Teologie pentru azi

My beloveds[1],

 

on a day of sunday, at the 4th hour of the night, Saint Andreas the Fool for Hristos saw the Birthgiver of God in the Church, standing in the air and praying, covering the faithful people with her holy covering[2]. He saw her in a divine vision. And this divine vision assured us that the Mistress of the world prays for us all, for the salvation of all. Saint Andreas saw her, as did his disciple, Saint Epifanios[3]. And, together with the Empress of heaven and earth, Saint Ioannis the Baptist and Saint Ioannis the Theologian came to pray[4]. Because the Saints pray together for us, teaching us that we too may be communional, to be in common prayer in the Church[5].

And her holy covering, spread over all of us, shows that the Mother of God „takes care of and protects the people of God and enlightens the faithful on the path to perfection with her prayers, petitions and tears”[6]. That she is always present in the life of the Church and the world. Because she came to pray for all the faithful, but they live in the midst of the world. And our testimony must be the testimony of our faith. Because our life speaks of our faith, of our intimacy with God. And from our intimacy with God we must speak to everyone, showing our beauty of thought and feeling. Because God teaches us to care for everyone, care for the salvation of everyone[7].

Our prayer for all is our concern for all. And our prayer is our intimate conversation with God, it is our conversation with Him from intimacy with Him. And if we, sinful people, have such intimacy with God, the One who fills us with His glory and listens to our prayers, how much more His Saints are His intimates, those who live eternally with Him. And we pray to His Saints that they pray for us, as those who have more boldness, more intimacy with Him. And they, His Saints, also strengthen us in prayer, praying with us and strengthening our prayer, because they want us to be saved too. Therefore, the prayer is the longing for the salvation of all, it is the living desire that we all be in His eternal Emperordom[8].

We have today’s feast because two of His Saints had a divine vision. The divine vision certified a divine reality: that the Mostpure Mistress prays unceasingly for us. And His Saints had many divine visions, which certified the existence of many divine realities. Therefore, when we want to speak about divine things, about those of His Emperordom, we must learn about them from His Saints. From His Saints who had divine sights, divine revelations, and through them were taught, for the entire Church, His things. But if we do not learn from the Saints, everything we say is a fabrication, a human invention and not a divine reality. Because the divine realities are seen in divine visions, in the visions that the Saints of God have[9].

Therefore, in my Dogmatics, the Lives of the Saints are dogmatic foundation, just as the accounts of the Saints in the Divine Scripture are. Because the visions of the Saints in the Scripture are the same as those of the Saints in the Lives of the Saints. For the One who reveals Himself to His Saints is God Himself. And He, revealing Himself to us, teaches us His things, which are common. Because everything that a Saint of His teaches is for the entire Church, is for the salvation of all. And that is why we must introduce into the Dogmatics of the Church the entire revelation of God to His Church. Because His truths revealed ecstatically are the truth of His Church, the truth of our salvation[10].

The presence of the Mother of God, the Saints and His Angels in our life is a ghostual reality, it is a reality that we live. We feel them in the prayer, in our service, in our life as luminous presences, as holy presences that fill us with their love and holiness, that teach us life with God. We pray to His Saints and Angels and we feel them with us. They are always with us. Therefore, praying to them is a prayer with them to the God of our salvation. Because the salvation of all is our God. And being with God means at the same time being with His Saints and Angels. For He is never alone, but always together with all the members of His Emperordom, just as the Saints and Angels are not alone, but are with Him, with the God of all[11].

When we are fewer at Church, at the Service, it seems to us that we are few, but we are together with the entire Church of God in heaven and on earth. All His Angels and Saints are with us at the Service, but, at the same time, we are together with all the faithful of the Church, because we are together in prayer, in holy service. We are fewer, it is true, in our village, but we are co-servants with the entire Church. And this living feeling of communion with the entire Church in heaven and on earth makes us never feel alone, because we are never alone at any moment. But, always, we are with our God and with His entire Emperordom and with all His faithful in His Church[12].

The covering of our Mistress is „like a luminous cloud [ὡς φωτοφόρον νεφέλην]”[13] which protects us from all evil. For she is the covering of the whole world[14]. The phone companies boast of national coverage, but you find places, when you least expect it, where you have no phone signal. Where you can’t talk. But there is no place in this world where the covering of the Mostpure Mistress does not exist. For the Saints prayed in prison, they prayed in the desert, they prayed everywhere, and everywhere our Mistress hears us, Her Saints and Angels hear us, because God hears us everywhere. Because the true cosmic covering is with God, the One who holds everything in the palm of His hand[15].

Therefore, our Mistress, Theotokos, be with us always and strengthen us in all things! Cover us with your honorable covering! So that we may always be in service, in prayer, in repentance for our sins, always praising the God of our salvation, the Father, the Son and the Holy Ghost God, now and ever and forever and ever. Amin[16]!

---

[1] Started at 8.46, in day of thursday, on 14 september 2026. Sun, 11 degrees, wind of 8 km/h.

[2] Viețile Sfinților pe luna octombrie [The Lives of the Saints for the month of october], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 1999, p. 9.

[3] Idem, p. 10.

[4] Idem, p. 14.

[5] Iubiții mei, într-o zi de duminică, la ceasul al 4-lea din noapte, Sfântul Andreas cel Nebun pentru Hristos a văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu în Biserică, stând în văzduh și rugându-se, acoperind poporul cel credincios cu sfântul său acoperământ. A văzut-o în vedenie dumnezeiască. Și această vedenie dumnezeiască ne-a încredințat că Stăpâna lumii se roagă pentru noi toți, pentru mântuirea tuturor. A văzut-o Sfântul Andreas, dar și ucenicul său, Sfântul Epifanios. Și, împreună cu Împărăteasa cerului și a pământului, au venit la rugăciune Sfântul Ioannis Botezătorul și Sfântul Ioannis Teologul. Pentru că Sfinții se roagă împreună pentru noi, învățându-ne ca și noi să fim comunionali, să fim în rugăciune comună la Biserică.

[6] Cf. https://www.monastiriaka.gr/en/blog/holy-protection-holy-skepe-of-the-virgin-mary.

[7] Și sfântul său acoperământ, întins peste noi toți, arată că Maica lui Dumnezeu „are grijă și ocrotește poporul lui Dumnezeu și luminează credincioșii pe calea spre desăvârșire cu rugăciunile, cererile și lacrimile sale”. Că ea e mereu prezentă în viața Bisericii și a lumii. Pentru că ea a venit să se roage pentru toți cei credincioși, dar aceștia trăiesc în mijlocul lumii. Și mărturia noastră trebuie să fie mărturia credinței noastre. Pentru că viața noastră vorbește despre credința noastră, despre intimitatea noastră cu Dumnezeu. Și din intimitatea noastră cu Dumnezeu trebuie să vorbim tuturor, arătând frumusețea noastră de cuget și de simțire. Pentru că Dumnezeu ne învață să avem grija tuturor, grija pentru mântuirea tuturor.

[8] Rugăciunea noastră pentru toți este grija noastră pentru toți. Și rugăciunea noastră e vorbirea noastră intimă cu Dumnezeu, e vorbirea noastră cu El din intimitatea cu El. Și dacă noi, oameni păcătoși, avem atâta intimitate cu Dumnezeu, Cel care ne umple pe noi cu slava Lui și ne ascultă rugăciunile noastre, cu atât mai mult Sfinții Lui sunt intimii Lui, cei care trăiesc veșnic împreună cu El. Și noi ne rugăm Sfinților Lui ca ei să se roage pentru noi, ca unii care au mai multă îndrăzneală, mai multă intimitate cu El. Și ei, Sfinții Lui, ne întăresc și pe noi în rugăciune, rugându-se împreună cu noi și întărind rugăciunea noastră, pentru că ei vor ca și noi să ne mântuim. De aceea, rugăciunea e dorul după mântuirea tuturor, e dorința vie ca toți să fim în Împărăția Lui cea veșnică.

[9] Avem praznicul de azi pentru că doi Sfinți ai Săi au avut o vedenie dumnezeiască. Vedenia dumnezeiască a certificat o realitate dumnezeiască: că Preacurata Stăpână se roagă neîncetat pentru noi. Și Sfinții Lui au avut multe vedenii dumnezeiești, care au certificat existența a multe realități dumnezeiești. De aceea, când vrem să vorbim despre cele dumnezeiești, despre cele din Împărăția Sa, trebuie să învățăm despre ele de la Sfinții Lui. De la Sfinții Lui care au avut vederi dumnezeiești, descoperiri dumnezeiești, și prin ele au fost învățați, pentru întreaga Biserică, cele ale Sale. Dar dacă nu învățăm de la Sfinți, tot ce spunem e o fabulație, e o invenție umană și nu o realitate dumnezeiască. Pentru că realitățile dumnezeiești se văd în vedenii dumnezeiești, în vedeniile pe care le au Sfinții lui Dumnezeu.

[10] De aceea, în Dogmatica mea, Viețile Sfinților sunt fundament dogmatic, așa după cum sunt relatările despre Sfinți din Dumnezeiasca Scriptură. Pentru că vedeniile Sfinților din Scriptură sunt aceleași cu ale Sfinților din Viețile Sfinților. Căci Cel care Se revelează Sfinților Lui e Dumnezeu Însuși. Și El, revelându-ni-Se nouă, ne învață pe noi cele ale Sale, care sunt de obște. Pentru că tot ce învață pe un Sfânt al Lui e pentru întreaga Biserică, e spre mântuirea tuturor. Și de aceea trebuie să introducem în Dogmatica Bisericii întreaga revelație a lui Dumnezeu față de Biserica Sa. Pentru că adevărurile Lui revelate extatic sunt adevărul Bisericii Sale, adevărul mântuirii noastre.

[11] Prezența Născătoarei de Dumnezeu, a Sfinților și a Îngerilor Lui în viața noastră e o realitate duhovnicească, e o realitate pe care noi o trăim. Îi simțim în rugăciunea, în slujirea noastră, în viața noastră ca prezențe luminoase, ca prezențe sfinte care ne umplu de iubirea și de sfințenia lor, care ne învață viața cu Dumnezeu. Noi ne rugăm Sfinților și Îngerilor Lui și îi simțim cu noi. Ei sunt cu noi mereu. De aceea, rugăciunea către ei este o rugăciune împreună cu ei către Dumnezeul mântuirii noastre. Pentru că mântuirea tuturor e Dumnezeul nostru. Și a fi cu Dumnezeu înseamnă în același timp a fi cu Sfinții și cu Îngerii Lui. Căci El nu e niciodată singur, ci mereu împreună cu toți membrii Împărăție Sale, după cum nici Sfinții și Îngerii nu sunt singuri, ci sunt cu El, cu Dumnezeul tuturor.

[12] Când suntem mai puțini la Biserică, la Slujbă, ni se pare că suntem puțini, dar noi suntem împreună cu întreaga Biserică a lui Dumnezeu din cer și de pe pământ. Toți Îngerii și Sfinții Lui sunt împreună cu noi la Slujbă, dar, în același timp, noi suntem împreună cu toți credincioșii Bisericii, pentru că suntem împreună în rugăciune, în slujire sfântă. Suntem mai puțini, e adevărat, la noi în sat, dar noi suntem cu întreaga Biserică împreună-slujitori. Și acest sentiment viu de comuniune cu întreaga Biserică din cer și de pe pământ ne face să nu ne simțim niciodată singuri, pentru că nu suntem în nicio clipă singuri. Ci, mereu, suntem cu Dumnezeul nostru și cu întreaga Lui Împărăție și cu toți cei credincioși ai Lui din Biserica Sa.

[13] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/785/sxsaintinfo.aspx.

[14] Ibidem.

[15] Acoperământul Stăpânei noastre este „ca un nor luminos [ὡς φωτοφόρον νεφέλην]”, care ne apără pe noi de toate cele rele. Căci el este acoperământul a toată lumea. Companiile de telefonie se laudă cu acoperire națională, dar găsești locuri, atunci când nu te aștepți, unde nu ai semnal la telefon. Unde nu poți vorbi. Însă nu există niciun loc de pe lumea asta unde acoperământul Preacuratei Stăpâne să nu existe. Căci Sfinții s-au rugat în închisoare, s-au rugat în pustiu, s-au rugat în tot locul și peste tot ne aude Stăpâna noastră, ne aud Sfinții și Îngerii Lui, căci peste tot ne aude Dumnezeu. Pentru că adevărata acoperire cosmică o are Dumnezeu, Cel care ține toate în palma Sa.

[16] De aceea, Stăpâna noastră, Născătoare de Dumnezeu, fii cu noi mereu și ne întărește întru toate! Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău acoperământ! Pentru ca să fim mereu în slujire, în rugăciune, în pocăință pentru păcatele noastre, lăudându-L mereu pe Dumnezeul mântuirii noastre, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

My beloveds[1],

 

what are the living, convincing arguments of the Divine Priesthood? Are the words based on experience! On the ghostual and theological experience of salvation. For, every time, the faithful man needs proofs, lived realities, in order to believe in them. And the realities of the Divine Scripture and of the Holy Fathers are lived realities, revealed, confirmed by God in their lives. Because God speaks to His Saints, reveals Himself to them, teaches them what to say and what to do. And the faithful man learns from the words of the Saints the will of God, will that saves him too[2].

And the Lord said to Saint Petros about the ship and his priestly vocation: „Push out into the deep [Ἐπανάγαγε εἰς τὸ βάθος] and let down your nets into catch [καὶ χαλάσατε τὰ δικότητος ὑμῶν εἰς ἄγραν]!” [Lucas 5, 4, BYZ]. Because you catch people’s souls if you talk to them about their depth, about the real needs of their life. And to get to their depth, you must see ghostually and know the truth of God that people need. Because people are thirsty for the truth of God, for His knowledge. And if you lead people to God, if you make them His friends, then you do them the greatest good. Because you teach them to have a personal relationship with the God of their salvation. For it is not you, the Priest, who saves people, but He saves them. But you bring people to Him, so that God may make them His sons[3].

The Priest of God is your friend, he is the one who helps you in the greatest need of your life: your salvation. He cleanses you, enlightens you and sanctifies you through Baptism and always through the glory of God that you receive through his Services. He guides you, helps you to understand yourself and to understand the will of God, he is the one who always lifts you from your sins, he is the one who is your friend of conscience. Because he teaches you the will of God and not the worldly mentality. For the will of God is the one that saves you, it is the one that must become your own life[4].

When you know who the Priest of God is, he is a charismatic Father for you. You do not go to him for money, for him to praise you, for him to agree with you, but for you to learn the will of God from him. And for this you must accept to be taught by him, to be led towards the will of God. For the Priest knows the will of God, he knows what you need to change in your life, how you need to be, and his help is fundamental for your life. Because he helps you through word, through example and through the grace of God to cleanse yourself of your passions and to live beautifully with God. He can teach you the ghostual life, the life of holiness, in which you grow unceasingly in salvation and holiness[5].

But Saint Petros, although he had toiled all night, left the net to fish [Lucas 5, 5, BYZ]. And he did this for His word [Ibidem], because the Lord had told him. Because we must have His enlightenment in order to instruct people. And when they listened to Him, Saint Petros and those with him, „caught a great multitude of fish. And their net was breaking” [Lucas 5, 6, BYZ]. Because people are caught by your word when you speak the things of God. The things that He en- lightens you to say. Because all of the Priesthood increases, when you do the will of God[6].

And when people around you think that God no longer speaks to people, that He has abandoned us, through His Priest God speaks to people incessantly. And when many minimize priestly life and the Church’s Services, His Priest cleanses you, enlightens you, and sancti- fies you incessantly through his entire priestly ministry. Because the Priest of the Church is here, with us, so that God may fill us with all His glory through his ministry. He, the Priest, is here for us, for our salvation. And his work is an ontological one, because it fundamentally changes our entire person. The glory of God, which we receive through the service of the Priest, is what sanctifies us perfectly[7].

Many come to Church out of habit. A good habit, but not fully aware of it. Because our coming to Church must be to fill ourselves with the glory of God. Coming to Church is coming to the source of our life, to God. We come to Church to fill ourselves with the water of God, with His eternal glory. And every prayer, every song, every blessing of the Church is a filling of us with the glory of God, because God Himself is the One who works through His Bishops, Priests and Deacons. And we, the faithful, at the Divine Services, are not spectators at the theater, but servants of God, because we serve Him in our heart. And we, together with His sacramental Servants, are one choir of the Church, one heart, one mind, always praising our God[8].

Then, when is the Church irrelevant to you? When you do not feel the glory of God within you! If you felt His glory always within you, every moment, you would know that God is always alive and that He always enlightens us to do His will. God is dead to you, when you, in fact, are dead to Him. When you do not feel His glory. For, if you feel it, then you are the humble servant of God, the one who is conscious of his many sins and who is constantly purifying, enlightening and sanctifying yourself in relationship with Him. God does not exist, because you are too sinful to feel His presence everywhere. You are blind and do not see Him and you say that He does not exist, but He is the One who keeps you into existence[9].

When he saw the fish, the multitude of fish, Saint Petros „fell [at] Iisus’ knees, saying: «Depart from me [Ἔξελθε ἀπ᾽ ἐμοῦ], for I am a sinful man [ὅτι ἀνὴρ ἁμαρτωλός εἰμι], Lord [Κύριε]!»” [Lucas 5, 8, BYZ]. And what do fish have to do with the repentance? Because Saint Petros understood that the Lord is. Because only the Lord is the One who can command the fish to gather to you in the net. Only He can do this. And he felt very sinful and unworthy of God, because he became aware of his inner state. Because you have to meet God to see how sinful you are. Because you really see your sins if you stand before the all-holy One[10].

But you realize your sins only as God’s enlightenment. His glory makes you feel your sins. That is why we pray unceasingly for His mercy, for understanding our sins, so that we may be filled with repentance for them, because we want to straighten our life. And only together with God do we know our sins, repent, straighten ourselves in life with Him and do His will, because He strengthens us in everything we do. And that is why we cannot live without the Church, we cannot stay away from His Church, because our life is ecclesial, it is full of His glory, of His glory that we receive at the Services of His Church. And that is why we do not need a pseudo-church, but His Church, the Church of Pentecost, the Church that came from Him to us[11].

They were filled with amazement [Lucas 5, 9, BYZ], with His glory. And the Lord promised Saint Petros and, through him, all the Holy Apostles, and their successors until us: „Do not be afraid [Μὴ φοβοῦ]! From now on you will be catching people [ἀπὸ τοῦ νῦν ἀνθρώπους ἔσῃ ζωγρῶν]” [Lucas 5, 10, BYZ]. And you do not catch people with a lasso or a net, you do not put them in chains to do your will, but you convince them with the truth of God. And you convince them with His life and holiness, with your service full of His glory, because they see that you are the man of God. And if you are His man, then you are full of His glory, of His great holiness[12].

And to convince you must preach and write. Because your life is seen in your sermon and your writing. The Priest’s sermon is his life, it is his life full of love for God and people. And when people eat your sermon as a divine meal, they rejoice in God, in His work in you. Because God works through His Priests the salvation of people. And people first of all need the Priests of the Church, those who teach them to be saved. And to be saved means to be eternally with God, to be received by Him into His eternal Emperordom[13].

We need human professions in earthly life, but we need the Priesthood of the Church here and throughout eternity, because through sacramental service we are saved. Therefore, my beloveds, our life must have at its center the Church and the sacramental service of the Church. Because through priestly service we are saved. Amin[14]!

---

[1] Started at 7. 22, in day of wednesday, on 16 september 2026. Clear sky, 14 degrees, wind of 5 km/h.

[2] Iubiții mei, care sunt argumentele vii, convingătoare, ale Dumnezeieștii Preoții? Sunt cuvintele bazate pe experiență! Pe experiența duhovnicească și teologică a mântuirii. Căci, de fiecare dată, omul credincios are nevoie de dovezi, de realități trăite, pentru ca să creadă în ele. Iar realitățile Dumnezeieștii Scripturi și ale Sfinților Părinți sunt realități trăite, revelate, confirmate de Dumnezeu în viețile lor. Pentru că Dumnezeu vorbește Sfinților Lui, li Se revelează lor, îi învață ce să spună și ce să facă. Iar omul credincios învață din cuvintele Sfinților voia lui Dumnezeu, voie care îl mântuie și pe el.

[3] Și Domnul i-a spus Sfântului Petros despre corabie și despre vocația sa preoțească: „Împinge-o întru adânc [Ἐπανάγαγε εἰς τὸ βάθος] și lăsați jos plasele voastre întru prindere [καὶ χαλάσατε τὰ δίκτυα ὑμῶν εἰς ἄγραν]!” [Lucas 5, 4, BYZ]. Căci prinzi sufletele oamenilor dacă le vorbești despre adâncul lor, despre nevoile reale ale vieții lor. Și ca să ajungi în adâncul lor trebuie să vezi duhovnicește și să cunoști adevărul lui Dumnezeu de care au nevoie oamenii. Pentru că oamenii sunt însetați după adevărul lui Dumnezeu, după cunoașterea Lui. Și dacă îi duci pe oameni la Dumnezeu, dacă îi faci pe ei prietenii Lui, atunci le faci cel mai mare bine. Pentru că îi înveți să aibă o relație personală cu Dumnezeul mântuirii lor. Căci nu tu, Preotul, îi mântui pe oameni, ci El îi mântuie. Dar tu îi duci la El pe oameni, pentru ca Dumnezeu să îi facă fiii Săi.

[4] Preotul lui Dumnezeu e prietenul tău, e cel care te ajută în cea mai mare nevoie a vieții tale: mântuirea ta. El te curățește, te luminează și te sfințește prin Botez și mereu prin slava lui Dumnezeu pe care o primești prin Slujbele sale. El te povățuiește, te ajută să te înțelegi și să înțelegi voia lui Dumnezeu, e cel care te ridică mereu din păcatele tale, e cel care îți este prieten de conștiință. Pentru că te învață voia lui Dumnezeu și nu mentalitatea lumească. Căci voia lui Dumnezeu e cea care te mântuie, e cea care trebuie să devină propria ta viață.

[5] Când știi cine e Preotul lui Dumnezeu, el este un Părinte harismat pentru tine. Nu te duci la el pentru bani, pentru ca să te laude, pentru ca să fie de acord cu tine, ci pentru ca să înveți voia lui Dumnezeu de la el. Și pentru aceasta trebuie să accepți să fii învățat de către el, să fii condus spre voia lui Dumnezeu. Căci Preotul cunoaște voia lui Dumnezeu, știe ce trebuie să schimbi în viața ta, cum trebuie să fii, iar ajutorul lui e fundamental pentru viața ta. Pentru că el te ajută prin cuvânt, prin exemplu și prin harul lui Dumnezeu ca să te curățești de patimile tale și să trăiești frumos cu Dumnezeu. El te poate învăța viața duhovnicească, viața sfințeniei, în care crești neîncetat în mântuire și sfințenie.

[6] Însă Sfântul Petros, deși se trudise toată noaptea, a lăsat plasa la pescuit [Lucas 5, 5, BYZ]. Și a făcut aceasta pentru cuvântul Lui [Ibidem], pentru că i-o spusese Domnul. Pentru că trebuie să avem luminarea Lui pentru a-i povățui pe oameni. Și când au ascultat de El, Sfântul Petros și cei dimpreună cu el, „au prins mulțime multă de pești. Și se rupea plasa lor” [Lucas 5, 6, BYZ]. Pentru că oamenii sunt prinși de cuvântul tău când tu vorbești cele ale lui Dumnezeu. Cele pe care El te luminează să le spui. Fiindcă toate ale Preoției sporesc, când faci voia lui Dumnezeu.

[7] Și când oamenii din jurul tău cred că Dumnezeu nu mai vorbește oamenilor, că El ne-a părăsit, prin Preotul Lui Dumnezeu vorbește oamenilor neîncetat. Și când mulți minimalizează viața preoțească și Slujbele Bisericii, Preotul Lui te curățește, te luminează și te sfințește neîncetat prin întreaga sa slujire preoțească. Pentru că Preotul Bisericii e aici, cu noi, pentru ca Dumnezeu să ne umple de toată slava Lui prin slujirea sa. El, Preotul, e aici pentru noi, pentru mântuirea noastră. Și lucrarea sa e una ontologică, pentru că ne schimbă fundamental întreaga noastră persoană. Slava lui Dumnezeu, pe care o primim prin slujirea Preotului, e cea care ne sfințește în mod desăvârșit.

[8] Mulți vin din obișnuință la Biserică. Un obicei bun, dar neconștientizat deplin. Pentru că venirea noastră la Biserică trebuie să fie pentru a ne umple de slava lui Dumnezeu. Venirea la Biserică e venirea la sursa vieții noastre, la Dumnezeu. Venim la Biserică pentru ca să ne umplem de apa lui Dumnezeu, de slava Lui cea veșnică. Și orice rugăciune, orice cântare, orice binecuvântare a Bisericii e o umplere a noastră de slava lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu Însuși e Cel care lucrează prin Episcopii, Preoții și Diaconii Săi. Și noi, credincioșii, la Dumnezeieștile Slujbe, nu suntem spectatori la teatru, ci slujitori ai lui Dumnezeu, pentru că Îi slujim Lui în inima noastră. Și noi, alături de Slujitorii Lui sacramentali, suntem un singur cor al Bisericii, o singură inimă, o singură minte, lăudându-L mereu pe Dumnezeul nostru.

[9] Atunci, când e Biserica irelevantă pentru tine? Când tu nu simți slava lui Dumnezeu în tine! Dacă ai simți slava Lui mereu în tine, în fiecare clipă, ai ști că Dumnezeu e pururea viu și că El ne luminează mereu ca să facem voia Lui. Dumnezeu e mort pentru tine, când tu, de fapt, ești mort pentru El. Când tu nu simți slava Lui. Căci, dacă o simți, atunci ești slujitorul smerit al lui Dumnezeu, cel care are conștiința multelor sale păcate și care te curățești, te luminezi și te sfințești neîncetat în relația cu El. Dumnezeu nu există, pentru că tu ești prea păcătos ca să simți prezența Lui pretutindeni. Tu ești orb și nu Îl vezi și spui că El nu există, dar El e Cel care te ține întru existență.

[10] Când a văzut peștii, mulțimea de pește, Sfântul Petros „a căzut [la] genunchii lui Iisus, zicând: «Ieși de la mine [Ἔξελθε ἀπ᾽ ἐμοῦ], că om păcătos sunt [ὅτι ἀνὴρ ἁμαρτωλός εἰμι], Doamne [Κύριε]!»” [Lucas 5, 8, BYZ]. Și ce are de-a face peștii cu pocăința? Pentru că Sfântul Petros a înțeles că Domnul este. Căci numai Domnul e Cel care le poate porunci peștilor să se adune la tine în plasă. Numai El poate să facă asta. Și s-a simțit foarte păcătos și nevrednic de Dumnezeu, pentru că și-a conștientizat starea lui interioară. Căci trebuie să te întâlnești cu Dumnezeu ca să vezi cât de păcătos ești. Pentru că îți vezi cu adevărat păcatele dacă stai în fața Celui cu totul sfânt.

[11] Însă îți dai seama de păcatele tale numai ca luminare a lui Dumnezeu. Slava Lui te face să îți simți păcatele tale. De aceea noi ne rugăm neîncetat pentru mila Lui, pentru înțelegerea păcatelor noastre, pentru ca să ne umplem de pocăință pentru ele, pentru că vrem să ne îndreptăm viața noastră. Și numai împreună cu Dumnezeu ne cunoaștem păcatele, ne pocăim, ne îndreptăm în viața cu El și facem voia Sa, pentru că El ne întărește în tot ceea ce facem. Și de aceea noi nu putem trăi fără Biserică, nu putem sta departe de Biserica Lui, pentru că viața noastră este eclesială, e plină de slava Lui, de slava Lui pe care o primim la Slujbele Bisericii Sale. Și de aceea nu ne trebuie o pseudo-biserică, ci Biserica Lui, Biserica Cincizecimii, Biserica ce a venit de la El până la noi.

[12] Erau cuprinși de uimire [Lucas 5, 9, BYZ], de slava Lui. Și Domnul i-a făgăduit Sfântului Petros și, prin el, tuturor Sfinților Apostoli, și urmașilor lor până la noi: „Nu te teme [Μὴ φοβοῦ]! De acum oameni vei fi prinzând [ἀπὸ τοῦ νῦν ἀνθρώπους ἔσῃ ζωγρῶν]” [Lucas 5, 10, BYZ]. Și pe oameni nu îi prinzi cu lasoul sau cu plasa, nu îi pui în cătușe ca să facă voia ta, ci pe ei îi convingi cu adevărul lui Dumnezeu. Și îi convingi cu viața și cu sfințenia Lui, cu slujirea ta plină de slava Lui, pentru că ei văd că tu ești omul lui Dumnezeu. Și dacă ești omul Lui, atunci ești plin de slava Lui, de sfințenia Lui cea mare.

[13] Și ca să convingi trebuie să predici și să scrii. Pentru că viața ta se vede din predica și din scrisul tău. Predica Preotului e viața lui, e viața lui plină de dragoste de Dumnezeu și de oameni. Și când oamenii mănâncă predica ta ca pe o masă dumnezeiască, ei se bucură de Dumnezeu, de lucrarea Lui în tine. Pentru că Dumnezeu lucrează prin Preoții Săi mântuirea oamenilor. Și oamenii au în primul rând nevoie de Preoții Bisericii, de cei care îi învață pe ei să se mântuie. Și a te mântui înseamnă a fi veșnic cu Dumnezeu, a fi primit de El întru Împărăția Sa cea veșnică.

[14] De meseriile omenești avem nevoie în viața pământească, dar de Preoția Bisericii avem nevoie aici și toată veșnicia, pentru că prin slujirea sacramentală noi ne mântuim. De aceea, iubiții mei, viața noastră trebuie să aibă în centrul ei Biserica și slujirea sacramentală a Bisericii. Pentru că, prin slujirea preoțească noi ne mântuim. Amin!