Iezechiil, cap. 34, cf. LXX

1. Și a fost cuvântul Domnului către mine, zicându-mi:

2. „Fiule al omului, profețește împotriva păstorilor lui Israil! Profețește și zi-le păstorilor! «Acestea zice Domnul, Domnul: <O, păstorii lui Israil! Nu se pasc păstorii pe ei înșiși? Păstorii [oare] nu pasc oile?

3. Iată, [voi] mâncați laptele [turmei] și vă îmbrăcați [cu] lânurile [lor][1] și înjunghiați [ce este] gras, dar oile Mele nu le pașteți!

4. Pe cea care a fost slabă nu ați întărit-o și pe cea rea nu ați făcut-o un trup [οὐκ ἐσωματοποιήσατε] și pe cea care a fost zdrobită nu ați legat-o[2] și pe cea rătăcită nu ați întors-o și pe cea care a fost pierdută nu ați căutat-o și pe cea tare nu ați crescut-o [cu] trudă.

5. Și [astfel] au fost risipite oile Mele. Pentru [că], nefiind păstori [în Israil], și [turma] a fost făcută spre mâncare la toate fiarele câmpului.

6. Și au fost risipite oile Mele în tot muntele și pe tot dealul cel înalt și pe fața a tot pământul a fost risipită [turma Mea]. Și nu era cel care caută și nici cel care întoarce [oile]>.

7. Pentru aceasta, păstori [ai lui Israil], ascultați cuvântul Domnului!

8. <Eu trăiesc!>, zice Domnul, Domnul. <Dacă, într-adevăr, pentru că oile Mele [au ajuns] să se facă spre pradă [εἰ μὴν ἀντὶ τοῦ γενέσθαι τὰ πρόβατά μου εἰς προνομὴν] și [dacă] oile Mele [au ajuns] să se facă spre mâncare [la] toate fiarele câmpului, alături de [ele] nefiind păstori, iar păstorii nu au căutat oile Mele, ci păstorii s-au păscut pe ei înșiși, dar oile Mele nu le-au păscut,

9. pentru aceasta, păstori>,

10. acestea zice Domnul, Domnul: <Iată, Eu [sunt] împotriva păstorilor și voi cere oile Mele din mâinile lor! Și îi voi întoarce pe ei [pentru] a nu păstori oile Mele și păstorii nu le vor mai paște încă pe acestea. Și voi scoate oile Mele din gura lor și nu le vor [mai] fi lor încă spre mâncare>.

11. Fiindcă acestea zice Domnul: <Iată, Eu, voi căuta oile Mele și le voi cerceta [ἐπισκέψομαι] pe ele!

12. Precum caută păstorul turma lui în ziua când are să fie întuneric și nor în mijlocul oilor [sale] care au fost despărțite, așa voi căuta [Eu] oile Mele și le voi scoate pe ele din tot locul [în] care au fost risipite acolo în zi de nor și de întuneric.

13. Și le voi scoate pe ele de la neamuri și le voi aduna pe ele din țări și le voi scoate pe ele întru pământul lor și le voi paște pe ele pe munții lui Israil și în râpe și în toată locuința pământului.

14. În pășune bună le voi paște pe ele și în muntele cel înalt al lui Israil [ἐν τῷ ὄρει τῷ ὑψηλῷ Ισραηλ]. Vor fi stânele [αἱ μάνδραι][3] lor acolo, vor fi dormind [acolo] și acolo se vor odihni în[tru] desfătare bună și în pășune grasă vor fi păscute pe munții lui Israil.

15. Eu voi paște oile Mele și Eu le voi odihni pe ele și vor cunoaște că Eu sunt Domnul>. [Căci] acestea zice Domnul, Domnul:

16. <Pe cea pierdută o voi căuta și pe cea rătăcită o voi întoarce și pe cea care a fost zdrobită o voi lega[4] și pe cea părăsită o voi întări și pe cea tare o voi păzi și le voi paște pe ele cu judecată [καὶ βοσκήσω αὐτὰ μετὰ κρίματος].

17. Și voi, oile [Mele]>, acestea zice Domnul, Domnul: <Iată, Eu voi judeca între oaie și oaie, [între] berbeci și țapi!

18. Și nu vă [era] destul vouă că pășunea cea bună pășteați și pe cele rămase ale pășunii voi le călcați sub picioarele voastre și beați apa hotărâtă [τὸ καθεστηκὸς ὕδωρ], iar, pe cea rămasă, o tulburați [cu] picioarele voastre?

19. Și oile Mele pășteau bătătoririle picioarelor voastre [τὰ πατήματα τῶν ποδῶν ὑμῶν] și beau apa tulburată [τὸ τεταραγμένον ὕδωρ] de picioarele voastre>.

20. Pentru aceasta, acestea zice Domnul, Domnul: <Iată, Eu voi judeca între oaia cea tare [προβάτου ἰσχυροῦ] și între oaia cea slabă [προβάτου ἀσθενοῦς]!

21. [Căci] cu coastele și cu umerii voștri vă împingeți [διωθεῖσθε] și [cu] coarnele voastre împungeați [ἐκερατίζετε] și pe tot cel părăsit îl storceați [ἐξεθλίβετε].

22. Și voi mântui oile Mele și nu or să [mai] fie încă spre pradă și voi judeca între berbece către berbece [καὶ κρινῶ ἀνὰ μέσον κριοῦ πρὸς κριόν].

23. Și voi ridica asupra lor un Păstor [καὶ ἀναστήσω ἐπ᾽ αὐτοὺς Ποιμένα ἕνα][5] și le va paște pe ele robul Meu [καὶ ποιμανεῖ αὐτούς τὸν δοῦλόν Μου], David [Δαυιδ][6], și [El] le va fi lor Păstorul [καὶ ἔσται αὐτῶν Ποιμήν].

24. Și Eu, Domnul, le voi fi lor întru Dumnezeu și David [va fi] stăpânitorul în mijlocul lor. [Căci] Eu, Domnul, am grăit [acestea].

25. Și îi voi rândui lui David o făgăduință de pace [διαθήκην εἰρήνης] și voi nimici fiarele cele rele de pe pământ. Și vor locui în pustiu și vor dormi în dumbrăvi

26. și le voi da lor dimprejurul muntelui Meu. Și vă voi da vouă ploaie, ploaie de binecuvântare [ὑετὸν εὐλογίας].

27. Iar pomii, cei [care sunt] în câmp, își vor da rodul lor și pământul își va da tăria lui și vor locui pe pământul lor în[tru] nădejdea păcii [ἐν ἐλπίδι εἰρήνης]. Și vor cunoaște că Eu sunt Domnul, în [ziua când] Eu am să le zdrobesc jugul lor și îi voi izbăvi pe ei din mâna celor care i-au înrobit pe ei.

28. Și [ei] nu vor mai fi încă în[tru] prada neamurilor [ἐν προνομῇ τοῖς ἔθνεσιν], iar fiarele pământului nu or să-i mai mănânce pe ei. Și vor locui în[tru] nădejde și nu va [mai] fi cel care să-i sperie pe ei.

29. Și le voi ridica lor o plantă a păcii [φυτὸν εἰρήνης][7] și nu vor mai pieri de foame pe pământ și nu or să [mai] poarte încă mustrarea neamurilor.

30. Și vor cunoaște că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, și ei [sunt] poporul Meu, casa lui Israil>, zice Domnul.

31. <Oile Mele și oile turmei Mele sunteți și Eu [sunt] Domnul Dumnezeul vostru>, zice Domnul, Domnul»”.


[1] Ale oilor.

[2] Cu sensul de a o bandaja, de a o îngriji medical.

[3] Mάνδρα fiind substantivul de la care s-a format cuvântul Arhimandrit. Adică cel dintâi între cei care conduc turma duhovnicească a Monahilor dintr-o Mănăstire.

[4] O voi bandaja.

[5] Profeție hristologică.

[6] Căci Hristos ne va aminti de Sfântul Profet David.

[7] Tot cu referire la Hristos Domnul.

Scrioaștea. Monografia unei iubiri [5]

Primaa 2-a, a 3-a, a 4-a parte din carte.

Pe 26 iulie 2021, după ce a citit a 4-a parte a cărții publicată online, Alexandru Georgescu mi-a scris cu entuziasm 4 comentarii la fragmentul publicat. Și în primul dintre ele, referindu-se la harta prezentată de Serverul Cartografic pentru Patrimoniul Cultural Național[1], mi-a spus că „harta ce corespunde zonei Roșiori de Vede estimez a fi fost făcută între anii 1924-1925”[2]. Și a remarcat pe această hartă „drumul de la Roșiori, ulițele satului Scrioaștea ([care sunt] respectate și astăzi), conacul și moșia familiei Manu ([care sunt] vatra satului), grădina mare, din deal, a familiei Manu, de pe marginea ruscii, care urca din drumul de la Școală (practic: drept de la moșie), drumul spre satul Cioc, bifurcația de la puiernița care merge spre râul Vedea, traversând spre satul Cucuieți (exista și un pod acolo), Limes Transalutanus (vizibil dinspre Roșiori, în linie, paralel apoi cu dealul Scrioaștei)”[3].

În al 2-lea său comentariu, Alexandru Georgescu citează titlul unei cărți recente a lui Eugen S. Teodor, care numea Limes Transalutanus „uriașul invizibil”[4] și spune despre el următoarele: „Scrioștenii bătrâni cunosc bine așa numitul «drum al lui Traian» ori «valul lui Traian»[5]. Bucăți de cărămidă [din el] erau [încă] vizibile cu ușurință acum 70 de ani, dar între timp, datorită agriculturii intensive, acestea s-au diminuat [și] pe alocuri au dispărut. […] [Și ceea ce este interesant este] rolul acestui spațiu pe care îl ocupa Scrioaștea [pe atunci și] prezența unui turn roman [aici], chiar pe dealul Scrioaștei, în continuarea Limesului. Acest turn era vizibil și pentru castrul de pe valea Bratcovului (spre Cătunul de la Măldăieni), poate chiar și de pe valea Urluiului (altitudinea este de 116 metri la muchia dealului). [Apoi] Limesul cobora prin partea de vest a satului, traversând șoseaua care duce [acum] spre Gresia și mergând oarecum paralel cu aceasta până la Gresia, unde exista și un castru. Lângă Biserica ale cărei reminiscențe, acoperite astăzi, creează o zonă mai înaltă (cam cu 50 de cm), pe care găsim astăzi grădini și vii”[6]. După care se referă în mod admirativ la munca de cercetare a lui Eugen S. Teodor, considerându-l un om foarte meticulos, care a analizat cercetările anterioare și și-a exprimat propriile concluzii pe bază de probe[7].

Studiul la care se referă Alexandru Georgescu este Eugen S. Teodor, De pază pe Limes Transalutanus. Despre turnurile de pe segmentul sudic, în format PDF, 30 p.[8].  Și el afirmă faptul că Limes Transalutanus are peste 250 de km[9], ocupându-se aici de cei aproape 60 de km dintre Flămânda și Gresia[10]. Și autorul nostru a cercetat traseul pornind din Flămânda spre Scrioaștea, spunându-ne că „situația turnului de la Scrioastea rămâne neclară, ca și localizarea sa pe teren”[11], deși ne dă o localizare a lui[12]: pe dealul dinspre Măldăieni.

În al 3-lea comentariu, A. Georgescu ne vorbește despre apa zbâclezei: „La momentul ultimei intervenții [aici], nu știam care este localizarea acestei z(s)bâcleze. Totuși, din discuții cu locuitori mai în vârstă, am înțeles unde este localizată[,] drept pentru care mi-a fost ușor să o identific pe hartă. Puțini locuitori știu că moșia comunei Scrioaștea se întinde dincolo de Drumul Județean 612A, între Văcărești (Comuna Drăgănești de Vede) și Satul Vechi (Comuna Drăcșănei), până la râul Burdea[,] respectiv limita comunei (Săceni). Ei bine, aceasta este z(s)bâcleaza, zona de confluență a celor două moșii pe unde trece Burdea. Deci e, de fapt, Burdea. Asta știm noi, scrioștenii. Desigur, termenul este de-a dreptul atipic și stârnește curiozitate[a]. Astfel, tot de curând, într-o serie de notițe ale bunicului meu, am regăsit această preocupare legată de identitate[a] z(s)bâclezei. Deși cu însemnătate pentru scrioșteni, termenul nu este deloc cunoscut mai sus, spre Beuca [sau] Zâmbreasca. Și acum totul devine bizar, [pentru că] în județul Argeș există Zbâglează[13]… [un] afluent al râului Burdea ce curge în apropiere. Cum e posibil??”[14].

În al 4-lea ne-a dat bibliografia folosită[15] și îi mulțumesc mult și de această dată pentru fiecare detaliu.

Pe 10 august 2021, la 19. 53, pe Yahoo, Dr. Gheorghiță Ciocioi mi-a trimis câteva pagini fotografiate din cartea lui Șchiopu C. Paul, Scurte monografii ale unor localități din fostul raion Roșiorii de Vede regiunea București. Și anume p. 59-65, unde găsim Monografia comunei Scrioaștea[16], care e nedatată și nesemnată[17], preluată din „Biroul Județean al Arhivelor Statului Teleorman, Inventar nr. 968, Sfatul Popular al Raionului Roșiorii de Vede, Dosar nr. 134/ 1960, filele 74-99”[18].

Dorin Octavian Picioruș: (20. 04): Vă mulțumesc mult, Domnule Gheorghiță, pentru ajutorul dumneavoastră substanțial de fiecare dată! Mult spor în toate și multă sănătate!

Dr. Gheorghiță Ciocioi (20.05): Sărut mâna, părinte Dorin! Să fie de folos[!]

Iar textul monografic din 1960, primit acum, ne spune că în vechime „Scrioaștea a fost așezată mai spre sud-est, spre Măldăieni”[19]. Dar Scrioaștea Bătrână a fost părăsită din cauza ciumei[20], fără să se specifice vreun an pentru mutarea localității. În 1931, la Scrioaștea, s-a înregistrat temperatura de 43 de grade, pe când cea mai scăzută temperatură înregistrată a fost de -32 de grade, în 1929, când numărul zilelor cu gheață a fost de 123[21]. Vânturile zonei sunt crivățul și austrul, austrul bătând primăvara, iar apa în fântâni e la 5 metri adâncime[22]. La 1 octombrie 1956, la Scrioaștea erau 2.814 locuitori, dintre care 1.336 bărbați și 1.478 femei. În 1943 populația era de 2. 514 locuitori.

Arendașii lui Manu: Galiețatu (?) și Antonescu Văcărescu[23]. Prima împroprietărire s-a făcut în anul 1864, dar țăranilor li s-a dat pământurile cele mai slabe[24]. A doua împroprietărire s-a făcut între 1920-1922, dar moșierul Manu și-a oprit și de această dată pământul cel mai bun[25]. Aici se cultivă grâu de toamnă, grâu de primăvară, porumb, secară, orz, ovăz, tutun, lucernă, trifoi, viță de vie,  iar după 1948 s-a cultivat și bumbac. Pomii din sat: duzi, corcoduși, meri, peri, gutui, nuci, caiși, zarzări, cireși și vișini[26]. Pădurea de peste Vede e din fostul codru al Vlăsiei. Care e formată din stejari, fagi, frasini, ulmi, salcâmi[27].

„Întovărășirea” socialistă din 1952 a purtat numele de 7 Noiembrie. Și ea s-a făcut de către 18 familii sărace, având în total 37 de hectare[28]. În 1957 s-a înființat Gospodăria Agricolă Colectivă „8 Martie” cu un număr de 17 familii și o suprafață de 43 de hectare. În 1958, gospodăria socialistă făcută cu forța avea 747 de familii și 1876 de hectare, colectivizarea încheindu-se în martie 1960[29]. În 1910 a venit prima moașă la Scrioaștea și s-a înființat primul punct sanitar. În 1936 punctul sanitar a devenit dispensar, care avea un medic și o moașă. În 1960 exista și un felcer, pe lângă medic și moașă. Pe când dispensarul veterinar avea un medic și doi tehnicieni veterinari[30].

Prima Școală din Scrioaștea e cunoscută oficial din anul 1871-1872, când a funcționat numai cu clasa întâi, formată din 42 de băieți și 5 fete. Au promovat doar 13 băieți, Învățătorul lor fiind Ion Nițulescu din Măldăieni, care era absolvent de curs primar și al unor cursuri de formare pedagogică[31]. Însă, dintr-un tablou pe care autorul l-a văzut, aflăm că Școala Scrioaștea a fost înființată în 1857[32].

Terenul de fotbal a apărut în momentul împroprietăririi din 1921, când s-au rezervat 10.000 de metri pătrați pentru terenul sportiv, iar în 1960 Scrioaștea avea o echipă de fotbal și o alta de volei[33]. Iar autorul ne spune: „În perioada 1955-1960 au avut loc 125 de meciuri de fotbal și 250 de meciuri de volei”[34]. Însă eu aud acum pentru prima dată că s-a jucat volei la Scrioaștea.

În 1919 s-a înființat Asociația culturală „Fulgerul” cu statut și conducere independentă. În 1922 aceasta se transformă în casă de citire, iar din 1924 în cămin cultural[35]. În 1956 s-a construit căminul cultural, care îngloba cinematograful și biblioteca comunală. În 1958 căminul cultural a fost înzestrat cu instrumente muzicale[36] și s-a creat „o echipă de dansuri, o brigadă de agitație (?), o echipă de teatru, un cor și echipa sportivă”[37]. În 1960, Biblioteca noastră avea 3.448 de volume, în comparație cu 1944, când deținea doar 509 volume. Cinematograful a început să funcționeze din 23 august 1959 și în el rula câte 4 filme pe săptămână[38].

Au existat mai mulți cântăreți „vestiți” ai satului, ne spune autorul monografiei, care cântau la fluier și la cimpoi[39]. „Despre fluierașul Stancu [al] lui Gâdea se spune că pe la 1892-1894 așa frumos cânta din fluier încât adormeau și șerpii! [Iar] la nunți se mai angajează lăutari din satele vecine[: din] Măldăieni, Didești și Socetu. Pe la 1910 este cunoscut ca lăutar bătrân al satului Ion P. Păuna[,] zis Purcică[,] și Stancu P. Mirea – cobzar. Ei cântau cu foc baladele Miu haiducu, Corbea, Mizil Crai[40].

Existau hore duminicale. Iar la aceste hore de duminică, la Nunți, Botezuri și alte petreceri se juca hora, bugeacul, țigăneasca, floricica, sârba, joianul[41] etc. Însă tineretul se strângea la căminul cultural și dansa tangouri și valsuri învățate la oraș[42].

În 1960 nu se mai purta prea mult costumul țărănesc local[43]. Însă, „în trecut, bărbații purtau ghebă cusută cu găitane, nădragi de dimie cusuți cu găitane, iar în picioare opinci cu obiele de lână legate cu nojițe împletite din păr de capră. [Pe când] femeile purtau chiurt, un fel de taior, fustă lungă și creață, din lână țesută în casă, și șorț. Pe cap poartă testimel și broboadă. Iar bătrânele ștergare. Iarna se purtau scurteici făcute în casă[44] sau cumpărate de la oraș”[45]. Și monografia se termină cu numele Învățătorului Nicolae Drăghici și cu al lui Marin D. Milostivu, care era președintele CAPului în 1960[46].


[1] A se vedea: https://map.cimec.ro/Mapserver/.

[2] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97128. [3] Ibidem.

[4] Eugen S. Teodor, Uriașul invizibil: Limes Transalutanus. O reevaluare la sud de râul Argeș, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013, 267 p.  A se vedea: https://www.cetateadescaun.ro/produs/uriasul-invizibil-limes-transalutanus-o-reevaluare-la-sud-de-raul-arges/.

[5] Se referă la Împăratul roman Marcus Ulpius Nerva Traianus: https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian.

[6] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97129. [7] Ibidem.

[8] Preluat de aici: http://www.limes-transalutanus.ro/files/Simpozion2015/Arheologia-Peisajului-si-Frontiera-Romana/04_Teodor_turnuri.pdf.

[9] Idem, p. 1 (PDF). [10] Idem, p. 1-2. [11] Idem, p. 27.

[12] Fotografia e din pagina a 26-a a studiului citat până acum.

[13] Date caracteristice pentru acțiuni operative ale comitetelor locale pentru situații de urgență: https://www.google.com/search?q=zbagleaza&rlz=1C1GCEB_enCH933RO933&oq=zbagleaza&aqs=chrome.0.69i59j69i60l3.4094j1j1&sourceid=chrome&ie=UTF-8

[14] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97130.

[15] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97131.

[16] Șchiopu C. Paul, Scurte monografii ale unor localități din fostul raion Roșiorii de Vede regiunea București, vol. 2, Ed. Velox, Alexandria, 2021, p. 59.

[17] Idem, p. 65. [18] Ibidem. [19] Idem, p. 59. [20] Ibidem. [21] Idem, p. 60. [22] Ibidem. [23] Ibidem. [24] Idem, p. 61. [25] Ibidem. [26] Ibidem. [27] Ibidem. [28] Ibidem. [29] Idem, p. 62. [30] Ibidem. [31] Ibidem. [32] Ibidem. [33] Idem, p. 63. [34] Ibidem. [35] Ibidem. [36] Idem, p. 64. [37] Ibidem. [38] Ibidem. [39] Ibidem. [40] Ibidem. [41] Idem, p. 65. [42] Ibidem. [43] Ibidem.

[44] Haine de blană țărănești.

[45] Șchiopu C. Paul, Scurte monografii ale unor localități din fostul raion Roșiorii de Vede regiunea București, vol. 2, op. cit., p. 65. [46] Ibidem.

Sentimentul timpului la Arghezi [1]

Cu câțiva ani în urmă, comentând opera poetică a lui Nichita Stănescu, am remarcat câteva imagini poetice remarcabile, originale, create prin metaforizarea/ plasticizarea materiei inefabile a timpului:

  • „și uneori îmi pare…că se rupe timpul” (Amintindu-mi),

  • „și caii aleargă, până când sparg cu boturile secunda” (Quadriga),

  • „mi-ar fi căzut din mâini piatra secundei,/ plesnită” (Invocare),

  • „smulg,/ din ființa auzită a secundei/ de atunci,/ trupurile noastre”… (După-amiaza unui cântec),

  • „ora pleca, smulgându-se-n salturi” (La ceasul cu arlechini),

  • „și ora, lovită, se sparse-n minute” (Îmbrățișarea),

  • „privirea dă din aripi în unda/ despărțită în delta pe care o face/ când se varsă în oră, secunda” (Oul cu iris),

  • „Să nu adormim, să veghem, să nu adormim /…/ Până când veghea, până când oboseala/ se vor face iarbă, și trunchi de pomi./ Hei-ho, până când susurând, Kalevala/ se va sparge-n eoni” (Cosmogonia, sau cântec de leagăn).

Ulterior, mi-am dat seama că despre spargerea timpului, a ceasului, a secundelor a scris și Arghezi, mai înainte:

„Și cum ceasul bate-n larg/ Peste noi și peste plante,/ De s-ar crede că se sparg/ Subt ciocane diamante”… (Mânăstire);

„Mână crâncen, timpul tu sparge-l cu potcoava,/ S-apropiem vecia mai repede de noi” (Restituiri).

Și nu sunt singurele imagini zguduitoare născute din capacitatea neobișnuită a lui Arghezi de a vizualiza și a concretiza timpul inodor, incolor și insipid! Invizibil și imaterial…

În poezia Stihuri, spre exemplu, întâlnim alte metaforizări impresionante:

„N-ar fi mai scumpă vremea sleindu-se-n tăcere/ Decât bătută-n clopot de glas fără durere? /…/ Drept pildă ia vecia ce-și mână-n mări uscatul/ Și tăinuiește-n raze potecile și leatul”…

Diamantele orelor sparte cu ciocane sau fântâna vremii sleită: un pictor suprarealist genial ar putea să creeze tablouri care să devină la fel de celebre ca ceasurile moi ale lui Dali (Persistența memoriei).

Dar să le luăm pe rând. Foarte interesant e faptul că toate cele trei poezii amintite sunt pe tema iubirii.

Teza Doctorală a Dr. Mihail Mitrea [2]

Primele sale două tratate dogmatice despre lumina cea necreată, Sfântul Filoteos le scrie la Atos între 1345-1346, cel mai probabil la cererea Sfântului Grigorios Palamas, p. 86.

Din păcate, Dr. Mihail Mitrea îl consideră pe Sfântul Dionisios Areopagitul un autor „pseudo”, p. 88, alături de mulți alții care fac acest păcat înfricoșător față de acest Dumnezeiesc Părinte al Bisericii din secolul întâi.

Tomosul sinodal din 1351 l-a scris împreună cu Sfântul Nicolaos Cabasilas, p. 88. După Sinodul de la 1351, Sfântul Filoteos a scris o mărturisire de credință, p. 89. Cele 15 tratate împotriva lui Gregoras le-a scris între 1351-1353, p. 90. Tot el compune și tomosul Sinodului de la Constantinopol din 1368, p. 91. Scrie și 14 capitole împotriva lui Achindinos și a lui Varlaam, p. 92.

În I. 2. 2, autorul se ocupă cu opera omiletică și cu cea epistolară, p. 92. Ne-au rămas de la Sfântul Filoteos 3 predici la Par. lui Sal. 9, 1, două la Ps. 37, trei la Mat. 5, 3-12, două la Lc. 13, 10-17, cf. p. 92, și o omilie la Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, cf. p. 93-94.

Lucrările sale liturgico-imnografice sunt tratate în I. 2. 3, cf. p. 95. A compus canoane pentru Sfântul Nicolaos al Mirelor, pentru Sfântul Dimitrios din Tessalonic, pentru Sfântul Ioannis Hrisostomos, pentru Sfântul M. Mc. Gheorghios, pentru Sfinții 3 Ierarhi, p. 96.

Sfântul Filoteos s-a ocupat și cu scrierea de Vieți ale Sfinților, p. 97. Viața Sfintei Anisia, pomenită pe 30 decembrie, e în BHG 146. Viața Sfântului M. Mc. Dimitrios, pomenit pe 26 octombrie, e în BHG 547d, cf. p. 97. Viața Sfintei Mc. Fevronia din Nisibis e în BHG 659g, scrisă înainte de 1347, p. 98. Viața Sfântului Sfințit Mucenic Focas din Sinope e în BHG 1537d, cf. p. 99. Viața Sfântului Cuv. Onufrios e în BHG 1380, p. 100. Viața Sfinților 3 Ierarhi e în BHG 748, p. 100. Din care vedem cât de familiar era cu teologia Sfântului Grigorios Teologul, p. 100. Viața Sfinților 12 Apostoli e în BHG 160h, p. 101.

Cuvântul despre toți Sfinții e publicat în BHG 1617g, cf. p. 101. Îi mulțumește Dr. Rudolf Stefec în p. 101, n. 441. E vorba despre cel care a publicat în 2016 Philostratus, Lives of the Sophists/ Flavii Philostrati, Vitae Sophistarum[1].

Pe când în I.2. 5 vorbește despre Viețile Sfinților contemporani cu el însuși, p. 102. Ale Sfinților pe care i-a cunoscut în mod direct. Prima Viață pe care a scris-o, a fost a Sfântului Nicodimos cel Tânăr, p. 102. Existentă în BHG 2307, cf. p. 103. Sfântul Nicodimos cel Tânăr a trăit între c. 1267-1307, Sfântul Savvas Tziscos [Σάββας Τζίσκος] (c. 1283-1348), Sfântul Isidoros Buhiras [Ισίδωρος Μπουχίρας][2] (c. 1300-1350), Sfântul Ghermanos Marulis [Γερμανός Μαρουλής] (c. 1252-c. 1336)[3], iar Sfântul Grigorios Palamas între 1296-1357/9, cf. p. 125. Ei fiind cei 5 Sfinți Părinți cărora Sfântul Filoteos le-a scris Viețile.

Sfântul Nicodimos cel Tânăr a fost martirizat pe la anul 1307, iar Sfintele sale Moaște au rămas nestricăcioase, p. 125.

Numele de Botez al Sfântului Cuvios Savvas Tziscos a fost Stefanos, p. 126. A ajuns în Atos pe la 1301, a călătorit și în Țara Sfântă. În 1347 a refuzat tronul patriarhal de Constantinopol, p. 126.

Sfântul Isidoros Buhiras s-a născut într-o familie preoțească cu 10 copii, p. 126. A fost hirotonit Ierodiacon de către Sfântul Grigorios Palamas și l-a ajutat împotriva criticilor lui Varlaam, p. 127.

Sfântul Ghermanos Marulis a avut la Botez numele de Gheorghios, p. 127. A trăit 66 de ani în Atos și a adormit la vârsta de 84 de ani, p. 128.

Tatăl Sfântului Grigorios Palamas, Constantinos, a fost senator de Constantinopol, p 128. Sfântul Grigorios Palamas a fost hirotonit Ieromonah la vârsta de 30 de ani, p. 128. Pe la anul 1335 a fost Starețul Mănăstirii Esfigmenu [Εσφιγμένου][4], p. 128. Deși a fost ales Mitropolit în 1347, datorită opoziției zeloților, el și-a început Episcopatul său abia în 1350, p. 129. În martie 1354, Sfântul Grigorios Palamas este luat rob de către otomani în Anatolia și a fost răscumpărat peste un an de zile. În 1355 se întoarce la Tessalonic și își reocupă, până la adormirea sa, scaunul său episcopal, p. 129.

Dacă la martirizarea Sfântului Nicodimos cel Tânăr, Sfântul Filoteos avea mai puțin de 10 ani, pe Sfinții Savvas și Ghermanos i-a avut Părinți duhovnicești, iar pe Sfântul Isidoros și pe Sfântul Grigorios Palamas i-a avut prieteni și împreună luptători teologici, p. 129. Și prima parte a tezei se încheie în p. 131. În a doua parte, autorul analizează cele 5 Vieți ale Sfinților contemporani Sfântului Filoteos Cocchinos.


[1] Cf. https://philpapers.org/rec/STEPLO-4.

[2] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Isidore_I_of_Constantinople.

[3] Idem: https://www.saint.gr/4087/saint.aspx.

[4] Cf. https://orthodoxwiki.org/Esphigmenou_Monastery_(Athos).

Pastorala sinodală [21 noiembrie 2021]

Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicului cler
și preaiubiților credincioși
din Patriarhia Română,

har, bucurie și pace
de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,
iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,

Anul 2021 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ,,Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și ,,Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, în Patriarhia Română. Cele două teme amintite, omagială și comemorativă, evidențiază două coordonate esențiale, prioritare în activitatea pastoral-­misionară a Bisericii noastre.

Astfel, Biserica Ortodoxă Română nu este indiferentă față de amploarea fără precedent pe care fenomenul migrației românilor către alte țări a cunoscut-o în ultimii ani. Ca răspuns la acest fenomen, Biserica noastră, prin ierarhii, preoții și diaconii ei, desfășoară, în prezent, o activitate pastorală susținută în afara granițelor României. Ea îi binecuvântează și îi ajută spiritual pe românii ortodocși de pretutindeni, pe care îi consideră fiii săi credincioși și parte integrantă a comuniunii ortodoxe românești.

Pe de altă parte, pomenirea în Biserică a celor adormiți în Domnul constituie un act de credință ortodoxă și de mărturisire a iubirii față de semeni. Comemorarea celor decedați și cultul eroilor contribuie la dezvoltarea culturii recunoștinței și a comuniunii între generații. Veșnica lor pomenire din neam în neam înseamnă eterna lor comemorare din generație în generație.

Dreptmăritori creștini,

În cărțile Vechiului Testament întâlnim mărturii despre faptul că Dumnezeu, Creatorul și Proniatorul întregii creații, manifestă o grijă specială față de cei aflați în afara țării și a poporului lor: „Pe străin să nu-l obijduiești, nici să nu-l strâmtorezi, căci voi știți cum e sufletul pribeagului, că și voi ați fost pribegi în țara Egiptului” (Ieșirea 23, 9), iar în alt loc se amintește: „Străinul, care s-a așezat la voi, să fie pentru voi ca și băștinașul vostru; să-l iubiți ca pe voi înșivă, că și voi ați fost străini în pământul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Leviticul 19, 34).

Dumnezeu Însuși a condus și a întărit poporul lui Israel în lunga sa călătorie către Țara făgăduinței, povățuindu-l „prin pustiul cel mare și groaznic, unde sunt șerpi veninoși, scorpioni și locuri arse de soare și fără de apă; scoțând izvor din stânca de cremene și hrănind poporul în pustie cu mană” (Deuteronomul 8, 15-16).

În Noul Testament, iubirea milostivă față de străini devine normă a vieții creștine încă din vremea Apostolilor: „Fiți, între voi, iubitori de străini, fără cârtire” (1 Petru 4, 9). În Evanghelia după Matei, în capitolul 25, se arată că iubirea față de aproapele este criteriul ultim al Judecății universale, mai precis criteriul esențial de binecuvântare și de moștenire a Împărăției Cerurilor, pentru că Însuși Domnul Iisus ­Hristos, Dreptul Judecător, spune: „străin am fost și M-ați primit” (Matei 25, 35).

În contextul transformărilor sociale, economice și politice care au avut loc în ultimul secol, numărul creștinilor români din afara României a crescut.

Față de această realitate, grija pastorală a Bisericii Ortodoxe Române față de românii din afara granițelor s-a concretizat prin înființarea de Eparhii, care au organizat numeroase Parohii și Mănăstiri, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sufletești ale credincioșilor români ortodocși din comunitățile românești istorice: Republica Moldova și Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, dar și din diaspora: Europa Centrală și de Nord, Europa Occidentală și Meridională, cele două Americi, Australia și Noua Zeelandă.

În situațiile în care particularitățile pastoral-misionare nu au permis înființarea de Episcopii, au fost organizate reprezentanțe și comunități ortodoxe românești, precum cele din Țara Sfântă, Muntele Athos, Orientul Mijlociu, Cipru, Turcia, Africa de Sud, Japonia ș.a.

În prezent, urmare eforturilor pastorale susținute, în afara frontierelor actuale ale României, Biserica Ortodoxă Română are patru Arhiepis­copii și nouă Episcopii. În aceste Eparhii ­funcționează 1.337 de Parohii și Filii, precum și 64 de Așezăminte monahale, deservite de 1.245 de clerici români.

Prin ierarhii și clericii ortodocși români din străinătate, Biserica Ortodoxă Română se străduiește să zidească, să cumpere sau să închirieze lăcașuri de cult acolo unde există comunități românești, oferind astfel posibilitatea fiecărui român creștin ortodox să participe la sfintele slujbe în limba română și să păstreze legătura cu Biserica Mamă.

În Bisericile ortodoxe românești din afara României, românii simt bucuria regăsirii și a trăirii credinței strămoșești, participă la viața liturgică, își alină dorul după cei dragi și după locurile natale, își reconfirmă identitatea lor profundă.

Prin cult, dar și prin evenimentele culturale și acțiunile social-filantropice organizate de către parohiile românești din afara granițelor, sunt promovate valorile spirituale perene ale Ortodoxiei și ale poporului român, sunt transmise tradițiile românești și este cultivată limba română. În acest fel se păstrează identitatea culturală, etnică și eclezială ortodoxă românească, fapt care asigură integrarea socială în țările gazdă fără asimilare culturală și fără deznaționalizare.

De aceea, în mod constant, Patriarhia Română ajută financiar, după posibilități, aceste comunități românești, realizând, totodată, și demersuri necesare pe lângă instituțiile de Stat competente, de susținere a românilor de pretutindeni.

Ca semn al permanentei griji pastorale față de românii stabiliți definitiv sau temporar în străinătate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie dedicată migranților români.

Prin urmare, atât Duminica Migranților Români, cât și Ziua Românilor de Pretutindeni, instituită prin Legea nr. 101/2015 și serbată în ultima duminică a lunii mai, sunt zile cu o profundă semnificație spirituală, de reafirmare a tradițiilor și a valorilor credinței și culturii poporului român.

Iubiți credincioși,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 și ca An comemorativ al celor adormiți în Domnul cu scopul de a evidenția și promova valoarea liturgică și culturală a cimitirelor. Din punct de vedere al identității noastre spirituale, cimitirul este locul în care se află mormintele celor adormiți în Domnul, așteptând „învierea morților și viața veacului ce va să fie”, după cum se spune în Crezul ortodox. Prin urmare, cimitirul este și simbol al comemorării și comuniunii între generații.

Pentru cinstirea memoriei celor adormiți în Domnul, Biserica Ortodoxă păstrează o rânduială amplă de slujbe și pomeniri (parastase) care cuprind rugăciuni și cereri pentru iertarea păcatelor, odihna și mântuirea sufletelor acestora.

În mod deosebit, pomenirea eroilor din toate timpurile și din toate locurile, ca și cultul morților în general, constituie manifestări de statornicie în credință, de continuitate și unitate în cuget și simțiri de-a lungul generațiilor. Cultul eroilor este semnul neuitării și prețuirii noastre pentru jertfa lor și speranța comuniunii lor veșnice cu Hristos Domnul, în nădejdea învierii și a vieții veșnice.

Cimitirele ortodoxe românești, unele înscrise în patrimoniul cultural național al României, altele cuprinzând în perimetrul lor valoroase monumente artistice funerare dedicate unor personalități naționale, evidențiază o dimensiune spirituală esențială: recunoștința arătată predecesorilor de-a lungul timpului, precum și capacitatea de comemorare și comuniune a unui popor credincios cu generațiile trecute.

Cimitirul are un sens profund liturgic și cultural în tradiția noastră creștină ortodoxă românească. Îngrijirea spațiului sacru în care se află înmormântate trupurile celor adormiți în Domnul constituie o îndatorire și o responsabilitate a creștinilor de a păstra aprinsă flacăra pomenirii din neam în neam sau din generație în generație a celor decedați.

Această cinstire a cimitirelor este o adevărată cultură a sufletului românesc care crede, simte și mărturisește că iubirea izvorâtă din credință este mai tare decât moartea. Mulțimea pomelnicelor și a parastaselor pentru cei decedați sau adormiți în Domnul și pentru eroii neamului constituie un puternic factor de cultivare a conștiinței identității, unității și continuității noastre naționale. Istoria Bisericii Ortodoxe Române dă mărturie peste veacuri despre grija pe care a avut-o pentru memoria înaintașilor.

La fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie sunt pomeniți ierarhii Bisericii, ctitorii, miluitorii și binefăcătorii sfintelor lăcașuri, eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român, precum și pomenirea tuturor celor adormiți în Domnul Hristos, Biruitorul morții.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Cu ajutorul Milostivului Dumnezeu, ne aflăm la începutul Postului Nașterii Domnului, numit și Postul Crăciunului. Această perioadă este, în primul rând, o pregătire, o sfințire a sufletului și a trupului nostru, prin Spovedanie și Împărtășanie, dar și prin fapte de milostenie. Faptele milosteniei creștine, privite ca roade ale „credinței lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), întăresc comuniunea frățească.

În acest an, am fost chemați să cultivăm mai mult comuniunea fraternă cu românii din jurul granițelor României și din diaspora română. În mod deosebit, mulțumim slujitorilor Sfintelor Altare ortodoxe românești din afara României pentru activitatea și fidelitatea lor față de poporul român, pentru activitatea de păstrare și promovare a credinței creștine ortodoxe, a valorilor spirituale și culturale românești.

Totodată, îi îndemnăm pe românii care trăiesc în diferite zone ale lumii să cinstească memoria și mormintele celor trecuți la viața veșnică, deoarece numai rugăciunea și recunoștința mențin o relație vie între suflete, o comuniune spirituală mai tare decât moartea fizică a trupului.

Traversăm un timp extrem de dificil privind sănătatea și valoarea vieții, când numeroși oameni sunt încercați de noua epidemie, care s-a extins la nivel global. În această perioadă este mare nevoie de rugăciune și de ajutorare frățească, de apropiere de Dumnezeu și de solidaritate practică între oameni.

Prin urmare, și în acest an, ne adresăm preoților și credincioșilor mireni ai Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a se organiza, la Parohii, Mănăstiri, Protopopiate și la Centrele Eparhiale, colecte de alimente, haine și medicamente. Acestea vor fi distribuite cu prioritate în cadrul comunității, celor aflați în suferință și în lipsuri, familiilor defavorizate, cu mulți copii, bătrânilor și persoanelor singure, fără copii sau rude, cu precădere celor care locuiesc în mediul rural.

Având încredințarea că veți arăta și în acest an dărnicie creștină și veți răspunde cu dragoste chemării noastre părintești în această lucrare sfântă de binefacere și ajutorare, vă mulțumim pentru generozitatea arătată în anii precedenți și vă reamintim cuvintele Domnului Iisus Hristos: ,,Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți românii, din țară și din străinătate, dăruindu-le sănătate și mântuire, ocrotindu-i de tot răul și întărindu-i în tot lucrul bun, spre bucuria Bisericii noastre și a poporului român de pretutindeni, iar pe cei adormiți în Domnul să-i așeze în ceata drepților și să le dăruiască odihnă în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

Cu multă prețuire, vă îmbrățișăm părintește și vă împărtășim binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).

Daniel,

Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

† Teofan,

Arhiepiscopul Iașilor
și Mitropolitul Moldovei
și Bucovinei

† Laurențiu,

Arhiepiscopul Sibiului,

Locțiitor de Episcop al Devei și Hunedoarei și Mitropolitul Ardealului

† Andrei,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului
și Clujului și Mitropolitul Clujului,
Maramureșului și Sălajului

† Irineu,

Arhiepiscopul Craiovei
și Mitropolitul Olteniei

† Ioan,

Arhiepiscopul Timișoarei
și Mitropolitul Banatului

† Petru,

Arhiepiscopul Chișinăului,

Mitropolitul Basarabiei
și Exarh al Plaiurilor

† Iosif,

Arhiepiscopul Ortodox Român
al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale
și Meridionale

† Serafim,

Arhiepiscopul Ortodox Român
al Germaniei, Austriei și Luxemburgului
și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

† Nicolae,

Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul
Ortodox Român al celor două Americi

† Nifon,

Mitropolit onorific, Arhiepiscopul
Târgoviștei și Exarh Patriarhal

† Teodosie,

Arhiepiscopul Tomisului

† Calinic,

Arhiepiscopul Sucevei
și Rădăuților

† Irineu,

Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului

† Ioachim,

Arhiepiscopul Romanului
și Bacăului

† Calinic,

Arhiepiscopul Argeșului
și Muscelului

† Ciprian,

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

† Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei,

Arhiepiscopul Aradului

† Ignatie,

Episcopul Hușilor

† Lucian,

Episcopul Caransebeșului

† Sofronie,

Episcopul Ortodox Român
al Oradiei

† Iustin,

Episcopul Ortodox Român
al Maramureșului și Sătmarului

† Nicodim,

Episcopul Severinului
și Strehaiei

† Antonie,

Episcopul de Bălți

† Veniamin,

Episcopul Basarabiei de Sud

† Vincențiu,

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

† Andrei,

Episcopul Covasnei și Harghitei

† Galaction,

Episcopul Alexandriei și Teleormanului

† Ambrozie,

Episcopul Giurgiului

† Sebastian,

Episcopul Slatinei și Romanaților

† Visarion,

Episcopul Tulcii

† Petroniu,

Episcopul Sălajului

† Daniil,

Episcopul Daciei Felix

† Siluan,

Episcopul Ortodox Român
al Ungariei

† Siluan,

Episcopul Ortodox Român
al Italiei

† Timotei,

Episcopul Ortodox Român
al Spaniei și Portugaliei

† Macarie,

Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord

† Mihail,

Episcopul Ortodox Român
al Australiei și Noii Zeelande

† Ioan Casian,

Episcopul Ortodox Român
al Canadei

† Varlaam Ploieșteanul,

Episcop-vicar patriarhal

† Ieronim Sinaitul,

Episcop-vicar patriarhal

† Timotei Prahoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Bucureștilor

† Nichifor Botoșăneanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

† Ilarion Făgărășanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Benedict Bistrițeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

† Paisie Lugojeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Timișoarei

† Marc Nemțeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

† Sofian Brașoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române a Germaniei,
Austriei și Luxemburgului

† Damaschin Dorneanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei
și Rădăuților

† Emilian Crișanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului

† Timotei Sătmăreanul,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe
Române a Maramureșului și Sătmarului

† Nestor Hunedoreanul,

Arhiereu-vicar al Episcopiei
Devei și Hunedoarei

† Atanasie de Bogdania,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe
Române a Italiei

† Teofil de Iberia,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

Pastorala poate fi descărcată în format PDF aici.

Predică la Intrarea în Templu a Născătoarei de Dumnezeu [21 noiembrie 2021]

Iubiții mei[1],

dacă duminica trecută, la începutul postului, Domnul ne-a spus că El e Samaritisul [Σαμαρείτης] [Lc. 10, 33, BYZ] cel mult milostiv, adică Străinul cel prea mult milostiv, Cel pe care noi nu Îl cunoaștem, dar trebuie să Îl cunoaștem neapărat, pentru a ne mântui, în praznicul de astăzi o avem în față pe Maica Lui, pe Născătoarea de Dumnezeu, care intră la vârsta de 3 ani în Templu[2] pentru ca să se dăruie cu totul lui Dumnezeu. Pentru că nu Îl poți cunoaște pe El cu adevărat, dacă nu te dărui cu totul Lui. Și după cum El ne este necunoscut nouă, tot la fel ne este necunoscută și Maica Lui, dacă nu ne apropiem de El și de Maica Lui cu toată evlavia noastră. Pentru că Domnul ne cere să Îl cunoaștem pe El, cât și pe Maica Lui, prin rugăciune și curăție, prin evlavie și sfințenie.

Toată Scriptura Vechiului Testament vorbește despre Domnul, despre El dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, și despre întruparea, viața, slujirea și mântuirea pe care ne-a adus-o El. Vechiul Testament ne vorbește tainic, dar explicit despre Domnul, pentru că ne învață să Îl vedem cu ochii credinței. Și când încep Evangheliile, ele ne vorbesc despre Iisus Hristos, despre Fiul Tatălui, ca despre Cel ce S-a întrupat din Preacurata Fecioară Maria și S-a făcut om. S-a făcut Dumnezeu și om pentru noi și pentru mântuirea noastră, pentru că Și-a asumat pentru veșnicie umanitatea noastră din uterul Maicii Sale. Pentru că noi avem un singur Hristos și El are o singură Mamă, pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Pururea Fecioară Maria. Și ea s-a pregătit în toată copilăria ei pentru a fi Slujitoarea lui Dumnezeu, ajungând la o înălțime inimaginabilă a sfințeniei. Tocmai de aceea și Dumnezeul nostru treimic a binevoit numai întru ea, fapt pentru care Domnul S-a întrupat din pântecele ei. Și a binevoit întru ea [Ps. 44, 12, LXX][3], pentru că toată frumusețea ei era înăuntrul ei [Ps. 44, 14, LXX][4], adică sfințenia ei cea copleșitoare.

Însă, în comparație cu cel străin de neamul nostru, care este altfel decât noi după limbă și obiceiuri, dar nu e în mod neapărat și un om valoric, Străinul care Se întrupează din Fecioară e Însuși Făcătorul nostru, Cel care ne-a făcut după chipul și după asemănarea [κατ᾽ εἰκόνα καὶ καθ᾽ ὁμοίωσιν] [Fac. 1, 26, LXX] Sa. Adică El, Cel care pare Străin, Care pare de departe, din cer, e Cel mai bun și intim Prieten al nostru, e Cel mai apropiat de noi, pentru că El ne-a făcut pe noi pentru comuniunea cu Sine. Noi nu Îl știam pe El, pe Cel care ne-a făcut, pentru că noi nu am existat mai înainte ca să fim creați de El. Dar El, Cel care ne-a făcut pe noi, ne-a cunoscut pe noi din veșnicie, mai înainte ca să ne creeze, și El știe toate ale noastre, mai înainte ca noi să trăim și să murim. Pentru că existența noastră I-o datorăm cu totul Lui. De aceea, când El vine la noi și Se face om, nu vine ca la niște străini și nu este un Străin pentru noi. Căci El vine la ai Săi [In. 1, 11, BYZ], la lucrurile mâinilor Sale, la creația Sa. Și dacă noi Îl primim cu toată inima, atunci înțelegem că El ne iubește Cel mai mult dintre toți, pentru că El ne-a iubit mai înainte ca noi să existăm [I In. 4, 19, BYZ][5]. Și dacă existența noastră se datorează iubirii Lui celei veșnice, atunci existența noastră e din iubire enormă, din iubire dumnezeiască și nu e o întâmplare. Și dacă existența noastră pe pământ nu e o întâmplare, atunci nici viețuirea noastră aici nu trebuie trăită la întâmplare. Pentru că noi trebuie să trăim dumnezeiește, căci suntem chemați la a fi proprii relației cu Dumnezeu, cu Făcătorul nostru Cel veșnic.

Însă, așa cum subliniam și în predica de anul trecut, citându-l pe Sfântul Nicolaos Cabasilas, Dumnezeu nu a ajutat-o în mod special pe Fecioara Maria ca să-și sfințească viața sa[6]. Dar ea, prin râvna ei desăvârșită pentru sfințenie, a biruit tot păcatul în mod desăvârșit în ființa ei, fiind fără de păcat în toată viața sa, deși a primit același har cu toți oamenii care vor să se mântuie. De unde înțelegem, că nu Dumnezeu nu ne dă har, ci noi nu adăugăm râvna vieții curate, desăvârșite, la harul Lui, pentru ca să ne mântuim. Pentru că El „voiește [ca] toți oamenii să fie mântuiți [πάντας ἀνθρώπους θέλει σωθῆναι ]” [I Tim. 2, 4, BYZ], dar trebuie să voim și noi același lucru cu El. Și dorim să ne mântuim, când conlucrăm întru toate cu Dumnezeu, împlinind voia Lui cea sfântă și mântuitoare pentru noi.

Preacurata Stăpână a fost dusă și închinată lui Dumnezeu la Templu la vârsta de 3 ani, pentru că fusese primită de Sfinții ei Părinți prin rugăciune, post, lacrimi și prin această făgăduință. Ducerea ei la Templu a fost împlinirea făgăduinței lor față de Dumnezeu. Dar ea nu a fost dusă cu forța la Templu, pentru că ea însăși dorea mai mult decât ei să Îi slujească lui Dumnezeu. Căci atunci când a fost dusă la Templu, Preotul Domnului „a pus-o pe ea pe a treia treaptă a jertfelnicului și Domnul Dumnezeu a turnat har asupra ei [καὶ ἔβαλλε Κύριος ὁ Θεὸς χάριν ἐπ’ αὐτήν]. Și a jucat [cu] picioarele ei și a iubit-o pe ea toată casa lui Israil”[7]. Pentru că ceea ce au dorit părinții ei a dorit și ea, dar, mai întâi de toate, Dumnezeu Însuși a dorit-o pe ea, pe cea care a dăruit-o părinților ei prin asceză și prin făgăduință sfântă.

„Iar Maria era în templul Domnului îngrijită ca o porumbiță [ὡσεὶ περιστερὰ] și primind mâncare din mâna Îngerului [ἐκ χειρὸς Ἀγγέλου]”[8]. A Sfântului Arhanghel Gavriil[9]. Pentru că a trăit acolo în cea mai mare curăție și sfințenie până la vârsta de 12 ani[10].

– Cine a primit-o în Templu?

– „Zaharias [Ζαχαρίας], marele Arhiereu [ὁ μέγας Ἀρχιερεύς]”[11], ne spune prima cântare liturgică a praznicului! Iar dintr-o alta aflăm că Arhiereul Zaharias e Sfântul Arhiereu Zaharias, cel bătrân cu vârsta, tatăl Sfântului Ioannis Botezătorul[12]. Și a fost adusă de către Părinții ei, de către Sfinții Ioachim [Ἰωακεὶμ] și Anna [Ἄννα][13]  la Templu, însoțiți fiind de fecioare evlavioase și care aveau în mâinile lor făclii aprinse[14]. Iar aceste fecioare apar în Sfânta Icoană a praznicului, alături de Preacurata Stăpână, și dimpreună cu Sfinții Zaharias, Ioachim și Anna[15]. Iar în aceeași Icoană indicată, o vedem pe Preacurata stăpână în înălțimea Templului, cum e hrănită și povățuită de Arhanghelul Domnului. Pentru că viață îngerească a trăit acolo, înaintea Domnului, cea care s-a făcut mai sfântă decât toată creația lui Dumnezeu.

De aceea, Preacurata Stăpână e numită în Slujba zilei templul [τὸν ναὸν] în care El sălășluiește și tronul [τὸν θρόνον] lui Dumnezeu[16], pe care El Se odihnește. Și când Îl odihnești pe Dumnezeu înseamnă că ești cu totul sfântă pentru El. Pentru că ea I s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu.

– Și unde a locuit în Templu Născătoarea de Dumnezeu?

„Întru Sfânta Sfintelor [Τῶν Ἁγίων εἰς Ἅγια]”, fiind Sfântă și fără de prihană [ἡ Ἁγία καὶ ἄμωμος], prin Sfântul Duh aducându-se [ἐν Ἁγίῳ Πνεύματι εἰσοικίζεται] acolo[17] și de Arhanghelul Domnului fiind hrănită. Și a locuit în Sfânta Sfintelor din Templu, pentru că acea parte a lui o închipuia tocmai pe ea, pe cea care a avut în pântecele ei pe Cel mai presus de toate.

În cântarea de dinaintea vohodului de la Lumină lină…, se subliniază din nou că Stăpâna noastră a fost hrănită în Sfânta Sfintelor, dar că a fost hrănită de Gavriil [Γαβριὴλ], de Arhanghelul Domnului. Căci Dumnezeu l-a trimis pe Sfântul Arhanghel Gavriil ca să o hrănească pe cea cu totul fără de prihană [τὴν πανάμωμον][18]. Și când se spune că Născătoarea de Dumnezeu a fost cu totul fără de prihană, se spune că a fost fără de păcat în viața ei, pentru că a nu a săvârșit niciun păcat în toată viața ei.

De aceea, „astăzi Sfintele Sfinților se bucură [σήμερον τὰ τῶν Ἁγίων Ἅγια ἀγάλλονται] și corul Îngerilor în mod tainic prăznuiește [καὶ ὁ χορὸς τῶν Ἀγγέλων μυστικῶς πανηγυρίζει]”[19]. Pentru că noi o prăznuim, împreună cu toți Sfinții și cu toți Îngerii lui Dumnezeu, pe Maica lui Dumnezeu și pe Stăpâna lumii, pe cea mai sfântă decât întreaga făptură. Și cine se bucură împreună cu membrii Împărăției lui Dumnezeu, acela se bucură dumnezeiește. Pentru că se bucură în aceeași slavă a lui Dumnezeu în care ei locuiesc în Împărăția Lui. Căci noi toți suntem chemați să trăim de pe acum în slava Lui, cu toată sfințenia, pentru ca să ne învrednicim de împreuna viețuire cu Sfinții și cu Îngerii Lui întru Împărăția Sa.

Dar pentru ca să trăiești în sfințenie, trebuie să fii mereu omul care dăruie, care se dăruie tuturor. Și pe cele pe care le dărui, pe acelea le ai pentru veșnicie, pe când pe cele pe care le păstrezi egoist, pe acelea le pierzi definitiv. După cum ne-a spus Domnul în finalul parabolei de azi: „Așa [este cu] cel care își strânge lui comoară și nu se îmbogățește întru Dumnezeu [καὶ μὴ εἰς Θεὸν πλουτῶν]” [Lc. 12, 21, BYZ]. Pentru că îmbogățirea întru Dumnezeu înseamnă îmbogățirea ta prin milostenie. Cu cât dărui tuturor, cu atât primești mai mult har și mai multă curățire de păcate și mai multă libertate duhovnicească și mai multă iubire pentru Dumnezeu și pentru semenii tăi. Dăruirea te învață taina îmbogățirii întru Dumnezeu. Milostenia te învață sfințenia, iubirea, curăția lui Dumnezeu. Pentru că, pe cât dărui, pe atât te eliberezi interior de patimi, pe atât te dezlipești de lucruri cu inima ta și te simți tot mai ușor, tot mai liber înaintea tuturor.

Ținerea la averi înseamnă urâre de sine. Pentru că ești nemilostiv și nu dorești să te mântui. Dar dăruirea lor, a bunurilor tale, înseamnă eliberare de egoism, înseamnă libertate duhovnicească, înseamnă să te bucuri din toată inima. Pentru că numai atunci când dărui te bucuri cu adevărat. Când dărui și îi bucuri pe oameni.

Oricât de mult sau de puțin am avea, dacă nu dăruim, nu cunoaștem marea de har care coboară în inima celui care e milostiv. Trebuie să faci asta și vei înțelege! Dacă nu vei înțelege, înseamnă că nu ai dat din toată inima ta. Căci cel care dăruie cu toată inima, acela se bucură cu toată inima de slava lui Dumnezeu.

Să dăruim cu inimă bună tuturor! Să iertăm toate oamenilor! Pentru că așa ne iartă și nouă Dumnezeu. Căci El ne umple pe noi de iertarea Sa după marea Sa milă și nu după netrebnicia noastră. El ne iartă ca un Dumnezeu, pe când noi iertăm ca niște oameni. Și iertarea Lui înseamnă viața noastră cea veșnică, bucuria și pacea noastră. Amin!


[1] Începută la 17. 43, în zi de miercuri, pe 17 noiembrie 2021. Cer înnorat, 8 grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Protoevanghelia lui Iacovos, 7. 2, în The Apocryphal Gospels. Texts and Translations, edited by Bart D. Ehrman and Zlatko Pleše, Pub. Oxford University Press, 2011, p. 48.

[3] „Că a dorit împăratul frumusețea ta [ὅτι ἐπεθύμησεν ὁ βασιλεὺς τοῦ κάλλους σου], că el este domnul tău [ὅτι αὐτός ἐστιν ὁ κύριός σου]”. Împăratul fiind Dumnezeu.

[4] „Toată slava ei [πᾶσα ἡ δόξα αὐτῆς], a fiicei împăratului [θυγατρὸς βασιλέως], [este] înăuntru [ἔσωθεν]”.

[5] „Căci El [mai] întâi ne-a iubit pe noi [ὅτι Αὐτὸς πρῶτος ἠγάπησεν ἡμᾶς]”.

[6] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Praedicationes (vol. 17), Teologie pentru azi, București, 2021, p. 172-173.

[7] Protoevanghelia lui Iacovos, 7. 3, în The Apocryphal Gospels. Texts and Translations, ed. cit., p. 48.

[8] Protoevanghelia lui Iacovos, 8. 1, în The Apocryphal Gospels. Texts and Translations, ed. cit., p. 48.

[9] Cf. Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1927, p. 334.

[10] Protoevanghelia lui Iacovos, 8. 2, în The Apocryphal Gospels. Texts and Translations, ed. cit., p. 48.

[11] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Nov/Nov21.html.

[12] Cf. Ibidem. Fragmentul la care mă refer: „καὶ χαίρει Ζαχαρίας ὁ πρέσβυς, ὁ γενέτης τοῦ Προδρόμου”.

[13] Ibidem. Căci „ἐκ τοῦ Κυρίου λαβόντες, ἐπαγγελίας καρπόν, Ἰωακεὶμ καὶ Ἄννα, τοῦ Θεοῦ τὴν Μητέρα, εὐπρόσδεκτον θυσίαν, ἐν τῷ Ναῷ, προσενήνοχαν σήμερον”.

[14] Ibidem: „καὶ ταύτης αἱ παρθένοι ταῖς ἀρεταῖς, ἐγκοσμούμεναι ἔμπροσθεν, λαμπαδουχοῦσαι προσέφερον τῷ Θεῷ”.

[15] A se vedea Sfânta Icoană a praznicului de aici: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx.

[16] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Nov/Nov21.html. [17] Ibidem.

[18] Ibidem. Textul la care mă refer e acesta: „Μετὰ τὸ τεχθῆναί σε, Θεόνυμφε Δέσποινα, παρεγένου ἐν Ναῷ Κυρίου, τοῦ ἀνατραφῆναι εἰς τὰ Ἅγια τῶν Ἁγίων, ὡς ἡγιασμένη. Τότε καὶ Γαβριὴλ ἀπεστάλη πρὸς σὲ τὴν πανάμωμον, τροφὴν κομίζων σοι”. [19] Ibidem.