TPA e din nou pe http://www.teologiepentruazi.ro/

Datorită ajutorului neprețuit al domnului Claudiu Bălan, Teologie pentru azi a reintrat pe vechiul http…și fotografiile au revenit la locul lor.

Mai sunt probleme cu anumite articole…al căror conținut nu a fost actualizat la rularea fișierului XML.

Vă mulțumim pentru paciență!

 

Despre predici

Sărut-mâna, Părinte!

Mulţumim mult pentru predicile duminicale pe care ni le oferiţi în fiecare săptămână.

Vă suntem recunoscători şi avem nădejdea şi uneori şi confirmarea că cititorii noştri se folosesc de cuvintele Sfinţiei voastre.

Ne iertaţi dacă v-am greşit cu ceva.

Doamne ajută!

Claudiu Bălan

8 octombrie 2011

Ochi ortodocși pentru o căsătorie anglicană

Claudiu Bălan a văzut nunta datorită soției lui.

Eu am citit articolul datorită RSS-urilor lui.

Și preiau de aici articolul său pentru a-i mulțumi pentru sensibilitatea sa la detalii și pentru găsirea lucrurilor importante într-o mare de informație…din care strategie editorială învățăm și noi…nu puține lucruri.

***

Aseară am auzit din presă că astăzi va fi marea nuntă regală dintre William şi Catherine. Nu m-a interesat deloc subiectul, dar soţia mea, ca toate fetele de altfel care se emoţionează la astfel de evenimente, a acordat mai multă atenţie subiectului şi mi-a spus că e nerebădătoare să vadă tot ce se va întâmpla.

Dimineaţă am fost la liturghia marii sărbători a Izvorului Tămăduirii împreună cu copiii, iar când ne-am întors am stat la masă. Deodată mi-am adus aminte că astăzi e  marea nuntă şi Iulia a deschis repede televizorul.

Vă mărturisesc că eram sceptic în privința acest eveniment mediatizat excesiv, considerând că sunt alte  lucruri mai importante decât nunta regală pentru viitorul omenirii. Dar totuşi acum îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat prin minte să deschid la timp televizorul pentru a vedea ceva ce m-a sensibilizat într-un mod aparte.

Din primele minute am fost foarte curios să văd cum se va desfăşura ceremonia religioasă în marea catedrală Westminister Abbey pentru că n-am asistat niciodată la o cununie săvârşită în ritul Bisericii Anglicane, ruptă canonic de Biserica Catolică.

În multe ţări ale Europei certificatul de căsătorie se obţine după slujba sfintei cununii din biserică fără a mai fi nevoie şi de o trecere pe la starea civilă (primărie) pentru că statul validează unirea bărbatului şi a femeii după ce este săvârşită de Dumnezeu prin preoţi în biserică.

La noi în ţară, ca o reminiscenţă a vremurilor comuniste, încă mai este nevoie de o ceremonie la starea civilă, cutoate că ţări ortodoxe precum Grecia oferă certificatul de căsătorie imediat după taina cununiei. Acest obicei arată că Dumnezeu este singurul care poate uni pe barbat cu femeia lui prin Duhul Sfânt şi actele care se încheie la starea civilă sunt doar consecinţe ale acestei uniri.

Ca să revin, nunta lui William şi a Catherinei nu a avut o ceremonie civilă ci totul s-a desfăşurat la biserică. Faptul că două miliarde de oameni  urmau să vizioneze această nuntă arată că mulţi pot lua exemplu bun din ceea ce s-a întâmplat acolo. În lumea secularizată în care trăim nunta înseamnă petrecere la restaurant, distracţie, câţi bani scot, unde pleacă mirii în luna de miere şi alte asemenea.

Organizatorii acestui somptuos eveniment regal din Londra au reamintit lumii întregi că momentul esenţial al nunţii este taina cununiei săvârşită în biserică şi transmisă în direct în toată lumea,  petrecerea şi dineul fiind doar evenimente private de familie, mai puţin importante pentru viitorul poporului britanic.

Catedrala era pregătită minunat pentru acest mare eveniment. Mireasa a fost foarte decent îmbracată cu o rochie care nu scotea în evidenţă nicio partea a trupului, fără a fi excesiv machiată şi coafată. Catherine şi-a exprimat dorinţa de a arăta cât mai natural. Imaginea familiei regală nu se poate folosi de excentricitatea şi lascivitatea vestimentaţiilor la modă ci trebuie să fie mereu echilibrată, neostentativă şi plăcută tuturor celor din popor.

Familia regală nu este ca o familie prezidenţială care astăzi este şi peste patru ani nu mai este, ci trebuie să-şi păstreze blazonul curat sute de ani de acum încolo altfel istoria n-o va ierta. Regalitatea are un aer de veşnicie, imprumutând ceva din slava lui Dumnezeu, şi de aceea nu are niciodată voie să calce strâmb ci trebuie să afişeze o moralitate ridicată, arătându-se ca exemplu pentru tot poporul.

Cei doi miri, William şi Catherine, împlineau visul etern al tinerilor: bărbatul îmbracat în uniformă, ofiţer în aviaţia militară, prinţ al Casei Regale de Windsor iar astăzi mire în faţa lui Hristos, iar femeia o fată curată şi frumoasă din popor, care apare în faţa tuturor într-o rochie albă strălucitoare urmând să devine prinţesă.

Cununiile care se pun pe capul mirilor la nunta din ritul creștin-ortodox chiar acest lucru semnifică: regalitatea mirilor, dar nu o regalitate omenească, ci una împărătească, domnească, dumnezeiască. Cei doi miri sunt uniţi şi încununaţi de Hristos iar apoi predaţi ca împarat şi împărăteasă lumii din care au venit pentru a împlini menirea omului: unirea prin iubirea a omenirii cu Dumnezeu.

Pentru că şi Biserica Anglicană este o biserică creştină am putut recunoaşte în timpul slujbei multe pasaje din psalmi, evanghelii, epistolele pauline sau din Vechiul Testament. Înainte de a le pune inelele pe mână, episcopul anglican le-a vorbit de roadele nunţii aşa cum este ea lăsată şi binecuvântată de Dumnezeu la Cana Galielii.

După acest moment deosebit de frumos, fratele miresei a intonat extraordinar, aproape pe de rost, un pasaj din Evanghelia după Ioan, evanghelia iubirii, moment care m-a impresionat foarte mult. Am realizat atunci că sute de milioane de oameni ascultă cuvintele lui Hristos şi se bucură de ele.

Am conştientizat atunci că Evanghelia este universală şi toţi oamenii de pe glob o primesc aşa de uşor în suflet pentru că e de acolo, e pentru inimă, pentru că vorbele lui Hristos sunt pline şi astăzi şi vor fi până la sfârşitul lumii de Duhul Sfânt care înmoaie şi cea mai împietrită inimă.

Vă daţi seama? O evanghelie ascultată de sute de milioane de oameni… Ce minuni face Dumnezeu!

Se foloseşte Dumnezeu de orice prilej pentru a-şi arăta iubirea şi slava Lui minunată. Poate cei care priveau la acea nuntă aveau cu totul alte aşteptări, venind pe străzile Londrei sau deschizând televizoarele pentru alte motive, dar au dat de mesajul lui Hristos, de Evanghelia iubirii propovăduită paşnic unei lumi întregi fără a obliga pe nimeni s-o asculte.

La asemenea momente îmi dau seama cât de mult ne asemănăm noi oamenii, chiar şi fiind din ţări diferite, de religii diferite, bogaţi sau săraci, cu studii sau fără, toţi vibrăm duhovniceşte la acelaşi lucru: la atingerea Creatorului, la harul lui Dumnezeu.

Cei doi miri simbolizează idealul de familie a tuturor tinerilor: o familie plină de viaţă, tânără, curată, fără probleme de niciun fel, iubită şi apreciată de toată societate… o familie exemplu pentru oamenii din popor, cu mulţi copiii şi roade multe arătate prin fapte bune..

De ce atât interes pentru o nuntă între doi tineri? De ce atât de multă dorinţă de a privi o nuntă regală?

Pentru că totul pare ca-n poveşti, totul e împărătesc, strălucitor, impunător, organizat la fiecare detaliu, fără cusur… Interesul extraordinar pentru această nuntă vine din dorul tuturor de copilărie, de poveşti frumoase unde binele mereu învinge, unde răul iese mereu pe uşa din dos iar oamenii ajung să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Interesul imens pentru nunta regală este dorul nostru imens pentru veşnicie, dorul nostru de Dumnezeu Cel care ne-a creat să fim mereu atraşi câtre El, dor pe care ni-l exprimăm fără să vrem în alte moduri.

Am privit patru ore la televizor o nuntă ca-n poveşti în care mirii au plecat într-o caleaşcă împărătească până la palatul lor, şi unde după ceva timp au ieşit în faţa mulţimilor pentru a se săruta decent şi tandru, arătând încă odată cât de frumoasă este lumea pe care a creat-o Dumnezeu şi cât de rodnică poate fi unirea dintre bărbat şi femeie.

Tânara familie regală e un exemplu de decenţă pe care mulţi tineri fără repere ar trebui să-l urmeze.

Nunta s-a desfăşurat astăzi, când Biserica Anglicană o sărbătoreşte pe Sfânta Catherina, ocrotitoarea miresei, arătându-ne încă odată că şi la Londra, unde secularismul este la el acasă, sfinţii sunt consideraţi rugători pentru noi în împărăţia cerurilor.

Şi ca totul să fie şi mai frumos, în Catedrala din Westminister Abbey se aflau două icoane ortodoxe bizantine: una în partea dreaptă cu Mântuitorul Hristos şi alta în partea stângă cu Maica Domnului, simbolizând parcă icoanele împărăteşti de pe catapeteasmă bisericilor ortodoxe.

M-aş bucura dacă în comentariile şi discuţiile noastre vom evita să scoatem în evidenţă minusurile acestui eveniment şi unele metehne ale familiei regale, încercând să luam doar ce-i mai bun din tot ceea ce vedem, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Vasile cel Mare.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Intimitatea e o problemă teologică

Dragă domnule Claudiu,

sexul precedat de contraceptive orale sau cu folosirea de lubrifianți contraceptivi, alături de actul sexual în care sperma se consumă în afara trupului soției sunt mijloace contraceptive ca și actual sexual în perioade de nonfertilizare, însa, fără doar și poate, contraceptivele aduc cele mai mari daune trupului soției.

Însă problema intimității e pusă prost, adică neortodox, când e redusă la planul fiziologic și când ea devine o problemă generală dintr-una particulară, a intimității personale și a intimității cuplului.

Și aceasta, pentru că actual sexual e văzut ca pur act biologic și nu ca act teologic, așa cum îl vede Taina Nunții, unde conjugalitatea/căsătoria, cu tot ceea ce reprezintă ea, este văzută ca o sporire în fidelitate și dragoste, ca o dezvoltare continuă a intimității celor doi soți și unde actele sexuale, procreative sau nu, fac parte din taina profundă a cuplului și din modul lor de maturizare, de creștere în viața duhovnicească.

În momentul când punem semnul de egalitate între actul sexual și nașterea de copii ne reducem soția la statutul de genitalitate reproductivă, adică o vedem ca pe un uter care naște, aidoma găinii care face ouă.

Și dacă femeia e doar cea care face copii și mâncare și ține casa în funcțiune…nu e de mirare că femeia e văzută nu ca partener de dialog…ci ca slugă în casă. Ba chiar ca ființă de mâna a doua.

Deși contraceptivele folosite de femei (au apărut și pentru bărbați) par să o ferească pe femeie de „problema gravidității”, ele sunt „bucuria” bărbaților, pentru că actele lor sexuale conjugale sau extraconjugale nu au…„urmări nedorite”.

Când actul sexual se termină cu ejacularea în afara trupului femeii…bărbatul scapă ușor…dar femeia e frustrată, după cum în cazul folosirii anticoncepționalelor femeia pare a scăpa pe moment…dar i se contorizează în timp în boli de tot felul.

Folosirea perioadelor infertile pentru sex este iarăși o strategie nonteologică pentru că văd „marea problemă” tocmai în fertilitate și în procreație.

Însă, așa cum nu toți mâncăm sănătos…tot la fel nu toți suntem niște ortodocși care iubim abstinența în cuplu sau sfințirea trupului nostru.

De aceea unii iau anticoncepționale, pe când alții ejaculează în afara trupului soției…dacă tot vor să facă sex…după care urmează spovedirea acestor fapte ca păcate, ceea ce și sunt.

Dar sublinierea lor ca păcate nu înseamnă că trebuie să așteptăm copii de la orice act sexual…sau asta să fie ideea pentru care ne manifestăm iubirea față de soția noastră și sexual.

Pentru că iubirea conjugală e și vorbire îndelungă, confesiune tandră, privire credincioasă, atingere plină de poezie, îmbrățișare delicată, asceză aspră, abstinență plină de dor de înduhovnicire, act sexual cu finalitate procreativă sau nu…cât și pocăință.

Iubirea între soți e întotdeauna unică și adânc personală.

Tocmai de aceea discuția despre intimitatea conjugală, despre ce să faci acasă, pe stradă, în viață, în pat, la Biserică cu soția ta e mereu o problemă personală și nu una generală.

Iar dacă un cuplu apelează la anticoncepționale, altul nu poate procrea din cauza unei disfuncții a unuia dintre soți dar are raporturi intime sau altul are raporturi intime dar nu vrea să mai procreeze, pentru că are deja un anume număr de copii, iau toate aceste decizii despre modul cum vor să își trăiască intimitatea și despre cum să își extindă familia în mod personal și de comun acord.

Duhovnicul trebuie să ghideze un cuplu care se spovedește la el și nu să ia decizii în locul cuplului. Pentru că atunci când luăm decizii, ca duhovnici, în mod discreționar, asupra unor cupluri pe care nu le ajutăm să crească afectiv, emoțional, ascetic, nu facem altceva decât să le transformăm relația de iubire într-o relație străbătută de teamă, obsesii, vinovăție și frustrare.

Depinde cui îi cerem înțelegere acrivică a modului în care trebuie să ne trăim sexualitatea proprie sau actul sexual în cuplu.

Așa că întrebarea dumneavoastră nu are rețetă unică, pentru că fiecare în parte și alături de soțiile noastre decidem ce fel de ritm trebuie să aibă relațiile noastre sexuale, pentru că trebuie să fim cinstiți cu ce fel de ortodocși și de bărbați și de caractere suntem noi și soțiile noastre.

Pentru că e o diferență ca la cer la pământ…între ce vrei…și ce poți să faci…

Însă, pe de altă parte, orice alegere am face în modul de a ne trăi intimitatea…nu trebuie să uităm să ne și asumăm consecințele alegerilor noastre.

Iar dacă noi ne spovedim pentru gânduri, pentru simțăminte, pentru porniri păcătoase, fără doar și poate trebuie să ne spovedim și pentru aprinderea spre poftă și spre plăcere desfrânată…chiar dacă din actul nostru sexual rezultă sau nu copii.

***

Sun, 1/30/11, Balan Claudiu <balan.claudiu@gmail.com> wrote:

From: Balan Claudiu <balan.claudiu@gmail.com>
Subject: Metoda calendarului
To: „Father Dorin” <dorinfather@yahoo.com>
Date: Sunday, January 30, 2011, 3:56 PM

Sărut mâna Părinte,

Avem o nelămurire şi am vrea să ne ajutaţi.

S-au stârnit câteva discuţii la unul dintre articolele noastre postate ieri în legatura cu relaţiile intime dintre soţi din perioada post-menstruală, în care femeia este infertilă câteva zile, aşa zisa „metodă a calendarului”.

Unii spun ca „folosirea” acestei metode ar fi păcat, alţii spun că nu.

V-am ruga sa ne lămuriţi, pentru că nici unii, nici alţii nu suntem 100% siguri de ceea ce susţinem.

Mulţumim mult!

Iertaţi îndrăzneala.

Doamne ajuta!

D-l Claudiu Bălan şi-a exprimat bucuria faţă de noi

Sarutmana Parinte !

La multi ani! si sa fiti sanatos impreuna cu familia.

Ma rog pentru Dumneavoastra ca Domnul sa va ajute in tot ceea ce faceti.

Mi-as dori sa va dea Dumnezeu de ziua sfintiei voastre har si bucurie in inima, mult mai mult decat de obicei.

Ma bucur ca v-am cunoscut, macar virtual pana acum, si sper sa va-ntalnesc sa vorbim fata catre fata.

Domnul Hristos sa va binecuvinteze !

Ortodoxia tinerilor