Un strop de poezie creştină…
Taină(sonet)
În ceasurile lungi de rugăciune,
Când arde viaţa mea ca o făclie,
Când mă topesc ăn flacăra cea vie,
Ca să plinesc a dragostei minune.
Stă sufletul tăcut şi nu mai ştie
De ce cuvintele îi par nebune;
Şi -n loc de stihuri nu mai poate spune,
Decât numele tău prea scump, Marie!
Îl murmură mereu cu gust de miere,
În cântec lin de dincolo de fire,
Mai dulce decât orice mângâiere;
Mai desfătat ca orişice iubire,
Mai tainic decât orişice tăcere,
Mai strălucit ca orice preamărire
Zorica Laţcu Teodosia monahia
±
Bucurie
Ca sufletul de schimnic în pustie,
Adânc pătrund în tine, Bucurie!
Străbat încet cărările deşarte,
Încolo, înspre miezul tău, departe.
Mă biciuieşte vântul Tău fierbinte,
Rupând bucăţi din slabele-mi veşminte:
Mă bate soarele cu raze grele
Şi seceta-mi brăzdează cute-n piele;
Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul,
M-a fript la tălpi cu foc uscat nisipul.
Ca sufletul de schimnic în pustie,
Petrec adânc în tine, Bucurie!
Când lutul meu se mistuie-n dogoare,
În duh trimiţi mireasmă de răcoare.
Când sufletul mi-e foc fără prihană,
Îl potoleşti cu ploile de mană…
Când buzele îmi tremură, uscate,
În duh reverşi cuvinte luminate;
Şi când de sete sufletul îmi moare,
Ţâşnesc din Tine tainice izvoare.
Ca sufletul de schimnic în pustie,
Te preamăresc, Izvor de bucurie!
Zorica Laţcu Teodosia monahia
±
Filă de acatist
Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge lin cu apă vie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea, Marie.
Bucură-te, floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Ploaia cea de mană.
Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Blândă fericire.
Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară.
Bucură-te, iarăşi, ţărm de bucurie,
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Sfânta mea Marie.
Zorica Laţcu Teodosia monahia
±
Cerul
Un cânt liturgic pieptul îmi străpunge,
Mă strânge gândul, visul nu mi-ajunge!…
Aş vrea cuvântul forme noi să prindă,
Făptura mea să fie în oglindă,
Şi înlăuntru şi în afară, veşnic
Altar, aprinsă în al vieţii sfeşnic,
Focar, să prind ginganta-ntretăiere
A tot ce-i viu între neant şi sfere…
……………………………………………
Şi-acum în urma cântului uitat,
Vin să v-aduc adâncul revelat
In trupul ars de negură şi jar
Şi bântuit de duhuri şi de har;
C-am încercat s-apun în veşnic eu,
Şi-am înflorit în cer şi Dumnezeu.
Din anii grei, prin tot ce am trecut,
Rotiri de îngeri, temple…îmi stau scut
Aiud, 1956
Fericitul Ilie Mocanu
±
Nuntă-n Cer
Plinitu-s-a…al nunţii ceas,
Mireasma trupului ceresc
Şi ritmul muzicii în glas…
Copii cuminţi, îngerii vin
Să-şi ia în cupe de argint
Şi pe aripe mărgărint
Din viu izvor de daruri plin.
Să-şi umple cupele de aur
Şi inimile de nectar
Din faţa Domnului de Har
Să-l poarte-lumilor tezaur
Mireasa cântă-n serafimi
Coroane, sfere vin şi vin…
…De-ale făpturii flori, e plin
Cerul purtat de heruvimi.
Zarca Aiud, 1963
Fericitul Ilie Mocanu
………………….
Bogdan-Ioan