Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

evden eve nakliyat istanbul şehirlerarası nakliyat eşya depolama

Page 2 of 2125

Adormirea Maicii Domnului. Cele mai frumoase predici

Adormirea Maicii Domnului. Cele mai frumoase predici, vol. îngrijit de Marius Vasileanu, Ed. Lumea credinței, București, 2018, 142 p.

*

Introducerea lui Vasileanu, p. 5-8. „Subiectivismul se împletește aici cu raționamente practice, de ordin editorial”, p. 6. Adică ne prezintă predicatori „cumpărabili” de către public. Cumpărabili pentru notorietate și nu în primul rând pentru conținut.

PS Macarie Drăgoi (născut în 1977): Născătoarea de Dumnezeu ne adună pe toți la ea, așa după „cum își adună cloșca puișorii”, p. 12, ei. Ducerea sufletului Maicii Sale la cer e ca o naștere în cer. Textul autorului e acesta: „Maica și-a născut Fiul spre mântuirea noastră, iar acum Fiul își «naște» duhovnicește Maica în Împărăția cerurilor”, p. 13.

„O lume care are în centrul său imaginea Maicii Domnului este o lume în care, fie și parțial, maternitatea, nașterea, puritatea copilăriei, calitatea relațiilor dintre oameni sunt printre lucrurile cele mai cinstite”, p. 15.

Pr. Constantin Galeriu: „cuvântul Lui ține de cele veșnice”, p. 23; „primim cuvintele vieții de veci, care nu se iau [de la noi], care nu se distrug, și cu care noi, primindu-le și trăind[u-le], ascultându-le și hrănindu-ne cu ele, ne împărtășim din veșnicia lui Dumnezeu”, p. 23.

„De obicei, teologia dogmatică pune mai mult accentul pe Cruce și pe Înviere, dar mai puțin pe Întrupare”, p. 24. E o afirmație care trebuie luată în considerație în mod profund! Pentru că toată iconomia mântuirii Domnului pentru noi trebuie aprofundată și nu doar în mod parțial.

Despre apoptoză[1], p. 25; „lumea s-a întemeiat pe jertfă, nu pe moarte”, p. 25; „Anania și Safira au murit, pentru că s-au aflat în stare de păcat”, p. 26.

Însă, în p. 27, Părintele Galeriu ne spune în mod fals, referindu-se la adormirea Maicii Domnului, că „trupul ei îndumnezeit s-a ridicat odată cu duhul ei”. Însă adevărul e că Domnul i-a luat sufletul ei, al Maicii Sale, mai întâi, apoi trupul ei a fost îngropat de către Sfinții Apostoli, care au privegheat la mormântul ei, și mai apoi Domnul a ridicat trupul ei la cer, în așa fel încât Sfântul Tomas nu l-a mai găsit în mormânt. Dar nu s-a ridicat „de la sine” trupul la cer, odată cu luarea sufletului ei.

„arguții [argumentări] raționale”, p. 29.

Arhim. Benedict Ghiuș: „cu puterea lui Dumnezeu, trupul ei a fost înviat din morți și mutat la cer întru slavă, ca și trupul Mântuitorului”, p. 33.

Părintele Benedict consideră, pe drept cuvânt, praznicul de la 15 august drept „Paștele Maicii Domnului”, p. 34. Pentru că ea a trecut de la moarte la viață.

Descrierea Buneivestiri de către Sfântul Lucas ne prezintă „un dialog covârșitor”, p. 35, între Arhanghelul Gavriil și Maica lui Dumnezeu. Iar răspunsul ei este „un sublim consimțământ”, p. 35. „Dumnezeu tratează cu Maica Domnului ca și cu un reprezentant al tuturor oamenilor, ca și cu un sol al lumii întregi, dar un sol cu desăvârșire liber. [Căci] libertatea…este respectul lui Dumnezeu față de om”, p. 35.

„Cum să nu vibrăm de emoție în fața acestei discrete, uriașe, neînchipuite măreții a Maicii Domnului!”, p. 36.

„Chipul Fecioarei-Mame pe icoană arată omenirea, chipul Pruncului arată Dumnezeirea, iar strânsa alipire a obrajilor lor arată inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu și oameni: iată darul Maicii Domnului[!]”, p. 37.

Prin mutarea trupului Maicii Sale la cer, Maica Domnului a pătruns „cu toată ființa ei în toată plinătatea harului îndumnezeirii”, p. 40.

In. 2, 5 „e cuvântul ei profetic esențial. E marele, e unicul ei cuvânt către oameni”, p. 41.

Pr. Vasile Gordon (n. în 1954, la Lunca-Șieuț, în Bistrița-Năsăud): Icoana „a ținut de urât bătrânei”, p. 46. De la Pr. Victor N. Popescu[2] (1897-1978), p. 45.

Domnul, la adormirea Maicii Sale, „îi ține, la rându-I, duios și recunoscător, sufletul în brațele Sale”, p. 47.

Arhim. Cleopa Ilie: ne spune că Apostolii au venit „pe norii cerului”, p. 55, 59. Însă ei au venit pe norii slavei dumnezeiești! Adică aduși de slava lui Dumnezeu. Tot el vorbește despre „sicriul” Maicii Domnului în p. 59, când ea a fost purtată și îngropată pe un pat, așa cum apare și în iconografie.

„s-a mutat la cer Maica noastră, Maica milei și a milostivirii”, p. 62. Și ea „pururea mijlocește și pururea se roagă pentru noi și pentru mântuirea noastră”, p. 63.

Pr. Ciprian Traian Negreanu (n. la 24 februarie 1973 la Târgu-Jiu): Domnul a înviat-o pe Maica Sa și a înălțat-o astfel la cer, p. 71-72.

„sufletul nu este zidit înainte de trup. Că[ci] în clipa în care se zămislește trupul, atunci este și sufletul zidit de Dumnezeu și pus în trup. Deci sufletul nu are nicio experiență în afara trupului”, p. 79. „Sufletul fără de trup nu este omul deplin, nu este omul în toată puterea lui, în toată lucrarea lui, în toată frumusețea și deplinătatea lui. Numai acest om deplin, cu trupul preschimbat, transfigurat, dar unit cu sufletul, poate să simtă și să trăiască deplin bucuria pe care Dumnezeu vrea să i-o dea, lumina pe care Dumnezeu vrea să i-o dea, deplinătatea a toate bucuriile ce Dumnezeu vrea să i le dea”, p. 81.

Arhim. Arsenie Papacioc: credea că Sfântul Adam, atunci când a păcătuit, „a mușcat dintr-un măr”, p. 91. Însă nu ni se spune acest lucru în Dumnezeiasca Scriptură.

Pr. Ștefan Slevoacă: „moartea Miresei Duhului Sfânt n-a fost amară și dureroasă ca a celorlalți oameni, ci a fost o «adormire» ușoară, un somn dulce, o trecere lină spre starea nestricăciunii. Fără dureri i-a fost nașterea, fără dureri și adormirea”, p. 102.

Protosing. Petroniu Tănase: ne spune că Maica Domnului a ajuns la vârsta de 60 de ani, p. 113.

Pr. Dumitru Stăniloae: „mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni”, p. 131. „Exemplul tipic al adevăratei libertăți este Preasfânta Fecioară, Maica lui Dumnezeu”, p. 134.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Apoptoză.

[2] Idem: http://biserica.org/WhosWho/DTR/P/VictorPopescu.html.

Studii de istorie și de spiritualitate creștină [III. 1]

[Acad. Prof. Dr.] Emilian Popescu, Studii de istorie și de spiritualitate creștină, vol. III, Ed. Academiei Române și Ed. Basilica, București, 2018, 702 p.

*

Cuvântul înainte al autorului, p. 5-9; „îmi exprim adânca recunoștință…care au acceptat să subvenționeze cheltuielile de tipărire ale acestui volum”, p. 9. Abrevierile: p. 10-12. Primul articol începe în p. 13: Creștinismul în Dobrogea antică, de la origini până în secolul al VII-lea. Din nou în polemică cu Nelu Zugravu, pe care îl citează în n. 8, p. 17.

Calendarul gotic amintește de Sfinții Apostoli Andreas și Filippos ca evanghelizatori ai părților românești, p. 20. Atașat la Biblia lui Ulfila[1], p. 21. Martirologiul roman a fost definitivat în 1584, p. 22. Martirologiile occidentale care vorbesc despre propovăduirea Sfântului Apostol Andreas în Scythia, p. 22.

Martirologiul lui Adon vorbește despre prezența Sfântului Apostol Filippos în Scythia, p. 23. Publicat la Paris, în 1984, cf. Idem, p. 23, n. 21.

E citat Dr. Florea Duță (teza lui e din 1998[2]) în p. 61, n. 101. Aegysus = Tulcea, Salsovia = Mahmudia, Halmyris = Murighiol, Dionysopolis = Balcic, Callatis = Mangalia, Histria și Constantianae = Capul Dolojman[3], p. 63.

În p. 79, n. 134, autorul amintește de articolul lui McGuckin de aici[4]. Care conține mărturisirea teopasită între p. 247-255.

Sfântul Teotimos al Tomisului[5] avea părul lung și o viață ascetică, p. 105. „oameni zeloși în munca apostolică”, p. 105. Sfântul Ioannis Damaschinos, Sacra Parallela[6], în PG 96, cf. p. 107, n. 186.

În p. 108, n. 191: Dom Germain Morin, Le témoignage de Jean de Tomis sur les hérésies de Nestorius et d’Eutychès, în Journal of Theological Studies, VII (1905), p. 74-79.

Iar conform articolului de aici[7], „în 1962 s-au publicat noi fragmente din opera lui Ioan al Tomisului: De duobus haeresibus Nestorianorum et Eutychianistorum, în Migne, P.L., Supplementum accurante Adalberto Hamann, vol. II[8], Paris, 1962, col. 1584-1586.

Papa Virgilius[9], la Constantinopol, a condamnat cele Trei Capitole la 11 aprilie 548, p. 112.

Autorul consideră că Sfântul Ioannes Cassianus[10] a trăit la Marsilia circa 25 de ani, p. 115. Aici[11] ni se vorbește de 20 de ani. Pentru că a venit pe la 415 în Marsilia și a adormit pe la 435.

Demetrios din Callatis (sec. 3 în. d. Hr.) era istoric și geograf, Heraclide Lembos (sec. 2 în. d. Hr.) era gramatic, biograf și istoric al gândirii, Istros era istoric literar, Tales era retor, p. 116.

În învățământul din vremea Sfântului Ioannes Cassianus „memorarea…era o constantă a învățământului și cineva trecea ca om ales dacă era în stare să reproducă în diverse ocazii pasaje întregi din autorii clasici”, p. 116. Problema e că memorarea e și constanta învățământului de astăzi, când astăzi problema numărul unu ar trebui să fie arhivarea datelor. Eu cred că, mai degrabă, trebuie să știm unde să ne ducem, care sunt sursele la care trebuie să apelăm, decât să le știm pe de rost pe toate. Da, există lucruri pe care trebuie să le știi pe de rost! Dar nu trebuie să învățăm poeme, texte, predici pe de rost, când le avem la îndemână și le putem accesa atât de repede. Memoria ar trebuie rodată pe arhivă, pe unde sunt cărțile de care avem nevoie și nu pe memorare.

Sora Sfântului Ioannes Cassianus a rămas la Betleem, într-o Mănăstire de Maici, p. 119.

Prietenia „nu ia naștere din interese [meschine n.n.], ci din asemănarea de virtuți. Prietenia se strică atunci când ea nu este hrănită de o virtute egală de amândouă părțile, ci numai de dorința unuia singur”, p. 126.

Sfântul Dionysius Exiguus[12], p. 128-134. S-a născut pe la 470 și a adormit pe la 544, având 73 sau 74 de ani[13]. Autorul ne spune că „s-a născut în Scythia Minor între anii 460-470 și a murit în Italia, la Vivarium[14], pe la 545-550, p. 128. Tablele lui pascale[15].

Sfântul Dionysius Exiguus i-a scris Episcopului Petrus al Tomisului, mulțumindu-i pentru educația duhovnicească pe care i-a dăruit-o, p. 129. El autentifică faptul că s-a născut și a fost botezat în Scythia și că existau Monahi duhovnicești în părțile noastre, p. 129. Sfântul Dionysius a predat Dialectica la Vivarium, în Calabria, în sudul Italiei, p. 130, și el a tradus Despre crearea omului a Sfântului Grigorios al Nissisului, două scrisori ale Sfântului Chirillos al Alexandriei către Successus, scrisoarea sinodală din 430 a Sfântului Chirillos al Alexandriei către Nestorios, Patriarhul Constantinopolului, cel condamnat ca eretic, și tomosul Sfântului Proclos al Constantinopolului către armeni, p. 130. Episcopii din Armenia îi ceruseră Sfântului Proclos[16] o lucrare teologică împotriva ereticilor, mai cu seamă împotriva lui Teodoros al Mopsuestiei[17], condamnat și el ca eretic.

Sfântul Dionysius Exiguus a scris și Viața Sfântului Pahomios cel Mare[18], Descoperirea capului Sfântului Ioannis Botezătorul, Pocăința Sfintei Taisia, p. 131-132. Lucrările sale referitoare la cronologie, p. 132. Tabela pascală a alcătuit-o prin anii 525-526, cu începere de la nașterea Domnului, p. 132.

Autorul consideră că este a lui și Exempla Sanctorum Patrum, p. 132-133. E publicată în Corpus Christianorum, Series Latina, volumul 85 (Scriptores Illyrici minores), Brepols, 1972, 328 p.[19].

Joannes Maxentius[20], p. 134-135, este teologul dominant al secolului al 6-lea, p. 135.

Novatianus[21] a fost excomunicat de Sfântul Papă Cornelius[22], p. 146. Evsevios al Cezareei[23], istoricul bisericesc, îl prezintă pe Novatianus „ca pe unul care a furat darul preoției și al episcopiei”, p. 146-147.

Ereticul Evnomios [Εὐνόμιος][24] era apreciat de contemporanii săi pentru „darul de a vorbi logic, clar și convingător, [și] de aceea s-a bucurat de succes”, p. 150-151. Arianul Auxentius al Milanului[25] a scris o biografie a lui Wulfila[26], p. 153, care și acesta a fost arian[27]. Și ne-a spus despre el că predica în latină, greacă și gotică, p. 153.

Și primul studiu al cărții se termină în p. 157. Din p. 158 începe Cultura în Dobrogea antică, de la origini până în secolul al VII-lea.


[1] A se vedea: http://www.wulfila.be/gothic/browse/.

[2] Idem: https://www.worldcat.org/title/theologiens-scythes-de-440-a-553-la-formule-theoanthropopaschite-theosarkopaschite/oclc/490471296/editions.

[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Capul_Doloșman.

[4] Idem: https://www.cambridge.org/core/journals/journal-of-ecclesiastical-history/article/theopaschite-confession-text-and-historical-context-a-study-in-the-cyrilline-reinterpretation-of-chalcedon/11654F25F3800C16AFE2BE1B6CF3FE2D.

[5] Idem: https://ro.orthodoxwiki.org/Teotim_I_al_Tomisului.

[6] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Sacra_Parallela.

[7] Idem: http://www.marianagurza.ro/blog/2014/09/07/nestor-vornicescu-“prolegomene-la-istoria-straveche-a-literaturii-noastre”/.

[8] Idem: https://www.worldcat.org/title/patrologiae-cursus-completus-series-latina-supplementum-accurante-adalberto-hamman-ordinis-fratrum-minorum-vol-ii/oclc/489905679.

[9] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Vigiliu.

[10] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/John_Cassian.

[11] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marsilia.

[12] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Dionysius_Exiguus. [13] Ibidem.

[14] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Vivarium_(monastery).

[15] Idem: https://web.archive.org/web/20060109025617/http://hbar.phys.msu.su/gorm/chrono/paschata.htm.

[16] Idem: https://ro.orthodoxwiki.org/Proclu_al_Constantinopolului.

[17] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Theodore_of_Mopsuestia.

[18] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Pachomius_the_Great.

[19] Cf. https://books.google.ro/books/about/Exempla_sanctorum_patrum.html?id=RLFnjgEACAAJ&redir_esc=y.

[20] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Joannes_Maxentius.

[21] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Novatian.

[22] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Cornelius.

[23] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eusebiu_din_Cezareea.

[24] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Eunomius_of_Cyzicus.

[25] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Auxentius_of_Milan.

[26] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Wulfila.

[27] Idem: https://ro.orthodoxwiki.org/Ulfila.

Marin Sorescu. Neparodiantul, neironicul, neludicul [41]

În poemul Pânda, Sorescu remarcă faptul că, în lume sau în univers, „Există atâtea amprente/ Care se lăfăie necercetate,/ Există nervurile frunzelor/ Care trebuie să ducă undeva,/ Toate acestea ar putea, în definitiv,/ Să ne facă să descoperim un fir”.

Adevărat! Și firul duce la Dumnezeu, la Creatorul universului. Dumnezeu Și-a lăsat peste tot amprentele în lume. Poetul a sesizat foarte corect că există multe amprente ale puterii și înțelepciunii Lui, imprimate deopotrivă în cosmosul mic și în cosmosul mare.

Nervurile frunzelor indică o direcție, indică un drum, indică o finalitate. Și oricare ar fi direcția în care am întreprinde cercetarea, fie că e una a contemplației, fie că e științifică (la nivel macro sau microcosmic), capătul e în Dumnezeu. Altfel, firul nu se termină niciodată…

Ca de obicei, Sorescu își prezintă aventura epistemologică sub formă de eveniment banal: el cugetă aceste lucruri în timp ce își plimbă câinele, care miroase „o furnică suspectă:/ Unde merge cu grăuntele-n gură/ Nu v-ați întrebat niciodată?”.

Interogația nu privește aspectul imediat al cunoașterii, al investigației: descoperirea unui cuib de furnici, despre care poetul știa neîndoielnic cum arată și unde s-ar putea afla. „Unde merge…?” se referă indubitabil la înțelesurile profunde ale existenței.

Într-o „lume plină de potlogării”, poetul conchide că „Ar fi multe de descoperit și de scos la lumină”. Atât potlogăriile, în sens detectivist, ar merita cunoscute (pentru a înțelege culoarul moral al umanității care se declară independentă de Dumnezeu) cât și semnificațiile metafizice ale modului în care este configurată această lume…

Poemele lui Sorescu șoptesc întrebările esențiale ale ființei umane într-un context lumesc, social și politic, în care filosofia clasică și metafizica sunt depreciate, iar religia se caută a fi epurată, delimitată spațial și psihologic, redusă la forme ritualice minime și nesemnificative.

Poezia lui indică tocmai răbufnirile conștiinței adânci, care nu poate fi anulată, a omului care nu poate fi oprit să gândească dincolo de ceea ce îl învață ideologia zilei, în ciuda a ceea ce este obligat să creadă că este pozitiv și negativ.

Versurile lui Sorescu sunt un neîncetat memento că din străfundurile omului care nu se lasă ușor omorât spiritualicește, răsar întotdeauna întrebările care neliniștesc, care pun în gardă, care nasc fiori, care tulbură ordinea socială instaurată cu forța, în numele unui bine pe care cei care confiscă puterea de decizie în stat consideră că trebuie să îl impună tuturor.

Adevărata semnificație și valoarea de netăgăduit a Sfintei Tradiții

Sfântul Rafail de Brooklyn, Adevărata semnificație și valoarea de netăgăduit a Sfintei Tradiții. Un răspuns ortodox  din secolul al XIX-lea la prozelitismul catolic și protestant în Răsărit, editor P. D. Viscuso, trad. din lb. engl. de Dragoș Dâscă, col. Apologetica, seria Studii, vol. 2, Ed. Doxologia, Iași, 2018, 168 p.

Nota lui Dragoș Dâscă, p. IX-X, după care, în p. 1, se află cuvântul înainte al Patriarhului Bartolomeos al Constantinopolului. „Părintele Patrick Viscuso, redutabil canonist și patrolog,…a cules textul disertației Sfântului Rafail de Brooklyn, original scris de mână, și l-a publicat împreună cu un cuprinzător studiu introductiv”, p. X.

Prefața lui Viscuso, p. 3-7. După care studiul său introductiv între p. 13-59. Cartea Sfântului Rafail Havavinii/ Hawaweeny[1] (1860-1915) publicată aici e, de fapt, teza lui de licență, p. 13. Susținută în 1 mai 1886, pe când era Ierodiacon și e semnată cu numele Rafail A. Auainos Ierodiaconul, p. 125.

Sfântul Rafail a fost canonizat în anul 2.000, p. 13. A fost hirotonit Irodiacon de ÎPS Procopios de Melnik (1875-1891), p. 28. Iar la facultate a învățat greacă, latină, slavonă, bulgară, turcă și franceză, p. 29. Teza de licență și-a dat-o după 7 ani de studii teologice, p. 30. Manuscrisul cărții e format din 39 de pagini, p. 31.

În p. 38 avem diferențele marcante între Roma catolică și Roma romano-catolică. Adică între Roma ortodoxă și cea eretică.

Mărturiile patristice despre Sfânta Tradiție, p. 41-43.

Textul Sfântului Rafail începe în p. 65. Mai întâi a fost propovăduirea teologică și apoi a urmat scrisul cărților scripturale, p. 65. De aceea, „Sfânta Scriptură poate fi considerată drept expresia mai scurtă și în același timp statornică a Sfintei Tradiții. [Căci]…Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură sunt strâns unite între ele, astfel încât fiecare o cere prin necesitate pe cealaltă, iar absența uneia în aceste importante aspecte este în dauna celeilalte”, p. 66.

„trăncăneală papistă”, p. 67, romano-catolică; Sfântul Rafail neagă Simbolul apostolic și pe cel atanasian, p. 72. Pe cel apostolic, pentru că l-a negat Sfântul Marcos Evghenicul, iar pe cel atanasian îl consideră „o creație obscură” a romano-catolicilor, p. 72. Însă ambele simboluri sunt atestate de către alți Sfinți Părinți.

„Sfinții Părinți pot fi considerați martori de încredere ai adevăratei Tradiții”, p. 74-75. Sfântul Rafail ia în calcul și cărțile ereticilor, pentru adevărurile pe care ei nu le contestă și aceste părți din operele lor le consideră „martore ale tradiției apostolice adevărate”, p. 75.

„Tradiția nu poate conține nimic contradictoriu”, p. 76; „inovațiile nerușinate ale Bisericii papiste”, p. 79; „pontifii trufași ai Romei, îmbibați fiind de multă înșelare”, p. 84.

„atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament sunt lucrări ale aceluiași Dumnezeu”, p. 96.

„Imparțialitatea Bisericii în apărarea tezaurului dumnezeiesc, peste care a fost numită paznic și apărătoare de către Dumnezeu, este dovedită de faptul că a condamnat oameni remarcabili și de geniu, cum ar fi Teodor al Mopsuestiei, Apollinarie din Laodiceea și, cel mai admirabil dintre toți, Origen Adamantius”, p. 100.

Fără Sfânta Tradiție, „Sfânta Scriptură singură nu poate să exprime spiritul complet și autentic al Creștinismului”, p. 102.

Martin Luther, „acest om zăpăcit a scos șase cărți…din Noul Testament, și anume Epistola lui Iacov, A doua epistolă a lui Petru, A doua și A treia epistolă a lui Ioan, Epistola lui Pavel către Evrei și Apocalipsa lui Ioan”, p. 103.

„fiecare erezie protestantă are…propriile cărți de credință, și anume tradițiile dogmatice pe care întemeietorul ei le-a creat și le-a formulat și-l obligă pe fiecare dintre membrii ei să le respecte pe acestea întocmai precum un tezaur dat de la Dumnezeu, și conform acestora ar trebui omul să interpreteze Sfânta Scriptură și să-și orânduiască viața”, p. 109.

Textul cărții se termină în p. 111. Cărțile citate, p. 119-122. Cartea în limba greacă: p. 125-165. Indici, p. 167-168.


[1] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Raphael_of_Brooklyn.

Predica Patriarhului Daniel la Biserica Icoanei (16 martie 2019)

Commonitorium

Vincențiu de Lerini, Commonitorium, trad. din lb. lat. și studiu introd. de Pr. Dr. Mircea Florin Cricovean[1], cu un cuvânt înainte de Arhidiac. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, col. Apologetica, ser. Izvoare, vol. I, Ed. Doxologia, Iași, 2019, 189 p.

De fapt: Sfântul Vincentius de Lirinensis. Pomenit pe 24 mai în Martirologiul roman[2]. În greacă:  Ὁ Ὅσιος Βικέντιος τῶν Λερίνων, adormit în 445[3].

Cuvântul Părintelui Voicu, p. 7-8. Acesta declară cartea una „în premieră pentru teologia patristică românească”, p. 7. Însă cartea a fost tradusă la București, prin anii 2003-2004, ca teză de licență, dar nu a fost publicată. E vorba de o absolventă de clasice, pe care o cunosc.

Cartea a fost scrisă în 434, p. 11. Traducerea s-a făcut după latină și engleză, iar Dr. Claudiu T. Arieșan[4] a revăzut traducerea, p. 15, n. 9.

Cartea propriu-zisă este între p. 73-134, iar textul în latină e între p. 137-186. Indici, p. 189.

Sfântul Vincentius și-a scris tratatul ereziologic sub pseudonimul Peregrinus, p. 73.

Ne putem întări credința noastră „prin autoritatea Legii divine…[și] prin tradiția Bisericii universale”, catolice, p. 75. Pentru că în textul latin avem: „Ecclesiæ catholicæ traditione”, p. 139.

Amintește și de ereticul Jovinianus[5] în p. 76, împotriva căruia a scris Sfântul Hieronymus[6]. Care, din nota 21, p. 76, este predecesorul lui Luther: „Călugărul Iovinian era de părere că mântuirea se obține doar prin credință. Postul, asceza și fecioria, în concepția lui, nu au nicio relevanță. De asemenea, nu recunoștea pururea fecioria Maicii Domnului”.

„este cel mai necesar ca în tâlcuirea cărților profetice și apostolice firul conducător să fie tras după norma sensului bisericesc și universal. La fel, în însăși Biserica universală catolică trebuie să ne îngrijim cel mai mult a păstra ceea ce s-a crezut pretutindeni, totdeauna și de toți”, p. 77.

În latină: „teneamus quod ubique, quod semper, quod ab omnibus creditum est”, p. 139.

Să preferăm „credința sănătoasă”, p. 79. Ereticii „latră ca niște câini turbați” învățătura Bisericii, p. 95.

Despre Orighenis în cap. al 17-lea, p. 102-105. „În Biserica lui Dumnezeu, greșeala unui învățător [a unui mare teolog n.n.] este ispită [mare n.n.] pentru popor”, p. 102. Căci poporul ia de bune și erorile lui, pe baza faimei și a sfințeniei sale.

Iar „toți cei cu adevărat drept-credincioși să știe că trebuie să-i primească pe învățători împreună cu Biserica, nu să părăsească credința Bisericii împreună cu învățătorii”, p. 102-103.

Sfântul Vincentius ne spune că primul Împărat roman creștin a fost Philippus, p. 104. E vorba de Marcus Iulius Philippus, Împărat roman între 244-249[7]. Iar în p. 105, că și ortodocși și eretici au afirmat faptul că opera lui Orighenis a fost falsificată, p. 105.

În cap. al 18-lea se ocupă de Tertullianos, spunând că și cu el stau lucrurile la fel ca și cu Orighenis, p. 105. Căci și el „a fost în Biserică o mare ispită”, p. 106. Iar „dacă vreodată un învățător s-ar abate de la credință, providența divină îngăduie să se întâmple aceasta spre ispitirea noastră, [ca să se vadă] dacă-L iubim noi pe Dumnezeu din toată inima și din tot sufletul nostru sau nu”, p. 107.

În p. 118, ereticii sunt numiți „ciumați” și cei care își sulemenesc textele eretice cu versete scripturale; „învățăturile sălbatice și nebune ale ereticilor”, p. 118; și „ori de câte ori vom vedea că unii citează cuvintele Apostolilor sau ale Prorocilor împotriva dreptei credințe, să nu ne îndoim câtuși de puțin că prin ei vorbește diavolul”, p. 120.

A doua parte a cărții începe în p. 127. Și de aici aflăm că s-a pierdut „cea mai mare parte” din partea a doua a cărții, păstrându-se numai rezumatul cărții, p. 127. Și aici Sfântul Vincentius ne spune lucruri fundamentale: „totdeauna a fost și este și astăzi acest obicei al drept-credincioșilor, de a-și dovedi adevărata credință în aceste două feluri: mai întâi prin autoritatea Dumnezeieștii Scripturi, apoi prin Tradiția Bisericii universale/ catolice; [și] nu pentru că Scriptura singură nu ar fi suficientă în toate chestiunile, ci pentru că foarte mulți, interpretând cuvintele divine după placul lor, născocesc felurite păreri și rătăciri, și de aceea este necesar ca interpretarea Scripturii [celei] cerești să fie condusă după o singură regulă, a sensului bisericesc, mai ales în acele probleme pe care se sprijină temeliile întregii dogme a drept-credincioșilor.

De asemenea, am spus că în Biserica însăși trebuie să se țină seama de consensul universalității și în același timp al vechimii, ca nu cumva să ne desprindem de întregul unității spre a trece în vreo fracțiune schismatică, sau din religia vechimii să ne aruncăm în inovațiile ereziilor”, p. 127-128.

La Sinodul al III-lea Ecumenic, Sfântul Chirillos al Alexandriei a fost „socotit în deplin acord cu sfânta vechime [sacrosantae antiquitati]”, p. 128, a credinței Bisericii.

În p. 131 e citat Sfântul Papă Xystus al III-lea[8] (cel care i-a urmat Sfântului Papă Celestinus[9]) cu afirmația: „să credem ceea ce trebuie să spunem și să spunem ceea ce trebuie să ținem”, să păstrăm în sufletul nostru. Și tot el: „nu trebuie adăugat nimic vechimii [credinței noastre n.n.]. Credința clară a strămoșilor și religiozitatea lor să nu fie tulburate de niciun amestec cu noroiul”, p. 131-132, eretic.

Pe când Sfântul Papă Celestinus I a afirmat că: „pe noi ne privește dacă prin tăcerea noastră favorizăm rătăcirea”, p. 132. Rătăcirea eretică. Și tot el: „să înceteze…ca inovația [ereziei] să atace vechimea [credinței catolice]!”, p. 132.


[1] Contul său de Facebook: https://www.facebook.com/mircea.cricovean.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Vincent_of_Lérins și https://web.archive.org/web/20111012034246/http://breviary.net/martyrology/mart05/mart0524.htm.

[3] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3371/sxsaintinfo.aspx.

[4] A se vedea: http://www.edituradatagroup.ro/author/claudiu-ariesan/.

[5] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Jovinian.

[6] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Against_Jovinianus.

[7] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Filip_Arabul.

[8] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Sixt_al_III-lea.

[9] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Celestin_I.

Epistola către Evrei, cap. 9, cf. BYZ

1. Așadar, și cea dintâi[1] avea dreptățile închinării [lui Dumnezeu] [δικαιώματα λατρείας] și Sfânta cea lumească [τό τε Ἅγιον κοσμικόν].

2. Căci cortul cel dintâi a fost pregătit, în[tru] care [erau] și sfeșnicul și masa și punerea-înainte a pâinilor, care se zice Sfintele [Ἅγια].

3. Iar, după a doua catapet[e]asmă [καταπέτασμα], [era] cortul cel care se zice Sfintele Sfinților [Ἅγια Ἁγίων],

4. având jertfelnicul tămâierii cel de aur și chivotul făgăduinței, acoperit pe toate părțile [cu] aur, în care [era] vasul cel de aur având manna [τὸ μάννα] și toiagul lui Aaron cel care a odrăslit [καὶ ἡ ῥάβδος Ἀαρὼν ἡ βλαστήσασα] și tablele făgăduinței [καὶ αἱ πλάκες τῆς διαθήκης][2].

5. Iar deasupra lui[3] [erau] Heruvimii slavei [Χερουβὶμ δόξης], umbrind jertfelnicul ispășirii [κατασκιάζοντα τὸ ἱλαστήριον]. Despre care nu este acum [prilejul] a zice cu de-amănuntul.

6. Și acestea așa pregătindu-se, întru cortul cel dintâi pururea intră preoții, închinările săvârșind.

7. Dar întru al doilea [cort intră] o dată pe an numai arhiereul, nu fără de sânge, pe care îl aduce pentru sine și [pentru] neștiințele poporului [καὶ τῶν τοῦ λαοῦ ἀγνοημάτων][4].

8. [Prin] aceasta arătându-ne Duhul Cel Sfânt, [că] încă nu [venise vremea] să se arate calea Sfintelor [τὴν τῶν Ἁγίων ὁδόν], încă având stare cortul cel dintâi.

9. Care [era] parabola pentru vremea de față [ἥτις παραβολὴ εἰς τὸν καιρὸν τὸν ἐνεστηκότα], după care darurile și jertfele se aduc, neputând, după conștiință, să o săvârșească [pe cea] pe care o slujește [μὴ δυνάμεναι κατὰ συνείδησιν τελειῶσαι τὸν λατρεύοντα],

10. [ci] numai cu mâncăruri și [cu] băuturi și [cu] diferite spălări și [cu] dreptățile trupului [ocupându-se], până la vremea îndreptării [καιροῦ διορθώσεως][5] aflându-se[6].

11. Dar, venind Hristos, Arhiereul bunurilor celor viitoare [Ἀρχιερεὺς τῶν μελλόντων ἀγαθῶν], prin cel mai mare și cel mai desăvârșit cort, nu cel făcut de mână [cum] este acesta, nu [cel] al zidirii acesteia,

12. și nu prin sânge de țapi și de viței, ci prin sângele Său a intrat o dată pentru totdeauna întru cele sfinte [διὰ δὲ τοῦ Ἰδίου αἵματος εἰσῆλθεν ἐφάπαξ εἰς τὰ ἅγια], răscumpărare veșnică aflând [αἰωνίαν λύτρωσιν εὑράμενος][7].

13. Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa junincii, stropindu-i pe cei spurcați, sfințește [sfințesc] spre curățirea trupului,

14. cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul Cel veșnic, S-a adus pe Sine fără de prihană lui Dumnezeu [Ἑαυτὸν προσήνεγκεν ἄμωμον τῷ Θεῷ], va curăți conștiința voastră de faptele cele moarte [καθαριεῖ τὴν συνείδησιν ὑμῶν ἀπὸ νεκρῶν ἔργων][8], întru a sluji Dumnezeului Celui viu [εἰς τὸ λατρεύειν Θεῷ ζῶντι]?

15. Și pentru aceasta este Mijlocitorul făgăduinței celei noi, ca, al morții făcându-Se întru răscumpărarea celor neascultători în făgăduința cea dintâi, făgăduința moștenirii celei de veci să o ia cei chemați.

16. Căci unde [este] făgăduința, [atunci] moartea [este] nevoia [care trebuie] a fi purtată de cel care a făgăduit.

17. Căci făgăduința cea întărită [este] la cei morți, deoarece niciodată [nu] este întemeiată, când trăiește cel care a făgăduit.

18. De aceea, nici cea dintâi [nu] s-a sfințit fără de sânge.

19. Căci grăindu-se de către Moisis toată porunca, după lege, [la] tot poporul, luând sângele vițeilor și țapilor, cu apă și lână stacojie[9] și isop, a stropit și această carte și tot poporul,

20. zicând: „Acesta [este] sângele făgăduinței, pe care Dumnezeu a poruncit-o către voi”.

21. Și cortul, dar și toate vasele de slujire, de asemenea [cu] sânge [le-]a stropit.

22. Și aproape toate cu sânge se curățesc, după lege[10], iar fără vărsare de sânge nu este iertare[11].

23. Așadar, [era] nevoie ca copiile celor [care sunt] în ceruri [cu] acestea a se curăți, iar înseși cele cerești [cu] mai bune jertfe decât acestea.

24. Căci nu întru Sfintele făcute de mâini[12] a intrat Hristos, antitipul[13] celor adevărate [ἀντίτυπα τῶν ἀληθινῶν], ci întru însuși cerul, [ca] acum să Se arate feței lui Dumnezeu pentru noi [νῦν ἐμφανισθῆναι τῷ προσώπῳ τοῦ Θεοῦ ὑπὲρ ἡμῶν].

25. Și nici ca de multe ori să Se aducă pe Sine, precum arhiereul intră întru Sfintele, [o dată] pe an, cu sângele cel străin.

26. Căci [astfel] se cuvenea [s-ar fi cuvenit] [ca] El de mai multe ori să pătimească de la zidirea lumii. Dar acum [νῦν δὲ], prin jertfa Lui s-a arătat [διὰ τῆς θυσίας Αὐτοῦ πεφανέρωται] la sfârșitul veacurilor [ἐπὶ συντελείᾳ τῶν αἰώνων], o dată pentru totdeauna [ἅπαξ], întru ștergerea păcatului [εἰς ἀθέτησιν ἁμαρτίας].

27. Și după cum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceasta [vine] judecata,

28. așa și Hristos, o dată pentru totdeauna aducându-Se, întru [ca] păcatele cele multe să ridice [εἰς τὸ πολλῶν ἀνενεγκεῖν ἁμαρτίας], [la venirea Sa cea] de-a doua fără de păcat Se va arăta [ἐκ δευτέρου χωρὶς ἁμαρτίας ὀφθήσεται] celor care Îl așteaptă pe El întru mântuire [τοῖς Αὐτὸν ἀπεκδεχομένοις εἰς σωτηρίαν].


[1] Cea dintâi făgăduință. Sau Vechiul Testament.

[2] Tablele celor 10 porunci dumnezeiești.

[3] A chivotului.

[4] Pentru păcatele poporului făcute din neștiință. Din necunoașterea poruncilor lui Dumnezeu.

[5] A împlinirii lor în viața Bisericii.

[6] Fiind în funcție.

[7] Pentru noi, oamenii.

[8] De păcatele săvârșite.

[9] De culoare roșu aprins.

[10] După cum prescrie legea lui Moisis.

[11] Iertare de păcate.

[12] De mâini omenești.

[13] Cel care a fost prefigurat în Vechiul Testament în multe feluri.

Page 2 of 2125

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno