Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Category: Live 2010 (Page 1 of 21)

Aduce vara-n tine

La noi băutura e…degustare. Adică ne interesează cum e, așa ca artă…și nu să bem ceva anume.

De aceea, părintele Dorin a trecut prin târgul ambulant din piața Unirii…și a văzut pe unul cu palincă, care i-a descris-o în chip și fel…dar n-a luat.

Și m-am dus și i-am luat o sticlă specială, cu o formă anume (în jurul la o jumătate de litru)…făcută de domnul Florian Chișe, în localitatea Tulca, județul Bihor.

Producător român…prezentare de nota 10, ingenioasă…pe un cartonaș în patru file…pagina de mai jos…fiind coperta reclamei. Atașată de gâtul sticlei cu tricolorul românesc (după cum se vede) și nu cu o ață fără simbolism.

Thumbnail

Pe a doua pagină scrie: Băutură naturală 100%, obținută prin distilarea „monturilor” de prune în cazane de cupru țărănești, la foc de lemne și „gătată”/făcută cu apă de izvor. Ingrediente: distilat de prune, apă de izvor. Chișe Florian, tel: 0040.742.01.20. 80/ tramuta@yahoo.com

Pe a treia pagină același lucru…dar în engleză (adică are perspectivă universală…și nu doar provincială).

Pe a patra: harta județului Bihor, la graniță cu Ungaria, unde Tulca și Oradea sunt esențializate, pentru ca să fie reperată ușor localitatea de proveniență a țuicii.

Și asta e tot…la 50 de grade…

Pentru că sprijinim producătorul român…ne bucurăm să bem, din când în când, câte un fund de pahar de palincă…dar, mai ales, să publicităm pe producătorul cu pricina, și pe alții ca el, pentru că vor să facă lucruri românești…nu numai pentru români, ci pentru o întreagă lume.

Adrian Sobaru și Tudor Gheorghe au același cântec: Pare a fi degeaba!…

Thumbnail

Adrian Sobaru s-a aruncat de la etajul Parlamentului, înainte de discursul premierului, pentru ca să îi spună…că ne-a ucis România prezentului cât și pe a viitorului proxim.

Thumbnail

Tudor Gheorghe se va urca astăzi-seară pe scena de la Sala Palatului…pentru ca să ne amintească cât de degeaba au trecut cei 21 de ani de la revoluția din decembrie. Cât de gratuiți au fost acești ani…falsificați ba de un regim politic, ba de altul.

Despre concert și două colinde ale sale, de la minutul 2. 09…

4.4 MB

Unul a protestat de dimineață, aproape mortal…altul va protesta, diseară, în aplauzele dureroase ale multora.

M-am intoxicat de atâta „magie”

Primarul Sorin Oprescu a făcut în Parcul Unirii și pe o stradă în apropierea Stavropoleosului…două târguri pentru producătorii români și, în parc, brad, și muzică, și patinoar și etcetera. Numai că pe afișul acestor spectacole…a spus că sunt niște manifestări…magice acolo.

Însă acolo se vinde brânză, miere, țuică și vin fiert, se fac poze lângă căruța cu reni…și nu e nimic scheri muvi.

Câteva filme recente cu magie…și iată cum sfințenia și bucuria Nașterii Domnului se transformă în magie, în magiccorelativ nefericit al lui feeric!

Și asta, pentru că auzim continuu despre magia sărbătorilor de iarnă la televizor și despre spiritul Crăciunului…dar deloc despre sanctitatea/sfințenia praznicului prea mare al Nașterii Domnului.

Și asta înseamnă că ne simțim tot mai secularizați, tot mai departe de bucuria praznicului.

Însă, pentru ca să ne salvăm sărbătorile…trebuie să redevenim tot mai mult oameni ai Bisericii și ai tradițiilor noastre românești. Și avem nevoie și de slujbă, și de colinde, și de înțelepciunea mâncării și a petrecerii împreună.

Nu magie!

Ci…sfințenia sărbătorii.

Felicitări de Crăciun

Asta pentru cititorii noștri

După ce am primit o scrisoare din prea înfrigurata Americă, de la o doamnă cu multă conștiință și cu mult bun simț, în care ne felicita pentru tot ceea ce facem la nivel online, a doua scrisoare e din prea încălzita Românie, adică de pe saitul unui shop erotic.

Thumbnail

Bineînțeles că a doua este o reclamă, o băgare în seamă, un spam în emailul nostru…și nu avem nimic de-a face cu produsele pe care le vând.

Însă e interesant, totuși, de remarcat faptul…cum se raportează românii ortodocși (în primul rând) la proiectul nostru cel atât de mare, atât de bogat și atât de neașteptat de gratuit.

Noi vă mulțumim însă…tuturor!

Inclusiv…celor care ne-au spamaterotic.

Colecția „Traduceri patristice” a ajuns la al 3-lea volum

Traduceri patristice [2009] (vol. 1)

Cuprins

Cuvânt înainte (3)

A. Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul

1. Liturghia Sfântului Dionisie [Areopagitul], episcopul Atenei (4-20)

B. Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare

2. Despre Sfintele Cărți (21-24)

3. Epistolă către (Sfântul) Ammonie Monahul (25-30)

4. Pentru ce a fost numit Melhisedec, fără tată, fără mamă și fără genealogie? (31-35)

C. Sfântul Ierarh Ambrozie al Milanului

5. Rugăciunea de exorcizare a Sfântului Ambrozie al Milanului (36-38)

D. Sfântul Ierarh Proclu al Constantinopolului

6. Cuvântarea întâi. Laudă pentru Prea Sfântă Maria, Născătoarea de Dumnezeu (39-49)

7. Mici fragmente din Cuvântările Sfântului Patriarh Proclu (50-52)

E. Hotărâri dogmatice

8. Hotărârile Sinodului al V-lea Ecumenic (53-58)

9. Anatemele împotriva lui Origen (59-62)

10. Anatemele Sfântului Împărat Justinian cel Mare împotriva lui Origen (63-64)

F. Sfântul Vincențiu de Lerin

11. Sfântul Vincențiu de Lerin (+ 440 d. Hr.). Prezentare a Sfântului și a Commonitoriumului (65)

12. Fragmente din „Cele două cărţi de reamintire” (Duo Commonitoria) ale Sfântului Vincenţiu de Lerin (66-70).

*

Traduceri patristice [2010] (vol. 2)

Cuprins

I. Dumnezeiescul Augustin al Hipponei, Predica de pe munte a Domnului nostru (8-273)

II. Sfântul Fotie cel Mare, Opere trinitare (277-325)

1. Scrisoare enciclică către Scaunele Episcopale ale Alexandriei şi întregului Răsărit, conţinând expunerea adevărurilor fundamentale; şi că noi trebuie să mărturisim că Duhul Sfânt purcede doar de la Tatăl, şi nu de la Tatăl şi de la Fiul (866)

2. Epitom împotriva susţinătorilor Vechii Rome; despre faptul că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl şi nu de la Tatăl şi de la Fiul

3. Scrisoarea către Mitropolitul de Aquileea (către 883)

*

Traduceri patristice (vol. 3) e în lucru și el conține:

1. Dumnezeiescul Augustin al Hipponei, Scrisorile (1-21)

2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariul la Faptele Apostolilor (Omiliile 1-9)

3. Sfântul Simeon Noul Teolog, Despre schimbările inimii și ale trupului

4. Sfântul Niceta de Remesiana, Explicarea Crezului pentru viața celor care sunt competentes/candidați la Botez

Distincțiile TPA [2010]

Thumbnail

Ca și în anii precedenți (2007, 2008, 2009), distincțiile platformei noastre pe 2010 (lista e încă deschisă…) au vizat persoane, proiecte sau gesturi care ne-au atins inimile profund, ne-au marcat și ne-au bucurat.

Ele nu sunt orânduite ierarhic…dar fiecare reprezintă o realitate inconturnabilă.

De aceea, le mulțumim tuturor pentru ceea ce fac și pentru ceea ce reprezintă sau au reprezentat (atunci când e vorba de distincții in memoriam) și punerea lor în evidență înseamnă scoaterea din uitare sau dintr-o mulțime de informații inutile și nerelevante.

La mulți ani tuturor și numai bine!


3 x azi

Teologie pentru azi (Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș)

Biserica azi (Pr. Nicolae Dima)

Literatura de azi (Conf. Dr. Daniel Cristea-Enache)

Pentru că azi înseamnă să știi ce se va citi mâine.

Page 1 of 21

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén