Viata si opera parintelui Serghie Bulgakov

bulgakov3-retouched.jpg

Pentru o cunoastere a vietii, a operei si a unei parti din literatura care il vizeaza pe parintele Bulgakov va invitam in locatia:

http://www.geocities.com/sbulgakovsociety/

Aici veti gasi o discutie despre doctrina sofiologica contestata de majoritatea teologilor ortodocsi, Dogmatica sa in integralitate, fotografii si amanunte biografice numeroase.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Privilegiile scolii si ale specializarii continue

Desi printre oamenii din prim-planul actualitatii romane ( aici) si nu numai, sunt oameni care nu prea suporta studiul, totusi scoala si extensia sa naturala, studiul si specializarea personala, sunt cele care asigura dezvoltarea noastra ca persoane si ca tara. Cine minimalizeaza importanta scolii intr-o societate si a invataturii se pare ca a inteles ca anarhia e drumul spre inainte sau nihilismul sau gluma de orice clipa.

Scoala si specializarea intra si extra curriculara creaza insa caractere daca omul are un plan de viata, un proiect. Cei care au trecut prin scoala ca prin apa bineinteles ca nu inteleg ce rol are proiectul de viata, daca acum au dobandit o sursa de venit confortabila.

Proiectul de viata pare straniu daca stai toata ziua degeaba, pentru ca el este tocmai implinirea interioara totala printr-o munca de zi cu zi la telul pe care il ai. Nu poti scrie o carte intr-o zi, nu poti zidi o casa intr-o zi, nu poti creste un copil intr-o zi…si exemplele pot continua. Pentru ca sa rezolvi ceva bine, sa implinesti ceva bine si prin asta sa te simti implinit trebuie sa stii pentru ce lupti, ce vrei sa realizezi.

Planurile senzationaliste, visele, imaginatia despre viitor e una dar proiect inseamna cu totul altceva. Inseamna sa constati de ce esti in stare si cat te poti dedica pentru ceea ce te implineste. Inseamna sa ai o strategie de lucru, pe care sa o implinesti pas cu pas si sa te bucuri de fiecare realizare fara sa sari peste etape.

Cine naste un copil gandindu-se ca acesta trebuie sa ajunga cat mai repede mare, uita sa se bucure de copilaria lui, de nazdravaniie lui, de realizarile lui. Tot la fel, cine isi face un proiect mai mare decat puterile proprii are intotdeauna sentimentul ca ceva nu e in regula cu el, ca el nu poate fi ca ceilalti, si se simte stapanit de nesiguranta si de incompatibilitate reala cu ceilalti.

Proiectul meu de viata este unul soteriologic, adica are in centru unirea cat mai profunda cu Dumnezeul meu, viata cat mai curata si mai plina de har. Pe mine ma intereseaza sa anexez munca mea teologica, cultura, stiintifica acestui scop, acestui sens, care este de fapt sensul vietii oricarui crestin. Numai ca vreau sa fac asta intr-o abordare holistica, totalizatoare, academica si duhovniceasca in acelasi timp.

Adica am un proiect de viata bazat pe rigoarea muncii, a muncii facuta cu entuziasm si prudenta si in acelasi timp pe induhovnicirea continua a vietii. Orice fac merge spre acest sens si imi traiesc din plin implinirea.

Insa nu imi propun sa fac lucruri pe care nu pot sa le fac sau nu incerc sa copiez un model de viata cap-coada, ci imbin in mine zeci de modele de implinire personala. Si asta, pentru ca un proiect de viata real e unic de fiecare data, tine de unicitatea persoanei si reprezinta o munca extrem de personalizata.

Proiectul implica un fundament solid in viata si specializarea ta, entuziasm, un stil personal, un mod de a respecta arealul in care creezi si te exprimi. El nu se termina decat odata cu moartea noastra sau tocmai moartea noastra face ca acest proiect sa aiba o validitate si o aderenta enorma la membrii posteritatii noastre.

M-am bucurat de-a lungul vietii de intimitatea unor oameni cu puternice, coplesitoare proiecte de viata, care m-au instaurat si mai deplin in aceasta cautare ontologica a implinirii personale. Cei mai multi au fost oameni Sfinti, mari traitori ai credintei dar si oameni care priveau viata pur si simplu ca pe o implinire, fara sa inteleaga ca implinirea lor este un proiect parcurs in mod veritabil.

De aceea nu pot sa consimt unei vieti traite la intamplare atata timp cat ma bucur din plin de roadele proiectului meu existential. Insa el are falduri diverse. Are atingere cu munca de aici de pe net, dar este mai intai de toate un proiect cu valente liturgice, personale, casnice, academice, traductoriale.

In ele ma angajez si ne angajam deplin,in orice portiune de timp a vietii noastre, lucrand pentru acest lucru. Familia si scoala, climatul casnic si social isi pun amprenta pe proiectul nostru existential.

Si el aduce implinire, prosperitate in limitele bunului simt, pentru ca nu este atat exterior ci interior. Chiar daca am avea un proiect de viata in care ne-am angaja sa modernizam un intreg oras sau sa facem un intreg oras cu banii nostri, implinirea nu ar fi in special ca am dat unui numar de oameni o locuinta ci in primul rand ca ne-am implinit, cu harul lui Dumnezeu, o bucurie anume: bucuria creatiei, a realizarii unui plan in integralitatea lui.

Bineinteles, ma refer aici la cum ar trebui sa se pozitioneze un crestin-ortodox fata de realizarile lui. Orice realizare a noastra este o impreuna-lucrare cu Dumnezeu. Atunci cand implinim etapele unui proiect de viata Dumnezeu este Cel care ne inspira cum sa in concepem si cum sa il derulam.

Sunt pentru proiecte de viata gigant, din care implinim cat putem. Nu sunt de acord sa privesti la putin, ci la lucruri mari. Nu poti sa intelegi cat de greu e sa faci ceva cu tine, pana nu iti propui lucruri mari. Dar tocmai dorindu-ti lucruri mari, intelegi cat poti sa implinesti, care este cuantumul de realizare al vietii noastre.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Prezenta Dumnezeului treimic in viata noastra

Una din datoriile de constiinta ale teologiei contemporane ortodoxe, credem noi, este aceea de a teologhisi intr-un mod preeminent despre Sfanta Treime, despre Dumnezeul treimic ca despre Dumnezeul Cel Viu. Dumnezeul care vorbeste cu omul, Dumnezeul in fata Caruia toate tac si se cutremura, dar Care este in acelasi timp bun, iubitor de oameni, multmilostiv, despre care ne invata Scriptura, trebuie sa fie propovaduit ca realitatea coplesitoare din viata noastra.

Prezenta energetica, harica a lui Dumnezeu in istorie si in Biserica, in fiecare cuta a vietii noastre trebuie tusata cu mare concretete. Teologia treimica a Scripturii si a Parintilor trebuie reevaluata, adancita, pentru a percepe modul paradoxal in care Dumnezeu e prezent in noi si cu noi fara sa Isi piarda ceva din transcendenta Sa si in acelasi timp este imanent, este in noi, fara ca prin aceasta sa Se transforme intr-o iradiere diminuata a maretiei Sale.

Altfel pendulam intre o viziune autoritara a lui Dumnezeu care nu ne apropie de El si una de mare larghete, in care spunem orice despre El, fara sa simtim modul smerit si corect intru care trebuie sa ne situam pentru a vorbi despre relatia cu Sine.

Postmodernitatea, promotoarea colajului si a relativizarii prin re-fabricarea aleatorie a ideilor si a imaginilor religioase ne ofera un Dumnezeu iconoclast ori prin aceea ca Ii creaza un chip difuz lui Dumnezeu, compus din zeci de imagini disparate, ori Il transforma intr-o prezenta spirituala care nu are nimic de-a face cu viata noastra.

Icoana lui Hristos nu pare relevanta pentru postmodernitate deoarece urand metalimbajul si metapovestirile nu poate sa inteleaga iubirea Tatalui fata de lume, care atat de mult a iubit-o, incat L-a dat pe Unul-Nascut Fiul Sau spre viata lumii.

Cand asistam astazi la o neintelegere frapanta a icoanei, ne intalnim de fapt cu neputinta de a percepe comunicarea reala dintre Dumnezeul treimic si om, de a percepe consecintele reale si personale ale intruparii Fiului lui Dumnezeu si ale rolului Bisericii in lume.

Daca lumea, universul in totalitatea sa nu e vazut ca spatiul in care Dumnezeu Se manifesta si este intotdeauna prezent, pentru ca El e preexistent lumii si lumea e creatia Sa, atunci tot procesul vietii nu isi gaseste finalul decat in sensul lamentabil al terminarii a tot ce am nazuit odata cu moartea, orice fapta a noastra nu are nici o transcendenta iar noi nu suntem niste fiinte profunde, realmente taine revelatorii, pentru ca nimic nu ne predece si nu ne urmeaza.

Relatia noastra cu Dumnezeu, cu Preacurata Treime trebuie subliniata de fiecare data ca o lucrare harica, in care simtim in mod real prezenta Sa in noi. Experienta eclesiala a lui Dumnezeu, a legaturii noastre vii cu Dumnezeu se face prin Sfintele Taine, unde experiem viata lui Dumnezeu, vesnica putere si lucrare indumnezeitoare a Treimii, se face prin intregul nostru cult, prin rugaciunea noastra, prin viata noastra de pocainta si de fapte bune.

Daca nu vedem intreaga Treime lucrand in fiecare moment al iconomiei mantuirii, de la creatie si pana la Judecata finala, plasam evenimentul istoric ori numai pe seama Tatalui, ori numai pe seama Fiului, ori numai pe seama Sfantului Duh, in detrimentul experientei autentice a vietii duhovnicesti si a pozitionarii Bisericii pe solul fundamental al triadologiei.

Daca teologia dogmatica nu are ca punct de plecare triadologia aceasta devine o filosofie umanista, existentiala, o politica liberala sau o nihilista abordare ideatica postmoderna, unde nu Dumnezeu e in centrul lumii si al vietii Bisericii cat si al vietii persoanele duhovnicesti, ci omul, aflat intodeauna ori sub presiunea istoriei ori sub amenintarea propriilor sale patimi care par incontrolabile.

Iesirea din capcana umanismului ateu se face printr-o experiere harica a prezentei lui Dumnezeu, prin sesizarea Lui in tot ce exista, printr-un efort concret de sfintire personala. Prezenta sfinteniei lui Dumnezeu se percepe cu simturi schimbate de sfintenie. Poate ca tocmai acest lucru, lipsa unei vieti duhovnicesti reale a unor teologi a dus la ideea nefasta ca in prim-planul teologiei e mai degraba discursul teologic care ocoleste experienta, decat discursul teologic care este o urmare a experientei reale a vietii Treimii in viata noastra.

Poporul Bisericii in totalitatea sa, observam cu totii in ultimul timp, este avid de experienta reala, personala a lui Dumnezeu si cauta Parinti si Maici harismate, care sa fi avut experiente reale, mistice in viata lor. Cautandu-se experienta teologica concreta, dobandita intr-o viata de curatie interioara, de sfintenie, se elimina insa, fara prea multa judecata, teologia adanca a Bisericii, care trebuie rediscutata cu fiecare in parte.

Se greseste prin alunecarea ori numai in viata practica a Bisericii ori numai in cea contemplativa. De aceea, cei care sunt oameni ai concretului militeaza pentru gestiunea, patrimoniul si jurisdictia Bisericii, pe cand cei contemplativi refuza orice angajare prezenta pentru o abordare strict personalista a teologiei si a vietii Bisericii.

Consumismul teologic am spune se manifesta cand ca ingurgitare nemestecata a unuia din faldurile vietii Bisericii in detrimentul celorlalte, cand ca reducere a vietii Bisericii la o privire ideologica asupra credintei.

Si cand ne raportam doar partial si nu holistic la viata Bisericii nu putem avea o relatie plenara cu Dumnezeul treimic, ci vom trai din plin tot felul de tendinte extremiste.

In viziunea noastra, triadologia implica o asumare integrala a vietii Bisericii si o raportare smerita la orice asepct care tine de viata Bisericii. Oricand slujim, predicam, ajutam pe cineva, scriem sau cantam, zidim sau reparam o Biserica sau o casa, comunicam sau ne odihnim noi ne vedem prin Dumnezeu orice miscare interioara si orice actiune pe care o intreprindem.

Orice eveniment al istoriei nu trebuie separat de voia Treimii, dupa cum in fata grijilor si a mortii, a durerilor si a cataclismelor nu putem gandi si nu ne putem panica atata timp cat traim prezenta lui Dumnezeu pretutindeni.

Discutarea realitatii cand din punctul de vedere al teoriilor stiintifice despre lume, cand din punctul de vedere al credintei inseamna un mod de viata schizoid, dilematic. Un crestin ortodox trebuie sa se raporteze la teoriile stiintifice despre lume in masura in care ele indica realitati experimentale si nu ipotetice. Nu trebuie sa reducem taina, isondabilul vietii si al legaturii noastre cu Dumnezeu la simple definitii, dupa cum nici nu putem sa ne hazardam, la fiecare noua descoperire stiintifica, care e proclamata mereu ca revolutionara, atata timp cat cunoasterea onesta presupune o cercetare experimentala de durata, intre limite umane.

Prezenta lui Dumnezeu in istorie si in om este resimtita ca fiind abisala, este traita ca o realitate coplesitoare de mare adancime. Din aceasta cauza nu putem sa explicam din afara relatia noastra cu Dumnezeu, atata timp cat experienta duhovniceasca e taina vietii noastre, a relatiei noastre incomprehensibile cu Dumnezeu.

Prezenta lui Dumnezeu in istorie si in om este mereu o experienta interioara si din ea raman numai momentele consemnate si pastrate de-a lungul timpului. Analiza stiintifica a lumii cere recursul la teologie atata timp cat stiinta este o cunoastere in parametrii umani a existentei.

De aceea rolul teologiei ortodoxe nu este acela de a da un contur pur descriptiv Dumnezeului treimic ci de a arata ca El Se reveleaza si este trait ca fundamentul lumii, al omului si al Bisericii numai in relatia harica, directa pe care o avem cu El.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

O discutie despre credinta ortodoxa in Europa

La OTV, 12 ianuarie 2007, in jurul orei 20. Domnii Bichir, Roncea, Teodorescu,Puric, Becali si altii vorbind despre credinta ortodoxa si Biserica Ortodoxa Romana intre statele Europei.

Teodorescu: nu suntem de acord ca sa existe culte ultra-minoritare care sa se inchine la orice.

Legea cultelor e un punct bun in atmosfera vietii romanesti.

Alocutiuni extraordinare.

Am prins doar finalul.
Puric: avem de-a face in aceste zile cu o unire profunda ortodoxa si nu cu un act politic.
Trebuie sa fim uniti in jurul unei stari de spirit crestin-ortodoxe.
Trebuie sa ne unim sub constiinta crestina ortodoxa.
Vom face un pol ortodox?
Becali cere o implicare politica a intelectualilor. Vrea o miscare ortodoxa crestina.
Cineva ii cere lui Becali sa ii transfere presedentia partidului Noua Generatie domnului Puric.
Becali e de acord cu asta, daca domnul Puric poate sa conduca partidul.
Domnul Puric nu doreste presedentia partidului.
Puric: Noi romanii stim sa tacem cu o inteligenta extraordinara.

In incheiere.
Domnul Anghelos Augustidis.
Romania nu e ruda mai saraca, spune invitatul grec.
In Europa exista un foarte puternic sentiment de solidaritate.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Intre Bultmann si Rahner despre vederea lui Dumnezeu

In celebra carte a lui Rudolf Bultmann, Kerigma si mit, atunci cand vorbeste despre hristologie, despre persoana lui Hristos, hristologia este pentru teologul protestant o discutie din punctul de vedere al credintei despre evenimentul Hristos. Pentru Bultmann evenimentul Hristos, care nu are nimic de-a face cu mitologia, cu o abordare mitologica, este centrul kerigmei, al propovadurii Noului Testament.

Pentru Karl Rahner ( teolog romano-catolic), in Dogmatica sa care poarta titlul Continutul credintei , discutia despre vedere este pusa la jonctiunea dintre transcendenta si imanenta lui Dumnezeu. El vede vederea fericitoare in relatia credintei dintre om si Creatorul sau.

Ambii teologi au hristologia in centrul teologiei lor. Numai ca Bultmann Il vede pe Hristos prin ochelarii unui nestorianism evident, unde divinitatea si umanitatea nu par sa se intalneasca real in Hristos, pe cand la Rahner, fortat de falsa dogma catolica de care am discutat aici, pe blog, a vederii lui Dumnezeu ca vedere a esentei divine, vorbeste de vederea fericitoare, de visio beata, ca despre o consecinta a harului creat.

Bultmann pune accentul in cartea enuntata mai sus pe cruce si inviere, pe care le gaseste a fi intr-o unitate esentiala. Crucea Domnului spune el, si se refera la rastignirea pe cruce a Mantuitorului Hristos, este o judecata a lumii si a diavolului si in acelasi timp un act rascumparator. El vede in cruce judecata si mantuire, dar nu vede deloc pnevmatizarea trupului Domnului, umplerea Sa de lumina, la invierea Sa din morti.

Tocmai de aceea pentru Bultmann invierea Domnului este o prelungire a crucii si nu icoana indumnezeirii omului. Ca si Rahner, Bultmann nu are apetenta pentru har inteles ca energie necreata a Treimii si nici pentru indumnezeire ca realitate interiora, ca crestere in har.

Rahner vrea sa modifice in teologia sa perceptia intelectualista a lui Toma de Aquino in ceea ce priveste extazul, vederea, ca sa nu mai fie vazut doar ca o contemplare a mintii din care ar lipsi continutul deplin al interioritatii noastre.

Ambii fac eforturi uluitoare in cadrul credintei Bisericilor lor spre a percepe mantuirea si sfintirea personala in Hristos, dar ambii esueaza din cauza unor preconceptii adanc inradacinate: Bultmann nu poate explica extazele Sfantului Pavel si spune ca nu exista in Noul Testament o abordare mistica a cunoasterii lui Dumnezeu, adica nu exista in NT experienta extatica, pe cand Rahner se opreste cu discutia despre vedere la falsa dogma a vederii lui Dumnezeu ca vedere a esentei divine si spune ca nu avem de-a face decat cu o consecinta reala a harului creat.

Ce nu pot percepe teologii eterodocsi? Prezenta interioara a harului ca realitate permanenta,dobandita ca un dar dumnezeiesc intr-o viata de curatie, interioritatea de iubire si de credinta intre toti Sfintii din toate veacurile, impartasirea reala de contintul dogmelor, al cultului si al libertatii interioare si mai ales adancimile duhovnicesti ale intimizarii reale cu Dumnezeu prin vederea slavei Sale.

Tocmai de aceea Bultmann apara kerigma, vestirea Evangheliei, pentru ca centreaza experienta religioasa in propovaduire, pe cand Rahner este schilodit in teologia sa de raportarea sa teologica la noile dogme catolice de dupa 1054, care sunt intr-un antagonism zdrobitor cu realitatea ecumenica a Bisericii una. Rahner se vede nevoit sa includa teologia purgatoriului si a harului creat in doctrina despre vedere, desi ambele sunt creatii filosofico-fanteziste ce nu au nimic de-a face cu Revelatia.

Punctam insa lucruri interesante de detaliat din punct de vedere ortodox pe care cei doi teologi le-au atins in cartile lor. Bultmann observa crucea ca judecata a lumii, si pe buna dreptate, folosind trei versete concrete din Sfantul Matei. Cand vorbeste de judecata lumii, Bultamnn spune ca Hristos, prin moartea Sa, ne-a eliberat de demoni si de noi, ne-a despovarat de pacatul nostru si viata noua a crestinilor este una eshatologica.

Bultmann are dreptate, pentru ca ii da dreptate intru totul aici Dumnezeiescului Pavel, care spune ca acum, daca suntem fapturi noi in Hristos, trebuie sa crestem spre statura barbatului desavarsit, crescand in har in fiecare zi. Insa, desi afirma dimensiunea eshatologica a vietii crestine, aceasta aflare a mantuirii prin Hristos, pe de o parte, iar pe de alta parte, tindere continua spre mantuirea lui Hristos, pentru ca mantuirea se lucreaza in fiecare zi, teologul protestant nu arata cum se face asta in mod practic.

Imbacsita de voie sau de nevoie de filosofie, de categorii filosofice, teologia romano-catolica nu ii ofera lui Rahner ( desi a fost o eminenta, a scris peste 4000 de carti de teologie) mari oportunitati teologice, cum ii ofera protestantismul lui Bultmann.
El e nevoit sa accepte falsele dogme catolice si sa porneasca de la ele discursul teologic despre vederea lui Dumnezeu, bineinteles neajungand niciodata la experienta reala a vederii. De ce? Pentru ca harul era pentru el o entitate supranaturala, dar, paradoxal, creata si vederea era discutata in termenii vesniciei si nu ai realitatii de acum a omului.

Lipseste in ambele parti dimensiunea sfintitoare, transfiguratoare a hristologiei, si unul si altul vorbind despre Hristos ca Rascumparator, dar deloc ca Sfintitor al umanitatii Sale, si prin El, si a trupurilor si sufletelor noastre.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.