Bucuria vine de departe. Interviu cu Prof. Otilia Kloos [2]

Prima parte

***

La Oprișița-n sus, casă de vălătuci[1], vopsită-n gri.

Porţile ce duc spre casa bunicilor din sus[2] nu-mi opintesc[3] deloc din grija de-a mă minuna de aşezarea casei.

Zăvorul porţii mă-ndeamnă la deschideri cerşind alte şi alte chichițe şi cârlige.

M-au fascinat porţile dintotdeauna.

Ele delimitează spațiul şi, în același timp, urlă dorul întâlnirii cu minunea din om, care-şi sporeşte împlinirea din neprevăzut şi nemaiauzit.

Mai era o poartă la o ogradă a uneia dintre familiile din Oprișița, care parcă mă trimite şi-acum la profundul gând al legăturii odorogite[4] dintre om şi om.

Era smolită, parcă anume vopsită în cutezanţa negurei. Nu puteam trece dincolo de ea ci doar cu privirea

Și privirea mea prevestea,  de altfel,  amurgul, vacile mugind, oamenii adunaţi în jurul focului de seară, ceaunul fumegând, para focului trosnind[5], ţăranii luând cina împreună.

Am trăit atunci simţămîntul frânturii de gând, ca în cazul nucleilor care atrag alți nuclei în jurul lor. Ei sunt în preajmă în mod reciproc, sunt încătuşaţi în sinele lor şi-n  alt-ul lor, şi totuşi sunt atraşi de-acelaşi punct ce mişcă totul.

Îmi reamintesc acum rânduri din Jurnalul doamnei Lidia Stăniloae[6], care amintea de repetatele vizite[7] ale Părintelui Stăniloae[8] în satul său natal, de munte.

Revenea la Vlădeni[9] adesea, purtat de dorul de sat. El, acest munte Fuji[10] , el, acest român deplin, care ştia ceea ce se cuvine să facă un preot, spunând adesea; „Eu sunt preot, şi nu pot să fac aşa ceva”. Adică altfel decât îi cerea conștiința sa…

Aceeaşi mişcare circulară nucleică, de care vorbeam,  mi-a  sugerat-o și rândurile doamnei Lidia Stăniloae.

Persista în acest preot drag inimii mele o delicateţe nemaiîntâlnită, aceea de a-nfășura limba şi prezenţa poporului   român  în giulgiul viu şi sfânt al Mântuitorului Hristos, Care S-a adus jertfă, ca întreg dumnezeiesc şi omenesc, pentru toți.

Cu măreţie şi supuşenie în acelaşi timp.

O altă poartă masivă ce  prăpădeşte[11] minuni e cea de la mănăstirea Putna[12], din Bucovina.

Ea dăposteşte un alt suflu al tradiţiei şi credinţei strămoşeşti. Mori şi-nvii când simţi din duhul Domnului Ştefan[13], din candela credinţei bucovinenilor.

Aici sunt încrustările[14] porţilor şi punţilor lor, dorul lui Eminescu[15], jalea lui Porumbescu[16], horele tinerilor ce-şi strâng forța din chinga[17] sărbătorilor mari.

Adesea mă întreb ce va mai adăsta[18] din toate astea, şi nu găsesc răspuns.

Adesea mă întreb ce va mai rămîne oare din noi, ce soi de alte porţi are să ne mai preumble și prin care văi?

Poarta: o  atracţie şi o respingere ce-adună laolaltă.

Fireşte, încerc să îmi redefinesc imaginea cu ochii minţii mele de adult, cu mintea mea de acum. Încerc cumva să definesc nedefinitul.

Însă aşa îi văd pe sătenii care mi-au tăiat calea în viaţă: ca statornici în datina respirului de-a fi la un loc[19].

–  Coborârea în trecut v-a făcut foarte poetică și plină de sensibilitate (o surpriză rară, recunosc!), a scos artistul din dumneavoastră la lumină…

Însă noi nu vrem să vă lăsăm din mână…ci vrem să intrați prin porți…și să priviți spre zilele terminării gimnaziului.

Vreați să fiți liceancă, vă pregăteați pentru asta…și ați optat pentru un anume liceu.

Cum ați trăit această trecere spre liceu, adică pe aceea de la pubertate spre adolescență?

–   Părinte Dorin, sunteţi un pedagog de-naltă speță… Eu trebuia să prind inimă[20] în a va spune cum m-am şerpuit[21] de la gimnaziu la liceu, şi văd că acul timpului nu-ngăduie nimic. Însă eu tot pe ritmul meu o ţin

Mă pârpăleam[22] atunci petrecându-mă[23] cu lighioanele pe care le hrănea bunica: raţe măcăind, zorind de zori[24] pe la pârau, curci împuindu-mi[25] urechile, curcani repezindu-se la mine şi-ameninţând să mă ciocăne că port  fes roşu…

Acum încerc să mă situez cumva în State[26], şi să ştiu ce-i mai aman[27] de-ngăduit: o curcă rotofeie, cocoțată pe gardul bunicii din sus, sau curcile americane, obeze-n tertipul lor de a trăi meşteşugit, adică cu rost de jertfă la Thankgiving[28]?

Şura izbutită mai acu nu de multă vreme, îmi aduce şi-acum în cutremurul gândului chipul bunicii Eleonora, măicuţa părintelui Irineu Curtescu[29], unchiul meu, acum stareț la Mănăstirea Ponor[30], din județul Alba.

– Şi iar venişi, mămică dragă,  pe la noi?

– Venii, bunică, iar venii… Da’ matale ce mai faci?

Iote[31] cu treburile pe lângă casă, că nu se mai termină vreodată: lemne de tăiat, păsările astea de hrănit, apa de-adus de la fântână, roşii de făcut bulion, via nici că-i terminată[32], şi-n grădină-i o paragină…

Oricâtă pârdalnică[33] de trebuşoară i-ai fi făcut bunicii, nici că-i ajungea[34].

Nu se mai sătura de chivernisit în sus, de dres în jos,  de meşteşugit pe ici,  de îmbucat pe colea.

Părintele Ilie Cleopa[35] o ştia (fusese adesea în vizită la Părintele Irineu, pe când acesta era frate de mănăstire la Sihăstria[36], jud. Neamţ,  ani mulţi în urmă, cel puţin  acum 28 de ani) şi o numea „maica stareţă”.

De te noroceai[37] pe mână ei, te făceai vrei nu vrei spiriduş de sprinten[38]. Şi trebuia să asculţi, căci altfel te trezeai că se zgâiesc la tine ochi turburati ce-ţi băgau fiori în oase.

Mai bine mă lăsăm de tertipurile mele contemplative, şi mă răsuceam în ce-mi năzărea[39] ea: adică treabă mai mereu.

Nu terminam una, că se isca[40] alta, de te mirai de unde le mai scoate!…Doar totul era dereticat şi răsucit în desăvîrşit, curăţenie mâna întâi, foc în sobă, vorba vorbă…

Dar nu: ei i se făceau ochii făclii când era vorba să te trimită să-i aduci apa neîncepută, văpaie de foc de la muntele scăpărând din capete, şi tot aşa ‘nainte.

Mă apucase la un moment dat ciuda, împotrivirea. Nu fusesem învăţată aşa acasă. Adică eram mai mereu la şcoală, mai mereu plecată, nu trebuia să-mi duc condurii[41] vieţii pe poveţele ei, dar am păţit-o, am păţit-o…

Şi iată c-am învăţat de la ea ce-nseamnă  perseverenţă, iscusinţa[42] de-a nu te da bătut în viaţă.

Ea fusese bolnavă mai mereu în viaţă, şi-şi iubise mult bărbatul dintâi, pe Ion Dediu, mort la 25 de ani după o operaţie de apendicită.

Se pare că rana nu i se închisese după operaţie şi, nefiind doctori pe atunci, strabunicul meu o tot lega şi strângea, ca nu cumva să se ruşineze de vecini şi să zică ăia: „Uite, bărbatu’ Eleonorei e pe moarte!”.

N-avea voie să ridice peste măsură. Dar  el,  aşa  robust şi încrezător cum  era, iată că va muri din această pricină.

Nu l-am cunoscut…

Dar el e cel care i-a spus bunicii mele să aibă grijă de fată, adică de mămica mea, Elena.

Mătuşa mea, Maricica, era încă-n burta bunicii. De-atunci, bunica mea tot îmi zicea în sus şi-n jos: „Să ai grijă de mămică-ta, că tare-i necăjită!…”.

Eu ascultam…dar mă simţeam neputinciosă. Copil fiind nu-nțelegeam mai nimic din ceea ce se petrecea, ce însemna tăcerea de la Moş Vasile, din poarta bunicii, de ce atâtea priviri pe ascuns la bunica mea, când era vorba de al doilea ei bărbat, Gheorghe Curtescu, şi multe alte lucruri, care abia azi le intuiesc şi le ghicesc[43], din gesturi şi cuvinte de departe…

Părintele Irineu şi-a iubit mama cu durere multă…Știu că plânsese mult în suflet şi în duh după moartea ei. Nici nu ţin minte câte zile nu a mâncat…Și nu s-a lăsat până nu a primit certitudine de la Domnul că, da!, i s-a primit sufletul întru aşezare[44].

Atunci mi-am dat seama că iubirea e-mpletită cu antidotul durerii. Că ea se clădeşte în răcnetul fiinţei din noi, care iarăşi ne renaşte. În Hristos…

Spun aceasta nu neapărat pentru că Preacuvioșia sa e unchiul meu şi că i-aş cunoaşte cine ştie ce din duhovnicie. Nu! Are mii şi mii de ucenici pe mână…

Ci doar am simțit faptul, că în cazul acestui duhovnic totul se împleteşte în viaţă, în modul cel mai armonios posibil. Trupul se hrăneşte din suflet, sufletul din duh, duhul din Dumnezeu, neîmpărţit, nedespărţit.

Iubirea-şi cerne din fiinţă doar prin asceza minţii aşezate-n inimă. Cu durere multă…

Mi-i dor nesus de bunicu. Simt c-a iubit-o mult pe bunica. Era un om vrednic, robust, care a trecut prin multe. Dar altceva nu mai simt…

Las totul pe-ncumetarea  lui Eminescu ce-aşază totu-n „infinirea” ce nu ne-abjură[45].

Am în mine o imagine puternică, care mă sfârşeşte[46] şi acum, din Oprișița: un miez de vară ce pârjoleşte totu-n jur; o linişte pe spuza[47] focului din soare ce chiar zdrobește[48] ciutura[49], prispa casei, opinteala[50] din aer, totul. O linişte de vis!

N-am mai trăit de-atunci aşa o taină a sfârtecarii-n secerat de miez de zi. Simţeam că liniştea aduce şi mai multă linişte şi că, da!, în focul liniştii acesteia ceva coace…Era ca o aşteptare.

La bunicii după tată, de la Fântâna Blănarului, comuna Bogdana, jud. Vaslui[51], am dus-o tot într-o veselie. Zburdalnică mereu, dar atentă, în acelaşi timp, la detalii: ciutura fântânii, florile din grădina vecinilor, care-aveau un băiat pictor pe la oraş (şi gândul ăsta mă trăgea-n vătraiul  dramaticului cumva), vacile duse de bunicu la păscut, pădurea, sălăşluinţă nerisipei de rost la sat, oamenii, vorbele şi necazurile lor, tremurul soarelui scăpătând, moara de grâu şi porumb, făcăleţul[52] de mămăligă, măsuţa scobită-ntr-un ciot[53] cu trei picioare, dulceaţa făcută de bunica, învârtita cu nucă[54], bunătăţuri aproape proclete[55], dar năzdrăvane[56] pentru mine.

După ce ne-am hotărât, cu toată familia şi cu nenea Traian,  vecinul familiei noastre de la Rediu, să construim o casă în Vaslui, viața mi s-a hotărât pentru Şcoala Generală nr. 1 din Vaslui[57].

Mi-amintesc de clasele V-VIII foarte limpede. Și doamna profesoară Gafencu (evreică; de fapt şi cea mai bună prietenă a mea…şi colega de bancă de la Liceul Pedagogic din Bârlad[58] va fi tot o evreică), profesoară de Limbă şi Literatură Română, care-mi dădea cu creionul în cap dacă spuneam prostii…

De fapt, bucuria mea era Limba Română, Limba Franceză, Muzica (eram soprana care dădea tonul întregii clase), Desenul…şi mai puţin înţelegeam din adunările de pionieri, coruri în cinstea preşedintelui, parade şi ceremonii, în care, după cum știți, se cânta în genul:

„Am cravata mea,
Sunt pionier!
Şi mă mândresc cu ea,
Sunt pionier!”…

Păi ce se întâmpla dacă nu eram la cravată, şi eram eu însămi? Cam tot aceea…

Dar pe atunci nu gândeam aşa…

Mă pasiona tare fraza limbii române. Înţelegeam limba, curgerea ei, şi-mi înfigeam ghearele minţii mele în cuvinte, în înțelesurile lor, minte care era năucită de frumuseţea răsucirii acestei limbi în inima care m-a născut.

Limba Franceză o făceam cu doamna Popa, soţia unui jurnalist din Vaslui, cu păr roşcovan, pe care-l înşela cu nu ştiu ce alt bărbat.

Dar ea mi-a înţeles aplecarea spre logica limbii franceze, fapt pentru care devenisem sursă de copiere a temelor pentru ceilalţi colegi.  Mă scotea la tablă, şi mă punea să-i explic ce şi cum se schimbă lucrurile în conjugarea verbului.

La Matematici, mai greu. Nu înţelegeam mare lucru.


[1] Din cărămizi făcute din pământ și paie. A se vedea sensul al doilea: http://dexonline.ro/definitie/v%C4%83l%C4%83tuc.

[2] Din susul localității.

[3] Nu mă opresc…

[4] Deteriorate.

[5] Lemnele aprinse care trosneau sub…oala de mâncare sau sub ceaunul/tuciul de mămăligă…

[6] E vorba de Lidia Stăniloae, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, București, 2000, 396 p.

După aceasta, tot sub formă memorialistică, a urmat cartea: Lidia Stăniloae, Memoriile unui fugar, Ed. Humanitas, București, 2009, 330 pagini.

[7] A se vedea:

http://vlad-mihai.blogspot.com/2010/02/lidia-staniloae-fiica-parintelui.html.

[8] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_St%C4%83niloae.

[9] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vl%C4%83deni,_Bra%C8%99ov.

[10] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fuji.

[11] Ce risipește minuni…Care e sculptată cu multă măiestrie, în mod minunat.

[12] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Putna.

[13] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_cel_Mare.

[14] Idem: http://dexonline.ro/definitie/%C3%AEncrustare.

[15] Cele 16 volume ale ediției Perpessicius: http://eminescu.petar.ro/opera_completa/index.html.

[16] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ciprian_Porumbescu.

[17] Din cingătoarea marilor sărbători…Care își găsesc bucuria tocmai din zilele de sărbătoare ale creștinilor ortodocși.

[18] Rămâne, ce se va mai perpetua în generațiile viitoare…

[19] Îi văd ca pe unii care au conștiința că trebuie să respire aceeași viață și pe mai departe.

[20] Să prind curaj…

[21] Cum am străbătut drumul sinuos dintre două vârste/stadii ale vieții mele.

[22] Mă frământam…grijile mele erau…

[23] Pierzându-mi ziua…

[24] Ieșind de foarte de dimineață la apă…

[25] Cu zgomotul lor…

[26] În Statele Unite ale Americii.

[27] Mai propriu de avut.

[28] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Thanksgiving.

[29] Idem: http://florina.megablog.ro/2008/08/15/parintele-irineu-curtescu-manastirea-sfantul-antim/.

[30] Idem:

http://www.basilica.ro/ro/stiri/inaltpreasfintitul_andrei_la_hramul_manastirii_ponor.html.

[31] Iată, uite cu treburile…

[32] De legat, de săpat la cazma, de prășit/plivit cu sapa mai apoi…

[33] Nenorocită de faptă…

[34] N-o făcea să își iasă din fire.

[35] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cleopa_Ilie.

[36] Idem: http://sihastria.mmb.ro/.

[37] De aveai fericirea să o întâlnești…

[38] Te făceai un om harnic…

[39] Arăta, indica ea…

[40] Apărea altceva de făcut…îți găsea altceva ca să faci…

[41] Pantofii vieții. A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/condur.

[42] Înțelepciunea.

[43] Le înțeleg.

[44] Întru Împărăția Sa.

[45] Nu ne renegă. A se vedea: http://editura.mttlc.ro/carti/noica.rostirea-romaneasca.pdf#zoom=75%.

[46] Care mă lasă fără suflare…care mă umple de uimire…

[47] Dogoarea, arșița soarelui…

[48] Lovește cu putere.

[49] De la fântână.

[50] Orice plantă și pasăre…

[51] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Bogdana,_Vaslui.

[52] Lemnul/bagheta cu care se mestecă mămăliga.

[53] Măsuța de lemn, care avea trei picioare…și pe care se mănâncă pe scăunele mici, tot din lemn…

[54] O prăjitură de casă. A se vedea:

http://www.poftitilamasa.com/index.php?option=com_content&view=article&id=141:invartita-cu-branza&catid=54:cu-branzeturi.

[55] De necugetat.

[56] Extraordinare.

[57] A se vedea: http://www.evenimentul.ro/articol/scoala-generala-nr.-1.html.

[58] Idem: http://licped.blogspot.com/.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *