Zi albă
În engleză, to morn (a plânge, a jeli) vine de la morning, pentru că plângerea morților are loc dis de dimineață.
În românește, de la zori a derivat verbul a zori, adică a se grăbi, pentru că de dimineață oamenii se grăbeau fie la muncă, în zi obișnuită, fie la cimitir și la Biserică, în zi de sărbătoare.
După cum și Femeile Mironosițe dis de dimineață au alergat la mormântul Domnului.
Zorești să faci ceva…adică te trezești devreme, cu noaptea-n cap, de cu zori, ca să împlinești ceea ce vrei să faci.
Ești plin de zel, de râvnă, te scoli odată cu zorii la rugăciune și la lucru.
Dacă zorești, înseamnă că soarele nu te va găsi în pat.
Și cine se scoală de dimineață, departe ajunge.
*
Englezii spun at the break of dawn, iar noi zicem aidoma: la crăpatul zorilor sau când se crapă de ziuă.
Pentru că orizontul se crapă brusc și…se ivește lumina.
Și ca să izbucnească lumina, trebuie să crape undeva…întunericul.
Trebuie să crape pietrele de pe morminte și să iasă din ele lumini sau zorii vieții veșnice.
Soarele răsare brusc, în fiecare dimineață.
Deși ne așteptăm să răsară, zorii sunt o erupție a luminii, o bruscare a întunericului, o îndepărtare violentă a lui.
Pentru că lumina cu întunericul nu coabitează.
Chiar dacă zice românul că se îngână ziua cu noaptea, pe înserate adică, în schimb zorii nu lasă nopții timp de gândire.
Se albește de ziuă…și ziua albă rămâne.
