Vrei să vezi…mai mult?
Oare de ce ne privează tabu-ul acesta nedrept? Ne privează de inima ei mare, de sensibilitatea ei, de sufletul ei bun și credincios, de ultimele cărți pe care le-a citit, de studiile ei, de proiectele ei de viitor? De ce nu ne arată tot? De ce nu ne-o dă toată și ne pune pe noi să ne gândim, pervers și pofticos…la tonele de descoperiri arbitrare ale femeii?
Da chiar, ce este sub…film? Dacă am ști ce e sub…film, am înțelege cine e doamna Nicoleta Luciu? Am știi la perfecție cine este?
Ce vrea să facă din noi imaginea erotizată? Să ne blocheze în faptul de a privi și să nu ne lase să mergem mai departe, să trecem de ceea ce vedem, să transcendem privirea. Dacă am vedea o zi întreagă numai femei goale, ce idei mărețe ne-ar traversa mintea, trupul, în afară de o excitare nătângă, care s-ar termina în masturbare și erecție?
Și apoi murim de foame și trebuie să mâncăm, n-avem nicio idee, nicio noutate în cap și suntem niște frivoli proști, care dăm bani pe pornografie și cam atât.
Că și așa nu ne interesează de doamna Luciu, când ne masturbăm, ci de plăcerea noasră. Noi ne iubim plăcerea. Ne iubim patima. Ea este numai o halucinație prin fața minții noastre…iar păcatul se produce în trupul nostru și modifică trupul și mintea noastră.
Doamna Luciu și-a luat banii și se dă de onorabilă. Cei de la Tabu și ei se dau de onorabili și plătesc tot felul de „intelectuali” și „intelectuale” onorabile cu banii după un c** gol.
Dar banii sunt de la voi, dragii mei excitați și excitate!
Voi sunteți sursa de venit, voi, care cumpărați revista asta și alte o mie de rebuturi erotizante ale României!
Dacă sunt tot mai mulți violatori, tot mai multe prostituate, tot mai multă presiune pe statul român pentru legalizarea prostituției e pentru că cei care au mediatizat pornografia românească au aprins focul curviei în oameni…pe banii noștri, ai celor care le cumpărăm!
Iar acum, copilul și maturul drogat de feromoni nu mai vrea altceva decât…ceea ce nu i se arată, ceea ce nu vede prin haine, ceea ce se întrezărește…
Și dacă se culcă cu mă-sa sau cu ta-so ce e rău în asta, nu fac așa și cei de la televizor și din revistă? Și dacă o violează pe bunica lui e un rău în asta? Ba nu, e un bine, ca și televiziunile să aibă rating, cu violul din Dărmănești, unde Florinel, de 18 ani, a violat-o și a ucis-o cu o sabie ninja, cu plăcută sadicitate, pe bunica lui, de 87 de ani, care tocmai venise de la Biserică și era o femeie credincioasă.
Da, chiar, doamna Luciu, nu ne arătați mai mult?
Doar de atât sunteți în stare?
Nu vreți să ne arătați și ce aveți înauntru, că pe afară nu e o problemă? Om mai fi văzut și noi femei până acum…
Dar pe dinăuntru, doamna Luciu, cum e?
Cum stați pe dinăuntru?
Eu mor de curiozitate să aflu, spre exemplu, când v-ați spovedit ultima oară, ce fel de gâduri mărețe vă vin din cărțile pe care le citiți, ce fel de planuri pentru pacea lumii, pentru încălzirea globală, pentru stabilitate și prosperitate în România și în întreaga lume aveți?
Nu de alta, dar ca să se mai oxigeneze la creier, băieții și fetele astea, tinere și nu numai, care au vrut mai mult și vor mai mult să vadă…de la dv.?
A se înțelege că doamna Luciu e numai o paradigmă pentru problema în chestiune. La fel m-ar interesa ce cred, cine sunt, cu ce pot să ne uluiască, din adâncul sufletelor lor toate vedetele lumii, care câștigă bani cu…trupul la vedere.
Mai folosiți și mintea, că sex are oricine!