Zaharias, cap. 2, cf. LXX

1. Și am ridicat ochii mei și am văzut și iată 4 coarne!

2. Și am zis către Îngerul cel care grăiește în[tru] mine: «Ce este [sunt] acestea, Doamne?». Și a zis către mine: «Acestea [sunt] coarnele care au risipit pe Iudas și pe Israil».

3. Și Domnul mi-a arătat mie 4 dulgheri.

4. Și am zis: «Ce vin aceștia [ca] să facă?». Și a zis către mine: «Coarnele acestea [sunt] cele care l-au risipit pe Iudas și pe Israil l-au zdrobit și nimeni [dintre] ei [nu] a ridicat capul. Și au ieșit aceștia să le ascută pe ele întru mâinile lor. [Iar] cele 4 coarne [sunt] neamurile care ridică cornul peste pământul Domnului, [ca] să-l risipească pe el».

5. Și am ridicat ochii mei și am văzut și iată un bărbat și în mâna lui [era] funia cea de măsurat [σχοινίον γεωμετρικόν]!

6. Și am zis către el: «Unde mergi tu?». Și a zis către mine: «Să măsor Ierusalimul, [ca] să văd cât de mare este lărgimea lui și cât de mare [îi este] lungimea».

7. Și iată Îngerul, cel care grăiește în[tru] mine, stătuse și alt Înger ieșea întru întâmpinarea lui.

8. Și a zis către el, zicând: «Aleargă și grăiește către tânărul acesta, zicând: <Foarte roditor va fi locuit Ierusalimul de mulțimea oamenilor și de dobitoacele [care vor fi] în mijlocul lui>.

9. <Și Eu îi voi fi lui, zice Domnul, zid de foc împrejur [τεῖχος πυρὸς κυκλόθεν] și întru slavă voi fi în mijlocul lui [καὶ εἰς δόξαν ἔσομαι ἐν μέσῳ αὐτῆς].

10. Oh! Oh! Fugiți de la pământul crivățului, zice Domnul! Pentru că din cele 4 vânturi ale cerului [τῶν τεσσάρων ἀνέμων τοῦ οὐρανοῦ] vă voi aduna pe voi, zice Domnul.

11. Mântuiți-vă întru Sion [εἰς Σιων ἀνασῴζεσθε] cei care locuiți fiica Babilonului [οἱ κατοικοῦντες θυγατέρα Βαβυλῶνος]!

12. Pentru că acestea zice Domnul Atotțiitorul: Dinapoia slavei M-a trimis [ὀπίσω δόξης ἀπέσταλκέν Με][1] peste neamurile care v-au prădat pe voi. Pentru că cel care se atinge de voi [este] ca cel care se atinge de pupila[2] ochiului Său [τῆς κόρης τοῦ ὀφθαλμοῦ Αὐτοῦ].

13. Pentru că, iată, Eu aduc mâna Mea peste ei și [aceștia] vor fi prăzi celor care îi slujesc lor! Și veți cunoaște [aceasta], pentru că Domnul Atotțiitorul M-a trimis [διότι Κύριος Παντοκράτωρ ἀπέσταλκέν Με][3].

14. Înfrumusețează-te și te veselește [τέρπου καὶ εὐφραίνου], fiica Sionului [θύγατερ Σιων]! Pentru că, iată, Eu vin și voi locui în mijlocul tău [Ἐγὼ ἔρχομαι καὶ κατασκηνώσω ἐν μέσῳ σου][4], zice Domnul!

15. Și neamuri multe vor fugi spre Domnul în ziua aceea [καὶ καταφεύξονται ἔθνη πολλὰ ἐπὶ τὸν Κύριον ἐν τῇ ἡμέρᾳ ἐκείνῃ][5] și Îi vor fi Lui întru popor [καὶ ἔσονται Αὐτῷ εἰς λαὸν] și se vor sălășlui în mijlocul tău [καὶ κατασκηνώσουσιν ἐν μέσῳ σου][6] și vei cunoaște că Domnul Atotțiitorul M-a trimis către tine[7] [καὶ ἐπιγνώσῃ ὅτι Κύριος Παντοκράτωρ ἐξαπέσταλκέν Με πρὸς σέ].

16. Și Domnul va moșteni pe Iudas [καὶ κατακληρονομήσει Κύριος τὸν Ιουδαν], partea Sa în pământul cel sfânt [τὴν μερίδα Αὐτοῦ ἐπὶ τὴν γῆν τὴν ἁγίαν], și încă va alege Ierusalimul [καὶ αἱρετιεῖ ἔτι τὴν Ιερουσαλημ].

17. Să se teamă tot trupul de la fața Domnului [εὐλαβείσθω πᾶσα σὰρξ ἀπὸ προσώπου Κυρίου]! Pentru că S-a ridicat[8] din norii cei sfinți ai Săi [διότι ἐξεγήγερται ἐκ νεφελῶν ἁγίων Αὐτοῦ]>».


[1] Profeție despre întruparea Fiului.

[2] Lumina ochiului.

[3] Tatăl L-a trimis pe Fiul în lume.

[4] Eu Mă voi întrupa și voi locui în mijlocul tău, Israile!

[5] Multe neamuri vor intra în Biserică.

[6] Popoarele nou convertite ale Bisericii se vor sălășlui în mijlocul Israilului convertit la credință, pentru că vor fi și ele poporul lui Dumnezeu.

[7] Că Tatăl M-a trimis către tine.

[8] S-a întrupat.

Sfântul Proroc Ilie. Cele mai frumoase predici

Sfântul Proroc Ilie. Cele mai frumoase predici, vol. îngrij. de Marius Vasileanu, Ed. Lumea credinței, București, 2019, 138 p.

*

Pr. Ion Buga: „Mâna lui Dumnezeu nu e plină de sânge”, p. 17; autorul consideră, în mod utopic, că tratatele teologice „ne îndepărtează de Dumnezeu”, p. 18.

Pr. Vasile Crețu: Domnul e prezent în mod discret în lume și în viața noastră, p. 30. Autorul consideră că Dumnezeu nu Își revelează prezența în miracole, ci numai în firescul cotidian, p. 30. Însă El Își arată prezența și în miracole, care ne umplu de uimire și de panică, dar și în firescul cotidian, în frumusețea din cosmos și în toată fapta cea bună.

Pr. Vasile Gordon: Sfântul Ilie era un om „al râvnei exemplare”, p. 42.

Arhim. Cleopa Ilie: cele 4 vase de apă = cei 4 Evangheliști, p. 53; Antihristul va ucide cu sabia pe Ilie și pe Enoh înainte de a doua venire a Domnului, p. 55; Ilie „a folosit toiagul secetei și varga foametei ca să smerească pe cei răi și închinători la idoli”, p. 56; „nimic să nu faceți fără sfatul și dezlegarea Duhovnicului”, p. 58.

Arhim. Teofil Părăian: „tunetele și fulgerele nu au nicio legătură cu Sfântul Ilie”, p. 74.

Monahul Nicolae Steinhardt: „Ilie urăște minciuna, fățărnicia și nedreptatea și nu știe ce-s acelea: slăbiciunea, compromisul, eufemismele, frazele mieroase și expresiile în doi peri”, p. 98-99.

Arhim. Vasile Vasilache: Profetul Ilie a fost înălțat la ceruri în anul 896 înainte de Hristos, p. 120.

Pr. Ioan Tiberiu Vișan: „A fi în «Duhul lui Ilie» însemna, pe vremea venirii Mântuitorului, a mustra cu îndreptățire pe cei ce voiau schimbarea în bine a ființei lor”, p. 132.

Marin Sorescu, Poezii (ediție definitivă) [3]

Marin Sorescu, Poezii (ediție definitivă), Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1990, 475 p.

*

 Partea întâi și partea a doua.

„Aerul e tot o fâlfâire”, p. 269; „saltă sufletul pe ape”, p. 270; viața noastră este „tot mai încruntată”, p. 271, tot mai plină de griji și de stupefacții; „orice suspin al meu se interpretează”, p. 274, este interpretabil.

„Scria cât era ziua antică de mare”, p. 286; „șoareci obsedați de arhive care/ latră noaptea la litere”, p. 288; „căutați-mă-n acele vorbe/ care se ling pe bot”, p. 289; fața omului fericit se alungește „pentru a putea strânge în ea/ cât mai multă lumină”, p. 294.

„Dușmanul a intrat în teacă”, p. 299, s-a retras, s-a ascuns. „Pântecul rotund va naște/ după un timp”, p. 300; „săpați la suflet ca niște cârtițe”, p. 301; „pleoapele trecând peste prăpăstii”, p. 302; „nemișcarea e/ pândă,/ mișcarea salt”, p. 305.

„Viitorul are totdeauna căutare”, p. 309; „în scenă/ nu se află nici-un cuvânt”, p. 311; „trecutul fotografiază prezentul”, p. 316; „aveam o poezie care nu mă lăsa să dorm”, p. 322; „am cuprins de umeri o frunză”, p. 323.

„pietricelele care ți-au intrat/ în pantofi/ ți s-au furișat, rând pe rând, și în suflet”, p. 326. Pentru că ne afectează tot ce se întretaie cu viața noastră. „[Î]ți cad frunze/ printre gânduri”, p. 330.

Volumul „Astfel” l-a publicat în 1973. Începe în p. 331. „Tot ce ne calcă pământul/ devine pașnică recoltă”, p. 333; „atenți/ la tot și la toate/ am învățat mereu/ să fim veșnici”, p. 333; nevermore (p. 334) = niciodată; „m-au lătrat câinii în vârful limbii”, p. 388.

Nume și date cronologice vechitestamentare

Gheorghios Monahul își începe cronica sa[1] cu informația că Sfântul Adam a avut 3 fii, pe Cain [Κάϊν], Abel [Ἅβελ] și Sit [Σήθ], dar și două fiice: pe Azuran [Ἀζούραν] și Asuam [Ἀσουάμ]. Iar Cain și-a luat femeie pe cea dintâi soră a lui, pe Azuran, iar Sit pe a doua lui soră, pe Asuam[2].

Sfântul Cuvios Teognostos [Θεόγνωστος], în Tezaurul, ne spune că de la Adam până la potop au fost 2. 242 de ani[3], pe când de la potop până la Avraam au fost 1.130 de ani[4]. Asta înseamnă că de la nașterea Sfântului Adam până la nașterea Sfântului Avraam au trecut 3. 372 de ani.

Gotoniil [Γοθονιηλ] [Jud. 3, 9, LXX] a fost judecător timp de 50 de ani, Aod [Αωδ] [Jud. 3, 16, LXX] timp de 80 de ani, Barac [Βαράκ] [Jud. 4, 6, LXX] timp de 40 de ani, iar Ghedeon [Γεδεών] [Jud. 6, 17, LXX] tot timp de 40 de ani a fost judecător[5].

Tola [Θωλα] [Jud. 10, 1, LXX] a fost judecător 23 de ani, Iair [Ιαϊρ] [Jud. 10, 3, LXX] a fost 22 de ani, Ieftae [Ἰεφθάε] [Jud. 11, 1, LXX] 6 ani, Abesan [Αβαισαν] [Jud. 12, 8, LXX] a fost 7 ani, Elom [Αιλωμ] [Jud. 12, 11, LXX] 10 ani, Abdon [Αβδων] [Jud. 12, 13, LXX] a fost 8 ani judecător, iar Sampson [Σαμψών] [Jud. 51, 1, LXX] 20 de ani[6].

Arhiereul Ili [Ἠλί] [I Sam. 1, 9, LXX] a judecat poporul timp de 20 de ani[7], pe când Sfântul Samuil [Σαμουήλ] [I Sam. 2, 18, LXX], Profetul și Preotul, a judecat pe Israil timp de 30 de ani[8]. Saul [Σαούλ] [I Sam. 13, 1, LXX] a fost împărat timp de 40 de ani[9]. Și tot 40 de ani a împărățit și Sfântul David[10]. Iar de la Avraam la David sunt 1[0]24 de ani[11].

Sfântul Împărat David [Δαυίδ] [I Împ. 1, 1, LXX] a murit la 70 de ani, la 30 de ani a fost ales Împărat și a împărățit, după cum am spus deja, timp de 40 de ani[12]. Sfântul Împărat Salomon [Σαλωμών] [I Împ. 1, 11, LXX] a împărățit tot 40 de ani, devenind Împărat la 33 de ani[13], și a adormit la 73 de ani, fiind înmormântat împreună cu tatăl său[14].

Sfântul Manassis [Μανασσῆς] a împărățit 52 de ani[15]. Însă, în LXX, avem 55 de ani [πεντήκοντα πέντε ἔτη] la II Cron. 33, 1, tot aici spunându-ni-se faptul că Manassis a devenit Împărat la 12 ani [δέκα δύο ἐτῶν]. Pentru ca, în cele din urmă, Sfântul Teognostos să spună că Domnul S-a născut în anul al 42-lea al lui Chesarios Avgustos, la anul 5.500 de la facerea lumii[16]. Iar de la David până la Hristos sunt 1.104 ani[17].

Mossman Roueché a scris despre manuscrisul Vaticanus gr. 2.210, care a fost publicat de Angelo Mai în 1825, după care a fost republicat de Alfred Schoene în 1875, sub titlul Χρονογραφεῖον σύντομον ἐκ τοῦ Εὐσεβίου τοῦ Παμφίλου πονημάτων [Hronograf pe scurt din operele lui Evsevios Pamfilos][18]. Iar în acest manuscris, în IV, col. 63.1-33, se spune că de la Adam și până la potop au fost 2.242 de ani, de la potop la Avraam au fost 1.072 de ani, de la Avraam la Moisis au fost 505 ani, de la Moisis și până la zidirea templului de către Salomon au fost 604 ani, de la al 4-lea an al lui Salomon și până la distrugerea Ierusalimului de către babilonieni au fost 450 de ani, 70 de ani poporul a fost în robia babilonică, iar de la Adam și până la Hristos sunt 5.500 de ani[19].

Iar Mossman Roueché trage concluzia că autorul a folosit cronologia alexandrină de au rezultat 5.500 de ani, pentru că în cronologia bizantină e vorba de anul 5.508[20].

În ΕΠΙΤΟΜΗ ΧΡΟΝΩΝ ΤΩΝ ΑΠΟ ΑΔΑΜ [Rezumatul anilor de la Adam], existent în PG 92, ni se spune că de la Adam la Noe sunt 10 generații[21]. Iar Melhisedec era din seminția lui Ham și a locuit în cetatea Salim[22].

Găsim aici și genealogia Semforei, a soției lui Moisis. Pentru că Avraam și Heturra l-au născut pe Iezan, din Iezan s-a născut Dadan, din Dadan s-a născut Raguil, din Raguil Iotor și Iacov, iar Iotor e tatăl Semforei[23].

Sfântul Moisis a plecat în pustie în anul 3.438 de la facerea lumii, moment în care are vedenia rugului aprins[24]. Sfântul David a împărățit timp de 40 de ani[25]. Sfinții Ili, Avdios, Oziil, Iiu și Miheas au profețit în același timp[26]. În anul 4.596 de la facerea lumii, evreii îl aveau ca arhiereu pe Ahitob[27].

Sfinții Amos și Elisseos au profețit în același timp[28]. Iezechiil a profețit 20 de ani, iar Daniil a profețit 30 de ani în Babilon[29]. Sfântul Malahias s-a născut în Sofa [Σοφᾷ], după întoarcerea poporului din Babilon[30]. Iar Malahias înseamnă Înger[31]. Sfântul Ilias Tesvitis era din pământul lui Avraam, din seminția lui Aaron și locuia în Galaad, iar Tesbis era casa preoților. Tatăl său era Sovaha [Σωβαχὰ][32].

Sextus Julius Africanus[33], în [Fragmenta] quae supersunt ex quinque libris Chronographiae [Fragmentele care au rămas din Cronicile în 5 cărți], ne spune că de la Adam și până la potop au fost 2.262 de ani[34].

În anul 3.277 de la facerea lumii, Sfântul Avraam a intrat în pământul hananiților[35]. De la Sfântul Adam și până la adormirea Sfântului Iosif sunt 23 de generații și 3.563 de ani[36]. De la ieșirea Sfântului Moisis din Egipt și până la împărăția lui Chiros sunt 1.237 de ani[37]. Istoria Judecătorilor cuprinde o perioadă de 490 de ani, pe când preoțiile lui Ili și Samuil s-au întins pe o perioadă de 90 de ani[38].

Și fiecare amănunt pe care ni-l oferă Tradiția Bisericii trebuie acceptat și pus în acord reciproc cu celelalte, mai degrabă decât să fantazăm în afara istoriei Bisericii.


[1] ΧΡΟΝΙΚΟΝ ΣΥΝΤΟΜΟΝ ΕΚ ΔΙΑΦΟΡΩΝ ΧΡΟΝΟΓΡΑΦΩΝ ΤΕ ΚΑΙ ΕΞΗΓΗΤΩΝ ΣΥΛΛΕΓΕΝ ΚΑΙ ΣΥΝΤΕΘΕΝ ΥΠΟ ΓΕΩΡΓΙΟΥ ΑΜΑΡΤΩΛΟΥ ΜΟΝΑΧΟΥ [Cronică pe scurt, din diverse hronografe și comentarii, adunată și sintetizată de către Gheorghios cel păcătos, Monahul].

[2] Georgii Monachi, Chronicon, edidit Carolus de Boor, vol. 1, textum genuinum usque ad Vespasiani Imperium continens, Ed. In Aedibus B. G. Teubneri, Lipsiae, MCMIV [1904], p. 6.

[3] Cuviosul Teognost, Tezaurul, trad. din lb. gr. veche de Laura Enache, ed. îngrijită, introd., note și bibliografie de Pr. Dragoș Bahrim, în col. Viața în Hristos. Pagini de Flilocalie, vol. 5, Ed. Doxologia, Iași, 2015, p. 24.

[4] Idem, p. 25. [5] Idem, p. 31. [6] Idem, p. 32. [7] Idem, p. 35. [8] Idem, p. 36. [9] Idem, p. 37. [10] Idem, p. 40. [11] Ibidem. [12] Idem, p. 46. [13] Idem, p. 47. [14] Idem, p. 53. [15] Idem, p. 56. [16] Idem, p. 58-59. [17] Idem, p. 59.

[18] Mossman Roueché, Stephanus the Alexandrian Philosopher, the kanon and a Seventh-Century Millennium, in Journal of the Warburg and Courtauld Institutes, LXXIV, 2011, p. 1. [19] Idem, p. 5.

[20] Idem, p. 9. A se vedea: https://ro.orthodoxwiki.org/Cronologia_Creației_în_Imperiul_Bizantin.

[21] PG 92, col. 105-106.

[22] PG 92, col. 177.

[23] PG 92, col. 201.

[24] PG 92, col. 203.

[25] PG 92, col. 242.

[26] PG 92, col. 264.

[27] PG 92, col. 265-266.

[28] PG 92, col. 265.

[29] PG 92, col. 345-346.

[30] PG 92, col. 375-376.

[31] PG 92, col. 376.

[32] PG 92, col. 397.

[33] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Sextus_Julius_Africanus.

[34] PG 10, col. 67.

[35] PG 10, col. 69-70.

[36] PG 10, col. 71.

[37] PG 10, col. 75-76. [38] Ibidem.

Predică la Duminica a IV-a după Cincizecime [2019]

Iubiții mei[1],

astăzi vom vorbi despre hotărârea dogmatică a Sfinților Părinți de la Sinodul al 4-lea Ecumenic, care sunt pomeniți astăzi. O hotărâre dogmatică hristologică, pentru că vorbește despre persoana Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Al 4-lea Sfânt și Mare Sinod Ecumenic a avut loc la Halchidon [Χαλκηδών][2] – în latină Chalcedon[3], de unde noi l-am românizat sub forma Calcedon – în anul 451, în Biserica Sfintei Mare Mucenice Eufimia [Εὐφημία][4], fiind convocat de Împărații Valentinianos și Marcianos[5]. Iar în hotărârea dogmatică a Sinodului se vorbește despre Domnul nostru Iisus Hristos după învățătura Sfinților Părinți[6]. Pentru că învățătura Sfinților Părinți e fundamentul pentru hotărârile dogmatice ale Bisericii. Și Sfinții Părinți sinodali au mărturisit că Dumnezeu Fiul este Domnul nostru Iisus Hristos, Care este desăvârșit [τέλειον] în dumnezeirea și în umanitatea Sa. Pentru că El este Dumnezeu adevărat și om adevărat, umanitatea Lui fiind formată ca și a noastră din suflet rațional și trup [ἐκ ψυχῆς λογικῆς καὶ σώματος][7].

Iar Fiul lui Dumnezeu este deoființă [ὀμοούσιον] cu Tatăl după dumnezeirea Lui, după ființa Sa cea dumnezeiască, și este deoființă cu noi după umanitatea Sa. Pentru că are aceeași umanitate cu a noastră, afară de păcat [χωρίς ἀμαρτίας][8]. Căci în umanitatea Sa nu a intrat niciodată păcatul și patima, fiind cu totul curat și desăvârșit și după umanitatea Sa.

Și Fiul este deoființă cu Tatăl, pentru că S-a născut mai înainte de veci din Tatăl după dumnezeirea Sa. Dar Fiul este deoființă și cu noi după umanitatea Sa, pentru că în zilele cele din urmă, pentru noi și pentru mântuirea noastră, El S-a născut din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu[9]. Și tocmai de aceea Preacurata Fecioară Maria e Născătoare de Dumnezeu: pentru că L-a născut pe Fiul Tatălui, adică pe Dumnezeu Fiul. Și Fiul, născându-Se din Născătoarea de Dumnezeu, Și-a asumat în persoana Lui firea noastră. Fapt pentru care El este unul și același Hristos, Fiu, Domn, Unul-născut, adică o singură persoană, dar cunoscută în două firi [ἐν δύο φύσεσιν][10]. Și cele două firi în Hristos, adică firea dumnezeiască și cea omenească, sunt unite în persoana Sa divino-umană în mod neamestecat [ἀσυγχύτως], neschimbat [ἀτρέπτως], neîmpărțit [ἀδιαιρέτως], nedespărțit [ἀχωρίστως][11]. Și prin adverbul neamestecat s-a subliniat faptul că cele două firi, în cadrul unirii personale/ ipostatice, nu se amestecă și nu își pierd însușirile personale. Nu devin din două una. După cum adverbul neschimbat a subliniat faptul că nu se transformă una în alta. Și primele două adverbe din definiția dogmatică vizează monofizitismul, care vorbea despre „o pierdere” a umanității în dumnezeirea Fiului. Pe când adverbele neîmpărțit și nedespărțit vizează nestorianismul, care vorbea de „două persoane” în Hristos, negând unitatea persoanei Domnului.

Pentru că deosebirea firilor sau doimea firilor nu e desființată nicidecum prin unirea lor în persoana Domnului, căci fiecare fire își păstrează însușirea ei, concurgând amândouă într-o persoană și într-un ipostas[12]. Și când Sfinții Părinți au amintit aici de o persoană [ἐν πρόσωπον] și de un ipostas [μίαν ὑπόστασιν] nu au vrut să spună că avem de-a face cu „două persoane” ale Domnului, ci că termenul de persoană este sinonim cu cel de ipostas. Pentru că Domnul este o persoană sau un ipostas în două firi.

Împotriva ereticului Nestorios [Νεστόριος][13], Sfinții Părinți sinodali au subliniat că persoana Domnului nu este împărțită sau divizată în două persoane[14]. Pentru că există doar unul și același Fiu, Cel Unul-născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos, așa după cum ne-au învățat Profeții, după cum Însuși Domnul Iisus Hristos ne-a învățat și Simbolul Părinților ne-a predanisit[15]. Și Simbolul Părinților este Crezul Bisericii, pe care îl rostim până azi la fiecare Dumnezeiască Liturghie.

Însă dogma Sinodului 4 Ecumenic, vorbindu-ne despre Fiul și despre relația Lui cu Tatăl, ne vorbește și despre Dumnezeu Duhul Sfânt în mod implicit. Pentru că Fiul, Cel deoființă cu Tatăl, este deoființă și cu Duhul Sfânt după dumnezeirea Lui. Și când ne spune că Preacurata Stăpână este Născătoare de Dumnezeu și că Fiul este fără de păcat după umanitatea Lui, înțelegem că Dumnezeu este sursa sfințeniei și că doar El ne poate ajuta în lupta noastră pentru sfințenia personală. Iar când dogma Sinodului ne spune că Profeții, Evanghelia și Părinții Bisericii sunt surse dogmatice, înțelegem că Tradiția Bisericii este sursa teologiei Bisericii. Pentru că toate mărturisirile de credință ale Bisericii sunt tradiționale, fiindcă se bazează pe Dumnezeiasca Tradiție a Bisericii.

Se cunosc, în mod nominal, cei 452 de Părinți sinodali care au semnat, la final, actele Sinodului 4 Ecumenic[16]. Sfântul Leo cel Mare[17] spune că au fost 600 de Părinți sinodali[18]. Acesta e un manuscris care conține actele Sinodului[19]. Și pentru a ști cu adevărat cum stau lucrurile în istoria Bisericii trebuie să cercetăm sursele istorice ale Tradiției noastre.

Pentru că teologia Bisericii include și istoria ei. Iar fiecare carte a Scripturii și a Părinților Bisericii are o istorie a ei, care trebuie învățată cu evlavie.

De aceea, iubiții mei, nu putem să cunoaștem teologia Bisericii dacă nu o studiem pe baza surselor Tradiției Bisericii. Pentru că fiecare afirmație teologică adevărată are un autor și o istorie a receptării ei în Biserică. Cei care se ocupă cu teologia cunosc că studiul teologic e plin de rigoare și de atenție. Cărțile Bisericii, în sinea lor, sunt creații profunde și pline de meticulozitate. Iar pentru a le înțelege într-un anumit grad e nevoie de multă răbdare, atenție, specializare, înțelepciune, luminare de la Dumnezeu.

Așadar, Dumnezeul mântuirii noastre, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, să ne întărească pe noi în cunoașterea teologică și în viața evlavioasă a Bisericii! Pentru ca să ne bucurăm aici și veșnic întru lumina Sa cea necreată și veșnică. Amin!


[1] Începută la 8. 10, în zi de miercuri, pe 10 iulie 2019. Zi cu soare, 19 grade, vânt de 6 km/ h.

[2] A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Χαλκηδόνα, https://ro.orthodoxwiki.org/Calcedon, https://en.wiktionary.org/wiki/Χαλκηδών.

[3] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Chalcedon.

[4] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/663/sxsaintinfo.aspx.

[5] Cf. Acta Conciliorum Oecumenicorum [ACO], edidit Eduardus Schwartz, tomus alter, volumen primum, pars altera [II. 1. 2], Ed. Walter de Gruyter & co., Berolini et Lipsiae, MDCCCCXXXIII [1933], p. 126 [322].

[6] Idem, p. 129 [325]. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] Ibidem. [12] Ibidem.

[13] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Nestorius.

[14] ACO II. 1. 2, ed. cit., p. 129 [325]-130 [326].

[15] Idem, p. 130 [326].

[16] Idem, p. 141 [337]-155 [351].

[17] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Leo_I.

[18] Decrees of the Ecumenical Concils, volume one, Nicaea I to Lateran V, edited by Norman P. Tanner, original text established by G. Alberigo, J. A. Dossetti, P.-P. Joannou, C. Leonardi, and P. Prodi, in consultation with H. Jedin, Pub. Sheed & Ward and Georgetown University Press, Washington, DC, 1990, p. 75.

[19] A se vedea: https://digi.vatlib.it/mss/detail/Ott.gr.29.

Contemporan

Am fost contemporan
cu comunismul,
dar pe mine m-a lăsat în pace.
Nu pe toți însă, nu pe toți!
Mi-am cunoscut bunicii
în mod profund și
i-am iubit pe măsură.
O distanță de 7 ani
între adormirea lui și a ei.
Pepeni mari, lungi,
puși la umbră sub bolta de viță.
Mirosul proaspăt de grâu secerat.
Roșii coapte pentru ciușcă,
vinete coapte, pâine de cuptor,
aburindă.
Am fost contemporan
cu ediția a doua
a Dogmaticii
Părintelui Dumitru Stăniloae.
Confesiunile Sfântului Augustinus
le-am primit cadou
de la Părintele Valentin Chircu.
Viețile Sfinților, cele 12,
au fost o bucurie mare
pentru Sfântul Ilie
văzătorul de Dumnezeu.
Bucuria de după Filocalie.
De la comentariile prime
pe ediția 1988,
acum traduc
Dumnezeiasca Scriptură
din greacă.
Contemporan cu modul aprins
în care predica
Părintele Constantin Galeriu.
Contemporan cu libertatea din 1989.
Contemporan
cu supraviețuirea capitalistă.
Contemporan cu trecerea
de la scrisul de mână la scrisul pe taste,
de la caiet la blog,
de la computer la telefonul racordat la online.
Am fost contemporan
cu Teologie pentru azi,
cu proiectul meu teologico-cultural.
Am fost contemporan
cu cărțile mele și ale soției mele,
care au fost patul ce m-a odihnit toată viața.
Am fost contemporan
cu iubirea, cu prietenia și cu sfințenia.
Contemporan cu grija
pentru Biserica lui Dumnezeu
și cu Sfinții și Îngerii Lui.
Bibliotecile au fost contemporane
cu mine și m-au făcut contemporane
cu ele,
indiferent de
vârsta lor.
Chiar și acest poem
de arheologie personală
a fost contemporan cu mine,
pe când eu i-am zis că
e bine să existe.