit sau se inventează.

Mă așteptam ca Gândul să aibă mai mulți gânditori online, însă ei au fost 1.098.924 pe august 2009, însă și acest un milion a răsfoit Gândul ca pe Cancan, pentru că au dat clicuri pe articole de: 10.586. 747. Le-au plăcut articolele…sau au căutat să tot găsească lucruri interesante și au clicuit de nervi, de draci, de plictiseală?

Pentru că, dacă facem o investigație la saiturile porno sau la cele de scandal, observăm aceeași treabă: s-a intrat de nu știu câte ori la imagini banale, la bârfe și intrigi de asemenea, de nu știu câte mii de ori…fără ca să fie ceva extraordinar.

Deci nu mai căutăm ceva extraordinar…ci dăm clic așa, aiurea, unde ni se arată în față ceva, vreo imagine? Am impresia, confirmată de multe indicii, că majoritatea utilizatorilor de intranet se pierd în spațiu, în această imensitate și nu știu să dibleze moluzul. Nu se explică altfel, de ce poți să accesezi, cu voluptate, lucruri de nimic, spații aride, fără personalitate și spațiile online de mare personalitate sunt tratate cu dispreț.

Însă pe net se produce aceeași nedreptate ca și în viața unui mare oraș. Spre exemplu știi unde sunt supermarketurile, care au produse nivelatoare, standard, dar nu știi micile afaceri private, care îți dau produse de calitate și făcute cu multă finețe.

Adică nu știi unde se fac șepci și pălării de calitate pe comandă, costume pe comandă, haine de blană pe comandă, de unde să iei geamuri, unde se fac nasturi, de unde să cumperi artizanat, de unde să cumperi veșminte preoțești personalizate, de unde să cumperi mobilier de lemn făcut după cum vrei, de unde să cumperi miere și produse apicole de calitate, de unde să cumperi…

Trebuie să facem o hartă (mă țin de mult să fac asta) unde să punctăm, în orașul nostru, cu roșu, micile afaceri private, micile locuri unde se fac lucrurile…altfel și care trebuie sprijinite, pentru că reprezintă lucruri particulare.

Dacă am avea așa ceva, am vedea că Bucureștiul nu are numai malluri și supermaketuri ticsite cu lucruri aduse din afară, ci și mici zone de meșteșugism românesc, unde se fac lucruri de calitate și, mai ales, din tată în fiu.

Și ne întoarcem la statistici! Nici 1.500.ooo de unici nu se uită la nivel online la unul dintre  produsele Media Pro. Și e grav. De ce? Pentru că, la nivel online, pot să clicăie un ziar nu numai din România, ci din întreaga lume. Înțeleg să nu se vândă un ziar, să nu se vândă o carte incluse în gherete sau în ce mai înseamnă astăzi librării.

Dar, să stai la nivel online, tu, ditamai firma cu saituri multiple și, la un produs anume (televiziune, ziar etc.), să nu ai măcar 10 milioane de vizitatori unici pe lună nu e de înțeles. Nu e de înțeles, pentru că nu știi să te faci cunoscut. Nu e de înțeles…pentru că nu știi să atragi.

O companie media actuală,  care se bagă în ea bani la greu și vrea ca să se bată la nivel online pentru rating e pentru mine de neînchipuit fără translatoare instant de text pentru toate limbile din lume, fără publicitate pe toate canalele de indexare de date, fără publicitate pe toate canalele urmăribile de cât mai mulți oameni.

Nu am văzut un ziar din România, aflat la nivel online, care să țină pasul cu realitățile zilei. Abia anul trecut și-au făcut bloguri, abia acum caută și ei You Tuburi, să fie pe Twitter, să fie pe mai știi ce. Prea greoi, prea înceți…

Onlineul nu este pentru tâmpi, îmi cer scuze. Cei care creează online trebuie să gândească repede, să vadă în spațiu, în viitor, să simtă pulsul zilei, mai abitir ca la bursă.

Onlineul dă tonul unei întregi societăți. Tocmai de aceea trebuie să simtă spre ce să îndrepte o lume întreagă.

Așa că, cât de scumpe ar fi, pentru Media Pro, spre exemplu, traducătoarele instant? Cu racordări simple și ieftine la indexări inernaționale și cu posibilitatea de a citit Gândul în coreană, germană, în hindu sau în greacă, România nu ar mai sta la ușa lumii și ar fi mai cunoscută de cât ne putem închipui.

Însă noi ne trăim complexul tâmpit de marginali închipuiți și la nivel online și nu știm că aici putem fi tot la fel de tari, de rapizi, de percutanți ca orice națiune de pe lume.

Cine să te știe, dacă tu înțelegi că a fi la nivel online înseamnă doar a sta cu castraveți murați pe marginea șanțului? Aici ești într-o lume complexă, fluctuantă și în care poți să pătrunzi și să mergi cât vrei.

Dar, dacă Cotidianul, Gândul, Jurnalul Național, Dilema Veche, Idei în dialog etc. vor să fie numai pentru România și pentru 1 milion de unici…ce poți să faci? Pe cine să îl intereseze de tine, dacă tu nu zbori decât la piciorul broaștii.

Deci slab, provincial, fără perspectivă. Elanul e doar un animal pentru noi, un animal din alte țări și nu entuziasm

Vai, domnu’ Cotidianu’, aveți gusturi proaste la bloguri!

Ca să vedeți, domnilor și doamnelor, în această zi, Cotidianul a găsit cinci postări interesante, tari de tot, ca pentru…decepționați. Da, dacă tot vrem să facem gargară, de ce nu ne batem joc de decepțiile din grădina proprie, de blogurile afiliate ziarului? S-ar putea face, chiar foarte ușor.

Însă faza lungă e următoarea: numai astfel de bloguri sunt în România, pentru că toți creatorii de blog sunt niște tute. Însă, prietene Radu Pircă, în România sunt tot felul de bloguri, dar nu doar pentru…dilimandiți, ci și pentru oameni mai de-o doftă. Mai căutați și dumneavoastră, mai cu atenție!

Poate mai încercați. Mai încercați cu lucruri serioase…Spre exemplu noi, aici, facem lucruri valoroase…S-ar putea să ne vedem la Cotidianul, nu?, că tot din România suntem.

Din cauza singurătăţii

singuratatea e un desert

…un tânăr american, de 21 de ani, şi-a violat căţeaua. Însă nu pe cine sau ce a făcut contează în acest caz, dragii mei…ci: din ce cauză? Care e cauza acestui act de zoofilie? Răspunsul dat: singurătatea.

Ziarul românesc de cancan a preluat ştirea, mot a mot, de aici, adică de la o altă televiziune cu mărunţişuri cotidiene, prezentate fără prea multe explicaţii. Pentru că astea sunt televiziunile zilei: medii care îţi mănâncă timpul cu mărunţişuri exasperante, care dau imagini neexplicate, nepuse în adevărul lor.

Gata, l-au stigmatizat pe tânăr, l-au făcut zoofil, râde lumea de el, se vinde ştirea…dar rămâne singurătatea. Cine a făcut singurătatea acestui tânăr? Ce fel de familie, ce fel de prieteni, ce fel de societate, ce fel de comunităţi religioase falnice, ce fel de stat e acela…unde singurătatea e socială?

Acesta s-a dedat la un act de zoofilie…din cauza singurătăţii şi a neiubirii, pentru că se simţea nedorit şi neînţeles. Dar putea, tot la fel de bine, să se sinucidă, să ia o puşcă şi să mitralieze tot ce vedea în jur, să se drogheze, să se ia la bătaie, să înnebunească…să… o mie de lucruri.

Pentru că miezul problemei e neiubirea, singurătatea, neluarea lui în calcul. Şi acesta nu e singurul şi unicul singur al planetei, singurul şi unicul neiubit, neluat în seamă. Problema e că toţi, mai mult sau mai puţin, suntem singuri şi neînţeleşi.

Individualizarea unuia, care a făcut nu ştiu ce a făcut, e un râs ieftin. Problema e rezolvarea singurătăţii. Însă singurătatea se rezolvă cu comuniune şi cu har. Trebuie să ai oameni în jur, prieteni şi reala Biserică, să te simţi al Bisericii lui Dumnezeu. Altfel singurătatea…rămâne o povară reală, adevărată, colosală, care poate naşte…violuri, crime, incendii, cataclisme la foc continuu.