Laudatio absolut

Moto:

Pentru cei care trebuie să mintă ca să se arânească în viață.

Domnilor și doamnelor, în articolul de față, vă vom prezenta, cel mai tare laudatio, laudatio la modul absolut, după care tânjesc toți oamenii care se cred importanți, magnifici, hiperunici pe fața acestui pământ.

Toți și-l doresc, toți îl vor, toți îl caută, ceea ce trebuie e ca, dv., făcându-vă mici și servili, smeriți din cale afară, trebuie să îl plagiați de la noi și să puneți numele dumnealor, de foarte multe ori, în textul lui ca atare.

Preaserenisime și Pregenialule Domn al minții și al inimii mele,

Cărțile dv. atât de încântătoare, ca Îngerii din ceruri, m-au exaltat până la o emoție aproape ucigătoare! Dumnevoastră și numai dumneavoastră, mintea cea mai încăpătoare din câte au existat vreodată, sensibilitatea cea mai extaziantă, ochiul cel mai febril în a prinde tot adevărul spus și nespus în întreaga istorie a oamenirii, mi-ați fost mie, celui mai umil dintre toți câți au existat și vor exista  vreodată, un adevărat iluminator, un soare călăuzitor, o cupă de adâncă  și îmbătătoare fericire, fapt pentru care nu vă pot compara decât cu Dumnezeu, și, dacă ar mai exista cineva, și mai presus de Dumnezeu, nu m-aș da înapoi, și v-aș aduce și acest prim omagiu, pe care numai dumneavoastră îl meritați din plin!

(…) Acum, după necesități, mergeți pe acest tipar discursiv și exagerați la maximum și dincolo de maximum toate calitățile lui inexistente, toate micile virtuți ale sale, pentru ca discursul dv. să devină un adevărat jet de apă caldă, în care să se lăfăie cel al cărui orgoliu e mai mare decât Dumnezeu sau și mai presus de El, dacă ar exista cineva mai presus de El.

Și, nu uitați, numele său! De mai multe ori, de vreo 40-50 de ori în trei pagini, numele său, scris citeț, cu aldine, adică într-o parte, trebuie rescris și cărțile, invențiile, titlurile, ce mai are pe-acasă și cu care îi place să se împăuneze.

Scrisoarea pastorală a PFP Daniel al României la praznicul preaslăvit al Nașterii Domnului (2009)

† D A N I E L

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI

și
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,
răsărit-a lumii lumina cunoştinţei…”
(Troparul Naşterii Domnului)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Evanghelia de la Vecernia sărbătorii Naşterii Domnului (Luca 2, 1-20) ne spune că vestea Naşterii lui Hristos, adusă păstorilor de la Betleem de îngerul Domnului, a fost însoţită de slava Domnului, care a înconjurat pe păstori în timp ce îngerul a stat lângă ei (cf. Luca 2, 9).

Aşadar, vestea Naşterii Domnului se face deodată prin cuvânt ceresc şi prin vedere cerească, pentru că Dumnezeu Cuvântul, Cel nevăzut cu ochii trupeşti, necuprins cu mintea şi neatins cu mâinile, Se face Om văzut cu ochii, ascultat cu urechile, înţeles cu mintea şi atins cu mâinile.

De ce? Pentru ca să ne dăruiască nouă oamenilor, limitaţi şi trecători, slava Lui cea nemărginită şi veşnică. Să ne ridice la sfinţenia Lui pe noi, cei căzuţi în păcat. Să ne dăruiască viaţă veşnică nouă, celor muritori. Să ne înveţe ascultarea smerită şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu pe noi, cei neascultători şi nerecunoscători.

Stăpânul lumii Cel atotputernic şi preaslăvit de îngeri S-a făcut Om sărac şi slujitor smerit, pentru ca pe noi să ne elibereze din robia lăcomiei după cele materiale şi din tirania orgoliului şi a slavei deşarte.

Sfânta Evanghelie după Matei (2, 1-12) care se citeşte în ziua de Crăciun, la Sfânta Liturghie, ne arată modul în care Mântuitorul Iisus Hristos, născut în peştera Betleemului, este cinstit de trei înţelepţi, regi sau magi de la Răsărit. Aceşti magi sunt călăuziţi de o stea minunată, neobişnuită, care îi conduce până în Iudeea, la Betleem.

De asemenea, Evanghelia ne prezintă întâlnirea acestor trei magi cu regele Irod, care, auzind că magii de la Răsărit au venit să se închine unui nou Împărat născut de curând, el şi întreg Ierusalimul s-au tulburat. Această tulburare a lui Irod va culmina cu uciderea a patrusprezece mii de prunci din Betleem şi împrejurimi, cu intenţia de a ucide şi pe Pruncul nou născut, pe Iisus. Însă tot ceea ce este scris în Sfintele Evanghelii despre Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos conţine o lumină sau o semnificaţie duhovnicească.

Locul unde Se naşte Mântuitorul, modul în care El Se naşte, felul în care El este primit de unii oameni şi respins de alţii, modul în care magii vin de la Răsărit călăuziţi de o stea şi se închină Pruncului Iisus, darurile pe care ei le oferă, totul are un înţeles duhovnicesc profund şi ne descoperă lumina cunoştinţei, adică lumina mântuirii şi a sfinţirii noastre în Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor.

Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte din Fecioară, fără tată pe pământ. Dreptul Iosif nu este tatăl Său după trup, ci tată adoptiv, pentru ca Maica Domnului să fie protejată de ocara publică, de vorba rea că ar fi născut un copil în afara căsătoriei. În acelaşi timp, dreptul Iosif este tatăl adoptiv al lui Iisus sau ocrotitor al Lui, pentru că şi Pruncul Iisus, ca orice copil, avea nevoie atât de iubirea mamei, cât şi de iubirea tatălui. El avea nevoie să fie crescut într-o familie, adică într-o stare a vieţii binecuvântată de Dumnezeu.

Trebuie precizat, totuşi, că naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este mai presus de fire şi de înţelegere, adică neobişnuită, deşi uneori Iisus este prezentat ca fiind copilul unei familii, adică fiul lui Iosif şi al Mariei. Naşterea lui Hristos este mai presus de fire şi mai presus de gândirea umană, pământească, întrucât Cel ce Se naşte pe pământ din mamă fără tată este Fiul veşnic al lui Dumnezeu-Tatăl, Care Se naşte veşnic din Tatăl Cel ceresc fără mamă.

Prin această minune a zămislirii şi a naşterii Mântuitorului Hristos ca Om de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, se leagă viaţa cerească spirituală cu viaţa pământească. Şi anume, prin însăşi naşterea după trup a lui Iisus Hristos se pune temelie pentru o nouă naştere, adică naşterea cea de sus sau naşterea de la Duhul Sfânt.

Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, devine Om, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, pentru ca noi oamenii cei născuţi din femeie să ne naştem din nou prin Duhul Sfânt, adică prin Botez. De altfel, până în secolul al IV-lea sărbătoarea Naşterii Domnului era unită cu sărbătoarea Botezului Domnului, tocmai pentru că în însăşi Naşterea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din femeie, se pune început pentru  naşterea duhovnicească a omului, dăruită prin Botezul în apă şi în Duhul Sfânt, ca taină a înfierii omului prin har (cf. Ioan 1, 12).

Mântuitorul Se întrupează şi Se naşte ca Om din femeie, din interiorul naturii umane, din pântecele Fecioarei, pentru că Dumnezeu doreşte să înnoiască lumea din interiorul ei, cu acordul voinţei omului şi cu participarea deplină a omului la mântuirea sa. Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos are loc numai după ce zămislirea Lui s-a făcut cu acordul liber al Maicii Domnului: „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38) – a spus Fecioara Maria din Nazaret, la Bunavestire, îngerului Gavriil.

Astfel, naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este deodată lumina mântuirii omului şi lumina libertăţii omului în relaţia sa cu Dumnezeu. Dumnezeu nu ne mântuieşte împotriva voinţei noastre, ci în conlucrare cu noi, din interiorul nostru, cu acordul voinţei sufletului nostru. El nu doreşte să fie doar un vizavi al nostru, ci El doreşte să fie prezent în noi prin har, să fie Viaţa vieţii noastre, să ne înnoiască şi să ne lumineze din interior, să ne dăruiască arvuna vieţii cereşti veşnice, încă din timpul vieţii noastre pământeşti, începând cu Taina Sfântului Botez.

De aceea, lumina cunoştinţei despre care vorbeşte Troparul Naşterii Domnului este lumina care luminează fiinţa interioară a omului, cugetul şi simţirea, sufletul şi trupul, viaţa şi activitatea sa. Dar naşterea Mântuitorului Iisus Hristos din femeie mai are şi alt înţeles, şi anume, după cum odinioară prin femeie a venit în Rai ispita păcatului ca neascultare, pentru că Eva a fost cea dintâi care s-a lăsat înşelată de diavol, acum, prin întruparea şi naşterea lui Hristos, tot prin femeie vine şi mântuirea, în înţelesul că Eva cea nouă, adică Fecioara Maria, naşte pe Fiul lui Dumnezeu ca Om prin ascultare smerită, împlinind voia lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

Mântuitorul Iisus Hristos vine în lume, nu ca un om matur de 30 sau 40 de ani, ci ca Prunc; El este Dumnezeu-Copilul, iar prin aceasta ni se arată taina Omului-Copil, şi anume, nimeni nu poate deveni om adevărat dacă nu a fost mai înainte copil. De ce? Pentru că dacă cineva nu a fost copil el nu a simţit şi trăit deplin taina iubirii părinteşti. Astfel, tocmai prin naşterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ ca Prunc sau Copil se descoperă taina iubirii părinteşti a lui Dumnezeu Tatăl faţă de toţi oamenii născuţi din femeie ca prunci.

Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte în peşteră, în interiorul pământului, ca să sfinţească şi pământul. El a venit în lume ca să sfinţească nu numai sufletul şi trupul omenesc, născându-se din Fecioara Maria, ci să sfinţească şi întreg universul. Mântuitorul nostru Iisus Hristos născut în peşteră este aşezat apoi în iesle, pentru că ieslea are aici şi un înţeles duhovnicesc. Proorocul Isaia zice: „Boul şi asinul îşi cunosc stăpânul lor, dar Israel nu cunoaşte pe Domnul său” (Isaia 1, 3).

Pornind de la această constatare a proorocului Isaia, foarte adesea în iconografia creştină, lângă ieslea unde S-a născut Mântuitorul, apar boul şi asinul, care, deşi sunt animale necuvântătoare, sunt mai ascultători faţă de stăpânul lor decât mulţi oameni care uită adesea de Dumnezeu Stăpânul lor şi nu mai iubesc pe semenii lor.

Însă aşezarea lui Iisus Hristos în iesle după naşterea Sa ca Prunc mai are şi alt înţeles duhovnicesc, şi anume: ieslea este locul unde animalele primesc hrana. În Sinaxarul sărbătorii Naşterii Domnului se spune că Mântuitorul S-a născut „în ieslea dobitoacelor ca pe noi oamenii de dobitocie să ne izbăvească”. Cu alte cuvinte, să ne înveţe să nu trăim numai trupeşte, hrănindu-ne doar cu hrană din lumea pământească trecătoare, ci să ne hrănim şi cu Dumnezeu Cuvântul, Care S-a făcut Om, adică să ne hrănim şi spiritual, cu înţelesurile duhovniceşti ale Sfintei Evanghelii şi cu prezenţa vieţii şi iubirii lui Hristos din Sfânta Euharistie.

Deci sfinţirea omului prin hrănirea lui cu iubirea lui Dumnezeu Omul, cu Trupul şi Sângele lui Hristos din Sfânta Euharistie este înţelesul adânc al tainei punerii lui Hristos în iesle. De aceea, icoana Naşterii lui Hristos în peşteră se pictează la Proscomidiar, unde se pregătesc darurile pentru Sfânta Euharistie.

Mântuitorul Iisus Hristos este cinstit de magi, de oameni înţelepţi veniţi de la mari depărtări, de oameni necunoscuţi, pentru ca Dumnezeu să dea o lecţie celor cunoscuţi, celor din aproape care nu L-au primit pe Iisus Hristos; nimeni dintre cei care erau de un neam cu El nu I-a adus daruri. Regele Iudeii, al patriei lui Iisus, căuta să-L omoare pe Prunc, dar alţi regi, nişte străini, I-au adus daruri. Prin această lucrare tainică, neaşteptată, Sfânta Evanghelie a Naşterii Domnului ne arată că Dumnezeu doreşte să facă din oameni îndepărtaţi, oameni apropiaţi, să cheme şi alte popoare la mântuire, nu doar pe poporul ales.

Din străini Dumnezeu face prieteni şi închinători ai lui Iisus, din pelerini veniţi de departe Dumnezeu face mărturisitori apropiaţi ai dumnezeirii şi împărăţiei Pruncului Iisus.

Darurile aduse de magi au şi ele multe înţelesuri. Aurul este simbol împărătesc, semn al demnităţii împărăteşti. Tămâia Îl arată pe Prunc că va fi Mare Preot care aduce jertfă lui Dumnezeu, fiind El însuşi jertfă şi jertfitor, iar smirna arată că Iisus va trece prin moarte, pentru a dărui oamenilor învierea şi viaţa veşnică.

Deci iată cum, iubiţi credincioşi, luminile cunoştinţei care strălucesc din Taina Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos ne îndeamnă să iubim mai mult pe Dumnezeu şi pe semenii noştrii.

Dragi creştini,

În această perioadă a Sărbătorii Naşterii Domnului auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, dar mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist. Totuşi, adevăratul înţeles al lui Moş Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu Tatăl, iubire care se arată în lume prin naşterea Fiului Său Celui veşnic, Mântuitorul lumii.

Moş Crăciun vine dintr-o ţară îndepărtată – de obicei se spune că vine din Nord, de acolo unde este frig şi întuneric mai mult, adică în mod simbolic el vine de acolo unde este transcendenţă şi mister, unde este inaccesibilitate şi nepătrundere a înţelesurilor. Însă Moş Crăciun se arată nouă într-un mod minunat, care contrastează cu întunericul şi cu frigul, şi anume el aduce lumina feţei sale şi căldura interioară a inimii sale, aduce atâta iubire milostivă şi atâta dărnicie, încât întunericul, îndepărtarea şi frigul sunt biruite de bunătatea şi căldura sa sufletească.

Prin aceasta, Moş Crăciun ne mai arată că iubirea lui Dumnezeu Tatăl este mai tare decât întunericul păcatului şi decât răceala sau frigul înstrăinării omului de Dumnezeu şi al înstrăinării oamenilor unii faţă de alţii. Moş Crăciun cel bun este iubirea lui Dumnezeu – Tatăl Cel Bun, Părintele luminilor, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul” (cf. Iacov 1, 17) şi Care ne-a dăruit pe Fiul Său ca Mântuitor (cf. Ioan 3, 16).

Astfel, Moş Crăciun, care personifică iubirea Tatălui ceresc, ne îndeamnă să fim buni, să răspundem la bunătatea lui Dumnezeu cu bunătatea noastră faţă de El şi faţă de semeni, să răspundem prin rugăciune de mulţumire şi prin fapte bune, prin daruri ale recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi prin daruri ale iubirii noastre faţă de săraci şi străini, bolnavi şi bătrâni, orfani şi călători.

Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos ne îndeamnă, de asemenea, la bucurie şi speranţă, pentru că, în ciuda dificultăţilor, a păcatelor şi a relelor din lume, există totuşi speranţă şi bucurie pentru oameni, dacă oamenii iubesc pe Dumnezeu şi pe semenii lor.

Totodată, Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că noi nu suntem singuri, că Fiul lui Dumnezeu din ceruri coboară la noi, pe pământ, Se face Om pentru ca pe oameni să-i înalţe la ceruri, să-i unească veşnic cu Dumnezeu Cel milostiv şi sfânt. De aceea cântă Biserica acum: „Hristos Se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

În tot timpul anului comemorativ-omagial 2009, poporul român dreptcredincios a cinstit, cu multă bucurie şi cu mult folos duhovnicesc, pe Sfântul Ierarh  Vasile cel Mare şi pe toţi Sfinţii Capadocieni. Noul an 2010 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind: „Anul omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”.

Ca atare, în anul următor 2010 suntem chemaţi să înţelegem mai bine şi să mărturisim mai mult credinţa ortodoxă, ca lumină a vieţii creştine şi temelie a mântuirii noastre, ca arvună a vieţii şi a fericirii veşnice.

De asememea, în anul 2010, cu preţuire şi recunoştinţă, vom pomeni pe toţi slujitorii sfintelor altare şi ai instituţiilor noastre bisericeşti, clerici şi mireni, care au contribuit timp de 125 de ani, din 1885, anul recunoaşterii Autocefaliei Bisericii noastre, până acum la păstrarea şi promovarea credinţei ortodoxe în poporul român, la dezvoltarea culturii creştine româneşti, la întărirea unităţii noastre naţionale, la dialogul şi cooperarea Bisericii noastre cu alte Biserici şi popoare creştine, precum şi la cultivarea demnităţii româneşti.

La începutul anului 2010 se va publica o „Enciclopedie a Ortodoxiei Româneşti”, şi sperăm mai multe cărţi dedicate Crezului ortodox, istoriei şi vieţii Bisericii Ortodoxe Române.

În noaptea de 31 decembrie 2009 spre 1 ianuarie 2010, toţi suntem chemaţi să înălţăm rugăciuni de mulţumire (TE-DEUM) pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2009 şi să-I cerem ajutorul Său pentru a ne îmbogăţi cu faptele bune ale credinţei în anul nou 2010.

Să nu uităm în rugăciunile noastre nici pe românii din afara hotarelor României, care se bucură când simt preţuirea şi dragostea noastră a tuturor celor din ţară. Să cultivăm darul unităţii naţionale şi al păcii între oameni, să fim harnici şi milostivi, să unim libertatea cu responsabilitatea pentru a săvârşi binele în jurul nostru.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou – 2010 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor calde şi părinteşti doriri de pace şi sănătate, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi”! (II Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† D A N I E L

ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
.

La mulți ani tuturor! Filele audio de la Prislop și Deva (28 și 29 noiembrie 2009)

Preacucernice Părinte Dorin,

vă rog să mă iertați că nu am mai scris. Timpul îmi este extrem de limitat. În schimb vă trimit lincul cu înregistrarea Sfintei Liturghie de la Prislop, inclusiv predica PS   Daniil al Daciei Felix și lincurile cu Sf Liturghie de la Deva, inclusiv predica PFP Patriarh Daniel și cuvântul noului episcop de Hunedoara, Gurie Giorgiu fost Gorjeanul!

Să trăiți în bucurie întru Hristos! Vă sărut dreapta cu mare evlavie și recunoștință, dvs. si doamnei preotese!

Doamne ajută!

Mihaela Slaina,

30. 11. 2009.

PRISLOP

http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-29Nov-9bf48e783d62316.zip

DEVA

http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-29Nov-21122bd584.zip

Ceremonia în cadrul căreia PFP Daniel Ciobotea a primit titlul DHC la Facultatea Sfântul Serghie din Paris (9 iulie 2009)

[viddler id=d71d2488&w=437&h=289]

[viddler id=3bc46b60&w=437&h=285]

Filele video  sunt, în exclusivitate, creația online a platformei Orthodoxie, cf. art. 1 și art. al 2-lea. Noi doar le-am preluat de aici și le-am transpus în baza noastră de date.

Bucurie și comuniune

Fer Teofil Paraian in cosciug, 29 oct 2009

Prea Cucernice, Părinte Dorin,

acum am citit și am aflat, că ieri a fost ziua dumneavoastră…Nu știu unde să vă scriu și să vă adresez sincere felicitări…O fac aici (adică în newslatterul de la RSS-uri, semn că prietena noastră ne citește scrierile așa n.n.). Sper să primiți acest e-mail…

Domnul să vă dea sănătate, roade duhovnicești bogate, prosperitate, putere duhovnicească, răbdare  în ispite, mângâiere sufletească în încercari și pace sufletească.

Domnul să vă mântuiască și să vă sporeasca harul Său.

Domnul să vă miluiască și să vă bucure.

Mulțumim din suflet, sincer și cu recunoștință mare pentru tot ceea ce faceți pentru noi.

Sunteți un stâlp al Ortodoxiei virtuale și a celei reale, un far după a cărui lumină duhovnicească ne călăuzim prin valurile lumii acesteia pline de prădători și de ispite.

Sunteți un continuu cuvânt de învățătură ce revarsă peste noi înțelepciune, curaj și smerenie.

Domnul să vă ferească de tot ceea ce e rău și să vă dea bucurie duhovnicească, dumneavoastră sș casnicilor dumneavoastră!

Să ne trăiți întru mulți ani, Părinte drag!

Vă trimit adresa online de unde puteți descărca slujba  de înmormântare a Părintelui nostru iubit, Teofil Părăian, în format audio.

Aici pentru fila permanentă (audio și download).

Cea de aici e aceeași de deasupra…dar e numai pentru 10 zile de download:

http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-7ec164860310959983c9.zip

La mulți ani frumoși, rodnici și plini de lumina lui Hristos!

Mihaela Slaina

(mihaelaslaina@yahoo.com)

***

Fotografia Părintelui Teofil de deasupra, împreună cu alte trei fotografii și cu prezentarea lor au fost editate la nivel online de doamna Corina Negreanu.

*

UN HARNIC SLUJITOR AL DOMNULUI S-A MUTAT ÎN ODIHNA SFINŢILOR – Părintele Teofil Părăian

Obştea îndoliată a Mănăstirii Brâncoveanu conduce astăzi la mormânt sicriul cu trupul cuviosului părinte Arhimandrit Teofil Părăian, după ce sufletul lui s-a mutat la Domnul, purtat de îngeri, pentru a primi răsplata cuvenită vrednicilor lucrători care s-au ostenit în Via Domnului sau în ogorul mântuirii.

Plângem astăzi împreună cu cei care-l regretă pe osârduitorul slujitor al Bisericii, pe cel ce a răspuns chemării lui Hristos încă din tinereţe: ,,Vino după Mine şi vei fi pescar de oameni”…

În obştea Mănăstirii Brâncoveanu, care a trecut adesea prin încercări şi necazuri, monahul Teofil a devenit după cum i se tâlcuieşte şi numele iubitor de Dumnezeu, dar şi iubit de El.

Aici a cunoscut cuvioşi părinţi rugători şi luptători, despre care a vorbit mulţimilor în multe din cuvântările sale, dar şi pe marii mitropoliţi cărturari Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Antonie Plămădeală.

Căutat şi ascultat de credincioşi doritori de îndrumare spirituală, cuvântul său a fost primit ca fiind al unui duhovnic înţelept, făcător de pace şi purtător de bucurie.
Deşi nu putea privi cu ochii trupeşti frumuseţile Creaţiei şi chipurile semenilor, Părintele Teofil a primit de la Dumnezeu darul discernământului duhovnicesc şi pastoral, pentru a cunoaşte lumina sufletelor celor care veneau la el, îi cereau sfatul şi primeau de la el lumina harului Duhului Sfânt.

Cuvintele sale duhovniceşti rostite în diverse împrejurări: slujbe, întâlniri, conferinţe, meditaţii şi interviuri au fost adunate în peste 30 de cărţi care oferă lumină sufletelor dornice de mântuire şi viaţă veşnică.

Având drept călăuză Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, Părintele Teofil Părăian tâlcuia cu mult zel şi bucurie dreapta credinţă mântuitoare, adresându-se atât oamenilor simpli, cât şi intelectualilor, personalităţilor din viaţa publică, tinerilor şi vârstnicilor.

A vorbit adesea la diferite posturi de Radio şi Televiziune, cu precădere Radio şi Televiziunea TRINITAS.

În luna august a acestui an 2009 am avut bucuria să-l întâlnim din nou în vestita ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, împreună cu ierarhi, profesori de teologie şi preoţi de parohie care l-au ascultat şi i-au admirat înţelepciunea unită cu dragostea pentru Biserică şi pentru popor.

Acum când părintele Arhimandrit Teofil se mută de la cele trecătoare la cele veşnice îi ,,mulţumim Celui care l-a întărit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, care l-a socotit credincios şi l-a pus să-I slujească” (I Timotei 1,12).

Predicator misionar şi duhovnic înţelept, părintele Teofil a fost un monah cu zel de apostol, ,,făcându-se pildă credincioşilor cu vorbirea, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu viaţa curată”(I Timotei 4,12).

Întrucât a fost în timpul vieţii sale pe pământ un luminător de suflete, Părintele Teofil Părăian va fi şi în ceruri o candelă aprinsă, adică un rugător către Dumnezeu.

Lumina faptelor sale, a vieţii sale smerite şi jertfelnice, a învăţăturii sale duhovniceşti, roditoare de virtuţi, constituie o icoană sau o călăuză, mai ales în vremuri de tulburare sufletească.

În comuniune cu toţi cei prezenţi la prohodirea părintelui Teofil, ne rugăm acum pentru odihna sufletului său în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

***

Părintele Teofil Părăian a fost condus astăzi, 31 octombrie 2009, pe ultimul drum. La slujba înmormântării care a avut loc la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, au participat mii de credincioşi din toată ţara. Slujba a fost oficiată de un sobor de 10 ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, informează TRINITAS TV.

În cele trei zile de când marele duhovnic a trecut la cele veşnice au venit să privegheze lângă sicriul părintelui numeroşi oameni care l-au cunoscut. Printre ei, preşedintele Senatului, secretarul de stat pentru culte şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale.

Părintele Teofil Părăian a trecut la cele veşnice în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Militar din Cluj Napoca, după o suferinţă de câteva luni.

Duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu a împlinit anul acesta 80 de ani. Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele Ioan. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940.

Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează, tot în capitala Banatului, cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca, cel care-l va iniţia în viaţa duhovnicească.

Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”.

La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.

Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaţiilor din ţară şi să participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.

Luminile iubirii și ale comuniunii

[viddler id=6f620e1f&w=437&h=370]

*

OCROTITORUL BUCUREŞTILOR PRIMEŞTE TREI SFINŢI CAPADOCIENI

Cuvânt către pelerinii veniţi la hramul Catedralei patriarhale din Bucureşti

(24-29 octombrie 2009)

Anul acesta 2009 se împlinesc 1630 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Vasile cel Mare (†379), unul dintre cei mai cunoscuţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, mare teolog şi înţelept păstor de suflete.

Cu acest prilej, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2009 An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al tuturor Sfinţilor Capadocieni.

Binecuvântarea şi bucuria pe care ni le aduce Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, sporesc şi mai mult anul acesta, prin venirea din Grecia la Bucureşti a moaştelor Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a moaştelor Sfântului Grigorie Teologul, prietenul Sfântului Vasile cel Mare, ca dar oferit de Arhiepiscopia de Viena, Austria, şi a moaştelor Sfântului Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, aduse de la biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Aşadar, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou primeşte de sărbătoarea sa pe aceşti trei Sfinţi Capadocieni.

Biserica întreagă şi mai ales credincioşii pelerini cinstesc pe sfinţi întrucât în sfinţi se arată prezenţa harului lui Hristos şi lucrarea Sfântului Duh, ca rodire a darurilor primite de ei la Sfântul Botez, daruri pe care însă sfinţii le-au cultivat prin rugăciune şi fapte bune.

Roadele prezenţei şi lucrării Sfântului Duh în sfinţii lui Dumnezeu se arată mai ales în dragostea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, în bucuria lor duhovnicească, în pacea sufletului, în îndelungă răbdare când trec prin încercări, în bunătatea inimii, în facerea de bine către toţi oamenii, în credinţă dreaptă şi statornică, în blândeţe nefăţarnică, în înfrânare de la săvârşirea răului, în curăţia sau sfinţenia vieţii (cf. Galateni 5, 22-23).

Aşadar, când noi cinstim pe sfinţi, cinstim prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în acei oameni care au crezut în El, L-au iubit şi au împlinit voia Lui în viaţa lor pe pământ. Prin credinţa lor statornică şi prin viaţa lor sfântă, toţi sfinţii sunt prieteni ai lui Hristos (cf. Ioan 15, 14; Iacob 2, 23), învăţători şi rugători ai Bisericii pentru mântuirea oamenilor.

Când Biserica lui Hristos recunoaşte sfinţenia celor ce au făcut roditoare în viaţa lor darurile Sfântului Duh, ea îndeamnă pe toţi credincioşii să citească şi să să urmeze Vieţile sfinţilor, să cinstească icoanele sfinţilor şi să ceară ajutorul rugăciunii sfinţilor pentru a spori în credinţă şi în fapte bune, pe calea mântuirii.

Pe lângă citirea Sinaxarului sau a Vieţii sfinţilor şi cinstirea icoanelor sfinţilor, Biserica a început încă din primele veacuri să cinstească mormintele şi moaştele sfinţilor, mai ales cele ale sfinţilor apostoli, ale sfinţilor mucenici sau martiri şi ale sfinţilor cuvioşi monahi vieţuitori în mănăstiri sau în pustie. Prin cinstirea moaştelor sfinţilor, Biserica mărturiseşte lucrarea Sfântului Duh de sfinţire a sufletului şi a trupului omului credincios, rugător către Dumnezeu şi împlinitor al voii Sale.

Astfel, prin cinstirea moaştelor sfinţilor, Biserica mărturiseşte împreună cu Sfântul Apostol Pavel că trupul sfinţit al credincioşilor este „templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6, 19), pentru că ei au „slăvit pe Dumnezeu în trupul şi în sufletul lor” (1 Corinteni 6, 20) şi „vor fi cu Hristos în slava veşnică” (1 Tesaloniceni 4, 17).

De aceea, prin rugăciunea lor, sfinţii sunt mijlocitori pentru noi, vindecători de boli, izbăvitori de patimi şi de necazuri, luminători ai vieţii, dascăli ai mântuirii şi îndrumători către Împărăţia Preasfintei Treimi.

În aceste zile de sărbătoare, soborul minunat al Sfinţilor Părinţi Capadocieni: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa, mari dascăli ai lumii şi ierarhi, sporeşte bucuria tuturor pelerinilor care cinstesc sfintele lor moaşte alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitori ai Catedralei Patriarhale din Bucureşti.

Cinstiţi împreună în aceste zile de sărbătoare în Capitala României, aceşti minunaţi sfinţi ai pământului Capadociei şi ai Bisericii universale ne arată că lumina Evangheliei lui Hristos a rodit în popoare credincioase raze şi chipuri de lumină, adică sfinţi rugători pentru oameni pe pământ şi în cer, unind între ele, prin lumina şi rugăciunea lor, generaţii şi popoare, întrucât pentru ei „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci este acelaşi” (Evrei 13, 8).

Iubiţi pelerini,

Să rugăm pe aceşti sfinţi mari, prieteni ai lui Hristos, părinţi milostivi şi luminători ai Bisericii, să fie pentru noi mijlocitori în faţa Preasfintei Treimi, să ne dăruiască sănătate şi mântuire, mult ajutor în familie şi în toată lucrarea cea bună, putere duhovnicească de a birui ispitele şi necazurile, neînţelegerile şi neajunsurile, sărăcia şi nesiguranţa zilei de mâine, pentru a spori în credinţă, în nădejde şi în dragoste faţă de Dumnezeu şi de oameni.

Rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să vă răsplătească tuturor evlavia şi osteneala, dărnicia şi răbdarea, cu darurile Sale cele bogate, cu sănătate şi mântuire, cu pace şi bucurie, pentru ca să împărtăşiţi tuturor celor dragi binecuvântarea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui, lumina sărbătorii şi frumuseţea sufletelor adunate în rugăciune împreună cu sfinţii, în iubirea Preasfintei Treimi!

“Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13)

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*