Vorbire elevată?
Adjectivul românesc vine din substantivul latin: elevatio, elevationis, care vorbește despre ridicare, reliefare, creștere, evidențiere a ceva anume.
Pentru că cel care vorbește elevat vorbește personalizat, vorbește mai bine decât vulgul, decât cei care sunt neștiutori în ale oratoriei. El se ridică din mijlocul mulțimii ca o voce distinctă și, mai întâi de toate, ridică și mulțimea după el, la idei, simțăminte, perspective noi ale lumii.
Cine vorbește elevat vorbește vizionar. Dă idei oamenilor. Îi face să se simtă bine auzind lucruri frumoase dar și adevărate în același timp. Îi ridică pe oameni spre noi înțelegeri, spre noi conexiuni, spre noi moduri de a trăi și de a crea.
Deci nu vorbirea frumoasă în sine este elevată sau nu orice orator vorbește elevat, ci adevăratul elevator, adevăratul ridicător la idei și fapte e cel care vorbește frumos de adevărat sau adevărat de frumos, de sublim.
Nu te ridică minciuna, ci adevărul! Când Domnul le vorbea oamenilor aceștia erau ridicați la uimire, erau bulversați de măreția descoperirilor dumnezeiești, încât le scăpa remarca: Nimeni nu a vorbit ca Acesta!
Însă pentru ca cineva să te ridice la gânduri înalte trebuie să fie un om al sfințeniei și al gândurilor înalte și nu doar un potrivitor de rime sau un făcător de metafore goale.
Te ridică puterea experienței, puterea adevărului, puterea încrederii în adevărurile care îi schimbă pe oameni.