Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Etichetă: Articole diverse (Page 1 of 6)

Forturile Bucureştiului

bucuresti

Aflată lângă Autostrada Soarelui, bateria 9-10 face parte din centura fortificată a Bucureştiului, construită de regele Carol I la sfârşitul secolului al XIX-lea. Deşi împrejurimile arată mai degrabă a depozit de vechituri inutile, de care foştii proprietari abia aşteptau să se descotorosească, bateria de lângă A2 este una dintre cele mai vizitate, devenită celebră după ce mai multe vedete autohtone şi-au filmat aici videoclipuri.

La origine însă, scopul fortificaţiilor nu a fost acela de a le prilejui un strop de amuzament copiilor hoinari sau starurilor în căutare de locuri exotice.

Cetatea Bucureşti era compusă din 18 forturi şi 18 baterii intermediare, dispuse în jurul Capitalei, pe o linie de rezistenţă ce avea 72 de kilometri lungime. Distanţa dintre un fort şi o baterie era de 2-2,5 kilometri, iar distanţa medie de la forturi la perimetrul oraşului era de 8 kilometri.

*

În urma Războiului de Independenţă, relaţiile statului român cu fostul aliat, Rusia, se deterioraseră, după ce vecinul din est ocupase judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad, deşi la începutul conflictului cu turcii se angajase să respecte integritatea statului român. Astfel, studiile referitoare la fortificarea Bucureştiului, întrerupte pe durata războiului, au fost reluate din iniţiativa regelui Carol I.

În 1882, este numită o comisie condusă de generalul Gheorghe Manu, cu scopul de a alcătui un proiect de fortificare a ţării, inclusiv a Capitalei. Însă „lipsa de experienţă a ofiţerilor români în domeniu i-a determinat pe regele Carol I şi pe sfetnicii săi militari să apeleze şi la consilierea unor specialişti străini”, notează Cornel şi Ioan Scafeş, în cartea lor, „Cetatea Bucureşti”.

Ca atare, în acelaşi an este chemat în ţară generalul-locotenent Henri Alexis Brialmont, un inginer militar belgian ce era, la acea vreme, o autoritate în domeniul fortificaţiilor, autor al celor de la Anvers şi Liège. Regele i-a cerut să elaboreze o strategie pentru fortificarea României, iar Brialmont a călătorit împrejurul Capitalei şi a proiectat viitoarele forturi şi baterii.

Lucrarea a debutat în 1884. Primele construite au fost forturile Chitila, Otopeni, Mogoşoaia şi Jilava. În prezent, după aproape 125 de ani, fortul de la Otopeni, aflat într-o unitate militară, e înghiţit de vegetaţia care a crescut în voie peste el. Şanţul ce îi înconjoară partea centrală e plin de stuf, după ce în urmă cu doi ani era plin cu apă, iar pescarii de ocazie prindeau acolo caraşi. „Zona din stânga e pământ virgin. N-a mai călcat nimeni de 20 de ani”, povesteşte ofiţerul care ne însoţeşte, şi ne avertizează că s-ar putea să găsim pe-acolo iepuri, fazani şi şopârle.

Forturile au fost numerotate în sensul acelor de ceasornic, începând cu fortul 1 Chitila. Bateriile intermediare sprijineau cu foc forturile din stânga şi din dreapta lor şi purtau un număr alcătuit din cele două numere ale forturilor între care se aflau.

Pentru a transporta armamentul şi materialele, pe partea interioară a inelului de fortificaţii, s-au construit o cale ferată şi un drum. Calea ferată era dispusă la 100 de metri în spatele forturilor, iar pe exterior, la 10 metri de ea, s-a construit drumul (actuala şosea de centură).

Potrivit planurilor iniţiale, armamentul trebuia instalat în cupole cuirasate şi pe platforme descoperite. Însă în 1886 apare un nou tip de proiectile, numite obuze-mină, care ar fi putut distruge orice fortificaţie permanentă din cărămidă, aşa cum erau cele construite până la acel moment în jurul Bucureştiului. Numite şi obuze-torpilă, ele nu explodau la impact, ci treceau prin ziduri şi explodau în interior, explică Alexandru Bucur, un tânăr pasionat de istoria militară, care a susţinut în noiembrie 2008 o prelegere despre fortificaţia Bucureştiului, organizată de Viasat History şi Asociaţia Tradiţia Militară.

Drept urmare, generalului Brialmont i s-a cerut să modifice planurile forturilor astfel încât ele să reziste loviturilor obuzelor-mină. S-a renunţat la lucrările de artilerie descoperite, toate tunurile fiind adăpostite în cupole cuirasate. S-a mărit grosimea bolţilor, de la 1 – 1,2 metri la 2,5 – 3, iar cărămida a fost înlocuită cu betonul simplu. Tunurile şi cupolele au fost cumpărate din Germania şi din Franţa, iar pentru camuflarea fortificaţiilor s-au plantat arbori şi gard viu.

Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani, Galaţi ridicate de Mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de cari cerul să păzească ţara”, Regele Carol I.

*

Acum, o nouă floră, alcătuită din păpădie, muşeţel şi ciulini, e nelipsită din Cetatea Bucureşti. Bateria 11-12 a devenit depozit de materiale de construcţie, ferestrele au fost zidite, iar vechii fortificaţii i s-au adăugat câteva ziduri din beton. Pentru a ajunge la baterie, vizitatorii trebuie să sară peste borduri, bucăţi de tencuială şi chirpici, întinse pe zeci de metri pătraţi.

În bateria 14-15, din apropierea Institutului Naţional de Cercetări şi Dezvoltarea pentru Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei” de la Măgurele, s-au depozitat deşeuri toxice. Fortificaţia a fost curăţată însă, iar în prezent clădirea nu mai prezintă risc de radioactivitate. În schimb, în cupola cuirasată au crescut copaci, iar pe zidurile umede s-au format mici stalactite.

Ingeniozitatea oamenilor i-a hărăzit fortului Chiajna un destin mai puţin palpitant, el fiind până de curând depozit de murături. O soartă la fel de paşnică a avut şi fortul Mogoşoaia, care a fost transformat într-o vreme în ciupercărie.

Fortificaţiile fuseseră însă proiectate pentru a găzdui 33.000 de militari. Într-o baterie puteau sta 250 de militari, iar într-un fort 350 – 500 de oameni. Iluminarea se făcea cu lămpi cu petrol, iar cupolele, care se roteau 360 de grade, erau operate manual. Costul total al lucrărilor a fost de 85.000.000 de lei.

Dar forturile din jurul Bucureştiului nu aveau să fie niciodată folosite în timpul unui conflict armat. Deşi s-a proclamat finalizarea oficială a lucrărilor, ele nu erau gata: „În 1895 s-a raportat terminarea lor. Nu era adevărat. Era o afirmaţie oarecum propagandistică. Multe tunuri nu fuseseră montate”, spune Ioan Scafeş.

În prag de război, forturile din sectorul de sud-est nu dispuneau de obuziere, povesteşte Bucur, iar alte forturi aveau armamentul incomplet.

De asemenea, linia de luptă se afla prea aproape de oraş şi punea în pericol fabricile şi depozitele aflate împrejurul Bucureştiului: „Nu rezistau la artileria grea, iar traiectoria tunurilor crescuse atât de mult, încât se putea bombarda centrul Capitalei de dincolo de fortificaţii”, explică Scafeş.

După declanşarea Primului Război Mondial, în 1914, fortificaţiile de la Anvers şi Liège, construite în aceeaşi manieră ca şi Cetatea Bucureşti, nu au rezistat noilor piese de artilerie folosite de Puterile Centrale. „La Liège s-au folosit obuze-brizante de 420 de mm, iar forturile, deşi trebuia să reziste o săptămână, au picat în patru zile”, spune Bucur.

Astfel, fortificaţiile Bucureştiului au fost dezarmate începând cu 1915. Piesele de artilerie din cupole au fost montate pe afeturi şi au fost utilizate ca tunuri de însoţire a infanteriei şi ca tunuri antiaeriene.

În timpul războiului, după pierderea bătăliei de pe Neajlov şi Argeş, trupele române s-au retras în Moldova. Bucureştiul era în acel moment un oraş deschis, ce nu mai avea fortificaţii operative. Trupele germane au intrat în oraş fără luptă.

„Noi ştiam că Bucureştii sunt o cetate puternică şi adusesem pentru a o reduce material de artilerie de cel mai mare calibru; acum această faimoasă cetate nu era decât un oraş deschis. Nicio piesă de artilerie nu mai întrona puternicele sale întărituri şi cupolele sale blindate se transformaseră în cupole de lemn”, feldmareşalul Paul von Hindenburg, şeful statului-major al armatei germane .

*

De-a lungul timpului, trei baterii şi un fort au sărit în aer. „În 1919, bateria 2-3 a explodat, după ce o ţigară a fost aruncată pe fitilul unei lăzi cu dinamită, aflată într-un tren din apropierea bateriei. Alte două baterii au fost demolate”, povesteşte Bucur.

Astăzi, dintre cele 30 de fortificaţii rămase, cele mai multe fac parte din unităţi militare. Una dintre excepţii este fortul Jilava, care a fost cedat Ministerului de Interne. Aflat în incinta închisorii cu acelaşi nume, el a fost utilizat ca puşcărie, prima oară în 1907, an în care câţiva dintre răsculaţi au fost ţinuţi în fortificaţie. După ce Ion Antonescu a fost împuşcat tot aici, regimul comunist a încarcerat în fort deţinuţi politici. Una dintre turele a fost tranformată în celulă, numită “celula neagră”, în care deţinuţii stăteau în întuneric.

În prezent, fortul 13 Jilava este inundat parţial deoarece pânza freatică se află mai sus decât nivelul fortului. În interiorul său se ajunge păşind pe nişte grătare de lemn, un soi de pod improvizat, amenajat pe loc de câţiva bărbaţi încălţaţi cu cizme de cauciuc.

În galerii, o linie întunecată indică nivelul până la care a fost apă. Tencuiala pereţilor se desface în bucăţi care se fărâmă între degete, iar uşile de fier sunt îmbrăcate într-un strat gros de rugină. Dragomir, administratorul fortului, spune că această aripă a construcţiei a fost inundată până în 2002, după care apa a început să se retragă. “Noi întreţinem fortul”, adaugă el.

Lângă intrarea principală zac vreo şase maşini de cusut. Mai încolo, o pereche de pantaloni cândva albaştri, decoloraţi de ploi, atârnă pe un gard. Scaune fără câte un picior, coşuri de lemn şi ligheane din metal întregesc peisajul din jurul fortului întreţinut.

Reduitul, partea centrală a fortului, e inundat şi acum. Pentru a ajunge înăuntru, se merge pe nişte cutii metalice nesigure înconjurate de apă. Odată parcursă galeria, impresia de mlaştină e izbitoare: algele plutesc printre smocurile de stuf, iar apa verzuie e plină de broaşte.

“În alte ţări se procedează altfel. Şi belgienii, şi cehii, şi polonezii, le-au transformat în muzee”, spune Scafeş. Altele au fost transformate în centre culturale, iar o fortificaţie a devenit bază pentru sporturi extreme.

A fost o investiţie de creier, de efort, a fost un lucru foarte bine văzut de toată lumea: “Uite ce au făcut românii ăia”. Acum au trecut în uitare, multă lume nu ştie de existenţa lor”, Ioan Scafeş.

Noi schimbări în Codul penal [2009]

gardianul

♦ Viitorul Cod penal, in forma in care este el redactat si in care va fi adoptat de Parlament sau asumat prin raspunderea Guvernului, nu mai pedepseste incestul si prostitutia, asa cum sunt acestea pedepsite in actualul cod.

Astfel, actele sexuale dintre doua persoane inrudite direct, cu varste de peste 18 ani si infaptuite prin consimtamantul amandurora nu mai sunt considerate infractiuni. Prostitutia poate fi practicata de femei ca mijloc de subzistenta in cazul in care acestea nu sunt constranse.

♦ In cazul violului, agresiunii sexuale sau actului sexual cu un minor, contactele dintre rude in linie directa, frate sau sora, se pedepsesc doar daca s-au facut prin constrangere (violul si agresiunea) sau intre un major si un minor (actul sexual cu un minor).

Potrivit principiului “ceea ce nu este pedepsit de lege este permis”, actul sexual dintre un frate si o sora majori, cu acceptul ambilor, nu mai este pedepsit. De altfel, nici actele dintre tata si fiica sa majora sau dintre mama si fiul sau major nu vor mai fi pedepsite.

♦ Ministerul Justitiei sustine ca “a renuntat la regle-mentarea incestului ca infractiune distincta, fiind preferata prevederea ipote-zelor de incest regasite in alte infractiuni de natura sexuala, precum violul.

În ce priveste practicarea prostitutiei, ministerul considera ca „va-loarea sociala ocrotita prin incriminarea acesteia poate fi aparata eficient si rezonabil si prin mijloace nepenale (sanctiuni administrative)”, iar „sanctionarea penala a acestei fapte intervine doar daca este savârsita în mod repetat”.

Potrivit proiectului pentru noul Cod penal, publicat pe site-ul Ministerului Justitiei, articolele 203 si 328 din Codul penal aflat in vigoare, referitoare la incest si la prostitutie, nu se vor regasi in viitorul act normativ juridic. In privinta incestului, juristii au incercat sa adune prevederile referitoare la acesta si cele ale violului sau agresiunilor sexuale, insa nu le-a iesit prea bine.
Articolele referitoare la infractiunile contra libertatii si integritatii sexuale sunt urmatoarele:

♦ articolul 216  Violul

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa, sau profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise în conditiile alin. (1).

(3)  Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:

a) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;

b) victima este ruda în linie directa, frate sau sora;

c) victima nu a împlinit vârsta de 15 ani;

d) fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice;

e) fapta a avut ca urmare vatamarea corporala.

♦ articolul 217  Agresiunea sexuala

(1) Actul de natura sexuala, altul decât cele prevazute în art. 216, cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa, ori profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2)  Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:
victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;

b)  victima este ruda în linie directa, frate sau sora;
victima nu a împlinit vârsta de 15 ani;
fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice;
fapta a avut ca urmare vatamarea corporala.

♦ articolul 218  Actul sexual cu un minor

(1)  Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum si orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise de un major cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Fapta prevazuta în alin. (1) savârsita de un major cu un minor cu vârsta între 13 si 15 ani se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Fapta prevazuta în alin. (1) comisa de un major cu un minor cu vârsta între 13 si 18 ani, de catre o persoana care a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenta sa asupra acesteia, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(4) Fapta prevazuta în alin. (1) se sanctioneaza cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:
– minorul este ruda în linie directa, frate sau sora;
– minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;
– a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice.

Ce nu este interzis este permis

Dupa cum se poate observa mai sus, in cazul celor trei articole din viitorul Cod penal, actele sexuale intre rude in linie directa, frate sau sora, se pedepsesc doar daca au fost infaptuite prin constrangere (violul si agresiunea sexuala) sau intre un major si un minor (actul sexual cu un minor).

Cu alte cuvinte, mergand pe principiul “ceea ce nu este pedepsit de lege este permis”, actul sexual dintre un frate si o sora, ambii majori, cu acceptul amandurora, nu mai este pedepsit. De altfel, nici actul sexual dintre un tata si o fiica majora sau dintre o mama si fiul sau major, savarsit in aceleasi conditii, nu va mai fi pedepsit.

„Fetitele“ isi pot castiga banii singure

De asemena, prevederile articolului 328 din Codul penal, editia 2006, aflat in vigoare, referitoare la prostitutie, nu se mai regasesc in viitorul act normativ decat intr-o oarecare masura. Articolul 211 pedepseste doar proxenetismul astfel:

“(1) Determinarea sau înlesnirea practicarii prostitutiei ori obtinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicarii prostitutiei de catre una sau mai multe persoane se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicarii prostitutiei s-a realizat prin  constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(3)  Daca faptele sunt savârsite fata de un minor, limitele speciale pedepsei se majoreaza cu jumatate.

(4) Prin practicarea prostitutiei se întelege întretinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obtinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Se poate intelege ca femeile care practica prostitutia pentru a se intretine nu vor mai fi ridicate de pe strada si nu vor mai fi pedepsite cu inchisoare, asa cum este prevazut acum la articolul 328: “Fapta persoanei care îsi procura mijloacele de existenta sau principalele mijloace de existenta, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani“. Astfel, doar cei care profita si obtin castiguri materiale de pe urma practicarii prostitutiei, respectiv proxenetii, vor mai fi pedepsiti.

Ministerul Justitiei considera ca incestul este caz de patologie sociala, nu fapta penala, iar prostitutia poate fi combatuta doar prin sanctiuni administrative

Ministerul Justitiei a expus ratiunile pentru care vor fi eliminate ca infractiuni incestul si prostitutia. Astfel, in privinta primei fapte, Ministerul Justitiei precizeaza:

“Proiectul a renuntat la reglementarea incestului ca infractiune distincta, fiind preferata prevederea ipotezelor de incest regasite cel mai frecvent în practica judiciara ca forme agravate ale unora dintre infractiunile la viata sexuala. Astfel, actele sexuale comise asupra unei rude în linie dreapta, frate sau sora, se regasesc în art. 216 alin. (3) lit. b), art. 217 alin. (2) lit. b), art. 218 alin. (4) lit. a) si art. 219 alin. (2) lit. a) din proiect.

Acest model de reglementare, presupunând renuntarea la incest ca incriminare autonoma, se regaseste si în alte coduri penale europene adoptate sau modificate în ultimii ani (Franta, Spania, Portugalia etc.). Ipotezele care nu se includ în textele legale mentionate nu justifica o reactie penala, problematica incestului în cazurile respective fiind un aspect de patologie sociala, iar nu de incriminare penala”.

În ce priveste fapta de practicare a prostitutiei, „consideram ca valoarea sociala ocrotita prin incriminarea acesteia poate fi aparata în mod eficient si rezonabil si prin mijloace nepenale (sanctiuni administrative). Precizam ca, în reglementarea actuala, prostitutia este o infractiune de obicei, astfel încât sanctionarea din punct de vedere penal a acestei fapte intervine doar daca ea este savârsita în mod repetat. În cazurile în care comiterea faptelor nu are un caracter repetitiv, ci izolat, nu sunt îndeplinite conditiile pentru sanctionarea acestora ca infractiuni, ele fiind contraventii”.

Andi Topala

Noul Cod penal pune accentul pe integritatea sexuala, nu pe ocrotirea „vietii sexuale” în sine


Preconizatul nou Cod penal nu mai incrimineaza incestul, limitându-se ca în art. 216(3) lit.b sa prevada, ca agravanta a violului, cazul în care victima este ruda în linie directa, frate sau sora. Astfel, se revine la situatia Codului Penal din 1864, când însa numai calitatea de ascendent a faptuitorului constituia o agravanta a infractiunii de viol.

Codul lui Carol al II-lea de la 1936 a incriminat pentru prima data incestul ca o infractiune contra familiei, în aceasta categorie intrând si relatiile homosexuale. Se considera ca pericolul social al acestei fapte izvoreste nu din natura relatiilor sexuale care sunt normale, ci din aceea a raporturilor de rudenie dintre persoanele între care are loc actul sexual, raporturi care fac ca el sa fie periculos din punct de vedere biologic si moral.

Se considera astfel ca raporturile sexuale între rude de sânge duc la degenerarea speciei umane, iar din punct de vedere moral admiterea lor ar reprezenta o subminare a bazelor morale pe care se întemeiaza familia în societate. Obiectul juridic specific al infractiunii sunt considerate relatiile sociale privitoare la viata sociala, legea penala ocrotind prin incriminarea incestului sanatatea fiziologica si morala fara de care viata sexuala nu-si poate realiza finalitatea ei fireasca.

Optiunea proiectului Codului penal pentru dezincriminarea incestului a avut în vedere promovarea unei viziuni penale care pune accentul pe ocrotirea libertatii si integritatii sexuale, si nu pe ocrotirea „vietii sexuale” în sine.

Avocat Mircea Duţu

Cf. sursa.

Când papa Benedict XVI se întâlnea cu S. Hawking

În ultima vreme, religia se apropie tot mai mult de ştiinţă, pe măsură ce aceasta din urmă avansează tot mai mult înspre explicarea genezei omenirii. Cel mai recent exemplu a putut fi văzut vineri, când a început, la Vatican, o conferinţă internaţională cu uşile închise pe tema lui Darwin, a evoluţiei şi a designului inteligent, organizată de Academia Pontificală de Ştiinţe.

În deschiderea conferinţei, care se va întinde până marţi, Papa Benedict al XVI-lea, asemenea suveranilor pontifi moderni dinaintea lui, nu a văzut nici o contradicţie între concepţia creştină asupra creaţiei şi ştiinţă, scrie „The Times„.

Joseph Ratzinger l-a citat pe Galileo Galilei – acuzat de erezie de către Biserica Catolică până în 1992 -, care “a văzut natura drept o carte al cărei autor este Dumnezeu, în aceeaşi măsură în care Sfânta Scriptură poartă aceeaşi semnătură”.

“A evolua înseamnă pur şi simplu a «desfăşura un pergament», adică a citi o carte. Imaginea naturii sub forma unei cărţi îşi are rădăcinile în creştinism şi a fost susţinută de numeroşi oameni de ştiinţă”, a continuat el. Potrivit Reuters, Papa Benedict a descris vineri ştiinţa drept goana după cunoaşterea creaţiei lui Dumnezeu.

Ratzinger a precizat că predecesorii săi Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Pius al XII-lea au specificat la rândul lor că “nu există nici o opoziţie între concepţia creaţionistă a credinţei şi dovezile ştiinţelor empirice (n.r. – bazate pe experienţă). Pentru a se dezvolta şi a evolua, lumea a trecut de la nimic la viaţă. În alte cuvinte, trebuie să fi fost creată de prima formă de viaţă care este aşa prin esenţă”.

Suveranul Pontif l-a mai citat pe Papa Ioan Paul al II-lea şi când a spus că “adevărul ştiinţific, care este însuşi o formă de participare la Adevărul divin, poate ajuta filozofia şi teologia să înţeleagă mai bine persoana umană şi revelaţia dumnezeiască asupra omului, revelaţie completată şi perfectată prin Isus Hristos”.

În auditoriul lui Joseph Ratzinger s-a aflat şi profesorul englez Stephen Hawking, în vârstă de 66 de ani, teoretician al originii universului şi autorul best-sellerului “Scurta istorie a timpului”. Într-un interviu acordat agenţiei Reuters anul trecut, acesta a afirmat că “nu este religios în sensul normal al cuvântului”. “Cred că universul este guvernat de legile ştiinţei. Se poate ca aceste legi să fi fost poruncite de Dumnezeu, însă Dumnezeu nu intervine pentru a le încălca”, spunea el.

Vinerea trecută, cosmologul şi-a amintit că a mai participat la o conferinţă ştiinţifică la Vatican acum 30 de ani, când a observat că, din moment ce universul nu are o geneză identificabilă, înseamnă că nu a existat nici o creaţie, arată ,,The Times’’. Apoi a glumit că speră ca Papa să nu-şi fi dat seama de asta, altfel “aş împărtăşi soarta lui Galileo”. De cealaltă parte, Papa Benedict s-a arătat impresionat de tehnologia ce îi permite lui Hawking – paralizat în urma unei boli musculare ce i-a răpit capacitatea de a vorbi – să comunice cu ajutorul unui sintetizator de voce.

Biserica Catolică predă “evoluţia teistă”, ce acceptă evoluţia ca teorie ştiinţifică, dar o consideră parte a unui plan divin. Susţinătorii ei nu văd de ce Dumnezeu nu ar fi folosit procesul evoluţionar în formarea speciilor umane. Luna trecută, Vaticanul a desemnat teoria evoluţiei compatibilă cu Biblia, fără a cere însă scuze postume la adresa lui Charles Darwin, care, în secolul al XIX-lea, a fost atacat de Biserica Angliei pentru argumentele sale ce contraziceau însemnătatea biblică a creaţiei.

La acea vreme, Biserica Ortodoxă Română (BOR) nu a dorit să-şi comunice poziţia oficială în legătură cu evoluţionismul. În schimb, contactat de Cotidianul cu o săptămână înainte de poziţia Vaticanului, în legătură cu acceleratorul de particule de la CERN, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, declara însă că BOR susţine orice experiment ştiinţific destinat vieţii şi progresului umanităţii.

Totodată, Biserica Catolică nu îmbrăţişează literalmente povestea că Dumnezeu a creat lumea în şase zile, văzând-o mai degrabă drept o alegorie. Viziunea Papei Benedict al XVI-lea s-a schimbat, astfel, de-a lungul timpului. Acum doi ani, de exemplu, ,,The Guardian’’ scria despre intenţia lui de a alinia Biserica Catolică la teoria creaţionistă a “designului inteligent”, prezentată în cadrul unei dezbateri de la palatul său de vară. Deşi majoritatea intelectualilor catolici prezenţi la discuţii dădeau dreptate teoriei lui Darwin, Josph Ratzinger a susţinut încă de la predica de inaugurare a pontificatului că oamenii “nu sunt rezultatele accidentale, fără sens, ale evoluţiei”.

Acum însă, arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului de Cultură al Vaticanului, a anunţat că oamenii de ştiinţă, teologii şi filozofii se vor mai întâlni în martie pentru aniversarea a 150 de ani de la publicarea celebrei lucrări “Asupra orginii speciilor”.

Un alt exemplu al recentei solidarităţi dintre religie şi ştiinţă a putut fi văzut anul trecut, când ,,Newscientist’’ scria despre o conferinţă de presă din Washington DC, unde lideri religioşi şi oameni de ştiinţă şi-au exprimat la comun îngrijorarea faţă de ameninţarea încălzirii globale cauzate de oameni. Participanţii au somat la acţiune imediată printr-un document, semnat de cei 28 de membri ai coaliţiei, printre care profesori universitari, biologi, pastori şi lideri de organizaţii evanghelice.

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Despre dramatica moarte a bibliotecilor de la sate

Cu biblioteca ce aţi avut? După ce găsise în casa părinţilor săi, ţărani din Ţara Făgăraşului, doar două cărţi: Biblia şi Acatistul,un puştiulică intra pentru prima dată în biblioteca comunală a satului său natal, cu sfiala cu care se intra într-o catedrală.

De atunci au trecut aproape 50 de ani, dar şi acum când, foarte rar, mai intră într-o asemenea instituţie de cultură, o face cu aceeaşi sfială şi chiar dacă s-au schimbat multe, mirosul de carte proaspăt imprimată îl urmăreşte şi-l îmbătă. Din motive atât de bine cunoscute şi analizate după 1989, în acea perioadă din bibliotecile româneşti lipseau uneori chiar şi clasicii literaturii naţionale, darămite literatura „imperialistă”. Dar chiar şi „Mitrea Cocor”, „Tânăra Gardă” sau „Povestea unui om adevărat” îţi dădeau acea senzaţie inegalabilă, pe care o simţi când ţi o carte în mână, când o deschizi şi vezi slova scrisă.

Din fericire pentru elevul de atunci, în vacanţa din vara anului 1964, urma să găsească – uitată, intenţionat sau nu – pe un raft al bibliotecii, o carte „imperialista”: Robinson Crusoe a lui Daniel Deffoe. Era ceea ce lipsea pentru definitivarea „declicului” pe care l-a simţit de la prima vizită la bibliotecă. „Calatoria, aventura” începută atunci cu Robinson Crusoe, continua şi acum, şi-l va urmări până la sfârşitul vieţii… Întors de atâta amar de vreme în satul natal, cu o curiozitate care a deranjat pe mulţi, de atâtea ori, a răscolit rând pe rând tot ce-i amintea de copilăria fericită şi fără griji. Biblioteca comunală a rămas ultima… Două lăcate ruginite, nedeschise ani de zile, geamuri prăfuite şi pe alocuri, sparte, nu numai că nu-l atrăgeau deloc, dar îl şi făceau să se teamă că nu va mai găsi căldura şi mirosul de carte proaspăt imprimată şi că scadenţarul de lemn, în care se acumulau fişele cărţilor împrumutate, risca să fie gol.

În sfârşit, la nivel de subconştient, se simţea incapabil să răspundă la posibila întrebare declanşată la intrarea într-un mediu atât de familiar: unde eşti copilărie, cu biblioteca ta, cu tot ? Iată ca în acest sfârşit de iulie 2008, la aproape 50 de ani de la întâlnirea cu Robinson, cele doua lăcate ruginite – ca atinse de iarba fiarelor – s-au desfăcut ca prin farmec iar uşa, aproape înţepenită, s-a deschis larg, chiar dacă scârţiind sinistru. Pe hârtie (şi in statele de plată ale Primăriei!!!), ea funcţionează „zilnic de la…la”, de ani de zile. Iată-ne deci în Biblioteca Comunală din Arpaşu de Jos; o sală lungă, mizeră, cu tavanul impregnat de infiltraţii pluviale, fără instalaţie de încălzire, fără birou, cu podeaua neacoperită şi… pe rafturi, de-a lungul zidurilor, deşărtăciune a deşărtăciunilor , prăfuite şi aruncate de-a valma, ca scăpate dupa incendiu de la Biblioteca din Alexandria, cărţile…

Acele cărţi care au încălzit inima, mintea şi sufletul atâtor generaţii, devenite acum obiecte de inventar inutile. Alături, „camera bibliotecarului”, despre care perplexitatea mă împiedică să scriu ceva, lăsând doar imaginile să vorbească. Scăpată din ghearele comuniştilor, „uşurata” de volumele cu coperte roşii, Biblioteca Comunala din Arpaş agonizează în aşteptarea loviturii finale, de ani de zile. De tot atâţia ani, cineva, undeva, a semnat zilnic o condică de prezenţă în dreptul menţiunii „bibliotecar” şi a încasat sumele aferente acestei activitaţi ( adică a „activităţii” de a semna în condica de prezenţă).

Şi gândul îmi zboară iar spre copilărie: grup vocal, echipa de teatru rural, fluieraşi, cor, echipa de dansuri, conferinţele de informare din fiecare duminica dimineaţa, ţinute de câte un profesor (ştiu, organizate de comunişti ca să nu ajungem ala biserică!)… Amintiri, istorie îndepărtată, realitate de mult inexistentă. Aş fi vrut să mă întreb: unde ne sunt dascălii, unde ne sunt intelectualii satului, ce au făcut ei în atât amar de vreme. Dar am tăcut jenat! Recunosc, se pot da explicaţii, se pot evoca probleme fel de fel… Chiar daca o parte le pot înţelege, mi le pot explica, o întrebare nu mă pot abţine totuşi să-mi pun: Cu biblioteca, totuşi, cu biblioteca, ce aţi avut?

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Copiii, mâncarea frugală şi şcoala

Lista cu alimentele care nu vor mai putea fi vândute în şcoli a fost prezentată ieri de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice (MSP).

Copiii nu vor mai găsi în incinta şcolilor chipsuri, croasanţi, alune sărate, pizza, bomboane şi niciun fel de suc, nici măcar naturale sau fresh-uri. Lista urmează să fie dezbătută public timp de 30 de zile. Deşi s-a lucrat mai bine de o lună la forma finală a listei, aceasta are în continuare lacune, spun unii specialişti în nutriţie. Chiar conducerea MSP admite unele lipsuri.

„Nu putem interzice ca produsele de tip fast-food să fie vândute la cinci metri de unitatea de învăţământ“, a declarat, ieri, Mircea Manuc, secretar de stat în cadrul MSP. Reprezentanţii MSP apreciază că interdicţiile prezentei legi trebuie aplicate şi în universităţi sau centre de plasament, nu doar în şcoli.

Noi reguli şi la meniurile din grădiniţe

Lista propusă de MSP conţine, pe lângă produsele interzise, cum ar fi chipsurile sau băuturile răcoritoare, şi o anexă cu recomandări privind alimentaţia copilului, care ar trebui respectate în unităţile de învăţământ unde copiilor li se asigură cel puţin o masă pe zi. Astfel, sunt recomandate laptele, brânza, iaurtul, carnea, ouăle, fructele şi legumele. „Pe lângă lista cu produse nerecomandate, este necesar ca părinţii să-şi educe copiii ce este bine să mănânce ca, în timp, să nu mai existe tentaţia produselor de tip fast-food“, a subliniat Florentina Furtunescu, director general în cadrul MSP. În următorii ani, conducerea MSP intenţionează să introducă cursuri de nutriţie în şcoli.

Produsele cu E-uri nocive rămân la vânzare

Deşi laudă iniţiativa introducerii acestei liste, unii specialişti în nutriţie susţin că ar fi trebuit să se ţină cont şi de conţinutul de E-uri. Deşi „ignoraţi“ în lista MSP, aditivii şi în special coloranţii (care se pot găsi în unele iaurturi cu fructe sau cereale) pot afecta capacitatea de concentrare a copiilor şi pot induce sindromul de hiperactivitate.

De asemenea, modul în care s-au nominalizat produsele nerecomandate este interpretabil. De exemplu, se interzic produsele care au peste 1,5 grame de sare la suta de grame. Dacă producătorii vor pune pe piaţă chipsuri cu o cantitate mai mică de sare, legea nu poate interzice vânzarea lor în şcoli.

OPINIA SPECIALISTULUI

Alimentele procesate nu sunt sănătoase

„Nu prea există alimente industrializate sănătoase pentru copii. Sunt doar produse cu foarte multă publicitate“, este de părere Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, prezent ieri la o conferinţă organizată de reprezentanţii industriei alimentare. Acesta a recomandat pentru copii doar „laptele fermentat natural şi iaurtul natur fără adaosuri de fructe“. Mencinicopschi a menţionat că ordinul lansat în dezbatere publică este „ineficient“, din cauză că nu interzice, de exemplu, aditivii şi nu este completat de ore de nutriţie în şcoli. (Ana Jităriţă)

ALTE MĂSURI

Obezitatea, o preocupare mondială

Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie a prezentat de curând un program prin care părinţii vor fi informaţi sistematic cu privire la greutatea copiilor supraponderali. Programul vizează 1,2 milioane de copii. De partea cealaltă a Canalului Mânecii, autorităţile franceze se gândesc la măsuri fiscale pentru lupta împotriva obezităţii. Un raport guvernamental propune taxe suplimentare pentru sucurile acidulate, hamburgeri, pizza şi alcool. Doi din trei adulţi din Franţa sunt supraponderali.

În 2005, autorităţile franceze au interzis comercializarea de dulciuri în şcoli, ca o măsură de combatere a obezităţii infantile. Centrul pentru Ştiinţă în Interes Public, un institut american de prestigiu, a publicat recent un raport în care a avertizat McDonald’s şi KFC, pe motiv că peste 90% dintre preparatele fast-food conţin o cantitate prea mare de calorii.

Astfel, 93% dintre cele 1.474 de posibile alegeri din meniurile a 13 restaurante fastfood depăşeau limita celor 430 de calorii pe care un copil trebuie să le consume la o masă, iar unele meniuri depăşeau cu mult numărul de calorii pentru întreaga zi. „Meniurile par concepute cu intenţia de a-i îmbolnăvi pe copii de obezitate sau diabet“, a spus Margo Wootan, directoarea departamentului de nutriţie al institutului. (Vasile Decu)

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Despre deficitul de comunicare cu… Dr. Mihail Neamţu

Download this file

Pr. Dorin

Sânziana Ianc: un olimpic român pentru facultate germană

Nu ştie să facă sarmale, dar excelează la învă­ţătură. Germana o vorbeşte de la grădi­niţă, iar la limba şi literatura română a fost olimpică pe toată perioada liceului. A absolvit secţia specială a Colegiului German “Goethe”, de unde s-a ales cu două diplome de bac de nota 10. În prezent, studiază Dreptul la Universitatea “Ruprecht-Karl” din Heidelberg, una din cele mai renumite universităţi din Europa şi cea mai veche de pe teritoriul actual al Germaniei. Sânziana Ianc are 21 de ani şi a câştigat o bursă pentru 9 semestre din partea Serviciului German de Schimb Academic (DAAD).

Nemţii îi decontează 500 de euro pe semestru, reprezentând taxele de studiu, şi, în plus, îi mai dau câteva sute, bani de buzunar. Unui student din Capitală nu-i ajung nici trei burse de merit să-şi acopere cheltuielile de chirie şi întreţinere pe o singura lună. Sânziana se descurcă la acest capitol, cu nici jumătate de bursă, atât de bine sunt recompensaţi studenţii merituoşi în Germania. „Eu hotărasc ce fac cu banii. În primul an de studiu, mi s-au acordat 600 de euro, în anul al doilea au mărit suma la 650 de euro, iar din toamnă voi primi 750. Din suma asta, plătesc 280 de euro lunar chiria, în care este inclusă întreţinerea, şi asta în condiţiile în care Heidelberg este al treilea în topul celor mai scumpe oraşe, după München şi Hamburg”.

Bacul german, mult mai serios decât cel românesc

Pe diploma ei de bacalaureat german scrie 1,00. Adică 10 pe linie, la toate materiile, în sistemul românesc. Adevărata performanţă o atinge acum, în Germania, unde adună cele mai bune calificative la facultate. „Mi-am dorit foarte mult această bursă. Mi-am dat seama că în Germania trebuie să fie altfel, după ce am intrat la clasa specială de la „Goethe”. Acolo, dacă elevul întârzia 5 minute, i se punea absenţă, dacă lipsea profesorul, îşi trimitea înlocuitor. Am avut şi profesori români extraordinari, dar sistemul în sine e putred”. Experienţa bacalaureatul i-a întărit această convingere. Cu profesorii nemţi nu e de glumit. Trebuie să munceşti din greu ca să iei un 8, pe când la bacalaureatul românesc notele de 10 au curs, la oral. „Ştiu cazul unui olimpic pe municipiu la limba română care a luat 9,50 la oral, iar colegi de-ai lui, care au dat protocol mai mare, au luat 10. Asta s-a întâmplat acum 3 ani, la „Goethe”. Cei de la profilele uman şi real, astăzi repetenţi la facultate, au luat note mai mari decât noi, cei de la special”, îşi aminteşte Sânziana.

În Germania nu ai niciodată vacanţă

La finalul celor nouă semes­tre de studiu, Sânziana va sus­ţine primul examen de stat, echi­valentul licenţei româneşti. Tânăra recunoaşte că primul an de facultate a fost foarte dur pentru ea. Prezenţa la cursuri nu te ajută prea mult, dacă nu citeşti suplimentar, ce-ţi place ţie, dintr-o listă de 30 de cărţi, pe care ţi le dă profesorul. La Facultatea de Drept din Heidelberg se lucrează numai cu speţe – cazuri concrete pe care trebuie să le analizezi atent, pentru a identifica rezoluţia ce trebuie aplicată. „La început nici nu ştii ce cărţi să citeşti sau cum să formulezi ideile. În vacanţe, ai de scris 3 lucrări, pornind de la 3 speţe. Fiecare lucrare are cam 25 de pagini şi îţi ia o lună s-o redactezi.

De aceea, în Germania nu ai niciodată vacanţă, e doar o perioada fără cursuri”, ne-a explicat Sânziana. A fost mai mult decât fericită când una dintre lucrări i-a fost publicată în revista studenţească. Speţa era următoarea: Irlanda – stat unde este interzis avortul – cerea extrădarea unui doctor german, care făcea întreruperi de sarcină femeilor irlandeze. „Am rezolvat această speţă care a fost notată cu 16 puncte din 18, un calificativ foarte bun, pentru că 18 nu se dă niciodată”, ne-a povestit Sânzi­ana.

Note confidenţiale

O particularitate a sistemului nemţesc o reprezintă notele confidenţiale. Nu te poţi raporta la alţi studenţi, ci doar la munca ta. Ai primit de multe ori 16 puncte, atunci te numeri printre cei mai buni. Pe baza notelor, Sânziana a fost angajată de un profesor al facultăţii, ca asistentă. Munceşte cam 20 de ore pe lună şi câştigă 160 de euro. La finalul fiecărui an de studiu, studenţii de la Heidelberg trebuie să demonstreze că n-au trecut prin şcoală ca raţa prin apă şi că au deprins anumite abilităţi practice. Stagiul de practică obligatoriu este de 12 săptămâni, faţă de 2 – 3 săptămâni, cât este în România. Practica internaţională este foarte încurajată în Germania, aşa că Sânziana a ales anul trecut să execute stagiul la Noerr Stiefenhofer Lutz, un cabinet nemţesc de avocatură din Bucureşti. ”Mi-ar plăcea să urmez masteratul în drept european în Belgia, la College de Bruges. Nici acum nu ştiu dacă vreau să devin avocat. E o opţiune”.

„La început nici nu ştii ce cărţi să citeşti sau cum să formulezi ideile. În vacanţe, ai de scris 3 lucrări, pornind de la 3 speţe. Fiecare lucrare are cam 25 de pagini şi îţi ia o lună s-o redactezi. De aceea, în Germania nu ai niciodată vacanţă, e doar o perioada fără cursuri”, Sânziana

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Page 1 of 6

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy