Facerea, cap. 40, cf. LXX

1. Și, a fost după cuvintele acestea, [că] a păcătuit întâiul între paharnicii împăratului Egiptosului și întâiul între brutarii domnului lor, ai împăratului Egiptosului,

2. și a fost mâniindu-se Farao pe cei doi eunuci ai săi, pe întâiul între paharnici și pe întâiul între brutari,

3. și i-a pus pe ei sub paza de la temnicer, întru temniță, întru locul [în] care Iosif fusese adus acolo.

4. Și întâiul între temniceri i-a dat pe ei lui Iosif și a stat lângă ei și erau [în toate] zilele în paza [sa].

5. Și amândoi au văzut vis, fiecare vis într-o noapte [ἑκάτερος ἐνύπνιον ἐν μιᾷ νυκτὶ][1], [iar] vedenia visului [ὅρασις τοῦ ἐνυπνίου] său [lor], a întâiului între paharnici și a întâiului între brutari, care erau ai împăratului Egiptosului, care fiind [erau] în temniță, [era aceasta].

6. Și a intrat către ei Iosif de dimineață și i-a văzut pe ei și erau tulburați.

7. Și îi întreba pe eunucii lui Farao, care erau împreună cu el în temniță, lângă domnul său, zicându-le: „Ce [este], că fețele voastre [sunt] posomorâte astăzi?”.

8. Și ei i-au zis lui: „Vis am văzut și tălmăcitor nu este [pentru] el”. Iar Iosif le-a zis lor: „[Oare] nu prin Dumnezeu este tălmăcirea lor [οὐχὶ διὰ τοῦ Θεοῦ ἡ διασάφησις αὐτῶν ἐστιν]? Așadar, povestiți-mi mie!”.

9. Și întâiul între paharnici i-a povestit visul său lui Iosif și i-a zis: „În somnul meu era via înaintea mea,

10. iar în vie [erau] trei vițe și ea, odrăslind, a scos vlăstari, [iar] ciorchinii de strugure [erau] copți.

11. Și potirul lui Farao [era] în mâna mea. Și am luat strugurele și l-am stors pe el întru potir și am dat potirul întru mâinile lui Farao”.

12. Iar Iosif i-a zis lui: „Aceasta [este] tâlcuirea sa: cele trei vițe, trei zile sunt.

13. Încă 3 zile și va fi amintindu-și Farao de stăpânirea ta și te va repune pe tine în păhărnicia ta și vei da potirul lui Farao întru mâna sa, după stăpânirea ta cea mai dinainte, cum erai turnându-i.

14. Dar amintește-ți de mine, în[tru] tine, când bine are să-ți fie ție, și vei face în[tru] mine milă și vei fi amintindu-ți despre mine lui Farao și mă vei scoate pe mine din fortăreața aceasta!

15. Că[ci cu] hoție am fost răpit din pământul evreilor [ὅτι κλοπῇ ἐκλάπην ἐκ γῆς εβραίων] și aici nu am făcut nimic[2], dar m-au aruncat pe mine în groapa aceasta”.

16. Și întâiul între brutari a văzut că drept a tâlcuit și i-a zis lui Iosif: „Și eu am văzut vis! Și mi se părea a ridica trei coșuri de pâini pe capul meu.

17. Iar în coșul de deasupra [erau] din toate felurile, pe care împăratul Farao le mănâncă. [Și era și] lucrul făcător de pâine, iar păsările cerului le mâncau pe acestea din coșul de deasupra capului meu”.

18. Și Iosif a fost răspunzându-i [și] i-a zis lui: „Aceasta [este] tâlcuirea sa: cele trei coșuri, trei zile sunt.

19. Încă trei zile [și] Farao va lua capul tău de la tine și te va spânzura pe tine pe lemn și va [vor] mânca păsările cerului cărnurile tale de la tine”.

20. Și a fost în a treia zi, [căci] ziua de naștere era a lui Farao, și a făcut ospăț tuturor slujitorilor săi. Și a fost amintindu-și, în mijlocul slujitorilor săi, de stăpânirea întâiului dintre paharnici și de stăpânirea întâiului dintre brutari.

21. Și a repus pe cel întâi între paharnici în stăpânirea sa și [el] a dat potirul întru mâna lui Farao,

22. iar pe cel întâi între brutari l-a spânzurat, precum le-a tălmăcit lor Iosif.

23. Dar cel întâi între paharnici nu a fost amintindu-și de Iosif, ci l-a uitat pe el.


[1] Au visat amândoi în aceeași noapte.

[2] Nu am făcut nimic rău.

Predică la Duminica a XXXII-a după Cincizecime [2023]

Iubiții mei[1],

grija lui Dumnezeu este mântuirea noastră. Pentru că El Se îngrijește de binele nostru veșnic pe lângă binele nostru de acum, temporar. Tocmai de aceea, când Sfântul Zacheos își îndreaptă viața, Domnul ne spune: „Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia [Σήμερον σωτηρία τῷ οἴκῳ τούτῳ ἐγένετο], pentru că și el este fiul lui Avraam [καθότι καὶ αὐτὸς υἱὸς Ἀβραάμ ἐστιν]” [Lc. 19, 9, BYZ]. Și mântuirea casei lui s-a făcut prin credința cea vie a sa, căci el și-a adus la credință întreaga lui casă. Iar cei care trăiesc prin credință, aceia sunt fiii Sfântului Avraam, care prin credință L-a urmat pe Dumnezeu.

Căci credința adevărată înseamnă a-L urma pe Dumnezeu oriunde El te trimite. Credința adevărată înseamnă a aștepta de la Dumnezeu răspunsurile la toate întrebările tale. Pentru că cel care crede în Dumnezeu, acela trăiește teologic, trăiește bisericește, trăiește luminat și condus mereu de Dumnezeu.

Iar dacă versetul al 9-lea a fost o confirmare pentru Sfântul Zacheos [Ζακχαῖος], ultimul verset al Evangheliei de azi e un răspuns pentru noi toți: „Căci Fiul omului a venit să caute [Ἦλθεν γὰρ ὁ Υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ζητῆσαι] și să mântuie pe cel care a fost pierdut [καὶ σῶσαι τὸ ἀπολωλός]” [Lc. 19, 10, BYZ].

Pentru că El ne caută ca să ne mântuie. Și ne caută duhovnicește peste tot, în fiecare clipă a vieții noastre, pentru ca să ne mântuie. Pentru ca să ne umple de pacea, de iubirea și de sfințenia Lui.

Fără El noi suntem pierduți, suntem alipiți interior de demoni. Dar El ne caută, El ne cheamă mereu la Sine, pentru că El ne dorește numai pentru Sine. De aceea, convertirea noastră la credință e venirea Lui spre noi, pe care noi o acceptăm spre binele nostru veșnic. Convertirea noastră e întoarcerea noastră cu totul spre El, pentru ca să Îl urmăm pe El în toată viața noastră.

Și Îl acceptăm pe El atunci când am înțeles, cu vârf și îndesat, că înfrățirea noastră cu demonii e un pustiu, e o singurătate copleșitoare, e un Iad continuu. Rătăcirea noastră e umplerea noastră de durere. De aceea, când pocăința țâșnește din noi, atunci când acceptăm mila Lui, ea e toată durerea vieții noastre, a singurătății noastre. Și noi ne aruncăm cu totul înaintea Lui, pentru că am înțeles cât de dure- roasă e singurătatea. Căci, împreună cu Dumnezeu, nu ne vom mai simți niciodată singuri.

Pentru că El ne caută ca să ne mântuie! El ne caută pentru ca să ne arate iubirea Sa totală față de noi! Și omul păcătos, atunci când cunoaște iubirea totală a lui Dumnezeu față de el, când cunoaște iubirea Celui care îi iartă toate, e copleșit de grija și de atenția și de delicatețea lui Dumnezeu față de el. Pentru că demonii ne umplu de greață imensă, de singurătate abisală, de răceală dureroasă, de urât interior, după ce ne învață să păcătuim și noi cădem în păcate multe. Pe când Dumnezeu, Cel care ne iartă toate, ne umple de toată pacea și de toată bucuria și de toată iertarea și de toată împlinirea în pocăința noastră, pentru că El ne dorește binele nostru real, binele nostru veșnic, adică mântuirea noastră.

Și de aici înțelegem cine e Prietenul nostru și cine sunt dușmanii noștri. Pentru că demonii sunt vrăjmașii noștri, vrăjmașii mântuirii noastre, pe când Dumnezeu e Prietenul nostru fundamental, dimpreună cu toți membrii Împărăției Sale. Căci Dumnezeu Se îngrijește mereu de viața noastră, de mântuirea noastră, pe când demonii urmăresc să ne omoare pentru veșnicie, adică să ne coboare în Iad dimpreună cu ei.

De aceea, nevoitorii ortodocși nu admit niciodată, atunci când păcătuiesc și le e greu interior, că rămânerea în păcat e soluția pentru viața lor, ci că pocăința e mântuirea lor. Și ei se pocăiesc în fiecare zi a vieții lor, pentru că așteaptă mila și iertarea lui Dumnezeu mereu. Pentru că strigătul lor spre Dumnezeu e strigătul pocăinței și al iubirii lor, iar El Se bucură mereu de acest strigăt total al ființei noastre.

Sfântul Apostol Zacheos l-a urmat pe Sfântul Apostol Petros în slujirea sa apostolică și acesta l-a hirotonit Episcop al Chesariei Palestinei, unde a adormit în pace[2]. Dar a adormit în pace, în pacea lui Dumnezeu, pentru că L-a urmat pe El. Și noi, cu toții, căutăm pacea lui Dumnezeu în viața noastră, ca ea să ne inunde în mod deplin, pentru că pacea Lui înseamnă stabilitatea noastră interioară, înseamnă rămânerea noastră în bine, rămânerea în slava Lui.

Și când Dumnezeu ne umple de pacea Lui, noi știm că El e cu noi și în noi prin slava Lui. Pentru că pacea Lui e slava Lui cea veșnică. Și aceasta nu pleacă din noi decât atunci când păcătuim grav și fără să ne pocăim pentru păcatul nostru. Căci atunci când păcătuim fără să ne pocăim imediat, noi ne închidem inima față de Dumnezeu. Și când ne închidem inima față de El, atunci facem marele păcat al despărțirii noastre interioare de El, fapt pentru care nu mai simțim slava Lui în noi. De aceea, pocăința și smerirea noastră continuă înaintea Sa înseamnă rămânerea păcii Lui în noi înșine. Și lupta noastră interioară, pentru a rămâne în pacea Lui, e lupta pentru mântuirea noastră. Luptă în care El ne ajută mereu și este cu noi mereu, pentru că El e Mântuitorul vieții noastre.

De aceea, iubiții mei, oricând păcătuiți cu ceva nu vă închideți inima față de Dumnezeu, pentru că vă închideți inima față de slava Lui! Pentru că El știe neputința noastră și știe și motivul păcatului nostru. Și El nu așteaptă explicații de la noi, ci așteaptă să recunoaștem păcatul nostru, să recunoaștem că am păcătuit și să cerem mila Lui pentru iertarea noastră.

Pentru că sfârșitul păcatului e începutul pocăinței noastre. Și când imediat ne aruncăm în pocăință, noi nu ne dezlipim interior de Dumnezeul mântuirii noastre, ci trăim împreună cu El pocăința noastră. Căci ridicarea noastră din păcat și îndreptarea vieții noastre și mântuirea noastră le trăim împreună cu Dumnezeu, cu Cel care depășim toate căderile noastre.

Marți, pe 17 ianuarie 2023, am publicat prima carte a acestui an: Istoria literaturii române (vol. 8). Care e o mare împlinire și bucurie a mea. Am primit deja al 9-lea volum de la Doamna Preoteasă pentru editare. În aceeași zi, până seara, am terminat de corectat a doua carte a anului: cartea prieteniei mele online cu Academicianul Adam Puslojić, marele poet și prieten al nostru. Care a plecat dintre noi pe nesimțite, în ultima zi a anului trecut, dar care mi-a lăsat chipul său adânc în inimă. Și acesta e lucrul care contează: ca oamenii să îți rămână în inimă, pentru că au coborât acolo prin iubirea și comuniunea cu tine.

De aceea, când iubești, atunci te și dărui. Și cărțile noastre, cu care vă îmbrățișăm zilnic, sunt iubirea noastră pentru dumneavoastră. Iubire care vă face bine, care vă dorește binele real, binele veșnic, adică mântuirea dumneavoastră.

Mult spor și multă împlinire în tot ceea ce faceți! Dumnezeu să vă bucure și să vă întărească cu mila Lui ca să trăiți dumnezeiește pe pământ! Amin!


[1] Începută la 6. 57, în zi de miercuri, pe 18 ianuarie 2023. Cer înnorat, 6 grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2721/sxsaintinfo.aspx și https://www.oca.org/saints/lives/2023/04/20/148976-apostle-zacchaeus.

Facerea, cap. 39, cf. LXX

1. Iar Iosif a fost coborât întru Egiptos și l-a dobândit pe el Petefris, eunucul lui Farao, întâiul între bucătari, om egiptios/ egiptean, din mâna ismailiteilor, care l-au coborât pe el acolo.

2. Și Domnul era cu Iosif și era omul câștigând [καὶ ἦν ἀνὴρ ἐπιτυγχάνων] și a fost în casă, lângă domnul egiptean.

3. Și cunoscuse domnul său că Domnul [era] împreună cu el și, câte are să facă, Domnul bine-îndreaptă în mâinile sale [Κύριος εὐοδοῖ ἐν ταῖς χερσὶν αὐτοῦ].

4. Și a aflat Iosif har înaintea domnului său [καὶ εὗρεν Ιωσηφ χάριν ἐναντίον τοῦ κυρίου αὐτοῦ] și bine îi plăcea lui și l-a pus pe el peste casa sa și toate câte erau ale sale le-a dat prin mâna lui Iosif [ἔδωκεν διὰ χειρὸς Ιωσηφ].

5. Și a fost, după [ce a fost] să fie pus el peste casa sa și peste toate câte erau ale sale, și [că] a binecuvântat Domnul casa egipteanului pentru Iosif. Și s-a făcut binecuvântarea Domnului [καὶ ἐγενήθη εὐλογία Κυρίου] în toate averile sale, în casă și în câmp,

6. și a lăsat toate câte erau ale sale întru mâinile lui Iosif. Și nu cunoscuse nimic [din] cele pentru sine, afară de pâinea pe care o mânca el. Și Iosif era bun [cu] chipul și frumos [cu] fața foarte.

7. Și a fost după cuvintele acestea și a pus femeia domnului său ochii ei pe Iosif [καὶ ἐπέβαλεν ἡ γυνὴ τοῦ κυρίου αὐτοῦ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτῆς ἐπὶ Ιωσηφ] și i-a zis: „Culcă-te cu mine [κοιμήθητι μετ᾽ ἐμοῦ]!”.

8. Dar el nu voia. Și i-a zis femeii domnului său: „Dacă domnul meu nu cunoaște din cauza mea nimic în casa sa și toate câte este [sunt] ale sale le-a dat întru mâinile mele

9. și nu [este] nimeni în casa aceasta mai presus de mine și nici [nu] a fost ridicat de la mine nimic afară de tine, pentru că tu a fi [ești] femeia sa, și [atunci] cum să fac acest cuvânt rău și voi păcătui [să păcătuiesc] înaintea lui Dumnezeu?

10. Și când îi grăia lui Iosif zi de zi, și [el] nu i-a ascultat ei [pentru] a dormi cu ea, [ca] să se împreune [cu] ea.

11. Și a fost ziua aceea oarecare, [când] a intrat Iosif întru casă [pentru] a-și face lucrurile sale și nimeni [din] cei din casă [nu] era înăuntru.

12. Și l-a tras pe el de veșminte, zicându-i: „Culcă-te cu mine!”. Și a lăsat veșmintele sale în mâinile ei, a fugit și a ieșit afară.

13. Și a fost, cum a văzut că a lăsat veșmintele sale în mâinile ei, și a fugit și a ieșit afară,

14. și [că] a chemat pe cei fiind în casă și le-a zis lor, zicându-le: „Vedeți, ne-a adus nouă slujitor evreos[1]/ evreu, [pentru] a-și bate joc nouă [de noi]! A intrat către mine, zicându-mi: «Culcă-te cu mine!». Și am strigat [cu] glas mare.

15. Și când [a fost] să audă el că am înălțat glasul meu și am strigat, a lăsat veșmintele sale la mine, a fugit și a ieșit afară”.

16. Și a lăsat veșmintele lângă ea, până a venit domnul întru casa sa

17. și i-a grăit lui după cuvintele acestea, zicându-i: „A intrat către mine slujitorul evreu, pe care l-ai adus către noi, [ca] să-și bată joc mie [de mine], și mi-a zis mie: «Voi fi culcându-mă cu tine [κοιμηθήσομαι μετὰ σοῦ]!».

18. Iar cum a auzit că am înălțat glasul meu și am strigat, a lăsat veșmintele sale lângă mine și a fugit și a ieșit afară”.

19. Și a fost, cum a auzit domnul său cuvintele femeii sale, câte a grăit către el, zicându-i: „Așa mi-a făcut mie slujitorul tău!”, și [că] a fost mâniindu-se [cu] urgie [καὶ ἐθυμώθη ὀργῇ].

20. Și l-a luat domnul pe Iosif [și] l-a aruncat pe el întru fortăreață, întru locul în care cei legați ai împăratului se țin acolo întru fortăreață.

21. Și Domnul era cu Iosif [καὶ ἦν Κύριος μετὰ Ιωσηφ] și a vărsat asupra sa milă [καὶ κατέχεεν αὐτοῦ ἔλεος] și i-a dat lui har înaintea celui întâi dintre temniceri [καὶ ἔδωκεν αὐτῷ χάριν ἐναντίον τοῦ ἀρχιδεσμοφύλακος].

22. Și întâiul dintre temniceri a dat temnița prin mâna lui Iosif și pe toți cei care au fost aduși, câți [erau] în temniță, și toate câte se fac acolo.

23. [Și] nu era întâiul dintre temnicerii temniței, cunoscând [să cunoască] pentru el nimic, căci toate era[u] prin mâna lui Iosif. Pentru că Domnul a fi [era] împreună cu el și, câte el făcea, Domnul bine-îndrepta în mâinile sale.


[1] De la forma de N. ἐβραῖος, pentru că în text e forma de Ac.

Jurnalul Părintelui Sofian Boghiu [2]

Arhimandrit[ul] Sofian Boghiu, Jurnal, Ed. Bizantină, București, 2019, 476 p.

Partea întâi.

Druzii[1], o sectă mahomedană, p. 75. Mănâncă smochine și struguri din livada Mănăstirii, p. 82. De ramadan, timp de 3 zile, se închid toate magazinele și instituțiile, p. 90. Urletul șacalilor în timpul nopții, p. 92.

Amintește de Părintele Antonie, care nu mai vedea să citească, dar știa Evanghelia pe de rost, p. 94. Se încălzea la lampa de aragaz în timp ce picta pe timpul iernii, p. 94. În timp ce la Beirut ploua, la munte mingea, p. 96.

A văzut Stâlpul Sfântului Simeon Stâlpnicul pe 10 ianuarie 1972, p. 101. Și acolo, unde nu mai sunt acum Monahi, Părintele Sofian a fost „copleșit de o adâncă tristețe”, p. 101. La Alep pe 11 ianuarie 1972, p. 101.

În Tripoli pe 24 ianuarie 1972, p. 107. I se părea araba ca fiind foarte grea, p. 110. „Icoana s-a născut odată cu Mântuitorul Hristos”, p. 111, cu întruparea Sa.

Pe 3 aprilie 1972 era în Cipru, p. 123. Vântul Hamsin, p. 128. Pe 26 aprilie 1972 s-a sărbătorit noebul musulmanilor, adică ziua de naștere a lui Mahomed, p. 132. Pe 9 decembrie 1971 a murit ÎPS Tit Simedrea, p. 134.

Dionisie Popescu, fostul său Stareț de la Mănăstirea Dealu, a adormit la nici 80 de ani, p. 139.

Pe 7 iulie 1972 a murit Patriarhul Atenagoras I, p. 145. Pe 9 iulie 1972 a vizitat Ugaritul, p. 147. Pe 15 iulie 1972 a fost întronizat Patriarhul Dimitrios I Papadopulos, p. 150. „În Liban, toate Botezurile, Cununiile, Înmormântările, toate le săvârșesc Părinții Mitropoliți. Preoții doar îi ajută”, p. 154.

Pe 17 august 1972 era la Ierusalim, dar bolnav și extenuat, p. 155. La Ghetsimani pe 19 august 1972, p. 156. Muntele Eleonului are 818 metri, p. 156. Locul Înălțării Domului are 808 metri, p. 156. A văzut mormântul Sfintei Profetese Hulda, dar și peștera Sfintei Pelaghia, p. 157. După care a văzut mormintele Sfinților Profeți Malahias, Angheos și Zaharias, p. 157.

Biserica unde Domnul a plâns pentru Ierusalim, p. 157. Biserica Tatăl nostru, p. 158. Biserica Națiunilor și Grădina Ghetsimani, cu cei 8 măslini, p. 158. A slujit în Biserica Sfântului Mormânt al Domnului, p. 159. Sfânta Proscomidie se face pe Sfântul Mormânt, stând în genunchi, p. 159.

Mai sunt 100 de familii de samariteni în Sihem, p. 160. Despre apa de la fântâna Sfântului Iacov: „apa este limpede și bună de băut”, p. 160. A văzut iezerul Sevastiei unde au pătimit Sfinții 40 de Mucenici, p. 160. Unde a fost închis Sfântul Ioannis Botezătorul, p. 160-161. În Jenin au fost vindecați cei 10 leproși, p. 161. Taborul are 500 de metri, având „mulți măslini la poale, iar, până la vârf, pini”, p. 161. Pe Tabor este și peștera Sfântului Melhisedec, p. 161.

La Cana a văzut două din cele 6 vase, p. 162. Muntele Fericirilor și lângă el locul înmulțirii pâinilor, p. 163. A băut din apa Iordanisului, care „este limpede și bună la gust”, p. 164.

La Ierusalim și în 1975, p. 167. A venit cu avionul, p. 167, stând la geam, p. 168. Ajungând la Tel-Aviv în două ore și 10 minute, p. 168. Sărută Piatra Ungerii pe 26 noiembrie 1975, p. 170. Numește uleiul de măsline „unt de piatră”, p. 173. Trece pe la casa Sfântului Petros din Capernaum, p. 176. Ajunge la Marea Tiberiadei pe 3 decembrie 1975, p. 177. N-a putut să doarmă din cauza evreilor de la sinagogă. Căci „așa se roagă ei: fiecare se silește să țipe mai tare decât vecinul lui!”, p. 180. Așa se roagă evreii și la București: la modul zgomotos!


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Druzi.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [18]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

X. 1.  Și pentru ca să nu treci peste aceasta, la începutul creației, o să spun acum: Dumnezeu a creat tăria cerului – [sau] mai degrabă, cerul și pământul – dar apoi nu a desăvârșit cerul, care era neîmpodobit și neterminat. În schimb, începe imediat, prin cel care înfățișează [acestea], relatarea despre pământ: „iar pământul era nevăzut și nefăcut”[1].

Un tâlcuitor, explicând acest pasaj, a zis că poporul lui Israil, pe când era în Egipt, s-a închinat creaturilor pământești ca unor dumnezei. Deci Dumnezeu, dorind să îl despartă pe Israil de o asemenea idolatrie, a învățat aici că cele de pe pământ sunt creații/ făpturi.

Un alt tâlcuitor, însă, s-a împotrivit. „Cu toate acestea”, a zis el, „Israil s-a închinat și oștirii cerului și soarelui și stelelor – după cum ne spun Profeții[2]. Era nevoie să fie împodobit cerul astfel încât Israil să nu i se închine lui. Lucifer, cel ce răsare dis-de-dimineață și care a adus odinioară zorii, nu fusese încă izgonit[3]”.

Dar eu zic că pământul – omul care a auzit: „pământul ești și întru pământ vei merge”[4] – a alunecat și s-a scufundat în adâncul Tartarului, unde, în păcatele lui, a încolțit spini și ierburi cu ghimpi[5]. De aceea, povestitorul adaugă cele spuse despre pământ.

2. Într-adevăr, pentru că pământul și omul născut din pământ aveau să-L vadă pe Dumnezeu întrupat mai înaintea Îngerilor, [de aceea] Dumnezeu a împodobit mai întâi pământul, înaintea cerului[6]. Orânduind lucrurile/ făpturile de dedesubt, le-a curățit și le-a luminat pe ele mai înaintea celor de sus.

Înaintea Heruvimilor și a Serafimilor, Magii și vameșii și tâlharii și desfrânații și păcătoșii L-au privit pe Dumnezeu, față către față. Dar ei [unii dintre ei] L-au batjocorit și L-au respins și L-au trimis ca să fie văzut de către Puterile de sus. Îngerii nu L-au văzut pe El niciodată în esența și firea Sa, pentru că numai Tatăl Îl cunoștea pe El, și numai El Îl cunoștea pe Tatăl[7]. Și, mai înainte de Îngeri, omul L-a văzut pe El întrupat. David adeverește aceasta, atunci când spune: „Cerul cerului este al Domnului, iar pământul l-a dat fiilor oamenilor”[8].

Zicând acestea, David, în mod deschis și limpede arată cele ce urmează. Cerul, prin natura sa, stă mai presus de toate. Iar Cuvântul, Fiul ceresc al cerescului Tată din cer, nu este cunoscut după firea Sa de nimeni altcineva decât de Domnul tuturor. Vorbesc aici despre Dumnezeu, Stăpânul și Tatăl după har al tuturor celor de pe pământ. „Iar pământul l-a dat fiilor oamenilor”. Aceasta înseamnă că pământul ni l-a dat nouă, fiii unor părinți trupești, [aici,] jos[9]. Sau, mai degrabă, ne arată nouă nașterea pământească a Cuvântului, ca să înțelegem câte ceva din taina acesteia, dar nu pe toată[10].


[1] Fac. 1, 2.

[2] Cf. II. Cron. 33, 3, Ier. 7, 18; 8, 2; 19, 13, Sof. 1, 5.

A se vedea:

Cartea Sfântului Profet Ieremias (ediția liturgică), traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2022, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2022/02/21/cartea-sfantului-profet-ieremias-editia-liturgica/.

Cartea Sfântului Profet Sofonias, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/05/10/cartea-sfantului-profet-sofonias/.

[3] Cf. Is. 4, 12.

[4] Fac. 3, 19.

A se vedea traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2022/02/19/facerea-cap-3-cf-lxx/.

[5] Cf. Fac. 3, 18.

[6] Cf. Fac. 1, 11-12. A se vedea traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2022/02/13/facerea-cap-1-cf-lxx/.

[7] Cf. Mt. 11, 27, Lc. 10, 22.

[8] Ps. 113, 24. A se vedea Psalmii liturgici, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/05/psalmii-liturgici/.

[9] Cf. In. 1, 12-13.

[10] Cf. In. 1, 14.

Istoria literaturii române (vol. 8)

Pagina sursă a cărții.

*

Cuprins

Introducere la poezia modernă 6 – 42

Alexandru Macedonski: poetul în valea plângerii 43 – 78

Noaptea de decemvrie 79 – 87

Miopia preferențială a criticii literare 88 – 93

George Coșbuc sau despre falsul tradiționalism 94 –  109

Poezia lui Ștefan Petică sau despre cum să-l moștenim pe Eminescu 110 – 226

Bacovia sau despre o frumusețe isterică 227 – 251

Completări la comentariul poeziei lui Bacovia 252 – 259

De la Melancolie la Plumb sau de la Eminescu la Bacovia 260 – 267

Decembre 268 – 273

Amurg violet 274 – 276

De la convenții la substanța literară 277 – 278

Bacovia post-Bacovia: ieșirea din infern 279 – 304

Despre „norma simbolistă” 305 – 310

Dimitrie Anghel: „poetul florilor” 311 – 353

Ștefan Octavian Iosif: ochiuri de poezie 354 – 419

Octavian Goga: poetul iconic 420 – 436

Ion Pillat – culorile amintirii 437 – 545

Aci sosi pe vremuri 546– 552

Biblia și poezia modernă 553 – 558

Împreună-răspunsuri și corespondențe 559 – 573

Tudor Arghezi și dorința de revelare a lui Dumnezeu 574 – 648

Dumnezeu și Arghezi 649 – 700

Erori critice intenționate… 701 – 704

Din nou Arghezi… 705 – 723

Între credință și tăgadă? 724 – 728

Cuvânt 729 – 733

Tablouri biblice (Versuri de abecedar) 734 – 743

Arghezi. Poezia nupțială 744 – 765

Ceasul de-apoi  766 – 771

Sentimentul timpului la Arghezi 772 – 782

Precizare 783

1 2 3 4 5 2.341