A alege înseamnă a înțelege

Leave a comment

La nicio alegere electorală nu m-am dus ca să-mi neg votul, ci am votat întotdeauna înțelegând contextul vieții noastre. Pentru că oamenii nu sunt niciodată perfecți, nu sunt ideali, ci trebuie să alegi pe cel care înțelege cel mai bine lucrurile, pe cel care poate ajuta, cu ce este și poate, la lumea noastră. Și de aceea nu mi-a părut rău niciodată pentru ceea ce am votat, pentru că am votat ținând cont de glasul profund al poporului meu.

Iar poporul alege în funcție de date clare. Are nevoie de pace, de stabilitate, de mâncare, de legi bune, de cultură, de Biserică, de demnitate, de respectabilitate. Și eu văd drumul României în democrație ca fiind unul pozitiv, pentru că mergem în tandem cu întreaga lume și nu în răspăr cu ea. Nu încercăm să ne ghetoizăm, nu ne aventurăm în combinații politice periculoase, ci avem modul nostru pașnic, senin, demn de a vedea lucrurile.

Pentru că, pe de o parte, înțelegem rolul conducătorilor politici în viața noastră, aportul lor important la stabilitatea și dezvoltarea României, dar, pe de altă parte, nu așteptăm de la ei să ne facă viața, ci ne-o facem cum putem, cum ne luminează Dumnezeu. Și de aceea, în perspectiva asta senină, pașnică, în care eu îmi asum să muncesc și să fac parte din traiectul pozitiv al poporului meu, eu și votez electoral. Pentru că merg în consens cu majoritatea, vreau binele major al țării mele și nu să fiu gică contra la nivel electoral și atitudinal.

America a avut două partide la alegerile electorale, noi avem 21.  După primul scrutin, după cel de azi, vor mai rămâne câțiva candidați, pentru că aceia sunt cei care contează pentru români. Și lucrurile se vor limpezi în curând, pe 8 decembrie, în al doilea tur, pentru că românii își vor alege Președintele. Și a alege înseamnă a cumpăni foarte bine. A gândi profund pentru binele tuturor, nu doar pentru al tău. Căci atunci când gândești pentru țara ta trebuie să gândești pentru toți, pentru binele tuturor.

Sermon on the 30th Sunday after Pentecost [2024]

Leave a comment

My beloveds[1],

God, the only good One [Lucas 18, 19, BYZ], teaches us also to be good to people. Because the goodness is the essence of all His commands. When you do not commit adultery you want the good, when you do not kill you want the good, when you do not steal you want the good, when you do not bear false witness you want the good, when you honor your parents you want the good [Lk. 18, 20, BYZ]. Because the good of God is the good towards all[2].

But when „the good” means only what you do for yourself, when „the good” is your egoism, whatever thing you do does not target others, but only you. Therefore, when he was put in the position to sell everything and distribute it to the poor [Lk. 18, 22, BYZ], the ruler did not want to do this, because he did not live in the divine logic of goodness towards all. For the goodness thinks of all, not only of some. And when you are good, you want everyone’s good and not just your own good[3].

We live in a competitive world, a capitalistic world, a world where the power and the money matter. And if I have to be better than the other, I don’t have to help him, but surpass him at all times. And if you live in the logic of competition, the other is not your friend, but your „enemy”. Because he can take your job, he can replace you, he can leave you on the streets. In other words, the socio-economic system in which we live is one that makes us all rivals, to be at war with each other[4].

Only that the system is what the employer wants from us and not what we have to live within ourselves. The employer wants competition, wants us to be more and more efficient, but that doesn’t mean that we must live with the fear in bosom. That we must hate all those who outdo us to the workplace. The christian must do the work for which he is paid, he must do it with conscience and leave the future to God. Because living in trepidation, always in a hurry, means sickness and we don’t need sickness in the workplace. But, where we work, we need of inner peace, of prayer, of fulfillment, because at work we live a large part of our life. And how we feel when we work depends on us and not on our employer[5].

The health of our heart, of our brain, of our whole body depends on ourselves. And our body is ontologically connected to our soul, to the one that leads it in everything. And when we say that the fish from the head stinks, we say that the soul gets sick and the body it leads gets sick too. And the diseases of the soul are our passions. Fact for which, when we live in the logic of fear and competition, we become sick spiritually and physically, but when we live ghostually, when we live churchly at home, at Church, at work, anytime, we live in the peace of God. And the peace of God must be in us at all times and not fear, not permanent worry about tomorrow[6].

The capitalism was born in a world where the peace of God is not an indispensable need. That’s exactly why, the internal struggle between employees, the constant animosity, is seen as a way of being. On romanian land, the capitalism must have an orthodox heart. For we are primarily interested the peace of heart and, if we have it, we can be productive at workplace. The real competition is on the basis of facts. The facts must do the talking at workplace! And, on the basis them, we can differentiate people[7].

But, when Saint Lucas tells us that he „was exceedingly rich [ἦν πλούσιος σφόδρα]” [Lucas 18, 23, BYZ], he does not tell us that wealth made him unmerciful, but that the lack of goodness towards people is the root of unmercifulness. With other words, that he had not truly fulfilled God’s commandments, because if he had fulfilled them, he would have been full of goodness towards everyone[8].

And the goodness is the barometer of our ghostual life. If we pray, if we fast, if we go to Church, if we think we are fulfilling God’s will, but we do not have goodness, humility and forgiveness, we are not fulfilling God’s will. For when you do His will, His will makes you like Him. His will does not leave you the same, but makes you Holy, because He is Most Holy and the source of all holiness[9].

– Why to share from your own means going to the Emperordom of God?

– Because He asks us to forget everything for Him, not to consider anything more important than Him, than the God of our salvation! For not our wealth is the problem, but the problem of fund is our love. If our love is for our wealth and not for Him, that means that we have chosen the eternal death, the Hell. But if we have chosen Him, because we love Him, then for Him we give up everything, because we love only Him[10].

And many wonder how they can be saved, if there are so many temptations in this world. And the answer is only one: what we cannot do, God can when we let Him help us. What we do not understand, He already knows and helps us to know His way. Because we do not have to worry about our salvation, but we must love Him and do His will[11].

Therefore, my beloveds, we are not competing with anyone in our heart, we are just doing our job! And we let God arrange all our things, to draw up them as He wishes. Because His will is our salvation, it is our eternal fulfillment. Amin[12]!

[1] Started at 7.02, in day of tuesday, on 19 november 2024. Fog, minus two degrees, wind of 5 km/h.

[2] Iubiții mei, Dumnezeu, Cel singur bun [Lucas 18, 19, BYZ], ne învață și pe noi să fim buni cu oamenii. Pentru că bunătatea este esența tuturor poruncilor Sale. Când nu preacurvești vrei binele, când nu omori vrei binele, când nu furi vrei binele, când nu dai mărturie mincinoasă vrei binele, când îți cinstești părinții vrei binele [Lc. 18, 20, BYZ]. Pentru că binele lui Dumnezeu e binele față de toți.

[3] Dar când „binele” înseamnă doar ceea ce faci pentru tine, când „binele” este egoismul tău, orice lucru pe care îl faci nu vizează pe alții, ci doar pe tine. De aceea, când a fost pus în situația să vândă toate și să le împartă săracilor [Lc. 18, 22, BYZ], stăpânitorul n-a vrut să facă acest lucru, pentru că nu trăia în logica dumnezeiască a bunătății față de toți. Căci bunătatea se gândește la toți, nu doar la unii. Și când ești bun vrei binele tuturor și nu doar binele tău.

[4] Trăim într-o lume concurențială, într-o lume capitalistă, într-o lume unde puterea și banii contează. Și dacă trebuie să fiu mai bun decât celălalt, eu nu trebuie să îl ajut, ci să îl întrec tot timpul. Și dacă trăiești în logica concurenței, celălalt nu îți e prieten, ci „dușman”. Pentru că el poate să îți ia locul de muncă, poate să te înlocuiască, poate să te lase pe drumuri. Cu alte cuvinte, sistemul socio-economic în care noi trăim e unul care ne face pe toți să fim rivali, să fim în luptă unii cu alții.

[5] Numai că sistemul e ce vrea angajatorul de la noi și nu ce trebuie să trăim noi în sinea noastră. Angajatorul dorește competiție, dorește să fim tot mai performanți, dar asta nu înseamnă că trebuie să trăim cu frica în sân. Că trebuie să îi urâm pe toți cei care ne întrec la locul de muncă. Creștinul trebuie să își facă treaba pentru care e plătit, trebuie să și-o facă cu conștiință și să lase viitorul în seama lui Dumnezeu. Pentru că a trăi în trepidație, mereu în grabă, înseamnă boală și nu avem nevoie de boli la locul de muncă. Ci, acolo unde muncim, avem nevoie de pace interioară, de rugăciune, de împlinire, pentru că la locul de muncă trăim o mare parte din viața noastră. Iar cum ne simțim noi când muncim depinde de noi și nu de angajatorul nostru.

[6] Sănătatea inimii, a creierul nostru, a întregului trup depinde de noi înșine. Și trupul nostru este legat ontologic de sufletul nostru, de cel care îl conduce întru toate. Și când spunem că peștele de la cap se împute, spunem că sufletul se îmbolnăvește și îmbolnăvește și trupul pe care îl conduce. Iar bolile sufletului sunt patimile noastre. Fapt pentru care, atunci când trăim în logica fricii și a concurenței, noi ne îmbolnăvim sufletește și trupește, dar când trăim duhovnicește, când trăim bisericește acasă, la Biserică, la locul de muncă, oricând, noi trăim în pacea lui Dumnezeu. Și pacea lui Dumnezeu trebuie să fie în noi oricând și nu frica, nu grija permanentă pentru ziua de mâine.

[7] Capitalismul s-a născut într-o lume în care pacea lui Dumnezeu nu e o nevoie neapărată. Tocmai de aceea, lupta internă dintre angajați, continua animozitate, e văzută ca un mod de-a fi. Pe pământ românesc, capitalismul trebuie să aibă inimă ortodoxă. Căci pe noi ne interesează în primul rând pacea inimii și, dacă o avem, putem fi productivi la locul de muncă. Competiția reală e pe bază de fapte. Faptele trebuie să vorbească la locul de muncă! Și, pe baza lor, îi putem departaja pe oameni.

[8] Însă, când Sfântul Lucas ne spune că acela „era foarte bogat [ἦν πλούσιος σφόδρα]” [Lucas 18, 23, BYZ], nu ne spune că bogăția l-a făcut nemilostiv, ci că lipsa de bunătate față de oameni e rădăcina nemilostivirii. Cu alte cuvinte, că el nu împlinise poruncile lui Dumnezeu cu adevărat, pentru că, dacă le-ar fi împlinit, ar fi fost plin de bunătate față de toți.

[9] Iar bunătatea este barometrul vieții noastre duhovnicești. Dacă ne rugăm, dacă postim, dacă mergem la Biserică, dacă credem că împlinim voia lui Dumnezeu, dar n-avem bunătate, smerenie și iertare, nu împlinim voia lui Dumnezeu. Căci atunci când faci voia Lui, voia Lui te face ca El. Voia Lui nu te lasă la fel, ci te face Sfânt, pentru că El e Preasfânt și izvorul întregii sfințenii.

[10] – De ce a împărți din ale tale înseamnă a merge spre Împărăția lui Dumnezeu?

– Pentru că El ne cere să uităm toate pentru El, să nu considerăm nimic mai important decât El, decât Dumnezeul mântuirii noastre! Căci nu bogăția noastră e problema, ci problema de fond e iubirea noastră. Dacă iubirea noastră este pentru averea noastră și nu pentru El, asta înseamnă că am ales moartea veșnică, Iadul. Dar dacă L-am ales pe El, pentru că Îl iubim, atunci pentru El renunțăm la toate, pentru că noi Îl iubim doar pe El.

[11] Și mulți se întreabă cum pot să se mântuie, dacă sunt atâtea ispite în lumea asta. Și răspunsul e unul singur: ceea ce noi nu putem, poate Dumnezeu când Îl lăsăm să ne ajute. Ceea ce noi nu înțelegem, El știe deja și ne ajută și pe noi să cunoaștem calea Lui. Pentru că nu trebuie să ne facem griji pentru mântuirea noastră, ci trebuie să Îl iubim pe El și să facem voia Lui.

[12] Așadar, iubiții mei, nu ne întrecem cu nimeni în inima noastră, ci doar ne facem treaba noastră! Și Îl lăsăm pe Dumnezeu să le rânduiască pe toate ale noastre, să le întocmească cum El dorește. Pentru că voia Lui e mântuirea noastră, e împlinirea noastră cea veșnică. Amin!

Mărturii II. 40

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mărturii ortodoxe contemporane

(vol. 2)

*

Despre minuni recente ale Sfântului Cuvios Dimităr Basarbovski: „Un copil de vreo șase ani care nu putea să vorbească a venit la Catedrală cu mama lui. La ceva timp după aceea, a venit mama și ne-a spus că cel mic începuse să vorbească. Alt copil, care era beteag, a plecat mergând mai bine. Am văzut oameni care lăcrimau la vederea Sfântului. Am văzut asemenea trăiri. Le văd în fiecare an pe Colina bucuriei. Și este foarte bine că se adună și Sfinții aici, pe această colină, pentru că Sfinții ne țin în viață și ne ajută. Aceste trăiri și minuni ne aduc în suflet bucuria Învierii [Domnului].

Am văzut lucrarea Sfinților și cu Irene Ecaterina, fetița mea care a avut leucemie. Eu nu am știut că soția mea o făgăduise Domnului în schimbul vindecării mele într-un moment foarte greu, când era să-mi pierd vocea și medicii voiau să mă opereze.

Primul Sfânt la care ne-am rugat atunci a fost, bineînțeles, Sfântul Dimitrie cel Nou. Și soția mea a făcut această făgăduință: a zis că, dacă Sfinții și Maica Domnului îmi vor reda vocea, vom face un prunc sau o pruncă. Și iată ce lucrări frumoase a făcut Dumnezeu prin acest copil!

Așadar, am cunoscut personal puterea vindecătoare a Sfinților. Al doilea Sfânt la care m-am rugat a fost Sf. Ier. Nectarie și am luat ulei din candela lui de la Mănăstirea Radu Vodă din București, unde se află și un fragment din Moaștele lui. M-am rugat atunci la mai mulți Sfinți, printre care Sfântul Grigore Decapolitul, Sfântul Calinic de la Cernica și Sfânta Muceniță Filofteea de la Curtea de Argeș.

După un repaus vocal de trei luni, timp în care nu am putut vorbi, doar scriam pe o foaie, m-am dus la un nou control, iar doctorița m-a atins pe creștet și mi-a spus: «Copile, eu nu mai văd nimic la tine în gât!».

Primul lucru pe care l-am făcut când am plecat de la Spital a fost să vin la Sfântul Dimitrie și să-i mulțumesc. Parcă nici nu mai atingeam pământul. Lăcrimam. Și atunci mi-am dat seama cu adevărat că sunt sub protecția Sfântului Dimitrie. Sfântul Dimitrie mă protejează și mă îndrumă în tot ceea ce fac.

Cred că Sfântul este cel care mă ține aici. De multe ori am zis că poate nu este locul meu aici, îmi mai vin fel de fel de gânduri, mai ales că familia mea se plânge că nu stau suficient cu ei. Dar cred că Sfântul mă ține aici și a făcut minuni cu mine. Dacă nu iubim Sfinții, nu putem ajunge la Dumnezeu, pentru că ajungem la El prin Sfinți[i Lui]” .

*

Afirmații teologice ale ÎPS Antonii Blum [Антоний Блум] dintr-un interviu TV în limba engleză, subtitrat în română, găsit pe TikTok: „Dacă credința noastră este o certitudine, aceasta nu se bazează pe un text, ci pe o experiență directă care poate oferi această certitudine. Cu alte cuvinte, rădăcina credinței noastre este învierea lui Hristos. Și, după cum a spus un comunist din Franța, care a devenit credincios, «Dumnezeu există pentru că L-am întâlnit!»”.

„Cred că, chiar dacă Evangheliile ar fi distruse, ar exista în continuare o experiență directă a oamenilor, atât credincioși, cât și necredincioși, cu privire la faptul că Hristos este viu, că a înviat. Și astfel întreaga poveste [a Creștinismului] este adevărată”.

„Din generație în generație ar exista oameni care să știe că L-au întâlnit. Și aceasta este mult mai convingător decât a spune: «Am citit la Matei, la Luca, sau, întâmplător, aș spune și la Marcu sau la Ioan». Pentru că la Sfântul Marcu nu există o poveste a nașterii [Sale] ca atare. Dar faptul că el subliniază că Ioan Botezătorul a fost un glas care striga în pustie: «Pregătiți calea Domnului!» și că aceasta se referă direct [la El], s-ar putea spune [că se referă] la profeția lui Isaia despre naștere[a Sa]. Și în textul grecesc din Isaias 7, 14, pasajul este deosebit de interesant, pentru că spune că o Fecioară va naște un Prunc, Care, înainte de a putea discerne între bine și rău, El va alege binele”.

„Cred că relatările despre nașterea [Sa] sunt importante [pentru noi,] pentru că ne bucurăm să cunoaștem lucruri despre Dumnezeu care a devenit om și despre umanitatea Sa. Dar ceea ce Îl fac [să fie] Dumnezeul nostru, Mântuitorul nostru și Domnul nostru, sunt moartea, învierea și înălțarea Sa și faptul că El împărățește [peste toate]. Iar relatările [despre El] sunt simultan istorie și o lectură în Vechiul Testament a ceea ce poate fi citit și înțeles doar după [acest] eveniment [al întrupării Sale]. În ceea ce privește nașterea Sa din Fecioară, cred că ea este esențială pentru noi. Pentru că, dacă este adevărat că Iisus era cu adevărat Dumnezeu întrupat, cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, El nu putea fi născut dintr-un bărbat și o femeie, iar dumnezeirea Sa să Îi fie adăugată. [Căci] El Își dobândește umanitatea Sa de la Maria și dumnezeirea direct de la Dumnezeu”.

„Nu poți spune că primul om nu a fost un om cu adevărat, pentru că altfel ar trebui să spui că niciunul dintre noi nu este o ființă umană”.

„Noi o numim pe Fecioara Maria Maica lui Dumnezeu. Este maternitatea ei în ceea ce privește întruparea [Lui], care este esențială [pentru noi]. Și ea joacă un rol esențial, pentru că, în cuvintele unuia dintre marii noștri teologi, din secolul al XIV-lea, întruparea [Sa] ar fi fost imposibilă fără consimțământul Fecioarei, la fel cum ar fi fost fără voința pozitivă a lui Dumnezeu. Ea nu este doar un instrument, ci o participantă activă la un eveniment”, la întruparea Domnului.

„Noi credem că, indiferent de ceea ce poate crede cineva, există un eveniment istoric, care este întruparea [Domnului], faptul că Dumnezeu Însuși S-a făcut om, că a trăit, că a murit, că a înviat. Și acesta este un fapt obiectiv pentru întregul cosmos și nu doar pentru omenire. Pentru că Cuvântul S-a făcut trup, iar aceasta implică întregul cosmos material în acest eveniment [al întrupării Sale]”.

*

Mihai Vladu vorbind despre convertirea sa: „În acea seară m-am decis că Dumnezeul la Care vreau să mă închin e Dumnezeul Părintelui Arsenie [Papacioc]. Și atunci a venit următoarea problemă, pentru că eu am o anumită structură care nu e cea mai fericită…Pentru că eu trebuie să fiu sigur că ceea ce fac este corect. Și am zis așa, reducând lucrurile la absurd: «Vreau să mă închin la Hristos! Dar dacă nu există, ci e o păcăleală?! O să-L somez să-mi arate că există!». Pentru că eu așa am fost crescut de mic: ce-am vrut, am luat. Ce-am vrut, am somat. Nu în sensul de posesivitate, ci în sens rațional. Pentru că ceea ce am avut nevoie, ce am vrut, am făcut și n-am stat pe gânduri.

Și atunci am ajuns acasă, unde stăteam, și cea mai mare problemă a mea a fost să mă așez în genunchi. Și țin minte că am ridicat ochii spre tavanul camerei…Și când i-am spus acest lucru mai apoi Părintelui Vasile Gavrilă, care m-a scos din Iad, l-a bufnit râsul…Căci atunci am zis așa: «Ce, Mă, nu mă auzi, dacă nu mă așez în genunchi?!». Și atunci am realizat un lucru. Imediat l-am realizat în inima mea. Și nu știam eu că așa lucrează El…Am realizat că eu de 20 de ani predau arte marțiale și, în eticheta artelor marțiale, se presupune să te așezi în genunchi și să îl saluți pe celălalt. Și atunci în inima mea, instant, s-a născut următorul gând: «Dar 20 de ani ai stat în genunchi în fața oamenilor!…Oare Eu nu merit, dacă exist?!». […]

Și atunci am zis așa: «Corect! Trebuie să mă așez. Dar uite care e treaba: Eu mă rog, dar Îți cer ceva ca să îmi arăți că exiști!». Și dialogul acesta a existat clar, cum vi-l spun eu acum! Și care era problema? Eu am un frate, cu care, slavă Domnului!, acum mă înțeleg extraordinar. Dar cu care nu mă înțelegeam bine atunci. Și care e cu 10 ani mai mare ca mine. Și era o situație rece între noi pe atunci. Și atunci încercam să nu ne vedem ca să nu ne călcăm pe bătături prea tare. Erau 3-4 luni de când nu ne văzuserăm. Ora în Bahrain[4] era pe atunci vreo 10 seara, el deja dormea la ora respectivă. Îi știu modul de viață. Și atunci I-am cerut lui Dumnezeu ceva ceea ce mie mi s-a părut imposibil: «Dacă eu mă rog la Tine și Tu exiști, vreau să mă sune frate-miu!». Și asta pentru că el dormea la ora aia, era la fel de orgolios ca mine, eu eram fratele mai mic, iar el niciodată nu făcea primul pas spre mine când ne certam. Și toată situația aceasta mie mi se părea atunci că e cea mai imposibilă [dintre toate].

N-am nici cea mai vagă idee ce m-am rugat atunci…Dar când m-am ridicat în picioare, în 20 de secunde mi-a sunat telefonul și pe telefon am citit un număr de releu de România. Intra ca un număr de mobil, dar era un număr de stație. Nu-ți apărea numărul celui care te apela, pentru că aveam telefoane securizate, de altă natură…Însă, când am văzut numărul, mi-am dat seama că sunt la o apăsare de buton de schimbarea vieții mele…Și atunci mi-am zis: «Dar dacă mă sună ăsta?! Dacă mă sună frate-miu?!!…». Însă n-aveam ce să fac, am răspuns! Și atunci l-am auzit pe frate-miu în telefon…

În momentul când l-am auzit: „Hai noroc!”, a fost singura dată în viață – și eu am trecut în viață prin momente foarte grele; am văzut moartea în ochii la nenumărați oameni și niciodată nu mi-a fost frică – când am transpirat rece, din cap până în picioare… Pentru că atunci am știut că Hristos există! Și apoi a urmat un dialog suprarealist: «Hai noroc, mă, ce faci?». «Bine, tu?». «Dormeam…și m-am trezit cu gândul să te sun să văd ce faci». «Eu fac bine! Tu ce faci?». «Poate când vii în țară ne vedem». «Poate ne vedem». «Hai noroc!». «Hai noroc!». Și-am închis!…

Din momentul respectiv I-am promis lui Hristos că voi merge numai spre El. Din păcate, cad în fiecare zi!…De nenumărate ori…Dar întotdeauna mă ridic cu fața la El!”[5].

[1] Ștefana Totorcea, Arhid. Mihail Bucă: „Sfântul Dimitrie cel Nou mă protejează și mă îndrumă în tot ceea ce fac”, cf.

https://basilica.ro/arhid-mihail-buca-sfantul-dimitrie-cel-nou-ma-protejeaza-si-ma-indruma-in-tot-ceea-ce-fac/. Un interviu publicat pe 25 octombrie 2024.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Anthony_of_Sourozh.

[3] Cf. https://vm.tiktok.com/ZNecEH3Gc/.

[4] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bahrain.

[5] Cf.

https://www.trinitas.tv/vietuire-supravietuire-si-viata-in-hristos/, min. 18-23.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [133] (partea a doua)

Leave a comment

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

I. 1. „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare, iar pomul vieții [era] în mijlocul Paradisului, [cât] și pomul [ca] să cunoști cunoscut [cunoașterea] binelui și a răului”[1].

Care era adevărata esență și natură a acestor doi pomi? Este nevoie de multă inspirație și luminare de sus pentru ca noi să vedem și apoi să explicăm aceasta întru judecată. Și, în mod limpede, nu este drept să se cerceteze cele trecute sub tăcere de către Dumnezeiasca Scriptură, de vreme ce Duhul Sfânt a lăsat toate spre binele nostru.

2. Așadar, chiar de la înțelepții tâlcuitori nu s-a ridicat o singură și unanimă înțelegere sau ipoteză despre acești pomi. Unii, dăruiți cu vedere de sus, după ce au primit descoperire, au cântat laudele acestor doi pomi. Iar alții au zis că nu erau sensibili și comestibili.

Dar Teodoritos al Chirosului a zis că pomul rodului din care a mâncat Adam era un smochin[2]. Și la fel Teodoros al Antiohiei. Și tot la fel săracul Orighenis. Îl numesc „săracul” pentru că opera sa pentru Biserică a fost vastă și folositoare. Și în mod deosebit folositoare au fost tâlcuirile sale, cuvânt cu cuvânt, la Vechiul și Noul Testament. Dar, mai târziu, în viața sa, ca și Evsevios al Palestinei, a căzut din adevăr.

3. Duhul Sfânt a păstrat tăcerea și a tăinuit de noi speciile și firea acestor doi pomi. În mod clar, nu este nici folositor și nici necesar pentru Biserică să cerceteze și să descopere ceea ce Dumnezeu a ascuns. Astfel, chiar între Părinți nu a existat o armonie în înțelegerea lor despre aceste lucruri. De aceea, Biserica nu trebuie să caute acum [să cunoască] natura fizică a acestor doi pomi.

Mai degrabă, trebuie să întrebe: „Acești doi pomi: ce preînchipuie ei? Care este hrana, care este rodul de viață dătător din care poate să mănânce cineva din Biserică și astfel să trăiască și să nu mai moară veșnic[3]? Și care este celălalt rod, din care gustă cineva și apoi își vede propria goliciune și rușine și moare cu moarte veșnică[4]?”.

Aceasta cel puțin avea nevoie să fie arătată: unul dintre acești pomi ne dă nouă viață, celălalt aduce moartea. Poate că aceste două mâncăruri erau simboluri ale virtuții și ale răului, iar rodul cel bun a fost purtat și împărtășit de Hristos, pe Care pomul vieții L-a închipuit mai înainte. În legătură cu aceasta, Hristos, ca Viața și Dătătorul vieții[5], a zis: „Eu sunt viața”[6]. Viața era întru El, iar viața Sa era lumina oamenilor[7]. Viața noastră a fost ascunsă în Hristos[8]. Și când Se va arăta Hristos, Viața noastră, El va învia trupurile noastre moarte[9]. El este Cel ce a zis: ca precum „Eu trăiesc și voi veți trăi”[10].

Cuvântul lui Dumnezeu este viu[11] și [El este] Viața și Învierea[12].

Tot așa, diavolul cel rău este moartea. Și celălalt pom, numit cunoașterea binelui și răului[13], îl simbolizează. Mai devreme, când a fost adus [Lucifer] întru ființă, el era bun. Mai târziu, s-a făcut rău. De aceea, deci, mai întâi a fost numit pomul cunoașterii binelui. Apoi el a devenit pomul purtător de moarte al răului, diavolul. Despre el, Hristos Viața a zis evreilor[14]: „Voi sunteți din tatăl [vostru], diavolul […] Acela era dintru început ucigaș de oameni”[15]. Iar cel ce mănâncă din roada lui va muri cu moarte[16].

[1] Fac. 2, 9.

[2] Cf. Fac. 3, 6.

[3] Cf. Fac. 3, 22; In. 11, 25-26.

[4] Cf. Fac. 2, 17; 3: 6-7, 10.

[5] Cf. In. 11: 25, 43-44; 14, 6.

[6] In. 11, 25; 14, 6.

[7] Cf. In. 1, 4.

[8] Cf. Col. 3, 3-4.

[9] Cf. Rom. 8, 11.

[10] In. 14, 19.

[11] Cf. Evr. 4, 12.

[12] Cf. In. 11, 25.

[13] Cf. Fac. 2, 9.

[14] Cf. In. 11, 25; 14,16.

[15] In. 8, 44.

[16] Cf. Fac. 2, 17.

Sermon on the Entry into the Temple of the Mother of God [November 21, 2024]

Leave a comment

My beloveds[1],

when someone makes a promise to God, he does it in his own right. But the Ever Virgin Maria [Μαρία[2]] was promised to the Lord before she was born. She was promised to God by her mother, by Saint Anna [Ἄννα[3]]. Because when the Angel of the Lord announced to her that she would have a daughter[4], Saint Anna made this promise to the Lord: „Alive is the Lord God, that, if I give birth to a child, I will give him to His service, to serve and praise His holy name day and night, in all the days of his life!”[5]. And if we look at Saint Anna’s promise from our perspective, those of today, we say she violated her daughter’s freedom of conscience[6].

But if we look at things from the perspective of today’s feast, i.e. from the perspective of Maria, the 3-year-old baby who is brought to the Temple, we see that staying in the Temple was her choice. Because she climbed the 15 steps of the Temple alone[7]. And she stayed there, because she wanted to stay there! And the Holy Hierarch Zaharias [Ζαχαρίας] took Maria to the Holy of Holies[8], to the place that prefigured her, because she would be the Mother of God, the Mother of the Lord Iisus Hristos[9].

On the idea that the man must choose his faith, many today deny the Baptism of infants. Because they want to deny the real and defining contribution of parents in the lives of their children. And if parents cannot decide for their children, for what is good and what is not good for their children, they must be „abolished”. And we will set up some artificial maternity hospitals where the children of the future will be born by some „affective” robots. But the robots, how robots are they, must also choose for us, in our place, just like our parents do, until we have discernment and the power to choose. Because until we get to choose, we are the sum of our parents’ choices[10].

The Holy Fathers Ioachim [Ἰωακείμ[11]] and Anna chose for their daughter, for the Most-pure Lady Maria! They asked for her in fasting and prayer, they received her from God, and they gave her to God. It would have been a bad thing if, after receiving her from Him, they had said that she was theirs or had given her to demons. But when they were full of gratitude for Maria, because they had received her as a gift, giving her to God was the right thing to do. And we do the same when we baptize our babies: we give them to God, because they are His[12].

To keep our children unbaptized is to let them be heathen. What happens to our children, if we don’t feed them? They die!  And unbaptized children are ghostually dead children, because they do not live with God. And our parents’ decision to baptize us from infancy was the best choice for us, because from the first year of life we ​​began our ecclesial life, our life with God. And if He has born us again, if He has given us birth to life with Him and filled us with His glory and nourishes us with Him unceasingly, then we are alive and living, and our parents chose the best for us[13].

Our parents teach us our native language, other languages, various fundamental things in our lives. From them we learn how to say mother and father, what it means to love, what it means to work, what it means to suffer. Every day we learn from them and from everyone in our family and around us what it means to live, what it means to be human, what it means to live together with people. And if our parents didn’t teach us all this, no one would fill the void in our lives, because we build ourselves as people by being loved, helped, and taught by people[14].

Her parents chose for Maria, but Maria chose for all people! When she chose to stay at the Temple, she chose to serve God forever. Because when God found her more beautiful than all the sons of men and chose to live in her, the Mother of God chose God instead of the entire world. And this is what it means to choose fundamentally: it means to love God perfectly. Because when you love Him, then you obey Him and do the best things in your life[15].

What does it mean to choose? Some people choose their spouse, and after some time, they find that they made a mistake. That they chose poorly. Some people elect their President, and after a while they curse him, as if they didn’t elect him. If we are mature at 20, at 40, at 80, why do we still choose poorly at any age? Why are we ashamed of what we choose? And we are ashamed of our choices, because we do not make them together with God. We do not think deeply about what we choose. We make choices in a hurry and that is why we regret them afterwards[16].

But when you choose to do God’s will, then you are never wrong. Because His will is our true will, our true choice. We too have the right to life and the right to beget life, but we do not have the right to suppress the lives of others, born or unborn. We have the right to love, but not the right to hate. We have the right to have, but also the right to give unceasingly from what we have. We have the right to be faithful people, to always come to the Church, to be one with God all the time. For all of God’s will is our right, from it we learn what to do, and His will must be our will[17].

Therefore, my beloveds, choosing the Church means choosing the good road in life! The parents of the Mother of God chose well for her, because they chose God’s will with us, the people. When parents see that you are good to be a Priest or Monk, they choose God’s will. And we must help our children and grandchildren to discover their vocation from God. Because every child comes into the world with their gifts, received from God, to do His will in the world. And children are fulfilled in their lives, if we teach them to love God and serve Him unceasingly. Amin[18]!

[1] Started at 7. 16, in day of monday, on 18 november 2024. Fog, minus one degree, wind 11 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx. [3] Ibidem.

[4] Viețile Sfinților pe luna septembrie [Lives of the Saints on the month of september], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 1999, p. 134-135. [5] Idem, p. 135.

[6] Iubiții mei, când cineva face o făgăduință lui Dumnezeu, o face în dreptul său. Însă Pururea Fecioara Maria a fost făgăduită Domnului înainte ca ea să se nască. A fost făgăduită lui Dumnezeu de către mama ei, de Sfânta Anna. Pentru că atunci când Îngerul Domnului i-a vestit că va avea o fiică, Sfânta Anna a făgăduit-o astfel Domnului: „Viu este Domnul Dumnezeu, că, de voi naște prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să slujească și să laude numele Lui cel sfânt ziua și noaptea, în toate zilele vieții sale!”. Și dacă privim făgăduința Sfintei Anna din perspectiva noastră, a celor de azi, spunem că ea a încălcat libertatea de conștiință a fiicei sale.

[7] Viețile Sfinților pe luna noiembrie (Lives of the Saints on the month of november), ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p. 389.

[8] Idem, p. 390.

[9] Dar dacă privim lucrurile din perspectiva praznicului de astăzi, adică din perspectiva Mariei, a pruncei de 3 ani care e adusă la Templu, vedem că rămânerea la Templu a fost alegerea ei. Pentru că a urcat cele 15 trepte ale Templului de una singură. Și ea a rămas acolo, pentru că a vrut să rămână acolo! Și Sfântul Arhiereu Zaharias a dus-o pe Maria în Sfânta Sfintelor, în locul care o prefigura pe ea, pentru că va fi Maica lui Dumnezeu, Maica Domnului Iisus Hristos.

[10] Pe ideea că omul trebuie să-și aleagă credința, mulți neagă astăzi Botezul pruncilor. Pentru că voiesc să nege contribuția reală și definitorie a părinților în viețile copiilor lor. Iar dacă părinții nu pot decide pentru copiii lor, pentru ce e bine și pentru ce nu e bine pentru copiii lor, ei trebuie „desființați”. Și vom înființa niște maternități artificiale în care copiii viitorului vor fi născuți de niște roboți „afectivi”. Dar roboții, cât sunt ei de roboți, trebuie să aleagă și ei pentru noi, în locul nostru, așa cum fac și părinții noștri, până ajungem noi să avem discernământ și puterea de a alege. Căci până ajungem ca noi să alegem, noi suntem suma alegerilor părinților noștri.

[11] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx.

[12] Sfinții Părinți Ioachim și Anna au ales pentru fiica lor, pentru Preacurata Stăpână Maria! Au cerut-o în post și rugăciune, au primit-o de la Dumnezeu și ei I-au dăruit-o lui Dumnezeu. Ar fi făcut un lucru rău dacă, după ce au primit-o de la El, ei ar fi spus că e a lor sau ar fi dat-o pe ea demonilor. Dar când ei erau plini de recunoștință pentru Maria, pentru că au primit-o în dar, a dărui-o lui Dumnezeu înseamnă a face ceea ce trebuie. Iar noi când ne botezăm pruncii tot asta facem: îi dăruim pe ei lui Dumnezeu, pentru că ai Lui sunt.

[13] A ne ține copiii nebotezați înseamnă a-i lăsa să fie păgâni. Ce se întâmplă cu copiii noștri, dacă nu le dăm să mănânce? Mor! Și copiii nebotezați sunt niște copii morți duhovnicește, pentru că nu trăiesc cu Dumnezeu. Iar decizia părinților noștri de a ne boteza din pruncie a fost cea mai bună alegere pentru noi, căci încă din primul an de viață noi ne-am început viața noastră eclesială, viața noastră cu Dumnezeu. Și dacă El ne-a născut din nou, dacă ne-a născut la viața cu El și ne-a umplut de slava Lui și ne hrănește cu El neîncetat, atunci noi suntem vii și trăim, iar părinții noștri au ales cel mai bine pentru noi.

[14] Părinții noștri ne învață limba maternă, alte limbi, diverse lucruri fundamentale în viața noastră. Învățăm de la ei cum se spune mamă și tată, ce înseamnă a iubi, ce înseamnă a munci, ce înseamnă să suferi. Pe fiecare zi învățăm de la ei și de la toți din familie și din jurul nostru ce înseamnă a trăi, ce înseamnă a fi om, ce înseamnă a trăi împreună cu oamenii. Iar dacă părinții nu ne-ar învăța toate acestea, nimeni nu ar umple golul din viața noastră, pentru că ne clădim ca oameni fiind iubiți, ajutați, învățați de către oameni.

[15] Părinții ei au ales pentru Maria, dar Maria a ales pentru toți oamenii! Când ea a ales să rămână la Templu, ea a ales să Îi slujească lui Dumnezeu pentru totdeauna. Pentru că atunci când Dumnezeu a găsit-o pe ea mai frumoasă decât toți fiii oamenilor și a ales să locuiască întru ea, Maica lui Dumnezeu L-a ales pe Dumnezeu în locul întregii lumi. Și aceasta înseamnă a alege în mod fundamental: înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu în mod desăvârșit. Pentru că atunci când Îl iubești pe El, atunci asculți de El și faci cele mai bune lucruri în viața ta.

[16] Ce înseamnă să alegi? Unii își aleg soția, iar, după ceva timp, găsesc că au greșit. Că au ales prost. Unii își aleg Președintele, iar după ceva timp îl blestemă, ca și când nu l-ar fi ales ei. Dacă suntem maturi la 20, la 40, la 80 de ani, de ce totuși alegem prost la orice vârstă? De ce ne e rușine de ceea ce alegem? Și ne e rușine de alegerile noastre, pentru că nu le facem împreună cu Dumnezeu. Nu chibzuim adânc la ceea ce alegem. Facem alegerile în pripă și de aceea ne pare rău după aceea.

[17] Dar când alegi să faci voia lui Dumnezeu, atunci nu greșești niciodată. Pentru că voia Lui e adevărata noastră voie, adevărata noastră alegere. Și noi avem dreptul la viață și dreptul la a naște viață, dar nu avem și dreptul de a suprima viețile altora, născuți sau nenăscuți. Avem dreptul de a iubi, dar nu și dreptul de a urî. Avem dreptul de a avea, dar și dreptul de a dărui neîncetat din ceea ce avem. Avem dreptul de a îmbrățișa, de a ajuta, de a admira, de a munci spre binele tuturor. Avem dreptul de a fi oameni credincioși, de a veni mereu la Biserică, de a fi una cu Dumnezeu tot timpul. Căci toată voia lui Dumnezeu e dreptul nostru, din ea învățăm ce să facem și voia Lui trebuie să fie voia noastră.

[18] Așadar, iubiții mei, a alege Biserica înseamnă a-ți alege drumul bun în viață! Părinții Maicii Domnului au ales bine pentru ea, pentru că au ales voia lui Dumnezeu cu noi, oamenii. Când părinții tăi văd că ești bun pentru a fi Preot sau Monah, ei aleg voia lui Dumnezeu. Și trebuie să ne ajutăm copiii și nepoții să își descopere vocația lor de la Dumnezeu. Pentru că fiecare copil vine cu darurile sale în lume, primite de la Dumnezeu, pentru ca să facă voia Lui în lume. Și copiii se împlinesc în viețile lor, dacă îi învățăm să Îl iubească pe Dumnezeu și să Îi slujească Lui neîncetat. Amin!

Multă treabă

Leave a comment

El se află în treabă, adică se face că muncește. Se bagă în treabă, acolo unde nu știe ce să facă și ce să spună. Dar e treaba lui ce face, când face, cu cine face. Improvizația e munca celui fără calificare. El nu știe ce să facă, dar „fură” meserie de la cel care face. Adică își dă cu părerea despre ce face altul sau imită pe altul.

Imitație vine de la imitatio, care înseamnă imitation, copy, mimicking. Poți să imiți, dar și să mimezi faptele cuiva. Urmezi viețile Sfinților sau te prefaci că le urmezi. Cei care le urmează devin și ei Sfinți, cei care se prefac că le urmează devin iaduri veșnice.

Treaba lui înseamnă ceva care nu te privește. E treaba lui cum își face banii, dar banii lui pot fi banii tăi. Treaba mare și treaba mică. Îți înveți copiii despre diferența dintre ele. Am multe treburi pe cap. Trebăluiesc tot timpul. Mă surmenez în fiecare zi.

– Știți dumneavoastră, treaba aia…

– Se rezolvă!…Mergem unde trebuie și spun eu că vă cunosc…

– Oh, vă mulțumesc mult!

Treaba lor e a familiei lor, a partidului lor, a țării lor. Treburile nerezolvate sunt reziduale. În viața ta și a societății și a lumii. Treburile murdare sunt penale. Sunt venit cu treburi p-aci, dar plec acasă. Pentru că omul de la țară își rezolvă treburile la oraș, iar Bucureștiul e în prim-plan.

Cine mă întreabă de treburile mele? Cine îmi rezolvă treburile, dacă nu eu? E treaba ta să înveți și e treaba mea să îți dau notă. Căci marile treburi se rezolvă la nivel național, nu la nivel local. Nu e treaba ta, Miruna, să aduni hârtiile de pe drum! Învârteli, treburi, socoteli. Tu cumpără, că e la reducere, pentru că noi facem monetarul!

– O să li se înfunde și lor! Da, o să li se înfunde!…

– Aici e vorba de treabă, nu de vorbărie! Ce mă interesează pe mine studiile dumneavoastră?! Aici sunteți plătiți la oră, la normă!

Clasica treabă e lipsa de treabă. Clasica lene e lipsa de treabă. Treaba treburilor e netreaba.

– Ce vrei de la mine?! Care e treaba ta?!! Ce urmărești?!!

– Eu vreau să cumpăr pești!

E treaba mea ce-o să-i spun, pentru că și așa nu mă ascultă…Și e treabă lungă să citești tot romanul, mai bine caut un rezumat. Că trebuie să știu și eu de un 5, nu de premiul întâi.

– Treaba care ne interesează e ce înseamnă ceea ce scrii?

– Da, se numește metalingvistică!…

– Meta ce?!

– Mămăligă cu brânză! Dar în loc de mămăligă e ceva și în loc de brânză e altceva și le amesteci pe astea două cu…

– Ce ai prin casă?…

– Da, cu ce ai prin casă, prin suflet, prin viață!

Faptele Apostolilor, cap. 19, 31-41, BYZ

Leave a comment

31. Dar și unii [dintre] asiarhei[1]/ întâistătătorii Asiei, fiindu-i lui prieteni [ὄντες αὐτῷ φίλοι][2], au trimis către el, [și] îl rugau să nu se dea pe sine întru teatru [παρεκάλουν μὴ δοῦναι ἑαυτὸν εἰς τὸ θέατρον].

32. Așadar, alții altceva strigau. Căci adunarea era tulburată și cei mai mulți nu cunoscuseră pentru ce fuseseră adunați.

33. Dar din mulțime l-au împins înainte pe Alexandros [Ἀλέξανδρος][3], iudeii punându-l pe el înainte. Iar Alexandros a făcut semn [cu] mâna, [căci] voia a se apăra pe sine [înaintea] mulțimii [ἤθελεν ἀπολογεῖσθαι τῷ δήμῳ].

34. Și cunoscând că iudeos/ iudeu este, un glas s-a făcut de către toți ca la două ceasuri, strigând: „Mare [este] Artemis [Ἄρτεμις] a efesiinilor[4]/ efesenilor!”.

35. Dar cărturarul a oprit mulțimea [și] zice [zise]: „Bărbați efesiini/ efeseni, căci cine este omul, care nu cunoaște că cetatea efesiinilor/ efesenilor păzitoare fiind [este] a marii dumnezee Artemis[5] și a lui Diopetis [Διοπετής][6]?

36. Așadar, de netăgăduit fiind acestea, de trebuință este [ca] voi înfrânați a fi și nimic nechibzuit a face.

37. Căci ați adus pe bărbații aceștia, [nefiind] nici jefuitori de temple, nici blasfemiind pe dumnezeea voastră.

38. Deci, dacă Dimitrios și meșteșugarii cei dimpreună cu el au către cineva cuvânt [ἔχουσιν πρός τινα λόγον], ședințe [de judecată] se conduc și antipați sunt. Învinuiți-vă unii pe alții[7]!

39. Iar dacă despre altceva căutați, în adunarea cea legiuită va fi hotărât.

40. Căci suntem și în pericolul de a fi acuzați de răscoală pentru ziua de azi, nicio pricină fiind, pentru care nu vom putea să dăm cuvânt [pentru] nespunerea aceasta”.

41. Și [după ce] a zis acestea, a eliberat adunarea.

[1] De la forma de N. pl. ἀσιάρχαι. În text e forma de G. pl. ἀσιαρχῶν.

[2] Sfântului Pavlos.

[3] În text e forma de Ac. Ἀλέξανδρον.

[4] De la forma de N. pl. ἐφέσιοι. În text e forma de G. pl. ἐφεσίων.

[5] Forma de N. În text e forma de G. Ἀρτέμιδος.

[6] Forma de N. În text e forma de G. Διοπετοῦς.

[7] Cu sensul de a se da în judecată unii pe alții și de a aștepta de la judecători soluția în cazul lor.

1 2 3 4 5 6 … 2.441