Facerea, cap. 43, cf. LXX

1. Și foametea s-a întărit pe pământ.

2. Și a fost, când au terminat să mănânce grâul pe care l-au adus din Egiptos, și [că] le-a zis lor tatăl lor: „Iar ați fost mergând [mergând], cumpărați-ne nouă puține mâncăruri!”.

3. Și i-a zis lui Iudas, zicându-i: „[Cu] mărturie s-a mărturisit nouă omul [acela], zicându-ne: «Nu veți vedea fața mea, dacă fratele vostru cel mai tânăr nu are să fie împreună cu voi».

4. Dacă, deci, trimiți pe fratele nostru împreună cu noi, ne vom coborî și avem să-ți cumpărăm ție mâncăruri.

5. Dar dacă nu trimiți pe fratele nostru împreună cu noi, nu vom merge, căci omul ne-a zis nouă, zicându-ne: «Nu veți vedea fața mea, dacă fratele vostru cel mai tânăr nu are să fie împreună cu voi»”.

6. Și Israil a zis: „De ce mi-ați făcut rău pe mine [mie], [când] ați vestit omului că este fratele vostru?”.

7. Iar ei i-au zis: „Întrebând, ne-a întrebat pe noi omul și de rudenia noastră, zicându-ne: «Dacă încă tatăl vostru trăiește? Dacă este fratele vostru?» și i-am vestit lui după întrebarea aceasta. Oare știuserăm [știam] că ne va zice nouă: «Aduceți pe fratele vostru!»?”.

8. Și Iudas a zis către Israil, tatăl său: „Trimite copilașul împreună cu mine și ne-am ridicat [ne vom ridica și] vom merge, pentru ca să trăim și să nu murim și noi și tu și gospodăria noastră!

9. Și eu îl aștept pe el [și] din mâna mea cere-l pe el! Iar dacă nu am să-l aduc pe el către tine și [nu] are să stea el înaintea ta, [ca] cel care am păcătuit voi fi către tine [în] toate zilele.

10. Căci dacă nu am [fi] întârziat, acum ne-am [fi] întors de două ori”.

11. Și le-a zis lor Israil, tatăl lor: „Dacă așa este[1], [atunci] aceasta faceți! Luați din roadele pământului în vasele voastre și coborâți omului daruri de rășină și de miere, tămâie și smirnă și terebint și nuci [κάρυα][2]!

12. Și îndoit[3] argint luați în mâinile voastre, [pentru] argintul [cu care] ați fost întorcându-vă în sacii voștri! Întoarceți-l împreună cu voi, ca nu cumva este [să fie] păcatul din neștiință [ἀγνόημά]!

13. Și pe fratele vostru luați-l [și], v-ați ridicat [ridicându-vă], coborâți către omul [acela]!

14. Iar Dumnezeul meu să vă dea vouă har înaintea omului [aceluia][ὁ δὲ Θεός μου δῴη ὑμῖν χάριν ἐναντίον τοῦ ἀνθρώπου] și să trimită pe fratele vostru cel unul și pe Veniamin! Căci eu, cu adevărat, cum am fost făcut fără copii, [iarăși] am fost făcut fără copii[4]”.

15. Și au luat oamenii darurile acestea și îndoit argint au luat în mâinile lor și pe Veniamin și s-au ridicat [și] au coborât întru Egiptos și au stat înaintea lui Iosif.

16. Și Iosif i-a văzut pe ei și pe Veniamin, pe fratele său, cel de-o mamă [τὸν ὁμομήτριον], și i-a zis celui [care era] peste casa sa: „Du-i pe oameni întru casă și înjunghie jertfe și gătește, căci împreună cu mine vor mânca oamenii [aceștia] pâini [la] amiază!”.

17. Și omul a făcut precum i-a zis Iosif și i-a dus pe oameni întru casa lui Iosif.

18. Și au văzut oamenii că au fost duși întru casa lui Iosif [și] au zis: „Pentru argintul dintâi care a fost înapoiat în sacii noștri, noi suntem aduși [acum], [pentru ca] să ne asuprească pe noi și să se pună asupra noastră [și] să ne ia pe noi întru slujitori și pe măgarii noștri”.

19. Și au venit către omul cel [care era] peste casa lui Iosif [și] i-au grăit lui în veranda casei [ἐν τῷ πυλῶνι τοῦ οἴκου],

20. zicându-i: „Rugămu-ne, doamne, am coborât întâi să cumpărăm mâncăruri.

21. Și a fost, când am venit spre să poposim [a poposi] și am deschis sacii noștri, și [că] acesta, argintul fiecăruia, [era] în sacul său. [De aceea,] argintul nostru, [măsurat] cu cumpăna, l-am întors acum în mâinile noastre

22. și alt argint am adus împreună cu noi, [pentru ca] să cumpărăm mâncăruri, [căci] nu am cunoscut cine a pus argintul întru sacii noștri”.

23. Și [omul] le-a zis lor: „Milostiv [este] vouă [ἵλεως ὑμῖν], nu vă temeți [μὴ φοβεῖσθε]! Dumnezeul vostru și Dumnezeul părinților voștri v-a dat vouă comori în sacii voștri [ὁ Θεὸς ὑμῶν καὶ ὁ Θεὸς τῶν πατέρων ὑμῶν ἔδωκεν ὑμῖν θησαυροὺς ἐν τοῖς μαρσίπποις ὑμῶν], iar argintul vostru bine-socotit îl am”. Și l-a scos către ei pe Simeon.

24. Și le-a adus apă [ca] să-și spele picioarele lor și le-a dat hrane măgarilor lor.

25. Și au pregătit darurile până să vină Iosif la amiază, căci au auzit că acolo va fi [vor fi] a prânzi.

26. Și a intrat Iosif întru casă și i-au adus lui darurile pe care le aveau în mâinile lor întru casă și i s-au închinat lui cu fața la pământ [καὶ προσεκύνησαν αὐτῷ ἐπὶ πρόσωπον ἐπὶ τὴν γῆν].

27. Și i-a întrebat pe ei: „Cum aveți [πῶς ἔχετε] [viața]?”. Și le-a zis lor: „Dacă este sănătos tatăl vostru, cel mai bătrân, [despre] care ați zis [că] încă trăiește [ἔτι ζῇ]?”.

28. Iar ei i-au zis: „Este sănătos slujitorul tău, tatăl nostru, [și] încă trăiește!”. Și le-a zis: „Binecuvântat [este] omul acela [de] Dumnezeu [εὐλογητὸς ὁ ἄνθρωπος ἐκεῖνος τῷ Θεῷ]!”. Și s-au aplecat [și] i s-au închinat lui.

29. Și Iosif a privit [cu] ochii [și] l-a văzut pe Veniamin, pe fratele său cel de-o mamă, și le-a zis: „Acesta [este] fratele vostru cel mai tânăr, pe care ați zis să-l aduceți către mine?”. Și i-a zis [lui]: „Dumnezeu să te miluiască pe tine [ὁ Θεὸς ἐλεήσαι σε], copile [τέκνον]!”.

30. Și a fost tulburat Iosif, căci erau adunate cele dinlăuntru ale sale pe[ntru] fratele său [συνεστρέφετο γὰρ τὰ ἔντερα αὐτοῦ ἐπὶ τῷ ἀδελφῷ αὐτοῦ], și căuta să plângă. Și a intrat întru cămară [și] a plâns acolo.

31. Și s-a spălat pe față [și] a ieșit [și] a fost stăpân pe sine [ἐνεκρατεύσατο] și a zis: „Puneți înainte pâinile!”.

32. Și i-au pus înaintea lui singur și lor pentru ei înșiși și egiptenilor, celor care prânzeau împreună cu ei, pentru ei înșiși, căci nu puteau egiptenii a mânca pâini împreună cu evreii, căci urâciune este [aceasta] egiptenilor.

33. Și au șezut înaintea sa cel întâi-născut, după bătrânețile sale, și cel mai tânăr, după tinerețea sa, și se uimeau oamenii, fiecare către fratele său.

34. Și s-au ridicat părți[5] de la el către ei și a fost mărită partea lui Veniamin, mai mult decât părțile tuturor, de 5 ori [în comparație] cu ale acelora. Și au băut și au fost îmbătându-se împreună cu el[6].


[1] Dacă așa trebuie să faceți.

[2] Prima prezență a nucilor în LXX.

[3] Luați de două ori mai mult argint în mâinile voastre!

[4] Căci eu, după ce l-am pierdut pe Iosif, acum îl pierd și pe Veniamin.

[5] Părți din mâncare.

[6] Împreună cu Sfântul Iosif.

Facerea, cap. 42, cf. LXX

1. Și a văzut Iacov că este vânzare[1] în Egiptos și le-a zis fiilor săi: „Pentru ce leneviți?

2. Iată, am auzit că este grâu în Egiptos! Coborâți acolo și cumpărați-ne nouă puține mâncăruri, ca să trăim și să nu murim [ἵνα ζῶμεν καὶ μὴ ἀποθάνωμεν]!”.

3. Și au coborât frații lui Iosif, cei 10, [ca] să cumpere grâu din Egiptos.

4. Dar pe Veniamin, pe fratele lui Iosif, nu l-a trimis împreună cu frații săi[2], căci a zis: „Ca nu cumva să i se întâmple lui slăbiciune [μήποτε συμβῇ αὐτῷ μαλακία]”.

5. Și au venit fiii lui Israil [pentru] a cumpăra, împreună cu cei care vin [veneau să cumpere], căci era foamete în pământul Hanaanului.

6. Iar Iosif era stăpânitorul pământului[3][și] el vindea [la] tot poporul pământului. Și au venit frații lui Iosif [și] i s-au închinat lui, pe fața [lor, până] la pământ [προσεκύνησαν αὐτῷ, ἐπὶ πρόσωπον, ἐπὶ τὴν γῆν].

7. Și i-a văzut Iosif pe frații săi [și] i-a cunoscut. Și se înstrăina de ei [καὶ ἠλλοτριοῦτο ἀπ᾽ αὐτῶν][4] și le-a grăit lor [cu cuvinte] aspre [καὶ ἐλάλησεν αὐτοῖς σκληρα] și le-a zis lor: „De unde ați venit?”. Iar ei i-au zis: „Din pământul Hanaan, [ca] să cumpărăm mâncăruri!”.

8. Și i-a recunoscut Iosif pe frații săi, dar ei nu l-au recunoscut pe el.

9. Și Iosif a fost aducându-și aminte de visele pe care le-a văzut el și le-a zis lor: „Iscoade [κατάσκοποί][5] sunteți [și] ați venit să vedeți căile țării [τὰ ἴχνη τῆς χώρας]!”.

10. Dar ei i-au zis: „Nu, doamne! Slujitorii tăi [suntem și] am venit să cumpărăm mâncăruri.

11. Toți suntem fiii unui om, pașnici suntem [și] nu suntem iscoade, [ci] slujitorii tăi”.

12. Dar [el] le-a zis lor: „Nu, ci căile pământului [τὰ ἴχνη τῆς γῆς] ați venit să vedeți!”.

13. Iar ei i-au zis: „Doisprezece suntem, slujitorii tăi, frați în pământul Hanaan. Și, iată, cel mai tânăr [este] împreună cu tatăl nostru astăzi, iar celălalt[6] nu [mai] este [ὁ δὲ ἕτερος οὐχ ὑπάρχει]!

14. Și Iosif le-a zis lor: „Aceasta este, pe care v-am zis-o vouă, zicând că iscoade sunteți.

15. [Și] în[tru] aceasta veți arăta, pe sănătatea lui Farao [νὴ τὴν ὑγίειαν Φαραω], [căci] nu aveți să ieșiți de aici, dacă fratele vostru cel mai tânăr nu are să vină aici.

16. Trimiteți dintre voi pe unul și luați-l pe fratele vostru! Iar voi veți fi legați până or să fie vădite cuvintele voastre, dacă grăiți adevărul sau nu [εἰ ἀληθεύετε ἢ οὔ]! Iar dacă nu, pe sănătatea lui Farao [νὴ τὴν ὑγίειαν Φαραω], [se va arăta], cu adevărat, [că] iscoade sunteți”.

17. Și i-a pus pe ei în temniță [pentru] trei zile.

18. Și le-a zis lor [în] a treia zi: „Aceasta faceți și veți trăi, căci de Dumnezeu eu mă tem [τὸν Θεὸν γὰρ ἐγὼ φοβοῦμαι]!

19. Dacă sunteți pașnici, un frate al vostru să fie ținut sub pază, iar ceilalți mergeți și duceți cumpărarea dării de grâu a voastră!

20. Iar pe fratele vostru cel mai tânăr aduceți-l către mine și vor fi crezute cuvintele voastre [καὶ πιστευθήσονται τὰ ῥήματα ὑμῶν]! Iar dacă nu, [atunci] veți muri”. Și așa au făcut!

21. Și a zis fiecare către fratele său: „Da, în păcat [suntem], căci suntem pentru fratele nostru! Căci am trecut cu vederea necazul sufletului său [ὑπερείδομεν τὴν θλῖψιν τῆς ψυχῆς αὐτοῦ], când îl legam noi și nu l-am ascultat pe el. Pentru aceasta a venit pe[ste] noi necazul acesta [ἕνεκεν τούτου ἐπῆλθεν ἐφ᾽ ἡμᾶς ἡ θλῖψις αὕτη]”.

22. Și a fost răspunzându-le Rubin [și] le-a zis lor: „Nu v-am grăit vouă, zicându-vă: «Să nu faceți nedreptate copilașului!» și nu m-ați ascultat pe mine? Și, iată, sângele său este căutat [τὸ αἷμα αὐτοῦ ἐκζητεῖται]!”.

23. Dar ei nu știuseră [știau] că Iosif aude, căci traducătorul era în mijlocul lor.

24. Și a fost întorcându-se de la ei [și] Iosif a plâns. Și iar a venit către ei și le-a grăit lor. Și l-a luat pe Simeon de la ei și l-a legat pe el înaintea lor.

25. Și a poruncit Iosif să le umple vasele lor de grâu și să le dea înapoi argintul fiecăruia întru sacul său și să le dea lor de mâncare întru cale. Și a fost făcându-li-se lor așa!

26. Și au pus grâul pe măgarii lor [și] au plecat de acolo.

27. Și a dezlegat unul sacul său, [ca] să dea hrane măgarilor săi, [acolo] unde au poposit, [și] a văzut legătura argintului său și [ea] era la gura sacului.

28. Și [el] a zis fraților săi: „Mi-a fost dat înapoi argintul meu și, iată, acesta [este] în sacul meu!”. Și s-a uimit inima lor [καὶ ἐξέστη ἡ καρδία αὐτῶν] și au fost tulburându-se între ei [și] zicând: „Ce [este] aceasta [τί τοῦτο], [pe care] ne-a făcut-o nouă Dumnezeu [ἐποίησεν ὁ Θεὸς ἡμῖν]?”.

29. Și au venit către Iacov, tatăl lor, întru pământul Hanaan și i-au vestit lui toate cele care li s-au întâmplat lor, zicându-i:

30. „A grăit omul, domnul pământului, către noi cele aspre și ne-a pus pe noi sub pază, cum [că] iscodim pământul.

31. Dar i-am zis lui: «Pașnici suntem, nu suntem iscoade!

32. Doisprezece frați suntem, fiii tatălui nostru. Unu nu [mai] este, dar cel mai mic [este] împreună cu tatăl nostru astăzi, în pământul Hanaan».

33. Și ne-a zis nouă omul, domnul pământului: «În[tru] aceasta voi cunoaște că pașnici sunteți: un frate lăsați-l aici împreună cu mine și cumpărarea dării de grâu a casei voastre ați luat [luând], plecați!

34. Și aduceți către mine pe fratele vostru cel mai tânăr și voi cunoaște că nu sunteți iscoade, ci că pașnici sunteți! Și pe fratele vostru vi-l voi da înapoi vouă și în[tru] pământ să negustoriți».

35. Și a fost, când [a fost] a-și goli ei sacii lor, și [că] era legătura de argint a fiecăruia în sacul lor [său]. Și au văzut legăturile de argint ale lor, ei și tatăl lor, și au fost înfricoșându-se.

36. Și le-a zis lor Iacov, tatăl lor: „Pe mine m-ați făcut fără copii! Iosif nu [mai] este, Simeon nu [mai] este! Și pe Veniamin mi-l veți lua? Asupra mea a[u] fost toate acestea”.

37. Și a zis Rubin tatălui său, zicându-i: „Pe cei doi fii ai mei omoară-i, dacă nu am să-l aduc pe el către tine! Dă-l pe el întru mâna mea și eu îl voi aduce pe el către tine!”.

38. Și el[7] a zis: „Nu va coborî fiul meu împreună cu voi, căci fratele său a murit și el singur a fost rămas! Și [dacă] se va întâmpla [ca] el să fie slăbind pe calea pe care are să meargă, și [atunci] îmi veți coborî bătrânețea mea cu întristare întru Iad”.


[1] Vânzare de grâu.

[2] Se referă la Sfântul Iacov.

[3] În Egipt.

[4] Se înstrăina de ei interior, vorbindu-le distant, ca și când nu i-ar cunoaște.

[5] Spioni.

[6] Cu referire la Sfântul Iosif.

[7] Sfântul Iacov.

Facerea, cap. 41, cf. LXX

1. Și a fost, după doi ani de zile, [că] Farao a văzut vis. Se făcea a sta lângă râu.

2. Și, iată, ca și [când] din râu suiau 7 vaci, frumoase [cu] chipul și alese [cu] trupurile, și pășteau din iarbă!

3. Dar alte 7 vaci se suiau după acestea din râu, urâte [cu] chipul și slabe [cu] trupurile, și pășteau lângă vaci, lângă buza râului.

4. Și au mâncat cele 7 vaci urâte și slabe [cu] trupurile [pe] cele 7 vaci frumoase [cu] chipul și alese și a fost sculându-se Farao.

5. Și a fost visând [și] a doua oară. Și, iată, 7 spice se suiau dintr-o rădăcină, [fiind] alese și bune!

6. Dar alte 7 spice, mici și stricate de vânt, creșteau după ele.

7. Și au înghițit cele 7 spice mici și stricate de vânt [pe] cele 7 spice alese și pline și a fost sculându-se Farao și [acesta] era visul[1].

8. Și s-a făcut dimineață și era tulburat sufletul său. Și a trimis [și] a chemat pe toți tălmăcitorii Egiptosului și pe toți cei înțelepți ai săi și Farao le-a povestit lor visul. Dar nu era lui Farao vestitorul acestuia.

9. Și a grăit întâiul între paharnici către Farao, zicându-i: „Păcatul meu mi-l aduc aminte astăzi.

10. Farao a fost urgisindu-se [asupra] slujitorilor săi și ne-a pus pe noi sub pază, în casa celui întâi între bucătari, și pe mine și pe întâiul între brutari.

11. Și am văzut vis într-o noapte, și eu și el, fiecare după visul său am văzut.

12. Și era acolo, împreună cu noi, tânărul, slujitorul evreu al întâiului între bucătari, și i-am povestit lui și [el] ne-a tălmăcit nouă.

13. Și a fost făcându-se, precum ne-a tălmăcit, [că] așa s-a și întâmplat: și [ca] eu să fiu întors la stăpânirea mea, iar acela să fie spânzurat”.

14. Și a trimis Farao [și] l-a chemat pe Iosif. Și l-au scos pe el din fortăreață și l-au bărbierit pe el și i-au schimbat veșmintele sale și a venit către Farao.

15. Și Farao i-a zis lui Iosif: „Vis am văzut și tălmăcitor nu este [pentru] acesta. Dar eu am auzit despre tine zicându-se [că] ai auzit tu visurile [și ai știut] să le tălmăcești pe ele”.

16. Și Iosif a fost răspunzându-i lui Farao [și] i-a zis: „Fără de Dumnezeu nu va fi răspunzându-se mântuirea lui Farao [ἄνευ τοῦ Θεοῦ οὐκ ἀποκριθήσεται τὸ σωτήριον Φαραω]!”.

17. Și a grăit Farao lui Iosif, zicându-i: „În somnul meu părea să stau lângă buza râului.

18. Și ca din râu suiau 7 vaci frumoase [cu] chipul și alese [cu] trupurile și pășteau din iarbă.

19. Și, iată, alte 7 vaci suiau după ele din râu, rele și urâte [cu] chipul și slabe [cu] trupurile, precum n-am văzut [ca] acestea mai urâte în tot pământul Egiptosului!

20. Și au mâncat cele 7 vaci urâte și slabe [pe] primele 7 vaci frumoase și alese.

21. Și au intrat întru pântecele lor și nu au fost arătate [nu s-au mai arătat], că[ci] au intrat[2] întru pântecele lor, iar fețele lor [erau] urâte ca și la început. Și am fost sculându-mă [și] am fost adormind [la loc].

22. Și am văzut din nou în somnul meu și ca 7 spice se suiau dintr-o rădăcină, [fiind] pline și bune.

23. Dar alte 7 spice, mici și stricate de vânt, creșteau ținându-se de ele.

24. Și au înghițit cele 7 spice mici și stricate de vânt [pe] cele 7 spice bune și pline. Așadar, am zis tălmăcitorilor [acestea] și nu era cel care îmi vestește mie”.

25. Iar Iosif i-a zis lui Farao: „Visul lui Farao unul este [τὸ ἐνύπνιον Φαραω ἕν ἐστιν][și], câte Dumnezeu face [ὅσα ὁ Θεὸς ποιεῖ], i-a arătat lui Farao [ἔδειξεν τῷ Φαραω].

26. Cele 7 vaci bune, 7 ani este [sunt], iar cele 7 spice bune, 7 ani este [sunt], [iar] visul lui Farao unul este[3].

27. Și cele 7 vaci slabe, suindu-se după ele, 7 ani este [sunt], iar cele 7 spice mici și stricate de vânt vor fi 7 ani de foamete.

28. Iar cuvântul pe care i l-am zis lui Farao [acesta este], [căci] câte Dumnezeu face, i-a arătat lui Farao.

29. Iată, 7 ani vine bunăstarea cea multă [εὐθηνία πολλὴ] în tot pământul Egiptosului!

30. Dar vor veni 7 ani de foamete după aceștia și [oamenii] vor uita de săturarea din tot pământul Egiptosului și foametea va mistui pământul [καὶ ἀναλώσει ὁ λιμὸς τὴν γῆν].

31. Și nu va fi cunoscută bunăstarea pe pământ de foametea care va fi după acestea, căci tare va fi foarte [ἰσχυρὸς γὰρ ἔσται σφόδρα][4].

32. Iar pentru [că a fost] să fie îndoit de două ori visul lui Farao, [s-a făcut aceasta], că[ci] va fi adevărat cuvântul de la Dumnezeu [ἀληθὲς ἔσται τὸ ῥῆμα τὸ παρὰ τοῦ Θεοῦ] și Se va grăbi Dumnezeu să-l facă pe el [καὶ ταχυνεῖ ὁ Θεὸς τοῦ ποιῆσαι αὐτό].

33. Așadar, acum socotește[5] un om înțelept și priceput și pune-l pe el peste pământul Egiptosului!

34. Și să facă Farao și să pună guvernatori peste pământ și să dea a 5-a parte [din] toate roadele pământului Egiptosului [în] cei 7 ani de bunăstare!

35. Și să adune toate mâncărurile celor 7 ani care vin, ai acestora buni, și să se strângă grâul sub mâna lui Farao, [iar] mâncărurile în cetăți să fie păzite!

36. Și va fi [vor fi] mâncărurile, care au fost păzite în pământ, spre cei 7 ani de foamete, care vor fi în pământul Egiptosului, și nu va fi nimicit pământul în foamete”.

37. Și a[u] plăcut cuvintele înaintea lui Farao și înaintea tuturor slujitorilor săi.

38. Și a zis Farao tuturor slujitorilor săi: „Nu vom afla astfel de om [μὴ εὑρήσομεν ἄνθρωπον τοιοῦτον], care are Duhul lui Dumnezeu în el [ὃς ἔχει Πνεῦμα Θεοῦ ἐν αὐτῷ]!”.

39. Și i-a zis Farao lui Iosif: „Pentru că Dumnezeu ți-a arătat ție toate acestea [ἐπειδὴ ἔδειξεν ὁ Θεός σοι πάντα ταῦτα], nu este om mai înțelept și mai priceput [decât] tine.

40. Tu vei fi în casa mea și pe gura ta o va asculta tot poporul meu. Fără numai [cu] tronul te voi depăși eu [pe] tine”.

41. Și Farao i-a zis lui Iosif: „Iată, te pun pe tine astăzi peste tot pământul Egiptosului!”.

42. Și a scos Farao inelul din mâna sa [și] l-a pus pe el pe mâna lui Iosif și l-a îmbrăcat pe el [în] veșmânt de in și a pus lanț de aur împrejurul gâtului său.

43. Și l-a suit pe el în carul al 2-lea al său și a vestit înaintea sa vestitorul și l-a pus pe el peste tot pământul Egiptosului.

44. Și Farao i-a zis lui Iosif: „Eu [sunt] Farao! Afară de tine nu va ridica nimeni mâna sa peste tot pământul Egiptosului.

45. Și a chemat Farao numele lui Iosif: Psontomfanih [Ψονθομφανηχ]. Și i-a dat-o lui pe Asennet [Ασεννεθ], pe fiica lui Petefris, a preotului cetății Soarelui, lui de femeie.

46. Și Iosif era de 30 de ani când a stat înaintea lui Farao, a împăratului Egiptosului. Și a ieșit Iosif de la fața lui Farao și a trecut prin tot pământul Egiptosului.

47. Și a făcut pământul, în cei 7 ani de bunăstare, snopi.

48. Și a adunat toate mâncărurile celor 7 ani, în care era [a fost] bunăstare în pământul Egiptosului, și a pus mâncărurile în cetăți. [Și] mâncărurile câmpurilor cetății, cele dimprejurul ei, le-a pus în aceasta.

49. Și a adunat Iosif grâu ca nisipul mării, mult foarte, până nu puteau să numere, că nu era numărul [său].

50. Iar lui Iosif i s-au făcut doi fii, mai înainte să vină cei 7 ani de foamete, pe care i-a născut lui Asennet, fiica lui Petefris, a preotului cetății Soarelui.

51. Și a chemat Iosif numele celui întâi-născut Manassi [Μανασσῆ], că[ci] „Dumnezeu a făcut să uit eu toate durerile mele și toate cele ale tatălui meu”.

52. Iar numele celui de-al doilea l-a chemat Efrem [Ἐφραίμ], că[ci] „Dumnezeu m-a sporit pe mine în pământul smereniei mele [ηὔξησέν με ὁ Θεὸς ἐν γῇ ταπεινώσεώς μου]”.

53. Și au trecut cei 7 ani de bunăstare, care au fost în pământul Egiptosului,

54. și au început cei 7 ani de foamete să vină, precum a zis Iosif. Și a fost foamete în tot pământul, dar în tot pământul Egiptosului erau pâini.

55. Și flămânzea tot pământul Egiptosului și a strigat poporul către Farao pentru pâini. Și a zis Farao [la] toți egiptii/ egiptenii: „Mergeți către Iosif și, ce are să vă zică vouă, faceți!”.

56. Și foametea era pe fața a tot pământul. Și a deschis Iosif toate grânarele [πάντας τοὺς σιτοβολῶνας] și vindea [la] toți egiptenii.

57. Și toate țările au venit înspre Egiptos, [pentru] a cumpăra de la Iosif, căci a stăpânit foametea în tot pământul [ἐπεκράτησεν γὰρ ὁ λιμὸς ἐν πάσῃ τῇ γῇ].


[1] Pe care îl avusese.

[2] Au rămas în ele.

[3] Cele două vise spun același lucru.

[4] Foametea va fi foarte multă.

[5] Caută un om.

Facerea, cap. 40, cf. LXX

1. Și, a fost după cuvintele acestea, [că] a păcătuit întâiul între paharnicii împăratului Egiptosului și întâiul între brutarii domnului lor, ai împăratului Egiptosului,

2. și a fost mâniindu-se Farao pe cei doi eunuci ai săi, pe întâiul între paharnici și pe întâiul între brutari,

3. și i-a pus pe ei sub paza de la temnicer, întru temniță, întru locul [în] care Iosif fusese adus acolo.

4. Și întâiul între temniceri i-a dat pe ei lui Iosif și a stat lângă ei și erau [în toate] zilele în paza [sa].

5. Și amândoi au văzut vis, fiecare vis într-o noapte [ἑκάτερος ἐνύπνιον ἐν μιᾷ νυκτὶ][1], [iar] vedenia visului [ὅρασις τοῦ ἐνυπνίου] său [lor], a întâiului între paharnici și a întâiului între brutari, care erau ai împăratului Egiptosului, care fiind [erau] în temniță, [era aceasta].

6. Și a intrat către ei Iosif de dimineață și i-a văzut pe ei și erau tulburați.

7. Și îi întreba pe eunucii lui Farao, care erau împreună cu el în temniță, lângă domnul său, zicându-le: „Ce [este], că fețele voastre [sunt] posomorâte astăzi?”.

8. Și ei i-au zis lui: „Vis am văzut și tălmăcitor nu este [pentru] el”. Iar Iosif le-a zis lor: „[Oare] nu prin Dumnezeu este tălmăcirea lor [οὐχὶ διὰ τοῦ Θεοῦ ἡ διασάφησις αὐτῶν ἐστιν]? Așadar, povestiți-mi mie!”.

9. Și întâiul între paharnici i-a povestit visul său lui Iosif și i-a zis: „În somnul meu era via înaintea mea,

10. iar în vie [erau] trei vițe și ea, odrăslind, a scos vlăstari, [iar] ciorchinii de strugure [erau] copți.

11. Și potirul lui Farao [era] în mâna mea. Și am luat strugurele și l-am stors pe el întru potir și am dat potirul întru mâinile lui Farao”.

12. Iar Iosif i-a zis lui: „Aceasta [este] tâlcuirea sa: cele trei vițe, trei zile sunt.

13. Încă 3 zile și va fi amintindu-și Farao de stăpânirea ta și te va repune pe tine în păhărnicia ta și vei da potirul lui Farao întru mâna sa, după stăpânirea ta cea mai dinainte, cum erai turnându-i.

14. Dar amintește-ți de mine, în[tru] tine, când bine are să-ți fie ție, și vei face în[tru] mine milă și vei fi amintindu-ți despre mine lui Farao și mă vei scoate pe mine din fortăreața aceasta!

15. Că[ci cu] hoție am fost răpit din pământul evreilor [ὅτι κλοπῇ ἐκλάπην ἐκ γῆς εβραίων] și aici nu am făcut nimic[2], dar m-au aruncat pe mine în groapa aceasta”.

16. Și întâiul între brutari a văzut că drept a tâlcuit și i-a zis lui Iosif: „Și eu am văzut vis! Și mi se părea a ridica trei coșuri de pâini pe capul meu.

17. Iar în coșul de deasupra [erau] din toate felurile, pe care împăratul Farao le mănâncă. [Și era și] lucrul făcător de pâine, iar păsările cerului le mâncau pe acestea din coșul de deasupra capului meu”.

18. Și Iosif a fost răspunzându-i [și] i-a zis lui: „Aceasta [este] tâlcuirea sa: cele trei coșuri, trei zile sunt.

19. Încă trei zile [și] Farao va lua capul tău de la tine și te va spânzura pe tine pe lemn și va [vor] mânca păsările cerului cărnurile tale de la tine”.

20. Și a fost în a treia zi, [căci] ziua de naștere era a lui Farao, și a făcut ospăț tuturor slujitorilor săi. Și a fost amintindu-și, în mijlocul slujitorilor săi, de stăpânirea întâiului dintre paharnici și de stăpânirea întâiului dintre brutari.

21. Și a repus pe cel întâi între paharnici în stăpânirea sa și [el] a dat potirul întru mâna lui Farao,

22. iar pe cel întâi între brutari l-a spânzurat, precum le-a tălmăcit lor Iosif.

23. Dar cel întâi între paharnici nu a fost amintindu-și de Iosif, ci l-a uitat pe el.


[1] Au visat amândoi în aceeași noapte.

[2] Nu am făcut nimic rău.

Facerea, cap. 39, cf. LXX

1. Iar Iosif a fost coborât întru Egiptos și l-a dobândit pe el Petefris, eunucul lui Farao, întâiul între bucătari, om egiptios/ egiptean, din mâna ismailiteilor, care l-au coborât pe el acolo.

2. Și Domnul era cu Iosif și era omul câștigând [καὶ ἦν ἀνὴρ ἐπιτυγχάνων] și a fost în casă, lângă domnul egiptean.

3. Și cunoscuse domnul său că Domnul [era] împreună cu el și, câte are să facă, Domnul bine-îndreaptă în mâinile sale [Κύριος εὐοδοῖ ἐν ταῖς χερσὶν αὐτοῦ].

4. Și a aflat Iosif har înaintea domnului său [καὶ εὗρεν Ιωσηφ χάριν ἐναντίον τοῦ κυρίου αὐτοῦ] și bine îi plăcea lui și l-a pus pe el peste casa sa și toate câte erau ale sale le-a dat prin mâna lui Iosif [ἔδωκεν διὰ χειρὸς Ιωσηφ].

5. Și a fost, după [ce a fost] să fie pus el peste casa sa și peste toate câte erau ale sale, și [că] a binecuvântat Domnul casa egipteanului pentru Iosif. Și s-a făcut binecuvântarea Domnului [καὶ ἐγενήθη εὐλογία Κυρίου] în toate averile sale, în casă și în câmp,

6. și a lăsat toate câte erau ale sale întru mâinile lui Iosif. Și nu cunoscuse nimic [din] cele pentru sine, afară de pâinea pe care o mânca el. Și Iosif era bun [cu] chipul și frumos [cu] fața foarte.

7. Și a fost după cuvintele acestea și a pus femeia domnului său ochii ei pe Iosif [καὶ ἐπέβαλεν ἡ γυνὴ τοῦ κυρίου αὐτοῦ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτῆς ἐπὶ Ιωσηφ] și i-a zis: „Culcă-te cu mine [κοιμήθητι μετ᾽ ἐμοῦ]!”.

8. Dar el nu voia. Și i-a zis femeii domnului său: „Dacă domnul meu nu cunoaște din cauza mea nimic în casa sa și toate câte este [sunt] ale sale le-a dat întru mâinile mele

9. și nu [este] nimeni în casa aceasta mai presus de mine și nici [nu] a fost ridicat de la mine nimic afară de tine, pentru că tu a fi [ești] femeia sa, și [atunci] cum să fac acest cuvânt rău și voi păcătui [să păcătuiesc] înaintea lui Dumnezeu?

10. Și când îi grăia lui Iosif zi de zi, și [el] nu i-a ascultat ei [pentru] a dormi cu ea, [ca] să se împreune [cu] ea.

11. Și a fost ziua aceea oarecare, [când] a intrat Iosif întru casă [pentru] a-și face lucrurile sale și nimeni [din] cei din casă [nu] era înăuntru.

12. Și l-a tras pe el de veșminte, zicându-i: „Culcă-te cu mine!”. Și a lăsat veșmintele sale în mâinile ei, a fugit și a ieșit afară.

13. Și a fost, cum a văzut că a lăsat veșmintele sale în mâinile ei, și a fugit și a ieșit afară,

14. și [că] a chemat pe cei fiind în casă și le-a zis lor, zicându-le: „Vedeți, ne-a adus nouă slujitor evreos[1]/ evreu, [pentru] a-și bate joc nouă [de noi]! A intrat către mine, zicându-mi: «Culcă-te cu mine!». Și am strigat [cu] glas mare.

15. Și când [a fost] să audă el că am înălțat glasul meu și am strigat, a lăsat veșmintele sale la mine, a fugit și a ieșit afară”.

16. Și a lăsat veșmintele lângă ea, până a venit domnul întru casa sa

17. și i-a grăit lui după cuvintele acestea, zicându-i: „A intrat către mine slujitorul evreu, pe care l-ai adus către noi, [ca] să-și bată joc mie [de mine], și mi-a zis mie: «Voi fi culcându-mă cu tine [κοιμηθήσομαι μετὰ σοῦ]!».

18. Iar cum a auzit că am înălțat glasul meu și am strigat, a lăsat veșmintele sale lângă mine și a fugit și a ieșit afară”.

19. Și a fost, cum a auzit domnul său cuvintele femeii sale, câte a grăit către el, zicându-i: „Așa mi-a făcut mie slujitorul tău!”, și [că] a fost mâniindu-se [cu] urgie [καὶ ἐθυμώθη ὀργῇ].

20. Și l-a luat domnul pe Iosif [și] l-a aruncat pe el întru fortăreață, întru locul în care cei legați ai împăratului se țin acolo întru fortăreață.

21. Și Domnul era cu Iosif [καὶ ἦν Κύριος μετὰ Ιωσηφ] și a vărsat asupra sa milă [καὶ κατέχεεν αὐτοῦ ἔλεος] și i-a dat lui har înaintea celui întâi dintre temniceri [καὶ ἔδωκεν αὐτῷ χάριν ἐναντίον τοῦ ἀρχιδεσμοφύλακος].

22. Și întâiul dintre temniceri a dat temnița prin mâna lui Iosif și pe toți cei care au fost aduși, câți [erau] în temniță, și toate câte se fac acolo.

23. [Și] nu era întâiul dintre temnicerii temniței, cunoscând [să cunoască] pentru el nimic, căci toate era[u] prin mâna lui Iosif. Pentru că Domnul a fi [era] împreună cu el și, câte el făcea, Domnul bine-îndrepta în mâinile sale.


[1] De la forma de N. ἐβραῖος, pentru că în text e forma de Ac.

Facerea, cap. 38, cf. LXX

1. Și a fost în vremea aceea [că] s-a coborât Iudas de la frații săi și a ajuns până la un oarecare om odollamitis[1], căruia numele [îi era] Iras [Ιρας].

2. Și Iudas a văzut acolo o fiică a unui om hananeos, căreia numele [îi era] Sava [Σαυα], și a luat-o pe ea și a intrat către ea[2].

3. Și a zămislit [și] a născut fiu și a chemat numele său Ir [Ἤρ].

4. Și a zămislit încă [și] a născut fiu și a chemat numele său Avnan [Αυναν].

5. Și a adăugat încă [și] a născut fiu și a chemat numele său Silom [Σηλωμ], iar ea[3] era în Hasvi [Χασβι] când i-a născut pe ei.

6. Și i-a luat Iudas femeie lui Ir, celui întâi-născut al său, căreia numele [îi era] Tamar [Θαμάρ].

7. Și a fost Ir, cel întâi-născut al lui Iudas, rău înaintea Domnului [πονηρὸς ἐναντίον Κυρίου] și l-a ucis pe el Dumnezeu [καὶ ἀπέκτεινεν αὐτὸν ὁ Θεός].

8. Și Iudas i-a zis lui Avnan: „Intră către femeia fratelui tău și însoară-te [cu] ea și ridică sămânță fratelui tău!”.

9. Și a cunoscut Avnan că nu a lui îi va fi sămânța. [Și] făcea, când intra către femeia fratelui său, [că] a vărsat [vărsa sămânța] pe pământ, [ca] să nu dea sămânța fratelui său.

10. Și rău a fost arătându-se înaintea lui Dumnezeu, [pentru] că a făcut aceasta, și l-a omorât și pe acesta.

11. Și a zis Iudas Tamarei, nurorii sale: „Șezi văduvă în casa tatălui tău, până ce mare are să se facă Silom, fiul meu!”. Căci a zis: „Ca nu cumva să moară și acesta, precum frații săi”. Și a plecat Tamar [și] ședea în casa tatălui ei.

12. Și au fost înmulțindu-se zilele și a murit Sava, femeia lui Iudas. Și a fost mângâindu-se Iudas [și] s-a suit la cei care îi tund [tundeau] oile sale. Iar Iras, păstorul său, odollamitisul, [era] întru Tamna [Θαμνα].

13. Și a fost vestindu-i-se Tamarei, nurorii sale, [și] zicându-i-se: „Iată, socrul tău se suie întru Tamna să-și tundă oile sale!”.

14. Și și-a lepădat veșmintele văduviei de pe ea, s-a învăluit [cu] văl și s-a înfrumusețat și s-a așezat către porțile Enan [Αιναν], care este [sunt] în trecătoarea Tamnei. Căci a văzut că mare s-a făcut Silom, iar el[4] nu i-a dat-o pe ea lui de femeie.

15. Și Iudas a văzut-o pe ea [și] i-a părut ea a fi curvă, căci și-a învăluit fața ei și nu a recunoscut-o pe ea.

16. Și s-a abătut către ea [din] cale și i-a zis ei: „Lasă-mă să intru către tine!”. Căci nu a cunoscut că este nora sa. Iar ea i-a zis: „Ce îmi vei da mie, dacă ai să intri către mine?”.

17. Iar el i-a zis: „Eu îți voi trimite ție iedul caprelor dintre oi”. Iar ea i-a zis: „Dacă ai să-mi dai arvună, până ai să-mi trimiți tu”.

18. Și el i-a zis: „Ce arvună îți voi da ție?” . Iar ea i-a zis: „Inelul tău și colierul și toiagul cel din mâna ta!”. Și i le-a dat ei și a intrat către ea și a luat în pântece de la el [καὶ ἐν γαστρὶ ἔλαβεν ἐξ αὐτοῦ][5].

19. Și s-a ridicat [și] a plecat și și-a dezbrăcat vălul de pe ea și s-a îmbrăcat [cu] veșmintele văduviei ei.

20. Și a trimis Iudas iedul din capre prin mâna păstorului său[6], a odollamitisului, [ca] să primească arvuna de la femeie și nu a aflat-o pe ea.

21. Și i-a întrebat pe oamenii cei din locul [acela]: „Unde este curva, care a fost în Enan pe cale?”. Și i-au zis: „Dar nu era [aici] curvă!”.

22. Și a fost întorcându-se către Iudas și i-a zis: „N-am aflat-o și oamenii cei din locul [acela] zicând [au zis]: «Nu a fi [este] aici curvă!»”.

23. Și Iudas i-a zis: „Să le ai pe ele! Dar nu cumva să fim batjocoriți. [Căci] eu am trimis iedul acesta, iar tu nu ai aflat-o”.

24. Și a fost după a treia lună, [că] i-a fost vestindu-i-se lui Iudas [și] zicându-i-se: „A curvit Tamar, nora ta, și, iată, în pântece are din curvie [ἐν γαστρὶ ἔχει ἐκ πορνείας]!”. Și Iudas a zis: „Scoate-ți-o pe ea și să fie arsă [ἐξαγάγετε αὐτήν καὶ κατακαυθήτω]!”.

25. Iar ea aducându-se, a trimis către socrul său, zicându-i: „De la omul ale cui este [sunt] acestea, eu am în pântece”. Și i-a zis: „Cunoaște ale cui [sunt] inelul și colierul și toiagul acesta!”.

26. Și a recunoscut Iudas și a zis: „A fost îndreptându-se [δεδικαίωται] Tamar mai mult decât mine, pentru care [că] nu i-am dat-o pe ea lui Silom, fiului meu”. Și nu a adăugat încă să o cunoască pe ea [καὶ οὐ προσέθετο ἔτι τοῦ γνῶναι αὐτήν][7].

27. Și a fost când năștea[8] și [la] ea era[u] gemeni în pântecele ei.

28. Și a fost, când a fi născând [năștea] ea, [că] unul a scos mai înainte mâna, iar moașa a luat [și] a legat la mâna lui stacojiu, zicând: „Acesta va ieși mai înainte”.

29. Dar, cum și-a adunat mâna[9], îndată a ieșit fratele său. Iar ea[10] a zis: „De ce a fost tăiat pentru tine gardul [τί διεκόπη διὰ σὲ φραγμός]?”. Și a chemat numele său Fares [Φάρες].

30. Și după acesta a ieșit fratele său, pe a cărui era, pe mâna sa, cel stacojiu, și a chemat numele său Zara [Ζάρα].


[1] De la forma de N. οδολλαμίτης. Pentru că în text e forma de Ac. sg.

[2] S-a culcat cu ea.

[3] Sava, mama lor.

[4] Iudas, socrul ei.

[5] A rămas însărcinată.

[6] Prin intermediul păstorului său.

[7] Și nu s-a mai culcat cu ea.

[8] Se referă la Tamar.

[9] Și-a retras mâna în trupul mamei.

[10] Moașa.

Facerea, cap. 37, cf. LXX

1. Și Iacov locuia în pământul în care a pribegit tatăl său, în pământul lui Hanaan.

2. Iar acestea [sunt] nașterile lui Iacov. Iosif [Ἰωσήφ] era de 17 ani, păstorind împreună cu frații săi oile, fiind tânăr, împreună cu fiii Vallei și cu fiii Zelfei, femeile tatălui său. Și a[u] adus împotriva lui Iosif ocară rea pentru Israil, tatăl lor.

3. Dar Iacov îl iubea pe Iosif [mai mult] decât pe toți fiii săi, că[ci] fiul bătrâneții îi era lui [ὅτι υἱὸς γήρους ἦν αὐτῷ], și i-a făcut lui hiton pestriț [χιτῶνα ποικίλον].

4. Și au văzut frații săi că pe el tatăl [lor] îl iubește [mai mult] decât pe toți fiii săi [și] l-au urât pe el [ἐμίσησαν αὐτὸν] și nu puteau a-i grăi lui nimic de pace [καὶ οὐκ ἐδύναντο λαλεῖν αὐτῷ οὐδὲν εἰρηνικόν][1].

5. Și Iosif a fost visând vis [și] l-a vestit pe el fraților săi.

6. Și le-a zis lor: „Auziți visul acesta pe care am fost visându-l!

7. Îmi închipuiam [că] voi [erați] a lega snopi în mijlocul câmpului și s-a ridicat snopul meu și a fost stând drept. Și au fost învârtindu-se snopii voștri [și] s-au închinat snopului meu”.

8. Și i-au zis frații săi: „Oare, împărățind, vei împărăți pe[ste] noi? Sau, domnind, vei domni [peste] noi?”. Și au adăugat încă a-l urî pe el pentru visele sale [καὶ προσέθεντο ἔτι μισεῖν αὐτὸν ἕνεκεν τῶν ἐνυπνίων αὐτοῦ] și pentru cuvintele sale [καὶ ἕνεκεν τῶν ῥημάτων αὐτοῦ].

9. Și a văzut alt vis și l-a povestit pe el tatălui său și fraților săi. Și a zis: „Iată, am visat alt vis! Cum soarele și luna și 11 stele se închinau la mine”.

10. Și l-a certat lui [pe el] tatăl său și i-a zis lui: „Ce [este] visul acesta, pe care ai fost visându-l?! Atunci, venind, voi merge și eu și mama ta și frații tăi, să ne închinăm ție [până] la pământ?”.

11. Și l-au gelozit pe el frații săi, dar tatăl său a păzit cuvântul [ὁ δὲ πατὴρ αὐτοῦ διετήρησεν τὸ ῥῆμα][2].

12. Și au fost mergând frații săi [pentru] a paște oile tatălui lor întru Sihem [Συχέμ].

13. Și a zis Israil către Iosif: „[Oare] nu frații tăi păstoresc în Sihem? Vino, [pentru ca] să te trimit pe tine către ei!”. Și i-a zis lui: „Iată, eu [sunt]!”.

14. Și Israil i-a zis lui: „Mergând, vezi dacă sunt sănătoși frații tăi și oile și vestește-mi mie!”. Și l-a trimis pe el din valea Hebronului [τῆς κοιλάδος τῆς Χεβρων] și a venit întru Sihem.

15. Și l-a aflat pe el omul, rătăcind în câmp, și l-a întrebat pe el omul, zicându-i: „Ce cauți?”.

16. Iar el i-a zis: „Pe frații mei îi caut! Vestește-mi mie, unde păstoresc?”.

17. Și i-a zis lui omul: „S-au depărtat de aici! Căci i-am auzit pe ei, zicându-și: «Să mergem întru Dotaim [Δωθαϊμ]!»”. Și a fost mergând Iosif după frații săi și i-a aflat pe ei în Dotaim.

18. Și l-au văzut mai înainte pe el, de departe, mai înainte [ca] să se apropie el către ei, și se înrăiau [ca] să-l omoare pe el [καὶ ἐπονηρεύοντο τοῦ ἀποκτεῖναι αὐτόν].

19. Și au [a] zis fiecare către fratele său: „Iată [ἰδοὺ], visătorul acela vine [ὁ ἐνυπνιαστὴς ἐκεῖνος ἔρχεται]!

20. Acum, așadar, veniți să-l omorâm pe el și să-l aruncăm pe el într-una din gropi și vom zice: «Fiara cea rea l-a mâncat pe el»! Și vom vedea ce va fi [vor fi] visurile sale”.

21. Și a auzit Rubin [și] l-a izbăvit pe el din mâinile lor [ἐξείλατο αὐτὸν ἐκ τῶν χειρῶν αὐτῶν] și a zis: „Nu îl veți lovi pe el întru suflet [οὐ πατάξομεν αὐτὸν εἰς ψυχήν]”.

22. Și le-a zis lor Rubin: „Să nu vărsați sânge! Aruncați-l pe el întru groapa aceasta, cea din pustie, dar mâna să nu v-o aduceți asupra lui!”. Pentru că [el căuta] să-l izbăvească pe el din mâinile lor și să-l dea înapoi pe el tatălui său.

23. Și a fost, când a venit Iosif către frații săi, [că] l-au dezbrăcat pe Iosif de hitonul cel pestriț, cel dimprejurul său.

24. Și l-au luat pe el [și] l-au aruncat întru groapă. Iar groapa [era] goală, [căci] apă nu avea.

25. Și au șezut să mănânce pâine. Și au privit [cu] ochii [și] au văzut. Și, iată, călătorii ismailitei veneau din Galaad [Γαλαάδ] și cămilele lor [erau] umplute de tămâi și de rășină și de smirnă și mergeau să coboare întru Egiptos!

26. Iar Iudas a zis către frații săi: „Ce folos [avem], dacă avem să-l ucidem pe fratele nostru și avem să ascundem sângele său?

27. Veniți să-l vindem pe el ismailiteilor acestora, iar mâinile noastre să nu fie pe[ste] el, că[ci] fratele nostru și trupul nostru este!”. Și l-au ascultat frații săi.

28. Și mergeau pe lângă [ei] oamenii, madiineii [μαδιηναῖοι], negustorii [aceia] și l-au tras și l-au ridicat pe Iosif din groapă și l-au vândut pe Iosif ismailiteilor [cu] 20 de galbeni și [aceia] l-au coborât pe Iosif întru Egiptos.

29. Și Rubin s-a întors la groapă și nu îl vede pe Iosif în groapă și și-a rupt veșmintele sale.

30. Și s-a întors către frații săi și a zis: „Copilașul nu este! Iar eu, unde merg încă?”.

31. Și au luat hitonul lui Iosif, au înjunghiat un ied de capră și au mânjit hitonul [cu] sânge.

32. Și au trimis hitonul cel pestriț și l-au dus tatălui lor și i-au zis: „Pe acesta l-am aflat! Cunoaște, dacă este hitonul fiului tău sau nu!”.

33. Și l-a cunoscut pe el și a zis: „Hitonul fiului meu este! Fiara cea rea l-a mâncat pe el, fiara l-a apucat pe Iosif”.

34. Și Iacov și-a rupt veșmintele sale și și-a pus pânză de sac pe șalele sale și plângea pe fiul său zile multe.

35. Și au fost adunându-se toți fiii săi și fiicele și au venit să-l mângâie pe el. Și nu voia a fi mângâiat, zicând că: „Mă voi coborî către fiul meu [καταβήσομαι πρὸς τὸν υἱόν μου], plângând [πενθῶν], întru Iad [εἰς ᾍδου]!”. Și l-a plâns pe el tatăl său.

36. Iar madiineii l-au vândut pe Iosif întru Egiptos lui Petefris[3], eunucului lui Farao [Φαραώ], întâiului între bucătari [ἀρχιμαγείρῳ].


[1] Nu puteau să îi spună lucruri bune. Ura din ei nu îi lăsa să îi vorbească frumos.

[2] A păzit cuvântul acesta în inima sa.

[3] De la forma de N. Πετεφρης. În text este D.

1 2 3 9