Hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din şedinţa de lucru 8-9 iulie 2008

În zilele de 8-9 iulie 2008, la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfăşurat şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate menţionăm:

1. Canonizarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Ţării Româneşti (cu ziua de prăznuire la 28 octombrie), a Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc (1 septembrie) şi a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Domnitorul Ţării Româneşti, om de cultură isihastă şi prinţ al păcii (26 septembrie).

2. Prăznuirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian, episcopul Cartaginei, în ziua de 13 septembrie.

3. Înfiinţarea de birouri de catehizare a tineretului în fiecare eparhie a Bisericii Ortodoxe Române pentru dezvoltarea proiectului Hristos împărtăşit copiilor.

4. Sfântul Sinod a ales pe Părintele Arhimandrit Andrei – Nicolae Moldovan în postul de episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului cu titlul de Făgărăşanul.

5. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu bucurie de decizia congreselor celor două Eparhii ortodoxe româneşti din Statele Unite ale Americii şi Canada de a aproba propunerile Comisiei Mixte de Dialog şi de a împuternici această comisie să continue lucrarea în vederea realizării unificării celor două eparhii într-o singură Mitropolie Ortodoxă Românească pentru America de Nord, în comuniune canonică şi spirituală directă cu Patriarhia Română.

Sfântul Sinod felicită clerul şi ceilalţi delegaţi din Congresul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Nicolae şi, de asemenea, clerul şi ceilalţi delegaţi din Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Nathaniel, pentru această decizie istorică şi îşi exprimă speranţa că eforturile de unificare din punct de vedere statutar şi administrativ vor fi încununate de succes.

6. S-a luat în discuţie şi împărtăşirea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolică şi concelebrarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari.

Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare.

În legătură cu comportamentul sacramental şi liturgic al ierarhilor, preoţilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relaţie cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă, Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină. De asemenea, nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte.

Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi, în consecinţă, vor suporta sancţiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, şi oprirea de la împărtăşanie a credincioşilor mireni.

Cf. sursele 1 şi 2.

Pr. Dorin