Predică la Duminica a 28-a după Cincizecime [2023]
Iubiții mei[1],
când ne invită cineva la masă, nu ne invită să mâncăm, ci să dialogăm profund, prietenește, odihnitor. Masa e cadrul comuniunii, dar comuniunea e discuția dintre noi. Și discuția care odihnește e discuția plină de adevăr care ne unește pe toți cei de la masă. Cu alte cuvinte, toți trebuie să fie proprii adevărului pentru ca să fie proprii comuniunii.
La fel, când Domnul ne invită la Cina Lui, la Liturghia Lui cea dumnezeiască, nu ne invită să mâncăm mult, ci să mâncăm esențial. Pentru că mâncarea esențială, care este El Însuși, Euharistia Lui cea preadumnezeiască, trebuie mâncată plini fiind de adevăr, de iubire, de pace și de evlavie sfântă față de El. Pentru că împărtășirea cu El înseamnă umplerea de El, umplerea de iubirea și de sfințenia Lui. Și mâncând puținul Euharistiei, care e mâncarea fundamentală a omului, noi ne umplem de toată iubirea și de tot dialogul, pentru că ne revărsăm inima și spre Dumnezeu și spre oameni și spre întreaga Lui creație.
Adevărata perspectivă a dialogului și a ecologiei se naște aici: din împărtășirea cu El, cu Domnul nostru. Din vorbirea sinceră cu El se naște vorbirea sinceră cu tot omul. Și El, Cel care devine una cu noi prin împărtășirea cu El, ne învață perspectiva profundă a relației cu toate ființele și obiectele din jurul nostru.
De ce aș rupe florile și pomii și creațiile din jurul nostru, dacă mie îmi place să le privesc, să le contemplu, să mă bucur de frumusețea lor? De ce m-aș certa și m-aș bătea cu oamenii, dacă mie îmi place să dialoghez cu ei și să mă bucur cu ei îndelung, auzindu-le experiențele de viață? Închiderea în noi înșine nu e o perspectivă sănătoasă, cum nu e o perspectivă sănătoasă distrugerea, vandalizarea celor din jurul nostru. Pentru că noi, oamenii, suntem creați de Dumnezeu pentru a dialoga unii cu alții, pentru a fi împreună, pentru a fi sincer împreună unii cu alții.
Și ca să ne pregătim pentru dialog, pentru dialogul real cu oamenii, trebuie să ne curățim pe noi înșine de patimile noastre. Dialogul cu Dumnezeu și cu oamenii implică despătimirea noastră. Pentru că trebuie să renunțăm la ce ne face să nu fim noi înșine, adică la starea noastră pătimașă, pentru a fi cei care trebuie să fim: oameni duhovnicești. Căci patimile sunt minusul nostru de personalitate, pe când virtuțile noastre sunt adevărata noastră fire. Și dacă ne caracterizează bunătatea, dialogul, pacea, sinceritatea, încrederea, munca, dăruirea, atunci ne caracterizează virtutea. Și virtutea lui Dumnezeu atestă prezența Lui în noi. Iar ca El să fie în noi tot timpul, noi înșine trebuie să fim tot timpul cu El, în Biserica Lui, slujindu-I Lui.
De aceea, nu putem fi buni și milostivi fără El și fără Biserica Lui. Iar Biserica Lui e locul Cinei Împărăției. Și El ne cheamă și ne zice la toți: «Veniți [Ἔρχεσθε], că acum toate este [sunt] gata [ὅτι ἤδη ἕτοιμά ἐστιν πάντα]!» [Lc. 14, 17, BYZ]. Toate sunt gata, sunt pregătite pentru voi, pentru împlinirea, mântuirea și sfințirea voastră, pentru că toate cele ale Bisericii sunt pentru împlinirea voastră. Și cei care se lipsesc de cele ale Bisericii nu știu ce complexă și abisală e mântuirea și împlinirea noastră. Pentru că reala împlinire a omului e mântuirea și sfințirea lui.
Tocmai de aceea, predica Bisericii neagă orice „împlinire” falsă a omului. Ea neagă tot păcatul care pare să ne împlinească, dar care ne coboară în Iad. Pentru că reala împlinire a omului e sfințirea lui. Dacă ceva nu te sfințește, nici nu te împlinește. Și așa afli ce e bun pentru tine și ce îți face rău. Dacă ceva ne îmbolnăvește trupul, atunci acel ceva e impropriu sănătății noastre. La fel, orice patimă e un lucru impropriu sufletului nostru, pentru că orice patimă ne omoară. Și dacă ceva ne omoară sufletește și trupește, atunci e logic că acel ceva e impropriu vieții noastre.
Iar oamenii se uită în primul rând la multele nuuri pe care trebuie să le zică față de patimi, dar nu se uită și la binele care izvorăște în ei prin negarea patimilor. Dacă renunți la fumat, la droguri, la beție, la viața curvară, la minciuni, la blesteme, la furturi, la răutate, binele țâșnește imediat din tine. Canalizarea spre bine e o umplere a ta de bine. Pentru că e de ajuns să te abți de la rele și să începi să faci voia lui Dumnezeu, ca să vezi cum imediat viața ta se schimbă. Cum se schimbă din clipa în care te decizi pentru bine, pentru viața cu Dumnezeu. Pentru că atunci când te decizi pentru El, te decizi și pentru tine. Căci începi să te iei în stăpânire.
– De ce nu vin oamenii la Biserică?
– Pentru că nu vor! Și nu vor, pentru că nu înțeleg ce pierd. Dacă crezi că Biblioteca și Librăria și Școala nu îți fac niciun bine, nu le vizitezi. Tot la fel, dacă nu înțelegi ce înseamnă Biserica în viața lumii, nu te duci niciodată la Biserică. Însă, dusul la mall și la supermarket e pentru ca să mănânci și să bei și să te îmbraci. Și dacă simți că ai nevoie de toate astea, atunci le vizitezi și le îmbogățești pe fiecare zi, pentru că ai nevoie de produsele lor. Însă, când vei ajunge la conștiința că nu ai doar mațe în tine, ci și suflet, un suflet nemuritor, care are nevoie de mâncare și de băutură și de îmbrăcăminte de mii de ori mai mult decât are nevoie trupul tău, atunci vei căuta cu răsuflarea tăiată Biserica, Mănăstirea, Biblioteca, Librăria, tot locul unde se mănâncă bine duhovnicește.
Pentru că aici, la Biserică, sufletul mănâncă și bea dumnezeiește, mănâncă și bea cuvintele lui Dumnezeu și pe El Însuși și se îmbracă în veșmintele virtuților dumnezeiești. Și fără masa aceasta dumnezeiască, fără Euharistia Lui, numită în Evanghelie Cină a Lui, nu poți să trăiești și să fii împlinit pe pământ, pentru că reala împlinire a omului e sfințirea lui.
Pretextele de orice fel nu ne ajută, nu ne împlinesc, nu ne fac bine. Pentru că nimic nu e mai important decât relația cu Dumnezeu. Dacă afacerile ne opresc din relația cu Dumnezeu, atunci nu avem nicio bogăție reală pe pământ. Dacă iubirea pentru soția noastră ne oprește din relația cu Dumnezeu, nu avem nicio iubirea reală pe pământ. Pentru că reala bogăție a noastră e Dumnezeu și reala noastră iubire este El. Fundamentul real al oricărei prosperități și împliniri e Dumnezeu. Și de aceea, nu putem iubi, nu putem dialoga, nu putem crea, nu putem fi prosperi pe pământ, dacă El nu e pământul roditor al statorniciei noastre.
– De ce, în locul celor chemați, au fost chemați toți oamenii [Lc. 14, 21]?
– Pentru că Stăpânul S-a urgisit pe nerecunoștința imensă a celor chemați, a celor cu care El avea o relație statornică. Relația Lui cu Israil era o relație bazată pe făgăduințe dumnezeiești și pe minuni mari. Și când, la venirea Lui, ei, în majoritatea lor, I-au întors spatele, El i-a chemat pe toți la Cina Lui, adică și pe noi, cei dintre neamuri, care nu fuseserăm intimii Lui.
Dar noi, cei care am beneficiat de atât de multă milă din partea Lui, am început să ne comportăm la fel de ingrat ca Israilul cel vechi. Nu ne pasă de El, de Biserica Lui și nici de mântuirea noastră. Luăm totul în glumă, ni se pare totul o joacă, credem în mod fals că faptele noastre nu au consecințe veșnice și de aceea trăim degeaba. Dar orice faptă, orice gând, orice sentiment, orice mișcare interioară, orice plan al nostru vor fi judecate de către Dumnezeu. Și, în funcție de cine suntem, e și viața noastră veșnică. Pentru că orice facem aici are consecințe veșnice.
Tocmai de aceea, a fi membru al Bisericii Lui și a avea o relație reală cu Dumnezeu înseamnă a fi om. Un om responsabil, un om care se gândește la veșnicia lui. Pentru că veșnicia noastră se decide acum, în clipa de față, prin tot ceea ce facem. Acum ne sfințim, acum ne mântuim, acum ne împlinim! Nu mâine, ci acum! Iar acest acum este cel mai important pentru noi, pentru că e clipa pe care noi o putem eterniza. E clipa care ne înveșnicește pe noi, dacă facem voia lui Dumnezeu și trăim împreună cu El.
Din acest motiv, căderile noastre din bine, păcatele noastre, le spovedim imediat, pentru a răscumpăra vremea în care am păcătuit. Căci vremea noastră în păcat e o viață moartă. Dar, dacă spovedim păcatele care ne-au omorât, noi răscumpărăm acea vreme, o facem a noastră, pentru că ne vindecăm de păcatele noastre. Și aceste păcate spovedite și iertate de El sunt ca și cum nu le-am fi făcut niciodată, pentru că ele au fost șterse din noi de către El. Dar dacă rămân în noi, păcatele sunt moartea noastră veșnică, pentru că nu ne-am ridicat prin pocăință din ele.
De aceea, iubiții mei, noi ne spovedim și ne împărtășim cu Domnul neîncetat, pentru ca să fim vii și să fim veșnic vii cu El. Venim și ne spunem Lui păcatele noastre, pentru ca El să ni le ierte și să ne umple de slava Lui prin gustarea din Cina Sa. Pentru că Cina Lui este El Însuși și El Se unește cu noi în mod intim, pentru totdeauna, pentru ca să ne învețe pe noi virtuțile Sale cele dumnezeiești, pe cele care ne mântuie pe noi. Și dacă El ne mântuie neîncetat, atunci, ca niște mântuiți ai Lui, noi trăim și ne bucurăm dumnezeiește, dialogăm cu toți și îi ajutăm pe toți, pentru că izvorul vieții și al bucuriei noastre este El Însuși, este Dumnezeul nostru.
Mâine, pe 18 decembrie 2023, venim la dumneavoastră cu Sfânta Icoană a Nașterii Domnului pentru ca să vă vestim liturgic marele praznic al Nașterii Sale. Venim să ne bucurăm împreună, să vorbim, să ne rugăm împreună, să vă binecuvântăm cu pace. Pentru că a ne întâlni înseamnă a ne bucura. Și Dumnezeu e Cel care ne bucură pe toți cu marea Sa milă față de noi.
Să vă găsesc cu pace și să ne bucurăm întru Domnul! Amin!
[1] Începută la 7. 16, în zi de luni, pe 11 decembrie 2023. Cer înnorat, un grad, vânt de 10 km/ h.