Psalmul al 36-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 69-98]

Dumnezeu iubește judecată să facă,
Sfinții Săi nu Și-i lasă, cuvântul să-i treacă,
ci-i păzește cu strajă ca să le dea viață,
[iar] nedrepții cu tot neamul după vină află.
În veci moștenesc Drepții hotare,
părți ce le-a dat Domnul cu hrisov în țară.
Cel Drept cugetă gând de-nțelepciune,
gura lui și limba fac judecăți bune.
Având de la Domnul în inimă lege,
pe calea cea dreaptă nesmintit va merge.
Păcătosul caută a Dreptului moarte,
dar Domnul nu-l lasă și din greu îl scoate.
Rabdă-L pe Domnul, căile-I păzește,
că[ci] te va-nălța-n lume și te va crește!
Și nu crede că cei răi sunt întregi cu firea,
căci în puțină vreme le vei vedea pieirea!
Am văzut pe cel spurcat suindu-se [ca un] bour
s-ajungă ca cedrii de tămâie la nour.
Și-am trecut pe-aici, caut, nu văd nimic
rămas de la el, un semn cât de mic.
Ține dreptatea, blândețea păzește,
că[ci] omului bun rămășița-i crește.
Iar celor spurcați pieirea le vine,
nici urmă de ei nu mai rămâne.
Deci mântuirea este de la Domnul
a Drepților și smeriților și a tot omul.
Că-i va scăpa Domnul la vreme de scârbă,
cu folos îi va scoate din ceata cea strâmbă.
La Sine îi va pune în partea cea dreaptă,
să stea în odihnă, dându-le-n veci plată.

Psalmul al 36-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 31-68]

Au scos păcătoșii sabie din teacă,
arcurile-s gata, războiul să-l facă,
să-i ucidă pe sărmani, săracii să-i junghie,
au [în] gând să nu lase [din cei] Drepți nici unghie.
Sabia aceea într-înșii se va-nfige,
coarda se va rupe, arcul li se va frânge.
De puțin[ul său] Dreptul mai mult folos are
decât bogăția strâmbilor cea mare.
Că[ci] răii și strâmbii mâinile-și vor frânge,
iar pe cei Drepți Domnul îi va strânge[1].
Celor întregi[2] Domnul umbletele le știe
și le-a dat pe veci hrisov pe moșie.
La vreme cumplită nu vor fi de rușine,
în zile flămânde le va prisosi pâine.
Înșiși păcătoșii își cunosc pieirea,
deși se înalță pe lume cu firea.
Cei ce nasc pizmă cu Domnul și ceartă
au parte de puțină fericire-n soartă.
Îndată ce vor crește și vor dobândi slavă,
vor pieri ca fumul, fără de zăbavă.
Ia-mprumut vicleanul și nu mai plătește,
[dar] Dreptul se-ndură, dă și miluiește.
Cei ce către Domnul sunt cu mulțumire
vor moșteni lumea-n vreme făr’ de-oprire.
Cei care Îi vor zice sudălmi de ocară,
pe-aceia-i va pierde cu totul din țară.
De va umbla omul pe calea cea dreaptă,
cum iubește Domnul, [El] îi va da plată.
Și când se va-ntâmpla să fie-n cădere,
îl va ține-n brațe, să n-aibă scădere.
De când am fost tânăr tot am ținut minte
pân’ la bătrânețe aceste cuvinte.
N-am văzut pe cel Drept părăsit, să piară,
nici a lui sămânță în foame să ceară.
În toate zilele Dreptul dă și miluiește
celor [ce-s] lipsiți, și sămânța-i crește.
Fugi de răutate, fă ce este bine,
și-ai să petreci în lume cu zilele pline!


[1] La El, în Împărăția Sa.

[2] Celor cu sufletul întreg,  sănătos, curat.

Ieremias, cap. 2, 28-37, cf. LXX

28. Dar unde îți sunt dumnezeii tăi, pe care ți i-ai făcut ție? Oare se vor ridica și te vor mântui pe tine în vremea răutății tale? Că după numărul cetăților tale erau dumnezeii tăi, Iuda, și după numărul căilor Ierusalimului jertfeau lui Baal.

29. Pentru ce grăiți către Mine? Voi toți v-ați făcut nelegiuiți și voi toți ați făcut fărădelege întru Mine”, zice Domnul.

30. „În deșert i-am lovit pe copiii voștri, [căci] învățătură nu ați primit. Sabia [i-]a mâncat pe profeții voștri[1], ca leul pierind de tot, și nu v-a fost frică”.

31. Auziți cuvântul Domnului! [Căci] acestea zice Domnul: „[Oare] nu pustiu M-am făcut lui Israil sau pământ care a fost făcut sterp? Pentru ce a zis poporul Meu: «Nu vom fi stăpâniți și încă nu vom veni către Tine»?

32. Oare va uita mireasa podoaba ei și fecioara legătura sânului [τὴν στηθοδεσμίδα][2] ei? Dar poporul Meu M-a uitat pe Mine [în] zile cărora nu este număr [ἡμέρας ὧν οὐκ ἔστιν ἀριθμός].

33. De ce bine încă te vei [mai] îngriji în[tru] căile tale, [ca] să cauți iubire? [Însă] nu [faci] așa! Ci și tu ai făcut rău [ca] să spurci căile tale,

34. iar în[tru] mâinile tale au fost aflate sângiurile sufletelor celor nevinovate [αἵματα ψυχῶν ἀθῴων]. [Căci] nu în șanțuri i-am aflat pe ei, ci în tot stejarul.

35. Și ai zis: «Nevinovat sunt și a fost întoarsă mânia Sa de la mine». [Însă], iată, Eu mă judec cu tine, când tu zici: «Nu am păcătuit»!

36. De ce ai disprețuit foarte să faci a doua oară căile tale [τί κατεφρόνησας σφόδρα τοῦ δευτερῶσαι τὰς ὁδούς σου][3]? Și din Egiptos vei fi rușinat, precum ai fost rușinat din Assur [Ασσουρ].

37. Că și de aici vei ieși și mâinile tale [vor fi] peste capul tău. Că[ci] a lepădat Domnul nădejdea ta și nu vei fi bine sporit [nu vei bine spori] în[tru] ea.


[1] Pe profeții voștri mincinoși.

[2] Corelativul sutienului de astăzi. Pentru că fecioarele sunt atente întotdeauna la modul cum se îmbracă.

[3] De ce ai disprețuit cererea Mea, aceea că trebuie să îți refaci căile tale? Să te întorci, adică, la căile cele drepte.

Predică la nașterea Sfântului Ioannis Botezătorul [2020]

Iubiții mei[1],

despre persoana și slujirea Sfântului Ioannis Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, Însuși Domnul profețise acestea: „Iată [ἰδοὺ], Eu trimit pe Îngerul Meu [Ἐγὼ ἐξαποστέλλω τὸν Ἄγγελόν Μου] și va privi calea înaintea feței Mele [καὶ ἐπιβλέψεται ὁδὸν πρὸ προσώπου Μου]!” [Mal. 3, 1, LXX].

Însă Sfântul Ioannis nu a fost Înger, ci om! Dar, prin viața sa îngerească pe care a trăit-o pe pământ, el s-a asemănat celor fără de trup. Tocmai de aceea, el este iconizat ca având aripi îngerești, deși aripile lui au fost rugăciunea și postul, adică viața în ascultarea de Dumnezeu. Pentru că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este zborul nostru duhovnicesc către El.

Sfântul Ioannis a fost trimis de Dumnezeu ca Înaintemergător al Său, ca cel care trebuia să privească calea Evangheliei și să vorbească despre ea. Pentru că Înger [Ἄγγελος] înseamnă Trimis sau Vestitor[2]. Și Trimisul Său, Vestitorul voii Sale, Sfântul Ioannis Botezătorul, a privit calea înaintea feței lui Hristos și le-a spus tuturor: „Pocăiți-vă [Μετανοεῖτε]! Căci s-a apropiat Împărăția cerurilor [ἤγγικεν γὰρ ἡ Βασιλεία τῶν οὐρανῶν]” [Mt. 3, 2, BYZ].

Și cum să nu se apropie Împărăția lui Dumnezeu de noi, dacă a venit la noi Însuși Împăratul cerurilor? Căci dacă El vine la noi, vine cu toată Împărăția Lui cea veșnică. Așa cum profețise Domnul despre Sine tot acolo, la Sfântul Malahias: „Și fără de veste va veni întru templul Său Domnul [καὶ ἐξαίφνης ἥξει εἰς τὸν ναὸν Ἑαυτοῦ Κύριος], pe Care voi Îl căutați [Ὃν ὑμεῖς ζητεῖτε], și Îngerul făgăduinței [καὶ ὁ Ἄγγελος τῆς διαθήκης], pe Care voi Îl voiți [Ὃν ὑμεῖς θέλετε]! Iată [ἰδοὺ], [El] vine [ἔρχεται]!” [Mal. 3, 1, LXX].

Iar Domnul este Îngerul făgăduinței, Cel despre care Sfântul Isaias spusese: „Că[ci] Prunc s-a născut nouă [ὅτι Παιδίον ἐγεννήθη ἡμῖν] și Fiul [ni] s-a dat nouă [Υἱὸς καὶ ἐδόθη ἡμῖν], al Cărui început s-a făcut peste umărul Său. Și se cheamă numele Său: «Îngerul sfatului celui mare [μεγάλης βουλῆς Ἄγγελος]»” [Is. 9, 5, LXX].

Iar sfatul cel mare și veșnic e al Dumnezeului nostru treimic, pentru că cele trei persoane ale Dumnezeirii au o singură voință și o singură lucrare.

De aceea, El cere întregii Lui Biserici să aibă o singură inimă și o singură gură, adică o singură iubire mărturisitoare a voii Sale. Pentru că atunci când este unitate, când este înțelegere în Biserică, există și bucurie a prăznuirii. Și cine prăznuiește, acela se bucură curat înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, pentru că se bucură de voia lui Dumnezeu cu oamenii.

Trimisul Său, Sfântul Ioannis Botezătorul, Părintele nostru, a venit la noi și ne-a chemat la pocăință. Iar pocăința e coborâre în sine și vedere de sine prin luminarea lui Dumnezeu. Căci numai când Dumnezeu ne luminează cu slava Lui, noi putem să ne vedem pe noi înșine. Putem să ne vedem păcatele noastre și să conștientizăm stricăciunea pe care ele au produs-o în ființa noastră. Pentru că orice păcat ne urâțește interior.

Și dacă ne vedem urâciunea noastră interioară, urâciunea produsă de toate păcatele noastre, atunci suntem vii duhovnicește. Pentru că El e Cel ce curățește urâciunea noastră cu slava Lui. El e Cel ce împodobește sărăcia noastră interioară cu bogăția Sa cea veșnică, atunci când noi venim cu pocăință și ne spovedim toate păcatele noastre.

Căci „a fost [un] om trimis de la Dumnezeu [și] numele lui [era] Ioannis [Botezătorul]. Acesta a venit întru mărturie [εἰς μαρτυρίαν], ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el [în Hristos Dumnezeu și în Tatăl și în Duhul Sfânt, în Dumnezeul nostru treimic]. [Dar] nu era acela Lumina, ci [el a venit în lume] ca să mărturisească despre Lumină [ἵνα μαρτυρήσῃ περὶ τοῦ Φωτός].  [Căci Cuvântul] era Lumina cea adevărată [τὸ Φῶς τὸ ἀληθινόν], Care luminează [pe] tot omul venit întru lume [Ὃ φωτίζει πάντα ἄνθρωπον ἐρχόμενον εἰς τὸν κόσμον]” [In. 1, 6-9, BYZ].

Și cum vin oamenii pe lumea asta? Prin naștere naturală din părinți! Tot cel venit întru lume, tot cel născut pe lumea asta, tot cel care e om, poate fi luminat de Lumina cea adevărată, de Dumnezeu. Însă, în comparație cu vederea soarelui, pentru care trebuie să ai ochi și să privești și să vezi binefacerile luminii solare, pentru a vedea Lumina cea adevărată trebuie să îți deschizi inima, pentru ca să primești slava Luminii în sufletul tău. Trebuie să îți deschizi mintea și inima spre Lumina cea veșnică, cea adevărată, spre Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îți vorbește ție interior, prin slava Lui.

Și dacă nu îți deschizi ochii sufletului tău spre El și nu crezi în El și nu urmezi voii Sale celei dumnezeiești, rămâi pe mai departe orb duhovnicește. De aceea, adevărații orbi nu sunt cei care nu văd trupește, ci cei care nu văd duhovnicește.

Pentru că Sfântul Ioannis a venit să ne mărturisească despre Lumină, adică despre Dumnezeu, pentru ca să credem în El prin mărturia lui. „Prin el [δι᾽ αὐτοῦ]” [In. 1, 7, BYZ], prin intermediul propovăduirii sale. Tocmai de aceea nu îi putem disprețui pe Slujitorii lui Dumnezeu, pentru că ei ne aduc mărturie despre El, despre Dumnezeul mântuirii noastre.

Și ce face Biserica în iconografia ei cea dumnezeiască, care e o narațiune vizuală, picturalizată? Îl pictează pe Stăpânul Hristos, Cel care a venit la noi și S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră, dimpreună cu Maica Lui și cu Îngerii și Sfinții Lui. Și de ce îi dorește pictați lângă El? Pentru ca să vedem cu toții consecințele întrupării cuvintelor Sale. Pentru că Evanghelia, fără Viețile Sfinților și fără Sfintele Icoane, e o carte fără finalitate. Cerințele lui Dumnezeu cu noi sunt mari, voia lui Dumnezeu este exprimată magistral în Scriptură, dar trebuie să vezi și cum a fost împlinită exigența evanghelică. Trebuie să-i vezi și pe cei care au întrupat-o.

Și când citești Viețile Sfinților și apoi îi vezi iconizați pe Sfinții lui Dumnezeu, înțelegi că ei au întrupat Evanghelia. Că aici, în Scriptură și în Biserică, nu avem numai vorbe, vorbe, vorbe, ci aceste vorbe devin fapte, devin oameni noi, oameni ai Împărăției Sale.

Dacă disprețuiești vorbele Bisericii, care sunt vorbele lui Dumnezeu, rămâi în stricăciunea ta, în moartea ta interioară. Dar dacă le întrupezi, dacă le faci una cu tine, atunci trăiești din plin puterea dumnezeiască a cuvintelor Sale.

…Când cineva mă întreabă dacă am copii, iar eu le spun de ce nu am, văd în mulți conștiința că copiii lor sunt o mare realizare personală. Și așa este! Copiii sunt un mare dar de la Dumnezeu, pentru că trebuie să îi punem pe toți pe calea sfințeniei, pe calea voii lui Dumnezeu.

Însă, cei mai mulți dintre oameni se gândesc mai mult la faptul că îi au, că i-au născut și mai puțin la cum arată ei, la cine sunt și ce fac. Se laudă cu existența lor, a copiilor lor, dar nu pun mare preț pe realitatea lor interioară, pe ceea ce cred, ce simt, ce realizează copiii lor în viața lor.

Pe când Sfântul Sirah, în Scriptură, spune altceva: „Nu dori mulțime de copii fără de folos [μὴ ἐπιθύμει τέκνων πλῆθος ἀχρήστων], nici [nu] te bucura de fiii cei neevlavioși [μηδὲ εὐφραίνου ἐπὶ υἱοῖς ἀσεβέσιν]! Dacă or să se înmulțească, nu te bucura de ei, dacă nu este frica Domnului împreună cu ei [εἰ μή ἐστιν φόβος Κυρίου μετ᾽ αὐτῶν]! Să nu te încrezi [în] viața lor și nu te opri la mulțimea lor! Căci mai bun [este] unul decât mii și a muri fără copil decât a avea copii neevlavioși [κρείσσων γὰρ εἷς ἢ χίλιοι καὶ ἀποθανεῖν ἄτεκνον ἢ ἔχειν τέκνα ἀσεβῆ]. Căci de la unul înțelept [συνετοῦ] se va locui împreună cetatea, dar seminția celor fără de lege se va pustii” [Înț. lui Sirah, 16, 1-4, LXX].

Pentru că Dumnezeul Scripturii, Dumnezeul mântuirii noastre, ne cere să avem copii sfinți, dacă ni i-a dat ca daruri mari, frumoase în viața noastră. Dacă El ni i-a dat ca daruri, ca frumuseți în viața noastră, noi nu trebuie să i-I dăruim Lui cu aceeași inimă, cu aceeași bucurie?

Sfântul Lucas vorbește mai întâi despre nașterea Sfântului Ioannis, despre Înaintemergătorul și Înaintevestitorul Domnului, în Evanghelia sa, pentru ca să vorbească apoi despre Domnul său, despre Cel pe Care L-a precedat după nașterea Sa trupească. Sfântul Zaharias, tatăl său, primește vestea nașterii sale de la Arhanghelul Gavriil, care i se arată în templu, pe când el tămâia [Lc. 1, 9-13, BYZ].

Și, mai înainte ca să fie o persoană, a existat numele său! Căci „a fost ascultată rugăciunea ta, și femeia ta, Elisavet, îți va naște ție fiu și vei chema numele lui Ioannis [Ἰωάννης]” [Lc. 1, 13, BYZ]. Pentru că atunci când Dumnezeu te scapă de sterpiciunea ta, de sterilitatea ta, și îți dă copil, care era rugăciunea lor de toată viața, nu negociezi cu Dumnezeu numele și nici data când se naște copilul, ci le primești ca pe un mare dar de la El.

Corelativul ebraic al lui Ἰωάννης este יוֹחָנָן [Iohanan][3]. Și Iohanan este forma prescurtată a lui יְהוֹחָנָן [Iahohanan], care înseamnă „Dumnezeu este milostiv”[4].  Și când copilul tău, primit la bătrânețe în mod minunat, Îți amintește de Cel care ți l-a dat, cum să nu se bucure dumnezeiește Sfinții Zaharias și Elisavet de Ioannis, de copilul lor?

Sinaxarul zilei ne precizează faptul că Biserica lui Dumnezeu prăznuiește doar 3 zile de naștere: pe a Domnului, pe a Născătoarei de Dumnezeu și pe a Sfântului Ioannis Botezătorul[5]. Ca să ne spună, în subsidiar, că este singurul Sfânt a cărui naștere e pusă în prim-plan de Biserica lui Dumnezeu. Pentru că Sfinții sunt pomeniți, cel mai adesea, în ziua adormirii lor. Și de ce sunt pomeniți atunci? Pentru că atunci au intrat în mod deplin în Împărăția lui Dumnezeu! Moartea lor trupească înseamnă intrarea sufletelor lor în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că, după moartea lor trupească, sufletele lor nu mor și nici nu dorm, ci sunt vii și conștiente și împreună se veselesc cu Dumnezeu întru Împărăția Sa.

De ce a fost pusă tocmai nașterea Sfântului Ioannis în prim-plan? Ce vrea Dumnezeu să învățăm din realitatea ei? Că nașterea unui om este întotdeauna și în primul-rând lucrarea lui Dumnezeu. Căci atunci când El dorește ca să se nască cineva, acela se naște și dincolo de puterea firii umane. În mod minunat, adică prin darul Său.

Pentru că părinții conlucrează cu Dumnezeu la nașterea copilului lor. Copilul nu e biologie pură, ci e sinergie, e rodul conlucrării între Dumnezeu și părinții săi! Pentru că Dumnezeu creează și dăruie sufletul copilului și El îi ajută pe părinți să procreeze și îl ajută pe copil să crească în pântecele maicii sale. De aceea și Sfântul David mărturisește: „Că Tu ești Cel care m-ai scos din pântece [ὅτι Σὺ εἶ ὁ ἐκσπάσας με ἐκ γαστρός], [Tu ești] nădejdea mea de la sânii maicii mele. [Căci] spre Tine m-am aruncat din uter [ἐπὶ Σὲ ἐπερρίφην ἐκ μήτρας], din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu [ἐκ κοιλίας μητρός μου Θεός μου εἶ Σύ]” [Ps. 21, 10-11, LXX].

Pentru că El ne dorește în viață, El ne dăruie viața, El ne face să creștem și numai întru El ne putem împlini cu adevărat. Căci nu poți trăi bucuros și împlinit, dacă te lupți și negi toată ziua tocmai Izvorul vieții tale, pe Dumnezeu. Cum ai putea să fii sănătos, dacă toată ziua iei pastile ca să mori? Tot la fel, cum poți să fii sănătos duhovnicește și trupește, dacă tu ești în război continuu cu Viața ta, cu Dumnezeul care ți-a dat viață și te ține în viață?

Însă Sfântul Ioannis Botezătorul și-a trăit viața cu conștiința că timpul vieții sale, cât și persoana sa, trebuie dăruite lui Dumnezeu. Că „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră [ἑαυτοὺς καὶ ἀλλήλους καὶ πᾶσαν τὴν ζωὴν ἡμῶν]”[6] trebuie să le dăruim lui Dumnezeu.

A fost primit în dar de la Dumnezeu și s-a dăruit lui Dumnezeu cu totul. Tocmai de aceea viața sa a devenit paradigmatică pentru orice creștin. Căci oricine se nevoiește ca să Îl cunoască pe Dumnezeu și pentru ca să se curățească de patimi, acela îl are pe Sfântul Ioannis împreună-ajutător și călăuzitor pe calea mântuirii.

Am fost hirotonit Diacon într-o Biserică a Sfântului Ioannis Botezătorul[7], dar am slujit toată viața numai în Biserici închinate Născătoarei de Dumnezeu. Însă nu poți să îi slujești lui Dumnezeu fără Născătoarea de Dumnezeu și fără toți Sfinții și Îngerii Lui. Fără a cere ajutorul lor în nevoințele noastre de zi cu zi. Pentru că Sfinții și Îngerii Lui sunt mereu cu Dumnezeul mântuirii noastre, iar noi, dacă vrem Împărăția Lui, trebuie să învățăm să fim pentru veșnicie cu Dumnezeu, cu Cel care Se odihnește în Sfinții și în Îngerii Săi.

Drăgaica e un basm[8], pe când Sfântul Ioannis Botezătorul e moștenitorul Împărăției lui Dumnezeu! Dacă ne îmbrăcăm frumos și jucăm pe dealuri și pe străzi în ziua de astăzi, sperând ca viața să ne fie mai bună, dar n-avem de-a face cu viața Bisericii, ne pierdem timpul. Pentru că numai aici se nasc din nou oamenii lui Dumnezeu și cresc duhovnicește în mod armonios.

Vrăjitoarele au și ele nevoie de creduli cărora să le ia banii[9]! Oamenii evlavioși însă nu vor apela niciodată la oamenii întunericului, ci vor căuta numai în Biserică răspunsurile la toate nelămuririle lor. Pentru că teologia Bisericii are răspunsuri pentru toate marile noastre întrebări. Căci și în trecut, ca și acum, Sfinții lui Dumnezeu s-au nevoit să răspundă la ele.

Vă doresc numai bine și mult spor în postirea și în nevoința dumneavoastră! Amin!


[1] Începută la 5. 47, în zi de luni, pe 22 iunie 2020. Cer înnorat, 17 grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Friberg Greek Lexicon, 179, în BW 10.

[3] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Ἰωάννης.

[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Yohanan.

[5] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/3950/sxsaintinfo.aspx.

[6] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Oro/Sun_Liturgy.html.

[7] A se vedea fotografii din ziua hirotoniei mele: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=744463399088017&id=713750765492614.

[8] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Drăgaica.

[9] Idem: https://www.libertateapentrufemei.ro/articol/vrajile-de-sanziene-45768.

Psalmul al 36-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 1-30]

Nu râvni belșugul omului fără de lege,
căci [el] degrabă din lume se va șterge
și se va usca lesne, ca iarba verde:
sufletul și-l pune și averea-și va pierde.
Ci fii către Domnul cu inimă-ntreagă,
petrece făcând binele în casă largă!
Trăiește în lume cu viață curată
și Domnul te va paște cu mână-ndurată!
Silește-te cu Domnul să fii în viață,
că-ți va da, după voie, inimii dulceață!
Calea ta, cea ascunsă, Domnului arată,
spre El să ai nădejde, că[ci] pe tot omul iartă!
Drept te va face, dacă vei fi tot lumină,
judecata ta [o] va scoate-n miazăzi senină.
Domnului te roagă și te cucerește,
nu râvni calea ce vicleanulu-i sporește!
Păcatele toate cu dânsul vor merge,
cu omul ce face călcare de lege.
Astâmpără-ți mânia, urgia-ți oprește,
râvna [rea], vicleșugul, de te curățește!
Căci de vei face rele, vei seca din rădăcină,
[iar] de vei face bine, nădejdea ți-e plină!
Curând se va alege[1], în vreme puțină,
când vor pierii-ntr-o clipă cei plini de vină.
Blânzilor pământul moșie [le] rămâne,
petrecând în viață dreaptă spre bine.
Chiar dacă păcătoșii scrâșnesc cu dinții lor,
tot n-au putere celui Drept a face rău.
De-a lor nebunie și Domnul va râde,
văzând că le vine zi rea ce-i cuprinde.


[1] Va fi Judecata lui Dumnezeu, se va face separare între Drepți și păcătoși.

Ieremias, cap. 2, 12-27, cf. LXX

12. S-a uimit cerul în[tru] acesta și s-a cutremurat foarte în[tru] mai mult”, zice Domnul.

13. „Că[ci] două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, pe izvorul apei vieții [πηγὴν ὕδατος ζωῆς], M-au părăsit și și-au săpat lor înșiși gropi dărâmate, care nu vor putea a ține apa.

14. [Oare] nu rob este Israil sau născut în casă este? Pentru ce spre jefuire s-a făcut?

15. Peste el răcneau leii și și-au dat glasul lor, care au rânduit pământul său întru pustiu și cetățile sale le-au dărâmat pentru a nu fi locuite.

16. Și fiii lui Memfis [Μέμφις[1]] și ai lui Tafnas [Ταφνας] te-au cunoscut pe tine și te batjocoreau pe tine.

17. [Oare] nu ți-a[u] făcut ție acestea, [pentru ca] tu să Mă părăsești pe Mine?”, zice Domnul Dumnezeul tău.

18. „Și acum ce îți [este] ție și căii Egiptosului, [ca] să bei apa Ghionului [Γηων]? Și ce îți [este] ție și căii assiriilor, [ca] să bei apa râurilor?

19. Te va certa pe tine apostazia[2] ta [παιδεύσει σε ἡ ἀποστασία σου] și răutatea ta te va mustra pe tine [καὶ ἡ κακία σου ἐλέγξει σε]. Și cunoaște și vezi [καὶ γνῶθι καὶ ἰδὲ], că amar îți [este] ție [ca] tu să Mă părăsești pe Mine [ὅτι πικρόν σοι τὸ καταλιπεῖν σε Ἐμέ]!”, zice Domnul, Dumnezeul tău. „Și nu am binevoit în[tru] tine”, zice Domnul, Dumnezeul tău,

20. „că[ci] din veac ai zdrobit jugul tău[3] [și] ai rupt legăturile tale[4] și ai zis: «Nu [Îți] voi sluji [Ție], ci voi merge pe tot dealul cel înalt și dedesubtul a tot pomul cel umbros [și] acolo voi fi vărsat [mă voi vărsa] în[tru] curvia mea [ἐκεῖ διαχυθήσομαι ἐν τῇ πορνείᾳ μου]».

21. Iar Eu te-am sădit pe tine vie purtătoare de rod [ἄμπελον καρποφόρον], [fiind] toată adevărată [πᾶσαν ἀληθινήν]. Cum ai fost întoarsă întru amărăciune, via cea străină[5]?

22. [Iar] dacă ai să te speli cu sodă [ἐν νίτρῳ[6]] și ai să-ți înmulțești ție iarba [καὶ πληθύνῃς σεαυτῇ πόαν], [tot] ai fost spurcată [te-ai spurcat] în[tru] nedreptățile tale înaintea Mea”, zice Domnul.

23. „Cum vei zice: «Nu am fost spurcată [m-am spurcat] și după Baal [Βάαλ] nu am mers?». Vezi căile tale în bărbatul cel mult [ἰδὲ τὰς ὁδούς σου ἐν τῷ πολυανδρίῳ][7] și cunoaște ce ai făcut! Târziu s-a văitat glasul ei [pentru] căile sale [ὀψὲ φωνὴ αὐτῆς ὠλόλυξεν τὰς ὁδοὺς αὐτῆς].

24. S-a lărgit spre apele pustiului, în[tru] poftele sufletului ei a fost dată a se purta de [către] vânt [ἐπνευματοφορεῖτο]. [Așadar,] cine o va întoarce pe ea? Toți cei care o caută pe ea nu vor osteni, [căci] în[tru] smerenia ei o vor afla pe ea [ἐν τῇ ταπεινώσει αὐτῆς εὑρήσουσιν αὐτήν].

25. Întoarce piciorul tău din calea cea aspră și gâtlejul [τὸν φάρυγγά] tău de la sete! Dar ea a zis: «Mă voi îmbărbăta [ἀνδριοῦμαι]», că[ci] i-a iubit pe cei străini și după ei mergea.

26. Ca rușinea hoțului când are să fie prins, așa vor fi rușinați fiii lui Israil, ei și împărații lor și stăpânitorii lor și preoții lor și profeții lor[8].

27. Lemnului i-au zis că «Tatăl meu ești», iar pietrei: «Tu m-ai născut pe mine». Și [astfel] și-au întors spre Mine spinările și nu fețele lor. Dar în vremea celor rele ale lor vor zice: «Ridică-Te și ne mântuie pe noi!».


[1] Forma de N. Pentru că în text era G. sg. Μέμφεως.

[2] Răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu și părăsirea Lui.

[3] Ascultarea de Mine.

[4] Cu Mine.

[5] Cea unică, cea minunată pe fața pământului.

[6] Carbonat de sodiu.

[7] În mulții bărbați pe care îi ai.

[8] Aici se referă la preoții și profeții păgâni, idolatri.

Interviu cu mine însumi [2]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Interviu cu mine însumi

***

– Sunteți complexat, Părinte Dorin, de ceva anume?

– Nu! Nu sunt complexat pentru că mi-am trăit primii 20 de ani la țară, nu sunt complexat de modul cum arăt, nu sunt complexat pentru că sunt Preot și nu altceva, nu sunt complexat că trăiesc în România și că scriu în limba română, nu sunt complexat de nimic. Pentru mine e o mare binecuvântare că mi-am trăit la țară copilăria și o mare parte din adolescența și prima mea tinerețe. Că am trăit-o la Scrioaștea, alături de bunicii mei. Pentru că aici am învățat firescul vieții cotidiene, cum arată roșia naturală, cum arată laptele muls de la vacă, cum arată florile, gâzele, păsările, cum poți alerga toată ziua, cum te poți juca toată ziua, cum poți prinde pește în râu și te poți bălăci, cum arată pădurea primăvara sau iarna, cum arată câmpurile pline de grâne, dar și când sunt secerate, cum arată liniștea, iubirea, sinceritatea, prietenia, munca, dar și dramele, neliniștea, sărăcia, descurajarea, neputința, moartea oamenilor. Și viața mea a plecat spre Turnu Măgurele, apoi spre București, devenind acasa mea, dar migrând mereu spre Alexandria și Turnu Măgurele și, de trei ani și ceva, spre parohia de acum, spre Lunca.

Și nu mi-am dorit niciodată lucruri multe, pentru că eu m-am mulțumit întotdeauna cu ceea ce fac și cu ceea ce am. Pentru că cine sunt eu nu se formează la mine din lucruri exterioare, ci din viața mea interioară. Viața mea cu Dumnezeu, relațiile mele cu oamenii, slujirea mea continuă, întreaga mea operă scrisă, pictată, desenată, sculptată și manufacturată sunt eu însumi. Tocmai de aceea conștiința de sine pe care o am se bazează pe relații interioare și pe muncă zilnică.

Știu că mai multul vine cu muncă mai multă. Dacă îți cresc responsabilitățile, îți cresc și grijile. Din acest motiv nu invidiez pe nimeni și nici nu vreau locul cuiva, pentru că schimbarea de funcție înseamnă întotdeauna schimbări profunde în viața ta.

– Adică vă place viața pe care o aveți?

– Da, bineînțeles! Pentru că viața mea plină de slujire și de muncă fizică și intelectuală mă ține treaz, mă ține mereu conectat la realitate, mă ține mereu printre oameni. Iar pentru mine oamenii sunt mereu o inspirație, un impuls spre creație, o vedere de sine. Și pentru că nu am tragere de inimă spre a avea o mașină a mea, tocmai de aceea călătoresc cu mașinile publice. Și asta e o mare binecuvântare! Pentru că așa nu rupi legătura cu poporul tău, cu oamenii de tot felul și auzi și ți se întâmplă lucruri de tot felul.

Eu stau cu urechea trează și privesc în toate părțile. Răspund oamenilor instant și vorbesc cu ei la modul colocvial. Dacă aș fi mers toată ziua cu mașina mea, nu aș fi interacționat decât cu volanul, cu radioul și cu GPSul. Dar așa, în mulțime, poți interacționa cu oricine și poți lua pulsul țării. Merg mult pe jos, mă duc la cumpărături pe jos, vorbesc cu toate categoriile sociale, comunic online fără discriminare, cercetez anticariate, librării, Biserici, muzee, biblioteci, cimitire, parcuri, privesc, ascult, miros, învăț, îmi iau notițe. Viața e pentru mine marea sursă de inspirație, de creație. Viața oamenilor. Pentru că poți învăța deopotrivă și din bunele și din relele oamenilor de tot felul.

– Însă ce ați schimba în lumea în care trăim? Vă place așa cum este sau vreți o lume mai bună?

– Iubitul meu, în lumea în care trăim nu mă pot schimba decât pe mine însumi! Schimbare care e un proces zilnic. Și, da, îmi place așa cum este lumea, pentru că lumea este cum este pentru că așa a ales să fie, iar noi trăim în aceasta lume, în singura lume a noastră, dar, în același timp, aștept și o lume mai bună, pentru că Împărăția lui Dumnezeu e lumea cea mai bună pe care o aștept, dimpreună cu toată Biserica lui Dumnezeu. Utopiile se nasc când vrem să creăm o lume mai bună fără să îi întrebăm și pe ceilalți. Pentru că lumea nu e formată doar din ce vrem noi, unul, doi, zece, o mie, ci din ce vrea fiecare și din ce vrem toți la un loc. Dacă lumea e cum e, atunci e așa pentru că noi toți am ales ca ea să fie astfel.

Din acest motiv, eu nu mă lupt cu lumea, nu vreau ca lumea să îmi facă mie pe plac, ci eu mă lupt doar cu mine însumi, pentru ca să fiu tot mai pe placul lui Dumnezeu.

Da, în luările mele de poziție și în predicile mele eu vorbesc despre schimbare, adică despre pocăință, despre mântuire, despre sfințenie, despre lucruri foarte reale și transfiguratoare! Dar eu nu vreau schimbarea cu forța a cuiva, pentru că nu suport dictatorii și nici utopiile lor jalnice. Îndemn la schimbare, îndemn la transfigurarea personală, dar nu forțez pe nimeni la așa ceva. Pentru că sfințenia e calea totalei libertăți și a totalei iubiri față de Dumnezeu și de oameni.

Din acest motiv, nu îmi place prozelitismul de niciun fel, nici cel religios, nici cel politic, nici cel cultural, nici cel rasial, nici cel civilizațional, ci doar mărturisirea credinței și a vieții cu Dumnezeu. Pentru mine a trăi înseamnă a mărturisi. Adică a vorbi din interiorul relației mele cu Dumnezeu și cu oamenii. Că unii nu vor să mă asculte, că alții mă ironizează, că alții se enervează sfodra, adică foarte, din cauza a ceea ce mărturisesc eu, e treaba lor. Pentru mine contează ceea ce spun și ceea ce fac, pentru că ele sunt expresia a ceea ce eu cred. Și eu cred că viața fiecăruia e un dar de la Dumnezeu și că fiecare avem vocația, chemarea noastră. Că Dumnezeu ne cheamă pe toți la Sine și ne cere să facem ceva anume în această viață. Dacă facem ceea ce El dorește, El, Stăpânul vieții noastre, atunci ne împlinim interior. Dacă nu, ne caricaturizăm pe fiecare zi. Pentru că în loc să devenim oamenii pe care El și-I dorește, noi ajungem niște căzături.

– Cum v-ar putea înțelege cineva, Părinte Dorin? De unde ar trebui să înceapă cunoașterea dumneavoastră?

– De la cunoașterea de sine! Dacă cineva începe să se cunoască pe sine însuși, dacă își începe viața cu Dumnezeu în Biserica Lui și are o asceză continuă, își dă seama la un moment dat că are nevoie de oameni care merg pe aceeași cale. Și dacă va auzi despre mine de la niște prieteni ai mei sau va citi din opera mea ceva, asta îl va atrage spre mine, pentru că mă va găsi un prieten al lui. Pentru că eu am aceleași căutări ca și el. Dacă suntem pe calea ascezei și a cunoașterii duhovnicești, atunci suntem prieteni buni și avem nevoie unul de altul. Și pe cât vom comunica, pe atât ne vom da seama că avem nevoie unul de altul, dar și de continua noastră înaintare în relația cu Dumnezeu și cu oamenii.

Eu cred că la o mare prietenie nu renunță decât niște oameni foarte invidioși și mici, în același timp, la suflet. Invidiosul nu poate să te suporte, pentru că vrea să fie o variantă a ta, dar fără munca și durerea ta. Și când nu poți cuprinde, atunci te îngustezi la inimă.

– Pretindeți ceva de la cei care vor să fie prietenii dumneavoastră?

– Nu, în primă instanță! Însă exigențele mele cresc pe măsura dialogului cu el, a experienței lui, a poziției sociale și în Biserică pe care o are. Eu cer multe lucruri de la prietenii mei, dar nu pentru mine, ci pentru ei. Cer de la ei pe măsura potențelor lor. A potențelor pe care le văd în ei înșiși. Eu am prieteni și bărbați și femei, nu mă tem de relația cu cineva anume, pentru că ea nu desființează, ci îmbogățește continuu. Nu mă tem de apropierea umană și de alipirea sufletească a unora de alții, dacă căutările lor sunt personalizatoare. Dacă sunt benefice pentru ei. Ce e benefic pentru ei, e benefic și pentru mine.

Dar când îmi dau seama că relația miroase a oportunism ieftin, a nesimțire, a turnătorie, eu îmi las prietenii…pe calea lor. Îi am în mine, dar nu mai comunic cu ei. Pentru că nesinceritatea te scoate de la Cină, lăsându-te să te scufunzi în noaptea adâncă a păcatului, căci ai ajuns să ai o iubire care nu mai știe să îmbrățișeze. Tatonez mult terenul până mă desprind dintr-o falsă relație. Sau, dacă nu se poate altfel, o păstrez în aparență, dar închid ușa pe dinăuntru. Pentru că trebuie să mă protejez interior de falsele relații, de inexistentele iubiri, de speranțele iluzorii.