N-are chef de alţii… şi despre Biserica Ortodoxă

vor fi picioarele tale ca ale cerbului

N-are poftă de alţii, adică nu îl interesează de alţii. Se iubeşte numai pe sine. Se adoră. Dacă are banii lui, mâncărica lui, culcuşul lui…de ce să se mai gândească şi la alţii? Dar ce, alţii sunt oameni?!!! Alţii sunt animale, fluturi, inexistenţe…

Doar el contează! Numai el!

La ce rost să mergem la Biserică?

Păi numai şi pentru faptul, că harul lui Dumnezeu îl face pe om liniştit, zâmbitor, paşnic, Biserica trebuie să existe, să existe multe Biserici, prin toate cartierele oraşului…şi oamenii să se adape din cuvântul lui Dumnezeu şi din sfintele slujbe, din izvorul harului.

E ca şi cum ai întreba: de ce ne trebuie apă, aer, mâncare? Pentru că fără Biserica Ortodoxă lumea cade cu totul în satanism, în politeism, într-o filosofie sterilă, josnică, subumană…acolo de unde a scos-o Domnul şi Sfinţii Săi Apostoli.

Nouă ne place să călătorim…şi credem că lumea aceea, cu zei, din Africa, Asia, America, Australia…era o lume frumoasă, paradisiacă, cum e statul la hotelul de lux. Însă nici nu ne închipuim ce satanism şi ce inimă de piatră exista în lumea aceea politeistă, barbară.

Iată Occidentul eterodox de acum! Iată civilizaţia fără duhovnicie, fără suflet, după 1000 de ani de depărtare de la Biserica lui Hristos! Iată lumea de unde vin acum tot felul de neaveniţi, ca să ne înveţe cum stă treaba cu…credinţa.

Care credinţă? Credinţa inventată peste noapte de vreun farsor oarecare? Ce fel de credinţă e aia, care e un colaj? Ce să faci însă cu un substitut de pâine, de aer, de brânză şi de apă?

Biserica e vie şi veşnică, pentru că e corul celor renăscuţi prin Hristos, în apele sfinte ale Botezului. Biserica e vie şi puternică, pentru că nu e numai ceea ce se vede, ci şi ceea ce nu se vede. Iar Biserica e Dumnezeu Care Se sălăşluieşte în Sfinţii Săi, e viaţa cu El, e bucuria veşnică de El.

Însă Biserica nu are numai grâu, ci şi neghină. De ce? Pentu că neghina se poate transforma în grâu şi invers, din păcate.

Dumnezeu îl aşteaptă şi pe cel fără chef.

Şi pe cel care nu mai are niciun Dumnezeu.

Dumnezeu îl aşteaptă pe homosexual ca să se pocăiască.

Dumnezeu îl aştepată pe hoţ ca să se pocăiască.

Dumnezeu o aşteaptă pe cea care a avortat ca să se pocăiască.

Dumnezeu ne aştepată pe toţi ca să ne venim în fire.

Ce înseamnă… să fii uman? Înseamnă să îţi pese. Să îţi pese de toţi şi de toate. Să îţi pese de aerul pe care îl respiri, de liniştea pe care trebuie s-o oferi, de curăţenia morală şi fizică care ţi se cere.

Trebuie să te intereseze şi ceea ce nu îţi place. Câte crime, câte violuri, câte nedreptăţi…Şi pentru acestea trebuie să suspini.

A fi creştin ortodox înseamnă a trăi întru frumuseţea adevărată a lui Dumnezeu, după dogmele adevărului Său. Trebuie să ai dogme, jaloane, indicii sigure, până unde e credinţă…şi de unde începe minciuna, falsificarea.

Biserica Ortodoxă e Biserica Cincizecimii, care stă pe fundamentul credinţei şi a vieţii apostolice şi  nu e Biserica lui Ioan Gură de Aur, a lui Luther sau a lui Obama, ci a lui Hristos Dumnezeu întrupat, a Prea Sfintei Treimi.

Ea nu apare şi dispare.

Nu e un hocus-pocus.

Nu e o societate secretă.

Nu e compusă numai din oameni care îşi fac de cap.

Ci ea este Biserica lui Dumnezeu, stâlpul şi temelia adevărului, care stă fixată în dogmele şi canoanele Sinoadelor Ecumenice.

De ce sunt ecumenice? Pentru că au fost stabilite de comun acord, de către toţii mari Sfinţi ai Bisericii, din întreaga Biserică a pământului, pe baza Scripturii şi a Tradiţiei Bisericii.

Scriptura e a Bisericii Ortodoxe şi nu a nimănui sau a tuturora, fără distincţie!

Biserica explică Scriptura şi o păstrează.

Viaţa şi slujbele Bisericii sunt pline de Scriptură şi de dogmele Bisericii, conform învăţăturii marilor Sfinţi ai Bisericii.

Au fost, sunt şi vor fi mari Sfinţi, cu multe daruri, în Biserica lui Dumnezeu, după cum vor fi şi mulţi vânzători şi călcători în picioare ale darurilor dumnezeieşti primite în Biserică.

Biserica este o realitate indispensabilă, constitutivă pentru ontologia noastră. Pentru că omul e comuniune. Omul este şi va fi comuniune, chiar dacă acum trăim, din plin, sentimentul brutal de izolare, de fărâmiţare a umanităţii.

Nu se poate fără Biserica lui Dumnezeu, pentru că ea este focarul iradiant, este locul de unde ţâşnesc zorii noii lumi, ai cerului şi ai pământului transfigurate.

De aceea atâta luptă împotriva Bisericii, pentru că ea e divino-umană şi nu doar umană. Dacă dai în oamenii ei, dai şi în Dumnezeu, fără doar şi poate, pentru că Biserica e Dumnezeu cu oamenii şi nu doar Dumnezeu şi nu doar oamenii.

Şi oamenii Bisericii sunt mai sănătoşi sau mai puţin sănătoşi, mai fragili sau mai puţin fragili, mai întăriţi sau mai neîntăriţi în viaţa duhovnicească.

Când dai în Biserică, dai ca într-un spital, unde unii acum se vindecă, unde alţii abia au ieşit din rele chinuri, unde alţii s-au însănătoşit la diverse grade…dar dincolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, se vede ce a făcut Biserica pentru lume, acest spital dumnezeiesc al tuturora, de obşte.

În faţa judecăţii lui Dumnezeu, Biserica vine întreagă, alături de toţi ceilalţi, ca să se arate Doctorului ei, Doctorului sufletelor şi al trupurilor. Şi atunci El decide veşnicia fiecăruia.

Acum suntem în stare de tratare, de tratare continuă a bolilor. Suntem oameni bolnavi, dar ne tratăm! În comparaţie cu cei care se tratează cu păcate, cei care se tratează cu har învie, se vindecă, se fac frumoşi.

De aceea nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!

Nu vă daţi de mari şi tari, pentru că Dumnezeu îl smereşte pe cel mândru!

Trebuie să vă pese. Biserica este şi trebuie să fie o comunitate care se bucură cu cei care se bucură şi se întristează împreună cu cei care se întristează…şi se ajută reciproc. Fără acest fel de a fi împreună suntem nişte nulităţi impozante.

Trebuie să fim împreună şi să ne iertăm şi să ne iubim unii pe alţii.

Cheful mai se şi formează…

Sinaxarul Miercurii Mari şi comentarii făcute pe tema slujbei zilei

19.0 MB

A fost inclus în arhiva de aici.

Liga Pro Europa şi politica anti-ortodoxă

Liga Pro Europa i-a tras scara lui Vasilică

Biserica Ortodoxă Română a reacţionat împotriva acuzaţiilor care au fost aduse într-un aşa-zis studiu referitor la manualele de religie. Reproducem în continuare din articolul publicat de ziarul Lumina, precizând că el a fost preluat şi de ziarul Ziua, sub titlul Patriarhia demontează minciunile Ligii Pro Europa:

„În urma realizării unui „studiu“ privind „Educaţia religioasă în şcolile publice“, semnat de Liviu Andreescu, Laura Ardelean, Remus Cernea, Smaranda Enache, Judit-Andreea Kacso, Emil Moise şi Elek Szokoly, şi publicat la Editura Pro Europa, în 2007, în mass-media s-a iscat o serie de controverse. Mai multe publicaţii centrale şi locale au preluat pasaje din Raportul Ligii Pro Europa, întocmit în urma „cercetării“ şi derulării proiectului „Promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România“, nici unul, sau prea puţine dintre acestea, neavând însă curiozitatea să verifice în manualele citate cum stau, în realitate, lucrurile.

În subcapitolul 2.5. (paginile 53-74), în care este „analizat“ conţinutul manualelor de religie după care învaţă elevii în şcolile din România, Remus Cernea şi Elek Szokoly (care au lucrat la elaborarea acestui subcapitol) pleacă la drum cu nişte concluzii deja stabilite, ceea ce le conferă uşurinţa demontării unor evidenţe, prin afirmaţii nejustificate, speculaţii, exagerări, interpretare evident tendenţiosă, trunchiată, scoţând din contextul lecţiilor exemplele invocate şi, pe alocuri, ironic comentate.

Deloc întâmplător, în capitolul menţionat din Raportul Ligii Pro Europa predomină exemplele din manualele de Religie ortodoxă. Lăsând la latitudinea dumneavoastră recepţionarea adevăratului mesaj, vă prezentăm în continuare câteva dintre exemplele care, în opinia domnilor Remus Cernea şi Elek Szokoly, promovează violenţa fizică asupra copiilor, promovează un Dumnezeu crud, intoleranţa şi discriminarea. […]

Scoaterea evidentă din context

La pagina 56, studiul Ligii Pro Europa precizează:
„Manualul de Religie. Cultul ortodox. Clasa I, Editura «Sf. Mina» Iaşi, autori Camelia Muha, Maria Orzetic, Elena Mocanu, aprobat de MEC cu Ordinul nr. 4177/02.07.2004, la paginile 50-51, sub titlul Faptele rele – încălcarea voii lui Dumnezeu, prezintă pentru copii imagini cu fapte considerate de autoare ca «fapte rele»: «să nu-ţi faci cruce trecând prin faţa unei biserici, să te urci în copaci, să dormi duminica până la ora zece dimineaţa, să te joci cu mingea în clasă sau pe stradă» – faptă a cărei urmare este pedeapsa divină – «te calcă maşina» (!)“.

Privind imaginile de mai sus, observăm că acestea nu fac mai mult decât să ilustreze situaţii din viaţa cotidiană a elevilor (şcoală, timp liber) specifice vârstei lor, imagini care vin să completeze şi să aprofundeze informaţiile din conţinutul lecţiei, accesibilizat astfel de autor, vârstei copiilor de clasa I.

Prin imaginile prezentate în carte la pagina 50, sunt ilustrate fapte care reprezintă încălcarea unor reguli de comportament. Cu toate că nu ar trebui să se întâmple, ştim că ele au loc. De exemplu, sunt copii care se joacă cu mingea în sălile de clasă, în pauze şi nu pe terenul de sport, cum ar fi de dorit; sunt copii agresivi care dovedesc răutate, copii care îşi însuşesc bunurile colegilor fără să le ceară voie (furtul). Toate acestea pot avea urmări negative în viaţa elevilor.

De asemenea, un copil care în timpul liber se urcă într-un copac şi rupe crengile, distrugându-l, săvârşeşte o faptă rea, pentru că încalcă una din regulile de protecţie a mediului, însuşită la orele de cunoaştere a mediului, cât şi în cadrul activităţilor de mediu, şcolare şi extraşcolare.

Menţionăm că interdisciplinaritatea este o medodă impusă şi verificată de didactica modernă.

Tot fapte neplăcute lui Dumnezeu (nu păcate care se pedepsesc, după cum se sugerează!) sunt şi acele fapte prin care se încalcă reguli de comportament creştin, cum ar fi de exemplu absenţa de la Sfânta Liturghie oficiată duminica în biserică sau trecerea pasivă prin faţa bisericii, fără a face semnul sfintei cruci. „Indiferenţa aceasta când cineva trece pe lângă biserică este cauzată de lipsa de respect faţă de Dumnezeu şi faţă de tradiţia comunităţii de care aparţine. Este exact ca şi cum un copil s-ar întâlni cu o persoană cunoscută şi nu ar saluta-o. Se înţelege, aşadar, că aici este vorba de cei 7 ani de acasă, nu că această indiferenţă ar fi pedepsită în vreun fel anume. Astfel, faptele prin care sunt încălcate reguli de comportament sunt considerate fapte rele, întrucât dovedesc neascultarea faţă de părinţi, bunici, învăţători şi faţă de Dumnezeu.

Tocmai de aceea, elevii trebuie să-şi formeze capacitatea de a discerne între faptele bune şi faptele rele, respectiv urmările acestora. Încălcarea unei reguli de circulaţie are urmări negative asupra pietonilor. În cazul de faţă nu se pomeneşte şi nici nu se sugerează în vreun fel pedeapsa divină pentru cei care încalcă regulile de circulaţie“, după cum a explicat Cornel Muha, directorul Editurii „Sfântul Mina“ din Iaşi.

Un Dumnezeu pedagog

„Mesajul moral al conţinutului transmis este că nu poţi dovedi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni prin fapte rele. Dar nici prin conţinutul lecţiei, nici prin imagini nu se scoate în evidenţă noţiunea de păcat şi nici de pedeapsă divină, aşa cum au interpretat autorii acestui material. Nu cultivăm cruzimea, ci responsabilitatea şi înţelegerea. Copilul trebuie să se păzească de rău.

Asocierea între pedeapsă şi faptă rea nu o facem noi, ci Însuşi Dumnezeu, după cum aflăm din Vechiul şi Noul Testament, aceasta fiind o asociere care nu înfăţişează un Dumnezeu răzbunător, ci un Dumnezeu care te avertizează de consecinţele actelor tale, încercând să te conştientizeze, să te responsabilizeze, să te ferească de rău. Nu este înfăţişat un Dumnezeu crud, ci un Dumnezeu pedagog care ne învaţă cum să ne trăim viaţa în armonie cu El, cu semenii noştri, cu întreg universul material şi spiritual. Fiecare temă are o parte de conţinut, informativă şi o parte de aplicaţii care urmăreşte un aspect formativ, în desfăşurarea orei de Religie.

Adaptat la condiţiile în care copilul îşi desfăşoară activitatea, noi încercăm să-l familiarizăm pe copil cu acest concept, că el trăieşte într-o comunitate care are nişte reguli“, mai spune directorul editurii.

„În acest caz (jocul cu mingea în stradă), fapta rea este neascultarea de părinţi (pe care noi o prezentăm ca faptă rea la pagina 50), iar consecinţa neascultării poate fi un accident. S-a scos imaginea din context. Aici nu se vorbeşte de nici o pedeapsă divină. Joaca cu mingea în stradă e un fapt din viaţa copilului mic pe care părintele îl educă. Copilul se joacă cu mingea în stradă, iar părintele îi spune «Nu te duce că poţi să ai un accident, că poate să dea maşina peste tine», nu că te pedepseşte Dumnezeu.

Mai mult decât atât, la ore, copiii mi-au spus: «doamna, dar copilul acesta nici nu e accidentat, căci are capul ridicat şi zâmbeşte». Da, copii, căci noi nu am aşezat copilul sub roţile maşinii, tocmai pentru a ne feri de ceea ce ne încriminează ei pe noi şi am arătat posibila consecinţă a faptului că el se joacă cu maşina. Deci, noi am făcut o poză a cărei regie au văzut-o şi copiii. Şi ei vorbesc că suntem obsedate de pedeapsă“, ne-a declarat Maria Orzetic, unul dintre autorii manualului, un pedagog cu experienţă de 33 de ani, metodist, formator de cadre didactice.

În concluzie, este evident faptul că autorii studiului au interpretat trunchiat şi nejustificat conţinutul acestei lecţii, scoţând imaginile din context (imaginile din lecţie sunt altele decât cele de la secţiunea „Aplicaţii“), concluzia că te calcă maşina dacă nu-ţi faci cruce când treci pe lângă Biserică, fiind trasă pe baza unui algoritm de genul: „… a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat“ (Matei 27, 5), „… mergi şi fă şi tu asemenea“ (Luca 10, 37). Se observă, aşadar urmările scoaterii din context a unor informaţii distincte.”

***

Psa. Gianina