Etichetă: Conf. Dr. Nicolae Adrian Lemeni

Adrian Lemeni și Pr. Răzvan Ionescu, Teologie ortodoxă și știință. Repere pentru dialog, ed. a II-a revizuită și adăugită, Ed. IBMBOR, București, 2007, 521 p.

***

Prima parte.

***

Pr. Răzvan Ionescu:

„Hristos este răspunsul”, p. 120/ „Hristos este profund compatibil cu orice cultură care caută cu onestitate valori umane fundamentale”, Ibidem/ Liturghia ca o Cincizecime repetată, p. 121/ „O Ortodoxie închisă culturilor lumii este o falsă Ortodoxie”, p. 124.

*

Cultura păgână și „discernământul întrebuințării” ei, p. 134/ nu există trăire „de tip taboric”, p. 168, pentru că extazul poate avea loc oriunde…numai curat la suflet să fii…iar Sfântul Dionisie Areopagitul nu a fost niciodată un „Pseudo”, p. 169 și p. 172, pentru Sfinții Părinți ai Bisericii.

*

Care Sfânt Părinte al Bisericii a avut dubii vreodată asupra persoanei și operei Sfântului Dionisie Areopagitul? Sfântul Maxim Mărtusitorul? Sfântul Ioan Damaschin? Sfântul Grigorie Palama? Altul ca ei?

*

„În știință, nu greșeala în sine este condamnabilă…ci nerecunoașterea, neacceptarea și, deci, necorectarea ei”, p. 189/ „știința se bazează pe experimentare”, p. 194/

*

În p. 230…cât și în p. 350…autorul se pare că…a uitat să îl pună pe „Pseudo” în fața numelui Sfântului Dionisie Areopagitul./ „Sfințenia este prin excelență starea trăirii raționalității dumnezeiești”, p. 316/ minunea ca adeverire, p. 388/

*

Adrian Lemeni:

„este neviabilă cunoașterea fracționară, fragmentată”, p. 362/ „interacțiunea dinamică” în cadrul fizicii cuantice, p. 372/ incertitudinea este o categorie epistemologică și nu ontologică, p. 374/ asumarea limitelor cunoașterii științifice, p. 376/ Heisenberg[1] a  învățat limba greacă veche pentru a-l putea citi pe Platon, p. 377/

*

 Principiul antropic e de la p. 391 încolo/ suntem observatori ai universului, p. 391-392.

*

Conceptul „robotului”, spune autorul nostru, a apărut prima dată în 1917, în nuvela Opilec[2] a scriitorului ceh ‘Karel Čapek[3], p. 426. Însă în sursa de aici[4] se spune tocmai contrariul și se aduce și proba:

„Contrary to the popular opinion, the word „robot” did not appear in Josef Capek’s short story „Opilec” in 1917. The word appeared in Karel Capek’s play R.U.R – Rossums’ Universal Robots in 1920. Nevertheless the word was invented by Josef Capek[5]. More on the origin of the word here.

The word that was used to describe an android in Josef’s short story was „automat”.

Martina Vondrova was so kind as to scan the short story from the 1925 version of Lelio published by the Aventinum publishing company in Prague. I have underlined the word „automat” which appears twice in the short story. Even if you don’t read Czech you can check for yourself that there is no mention of the word „robot””.

*

Problema conștiinței umane, p. 435/ Cred că e o exagerare afirmația cum că Condiția postmodernă a lui Lyotard a dus la „o confirmare interdisciplinară a postmodernismului”, p. 443. De ce? Pentru că postmodernitatea se fundamentează pe trecerea granițelor dintre științe…pe interdependența dintre ele./

*

„Postmodernismul nu este doar o simplă etapă istorică ulterioară modernității, ci o nouă cale de reprezentare și asumare a lumii și a vieții”, p. 450/ pluridisciplinaritatea pentru a cerceta o problemă anume, p. 465/

*

„Din perspectiva teologiei ortodoxe, fundamentul unui dialog veritabil este eclesialitatea”, p. 470 Ce este însă eclesialitatea? Răspunsul autorului: e „realitatea dialogică în care necreatul se unește cu creatul în Hristos, prin Duhul Sfânt”, Ibidem/ „Comoditatea modului de gândire neparticipativ la realitatea eclesială este echivalentă cu eșecul teologhisirii în plan personal”, p. 472/ „ontologia iconică”, p. 475/

*

„dogma este o expresie a experienței eclesiale, fiind în directă continuitate cu viața mistică a Bisericii”, p. 476/ omul: „ființă dialogică”, p. 485.

*

Autorii își consideră cartea ca pe „un început de drum” și ne dorește să gustăm „experiența continuării acestui drum în spațiul experimental al laboratorului trăirii…personale”, p. 491.

---

Adrian Lemeni și Pr. Răzvan Ionescu, Teologie ortodoxă și știință. Repere pentru dialog, ed. a II-a revizuită și adăugită, Ed. IBMBOR, București, 2007, 521 p.

***

Lucrarea este „un răspuns dat unei stări de lucruri îngrijorătoare”, p. 12.

Adrian Lemeni:

Știința modernă a eliminat simbolismul religios din modul ei de operare, p. 19/ cosmologia poate fi un subiect de discuție comun între teologie și știință, Ibidem/ scolastică, critică și dialectică, p. 32-33.

*

„Explicarea rațională a lumii se fondează pe logica aristotelică și pe matematica greco-arabă”, p. 33/ matematizarea limbajului științific, p. 34/ Galileo Galilei a introdus în demonstrație planul înclinat, p. 40/ Galilei a trecut de la calitativ la cantitativ, p. 41.

*

Primele lunete apar la încep. sec. al 17-lea, în Olanda, p. 43-44/ Și Galileo Galilei folosește luneta în astronomie, ca să studieze stelele, p. 44/ Galilei inventează un alt tip de lunetă: dintr-o lentilă convergentă și alta divergentă obținând astfel imaginea dreaptă, Ibidem/ Cu ea observă munții de pe Lună, petele de pe Soare și sateliții lui Jupiter, Ibidem.

*

Galileo pune pe seama iluminării divine descoperirea perspicillum-ului, adică a telescopului, p. 45/ Pentru că a instrumentalizat cunoașterea, Galileo a renunțat „la cunoașterea simbolică a universului”, Ibidem/ De aceea a cerut „echivalarea textului Sfintei Scripturi cu teoria științifică”, p. 49/

*

Autorul subliniază faptul că e nevoie de un dialog între teologi și oamenii de știință în care să se încurajeze păstrarea și valorificarea competențelor specifice, p. 55/ ordinea dinamică, p. 60.

*

Pr. Răzvan Ionescu:

Dumnezeu cere „gestul întâlnirii directe”, p. 65/ „Teologia e sălășluirea omului întru adevăr”, p. 70/ „Orice teologie decuplată de la preocupările concrete ale omului este o teologie amputată și ieftină”, p. 71.

*

Autorul consideră că nu putem vorbi despre teologie ca despre o știință teologică, p. 78…deși el vorbește științific despre teologie…

Și nu înțeleg de ce teologia ca devenire, ca mod de viață în Hristos, p. 78, exclude studiul științific, riguros…adică pe surse…

Că aceasta înseamnă teologie științifică: studiul pe surse.

Dacă cunosc mai multe limbi, am acces la sursele teologice și am și o viață duhovnicească intensă…mă face mai puțin duhovnicesc științificitatea mea teologică, adică o cunoaștere profundă a lucrurilor pe care le discut?

Însă ceea ce mi se pare curios e aceea că părintele Răzvan Ionescu, deși un om interesat de știință…nu dorește ca teologia ortodoxă să fie pe atât de științifică pe cât e de duhovnicească.

Eu, dimpotrivă, doresc ca teologii să se specializeze foarte mult la nivel științific, atât din punct de vedere teologic cât și intra-științe…lucru care nu împiedică nicidecum înduhovnicirea lor…ci o dinamizează tot mai mult.

Întrebarea e aceasta: de ce se teme de știință în teologie…când știința/ cunoașterea e fundamentul teologiei?

*

Adrian Lemeni:

Materialismul științific, p. 86 sq./ „Dialogul dintre teologie și știință nu înseamnă concordism sau sincretism”, p. 92.

*

Din păcate, cartea de față e mai puțin o muncă de cercetare…și mai mult o enunțare de opinii personale…formate de-a lungul timpului.

Scris lax, deloc concentrat, cu reluări foarte multe și fără o evidențiere clară a scopurilor urmărite.

*

Părintele Stăniloae: „a întrupat calea de echilibru”, p. 95/ noua descoperire științifică, p. 97/ postmodernitatea, p. 108 sq./ opțiunea pentru știință deschisă a postmodernității, p. 109/

*

Pr. Răzvan Ionescu:

Cultivarea omului ca „șlefuire lăuntrică”, p. 112/ În p. 113, în comparație cu p. 78 unde nega științificitatea teologică, autorul vorbește la modul pozitiv despre rolul formator al culturii și al educației.

*

În p. 114 scrie: „Cunoașterea lui Dumnezeu nu este altceva decât o continuă educație, participativă și experimentatoare”.

Numai că această cunoaștere are și o bază științifică profundă…fără de care nu ajungem să intuim importanța cultului și nici a vieții ascetice în experiența noastră.

Pe scurt: intuiesc în afirmațiile autorului o aversiune mocnită față de hiperspecializarea teologică tocmai din cauza unei evlavii cu falduri extremiste, care exclude munca științifică temeinică în domeniul teologic.

Pentru că, pe de o parte, părintele Răzvan Ionescu vorbește despre teologia experimentală și despre ce bine face neopatristica spațiului eclesial…însă, pe de altă parte, neopatristica experimentală e bazată pe multă știință de carte…și nu doar pe slujirea Sfintei Liturghii.

Cei care propagă aversiunea față de știința teologică…nu își fac bine propriei evlavii…pentru că evlavia se dezvoltă prin multă cunoaștere…și nu prin reticența față de ea.

Și eu mă mir la culme, cum de oameni instruiți sau care dau aparența de oameni deschiși/ luminați la minte…ajung să se teamă tocmai de ceea ce le face bine?

*

Am mai spus această concluzie și altă dată și mă văd nevoit să o repet: proasta receptare a teologiei în contextul actual românesc (și nu numai) e dată de numărul mare al Părinților înduhovniciți, care au adormit recent sau sunt contemporani cu noi și care nu au avut o mare știință de carte…dar care și-au sfințit viața…sau sunt considerați oameni verticali.

Cei care îi citesc și îi iubesc…au tras concluzia în mod prost…că Biserica are nevoie numai de oameni care fac metanii și postesc…dar nu și de oameni care scriu, traduc sau fac studii teologice serioase.

Din acest motiv unii își permit să spună că teologia nu importă cât importă asceza…

Însă cum să ajungi să faci matematică de înaltă clasă…dacă tu nu știi cifrele?

Opinia echilibrată, corectă, normală, e că teologia naște asceza, naște modul de a crede și de a trăi…și că fuga de cunoaștere teologică și de oricare alt fel…e rămânere în prostie…adică în întunecare mentală.