Bucuria vine de departe. Interviu cu Prof. Otilia Kloos [3]

Prima și a doua parte

***

Și astfel, Părinte drag, în aceste culori îmi scăldam fața: albatrosul gândului suprem că prietenia e suavă, colegialitatea nebicisnică[1], scânteia de foc a corului cu:

„O, munte nalt,

O, vale,

O, codri, dragi mi-aţi fost!

În voi atâtea visuri găsit-au adăpost”…

O neatârnare care te purta ca vântul printre columnele intrate-n vârtejul lui Fluieră-Vânt şi Bate-Coclaurile.

E ceva de nedescris: o vârstă a încrederii oarbe în puterea de neînfrânt a dorului de-a-mi vedea temele făcute, de-a da viaţă păpuşilor pe care mi le modelam din noroi cleios.

Erau păpuși neclandestine, pornite pe şiretenie în măreţia plaiului natal. Erau praf şi pulbere cu noima[2] unei vieţi de om.

Scăldătoarea acestei copilării m-avântă şi-acum pe crestele acoperamântului aruncării în elanul visului.

Abia aşteptam să vină şcoala, să-mi văd colegii, profesorii, să-mi verific temele. Abia aşteptam să văd ce palton primesc, măcar o data la 2-3 ani, ce pantofi-surpriză îmi va cumpăra mămica!

La Educaţie Fizică făceam maraton împrejurul şcolii. La Practică[3] mai mergeam la cules frunze de dud pentru viermii de mătase crescuţi în şcoală.

Mă ciondăneam adesea cu surorile mele, care-mi invadau spaţiul noptierei mele cu materiile şcolare, ajutam părinţii la cărat pământ cu găleata din ogradă în Parcul Copou din susul casei, străbăteam distante lungi până ajungeam la şcoală…

Dar nu ziceam nici cârc[4].

Și asta în dârdora[5] luptei pentru vitejia copilului din mine.

Şi multe ticăloşii care să-mi ţină de urât…

Mă topeam d-a-n picioarelea să mai stau câteva minute la v-aţi ascunselea cu copiii din vecini, să mă zgâiesc la dealul Copoului doldora de derdeluşe cu sănii.

Nu mă izbăveam în cine ştie ce tupeu oropsitor. Dimpotrivă: eram timidă, cu zdrobire de rărunchi în fața celor mai mari, bălăbănindu-mi[6] sufletul între şcoală şi inima casei.

Mămica se luptă din răsputeri să gătească de mâncare la atâţia copii, şi nu purta sâmbetele nimănui[7].

Eram fericită!

Nu ştiam de măiestria searbădă a aluviunii sufleteşti, ce te învăluie şi nu-ţi mai dă drumul, potopind[8] tot ce-i în tine. Tot ce-i minte[9]!

Ştiam doar că există un sens în toate.

Mi-amintesc un ropot de ploaie[10] ce nu se mai sfârșea…Eram în drum spre casă. Ploaia te făcea să nu cazi în piroteala[11] sfâşierii lehuze în uscăciune.

Mă oropsea chibzuit în bogăţia curgerii neobosite din  seva lumii acesteia, pe care nu mi-o puteam explica atunci cu prea multă tragere de inimă.

Doar că-i veneam de leac c-o fire neînfrântă de bănuieli băbeşti.

Nu mă puteam deştepta din buimăceala de copil.

Împreună cu prietena mea cea mai bună, Liliana Nica, ne-am hotărât să dăm examen de admitere la Liceul pedagogic „Al. Vlahuţă”, din Bârlad, Jud. Vaslui.

Eu la secţia filologie-istorie, ea la secţia învăţători. Ea dădea mai mult de-a călare[12], cu îndrăzneala de-a ţine piept vieţii, pe când eu eram încă o pacoste pentru mine însămi, căci boleam de boală neînţelegerii a prea multe. Dar ne toleram una pe alta.

La fel şi cu Mariana Gaer, o evreică din Vaslui, pe care am întâlnit-o mai acum 15 ani,  chiar  făcând negoţ prin magazinele din Vaslui.

– În cele din urmă ați ajuns în momentul examenului la liceu…

– Da!…Și examenul de admitere la liceu a constat din Limba şi Literatura Română şi Istorie.

Nu-mi amintesc să fi fost dificil.

După ce m-am văzut admisă, am trecut la problemele administrative ale integrării mele pe lista bursierilor, bursă care urma să-mi garanteze frecventarea cursurilor. După care a urmat vizitarea internatului, a şcolii, a anexelor.

Liceul Pedagogic „Al. Vlahuță” fusese transformat din Academie militară în Complex şcolar în anul 1958.

Devenise astfel „una din cele mai vechi şcoli pedagogice din ţara,  fiind inaugurat la 29 noiembrie 1870”[13].

Mă zgâiam şi eu pe cât puteam la măiastra cazarmă topită cu totul în sumedenia de clădiri şi săli de clasă, secretariat, contabilitate, administraţie, laboratoare de fizică, de chimie, biologie, geografie, cabinet de limbi străine, cele două săli de muzică, bibliotecă, trei săli de marmură menite manifestărilor culturale ale şcolii, cabinetul dentar…

În ultimul, dentistul a turnat cu doldora sensibilului în pacienţi ca mine, care aveam dinţii strâmbi. M-a pus să zâmbesc…Și s-a mirat de cât de „strâmb” mă port în acoperământul  structurii mele dentare, fără însă a catadicsi cumva să purceadă a mă înomeni printr-o oropseală mai lămurită[14] sau să-mi recomande vreo întremare ortodontică mai vârtoasă.

Și din această cauză am de suferit pe toată viața…

Sunt sigură însă, pe de altă parte, că toate acestea aveau de-a face cu resursele financiare.

Iar finanţarea acestor tipuri de cabinete, după cum știm, suferea de geruiala industrializării și de lipsa omenosului din noi.

Liceul nostru pornise de la 21 de săli de clasă, 20 de  săli de internat, o sală de sport, 6 săli de instruire practică, blocuri de locuit pentru profesori…

Singură încăpere, dintre cele ale profesorilor, pe care o voi vedea aici va fi cea a profesoarei mele de Limba Latină. Mă invita  adesea în apartamentul ei. Nu-i mai ştiu numele.

Însă am căzut în clapca[15] în care m-a împins această fiinţă sensibilă. Se dusese vestea că învăţase în facultate cu prosopul pe cap, pentru ca să se mai răcorească de la tocitul atâtor şi atâtor conjugări de verbe latine.

O aud și acum: „Treci la loc, băiatule! Quattuor[16]!…

Şi apoi se urca  pe telegarul[17] unui zâmbet amestecat cu umor şi răutate prefăcută.

Dar îi plăcea să ne „respecte” cu note proaste, tocmai pentru că nu ne ridicam nicidecum la nivelul ei.

De mine se ataşase, mă trata cu ciocolată (ceea ce, pe atunci, era un lux), şi-mi descria adesea ce se întâmpla prin cancelarie, cu ceilalţi profesori, care încă se zvârcoleau în găinațul tranziţiei.

Adică între trecerea de la fostul statut al Liceului Teoretic către desfiinţarea Liceului Pedagogic, şi înfiinţarea profilelor industriale, guițate de ingineri, care se zvârcoleau în bâjbâiala nepregătirii psihologice pentru meseria de profesor.

Bineînţeles, eu o înţelegeam mai mult prăpăstios. Dar ea avea nevoie de cineva în fața căruia să-şi verse năduful şi pacostele.

Nu mai vorbesc despre aventurile amoroase pe care mi le încredinţa d-a-n picioarelea, sugerându-mi drăciile ce se puneau la cale, ploconelile la care se supuneau unii dintre profesori.

Rămâneam încremenită…Dar cel mai mult mă uimea psihoza la care ajunsese această fiinţă.

Cu șușoteli, cu momeli, mă bucura prezenţa ei.

Acum, dacă aş mai întâlni-o, aş încerca un case study[18] de cremene.

Pentru că în ea se tânguia latinul ciceronian[19], care alesese săbioiul încrâncenatului de Marx[20], care te înavuțea în ale economicului în dauna  sufletului din noi.

–  Și am ajuns într-un punct, doamnă Otilia, unde nu mai intuiesc deloc ceea ce urmează…Pentru că nu mai știu cât timp mai este până când dumneavoastră veți pleca din România…Adică, când anume ați început liceul și ce a urmat după terminarea lui?

– Da, știu asta!…Însă mă voi face explicită prin datele pe scurt pe care vi le voi da acum.

M-am născut pe 28 august 1963. Clasa I şi a II-a le-am făcut între 1969-1971. A urmat mutarea de la Petroşani la Rediu în 1971.

Între 1971-1973 mi-am făcut studiile şcolii primare, pe când gimnaziul între 1973-1977. Între 1977-1981: liceul.

Între 1981-1982 am devenit profesor suplinitor la Miclești, jud. Vaslui[21]. Aici am fost profesor de Franceză și Română.

Apoi a urmat facultatea, între 1982-1986. Am făcut Facultatea de Litere, secția francezo-română. Erau numai 20 de locuri disponibile când eu am devenit studentă…Am intrat a 10-a pe listă. Și mi-am menținut poziția de mijloc până la terminarea studiilor.

Între 1986-1989 am fost profesor titular în localitatea Marginea, com. Suceava, jud. Rădăuţi[22].

Între 1989-1990 am fost profesor la Liceul Mihail Kogălniceanu, în Vaslui, jud. Vaslui. Aici am fost doar profesor de Limba și Literatura Română.

Între 1990-1991 am dat examen de admitere la Clasice, la Facultatea din Iaşi, cât şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

În 1991, pe 13 august, am plecat în Statele Unite.

Între 1991-1993 am muncit ca infirmieră la Casa de bătrâni numită Episcopal Church Home of Minnesota, în St. Paul, Minnesota[23].

Între 1993-1998, am studiat RN Nursing[24], cu Diplomă de RN Nursing, acumulând în acelaşi timp şi credite de Germană şi Spaniolă, cât și credite de Limbă Greacă la University of Minnesota[25].

La Paris, la Institutul Saint-Serge[26] m-am înscris în anul 2007 și acum sunt în anul întâi.

Pe 12 iulie 1992 mi se naştea primul copil: Paul Michael Kloos, pe când pe 31 decembrie 2000, al doilea copil: Fotini Kloos.

În 1998 am început să lucrez la Registered Nurse la Greeley Health Care, Minnesota[27]. Pentru 6 luni…după terminarea facultății de RN Nursing la Century College.

La United Hospital, St. Paul, Minnesota[28] am lucrat până în 2008.

Iar din 2008 până în prezent lucrez la North Memorial Hospital, Robbinsdale, Minnesota[29], în specialitatea telemetrie (monitoare cardiace) şi medical-surgical.

Aşa se întâmplă, de obicei, când termini facultatea pentru asistente medicale aici. E altfel de cum se întâmpla în România. Te angajează cel mai uşor la un azil de bătrâni, pentru că aceste instituţii sunt finanţate cu bani din pensiile şi asigurările de sănătate ale pacienţilor în vârstă, de obicei.

Și aceste azile plătesc un salariu minim pe economie pentru asistenții medicali.

Însă numai spitalele sunt cele care îți plătesc un salariu decent. Și, pentru că lucrezi în spital, ai şi șansa de a fi acoperit de un sindicat, care îţi asigură şi pensie suplimentară după un anumit nr. de ani lucraţi.

RN-ul în Statele Unite e un lucru neasemuit de frumos. Nici în Franța sau Anglia nu am întâlnit un asemenea statut de independenţă, o asemenea transparenţă pentru această meserie, în care ai parte de specializare continuă și de beneficii cât mai demne, de prestanţă.

Adică eşti RN, eşti o doamnă!

Pacienţii şi familiile pacienţilor se bazează pe tine din multe puncte de vedere: conştiinciozitate, preţuire a cunoştinţelor despre diagnosticul pacienţilor, devotament, legătură strânsă cu medicul şi planul său de luptă împotriva bolilor.

Îmi spunea o româncă din Paris, după ce i-am spus cât câştigă o asistentă la noi, că nu voi primi niciodată aşa răsplată de la sistemul de remuneraţie al spitalelor franţuzeşti.

Deci cam acesta e câmpul meu de experienţă: profesorat cu definitivat în franceză-română, RN nursing, şi profesor suplinitor în ţară, ca şi la Stillwater Area High School[30].

Am renunţat însă la suplinire aici din cauza că nu pot face față familiei şi cerinţelor de la spital.

Dar, ca suplinitor în Minnesota[31], e floare la ureche: nu trebuie să predai ca profesorul propriu-zis, ci doar să respecţi un plan de bătaie lăsat ţie în grijă de profesorul titular.

Și acum cred că sunt mult mai explicită în traseul vieții mele…


[1] Care avea personalitate, care era sinceră.

[2] Cu înțelegerea, semnificația…

[3] Practică agricolă: un eufemism prin care se desemna munca pe gratis în folosul statului comunist. Elevii de gimnaziu și de liceu erau obligați să meargă la munca câmpului…pentru a strânge roșiile sau porumbii (spre exemplu), timp de două săptămâni, fără să fie plătiți.

[4] Nu mă plângeam deloc de lucrurile care îmi displăceau.

[5] În toiul. A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/d%C3%A2rdor%C4%83.

[6] Pendulând continuu între școală și casă…

[7] Nu invidia pe nimeni.

[8] Inundând.

[9] Tot ce-i gând bun, rațiune.

[10] O aversă de ploaie.

[11] În somnolența.

[12] Cu multă încredere în sine.

[13] A se vedea: http://www.eminescubarlad.ro/diverse/istoric.html.

[14] Printr-o durere care să producă efecte estetice.

[15] Cursa.

[16] În latină: [nota] patru.

[17] Calul.

[18] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Case_study.

[19] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Marcus_Tullius_Cicero.

[20] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Marx.

[21] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Micle%C8%99ti,_Vaslui.

[22] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Marginea,_Suceava.

[23] Idem: http://www.ehomesmn.org/.

[24] Idem: http://www.allnursingschools.com/nursing-careers/registered-nursing/rn-degree.

[25] Idem: http://www1.umn.edu/twincities/index.php.

[26] Idem: http://www.saint-serge.net/.

[27] Idem: http://www.hospital-data.com/hospitals/GREELEY-HEALTHCARE-CENTER-STILLWATER.html.

[28] Idem: http://www.unitedhospital.com/ahs/united.nsf/.

[29] Idem: http://www.northmemorial.com/jobs/.

[30] Idem: http://highschool.stillwater.k12.mn.us/.

[31] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Minnesota.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *