Cel care se ocupă cu reprofetizarea profețiilor vechitestamentare

La început de an, Past. Lazăr Gog (cred că e penticostal) se ocupă cu „perspectiva profetică” a anului care a început. I-am ascultat predica pe 2016, am rezistat 30 de minute, în timpul  mesei, și la cea pe 2017

Și, în esență, omul se ocupă cu „profeții” despre 2017, adică cu elucubrații. Pentru că găsește diverse locuri profetice din Vechiul Testament și le pune „să vorbească” despre prezentul nostru, când ele deja s-au împlinit. Adică „reprofetizează” profețiile.

Duhurile care îl „luminează” în demersul său, par aceleași cu cele care „i-au luminat” pe adventiști să aștepte venirea Domnului pe deal, în haine albe, sau cu cele care „îi luminează” pe extremiștii ortodocși „să înțeleagă” profețiile despre Antihrist. Amalgamând profeții, frici personale și minciuni, toți acești „văzători” falși ai adevărului se bucură să împărtășească cu toți starea lor de înșelare. Numai că ea e dezagreabilă…dacă o privești din afară, nefiind contaminat de maladie.

Nu pozele sunt de vină, ci oamenii!

E răspunsul meu pentru autorul de aici. Care s-a întrebat de ce nu mai transmit „mare lucru” fotografiile pentru cei de azi.

Pentru că ne-am învățat cu fotografii foarte specializate, cu fotografii pline de noutate, de surpriză, și nu mai gustăm firescul fotografiei, când avem în ea un peisaj anume sau un om. Ne-am învățat cu retușările, cu peisajele magnifice și nu ne mai place firescul, umilința, duiosul în fotografie.

Adică mulți dintre noi am devenit superficiali și ne plac lucrurile sclipoase și nu ne mai plac lucrurile așa cum sunt ele, în firescul lor. Eu, dimpotrivă, deși gust mereu fotografii extraordinare, mă înduioșez și văd și naturalețea. Pentru că nu confund un peisaj special cu un portret sau un tablou cu o reclamă. Însă mulți vor ca toate fotografiile să fie excelente, cu lucruri nemaivăzute…și asta nu se poate, decât dacă ne mințim pe noi înșine.

Un penticostal care recunoaște un adevăr evident

În cursul de Noul Testament editat online, în prelegerea a 7-a, de la min. 29, Pastorul Ciprian Flavius Terinte recunoaște acest lucru în fața studenților săi: „Totdeauna așezămintele monahale au fost focare, să-i zicem așa, de cultură…chiar și în România. De aceea este foarte bine, băieți,  să vă informați și să fiți foarte atenți la afirmațiile pe care le faceți!

Pentru că cei mai mulți dintre predicatorii pe care noi îi auzim la amvoanele noastre sunt oameni mai puțin educați, unii chiar needucați. Și atunci dau în stânga și-n dreapta, taie în stânga și în dreapta cum le pică lor pe chelie – cei care o au – să zic așa…Dă-i în Ortodoxie, în călugări, îi fac în tot felul…îi demonizează…

Voi, ca băieți educați, va trebui să fiți atenți la orice afirmație pe care o faceți. Pentru că învățământul românesc, nu teologic…învățământul românesc, dacă veți studia, dacă veți citi un pic, nu neapărat să studiați, dacă veți citi un pic istoria culturii românești, a învățământului românesc, a civilizației românești, veți vedea că ea, cum spune Iorga, „s-a născut în tinda Bisericii”.

Primii dascăli, să-i zic așa, ai poporului român și cei mai educați oameni erau la început din rândul clerului. Primele forme de literatură, descoperite pe teritoriul țării noastre, au fost niște Evangheliare și Tetraevangheliare, adică literatură religioasă. Practic, Mănăstirea, așezământul monahal era lăcașul care promova, care propaga cultura, educația și care îi educa pe oameni. Care răspândea, care disemina educația în rândul oamenilor.

După cum știți, până în secolul trecut, și în secolul trecut, chiar până la jumătatea secolului trecut, singurii oameni care știau carte în satul românesc tradițional erau Preoții…Popa și Învățătorul. Dacă era școală în sat! Dacă nu, era numai Popa. Oamenii mergeau cu scrisorile la Popa să le citească sau să le scrie scrisori către alții…Deci Biserica a fost un factor educativ foarte important pentru cultura românească.

Și pentru că noi nu existam pe-atunci, este vorba de o altă Biserică…De aceea fiți foarte atenți cum vă exprimați față de alte Biserici! Oricât de ostili vi s-ar părea reprezentanții ei, ei au și merite întotdeauna. Și trebuie să le recunoaștem aceste merite, merite pe care le-au dobândit într-o epocă vitregă, în care noi nici nu existam. Nu numai noi ca persoane, dar nici numele de penticostali nu exista pe atunci, când unii făceau învățământ și învățământ teologic și așa mai departe…Deci, ca oameni, chiar dacă ne păstrăm identitatea noastră confesională, ca oameni educați trebuie să avem foarte mare grijă ca să ne respectăm bătrânii. […]

Exact așa suntem și noi, dragii mei! Atunci când spunem noi, când încercăm să spunem ce grozavi suntem, ce realizări creștinești avem noi în mijlocul acestei națiuni…întunecate…și noi am venit ca luminile de la Răsărit. Deși noi suntem de la Apus, ca și confesiune…

Trebuie să avem minimul de cultură care să ne confere [credibilitate]…și bunul simț, atunci când vorbim despre înaintași de-ai noștri, nu neapărat penticostali. Căci unii spun: „Domne, hai să vedem cine a adus credința pe meleagurile Sucevei, Aradului!”, referindu-se la penticostali…Ca și când ăia ar fi adus credința…

Vă spun eu: A existat credință [în România] cu mult înaintea credinței penticostale. Pentru că nu și-a lăsat Dumnezeu pământul fără credință până în secolul al 20-lea. Deci credința a fost adusă cu mult, cu mult înaintea noastră. Noi reprezentăm o mișcare de trezire, dar în niciun caz nu am adus noi credința. Deci trebuie să ne iasă din cap că am adus noi credința pe meleagurile românești!”.

Iar în articolul de față am vrut să salut și să evidențiez acest adevăr, spus de Pastorul Terinte, pentru că aceasta este istoria, cea veridică. Și pe care, dacă nu o recunoști, nu faci altceva decât să fii penibil. Pentru că ești ori needucat, ori un mitoman.

Șobolani de capitale europene

Acum 10 ore, pe ActiveNews, a apărut știrea că „principalele cinci parcuri din Paris [sunt] închise din cauza șobolanilor”. Concluzia: indiferența duce la focare de infecție.

Însă eu, cu ochii mei, în ultimele două luni, am văzut șobolani cât palma mea în București, în ziua mare, mergând la suprafață, fără să se stingherească de nimeni.

Prima oară am văzut șobolani ieșind din podul de peste Dâmbovița, colț cu magazinul Unirea, apoi față în față cu Cercul Militar și cu piațeta unde se sărbătorește ziua drapelului României.

Așa că Bucureștiul trebuie închis de tot…dacă e vorba de șobolani la drumul mare.

1 2 3 10