Facerea, cap. 32, 14-33, cf. LXX

14. Și a fost dormind acolo [în] noaptea aceea. Și a luat [din cele] pe care le aducea daruri [καὶ ἔλαβεν ὧν ἔφερεν δῶρα] și le-a trimis lui Isav, fratelui său:

15. 200 de capre, 20 de țapi, 200 de oi, 20 de berbeci,

16. 30 de cămile alăptând și feții lor, 40 de boi, 10 tauri, 20 de măgari și 10 mânji.

17. Și le-a dat, prin mâna slujitorilor săi, turmă singură, și le-a zis slujitorilor săi: „Mergeți înainte, înaintea mea și faceți distanță [διάστημα] între turmă și turmă!”[1].

18. Și i-a poruncit celui dintâi, zicându-i: „Dacă ție [pe tine] are să te întâlnească Isav, fratele meu, și are să te întrebe pe tine, zicându-ți: «Cine ești și unde mergi și ale cui [sunt] acestea care merg înaintea ta?»,

19. îi vei zice: «Ale slujitorului tău, ale lui Iacov, [căci] daruri a trimis domnului meu, lui Isav, și, iată, el [este] înapoia noastră!»”.

20. Și a poruncit celui dintâi și celui de-al doilea și celui de-al treilea și tuturor celor care merg [mergeau] înapoia turmelor acelora, zicându-le: „După cuvântul acesta grăiți-i lui Isav, când aveți să-l aflați voi pe el!

21. Și îi veți zice: «Iată, slujitorul tău, Iacov, vine înapoia noastră!»”. Căci a zis: „Voi liniști fața sa cu darurile care merg înaintea sa și după aceasta voi vedea fața lui. Căci [atunci], poate, va primi fața mea”.

22. Și mergeau darurile înaintea feței sale, iar el a fost dormind [în] noaptea aceea în tabără.

23. Și s-a sculat [în] noaptea aceea [și] le-a luat pe cele două femei și pe cele două slujitoare și pe cei 11 copii ai săi și a trecut trecătoarea lui Iaboc [τὴν διάβασιν τοῦ Ιαβοκ].

24. Și i-a luat pe ei și i-a trecut pârâul și le-a trecut pe toate cele ale sale.

25. Și a rămas Iacov singur și se lupta [s-a luptat] Omul cu el până dimineața [καὶ ἐπάλαιεν Ἄνθρωπος μετ᾽ αὐτοῦ ἕως πρωί].

26. Și a văzut că nu poate către el și s-a atins de lățimea coapsei sale și a amorțit lățimea coapsei lui Iacov, când a fi luptând [s-a luptat] el cu Acesta.

27. Și i-a zis lui: „Trimite-Mă pe Mine [ἀπόστειλόν Με], căci s-a suit revărsatul de zori [ἀνέβη γὰρ ὁ ὄρθρος]!”. Iar el I-a zis: „Nu am să Te trimit pe Tine [οὐ μή Σε ἀποστείλω], dacă nu ai să mă binecuvânți pe mine [ἐὰν μή με εὐλογήσῃς]”.

28. Și i-a zis lui: „Care este numele tău?”. Iar el i-a zis: „Iacov [Ἰακώβ]”.

29. Și i-a zis lui: „Nu va fi chemat încă numele tău Iacov, ci Israil [Ἰσραήλ] va fi numele tău, că[ci] te-ai întărit cu Dumnezeu [ὅτι ἐνίσχυσας μετὰ Θεοῦ] și cu oamenii [vei fi] tare [καὶ μετὰ ἀνθρώπων δυνατός]!”.

30. Și Iacov L-a întrebat și I-a zis: „Vestește-mi mie numele Tău?”. Și i-a zis [lui]: „Pentru ce întrebi aceasta, de numele Meu?”. Și l-a binecuvântat pe el acolo.

31. Și Iacov a chemat numele locului aceluia Vederea lui Dumnezeu [Εἶδος Θεοῦ], căci „L-am văzut pe Dumnezeu față către față [εἶδον Θεὸν πρόσωπον πρὸς πρόσωπον] și a fost mântuit sufletul meu [καὶ ἐσώθη μου ἡ ψυχή]”.

32. Și i-a răsărit lui soarele, când a trecut Vederea lui Dumnezeu, iar el șchiopăta [cu] coapsa sa.

33. Pentru aceasta nu or să mănânce fiii lui Israil mușchiul care a amorțit, care este pe lățimea coapsei, până [în] ziua aceasta, căci s-a atins de lungimea coapsei lui Iacov, de mușchi, și [acesta] i-a amorțit.


[1] Separați turma aceasta, pe care o voi da în dar, de turma noastră!

Facerea, cap. 23, cf. LXX

1. Și a fost viața Sarrei 127 de ani

2. și a murit Sarra în cetatea Arboc [Αρβοκ], care este în vale. Aceasta este Hebronul [Χεβρων], în pământul lui Hanaan. Și a venit Avraam să și-o plângă pe Sarra și să o jelească.

3. Și s-a ridicat Avraam de la mortul său și le-a zis fiilor lui Het [Χετ], zicându-le:

4. „Pribeag și străin sunt eu împreună cu voi. Așadar, dați-mi mie stăpânire de mormânt [κτῆσιν τάφου] împreună cu voi și am să-mi îngrop mortul meu de la mine [καὶ θάψω τὸν νεκρόν μου ἀπ᾽ ἐμοῦ]!”.

5. Și au fost răspunzând fiii lui Het către Avraam, zicându-i:

6. „Nu, doamne, ci ascultă-ne pe noi, [căci] Împăratul de la Dumnezeu ești tu în[tre] noi [Βασιλεὺς παρὰ Θεοῦ εἶ σὺ ἐν ἡμῖν]. În mormintele cele alese ale noastre îngropă-ți mortul tău, că niciunul de-al nostru mormântul său nu-l va opri de la tine [ca] să îți îngropi mortul tău acolo!”.

7. Și s-a ridicat Avraam [și] s-a închinat poporului pământului [προσεκύνησεν τῷ λαῷ τῆς γῆς][1], fiilor lui Het,

8. și a grăit Avraam către ei, zicându-le: „Dacă aveți [în] sufletul vostru [εἰ ἔχετε τῇ ψυχῇ ὑμῶν], astfel încât să îngrop mortul meu de la fața mea, ascultați-mă și grăiți pentru mine lui Efron [Εφρων], celui al lui Saar [τῷ τοῦ Σααρ]!

9. Și [el] să-mi dea mie peștera cea îndoită, care este a lui, cea care [este] în partea câmpului său, pe argintul cel vrednic [de ea]! Să-mi dea mie pe aceasta, [care este] în[tru] voi, întru stăpânire de mormânt!”.

10. Iar Efron ședea în mijlocul fiilor lui Het. Și a fost răspunzând Efron Hetteosul [Εφρων ὁ Χετταῖος]/ Hetteul către Avraam [și] a zis celor care aud [celor care auzeau], fiilor lui Het, și tuturor celor care intră [celor care intrau] întru cetate, zicându-le:

11. „Lângă mine fii, doamne, și ascultă-mă: pământul și peștera cea din el ție ți le dau! Înaintea tuturor cetățenilor mei ți le-am dat ție. Îngroapă-ți mortul tău!”.

12. Și s-a închinat Avraam înaintea poporului pământului

13. și i-a zis lui Efron întru urechile poporului pământului[2]: „Întrucât de [partea] mea ești, ascultă-mă! Argintul câmpului ia-l de la mine[3] și am să-mi îngrop mortul meu acolo!”.

14. Și Efron i-a fost răspunzându-i lui Avraam, zicându-i:

15. „Nu, doamne, [că] am auzit! Pământul [acesta] 400 de didrahme de argint [este] între mine și tine. [Oare] ce [preț mare] să fie acesta? Iar tu îngroapă-ți mortul tău!”.

16. Și l-a ascultat Avraam pe Efron și i-a dat Avraam lui Efron argintul, pe care l-a grăit întru urechile fiilor lui Het: 400 de didrahme de argint încercat [la] negustori [τετρακόσια δίδραχμα ἀργυρίου δοκίμου ἐμπόροις].

17. Și a stat câmpul lui Efron – care era în peștera cea îndoită, care este către fața lui Mamvri; câmpul și peștera care era în[tru] el și tot pomul care era în[tru] câmp, care este în[tru] hotarele sale împrejur –

18. lui Avraam întru stăpânire, înaintea fiilor lui Het și a tuturor celor care intră [intrau] întru cetate.

19. După acestea a îngropat-o Avraam pe Sarra, pe femeia sa, în[tru] peștera câmpului cea îndoită, care este înaintea lui Mamvri. [Iar] aceasta e Hebronul, în pământul lui Hanaan.

20. Și i-a fost întărit lui Avraam, întru stăpânire de mormânt, câmpul și peștera care era în[tru] el, [pe care el l-a cumpărat] de la fiii lui Het.


[1] Cu sensul că s-a plecat înaintea lor cu respect și cu mulțumire.

[2] I-a zis cu voce tare, pentru ca să audă tot poporul care era de față.

[3] Ia de la mine prețul în argint, pentru pământul pe care mi-l dai!

Epistola lui Ieremias, cap. 1, 54-72, cf. LXX

54. Căci și când are să cadă focul întru casa dumnezeilor celor de lemn sau a celor placați cu aur sau a celor placați cu argint, [atunci,] într-adevăr, preoții lor vor fugi și vor scăpa, dar ei, precum grinzile cele din mijloc, vor fi arși,

55. iar împăratului și vrăjmașilor nu or să li se împotrivească.

56. Așadar, cum [trebuie] socotit sau chemat [socotiți sau chemați], că sunt dumnezei?

57. Nici de hoți și nici de tâlhari nu or să scape dumnezeii cei de lemn și cei placați cu argint și cei placați cu aur, [de la] care, cei care sunt tari, le vor lua aurul și argintul și veșmântul cel care este împrejurul lor [și] vor pleca avându-le, [și care] nici lor înșiși nu or să-și ajute.

58. Astfel încât, mai bine a fi [îi este] împăratului a-și arăta bărbăția sa [ἐπιδεικνύμενον τὴν ἑαυτοῦ ἀνδρείαν] sau [mai bun este] vasul în casă, cel de folos, de care se va folosi cel care l-a dobândit, decât dumnezeii cei mincinoși [οἱ ψευδεῖς θεοί]. Sau [mai bună este] și ușa la casă, scăpându-i pe cei fiind în[tru] ea[1], decât dumnezeii cei mincinoși. [Sau mai bun este] și stâlpul cel de lemn din palatele împăratului, decât dumnezeii cei mincinoși.

59. Căci, într-adevăr, soarele și luna și stelele [ἥλιος, μὲν, γὰρ, καὶ σελήνη καὶ ἄστρα], fiind luminoase [ὄντα λαμπρὰ] și trimițându-le spre nevoie [καὶ ἀποστελλόμενα ἐπὶ χρείας][2], bine-ascultătoare sunt [εὐήκοά εἰσιν][3].

60. La fel și fulgerul [ὡσαύτως καὶ ἀστραπή], când are să se arate, bun la vedere este [ὅταν ἐπιφανῇ, εὔοπτός ἐστιν], iar [ca] acesta [este] și vântul [τὸ δ᾽ αὐτὸ καὶ πνεῦμα], [care] în toată țara suflă [ἐν πάσῃ χώρᾳ πνεῖ].

61. Iar norilor [καὶ νεφέλαις], când are să li se poruncească de la Dumnezeu a călători pe[ste] toată lumea [ὅταν ἐπιταγῇ ὑπὸ τοῦ Θεοῦ ἐπιπορεύεσθαι ἐφ᾽ ὅλην τὴν οἰκουμένην], își împlinesc [ei își vor împlini] ce le-a fost rânduit [συντελοῦσι τὸ ταχθέν]. Și focul [τό τε πῦρ], care a fost trimis de sus [ἐξαποσταλὲν ἄνωθεν], [ca] să nimicească cu totul munți și dumbrăvi [ἐξαναλῶσαι ὄρη καὶ δρυμοὺς], face ce i-a fost rânduit [ποιεῖ τὸ συνταχθέν].

62. Iar aceștia[4] nici [cu] chipurile și nici [cu] puterile lor nu este [sunt] asemenea.

63. Pentru care motiv, nici [nu trebuie] socotit și nici chemat [socotiți și nici chemați] a fi ei dumnezei, nefiind ei în stare nici să judece judecată și nici a face bine oamenilor [εὖ ποιεῖν ἀνθρώποις].

64. Așadar, au cunoscut că nu sunt dumnezei. [De aceea,] să nu vă temeți de ei!

65. Căci nici împăraților [pe împărați] nu or să-i blesteme și nici nu or să-i binecuvânte,

66. și semne în[tru] neamuri [și] în cer nu or să arate. Și nici ca soarele [nu] vor străluci [οὐδὲ ὡς ὁ ἥλιος λάμψουσιν] și nici [nu] vor lumina ca luna [οὐδὲ φωτίσουσιν ὡς σελήνη].

67. Fiarele este [sunt] mai bune [decât] ei [τὰ θηρία ἐστὶν κρείττω αὐτῶν][5], care pot fugi spre umbră, [ca] să se folosească pe ele însele.

68. Așadar, în niciun fel [nu] ne este nouă limpede, că [ei] sunt dumnezei. Pentru care motiv, să nu vă temeți de ei!

69. Căci [γὰρ], precum în[tr-o] grădină de castraveți [ὥσπερ ἐν σικυηράτῳ], amuleta nimic [nu este] păzind [προβασκάνιον οὐδὲν φυλάσσον], așa sunt [și] dumnezeii lor cei de lemn și cei placați cu aur și cei placați cu argint.

70. [În] același fel și cel cu grădina [cu] ghimpe [în ea], pe care toată pasărea se așază, și asemenea și [cu] cel mort, aruncat în[tru] întuneric, s-au făcut asemenea dumnezeii lor cei de lemn și cei placați cu aur și cei placați cu argint.

71. Și de la marmura și [de la] porfira cea putrezind pe[ste] ei [ἀπό τε τῆς πορφύρας καὶ τῆς μαρμάρου τῆς ἐπ᾽ αὐτοῖς σηπομένης] veți cunoaște că aceștia nu sunt dumnezei [γνώσεσθε ὅτι οὔκ εἰσιν θεοί αὐτά]. Și după aceea vor fi mâncați și va fi ocara în[tru] țară.

72. Așadar, mai bun [este] omul cel drept, neavând idoli, căci va fi departe de ocară.


[1] În casă.

[2] Spre nevoia noastră.

[3] Ascultă întru totul de Dumnezeu, de Cel care le-a zidit spre nevoia noastră.

[4] Idolii.

[5] Fiarele sălbatice sunt mai bune decât idolii.

Epistola lui Ieremias, cap. 1, 24-53, cf. LXX

24. Din tot prețul cumpărați este [sunt], în[tru] care nu este Duhul.

25. Fără de picioare, pe umeri purtați, arătându-și necinstea lor oamenilor. Și se rușinează și cei care le slujesc lor, pentru ca nu cumva pe pământ să cadă, [neputând] prin ei [înșiși] a se ridica.

26. Nici dacă cineva [are să-l pună] pe el să stea drept, de la sine [nu] va fi mișcat [se va mișca], și nici dacă are să fie îndoit, nu are să fie îndreptat [nu are să se îndrepte de la sine], ci, precum celor morți, darurile le pune înaintea lor.

27. Iar jertfele lor, pe care le-au dat [le dau], preoții lor le folosesc și, la fel, și femeile lor din ele păstrează. Și nici săracului și [nici] neputinciosului [nu] împart [din] jertfele lor, [ci], punându-l[e] aparte, și lehuza le atinge [καὶ λεχὼ ἅπτονται].

28. Așadar, ați cunoscut din acestea că nu sunt dumnezei. [De aceea,] să nu vă temeți de ei!

29. Dar de unde să fie chemați dumnezeii? Că[ci] femeile pun înaintea dumnezeilor pe cele de argint și pe cele de aur și pe cele de lemn,

30. iar în casele lor preoții conduc[1] având hitoanele rupte, iar capetele și bărbile rase și ale căror capete neacoperite sunt.

31. Și răcnesc [ὠρύονται δὲ], strigând înaintea dumnezeilor lor [βοῶντες ἐναντίον τῶν θεῶν αὐτῶν], precum oarecare la masa celui mort.

32. Din îmbrăcămintea lor, pe care le-au luat-o, preoții îmbracă pe femeile lor și pe pruncii [lor].

33. Și nici dacă or să pătimească rău de la cineva și nici dacă bine, [nu] vor putea să răsplătească și nici să pună împărat [nu] pot și nici să-l scoată.

34. La fel, nici bogăție și nici aramă nu or să poată a da. Dacă cineva le-a făgăduit lor o făgăduință, nu or să o dea [și nici] nu or să o ceară.

35. Din moarte pe om nu or să-l izbăvească și nici pe cel mai slab de la cel tare nu or să îl scoată.

36. Pe omul cel orb la vedere [nu-l vor face] să stea împrejur, în nevoie omul fiind, nu or să-l scoată,

37. pe văduvă nu or să o miluiască și nici orfanului [nu] îi vor face bine.

38. [Căci cu] pietrele [cele] din munte sunt asemenea cele de lemn și cele placate cu aur și cele placate cu argint, iar cei care le slujesc acestora[2] vor fi rușinați.

39. Așadar, cum [trebuie] socotit sau chemat [socotiți sau chemați] ei [pentru] a fi dumnezei?

40. Dar încă și ei, haldeii, îi necinstesc pe aceștia[3]. Care, [atunci] când or să-l vadă [l-au văzut] pe cel mut, neputând să grăiască, l-au adus la Vilos [Βῆλος][4], [pe care] îl consideră vrednic să cheme[5], ca și [când] puternic fiind el să simtă [ar fi fost el puternic să simtă].

41. Și [pentru că] aceștia nu pot, au socotit să îi părăsească pe ei[6], căci nu au simțire.

42. Iar femeile și-au pus împrejur funii [și] în căi stau, tămâind tărâțele [θυμιῶσαι τὰ πίτυρα].

43. Și când vreuna [din] ele, care a fost trasă de vreunul [din] cei care trec [ca] să [nu] adoarmă, [aceasta] pe cea de aproape o ocărăște că nu a fost învrednicită ca și ea și nici funia ei [nu] a fost ruptă.

44. [Căci] toate cele care se fac [la] ei este [sunt] mincinoase. Așadar, cum [trebuie] socotit sau chemat [socotiți sau chemați], astfel încât a fi ei dumnezei?

45. De către dulgheri și [de către] aurari sunt făcuți [și] nimic altceva nu or să facă, decât [acelea] pe care voiesc meșteșugarii [lor ca] să le facă aceștia.

46. Iar aceștia, cei care îi fac pe ei, nu or să fie mulți ani[7]. Așadar, cum voiesc [ca] cele făcute de ei a fi dumnezei?

47. Căci au lăsat cele mincinoase și ocară celor care vin din urmă[8].

48. Căci, [atunci] când or să vină asupra lor războiul și cele rele, se sfătuiesc între ei preoții[9] unde să se ascundă împreună cu aceștia[10].

49. Așadar, cum nu este [pot] să simtă că nu sunt dumnezei, care nici [nu] îi mântuie pe ei de război și nici de cele rele?

50. Căci, fiind cele de lemn și cele placate cu aur și cele placate cu argint, vor fi cunoscute după acestea tuturor neamurilor că este [sunt] cele mincinoase, [iar] împăraților limpede le va fi că nu sunt dumnezei, ci lucrurile mâinilor oamenilor [ἔργα χειρῶν ἀνθρώπων] și niciun lucru al lui Dumnezeu [nu] este în[tru] ei [καὶ οὐδὲν Θεοῦ ἔργον ἐν αὐτοῖς ἐστιν][11].

51. Așadar, [la] cine [cui nu îi] este cunoscut, că [aceștia] nu sunt dumnezei?

52. Căci pe împăratul țării nu or să-l ridice și nici ploaie oamenilor nu or să le dea.

53. Și judecata nu o să le-o discearnă lor și nici [nu] or să-i izbăvească [de faptul] de a fi vătămați, neputincioși fiind [ei], căci [sunt] precum ciorile între cer și pământ [ὥσπερ γὰρ κορῶναι ἀνὰ μέσον τοῦ οὐρανοῦ καὶ τῆς γῆς].


[1] Conduc slujbele idolatre. Le slujesc.

[2] Idolilor.

[3] Pe idoli.

[4] Forma de N. Pentru că în text era forma de Ac. Βῆλον. E vorba de zeul babilonian: https://en.wikipedia.org/wiki/Belus_(Babylonian).

[5] Să se roage.

[6] Pe dumnezeii lor.

[7] Nu or să trăiască mulți ani.

[8] Idolii sunt cele mincinoase și ocara pe care predecesorii le lasă urmașilor lor.

[9] Preoții idolatri, cei păgâni.

[10] Cu idolii.

[11] În idoli. Cu sensul că a-i cinsti pe idoli nu înseamnă a-L cinsti pe Dumnezeu.

Epistola lui Ieremias, cap. 1, 1-23, cf. LXX

1. Pentru păcatele pe care le-ați păcătuit înaintea lui Dumnezeu, veți fi duși întru Babilon, robiți de către Nabuhodonosor [Ναβουχοδονοσορ], de împăratul babilonienilor.

2. Așadar, cei care au intrat [veți intra] întru Babilon, veți fi acolo mulți ani și vreme îndelungată, până la 7 generații. Iar [δὲ], după aceasta [μετὰ τοῦτο], vă voi scoate pe voi de acolo cu pace [ἐξάξω ὑμᾶς ἐκεῖθεν μετ᾽ εἰρήνης][1].

3. Iar acum veți vedea întru Babilon dumnezeii cei de argint și cei de aur și cei de lemn [θεοὺς ἀργυροῦς καὶ χρυσοῦς καὶ ξυλίνους], [cu] umerii ridicându-se, arătând frica neamurilor.

4. Așadar, temeți-vă, [pentru ca] nu [cumva] și voi, cei care ați fost făcuți asemenea [cu] cei străini, să vă faceți asemenea [cu ei]! Iar [când] frica pe voi are să vă ia din cauza lor,

5. cei care ați văzut [veți vedea] mulțimea înaintea și dinapoia lor, închinându-se acestora, și ziceți [atunci să ziceți în] minte[a voastră]: „Ție Ți se cuvine a [ne] închina [Σοὶ δεῖ προσκυνεῖν], Stăpâne [Δέσποτα]”!

6. Căci Îngerul Meu împreună cu voi este [ὁ γὰρ Ἄγγελός Μου μεθ᾽ ὑμῶν ἐστιν], iar el [este] cercetând sufletele voastre [αὐτός τε ἐκζητῶν τὰς ψυχὰς ὑμῶν].

7. Căci limba lor[2] este lustruită de către dulgher, iar ei [sunt] placați cu aur și placați cu argint și este [sunt] mincinoși și nu pot a grăi.

8. Și, ca [la] fecioara cea iubitoare de podoabă, luând aur, pregătesc cununi pe capetele dumnezeilor lor [κατασκευάζουσιν στεφάνους ἐπὶ τὰς κεφαλὰς τῶν θεῶν αὐτῶν].

9. Dar este și când, luând preoții de la dumnezeii lor aur și argint, spre ale lor îi vor cheltui și le vor da din ele și curvelor din odaie [καὶ ταῖς ἐπὶ τοῦ τέγους πόρναις].

10. Și îi împodobesc pe ei [cu] veșminte ca pe oameni, pe dumnezeii cei de argint și cei de aur și cei de lemn, dar ei nu se mântuie de rugină și de mâncăruri,

11. îmbrăcați [fiind] ei [cu] veșmânt de porfiră [și] ștergându-le fața lor de praful cel din casă, care este mai mult asupra lor.

12. Și sceptru are ca omul judecător de țară, [dar] care, pe cel care păcătuiește față de el, nu îl va omorî[3].

13. Și are pumnal în [mâna] dreaptă și topor, dar pe sine de război și de tâlhari nu se va izbăvi.

14. Din care cauză cunoscuți sunt [că] nu sunt dumnezei. Așadar, să nu vă fie frică de ei!

15. Căci, precum vasul omului, cel care a fost spart, este nefolositor, asemenea sunt [și] dumnezeii lor: stau ei în case,

16. [iar] ochii lor sunt plini de praf de la picioarele celor care intră [la ei].

17. Și precum [la] cineva care a făcut rău împăratului sunt îngrădite împrejur curțile ca celui dus [la] moarte, [tot la fel] casele lor[4] le întăresc preoții [cu] uși și [cu] lacăte și [cu] zăvoare, pentru ca să nu fie jefuiți de către tâlhari.

18. Luminătorii ard și [sunt] mai mulți decât [cei de la] ei, [dar] care pe niciunul [nu] pot să îl vadă.

19. Este, într-adevăr, ca grinda din cele ale casei [ἔστιν, μὲν, ὥσπερ δοκὸς τῶν ἐκ τῆς οἰκίας], dar inimile lor zic să fie mâncate de târâtoarele cele de pe pământ, mâncându-i pe ei și veșmântul lor, [căci ei] nu simt.

20. Înnegrite [sunt] fețele lor[5] de la fumul cel din casă,

21. [iar] pe trupul lor și pe capul [lor] zboară liliecii [νυκτερίδες], rândunicile [χελιδόνες] și păsările [τὰ ὄρνεα], și la fel [fac] și pisicile [οἱ αἴλουροι].

22. Din care cauză veți cunoaște că nu sunt dumnezei. Așadar, să nu vă fie frică de ei!

23. Căci aurul care este împrejur [este] pentru frumusețe, [dar] dacă nu are să șteargă cineva rugina [de pe ei, atunci] nu or să strălucească, căci nici când se turnau[6], [nu] simțeau.


[1] Sfântul Ieremias le vorbește aici din partea lui Dumnezeu.

[2] A idolilor.

[3] Pentru că idolul nu poate să facă acest lucru.

[4] Ale idolilor.

[5] Tot la idoli se referă.

[6] Când au fost turnați, când au fost făcuți în această formă.

Plângerile lui Ieremias, cap. 5, cf. LXX

1. Adu-Ți aminte, Doamne, care [este lucrul] ce ne-a fost făcut nouă! Privește și vezi ocara noastră!

2. Moștenirea noastră a fost mutată celor străini, casele noastre [sunt] ale celor străini.

3. Orfani am fost făcuți, nu este tatăl [nostru], [iar] maicile noastre [sunt] precum văduvele.

4. [Începând] din zilele noastre, lemnele noastre la schimb [ne-]a[u] venit[1].

5. Pe[ste] gâtul nostru am fost prigoniți, ostenit-am și nu am fost odihniți.

6. Egiptos a dat mâna [cu] Assurul[2] spre plăcerea lor [Αἴγυπτος ἔδωκεν χεῖρα Ασσουρ εἰς πλησμονὴν αὐτῶν].

7. Părinții noștri au păcătuit și nu [mai] sunt [οἱ πατέρες ἡμῶν ἥμαρτον οὐχ ὑπάρχουσιν], [însă] noi fărădelegile lor le-am îndurat [ἡμεῖς τὰ ἀνομήματα αὐτῶν ὑπέσχομεν].

8. Robii ne-au stăpânit pe noi [și] nu este [om] răscumpărându-se din mâna lor.

9. Cu sufletele noastre vom aduce pâinea noastră de la fața sabiei pustiului [ἐν ταῖς ψυχαῖς ἡμῶν εἰσοίσομεν ἄρτον ἡμῶν ἀπὸ προσώπου ῥομφαίας τῆς ἐρήμου].

10. Pielea noastră precum cuptorul a fost pălită [τὸ δέρμα ἡμῶν ὡς κλίβανος ἐπελειώθη] [și ei] împreună au fost trași de la fața viforelor foamei [συνεσπάσθησαν ἀπὸ προσώπου καταιγίδων λιμοῦ].

11. [Pe] femei în Sion le-au smerit, [iar pe] fecioare în cetățile Iudasului.

12. Stăpânitorii au fost spânzurați cu mâinile lor, [iar] cei mai bătrâni nu au fost slăviți.

13. Cei aleși plângere au luat, iar tinerii, [bătuți fiind] cu lemnul, au slăbit,

14. iar bătrânii de la poartă s-au oprit [și] cei aleși de la psalmii lor s-au oprit.

15. A fost stricată bucuria inimii noastre [κατέλυσεν χαρὰ καρδίας ἡμῶν], a fost întors spre plângere jocul[3] nostru.

16. A căzut cununa capului nostru și, vai nouă, așadar, că[ci] am păcătuit!

17. Pentru aceasta a fost făcută dureroasă inima noastră [περὶ τούτου ἐγενήθη ὀδυνηρὰ ἡ καρδία ἡμῶν]. Pentru aceasta s-au întunecat ochii noștri [περὶ τούτου ἐσκότασαν οἱ ὀφθαλμοὶ ἡμῶν]

18. pe muntele Sionului, că[ci] a fost nimicit. Vulpile au trecut prin el.

19. Iar Tu, Doamne, întru veac vei locui, [iar] tronul Tău [va fi] întru neam și neam.

20. Că[ci] ce [ἵνα τί], întru biruință ne vei uita pe noi [εἰς νεῖκος ἐπιλήσῃ ἡμῶν], ne vei părăsi pe noi întru lungimea zilelor [καταλείψεις ἡμᾶς εἰς μακρότητα ἡμερῶν]?

21. Întoarce-ne pe noi [ἐπίστρεψον ἡμᾶς], Doamne [Κύριε], către Tine și vom fi întorși [πρὸς Σέ καὶ ἐπιστραφησόμεθα] și înnoiește zilele noastre precum mai înainte [καὶ ἀνακαίνισον ἡμέρας ἡμῶν καθὼς ἔμπροσθεν]!

22. Că[ci], lepădându-ne, ne-ai lepădat pe noi [și] ai fost urgisit asupra noastră până foarte [ὠργίσθης ἐφ᾽ ἡμᾶς ἕως σφόδρα].


[1] Dând ceva în schimb pentru ele. Am început să le cumpărăm.

[2] S-au înțeles din punct de vedere economic.

[3] Dansul nostru bucuros.

Plângerile lui Ieremias, cap. 4, cf. LXX

1. Cum va fi înnegrit aurul? Va fi schimbat argintul cel bun? Vor fi revărsate pietrele cele sfinte peste începutul tuturor ieșirilor?

2. Fiii Sionului, cei cinstiți, cei care au fost ridicați prin aur, cum au fost socotiți întru vasele cele de lut, [care sunt] lucrurile mâinilor olarului?

3. Și balaurii și-au scos sânii [καί γε δράκοντες ἐξέδυσαν μαστούς] [și] au supt puii lor [ἐθήλασαν σκύμνοι αὐτῶν]. Fiicele poporului meu [sunt] spre nevindecare, precum vrabia în pustiu [ὡς στρουθίον ἐν ἐρήμῳ].

4. A fost lipită de gâtul său, de sete, limba sugând [celui care suge]. Pruncii au cerut pâine, [dar] nu le este lor cel care frânge.

5. Cei care mănâncă desfătări au fost nimiciți în[tru] ieșiri[,] iar cei care au fost alăptați peste grâne au fost îmbrăcați [cu] băligare [οἱ τιθηνού- μενοι ἐπὶ κόκκων περιεβάλοντο κοπρίας].

6. Și a fost mărită fărădelegea fiicei poporului meu mai mult decât fărădelegea Sodomelor [Σοδομων], cea nimicită [cele nimicite] ca în grabă și nu s-au ostenit în[ru] ea [ele][cu] mâinile.

7. Au fost curățiți nazireii ei mai mult decât zăpada [ἐκαθαριώθησαν ναζιραῖοι αὐτῆς ὑπὲρ χιόνα], s-au luminat mai mult decât laptele [ἔλαμψαν ὑπὲρ γάλα], au fost înroșite [a fost înroșită] cârpa lor mai mult decât pietrele safirului [ἐπυρρώθησαν ὑπὲρ λίθους σαπφείρου τὸ ἀπόσπασμα αὐτῶν].

8. S-a întunecat mai mult decât funinginea chipul lor [ἐσκότασεν ὑπὲρ ἀσβόλην τὸ εἶδος αὐτῶν] [și] nu au fost cunoscuți în[tru] ieșiri. A fost întărită pielea lor peste oasele lor, uscatu-s-au, făcutu-s-au ca lemnul [ἐγενήθησαν ὥσπερ ξύλον].

9. [Mai] frumoși erau răniții de sabie decât răniții de foame [καλοὶ ἦσαν οἱ τραυματίαι ῥομφαίας ἢ οἱ τραυματίαι λιμοῦ]. Au fost duși împunși de la roadele câmpurilor.

10. Mâinile femeilor celor milostive i-au fiert pe pruncii lor [χεῖρες γυναικῶν οἰκτιρμόνων ἥψησαν τὰ παιδία αὐτῶν], [căci aceștia] au fost făcuți spre mâncarea lor în[tru] zdrobirea fiicei poporului meu [ἐγενήθησαν εἰς βρῶσιν αὐταῖς ἐν τῷ συντρίμματι τῆς θυγατρὸς λαοῦ μου].

11. A împlinit Domnul mânia Sa [συνετέλεσεν Κύριος θυμὸν Αὐτοῦ], a vărsat mânia urgiei Sale [ἐξέχεεν θυμὸν ὀργῆς Αὐτοῦ] și a aprins foc în Sion și a[u] fost mistuite temeliile sale.

12. Nu au crezut împărații pământului, toți cei care locuiesc lumea [πάντες οἱ κατοικοῦντες τὴν οἰκουμένην], că va intra [vor intra] vrăjmașul și [cel] necăjind prin porțile Ierusalimului.

13. [Și au intrat] din cauza păcatelor profeților săi[1], ale nedreptăților preoților săi, ale celor care varsă sângele cel drept [αἷμα δίκαιον] în mijlocul său.

14. Au fost clătinați privighetorii săi în[tru] ieșiri[le lor și] au fost spurcați cu sânge. [Iar] când aceștia [erau] neputând [să scape de sânge], [ei] și-au atins veșmintele lor[2].

15. «Îndepărtați-vă de cele necurate! Chemați-i pe ei [de acolo]! Îndepărtați-vă! Îndepărtați-vă, nu vă atingeți, că[ci] au fost aprinși și au fost clătinați! Ziceți în[tru] neamuri, [ca] să nu [mai] adauge [ei] a pribegi [οὐ μὴ προσθῶσιν τοῦ παροικεῖν]!».

16. Fața Domnului [este] partea lor [πρόσωπον Κυρίου μερὶς αὐτῶ], [dar El] nu va adăuga să le privească lor [οὐ προσθήσει ἐπιβλέψαι αὐτοῖς]. [Căci] fața preoților nu au primit-o [πρόσωπον ἱερέων οὐκ ἔλαβον], [iar] pe bătrâni nu i-au miluit [πρεσβύτας οὐκ ἠλέησαν].

17. Încă fiind noi, s-au sfârșit ochii noștri spre ajutorul nostru [întru] cele deșarte [ἐξέλιπον οἱ ὀφθαλμοὶ ἡμῶν εἰς τὴν βοήθειαν ἡμῶν μάταια]. Veghind noi [ἀποσκοπευόντων ἡμῶν], am vegheat spre neamul [care] nu [este] mântuind [ἀπεσκοπεύσαμεν εἰς ἔθνος οὐ σῷζον][nu ne mântuie].

18. I-am gonit pe cei mici ai noștri [pentru] a nu merge în cele largi ale noastre. [Dar] s-a apropiat vremea noastră, au fost împlinite [s-au împlinit] zilele noastre, a sosit vremea noastră [πάρεστιν ὁ καιρὸς ἡμῶν].

19. Sprinteni s-au făcut cei care ne prigonesc pe noi, [sprinteni] mai mult decât vulturii cerului [ὑπὲρ ἀετοὺς οὐρανοῦ]. Peste munți au fost învăpăiați [ἐπὶ τῶν ὀρέων ἐξήφθησαν][și] în pustiu ne-au pândit pe noi [ἐν ἐρήμῳ ἐνήδρευσαν ἡμᾶς].

20. Duhul feței noastre [Πνεῦμα προσώπου ἡμῶν], Hristos Domnul [Χριστὸς Κυρίου], a fost zămislit în[tru] stricăciunile lor [συνελήμφθη ἐν ταῖς διαφθοραῖς αὐτῶν], Căruia I-am zis: «În umbra Sa vom trăi în[tru] neamuri [ἐν τῇ σκιᾷ Αὐτοῦ ζησόμεθα ἐν τοῖς ἔθνεσιν]».

21. Bucură-te și te veselește, fiico a Idumeii[3] [θύγατερ Ιδουμαίας], cea care locuiești pe pământ! Și pe[ste] tine va trece potirul Domnului [καί γε ἐπὶ σὲ διελεύσεται τὸ ποτήριον Κυρίου] și vei fi beată și vei vărsa [καὶ μεθυσθήσῃ καὶ ἀποχεεῖς].

22. S-a sfârșit fărădelegea ta, fiico a Sionului, [și] nu va [mai] adăuga încă să te înstrăineze pe tine[4]. [Căci] a cercetat fărădelegile tale, fiico a Edomului [Εδωμ], [și] a descoperit împotriva neevlaviilor tale [ἀπεκάλυψεν ἐπὶ τὰ ἀσεβήματά σου][5]”.


[1] A profeților săi mincinoși.

[2] Și le-au spurcat și pe ele.

[3] De la forma de N. Ἰδουμαία.

[4] Cu referire la Dumnezeu.

[5] Tot Dumnezeu a făcut și aceasta.

1 2 3 18