O introducere în istoria și viața Sfinților stâlpnici

Privelistea lumii

Asist. Univ. Drd. Protos. Maxim Vlad, Priveliștea lumii. Stâlpnicii în spiritualitatea monahală. O introducere, col. Isihasm, Ed. Platytera, București, 2007, 146 p. + 4 pagini de Sfinte Icoane și imagini cuvioase.

***

Când am primit cartea în trei exemplare…unul dintre ele cu dedicație

Protos. Maxim Vlad

i-am promis Părintelui Maxim să îi scriu, pe trei coloane, părerea mea despre ea.

Și în recenzia de față…mă țin de cuvânt.

*

Cele trei coloane:

I. Conținutul cărții…și accentele personale ale autorului

II. Ce am învățat din carte…și nu știam

III. Puncte slabe…sau eu aș fi scris altfel

*

I. Conținut cărții…și accentele personale ale autorului

Cartea e structurată în două mari părți, cu subsecvențele de rigoare, având un profil istoric și un stil manierat.

Sfinții stâlpnici sunt „titani ai Duhului” (p. 11) și „vulturi ai pustiei” (p. 14 și p. 61). Au urmărit „unificarea interioară”, p. 13.

Stâlpnicia e descoperire de la Dumnezeu ca vocație particulară, p. 18. Apare în secolul al V-lea, în Siria, p. 18.

În Antiohia: Sfântul Simeon cel Bătrân și Sfântul Simeon din Muntele Minunat, p. 19.

„vocația profetică a Bisericii”, p. 25/ „mortificări înfricoșătoare”, p. 27/

Și prima subliniere fundamentală a cărții e aceea că ascetismul extrem vechitestamentar s-a continuat în viața Bisericii, p. 28. Ambele fiind revelate de Dumnezeu.

Stâlpnicia este o asceză care nu se uită la riscurile personale, p. 29. La consecințele dureroase

A fost o nevoință nouă, care a atras atenția tuturor, p. 30/

O recenzare critică a lui Ignace Pena în p. 32 și o altă notă critică la începutul p. 34.

Sfinții stâlpnici s-au concentrat asupra vieții interioare, p. 38.

A doua subliniere importantă: Sfinții stâlpnici aveau o spiritualitate sănătoasă și plină de discernământ, p. 39. Asceza lor nu era un extremism infatuat ci o nevoie interioară. Era o asceză organică, plină de atenție și de cuvioșie.

Autorul discută tot felul de detalii tehnice despre stâlp: înălțimea lui (p. 40), componența stâlpului (p. 42), faptul că sus, unde locuia stâlpnicul…perimetrul era de patru metri pătrați, p. 46.

Pe stâlpi erau diverse simboluri creștine, p. 49-50. Despre platforma stâlpului (p. 51 sq.), balustradă (p. 54), chilie (p. 54 sq.).

A treia subliniere de forță: stâlpnicia este un pas înainte în tradiția monahismului ortodox pentru că ea a îmbinat viața pustnicească cu misiunea în rândul creștinilor și a necreștinilor, p. 58.

Stâlpii erau amplasați strategic, p. 58-60.

Sfinții stâlpnici au fost longevivi, p. 60-61/ viața de rugăciune, p. 63/ citirea Sfintei Scripturi, p. 63/ se rugau cu psalmii Psaltirii, p. 63-64/

somn puțin, p. 64/ rugăciunea cu mâinile întinse către cer, p. 64/ se împărtășeau adesea, p. 64/

Sfinții Stâlpnici adesea erau preoți și slujeau Sfânta Liturghie pe stâlp, p. 65.

Sfântul Daniel Stâlpnicul a fost hirotonit de  la baza stâlpului de către Arhiepiscopul Ghenadie, p. 65.

Sfântul Lazăr Galisiotul dormea pe scaun, p. 66/ făceau multe metanii și închinăciuni, p. 66/

Sfântul Simeon cel Bătrân făcea mii de metanii, mânca odată pe săptămână și la metania mică ajungea să lipească fruntea de degetele de la picioare, p. 66.

misiune, p. 67/ coborau la nevoie pentru a predica sau pentru a-i combate pe eretici, p. 67/ nevoințe extreme, p. 72 sq/ ulcerul Sfântului Simeon cel Bătrân și atestarea corporalității sale, p. 73/

„posturi înfricoșătoare”, p. 74/ Sfântul Simeon cel Bătrân postea câte 40 de zile, p. 75/ „ulcerații îngrozitoare”, p. 76/ ulcerațiile pline de viermi ale aceluiași Sfânt Simeon cel Bătrân, p. 76/

o iarnă cu 120 de zile extreme, p. 77/ Sfântul Alipie Stâlpnicul a stat paralizat 14 ani de zile…și s-a culcat pe o singură parte, p. 77/ boala ca dar de la Dumnezeu, p. 77/

țeava de dejecții, p. 77 sq/ Sfântul Daniel Stâlpnicul făcea fecale extrem de uscate, p. 78/ jurământul de stabilitate, p. 78/

stâlpnici eretici, p. 89 sq.

Ultima idee de forță a cărții: nevoințele pe stâlp au fost sinteza exercițiilor ascetice anterioare, p. 97. Sfinții au ajuns la nevoința pe stâlp…după ce se nevoiseră în chip și fel mai înainte.

În sec. al 10-lea d. Hr. : 100 de monahi zăvorâți erau conduși de un stareț care se nevoia pe stâlp, p. 103.

Stâlpnicii sunt creștini plenari, p. 136.

Astăzi suntem chemați la interiorizarea ascezei, p. 140.

*

II. Ce am învățat din carte…și nu știam

Nu știam că incinta/ curtea stâlpului se numește mandra și că de aici a apărut cuvântul arhi-mandrit, p. 56. În România există o localitate care se numește Mandra…și asta înseamnă că acolo, în vechime, pe vatra satului, a fost o Mănăstire.

Nu știam că în Orient monahii dormeau cu spatele sprijinit de zid, p. 65. Știam că dormeau îmbrăcați și încinși cu cureaua monahală…dar nu și detaliul prim.

Nu știam că stâlpii erau păziți de frați începători, de diaconi, de ucenici sau de rude, p. 71.

Nu știam că primul stâlpnic, Sfântul Simeon Stâlpnicul, și-a început nevoința stâlpniciei în anul 422 d. Hr., p. 81.

Nu intuiam nici numărul (aproximativ, cred eu, al) stâlpnicilor pe secole, p. 82-89.

*

III. Puncte slabe…sau eu aș fi scris altfel

a) Nu aș fi scris o introducere istorică în viața Sfinților stâlpnici, nu preponderent istorică…dacă aș fi fost în locul Părintelui Maxim, ci o sinteză a teologiei lor. Aș fi făcut un compendiu teologic din detaliile pe care le găsim în Viețile lor.

Și cunoscându-l…am fost surprins, când am început să citesc cartea, că a optat pentru istoricizarea vieților lor în locul unei perspective mistice, de profunzime, asupra detaliilor teologice din Viețile lor.

Mi-au plăcut însă detaliile tehnice despre stâlp…dar m-a întristat penuria de date despre experiența lor interioară.

Lipsesc deducțiile/ intuițiile personale vizavi de asceza, de viața interioară și de experiențele lor mistice.

Pentru că autorul, pe baza fărâmelor de text care descriu interioritatea ascetică a Sfinților…putea să se pronunțe…atâta timp cât nu e străin de viața duhovnicească.

b) Nu cred însă în „posibila reconciliere” dintre noi și monofiziți, p. 90…pentru că spiritualitatea monofizită are profilul ei distinct. E ca și cum am aștepta „o reconciliere” a spiritualității ortodoxe cu cea romano-catolică, care are fundamente și țeluri total diferite de ale noastre.

c) Nu cred că stilul pretențios, pe alocuri…sau distant în cele mai multe dintre cazuri…îl reprezintă pe autor. O mai mare personalizare a stilului de a scrie cred că ne va da, pe viitor, un alt glas al autorului…în comparație cu cel de acum…care, în mare parte, nu se justifică la o atare temă.

d) Modul de citare (la subsolul paginii) nu e uniform și, adesea, e neclar.

Pe lângă „clasica” eroare a subsolului teologic românesc (egalizarea lui Ibidem cu Idem…când Idem indică persoana sau opera citată iar Ibidem indică identitatea de pagină cu aceea citată în nota anterioară), autorul aproape că nu are note personale, la subsol, în care să lămurească anumite nuanțe  ale textului supra.

Lipsesc sursele teologice ale Vieților Sfinților stâlpnici cât și traducerile personale din textele sursă…cu notele personale la traduceri. Pentru că autorul a lucrat pe texte franțuzești și pe traduceri în limba română.

Pe scurt: mi-aș fi dorit o disertație de Master teologică și nu istorică, făcută pe textele sursă și într-un limbaj și o manieră de lucru foarte personale.

*

Cu toate acestea însă, cartea Părintelui și colegului nostru Maxim Vlad e o introducere utilă în subiect, cu o prezentare plăcută și un mod concis de descriere a lucrurilor.

Nu face divagații fără sens și nici nu se lansează în ipoteze fără acoperire.

Lucru rar printre teologii mai tineri…care perorează/ vorbesc mult…dar se abțin foarte puțin.

O dragoste comunistă la arhitectură [5]

Prima parte, a doua, a treia și a 4-a.

*

Poarta de fier…a băiatului. Și un bătrân foarte bucuros, bunicul tânărului, îi iese în întâmpinare lui Titus.

Bunicul deschide larg porțile. Căci așa e bucuria din toată inima: largă.

Mașina intră până în fața casei cu etaj…dar și cu câine care latră.

Perspectivă vizuală dinspre car…spre mașină. Și Livia dă „bună ziua”…

Nepotul își îmbrățișează bunicul.

Apoi aleargă spre bunica…

Se pupă în cerdac…în timp ce Livia s-a așezat pe iarbă.

După care bunica îl întreabă dacă le e foame…o întrebare principală în România…și care face parte din ospitalitatea noastră.

Îi sărută mâna bunicii…

*

Titus îi dă Liviei să șadă pe un scăunel cu trei picioare. Pentru ca nu cumva „să răcească”…

Se pare că a nimerit-o bine cu el…și nu e un șarlatan.

*

Liviei îi place aici…și începe să deseneze casa. Însă tânărul o întrerupe…pentru că o invită la masă.

O ia și puțin în brațe…în drum spre masă…

*

Dar cerdacul e de oameni gospodari…după toate semnalmentele [49. 12].

Usturoiul, ceapa, dovlecii românești…sunt un lux în România actuală…atâta timp cât alții au să ne vândă lucruri…de la depărtare.

*

Masă la aer liber. Ouă de țară. O fotografie de sus…înainte de masă…pe zi cu soare.

Vreme schimbătoare.

Bunicul nu se lasă nici el mai prejos…și aduce niște vin…la înălțime. „De ăla bun”. Adică „trăsnet”. Și vinul ăsta merge chiar și după…lapte…că veceul e „ecologic” la munte.

*

Dar Titus nu bea…pentru că conduce. Aviz amatorilor cu „doi ani cu suspendare”!

Îl cheamă bunicul…și îl urmează.

*

Nepotul e mai înalt cu un cap…și merge cu mâna stângă pe umărul stâng al bunicului. Intră în casa de vizavi, tot a lui. Adică îl duce în camera…unde ar vrea ca nepotul lui să locuiască.

*

50. 31: cei doi în mașină. Bunica îi dă ceva de îmbrăcat.

Îi sărută mâna dreaptă bunicii și apoi…o sărută pe ambii obraji…pe geamul de la șofer. Și încă odată mâna…

Cine nu înțelege că tânărul îi datorează multe bunicii sale…crede că „așa e obiceiul pe la noi”: să ne pupăm în neștire.

Sau că noi, românii, de fiecare dată, sărutăm odată mâna, apoi obrajii…și iarăși mâna.

*

Îi lasă cu bine…și li se urează de bine.

Iese cu spatele din curte…deși putea să întoarcă.

*

Pe stradă…case în construcție…și Livia e „curajoasă”.

Se filmează în grabă. În graba mașinii…

Detalii fără sens…adică „filmări de voie”…povârniș…intră în pădure…șoferul are ceas la mână.

*

Nu știu cum se face că cineaștii români știu să se piardă în detalii care nu au nimic de-a face cu tema filmului. Sau evadează mereu din cadru.

*

Șofat pe teren accidentat…deși nimeni nu-i grăbește.

Virări tinerești…mult praf degeaba…fata surâde. E o încercare băiețoasă de a-i arăta că el „se pricepe” la mașini.

Însă, în viața reală, încercările astea juvenile de a ieși în evidență devin, adesea, virări…în copac.

*

52. 05: tinerei îi e sete. Și o asigură că o conduce…spre apă.

Surâd amândoi…și observăm numărul mașinii [52. 22]: W · 1019 · AG.

Din nou ceasul lui Titus…și încălțările din picioare.

*

Opresc. „Ea” e mașina. O feminină…Pentru că Titus simte mașina uneori drept „o ființă vie” [52. 41] și o iubește. Și el îi arată Liviei „împărăția” lui, adică munții împăduriți.

Ecoul…și fotografia fetei întreruptă de mâna lui…bărbătească…și de ochii lui impunători.

Ce face un copilot?

Îi va spune altă dată.

Sau cum întrebările și răspunsurile banale…curg pe deasupra unor sentimente mai profunde.

*

Vasile îi dă raportul lui Șoimu, adică lui Tudor. Prima drăcuitură.

Și informația e…că „subiectul este în pericol”. E chemat de urgență…ca să ajute „cazul”.

Tudor cade pe gânduri.

Începe să vadă în negru.

Amintiri despre Livia.

*

Pe când Livia, cea reală…nu din gând…stă sub razele soarelui. Se învârte în jurul camerei de luat vederi. Senzația de beție…și Titus o strânge în brațe.

Livia nu se lasă sărutată…îl respinge…și îi spune lui Titus că a făcut o greșeală…atunci când s-a urcat în mașina lui.

*

Ea coboară în fugă…el se pune pe iarbă enervat.

Livia aleargă…și sperie o turmă de oi. Își ia bagajul din mașina lui…și pleacă…trântind cu piciorul portiera.

Merge în fugă spre grupul ei. Se oprește când o vede pe profesoară. Și se întoarce…fără să o vadă nimeni.

*

Însă Tudor a venit…dar nu vrea să vorbească cu ea. Se întoarce supărată…pe scări. Aruncă schițele…și se așează pe scară. Cu mâna dreaptă la falcă…

Apoi cu ambele.

*

Schimbare de cadru. În altă parte…tot singură…

Un bărbat îi aduce de mâncare și un suc. Un chelner…Nu îi răspunde…nu vrea să mănânce. E cu o floare în mână…cu cea luată de pe câmp înainte de a încerca Titus să o sărute cu forța.

*

Livia privește în zare. Din nou cetatea pe vârf de munte. Grupul ei o strigă. Îi privește dar nu le vorbește. Espadrilele negre din picioarele ei…

*

Și-au uitat creioanele în cabană. Din nou cetatea…cred că a treia oară. Tudor a cântat la caval. Ecoul. Ceață peste munți. Păsărele.

Livia urcă spre cetate. Cu greu…

Muzică cu suspans. Oftările fetei. Ajunge să privească printr-un ochi de fereastră.

Și acum înțelegem de ce s-a repetat cetatea de pe colină: pentru că acolo trebuia să ajungă!

*

Muzica nu a avut nimic de-a face cu derularea acțiunii. Vede cavalul lui Tudor. Ceață. Și când ia cavalul în mână…Tudor e în spatele ei. Îl privește. Se privesc. El se apropie și o ia de mână.

O duce pe o stâncă…și își închipuie că e într-o situație reală din vechime.

Și Livia îl întreabă de ce trebuie să facă…pe bufonul.

*

Când începe viața? Tună. Începe ploaia. Îi dă geaca lui. Și fiind amândoi sub geacă…Tudor vorbește despre începutul vieții

Viața începe când te naști…când înțelegi că exiști…când îți pui întrebări asupra sensului vieții…și când bărbatul își întâlnește femeia și femeia bărbatul…

Suntem în plină filosofie…sub ploaie.

Responsabilitatea celor doi…care naște o altă viață.

*

Fetei îi place perorația „ca la teatru”…dar o întrerupe. Însă „timpul ne grăbește” [1. 04. 46]. Și de la ei…Tudor trece la renovarea cetății. Pudoare…

„Munca lui” e considerată „orgoliul lui”. Îl felicită…

Ea „navighează pe ploaie”…Fumul focului…și Livia pleacă.

*

El vrea să se lămurească. Ciondăneli, cad la pământ…și râd. Se sărută…și aflăm că Livia a venit sus pe munte…pentru că Tudor a sunat din bucium ca „plăieșii lui Ștefan”.

Adică: dragoste!…

Cunoștințele culturale…care ajută dragostea. Sărutări…și ruine. Coboară împreună…el fiind în tălpile goale…

*

Vasile îi vede pe cei doi.

Pomul de iarnă „în plină toamnă”: semn de nebunie.

Însă scrisoarea din pom îi asigură…că ei vor să fie nașii lor…dacă doresc să se căsătorească.

*

Îi face fular din beteală. Se sărută în fața bradului. Și Vasile e bucuros că „a salvat” cuplul.

Grupul servește masa. Vin și cei doi. Primire călduroasă. Și pictorul primește acceptul să danseze cu Livia. Dans nefiresc…Vor să-l facă gelos.

Tudor vine și dansează cu Livia.

Iubirea, ca să zic așa, plutește în tot restaurantul.

*

De la restaurant la fotbal. Pentru că filmul ăsta nu are nicio cursivitate.

Livia face galerie.

Îl cheamă pe Tudor. Și îl întreabă despre proiectul urbanistic. Trecerea pe sub șosea. Propune „celule solare” pentru încălzirea apei din piscină. Vine și Sile și e de acord cu proiectul.

Soluția despre lungimea pârtiilor.

*

Discuția dintre Livia și prietena lui Vasile. Vede o familie…apoi intră cu Tudor într-o cameră…și Vasile e în spatele ușii.

Lucrul în echipă.

*

Familia e „a Liviei”…și au venit să o mărite cu…Tudor. Toți încep să râdă…semn că „toți își doresc același lucru”.

Bentița la cap…și dorește să se căsătorească.

Și Vasile se ridică „să oficializeze” căsătoria…printr-un veritabil „discurs de lemn de bambus”. Grupul le cântă „mulți ani trăiască” proaspeților „miri”.

*

Îmbrăcatul frumos. Zarva tinerească.

Și tinerii „proaspăt” regăsiți…vin la picnicul familiei.

Mirele în sacou alb…mireasa cu o bluză albă.

„Liviuca” e văzută de familie…pe când grupul privește „de după” copaci.

Regăsire, îmbrățișări, pupări.

Și Tudor o cere de nevastă părinților ei[1. 16. 08]!

*

Unchiul îi pune o coroniță pe cap Liviei. Lacrimi. Îmbrățișări. Felicitări. „Să fie într-un ceas bun, copii!”.

Și tanti Lili îi pupă năprasnic „pe amândoi”. După care pe soru-sa. Pe toți…pentru că bucuria dragostei e contaminantă.

Însă al ei, cel cu mustață, a-l lu’ tanti Lili, deee…scoase din mașină un aparat de fotografiat…ca să tragă evenimentul în poză…

Un pahar…cu fericire…și momentul trebuie imortalizat.

Intră și „bunicuța” în poza de familie. Cu paharul „mai sus”.

Dar Liviuța și Tudor…s-au făcut nevăzuți…printre atâta bucurie.

*

Fuga familiei după cei doi.

Însă cei doi…fug de familie.

Călătoria cu bacul. Și li se urează fericire.

Se termină pe cântec. Cu bucurie și zâmbet.

*

Dacă ei sunt doi…două păsări sunt și pe lac. Livia își aruncă coronița în apă. E îmbrățișată din spate de Tudor.

Râd bucuroși. Apa plină de soare. Și ei privindu-se nas în nas.

*

Și, la final, vedem ambarcațiunea cum face un rotocol în apă…

Același cântec de la început…

Genericul între apă și nori.

*

O poveste banală pentru oameni comuni. Sau dragostea comunistă la arhitectură se termină cu o familie tipizată, strânsă cu ușa…care nu dorește mai mult de la viață…decât un salariu mizer la sfârșit de lună.

O dragoste comunistă la arhitectură [4]

Prima parte, a doua și a treia.

*

Aro de teren. Îl conduce un tânăr cu părul scurt. În timp ce „tovarășa profesoară” îl vede pe Tudor ca palid și nervos [36. 08]. Claxonează…Iar Tudor e „băiat matur, înțelept”.

Sau când matura…îi dă de înțeles celei „mai puțin mature”…că nu trebuie să lași să zboare prințul…de pe gard…

*

Profesoara găsește ridicol faptul că tinerii îndrăgostiți…au motive puerile de ceartă. Ca spre exemplu: nu îi dă voie să râdă.

*

Marșistul își continuă drumul. Le salută. Se antrenează tot timpul.

Zâmbete și palavre feminine.

Iar palavra…e referirea la lucruri care nu te interesează în mod neapărat.

*

Ionuț la capătul tunelului. Sau luminița de la capătul tunelului…

Și obiectivul subțiază atât de mult tunelul…încât crezi că e strâmt cât o țeavă de pușcă…

*

De la tunel la munte. Câte doi pe un versant. Aparatul de fotografiat…cu developare. Cămașa albă…și, din spate, apare pictorul. O sperie…

Din nou: să-i facă un portret. Ea e modelul de care are nevoie.

Nu e „pieptănată” astăzi. Adică nu e o simandicoasă din alea care apar în reviste…

Mimează pictorialul sexy…Dar ea, când muncește, nu suportă să îi stea cineva „pe cap”.

O inhibă vecinătatea cu altcineva.

*

Pictorul îi arată ce tocmai a terminat de pictat. Și Livia presupune că ar fi „talentat”…afirmație care m-a scos întotdeauna din sărite…prin ineptismul ei.

Pentru că „a fi talentat”…sau „e frumos tabloul” nu spune nimic despre tablou. Ci trebuie să îi decriptezi substanța ideatică. Dacă nu înțelegi ce s-a pictat…care ar fi sensul tabloului…nu ai înțeles nimic.

*

Îi face cadou tabloul…pentru ca să îi pozeze. Și îi dă și ceai din termosul lui…Ba îi lasă tot termosul…și i-l va înapoia când îi va poza.

Adică bărbatul o leagă fedeleș…cu intenții subversive.

*

La bordul unei mașini…momente de negru…ieșire din tunel. Oprire bruscă, cu derapaj. Și apare tânărul cu mânuși în mâini, care o claxonase anterior!

Despre Muma pădurii…într-o discuție afectuoasă [40. 23].

El e „duhul pădurilor”.

Și „duhul” se prezintă: Titus Munteanu [40. 47].

Și îi sărută mâna „încântat de cunoștință”.

*

Tânăra cam stă la zid. De Livia e vorba. Îi spune că e în documentare…în timp ce el cam intră în viața ei „pe nesimțite”.

Și ea e „arhitect în devenire”…

Pentru că în comunism „devenirea” era tot una cu „muncă din grad în grad”…ea fiind la antipodul „parvenirii”…care însemna sărirea peste toate gradele…și starea ca lindina în fruntea țării. Adică a frezei

Numai că parvenirea se practică și azi democratic de bine

*

Fata începe să-l ironizeze…când îi spune că „nu se pricepe” la chestiile arhitecturii. Dar el îi spune că se pricepe la…construit mașini. Îi dă și…o cafea…

Și el avea cafeaua tot…în termos…termosul fiind nelipsit în vacanțele comuniste.

*

Se urcă în mașina lui. Închide ușa în urma ei. Ea îi mulțumește. Galanterie…

De unde atâta încredere într-un necunoscut…în fata de la București?

Dacă un băiat e frumos…e și credibil?

Tinerele românce sunt „foarte naive”…dacă le prezinți un tânăr frumos și cu bani?

*

Tânăra are pahare. De plastic, galbene. El îi toarnă cafea în pahar. Oare de unde o fi cumpărat cafeaua? Și cu ce fel de benzină/motorină funcționează mașina?

Și fata vorbește despre Luvrul…care ne place și astăzi…deși are 500 de ani.

Nimic sexual…

Doar o turmă de oi…cu măgar cu samar în mijlocul drumului…

*

Îi propune să o ajute cu transportul…în zilele cât mai stă pe-aici.

Mașina se vede în oglinda de lângă drum [43. 05].

Soarele de peste păduri. Glasuri de păsări…peste muzica filmului. O panoramă a vârfurilor împădurite ale muntelui. Nori albi pe cer albastru. Și muzica filmului e comunistică la culme. Îmi reîntoarce comunismul…de peste două decenii…

*

Vasile benoclistul vede cuplul la orizont. Îi face cu mâna Liviei. Reintră în mașina constructorului de mașini. Acum trebuie să informeze

Dar îi face Liviei gestul fermoarului la gură…cum că el nu îi va spune nimic lui Tudor. Presupunând, așadar, că fata deja „a călcat strâmb”.

*

O fată care vorbește cu un tânăr…e semn că deja „s-a culcat” cu el?

*

Și Livia înțelege…aluziile lui Vasile…fapt pentru care le dă la o parte printr-un zâmbet ironic.

Mașina pornește…Vasile rămâne fără zâmbet…

*

Vasile, printr-un geam rotund, benoclează…

Livia se ridică în picioare…în mașină…Pentru că Aro nu are prelată

Acum îi spune că e „pilot de încercare”. Dar el, de fapt, e „inginer mecanic”.

*

Și e necăsătorit…Livia auzind particula cu nasul în vânt

Aflăm că suntem pe Transfăgărășan…Livia comutând necăsătorirea pe teren neutru

Cum arată șoseaua de la depărtare…pentru ca apoi să ne pironim atenția pe apa de munte, care curge pe pietre…

*

Auzim apa, șuvoiul apei…acesta fiind cel mai natural zgomot de până acum.

*

Realismul filmului e fracturat de naturalismul muntelui. Fractură care poetizează realitatea.

S-au oprit chiar vizavi de izvorul ce coboară din munte. Așa că zgomotul se permanentizează

*

Comuniștii nu era sensibili la zgomot…pentru că ei făceau prea mult zgomot degeaba…De aceea nici filmul…nu ne atenuează zgomotul din urechi.

Livia fotografiază.

Muzică peste zgomot…ca zăpada ce cade peste gunoaiele românești…și nu se mai văd până primăvara.

*

Desenează, își face treaba…deși e însoțită. Desenează chiar pe drevele de fier ale copertinei mașinii.

Îl fotografiază pe tânărul zâmbăreț care o plimbă cu mașina.

Ruinele unei cetăți pe vârf de munte. Panoramare de sus în jos, curgătoare.

Și îi cere să o ajute la descrierea „specificului așezărilor”.

*

Vrea să o ducă la bunicii lui.

Mașina trece un podeț de munte. Apoi încă unul…și intră în tunel…

Tunel care devine o metaforă

Pentru că din mare…devine mic…cei doi, în mașină, fiind…în lumina de la capătul tunelului…

*

Mașina iese…zbor de voie pe stradă…

Niciun alt autovehicul…

Un cocoș [47. 47] pe stradă…case…și mașina ajunge la el acasă [47. 53]!

O dragoste comunistă la arhitectură [3]

Prima parte și a doua.

*

Pași mărunți. Ai Liviei. Care se așează. Se întinde pe pământ…cu privirea în sus. Și avem parte de aceleași prime două versuri ale romanței…care dau numele filmului.

Femeia se gândește…și aparatul de filmat se focusează pe ochii, gura, nasul ei…

Își aduce aminte de cearta cu Tudor din apartamentul ei. Auzim cearta în off (28. 35).

Vasile, urmăritorul ei, ajunge lângă ea…ea e ațipită…și se întinde pe pământ lângă ea. Se pare că și el are ceva sentimente pentru colega lui.

O scoală din somn pronunțându-i numele. Însă în loc de vorbe „dulci”…încep vorbe „arhitecturale”. Despre proiectul lor.

*

Lui Vasile îi plac locurile. Și aduce aminte de Tudor, de ideea lui, care a fost una „mare”. Livia admite acest lucru.

Dar lui Vasile îi e foame…și cere mâncare de la Livia. Dar îi e și sete. Femeia îi dă pachețelul ei…semn că bărbații nu sunt deloc „responsabili” pentru ce bagă pe gură.

Însă Vasile începe să bată apropouri. Îi spune că e „drăguță” (29. 50). Dar Livia „îi dă papucii”…

*

Sile învinge „la puncte”. Foc de tabără.

Cine știe, cunoaște…Cine nu știe despre ce e vorba…îi spunem. Era un fel de timp pentru online…petrecut în aer liber. Pe atunci nu aveai ce face în tabără, nu aveai laptop, internet, chat…și stăteai în jurul focului, cântai la chitară, dansai, mai beai…Cam astea!…

Livia îl felicită…pe Sile și îi spune că „a fost bun”.

*

Un tânăr cu mustață…cântă la saxofon. Mirabil, totuși, pentru acele vremuri…E privit de un alt mustăcios…care are chitara de Reghin în brațe. Și el prinde ritmul…Sile cântă cu lingurița în sticlă. Un fel de percuție ad-hoc.

Un roacănrol românesc, cu lemne în foc și cu tineri care ascultă.

*

Panoramarea focului de la 31. 18…e ca cea a feței Liviei…când era întinsă pe pământ. Imaginea a fost dusă până…în foc

Și de la „mijlocul” focului…suntem conduși spre tinerii care bat din palme. Ei au focul tinereții în vene…

Iar cântecul e despre „ce tânăr ești”…și „dacă iubești”…

*

Din nou de la muzică la foc…Focul e și mai mare

*

Tinerii s-au ridicat în picioare…aplaudă…dar nu dansează. Pentru că ei erau niște tineri comuniști „civilizați”, care nu dădeau din mâini ca apucații.

Saxofonul mustăciosului iese în evidență…dar muzica e de studiou…și nu de pe coclauri. Adică făceau pleibec.

*

Două siluete în noapte. Saxofonistul liniștește atmosfera cu un bluz. Se formează cupluri de dansatori. Dar Vasile îi spune Liviei, cu care dansează, că „o place foarte mult” (32. 32).

Livia e surprinsă…și îi vorbește de sus.

Vasile îi vorbește despre un pact. Îl laudă pe Tudor și inteligența lui.

Însă, în spatele lor, pictorul cu care Livia a dansat anterior…desenează ceva.

*

Sile îi spune că o place…iar Livia, maternală, îl întreabă dacă nu cumva are febră. Că dragostea, și ea, până și ea, e un fel de guturai în formele ei incipiente.

*

„Tovarășa profesoară” și Tudor, în clasă. Însă tovarășa profesoară, de data asta, are părul coafat și e rujată masiv (34. 21).

*

De la Tudor…printr-o mișcare bruscă…și pentru prima dată prezentă în film…sărim în fața cabanei de munte, unde erau cei 5. Și tovarășa profesoară, cu bluză galbenă pe ea, discută pe terasă cu cei 5. Când a ajuns atât de repede?!…

Și se observă că ea, tovarășa, e atentă la cuvinte…în comparație cu studenții ei.

Și deschizătura la bluză e în triunghi răsturnat…și are mărgele la gât.

Dar Sile fumează cu profesoara la masă! Vai, ce nesimțit!…

Și consfătuirea de lucru…s-a terminat cu zâmbet.

*

Tovarășa se ridică. Tinerii o urmează. Numai Livia e dusă pe gânduri. Căci iubirea, cum zicea Tache Măcelaru, nu e o joacă. E ceva cu multe bătăi de cap

*

Și venim, iarăși, de la depărtare spre apropiere…de cabana căreia nu îi știm numele…

Profesoara urcă pe munte cu Livia…vorbindu-i despre „reconstrucția fiecărui spațiu”. Și-au luat ceva mai gros pe ele…și tovarășa are temeri că nu vor înfăptui ceea ce și-au propus.

Dar Livia îi amintește că ei sunt „copii silitori”. Și profesoara surâde…și adaugă: „în profesia noastră se cere maturitate” (35. 58). Ca și când ar exista profesie…în care să ți se ceară…să fii prost de dai în gropi

O dragoste comunistă la arhitectură [2]

Prima parte

*

Tudor neagă faptul că s-a certat cu Livia (18. 37). Ba, mai mult, inventează povestea cum că are o altă iubită și pe aceea vrea să o ia de nevastă în locul Liviei.

„Benoclistul” e „un romantic”…și acesta e motivul pentru care nu s-ar căsători din prima. Ar lăsa să treacă timpul.

Pe scurt: despre cum bărbații cred, în naivitatea lor, că „vrăjeala” ține la femei.

Sau că femeile se căsătoresc numai pentru că sunt „aburite” cu stil.

*

„Generația modernă” (19. 28) se grăbește în dragoste. Ca și când graba ar fi virtutea care ar face căsătoria să fie durabilă

*

Florile sunt mătura…iar lui Tudor i se pune batic pe cap.

Și astfel îl cer în căsătorie…

*

Trista Livia, în camera ei. Melodie melancolică. Vorbește singură…ca și când i s-ar adresa lui Tudor. Nu înțelege de ce Tudor a făcut ceea ce a făcut…

Nu îi iese plânsul…dar tristețea da

Se șterge la nas (20. 34).

*

În altă cameră…împreună cu alte două tinere.

Camera băieților era de 3…la fel e și a fetelor.

Una învață la Fizică…iar alta se piaptănă. Pentru că adolescentele ori îmbină cartea cu frumusețea…orice frumusețea și agățatul sunt singurele lucruri importante la liceu.

Cele două sunt surorile ei…și sunt mai mici de vârstă. Sunt liceene.

La întrebarea uneia despre Tudor…Livia o mângâie pe creștet…și le cere să fie cuminți. Adică fără bărbați prin cap!

*

Benoclistul pleacă în documentare…și el trebuie să îl țină la curent pe Tudor.

*

Autobuzul-autocar, celebrul mijloc de transport comunist, valsează pe străzi de munte.

A fost filmat dintr-o parte…din față…și apoi din spate.

La curbă, camera era în spate…când a dat curba…camera de luat vederi era deja cu câțiva metri buni înaintea mașinii.

…Și autobuzul e în spatele camerei de luat vederi la 22. 01.

*

Imensul perete al muntelui…care face autocarul să pară minuscul.

La 22. 10 autocarul se pregătește să intre în primul tunel.

El devine o pată neagră într-un semicerc.

Farurile sunt aprinse.

Cântecul „cu iubire” e pe replay.

La 22. 32 autocarul a trecut prin dreptul camerei…și s-a făcut negru total. Că așa e viața: mai e și cu alb-negru….nu numai în culori

*

22. 40: autocarul e aproape ieșit din tunel.

Și la 22. 47 avem prima imagine aiurea, cu susul în jos…a filmului…ca și când ar fi fost mișcare de neprofesionist.

Și ne pomenim cu Livia în prim-plan, gata de explorare.

Bentiță pe cap…vioaie…și „băieții” nu sunt în stare să țină „ritmul” cu ea.

*

4 „băieți”…și „o fată”, adică Livia. Grupul intră într-un tunel…iar camera îi urmărește. Panoramare de jos…spre un deal. Nu vedem ce ar fi…

*

Și imaginea intră într-un restaurant! Se dansează. Un tânăr are mustață…Livia e la masă și râde.

Și „Miopul” sau Benoclistul meu…a adus Plafarul la munte (22. 36).

Coada șoricelului, ceai, o cafea.

Și un tânăr, din spate, o invită pe Livia la dans…

Acceptă. E îmbrăcată în pulovăr făcut în casă.

*

Bărbatul: „Dan Popa”, „pictor în curs de afirmare” (23. 53).

Livia Ionescu „și-atât” (23. 55). Și Dan…îi sărută mâna…după ce au făcut cunoștință

*

Două cafele și trei ceaiuri. Are binoclul la el.

24. 12: începe dansul Liviei cu Dan. O întreabă dacă poate să îi facă un portret. Femeia se rușinează…

„D-l arhitect” cu binoclu…primește cafelele și ceaiurile.

O să se gândească…dacă îi va poza…

Benoclistul o dansează pe una…numai ca să audă ce vorbesc cei doi. El e „securistul de serviciu” al lui Tudor. Și pentru că s-a concentrat prea mult…benoclistul rămâne fără parteneră de dans…pentru că partenera vrea să i te uiți în ochi…și nu peste umăr.

Din nou o panoramare de la depărtare a vilei de agrement.

*

Benoclistul e Sile. Mai apare un Răzvan. Nume din grup.

Despre ceasuri…și treabă.

Se despart.

*

Livia e de una singură…munți…și apa îi stă la picioare.

Dar un bărbat…se vede în zare!

Livia își scoate blocul de desen (un fel de blog comunist, neapărat pentru ora de desen), se pune pe o buturugă să lucreze…în timp ce bărbatul se apropie…în spatele ei.

*

De ce bărbații le deranjează pe femei de la lucrul lor? Cred că ele nu sunt în stare…de „muncă serioasă, concentrată”?

Desenează…cu părul în vânt…

E salutată de bărbatul care „se antrenează”.

Se ridică, râde, nu îl vedem pe bărbat…îl fotografiază (26. 52).

Coboară spre el. Și îl întreabă ce sport face?

„Marș”…îi spune Vasile Muraru, în echipament roșu cu dungi albe.

Trebuie să participe la „50 de km marș” (27. 12).

*

Lucrul interesant e că Livia nu se teme de un bărbat necunoscut…și că i se pare simpatic antrenamentul lui…într-atât de mult încât ea coboară și vorbește cu el.

Discuție fără conotații sexuale…

E interesată de alergarea lui…și îl întreabă de ce nu se oprește din „marș” nici măcar atunci când vorbește cu ea. Și răspunsul lui e prompt: „ca să nu mi se răcească musculatura” (27. 27).

*

Vasile Muraru îi cere voie să îi privească blocul de desen. Nu înțelege prea multe…dar îi dorește succes. Și pleacă mai departe. Iar Livia îl privește râzând…pentru că i se par caraghioși pașii săi de marș.

Și atletul nostru e Ionuț…care lucrează „la stația eoliană”. Adică, după vorbele Liviei: produce „energie neconvențională”. O invită la locul lui de muncă (28.00).

*

Și trebuie reținut aspectul facerii de cunoștință. Înainte de a discuta cu cineva…trebuie să îți spui numele și profesia…să dai detalii despre tine…pentru ca celălalt să îți răspundă aidoma. Și de aici să aveți o bază de plecare în discuția dumneavoastră.

O dragoste comunistă la arhitectură [1]

România film prezintă: Păstrează-mă doar pentru tine [1987].

Începe cu o romanță…de unde și titlul filmului.

Alb-negru.

O expoziție de pictură.

Cineva privește un spectacol muzical și fredonează. Se iese din sală în cupluri.

Ea îi cere să nu își bată joc de cântec.

Numele filmului.

Profesoara predă…pe fond muzical.

Atmosfera comunistă din România se vede în vorbe, în haine, în gesturile actorilor.

Numele actorilor sunt scrise cu roșu înnegurat, litere mari…dar, paradoxal, aproape ilizibile.

Tânărul o invită pe tânără în clasă…dar ea rămâne în prag…și își amintește că aici s-au cunoscut. Zâmbesc. Intră de mână.

Doar „scenariul Mircea Mureșan” s-a văzut bine până acum, pentru că e pe negru. Muzica continuă. Cei doi stau în bănci…și mimează anii de școală.

Cei doi s-au urcat pe ancadramentele ferestrelor și par două statui puse în geam (2. 30).

Unul lângă altul. Ea îl sărută pe spate…el se face că privește cu ocheanul.

Cadre statice.

Cei doi îndrăgostiți sunt „înrămați” de la apropiere…apoi cadrul se lărgește…și îi observăm din perspectiva scării de fier.

Ei sunt „in top”, deasupra aparatului de filmat.

La 3. 35 coboară scara. Ni-i oprește în ochi.

*

Pauzele n-au niciun efect cinematografic…în afară de a fi un fel de „stricări” ale rolei cinematografice…lucru care se petrecea adesea în sălile de cinema…

*

Vedem clădirea cu cupolă din spatele Magazinului Unirea din București.

Cei doi trec pe deasupra Dâmboviței.

Panoramă în fața Teatrului Național (3. 43). O bucățică și din Intercontinental. Blocul de vizavi de Intercontinental e filmat de la dreapta la stânga…

Se filmează de acolo de unde „golanii” revoluției au protestat. Adică din balconul Arhitecturii.

*

El se șterge la ochi. Apoi își șterge ochelarii. Privește cu ocheanul…și e văzut de un băiețel…care își atenționează tatăl.

Regia: Virgil Calotescu (4. 09).

Vede două persoane prin binoclu. Muzică „polițistă”, de suspans. Apoi veselă, ca o glumă…

Un el cu flori.

Aleargă.

Un alt bărbat nervos, agitat. E gelos…

Cel din balcon „îi filează”.

Bărbatul cu flori…le calcă în picioare. Ea, se pare, are alt iubit.

5. 40: florile călcate în picioare sunt tufănici de un galben-maro.

*

Fântâni arteziene…și bărbatul gelos e dincolo de ele.

Femeia se desparte de celălalt.

Chipul iubitului gelos (6. 06). El o chestionează…

Aflăm de la ea că îl cheamă Tudor.

Celălalt era „un coleg”.

În metrou.

Îi cere adevărul.

Ajung prea repede dintr-un loc în altul…dacă cunoști distanțele…

*

Cum arăta metroul atunci (6. 32). „Atenție, se închid ușile!”. Ies pe banda rulantă.

În mulțime. Blocuri în construcție. Comunismul „construia” în continuu…

Trecătorii se uită în cadru…deși, cu siguranță, li s-a atras atenția să nu facă acest lucru.

*

Ajung la „mami” acasă. Se zugrăvește în apartament. Gesturi amabile.

Televizorul e în plus în camera ei (7. 35). Dacă Ceaușescu nu băga filme 24 de ore!…

Iar Tudor, gelosul, o întreabă de ce „colegul” a găsit-o tocmai pe ea ca să-i încerce bluza „prietenei lui”.

Femeia nu mai vrea „să se justifice”. Îi cere să aibă încredere în ea.

Fără suspiciuni!

Dar el o iubește și vrea să aibă 100% încredere în ea.

Adică bărbatul caută stabilitatea în dragoste

*

Femeia se eschivează. Nu vrea să se strige la ea.

El e „un pachet de orgolii”…și aflăm că sunt studenți. E în grupă cu ea. Studenți la Arhitectură.

Și după ce îl face orgolios, femeia îi reproșează faptul că se crede „marele geniu al arhitecturii românești”.

În concluzie: femeia nu iubește geniile!

*

Bunica fetei vine cu plăcinte. Dar e amânată…Închide ușa, se retrage, tinerii se ceartă.

Fata e Dana sau Livia?

Cineva sună la ușă. Sonerie puternic comunistă…A venit „tanti Lili”, care e tare fericită.

„Mama, mămicuțo”, îi zice mătușa Lili mamei sale. Adică bunicii cu plăcintele refuzate de nepoată.

Și Lili e foarte bucuroasă pentru că logodnicul ei, înalt și cu flori în mâini, flori de toamnă, a cerut-o de nevastă.

*

Îi servește cu plăcinte. Pentru că plăcinta românească, făcută în casă, bună și pufoasă, și cu mult zahăr pudră pe ea, nu e pentru cine se dorește…ci pentru cine se nimerește.

Soțul, viitorul soț: „Constantin Cârțu, economist principial” (9. 49) și „veșnic îndrăgostit de această minunată femeie” (9. 53).

Are retorică în el, una siropoasă la culme…dar are!

Mama tinerei e foarte bucuroasă pentru sora ei, pentru că de mult își dorea să o vadă pe Lili „la casa ei”.

*

Lili, deloc tânără, plinuță…și nemăritată…bătea spre 40-50 de ani…

La fel și mirele…

Constantin, mirele, deschide șampania cu care a venit…

Și de la Lili aflăm că iubita lui Tudor e Livia (alintată: Liviuca) (10. 10).

Dopul sare în tavan…deși proaspăt s-a văruit.

*

Tudor e gelos…

Și Lili îi bagă o frază memorabilă în agenda Liviei: „Bărbații creează adesea false probleme” (10. 30)…în comparație cu femeile…care când fac probleme…nu le mai descurcă nimeni.

Tudor pleacă.

*

La facultate, niște colegi îi spun că îl caută Livia. Se laudă cu munca lui în fața colegilor dar aceia nu admit ascendentul lui asupra lor.

Profesoara e „priceputa” care pune nota.

Și o vedem pe profesoară, îmbrăcată serios, care le spune despre diferența dintre un proiect arhitectural și cei care plătesc pentru el.

*

„Tovarășa profesoară” și cei 6 studenți pentru proiect.

Tudor Coravu (tot numele lui Tudor) a realizat cea mai mare parte din proiect. Dar Tudor vrea proiect personal și nu de grup. Merge cu profesoara spre catedră.

*

La masă cu „benoclistul”. Acela îi spune că i-a urmărit.

Și Mircea Diaconu e cel care a ieșit cu Livia. Nu artistul…ci cel din anul întâi.

*

Tudor se duce acasă la un bărbat. I se deschide, e recunoscut. Politețe. E tatăl Liviei.

Vine Livia. E glacial. Vrea să se explice. Și, fără preambul, o cere de nevastă.

Livia e luată „pe neașteptate”.

Însă ei vorbesc de doi ani despre căsătorie!…

*

Femeia e indecisă (15. 24), pentru că nu știe „sensul acestei căsnicii” (15. 39). Îi e teamă de divorț. Dar el „știe exact” ce vrea de la viață (15. 46).

Nu i-au respectat orgoliile. Dar ea nu vrea să se mărite decât cu Tudor însă nu și cu orgoliile lui (16. 13).

Adică nu vrea să și-l asume integral…când căsătoria e „la pachet”.

Vrea numai părțile bune

*

Și Livia îi cere să se despartă pentru o vreme. Pentru reflecție.

Bărbatul pleacă enervat. Ea îl privește de la fereastră.

*

Camera de cămin a tinerilor.

Se pregătesc pentru a pleca în excursia de documentare.

Vine Tudor. E tăcut. E enervat de dezordinea din patul lui. Cere tăcere.

Vasile, benoclistul, intră în tăcere.

Celălalt îi cere lui Tudor să părăsească camera până la întoarcerea lor. Din nou nerecunoștința

Și dacă celălalt îi spune că se pricepe la desen dar nu și la arhitectură…Vasile îi impută faptul că e îngâmfat și că d-aia s-a certat cu Livia (18. 29).

Vlad, Jana, o iubire…și s-a căsătorit cu Viorica

  Un film de Valeriu Gajiu. Titlul: Jana. Produs de Moldova-Film, 2004. 1. 20. 01 minute.

 Începe cu o citare din Shakespeare. Balul de absolvire. El, Vlad, povestește…

 Datorită „sticluței” învârtite…fetele își pierdeau virginitatea. Absolventele de liceu.

 Jana e în alb. Sticluța se îndreaptă spre Vlad…și trebuie să se culce cu ea…deși Alex o dorește.

 Trec Nistrul înot. Au trecut doar în chiloți. Hainele au rămas pe malul celălalt.

 Râsul prostesc al fetei (minutul 5)…și casa sexului. Nu vedem nimic dinăuntru…ci numai pe Alex, pe motocicletă, care îi aruncă rochia albă în fața casei…unde Jana și-a pierdut virginitatea.

*

Vlad îi aduce flori. E frezor. Intră în casa Janei.

„dezmăț financiar”

Jana nu mai vrea flori…iar Lica are cizme negre, înalte. S-ar putea să fie ale Janei…pentru că o vom vedea în ele.

I-a adus de 8-9 ori flori într-o lună.

Florile sunt scumpe…

Vlad se sărută cu Jana…și tocmai o văd surorile ei…și propria-i mamă…care îi aduce „o cafeluță” lui Vlad.

Acesta aruncă cafeaua în apa florilor…de teamă să nu fie otrăvit.

*

Vlad e la strung. „Nu are gânduri proprii”…de aceea „vorbește ca-n cărți”.

Vlad tace.

13. 28: „pălăvrăgeala e o tâmpenie”.

Vrea să îi vadă sânii Janei. Pentru că are „sâni frumoși”.

De ce vrea să-i vadă? Pentru ca „să-i admire”. Și îi spune că o femeie trebuie să judece cu inima…Aluzie la faptul că excesul de minte…„strică” dragostea.

*

15. 23: Jana îi arată sânii.

Îl întreabă de Natașa.

Janei îi place bârfa.

Dorește să se plimbe cu ea. Un film la TV. Desene animate. Se schimbă. Ies la plimbare. 17. 24.

Remarca lui: prințesa și cerșetorul.

Pentru că ea arăta ca o femeie de bani gata…iar el: ca un muncitor fără bani.

*

Pentru ca să ruleze filmul la cinema…Vlad cumpără 9 bilete. Nu reușește să invite pe nimeni de pe stradă.

Văd doar ei filmul…

Însă Jana îl pipăie (19. 37). Se pune în poala lui…și face sex cu el…ea privind spre proiector, peste umărul lui…el privind ecranul.

Singurătatea în iubire…

Pleacă îmbrățișați…o duce acasă…și în fața casei îi spune că trebuie să se despartă de el…pentru că îi place Alex.

*

Îi spune că a fost cel mai frumos an din viața lui.

Că s-a simțit ca „un balon plin cu emoții”.

Iubire și ură.

Și la despărțire: „Adio, Jana! Te voi blestema cu multă dragoste și tandrețe!”.

*

E trezit de mama lui. Trebuie să plece la lucru. S-a îmbătat azi-noapte.

„Unde să mă duc? De ce să mă duc?”. Minutul 25.

El o ia la stânga…pe când un câine al nimănui rămâne în cadru, pe partea dreaptă…

*

În mulțime. Urăște lumea și se urăște și pe sine. Oamenii de azi sunt roboți. Văd numai muncă și vodcă în fața ochilor.

Din nou din Shakespeare.

Dacă întrebi mulțimea ceva serios…nu te va băga în seamă.

*

Picioare de femeie. Cadru extins. El privește un cuplu cu regret. Aici o numește pe femeie drept „fustă”. Misoginism indiferent

*

Suflă vântul prin buzunarele și sufletul lui.

Îi bate pe doi care doresc să îl jecmănească.

Ajunge la muncă. Pentru că nu avea la el „permisul de muncă”, portarul i-a cerut „o sticloanță de bere” data viitoare.

Muncă anostă. La strung. De ce a întârziat. Demisionează…pentru că în democrație nu e ca în socialism.

*

Nu mai știe unde a fost aseară. Joacă fotbal pe maidan. La minutul 31 e amintit numele lui Gică Hagi.

A fost la băut. A început o luptă prostească. El ațipise…și i-au imputat lui geamul spart.

Intră în cadru…mafia locală.

E luat de badigarzi și bătut. A dat pe goarnă adresele confraților de băutură.

În timp ce citește…badigarzii vin și vor să îl facă să zboare, adică să îl arunce de la etaj.

Îi cer „1000 de parai” pentru ca să îi elibereze pe doi colegi ai săi.

Joi trebuie să aducă banii.

*

Lepădăturile…sunt badigarzii…iar el trebuie să devină „supereroul” filmului.

„De ce nu-mi merge mie în viață? N-am noroc nici la bani, nici la femei, nici la prieteni”. Minutul 38.

Se gândește la cum să facă rost de bani.

Întreabă apa și stelele.

Și pentru că alarma unei mașini a sunat…se decide pe loc să spargă mașina.

O sparge…scapă de proprietar…dar niște falși „polițiști” îi fură roțile…în noaptea mare…

*

Vlad merge la Alex, adică la pretendentul la inima Janei. Are nevoie de bani. Inițial, Alex nu vroia să îi dea bani pe motivul că Vlad a stat tot timpul cu nasul în cărți…pe când de el râdeau că e bișnițar.

Bișnițarul Alex are bani

Îi dă 1000 de dolari…în schimbul terminării oricărei relații cu Jana.

*

Vlad, „băiatul de cuvânt”, le aduce banii, cei doi sunt eliberați, și nu mai vrea să le dea încă 500…pentru că el nu e „fraier”.

*

Telefonul de acasă. Mama lui Vlad face pâine. E plină de făină pe mâini. Îl trimite la muncă pentru ca să nu mai hoinărească. Și să îl ia cu el și pe „bețivul” de ta-so. Femeia se roagă lui Dumnezeu…pentru că îi e greu…cu așa familie dezorganizată.

*

Troleibuze comuniste din Chișinău. Vlad devine șofer. Se crede însă pilot de curse.

Pentru că fumează e făcut „imbecil” de un șofer mai în vârstă.

Îl vedem spălând mașini.

Jana și mama ei vin să își spele mașina luxoasă.

Minutul 49: ochii Janei îl privesc. Sunt cei din fotografia cu care am prefațat articolul de față.

*

Nu îi spune nimic.

O împușcă cu apă prin parbriz…iar ea își pune ochelarii de soare.

Dă muzica mai tare…și îi face o inimioară din propria-i răsuflare pe parbriz…apoi aruncă peste ea o cârpă cu care spală geamul…

Gesturi de seducție…

Ea zâmbește…

Îi spală imaginea…odată cu parbrizul…

Vine mama Janei, îi dă banii, mașina pleacă.

Apoi vine Lica ca să îi transmită vorbele Janei.

*

De ce Dima nu a cerut bani de la unchiul lui? Cei doi prieteni sunt nerecunoscători. Lica nu îi mai suportă mașina și pleacă.

Vlad lucrează pentru Lukoil.

Reclamă pe hainele de muncă.

*

Alex se căsătorește cu Jana…pe când Vlad spăla mașini.

E dezamăgit.

Ea îl vede…

El cumpără un buchet de flori de la o tânără, îi promite că îi va plăti buchetul…și aleargă după mașina mirilor…și i-l aruncă în mașină Janei.

Jana primește buchetul…dar el se accidentează.

*

Vlad e la spital. În salon. Puțin amețit de la accident. O domnișoară îl vizitează. Adică cea de la care cumpărase flori. I-a adus flori și fructe.

Ambele scumpe.

Iar el e enervat de gesturile „caritabile” ale fetei.

Numai că fata, Viorica, i-a adus daruri din milă…văzând nefericirea lui în dragoste.

Se simte jignită de vehemența lui Vlad…și își cere scuze. Pleacă dezamăgită…Lui Vlad îi pare rău…

*

Din nou la muncă. Mama Janei vine plânsă, îndurerată…pentru că Jana e răpită…și Alex, bărbatul ei, nu vrea să o răscumpere. Îl roagă să o ajute…

Deși, inițial, nu vrea să o ajute…Vlad se duce și vorbește cu Alex…și primul lucru pe care acela i l-a spus a fost să fumeze țigări mai scumpe.

Pleacă fără bani.

Se îmbată.

Sparge geamul.

Mafioții îl duc la mahărul lor.

*

Se dorește în locul Janei. E închis lângă ea. Bea vin. Discuții despre moarte. Omul e „o formă de energie”.

Jana e eliberată. Vine poliția. E scos și el…și la 1. 11. 10: Jana îl îmbrățișează pe Vlad.

Și îl numește „supraerou”.

Ea: aceleași cizme înalte…văzute pe Lica.

El îi deschide ușa. Iese, o urmează…nu vrea să urce în mașina lor.

*

Apare un motociclist bizar…care deschide o rafală de gloanțe spre mașină.

E înspăimântat…dar Jana nu mai e în mașină!

Nu mai apare deloc…

*

Vlad e în piscina lui Alex. Face baie. Muzică turcească. Două tinere dansează, intră în apă, îl mângâie…și pe mal îl vedem pe Alex și pe bosul mafiot.

E fotografiat…pentru ca „să îl aibă la mână”.

Cele două vor să îl înece.

*

Se trezește în patul lui. Jana „a murit”. Mama lui e speriată…și Vlad se pogoară din nou în somn…în timp ce ea îi face semnul Sfintei Cruci peste față.

*

Stinsul luminii…și începe hepiendul.

El pescuiește…și vocea lui ne povestește cum s-a căsătorit cu Viorica, cu cea cu florile…și cum s-a lăsat de băut și de fumat…și că vrea să se lase și de drăcuit…

N-o mai visează pe Jana…dar încă tresare la numele ei.

Se va duce și asta…

Pentru că acum are o soție pe care o iubește foarte mult…și ea i-a dăruit doi copii, care sunt „minunile” lui. O fetiță și un băiat.

E fericit!

Apa albastră, ultramarină…

Orașul la orizont…

Ne pierdem cu ochii în valuri…și apare genericul de final.

*

Cu alte cuvinte: o iubire ratată în democrație, în Republica Moldova…după care o căsătorie împlinită…pe care oricine ar vrea să o aibă

Muzică din alt secol…lumini stângace…joc al actorilor neconvingător…dar ceva rămâne în mod definitiv. Rămâne starea de „aproape ca realitatea”, pe care, cei care am trăit în postcomunism, o cunoaștem…