Truman Capote, Mic dejun la Tiffany (II)

Dupa intoarcerea lui Doc, urmeaza pledoaria pentru femeia depravata, care crede ca ramane datoare cuiva, daca acela are incredere in ea (p. 68). Scriitorul este atentionat de catre Holly ca nu trebuie sa se indragosteasca de o salbaticiune, adica de o femeie care nu poate fi statornica si care pleaca de acasa cand ti-e lumea mai draga.

Dar Holly, ea insasi, e o salbaticiune. Prima hula nervoasa apare in pagina 69, unde Holly crede ca „e mai bine sa te uiti la cer, decat sa traiesti acolo”.

Pledoaria pentru depravare merge mana in mana cu pledoaria pentru experimentul straniu. Se repeta ostentativ expresia draci rosii insa nu ni se da nici o explicatie. Gelozia capata acuitate in expresia fetus absurd , dupa cum isi numeste Holly pretendentul la maritis (p. 70).

Holly incearca sa ne convinga ca dragostea e cea care produce gelozia ( p. 71). Are o cadere nervoasa cand aude ca fratele ei a murit pe front si sparge totul din casa ( p. 73). Dupa ceva timp ramane insarcinata dar va pierde copilul dupa ce va merge la calarie intr-o zi, si isi va provoca fara sa vrea un avort.

Este interesanta urmatoarea descriere a starilor interioare ale celor doi :”ma simteam furios si abandonat – ca un remorcher tras la mal, in vreme ce ea, calatoare stralucitoare spre o destinatie sigura, iesea cu vaporul din port, in suier de sirene si ploaie de confeti” (p. 78).

Insa ea nu era o fiinta stabila. Dragostea lui pentru ea o facea sa para mai mult decat era, decat era ea in realitate. Dragostea asundea realitatea, o facea sa fie mai frumoasa, cand ea era o suma de extremisme.

Ce spune autorul despre aceasta dragoste, care revede trecutul, ce a fost? El spune: ” am iubit-o destul [de mult] ca sa uit de mine, de disperarea si de mila fata de mine insumi, si sa fiu fericit ca ceva avea sa se intample, ceva care pentru ea inseamna o fericire” (p. 80).

Tocmai in pagina 82 aflam ca Holly are doar 20 de ani, ca e actrita la Hollywood si ca a fost prinsa ca lucra, colabora cu un clan mafiot. Femeia de acum era aceea care la 13 ani deja avusese cateva raporturi sexuale si in 4 ani avusese 11 amanti (p.76).

Mitul femeii usoare se imbina in acest mini-roman cu cel al scriitorului pasionat de viata, care este prezent acolo unde este pulsul vietii. Aceste doua mituri sunt la fel de incitante ca si mitul distractiei si cel al calatoriilor inopinante.

Scrisoarea de la Jose de despartire ( vezi p. 90), ii aduce caracterizarea de „incuiat si constipat”. Ea l-a iubit pe el, adica pe jigodie. Chiar daca e curva, totusi ea a iubit cu inima buna pe fiecare in parte. Cand e vorba sa se dezica de O.J., mafiotul, aceasta spune: „Ma rog, poate c-oi fi eu depravata pana-n fundul sufletului, dar de venit ca martor impotriva unui prieten, n-am sa vin. Nici daca mi s-ar demonstra c-a otravit o manastire intreaga. Eu masor oamenii dupa felul cum s-au purtat cu mine…” (p. 93).

Modul egosit in care trateaza relatiile cu oamenii ascunde in subsidiar singuratea si neiubirea de care sufera. Ea se dezice de cei care o parasesc imediat, pentru ca sa isi poata trai viata in continuare. Viata utilitarista suta la suta respira in tot romanul. Dedesubturile vietii petrecarete miros urat. Ele sunt necredinta, egoismul, singuratatea rautacioasa, orgoliul, nesimtirea…

Se bea coniacul de despartire ( p. 96) si Holly fuge in Rio, din mijlocul anchetei pentru trafic de droguri. Prima scrisoare care ii parvine scriitorului de la ea, il anunta ca si-a gasit un altul, ceea ce autorul numeste „si-a gasit locul ei” ( p. 100).

Insa ea nu si-a gasit locul, ci doar si l-a schimbat.

Romanul acesta de 100 de pagini ne vinde drama provocata de ea insasi a unei femei care nu vrea sa iubeasca, sa fie fidela unei iubiri. Despartiri si reveniri, betii si depravare, avorturi si acte trasnite, toate pentru a-ti dovedi ca viata are consistenta numai daca te lasi dus de val .

Insa viata asta, de continuu dezmat, nu are nici o bucurie reala. E o continua omorare de sine, care se termina prost, foarte prost. Romanele care elogiaza tot felul de patimi, care mai de care mai meschine, nu sunt decat laude demonice aduse decadentei, mortii spirituale.

E un fel de laudare perpetua a stricaciunii, a mortii, a parasirii lui Dumnezeu. Dincolo de cuvinte, de cuvintele acestor texte, stau sufletele ravasite de pacat ale autorilor lor. Ele sunt mostrele fidele ale urateniei autorilor si apoi ale urateniei noastre.

Ne contaminam de rau citind si ne contaminam scriindu-le. Insa, cititul lor nu e nefolositor, daca stii sa convertesti raul din ele intr-o intelegere duhovniceasca a textelor. Trebuie sa vedem raul, acest rau facut cu abnegatie si sa luam aminte la el.

In ce masura am vrea sa urmam acestor fictiuni? Un gest, un act al nostru, o fapta a noastra are urmari. Urmari grele de multe ori. Viata ca in filme sau ca in carti nu are prea multe in comun cu viata ta, cu viata ta reala, sociala.

A te intoxica de vise inseamna a lasa viata sa treaca pe langa tine. Chiar daca nu ai o viata de roman, viata simpla, care te implineste e mai valoroasa decat viata aceasta care te dezmembreaza interior.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Truman Capote, Mic dejun la Tiffany ( I)

Traducerea lui Constantin Popescu din colectia Cotidianul de saptamana trecuta, cred ca surprinde foarte bine savoarea, cu retineri, a autorului. Ma voi referi in aceasta prima postare la frazele cheie ale romanului.

Pe scurt: un el, scriitorul, o iubeste pe ea, pe Holly Golightly, dar dragostea lor nu se consuma niciodata.

Prima fraza tusanta:”Iar fata…plutea in bratele lor, usoara ca o esarfa”, p. 19. O figura de stil creata de indragostitul care pandeste. Nu exista aspecte pornografice, ci numai pasiunea interioara a tanarului scriitor.

A doua fraza importanta pentru noi: „Ochii lui reci m-au cercetat clinic, cu incizii precise si adanci” ( p. 32). Ochii lui erau ai rivalului in dragoste.

In fata unor ochi patimasi pentru o femeie ochii rivalului sunt ochi de chirurg atent, care taie in carne vie. In pagina 42, autorul ne spune ca nimeni nu iubeste obraznicia si ca te poti autoconvinge ca poti sa iubesti pe oricine. Nu vad cum, dar asta e o alta problema.

Apare a doua domnisoara excentrica a romanului, care vine „cu inaltimea ei serpuitoare”(p. 43) drept in mijlocul unei petreceri aiurite.

Seducatoarea serpuitoare il face pe O.J.Bermann, un tip scund, sa aiba ochii incetosati de admiratie in fata unei asemenea femei, de peste 2 metri inaltime ( p. 44).

Barbatii ii mancau din palma serpuitoarei, dupa cum mananca porumbeii floricelele de porumb. Ea castiga tocmai prin exagerarea defectelor proprii si nu prin ascunderea lor. In fata gigantismului ei barbatii se simteau protejati (p. 45).

Confesiunile lui Holly sunt pentru autor „un recital de impresii” (p. 53). Ea este cineva in masura in care isi ascunde adevarata identitate, in masura in care fabuleaza despre viata ei.

Intre Holly si Mildred Grossman desi nu exista nimic in comun pentru autor, totusi ele sunt exemplele a doua moduri de viata total opuse:”N-aveau sa se schimbe, deoarece caracterul lor se formase prea devreme, fenomen care, ca si imbogatirea prea brusca, duce la lipsa de simt al proportiilor; una dintre ele devenise o fire realista la extrem, cealalta o romantica incurabila” (p. 56).

Amprenta copilariei sau a adolescentei asupra ta pare pentru autor mai tare decat vointa, mult mai puternica decat dorinta de a te schimba.

Cand apare in scena sotul domnisoarei Golightly aflam ca mama ei murise de tuberculoza ( era vremea celui de al doilea razboi mondial), ca el a luat-o de mila de sotie si ca, din cuza revistelor pe care ea le citea cu asiduitate i-a venit dorul sa plece de acasa: „Ca s-a tot uitat la pozele alea facute sa-ti ia mintile. A citit despre visuri. Asta a impins-o s-o porneasca la drum. In fiecare zi mergea nitel mai departe; o mila, si se intorcea acasa. Doua mile, si se intorcea acasa. Si intr-o zi nu s-a mai intors deloc” (p. 65), ii spune sotul ei, tanarului scriitor, celui care scrie romanul si era indragostit de aceasta femeie fara scrupule.

Intalnirea dintre soti e de o sinceritate brutala (p. 67). Se iau in brate si nimic nu mai este important.

O poveste despre oameni care nu au un scop in viata, nu au idealuri sau nu sunt in stare sa isi poarte idealurile. Frenezia cautarii, a experimentului se termina prost, se termina cu durere, cu singuratate in suflet, cu nesiguranta totala. Te intorci tot in bratele celor care te iubesc, in concluzie. Insa nu mai esti buna de nimic si nici credibila. Trebuie sa dai prea multe explicatii care dor.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Dubla metafora

 getimgphp.jpgCum mi-am petrecut sfarsitul lumii, filmul lui Catalin Mitulescu, mi-a dat sa re-traiesc doua vieti asta seara (l-am cumparat cand l-a vandut ziarul Cotidianul, dar l-am vazut tocmai astazi): viata de dinainte, epoca comunista si zorii noii lumi, pe care revolutia ne-a bagat-o in case si in suflet.

In sfarsit un film romanesc cu happy end. Un film in care inocenta dragostei nu cade in vulgaritate, unde reactionarismul era o stare de spirit si unde bucuria libertatii se face prin imbratisari din inima.

Se prezinta in mod curat, netrucat, ambianta scolii romanesti comuniste, a caselor in care lumina cadea si aveam bibelouri pe raft, a cantarilor indreptate catre clanul Ceausescu, a coronitelor si premiilor de sfarsit de an…

Fuga peste granita insemna sfarsitul lumii, dar nu unul deplin. Fugeai tu, dar fratii tai ramaneau in aceeasi tara,ce avea frontierele incercuite de sarma ghimpata.

Adevarata libertate vine cand poti sa sari in sus de bucurie, sa te imbratisezi, cand arzi masina securistului, in paralel cu masinile incendiate pe strazile Bucurestiului.

Fratele cel mic viseaza vaporul, dar spre el va trimite numai scrisorile catre frumoasa si inocenta sa sora. Ambii copii au fost magistrali. Mi-a placut tot in afara de sunet. Sunetul a fost deficitar. Era mai tare fondul sonor decat replicile. Poate ca playerul meu, playerul pe care l-am ales eu nu reda prea bine sunetul.

Metafora porneste de la faramarea bustului de ipsos, trece prin pregatirea in cada cu sloiuri de gheata, cu fuga in vagon, prin intoarcerea acasa, prima dragoste, si …televizorul anunta ca el (toti ii stiu numele) nu mai e.

Noua lume trebuie sa fie si este cu totul alta. Numai sa nu abuzam de libertatea noastra intr-un mod impropriu jertfelor din decembrie 1989.

Daca nu vedeti acest film aveti ce pierde, cu siguranta!

Intrati pe http://www.sfarsitullumii.ro/

si descarcati coloratura principala a filmului.

Dr. Patch Adams: un film despre oameni cu flacara interioara

 

52973.JPG

Antena 1 a reluat astazi filmul in care Robin Williams (unul din actorii mei preferati, poate cel mai bun al momentului) interpreteaza pe studentul la medicina Patch (adica Plasture) Adams, ce promoveaza o medicina non-conventionala, dar care ajunge la inima omului.

Decanul facultatii nu intelege comportamentul lui Patch, iubirea lui pentru pacienti, devotamentul lui in a face pe toti sa fie fericiti, sa fie mai buni, relationarea lui cu toti inghebosatii la inima.

Robin, alias Patch, e acuzat de fericire exagerata de catre decan. Il enerva fericirea, buna dispozitie.

Unul dintre doctori recunoaste despre sine ca el stie medicina, ca e unul dintre cei mai buni doctori ai institutiei, dar nu ajunge ca Patch la inima omului. Tu ai un dar, ii spune el lui Patch, darul de a vorbi oamenilor, de a comunica cu oamenii.

Ca in majoritatea filmelor sentimentale, cu efect la public, si acesta se bazeaza pe forta speech-ului, a cuvantarii finale, care rupe inima telespectatorului. Patch este in fata colegiului medicilor ca sa raspunda acuzatiilor care i se aduceau de catre decan.

Patch vorbeste despre rolul medicului in spital, despre faptul ca el nu trebuie sa se gandeasca sa scape de moarte pe cineva, atunci cand are de vindecat o boala a aceluia, ci in primul trebuie sa se gandeasca la nivelul de buna dispozitie interioara al pacientului.

Moartea nu e un lucru rau, subliniaza el. E rau ca nu stim sa vorbim cu oamenii, cand nu stim sa le facem suferinta mai usoara. E un moment de maxima tensiune, dupa momentul dramatic al studentului Patch, in care un pacient ii omoara iubita, tocmai cand aceasta dorea sa il vindece pe asasin.

Poezia de dragoste, pe care nu mai avusese timp sa i-o rosteasca, pe cand ea sta in pat (abia trezita din somn), Patch i-o citeste in fata sicriului inchis, de unul singur, inainte ca sicriul sa fie inchis in mormant. Dragostea mea pentru tine, nu stiu de unde, nu stiu cum, de ce, o traiesc simplu si fara complexe si stiu ca bratul meu langa al tau si inima mea langa a ta, inseamna ca te iubesc foarte mult.

Un al treilea moment dramatic din viata lui Patch este intre moartea iubitei (tot studenta la medicina) si speech-ul final. Pe buza unei prapastii, Patch vorbeste cu Dumnezeu in mod blasfemic, vrand sa se arunce in gol. Dar dupa ce tocmai vorbise cu Dumnezeu si Ii reprosa Acestuia ca nu trebuia sa faca durerea si moartea (desi nu Dumnezeu a creeat durerea si moartea, ci pacatul a adus toate relele), vede un fluture frumos langa el, un fluture pe care nu el il creease si a inteles ca lupta lui cu Dumnezeu nu are sens, atata timp cat acest fluture, ca si inima lui, poate zbura catre inalt.

Durerea e depasita prin continuarea vocatiei proprii si prin credinta ca medicul trebuie sa fie un alinator al suferintei omului, un calmant al durerilor lui.

Filmele americane au nesansa, multe dintre ele, de a fi inscrise intr-o tipologie prea telurica. Insa trebuie sa stii sa vezi nuantele. A vedea nunatele inseamna a face Teologie. Si exista astfel, daca vedem binele din toate, o Teologie a vietii, a filmului, a societatii, a muncii, a dragostei, a nadejdii in bine. Putem privi teologic totul.

Personajul Patch este un erou care are in el o flacara care trebuie sa contamineze si pe altii. Crestinul ortodox are in el pe Sfantul Duh, din care trebuie sa umple si pe altii. Nu trebuie sa ne fie teama sa fim frumosi si sa umplem si pe altii cu frumusetea harului pe care Dumnezeu il varsa in noi. Nu trebuie sa ne fie teama sa vorbim despre Dumnezeul care face minuni in noi, despre Domnul si Judecatorul nostru.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.