Sermon on the Sunday before the Baptism of the Lord [2026]

My beloveds[1],

I went to your homes with the baptism and baptized each of you, in preparation for the great feast of the Baptism of the Lord. Because this sunday is also preparation for His Baptism, which was done for our salvation. For He had no sin, but He took away our sins through His Baptism. Because the Baptism of the Church is the Baptism of the Lord, it is the Baptism in which the glory of the Mostholy Trinity descends into us and makes us children of God. And we are preparing to relive the Baptism of the Lord on january 6, 2026, but also our Baptism. Because the holy water of His Baptism is the holy water in which we were baptized when we were infants. And, through Baptism, we became children of God, those whom He always nourishes with His glory and with His divine words[2].

After His return from Egypt, the Lord hid His life in the midst of Israil, living in Nazareth with His Mother and Saint Iosif and helping Saint Iosif in his carpentry, after which He Himself humbly worked as a carpenter until the age of 30, when He appeared to the world at His Baptism[3]. He lived humbly among His people, in order to show us that preparation for the service of the Lord is done in humility and in divine purity. Because when you want to become a Monk or Priest, you prepare for this holy calling for a long time. And preparation for service is a continuous service of God and a constant filling with His knowledge and divine godliness[4].

The Lord was silent about Himself. He was silent for 30 years about Himself, in order to respect the order that existed in Israil. Because at 30 years of age the israilite could become a Teacher or Priest in Israil. He was silent, so that His ability to preach would not be denied[5]. Just as the one who is preparing for the Priesthood is always learning, he goes through all the stages of his theological and ghostual formation, in order to come to serve the Lord. And after he is cheirotoned, he begins to preach, as one who is capable of doing this. The sermon begins after Cheirotonia. Because the sermon is the service of the Priest, it is his teaching for the Church of God, it is his advice to all. And the Lord waited 30 years to preach in Israil, but not before being announced to all by the Holy Prophet Ioannis [Ἰωάννης] the Baptist. Because he said of Him: „But He will baptize you in the Holy Ghost [Marcos 1, 8, BYZ][6].

But who is the Holy Ghost? He is One from Trinity! Just as the Son is One from Trinity and the Father is One from Trinity. For the Father, the Son and the Holy Ghost are the persons of the triune God, because the God of our salvation is one God in three persons. And when Saint Ioannis says that the Son will baptize us in the Holy Ghost, He tells us that the Father, the Son and the Holy Ghost, our triune God, will fill us with His eternal glory, because His glory is common to the divine persons. For if we confess the truth that the glory of God descends from the Father, through the Son, into the Ghost and is shared with us in His Church, we are essentially saying what Saint Ioannis the Baptist told us, that the Son will baptize us in the Holy Ghost, because we will receive glory from the Father, through the Son, into the Holy Ghost[7].

And when did we receive His glory? At our sacramental Baptism, in infancy, when we were baptized and chrismated and shared with the Lord. And without His glory we cannot live ghostually in His Church, because everything is lived and understood ghostually. When a pagan or a heretic comes to our Church, he does not feel at home, because he does not feel the glory of God in His Church, which is also in ourselves. Only if God has mercy on the stranger and draws him to Himself, does he begin to feel it in a certain way. But we live in His glory unceasingly, and when we feel demons in places and in people, we know that they are demons and not people of God. Because the people of God are full of His glory and not demons. Not by the servants of lawlessness[8].

And God enlightens us, but also those outside the Church, so that we may understand His will. He enlightens us from within, as those who are always with Him, and them from without, showing them where to go. Because God wants us all to be His. He wants everyone to be in the Church and to be filled with His glory. Because His Emperordom is made up of all those who are full of His glory. Therefore, the Church of God, through all of its things, gives us His glory and God’s theology, which saves us. And the theology is both teaching and holy life. Because, on the one hand, it teaches about God and His will with us, and, on the other hand, His will means our life. Because all of His must become our life, our way of living[9].

We must know the triadology of the Church, its christology, its pneumatology, its ecclesiology, its soteriology, its sacramentology, its hagiology, its cosmology and eschatology. We must know the dogmas and teachings of the Church, but at the same time, how the Church of God prays, how it fasts, how it serves, how it watches, how it is constantly purified from passions. The theology of the Church becomes our life, because our godliness is entirely directed towards our triune God, about whom the theology of the Church speaks to us. And we must know God both in His truth and through His life with us, because our life with Him confirms to us that all of His is the supreme truth. That He, our Truth, is also our Life, because He is also our Path at the same time. And if you walk His path and are filled with His truth, then you live with Him and the life with God is our salvation and sanctification[10].

The ignorance of God’s will is catastrophic and comes from not reading the Divine Books of the Church. All sins and blasphemies are committed and spoken because of theological ignorance. Those who deny the theology of the Church because of the passions they have or the heresies they believe in, deny it not because it is the truth of the world, but because they cannot stand the truth. And you cannot stand God’s truth because you do not live it. His truth is lived in everyday life. And if you live it, then you think according to the truth. But if you like sins and lies, you speak from their perspective. You defend your state of decadence. And that is why those who fight against His Church fight against God and, first of all, fight against their salvation and eternal fulfillment. Because His truth is for our salvation. So that we may rejoice eternally with God[11].

Saint Ioannis the Baptist called the people to repentance. And he would immerse the one he was baptizing in water up to his head, and after confessing his sins before him, he would also immerse his head in the water[12]. That is why his baptism was the baptism of repentance, it was the baptism of self-recognition. The Sacrament of Confession is a re-actualization of our Baptism in infancy. Because we sin out of bad habit, of our own free will, out of ignorance, forced by various circumstances, and we need God’s forgiveness. And therefore, in order to receive His forgiveness, we must confess our sins. And God’s forgiveness means at the same time our being filled with His glory, His glory that will descend into the water that we will sanctify on tuesday after the Divine Liturgy. So, let us meet again on tuesday in peace, so that we may drink from the Lord’s water, from the water that sanctifies us! Amin[13]!


[1] Started at 7.48, in day of monday, on 29 december 2025. Clear sky, minus one degree, wind of 18 km/h.

[2] Iubiții mei, am fost cu botezul în casele dumneavoastră și v-am botezat pe fiecare, ca pregătire pentru marele praznic al Botezului Domnului. Pentru că și această duminică e tot pregătire pentru Botezul Său, cel care s-a făcut pentru mântuirea noastră. Căci El nu avea păcat, dar a ridicat păcatele noastre prin Botezul Său. Pentru că Botezul Bisericii e Botezul Domnului, e Botezul în care slava Preasfintei Treimi coboară în noi și ne face fiii lui Dumnezeu. Și noi ne pregătim pentru a retrăi Botezul Domnului pe 6 ianuarie 2026, dar și Botezul nostru. Pentru că apa sfântă a Botezului Său e apa sfântă în care și noi ne-am botezat când am fost prunci. Și, prin Botez, ne-am făcut fiii lui Dumnezeu, cei pe care El îi hrănește mereu cu slava Lui și cu cuvintele Sale cele dumnezeiești.

[3] Viețile Sfinților pe luna ianuarie [Lives of the Saints on the month of january], ediția a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2001, p. 135.

[4] După întoarcerea Sa din Egipt, Domnul Și-a tăinuit viața Sa în mijlocul lui Israil, trăind în Nazaret împreună cu Maica Sa și cu Sfântul Iosif și l-a ajutat pe Sfântul Iosif în dulgheria lui, după care a făcut El Însuși dulgherie, în mod smerit, până la vârsta de 30 de ani, când S-a arătat lumii la Botezul Său. A trăit smerit în sânul poporului Său, pentru ca să ne arate nouă că pregătirea pentru slujirea Domnului se face în smerenie și în curăție dumnezeiască. Pentru că atunci când dorești să te faci Monah sau Preot, te pregătești îndelung pentru această chemare sfântă. Și pregătirea pentru slujire e o continuă slu- jire a lui Dumnezeu și o umplere neîncetată de cunoașterea Lui și de evlavie dumnezeiască.

[5] Ibidem.

[6] Domnul a tăcut despre Sine. A tăcut 30 de ani despre Sine, pentru ca să respecte rânduiala care exista în Israil. Pentru că la 30 de ani israelitul putea să devină Învățător sau Preot în Israil. A tăcut, pentru ca să nu fie negată capacitatea Lui de a propovădui. După cum cel care se pregătește pentru Preoție învață mereu, trece prin toate etapele formării lui teologice și duhovnicești, pentru ca să vină să slujească Domnului. Și după ce e hirotonit începe să predice, ca unul care e capabil să facă acest lucru. Predica începe după Hirotonie. Pentru că predica este slujirea Preotului, este învățătura lui pentru Biserica lui Dumnezeu, e povățuirea lui față de toți. Și Domnul a așteptat 30 de ani ca să predice în Israil, dar nu înainte de a fi vestit tururor de Sfântul Profet Ioannis [Ἰωάννης] Botezătorul. Pentru că acela a spus despre El: „Dar Acela vă va boteza pe voi în Duhul Sfânt [Αὐτὸς δὲ βαπτίσει ὑμᾶς ἐν Πνεύματι Ἁγίῳ]” [Marcos 1, 8, BYZ].

[7] Dar cine e Duhul Sfânt? E Unul din Treime! La fel cum Fiul e Unul din Treime și Tatăl e Unul din Treime. Căci Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt persoanele Dumnezeului treimic, pentru că Dumnezeul mântuirii noastre este un Dumnezeu în trei persoane. Și când Sfântul Ioannis spune că Fiul ne va boteza pe noi în Duhul Sfânt, El ne spune că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Dumnezeul nostru treimic, ne va umple pe noi de slava Lui cea veșnică, pentru că slava Lui e comună persoanelor dumnezeiești. Căci dacă mărturisim adevărul că slava lui Dumnezeu coboară de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul și ni se împărtășește nouă în Biserica Sa, spunem în esență ce ne-a spus Sfântul Ioannis Botezătorul, că Fiul ne va boteza în Duhul Sfânt, pentru că vom primi slava de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt.

[8] Și când am primit noi slava Lui? La Botezul nostru sacramental, în pruncie, când noi am fost botezați și mirunși și împărtășiți cu Domnul. Și fără slava Lui noi nu putem trăi duhovnicește în Biserica Sa, pentru că toate se trăiesc și se înțeleg duhovnicește. Când vine un păgân sau un eretic în Biserica noastră, el nu se simte acasă, pentru că nu simte slava lui Dumnezeu în Biserica Sa, care e și în noi înșine. Numai dacă Dumnezeu Se milostivește de cel străin și Îl atrage la Sine, începe să o simtă într-un anume fel. Dar noi trăim în slava Lui neîncetat și, când îi simțim pe demoni în locuri și în oameni, știm că aceia sunt demoni și nu oameni ai lui Dumnezeu. Pentru că oamenii lui Dumnezeu sunt plini de slava Lui și nu de demoni. Nu de slujitorii fărădelegii.

[9] Și Dumnezeu ne luminează și pe noi, dar și pe cei din afara Bisericii, pentru ca să înțelegem voia Lui. Pe noi ne luminează din interior, ca unii ce suntem cu El mereu, iar pe ei din afară, arătându-le spre ce să se îndrepte. Pentru că Dumnezeu ne vrea pe toți ai Lui. El vrea ca toată lumea să fie în Biserică și să se umple cu toții de slava Lui. Pentru că Împărăția Lui e formată din toți cei care sunt plini de slava Lui. De aceea, Biserica lui Dumnezeu, prin toate ale ei, ne dăruie nouă slava Lui și teologia lui Dumnezeu, cea care ne mântuie pe noi. Și teologia e, deopotrivă, învățătură și viață sfântă. Pentru că, pe de o parte, înveți despre Dumnezeu și voia Lui cu noi, iar, pe de altă parte, voia Lui înseamnă viața noastră. Pentru că toate ale Sale trebuie să devină viața noastră, modul nostru de-a trăi.

[10] Trebuie să cunoaștem triadologia Bisericii, hristologia ei, pnevmatologia ei, eclesiologia ei, soteriologia ei, sacramentologia ei, aghiologia ei, cosmologia și eshatologia ei. Trebuie să cunoaștem dogmele și învățăturile Bisericii, dar, în același timp, cum se roagă, cum postește, cum slujește, cum priveghează, cum se curățește neîncetat de patimi Biserica lui Dumnezeu. Teologia Bisericii devine viața noastră, pentru că evlavia noastră e cu totul îndreptată spre Dumnezeul nostru treimic, despre Care ne vorbește teologia Bisericii. Și noi trebuie să Îl cunoaștem pe Dumnezeu atât în adevărul Lui, cât și prin viața Sa cu noi, pentru că viața noastră cu El ne confirmă că toate ale Sale sunt adevărul suprem. Că El, Adevărul nostru, este și Viața noastră, pentru că este și Calea noastră în același timp. Și dacă mergi pe calea Lui și te umpli de adevărul Lui, atunci trăiești împreună cu El și viața împreună cu Dumnezeu e mântuirea și sfințirea noastră.

[11] Necunoașterea voii lui Dumnezeu e catastrofală și ea vine din necitirea Dumnezeieștilor Cărți ale Bisericii. Toate păcatele și hulele se fac și se spun din cauza neștiinței teologice. Cei care neagă teologia Bisericii din cauza patimilor pe care le au sau a ereziilor în care cred, o neagă nu pentru că e adevărul lumii, ci pentru că nu suportă adevărul. Și nu suporți adevărul lui Dumnezeu pentru că nu-l trăiești. Adevărul Lui se trăiește în viața de zi cu zi. Și dacă îl trăiești, atunci gândești potrivit adevărului. Dar dacă îți plac păcatele și minciunile, vorbești din perspectiva lor. Îți aperi starea de decadență. Și de aceea, cei care luptă împotriva Bisericii Lui luptă împotriva lui Dumnezeu și, în primul rând, luptă împotriva mântuirii și împlinirii lor veșnice. Pentru că adevărul Lui e pentru mântuirea noastră. Pentru ca să ne bucurăm veșnic împreună cu Dumnezeu.

[12] Idem, p. 137.

[13] Sfântul Ioannis Botezătorul chema poporul la pocăință. Și pe cel pe care îl boteza, îl băga în apă până la cap și, după ce își spovedea păcatele înaintea lui, apoi îi afunda și capul în apă. De aceea botezul lui era botezul pocăinței, era botezul recunoașterii de sine. Taina Mărturisirii e o reactualizare a Botezului nostru din pruncie. Pentru că noi păcătuim din obiceiul cel rău, din voie proprie, din neștiință, forțați de diverse împrejurări și avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Și de aceea, pentru a primi iertarea Lui trebuie să ne mărturisim păcatele noastre. Iar iertarea lui Dumnezeu înseamnă în același timp umplerea noastră de slava Lui, slavă a Lui care se va coborî și în apa pe care o vom sfinți marți după Dumnezeiasca Liturghie. Așadar, să ne revedem marți cu pace, pentru ca să bem din apa Domnului, din apa care ne sfințește pe noi! Amin!

Mireasmă [55]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Da, simt surâsul zeflemitor al celui care resimte orice adevăr al meu ca pe o predicare. Căci el crede că predica e o spălare pe creieri, că e o manipulare, și că, în definitiv, eu nu scriu un roman, ci predic. Când orice manipulare e o predică, dar una subversivă, inversă. Spre exemplu, nevoia de pluralitate, de multipartitism, e considerată inerentă democrației. Dar în marea democrație a momentului, două partide sunt de ajuns și nu multele partide. Căci mai multe partide la conducere înseamnă nicio viziune comună. De aceea, a vota pentru multe partide înseamnă a nu vota pentru un plan sustenabil. Pentru că e nevoie de o singură idee pusă în lucru. Iar consumismul e modul de a fi al capitalismului. Însă paleta de produse nu e în mod real diversificată. Nu găsești zece feluri de brânză într-un supermarket, ci 8 aproape la fel și două diferite. De aceea, a consuma este normalitatea în principiu, dar, în fapt, lucrul anormal e că roșia de pe raft nu e roșia normală, la fel nici pâinea, la fel nici laptele, și așa mai departe, și pleci acasă cu lucruri care par „bune”, luate la un preț mare, nejustificat de mare, ca să te prefaci că mănânci. Căci manipularea e prefacerea noastră că mâncăm, că ne e bine, că totul e bine, când totul e amestecat. Pentru că, dacă ar fi bine, cu toții am fi bucuroși, împliniți, am avea relații reale între noi, am fi oameni foarte recunoscători pentru ceea ce avem și facem, pentru că așa e când toate lucrurile sunt reale. Dar, ca la circ, când scamatorii te fac să crezi că lucrurile aiurea sunt cele bune, a zâmbi acru, a trăi fără chef nu înseamnă „bine”, nu, niciodată nu înseamnă „bine”.

Insecta spion a spus despre vecinul meu lucruri incredibile. Că el, în timp ce își aștepta dusul la Școală, ca să își ia copiii, falimenta bănci din întreaga lume. Cine ar fi putut să creadă una ca asta? Cine ar fi văzut în el un hoț de talie mondială, în omul acesta care pare plictisit în orice zi pe care o trăiește? Reportera de la televiziunea 10 FIX, care m-a abordat când mă întorceam de la cumpărături, m-a întrebat dacă bănuiam cu cine aveam de-a face. Eu, după cum văzusem că se face la televizor, dându-mă că nu știu nimic despre situație, am spus că e un familist convins, că își duce cei 3 copii la Școală, în fiecare zi, și că nu am crezut în ruptul capului că ar fi în stare de lucruri necurate de așa talie mondială. Iar ea, profesionistă, mă ia deoparte, și mă întreabă razant: „Haideți, chiar niciun indiciu?!…”. Și când i-am simțit mirosul fin al parfumului, uitându-mă în ochii ei de un albastru spălăcit, cu irizări de verde, mi-am spus că nu e cazul, că nu trebuie mă dau în vileag și să îi spun ce îmi zisese agenta din Buhuși, și am păstrat secretul profesional. Că femeia îmi spusese numai pentru că eram Preot, iar bunicul ei fusese Protoiereu. Și ea știa că ce spui la Preot, e spus, nu se duce în vânt ca frunza și află toată lumea. Și am păstrat secretul profesional, devenind și eu secretos sau nisipos sau vaporos, că unde a zburat insecta, acolo s-a dus adevărul vecinătății.

Mireasmă [54]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Agenta din Buhuși are o soră critic de artă, care știe să intre într-o înnegurare, într-o încruntare, de te face să crezi că orice aiureală e o capodoperă. Când pictorul Curcubel a făcut un live de la Mamco, unsere kunst[1] era acolo, vorbea, da din mâini, cu un bot înroșit strident, și explicându-ne cum Dacrina a vrut să ne transporte în eul ei, dacă suntem sătui de al nostru, pentru ca să simțim feminitatea la ea acasă, în chiar măduva și sângele ei. Pentru că aceste urme de sânge menstrual, aruncate peste stiva de lemne, formată din 28 la număr[2], înseamnă întotdeauna un nou început, o nouă nevoie de libertinaj sexual, tu, înainte de a-l întreba ceva, arătându-i că ești capabilă de tot ceea ce vrea el. Și te simțeai inclus în excitație, în nevoia de a fi acolo, cu acea femeie, și să o tragi într-un gang, pentru că nu contează ce spun lemnele Dacrinei, ci doar ceea ce ne sugerează la nostra arte[3]. Așa cum Schiele, ușor de caricaturizat de Ghenie, a fost reconstruit în aer, precum levantul în scris. O, te orbește impostura!, a zis un comentator. Pe când altul, mai timid, a folosit doar un singur cuvânt: vomitiv. Și fetița a vomitat de mai multe ori în autocar, mama ei ținându-i punga la gură și cerându-și scuze pentru miros. Deși, un medicinist, ar fi fost interesat de compoziția vomei copilei, ca să vadă de ce suferă, de fapt, copila, că nicio vomitare nu e întâmplătoare, iar un glumeț, ca să mai facă un banc, ar fi spus că acea copilă cu cârlionți negri, de vreo 7-8 ani, ar fi fost, mai degrabă, o bunăciune, una pe la 30 de ani, și care, pentru că mâncase indigest, a făcut o hartă a mirosului încântătoare. Ce poți scuza excitației nu poți scuza copilei. Căci problema ta, Gogule, da, a ta, crezi că e mare sculă pe basculă juisarea, că ea e totul. Dar, când o să ajungi la vârsta mea, Gogule, o să vezi că nu mai vezi excitație, ci doar femei, și pe acelea cu toate defectele lor, pe care acum nu le mai vezi, pentru că vrei să le domini. Dacă ai fi lucid, nu te-ai arunca imediat pe sânii ei, pe fundul ei, nu ai sări cu gândul la ea în pat, pentru că ai vedea foarte multe detalii, pe care femeile le știu, le ascund, se rușinează de ele, dar tu nu le vezi. Și, da, o să le vezi și tu, când o să te liniștești!…Și când o să le vezi, atunci femeia nu va mai fi edulcorată de patima ta, ci așa cum e ea, cu bunele și relele ei. Dar, pentru mulți ca tine, asta se va petrece prea târziu. Ce să mai faci la 60 de ani cu luciditatea, când de ea ai nevoie la 12? Acest prea devreme al excitației e o manipulare socială, e înstrăinarea tânărului de rolul său de stăpân al casei, e devierea căii tinerei fete de la drumul spre propria ei familie, și ei nu se mai întâlnesc pentru a face sfințenie în ei înșiși, ci pentru a uita de ei înșiși și de responsabilitățile lor.


[1] arta noastră.

[2] Cf. https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/ciclul-menstrual-de-la-menstruatie-la-ovulatie-detalii-pe-care-nu-le-cunosti.

[3] arta noastră.

Sermon at the Circumcision of the Lord according to the flesh [2026]

My beloveds[1],

on the 8th day after His birth, the Lord circumcises Himself in order to fulfill the old law, but at the same time to begin the ghostual life of christians[2]. Because today, 8 days after His birth, when He began to suffer with His body for us, He taught us in a mysterious way that our ghostual life is born from ascesis, from our pain in order to fulfill His holy will. Because we must cleanse ourselves of passions constantly in order to be filled with His divine glory. And His glory in us, felt and conscioused by us, is the beginning of our eternal life, it is the beginning of His Emperordom within ourselves[3].

But the circumcision of the old law was replaced by the Lord with the Baptism of His Church, by water and by the Ghost[4]. For the sacramental Baptism of the Church is that which gives us the glory of our triune God, for we are baptized in the name of the Father and of the Son and of the Holy Ghost. And if we receive His glory at our Baptism, because we have become His ghostual sons, we can become aware of His glory in ourselves unceasingly through our ascesis. For the ascesis, as the fulfillment of God’s will with us, keeps us in the zeal of God, in His desire, and this allows us to feel His glory unceasingly in ourselves[5].

And when the Lord was circumcised and His blood flowed for our salvation, then He also received His name, that of Iisus [Ἰησοῦς], which means Savior, as He had received it from God through the Archangel Gavriil[6]. And we, following the example of the Lord, also receive our names 8 days after birth, when, liturgically, we are commemorated in the prayer that is said 8 days after the child’s birth. On the birth certificate we have a name, the name chosen by our parents, but in the Church our name is said on the 8th day or, if this prayer is not said, because many do not know about it, the child’s name is said liturgically at Baptism. When he is baptized. Because then, at Baptism, he becomes the son of God through grace and the living member of His Church. And so, our ghostual life, the life with God, begins with our sacramental Baptism, which is the Divine Mystery through which we are born of God[7].

And His glory, which we receive at Baptism, surpasses any understanding of our mind, feeling and will, because it overwhelms, cleanses, enlightens and sanctifies our entire person. In other words, from Baptism, we have the life with God. And we have nothing else to do but live in His holiness. But we fall into many sins after our Baptism! We fall into many sins and end up no longer feeling His glory within ourselves. Therefore, we repent of our sins and are resurrected from the dead by the Lord through the Sacrament of Confession, where we confess our sins and He forgives us of them through our Duhovnik, then unites us with Himself in the Sacrament of the Divine Eucharist, so that He may be in us and with us forever. Because the life of faith is the life lived with God, where He is not felt outside of us, but in us, through communion with Him[8].

The unceasing prayer, the prayer of the heart, is an unceasing call for the mercy of our Lord Iisus Hristos in ourselves. We unceasingly ask for His mercy, His forgiveness, His salvation, thereby asking for His presence in ourselves through His glory, which is the common glory of the Father and the Holy Ghost. We ask that the Lord fill us with His mercy, that He come into us through His glory, and when He comes into us, He comes together with the Father and the Holy Ghost, because our triune God fills us with His glory unceasingly, just as He first filled us at our sacramental Baptism. And just as the reception of His glory at first overwhelmed us completely, so the feeling of His glory overwhelms us unceasingly, because His glory is what cleanses, enlightens, and sanctifies us unceasingly, here on earth, and sanctifies us unceasingly in His eternal Emperordom. Therefore, our sacramental Baptism has eternal consequences, because both here and in eternity we grow in the glory of God in whom we were baptized in His Church[9].

And we grow in unceasing prayer, but we also grow in inner silence. And we are filled with divine enlightenments and visions by praying to Him, because all are gifts of the presence of His glory within ourselves. And without His glory within ourselves we cannot serve Him, we cannot feel Him within us, we cannot understand His words and His will with ourselves. Because His eternal glory is His eternal communication with ourselves. He communicates in us through His glory, cleanses us, enlightens us and sanctifies us through His glory, everything we do in His service is through His eternal glory. Because He sanctifies all through us, He sanctifies all that is ours through His glory, so that all that is ours may be holy and we may be His Saints[10].

We started a new year and we started it with God. Because God is the beginning, the content and the end of every good thing in our life. We start our work with God, in Him we overcome and in Him we fulfill ourselves, because we put our hope in His help. And His help is so wonderful in everything we do, because our plan is completely surpassed by His mercy towards us. Because we imagine one thing and, in the end, we come to see that God gives us more than we imagined. Because He leads us to our true benefit, to our true good and not to a false good. Because false good is that which is a sin considered as „good”. But the good of God is the one that fulfills us, it is the one that truly does us good, it is the one that humbles us and fills us with much gratitude towards God[11].

On january 2 and 3, 2026, we come with the baptism to your homes. Because we must begin every year with God’s blessing. And so, with sanctified homes, you will come and take the holy water of God, His Aghiasma, on january 6, so that we may all be sanctified by His eternal glory. Because we are preparing to relive the Baptism of the Lord and to taste the water of His mercy[12].

A new year with peace and with much blessing! May God rejoice you in everything you do! Amin[13]!


[1] Started at 15.37, in day of friday, on 26 december 2025. Sun, -2 degrees, wind of 16 km/h.

[2] Viețile Sfinților pe luna ianuarie [Lives of the Saints on the month of january], ediția a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2001, p. 9.

[3] Iubiții mei, în a 8-a zi de la nașterea Sa, Domnul Se taie împrejur pentru ca să împlinească legea cea veche, dar totodată să înceapă viața duhovnicească a creștinilor. Pentru că astăzi, la 8 zile după nașterea Sa, când a început să pătimească cu trupul Său pentru noi, ne-a învățat în mod tainic faptul că viața noastră duhovnicească se naște din asceză, din durerea noastră pentru a împlini voia Lui cea sfântă. Pentru că trebuie să ne curățim de patimi neîncetat ca să ne umplem de slava Lui cea dumnezeiască. Și slava Lui în noi, simțită și conștientizată de către noi, este începutul vieții noastre celei veșnice, e începutul Împărăției Sale în noi înșine.

[4] Idem, p. 10.

[5] Însă tăierea împrejur a legii vechi a fost înlocuită de Domnul cu Botezul Bisericii Sale, cel prin apă și prin Duh. Pentru că Botezul sacramental al Bisericii e cel care ne dă nouă slava Dumnezeului nostru treimic, căci noi suntem botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și dacă primim la Botezul nostru slava Lui, pentru că ne-am făcut fiii Săi duhovnicești, putem conștientiza slava Lui în noi înșine în mod neîncetat prin asceza noastră. Căci asceza, ca împlinire a voii lui Dumnezeu cu noi, ne ține în râvna lui Dumnezeu, în dorirea Lui, și asta ne dă să simțim slava Lui în mod neîncetat în noi înșine.

[6] Idem, p. 10-11.

[7] Și când Domnul a fost tăiat împrejur și sângele Său a curs pentru mântuirea noastră, atunci Și-a primit și numele Său, pe acela de Iisus [Ἰησοῦς], care înseamnă Mântuitor, după cum fusese primit de la Dumnezeu prin Arhanghelul Gavriil. Și noi, urmând exemplul Domnului, ne primim și noi numele la 8 zile după naștere, când, în mod liturgic, suntem pomeniți în rugăciunea care se rostește la 8 zile de la nașterea pruncului. Pe certificatul de naștere noi avem un nume, numele ales de părinții noștri, dar în Biserică numele nostru e rostit la 8 zile sau, dacă nu se face această rugăciune, pentru că mulți nu știu de ea, numele pruncului e rostit liturgic la Botez. Când e botezat. Pentru că atunci, la Botez, el devine fiul lui Dumnezeu prin har și mădularul cel viu al Bisericii Sale. Și astfel, viața noastră duhovnicească, viața cu Dumnezeu, începe odată cu Botezul nostru sacramental, care e Taina Dumnezeiască prin care noi ne naștem din Dumnezeu.

[8] Și slava Lui, pe care noi o primim la Botez, întrece orice înțelegere a minții, a simțirii și a voinței noastre, pentru că ea copleșește, curățește, luminează și sfințește întreaga noastră persoană. Cu alte cuvinte, de la Botez, noi avem viața cu Dumnezeu. Și nu trebuie să facem altceva decât să trăim întru sfințenia Lui. Dar noi cădem în multe păcate după Botezul nostru! Cădem în multe păcate și ajungem să nu mai simțim slava Lui în noi înșine. De aceea, ne pocăim de păcatele noastre și suntem înviați din morți de către Domnul prin Taina Mărturisirii, unde ne mărturisim păcatele și El ne iartă de ele prin Duhovnicul nostru, apoi ne unește cu Sine în Taina Dumnezeieștii Euharistii, pentru ca El să fie în noi și cu noi pururea. Pentru că viața de credință e viața trăită cu Dumnezeu, unde El nu e simțit în afara noastră, ci în noi, prin împărtășirea cu El.

[9] Rugăciunea neîncetată, rugăciunea inimii, e o chemare neîncetată a milei Domnului nostru Iisus Hristos în noi înșine. Cerem neîncetat mila Lui, iertarea Lui, mântuirea Lui, cerând prin aceasta prezența Lui în noi înșine prin slava Lui, care e slava comună Tatălui și Duhului Sfânt. Cerem ca Domnul să ne umple de mila Lui, să vină în noi prin slava Lui, și când El vine în noi, vine dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, pentru că Dumnezeul nostru treimic ne umple pe noi cu slava Lui neîncetat, așa după cum ne-a umplut prima oară la Botezul nostru sacramental. Și după cum primirea slavei Lui la început ne-a copleșit cu totul, așa ne copleșește simțirea slavei Lui neîncetat, pentru că slava Lui e cea care ne curățește, ne luminează și ne sfințește neîncetat, aici pe pământ, și ne sfințește neîncetat în Împărăția Lui cea veșnică. De aceea, Botezul nostru sacramental are consecințe veșnice, pentru că și aici și în veșnicie creștem în slava lui Dumnezeu în care ne-am botezat în Biserica Lui.

[10] Și creștem în rugăciunea neîncetată, dar creștem și în tăcerea interioară. Și ne umplem de luminări și de vederi dumnezeiești rugându-ne Lui, pentru că toate sunt daruri ale prezenței slavei Lui în noi înșine. Și fără slava Lui în noi înșine nu putem să Îi slujim Lui, nu putem să Îl simțim pe El în noi, nu putem să înțelegem cuvintele Sale și voia Lui cu noi înșine. Pentru că slava Lui cea veșnică e veșnica Lui comunicare cu noi înșine. Comunică în noi prin slava Lui, ne curățește, ne luminează și ne sfințește prin slava Lui, tot ceea ce facem în slujirea Lui e prin slava Lui cea veșnică. Pentru că El sfințește prin noi toate, El sfințește prin slava Lui toate ale noastre, pentru ca toate ale noastră să fie sfinte și noi să fim Sfinții Lui.

[11] Am început un nou an și l-am început cu Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este începutul, cuprinsul și sfârșitul oricărui lucru bun din viața noastră. Ne începem lucrul nostru cu Dumnezeu, întru El biruim și întru El ne împlinim, pentru că ne punem nădejdea în ajutorul Său. Și ajutorul Său e atât de minunat în fiecare lucru al nostru, pentru că planul nostru e întrecut cu totul de mila Lui cu noi. Căci noi ne imaginăm una și, în cele din urmă, ajungem să vedem că Dumnezeu ne dă mai mult decât ne-am închipuit noi. Pentru că El ne duce spre adevăratul nostru folos, spre adevăratul nostru bine și nu spre un bine fals. Căci binele fals e acela care e un păcat considerat drept „bine”. Dar binele lui Dumnezeu e cel care ne împlinește, e cel care ne face bine cu adevărat, e cel care ne smerește și ne umple de multă recunoștință față de Dumnezeu.

[12] Pe 2 și 3 ianuarie 2026 venim cu botezul în casele dumneavoastră. Pentru că orice an trebuie să îl începem cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Și astfel, cu casele sfințite, veți veni și veți lua apa cea sfântă a lui Dumnezeu, Aghiasma Lui, pe 6 ianuarie, pentru ca să ne sfințim cu toții prin slava Lui cea veșnică. Pentru că noi ne pregătim pentru a retrăi Botezul Domnului și pentru a gusta din apa milei Sale.

[13] Un an nou cu pace și cu multă binecuvântare! Dumnezeu să vă bucure în tot ceea ce faceți! Amin!

Ioan Alexandru: istoria României esențializată în imne [58]

Alexandru compune și o istorie a lumii vechi – intitulată Amintire –, până la nașterea lui Hristos, până când „Cuvântul S-a făcut Viață/ Și Viața S-a făcut Cuvânt[1]/ Între lumină și-ntuneric/ Perdeaua templului s-a frânt”: Cuvântul S-a făcut trup ca să ne dea nouă viață și Cel ce era Viața S-a făcut Cuvânt și S-a împărtășit oamenilor prin Evanghelie (ca Cel ce era Cuvântul) și prin Sfintele Taine (ca Cel ce era Viața). Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat și a venit în lume ca să despartă între lumină și întuneric, așa cum a făcut când a creat lumea. Pentru că înainte de moartea Sa pe Cruce S-a făcut întuneric deplin peste tot pământul timp de trei ceasuri, iar la moartea Sa s-a rupt catapeteasma templului, arătând această despărțire între lumină și întuneric.

Iar venirea Lui s-a produs când „Pământul era plin până la gât/ De spaima morții și de cimitire/ Păgânii în copii uciși cercau/ Și cei aleși în țapi o ispășire”: păgânii aduceau ca jertfe zeilor mincinoși pe proprii lor copii, iar „cei aleși”, evreii, nu înțelegeau că jertfele lor, poruncite de Dumnezeu, nu erau decât o prevestire tainică a adevăratei Jertfe aduse pentru mântuirea lumii, a Cuvântului întrupat.

Lumea era dominată de cruzime și de sălbăticia patimilor pe care oamenii nu încercau să și le domolească, ci le exacerbau punându-le în evidență tot mai mult (fenomen care devine și o realitate a zilelor noastre): „Mulți oameni se târau prin văgăuni/ Urlând cu fiarele-n singurătate/ Unii-n asceză, alții în plăceri/ Înnebuneau de vicii în cetate // Bărbații își uitară rostul lor/ Se aprindeau sterili de fiecine/ Și pipăindu-și trupul muritor/ Își azvârleau sămânța pe coline // Femeile sub arbori își lăsau/ În ploi aprinse trupurile goale/ Mușcate de coluni se desfătau/ În piei sălbatice sub animale /…/ Căci fiecare se socotea chemat/ Pe drumul său anume să se urce/ Și trupul fiecare și-l credea/ În felul său să-l chinuie și spurce // Grămezi de humă neamuri de barbari/ Muți fără grai și hoarde fără nume/ Dosiți prin smârcuri și pe sub răscruci/ Faimă de groază v-a rămas în lume /…/ Beții în deznădejde împărați barbari/ Încremeniți cu fast în piramide/ În idolii la care vă-nchinați/ Stau șoareci morți cu buzele livide /…/ Pe dealuri și pe culmi pe sub stejari/ Fumegă veșnic jertfelnice de piatră/ Cu jertfe vii aduse unui zeu/ Cu cap de țap și behăit de capră // Pe la răscruci și margini de-așezări/ Stau idolii de lemn încremeniți în iarbă/ Au ochi dar nu zăresc și nici n-aud/ Și maica lor e nebunie oarbă”…etc.

Realitatea idolatriei era una cumplită. Iar în poporul ales strălucea fariseismul: „În haine lungi cu ciucuri la răscruci/ Se-nchină murmurând și se arată/ Zeloși în ochii lumii, răpitori/ Și hrăpăreți sub ușa încuiată /…/ Morminte văruite-n văz frumos/ Pe dinăuntru pline de duhoare/ Paznici și câini și vulpi fără culcuș/ Își storc aici bășica-ntre picioare”.

Ioan Alexandru nu-și alege cu grijă cuvintele când realitatea e groaznică. Aceasta era lumea în care a venit Hristos. Nu pentru că nu știa la ce fel de barbari încrezuți și cruzi vine, ci pentru că voia să mântuie întreaga umanitate și pentru că, măcar pe unii dintre aceștia, avea să-i întoarcă de la răutatea imbecilă la lumină și la înțelepciune, la pace și la sfințenie. Și, de asemenea, a venit pentru acel „rest din vița părintească /…/ Oameni de care lumea nu era/ Nici coaptă și nici vrednică să-i poarte/ Ca niște miei prea blânzi și fără glas”…

Regăsim, și în acest volum, o poezie a naturii și a anotimpurilor. Dintre care iarna e anotimpul nașterii lui Hristos. Iar poetul știe să introducă sfântul eveniment în poezie aluziv și totuși foarte grăitor:

Când se răcesc pământurile și se-ntorc
Să se-ncălzească mâinile în casă,
În jurul lămpii seara când se frâng
Stelele-n geam și pâinile pe masă

Nu mai e pic de umbră-n univers
Prunii pustii încremenesc sub iască,
Și când sfârșește câmpul rodnicia lui
Începe oaia sfântă să rodească

Vulturul de pe zare a pierit
Izvoarele sunt numai oseminte
Cu cât e geru-afară mai cumplit
Cu atât e mielu-n oaie mai fierbinte

Iar Crivățul când va fi fost ajuns
În inima pădurilor să le sfâșie
Atunci din staure va năvăli
Cel mai fierbinte imn de bucurie.

Zăpezile se-aștern peste pământ
Turmele ling sare și cenușă
Zăpada se topește de behăitul lor
Și se dezgheață clanțele pe ușă.

(Iarna)

Nicio referire directă la Nașterea Domnului! Și totuși câte subînțelesuri chiar mai elocvente și mai evocatoare ale nașterii în trup a Celui care a făcut cerul și pământul! Căci Hristos S-a născut când gerul și crivățul împărățesc peste păduri și ape și peste sate și când zăpada se așază peste tot cuprinsul. Dar, totodată, la ceasul când încep să rodească oile, mieii care au să iasă primăvara pe câmpii. Căci El însuși avea să se facă Mielul și Paștiul nostru. De aceea, în mijlocul gerului și al crivățului celor mai năprasnice, izbucnește „cel mai fierbinte imn de bucurie”: glasul mieilor nou-născuți, glasul inocenței și al curăției și al blândeții, spre lauda Celui preamilostiv Dumnezeu. Pentru că Se naște Păstorul oilor blânde care topesc zăpada cu behăitul lor, care topesc frigul și răceala sufletelor cu bunăvestirea și propovăduirea lor, încât „se dezgheață clanțele pe ușă”, se deschid ușile inimilor.


[1] Majusculele îmi aparțin și ele nu contravin dorinței poetului, ci lipsa lor se datorează contextului ideologic al vremii.

Ioan Alexandru: istoria României esențializată în imne [57]

O serie de imne sunt adresate Țării Transilvaniei sau cetăților ei istorice, reamintind urmașilor uituci că istoria lor a fost una de luptă milenară împotriva unor dușmani fioroși, o istorie plină de atrocități comise împotriva neamului străvechi românesc din Ardeal:

Transilvania clopot mut
Limba ți s-a smuls din rădăcină
Pe când graiul tău bolborosea
La răscruce rugă pe colină /…/

Transilvania clopot înghețat
În azur icnind fără de limbă,
Smulge-mă de-aici de pe pământ
Și-n bătaie sacră mă preschimbă…

(Transilvania)

*

/…/ Numai când firea omului întreg
Devine lampă, meci de priveghere
Și-n peștera în care-a fost lăsat
Mielul se face leul de-nviere,

Și iese-afară galbăn îmbătat
În sărbătoarea zorilor de rouă
Și când lovește coada în stejari
Răspunde ceriul cu-o cetate nouă.

Astfel în veac ai răsărit și tu
Acropolă pe dealuri transilvane
Iulia Albă leul [Hristos] te-a crescut
În nopți, la foc în steaua pe sumane

Apulia[1] bolboroseai apoi
Nu se răcise dimineața încă
Și pelicanu-ajuns în Orient
Smerea Carpații de pe-această stâncă /…/

Daco-Romania te dăscăli întâi
Nălțându-te în brațele lehuze
Astfel că graiu-n sânge ți-a intrat
Și ți-a rămas nestrămutat pe buze.

Și s-a lipit de carne și de cap,
De limbă și de copotu-ntr-o dungă
Și două mii de ani au tot mușcat
Cu trăsnetul din turlă să te smulgă

L-au tras pe roată și l-au dibuit
Venind de dinăuntru în afară
Să-l mute graiul moșilor străbuni
Cu munți cu tot din gură și din țară

L-au spânzurat pe furci cu capu-n jos
Cum spânzură pământul peste lună
Și-n loc să-l fi golit de sinea sa
Umplutu-s-a de milă și furtună

Și jupuindu-i pielea de pe trup
Se zăvorî degrabă-n oseminte
Și osul sub secure când plesni
Se înălțară fluturi [Sfinți] din morminte.

Acum e liniște peste păduri.
Inima lui Horia sub grâne
Capul lui Mihai în univers
Licăre drumul Patriei spre Mâine.

Buciumele ies în zori de zi
Trase pe umeri albe de mireasă
Și când se varsă jalea lor din Munți
Miroase-a veșnicie-n fiecare casă.

(Imnul Albei-Iulia)

*

/…/ Aici în Alba Iulia i-au spus
Dealul furcilor, la cumpăna străină
Căci înainte de-a fi tras pe roți
Te spânzurau pe lemn o săptămână

Pământu-i umed încă de-atâtea suferinți
Și dimineața roua-i sângerie
Săracă țară de iobagi săraci
Și necăjiți și oameni de-omenie

Veșnică amintire celor ce-au iubit
Neprihăniți senini până la moarte
Căci din adâncurile bunului pământ
Iubirea-nvârte lumea mai departe.

(Alba-Iulia)

O istorie pe care mulți români au început să o uite, în care aproape 1000 de ani strămoșii lor au rezistat în condiții adesea abominabile și pe care Ioan Alexandru încearcă să le pună cumva pe hârtie, deși nu pot să producă decât oroare.

Și în aceste condiții, în ciuda lor, au existat destui, și între oamenii simpli, care au trăit „neprihăniți senini până la moarte”, pe credința cărora s-a zidit și s-a păzit neamul de-a lungul secolelor. Iar poetul are această convingere cu atât mai mult cu cât el însuși a văzut exemple vii de evlavie și de viață cuminte și curată, care fac subiectul altor imne. Imne dedicate unor oameni pe care i-a cunoscut Alexandru sau altora, anonimi, care întruchipează credința, cumințenia și jertfelnicia: Lelea Marie, Litanie, Ioanul Danii, Imn etc.

De la Octavian Goga și Ștefan Octavian Iosif nu a mai cântat poezia românească și nu a mai zugrăvit astfel de icoane omului smerit și truditor în taină. Ei trec în veșnicie anonimi, petrecuți de familie și de puțini oameni, dar adormirea lor e plină de lumină și ducere în Împărăția Cerurilor. Pentru că și-au asumat sărăcia, simplitatea, truda și smerenia.

Iar într-un poem, intitulat Oaia, Alexandru ascunde, simbolic, tocmai această icoană a tuturor oamenilor credincioși și truditori care duc în spate o țară întreagă:

Oaie sfântă, lacrimi mă lovesc
Când te străvăd cu turmele pe dealuri
Acolo-n Transilvani pe sub stejari
Ești răstignită-n furci de idealuri

Cu ochii verzi, profetici rotitori
Stropiți în miez cu beznă sfâșiată
Și prin spărturi se-nalță din pământ
Un miel fătat în casă-ntr-o covată. /…/

Și când bat burnițele-n Apuseni
Lâna lințolii curge prin noroaie
Dar se aprind luceferii pe firmament
Și-ți zvântă-n staur țâțele bălaie

Asudă aerul pe unde sufli tu
Crescând în lână soarele în spate
În pântece duci țara de berbeci
Și sub picioare țara de bucate

Capul oval e semn că două firi
În mila firii tale se-mpreună
Una e firea veșnicii-ascultări
Și curăția jertfei te-ncunună.

Pentru că modelul ei de viețuire este Hristos, Dumnezeu și om, care S-a făcut ascultător Tatălui până la moartea pe Cruce.


[1] A se vedea: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Apulum;
https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alba_Iulia.

Mireasmă [53]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

E în casă, pe parchet. Mica insectă, venită de nu știu unde, este intrusul. Eu o filez de deasupra, ca la FBI, de la masa mea de scris, pe când ea își caută mâncarea. Sau poate dragostea…La mii de kilometri depărtare, în unul dintre Turnurile Petronas din Kuala Lumpur, la etajul al 88-lea[1], un bărbat între două vârste, tuns scurt, tocmai deschide o pagină online. Și, tresar deodată, pentru că era platforma noastră, era Teologie pentru azi! Ca atunci când ți se arată propriul tău chip, în desenul cuiva, și afli apoi că îl mai primești și în dar. Tu nu știai că ești văzut, că ești desenat atât de aproape, dar gestul lui te emoționează profund. Pentru că ne emoționează tot ceea ce ne atinge în mod real. Și bărbatul acela îmi scrie, chiar în acel moment, și îmi spune că ceea ce predic, slavă lui Dumnezeu!, a ajuns și la el. Sunteți creștin? Nu, nu încă! I am a catechumen, but one who aspires with all his being to receive the true faith[2]. Și m-am bucurat mult pentru el, pentru sinceritatea și gândul lui cel bun, care trebuie neapărat să devină faptă. Pentru că intrarea în Biserică se face prin Dumnezeiescul Botez, prin Dumnezeiasca Mirungere și prin Dumnezeiasca Euharistie și nu doar prin credință. Trebuie ca credința ta să devină faptă, pentru ca tu să devii un om al evlaviei, un mădular real al Bisericii. Și intrarea sacramentală în Biserică e dumnezeiască, pentru că Însuși Dumnezeu te face fiul Său, prin aceea că Își face locaș în tine prin slava Lui.

Insecta s-a înălțat ca un elicopter minuscul, pe când eu mă bucuram din toată inima de Andika[3] (de acum fratele nostru în Hristos, care a primit numele de Nichiforos[4] la Botez), și a ieșit pe ușă, a trecut val-vârtej prin bucătărie, s-a lovit puțin de ușă, a ieșit din balconul meu prin fereastra din stânga și s-a transformat din insecta banală, dar suspectă, în ceea ce era: un obiect spion. Cine l-a trimis?! Ce a vrut să vadă?!! Dacă era Βελισάριος[5] în locul meu, cu pofta lui nesfârșită după conspirații, că de lucruri bune se ocupă alții, ar fi spus că oculta mă monitorizează, că ei vor să îmi facă felul. Dar eu, dimpotrivă, am considerat că intrarea la mine a fost o haltă, un respiro în căutarea adevăraților bad boys of the planet[6], așa după cum și Chelios[7] se mai oprește, mai dă pe gât o băutură tare, și omoară în continuare. Sau, în multe filme, răufăcătorul, alergat de agentul 1079, intră în disperare la oameni în casă, le devastează casa, după care sare pe geam tocmai într-o mașină de marfă. Și dus este!…cu toată monitorizarea de care nu avem nevoie.

Onlineul scurtează atât de uluitor depărtarea încât mesajul ajunge la tine aproape instant. Afli ce s-a petrecut în librăria aceea din New York, unde prietenul meu s-a întâlnit cu Părintele Stephen în mod providențial și i-a transmis că mi-a plăcut cartea sa de mărturii contemporane. Și Părintele Stephen, ca să fiu încredințat că așa stau lucrurile și că ce mi-a transmis prin el e prietenie mare, mi-a trimis trei cărți ale sale, cu autograf, spunându-mi că și el mă citește cu bucurie și că se bucură că am început, în sfârșit, să predic și în limba engleză. Pentru că, dacă i-am fericit pe români cu scrisul meu atâta timp, acum îi fericesc și pe toți cei care citesc limba engleză. După care i-am scris, când au ajuns cărțile, și i-am mulțumit pentru că îmi este aproape, pentru că, în mod evident, nu mai avem chef de amabilități reale, ci numai de tăceri prelungi. Sau de vorbe contrafăcute, dacă ne iese ceva la treaba vorbei. Dar, din vorbă în vorbă, femeia îmi spuse (care?), că nu eu eram vizat, ci vecinul meu, cel cu trei copii, care, atunci când intră în lift, intră el primul, apoi îi cheamă pe ei, în loc să facă invers. Și insecta a intrat la mine ca să audă prin vecini, așa după cum se practica odinioară cu borcanul, pus la zid și ureche în același timp. Că trebuia să scrii, să dai în gât, să primești o sumă lunar, una care să fie considerată ridicol de mare și după deconspirarea CNSAS[8]. Dar, la 92 de ani, tataie Anghel le spune nepoților săi că munca cinstită l-a făcut prosper, nu turnarea sistematică. Rescrierea istoriei personale, post-factum, e o altă carte de identitate, una lipsită de valoare ca întreaga impostură. Dar femeia, cu un accent moldovenesc, de prin Bacău, m-a asigurat că linia unsă e lipsa de partizanat. Eu însumi fiind de acord cu ea mai mult de sută la sută, pentru că am văzut cât e de ridicol partizanatul prin ziare și jurnale. Când nu s-a întâmplat nimic, cel care crede sau mimează partizanatul, îți scrie că s-a întâmplat ein staatsstreich[9], că stăm în aer. Când se întâmplă lovitura, plătiții tac și râd pe sub mustăți, pentru că orice lovitură profitabilă e ein blitzeinschlag[10].


[1] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Turnurile_Petronas.

[2] Sunt un catehumen, dar unul care aspiră cu toată ființa sa ca să primească dreapta credință.

[3] A se vedea: https://en.wiktionary.org/wiki/andika.

[4] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Nikephoros.

[5] Belisarios. A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Belizarie.

[6] băieți răi ai planetei.

[7] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Crank_(film).

[8] A se vedea:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Național_pentru_Studierea_Arhivelor_Securității.

[9] o lovitură de stat.

[10] o lovitură de fulger.

1 2 3 4 5 2.504