Pastorala Sfântului Sinod la începutul Postului Nașterii Domnului [2022]

Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicului cler și Preaiubiţilor credincioși
din Patriarhia Română, har, bucurie și pace
de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,
iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,

continuând o frumoasă tradiție începută în anul 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

Rugăciunea este lucrarea cea dintâi a Bisericii și a credincioșilor ei. Forma cea mai înaltă a rugăciunii, în Biserică, este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie euharistică, prin care aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile create de El pentru noi, oamenii, și pentru dobândirea vieții veșnice în Împărăția Preasfintei Treimi.

Urmând îndemnul apostolic: „Rugați-vă neîncetat!” (1 Tesaloniceni 5, 17), din dorința practicării rugăciunii neîncetate, a apărut și s-a dezvoltat isihasmul, începând cu secolul al IV-lea, ca efort sau nevoință duhovnicească de pacificare a gândurilor și a simțurilor pătimașe sau egoiste, potrivit făgăduinței: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).

În strânsă legătură cu modelul de rugăciune oferit de către isihaști, s-a păstrat și s-a transmis, în Biserică, rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, denumită și rugăciunea minții sau rugăciunea inimii, care este accesibilă fiecărui credincios pentru luminarea sufletului și sfințirea vieții.

Dreptmăritori creștini,

fiind creat după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 27), omul se poate desăvârși doar printr-o strânsă comuniune cu Creatorul său. Hristos Domnul, Dumnezeu adevărat și om adevărat, este tainic prezent, prin har, în inima celor care se află în legătură de iubire cu El, potrivit făgăduinței Sale: „unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).

Prin urmare, rugăciunea creștinului, chiar și atunci când este făcută în singurătate, în casa sau în chilia lui, nu este o rugăciune solitară, ci una solidară, adică în comuniune cu întreaga Biserică aflată în rugăciune și luminată de harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh (cf. 2 Corinteni 13, 13).

Credincioșii creștini sunt uniți prin har întreolaltă, iar suferința unuia este purtată de către întreaga comunitate eclesială, potrivit îndemnului apostolic: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2) și sfatului duhovnicesc: „Să vă rugați unul pentru altul” (Iacov 5, 16).

În acest sens, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae amintește că rugăciunea „poate fi socotită și ca un mijloc de transcendere a oamenilor de la viața închisă în egoism și în lume la viața de comunicare în Dumnezeu, ca împărăție a Lui. Rugăciunile indică o astfel de transcendere sau o ieșire a omului închis în egoism, spre Dumnezeul Cel în Treime sau al iubirii, chiar când se cer în rugăciuni bunuri necesare vieții pământești, drept condiții de pregătire pentru Împărăția lui Dumnezeu” [1].

Rugăciunea fierbinte și stăruitoare este mărturie a faptului că Sfântul Duh este lucrător în om, sprijinindu-l și întărindu-l întru buna lucrare spre dobândirea mântuirii, după cum învață Sfântul Apostol Pavel: „Și Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8, 26).

Astfel, prin rugăciune, omul se unește cu Dumnezeu, făcându-se părtaș iubirii dumnezeiești, iar Dumnezeu, prin harul Său, luminează sufletul omului care se roagă, încât rugăciunea devine conlucrare a omului cu Dumnezeu.

Fără rugăciune adresată lui Hristos nu este Biserică și nici viață creștină, pentru că numai Hristos, Fiul veșnic al Tatălui ceresc, prin harul Duhului Sfânt, dăruiește viață sfântă membrilor Bisericii Sale și îi ajută să rămână în comuniune cu Preasfânta Treime.

De aceea, în Evanghelia după Ioan, Mântuitorul le spune apostolilor Săi: „Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și le adună și le aruncă în foc și ard. Dacă rămâneți întru Mine, și cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți și se va da vouă” (Ioan 15, 4-7).

Sfânta Scriptură conține atât îndemnul de a ne ruga, cât și exemple concrete de rugăciuni și de oameni rugători. În Vechiul Testament, se menționează despre Enos, fiul lui Set, că este primul dintre oameni care a început „a chema numele Domnului Dumnezeu” (Facerea 4, 26).

În cartea Ecclesiasticul, înțeleptul Isus, fiul lui Sirah, spune despre omul rugător că: „Inima sa, de dimineață, o înalță spre Domnul, Cel care l-a făcut pe el, și înaintea Celui Preaînalt se va ruga. Va deschide gura sa întru rugăciune și pentru păcatele sale se va ruga” (Ecclesiasticul 39, 6-7).

În Noul Testament, Domnul Iisus Hristos ni Se face El Însuși pildă de rugăciune. Sfinții Evangheliști amintesc că Iisus a participat la slujbele din sinagogi (cf. Marcu 1, 21), dar au fost și momente când Iisus „Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga” (Luca 5, 16).

Tot Domnul Iisus i-a învățat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească sau Tatăl nostru, îndemnându-i să se roage cu multă stăruință (cf. Luca 18, 1-8). Același îndemn către rugăciune necontenită întâlnim și la Apostolul Neamurilor, care îi povățuiește pe tesaloniceni, zicând: „Rugați-vă neîncetat!” (1 Tesaloniceni 5, 17). În ultimul capitol din cartea Apocalipsa, îngerul se adresează Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan cu îndemnul: „Lui Dumnezeu închină-te!” (Apocalipsa 22, 9).

Prin rugăciune, mintea și inima creștinului sunt permanent îndreptate către Dumnezeu. Rugăciunea, ca prezență și lucrare a Sfântului Duh în omul evlavios, aduce mângâiere, pace și bucurie; ea ne unește cu Preasfânta Treime, izvorul bucuriei și al vieții veșnice, dar și cu Biserica lui Hristos din toate timpurile și din toate locurile. De aceea, când pierdem bucuria și pacea sufletului, este semnul sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie sau cât trebuie.

Prin urmare, creștinul ortodox trebuie să se roage cât mai mult, fiindcă rugăciunea aduce multă iubire sfântă în inimă, ne unește cu Dumnezeu Cel milostiv, ne ajută să vedem în fiecare om un frate și în fiecare frumusețe a creației un dar de la Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutățile vieții și să pregustăm, încă din lumea aceasta, lumina și bucuria Învierii și a vieții veșnice. Nimic nu poate înlocui rugăciunea și nicio activitate nu este mai de preț ca aceasta, fiindcă rugăciunea ne dăruiește inspirație și putere de a rosti cuvântul frumos și de a săvârși fapta bună.

În contextul restricțiilor sanitare din ultimii doi ani, cauzate de situația pandemică, și al problemelor create de conflictul militar din Ucraina, se constată că a sporit practica rugăciunii în viața Bisericii și a credincioșilor. Rugăciunea este izvor de bucurie și de putere spirituală, izvor de pace și de iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri, este respirația spirituală a sufletului. Dacă Îl chemăm stăruitor pe Domnul Iisus Hristos în rugăciune, rostind: „Doamne, mântuiește-ne!” sau „Doamne, scapă-ne!”, atunci El, prin harul Său, vine la noi în suflet, ne luminează și ne întărește. Toate faptele bune și toate gândurile curate sunt roadele rugăciunii credinciosului și ale celor care se roagă pentru el: preoți, părinți, rudenii, prieteni evlavioși.

Iubiți credincioși,

în anul 2022 se împlinesc 1.000 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog și 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie de la Neamț. Pentru a marca aceste momente solemne din punct de vedere duhovnicesc, dar și pentru a evidenția lucrarea rugăciunii în viața creștinului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. De numele acestor trei mari Sfinți isihaști sunt legate trei perioade importante de înnoire spirituală, din istoria mileniului doi al Bisericii.

Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022) este cinstit de către credincioșii ortodocși, în fiecare an, în ziua de 12 martie. S-a născut și a trăit în Constantinopol și, din adolescență, a intrat în monahism, făcând parte din obștea Mănăstirii Studion, care a dat Bisericii mulți Sfinți.

Aici l-a avut Călăuzitor duhovnicesc pe Cuviosul Simeon Evlaviosul. La vârsta de doar 20 de ani, Sfântul Simeon Noul Teolog a avut prima experiență duhovnicească a vederii luminii necreate, mărturie a râvnei pe care acesta a avut-o pentru viața curată și practicarea rugăciunii.

A fost Părinte duhovnicesc pentru mulți monahi și creștini laici, iar prin învățăturile și exemplul său de viață a contribuit la reînnoirea vieții duhovnicești a epocii. Personalitate puternică, Sfântul Simeon Noul Teolog ne învață despre importanța vederii luminii necreate, a trezviei și a rugăciunii neîncetate în viața duhovnicească.

Receptarea oficială a isihasmului, în veacul al XIV-lea, ca mișcare de înnoire duhovnicească prin rugăciune neîncetată, se leagă de viața și lucrarea Sfântului Grigorie Palama (1296-1359), pe care Biserica îl pomenește de două ori în cursul anului bisericesc, în a doua Duminică din Postul Mare și în ziua de 14 noiembrie.

Încă din anii adolescenței, Sfântul Grigorie Palama și-a asumat o asceză aspră, în post și rugăciune. A petrecut mai mulți ani în Muntele Athos, acolo unde, sub conducerea unor virtuoși Părinți duhovnicești, a fost călăuzit către deprinderea trezviei și a rugăciunii minții.

Potrivit biografilor săi, uneori, în timpul Sfintei Liturghii, fața îi strălucea mai presus de fire, transfigurată de focul Duhului Sfânt.

În legătură cu rugăciunea neîncetată, Sfântul Grigorie Palama menționează că „tot cel ce se numește de la Hristos (tot creștinul), în orice ceată ar fi el, trebuie să lucreze rugăciunea neîncetată, după îndemnul apostolesc: «Rugați-vă neîncetat!» […]. Nu doar monahii cei din afara lumii, ci și bărbații, și femeile, și pruncii, și înțelepții, și necărturarii, și toți laolaltă aceasta s-o învețe asemenea, și spre lucrul acesta să-și aibă toată silința”[2].

Pentru viața sa curată și pentru profunzimea învățăturilor sale, Sfântul Grigorie Palama a fost numit „teologul luminii dumnezeiești” sau „teologul harului”.

El a sintetizat învățăturile scripturistice și patristice referitoare la vederea luminii necreate, ca o mărturie durabilă pentru veacurile următoare, și a definit isihasmul ca fiind o învățătură fundamentală a Bisericii Ortodoxe.

Sfântul Paisie (Velicicovschi) de la Neamț (1722-1794) reprezintă cea de-a treia etapă a renașterii isihaste din istoria Bisericii Ortodoxe. Născut în veacul al XVIII-lea, în Ucraina, într-un context de criză a vieții spirituale, în care îndrumătorii duhovnicești lipseau, iar cărțile Sfinților Părinți erau uitate, Sfântul Paisie a ajuns în Țara Românească, unde a fost ucenicul Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. Apoi a viețuit 17 ani în Sfântul Munte Athos.

Alături de o obște de monahi athoniți a venit în Moldova, în anul 1763, întâi la Mănăstirea Dragomirna, apoi la Mănăstirile Secu și Neamț. Sfântul Paisie a desfășurat, împreună cu ucenicii săi, o amplă lucrare de traducere a operelor Sfinților Părinți și marilor asceți, din limba greacă în limbile română și slavonă.

Filocalia a fost tradusă de el în limba slavonă și publicată, în anul 1793, la Moscova. Ucenicii Sfântului Paisie au înființat mănăstiri în Țările Române, în Ucraina și în Rusia, în cadrul cărora au cultivat practica rugăciunii isihaste și au continuat lucrarea de traducere din operele Sfinților Părinți filocalici.

Sfântul Paisie de la Neamț vorbește astfel despre dobândirea foloaselor rugăciunii: „Sfințita rugăciune a minții, după puterea învățăturilor (scrierilor) purtătorilor de Dumnezeu Părinți, lucrată prin harul lui Dumnezeu, îl curățește pe om de toate patimile, îl îndeamnă spre cea mai sârguincioasă păzire a poruncilor lui Dumnezeu și îl păzește nevătămat de toate săgețile vrăjmașilor și de înșelări” [3].

Iubiți frați și surori în Domnul,

cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ne aflăm la începutul Postului Nașterii Domnului, cunoscut și ca Postul Crăciunului. Această perioadă este, în primul rând, una de pregătire, de rugăciune, de sfințire a sufletului și a trupului nostru prin Spovedanie și Împărtășanie, dar și prilej de întrajutorare și milostenie.

Faptele milosteniei creștine sunt roade ale rugăciunii, pentru că rugăciunea este izvorul iubirii curate față de Dumnezeu, de cei dragi și de semeni. Rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului și izvorul care ne umple de prezența iubirii lui Dumnezeu Cel atotmilostiv.

De aceea, cu multă dragoste părintească, vă îndemnăm să rămâneți uniți prin continuă rugăciune cu Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, să prețuiți și să cultivați rugăciunea în comunitatea eclesială, precum și în familie și în viața personală.

În contextul crizei prin care trece lumea contemporană, înmulțirea rugăciunii este o necesitate. Ne rugăm pentru pacea între popoare, pentru încetarea războiului și pentru întărirea spirituală a celor ce suferă din cauza acestuia.

Totodată, să-i ajutăm în continuare pe cei aflați în nevoie, să devenim pentru ei mâinile iubirii milostive a lui Hristos, Cel Care îi ocrotește și le dăruiește putere, răbdare și nădejde tuturor oamenilor.

Astăzi, când în jurul nostru vedem semne ale morții fizice și spirituale: lăcomie și violență, suferință și nesiguranță, sărăcie și indiferență, să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne întărească în lucrarea noastră de ajutorare a bolnavilor, bătrânilor, orfanilor, săracilor și a celor îndoliați și întristați.

Ne adresăm preoților și credincioșilor mireni ai Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a se organiza, la parohii, mănăstiri, protopopiate și la centrele eparhiale, colecte de alimente, haine și medicamente. Acestea vor fi distribuite celor aflați în suferință și în lipsuri, familiilor defavorizate sau cu mulți copii, bătrânilor și persoanelor singure, fără copii sau rude.

Având încredințarea că veți arăta și în acest an dărnicie creștină și veți răspunde cu dragoste chemării noastre părintești la această lucrare sfântă de binefacere și ajutorare, vă mulțumim pentru generozitatea arătată în anii precedenți și vă reamintim cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți românii, din țară și din străinătate, dăruindu-le sănătate și mântuire, ocrotindu-i de tot răul și întărindu-i în tot lucrul bun, spre bucuria Bisericii noastre și a poporului român de pretutindeni.

Cu multă prețuire, vă îmbrățișăm părintește și vă împărtășim binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).

† Daniel,

Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan,

Arhiepiscopul Iașilor și
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

† Laurențiu,

Arhiepiscopul Sibiului și
Mitropolitul Ardealului

† Andrei,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

† Irineu,

Arhiepiscopul Craiovei
și Mitropolitul Olteniei

† Ioan,

Arhiepiscopul Timișoarei
și Mitropolitul Banatului

† Petru,

Arhiepiscopul Chișinăului,
Mitropolitul Basarabiei
și Exarhul Plaiurilor

† Iosif,

Arhiepiscopul Ortodox Român
al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român
al Europei Occidentale
și Meridionale

† Serafim,

Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

† Nicolae,

Arhiepiscopul Ortodox Român
al Statelor Unite ale Americii
și Mitropolitul Ortodox Român
al celor două Americi

† Nifon,

Arhiepiscopul Târgoviștei,
Mitropolit onorific
și Exarh Patriarhal

† Teodosie,

Arhiepiscopul Tomisului

† Calinic,

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

† Irineu,

Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului

† Ioachim,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

† Calinic,

Arhiepiscopul Argeșului
și Muscelului

† Ciprian,

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

† Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei,

Arhiepiscopul Aradului

† Ignatie,

Episcopul Hușilor

† Lucian,

Episcopul Caransebeșului

† Sofronie,

Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Iustin,

Episcopul Ortodox Român
al Maramureșului și Sătmarului

† Nicodim,

Episcopul Severinului și Strehaiei

† Antonie,

Episcopul de Bălți

† Veniamin,

Episcopul Basarabiei de Sud

† Vincențiu,

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

† Andrei,

Episcopul Covasnei și Harghitei

† Galaction,

Episcopul Alexandriei
și Teleormanului

† Ambrozie,

Episcopul Giurgiului

† Sebastian,

Episcopul Slatinei și Romanaților

† Visarion,

Episcopul Tulcii

† Petroniu,

Episcopul Sălajului

† Nestor,

Episcopul Devei și Hunedoarei

† Ieronim,

Episcopul Daciei Felix

† Siluan,

Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan,

Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei,

Episcopul Ortodox Român
al Spaniei și Portugaliei

† Macarie,

Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord

† Mihail,

Episcopul Ortodox Român
al Australiei și Noii Zeelande

† Ioan Casian,

Episcopul Ortodox Român
al Canadei

† Varlaam Ploieșteanul,

Episcop-vicar patriarhal

† Timotei Prahoveanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Bucureștilor

† Nichifor Botoșăneanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Iașilor

† Ilarion Făgărășanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Sibiului

† Benedict Bistrițeanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului și Clujului

† Paisie Lugojeanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Timișoarei

† Marc Nemțeanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

† Sofian Brașoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

† Damaschin Dorneanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

† Emilian Crișanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Aradului

† Timotei Sătmăreanul,

Arhiereu-vicar
al Episcopiei Ortodoxe Române
a Maramureșului și Sătmarului

† Atanasie de Bogdania,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

† Teofil de Iberia,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei


Note:

1. Dumitru Stăniloae Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 9.

2. Filothei al Constantinopolului, Encomion la Sfântul Grigorie Palama (Ἐγκόμιον εἰς ἅγιον Γρηγόριον Παλαμᾶν), în PG 151, col. 573CD.

3 Sf. Paisie de la Neamţ, Cuvinte și scrisori duhovnicești, selectate și traduse în limba română de Valentina Pelin, cu o prefață de Virgil Cândea, vol. II, Ed. Doxologia, Iași, 2010, p. 173.

Pastorala în format PDF!

Pastorala pascală a Patriarhului României [2022]

† Daniel,

prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Preacuviosului Cin monahal, Preacucernicului Cler și Preaiubiților credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor,

har, bucurie și pace de la Domnul nostru Iisus Hristos, iar de la noi părintești binecuvântări!

Hristos a înviat!

„Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi […];
precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”
(1 Corinteni 15, 20 şi 22) 

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși şi credincioase,

întrucât Hristos Cel înviat din morţi este numit în Sfânta Scriptură „începătură (a Învierii) celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20) şi „Întâiul născut din morţi” (Coloseni 1, 18), sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos nu este numai pomenire şi mărturisire a adevărului Învierii Sale, ci şi vedere duhovnicească sau icoană profetică a învierii de obşte a tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate popoarele.

Credinţa puternică în Învierea lui Hristos este în Ortodoxie şi credinţa puternică în învierea tuturor oamenilor. De aceea, Crezul Ortodox pe care îl mărturisim în Biserică se încheie cu aceste cuvinte: „Aștept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este bine-vestită în noaptea de Paşti nu înăuntrul Bisericii, ci în afara Bisericii, tocmai pentru că ea priveşte nu doar pe creştini, ci pe toţi oamenii.

Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa pământească amestecată cu suferinţă şi stricăciune, ci începutul unei alte vieți: viaţa cerească veşnică pentru suflet şi pentru trup. În acest înțeles, Sfântul Apostol Pavel spune: „precum toţi (oamenii) mor în Adam, aşa vor învia toţi în Hristos” (1 Corinteni 15, 22), iar „vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea” (1 Corinteni 15, 26).

Legătura dintre adevărul Învierii lui Hristos şi adevărul învierii de obşte sau universale este atât de puternică, încât cine respinge adevărul Învierii lui Hristos respinge şi adevărul învierii universale, iar cine crede şi mărturiseşte adevărul Învierii lui Hristos crede şi mărturiseşte şi adevărul învierii morţilor.

În acest înțeles, Sfântul Apostol Pavel scrie corintenilor: „Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este învierea morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră. […] Atunci cei ce au adormit în Hristos au pierit. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii” (1 Corinteni 15, 12-14 şi 18-19).

Înţelegem, aşadar, că taina Învierii lui Hristos şi a învierii tuturor oamenilor este inima sau centrul Evangheliei propovăduită de Sfinţii Apostoli şi temelia credinţei ortodoxe mărturisită de Biserică.

De aceea, sărbătoarea Sfintelor Paşti este numită în Ortodoxie „Sărbătoarea  sărbătorilor”, iar  icoana Învierii lui Hristos se află imprimată pe prima copertă a Sfintei Evanghelii şi se oferă credincioşilor spre a fi cinstită prin închinare şi sărutare.

De asemenea, fiecare săptămână din calendarul ortodox începe cu „ziua întâi a săptămânii” sau ziua Învierii Domnului, care este Duminica (Dies Domenica) (cf. Matei 28, 1; Marcu 16, 2; Luca 24, 1; Ioan 20, 1; Faptele Apostolilor 20, 7; 1 Corinteni 16, 2 și Apocalipsa 1, 10), orientând astfel timpul Bisericii şi al istoriei către învierea de obşte sau universală şi către viaţa veşnică.

Aşadar, lumina Învierii lui Hristos dă sens vieţii creştine zilnice, pentru că Hristos Cel înviat este tainic prezent în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor: „Iată, Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

Totodată, lumina Învierii lui Hristos dă sens istoriei universale a omenirii, pentru că o îndreaptă spre învierea universală. În plus, lumina Învierii lui Hristos dă sens întregii creații, adică întregului univers sau cosmos, pentru că ea îndreaptă întreg universul spre „un cer nou şi un pământ nou” în care „moarte nu va mai fi” (Apocalipsa 21, 1-4).

În acest sens, Biserica Ortodoxă cântă în noaptea Sfintelor Paşti: „acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de sub pământ”. Adică, acum toate s-au umplut de sens, pentru că toată existența creată va fi eliberată de robia şi absurditatea morţii (cf. 1 Corinteni 15, 51-58).

Lumina veşnică a Învierii lui Hristos este acum tainic prezentă în Biserică, fiind adunată în sufletele credincioşilor prin credinţă şi rugăciune ca legătură vie cu Hristos Cel răstignit şi înviat, prin binevestirea şi ascultarea Evangheliei lui Hristos, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, prin împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele, prin vieţuire curată şi sfântă.

Lumina Învierii lui Hristos este simbolizată de veşmintele preoțești luminoase, de icoanele şi obiectele liturgice aurite care împodobesc Biserica în noaptea de Paşti.

Însă frumuseţea văzută a sărbătorii Învierii lui Hristos ne îndreaptă mintea şi inima spre lumina cerească necreată şi nevăzută, spre slava netrecătoare a Împărăţiei lui Dumnezeu, pe care au văzut-o Ucenicii lui Hristos pe muntele Tabor (cf. Matei 17,1-9; Marcu 9, 2-8; Luca 9, 28-36) şi în care vor locui Drepţii şi Sfinţii după învierea de obşte sau universală (cf. Apocalipsa 21, 23-26).

Întrucât Capul Bisericii este Hristos Cel răstignit şi înviat din morţi (cf. Coloseni 1, 18), misiunea Bisericii se desfăşoară în lume, pentru a sfinți timpul mântuirii, adică timpul dintre Învierea lui Hristos şi învierea tuturor oamenilor sau învierea universală.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Sfânta Scriptură ne învaţă că învierea tuturor oamenilor se va realiza la sfârşitul lumii acesteia văzute, când Domnul Iisus Hristos va veni cu slavă şi putere multă, ca să judece viii şi morţii: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (Hristos) şi vor ieși cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea judecății” (cf. Ioan 5, 28-29; cf. Matei 16, 27; 25, 31-46; Romani 14, 10; 2 Corinteni 5, 10; 1 Tesaloniceni  4, 16; 2 Tesaloniceni 1, 7-10).

Legătura dintre venirea în slavă a lui Hristos, învierea morţilor şi judecata universală a tuturor popoarelor şi persoanelor este mărturisită în Crezul Bisericii Ortodoxe în care se spune despre Hristos Cel înviat din morţi şi înălțat întru slavă la ceruri că El „va veni cu slavă să judece viii şi morţii, iar împărăția Lui nu va avea sfârșit”.

Prin urmare, lumina harului Preasfintei Treimi care leagă Sfintele Taine ale Bisericii cu taina învierii morţilor, a judecății de apoi a faptelor oamenilor săvârşite pe pământ şi bucuria vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor, este lumina care orientează viaţa şi misiunea Bisericii în lume.

De aceea, când ne pregătim pentru sărbătoarea Învierii Domnului, în timpul Postului Sfintelor Paşti, ne pocăim de faptele noastre rele prin Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii păcatelor, judecându-ne pe noi înșine prin căință şi cerând iertare pentru păcatele pe care le-am făcut cu gândul, cu vorba şi cu fapta.

Apoi, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. Totodată, ne străduim să ne înnoim şi să ne sfințim viaţa, să iubim mai mult pe Dumnezeu prin rugăciune şi pe semenii noştri prin fapte bune, prin iertare şi milostenie.

Prin toate aceste nevoințe ale Postului se realizează tainic învierea duhovnicească a sufletului din moartea pricinuită de păcat, adică ne transformă iubirea egoistă şi posesivă în iubire smerită şi milostivă sau darnică.

Din acest motiv, în noaptea Sfintelor Paşti, Biserica ne îndeamnă „să iertăm toate pentru Înviere şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi”.

În această privință, Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că faptele bune, izvorâte din iubire smerită şi milostivă sunt pregătire pentru înviere şi pentru ziua judecății universale: „știind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată de la Domnul” (Efeseni 6, 8; cf. 2 Corinteni 5, 10; Romani 2, 6-16).

Din iubire milostivă faţă de cei îndureraţi de moartea celor dragi, Domnul Iisus Hristos a înviat pe fiul văduvei din Nain (cf. Luca 7, 11-16), pe fiica lui Iair (cf. Matei 9, 18-26; Marcu 5, 21-43; Luca 8, 40-56) şi pe prietenul Său, Lazăr, fratele surorilor Marta şi Maria din Betania (cf. Ioan 11, 1-46).

Aceste trei persoane tinere au revenit la viaţa pământească obişnuită, însă la bătrâneţe au murit ca toţi oamenii. Totuşi, cu prilejul învierii lui Lazăr, Iisus descoperă surorii acestuia, Marta, adevărul că sufletul omului care crede în Hristos rămâne veşnic viu, chiar dacă trupul acestuia moare. În acest sens, Iisus spune: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).

De aceea, scrierile sfinte ale Noului Testament sunt pline de îndemnuri la vieţuire în lumina Învierii lui Hristos şi la pregătire pentru învierea de obşte: „Au nu știți că toţi câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat […]! Aşa şi voi, socotiți-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 3 şi 11).

„Nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minţii […]. Dragostea să vă fie nefăţarnică. Urâți răul, alipiți-vă de bine […]. Bucurați-vă în nădejde; fiți răbdători în suferinţă, stăruiți în rugăciune […]. Nu răsplătiți nimănui răul cu rău. Purtați grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor” (Romani 12, 2-17). 

Dreptmăritori creștini,

Sărbătoarea Sfintelor Paşti ca sărbătoare a Învierii lui Hristos şi ca pregustare a bucuriei veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi ne îndeamnă la pocăinţă şi iertare, la fapte bune şi viaţă sfântă.

Să cerem Domnului Hristos Cel înviat din morţi să ne dăruiască iubire sfântă din iubirea Sa smerită şi milostivă, har şi ajutor, pentru a trăi şi a lucra potrivit Evangheliei Sale, în iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni.

Astăzi, când în jurul nostru vedem semne ale morţii fizice şi spirituale: lăcomie şi violenţă, suferinţă şi nesiguranță, sărăcie şi indiferență, să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne întărească în lucrarea noastră de ajutorare a bolnavilor, bătrânilor, orfanilor, săracilor şi a celor îndoliaţi şi întristaţi.

Să arătăm în jurul nostru lumină din lumina Învierii lui Hristos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni; să vedem pe fiecare om ca pe un împreună-călător cu noi spre Împărăţia cerurilor, spre Învierea de obşte la venirea în slavă a Domnului Hristos (cf. Matei, 25, 31-46).

Reamintim tuturor că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.

De ce? Pentru că rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului, este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ne umple de prezența lui Dumnezeu Cel atotmilostiv. Rugăciunea ne dă putere să înfruntăm greutățile vieţii şi să pregustăm încă din lumea aceasta pacea şi bucuria Învierii şi a vieţii veşnice.

Nimic nu poate înlocui rugăciunea şi nicio activitate nu este mai de preţ decât rugăciunea, fiindcă aceasta ne dă inspiraţie şi putere pentru cuvântul frumos şi folositor şi pentru fapta bună a iubirii milostive.

În contextul actual, marcat de violenţă şi multă suferință în Ucraina, este necesară în continuare înmulțirea rugăciunii pentru încetarea războiului şi pentru întărirea spirituală a celor ce suferă din cauza acestuia. Să ajutăm în continuare pe refugiații ucraineni, să devenim pentru ei „mâinile iubirii milostive a lui Hristos”, Cel Care îi ocrotește şi le dăruieşte putere, răbdare şi nădejde pentru revenirea în patria lor.

În contextul împlinirii a 1.000 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog (†1022) și a 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie de la Neamț (†1722), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat, de asemenea, anul 2022 drept Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

Pornind de la îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Rugați-vă neîncetat!” (1 Tesaloniceni 5, 17), sub călăuzirea Sfântului Duh, Sfinţii Părinţi isihaști ne-au învăţat rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, numită „rugăciunea minții” și „rugăciunea inimii”. Această rugăciune a devenit calea cea mai bună pentru luminarea sufletului şi sfinţirea vieţii creştinului.

Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să aducă tuturor românilor din ţară şi din afara României, multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă!

Cu iubire părintească, vă adresăm tuturor salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul împreună rugător şi de tot binele doritor,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Pastorala sinodală la Duminica Ortodoxiei [2022]

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din Patriarhia Română,

Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori întru Hristos Domnul,

Sinodul al VII-lea Ecumenic, convocat de Sfânta Împărăteasă Irina (752-803) în anul 787 și prezidat de Sfântul Patriarh Tarasie al Constantinopolului, având drept temei tradiția biblică și patristică a celor șase Sinoade Ecumenice, a stabilit că, după cum este cinstită Sfânta Cruce, trebuie cinstite și Sfintele Icoane: „Ca asemenea modelului Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, tot așa să fie înălțate Cinstitele și Sfintele Icoane, fie din culori sau din mozaic, sau din orice alt material potrivit, în Sfintele lui Dumnezeu Biserici, pe sfintele vase, pe sfintele veșminte, pe ziduri și pe lemn, în case și lângă drumuri; și anume Icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cinstiților îngeri și tuturor sfinților și cuvioșilor bărbați”[1].

Însă biruința de la Sinodul al VII-lea Ecumenic nu a însemnat sfârșitul luptei de apărare a dreptei credințe. Nori grei de furtună s-au ridicat pe cerul senin al creștinismului prin urcarea pe tronul Bizanțului a altui împărat iconoclast (potrivnic Icoanelor) – Leon Armeanul (813-820). Dar nici de această dată, Dumnezeu nu a lăsat Biserica Sa fără puternică apărare.

Rezistența teologică în acest nou război a fost arătată de către un alt mare apărător al Ortodoxiei, Sfântul Teodor Studitul (759-826), care, la un secol după Sfântul Ioan Damaschin († 749), și-a ridicat glasul și a așternut pe hârtie temeiul reînnoit al cinstirii icoanelor, în cuvinte simple, dar de mare profunzime duhovnicească.

Iată argumentul său: „Știm că Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om cu adevărat, a fost asemenea nouă în toate. Și fiindcă omul poate fi zugrăvit, asta înseamnă că și Hristos poate fi zugrăvit. Iar icoana zugrăvită ne este lumină sfântă, amintire mântuitoare nouă celor ce Îl vedem născându-Se, botezându-Se, săvârșind minuni, răstignindu-Se, îngropându-Se, înviind și înălțându-Se la cer, nerătăcind că acestea nu ar fi așa, conlucrând cu privirea la contemplarea minții și susținând prin amândouă credința în taina mântuirii”[2].

Victoria definitivă a cinstirii Sfintelor Icoane a fost proclamată de Sinodul din anul 843, convocat de Sfânta Împărăteasă Teodora, o altă împărăteasă ortodoxă, care, împreună cu Patriarhul Metodie al Constantinopolului (843-847), în sâmbăta din 11 Martie 843, în Biserica Vlahernelor din Constantinopol, a reafirmat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic, întărindu-le și statornicindu-le în hotărâri definitive și valabile pentru întreaga Biserică.

A doua zi, duminică, a fost citit, în mod solemn, de pe soleea Bisericii „Sfânta Sofia” din Constantinopol, la sfârșitul Sfintei Liturghii, Sinodiconul Ortodoxiei, în auzul poporului dreptcredincios, prezent în număr impresionant.

Astfel, începând din acel an, 843, prima Duminică a Postului Mare a devenit, pentru întreaga lume ortodoxă, Duminica Ortodoxiei, zi de mare și sfântă sărbătoare, în care se sărbătorește biruința dreptei credințe asupra tuturor ereziilor și rătăcirilor. 

Dreptmăritori creștini,

Duminica Ortodoxiei, sărbătorită începând din anul 843 în întreaga creștinătate ortodoxă, ne dezvăluie purtarea de grijă neîncetată a lui Dumnezeu față de Biserica Ortodoxă.

Când cinstim, ne închinăm și sărutăm cu evlavie Sfintele Icoane, noi ne întâlnim cu Hristos, cu Maica Domnului și cu Sfinții lui Dumnezeu.

Sfântul Teodor Studitul precizează foarte clar că cinstirea Icoanei lui Hristos se îndreaptă către persoana lui Hristos: „Icoana lui Hristos nu este altceva decât Hristos, evident afară de diferența de substanță, cum s-a arătat deja de mai multe ori. De aceea și închinarea ei este o închinare la Hristos, întrucât nu este închinat ceva din materia icoanei, ci numai Hristos, Cel asemănat în ea. Iar cele ce au o singură asemănare au și o singură închinare”[3].

Așadar, noi credem și mărturisim precum au crezut și mărturisit de Dumnezeu purtătorii Părinți că, în Sfintele Biserici, atunci când participăm la Sfânta Liturghie, ne împărtășim de harul dumnezeiesc sfințitor prin ascultarea Sfintei Evanghelii, prin rugăciunile rostite în fața Sfintelor Icoane, iar în modul cel mai deplin prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos din Sfânta Euharistie.

Când cinstim Icoana lui Hristos, Domnul Iisus Hristos Se află în fața noastră, iar când ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, Domnul Iisus Hristos devine interior nouă, adică devine Viața vieții noastre (cf. Ioan 6, 53-54).

Iubiți credincioși,

A devenit o tradiție în Biserica Ortodoxă Română ca, în prima Duminică a Postului Mare, să se organizeze colectă de bani în toate bisericile de parohie și în bisericile din mănăstiri, pentru a susține activitatea misionară a Bisericii.

În acest sens, Fondul Central Misionar este destinat lucrării misionare și sociale a Bisericii și sprijinirii parohiilor sărace din țară și din străinătate. Înființarea Fondului Central Misionar a fost hotărâtă în timpul vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, în cadrul Ședinței Sfântului Sinod din 18 septembrie 1956, când s-a decis ca în Duminica Ortodoxiei să se realizeze o colectă în toate Parohiile și Mănăstirile din Patriarhia Română.

În urma organizării diasporei românești, prin înființarea de noi Eparhii, Parohii și Mănăstiri, în anul 2011 s-a hotărât de către Sfântul Sinod ca această colectă să fie extinsă la nivelul tuturor Eparhiilor din Patriarhia Română, atât din țară, cât și din străinătate.

Temeiul pentru astfel de colecte îl găsim în Sfânta Scriptură, care ne spune în cartea Faptele Apostolilor, că „toți cei ce credeau erau laolaltă și aveau toate de obște. Și își vindeau bunurile și averile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare” (Faptele Apostolilor 2, 44-45).

La rândul său, Sfântul Apostol Pavel a fost preocupat de nevoile creștinilor din Ierusalim, care se aflau în dificultate, și a inițiat „strângere de ajutoare pentru săracii dintre Sfinții de la Ierusalim” (Romani 15, 26).

Tradiția noastră românească a dărniciei este foarte bogată în acte de binefacere și în purtare de grijă față de Biserica lui Hristos și față de poporul dreptcredincios. Poporul român este un popor harnic și darnic, iubitor de Dumnezeu și de semeni.

Din munca și agoniseala lor, credincioșii ortodocși au dăruit cu suflet mare pentru construirea și întreținerea lăcașurilor de cult, dar și pentru susținerea tuturor activităților Bisericii.

Este încă vie, în memoria recentă, solidaritatea arătată de credincioșii ortodocși români la începutul pandemiei, în anul 2020, și pe tot parcursul ei, când Biserica a sprijinit Spitalele cu cele necesare pentru a trece mai ușor printr-o perioadă foarte grea.

Astfel, Bisericile, Mănăstirile și Catedralele au ajutat Spitalele. Atunci s-a creat o adevărată comuniune de iubire creștină între doctorii de trupuri și păstorii de suflete, fapt care ne-a ajutat să trecem mai ușor prin marea încercare a pandemiei.

Prin urmare, vă îndemnăm ca și în anul acesta să vă deschideți inima și să ajutați pe cei pe care viața i-a adus în situații grele. Astfel, „fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună” (2 Corinteni 9, 7), sprijinind cu darul vostru lucrarea misionară și social-filantropică a Sfintei noastre Biserici din țară și din străinătate.

Să folosim perioada Postului Mare ca prilej de rugăciune smerită, pocăință sinceră și fapte de milostenie, să ne spovedim mai des și să ne împărtășim mai des cu Sfânta Euharistie, ca pregătire pentru marea sărbătoare a Sfintelor Paști.

Încredințându-vă de dragostea noastră părintească, vă binecuvântăm cu binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13). Amin!

Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† Daniel,

Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și
Locțiitor de Episcop al Daciei Felix

† Teofan,

Arhiepiscopul Iașilor și

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

† Laurențiu,

Arhiepiscopul Sibiului și

Mitropolitul Ardealului

† Andrei,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

† Irineu,

Arhiepiscopul Craiovei
și Mitropolitul Olteniei

† Ioan,

Arhiepiscopul Timișoarei
și Mitropolitul Banatului

† Petru,

Arhiepiscopul Chișinăului,

Mitropolitul Basarabiei
și Exarhul Plaiurilor

† Iosif,

Arhiepiscopul Ortodox Român
al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român
al Europei Occidentale
și Meridionale

† Serafim,

Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

† Nicolae,

Arhiepiscopul Ortodox Român
al Statelor Unite ale Americii
și Mitropolitul Ortodox Român
al celor două Americi

† Nifon,

Arhiepiscopul Târgoviștei,

Mitropolit onorific
și Exarh Patriarhal

† Teodosie,

Arhiepiscopul Tomisului

† Calinic,

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

† Irineu,

Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului

† Ioachim,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

† Calinic,

Arhiepiscopul Argeșului
și Muscelului

† Ciprian,

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

† Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei,

Arhiepiscopul Aradului

† Ignatie,

Episcopul Hușilor

† Lucian,

Episcopul Caransebeșului

† Sofronie,

Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Iustin,

Episcopul Ortodox Român

al Maramureșului și Sătmarului

† Nicodim,

Episcopul Severinului și Strehaiei

† Antonie,

Episcopul de Bălți

† Veniamin,

Episcopul Basarabiei de Sud

† Vincențiu,

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

† Andrei,

Episcopul Covasnei și Harghitei

† Galaction,

Episcopul Alexandriei
și Teleormanului

† Ambrozie,

Episcopul Giurgiului

† Sebastian,

Episcopul Slatinei și Romanaților

† Visarion,

Episcopul Tulcii

† Petroniu,

Episcopul Sălajului

† Nestor,

Episcopul Devei și Hunedoarei

† Siluan,

Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan,

Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei,

Episcopul Ortodox Român

al Spaniei și Portugaliei

† Macarie,

Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord

† Mihail,

Episcopul Ortodox Român

al Australiei și Noii Zeelande

† Ioan Casian,

Episcopul Ortodox Român
al Canadei

† Varlaam Ploieșteanul,

Episcop-vicar Patriarhal

† Ieronim Sinaitul,

Episcop-vicar Patriarhal

† Timotei Prahoveanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Bucureștilor

† Nichifor Botoșăneanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Iașilor

† Ilarion Făgărășanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Sibiului

† Benedict Bistrițeanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Vadului,

Feleacului și Clujului

† Paisie Lugojeanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Timișoarei

† Marc Nemțeanul,

Episcop-vicar

al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

† Sofian Brașoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

† Damaschin Dorneanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

† Emilian Crișanul,

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Aradului

† Timotei Sătmăreanul,

Arhiereu-vicar
al Episcopiei Ortodoxe Române
a Maramureșului și Sătmarului

† Daniil Densușeanul,

Arhiereu-vicar
al Episcopiei Devei și Hunedoarei

† Atanasie de Bogdania,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

† Teofil de Iberia,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

Note:

[1] Pr. Sorin Șelaru (coord.), Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade Ecumenice, Ed. Basilica, București, 2018, p. 553.

[2] Sf. Teodor Studitul, Refutatio peom. Iconom., în PG 99, col. 456, apud Pr. Dumitru Stăniloae, Hristologie și iconologie în disputa din secolele VIII-IX, în vol. Învățătura despre Sfintele Icoane, reflectată în teologia ortodoxă românească. Studii și articole (I), Ed. Basilica, București, 2017, p. 244.

[3] Sf. Teodor Studitul, În apărarea sfintelor icoane. Dosarul unei rezistențe teologice, Antireticul III (14), trad. de Diac. Ioan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2017, p. 291.

Pastorala în format PDF!

Anul 2022 în Biserica României

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

Rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului, este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ne umple de prezența iubirii lui Dumnezeu Cel atotmilostiv, de harul Domnului nostru Iisus Hristos, de dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi de împărtăşirea Sfântului Duh (2 Corinteni 13, 13).

În Sfânta Scriptură regăsim îndemnuri nenumărate pentru a ne ruga. În Vechiul Testament, în cartea Eccleziasticul, înțeleptul Iisus, fiul lui Sirah, spune despre omul rugător: „Inima sa, de dimineață, o înalță spre Domnul, Cel care l-a făcut pe el, și înaintea Celui Preaînalt se va ruga. Va deschide gura sa întru rugăciune și pentru păcatele sale se va ruga” (Eccleziasticul 39, 6-7).

În Noul Testament, Îl vedem pe Domnul Iisus Hristos participând atât la slujbele din sinagogi (cf. Marcu 1, 21), cât și rugându-Se în singurătate (Luca 5, 16: „Iar El Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga”). Mântuitorul i-a învățat pe ucenicii Săi rugăciunea Tatăl nostru, izvorul de inspirație al tuturor celorlalte rugăciuni. De asemenea, în mod deosebit, în epistolele Sfântului Apostol Pavel pot fi întâlnite numeroase sfaturi și cereri pentru înmulțirea rugăciunii.

Rugăciunea, ca prezență și lucrare a Sfântului Duh în omul evlavios, aduce mângâiere, pace şi bucurie; ea ne unește cu Preasfânta Treime, izvorul bucuriei și al vieţii veșnice, dar și cu Biserica lui Hristos din toate timpurile și din toate locurile. Fără rugăciune nu este Biserică și nici viață creștină. Când pierdem bucuria și pacea sufletului este semnul sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie sau cât trebuie.

Creștinul ortodox trebuie să se roage cât mai mult fiindcă rugăciunea aduce multă iubire sfântă în inimă, ne unește cu Dumnezeu Cel milostiv, ne ajută să vedem în fiecare om un frate şi în fiecare frumusețe a creației un dar de la Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutăţile vieţii și să pregustăm încă din lumea aceasta lumina şi bucuria învierii și a vieţii veşnice. Nimic nu poate înlocui rugăciunea şi nicio activitate nu este mai de preț decât rugăciunea, fiindcă rugăciunea ne dăruiește inspirație și putere pentru a rosti cuvântul frumos și pentru a săvârși fapta bună.

În contextul restricțiilor cauzate de situația pandemică mondială din ultimii doi ani, s-a constatat și mai mult necesitatea accentuării practicii rugăciunii în viața Bisericii și a credincioșilor. Rugăciunea este izvor de bucurie și de putere spirituală, izvor de pace și de iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri, este respirația spirituală a sufletului. Dacă Îl chemăm pe Domnul Iisus Hristos stăruitor în rugăciune, zicând: „Doamne, mântuiește-ne!”, „Doamne, scapă-ne!”, atunci El, prin harul Său, vine la noi în suflet, ne luminează și ne întărește. Toate faptele bune ale creștinului și toate gândurile curate sunt roadele rugăciunii sale şi ale celor ce se roagă pentru el: preoți, părinți, prieteni evlavioși.

Pornind de la îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Rugați-vă neîncetat!” (1 Tesaloniceni 5, 17), sub călăuzirea Sfântului Duh și prin practica duhovnicească a Sfinților Părinți, rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, denumită atât „rugăciunea minții”, cât și „rugăciunea inimii”, a devenit calea cea mai bună pentru luminarea sufletului și sfințirea vieţii creștinului.

În contextul împlinirii a 1.000 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog (†1022) și a 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie de la Neamț (†1722), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat, de asemenea, anul 2022 drept Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

De numele celor trei mari Sfinți isihaști, pe care-i comemorăm în mod special în decursul acestui an, 2022, se leagă trei perioade de revigorare sau înnoire spirituală din istoria Bisericii.

1. Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022) s-a născut într-o familie de înalt rang nobiliar din Constantinopol, intrând în monahism încă din adolescență la Mănăstirea Studion, unde l-a avut drept călăuzitor duhovnicesc pe Cuviosul Simeon Evlaviosul. Cu toate că era pregătit pentru o carieră juridică, de tânăr a fost preocupat de taina cunoașterii lui Dumnezeu în rugăciune smerită, liniștită și neîncetată. La vârsta de 20 de ani a avut prima experiență duhovnicească a vederii luminii necreate.

A fost numit mai târziu egumen al Mănăstirii Sfântul Mamas în anul 979, unde a reînnoit viața duhovnicească. În ultima parte a vieții a fost exilat aproape de Chrysopolis, în urma unor intrigi. Aici a întemeiat un schit închinat Sfintei Mari Mucenițe Marina, încheindu-și viața în jurul anului 1022. Personalitate puternică, Sfântul Simeon Noul Teolog arată în scrierile sale importanţa vederii luminii necreate a slavei dumnezeieşti, ca lucrare a harului, a trezviei și a rugăciunii neîncetate în viața duhovnicească. În scrierile sale regăsim pagini întregi despre rugăciune, exprimate cu un înalt simț duhovnicesc.

2. De viața și lucrarea Sfântului Grigorie Palama (1296-1359) se leagă receptarea oficială a isihasmului în secolul al 14-lea, ca mișcare de înnoire duhovnicească prin rugăciunea neîncetată. Membru al unei vechi familii senatoriale, Sfântul Grigorie Palama a intrat în monahism în anul 1316, în Muntele Athos, unde a petrecut o perioadă de timp la Mănăstirile Vatoped și Marea Lavră. Ulterior, a mers la schitul Glossia, unde a trăit mai mulți ani în ascultarea duhovnicească a unor pustnici care aveau darul sfânt al rugăciunii neîncetate.

Începând cu anul 1336, el a intrat într-o controversă cu teologul scolastic Varlaam de Calabria, care ataca temeiurile rugăciunii neîncetate și ale vederii luminii necreate. În sinoadele locale întrunite în Constantinopol, în anii 1341, 1347 și 1351, învățăturile lui Varlaam de Calabria, dar și ale lui Grigorie Akindin și Nichifor Gregoras, alți opozanți ai isihasmului, au fost condamnate. Sfântul Grigorie Palama a îndurat prigoniri din cauza mărturisirii credinței referitoare la vederea luminii necreate, fiind chiar și întemnițat, dar în cele din urmă, fiind eliberat, a fost ales Arhiepiscop al Tesalonicului, în anul 1347, scaun pe care l-a ocupat până la moartea sa, în anul 1359. A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 1368, la numai nouă ani după trecerea sa la cele veșnice.

Sfântul Grigorie Palama a fost numit „teologul luminii dumnezeiești”. El a sintetizat învățăturile scripturistice și patristice referitoare la vederea luminii necreate, ca o mărturie durabilă pentru veacurile următoare, și a definit isihasmul ca fiind o învățătură fundamentală a Bisericii Ortodoxe.

3. Sfântul Paisie (Velicicovschi) de la Neamț (1722-1794) reprezintă cea de-a treia etapă a renașterii isihaste din istoria Bisericii Ortodoxe. Născut în anul 1722, la Poltava, în Ucraina, într-o perioadă de criză a vieții spirituale, în care îndrumătorii duhovnicești lipseau, iar cărțile Sfinților Părinți erau uitate, Sfântul Paisie de la Neamț a revigorat lucrarea isihastă a Bisericii, fiind contemporan cu Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) de la Muntele Athos, care avea aceeași preocupare majoră. După ce a căutat viaţă duhovnicească în trei mănăstiri din Ucraina, Sfântul Paisie a ajuns în Mănăstirile Dălhăuți, Trestieni și Cârnul din Țara Românească, îndrumate de starețul Vasile de la Poiana Mărului, iar apoi a petrecut 17 ani de viețuire duhovnicească la Muntele Athos, unde a format o obşte monahală isihastă. În anul 1763, împreună cu obștea formată de el la Muntele Athos, a venit în Moldova, unde Mitropolitul Gavriil Calimachi i-a oferit ca loc de viețuire Mănăstirea Dragomirna, ctitoria Mitropolitului Anastasie Crimca. În anul 1775, în urma ocupării Bucovinei de către austrieci, s-a stabilit la Mănăstirile Secu și Neamț, pe care le-a condus până la trecerea la cele veșnice, în 15 noiembrie 1794. În timpul şederii sale în Moldova, Sfântul Paisie a continuat, împreună cu ucenicii săi, lucrarea de traducere a operelor Sfinților Părinți și a marilor asceți din limba greacă în limbile română și slavonă, ajungându-se la peste 300 de manuscrise. Filocalia greacă a fost tradusă de el în limba slavonă (Dobrotoliubie) și publicată în anul 1793, la Moscova.

În rândul lucrărilor sale de spiritualitate ortodoxă se înscrie și lucrarea Despre rugăciunea minții. Peste 700 de călugări de la Mănăstirea Neamț de naționalități diferite (români, ruși, ucrainieni, bieloruși, greci, bulgari, sârbi etc.) se aflau în acea vreme sub ascultarea sa, formând o adevărată școală și o mișcare de înnoire a vieții monahale numită școala „paisiană”. Ucenicii săi au înființat mănăstiri isihaste mai ales în Ucraina, Rusia și Țările Române, care au continuat traducerile din operele Sfinților Părinți filocalici.

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască tuturor puterea și bucuria sfântă ca în acest An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și An comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț să sporim în cunoașterea rugăciunii ca stare de întâlnire şi convorbire a omului cu Dumnezeu, ca izvor de sfințire a vieții creștine în Biserică şi în familie şi ca arvună a bucuriei din Împărăția iubirii Preasfintei Treimi!

La mulți și binecuvântați ani!

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Pastorala la Nașterea Domnului a Patriarhului României [2021]

† Daniel,

prin harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei
și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului Cler
şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Bucureştilor,

har, pace şi bucurie de la Domnul nostru
Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

„Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 16)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii Fiului veşnic al lui Dumnezeu sau a întrupării Domnului Iisus Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea.

Această taină a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută, crezută şi mărturisită de Ucenicii şi Apostolii Domnului Iisus Hristos (cf. 1 Ioan 1, 1-3), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinții Bisericii, gândită în teologie, predicată şi cântată în viaţa liturgică a Bisericii de toţi creștinii dreptcredincioși, dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu.

Sfânta Scriptură a Noului Testament ne învaţă că taina Întrupării lui Hristos arată legătura directă dintre Fiul lui Dumnezeu şi creație, deoarece întruparea Fiului lui Dumnezeu era de la început însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). „Toate s-au făcut întru El, prin El şi pentru El” (cf. Coloseni 1, 16). „Toate prin El s-au făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 3).

Cerul şi pământul sunt darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său Cel veşnic (cf. Coloseni 1, 16) şi pentru toţi oamenii creaţi după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), deoarece Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, va deveni om pământean spre a dărui oamenilor înfierea după har şi viaţa veșnică din Împărăția cerurilor (cf. Ioan 1, 9-14; 17, 2-3 şi 1 Ioan 1, 2-3).

Pe baza învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii, Părintele Dumitru Stăniloae spune că „Dumnezeu a creat lumea din bunătate, pentru ca să facă părtaşe şi alte ființe la iubirea Lui intratrinitară”[1]. Apoi, acelaşi teolog precizează: „Prin darul lumii (create) Dumnezeu vrea să Se facă cunoscut pe Sine însuşi în iubirea Sa. De aceea, şi omul trebuie să se ridice, peste darurile primite, la Dumnezeu însuşi Care le-a dat”[2].

Vorbind despre marea smerenie a lui Hristos, Sfântul Vasile cel Mare spune că puterea lui Dumnezeu Cuvântul de a Se smeri pe Sine făcându-Se om este mai mare decât puterea Sa arătată în facerea cerului şi a pământului, a mării şi a aerului, şi a celor mai presus de lume[3].

Prin întrupare sau înomenire, Fiul veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă adevărul că iubirea atotputernică a lui Dumnezeu este smerită şi darnică, deoarece, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, întruparea Sa „a fost o coborâre [chenoză] de bună voie a lui Dumnezeu la oameni prin bunătatea Lui. Dar această coborâre nu a fost o cădere din Dumnezeire. Căci a rămas ceea ce era [Dumnezeu], deși S-a făcut ceea ce nu era [om]. Căci era neschimbabil. Şi a păstrat ceea ce S-a făcut, rămânând însă ceea ce era. Fiindcă era iubitor de oameni”[4].

Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul a fost pentru mari teologi prilej binecuvântat de-a gândi duhovnicește la marea taină a smereniei Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor iertarea păcatelor şi viața veșnică. În acest sens, cităm dintr-o cuvântare a Fericitului Augustin despre Nașterea lui Hristos: „Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuț în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind din sânul Tatălui tot mersul veacurilor, şi dăruind din sânul mamei Sale sfințire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc deși iese din el; înţelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înțelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-Se de la pieptul mamei; atât de mare ca Dumnezeu şi atât de mic ca rob, fără ca această smerenie să micșoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleșească în vreun fel smerenia. […] El nu S-a închis deloc sub veșmântul unui trup micuț primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăși îngerilor înțelepciunea Sa ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul”[5].

Iubirea smerită şi darnică a Fiului veşnic al lui Dumnezeu devenit om, arătată permanent de la nașterea Sa într-o peșteră săracă de lângă Betleem până la moartea Sa pe cruce şi punerea Sa în mormânt, cheamă pe fiecare om la multă smerenie.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către filipeni, vorbește în această privință despre chenoza sau smerenia lui Iisus Hristos pentru a-i îndemna pe creștinii din Filipi la viaţă smerită şi milostivă, zicând: „Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuși. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Iisus Hristos, Care (…) S-a smerit pe Sine ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2, 3-5, 8).

În același înțeles, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că smerenia îl înalță pe om, nu îl înjoseşte: „Atunci vei fi tu mai mare şi mai înalt decât alții, mai strălucit şi mai mărit, când te vei înjosi pe tine însuţi, când nu vei umbla după rangul cel dintâi, când vei răbda de bună voie umilinţa, jertfirea de sine şi primejdia, când te vei sârgui a fi sluga tuturor, gata a face şi a suferi toate pentru aceasta”[6].

Începând cu ziua de 20 decembrie, când serbăm Înainteprăznuirea Naşterii Domnului, şi până la 31 decembrie, ziua Odovaniei acestei sărbători, cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea şi să ne bucurăm cu inima de taina iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, arătată în Nașterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria, în peștera din Betleem.

Iată ce se spune într-o cântare din Minei, în ziua de 25 decembrie: „Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a coborât şi S-a sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca în el să înnoiască pe Adam cel stricat (…)”[7]. De asemenea, într-o altă cântare din Minei se spune că Taina Nașterii smerite a lui Hristos, Împăratul slavei veşnice, trezeşte uimire pentru îngeri şi înfricoşare pentru oameni: „Cuvinte al Tatălui, Cel împreună veşnic, ieşind din cea neispitită de bărbat, Te-ai sălăşluit trupeşte în peşteră, având ieslea ca un tron; şi înspăimânți, cu înfricoşătoarea Ta iconomie, pe magi şi pe păstori, şi ai uimit pe îngeri, care au strigat: Slavă Ţie!”[8].

Și colindele noastre românești evidențiază, în acelaşi timp, smerenia şi slava Pruncului Iisus, Dumnezeu-Copilul: „Sărac în şură lângă boi, copil culcat pe paie,/ Aşa L-au găsit cei trei magi pe Dumnezeul slavei./ Dar ei pe El L-au cunoscut că este Împăratul,/ Cel Bun, Cel Mare şi Cel Sfânt, ce lumea a creat-o!” (Colindăm, colind …)

Deci, întruparea Fiului veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă iubirea smerită şi darnică a lui Dumnezeu Tatăl pentru lume, după cum se spune în Sfânta Evanghelie după Ioan: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Toată viaţa Domnului Iisus Hristos pe pământ a fost dăruire de Sine pentru mântuirea oamenilor. Din acest motiv, sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos este mai ales sărbătoarea darurilor oferite atât copiilor, cât şi oamenilor săraci, bolnavi, bătrâni, întristaţi şi singuri. Însă, dărnicia sau milostenia creştină trebuie arătată nu numai cu ocazia sărbătorilor, ci tot timpul.

În această privință, Biserica a creat instituții filantropice sau de caritate tocmai pentru a arăta dărnicie permanentă față de oamenii nevoiași (cantine pentru săraci, cămine pentru copii orfani, case pentru bătrâni, centre şi spitale pentru bolnavi ş.a.). Astfel, toate instituţiile de asistenţă socială din statele europene de astăzi au la origine opera caritabilă creștină, preluată mai târziu de statul modern şi chiar de societatea secularizată contemporană.

În perioada de criză medicală şi economică de azi, ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate este o necesitate stringentă. Prin urmare, să fim milostivi sau darnici, deoarece, după cum ne învață Sfânta Scriptură, „cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Pilde 19, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur explică aceste cuvinte astfel: „Cel ce miluiește săracul şi necăjitul nu rupe numai zapisul păcatelor lui, ci ia şi alt zapis de mărturie care mărturiseşte şi zice: «cel ce miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu». Să dăm deci milostenia lui Dumnezeu împrumut ca să luăm de la El răsplătirea cea din iubire de oameni”[9].

În altă parte, acelaşi Sfânt Părinte îndeamnă la dărnicie, zicând: ,,Dă pâine, după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuţ! N-ai niciun bănuţ? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? Plângi împreună cu cel îndurerat şi ţi-ai luat plata”[10]. Altfel spus, cu cel sărac fii darnic cel puţin prin compasiune şi solidaritate.

Dragi creştini,

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2021 spre 1 ianuarie 2022, şi în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2021 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2022 în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, pe cei din jurul graniţelor României şi pe cei din diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.

Să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru darul sănătății, care trebuie păstrate şi cultivate cu multă grijă, smerenie şi înțelepciune, spre binele personal, al familiei şi al societăţii în care ne aflăm. Să arătăm iubire milostivă și solidaritate față de toți oamenii bolnavi, dar și multă prețuire medicilor care-i îngrijesc pe aceștia, pentru a redobândi sănătatea.

Pandemia actuală a adus în România și în întreaga lume multă suferință, boală, depresie şi moarte. Să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu pentru încetarea grabnică a pandemiei, spre a putea trăi şi lucra în mod firesc și liber. Să avem deplină încredere în puterea rugăciunii şi multă responsabilitate pentru sănătatea proprie şi a semenilor noştri, ştiind că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 28).

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2022 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulţi ani!”.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.


[1] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tomul 1, ediţia a 5-a, în colecţia Opere complete, Ed. Basilica, Bucureşti, 2018, p. 352.

[2] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tomul 1, ediţia a 5-a, în colecţia Opere complete, Ed. Basilica, Bucureşti, 2018, p. 357.

[3] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, „Omilia la Psalmul 44, 5”, în PSB 17 (colecţia Părinți și Scriitori Bisericești), traducere, introducere, note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, p. 290.

[4] Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşti, Partea întâi, „Epistola 19”, în PSB 81, traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pp. 153-154.

[5] Fericitul Augustin, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeau, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noel”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Ed. Beauchesne, Paris, 1982, col. 387.

[6] Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt la Duminica vameşului şi fariseului”, în Omilii la Postul Mare, versiune românească îmbunătăţită, pornind de la ediţia tradusă şi îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec (1893), în colecţia Comorile pustiei, vol. 19, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1997, p.10.

[7] Mineiul pe Decembrie, Ziua a douăzeci şi cincea, la Litie, stihirile, glasul 1, alcătuire a lui Ioan Monahul, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2019, pp. 513-514.

[8] Mineiul pe Decembrie, Ziua a douăzeci şi patra, la Pavecerniță, Cântarea a 5-a, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2019, p. 466.

[9] Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere de Diac. Gheorghe Băbuţ, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1994, p. 35. A se vedea şi Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, „Omilia a şaptea”, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 146.

[10] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, „Omilia a treia”, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 51.

Pastorala la Învierea Domnului a Patriarhului României [2021]

† Daniel,

prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Preacuviosului Cin Monahal,
Preacucernicului Cler
și Preaiubiților Credincioși
din Arhiepiscopia Bucureștilor

har, bucurie și pace de la Domnul nostru Iisus Hristos, iar de la noi părintești binecuvântări!

Hristos a înviat!

„Hristos este Întâiul-Născut din morţi (Coloseni 1, 18);
începătură a învierii celor adormiţi (1 Corinteni 15, 20)”

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,
Iubiți Credincioși şi Credincioase,

taina Crucii şi taina Învierii Domnului Iisus Hristos au fost profețite de Prorocii Vechiului Testament, iar Sfinţii Apostoli, ucenici şi martori ai lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat, le-au mărturisit ca fiind adevăruri mântuitoare şi dătătoare de viaţă.

Ei au văzut împlinită profeția lui Isaia care, cu sute de ani înainte, fiind inspirat de Duhul Sfânt şi văzând duhovniceşte cu anticipație pătimirile şi rănile lui Hristos Cel Răstignit a spus, rezumând taina legăturii dintre Jertfă şi Înviere: „[…] prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5).

Sfinţii Apostoli şi Evangheliști, conștienți fiind de importanţa Jertfei şi a Învierii lui Hristos, prevestite de Hristos Însuşi „înaintea lor”, au transmis cu fidelitate cuvintele Lui în scrierile lor. Astfel, după Înviere, ucenicii amintindu-şi cuvintele tainice ale Domnului Iisus Hristos, prin care prevestea Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa, le vor interpreta din perspectiva „plinirii” Scripturilor.

Faptul că Iisus „a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15, 4) arată nu doar o simplă informaţie cronologică, ci are o semnificație teologică.

În acest sens, Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei consemnează cuvintele profetice ale Mântuitorului Iisus Hristos: „precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopți, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopți” (Matei 12, 40).

Sfântul Evanghelist Marcu notează, de asemenea, cuvintele lui Iisus: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze” (Marcu 8, 31).

Sfântul Evanghelist Luca evocă acelaşi adevăr descoperit de Iisus: „Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi” (Luca 24, 44-46; cf. 24, 6-7).

Iar Sfântul Ioan Evanghelistul, după ce vorbeşte în mod alegoric despre dărâmarea şi rezidirea templului în trei zile, spune: „Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care îl spusese Iisus” (Ioan 2, 22).

Astfel, Moartea şi Învierea lui Iisus sunt prezentate ca o împlinire a unui plan al lui Dumnezeu de mântuire a lumii de păcat şi moarte, plan în care moartea lui Iisus este liber acceptată de El.

De altfel, pe când era împreună cu ucenicii Săi şi îi învăţa, Iisus le-a spus: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu îmi dau viaţa, ca iarăşi să o iau. Nimeni nu o ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi o dau. Putere am ca să o dau şi putere am iarăşi să o iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10, 17-18).

Înţelesul morţii lui Iisus ca jertfă liber acceptată sau ca dăruire de Sine pentru viaţa lumii este exprimat în Liturghia euharistică ortodoxă prin cuvintele: „în noaptea în care (Iisus) a fost vândut – sau, mai degrabă, când El Însuşi S-a dat pe Sine pentru viaţa lumii […]”[1].

Sfântul Evanghelist Luca ne arată că Domnul Iisus Hristos Cel Înviat din morţi a călătorit cu ucenicii Săi, Luca şi Cleopa, pe drumul spre Emaus şi le-a tâlcuit lor ceea ce prevestiseră Sfintele Scripturi despre Moartea şi Învierea Sa (cf. Luca 24, 13-32).

Din felul în care Iisus tâlcuiește ucenicilor Sfintele Scripturi, înţelegem faptul că Dumnezeu are un plan al mânuirii lumii, al eliberării ei de păcat şi de moarte. Acest plan se va realiza prin Fiul Său Cel veşnic, Care S-a făcut om pentru a mântui omenirea întreagă (cf. Luca 24, 46; 1 Corinteni 15, 20-25).

Din acest motiv, Biserica Ortodoxă consideră că persoana lui Iisus Hristos, Fiul veşnic şi Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, este centrul spiritual de convergență al cărților Vechiului Testament scrise de Moise, Profeți şi Psalmist, încât Vechiului Testament era pedagog sau călăuză către Hristos, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (cf. Galateni 3, 24).

Iubiți fii şi fiice duhovnicești,

Cartea Faptele Apostolilor ne spune că, după Învierea Sa din morţi, Iisus S-a arătat mai ales ucenicilor Săi, timp de 40 de zile, până în ziua Înălţării Sale la cer, vorbindu-le „cele despre Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 1, 3).

Faptul că timp de 40 de zile după Învierea Sa din morţi, Domnul Iisus Hristos S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi şi altor persoane, are o semnificație deosebită, cifra 40 regăsindu-se cu înțelesuri profunde în Sfânta Scriptură.

Sfântul Augustin face o analogie între motivul pentru care Hristos a postit vreme de 40 de zile înainte de activitatea Sa mesianică şi tot în timp de 40 de zile S-a arătat, de mai multe ori, ucenicilor Săi după Înviere: „Hristos Domnul a postit timp de 40 de zile (cf. Matei 4, 2), precum a postit şi Ilie (cf. 3 Regi 19, 8) şi prorocul Moise, care reprezintă Legea (cf. Ieșirea 34, 28); de asemenea, timp de 40 de zile a plutit pe apele potopului Corabia lui Noe (cf. Facerea 8, 20), care simboliza Biserica. Tot astfel, timp de 40 de zile după Înviere, Hristos Domnul S-a arătat Apostolilor Săi, mâncând şi bând cu ei (cf. Fapte 10, 40-41; Luca 24, 43), nu pentru că El ar fi avut nevoie, ci pentru a dovedi realitatea Învierii Sale, pentru a-i încredința pe Apostoli că El a înviat în acelaşi trup care a fost răstignit pe cruce”[2].

Iubiți frați şi surori,

Sfintele Evanghelii ne arată că viaţa Mântuitorului Iisus Hristos Cel Înviat din morţi nu este simplă revenire la viaţa trăită pe pământ printre oameni, ci o viaţă diferită. Cu trupul Său înviat El trece prin ușile încuiate (cf. Ioan 20, 19), Se arată ucenicilor Săi, vorbește cu ei și apoi Se face nevăzut. Ucenicii constată că, după Învierea Sa, Iisus poartă pe trupul Său semnele cuielor şi al suliței din timpul Răstignirii Sale (cf. Ioan 20, 19).

În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos S-a arătat ucenicilor cu trupul Său însemnat cu urmele Răstignirii, „pentru ca Învierea să fie crezută, pentru ca Apostolii să afle că El Însuşi era Cel răstignit şi că n-a înviat altcineva în locul Lui”[3].

Însă, deşi timp de 40 de zile, Iisus Cel Înviat Se arată de zece ori ucenicilor Săi şi altor persoane de pe pământ, totuşi El nu mai trăieşte o viaţă fizică pământească, ci trăieşte viaţa cerească şi veşnică, într-o totală libertate de toate determinismele şi limitele spaţiului şi timpului. Nimeni şi nimic din lumea aceasta pământească nu-L mai poate atinge sau reţine, nici măcar cu privirea, decât dacă El vrea, când vrea şi cum vrea.

Iisus Cel Răstignit şi Înviat nu mai moare niciodată, El este veşnic viu: „moartea nu mai are stăpânire asupra Lui”, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (Romani 6, 9).

Totodată, Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că, după Învierea Sa, Iisus S-a întâlnit doar cu Apostolii Săi (cf. Faptele 1, 4), de aceea le spunea acestora înainte de Pătimirea Sa: „Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea” (Ioan 14, 19).

De asemenea, minunile pe care le face Iisus după Învierea Sa sunt săvârşite doar „înaintea ucenicilor Săi” (Ioan 20, 30). Pentru că „după cum înainte de Înviere Hristos trebuia să facă multe minuni, ca ucenicii să fie încredinţaţi că El este Fiul lui Dumnezeu, tot aşa trebuia şi după Înviere, ca ei să creadă că El a înviat”[4].

Prin arătările Domnului Iisus Hristos după Învierea Sa din morţi, El le oferă ucenicilor Săi o încredințare fermă, care avea să-i pregătească pentru a deveni puternici mărturisitori ai Lui în lume.

Iisus îi face pe ucenicii Săi să înțeleagă faptul că Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa constituie împlinirea Scripturilor, sunt prevăzute în planul cel veşnic al lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Astfel, ucenicii Săi vor fi trimişi să binevestească lumii Evanghelia mântuirii şi a vieţii veşnice.

Înainte de a-l învia din morţi pe prietenul Său Lazăr din Betania, Iisus spune surorii acestuia (Marta): „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).

În altă parte, Iisus spune: „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5, 24; vezi şi Ioan 5, 25, 28 şi 29).

Prin urmare, înţelegem că numai Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat poate dărui oamenilor mântuirea şi viaţa veşnică.

În acest sens, viaţa creştinilor care iubesc pe Hristos este Cruce sau răstignire a păcatului, prin rugăciune, pocăință şi post, dar şi pregustare a bucuriei Învierii, prin iertarea păcatelor şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos (cf. Ioan 6, 54), Sfânta Euharistie fiind arvuna vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor.

Pentru creştini, fiecare săptămână începe cu Ziua Învierii Domnului (Duminica), zi în care creştinii exclamă: „iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea!”, iar ultimul articol din Crezul ortodox arată scopul ultim al vieţii creştine: „Aștept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

Dreptmăritori creștini,

Traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea și valoarea vieții, când numeroși oameni sunt încercați de noua epidemie, care s-a extins la nivel global. În această perioadă este mare nevoie de rugăciune și de ajutorare frățească, de apropiere de Dumnezeu și de solidaritate practică între oameni.

Aceste vremuri ne arată cât de fragilă este viața omului pe pământ și cât de mare nevoie este de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieții pământești și al vieții cerești veșnice.

Această perioadă de criză medicală poate fi transformată într-o perioadă de întărire în credință, mai ales prin rugăciune și prin sporire a iubirii noastre față de oamenii aflaţi în suferință.

Totodată, criza medicală sau pandemia ne cheamă să preţuim viaţa şi sănătatea noastră, precum şi viaţa şi sănătatea semenilor noştri, ca fiind daruri primite de la Dumnezeu, pe care însă trebuie să le protejăm cu multă responsabilitate spirituală şi sanitară.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca An omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi An comemorativ al celor adormiți în Domnul – valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor.

În acest sens, suntem chemați să cultivăm mai intens comuniunea fraternă cu românii din jurul graniţelor României şi din diaspora română.

În privința cimitirelor ortodoxe româneşti, acestea sunt locuri de reculegere şi de pelerinaj; în ele aflăm mormintele bunicilor şi părinţilor noştri, precum şi morminte sau monumente funerare ale marilor personalități naţionale, oameni de cultură, de artă, oameni de știință, morminte şi monumente ale eroilor care s-au jertfit pentru unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român, ale eroilor revoluției române din decembrie 1989, dar şi morminte ale Martirilor și Mărturisitorilor lui Hristos Domnul din închisorile regimului comunist totalitar.

Pomenirea celor decedați, cu rugăciune şi cu recunoștință, nu este doar o datorie morală a noastră, a tuturor, ci este şi un act de sănătate spirituală a sufletului, deoarece numai rugăciunea şi recunoştinţa sunt relație vie între suflete, o comuniune spirituală mai tare decât moartea fizică a trupului.

Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să aducă tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă! Cu iubire părintească, vă adresăm tuturor salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul împreună rugător şi de tot binele doritor,

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.


[1] Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în Liturghier, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 173.

[2] Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, vol. 1, colecția Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, serie nouă, 13, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2014, p. 373.

[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, vol. 2, colecția Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, serie nouă, 18, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2019, p. 435.

[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, pp. 435-436.

Pastorala sinodală la Duminica Ortodoxiei [2021]

Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicului cler și preaiubiților credincioși
din cuprinsul Patriarhiei Române,

har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi, părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Preacuvioase maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

dăm slavă lui Dumnezeu Cel în Treime închinat, pentru că, în pofida tuturor încercărilor și ispitelor prin care a trecut și trece umanitatea întreagă, ne-a învrednicit și în acest an să pășim pe calea pocăinței, începând „călătoria virtuţilor […] încingându-ne cu nevoinţa cea bună a postului”[1], pentru „a vedea preacinstitele Pătimiri ale lui Hristos Dumnezeu şi Sfintele Paşti, duhovniceşte bucurându-ne”[2].

Duminica de astăzi, numită a Ortodoxiei, prim popas în călătoria duhovnicească a Marelui Post, a fost instituită de Sfântul Patriarh Metodie al Constantinopolului, în urma Sinodului local de la Constantinopol din11 martie 843, care a consfințit oficial proclamarea definitivă a cinstirii sfintelor icoane[3].

Această proclamare dogmatică vine însă în urma unei crize îndelungate, întinsă de-a lungul secolelor al VIII-lea și al IX-lea. Ea s-a manifestat prin lupta împotriva Icoanelor și a cinstitorilor lor, fiind numită, din această cauză, criza iconoclastă sau iconoclasm.

Tulburările generate de criza iconoclastă s-au manifestat pe parcursul a două perioade, marcate de multe prigoane ale împăraților bizantini împotriva Icoanelor, dar și de o puternică rezistență prin străluciți Teologi și oameni Sfinți, apărători și cinstitori ai Sfintelor Icoane.

Aceștia din urmă, luminați de Duhul Sfânt, au descoperit tuturor valoarea teologică, liturgică și catehetică a Icoanei în viața Bisericii și a creștinului care cultivă comuniunea cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui.

În prima perioadă a războiului contra Icoanelor (730-787), remarcăm între apărătorii Ortodoxiei pe Sfântul Patriarh Gherman I al Constantinopolului (715-730) și pe Sfântul Ioan Damaschin (675-749).

Cel dintâi a dat prima mărturie a Ortodoxiei împotriva iconoclasmului, afirmând că tradiția reprezentării în Icoană a Domnului Iisus Hristos decurge din teofania Sa văzută, adică din întruparea, viața în trup, pătimirile și moartea Sa mântuitoare [4].

La rândul său, Sfântul Cuvios Ioan Damaschin a reușit să rezume admirabil învățătura ortodoxă despre Icoane, prin cele trei tratate ale sale despre icoane. În acest sens, el spune: „În vremurile dinainte, Dumnezeu, fără trup sau formă, nu putea fi înfăţişat în niciun chip (în icoană). Dar astăzi, deoarece Dumnezeu S-a arătat în trup şi a trăit printre oameni, eu pot înfăţişa ceea ce este văzut în Dumnezeu. Eu nu cinstesc materia, ci Îl cinstesc pe Creatorul materiei, Care S-a făcut materie pentru mine, Care a luat asupră-Și viaţa în trup şi Care, prin materie, a săvârşit mântuirea mea”[5].

Prima perioadă iconoclastă se încheie cu Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, din anul 787, inițiat de Sfânta Împărăteasă Irina, în cadrul căruia a fost exprimată precis distincția clară și neechivocă dintre venerarea sau cinstirea relativă a Icoanei și adorarea care se cuvine numai lui Dumnezeu.

Cea de-a doua perioadă iconoclastă a izbucnit sub domnia secularizantă a împăratului iconoclast Leon al V-lea Armeanul (813-820) și a durat până în anul 843. Însă Dumnezeu a rânduit și acum oameni minunați, Sfinți, precum Sfântul Cuvios Teodor Studitul (759-826) și Sfântul Patriarh Nichifor Mărturisitorul al Constantinopolului (806-828).

Sfântul Cuvios Teodor Studitul justifică practica zugrăvirii Icoanei Domnului Iisus Hristos pe temeiul întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu. Astfel, Icoana Domnului Hristos este nu doar chipul omului Iisus din Nazaret, ci este chipul Ipostasului unic al Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru mântuirea oamenilor.

A doua perioadă a crizei iconoclaste se încheie în timpul Sfintei Împărătese Teodora[6] și a Sfântului Patriarh Metodie al Constantinopolului, prin restabilirea cultului Sfintelor Icoane la Sinodul local întrunit la Constantinopol în anul 843. Acum se reafirmă hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787 și se condamnă definitiv iconoclasmul dimpreună cu toate ereziile de până atunci.

Datorită faptului că lucrările Sinodului din anul 843 s-au încheiat în sâmbăta dinaintea primei Duminici a Postului Mare (11 martie), documentul oficial, numit Synodiconul Ortodoxiei, a fost citit solemn în ziua următoare, în Duminica întâi a Postului. De atunci s-a luat hotărârea ca în fiecare an, începând cu anul 843, în prima Duminică a Sfântului și Marelui Post, numită Duminica Ortodoxiei, să fie celebrat Triumful sau Biruinţa Ortodoxiei în întreaga lume ortodoxă.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Cinstirea Sfintelor Icoane, așa cum a fost stabilită de Sfinții Părinți în Sfintele Sinoade, este un act de mărturisire a adevărului Întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu, un act de comuniune cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui, dar și un îndemn la viață sfântă și la fapte ale iubirii milostive în orice loc și în orice vreme.

Pentru mărturisirea credinței ortodoxe, suntem datori să ne curățim mintea, să ne despătimim și să săvârșim fapta cea bună și dreaptă, să ne înnoim și să ne luminăm cu virtuțile, luând aminte la cuvintele Sfântului Apostol Iacov: „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17). În acest fel, înaintăm spre asemănarea cu Chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt, la îndumnezeirea prin har, despre care Sfântul Grigorie de Nyssa spune: „Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieţi: sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm”[7].

Prin sărbătoarea de astăzi, Duminica Ortodoxiei sau a Biruinţei dreptei credinţe, suntem chemați și noi să fim biruitori, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, asupra patimilor lăcomiei, trufiei sau mândriei din noi, care ne pândesc mereu, punând în locul acestora virtuțile smereniei și ale iubirii milostive față de oamenii din jurul nostru, pentru a redescoperi în ei chipul lui Hristos cel smerit.

Dreptmăritori creştini,

Anul 2021, proclamat de Sfântul Sinod drept Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor, oferă prilejul de a manifesta mai intens dragostea și dorul pentru frații români din afara granițelor țării, dar și ocazia de a arăta grija pentru cei trecuți din această viață.

În acest context, reamintim că în anul 2021 se împlinesc 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, eveniment misionar și cultural care a avut loc în anul 1871 la Mănăstirea Putna, inițiat de poetul Mihail Eminescu și care s-a bucurat de participarea unor personalități precum scriitorul Ioan Slavici sau istoricul Alexandru D. Xenopol.

Împlinirea unui secol și jumătate de la acest eveniment va fi marcată și în acest an la ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în ziua de 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor și pentru întărirea legăturilor frățești, a comuniunii de iubire și a împreună lucrării spre binele comun al poporului român.

Totodată, în vederea cultivării recunoștinței și a iubirii față de cei trecuți la Domnul, este datoria morală a fiecărui creștin ortodox de a pomeni la rugăciunea particulară, la Sfânta Liturghie și la celelalte Sfinte Slujbe pe cei care nu mai sunt printre noi, de a le cinsti memoria și de a ne aduce aminte de faptele lor bune, precum și de a îngriji și înfrumuseța mormintele lor, dar și monumentele eroilor români.

De asemenea, potrivit tradiției statornicite de Biserica noastră, în Duminica Ortodoxiei se inițiază colecta pentru Fondul Central Misionar, prin care sunt ajutate în mod special comunităţile parohiale din ţară şi de peste hotare aflate în dificultate şi sunt susţinute activităţile social-filantropice şi educaţionale prin care se păstrează identitatea spirituală şi culturală a creştinilor ortodocşi români.

Dărnicia, deschiderea cu generozitate spre cei aflați în nevoi, reprezintă un chip luminos al vieții creștine, al unei persoane, al unei comunități și al unui neam întreg. De-a lungul istoriei, românul creștin ortodox a învățat că numai dăruind va dobândi, ceea ce l-a determinat ca din puținul lui să dăruiască și celor lipsiți, pentru ca și el să fie ajutat în momente de grea încercare.

Astfel, bunătatea și dărnicia de care au dat mereu dovadă strămoșii și părinții noștri a devenit pentru popor un prilej binecuvântat de a spori spiritual în credință și fapte bune, de a păstra o legătură puternică de frățietate cu românii aflați printre străini, dar și de a păstra numele de buni creştini, arătând că iubirea față de Dumnezeu se împletește frumos cu iubirea față de semeni.

Avem convingerea și speranța că și în acest an veți răspunde cu dărnicie creștină chemării de ajutorare a celor aflați în nevoi, contribuind la continuarea lucrării misionare și social-filantropice a Bisericii, spre folosul credincioșilor ortodocși români de pretutindeni.

Dorindu-vă să aveți parte de post binecuvântat, cu mult spor și folos duhovnicesc, vă îmbrățișăm cu binecuvântare sfântă: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan

Arhiepiscopul Iașilor și

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

† Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

† Ioan

Arhiepiscopul Timișoarei și

Mitropolitul Banatului

† Iosif

Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale

și Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale
și Meridionale

† Nicolae

Arhiepiscopul ortodox român al Statelor Unite ale
Americii și Mitropolitul ortodox român al celor două Americi

† Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului

† Irineu

Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Ioachim

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

† Ciprian

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

† Timotei

Arhiepiscopul Aradului

† Lucian

Episcopul Caransebeșului

† Iustin

Episcopul ortodox român al Maramureșului
și Sătmarului

† Antonie

Episcopul de Bălți

† Vincențiu

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

† Galaction

Episcopul Alexandriei și Teleormanului

† Sebastian

Episcopul Slatinei și Romanaților

† Petroniu

Episcopul Sălajului

† Daniil

Episcopul Daciei Felix

† Siluan

Episcopul ortodox român
al Italiei

† Macarie

Episcopul ortodox român

al Europei de Nord

† Ioan Casian

Episcopul ortodox român al Canadei

† Ieronim Sinaitul

Episcop-vicar patriarhal

† Nichifor Botoșăneanul

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Iașilor

† Benedict Bistriţeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului şi Clujului

† Marc Nemțeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
a Europei Occidentale

† Damaschin Dorneanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei
și Rădăuților

† Timotei Sătmăreanul

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române
a Maramureșului și Sătmarului

† Atanasie de Bogdania

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române
a Italiei

† Laurențiu

Arhiepiscopul Sibiului și

Mitropolitul Ardealului

† Irineu

Arhiepiscopul Craiovei și

Mitropolitul Olteniei

† Petru

Arhiepiscopul Chișinăului,

Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor

† Serafim

Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei,
Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul ortodox
român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

† Nifon

Mitropolit onorific,
Arhiepiscopul Târgoviștei

† Calinic

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

† Varsanufie

Arhiepiscopul Râmnicului

† Calinic

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

† Casian

Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Ignatie

Episcopul Hușilor

† Sofronie

Episcopul ortodox român al Oradiei

† Nicodim

Episcopul Severinului
și Strehaiei

† Veniamin

Episcopul Basarabiei de Sud

† Andrei

Episcopul Covasnei și Harghitei

† Ambrozie

Episcopul Giurgiului

† Visarion

Episcopul Tulcii

† Gurie

Episcopul Devei și Hunedoarei

† Siluan

Episcopul ortodox român al Ungariei

† Timotei

Episcopul ortodox român

al Spaniei și Portugaliei

† Mihail

Episcopul ortodox român

al Australiei și Noii Zeelande

† Varlaam Ploieșteanul

Episcop-vicar patriarhal

† Timotei Prahoveanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

† Ilarion Făgărășanul

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Sibiului

† Paisie Lugojeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Timișoarei

† Sofian Brașoveanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

† Emilian Crișanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Aradului

† Nestor Hunedoreanul

Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei
și Hunedoarei

† Teofil de Iberia

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române
a Spaniei și Portugaliei


Note:

[1] Triodul, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Preafericitului ­Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p. 110.

[2] Triodul, p. 111.

[3] În ziua de 11 martie se face pomenirea Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, mare apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei monotelite.

[4] John Meyendorff, Teologia Bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996, p. 64.

[5] Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate împotriva iconoclaştilor, trad. Pr. Dumitru Fecioru, EIBMO, București, 2016, pp. 65-66.

[6] În insula Kerkyra (Corfu), cunoscut loc de pelerinaj datorită prezenței Moaștelor Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei Taumaturgul, mare apărător al dogmei Preasfintei Treimi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), prin celebrul argument al cărămizii descompuse, prin rugăciunile sfântului, în cele trei elemente constitutive, focul, pământul și apa, sfinte moaște așezate în biserica închinată marelui făcător de minuni, în Catedrala Mitropolitană din ­limanul insulei se află, spre închinare, în fața tâmplei Sfântului Altar, Sfintele Moaște întregi, neputrezite, ca și cele ale Sfintei Împărătese Teodora, Apărătoarea Sfintei Ortodoxii.

[7] Sf. Grigorie de Nyssa, Despre desăvârşire, către Monahul Olimpiu, în Sf. Grigorie de ­Nyssa, Scrieri II, în col. ­Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, nr. 30, seria veche, Ed. ­Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, pp. 467-468.

Pastorala în format PDF!