Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Page 2 of 2094

Memento mori și nostalgia Paradisului [17]

Cine-a pus [dacă nu Tu] aste seminţe, ce-arunc ramure de raze,
Într-a chaosului câmpuri[1], printre veacuri numeroase,
Ramuri ce purced cu toate dintr-o inimă de om?
A pus gânduri uriaşe într-o ţeastă de furnică,
O voinţă-atât de mare-ntr-o putere-atât de mică,
Grămădind nemărginirea în sclipitu-unui atom.

Dumnezeu a pus semințele vieții umane în câmpiile neființei, din care au răsărit acele ființe capabile să lumineze cu „ramure de raze”. Dumnezeu, Cel ce a gândit lumea şi istoria ei, este Cel ce a pus în om „nemargini de gândire”, cum spune acelaşi poet şi în altă parte (în poemul În vremi de mult trecute).

Dacă ne amintim şi faptul că Ion Negoiţescu a interpretat aceste strofe ca reprezentând dialogul poetului cu…geniul său, nu putem să nu regretăm erorile critice, intenţionate sau neintenţionate, care au lăsat în umbră, pentru multă vreme, adevăratele semnificaţii mistico-religioase ale poeziei române.

George Gană nu mai repetă eroarea lui Negoiţescu. Pentru el e limpede că  „Tu, ce în câmpii de caos semeni stele – sfânt şi mare” (şi versurile următoare) reprezintă „invocarea insistentă a Creatorului lumii” şi că Eminescu a aderat la „concepţia providenţialistă a istoriei”[2] – a nu se confunda providenţierea cu predestinarea.

Din păcate, concluzia sa este că disperarea lui Eminescu constă în aceea că nu poate ajunge la niciun fel de răspuns în ceea ce priveşte cunoaşterea Divinităţii – e o interpretare strict raţionalistă – şi nu comentează deloc versul: „Eu, un om de te-aş cunoaşte, chiar să mor mi-ar părea bine”.

Acesta este un vector sigur către Dumnezeul-om (Care se revelează umanităţii) și care ne indică, totodată, şi faptul că nu o necunoaştere totală în privința lui Dumnezeu este cea care îl frământa pe poet, ci un anumit fel de cunoaştere, pe care nu o putuse atinge.

Temeiul fiinţării lumii este un Dumnezeu care este persoană, Treime de persoane, şi care creează persoane după chipul Său, înzestrate cu raţiune şi, zice Eminescu, cu puterea de a zămisli lumi ale gândirii: „Cum Dumnezeu cuprinde cu viaţa Lui cerească [viaţa Lui cerească = harul dumnezeiesc]/ Lumi, stele, timp şi spaţ[iu] ş-atomul nezărit,/ Cum toate-s El [gândul Lui plasticizat] şi Dânsul în toate e cuprins [Dumnezeu este în toate cele create prin harul Său, spun Sfinţii Părinţi],/ Astfel tu [omul] vei fi mare ca gândul tău întins (În vremi de mult trecute). Măreţia lui Dumnezeu se cunoaşte din gândul Lui mare (lumea cea întinsă, sau mare şi lată, cum se spune în limbaj popular) şi, după asemănarea Lui, aceeaşi măreţie o descoperă şi omul, prin dezvoltarea creatoare a gândului său.

Însă înţelepciunea omului e firavă. Vedem acest lucru, atunci când acesta se bazează numai pe raţiunea sa umană autonomă vană, fără har:

În zădar trimit prin secoli de-ntrebări o vijelie /…/
Prefăcute-n vulturi ageri cu aripi fulgerătoare,
C-ochi adânci şi plini de mite [mituri/ basme], i-am trimis în cer să zboare,
Dar orbite, cu-aripi arse pe pământ cad îndărăt;
Prefăcute-n stele de-aur merg pân’ l-a veciei uşă,
Dară arse cad din ceruri şi-mi ning capul cu cenuşă
Şi când cred s-aflu-adevărul mă trezesc –  c-am fost poet.

Aceste versuri prezintă o reiterare a căderii din Sărmanul Dionis (care face aluzie la căderea Sfântului Adam, la căderea omului din dorinţa de a fi dumnezeu fără Dumnezeu), dar sunt şi o variantă mai limpede a Luceafărului, după cum observam şi mai devreme (de altfel, evoluţia lui Dionis de la un „ateist superstiţios” la omul mântuit de căderea demonică prin iubirea Mariei reiterează aceeaşi obsesie luciferică a poetului, ilustrând simbolic parcursul autobiografic şi idealul său soteriologic, despre care am mai vorbit).

Ele denotă şi preocuparea supremă a lui Eminescu, adevărul, care este în contradicţie cu obsesia artei moderne: metafora poetică, simplă, goală, eminamente stilistică.


[1] Din nou, aceeași metaforă inspirată de Lamartine („les champs de l’éternelle nuit”), despre care am amintit și puțin mai devreme, prin care Eminescu plasticizează nimicul/ neființa.

[2] George Gană, Melancolia lui Eminescu, op. cit., p. 200.

Înțelepciunea lui Sirah, cap. 51, cf. LXX

1. Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne Împărate, și Te voi lăuda pe Tine, Dumnezeu[le], Mântuitorul meu! Mă mărturisesc numelui Tău,

2. că apărător și ajutător Te-ai făcut mie și ai răscumpărat trupul meu de la pieire și din lațul diavolului limbii [καὶ ἐκ παγίδος διαβολῆς γλώσσης], de la buzele lucrând minciuna, și înaintea celor care au stat înaintea [Ta] Te-ai făcut ajutător. Și m-ai răscumpărat,

3. după mulțimea milei și a numelui Tău, de la mușcările cea pregătită [cele pregătite] întru mâncare [ἐκ βρυγμῶν ἕτοιμον εἰς βρῶμα], din mâna căutând [celor care caută] sufletul meu [ἐκ χειρὸς ζητούντων τὴν ψυχήν μου], din cele mai multe necazuri pe care le-am avut,

4. din înăbușirea focului dimprejur [ἀπὸ πνιγμοῦ πυρᾶς κυκλόθεν] și din mijlocul focului pe care nu l-am aprins,

5. din adâncul pântecelui Iadului și de la limba cea necurată și [de la] cuvântul cel mincinos

6. [cu] împăratul [și de] diavolul limbii celei nedrepte. A apropiat până la moarte sufletul meu [ἤγγισεν ἕως θανάτου ἡ ψυχή μου] și viața mea era aproape de Iadul [cel mai de] jos [καὶ ἡ ζωή μου ἦν σύνεγγυς ᾍδου κάτω].

7. M-au cuprins [din] toate părțile și nu era cel care să mă ajute. Priveam întru ajutorul oamenilor și nu era.

8. Și mi-am adus aminte de mila Ta, Doamne, și de lucrarea Ta cea din veac, că îi scoți pe cei care Te rabdă pe Tine [ὅτι ἐξαιρῇ τοὺς ὑπομένοντάς σε] și îi mântui pe ei din mâna celor vrăjmași [καὶ σῴζεις αὐτοὺς ἐκ χειρὸς ἐχθρῶν]!

9. Și am înălțat pe pământ rugăciunea mea cea stăruitoare și pentru a morții curgere m-am rugat stăruitor.

10. L-am chemat pe Domnul [ἐπεκαλεσάμην Κύριον], pe Tatăl Domnului meu [Πατέρα Κυρίου μου], [ca] să nu mă părăsească în zilele necazului [μή με ἐγκαταλιπεῖν ἐν ἡμέραις θλίψεως], în[tru] vremea neajutorării trufașilor [ἐν καιρῷ ὑπερηφανιῶν ἀβοηθησίας]. Voi lăuda numele Tău neîncetat și voi cânta în[tru] mărturisire.

11. Și a fost ascultată rugăciunea mea. Căci m-ai mântuit pe mine de la pieire. Și scoate-mă din vremea cea rea!

12. Pentru aceea mă voi mărturisi Ție și Te voi lăuda. Și voi binecuvânta numele Domnului.

13. Încă fiind mai tânăr [ἔτι ὢν νεώτερος], mai înainte până să mă rătăcesc [πρὶν ἢ πλανηθῆναί με], am căutat înțelepciunea arătată în[tru] rugăciunea mea [ἐζήτησα σοφίαν προφανῶς ἐν προσευχῇ μου].

14. Înaintea templului mă învredniceam pentru ea [ἔναντι ναοῦ ἠξίουν περὶ αὐτῆς] și până la cele din urmă o voi căuta pe ea [καὶ ἕως ἐσχάτων ἐκζητήσω αὐτήν].

15. Din floare, precum strugurele înnegrindu-se, s-a veselit inima mea în[tru] ea. Am pus piciorul meu în[tru] dreptate, din tinerețea mea am căutat-o pe ea.

16. Am plecat puțin urechea mea și am primit și multă învățătură am aflat mie însumi.

17. Sporire mi s-a făcut mie în[tru] aceasta [προκοπὴ ἐγένετό μοι ἐν αὐτῇ]. Celui care îmi dă mie înțelepciune Îi voi da slavă [τῷ διδόντι μοι σοφίαν δώσω δόξαν].

18. Căci am cugetat [ca] să o fac pe ea și am râvnit [lucrul] cel bun și nu am să fiu rușinat.

19. S-a străduit sufletul meu în[tru] aceasta și în[tru] facerea legii o am cercetat. Mâinile mele le-am întins către înălțime și păcatele neștiinței însumi le-am plâns.

20. Sufletul meu l-am îndreptat întru ea și întru curăție am aflat-o pe ea. [Căci] inimă am dobândit cu ea dintru început. Pentru aceea nu am să fiu părăsit.

21. Și pântecele[1] meu a fost tulburat [ca] să o caute pe ea. Pentru aceea am dobândit averea cea bună.

22. Domnul mi-a dat mie limbă [ca] răsplată a mea și în[tru] aceasta o voi lăuda pe ea.

23. Apropiați-vă către mine cei neînvățați și poposiți în[tru] casa învățăturii [αὐλίσθητε ἐν οἴκῳ παιδείας]!

24. Că[ci] de ce ziceți a fi lipsă în[tru] acestea și sufletele voastre însetează foarte?

25. Am deschis gura mea și am zis: „Câștigați-o [întru] voi înșivă [κτήσασθε ἑαυτοῖς], fără de arginți [ἄνευ ἀργυρίου]!”.

26. Gâtul vostru învățați-l sub jug și să primească sufletul vostru învățătura! Aproape este [ca] să o aflați pe ea.

27. Vedeți în[tru] ochii voștri că puțin am trudit și am aflat mie însumi multă odihnă [καὶ εὗρον ἐμαυτῷ πολλὴν ἀνάπαυσιν]!

28. Împărtășiți-vă de învățătură [μετάσχετε παιδείας]! Cu mult număr de argint și [cu] mult aur câștigați în[tru] ea!

29. Să se veselească sufletul meu în[tru] mila Lui și să nu vă rușinați întru lauda Sa.

30. Lucrați lucrul vostru mai înainte de vreme [ἐργάζεσθε τὸ ἔργον ὑμῶν πρὸ καιροῦ] și vă va da plata voastră întru vremea sa [καὶ δώσει τὸν μισθὸν ὑμῶν ἐν καιρῷ αὐτοῦ]!


[1] Cu referire la inimă și nu la stomac.

Înțelepciunea lui Sirah, cap. 50, cf. LXX

1. Simon [Σίμων], fiul lui Onias [Ὀνείας], preotul cel mare, care în viața sa a cusut dedesubt casă [ὃς ἐν ζωῇ αὐτοῦ ὑπέρραψεν οἶκον] și în zilele sale a întărit templul [καὶ ἐν ἡμέραις αὐτοῦ ἐστερέωσεν ναόν].

2. Și de către el s-a întemeiat înălțimea cea îndoită [καὶ ὑπ᾽ αὐτοῦ ἐθεμελιώθη ὕψος διπλῆς], zidul cel înalt al îngrădirii sfinte [ἀνάλημμα ὑψηλὸν περιβόλου ἱεροῦ].

3. În zilele sale a fost săpată vistieria apelor [ἐν ἡμέραις αὐτοῦ ἐλατομήθη ἀποδοχεῖον ὑδάτων], adâncitura [ei având] împrejurimea ca a mării [λάκκος ὡσεὶ θαλάσσης τὸ περίμετρον].

4. Cel care păzește poporul său de cădere și a întărit cetatea în împresurare[1].

5. Cât [de mult] a fost slăvit în[tru] întoarcerea poporului [ὡς ἐδοξάσθη ἐν περιστροφῇ λαοῦ], în[tru] ieșirea catapetasmei[2]/ perdelei casei[3] [ἐν ἐξόδῳ οἴκου καταπετάσματος]!

6. Ca steaua cea de dimineață în mijlocul norilor [ὡς ἀστὴρ ἑωθινὸς ἐν μέσῳ νεφελῶν], ca luna cea plină în[tru] zilele [ὡς σελήνη πλήρης ἐν ἡμέραις] [sale],

7. ca soarele strălucind peste templul Celui Preaînalt [ὡς ἥλιος ἐκλάμπων ἐπὶ ναὸν Ὑψίστου] și precum curcubeul luminând în[tru] norii slavei [καὶ ὡς τόξον φωτίζον ἐν νεφέλαις δόξης],

8. ca floarea trandafirilor în zilele celor tineri [ὡς ἄνθος ῥόδων ἐν ἡμέραις νέων], ca crinii în[tru] ieșirea apei [ὡς κρίνα ἐπ᾽ ἐξόδῳ ὕδατος], ca vlăstarul Libanosului în zilele verii [ὡς βλαστὸς Λιβάνου ἐν ἡμέραις θέρους],

9. ca focul și tămâia pe cățuie [ὡς πῦρ καὶ λίβανος ἐπὶ πυρείου], ca vasul de aur cel bătut [ὡς σκεῦος χρυσίου ὁλοσφύρητον], împodobit [cu] toată piatra cea de mult preț [κεκοσμημένον παντὶ λίθῳ πολυτελεῖ],

10. ca măslinul odrăslind roade și ca chiparosul înălțându-se în[tru] nori.

11. Când [a venit] a lua el veșmântul slavei [στολὴν δόξης] și a se îmbrăca el [pentru] săvârșirea laudei, în[tru] suirea jertfelnicului celui sfânt a slăvit acoperirea sfințirii [ἐν ἀναβάσει θυσιαστηρίου ἁγίου ἐδόξασεν περιβολὴν ἁγιάσματος].

12. Iar când [a mers] a primi părțile din mâinile preoților și el [era] stând lângă vatra altarului, împrejurul său [era] cununa fraților [στέφανος ἀδελφῶν] ca vlăstarul cedrilor din Libanos [ὡς βλάστημα κέδρων ἐν τῷ Λιβάνῳ] și l-au înconjurat pe el precum coroanele rădăcinilor finicilor/ palmierilor [καὶ ἐκύκλωσαν αὐτὸν ὡς στελέχη φοινίκων].

13. Și toți fiii lui Aaron [erau] în[tru] slava lor [καὶ πάντες οἱ υἱοὶ Ααρων ἐν δόξῃ αὐτῶν] și aducerea-înainte a Domnului [era] în mâinile lor [καὶ προσφορὰ Κυρίου ἐν χερσὶν αὐτῶν], înaintea a toată adunarea lui Israil [ἔναντι πάσης ἐκκλησίας Ισραηλ].

14. Și săvârșirea liturghisind pe altare [καὶ συντέλειαν λειτουργῶν ἐπὶ βωμῶν], [ca] să împodobească aducerea-înainte a Celui Preaînalt [κοσμῆσαι προσφορὰν Ὑψίστου], a Atotțiitorului [Παντοκράτορος].

15. A întins peste vas mâna sa [ἐξέτεινεν ἐπὶ σπονδείου χεῖρα αὐτοῦ] și a turnat din sângele strugurelui [καὶ ἔσπεισεν ἐξ αἵματος σταφυλῆς], a turnat întru temelia jertfelnicului miros de bună-mireasmă Celui Preaînalt [ἐξέχεεν εἰς θεμέλια θυσιαστηρίου ὀσμὴν εὐωδίας Ὑψίστῳ], Împăratului a toate [Παμβασιλει].

16. Atunci au strigat fiii lui Aaron [și] în[tru] trâmbițele cele bătute au sunat. Au făcut auzit glas mare întru pomenire înaintea Celui Preaînalt.

17. Atunci tot poporul împreună s-au grăbit [τότε πᾶς ὁ λαὸς κοινῇ κατέσπευσαν] și au căzut pe fața [lor] la pământ [καὶ ἔπεσαν ἐπὶ πρόσωπον ἐπὶ τὴν γῆν], [ca] să se închine Domnului lor [προσκυνῆσαι τῷ Κυρίῳ αὐτῶν], Atotțiitorului [Παντοκράτορι], Dumnezeului Celui Preaînalt [Θεῷ Ὑψίστῳ].

18. Și psalmiștii au lăudat cu glasurile lor, [încât și] în[tru] cel mai mic glas s-a îndulcit versul [ἐν πλείστῳ ἤχῳ ἐγλυκάνθη μέλος].

19. Și poporul s-a rugat Domnului Celui Preaînalt în[tru] rugăciune [καὶ ἐδεήθη ὁ λαὸς Κυρίου Ὑψίστου ἐν προσευχῇ], înaintea Celui Milostiv [κατέναντι Ἐλεήμονος], până a fost să se săvârșească podoaba Domnului [ἕως συντελεσθῇ κόσμος Κυρίου] și liturghisirea Sa au împlinit [καὶ τὴν λειτουργίαν Αὐτοῦ ἐτελείωσαν].

20. Atunci, coborându-se, a ridicat mâinile sale peste toată adunarea fiilor lui Israil, [ca] să dea binecuvântare Domnului din buzele sale [δοῦναι εὐλογίαν Κυρίου ἐκ χειλέων αὐτοῦ] și în[tru] numele Lui să se laude.

21. Și au fost [și] a doua oară în[tru] închinare [καὶ ἐδευτέρωσαν ἐν προσκυνήσει], [ca] să primească binecuvântare de la Cel Preaînalt [ἐπιδέξασθαι τὴν εὐλογίαν παρὰ Ὑψίστου].

22. Și acum binecuvântați toți pe Dumnezeu [καὶ νῦν εὐλογήσατε τὸν Θεὸν πάντων], pe Cel care face cele mari totdeauna [τὸν μεγάλα ποιοῦντα πάντῃ], pe Cel care înalță zilele noastre din pântece [τὸν ὑψοῦντα ἡμέρας ἡμῶν ἐκ μήτρας] și face cu noi după mila Sa [καὶ ποιοῦντα μεθ᾽ ἡμῶν κατὰ τὸ ἔλεος Αὐτοῦ]!

23. Să ne dea nouă veselia inimii [εὐφροσύνην καρδίας] și să facă pace în zilele noastre în Israil, după zilele veacului.

24. Să încredințeze cu noi mila Sa [ἐμπιστεύσαι μεθ᾽ ἡμῶν τὸ ἔλεος Αὐτοῦ] și în[tru] zilele noastre să ne răscumpere pe noi [καὶ ἐν ταῖς ἡμέραις ἡμῶν λυτρωσάσθω ἡμᾶς]!

25. În[tru] cele două neamuri s-a mâniat sufletul meu și cel al treilea nu este neam:

26. cei care stau în muntele Samariei și filistiimii și poporul cel nebun, care locuiește în ale Sihemurilor.

27. Învățătura înțelegerii și a cunoașterii a scris în cartea aceasta [παιδείαν συνέσεως καὶ ἐπιστήμης ἐχάραξεν ἐν τῷ βιβλίῳ τούτῳ] Iisus [Ἰησοῦς], fiul lui Sirah [υἱὸς Σιραχ], al lui Eleazar Ierosolimitisul [Ελεαζαρ ὁ Ιεροσολυμίτης], care a turnat [aici] înțelepciunea din inima sa [ὃς ἀνώμβρησεν σοφίαν ἀπὸ καρδίας αὐτοῦ].

28. Fericit [este cel] care în[tru] acestea se va întoarce și, punând acestea în inima sa, se va înțelepți.

29. Căci, dacă acestea au să facă, spre toate va putea. Că[ci] lumina Domnului [este] urma sa [ὅτι φῶς Κυρίου τὸ ἴχνος αὐτοῦ].


[1] În timpul asedierii ei.

[2] Forma καταπετάσματος [catapetasmatos] este genitivul substantivului καταπέτασμα [catapetasma]. Pe care noi l-am românizat sub forma catapeteasma. Numai că, în Templul de la Ierusalim, catapetasma nu era un zid, ci o perdea. A se vedea: Lect. Alexandru Mihăilă, Perdea sau perete? De ce-ar fi important?, articol din 9 iunie 2011, cf. http://ziarullumina.ro/perdea-sau-perete-de-ce-ar-fi-important–9617.html.

[3] Iar casa de aici este Templul.

Utopii de vânzare

Îți cumperi tricouri cu sloganuri care ai vrea să te reprezinte. Dar ele nu arată cine ești  sau ce faci, ci ceea ce ți-ai dori sau visezi să fi fost în stare să faci. Adică tricouri cu utopii.

Și după numărul mare de astfel de tricouri care circulă, îți dai seama câte utopii merg pe stradă. Utopii cu picioare. Capete cu vise de nevândut și de neîmbrăcat niciodată. Vise care nu ni se potrivesc.

Și apoi ne întrebăm de ce România merge prost. De ce lumea merge prost.

*

Comunismul ne îmbâcsea cu filme despre oamenii muncii. Ne săturam de șantiere și așteptam toți să vedem un film american, fie el și un western de pe timpul lui Pazvante.

Însă acum, când am văzut destule filme americane (mai cu seamă), ne dăm seama că ele promovează imaginea hoțului „cinstit”, a curvei „cu conștiință”, a killerului „drept”, a îmbogățitului „deștept” etc.

Mai niciodată nu apare omul care muncește în rolul principal, omul care muncește toată viața, adună puțină avere de pe urma unei munci de rob, trăiește onest, care vrea să cunoască și să se instruiască și să trăiască creștinește cu familia lui. Deși statele democratice s-au întemeiat, există și funcționează în esență datorită unor asemenea eroi, fără număr și fără nume celebre.

De ce ei nu apar în filme? Pentru că performanțele cinstei și ale smereniei nu interesează, nu sunt palpitante.

*

Dacă te apasă vreun necaz, caută să afli ce vrea Dumnezeu să te învețe/ Și de ce.

De la oameni ai mereu ce învăța. Dar mai mult de la Dumnezeu prin oameni.

Înțelepciunea lui Sirah, cap. 49, cf. LXX

1. Pomenirea lui Iosias [Ἰωσείας]: întru amestecarea tămâiei pregătite [cu] lucrul făcătorului de mir. În toată gura ca mierea se va îndulci și ca cei cântăreți în[tru] ospățul vinului.

2. Acesta s-a îndreptat în[tru] întoarcerea poporului și a îndepărtat scârbele fărădelegii.

3. A îndreptat către Domnul inima sa [și] în zilele celor fărădelege a întărit buna-evlavie.

4. În afară de David și de Ezechias și de Iosias, toți [împărații] greșeală au greșit. Căci au lăsat legea Celui Preaînalt, împărații Iudasului au lipsit.

5. Căci au dat cornul lor altora și slava lor neamului celui străin.

6. Au ars cetatea cea aleasă a sfințirii și au pustiit căile ei

7. în[tru] mâna lui Ieremias, căci l-au chinuit pe el. Și acesta în[tru] pântece a fost sfințit Profet [καὶ αὐτὸς ἐν μήτρᾳ ἡγιάσθη Προφήτης], [pentru] a dezrădăcina și a face rău și a pierde, asemenea [și pentru] a zidi și a sădi.

8. Iezechiil [Ιεζεκιηλ], care a văzut vedenia slavei [ὃς εἶδεν ὅρασιν δόξης] [Sale], pe care i-a arătat-o lui deasupra carului Heruvimilor [ἣν ὑπέδειξεν αὐτῷ ἐπὶ ἅρματος Χερουβιν].

9. Căci și-a adus aminte de cei vrăjmași în ploaie și să facă bine celor care îndreptează căile.

10. Și oasele celor 12 Profeți să odrăslească din locul lor [καὶ τῶν δώδεκα Προφητῶν τὰ ὀστᾶ ἀναθάλοι ἐκ τοῦ τόπου αὐτῶν]. Căci l-au mângâiat pe Iacov [παρεκάλεσαν γὰρ τὸν Ιακωβ] și i-au răscumpărat pe ei în[tru] credința nădejdii [καὶ ἐλυτρώσαντο αὐτοὺς ἐν πίστει ἐλπίδος].

11. Cum avem să-l mărim pe Zorobabel [Ζοροβαβέλ]? Și el [a fost] ca pecetea pe mâna cea dreaptă.

12. Așa [a fost și] Iisus, fiul lui Iosedec [Ἰησοῦς υἱὸς Ιωσεδεκ]. Care în zilele lor au zidit casă și au înălțat Domnului templul cel sfânt, pregătit întru slava veacului.

13. Și a lui Neemias [Νεεμείας] în[tru] mult [este] pomenirea, [a aceluia] care a ridicat nouă zidurile căzute și a întărit porți și zăvoare și a ridicat casele noastre.

14. Nimeni [nu] s-a zidit pe pământul acesta ca Enoh [Ἑνώχ], căci și acesta a fost luat de pe pământ.

15. Și nici ca Iosif [nu] s-a născut bărbat povățuitor al fraților, întăritor al poporului, și oasele sale au fost cercetate [καὶ τὰ ὀστᾶ αὐτοῦ ἐπεσκέπησαν][1].

16. Sim și Sit în[tre] oameni au fost slăviți [Σημ καὶ Σηθ ἐν ἀνθρώποις ἐδοξάσθησαν] și [au fost] peste toată vietatea în zidirea lui Adam [καὶ ὑπὲρ πᾶν ζῷον ἐν τῇ κτίσει Αδαμ].


[1] De Dumnezeu.

Înțelepciunea lui Sirah, cap. 48, cf. LXX

1. Și s-a ridicat Ilias Profetul [Ηλιας Προφήτης] ca focul și cuvântul său ca făclia ardea.

2. Care a adus peste ei foamete și [cu] râvna sa [i-]a împuținat pe ei.

3. În[tru] cuvântul Domnului a oprit cerul [și tot] așa a coborât de trei ori foc.

4. Cât te-ai slăvit, Ilia [Ηλια][1], în[tru] cele minunate ale tale! Și cine [este] asemenea ție a se lăuda?

5. Cel care l-ai ridicat pe cel mort din moarte și din Iad [ὁ ἐγείρας νεκρὸν ἐκ θανάτου καὶ ἐξ ᾍδου] în[tru] cuvântul Celui Preaînalt [ἐν λόγῳ Ὑψίστου].

6. Cel care ai coborât împărați întru pieire și pe cei slăviți din patul lor.

7. Auzind în Sina mustrare [ἀκούων ἐν Σινα ἐλεγμὸν] și în Horib judecățile răzbunării [καὶ ἐν Χωρηβ κρίματα ἐκδικήσεως].

8. Cel care unge împărați întru răsplătire și Profeți urmași după el.

9. Cel care a fost luat în vârtej de foc [ὁ ἀναλημφθεὶς ἐν λαίλαπι πυρὸς], în carul cailor celor de foc [ἐν ἅρματι ἵππων πυρίνων].

10. Cel care a fost scris în[tru] mustrări [ὁ καταγραφεὶς ἐν ἐλεγμοῖς], întru vremuri [εἰς καιροὺς], [ca] să înceteze urgia mai înainte de mânie [κοπάσαι ὀργὴν πρὸ θυμοῦ], [ca] să întoarcă inima tatălui către fiu și să așeze semințiile lui Iacov.

11. Fericiți [sunt] cei care te-au văzut pe tine și cei care au adormit în[tru] dragoste [καὶ οἱ ἐν ἀγαπήσει κεκοιμημένοι], căci și noi [cu] viață vom trăi.

12. Ilias, care în[tru] vârtej a fost acoperit, și Elisee [Ελισαιε] a fost umplut de Duhul Său [καὶ Ελισαιε ἐνεπλήσθη Πνεύματος Αὐτοῦ] și, în zilele sale, nu a fost clătinat de către stăpânitor [οὐκ ἐσαλεύθη ὑπὸ ἄρχοντος] și nu l-a asuprit pe el nimeni.

13. Tot cuvântul nu l-a înălțat pe el [πᾶς λόγος οὐχ ὑπερῆρεν αὐτόν][2] și în[tru] adormire a profețit trupul său [καὶ ἐν κοιμήσει ἐπροφήτευσεν τὸ σῶμα αὐτοῦ].

14. Și în[tru] viața sa a făcut minuni și în[tru] săvârșire[a sa] cele minunate [sunt] lucrurile sale.

15. [Dar] în[tru] toate acestea poporul nu s-a pocăit și nu s-au îndepărtat de la păcatele lor, până nu au fost scoși din pământul lor și [nu] au fost risipiți în tot pământul [καὶ διεσκορπίσθησαν ἐν πάσῃ τῇ γῇ].

16. Și a rămas poporul cel puțin [καὶ κατελείφθη ὁ λαὸς ὀλιγοστός] și stăpânitorul în casa lui David [καὶ ἄρχων ἐν τῷ οἴκῳ Δαυιδ]. Unii [dintre] ei au făcut [lucrul] cel plăcut [τινὲς μὲν αὐτῶν ἐποίησαν τὸ ἀρεστόν] [Domnului], dar alții au înmulțit păcatele [τινὲς δὲ ἐπλήθυναν ἁμαρτίας].

17. Ezechias [Εζεκιας] a întărit cetatea sa și a adus întru mijlocul ei apă. A săpat [cu] fier [piatra] cea ascuțită și a zidit fântâni întru ape.

18. În zilele sale s-a urcat Sennahirim [Σενναχηριμ] și l-a trimis pe Rapsachis [Ῥαψάκης] și [el] a plecat și a ridicat mâna sa peste Sion și s-a semețit în trufia sa [καὶ ἐμεγαλαύχησεν ἐν ὑπερηφανίᾳ αὐτοῦ].

19. Atunci s-au clătinat inimile și mâinile lor [τότε ἐσαλεύθησαν καρδίαι καὶ χεῖρες αὐτῶν] și au avut dureri ale nașterii ca cele care nasc [καὶ ὠδίνησαν ὡς αἱ τίκτουσαι].

20. Și L-au chemat pe Domnul, pe Cel Milostiv, întinzând mâinile lor către El și Cel Sfânt din cer degrabă [le-]a ascultat lor și [i-a] răscumpărat pe ei în[tru] mâna lui Isaias [Ἡσαΐας].

21. Și a lovit[3] tabăra assiriilor[4]/ asirienilor și i-a pierdut pe ei Îngerul Său.

22. Căci a făcut Ezechias [lucrul] cel plăcut Domnului și s-a întărit în[tru] căile lui David, tatăl său. [S-a întărit întru lucrurile] pe care [le-]a poruncit Isaias, Profetul cel mare [ὁ Προφήτης ὁ μέγας] și cel credincios în[tru] vedenia sa [καὶ πιστὸς ἐν ὁράσει αὐτοῦ].

23. În zilele sale s-a întors soarele și s-a adăugat viață împăratului.

24. [Întru] Duhul Cel Mare a văzut cele de apoi [Πνεύματι Μεγάλῳ εἶδεν τὰ ἔσχατα] și [i-a] mângâiat pe cei care plâng în Sion.

25. Până [întru] veac [le-]a arătat pe cele care vor fi [ἕως τοῦ αἰῶνος ὑπέδειξεν τὰ ἐσόμενα] și pe cele ascunse mai înainte ca să vină acestea [καὶ τὰ ἀπόκρυφα πρὶν ἢ παραγενέσθαι αὐτά].


[1] Forma de vocativ.

[2] Nu l-a făcut să se mândrească.

[3] Dumnezeu a lovit, adică a pedepsit.

[4] De la N. pl. Ἀσσύριοι.

Predică la Duminica anterioară înălțării Sfintei Cruci [2018]

Iubiții mei[1],

dialogul e o călătorie în doi fascinantă, tulburătoare, împlinitoare. Dar e greu de realizat în ciuda frumuseții sale. Pentru că dialogul presupune, din ambele părți, o totală sinceritate și o totală concentrare la detalii. O ținere de minte a fiecărui detaliu.

Căci această călătorie διά [prin] λόγος [cuvânt] este o călătorie de viață care te schimbă, care te pune în relație cu altcineva, care te duce spre altceva. Pentru că dialogul între prieteni te scoate din singurătate și te duce la iubire, iar dialogul despre credință te duce la aflarea Celui care te-a iubit mai întâi.

Căci Nicodimos [Νικόδημος], stăpânitorul iudeilor [ἄρχων τῶν ἰουδαίων], a venit la Domnul noaptea [In. 3, 1-2, BYZ] ca să vorbească despre credință. A venit prin spate și nu prin față. A venit ascunzându-se de ceilalți, dar mărturisind credința tuturor. Și I-a spus Lui: „Rabbi [Ῥαββί], [noi] am cunoscut că de la Dumnezeu ai venit Învățător [οἴδαμεν ὅτι ἀπὸ Θεοῦ ἐλήλυθας Διδάσκαλος]!” și că ei consideră că semnele [τὰ σημεῖα]/ minunile le face pentru că Dumnezeu este cu El [In. 3, 2, BYZ].

Dar Domnul nu dorește, mai întâi de toate, o discuție despre Sine, ci despre adevăratul credincios al lui Dumnezeu. De aceea comută sensul comunicării de la El la cel credincios lui Dumnezeu și îi spune că numai cel care se naște de sus poate să vadă Împărăția lui Dumnezeu [In. 3, 3, BYZ].

Numai că nașterea de sus, de la Dumnezeu, va fi un subiect din predica Bisericii, pentru că va fi o realitate în Biserică. Căci nașterea de sus, de la Dumnezeu, este Botezul sacramental al Bisericii.

Și Nicodimos, pe drept cuvânt, nu știa ce este această naștere [In. 3, 4, BYZ]. Nu o văzuse și nici nu o experimentase. Pentru că nu poți să știi lucruri pe care nu le trăiești. Și chiar dacă trăiești Botezul Bisericii, Taina aceasta e atât de profundă, un abis de taină, încât nu poți explica niciodată în mod deplin ce înseamnă să te naști din Dumnezeu, adică din slava Lui.

Iar Domnul știa că Nicodimos nu cunoaște ce e nașterea de sus. Tocmai de aceea îi spune: „dacă cineva nu are să se nască din apă și [din] Duh [ἐὰν μή τις γεννηθῇ ἐξ ὕδατος καὶ Πνεύματος], nu poate să intre întru Împărăția lui Dumnezeu [οὐ δύναται εἰσελθεῖν εἰς τὴν Βασιλείαν τοῦ Θεοῦ]” [In. 3, 5, BYZ].

Dumnezeu vorbește criptic, nedeslușit cu Sfântul Nicodimos, dar îi spune lucruri mari, noi, nemaiauzite. Nu pierde timpul în discuția cu el, ci îl pune în situația de a dori această naștere dumnezeiască, pentru ca să vadă și să intre întru Împărăția lui Dumnezeu. Căci Împărăția lui Dumnezeu este împlinirea reală pentru orice credincios.

După ce Domnul distinge oamenii trupești de cei duhovnicești [In. 3, 6], El îi vorbește despre persoana și despre lucrarea Duhului Sfânt, spunându-i că cei duhovnicești sunt născuți din Duhul Sfânt [Ibidem] și că Duhul Sfânt suflă unde voiește, iar noi putem auzi glasul Său, dar nu putem să cunoaștem cele despre El [In. 3, 8].

Lucruri grele, teologice, dumnezeiești! În fața cărora Sfântul Nicodimos își arată neștiința [In. 3, 9]. Pentru că nici Sfinții Apostoli nu primiseră slava Duhului Sfânt și nu cunoșteau acestea din lucrare [In. 7, 39].

Dar Domnul trece de la cele pământești, de la cele din Biserică, la cele din cer în discuția cu Nicodimos [In. 3, 12]. El nu coboară înălțimea dialogului cu Nicodimos. Și de aici încolo avem textul Evangheliei de azi [In. 3, 13-17], unde Domnul vorbește despre Sine. Căci El nu era doar un Profet, așa cum doreau să Îl prezinte Nicodimos și întregul Israil, ci era Fiul lui Dumnezeu întrupat.

De aceea, El Se prezintă pe Sine ca Cel coborât din cer, deși este în cer [In. 3, 13]. Căci Cel care S-a întrupat și astfel S-a coborât din cer, după ființa Lui e mereu în cer, căci El e deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Dar aici Domnul Își profețește și înălțarea Sa la cer, căci le spune că El, Cel care S-a coborât, Se va și sui întru cer.

Însă, între coborârea și suirea Lui la cer va avea loc și înălțarea Lui pe Cruce, prefigurată de șarpele înălțat în pustie [In. 3, 14]. Căci toate cele trăite și spuse de Domnul pe pământ sunt pentru „ca tot cel care crede întru El să nu piară [ἵνα πᾶς ὁ πιστεύων εἰς Αὐτὸν μὴ ἀπόληται], ci să aibă viață veșnică [ἀλλ᾽ ἔχῃ ζωὴν αἰώνιον]” [In. 3, 15, BYZ].

Iar viața veșnică e totuna cu intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că nu poate exista o veșnicie reală fără prezența lui Dumnezeu.

Dar, deși unii își imaginează în mod păcătos că veșnicia lui Dumnezeu este „o mare plictiseală”, cea mai mare plictiseală e păcatul, pentru că el te omoară sufletește, te rupe de viață, te însingurează interior. Viața cu Dumnezeu e plină de bucurie și de sfințenie, e plină de noutate, de adevăr, de împlinire. Dar păcatul nu are nicio noutate, ci e o deplină plictiseală! Noutatea păcatului e aceea că mori de fiecare dată din cauza lui, pe când noutatea învierii duhovnicești e aceea că de fiecare dată înțelegi tot mai mult iubirea lui Dumnezeu care te învie din morți.

Pentru că „Dumnezeu astfel a iubit lumea [οὕτως…ἠγάπησεν ὁ Θεὸς τὸν κόσμον], încât L-a dat pe Fiul Lui [ὥστε τὸν Υἱὸν Αὐτοῦ ἔδωκεν], Cel Unul-născut [τὸν μονογενῆ], ca tot cel care crede întru El să nu piară [ἵνα πᾶς ὁ πιστεύων εἰς Αὐτὸν μὴ ἀπόληται], ci să aibă viață veșnică [ἀλλ᾽ ἔχῃ ζωὴν αἰώνιον]” [In. 3, 16, BYZ].

Domnul a iubit lumea până la a Se jertfi pentru lume. Căci El S-a răstignit pentru noi, ca să ne curățească de păcatele noastre, pe noi, cei care credem întru El.

Iar dacă Duhul ne face duhovnicești, iar Tatăl ne iubește aidoma Fiului Său, atunci și Duhul ne iubește pe noi cu iubire negrăită. Pentru că întreaga Treime Preadumnezeiască ne iubește pe noi cu iubire veșnică și dorește ca noi să ne mântuim întru slava Ei.

Din versetul ultim al Evangheliei de azi aflăm că Domnul Iisus Hristos este Mântuitorul nostru [In. 3, 17]. Căci Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt ne mântuie pe noi.

De aceea, iubiții mei, dacă dorim să dialogăm trebuie să vorbim despre crezurile noastre! Trebuie să vorbim despre experiențele noastre profunde și nu pentru a ne minimaliza unii pe alții, ci pentru a ne întări și a ne ajuta unii pe alții. Căci confesiunea altora față de noi, confesarea față de noi a lucrurilor lor celor bune, trebuie să ne îndemne și pe noi ca să le urmăm exemplul vieții lor.

Însă, de-a lungul vieții mele, am constatat că dialogul real este o mare ispită în viața oamenilor. Mai ales a celor mândri, a celor egoiști, a celor care vor să parvină. Căci dacă vorbești în mod cinstit cu ei, adevărul tău nu îi face mai buni, nu îi îndeamnă la fapte bune, ci la invidie și la ură. Pentru că ei sunt la întrecere, în mintea lor, cu toți ceilalți. Ei nu vor să fie oameni integri, ci doar să spele aparențele.

Însă marii oameni, sufletele mari și sfinte ale lumii trăiesc din și prin dialog. Dialogul e glasul conștiinței lor. Și dialogurile dintre ei sunt cele care ne zidesc duhovnicește cu adevărat, pentru că ele conțin date profunde despre viețile și experiențele lor. De aceea, a citi aceste date neprețuite înseamnă a te hrăni și a te odihni interior.

Așadar, iubiții mei, încercați să aveți parte de dialoguri reale unii cu alții!

Nu mai mimați generozitatea!

Nu mai mimați gândirea profundă, ci dovediți că gândiți în fiecare zi! Că gândiți frumos, că sunteți capabili să răspundeți onest la întrebările altora, în mod ponderat.

Pentru că numai astfel putem coborî în noi înșine și ne putem vedea unii pe alții și ne putem cuprinde interior unii pe alții. Amin!


[1] Începută la 13. 57, zi de joi, pe 6 septembrie 2018. Zi cu soare, 28 de grade.

Page 2 of 2094

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort