A plecat dintre noi Prof. Dr. Dan Sluşanschi, adică omul care ne-a sădit în sânge iubirea pentru limba latină

Anunţul funerar cf. sursa.

Cu deosebită tristeţe comunitatea clasiciştilor români anunţă moartea timpurie a Profesorului Dan Sluşanschi, de numele căruia se leagă importante realizări academice ale ultimilor patru decenii. Traducător al lui Homer, specialist în studii indo-europene şi prieten al Părinţilor Bisericii, profesorul Sluşanschi a fost preţuit de generaţii de studenţi, elenişti şi latinişti cu precădere.

Aceştia îi vor aduce un ultim omagiu, alături de familia îndoliată, la Biserica Sf. Ilie Gorgani, unde trupul neînsufleţit al profesorului se află depus în aceste zile. Slujba de înmormântare va avea loc joi, 24 iulie 2008, la ora 11 a. m., în acelaşi sfânt lăcaş. Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească!

Pr. Dorin