Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [3]

Prima parte, a 2-a…
***

Sămânța rea = fiii nelegiuiți (p. 34). Răutatea îl distruge interior pe cel care o poartă în el (Ibidem). În p. 34 găsim prima citare din ediția scripturală a lui Teodotion.

*

Scriptura îi amenință pe păcătoși spre îndreptarea lor (p. 35).

*

Autorul traduce la Iez. 16, 42 pe zilos nu cu zel/ râvnă ci cu gelozie (p. 35). Adică cu al doilea sens al cuvântului. Tot la p. 35 folosește și „pierzania”.

*

„plin de nelegiuiri” (p. 36); traduce identic sintagma plighi flegmenusa = „plaga inflamată” [Is. 1, 6] (Ibidem).

*

Se observă la traducătorul nostru o pendulare continuă între alegeri semantice prea neologice și prea arhaice. Aceasta denotă o imaturitate în ceea ce privește simțul limbii.

Trebuie să înveți continuu să alegi sinonimul pe care îl cere contextul, chiar dacă există cuvinte mult mai proprii decât cel pe care ești nevoit să îl folosești.

*

Exemplificăm: a folosit în p. 36 pe vânătaie, rană, lovitură lângă continuitate, rezistență, iritație, inflamație.

*

Neologismul, e adevărat, te face să traduci mult mai repede un text, dar te arată ca nefiind prea familiar/ obișnuit cu tradiția traducerilor patristice și nici cu modul evlavios de a contempla și înțelege un text duhovnicesc.

*

„Rănile sunt dezbinările din Biserică, vânătăile sunt inimile fățarnice, iar inflamația este îngâmfarea sufletului” (Ibidem).

*

Părerea irațională se împotrivește cunoașterii lui Hristos (Ibidem), cunoașterii mistice.

Cuvântul care smerește (Ibidem).

„îndreptarea” (p. 37); profeția vorbește la trecut despre viitor (Ibidem); demonii ca străinii care „ne pustiesc și ne supun” (Ibidem), ne robesc, ne duc unde vor; țara = sufletul (Ibidem).

*

„este pustiu cel care nu are înțelepciunea, nici cuvântul, nici nu trăiește după dreptate, nici nu viețuiește în adevăr” (Ibidem).

*

„gândurile străine” (p. 38) de Dumnezeu sau iraționale, cum a spus mai sus; „pierzanie totală” (p. 39); corturile și colibele din vie (Ibidem); „urzelile mistrețului singuratic” (Ibidem), adică ale diavolului; „ciorchinele de amăreală” (Ibidem).

*

„gând animalic” (Ibidem); via = Israel (Ibidem); cortul viei e templul slavei (p. 40); „strugure de fiere și ciorchine de amăreală” (Ibidem); Israelul cel vechi, după venirea Domnului, nu mai e păzit de Puterile Sfinte (Ibidem); iarăși „mistrețul singuratic” (Ibidem); Legea, cu folosul ei „de scurtă durată” (Ibidem); sufletul ca vie (p. 41); „noi tăiem zelul sufletului pentru cele deșarte” (Ibidem).

*

„aparența lumii”, frumusețea și valoarea trecătoare a lumii ca frunzele și cârceii viei (Ibidem); sufletul trebuie săpat pentru a primii în el „învățăturile Duhului”; „Duhul Sfânt se ține departe de sufletul neroditor” (Ibidem), care nu lucrează virtuți permanent; Îngerii ca garduri de întărire ale oamenilor (Ibidem), de unde avem în rugăciunile noastre: „îngrădește-ne cu Sfinții Tăi Îngeri”; năvălirea străinilor = intrarea în noi a patimilor (Ibidem).